SEMIOLOGIE MEDICALĂ

SEMESTRUL 2

DIGESTIV
Stanciu

ESOFAG

1. Următoarele afirmații referitoare la disfagie sunt adevărate:

A. Acalazia cardiei este o cauză de disfagie oro-faringiană

B. Disfagia esogastrică este senzația de oprire a alimentelor la nivelul corpului esofagian
C. Este definită ca dificultatea la înghițirea alimentelor
D. Disfagia de transport este dificultatea trecerii bolului alimentar din cavitatea buco-
faringiană în esofagul cervical
E. Simptomele respiratorii pot fi asociate disfagiei oro-faringiene
F. Miastenia gravis este o cauză de disfagie oro-faringiană
G. Acalazia sfincterului esofagian superior este o cauză de disfagie esogastrică
H. Disfagia de transport este senzația de oprire a alimentelor la nivelul corpului
esofagian
I. Miastenia gravis este o cauză de disfagie esogastrică
J. Disfagia oro-faringiană este dificultatea trecerii bolului alimentar din cavitatea
buco-faringiană în esofagul cervical

2. Următoarele sunt cauze de disfagie secundară unei afecțiuni esofagiene:

A. Diabetul zaharat
B. Diverticuli esofagieni
C. Spasmul difuz esofagian
D. Neoplasmul gastric proximal
E. Corpi străini esofagieni
F. Tumoră malignă a esofagului
G. Sclerodermia
H. Miastenia gravis
I. Acalazia cardiei
J. Cancerul bronho-pulmonar

3. Următoarele afirmații despre acalazia cardiei sunt adevărate:

A. Regurgitația din acalazie constă în eliminarea de alimente ingerate cu multe ore

înainte, nedigerate
B. Regurgitația poate să apara și noaptea

1
C. Se caracterizează manometric prin contrația insuficientă sau absentă a SEI
D. Se caracterizează manometric prin relaxarea insuficientă sau absentă a SES
E. Regurgitația din acalazie constă în eliminarea de alimente ingerate cu cu câteva minute
înainte, digerate
F. Disfagia este simptomul principal
G. Regurgitația apare exclusiv ziua
H. Este o tulburare motorie
I. Este o tulburare senzitivă
J. Se caracterizează manometric prin relaxarea insuficientă sau absentă a SEI

4. Următoarele afirmații despre explorările diagnostice din acalazia cardiei sunt adevărate:

A. Radiografia toraciă este explorarea paraclinică de bază în diagnosticul acalaziei

B. Studii radioscopice baritate evidențiază o fază oro-faringiană a deglutiției
normală și peristaltică prezentă pe primii câțiva centimetri ai esofagului
C. De regulă, SEI poate fi depașit cu endoscopul
D. Studii radioscopice baritate evidențiază o fază oro-faringiană a deglutiției anormală și
peristaltică absentă pe primii câțiva centimetri ai esofagului
E. Aspectele cheie ale traseului manometric sunt absența sau insuficienta contracție a SEI
F. Aspectul radiologic caracteristic în acalazia cardiei este de ,,cioc de pasăre’’
G. Manometria esofagiană este explorarea paraclinică de bază în diagnosticul
acalaziei
H. Radiografia toraciă poate prezenta modificări în cazuri de dilatație extremă a
esofagului
I. De regulă, SEI nu poate fi depașit cu endoscopul
J. Radiografia toraciă poate prezenta modificări în fazele inițiale ale bolii

5. Tabloul clinic al acalaziei cardia este reprezentat de :

A. Băuturile carbogazoase la mese agravează disfagia

B. Disfagia paradoxală
C. Scădere ponderală
D. Regurgitația este absentă
E. Stresul emoțional ameliorează disfagia
F. Disfagia este pentru lichide și solide
G. Durerea toracică este un simptom frecvent
H. Disfagia poate fi ameliorată de poziția Valsalva
I. Simptomele respiratorii apar adesea, fiind cauzate de retenția volumului mare de salivă
și alimente în esofag
J. Pirozisul este simptomul principal

6. Referitor la diagnosticul paraclinic al acalaziei se poate afirma că:

A. Cardia este trecută cu mare dificultate în timpul endoscopiei din cauza stenozei
B. Configurația sigmoidiană apare prin dilatarea esofagului
C. Semnul radiologic de „cioc de pasăre” este caracteristic

2
D. Manometria esofagiană cu înaltă rezoluție este explorarea de elecție
E. Scintigrafia esofagiană este o metodă diagnostică inutilă în acalazie
F. Disfagia de altă cauză poate fi exclusă prin endoscopie digestivă superioară
G. Diagnosticul pozitiv se bazează pe tranzitul baritat, endoscopia digestivă
superioară și manometria esofagiană
H. Manometria esofagiană de înaltă rezoluție identifică presiune scăzută la nivelul
sfincerului esofagian superior
I. Endoscopia digestivă superioară este o investigație facultativă
J. Prezența undelor peristaltice primare propulsive la manometria esofagiană indică
acalazia

7. Următoarele afirmații despre spasmul difuz esofagian sunt adevărate:

A. Spasmul difuz esofagian se definește clinic prin dureri retrosternale, însoțite sau
nu de disfagie
B. Disfagia apare la 60% dintre pacienți
C. Simptomele care apar în tulburările spastice esofagiene sunt: disfagia, febra și scaunele
diareice
D. Disfagia din spasmul difuz esofagian nu este progresivă
E. Disfagia din spasmul difuz esofagian este progresivă
F. Regurgitația este mult mai frecventă în tulburările spastice decât în acalazie
G. Spasmul difuz esofagian se definește clinic prin greață și vărsături, în absența durerii
retrosternale
H. Regurgitația este mult mai rară în tulburările spastice decât în acalazie
I. Disfagia apare la 10% dintre pacienți
J. Simptomele care apar în tulburările spastice esofagiene sunt: disfagia, durerea
toracică anterioară și regurgitația

8. Spasmul difuz esofagian se caracterizează clinic prin:

A. este caracterizat prin relaxarea anormală a sfincterului esofagian inferior

B. disfagia paradoxală este simptomul patognomonic
C. durerea toracică durează câteva secunde
D. durerea toracică mimează angina pectorală
E. disfagia determină scădere ponderală semnificativă
F. durere toracică intermitentă care poate iradia posterior si în umeri
G. regurgitația poate fi simptom clinic al spasmului difuz
H. disfagia este progresivă
I. durerea toracică este ameliorată de nitrați
J. disfagie pentru solide și lichide

9. Următoarele afirmații despre boala de reflux gastro-esofagian sunt adevărate:

A. Astmul bronșic fără caracter sezonier face parte dintre manifestările

extradigestive

3
B. Bariera presională realizată de SEI este un factor care favorizează refluxul gastro-
esofagian
C. Relaxarea tranzitoria a SEI este un factor care favorizează refluxul gastro-
esofagian
D. Simptomele considerate diagnostice sunt dureri abdominale, constipația și vărsăturile
E. Astmul bronșic cu caracter sezonier face parte dintre manifestările extradigestive
F. Simptomul considerat diagnostic este pirozisul
G. Pirozisul reprezintă senzația de durere epigastrică cu iradiere posterioară
H. Saliva este un factor ce contribuie la bariera antireflux
I. Disfagia din boala de reflux gastro-esofagian indică apariția unei complicații de
tipul stenozei peptice
J. Saliva este un factor ce favorizează refluxul gastro-esofagian

10. Următoarele afirmații despre hernia hiatală sunt adevărate:

A. Hernia prin rostogolire este determinată de obicei de lărgirea hiatusului esofagian

B. Hernia prin alunecare este determinată de obicei de lărgirea hiatusului esofagian
C. Durerea este ameliorată de aplecarea pacientului
D. Factorul declanșator al herniei hiatale este de obicei reprezentat de scăderea presiunii
intra-abdominale
E. Reprezintă trecerea permanentă sau intermitentă a unei porțiuni a stomacului
deasupra joncțiunii eso-gastrice
F. Hernia prin rostogolire este determinată de obicei de lărgirea hiatusului esofagian
G. Hernia prin rostogolire este cel mai frecvent tip de hernie
H. Hernia prin alunecare este cel mai frecvent tip de hernie
I. Esofagul scurt este un factor favorizant pentru apariția herniei hiatale
J. Vârsta înaintată este un factor favorizant pentru apariția herniei hiatale

11. Următoarele afirmații despre cancerul esofagian sunt adevărate:

A. Acalazia cardiei este principala condiție premalignă

B. Cancerul scuamos este cel mai frecvent
C. Simptomele apar precoce
D. Simptomele apar tardiv
E. Diagnosticul se stabilește pe baza endoscopiei digestive și confirmat prin
examenul histopatologic
F. Tumorile esofagiene se manifestă clinic prin disfagie pentru lichide și apoi pentru
solide
G. Esofagul Barrett este principala condiție premalignă
H. Diagnosticul de certitudine se stabilește cu ajutorul examenului radiologic baritat
I. Adenocarcinomul este cel mai frecvent
J. Tumorile esofagiene se manifestă clinic prin disfagie pentru solide și apoi pentru
lichide

12. Următoarele afirmații despre diverticulii esofagieni sunt adevărate:

4
A. După localizare, diverticulii pot fi superiori (Zenker), medio-esofagieni și
epifrenici
B. Diverticulii adevărați sunt niște hernieri ale mucoasei printr-un defect al stratului
muscular al peretelui
C. Pseudodiverticulii sunt niște cavități dezvoltate din peretele esofagian, conținând toate
straturile specifice acestui perete
D. După localizare, diverticulii pot fi superiori, medio-esofagieni și epifrenici (Zenker)
E. Endoscopia nu este indicată pentru diagnosticul diverticulului Zenker
F. Diverticulii epifrenici sunt frecvent asociați cu tulburări motorii esofagiene
G. Endoscopia este obligatorie pentru diagnosticul diverticulului Zenker
H. Diverticulii medio-esofagieni sunt în general asimptomatici
I. Diverticulul Zenker de mari dimensiuni este mereu asimptomatic
J. Diagnosticul diverticulului Zenker se efectuează prin examen radiologic

STOMAC

13. Care din următoarele de mai jos sunt efecte secundare ale administrarii de
histamină?

A. Hemoragie gastrică
B. Stare de amețeala
C. Cefalee
D. Piurie
E. Parestezii
F. Hematurie macroscopică
G. Palpitații
H. Eritem macular
I. Dureri abdominale
J. Sindrom confuzional

