Adverbul

Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care arată circumstanțele

desfășurării acțiunii.
1. După înțeles, adverbele sunt:
de loc aici, deasupra, sus, jos, dedesubt, aproape etc.

de timp atunci, mereu, curând, azi, mâine, uneori,aseară etc.

de mod astfel, bine, așa, românește etc.

La nivelul frazei putem întâlni adverbele relative, care la rândul lor pot fi de
loc, de timp și de mod (unde, când, cum).
Nu știu unde mergi.
Adverbele interogative apar în propoziții interogative (unde?, când?, cum?).
Unde mergi așa grăbită?
Când vei ajunge?

Adverbele nehotărâte pot fi de asemenea de loc (undeva, oriunde), de timp

(cândva, oricând) sau de mod (cumva, câtva, oricât).
Mergem undeva.

2. După alcătuire, adverbele sunt:

simple așa, ieri, sus, ieri etc.

compuse acasă, altădată, deloc, dedesubt, astă‐seară etc.

! Adverbele pot fi obținute din:

 Adjective – Scrie frumos.
 Verbe la participiu- Vorbește deschis.
 Substantive- Pleacă luni. substantivele care denumesc părțile zilei,
zilele săptămânii, anotimpurile, devin adverbe dacă răspund la întrebarea
când?. Atunci când sunt sunt însoțite de adjective, ele rămân substantive chiar
dacă vom pune tot întrebarea când?
Vara mergem la bunica. – când mergem?- vara (în acest caz, cuvântul vara este
adverb)
Vara mă relaxează. – cine/ce mă relaxează?- vara ( în acest caz, cuvântul vara este
substantiv)
Vara trecută am fost la mare. ( în acest caz, cuvântul vara este tot substantiv,
deoarece este însoțit de adjectivul trecută)

Gradele de comparație

Gradele de comparație ale adverbului sunt aceleași ca ale adjectivului.

1. pozitivul: (aproape)
2. comparativul este:
 de egalitate, construit cu ajutorul grupurilor de cuvinte tot atât de, tot
aşa de, la fel de, deopotrivă de (așa de aproape, la fel de aproape);
 de superioritate, construit cu ajutorul cuvântului mai (mai aproape);
 de inferioritate, construit cu ajutorul cuvintelor mai şi puţin (mai puţin
aproape).
3. superlativul, care exprimă intensitatea maximă; superlativul este:
 relativ este:
a) de superioritate, construit cu articolul demonstrativ cel, cea, cei,
cele şi cuvântul mai (cel mai aproape);
b) de inferioritate, construit cu articolul demonstrativ, cuvântul mai şi
cuvântul puţin (cel mai puţin aproape);

 absolut, când exprimă intensitatea la un grad maxim, fără o raportare

la un reper; acesta este:
a) de superioritate, Alte mijloace de redare a superlativului absolut:
adverbe (extrem de, prea, extraordinar de), expresii ( din cale-afară
de...), substantive cu valoare adverbială ( aproape foc), alte adverbe (
ce, cât ex. cât de aproape!), prelungirea unor sunete ( aproaaape) sau
reluare cuvântului (aproape-aproape).

b) de inferioritate, construit cu ajutorul cuvintelor foarte, tare, prea şi

a cuvântului puţin (foarte puțin aproape).
! Există adverbe care nu au grade de comparație (acasă, aici, afară, împreună,
mereu etc.).
Funcțiile sintactice ale adverbului
 circumstanțial de loc –Copiii vor merge acolo.( unde vor merge?- acolo)
 circumstanțial de timp – Ședința va avea loc astăzi.(când va avea loc?-
astăzi)
 circumstanțial de mod– Dansează cel mai bine. ( cum dansează?- cel mai
bine)
 atribut adverbial, când determină un substantiv de care se leagă, de regulă,
prin prepoziția de – Ideile de atunci au fost cele mai inspirate. (care idei?- de
atunci)
 nume predicativ (expresii verbale impersonale)- Este bine să înveți.
! Unele adverbe nu au funcție sintactică, fiind numite și semiadverbe: chiar, doar,
decât, mai, măcar, nu, numai, tot, și etc.
Semiadverbele numai și doar apar în enunțuri afirmative (Numai/doar tu ai
participat.), în timp ce semiadverbul decât este folosit doar în enunțuri negative (Nu
a participat decât el.).
Se recomandă ca semiadverbul mai să fie folosit, atunci când însoțește un verb la
perfect compus, între auxiliar și participiu (Am mai citit această carte.) sau între
pronumele personal și verb, atunci când însoțește gruparea alcătuită dintr‐un clitic
pronominal (forma neaccentuată a pronumelui) și un verb ( corect: Îmi mai spui o
poveste? greșit: Mai îmi spui o poveste?).

Locuțiunea adverbială
Locuțiunile adverbiale sunt grupuri de cuvinte cu înțeles unitar, care au valoarea
unui adverb. Acestea se comportă precum adverbele
Exemple: în urmă, din când în când (uneori), zi de zi ( zilnic), așa și așa, de voie de
nevoie, cu chiu cu vai, de unde până unde, când și când, unde și unde, ici și colo, zi
și noapte, alea-valea, talmeș-balmeș, din vreme în vreme, de-a valma, de-a pururea
etc.
Funcțiile sintactice ale adverbului
 circumstanțial de loc – Am mers ici și colo.
 circumstanțial de timp – Zi de zi i-am sunat.
 circumstanțial de mod– A scris talmeș-balmeș.
 atribut adverbial-Scrisul talmeș-balmeș nu este apreciat.
 nume predicativ – Este cu neputință să plecam azi.