ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE

COMUNICARE

Organizatiile sunt sisteme deschise incluzand subsisteme care comunica intre ele cat si
mediul; schimbarile intervenite intr-un sistem influenteaza atat organizatia cat si mediul;
schimbarile din mediu determina schimbari in interiorul subsistemelor.
In general, in cadrul organizatiei unul dintre subsiteme, denumit 'relatii publice' are ca
sarcina monitorizarea comunicarii in interiorul organizatiei si intre aceasta si mediu.
Functia de management al comunicarii implica activitati de analiza si sinteza a opiniilor
subiectilor organizatiei, dar si a subiectilor din mediu, generarea unor concluzii privind conditia
publicului, a celor din afara organizatiei astfel ca sa constituie conditia de credibilitate si
incredere.
In cadrul activitatilor care vizeaza interiorul sau exteriorul organizatiei, 'publicul',
informatiile sunt sistematizate prin cercetarea datelor privind: categorii de public interesat,
obiectivele acestor categorii versus propriile obiective, construirea de mesaje prin care sa
determine credibilitatea si increderea, evaluarea continua a activitatii dupa fiecare etapa pentru a
verifica masura in care obiectivele au fost atinse, daca anumite aspecte au condus la erori sau
greseli, etc. Construirea de mesaje pentru toate categoriile de 'public' care pot fi interesate si care
pot interesa obiectivele organizatiei.
Principii de baza
In aceste tipuri de activitatii intervin, pentru cei care lucreaza intr-un departament de relatii
publice, urmatoarele principii de baza: comunicarea se ocupa de realitati nu de false probleme
(lucrurile care intereseaza in mod real oamenii, ce corespund obiectivelor lor); orientarea
relatiilor publice este catre binele comunitatii nu pentru propaganda; respectarea eticii
profesionale; respectarea mass media prin intermediul careia se ajunge la public, furnizand doar

1
informatii corecte; sa aiba o buna capacitate de a comunica pentru ca relatiile publice se situeaza
intre organizatie si public, prin acest departament informatia circuland cu dublu sens; sa
foloseasca cercetarea pentru a stabili in mod realist expectatiile, obiectivele, atitudinile
'publicului'; sa aiba o formare multi-disciplinara pentru a putea lucra in grup si sa aiba
cunostintele necesare din stiintele sociale; sa resimta obligatia de a da explicatii 'publicului', sa
explice problemele inainte ca acestea sa conduca la o stare de criza.
Pentru cei care lucreaza in relatiile publice, in afara activitatii de monitorizare a
informatiilor, intervin in plus si activitati precum: publicitate si reclama, marketing, propaganda
etc.
Cele mai eficiente canale de comunicare sunt cele care implica relatii directe, in care
factorul uman poate interveni direct. Dialogul fata in fata, urmat de intalniri si conversatii in
grupuri mici si convorbiri telefonice sunt astfel de posibile canale de comunicare. Ca si canale
ale comunicarii directe fac parte: purtatorul de cuvant, conferintele de presa, prezentarile,
discursurile. In comunicarea indirecta, canalele de comunicare includ: sistemele tehnologice de
informare, comunicatele video, fotografia si filmul.
Purtatorul de cuvant
Purtatorul de cuvant, care se substituie conducatorului organizatiei, trebuie sa faca fata
presiunilor celor carora le transmite si presei, gasind solutia optima pentru a demonstra
transparenta organizatiei pe care o reprezinta si sa cunoasca mesajul pe care il are de transmis
precum si informatiile pe care nu are dreptul sa le ofere.
In cerintele acestei activitatii de purtator de cuvant se includ:
- evitarea pasivitatii (presa pune intrebari incomode, deci se cere stabilit din timp un plan
al momentelor in care trebuie inclus mesajul);
- evitarea intrarii in defensiva (intrebarile urmeaza o dinamica si trebuie puse in asa fel
incat sa poti plasa raspunsurile care contin mesajele, chiar daca se fac divagatii);
- demonstrarea faptului ca situatia este stapanita (se poate demonstra entuziasmul, alaturi
de prezentarea unor atitudini, fapte sau opinii si se explica si de ce anume sunt acestea
importante);
- se trece constant de la negativ la pozitiv folosindu-se orice ocazie pentru a se transmite
mesajul principal;
- se incheie intr-o nota pozitiva, subliniindu-se in final capacitatea de a controla situatia.