14. Care din următoarele de mai jos sunt adevărate cu privire la Helicobacter pylori?

A. În țările dezvoltate infecția cu H. pylori atinge valori de peste 90%

B. O mică parte dintre pacienții infectați cu H.pylori râmăn toată viața asimptomatici
C. H. pylori este recunoscut drept carcinogen de gradul I
D. Este un bacil gram pozitiv
E. În țările în curs de dezvoltare și in cele subdezvoltate infecția cu H. pylori atinge
valori de peste 90%
F. Este un bacil gram negativ
G. Infecția cu H. Pylori prezintă un risc scăzut pentru apariția ulcerului duodenal, gastric
sau a cancerului gastric
H. Are proprietatea de a scinda ureea în monixid de carbon (CO) și hidrogen (H2) prin
intermediul ureazei
I. O mare parte dintre pacienții infectați cu H.pylori râmăn toată viața
asimptomatici

5
J. Are proprietatea de a scinda ureea în dioxid de carbon (CO2) și hidrogen (H2)
prin intermediul ureazei

15. Sindromul dispeptic gastric:

A. pirozisul este un simptom comun ambelor variante de dispepsie gastrică

B. poate avea drept cauze: abuzul de alimente iritante, consumul de alcool,
programul alimentar neregulat
C. examenul radiologic indică spasm piloric și hipersecreție
D. în varianta hipostenică, pofta de mâncare este păstrată
E. în varianta hiperstenică, predomină durerea epigastrică
F. în varianta hiperstenică, se constată frecvent clapotaj
G. gastroscopia relevă aspecte normale al mucoasei gastrice
H. consumul de alimente reci ameliorează simptomatologia
I. examenul obiectiv poate fi normal sau poate evidenția sensibilitate dureroasă la
palparea în epigastru
J. constipația se asociază mai frecvent în varianta hiperstenică

16. Gastrita cronică:

A. durerea epigastrică este simptomul dominant

B. simptomatologia are periodicitate sezonieră
C. simptomatologia are periodicitate sezonieră
D. gastrita Ménétrier evoluează cu ascită și edeme
E. la examenul obiectiv, se constată frecvent clapotaj
F. gastroscopia cu biopsie aduc cele mai importante date pentru diagnostic
G. examenul radiologic diagnostichează cu precizie atrofia gastrică
H. atrofia tubilor glandulari și metaplazia intestinală sunt modificări tipice gastritei
atrofice
I. gastrita cu pliuri gigante evoluează cu hiperproteinemie
J. factorul etiologic imunologic este relevat de anticorpii circulanți anti-celule
parietale

17. Referitor la apariția gastropatiei erozive și hemoragice se poate afirma faptul că:

A. Trauma produsă frecvent de sonda de aspirație nazo-gastrică și de sucțiunea

aplicată
B. Idiopatică-poate apărea și la persoanele sănătoase fără a putea fi identificată vreo
cauză
C. Idiopatică-poate apărea doar în cazul pacienților cu istoric de ulcer gastric
D. Ischemia-din vasculite, emnbolizări, amiloidoză
E. Medicamente grupa cea mai frecvent învinuită fiind antibioticele
F. Medicamente grupa cea mai frecvent învinuită fiind anticoagulantele
G. Ischemia-întâlnită în cazul consumului de AINS
H. Leziunile de stres apar în cazul utilizării sondei de aspirație nazo-gastrică
I. Medicamente grupa cea mai frecvent învinuită fiind AINS

6
J. Leziunile de stres apar în cazul insuficiențelor multiple de organ, traume ale SNC,
arsuri

18. Referitor la Boala Mentrier se poate afirma faptul că:

A. Este caracterizată clinic prin creștere în greutate

B. Diagnosticul este endoscopic, aspectul fiind de pliuri hipotrofice
C. Este caracterizată clinic prin dureri epigastrice
D. Aciditatea gastrică este întotdeaua crescută
E. Se întâlnește hipoalbuminemia
F. Apare de obicei la vârste de sub 50 de ani
G. Este o entitate aparte, rară
H. Apare de obicei după vârsta de 50 de ani
I. Este caracterizată clinic prin scădere în greutate
J. Este o entitate aparte, destul de frecventă

19. Care din următoarele condiții patologice fac parte din categoria gastritelor
specifice?

A. Gastrita hipotrofică
B. Tuberculoza gastrică
C. Gastritele fungice
D. Gastrita parazitară
E. Gastritele infecțioase
F. Gastropatia din anemia pernicioasă
G. Gastropatia reactivă
H. Gastritele virale
I. Gastropatia cronică flegmonoasă
J. Gastrita asociată cu H. pylori

20. Ulcerul duodenal:

A. semnul radiologic cel mai frecvent este nișa de față

B. durerea se calmează la ingestia de alimente
C. durerea se ameliorează după vărsătură
D. una dintre complicațiile de temut este malignizarea
E. durerea este mai intensă la circa 2-3 ore după masă
F. durerea apare mai ales vesperal sau dimineața, la trezire
G. durerea se asociază de multe ori cu senzația de foame
H. în caz penetrație în organele de vecinătate, apare ”abdomenul de lemn”
I. constipația apare în majoritatea cazurilor
J. imaginea radiologică ”în trifoi” este un semn direct de ulcer duoadenal

21. Cancerul gastric:

7
A. în fosa supraclaviculară dreaptă apare adenopatie metastatică ganglionară (semn
Virschow-Troisier)
B. vărsătura are aspect de ”jeleu de coacăze”
C. durerea îmbracă aspect de ”foame dureroasă” și se calmează după ingestia de alimente
sau substanțe alcaline
D. adenocarcinomul este forma predominantă
E. endoscopia cu biopsie este investigația decisivă pentru diagnostic
F. vărsăturile calmează durerea
G. nișa malignă are bază îngustă de implantare
H. în forma vegetantă, radiologic apare o imagine lacunară
I. gastrita atrofică și polipii gastric constituie leziuni precanceroase
J. în forma infiltrativă, apare radiologic o rigiditate rectilinie a unei curburi sau a
întregului stomac

22. Următoarele afirmații depre cancerul gastric sunt adevărate:

A. Gastrita atrofică reprezintă un risc scazut de apariție a cancerului gastric

B. Alimentele conservate, cu continut crescut de sare si nitriți reprezintă factori de
risc
C. Alimentația bogată în fructe și legume reprezintă factori de risc pentru cancerul gastric
D. Riscul de dezvoltare a cancerului gastric apare dupa 20 de ani de la interventia
chirurgicala pentru ulcerul gastric/duodenal
E. Ulcerul peptic esofagian reprezintă o condiție precanceroasă pentru apariția cancerului
gastric
F. Inflamația cronica a celulelor epiteliale , indusă de infecția cu Helicobacter Pylori
reprezintă unul din mecanismele impilcate în carcinogeneză
G. Printre condiții considerate” precanceroase” se regăsește si anemia Biermer ,
boala Menetrier
H. Printre condiții considerate” precanceroase” nu se regăsește gastrita atrofică și boala
Menetrier
I. Polipoza adenomatoasă familială și grupul sangvin A reprezintă factori de risc
pentru apariția cancerului gastric
J. Polipii gastrici hiperplazici reprezintă factori de risc crescut pentru apariția cancerului
gastric

23. Stenoza pilorică:

A. poate fi malignă, în caz de cancer gastric sau cancer pancreatic cu invazie piloro-
duodenală
B. endoscopia digestivă superioară este contraindicată din cauza riscului de aspirație
C. durerile epigastrice se calmează după ingestia de alimente
D. ganglionul Virschow-Troisier în fosa supraclaviculară stângă confirm diagnosticul
E. în faza compensată, ”de luptă”, se pot observa pe suprafața abdomenului unde
peristaltice (semnul Kussmaul)
F. examenul radiologic indică ”stomac în chiuvetă”
G. examenul clinic relevă clapotaj pe nemâncate

8
H. simptomul cardinal este vărsătura abundentă, cu alimente ingerate cu 24-48 de
ore înainte
I. durerea are periodicitate sezonieră
J. vărsătura are aspect de ”drojdie de cafea”

24. În peritonita acută apar:

A. intensitate mare a durerii (”lovitură de pumnal”)

B. facies peritoneal
C. tranzitul intestinal poate fi oprit prin ileus dinamic
D. la radiografia abdominală pe gol, apar nivele hidroaerice
E. abdomen imobil și retractat, în prima fază
F. semnul Murphy pozitiv
G. debut brusc
H. leucocitoză cu euzinofilie
I. vărsăturile ameliorează durerea
J. ”abdomen de batracian”

INTESTIN

25. Despre absorbția intestinală putem afirma următoarele:

A. Testul cu D-xiloză se efectuează după un prânz bogat în proteine și administrarea a 25g

D-xiloză
B. Nivelul scăzut de xiloză în urină apare in diverticuloză jejunală
C. Testul cu D-xiloză se realizează seara, după masă
D. D-xiloza se absoarbe la nivelul intestinului subțire- jejun și se elimină renal
E. D-Xiloză este un aminoacid metabolic activ
F. În mod normal se elimină prin urină 1.5g de xiloză
G. Nivelul scăzut de xiloză în urină apare în boala celiacă
H. Pacientul cu diverticul esofagien va avea o reducere a eliminării D-xilozei la nivel
renal
I. În mod normal prin urină NU se elimină D-xiloză
J. Testul cu D-xiloză se utilizează pentru aprecierea absorbției glucidelor

26. Despre absorbția intestinală putem afirma următoarele:

A. Lactoza este un aminoacid metabolic inactiv

B. Testul de toleranță la lactoză apreciază malabsorbiția grăsimilor
C. Pot sa apară după 30min-5h de la administarea lactozei durerile abdominale,
flatulența, diareea
D. Testul de toleranță la lactoză urmarește creșterea proteinelor și a colesterolului
E. Testul de toleranță la lactoză urmăreste simptomatologia determinată de lactoză
F. În mod normal glicemia scade cu cel puțin 20mg% după consumul de lactoză
G. Se accepta o încărcare orală cu 50g in 500ml apă cu lactoză și apoi urmărirea
simptomatologiei generate

9
H. Testul de toleranță la lactoză urmărește creșterea glicemiei
I. Dintre simptomele determinate de consumul de latoză, cel mai des intâlnit este
constipația
J. În mod normal glicemia crește cu cel puțin 20mg% după consumul de lactoză

