Sunteți pe pagina 1din 22

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

PROGRAM DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN VEDEREA


CERTIFICĂRII COMPETENŢELOR PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ,
PROGRAM POSTUNIVERSITAR

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI
(REFERAT)

COORDONATOR,
LECT. UNIV. DR. CARMEN-MIHAELA BĂICEANU

CURSANT,
PÂRCĂLĂBESCU ANDREEA -
MĂDĂLINA
SPECIALIZAREA:
INGINERIE

CONSTANŢA

2023-2024
UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

PROGRAM DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN VEDEREA


CERTIFICĂRII COMPETENŢELOR PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ,
PROGRAM POSTUNIVERSITAR

TITLUL: Conduita creativă a cadrului


didactic şi rolul ei în dezvoltarea
creativităţii elevilor

COORDONATOR,
LECT. UNIV. DR. CARMEN-MIHAELA BĂICEANU

CURSANT,
PÂRCĂLĂBESCU ANDREEA -
MĂDĂLINA
SPECIALIZAREA:
INGINERIE

2023-2024
CUPRINS

CREATIVITATEA ................................................................................................................... 1
CONDUITA CREATIVĂ A CADRULUI DIDACTIC ........................................................... 3
DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR ................................................................... 6
STIMULAREA CREATIVITĂȚII ÎN CLASĂ
Exerciții pentru dezvoltarea trăsăturilor creative ............................................................... 8
Modalități de stimulare și recompensare a creativității ..................................................... 9
Crearea unui climat armonios .......................................................................................... 10
Metodologiile folosite pentru dezvoltarea creativității elevilor ....................................... 12
INTRODUCERE

“În societatea zilelor noastre școala reprezintă cea mai puternică instituție de dezvoltare
a aptitudinilor pentru învățare. Totodată, școala trebuie să fie locul unde talentele sunt
recunoscute, stimulate și dezvoltate, dependența de învățământ fiind mai importantă decât
dependența de maturizare și de mediul ambiant. Acest fapt face ca metodele de învățământ să
asume un nou stadiu de semnificație și interes.” (A. Roșca, 1972, p. 122)
Sarcina activării şi dezvoltării potenţialului creativ se impune atât din perspectiva
intereselor individuale, cât şi din cea a intereselor sociale. Creativitatea este activitatea sau
produsul activităţii în care omul îşi proiectează, îşi recunoaşte şi i se recunoaşte identitatea,
fenomene prin care creaţia devine principala modalitate de dobândire a sentimentului de
autorealizare. Ilustrează concentrarea şi dăruirea cu care un copil desenează, modelează,
compune sau experimentează atunci când are de făcut ceva nou, bucuria şi convingerea cu
care îşi prezintă lucrările “originale”, plăcerea pe care o simte când este lăudat pentru ceea ce
a făcut.
Pentru cultivarea creativității în învățământ sunt necesare o serie de transformări în felul
de a organiza învățământul. Este necesar a se evidenția creativitatea atunci când se formulează
obiectivele instructive-educative. Cultivarea imaginației trebuie sa figureze alături de
educarea gândirii. Programele de învățământ trebuie să prevadă și lecții speciale în vederea
cultivării ingeniozității.
De asemenea, dezvoltarea creativităţii în învăţământ implică schimbări importante și în
mentalitatea profesorilor.
Trebuie schimbat climatul pentru a elimina blocajele culturale şi emotive și construite
relaţii destinse, democratice, între elevi şi profesori, iar modul de predare trebuie să solicite
participarea, iniţiativa elevilor și să includă metode active.
Este important să se creeze cele mai bune condiții pentru manifestarea performanțelor
creatoare, pentru a nu lăsa să treacă neproductivi ani cu mari posibilități creative.
Învățământul, pentru a fi eficace, trebuie să favorizeze dezvoltarea flexibilității gândirii
care, este componenta esențială a creativității gândirii. De asemenea, trebuie să favorizeze
însușirea structurii interioare a cunoștințelor și a conexiunilor dintre ele, să favorizeze
învățarea cu înțeles care este în relație funcțională cu gândirea productivă, creatoare.
Este necesar ca învățământul să-i pună pe elevi în situația de a învăța să dobândească
cunoștințe în mod independent, să caute soluții originale, să interpreteze și să aplice creator
cunoștințele.
Experimentarea în diferite țări a unor principii și metode noi de învățământ, pe bază de
probleme, prin descoperire, care reprezintă în esență diferite forme de învățământ euristic, a
demonstrat posibilitatea de a dezvolta gândirea independentă și creatoare.
Învățământul de tip euristic implică generarea sau construcția ipotezelor și ideilor și
verificarea lor. Ca disciplină, euristica este acea parte a științei umane care se referă la
descoperire și la procesele ei. Regulile raționamentelor euristice nu sunt sigur și precis
definite. Din acest motiv, eforturile intelectuale ale elevului se orientează în direcții
divergente, iar soluția este căutată.
Elevul este pus în situația de a acționa ca și când ar descoperi pentru sine acele cunoștințe
care au fost descoperite anterior. Elevul este pus și în fața altor probleme, nu numai ale
științei, ci luate din mediul înconjurător, pe care el trebuie să le interpreteze, să elaboreze o
ipoteză explicativă, pe care să o verifice, să caute independent o soluție.
Un astfel de învățământ vine cu cerințe noi pentru cadrul didactic, iar problemele
eventuale, soluțiile și modul de intervenție necesar trebuie gândite dinainte de profesor. Sunt
necesare manuale cu tipuri de probleme și multiple indicații metodice.
„Tratarea dezvoltării creativităţii ca obiectiv educaţional presupune includerea unor
discipline specializate, creatologice, în planul de învăţământ, care, împreună cu materiile
tradiţionale, să alcătuiască un curriculum formativ specializat; impune de asemenea,
obligativitatea evaluării rezultatelor şcolare, la toate disciplinele, inclusiv după criteriile de
noutate şi originalitate pe lângă cele de recunoaştere şi/sau reproducere practicate în mod
curent. Metode creative de evaluare a modului de rezolvare a unor sarcini ca: interpretarea,
proiectarea, elaborarea, studiul de caz sunt creatoare prin ele însele, aducând în "prezent"
secvenţe de activităţi în roluri sociale reale.” (Maria I. Carcea, 2003, p. 26)
„Calitatea educaţiei naţionale, puterea ei de a crea viitori creatori, este principalul
factor care prefigurează poziţia de mâine a unei naţiuni în lume. Din aceste considerente,
cultivarea creativităţii individuale şi de grup în sistemul de învăţământ în general, în cel
superior în special, este imperativul major al educaţiei.” (M. Carcea, 2003, p. 6)
CREATIVITATEA