2
 Prezentarile si discursurile
Vor fi pregatite dinainte. Strategia pregatirii include patru etape:
Etapa I:
stabilirea obiectivelor
(ce doresc sa obtin in urma prezentarii, discursului);
Etapa a II-a:
analizarea publicului tinta
(ce stiu despre acesta? Ce sunt tentati sa creada si daca exista prejudecati caracteristice acestui
public? Cum vor reactiona la mesajele discursului si de ce? Ce beneficii le pot aduce ideile,
recomandarile, propunerile prezentate? Ce ton este cel mai potrivit: serios, tehnic, destins, familiar,
glumet? Publicul are mandat de a decide in problemele care vor fi reprezentate? Pot sa influenteze pe
altii in luarea unor decizii, in formarea unor opinii? Sunt motivati pentru ascultare sau sunt grabiti sa
plece)
Etapa a III-a:
alegerea ideilor principale si a materialelor de sustinere a acestora
(Care sunt ideile care trebuie sa ramana in constiinta publicului? In ce forma trebuie sa prezint
materialele de sprijin?);
Etapa a IV-a:
organizarea prezentarii
(Sub ce forma este cel mai potrivit sa prezint informatia? Care este scenariul care inlantuie
toate elementele prezentarii? Care sunt punctele forte si care sunt punctele slabe ale prezentarii? Poate
intelege corect publicul unele dintre mesaje?)
Regula fundamentala pentru a putea organiza este planificarea si cunoasterea tehnicilor si
regulilor implicate in aceasta diversitate de actiuni posibile.
Tehnici de baza
Exista mai multe tehnici de baza si reguli aferente cerute personalului care se ocupa de
relatiile public. Dintre acestea unele se adreseaza mai ales conditiei de comunicare directa, fata
in fata; altele privesc organizarea informatiei pentru relatia cu mass media.

3
 Tehnica mentinerii comunicarii
Include organizarea si facilitarea comunicarii dintre o organizatie sau subsistem al ei si o
populatie tinta prin intermediul unor mesaje care trebuie sa gaseasca o disponibilitate de
receptare permanenta).
Pentru a transmite un mesaj el se organizeaza in trei parti distincte: introducere, cuprins,
incheiere, indiferent daca este destinat oamenilor dintr-un subsistem al organizatiei prin
prezentare ori dialog direct sau presei, radioului, televiziunii.
Organizarea mesajului cere considerarea factorilor:
- tipul de consecinte scontat (imediat sau de perspectiva);
- gradul de implicare al factorilor emotionali;
- caracteristicile cognitive ale destinatarului (stilul inductiv sau deductiv de a prelua
informatia);
- gradul si nivelul de familiarizare al destinatarului cu subiectul;
- conditiile generale in care are loc transmiterea mesajului
Avantaje ale comunicarii directe:
Comunicarea directa, fata in fata, are anumite avantaje fata de comunicarea indirecta, prin
mesaje scrise. Prin comunicarea directa transmiterea se poate face mult mai adecvat sondand in
interrelatia cu interlocutorul reactia acestuia, discutand aspectele si punctele de vedere comune;
prin delimitarea aspectelor in divergenta se poate concentra negocierea doar pe aspectele in
dezacord; se pot discuta aspectele practice de desfasurare a unor actiuni viitoare, ale unui
contract comun, se poate stabili activitatea de post negociere.
Principalele bariere care intervin in mentinerea comunicarii directe, sau indirecte sunt:
factorii perturbatori precum zgomotul, atitudinea mentala gresita, lipsa de atentie fata de mesaj,
utilizarea unor cuvinte neadecvate sau improprii, starea emotionala si sau diferentele emotionale
intre cel care comunica si cel care primeste mesajul.
Tehnica intrarii in rolul adecvat
In comunicarea unor mesaje, persoana insarcinata cu relatiile publice prezinta activitatea
organizatiei, se prezinta pe sine si activitatea pe care o desfasoara. In context este necesar sa
controleze impresia pe care o produce mai ales in sensul credibilitatii.