27. Evaluarea functiei de absorbție intestinală presupune:

A. Efectuarea testului de toleranță la lactoză

B. Determinarea grăsimilor fecale se apreciază și prin efectuarea testului de toleranță la
lactoză
C. Determinarea grăsimilor fecale
D. Evaluarea endoscopică a tubului digestiv, inclusiv prin videocapsula endoscopică
E. Aprecierea absorbției proteinelor prin testul cu D-xiloză
F. Efectuarea testului cu D-xiloza
G. Absorbția grăsimilor se apreciază prin testul de toleranță la lactoză
H. Aprecierea absorbției proteinelor prin albumina umană marcată cu 131 I
I. Aprecierea absorbției glucidelor prin testul cu D-xiloză
J. Examenul radiologic al tubului digestiv este testul cu cea mai mare sensibilitate pentru
aprecierea malabsorbției

28. Printre cauzele extradigestive ale sindromului diareic se numără:

A. Afecțiuni renale
B. Aclorhidria
C. Gastrectomie
D. Enteropatia glutenică
E. Rectocolita ulcero-hemoragică
F. Boala Crohn
G. Boala Addison
H. Cauze nervoase
I. Diabet zaharat
J. Boala Basedow

29. Despre sindromul diareic se poate afirma că:

A. Poate fi însoțit de simptome de ordin general

B. Este mereu însoțit de rectoragii când este afectat colonul drept
C. Presupune prezența scaunelor neformate și cu resturi alimentare nedigerate
D. Poate apărea postantibioterapie
E. Poate fi cauzat de insuficiența pancreatică endocrină
F. Sindromul diareic acut poate fi cauzat de infecție cu Salmonella
G. Apariția sindromului diareic în contextul unui istoric de călătorie în zonele endemice
este sugestiv pentru rectocolita ulcero-hemoragică
H. Se poate datora creșterii secreției intestinale
I. Poate fi însoțit de semne funcționale precum rectoragiile
J. Sindromul diareic cronic poate fi cauzat de infecție stafilococică

10
30. Cauzele constipației pot include:

A. Depresia
B. Hiperkaliemia
C. Hipertiroidia
D. Ischemia colonica
E. Consumul de antiacide continand magneziu
F. Abcesul perianal
G. Endometrioza
H. Afectiuni ano-rectale:volvulus
I. Sindromul carcinoid
J. Diabetul zaharat

31. Despre sindromul ano-recto-sigmoidian se poate afirma că:

A. Elementul clinic cel mai frecvent este melena

B. Poate avea cauză vasculară (hemangioame)
C. Prezintă etiologie variată
D. Investigația de elecție este ecografia transabdominală
E. Poate avea ca etiologie tromboflebita hemoroidală
F. Se manifestă frecvent prin prezența tenesmelor rectale
G. Necesită investigații extensive, incluzând endoscopia digestivă superioară
H. Se manifestă rareori prin durere la defecație
I. Poate avea ca etiologie tumori benigne
J. Poate avea cauză parazitară (ex.oxiuri)

32. Despre sindromul de malabsorbție putem afirma următoarele:

A. Enterectomiile se pot solda cu apariția unui sindrom de malabsorbție

B. Dintre complicațiile biopsiei intestinale, hemoragia digestivă și perforatia intestinală
sunt extrem de frecvent întâlnite, metoda având utilitate limitată
C. Vilozitățile intestinale au un rol foarte limitat în absorbția micronutrtienților
D. Determiarea grăsimilor în scaun este o metodă foarte utilă pentru identificarea
steatoreei
E. Radiografia abdominală pe gol este necesară pentru a diagnostica sindromul de
malabsorbție
F. Dozarea chimică a grăsimilor eliminate prin scaun poate fi efectuată prin metoda
Kramer
G. Metoda de determinare a grăsimilor în scaun poate fi efectuată după 6 zile de
consum a 70-100g lipide/zi
H. Determinarea grasimilor fecale se apreciaza si prin efectuarea testului de toleranță la
lactoză
I. Pentru diagnosticul sindromului de malabsorbție este necesară efectuarea unei
biopsii intestinale
J. Enteroscopia nu este indicată pentru evaluarea sindromului de malabsorbție.

11
33. Malabsorbţia intestinală se caracterizează prin:

A. lipsa asocierii cu icterul obstructiv

B. asocierea cu rezecţiile restrânse
C. populare bateriană normală a intestinului
D. lips legăturii etiopatogenice cu ciroza biliară primitivă şi ciroza hepatică alcoolică
E. este provocată de bolile pancreatice- pancreatita cronică, mucoviscidoza, cancerul
pancreatic
F. creşterea suprafeţei intestinale absorbtive
G. orice tulburare semnificativă a absorbţiei unui principiu activ la nivelul mucoasei
intestinale
H. este determinată de reducerea suprafeţei intestinale absorbtive
I. este cea mai comună formă de prezentare a bolilor intestinului subţire
J. în etiopatogenie regăsim gastrectomia parţială

34. Simptomele digestive ale unui bolnav cu malabsorbţie includ:

A. polidipsie
B. diareea tip steatoreic
C. absenţa durerilor abdominale
D. scaune în cantitate de 500-2000 ml pe zi
E. creştere ponderală
F. scaune galben-palide
G. anorexie
H. constipaţia
I. scaune semiformate sau lichide
J. polifagie

35. Sindromul carenţial din malabsorbţie se caracterizează prin:

A. albuminurie
B. obezitate
C. anemie
D. carenţă de fier sau acid folic
E. hipernatremie
F. deficit ponderal
G. poliglobulie
H. hipokaliemie
I. scădere ponderală până la caşexie
J. hipercalcemie

36. Evaluarea sindromului de malabsorbţie presupune:

A. testarea funcţiei pancreasului exocrin

B. examen hematologic exclus

12
C. evaluarea excesului de vitamina D
D. prezenţa a peste 6g/24 h grăsimi în scaun este test pozitiv pentru malabsorbţie
E. biopsia intestinului subţire
F. absenţa vreunei conexiuni cu suprapopularea bacteriană
G. lipsa relaţiei cu valoarea vitaminei B12
H. test Schilling
I. hipercoagulabilitate
J. determinarea grăsimilor din scaun

37. Modificările biologice din sindromul de malabsorbţie includ:

A. anemia
B. hipomagneziemia
C. hipernatremia
D. hipocalcemia
E. hipersideremie
F. hipovitaminoza B1
G. gigantism
H. hipoalbuminemia
I. poliglobulia
J. hipervitaminoza K

38. Despre malabsorbția intestinală putem afirma următoarele:

A. Investigațiile paraclinice efectuate au rolul doar de a confirma malabsorbtia,

tratamentul fiind neinfluențat de cauza
B. O cauză a malabsorbției o reprezintă gastrectomia subtotală
C. Reprezinta cea mai comună formă de prezentare a bolilor intestinului subțire
D. Reducerea suprafeței de absorbție după enterectomii extinse poate determină
malabsorbție
E. Bolnavul cu sindrom de malabsorbție rareori prezintă deficit poderal
F. Diareea de tip steatoric este un simptom foarte rar întâlnit în rândul pacienților cu
sindrom de malabsorbție
G. Sindromul de suprapopulare intestinală bacteriană nu poate determina malabsorbție
intestinală
H. Reprezintă tulburarea semnificativă a absorbției unui principiu alimentar
I. Aprecierea absorbției grăsimilor se face prin albumina umană marcată cu 131 I
J. Obișnuit, se asociază cu maldigestia

39. Despre simptomele digestive asociate sindromului de malabsorbție putem afirma:

A. Scaunele au miros rânced și cu picături de grăsime

B. Prin diareea de tip steatoreic se poate elimina un volum de 500-2000ml de scaun
semiformat
C. Dintre simptomele determinate de consumul de latoză, cel mai des întâlnit este
constipația

13
D. Deficiențele minerale ( deficitul de vitamina A,D) pot determina neuropatie periferică
E. Hipovitaminozele nu apar în sindromul de malabsorbție
F. Diareea de tip steatoric este un simptom foarte rar întâlnit în rândul pacienților cu
sindrom de malabsorbție
G. Testul de toleranta la lactoză urmărește creșterea glicemiei și aparitia constipației
H. Simptomele asociate sindromului de malabsorbție sunt anorexia și durerea
abdominală
I. Deficitul ponderal este un simptom constant întâlnit
J. Anemia este frecventă și este datorată lipsei de fier

40. Despre malabsorbția intestinală putem afirma următoarele:

A. Sediul absorbției intestinale îl reprezintă vilozitățile intestinale

B. Se poate pune în evidență cu ajutorul testului de toleranță la lactoză
C. Inelul Kayser- Flaisher este patognomonic pentru malabsorbția intestinală
D. Culoarea tegumentelor poate fi normală sau palidă
E. Culoarea pielii poate fi teroasă, cu aspect murdar sau maronie închis
F. Poziția bolnavului este cu pumnii sub perna așezată în regiunea epigastrică, încovoiat
G. Enterectomiile extinse se asociază cu malabsorbție secundară
H. Examinarea de ansamblu poate sugera manie sau psihoză
I. Grăsimile eliminate prin scaun se pot aprecia cu ajutorul colorației Sudan III
J. La inspecție, se observă foarte frecvent icterul sclerotegumentar

41. Sindromul de malabsorbtie poate îmbrăca următoarele aspecte clinice:

A. Tulburări de creștere de tip gigantism

B. Creștere ponderală
C. Diareea de tip steatoreic
D. Edeme
E. Scaune cu aspect galben-palid sau grăsos
F. Tetanie
G. Scaune frecvente, semiformate sau lichide
H. Constipație însoțită de diselectrolitemii (hipercalcemie)
I. Manifestări nervoase asociate excesului de vitamina B1
J. Manifestări oculare datorate excesului de vitamina A

42. Boala celiacă este:

A. enteropatie glutenică
B. o condiţie care afectează intestinul subţire la indivizi susceptibili genetic
C. leziunile intestinale sunt ireversibile
D. sprue netropical
E. este o inflamaţie acută a intestinului
F. o afecţiune de natură autoimună
G. o condiţie inflamatorie cronică a tractului digestiv
H. caracterizată de o lipsa a cauzalităţii dintre gluten şi leziunile intestinale

14
I. înlăturarea glutenului din alimentaţie agravează evoluţia
J. o condiţie care afectează colonul la indivizi susceptibili genetic

43. Tabloul clinic al bolii celiace la copil:

A. include scaune în cantitate mică

B. exclude apatia
C. include atrofie musculară
D. include oprirea creşterii
E. exclude hipotonia generalizată
F. include contractura musculaturii abdominale
G. scaunele sunt hipercrome
H. apare într-un interval de săptămâni sau chiar luni de la diversificarea alimentaţiei
I. include anorexie
J. se instalează la un copil până atunci normal