„Creativitatea este o rezultantă a funcţionării optime a întregii personalităţi și


sintetizează factori multipli de natură: intelectuală, motivaţională, emoţională şi
aptitudinală.” (V. Mih, p. 89)
Creativitatea este o caracteristică a persoanei, capacitatea de a inventa, de a descoperi sau
a crea.
În sens mai larg, creativitatea se referă și la găsirea de soluții, idei, probleme, metode etc.,
care nu sunt noi pentru o societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă. Avem în
vedere creativitatea manifestată de elevi în școală, la diferite discipline de învățământ. Este
considerată creatoare rezolvarea de către elev a unei probleme pe o cale diferită decât cea din
manual sau cea prezentată de profesor în clasă, chiar dacă modul de rezolvare nu este nou
pentru știință. Este important să cunoaștem și să cultivăm la elevi această formă de
creativitate.
J.P. Guilford consideră că gândirea creatoare este în esență o gândire divergentă, orientată
în direcții diferite, spre o diversitate de soluții, mai mult sau mai puțin adecvate, fără căi date
de rezolvare dar care trebuie descoperite prin varierea direcției gândirii, plecând de la o
informație dată.
Gândirea divergentă presupune abilitatea de a produce o diversitate de soluţii neuzuale şi
neconvenţionale în scopul rezolvării unei anumite probleme.
Gândirea fiecărui om se formează și se îmbogățește prin contactul și confruntarea cu
ideile altor oameni.
„Psihologii au identificat o serie de trăsături de personalitate specifice indivizilor
creativi: independenţa, autodisciplina, perseverenţa, capacitatea de a depune efort pe termen
lung, toleranţa faţă de ambiguitate şi frustrare, asumarea riscurilor, relativ dezinteres faţă de
dezaprobarea socială.” (E. Rusu, 2007, p. 295)
Uneori pentru a fi creativi trebuie să fim necritici, liberi, spontani, alteori analitici,
depunând un efort susţinut de căutare a unor soluţii inedite.
Printre atributele identificate ale indivizilor creativi este amintită capacitatea de a face
descoperiri întâmplătoare şi de a urma activ aceste descoperiri.

1
„Stilul de muncă specific creaţiei este cel perseverent şi plin de energie. Se referă la
abilitatea de a depune efort pe o perioadă lungă de timp sau la „uitarea productivă" (lăsarea
la o parte pentru un timp a problemelor greu de soluţionat, pentru a fi astfel abandonate
strategiile neproductive).” (M. Roco, 2001, p. 20)
Dezvoltarea creativității înseamnă, în cele din urmă, dezvoltarea personalităţii. Prin
dezvoltarea creativităţii, personalitatea se realizează social la un nivel superior. O realizare cât
mai reuşită presupune şi educarea trăsăturilor de caracter, o îmbinare armonioasă a încrederii
în sine, în puterile proprii, cu modestia şi exigenţa faţă de sine.
Dezvoltarea individului concret poate fi influențată și de alte numeroase condiții cu
caracter social-educativ, precum: condițiile mediului familial, influențele procesului de
învățământ, ale prietenilor, ale colectivului de muncă etc.
Pressey consideră că la orice vârstă dezvoltarea oricărei aptitudini este ajustată de un
mediu imediat favorabil, de o instrucție expertă, de oportunități frecvente și progresive de
exercitare a aptitudinilor, de facilități sociale, de încurajări, de frecvente succese în încercări
și exerciții.
Este ştiut faptul că, în general copiii sunt creativi, prezentând o bogată imaginaţie,
învăţând prin explorare, risc, manipulare, testare şi modificare.
Indicatorii creativităţii la elevi sunt: curiozitatea, puterea de concentrare, adaptabilitatea,
puterea de muncă, independenţa, nonconformismul, capacitatea de a risca, atractivitatea faţă
de complex şi misterios.
Copii deosebit de talentați muncesc neobișnuit de intens și de mult, fiind totdeauna atrași
de către ceva. Elevii capabili învață de obicei foarte intens în timpul redus pe care îl cheltuiesc
pentru învățătură.
În copilărie aptitudinile, interesele și capacitățile sunt încă în dezvoltare, iar procesul
dezvoltării poate fi influențat foarte mult de către condițiile social-educative.