4
 Din aceasta perspectiva se iau in considerare personalitatea interlocutorului(lor) si
motivatia specifica, mai ales prin considerarea comportamentului non-verbal, prin gesturi,
mimica, intonatie pentru a putea evita subiecte capabile sa conduca la blocaje in comunicare.
Ca tehnica specifica pentru comunicarea directa poate fi exersata tehnica impresionarii
pozitive: persoana isi construieste o stare de spirit prin care poate trezi admiratia, increderea,
deschiderea celuilalt. Ca reguli de lucru in cadrul acestei tehnici mentale de autosugestie:
evitarea oricarui gand care inhiba si oricarei tendinte critice: 'foloseste-ti propriile resurse';
problemele se abordeaza intr-o maniera constructiva (nu te centra pe aspectele negative, incearca
sa atragi atentia asupra a ceea ce se poate construi, a sau a urmarilor pozitive posibile); tinuta va
corespunde situatiei (imbraca-te corespunzator cu situatia data); este necesara o stare de spirit
pozitiva (retrage-te din centrul atentiei daca resimti o indispozitie fiziologica sau psihologica
acuta); riscurile trebuiesc anticipate si trebuie pregatite posibile raspunsuri (asuma-ti si riscuri si
insista sa reusesti; anticipa dificultatile, recunoaste punctele dificile, dar insista si pe sansele
riscului asumat).
Tehnica negocierii
In cadrul acestei abordari, accentul central este pe disponibilitatea de a castiga a tuturor
participantilor prin realizarea unui acord, a unui consens si nu a unei 'victorii' unilaterale.
Principalul scop este mentinerea consensului: masura in care interesele divergente se pot
transforma si vizualiza ca scopuri comune prin ajustarea flexibila a unor aspecte. Spontaneitatea,
promptitudine si abilitatea de a improviza sunt calitati cheie pentru personalitatea celui care
negociaza.
Procesul de negociere trebuie pregatit stabilindu-se: lista problemelor care urmeaza sa fie
supuse discutarii, clasificarea problemelor de interes comun; subiectele posibile in dezacord.
Strategic, pentru a aborda o negociere de succes, in termenii cererii si ofertei, trebuiesc
determinate clar aspectele asupra carora se poate 'ceda', uneori chiar de la inceput: 'asa ar fi
corect' (sperand ca celalalt sa observe 'realismul' perspectivei tale).
De asemenea este important sa anticipezi momentele dincolo de care nu are sens sa se
continue procesul de negociere, momentele cand intervine 'un punct critic' dincolo de care
acordul se poate prabusi. Orice acord verbal trebuie confirmat in cel mai scurt timp posibil in
scris.

5
 Tehnica moderarii unor dezbateri generale
Moderarea dezbaterilor generale poate sa aiba ca obiectiv mai multe teme: constatarea de
catre participanti a diversitatii solutiilor la aceeasi problema, a diversitatii posibilitatilor de
utilizarea a rezultatelor actiunilor anterior desfasurate, evaluarea comparativa a progreselor, etc.
Moderatorul va prefera sa incurajeze prezentarea succesiva a contributiilor tuturor
raportorilor, pentru ca doar apoi sa incurajeze dezbaterile generale.
Interventiile sale de moderare se vor concretiza preferential in intrebari si reformulari.
Intrebarile pot fi:
Intrebari de clarificare a mesajului: 'Ce intelegeti prin ?', 'Cand spuneti ce aveti in
vedere?'
Intrebari de elaborare: 'Ati putea sa spuneti mai multe ?'
Intrebari care solicita argumente: Ce va face sa afirmati ca ?', 'Care este dovada
ca ?'
Intrebari care solicita exemple: 'Puteti sa ne dati un exemplu ?'
Intrebari de demonstrare: 'Cum s-ar putea proceda in aceasta situatie?'
Intrebari de clarificare a semnificatiilor: 'Ce concluzie trageti dumneavoastra de
aici?'

Tehnica ascultarii si a interviului

Ascultarea fara prejudecati, cu atentie si observarea interlocutorului constituie aspectele
cheie pentru a putea intelege nu numai ce se spune, ci si ceea ce nu se spune. Evaluarea modului
de formulare a frazelor, a modului de exprimare si de comunicare, a tonului si gesturilor are ca
urmare secundara si incredintarea interlocutorului ca este ascultat.
Organizarea interviului implica ca factori: scopul urmarit; clarificarea strategiei care se va
adopta pentru a se ajunge la informatia care intereseaza; care este gradul de detaliere, nuantare
care poate fi relevant pentru scopul interviului; tipul de teme puse in discutie si momentul cand
se vor lansa intrebarile care le vizeaza.
Importanta relationarii de tip 'fata-in-fata' in interviu: permite fiecaruia sa-si formeze o
impresie initiala in legatura cu celalalt; anumite tipuri de informatii despre subiect pot fi obtinute
sau validate doar dintr-o intalnire personala.