44. Boala celiacă a adultului:

A. frecvenţa maximă este în decada 6-7 la bărbaţi

B. poate avea simptome foarte variate
C. frecvenţa maximă este în decada 4-5 la femei
D. prezenţa tabloului clinic clasic este indicaţie pentru biopsia duodenală
E. tabloul clinic clasic include triada diaree- steatoree-scădere ponderală
F. creşterea ponderală este caracteristică
G. biopsia colonică pune diagnosticul
H. tabloul clinic clasic include triada constipaţie- steatoree-scădere ponderală
I. echimozele sunt o manifestare tipică
J. anemia feriprivă exclude diagnosticul

45. Referitor la examenul fizic al pacientului cu boală celiacă, se poate afirma:

A. copiii sunt, de obicei, iritabili

B. subfebrilitatea şi anemia pot anunţa limfomul
C. alopecia exclude diagnosticul
D. talia pacienţilor este în majoritatea cazurilor mai mică decât a generaţiei
E. edemele lipsesc din tabloul clinic
F. scăderea în greutate este frecventă
G. constipaţia exclude diagnosticul
H. dezvoltarea caracterelor sexuale secundare este precoce
I. se pot regăsi koilonichia şi degetele hipocratice
J. înălţimea peste 180 cm exclude boala

46. Despre boala celiacă putem afirma următoarele:

A. Boala celiacă se manifestă exclusiv prin triada diaree- steatoree- scădere ponderală
B. Nu afectează populația adultă

15
C. Boala celiacă nu se asociază cu alte afecțiuni autoimune
D. Afectează exclusiv intestinul subțire
E. Este o cauza de malabsorbție intestinală
F. Cele mai frecvente simptome ale adulților cu boală celiacă sunt reprezentate de
constipație și edeme declive
G. Este o enteropatie autoimună
H. Obișnuit, pacienții cu diagnostic de boală celiacă sunt obezi
I. Se numește enteropatie glutenică sau sprue netropicală
J. Este indusă de gluten

47. Despre boala celiacă putem afirma următoarele:

A. Pentru diagnostic, se utilizează anticorpii anti-mitocondriali

B. Afectează obișnuit mucoasa colonică și a intestinului subțire
C. Diabetul zaharat de tip 2 se asociaza frecvent cu boala celiacă
D. Dintre manifestările atipice ale malabsorbției, pot fi identificate talia mică și
osteomalacia.
E. Dintre manifestările clinice întâlnite, independente de malabsorbție, hipoplazia
smalțului dentar poate fi frecvent întâlnită
F. Pacienții cu vârsta peste 40 de ani NU dezvoltă niciodată boală celiacă
G. Este o enteropatie autoimună
H. Deficitul selectiv de IgG este frecvent întâlnit în rândul pacienților cu boală celiacă
I. Este indusă de proteina din cereale- grâu, secară, orz
J. Dintre manifestările tipice, diareea și scăderea în greutate sunt printre cele mai
frecvente

48. Boala celiacă poate fi caracterizată prin:

A. Debut frecvent la vârstă avansată (decada 6-7) în special la femei

B. Triada diagnostică clasică diaree-anorexie- ataxie la copil
C. Prezența unei mucoase intestinale plate, cu reducerea adâncimii vililor
D. Debut prin apatie, anorexie, atrofie musculară la interval de săptămâni de la
diversificarea alimentației
E. Tablou clinic incluzând subfebrilitate și anemie în cazul unor complicații severe
F. Prezența din punct de vedere histologic a unui infiltrat inflamator cu eozinofile
G. Posibilitatea de a fi diagnosticată la orice vârstă
H. Debut uneori la interval de luni de la diversificarea alimentației
I. Prezența edemelor ca manifestare atipică independentă de malabsorbție
J. Prezența anemiei megaloblastice ca manifestare tipică

49. Tablul clinic al bolii celiace poate include următoarele manifestări atipice secundare
malabsorbției:

A. Hipoplazie smalț dentar

B. Osteomalacie
C. Psoriazis

16
D. Cheiloza
E. Infertilitate
F. Ataxie
G. Miastenie
H. Durere abdominală recidivantă
I. Anemie feriprivă
J. Dureri osoase

50. Tablul clinic al bolii celiace poate include următoarele manifestări atipice
independente de malabsorbție:

A. Întârziere în creștere
B. Psoriazis
C. Constipație
D. Diaree
E. Ataxie
F. Infertilitate
G. Miastenie
H. Tetanie
I. Aftoză bucală recurentă
J. Edeme

51. Boala Crohn poate include următoarele aspecte diagnostice:

A. Apariția fistulelor
B. Diaree obișnuit fără sânge
C. Simptomatologie variabilă în funcție de regiunea afectată
D. Localizarea predilectă a leziunilor la nivelul tubului digestiv superior
E. Tablou clinic mimând apendicita acută
F. Afectare cu caracter continuu cu implicarea rectului
G. Afectarea exclusiv a mucoasei și submucoasei colonului
H. Frecvent apariția rectoragiilor și a tenesmelor rectale
I. Colonoscopic identificarea de ulcerații aftoide de diverse profunzimi
J. Histologic apariția granuloamelor cu cazeificare

52. Rectocolita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă) poate include următoarele aspecte

diagnostice:

A. Dureri abdominale intense în caz de de complicații

B. Colonoscopic identificarea de ulcerații aftoide de diverse profunzimi
C. Clinic tenesme rectale și uneori constipație în cazul afectării rectale
D. Colonoscopic aspect tipic de piatră de pavaj
E. Diaree cu până la 20 scaune/zi în caz de afectare colonică extinsă în perioadele de
acutizare
F. Histologic apariția granuloamelor cu cazeificare
G. Apariția de fistule

17
H. Simptome variabile în funcție de extensia și severitatea afectării colonului
I. Apariția de stricturi inflamatorii
J. Apariția de manifestări extradigestive

53. Tabloul clinic în rectocolita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă) poate include

următoarele aspecte:

A. Manifestări similare celor din apendicita acută în caz de proctită

B. Apariția adenopatiilor supraclaviculare
C. Constipație în contextul proctitei
D. Sindrom ocluziv în cazul apariției fistulelor
E. Diaree cu până la 20 scaune/zi în caz de afectare colonică extinsă în perioadele de
acutizare
F. Constipație independent de severitatea și extensia bolii
G. Simptome variabile în funcție de extensia și severitatea afectării colonului
H. Dureri abdominale ce se remit după emisia de scaun
I. Dureri abdominale intense în caz de de complicații
J. Apariția de manifestări extradigestive

54. Tabloul clinic în boala Crohn poate include următoarele:

A. Simptome variabile în funcție de extensia și severitatea afectării tubului digestiv

B. Dureri abdominale de intensitate variabilă
C. Apariția dermatitei herpetiforme ca o complicație a bolii
D. Diaree obișnuit fără sânge
E. Prezența rectoragiilor în cazul afectării tubului digestiv superior
F. Manifestări similare celor din apendicita acută în caz de proctită
G. Scădere ponderală
H. Apariția de manifestări extradigestive frecvente precum colangita biliară primitivă
I. Frecvent diaree cu aspect de sânge amestecat cu scaun și puroi
J. Apariția de manifestări extradigestive precum uveita

55. Investigațiile paraclinice utile pentru bolile inflamatorii intestinale includ:

A. Examene hematologice cu decelare frecventă a poliglobuliei

B. Colonoscopia cu identificarea ulcerațiilor aftoide ca leziuni sugestive pentru boala
Crohn
C. Colonoscopie cu identificare de ulcerații de diverse profunzimi în cadrul bolii
Crohn
D. Clisma baritată pentru evidențierea pierderii haustrațiilor ca aspect tipic pentru boala
Crohn
E. Clisma baritată pentru evidențierea distribuției zonelor de stenoză
F. Clisma baritată în suspiciunea de perforație
G. Investigație biochimică a nivelului albuminei serice cu posibilitate de identificare
a hipoalbuminemiei
H. CT sau RM pentru evidențierea fistulelor

18
I. Colonoscopie cu evidențierea aspectului de piatră de pavaj în rectocolita ulcero-
hemoragică
J. Colonoscopia de primă intenție în suspiciunea de megacolon toxic

56. Despre investigațiile paraclinice utilizate pentru diagnosticul rectocolitei ulcero-

hemoragice se pot afirma următoarele:

A. Rx abdominală pe gol poate identifica aspectul de megacolon toxic

B. Examenul microscopic include prezența abceselor criptale și a modificării
arhitecturii criptelor
C. Aspectul de mucoasă care "plânge cu sânge"poate fi identificat în cadrul
colonoscopiei
D. Investigațiile hematologice și biochimice au o importanță redusă în diagnosticul
rectocolitei ulcero-hemoragice
E. Examenul microscopic evidențiază proliferarea celulelor caliciforme
F. Clisma baritată este indicată la toți pacienții cu rectocolită ulcero-hemoragică pentru
confirmarea diagnosticului
G. Pierdea haustrațiilor cu aspectul de tub rigid al colonului poate fi identificat la Rx
abdominală pe gol
H. Colonoscopia evidențiază cruțarea rectului în marea majoritate a cazurilor
I. Colonoscopia cu biopsie evidențiază afectarea rectului
J. Aspectul colonoscopic de mucoasă hiperemică, cu desen vascular șters și
friabilitate spontană este sugestiv pentru rectocolita ulcero-hemoragică

57. Despre simptomatologia întâlnită în sidromul de intestin iritabil putem afirma

următoarele:

A. Anxietatea, depresia și nevrozele sunt simptome digestive asociate cu sindromul de

intestin iritabil
B. De cele mai multe ori, durerea apare în timpul somnului și trezește pacientul
C. Durerea este prezentă în timpul zilei, fără a afecta somnul de noapte
D. Scăderea ponderală, alături de diareea continuă sunt simptome frecvent întâlnite în
sindromul de intestin iritabil
E. De cele mai multe ori, durerea este zilnică și afectează starea generală a pacientului
F. Globusul, aerofagia și flatulența se numără printre simptomele asociate cu
sindromul de intestin iritabil
G. Simptomele sunt disproporționate față de starea de bine aparent a pacientului
H. Durerea este deseori descrisă în mod bizar: fluturi în abdomen, înțepături,
rigiditate, etc
I. Halitoza și ruminația sunt simptome ce impun investigații suplimentare
J. Apariția rectoragiei dictează nevoia de examene paraclinice suplimentare