2
CONDUITA CREATIVĂ A CADRULUI DIDACTIC

Profesorul trebuie să depisteze școlarii cu potențialități creative superioare și să asigure


posibilități speciale de dezvoltare a capacităților lor. Trebuie să poată să îi observe ușor pe
elevii deosebiți, prin felul lor de a rezolva probleme neobișnuite sau prin întrebările
neașteptate pe care le pun. El poate folosi și teste speciale în vederea diagnosticului
creativității. Utilizează metode adecvate pentru a cultiva disponibilitățile imaginative ale
întregii clase.
Paul Torrance susţine că oamenii creativi obţin scoruri înalte la testele de creativitate care
măsoară diversitatea, numărul şi potrivirea răspunsurilor la întrebări cu răspuns liber – cum ar
fi să se gândească la toate modurile posibile în care pot folosi o agrafă de foi sau un pix. De
exemplu, unei persoane i se dă o foaie de hârtie pe care sunt desenate cercuri, linii etc. Testul
urmăreşte să surprindă în câte moduri diferite a folosit persoana formele prezentate pentru a
realiza un desen şi în ce măsură persoana a utilizat detalii multiple, neobişnuite în completarea
figurii.
„E.P. Torrance a realizat o baterie de teste care îi poartă numele. Aceste teste constau în
câteva probe verbale şi figurale, relativ simple, care necesită gândire divergentă, plus alte
îndemânări în rezolvarea problemelor. Răspunsurile la aceste teste se apreciază după:
fluenţă (număr total de răspunsuri relevante), flexibilitate (suma diferitelor categorii de
răspunsuri relevante), originalitate (raritatea statistică a răspunsurilor) şi elaborare (suma
detaliilor date în răspunsuri).
J.P. Guilford a propus studierea creativităţii la oamenii obişnuiţi prin metoda testelor,
începând cu testul întrebuinţărilor neobişnuite (persoanele fiind solicitate să enunţe cât mai
multe întrebuinţări neobişnuite ale unui obiect obişnuit - de pildă cărămida).” (M. Zlate,
2001, p. 188)
Gândirea creatoare are nevoie de un material bogat cu care să opereze și care să faciliteze
generalizarea. Profesorul trebuie să încurajeze și să ajute dobândirea de către elevi a unor
cunoștințe bogate și variate, cu care să opereze și pe care să le aplice cât mai variat.
Cunoștințele multilaterale şi bine asimilate se organizează în sisteme asociative multiple, care
favorizează mobilitatea acţiunilor şi operaţiilor mintale, realizarea de combinaţii multiple şi
variate. O memorie bună, bine stocată şi organizată aduce o contribuţie indirectă dar
importantă la realizarea unor performanţe creatoare.

3
Profesorul stimulează gândirea divergentă prin apelarea la întrebări care fac apel la
creativitate.
„Cultivarea creativităţii nu constă numai în a-i stimula pe copii să pună întrebări. Calea
principală o constituie metodele active, printre care amintim “observațiile independente”,
“problematizarea”, “învățarea prin descoperire’. Profesorul solicită elevilor să precizeze o
problemă și să o rezolve singuri, fie printr-un studiu individual în clasă, fie într-o activitate
pe grupe.”(A. Cosmovici, L. Iacob, 1999, p. 161)
Expunerea cunoștințelor sub formă de probleme sau învățarea pe bază de probleme îl
conduce pe elev spre găsirea independentă a soluțiilor sau rezolvărilor. În clasele mai mari,
elevii pot fi puși în fața unei probleme și să încerce ei înșiși să formuleze o ipoteză, să o
verifice prin observare sau experimentare.
A pune elevul în situaţia de a dobândi cunoştinţele în mod independent, sub conducerea
profesorului, înseamnă a organiza în aşa fel procesul de învăţământ încât să constituie un
neîntrerupt proces de punere în faţa elevilor de noi şi noi probleme, într-un grad crescând de
complexitate. Sunt mai eficace cu deosebire problemele cu mai multe soluţii sau cele care
permit găsirea de soluţii numeroase, cu nivele diferite de ingeniozitate si eficienţă (când este
vorba de probleme cu caracter practic).
Principii similare sunt şi la baza învăţării prin descoperire. Elevul este pus în situaţia de a
căuta independent soluţia unor probleme, cauza unor fenomene etc., considerând mediul său,
inclusiv pe profesor, ca o sursă potenţială de informaţie care poate fi obţinută prin actele sale
de căutare. Profesorul îl introduce în tehnicile de colectare şi organizare a datelor şi-l
stimulează în eforturile de căutare. Învăţarea prin descoperire prezintă toate formele, de la
pura recepţie a unor cunoştinţe date de-a gata, la pura descoperire care presupune că elevul
descoperă singur aspectele sau legitatea fenomenului studiat. Mai des utilizată şi aparent mai
eficace este descoperirea dirijată.
Foarte importantă este, de asemenea, educarea atitudinii de cooperare, de integrare în
colectiv, de respect faţă de colectiv. Educarea interrelaţiilor creative trebuie să înceapă de pe
băncile şcolii. Se constată tot mai frecvent în şcoală căutarea celor mai eficiente căi de
organizare a discuţiilor în clasă, care pot merge de la tipul tradiţional de discuţii în care
profesorul are un rol nemijlocit, la "discuţia liberă", în care profesorul intervine cât mai puţin.
În ceea ce priveşte mărimea grupului în care se desfăşoară discuţia şi cooperarea dintre elevi
în rezolvarea problemelor, ea variază de la colective mici de elevi, grupaţi în jurul unei mese,
la grupe mai mari sau la întreaga clasă.