6
 De exemplu, aspecte privind: capacitatea subiectului de se auto-exprima oral, de a participa
efectiv intr-un schimb interpersonal, de a fi vioi, calm, cu tact, de a intelege si de a se face inteles
date privind impulsivitatea, entuziasmul, nivelul de energie (de obicei, un aspect de baza este
cantitatea de efort pe care subiectul o pune in interviu); obtinerea unei imagini valide asupra
auto-perceperii, a ceea ce gandeste despre sine legat de interese, aspiratii, valori personale, cod
de conduita, a ceea ce-i place / displace in general, adaptarea la situatii.
Cerinte pentru un cel ce intervieveaza
Interviul nu este o simpla tehnica, intr-o buna masura pare a fi mai degraba o arta. Nu tine
numai de ratiune si schimburi rationale de idei, ci include si afectivitate, intuitie, senzorialitate.
Toate aspectele interviului pot fi imbunatatite prin formare, exersare si, mai ales prin
practica de intervievare.
Interviul nu este un mijloc de a domina vointa subiectului (interviul este diferit de
hipnoza). Scopul interviului este de obtine raspunsuri reprezentative, normale, obisnuite de la
subiect, nu de a-i domina si distorsiona conduita. Important este insa si pentru hipnoza, dar si
pentru interviu, sa obtii mai intai cooperarea subiectului.
Individualitatea si diferenta de opinii trebuie deplin acceptate si tolerate. In masura in care
unele aspecte implicate in interviu pot fi intr-adevar relevante pentru se insista pe clarificari si
nuantari ale pozitiilor adoptate.
Numai o atitudine prietenoasa, in care cel care ia interviul sprijina si participa personal,
este capabila sa releve intreaga gama de interese, aspiratii, sentimente exprimate, deci intreaga
personalitate a interlocutorului.
Interviul cere abilitatea de a-ti disciplina riguros reactiile; o exprimare la intamplare a
propriilor tale emotii ar putea tulbura cursul comunicarii si ar reduce cantitatea de informatii
exprimate de celalalt.
Interviul include si arta de a fi apreciativ: se cer din partea celui care intervieveaza reactii
care sa-l asigure pe interlocutor ca este ascultat atent, ca spune un lucru bun, corect, real,
semnificativ. Cel care ia interviu nu trebuie sa reactioneze de genul: 'Asta este cel mai tampit /
prostesc / nebunesc lucru pe care l-am auzit vreodata!'. Intr-o situatie de acest gen se poate
replica prin: 'Este intr-adevar putin neobisnuit ce imi spuneti, dar foarte interesant, deci mai
puteti spune ceva despre acest lucru?'

7
 Cel care ia interviul trebuie sa-si exprime toleranta, interesul pentru punctul de vedere al
interlocutorului intr-o mare gama de subiecte exprimate de acesta. Intrebarile trebuie sa dea
posibilitatea persoanei sa se exprime, sa-i ceara continuarea raspunsurilor ('nu-i asa?')
Pentru a fi eficient, cel care ia un interviu trebuie sa se centreze pe punctul de vedere al
intervievatului. Punctul de vedere al celui care ia interviul sau al organizatiei fiind secundare
deocamdata si, atata timp cat se cauta obtinerea de informatii despre interlocutor, acestea nu
trebuie direct implicate (sunt gresite exprimarile de tipul: 'Noi dorim', 'Ceea ce ne intereseaza',
etc.).
Se cere o sensibilitatea la tonul vocii, la expresivitatea faciala, fata de tot ceea ce ar putea
sa indice anxietatea, tensiunea, nesiguranta subiectului. Cand apar astfel de semne directia
interviului se va schimba de la obtinerea de informatii spre furnizarea de informatii. Acest lucru
implica pozitiv interlocutorul si se poate face prin felicitarea lui pentru un rezultat excelent
academic sau un premiu obtinut, sau dandu-i sansa de a pune el insusi intrebari ('Am impresia ca
nu am fost prea limpede cu unele din intrebarile mele. Doriti cumva sa clarific ceva pentru
dumneavoastra?').
Starea de spirit dupa care se recunoaste un interviu bun: ambele parti sfarsesc simtindu-se
stimulati de intalnire, de faptul ca le-a placut si ca le-ar place sa mai stea de vorba impreuna.
Scopul interviului
Un interviu are ca scop general o predilectie privind importanta pe termen lung a celor
abordate.
Daca se are in vedere, de exemplu, pe termen lung posibilitatea de imbunatatire a tehnicii
de lucru, a organizarii intreprinderii (a produce mai mult, calitate mai buna, costuri mai mici),
atunci se pune problema predictiei in termeni mai complecsi prin interviu si a unor aspecte
precum:
- cat de mult doreste persoana sa se dezvolte si sa participe efectiv;
- cat de mult este capabil sa se dezvolte si sa participe efectiv;
- cat de realist este fata de sine;
- ce energie are disponibila (motivatie) si ce ambitii are.
Interviul se poate transforma intr-un instrument cu ajutorul caruia se aleg cei mai buni
candidati in cadrul unei scheme organizationale pe termen lung. Deci, nivelul si scopurile