58. Despre diverticuloza colonică se pot afirma următoarele:

A. Diverticulii colonici reprezintă hernieri ale mucoasei prin stratul muscular al

peretelui colonic

19
B. Una dintre complicațiile diverticulilor este apariția hemoragiei diverticulare
C. Este întotdeauna simptomatică, cu evoluție severă în absența tratamentului
D. Se asociază cu o dietă bogată în fibre alimentare
E. Investigațiile paraclinice care stabilesc diagnosticul sunt colonoscopia și clisma
baritată
F. Pacienții cu diverticuloză pot prezenta dureri în cadranul inferior stâng,
flatulență și alterarea tranzitului intestinal
G. Diverticulii sunt localizați predominant la nivelul colonului sigmoid și descendent
H. Este o afecțiune frecventă în rândul tinerilor
I. Localizarea diverticulilor este predominantă la nivelul colonului ascendent și transvers
J. Printre complicațiile asociate cu diverticuloza colonică se numără și fisurile perianale,
alături de hemoroizi

59. Despre polipii colonici se poate afirma:

A. Pot fi solitari sau multipli

B. Toți polipii indiferent de tipul histologic sunt simptomatici
C. Dimensiunile polipilor se asociază cu riscul de malignizare
D. Polipii de tip vilos se pot manifesta prin constipație severă
E. Se pot manifesta prin hemoragie digestivă inferioară
F. Metoda de diagnostic cea mai sensibilă și specifică este clisma baritată
G. Polipii de tip adenomatos reprezintă leziuni precanceroase
H. Polipii adenomatoși sunt polipii juvenili si Peutz-Jeghers
I. Îndepărtarea polipilor prin polipectomie endoscopică se asociază cu creșterea riscului
de cancer
J. Reprezintă tumori benigne, deseori asimptomatice

60. Despre polipoza adenomatoasă familială putem afirma următoarele:

A. În evoluție, malignizarea este puțin probabilă

B. Testarea genetică identifică defectul specific într-o minoritate de cazuri
C. Colonoscopia cu biopsie și testarea genetică confirmă diagnosticul
D. Diagnosticul este stabilit prin clismă baritată
E. Este rar întâlnită la ceilalți membri ai familiei
F. Se caracterizează prin apariția a numeroși polipi la nivelul întregului tract
digestiv încă din copilărie
G. Sindromul Gardner se caracterizează printr-o mutație la nivelul genei APC,
cromozomul 5
H. Se asociază cu osteoame multiple, tumori fibroase, etc
I. Este o afecțiune cu transmitere autosomal dominantă
J. Se caracterizează prin apariția a numeroși polipi strict la nivelul colonului

61. Despre sindromul Peutz-Jeghers putem afirma următoarele:

A. Pigmentările brune de la nivelul buzelor reprezintă un semn fizic specific

20
B. Se caracterizează prin apariția la nivelul intestinului subțire, colonului și
stomacului de polipi hamartozici
C. Malignizarea este puțin probabilă
D. Simptomatologia se caracterizează exclusiv prin hemoragie digestivă superioară
E. Face parte din categoria polipozelor familiale
F. Rectoragia este rar întâlnită ca manifestare clinică
G. Ocluzia intestinală și hemoragia reprezintă cele mai frecvente manifestări
H. Se caracterizează prin apariția la nivelul intestinului subțire de polipi adenomatoși
I. Potențialul malign al acestei polipoze familiale este mare
J. Debutul simptomelor este înregistrat în adolescență

62. Despre cancerul colo-rectal se pot afirma următoarele:

A. Poate fi de tip familial, apărut secundar polipozelor si cu transmitere ereditară

(sindromul Lynch)
B. Vârful incidenței este înregistrat între 40-50 de ani
C. Este considerat în prezent, la fel de frecvent ca și neoplasmul esofagian
D. Reprezintă una dintre cele mai frecvente neoplazii în țările civilizate
E. Consumul mare de grăsimi este considerat factor protector pentru dezvoltarea
cancerului colo-rectal
F. Consumul redus de fibre, obezitatea și sedentarismul sunt factori implicați în
etiopatogeneza cancerului colo-rectal
G. Localizarea predominantă este la nivelul cecului
H. Este mai frecvent întâlnit după vârsta de 50 de ani
I. Este mai frecvent la femei decât la bărbați
J. Prevalența a crescut semnificativ în țara noastră în ultimii ani

63. Tabloul clinic în cancerul colo-rectal implică următoarele:

A. Scaunul modificat "în creion" este sugestiv pentru localizarea la nivelul colonului drept
B. Anemia severă ridică suspiciunea de tumoră la nivelul colonului drept
C. Simptomatologia depinde de localizarea tumorii
D. Scăderea ponderală poate completa tabloul clinic indiferent de localizare
E. Localizarea predilectă este la nivel recto-sigmoidian
F. În localizarea de la nivelul colonului stâng, frecvent se poate palpa o formațiune în fosa
iliacă stângă
G. Tumorile localizate la nivelul rectului se manifestă prin rectoragie
H. Tumorile localizate la nivelul colonului drept se pot manifesta prin semne de obstrucție
intestinală înaltă
I. Tulburările de tranzit intestinal sunt mai rar întâlnite ca manifestări principale în
localizarea pe colonul stâng
J. Tenesmele rectale se asociază cu tumorile de la nivelul colonului stâng

64. Despre investigațiile paraclinice utilizate în diagnosticul cancerului colo-rectal

putem afirma următoarele:

21
A. Ecografia abdominală prezintă utilitate extrem de redusă în algoritmul de diagnostic al
cancerului colo-rectal
B. Colonoscopia reprezintă metoda ideală de examinare a întregului cadru colic
C. Tomografia computerizată/rezonanța magnetică completează diagnosticul prin
identificarea leziunilor secundare la distanță
D. Ecoendoscopia are o utilitate redusă în evaluarea cancerului rectal
E. Sângerările oculte în scaun (Hemocult) sunt în general pozitive
F. Hemograma identifică de cele mai multe ori anemia
G. Calprotectina fecală este utilă pentru diagnosticul tumorilor colonice
H. Examenele biochimice pot identifica frecvent hipersideremie
I. Clisma baritată reprezintă standardul de aur pentru diagnosticul tumorilor colonice
J. Rectosigmoidoscopia cu biopsie confirmă diagnosticul de tumoră recto-
sigmoidiană

FICAT

65. Care dintre următoarele modificări ale probelor funcțional biochimice fac parte din
sindromul de hepatocitoliză ?

A. Creșterea concentrației serice a vitaminei B12

B. Cresterea gama-glutamiltranspeptidazei (GGT)
C. Cresterea transaminazeiglutamicoxalacetică (TGO)
D. Creșterea fosfatazei alcaline (FA)
E. Creșterea bilirubinei totale
F. Creșterea lacticdehidrogenazei (LDH)
G. Hipersideremia
H. Creșterea bilirubinei indirecte
I. Cresterea transaminazeiglutamicpiruvică (TGP)
J. Creșterea bilirubinei conjugate

66. Care dintre următoarele modificări ale probelor funcțional biochimice fac parte din
sindromul bilio-excretor ?

A. Creșterea fosfatazei alcaline (FA)

B. Crestereatransaminazeiglutamicpiruvică (TGP)
C. Creșterea lacticdehidrogenazei (LDH)
D. Creșterea concentrației serice a vitaminei B12
E. Crestereatransaminazeiglutamicoxalacetică (TGO)
F. Cresterea 5-nucleotidazei
G. Hipersideremia
H. Cresterea gama-glutamiltranspeptidazei (GGT)
I. Creșterea bilirubinei conjugate
J. Creșterea bilirubinei directe

67. Care dintre următoarele aspecte constituie argumente pentru implicarea

mecanismului imunologic in patogeneza hepatitei cronice?

22
A. Asocierea cu poliatrita reumatoidă
B. Asocierea cu intoxicația cu Amanitaphaloides
C. Existenta infiltratelor cu polimorfonucleareneutrofile (PMN) în spațiile porte
D. Asocierea cu colagenozele
E. Scăderea imunoglobulinelor
F. Asocierea cu litiaza biliară veziculară
G. Hipergamaglobulinemia
H. Rezultatul terapeutic bun dupa tratament cu imunosupresoare
I. Rezultatele bune după tratamentul cu hepatoprotectoare
J. Rezultatul terapeutic bun dupa corticoterapie

68. Referitor la explorările paraclinice, in hepatitele cronice este adevărat că:

A. În hepatita cronică activă se poate constata creșterea transaminazelor

B. Punctia biopsie hepatică permite afirmarea diagnosticului și a stadiului evolutiv
C. In hepatita cronică activă, întotdeauna probele funcțional-biochimice sunt în limite
normale
D. Raportul albumine/globuline este adeseori supraunitar
E. In hepatita cronică persistentă probele funcțional biochimice sunt în limite
normale sau ușor crescute
F. În proteinogramă se constată adeseori creșterea albuminei si scăderea globulinelor
G. Lipidemia totală și colesterolemia rămân, de obicei, în limite normale
H. Atunci când este utilizată, scintigrafia relevă hipocaptare splenică
I. În hepatita cronică activă se poate constata creșterea bilirubinemiei
J. În hepatita cronică adeseori se constată hiposideremie

69. Care dintre următoarele modificări ale probelor funcțional biochimice fac parte din
sindromul hepatopriv ?

A. Scăderea serumalbuminei
B. Crestereapseudocolinesterazei
C. Creșterea transaminazelor TGP si/sau TGO
D. Scăderea colesterolului esterificat
E. Scăderea fibrinogenului
F. Hipoprotrombinemia
G. Creșterea fosfatazei alcaline
H. Raportul albumine/globuline subunitar
I. Scăderea gamaglobulinelor
J. Scăderea colinesterazei serice

70. Dintre contraindicațiile puncției biopsie hepatice fac parte:

A. Ascita masivă
B. Hepatopatiile cronice difuze
C. Suspiciunea de hemangiom hepatic

23
D. Ciroza hepatică
E. Tumorile hepatice
F. Hepatita cronică atunci când altfel nu se poate stabili activitatea bolii
G. Hepatita cronică fără etiologie stabilită
H. Suspiciunea de chist hidatic hepatic
I. Infecția tegumentelor în zona de efectuare a puncției
J. Diatezele hemoragice

71. Despre relația dintre aspectul clinic al hepatomegaliei și diagnosticul cauzal se pot
afirma următoarele:

A. Hepatomegalia din steatoza hepatică este neregulată și dureroasă

B. Un ficat de consistență dură, în prezența ascitei și a semnelor de insuficiență
hepatică sugerează ciroza hepatică
C. Hepatomegalia de consistență moale sugerează ciroza hepatică
D. Hepatomegalia dureroasă spontan sau la palpare sugerează cancer hepatic sau
abces hepatic
E. Hepatomegalia regulată însoțită de un suflu sistolic hepatic evocă ficatul cardiac
F. Refluxul hepato-jugular este caracteristic pentru ficatul cardiac
G. Hepatomegalia nedureroasă, de consistență moale pledează pentru cancerul hepatic
H. Hepatomegalia neregulată sugerează steatoza hepatică sau ficat cardiac
I. Prezența unui suflu sistolic hepatic sugerează un hepatom
J. Hepatomegalia regulată evocă steatoza hepatică sau ficatul cardiac