4
Activitatea în afara clasei și extrașcolară oferă numeroase prilejuri pentru cultivarea
imaginației, creativității și face posibilă exersarea a diferite metode de stimulare a imaginației,
precum brainstorming. Dirigintele poate organiza întâlniri cu oameni de știință sau de artă
care pot vorbi despre munca lor, despre dificultăți și satisfacții. Ei pot să trezească vii interese
pentru problemele ce îi preocupă.

5
DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR

Învățarea este unul din cei mai importanți factori ai dezvoltării copilului. S-a demonstrat
rolul primordial al învățământului în dinamica dezvoltării, posibilitatea accelerării trecerii de
la un stadiu la altul și chiar a modificării, în anumite condiții, a caracterului acestor stadii,
precum și faptul că însăși formarea structurilor activității intelectuale nu este posibilă fără
participarea învățării.
Activitatea educativă are misiunea de a cultiva la nivelul fiecărei persoane potenţialul
creativ de care dispune.
Învăţământul de tip euristic duce la educarea gîndirii, la formarea gîndirii independente şi
creatoare, a unui stil de abordare creatoare a problemelor, cât şi la educarea unor trăsături de
personalitate. Strategia cercetării şi a descoperirii creează la elev o stare de activare, îi cresc
atenţia şi interesul, îi măreşte încrederea în sine, că este capabil să găsească informaţia de care
are nevoie şi să rezolve diferite probleme în mod independent, să gândească independent.
Elevul este transformat într-un participant activ al procesului pedagogic, stimulându-i-se
motivaţia interioară. În aceste condiţii, capacităţile sale mintale sunt mai bine utilizate, ceea
ce înseamnă că poate câştiga timp pentru însuşirea de noi cunoştinţe, că există rezerve
intelectuale la elev, care pot fi valorificate în condiţiile unei mai bune organizări a
învăţământului.
Profesorul este într-o poziţie cheie în ceea ce priveşte facilitarea comportamentului
creativ al elevilor. Astfel, profesorul poate încuraja sau descuraja manifestările creative prin
acceptarea a ceea ce este neuzual sau imaginativ.
Discuțiile, cât mai neformale, dau naștere la idei noi, fac să crească certitudinile. Ideile
unuia pot servi drept catalizatori pentru ideile altuia. Un colectiv activ și entuziast transmite
tânărului pasiune, îi oferă o experiență bogată, iar discutarea mutilaterală a problemelor îi
ajută să găsească mai ușor teme noi de abordat. Discuțiile în grup duc și la o creștere a
flexibilității gândirii. În fața unei probleme noi, gândirea grupului este în general diferit
orientată, în funcție de experiența anterioară, de modul de organizare a cunoștințelor celor ce
îl compun. Necesitatea de a limpezi gândurile expunându-le altuia, efectul întrebării unui
interlocutor, constituie factori pozitivi în stimularea creativității gândirii. Discuțiile în grup
presupun abordarea flexibilă a problemelor, evitarea formării unor atitudini rigide,
dezvoltarea capacității de a privi din unghiuri diferite și de a schimba ușor unghiul de vedere,
ceea ce este fără îndoială o trăsătură a creativității gândirii. În condițiile grupului, oamenii se

6
completează și se stimulează, însușirile creatoare ale fiecăruia sunt sporite de cooperarea,
interschimbul de idei, scoaterea reciprocă dintr-un punct mort, verificarea reciprocă etc.
Elevul este învățat să gândească independent, să privească o problemă din unghiuri de
vedere diferite, să o abordeze flexibil și să schimbe punctul de vedere dacă reacția urmată se
dovedește ineficace.
Pentru a dezvolta gândirea creativă este important ca profesorul să stârnească curiozitatea
elevilor, încurajându-i mai degrabă să formuleze întrebarea “de ce?”. Ca atare şcoala trebuie
să-şi asume şi rolul de a-i ajuta pe elevi să-şi descopere propriile potenţialităţi.

7
STIMULAREA CREATIVITĂȚII ÎN CLASĂ

Exerciții pentru dezvoltarea trăsăturilor creative

Elementele definitorii ale creativităţii sunt: fluenţa, flexibilitatea, originalitatea.


Fluenţa ideilor are de-a face cu abilitatea de a genera cât mai multe răspunsuri la o
problemă dată, într-un timp limitat/nelimitat.
Flexibilitatea vizează capacitatea subiectului de a-şi modifica rapid fluxul ideativ în
scopul găsirii unor utilizări noi ale unor produse uzuale.
Câteva sarcini care pot fi utilizate în scopul dezvoltării flexibilităţii:
• identificarea de către elevi a cât mai multor soluţii la o problemă dată. De exemplu, se
poate solicita enumerarea cât mai multor utilizări diferite pentru o "agrafă". Răspunsuri
fluente ar putea fi: să cureţe unghiile, pipa etc., pe când răspunsurile flexibile pot fi de genul:
să notezi un număr de telefon pe o gumă, să-ţi prinzi un cercel rupt etc.;
• solicitarea de finaluri cât mai variate la fabule, relatări neterminate (finaluri umoristice,
moralizatoare, triste etc.);
• oferirea de episoade contorsionate din istoria omenirii, solicitând elevilor să descrie
consecinţele posibile pe care le-ar fi produs. De exemplu: ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost
cel de-al doilea război mondial?
Oferim o serie de exerciţii care pot fi utilizate în scopul dezvoltării originalităţii:
• îmbunătăţirea unui produs (de exemplu, îmbunătăţirea unei metode de predare);
• utilizările neobişnuite ale unor lucruri (de exemplu, utilizări neobişnuite pentru un
"desfăcător de conserve" sau pentru un "burete");
• exerciţiul consecinţelor sau exerciţiul “Ce-ar fi dacă...” (de exemplu, ce s-ar întâmpla
dacă nu am mai avea sentimente/imaginaţie, dacă am trăi într-un univers bidimensional, dacă
ne-am cunoaşte ceasul biologic);
• alcătuirea de povestiri (se pot oferi diferite cuvinte şi se solicită elevilor să alcătuiască
unele povestiri la care interesează tematica, finalurile şi numărul scenariilor compuse).
Creativitatea este facilitată şi de gândirea asociativă. Aceasta presupune producerea de
idei şi soluţii noi pornind de la combinarea diferitelor imagini sau concepte aparent
independente.