8
interviului trebuie sa corespunda scopurilor imediate sau pe termen lung ale managementului
organizatiei.
Competenta celui care intervieveaza
Indemanarea in comunicarea fata-in-fata, de obicei, tine de calitati precum: tact, vioiciune,
capacitatea de a sesiza timpul si adecvarea raspunsurilor, flexibilitate, abilitatea de a gandi
independent, claritatea de expresie, calmul, persuasiunea, sensibilitatea la 'ceilalti'.
Indemanarea si capacitatea de a varia masura presiunii sau ambiguitatii la care poate
supune subiectul este unul dintre aspectele cheie: daca intervievatul se va simti 'sub presiune',
sau 'in conditie de incertitudine' nu va avea posibilitatea sa-si exprime competenta; daca este
presat prea devreme sau se simte fortat, relatia de interviu se poate intrerupe brusc.
Deci, trebuie adesea adecvata pentru fiecare intervievat tactica succesiunii intrebarilor sau
a modurilor de a le exprima in functie de personalitate intervievatului.
Exemplu de indici semnificativi intr-un interviu de tip selectie profesionala:
Daca se pun intrebari legate de succesul profesional precum cele legate de abilitatea de a
face fata unei mari varietati de relatii interpersonale, tactica in testarea acestora va fi de a le
evalua de la inceput. Daca, candidatul trece cu succes aceasta etapa se poate trece la alte domenii
de evaluare. Insa daca competenta subiectului in acest domeniu nu este importanta pentru scopul
examinarii, testul practic poate fi amanat sau chiar lasat de o parte.
Nivelul de energie exprimat prin entuziasm, ambitie, orientarea spre realizari, initiativa,
harnicia, ingeniozitatea, impulsul de a se dezvolta pot fi evaluate prin doua tipuri de abordari.
1. Poate fi cercetat nivelul general de activitate pe care un candidat il constientizeaza si il
afirma.
De exemplu: subiectul care are in prezent o slujba de rutina, dar care prezinta o lista
intreaga de activitati extra-profesionale; energii pe care nu le foloseste in profesie; subiectul care
are rezultate mereu mai bune decat colegii sai, care creeaza mereu alte proiecte, dar care se simte
limitat in postul pe care il are.
2. A doua abordare cere evaluarea eficientei cu care subiectul isi utilizeaza energia (exista
variatii largi intre oameni atat in nivelul de energie cat si in eficienta adaptarii la munca
respectiva).

9
 Astfel, de exemplu, i se poate cere sa descrie ceea ce a realizat, felul cum lucreaza si si-a
obtinut rezultatele; se poate observa direct daca se simte liber sa vorbeasca despre experientele
sale si le discuta expansiv si daca realizarile percepute au insemnat un sir de realizari treptate.
In unele posturi, rutiniere, un exces de energie poate fi stanjenitor si trebuie cautata o
persoana linistita, relaxata si cu ambitii moderate.
Autoperceperea - felul cum se percepe pe sine si cum percepe lumea este un aspect foarte
complex al psihologiei unui om si tine de atitudini si motivatii. Din acest punct de vedere cel mai
bun instrument psihologic pentru a evalua datele despre imaginea de sine a unei persoane ramane
interviul. Dar numai un psiholog bine antrenat poate ajunge la aceasta profunzime. Mult din ceea
ce numim si pare comportament irational, poate fi explicat doar pe seama imaginii de sine a
subiectului.
De exemplu: o femeie ce poarta tocuri foarte inalte este capabila sa indure un disconfort
sever pentru a-si satisface imaginea de sine; cel ce intra intr-o casa in flacari pentru a salva un
copil isi poate risca viata pentru a pastra imaginea propriei sale bravuri; cel ce refuza, chiar cu
riscul de a fi dat afara, sa faca o anumita munca pe care o percepe sub demnitatea lui, poate
prefera o actiune disciplinara unei atingeri a imaginii sale si nu este, asa cum deseori se
interpreteaza, un indice de responsabilitate.
Adesea cunoasterea imaginii de sine a celui intervievat poate fi cheia evaluarii corecte a
comportamentului.