72. Hepatomegalia din ciroza hepatică se caracterizează prin:

A. Se asociază cu sindrom infecțios sever

B. Suprafața este cel mai adesea neregulată
C. Se asociază cu ascită, icter, circulație venoasă colaterală, în stadiul decompensat
al cirozei
D. Este nedureroasă
E. Are consistență fermă
F. Palpator se constată o senzație de elasticitate
G. Are consistență moale
H. Se asociază cu suflu sistolic hepatic
I. Se însoțește de reflux hepato-jugular
J. Ficatul este global mărit de volum, în grad variat

73. Hepatomegalia din tumorile hepatice maligne primitive (hepatoame) se

caracterizează prin:

A. Se asociază cu sindrom infecțios

B. Hepatomegalie parțială (în special lobul drept), mai rar globală
C. Aproape fixă în timpul mișcărilor respiratorii
D. Hepatomegalie dureroasă (cel mai adesea)
E. Hepatomegalie de consistență moale

24
F. Se însoțește de reflux hepato-jugular
G. Consistență dură
H. Suprafața este întotdeauna regulată
I. Este nedureroasă
J. Se poate asocia cu suflu sistolic hepatic

74. Despre hepatomegalia din tumorile hepatice secundare (metastaze hepatice) putem
afirma următoarele:

A. Suprafața neregulată (prezența nodulilor metastatici)

B. Hepatomegalie regulată
C. Creșerea rapidă și importantă a volumului ficatului
D. Se asociază cu reflux hepato-jugular
E. Se asociază cu suflu sistolic hepatic
F. Se însoțește de sindrom infecțios sever
G. Este de consistență dură
H. Este dureroasă
I. Se asociază cu semnele localizării primitive a neoplasmului (stomac, colon,
pancreas etc)
J. Este moale și nedureroasă

75. Despre hepatomegalia din tumorile hepatice benigne putem afirma următoarele:

A. Hepatomegalie localizată de obicei la nivelul unui lob hepatic

B. Hepatomegalie neregulată
C. Este mobilă cu mișcările respiratorii
D. Se asociază cu suflu sistolic hepatic
E. Suprafața regulată
F. Volumul ficatului rămâne constant pentru o lungă perioadă de timp
G. Este nedureroasă
H. Hepatomegalie dureroasă
I. Se asociază cu sindrom infecțios
J. Se asociază cu reflux hepato-jugular

76. Hepatomegalia din abcesul hepatic se caracterizează prin:

A. Se asociază cu scădere ponderală importantă și alterarea stării generale

B. Hepatomegalie globală
C. Este nedureroasă
D. Palparea este foarte dificilă
E. Este foarte dureroasă
F. Se însoțește de reflux hepato-jugular
G. Se asociază cu sindrom infecțios sever
H. Moderată sau voluminoasă, adesea localizată la nivelul lobului drept hepatic
I. Se însoțește de semne clinice de hipertensiune portală
J. Consistență dură

25
77. Hepatomegalia din staza biliară se caracterizează prin:

A. pentru o perioadă lungă de timp, lipsesc semnele de hipertensiune portală

B. Consistența fermă, fără a fi dură
C. Creșterea variată și globală a ficatului
D. Se însoțește de sindrom infecțios sever
E. Suprafața ficatului este netedă și regulată
F. Se asociază cu reflux hepato-jugular
G. Se însoțește de suflu sistolic hepatic
H. Hepatomegalie neregulată
I. Hepatomegalie dureroasă
J. Este nedureroasă

78. Hepatomegalia din staza venoasă se caracterizează prin:

A. Se însoțește de sindrom infecțios

B. Netedă și regulată
C. Se asociază cu semne de hipertensiune portală
D. Se însoțește de suflu sistolic hepatic
E. Se asociază cu reflux hepato-jugular
F. Consistență de tip vascular
G. Suprafața neregulată
H. Dureroasă spontan sau la palpare
I. Nedureroasă
J. Volumul ficatului este variabil (crește o dată cu agravarea insuficienței cardiace și
diminuă prin tratamentul corect al acesteia – ”ficat în acordeon”)

79. Cauzele ascitei sunt:

A. Tuberculoza peritoneală
B. Sindrom nefritic
C. Tromboza de venă cavă superioară
D. Ciroza hepatică
E. Insuficiența cardiacă globală
F. Hepatita virală A
G. Hipertensiunea arterială
H. Metastazele peritoneale
I. Sindromul nefrotic
J. Bronșita cronică

80. Următoarele afirmații despre mecanismul de formare a ascitei sunt adevărate:

A. Retenția de Na și apă reprezintă unul din factorii principali în formarea ascitei

B. Retenția de apă este un proces autolimitant deoarece acumularea de apă se face pe
seama spațiului intravascular

26
C. În apariția ascitei este implicată activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
care determină reabsobția tubulară de Na și K
D. Nivelul albuminelor plasmatice sub care apare ascita este 45 g‰
E. Creșterea permeabilității capilarelor subperitoneale determină trecerea apei în
cavitatea peritoneală
F. Hipoalbuminemia secundară insuficienței hepatocelulare scade presiune
coloidosmotică
G. Cresterea presiunii la nivelul capilarelor splahnice determină scăderea
reabsorbția în segmentul venos
H. La nivel cerebral se constată o diminuare a secreției de hormon antidiuretic
I. Creșterea reabsorbției de Na și apă apare secundar hipertensiunii în venele renale
J. În ciroza hepatică volemia este crescută atât la nivelul abdomenului cât și la nivel
cerebral și renal

81. În cazul unui pacient cu ascită, la examenul clinic se pot identifica următoarele
elemente:

A. Semnul “valului” prezent

B. La inspecție, în ortostatism, abdomenul are aspect asimetric, de “batracian”
C. Hernie ombilicală
D. Ascita în cantitate mare determniă creșterea contractilitîții mușchilor drepți abdominali
E. Inspecția identifică frecvent periombilical echimoze
F. Matitatea abdominală nu este deplasabilă pe flancuri
G. Palparea dă o senzație de reziztență dură, dureroasă
H. Abdomen mărit de volum
I. Circulație venoasă colaterală
J. Matitate cu concavitatea în sus

82. În legătură cu examinarea lichidului de ascită următoarele afirmații sunt adevărate:

A. In sindromul nefritic lichidul de ascita este serocitrin

B. Ruperea canalului toracic poate determina un aspect serocitrin al lichidului de ascită
C. În peritonite, lichidul de ascită este tulbure, chilos
D. Lichidul de ascită serocitric se poate întâlni în ciroza hepatică
E. Lichidul de ascită hemoragic este caracteristic insuficienței cardiace globale
F. Lichidul de ascită hemoragic poate fi secundar tuberculozei peritoneale
G. În sindromul nefrotic lichidul de ascită are un aspect serocitrin
H. Lichidul de ascită lactescent poate fi secundar peritonitei cu piogeni
I. Compresiunile tumorale la nivelul canalului toracic pot determina apariția
lichidului chilos
J. În carcinomatoza peritoneală lichidul de ascită poate avea aspect hemoragic

83. În legătură cu examinarea lichidului de ascită următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Existența unui transudat pledează pentru neoplazii

B. Transudatul are testul Rivalta pozitiv

27
C. Densitatea exsudatului este peste 1018
D. Transudatul are un conținut în albumine sub 2,5 g%
E. Exsudatul se carcterizează prin citologie bogată, peste 500 celule/mm3
F. In ascita cu caractere de exsudat se pot identifica germeni
G. Exsudatul are un conținut în albumine sub 2,5 g%
H. Aspectul chiliform, lactescent este caracteristic sindromului nefrotic
I. Transudatul are un conținut celular redus
J. Densitatea transudatului variază între 1018 și 1025

84. Diagnosticul diferențial clinic al ascitei trebuie realizat cu:

A. Peritonită cronică
B. Apendicită acută
C. Obezitate
D. Meteorism abdominal
E. Glob vezical
F. Hernie hiatală voluminoasă
G. La femei- chist ovarian voluminos
H. Hidrops vezicular
I. Anevrism de aortă
J. La femei -sarcină

85. Identificați cauzele sindromului ascitic:

A. Anemia feriprivă
B. Tromboza de venă cavă superioară
C. Insuficiența cardiacă stângă
D. Peritonita microbiană
E. Pericardita constrictivă
F. Sindrom Budd-Chiari
G. Litiaza coledociană necomplicată
H. Steatoza hepatică
I. Sindromul Meigs
J. Pancreatita acută

86. Următorii factori intervin în mecanismul de formare al ascitei:

A. Constipația cronică
B. Hipertensiunea arterială
C. Formarea de anastomoze arterio-venoase renale
D. Tulburarea circulației limfatice
E. Hipergamaglobulinemia
F. Creșterea permeabilității capilarelor subperitoneale
G. Retenția hidrosodată
H. Hipervolemia renală
I. Hipoalbuminemia

28
J. Hipertensiunea portal

87. În legătură cu paracenteza următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Înțeparea unei vene superficiale poate complica paracenteza

B. Puncția se face în plină matitate
C. Este indicată în diagnosticul tuturor cauzelor de ascită
D. Puncția se realizează periombilical
E. Se extrag maxim 2 litri de lichid de ascită pentru a preveni șocul hipovolemic
F. Perforația gastrică poate reprezinta o complicație a paracentezei
G. Pacientul este poziționat în decubit lateral drept
H. Paracenteza evacuatorie este indicată în ascita masivă sau la cea care nu răspunde
la tratament medical
I. Paracenteza este contraindicată pacienților cu ciroză hepatică decompensată
J. Sincopa poate reprezenta o complicație a paracentezei

88. Urmatoarele afirmatii despre hipertensiunea portala sunt adevarate:

A. Presiunea normala in vena porta este peste 12 mmHg

B. HTP reprezinta o crestere permanenta a presiunii venei porte
C. HTP reprezinta o crestere a gradientului de presiune >17 mmHg dintre vena porta si
vena cava inferioara
D. Presiunea normala in vena porta este 5-12 mmHg
E. HTP reprezinta o crestere temporara a presiunii venei porte
F. O crestere a presiunii in vena porta >20 mmHg dezvolta circulatie venoasa colaterala
profunda
G. HTP este rezultatulscaderii rezistentei vasculare prin obstacol intra/extrahepatic
H. HTP reprezinta o crestere a gradientului de presiune >7 mmHg dintre vena porta
si vena cava inferioara
I. O crestere a presiunii in vena porta >20 mmHg dezvolta circulatie venoasa
colaterala superficiala
J. HTP este rezultatul cresterii rezistentei vasculare prin obstacol intra/extrahepatic