8
Modalități de stimulare și recompensare a creativității

„Explorarea creativităţii în cadrul orelor conduce la identificarea unor modalităţi


diverse de stimulare şi recompensare a comportamentului creativ al elevilor în şcoală.” (V.
Mih, p.89)
Într-un mediu şcolar în care este stimulată creativitatea, profesorul:
- este deschis în a accepta sugestiile elevilor privind unele activităţi care pot fi desfăşurate
în timpul orelor;
- acceptă idei inedite, uneori bizare privind rezolvarea unor sarcini şcolare;
- stimulează încrederea în sine a elevilor;
- se centrează pe aspectele pozitive şi pe interesele elevilor.
Profesorul poate realiza lecţii improvizate prin care se dezvoltă la elevi capacitatea de
alternanţă a eforturilor conştiente cu cele intuitive. În cadrul acestor lecții se pot identifica cu
ajutorul elevilor soluţii posibile, chiar fanteziste la probleme noi. În felul acesta elevii vor fi
provocaţi să formuleze întrebări şi opinii personale şi chiar să provoace anumite dispute.
Aceste activităţi sunt eficiente în privinţa parcurgerii împreună a întregului drum de
soluţionare, până la momentul apariţiei spontane a soluţiei, iar apoi materializarea ideii într-un
produs.
Modalităţi prin care profesorul poate stimula creativitatea în clasă:
 acceptarea şi încurajarea gândirii de tip divergent
- recompensarea încercărilor de a găsi soluţii inedite, chiar dacă produsul final nu e unul
perfect sau expectat de către profesor;
- formularea pe parcursul discuţiilor din clasă a unor întrebări de genul: “Poate cineva să
sugereze un alt mod de a înţelege această întrebare?”
 tolerarea opiniilor nonconformiste
- solicitarea către elevi să-şi argumenteze opiniile divergente;
- asigurarea că elevii nonconformişti au acces egal la privilegiile şi recompensele
acordate celorlalţi.
 încurajarea elevilor să aibă încredere în propriile lor judecăţi : luarea în calcul a
faptului că elevii pot răspunde, reformula sau clarifica întrebările pe care le formulează.

9
 sublinierea faptului că oricine este capabil să realizeze activităţi creative într-o anumită
formă
- evitarea descrierii marilor artişti sau inventatori prin trăsături specifice unor
supraoameni;
- recunoaşterea şi aprecierea eforturilor creative ale fiecărei activităţi a elevilor.

Principiile de recompensare a comportamentului creativ în şcoală reprezintă premisele


instaurării unui climat creativ la nivelul clasei:
1. Respectarea întrebărilor neuzuale
Copiii au nevoie să fie învăţaţi cum: să formuleze o întrebare; să se joace cu ea; să o
întoarcă pe toate feţele privind-o din diverse unghiuri; să o reformuleze; să îşi asume rolul de
investigator.
2. Respectarea imaginaţiei şi ideilor inedite
Copiii creativi pot observa multe relaţii şi semnificaţii, ce scapă profesorilor lor.
Utilizarea ideilor elevilor în clasă creşte interesul acestora, creează entuziasm şi
stimulează efortul.
3. Sublinierea valorii ideilor pe care le emit elevii
În scopul aplicării acestui principiu se pot adopta unele din ideile elevilor în activităţile
clasei. De asemenea, se pot utiliza modalităţi de comunicare a acestor idei, multiplicându-le şi
distribuindu-le clasei sau notându-le într-o carte a clasei.
4. Oferirea de oportunităţi de exprimare sau de lucru în absenţa unor evaluări imediate

Crearea unui climat armonios

„Atitudinea profesorului, relația sa cu elevii trebuie sa creeze un climat democratic,


destins, prietenos. Autoritatea unui profesor se bazează pe competența sa profesională, pe
obiectivitatea și ținuta sa ireproșabilă. El trebuie să fie apropiat de elevi, îngăduitor (în
anumite limite firești) și să încurajeze imaginația, sugestiile mai deosebite. Școlarii să își
poată manifesta în voie curiozitatea, spontaneitatea. Să fie ceva firesc ca o idee originală,
mai aparte, să atragă un punct în plus la notare, chiar dacă prin ea nu s-a putut soluționa
chestiunea în discuție.” (A. Cosmovici, L. Iacob, 1999, p. 159)