Strategii de intervievare
Clasificare larga a interviurilor in directive si nondirective, provine din diferentierea intre
strategiile de utilizare a unor intrebari care directioneaza strict fata de urmarirea unor teme fara
intrebari stricte, dinainte formulate.
Intervievarea directiva:
(+) are meritul ca tine de expertiza si specializare
(+) permite ca punctul de vedere cel mai larg si experimentat sa fie cel care va stabili
programul de actiune
(+) conduce spre cel mai bun program de actiune

10
 (-) o expertiza si o diagnoza poate fi gresita
(-) planul de actiune poate fi in detrimentul sau in beneficiul intervievatului
(-)persoanei i se cere sa accepte; iar solutia poate fi simpla sau superficiala, dar eficienta,
evolutia depinzand de credinta persoanei in cel care intervieveaza si in sfaturile lui.
Consilierea nondirectiva se sprijina pe capacitatea de intelegere a intervievatului si nu pe
increderea in cel cu care vorbeste. Cel care intervieveaza nu trebuie sa emita si sa forteze o
explicatie elaborata a problemei, nici nu i se cere sa emita el o solutie la problema. El este doar
un ghid a carui functie este de a 'reflecta' sentimentele celeilalte persoane, nu de a le analiza.
Ca avantaje se poate considera faptul ca actiunea se centreaza mai mult pe sentimentele
celuilalt si, atata timp cat acestea sunt un criteriu real de succes, este o abordare foarte realista.
Procesele de evaluare care intervin in elaborarea raspunsului la intrebari de frecventa
comportamentala sunt semnificative in considerarea cauzelor unor tipuri de erori in evaluare.
Exemple de intrebari comportamentale: 'De cate ori obisnuiti sa ?', 'Cate tigari fumati intr-o
zi?'
Procese de gandire implicate:
- Enumerarea episoadelor
- Estimari bazate pe reguli
- Estimari bazate pe euristici existente
- Estimari automate bazate pe un simt genetic al frecventei relative sau absolute
Combinatii ale acestor procese.
Cauzele erorilor de estimare a frecventei:
1. persoanele definesc gresit obiectul studiat, omitand sau incluzand evenimente.
2. persoanele isi amintesc sau estimeaza eronat frecventele
3. persoanele isi distorsioneaza deliberat raspunsul din ratiuni de auto-prezentare sociala.
Tehnica redactarii materialelor pentru mass media
Informatia care va fi inclusa in comunicatele de presa trebuie evaluata in functie de 5
factori: consecinta, interesul, ineditul, proximitatea si proeminenta.
Consecinta se refera la evaluarea relevantei informatiei pentru publicul tinta.
Interesul se refera la gradul de neobisnuit al informatiei, sau la capacitatea de a raspunde
unor asteptari si motivatii ale publicului. Ineditul cere evaluarea actualitatii materialului; daca
informatia nu este noua in sine trebuie prezentata sub un unghi de abordare diferit de cel deja

11
vehiculat. Proximitatea se refera la relevanta informatiei pentru zona geografica in care se afla
publicul ei. Proeminenta se refera la masura in care subiectul articolului implica o persoana
publica sau o organizatie importanta.
In redactarea se urmaresc regulile de baza pentru redactarea unui articol de presa: un
paragraf bun de deschidere care sa atraga atentia si interesul; gramatica corecta; identificarea
corecta a persoanelor care apar in articol si, in masura in care sunt prezentate fragmente de
interviu, acestea trebuie corect citate.
Tehnica luarii de pozitie
Luarea de pozitie intervine in masura in care un eveniment anume afecteaza interesele
organizatiei, sau un eveniment a carui pregatire este anuntata ca sigura, ori exista o conditie de
disputa. O luare de pozitie analizeaza o problema importanta pentru auditoriu subliniind cat mai
multe argumente in sprijinul intereselor auditoriului, incercand sa transeze disputa in favoarea
acestuia.
Luarea de pozitie este predominat persuasiva argumentatia avand scopul de a dezvolta si
face vizibil punctul de vedere al auditoriului, interesele sale fiind evidente atunci cand sunt puse
in legatura cu evenimentul care a generat luarea de pozitie. Auditoriul fiind, in situatia data, fie
membrii organizatiei, fie acea secventa din public interesata de problema.
Redactarea se va realiza in asa fel ca sa convinga in primul rand redactorul care va
mediatiza comunicatul de corectitudinea argumentelor si de interesul public al informatiei.
Structura unei luari de pozitie: introducerea, prezentarea fondului problemei, discutarea
fatetelor problemei, sublinierea clara a pozitiei membrilor organizatiei sau a publicului tinta in
problema data, motivatia si sugestiile privind un plan de actiune in problema respectiva.
In argumentarea luarii de pozitie se argumenteaza pozitia cu citate din surse credibile
(autoritate recunoscuta si fara interese materiale comune cu auditoriul tinta); se utilizeaza
rationamente inductive si deductive; se examineaza punctele forte si punctele salbe ale actiunii
sau situatiei contrare intereselor auditoriului tinta; se incearca anticiparea intrebarilor, indoielilor
si posibilelor aspecte de neincredere ale auditoriului.
Redactarea va prezenta succint problema si aspectul principal al disputei; se scrie intr-o
maniera pozitiva nu defensiva; se selecteaza pentru convingerea auditoriului informatii faptice,
verificabile; este inclusa informatia de fundal relevanta; cand este necesar se identifica sursele;

