02.03.

2013

EDUCABILITATEA.
FACTORII DEVENIRII
FIINŢEI UMANE

MIHAI STANCIU

BIBLIOGRAFIE
 Ceghit I., Vlăsceanu L., coord., 1988, Curs de
pedagogie,, Universitatea din Bucureşti.
pedagogie
 Larmat J., 1977, Genetica inteligenţei,
inteligenţei, EŞE,
Bucureşti.
 Leiris M., 1982, “Rasă şi civilizaţie”, în volumul
Rasimul în faţa ştiinţei,
ştiinţei, Ed. Pol., Bucureşti.
 Zazzo R., 1974, « L`évolution de l`enfant et de
l`adolescent. Facteurs et dynamique de
l`évolution «, în vol. Debesse M., Mialaret G.,
coord., Traité des sciences pédagogiques,
pédagogiques, vol. 4,
PUF, Paris.
 Osterrieth P., 1976, Introducere în psihologia
copilului,, EDP, Buc.
copilului
 Dewey J., 1972, Democraţie şi educaţie,
educaţie, EDP,
Bucureşti.
 Vocabulaire de la psychanalyse,
psychanalyse, 1967, PUF, Paris.
 Barnet S.A., Instinct şi inteligenţă,
inteligenţă, Ed. Ştiinţifică.
 Husen T., 1972, Origine social et éducation,
éducation, OCDE,
Paris.
 Stanciu M., 2003, Introducere în pedagogie,
pedagogie, Editura
“Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.

Educabilitatea
 Educabilitatea constă în
« capacitatea (disponibilitatea)
omului de a fi receptiv la
influenţele educative şi de a
realiza, pe această cale,
acumulări progresive
concretizate în diferite structuri
de personalitate
personalitate.. »

(Ceghit I., Vlăsceanu L., coord., 1988)

1
 02.03.2013

I. Principalele teorii
privind educabilitatea
 Teoriile ereditariste (ineiste)
(Platon, Aristotel, Rousseau,
Galton, Darlington, Chomsky)
Chomsky).
 Teoriile ambientaliste
(Locke, Condorcet, Helvetius,
Watson, Skinner)
Skinner).
 Teoria dublei determinări :
interacţiunea factorilor interni şi
externi

II. Factorii devenirii

personalităţii
 „Personalitatea este dependentă de
diverşi factori: ereditatea biologică,
biologică, care
influenţează constituţia sa fizică, fiecare
fiind, pe de altă parte, echipat congenital
cu un repertoriu de comportamente
instinctive sau mai curând ne ne--învăţate
(deoarece nu există, propriu-
propriu-zis,
<instincte> care să acţioneze ca forţe);
situaţii trăite de individ în plan particular ca
şi pe plan profesional sau public, altfel
spus istoria sa, de la naştere până în
momentul (eventual tardiv) când poate fi
considerat ca format; mediul cultural căruia
îi aparţine şi din care capătă pe cale o
moştenire socială, o parte din
comportamentele învăţate
învăţate.”.”
(Leiris M., 1982)

1. Ereditatea-
Ereditatea- premisă
naturală a dezvoltării
psihoindividuale
Pe cale ereditară se transmit:
 Trăsăturile generale ce asigură continuitatea
speciei:: structura anatomico-
speciei anatomico-fiziologică a
organismului; trăsăturile sistemului nervos; tipul de
metabolism; structura şi debitul glandelor etc.
 Trăsăturile specifice părinţilor:
părinţilor: culoarea părului, a
ochilor, a pielii; structura şi conformaţia venelor;
forma feţei, a urechilor şi a mâinilor; amprente
digitale; sensibilitatea la unele boli etc.
 Trăsături nespecifice care pot să apară la câteva
generaţii.
 Trăsături individuale (predispoziţii): particularităţi ale
sistemului nervos, ale organelor de simţ; memoria;
dispoziţii afective.
 Elementele ereditare constituie predispoziţii cu
caracter polivalent.

2
 02.03.2013

2. Mediul-
Mediul- cadru socio-
socio-
uman al dezvoltării
psihoindividuale
 „Mediul este constituit din ansamblul
condiţiilor materiale şi sociale ce
conturează cadrul de existenţă şi de
dezvoltare a omului” (Cerghit I.,
Vlăsceanu L., 1988)
 Tipuri de mediu:
 Mediul fizic -cadrul natural (climă, faună,
floră etc).
 Mediul social - ansamblul condiţiilor,
factorilor şi relaţiilor, instituţiilor şi
grupurilor sociale.
 Mediul cultural

3. Educaţia –factor
determinant al formării şi
dezvoltării personalităţii
 Educaţia ca formare (materie şi formă -
Aristotel) = pedagogie a esenţei
 Educaţia ca proces de dezvoltare
(Rousseau, „educaţia nouă”) =
pedagogia existenţei
 Educaţia ca proces de socializare
(Durkheim)
 Educaţia ca proces de creştere (J.
Dewey)
 Existenţa precede esenţa (Sartre)
 Educaţia ca proces de identificare

CONCLUZII
 Educaţia trebuie să aibă în vedere
acest raport socializare
socializare--
personalizare în procesul devenirii
fiinţei umane.
umane.
 Dezvoltarea psihică este procesul
de formare şi restructurare continuă
a unor însuşiri, procese, funcţii şi
structuri psihocomportamentale prin
valorificarea subiectivă a experienţei
social--istorice, în vederea amplificării
social
posibilităţilor adaptative ale
organismului.

3
 02.03.2013

Mecanismul dezvoltării
psihice
 Mecanismul dezvoltării psihice are ca
punct de plecare contradicţia dintre
cerinţele tot mai mari ale mediului şi
posibilităţile limitate ale individului.
 Pentru a se echilibra cu mediul, individul
face un efort de învăţare
învăţare,, care implică o
participare activă a sa.
 Procesul trebuie susţinut energetic printr-
printr-o
stare de motivaţie optimă.
 La capătul acestui efort individul se
schimbă, se transformă, are loc procesul
continuu de dezvoltare psihică.

 Învăţarea este o premisă a dezvoltării

psihice;

 Dezvoltarea psihică este rezultatul

interacţiunii dintre factorii interni
(ereditatea) şi externi (mediul şi educaţia).

 Rezultă că factorii interni reglează

ordinea stadiilor dezvoltării psihice (fiind
implicaţi mai mult în conduitele
elementare), iar factorii externi conferă
orientare, conţinut şi contribuie la
accelerarea ritmurilor dezvoltării.

 Factorii externi au un rol covârşitor în

formarea comportamentelor complexe
(intelectuale, afective, morale etc.).

Interacţiunea factorilor
dezvoltării psihice
 „În general, despre nici unul din aceste
elemente nu se poate afirma că ar fi mai
important decât celălalt, însă uneori unul
dintre ele contribuie într-
într-o măsură mai mare
decât celălalt la variabilitatea manifestată de
o anumită trăsătură a comportamentului.”
(Barnet S.A)

 Pedagogul T. Husen arăta că „indicile de

ereditabilitate nu poate da decât, cel mult, o
estimare a influenţei factorilor ereditari
asupra diferenţelor individuale observabile în
legătură cu o trăsătură de caracter sau cu o
activitate într-
într-un cadru istoric şi social dat.”
(1972)