10
Un mediu armonios care stimulează exprimarea liberă poate contribui la dezvoltarea
potenţialului creativ al elevului. Un astfel de mediu se caracterizează prin următoarele
componente: alocarea de către profesor a unor resurse substanţiale de timp în vederea
dezvoltării gândirii creative a elevilor, recompensarea ideilor şi produselor creative,
încurajarea riscului de a oferi răspunsuri inedite, tolerarea unor răspunsuri greşite sau
neaşteptate, imaginarea unor alte puncte de vedere, explorarea mediului, interogarea unor
fapte bine cunoscute sau unor asumpţii, generarea unor ipoteze multiple, centrarea mai
degrabă pe idei mai generale decât pe fapte specifice, gândirea asupra procesului gândirii.
Profesorul poate dezvolta în clasă o atmosferă care să faciliteze creativitatea prin
următoarele:
• încurajarea elevilor să gândească, să descopere fără a fi ameninţaţi cu evaluarea
imediată. E importantă acceptarea erorilor pe care le recunosc ca parte a procesului creativ;
• încurajarea curiozităţii, explorării, experimentării, fantasmării, punerii de întrebări,
testării şi dezvoltării talentelor creative. Elevii trebuie învăţaţi să exploreze, să vizualizeze o
problemă, să inventeze sau să modifice unele din procedurile învăţate, să asculte şi să
argumenteze, să-şi definească scopurile şi să coopereze în echipă;
• recompensarea exprimării unor idei noi sau a unor acţiuni creative;
• neimpunerea propriei soluţii în rezolvarea unor probleme;
• provocarea elevilor cu idei incongruente şi paradoxuri aparente;
• oferirea de evaluări deschise, idei controversate care să-i provoace să găsească şi să-şi
pună probleme;
• încurajarea elevilor să îşi noteze ideile proprii, ţinând anumite jurnale, caiete de notiţe.
Profesorii care aplică aceste principii devin un mediator între copil şi realitate şi în timpul
orelor frecvent:
• alocă o cantitate mai mare din timp adresării de întrebări comparativ cu media
profesorilor;
• refuză să răspundă imediat unor întrebări reflectându-le în replici de forma: “Dar tu ce
crezi?”, “Cum vezi tu lucrurile?”;
• adresează întrebări cu caracter divergent de genul: “ Ce s-ar întâmpla dacă ...”, “Ce te
face să crezi aceasta?”;
• nu oferă un feedback evaluativ imediat, ci acceptă şi manifestă interes pentru
răspunsurile paradoxale.
Rezultatul acestor strategii proprii este că elevii înşişi vor tinde să îşi pună probleme, să
descopere noi probleme şi să problematizeze asupra unor lucruri acceptate ca adevărate.

11
Metodologiile folosite pentru dezvoltarea creativității elevilor

Dezvoltarea creativității se poate realiza prin mijloace nespecifice și prin metode


specifice.
Folosirea mijloacelor nespecifice creează o atitudine creativă și mai ales aptitudinea de a
căuta și găsi probleme, aspecte cu rol hotărâtor în asimilarea temeinică a oricărei științe.
Mijloacele nespecifice se grupează în trei categorii de probe:
- de tip “imaginativ-inventiv”: elevii elaborează o compunere având în centru un obiect
extrem de simplu;
- de tip “problematic”: elevii formulează cât mai multe întrebări în legătură cu obiecte
cunoscute;
- de tip “combinat”: elevii realizează mici compuneri pe marginea unor tablouri
înfățișând diverse scene sau formulează morala ce se poate degaja dintr-o imagine.
Metodele și procedeele specifice urmăresc dezvoltarea capacității de a soluționa
probleme. Profesorul stimulează gândirea divergentă prin apelarea la întrebări de tipul “cum
explicați?”, “ce relație este între .... ?”, “cum s-ar putea obține .... ?”, “ce se întâmplă
dacă ..... ?”. Asemenea întrebări fac apel la creativitate numai dacă se pun la o lecție nouă (și
nu la repetarea uneia anterioare).
Metodologiile de tip comunicativ-explicativ, prin relevarea problemelor nerezolvate încă,
provoacă elevul, formând atitudini de implicare, stimulând interese, sugerând oportunităţi de
creaţie.
Metodologiile de tip interogativ-conversativ favorizează elaborarea unor alternative
individuale de interpretare a situaţiilor problemă sau de soluţionare a acestora, întărind
înclinaţiile euristice ale elevului.
Când problema este foarte dificilă, mai accesibilă este metoda “descoperirii dirijate”,
profesorul intervenind cu întrebări sau indicații ajutătoare. La ele trebuie să se gândească
înainte de lecție, pentru a nu simplifica prea mult strădania elevilor sau pentru a nu o complica
mai tare. Metoda se poate folosi aproape la toate disciplinele:
- la matematică elevii își imaginează probleme cu mai multe soluții;
- la geografie se folosesc “călătoriile pe hartă”, elevii pornesc dintr-un punct și avansează
spre un anume oraș, descrie peisajul, bogățiile naturale, localitățile întâlnite cu specificul lor
sau explică argumentat de ce s-a dezvoltat atât de mult o anume metropolă;
- la istorie elevii caută în unele documente multiplicate și difuzate în clasă, cauzele
declanșării unui război sau ale decăderii unui stat;
12
- la literatură elevii au ca temă continuarea unei nuvele folosind personajele și stilul
autorului sau pot fi puși în situația regizorului făcând observații detaliate privind jocul,
mimica și atitudinile actorilor în cazul unei piese de dată recentă.
„Extinderea metodologiilor de tip stimulativ şi a tehnicilor de sensibilizare (studiu de
caz, joc de rol, căutare şi/sau rezolvarea problemelor posibile) ar creşte semnificativ
valenţele creatoare ale procesului de învăţământ, prin antrenarea integrală a personalităţii
în asemenea activităţi.” (M. Carcea, 2003, p. 25)
Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care să
favorizeze asociaţia cât mai liberă a ideilor, metode care se bazează pe o stare de relaxare, pe
îndepărtarea criteriilor raționale și a spiritului critic.
Asaltul de idei presupune eliberarea celor care au sarcina de a găsi idei sau soluţii noi -
indiferent dacă lucrează în grup sau individual - de inhibiţie, de criticismul faţă de ideile
proprii sau ale altora, de frica de a nu greşi şi de a se pune astfel într-o lumină defavorabilă
faţă de membrii grupului etc.
Participanţii enunţă spontan cât mai multe idei şi păreri, fără să încerce să le evalueze, să
le aprecieze critic (atât propriile idei, cât şi pe acelea ale altora, când lucrează în grup),
rămânând ca ulterior toate ideile care au fost enunţate să fie examinate critic, selecţionate,
ierarhizate.
Fiecare este încurajat să construiască, dacă este posibil, şi pe ideile altora (când lucrează
în grup), să le modifice, să le combine. Pe această cale se poate ajunge la idei superioare
acelora de la care s-a plecat. Ceea ce poate apare absurd pentru unul poate stimula la altul o
idee nouă şi utilă. Şedinţele durează o oră, iar echipa de lucru este alcătuită dintr-un
preşedinte, un secretar de idei (care ia note) şi 6-8 membri. Evaluarea şi selecţia ideilor se
face o zi sau două mai târziu, cu care prilej membrii grupului vin şi cu alte idei, care le-au
apărut în minte între timp.
Metoda pune accentul pe enunţarea a cât mai multe idei, deci pe cantitate și este indicată
mai ales în acele condiţii în care factorii inhibitivi au mai multe şanse de manifestare. Dacă se
poate asigura însă o atmosferă de colaborare în cadrul grupului, atmosferă care să elibereze de
inhibiţie membrii grupului, îmbinarea simultană (şi nu succesivă) a elaborării de soluţii cu
evaluarea lor, respectiv preocuparea de a găsi prin deliberare colectivă cea mai bună soluţie,
ar putea constitui o metodă mai bună, căci nu lasă calitatea pe un plan secundar şi totodată
acest principiu este mai expeditiv, căci nu presupune două etape despărţite în timp.