12
 se iau in considerare toate fatetele problemei; se ofera o solutie, un posibil mod de rezolvare sau
de actiune.
Editorialul poate contine o luare de pozitie. Editorialul are rolul de a comunica auditoriului
tinta un punct de vedere transant, fara interventia unui redactor.
Pregatirea comunicatului de presa
Comunicatele de presa cuprind si informatii neprelucrate precum cele care se refera la
numirea in functie, infiintarea unui departament, prezentarea unui eveniment. In comunicatele de
presa, paragraful final trebuie sa dea informatii de reper foarte precise.
In structura comunicatului de presa intervin urmatoarele puncte obligatorii:
numele clientului si coordonatele sale publice; termenul de difuzare; data; titlul relevant care sa
indice redactorului subiectul articolului; locul de unde provine articolul (se lasa spatii albe pe
pagina pentru ca redactorul sa poata face adnotari si sa dea un titlu articolului); aliniatele
trebuiesc marcate iar textul se scrie la doua randuri;
continutul; primul paragraf, obligatoriu va cuprinde cele mai importante elemente ale stirii -
paragrafele si frazele sunt scurte, punctuatia simpla, pentru a fi usor de urmarit si inteles, nu se
foloseste un stil inflorat, sau referinte literare; paragraful final; informatii suplimentare care
cuprind si numele persoanei careia i se poate adresa reprezentantul presei pentru a obtine de date
in plus).
Criteriul principal de calitate al unui comunicat de presa este precizia.
Cand se scriu mai multe pagini, in josul fiecareia in afara ultimei se scrie 'continua'.
Ca tipuri de comunicate de presa sunt delimitate 4: anunturi, stiri scurte, replici si
prezentari.
Anunturile sunt mai mult luate in considerare cu cat informatia noua pe care o aduc
raspunde mai adecvat interesului public si, cel putin in prezentare, este mai departata de un
continut pur publicitar.
Stirile scurte apar in situatia in care exista o situatie de criza la nivelul celui caruia i se
adreseaza: o pana de curent, o explozie la o uzina, un accident de alt tip, starea sanatatii unei
persoane cu importante functii oficiale, etc.
Replicile contin informatii specifice ca raspuns la presiunea opiniei publice la intrebarile
formulate direct sau indirect de presa sau la acuzatii.

13
 Prezentarile, prin continutul lor informational au valoarea unei stiri, dar sunt ceva mai
ample; se discuta unghiurile de vedere, se poate problematiza informatia, se poate modela
articolul pentru a putea sensibiliza publicul unei anume publicatii, sau al unui post de radiu sau
TV.
Distribuirea comunicatelor de presa se face prin posta, e-mail, telefax, telex, telegrama.
Redactarea comunicatelor pentru presa scrisa se poate realiza urmarind un ghid privind
continutul, stilul si limbajul, formatul
Comunicate pentru presa audio - vizuala
Regulile de verificare prezentate pentru presa scrisa sunt valabile si pentru comunicatele
destinate audio-vizualului.
Ca aspecte specifice legate mai ales de conditia acestui comunicat de a fi ascultat, trebuie
urmarite: expectanta auditoriului, sonoritatea discursului si dinamismul prezentarii informatiei.
Crearea expectantei se refera la faptul ca introducerea trebuie sa determine auditoriul sa se
astepte si sa stie ca urmeaza una sau mai multe informatii interesante.
Sonoritatea se refera la faptul ca frazele trebuie sa fie clare si sa sune atractiv, cursiv.
Dinamismul se refera la un anume grad de dramatizare astfel ca fraza sa permita, prin
cuvintele folosite, o citire nuantata a frazelor.
Un text a carui lectura dureaza aproximativ 30 de secunde nu poate cuprinde mai mult de 4
- 5 randuri.
Dosarul de presa
Scopul pentru care se realizeaza aceste dosare de presa este de a permite jurnalistilor sa
poata cuprinde atmosfera evenimentului la care participa.