89. Urmatoarele sunt cauze presinusoidale ale hipertesiunii portale:

A. Leucemie
B. Boala Hodgkin
C. Insuficienta cardiaca congestiva
D. Sarcoidoza
E. Cirozahepatica
F. Stenoza congenitala a venei porte
G. Trombozavenei cave superioara
H. Pericarditaconstrictiva
I. Sindrom Budd-Chiari
J. Compresiuni extrinseci ale venei porte

29
90. Urmatoarele sunt cauze postsinusoidale ale hipertesiunii portale:

A. Tumori hepatice
B. Boala veno-ocluziva
C. Fistulearteriovenoasesplenice
D. Tromboza venei cave superioare
E. Tumori benigne sau maligne de vecinatate
F. Pericardita constrictiva
G. Fibrozacongenitala a ficatului
H. Insuficienta cardiaca congestiva
I. Ciroza hepatica
J. Adenopatii

91. Urmatoarele afirmatii referitoare la consecintele fiziopatologice ale HTP:

A. HTP determina splenomegalie ce se poate asocia sau nu cu hipersplenism

B. HTP determina dezvoltarea sau accentuarea anastomozelor porto-cave
C. Consecinta anastomozelor porto-cavecardio-esofagiene este aparitia varicelor
esofagiene
D. HTP determina splenomegalie ce se poate asocia sau nu cu hiposplenism
E. Consecinta anastomozelor porto-cave hemoroidale este aparitiavaricelor esofagiene
F. HTP favorizeazaaparitia ascitei prin hiperproductie limfatica
G. HTP favorizeazaaparitia ascitei prin hipoproductie limfatica
H. HTP determina cresterea aportului de oxigen si substante nutritive la nivel hepatic
I. HTP determinascaderea aportului de oxigen si substante nutritive la nivel hepatic
J. Consecinta anastomozelor porto-cave cardio-esofagiene este aparitiahemoroizilor

92. Urmatoarele afirmatii referitoare la semnele obiective ale HTP sunt adevarate:

A. Splenomegalia este un semn major al HTP

B. Circulatia colaterala supraombilicala si la baza anterioara a toracelui sunt
expresia anastomozelor portocave superioare
C. Splenomegalia se poate insoti de hipersplenism
D. Splenomegalia este un semn minor al HTP
E. Sediul cel mai frecvent al circulatiei colaterale abdominale este periombilical
F. „Capul de meduza” este expresia anastomozelor portocave superioare
G. „Capul de meduza” este expresia permeabilizarii venei ombilicale
H. Splenomegalia se poate insoti de hiposplenism
I. Sediile cel mai frecvente al circulatiei colaterale abdominale sunt supraombilical
si la baza anterioara a toracelui
J. Circulatia colaterala supraombilicala si la baza anterioara a toracelui sunt expresia
anastomozelor portocaveinferioare

93. Urmatoatele semne ecografice pot fi prezente la un pacient cu HTP:

A. Dilatareavenei renale

30
B. Vena porta de dimesiunireduse
C. Dilatarea venei porte
D. Dilatatea venei splenice
E. Splina de dimensiunireduse
F. Splenomegalie
G. Ingrosarea peretelui veziculei biliare
H. Vena splenica nedilatate
I. Subtiereapereteluiveziculei biliare
J. Ascita

94. În ceea ce privește encefalopatia portosistemică, următoarele afirmații sunt

adevărate:

A. Se datorează prezenței în sânge a substanțelor toxice

B. Encefalopatia rezultă din șuntarea sângelui din jurul ficatului
C. Printre factorii patogenici se numără creșterea neurotoxinelor endogene,
perturbări ale neurotransmițătorilor și modificări în receptorii postsinaptici
D. Șuntarea sângelui din jurul ficatului scade riscul de encefalopatie portosistemică
E. Edemul cerebral și reacția astrocitelor se întâlnesc extrem de rar în cazul encefalopatiei
F. Encefalopatia portosistemică este întotdeauna cronică
G. Este o afecțiune cu leziuni ireversibile
H. Pacienții cu insuficiență hepatică acută nu sunt expuși riscului de encefalopatie acută
din cauza absenței cirozei hepatice
I. Metaboliții anormali rezultați din scăderea funției hepatocitelor și șuntarea
sângelui din jurul ficatului determină edem cerebral și reacția astrocitelor
J. Este o suferință cerebrală, acută sau cronică, potențial revesibilă

95. Referitor la tulburările de cunoștință și comportament din encefalopatia

portosistemică, următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Pacienții pot prezenta stări de apatie și lentoare intelectuală

B. Criza de agitație psihomotorie se caracterizează prin starea de torpoare
C. Pot apărea delir (adesea cu culpabilitate) și halucinații
D. Pacientul este iritabil, agitat, euforic
E. În stadiile avansate apare torpoarea progresivă care merge până la o stare
comatoasă
F. Starea comatoasă este caracteristică stadiilor incipiente ale encefalopatiei, ulterior
pacientul devenind agitat psihomotor
G. ‘Furia hepatică’ se caracterizează prin prezența euforiei și logoreei incoerente
H. Delirul și halucinațiile nu sunt specifice encefalopatiei portosistemice și necesită
tratament antipsihotic
I. Uneori pot fi prezente tulburările maniacale de tip exhibiționism
J. Agresivitatea este foarte rar întâlnită

96. Tabloul clinic al encefalopatiei portosistemice cuprinde următoarele semne:

31
A. Hiperreflexie osteotendinoasă
B. Hemipareză
C. Pacientul poate scrie sau desena cu ușurință o stea cu cinci vârfuri
D. Ataxie cerebeloasă
E. Hiporeflexie
F. Flapping tremor - observat când mâinile sunt întinse şi încheieturile în
hiperextensie (asterixis)
G. Foetor hepaticus
H. Hipertonie musculară
I. Dizartrie
J. Cecitate si diplopie

97. Referitor la evoluția encefalopatiei portosistemice, următoarele afirmații sunt

adevărate:

A. Evoluția se defășoară în 4 stadii ce cuprind diferite semne și simptome

B. În stadiul I apare semnul Babinski
C. În stadiul III pacientul este în comă vigilă
D. În stadiul IV apare coma profundă cu abolirea reflexelor osteo-tendinoase
E. Stadiul I cuprinde inversarea ritmului ictemeral cu somnolență diurnă și
insomnie nocturnă
F. În stadiul II apare ‘flapping tremor’ și semul ‘roții dințate’
G. În stadiul II pacienții prezintă abolirea reflexelor osteo-tendinoase
H. În stadiul IV apare coma profundă cu semnul Babisnki pozitiv
I. În stadiul III pacienții prezintă tulburări psihice caracterizate prin agitație alternând cu
somnolență
J. Asterixis și semnul Babinski apar doar în stadiul III

98. Investigațiile paraclinice în encefalopatia portosistemică includ:

A. Explorările hepatice obișnuite nu au niciun aport în stabilirea diagnosticului

B. Electroencefalograma obiectivează unde extrem de rapide, de obicei în salve
C. Electroencefalograma și amoniemia au o importanță deosebită în obiectivarea
encefalopatiei
D. Electroencefalograma care poate evidenția un ritm delta
E. Ritmul delta obiectivat pe electroencefalogramă este format din unde lente, izolate
sau în salve
F. Amoniemia <70 mcg% este înalt sugestivă pentru diagnostic
G. Determinarea amoniacului seric nu este necesară în cazul în care se obiectivează
modificări ale explorărilor funcționale hepatice
H. Determinarea amoniemiei arată valori crescute
I. Ritmul beta este inalt sugestiv pentru encefalopatia portosistemică
J. Explorări funcționale hepatice obișnuite

99. Diagnosticul diferențial al encefalopatiei hepatice cuprinde:

32
A. Epilepsia
B. Miastenia gravis
C. Spina bifida
D. Accidentul vascular cerebral
E. Sindromul Reye
F. Sindromul Guillain-Barré
G. Encefalopatia uremică
H. Sindromul Gilles de la Tourette
I. Traumatismul cranio-cerebral
J. Meningoencefalita

100. Tabloul clinic al encefalopatiei portosistemice cuprinde:

A. Stadiul II se caracterizează prin prezența semnelor extrapiramidale

B. Stadiul III este caracterizat de instalarea comei vigile
C. Stadiul III se manifestă prin comă profundă
D. Hiperreflexie osteo-tendinoasă
E. În stadiul IV apare hiperreflexia osteotendinoasă și ‘semnul roții dințate’
F. Prezența somnolenței diurne și insomniei nocturne în stadiul I
G. ‘Foetor hepaticus’ apare doar în stadiul IV și semnifică creșterea concentrației de
mercaptani
H. Abolirea reflexelor și hipotonia apare în stadiul II și impune tratament imediat
I. Semnele extrapiramidale sunt reprezentate de stări maniacale și ‘furia hepatică’
J. Coma profundă cu abolirea reflexelor osteo-tendinoase în stadiul IV

101. Tulburările neurologice din encefalopatia portosistemică includ:

A. Trismus
B. Semnul Babinski negativ
C. Convulsii
D. Asterixis
E. Mișcări involuntare
F. Scris neregulat
G. Hipertonie musculară
H. Hippus pupilar
I. Hemipareză
J. Incapacitatea de a reproduce un desen simplu

102. Care dintreurmătoarele modificări constatate in tabloul clinico - anamnestic și

biologic al unui pacient vă pot sugera diagnosticul de hepatită cronică?

A. Creșterea transaminazelor (TGO și TGP)

B. Consumul cronic de alcool
C. Prezența splenomegaliei moderate
D. Raportul albumină/globuline supraunitar
E. Dispneea de efort

33
F. Oliguria
G. Prezența asteniei
H. Absența infiltratului inflamator în spațiile porte la examenul anatomo-patologic al
fragmentului obținut prin biopsie hepatică
I. Prezenta unei hepatomegalii moderate
J. Hiposideremia

103. Referitor la hepatita cronică, este adevărat că:

A. În hepatita cronică activă infiltratul inflamator depășește spațiul port

B. Presupune existența regenerării nodulare
C. Piecemealnecrosis – reprezintă tipul de necrozăhepatocelulară inter- si
intralobularăîntinsă
D. În hepatita cronică activă infiltratul inflamator este întotdeauna limitat la spațiile porte
E. Hepatita persistentă are o evoluție agresivă
F. Poate fi determinată de factori virali și toxici (medicamentoși, alcool)
G. Este o afecțiune inflamatorie a ficatului
H. Are manifestări clinice foarte variate
I. Are o durată a evoluției de maximum 6 luni
J. Bridging-necrosis este substratul morfologic al hepatitelor cronice cu activitate
clinică și morfologică severă

104. Care dintre următoarele manifestări extrahepatice pot fi întâlnite în hepatitele

cronice?