13
CONCLUZII

„Şcoala trebuie să fie locul unde talentele sunt recunoscute, stimulate și dezvoltate.” (A.
Roșca, 1972, p. 122)
Creativitatea este activitatea în care omul îşi proiectează, îşi recunoaşte şi i se recunoaşte
identitatea. Creativitatea se referă și la găsirea de soluții, idei, probleme, metode etc., care nu
sunt noi pentru o societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă. Ilustrează
concentrarea şi dăruirea cu care un copil desenează, modelează, compune sau experimentează
atunci când are de făcut ceva nou, bucuria şi convingerea cu care îşi prezintă lucrările
“originale”, plăcerea pe care o simte când este lăudat pentru ceea ce a făcut.
Activitatea educativă are misiunea de a cultiva la nivelul fiecărei persoane potenţialul
creativ de care dispune. Dezvoltarea creativităţii în învăţământ implică schimbări importante
și în mentalitatea profesorilor.
Este necesar ca învățământul să-i pună pe elevi în situația de a învăța să dobândească
cunoștințe în mod independent, să caute soluții originale, să interpreteze și să aplice creator
cunoștințele. Este benefic ca elevii să fie puşi în situația de a acționa ca și când ar descoperi
pentru sine acele cunoștințe care au fost descoperite anterior și, de asemenea, în fața altor
probleme, nu numai ale științei, ci luate din mediul înconjurător, pe care ei trebuie să le
interpreteze, să elaboreze o ipoteză explicativă, pe care să o verifice, să caute independent o
soluție.
„Trebuie schimbat climatul pentru a elimina blocajele culturale şi emotive și construite
relaţii destinse, democratice, între elevi şi profesori, iar modul de predare trebuie să solicite
participarea, iniţiativa elevilor și să includă metode active.” (A. Cosmovici, 1996, p. 169)
Profesorul este într-o poziţie cheie în ceea ce priveşte facilitarea comportamentului
creativ al elevilor. Astfel, profesorul poate încuraja sau descuraja manifestările creative prin
acceptarea a ceea ce este neuzual sau imaginativ.
Atitudinea profesorului, relația sa cu elevii trebuie sa creeze un climat democratic,
destins, prietenos. El trebuie să fie apropiat de elevi, îngăduitor (în anumite limite firești) și să
încurajeze imaginația, sugestiile mai deosebite. Școlarii să își poată manifesta în voie
curiozitatea, spontaneitatea. Să fie ceva firesc ca o idee originală, mai aparte, să atragă un
punct în plus la notare, chiar dacă prin ea nu s-a putut soluționa chestiunea în discuție.
Foarte importantă este, de asemenea, educarea atitudinii de cooperare, de integrare în
colectiv, de respect faţă de colectiv. Educarea interrelaţiilor creative trebuie să înceapă de pe
băncile şcolii. Se constată tot mai frecvent în şcoală căutarea celor mai eficiente căi de
organizare a discuţiilor în clasă, care pot merge de la tipul tradiţional de discuţii în care
profesorul are un rol nemijlocit, la "discuţia liberă", în care profesorul intervine cât mai puţin.
Discuțiile, cât mai neformale, dau naștere la idei noi, fac să crească certitudinile. Un
colectiv activ și entuziast transmite tânărului pasiune, îi oferă o experiență bogată, iar
discutarea mutilaterală a problemelor îi ajută să găsească mai ușor teme noi de abordat.
Discuțiile în grup presupun evitarea formării unor atitudini rigide şi dezvoltarea capacității de
a privi din unghiuri diferite și de a schimba ușor unghiul de vedere. În condițiile grupului,
oamenii se completează și se stimulează, însușirile creatoare ale fiecăruia sunt sporite de
cooperarea, interschimbul de idei, scoaterea reciprocă dintr-un punct mort, verificarea
reciprocă etc.
Activitatea în afara clasei și extrașcolară oferă posibilă exersarea a diferite metode de
stimulare a imaginație. Dirigintele poate organiza întâlniri cu oameni de știință sau de artă
care pot vorbi despre munca lor, despre dificultăți și satisfacții. Ei pot să trezească vii interese
pentru problemele ce îi preocupă.
Explorarea creativităţii în cadrul orelor conduce la identificarea unor modalităţi diverse