Conferinta de presa
Conferinta de presa implica participarea unor reporteri si conducerea unui interviu de grup,
fiind cel mai bun mijloc de a crea transparenta interpersonala.
Poate fi o ocazie pentru ca diferite canale de informatie sa manipuleze opinia publica
conform unor interese restranse (politice, economice etc.).
In mod normal, conferinta de presa se convoaca cand exista ceva important de anuntat sau
cand solicitarile presei sunt prea disparate si numeroase pentru a putea fi tratate separat.

14
 Strategia organizarii si pregatirii unei conferinte de presa include: alcatuirea unui material
complet care precizeaza in mod necesar pentru cei invitati: data, ora, subiectul, locul de
desfasurare, posibilitatile de a se ajunge in locul conferintei si, daca este necesar, cerintele de
legitimare; materialul in sine poate sa fie sub forma unui comunicat de presa in intregime sau a
unei liste de informatii relevante; declaratia trebuie evaluata si din perspectiva intrebarilor
posibile si a raspunsurilor ce pot fi date; se pregatesc materiale tiparite pentru a fi distribuite
(astfel aveti certitudinea ca datele vor fi corect inregistrate); se pot pregati si materiale grafice
Comunicatele video
Comunicatele de presa video sunt destinate canalelor de televiziune; sunt utile in masura in
care ofera o informatie cu valoare de stire care nu poate fi obtinuta pe o alta cale. Au ca subiect
evenimente deosebite, de regula de interes pentru public, evenimente interne din cadrul unor
mari organizatii, urari. Ele trebuie construite de specialisti.
Organizarea discursului
In rezumat, regula celor 5 'C': pe Cine reprezentati?, Ce efect doriti sa aiba discursul?, Cat
cunoaste publicul despre subiect?, Cum urmeaza sa realizati efectiv comunicarea?, Cand veti
comunica - adaptarea mesajului la dispozitia publicului si caracteristicile situatiei respective).
Pregatirea prezentarii include si realizarea unui suport scris; acest lucru este important mai
ales in situatia unor mesaje dificile, cu argumentare treptata, construita in trepte, sau pentru a
realiza o cuvantare.
Pe o prima pagina va trebui sa punctati clar aspectele specifice legate de cele 5 puncte de
mai sus.
O a doua etapa este notarea pe fise a punctelor si subpunctelor pe care intentionati sa le
dezvoltati. Organizati logic succesiunea, sectiune cu sectiune.
Nu uitati, in masura in care ati reusit sa identificati clar obiectivul, dar si motivatiile
auditoriului, organizarea trebuie sa tina seama de modul cum succesiunea expunerii raspunde la
aceste dominante.
Echilibrati tonul si nivelul limbajului. Nu uitati sa utilizati expresii favorite, simboluri
specifice, exemple concrete pe inteles.
Daca la inceput este nevoie de organizarea scrisa a discursului si uneori de citirea unora
dintre punctele mai dificile, treptat aceste puncte si subpuncte, aceasta strategie de care vorbeam
ceva mai inainte trebuie sa fie lasata acasa, in culise, 'la spate'.

15
 Pentru detalii puteti consulta in Anexe, Ghidul nr. II: 'Etape in organizarea discursului'.
Un profesionist isi organizeaza expunerea si ideile dupa aceleasi principii, dar vorbeste
liber. Incercati sa expuneti liber ideile inregistrandu-va pe caseta si apoi sa va ascultati. Incercati
sa identificati ticurile de vorbire, punctele nevralgice ale discursului ca si cand ati face parte din
auditoriul pentru care l-ati organizat. Identificati-va punctele tari si cele mai slabe. Remediati-le
acasa. Repetati.
Dupa multe repetitii, treptat veti ajunge sa nu aveti nevoie de toata aceasta 'punere in scena'
pentru a putea vorbi liber si convingator. Veti deveni profesionist.

16