”DIVINA COMEDIE”. Ideea și conținutul ideologic.

Dante a început să lucreze asupra operei aproximativ în anii 1307 – 1313 și a

finalizat-o în 1321, cu puțin timp înainte de moartea sa. Opera a fost publicată cu titlul ”Divina Comedie”, în 1555 la Veneția.
Folosind tradițiile literaturii medievale, poemul conține și idei ale Renașterii. Dante descrie starea sufletului uman după moarte,
într-o formă simbolică și alegorică, dezvăluie modul în care sufletul ajunge în Infern, Purgatoriu sau Rai. Baza ”Divinei Comedii” o
constituie ideile creștine. Conform Bibliei omul are două vieți și două decese, fizice (corporale) și eterne (spirituale). Dar poetul
depășește ideea medievală despre eterna natură umană. În centrul operei se află omul, care caută perfecționare spirituală
pentru el și lume, cunoaște păcatul omenirii și caută o cale spre o viață nouă. Scriitorul visa la mântuirea spirituală a omului și a
lumii. El credea că, omul deja de pe pământ, trebuie să înțeleagă situația lui, comportamentul și faptele, să devină mai bun din
punct de vedere moral.

Subiectul și compoziția. Subiectul principal este călătoria eroului în cealaltă lume. Această tehnică până la Dante a fost folosită
de către artiștii proeminenți – Homer, Ovidiu și Virgil. În literatura medievală religioasă a existat genul ”viziune”, în care scriitorii
descriau chinurile păcătoșilor în Iad sau viața drepților în Rai. Cu toate acestea la Dante ”călătoria sufletului după moarte”
devine o imagine cuprinzătoare a Italiei contemporane și a întregii omeniri. Astfel ”Divina Comedie” este completată nu cu
probleme mistice, ci reale, care au o semnificație filosofică. Structura enormă a poemului este adesea comparată cu un templu,
unde fiecare detaliu este cântărit și calculat cu precizie. În cele trei cantice ”Infern”, ”Purgatoriu” și ”Paradis” este redată lumea
de dincolo așa cum și-o închipuia omul medieval. Dar poetul descrie această lume din punct de vedere al Renașterii,
interpretând viața pământească și scopul ei spiritual. Numărul simbolic ”trei” care întruchipează Sfânta Treime – este un plan
conștient al scriitorului. Cele trei cantice conțin 33 de cânturi, iar în total, cu introducerea, în poem sunt 100 de cânturi terține.
În fiecare parte sunt aproximativ același număr de versuri: ”Infern” – 4720, ”Purgatoriu” – 4755, ”Paradis” – 4758, iar în poem –
14233. Deci Dante a căutat armonia proporțiilor, numindu-se un ”geometru”. În operă este oglindită ideea de a restabili armonia
în lume.

Concepția lumii în poem. În centrul lumii de artă în ”Divina Comedie” este Pământul. În emisfera nordică se află vâltoarea
Infernului, centrul căreia este în mijlocul Pământului. În nouă cercuri ale Infernului suferă sufletele păcătoșilor. Este imaginea
înfricoșătoare a defectelor și viciilor umane. În primul cerc (Limb) se află păgânii. Printre ei – Aristotel, Homer, Euripide ș.a. În
cercul al doilea – cei care nu au păstrat fidelitatea căsătoriei (Francesco da Rimini, Paolo ș.a.); în al treilea cerc – nesăturații, în al
patrulea cerc – avarii și risipitorii, în al cincilea – oamenii furioși și plictisitori ; cercul șase – adăpostul ereticilor, cercul șapte –
asupritorii (aproapelui); în al optulea cerc – mincinoșii, ipocriții, hoții, falsificatorii, ispititorii ș.a.; în cercul al nouălea – trădătorii
(Iuda, Brutus, Cassius ș.a.). În emisfera sudică se află muntele Purgatoriului, înconjurat de ocean. Împreună cu Prepurgatoriul și
Raiul pământesc există de asemenea nouă cercuri. În Prepurgatoriu se purifică sufletele morților, neîmpăcate cu biserica,
acelora, care au murit subit. Există aici și valea căpeteniilor pământeni; în primul cerc – acei mândri, în al doilea – invidioșii, în al
treilea – mânioșii, în al patrulea – leneșii, în al cincilea – avarii, în al șaselea – cei lacomi, în al șaptelea – adulterii. În Raiul
terestru Dante este însoțit de Matelda, dar deja apare o viziune a Beatricei, care va însoți eroul până la Paradis. Beatrice este
descrisă ca un simbol al iubirii nobile, deschizând eroului calea spre o iubire divină. În jurul Pământului se învârte Soarele și
planetele. Ele, în ”Divina Comedie”, formează nouă cercuri, unde se află Paradisul ceresc, în care trăiesc veșnic fericite sufletele
celor drepți. Primul cer – Luna, al doilea – Mercur, al treilea – Venus, al patrulea – Soarele, al cincilea – Martie, al șaselea cer –
Jupiter, al șaptelea – Saturn, al optulea – stelele nestrămutate, al nouălea cer – cristalin sau ierarhii îngerești. Al zecelea cer este
format de Empireu – locuința zeității, lumea veșnică. În finalul operei eroul are o viziune dumnezeiească și în cele din urmă
relevează ideea iubirii divine, ”ce conduce soarele și astrele”.

Alegorismul chipurilor și al imaginilor. Într-o scrisoare către K. Della Scalla scriitorul, a declarat că poemul lui trebuie să fie
interpretat în patru aspecte. Primul aspect – literal, în care textul este perceput în sensul direct. Al doilea aspect – alegoric,
atunci când, prin imagini și situații sunt ascunse evenimente ale lumii exterioare. Al treilea aspect – moral, care oferă o descriere
a retrăirilor și pasiunilor sufletului uman, care se află întotdeauna între bine și rău, viață și moarte, Dumnezeu și diavol. Al
patrulea aspect – anagogic (suprasensul), (din limba greacă cel care se ridică), adică filosofic. Potrivit concepției autorului,
fiecare episod poate fi înțeles în diferite sensuri. Dante combină în opera sa personaje reale și fictive, personaje biblice și
personaje din mitologia antică, figuri istorice și imagini fantastice. Toate acestea au făcut posibilă crearea unei panorame largi a
existenței umane, în domeniul social și istoric, moral și filosofic. Scriitorul, pentru prima dată în literatură, a arătat o persoană
reală și o umanitate reală. Binele și răul sunt descrise de către autor, nu abstract condiționat, dar prin exemple din viața reală și
din istoria culturii mondiale. În același timp poetul a încercat să înțeleagă natura omului și a lumii din poziția veșniciei și a
cosmosului. Autorul a încercat să înțeleagă în ce direcție se îndreaptă omenirea și dacă este posibil să o schimbe, să –i întoarcă
pe oameni la calea spirituală, către Dumnezeu.