de stimulare şi recompensare a comportamentului creativ al elevilor în şcoală.
Gândirea creatoare are nevoie de un material bogat cu care să opereze și care să faciliteze
generalizarea. Profesorul trebuie să încurajeze și să ajute dobândirea de către elevi a unor
cunoștințe bogate și variate, cu care să opereze și pe care să le aplice cât mai variat. Profesorul
poate stimula gândirea creativă prin apelarea la întrebări care stârnesc curiozitatea elevilor.
Cultivarea creativităţii nu constă numai în a-i stimula pe copii să pună întrebări. Calea
principală o constituie metodele active, printre care amintim “observațiile independente”,
“problematizarea”, “învățarea prin descoperire’. Profesorul solicită elevilor să precizeze o
problemă și să o rezolve singuri, fie printr-un studiu individual în clasă, fie într-o activitate pe
grupe.
Strategia cercetării şi a descoperirii creează la elev o stare de activare, îi creşte atenţia şi
interesul, îi măreşte încrederea în sine, că este capabil să găsească informaţia de care are
nevoie şi să rezolve diferite probleme în mod independent, să gîndească independent. Elevul
este transformat într-un participant activ al procesului pedagogic, stimulându-i-se motivaţia
interioară, iar capacităţile sale mintale sunt mai bine utilizate.
Metode creative de evaluare a modului de rezolvare a unor sarcini ca: interpretarea,
proiectarea, elaborarea, studiul de caz sunt creatoare prin ele însele.
Dezvoltarea creativității se poate realiza prin mijloace nespecifice și prin metode
specifice.
Folosirea mijloacelor nespecifice creează o atitudine creativă și mai ales aptitudinea de a
căuta și găsi probleme, aspecte cu rol hotărâtor în asimilarea temeinică a oricărei științe.
Metodele și procedeele specifice urmăresc dezvoltarea capacității de a soluționa
probleme. Profesorul stimulează gândirea divergentă prin apelarea la întrebări.
Metodologiile de tip comunicativ-explicativ, prin relevarea problemelor nerezolvate încă,
provoacă elevul, formând atitudini de implicare, stimulând interese, sugerând oportunităţi de
creaţie.
Metodologiile de tip interogativ-conversativ favorizează elaborarea unor alternative
individuale de interpretare a situaţiilor problemă sau de soluţionare a acestora, întărind
înclinaţiile euristice ale elevului.
Extinderea metodologiilor de tip stimulativ şi a tehnicilor de sensibilizare (studiu de caz,
joc de rol, căutare şi/sau rezolvarea problemelor posibile) ar creşte semnificativ valenţele
creatoare ale procesului de învăţământ, prin antrenarea integrală a personalităţii în asemenea
activităţi.
Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care să
favorizeze asociaţia cât mai liberă a ideilor, metode care se bazează pe o stare de relaxare, pe
îndepărtarea criteriile raționale și a spiritului critic, utilizând astfel la maximum resursele
inconştientului.
Asaltul de idei presupune eliberarea celor care au sarcina de a găsi idei sau soluţii noi -
indiferent dacă lucrează în grup sau individual - de inhibiţie, de criticismul faţă de ideile
proprii sau ale altora, de frica de a nu greşi şi de a se pune astfel într-o lumină defavorabilă
faţă de membrii grupului etc. Elevii sunt încurajaţi să construiască, dacă este posibil, şi pe
ideile altora (când lucrează în grup), să le modifice, să le combine. Pe această cale se poate
ajunge la idei superioare acelora de la care s-a plecat.
BIBLIOGRAFIE

 Alexandru Roșca (1972). Creativitatea. București: Enciclopedică română

 Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob (1999). Psihologie şcolară. Iaşi: Polirom

 Andrei Cosmovici (1996). Psihologie generală. Iaşi: Polirom

 Elena-Claudia Rusu (2007). Psihologie cognitivă. Bucureşti: România de Mâine

 Maria I. Carcea (2003). Strategii de activare a potentialului creativ. Iași

 Mielu Zlate (2001). Psihologia la răspântia mileniilor. Iaşi: Polirom

 Mihaela Roco (2001). Creativitate și inteligență emoțională. București: Polirom

 Viorel Mih. Psihologie educaţională şi elemente de psihologia dezvoltării

S-ar putea să vă placă și