Cooperarea europeană în domeniul securității și apărării reprezintă unul dintre cele mai

dinamice proiecte de integrare europeană. Progresele înregistrate, mai seamă după intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona confirmă acest lucru. Uniunea Europeană reprezintă astăzi
unul dintre actorii cei mai importanți în contextul managementului crizelor, cu o declinare
specială în ceea ce privește prezența operațională în domeniul managementului crizelor, în
diferite teatre de operații.
Deși o prezență relativ nouă în ansamblul politicilor și strategiilor UE, problematică
apărării a câștigat rapid un loc important între prioritățile acestei organizații, devenind unul
dintre instrumentele de bază pentru promovarea acțiunii externe. Procesul care a condus la
această stadiu a fost inițiat acum un sfert de secol, prin Declarația franco-britanică adoptată la
începutul lunii decembrie 1998. De atunci, evoluția preocupărilor legate de dezvoltarea
cooperării europene în domeniul apărării au reprezentat o constantă a agendei europene.
Paradigma care a guvernat acest parcurs a fost dominata de profilul interguvernamental al
Politicii de Securitate și Apărare Comună, susținut prin consensul statelor membre către o
agendă ambițioasă.
Perspectiva istorică relativ consistentă asociată dezvoltării cooperării europene în acest
domeniu impune o segmentare cronologică absolut necesară. Prima etapă a acestui proces
vizează intervalul 1998-2003, care poate fi privită ca având caracter pregătitor și în care
progresele înregistrate au vizat cu preponderență crearea infrastructurii instituționale și
adoptarea primelor obiective concrete. De asemenea, acest interval corespunde lansării
primelor angajamente operaționale ale UE care vor avea un impact semnificativ în ceea ce
privește maturizare accelerată a profilului organizației în domeniul managementului crizelor.
Adoptarea primei Strategii de securitate a UE în decembrie 2003 și, subsecvent, a unei
abordări diferite în ceea ce privește dezvoltarea capabilităților prin abordarea aspectelor
calitative și remedierea deficiențelor identificate reprezintă principalele aspecte ale celei de-a
doua perioade care poate fi încadrată temporal în intervalul 20023-2008.
Declanșarea crizei economice la nivel global a grevat în mod semnificativ asupra
ritmului și consistenței dezvoltării cooperării europene de apărare. În acest context, progresele
înregistrate au fost relativ modeste și declinate, mai cu seamă, în ceea ce privește menținerea
unei amprente operaționale consistente. Trebuie menționat că debutul crizei economice ale
cărei efecte negative vor fi resimțite cu acuitate la nivelul alocațiilor bugetare în domeniul
apărării, s-a suprapus peste efectele politice generate prin rezultatul negativ al proceselor de
ratificare a Tratatului Constituțional în Franța și Olanda. Practic, întreaga agendă vizând
dezvoltarea ambițioasă a apărării europene care fusese integrată în proiectul noului tratat era
pusă sub semnul întrebării.
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (decembrie 2009) a deschis o etapă de
reviriment major a interesului privind dezvoltarea apărării europene, sub auspiciile Politicii de
Securitate și Apărare Comune. Depășirea crizei globale și reluarea cursului ascendent al
dezvoltării economice au contribuit în mod semnificativ la această evoluție oferind potențialul
necesar pentru reluarea unui parcurs ambițios de dezvoltare. Inovațiile aduse de noul Tratat, în
marea lor majoritate articulate prin valorificarea referințelor privind dezvoltarea apărării din
proiectul Tratatului Constituțional, au adus un plus de substanță cadrului european în acest
domeniu.
Adoptarea, în iunie 2016, a Strategiei Globale pentru Politica Externă și de Securitate a
Uniunii Europene (EUGS) a generat o paradigmă și mai ambițioasă. Aceasta s-a suprapus
viziunii globale în ceea ce privește rolul UE în contextul internațional prin definirea Nivelului
de ambiție (LoA) al Uniunii în domeniul securității și apărării care viza: răspunsul la crize și
situații de conflict; dezvoltarea capacităților statelor partenere; protecția UE și a cetățenilor
săi. Planul de implementare al EUGS, prezentat de Înaltul Reprezentant în 14 noiembrie 2016
a adus clarificările necesare privind direcțiile concrete de acțiune avute în vedere pentru
implementarea LoI.
Fereastra de oportunitate creată prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și
adoptarea EUGS a fost consolidată prin contribuția distinctă a Comisiei Europene. Aceasta s-a
concretizat prin intermediul Planului de acțiune în domeniul apărării europene, prezentat
câteva săptămâni mai târziu. Principalul element a vizat dezvoltarea unor instrumente de
finanțare a capabilităților europene de apărare, a cercetării în domeniul apărării și a industriei
de apărare la nivelul Uniunii Europene.