A. Pielonefrita
B. Purpură
C. Erizipelul
D. Glomerulonefrită
E. Ginecomastie la bărbat
F. Hipotensiune arterială
G. Emfizemul subcutanat
H. Leucopenie
I. Eritem palmar
J. Trombocitoza

105. Următoarele afirmații despre ciroza hepatică sunt adevărate, cu excepția:

A. Etilismul reprezintă o cauza majoră de ciroză hepatică

B. Ascita poate fi însoțită de hidrotorax, de obicei cu sediul în stânga
C. Ciroza hepatică reprezintă o consecință reversibilă a bolilor hepatice cronice de diferite
etiologii
D. Ciroza hepatică compensată este relativ săracă în manifestări clinice
E. Steluțele vasculare au sediul obișnuit la nivelul membrelor inferioare
F. Icterul este caracteristic cirozei hepatice compensate
G. Ciroza hepatică decompensată cuprinde manifestări clinice bogate și variate

34
H. Hepatita cronica virală B și C sunt cauze majore de ciroză hepatică
I. Hernia inghinală apare când cantitatea de ascită este minimă
J. Ciroza hepatică reprezintă o consecință ireversibilă a bolilor hepatice cronice de
diferite etiologii

106. Despre semnele cutanate întâlnite în ciroza hepatică decompensată, sunt adevărate
următoarele afirmații:

A. Steluțele vasculare cuprind o zonă centrală de origine venoasă

B. Pilozitatea la nivelul feței anterioare a toracelui la bărbați este deseori mult
diminuată
C. Pielea poate prezenta echimoze sau purpură
D. Steluțele vasculare au sediul obișnui pe gât, partea superioară a toracelui, față,
umeri
E. Contractura Dupuytren este întâlnită la ciroticii etilici
F. Pilozitatea este reprezentată cel mai des în exces la nivel axilar
G. Eritemul palmar este localizat la nivelul regiunii tenare și hipotenare
H. Steluțele vasculare au sediul obișnuit la nivelul membrelor inferioare
I. Eritemul palpare apare specific ala nivelul indexului și mediusului
J. Eritemul plantar nu dispare la compresiune

107. Sunt complicații ale cirozei hepatice următoarele:

A. Boala arterială periferică

B. Accident ischemic tranzitor
C. Cancerul hepatic
D. Tromboza de venă portă
E. Ulcer gastric perforat
F. Sindromul hepato-renal
G. Infarctul miocardic acut
H. Encefalita receptorilor anti-NMDA
I. Hemoragia digestivă superioară
J. Encefalopatia porto-sistemică

108. Următoarele sunt cauze de ciroza hepatică:

A. Sindromul Gilbert
B. Alcoolul
C. Boala Wilson
D. Hepatita cronica virală B
E. Hepatita acută virală E
F. Boli hepatice autoimune
G. Hepatita acută virală A
H. Hemangiomul hepatic
I. Hepatita cronica virală C
J. Boala Parkinson

35
109. Fac parte din manifestările osteo-articulare ale cirozei hepatice decompensate
următoarele:

A. Artralgii
B. Eritem palmar
C. Degete hipocratice
D. Cianoza
E. Eritem plantar
F. Osteoporoza
G. Rigiditate musculară
H. Periostite
I. Sinovite
J. Neuropatii periferice

110. Următoarele afirmații despre investigațiile paraclinice din ciroza hepatică sunt
adevărate:

A. Creșterea transaminazelor este în general moderată

B. Electroforeza proteinelor plasmatice evidențiază scăderea gamaglobulinelor
C. Paracenteza permite examinarea lichidului de ascită
D. TGO și TGP sunt markeri de colestază
E. Ecografia abdominală nu poate evidenția dimensiunile splinei
F. În sindromul hepatopriv se evidențiază creșterea colesterolului
G. Ecografia abdominală nu poate măsura diametrul venei porte
H. Ecografia abdominală pune diagnosticul de ascită
I. Endoscopia digestivă superioară poate evidenția varice esofagiene sau gastrice
J. Hipoalbuminemia este cvasiconstant întâlnită

111. Fac parte din manifestările endocrine ale cirozei hepatice decompensate
următoarele:

A. Purpura
B. Pierderea libidoului
C. Tulburări de ciclu menstrual
D. Ginecomastia
E. Echimoze
F. Impotență sexuală la femei
G. Hemoroizii
H. Dispneea
I. Impotență sexuală la bărbați
J. Sterilitate

112. Despre examenul clinic în ciroza hepatică decompensată sunt adevărate

următoarele afirmații:

36
A. Neuropatia periferică este o manifestare osteo-articulară
B. Pilozitatea la nivelul feței posterioare a toracelui este accentuată
C. Bolnavul cu ascită are aspect de ,,batracian” în ortostatism
D. Eritemul palmar este localizat în regiunea tenară și hipontenară
E. Existența ascitei este pusă în evidență prin percuție: sunet timpanic, nedeplasabil pe
flancuri
F. Semnul valului se produce combinând palparea cu percuția
G. Contractura Dupuytren este întâlnită la ciroticii etilici
H. Bolnavul cu ascită are aspect de ,,batracian” în clinostatism
I. Circulația venoasă colaterală are de obicei sediul supraombilical
J. Hipertensiunea arterială pulmonară se obiectivează prin hematemeză

113. Următoarele sunt manifestări digestive ale cirozei hepatice:

A. Inapetența
B. Dureri abdominale vagi
C. Tulburări de tranzit
D. Dispneea
E. Echimoze
F. Hemoptizie
G. Anemia hipocromă
H. Hemoragia digestivă superioară
I. Hemoroizii
J. Ulcerul gastric – cu incidență mai mică decât în populația generală

VEZICULA BILIARĂ

114. Referitor la particularitățile anamnezei la pacienții cu patologie biliară, putem

afirma că:

A. Litiaza biliară este mai frecventă la sexul masculin

B. Estrogenul influențează formarea calculilor biliari
C. Obezitatea reprezintă factor de risc pentru litiaza pigmentară
D. Obiceiurile alimentare nu reprezintă factor predispozant pentru suferințele biliare
E. Factorii ereditari nu pot fi incriminați pentru suferințele biliare
F. Hemoglobinopatiile nu reprezintă factor de risc pentru litiaza biliară
G. Icterul hemolitic apare mai frecvent la adulți comparativ cu populația pediatrică
H. Litiaza pigmentară este mai frecventă la copii
I. Cancerul veziculei biliare este mai frecvent diagnosticat la vârstnici
J. Suferințele biliare pot fi influențate de stressul psihic

115. Cu privire la examenul clinic al pacienților cu patologie biliară, se pot constata

următoarele elemente:

A. Xantelasmă
B. Icter

37
C. Leziuni de grataj
D. Semnul Curvoisier-Terrier este pozitiv atunci când vezicula biliară este dură, redusă
dimensional, dureroasă la palpare
E. Neoplasmul veziculei biliare se caracterizează prin durere la palpare, veziculă destinsă,
elastică, mobilă
F. Cancerul pancreatic cefalic poate determina uneori o bombare moderată la
nivelul hipocondrului drept
G. Hidropsul vezicular poate determina o bombare moderată la nivelul hipocondrului
stâng
H. Sensibilitatea colecistului se pune în evidență prin manevra Murphy
I. Semnul Murphy se pune în evidență în expir profund
J. Vezicula biliară este palpabilă în mod normal în flancul drept

116. Sindromul dispeptic biliar se poate manifesta prin:

A. Stări de greață
B. Regurgitații și eructații
C. Gust amar
D. Migrene și stări de iritabilitate nervoasă
E. Scaune decolorate (acolice)
F. Prurit
G. Hematemeză
H. Durere la nivelul hipocondrului drept
I. Dureri hipogastrice
J. Dureri de tip radiculalgic

117. Sindromul dispeptic biliar se poate manifesta prin:

A. Greață
B. Regurgitații
C. Febră
D. Gust amar
E. Jenă dureroasă în hipocondrul drept
F. Migrenă
G. Jenă dureroasă în flancul stâng
H. Hematemeză
I. Sindrom anemic
J. Melenă

118. Colica biliară are următoarele caracteristici:

A. Tipic cedează la administrarea de medicație antiacidă

B. Intensitate mare, atroce, cu paroxisme
C. Intensitate mică și debut insidios
D. Durere la nivelul hipocondrului drept
E. Durere tipic epigastrică

38
F. Debut brusc
G. Durată variabilă - de la minute la ore
H. Iradiere posterioară și ascendentă (omoplatul drept)
I. Durerea este însoțită de tulburări de tranzit de tipul constipației
J. Printre factorii favorizanți se numără consumul unui volum mare de apă

119. Colica biliară are următoarele caractere:

A. Sediul în hipocondrul drept

B. Sediul în mezogastru
C. Intensitate mare
D. Intensitate mică a durerii
E. Iradiere posterioară
F. Iradiere inferioară, spre coapsă
G. Poate fi însoțită de vărsături alimentare
H. Alimentația nu influențează apariția unui episod colicativ
I. Debut brusc
J. Nu cedează la administrarea de antispastice

120. Cu privire la colica biliară, este adevărat că:

A. Litiaza biliară este factor de risc pentru declanșarea unui episod colicativ
B. Examenul clinic obiectiv al abdomenului poate pune în evidență apărare
musculară în hipocondrul drept
C. Examenul obiectiv al abdomenului trebuie făcut după administrarea de
antalgice/antispatice
D. Ulcerul gastric perforat trebuie luat în considerare ca diagnostic diferențial
E. Diagnosticul diferențial trebuie să includă și colica renală stângă
F. Pancreatita acută nu intră în algoritmul pentru diagnostic diferențial
G. Cancerul pancreatic cefalic este însoțit frecvent de colică biliară
H. Orice distensie brutală a căilor biliare poate determina o colică biliară
I. Distensia lentă a căilor biliare nu se însoțește de colică biliară
J. Icterul apare ca manifestare clinică în colica biliară necomplicată

121. În legătură cu sindromul colelitiazic se pot afirma următoarele:

A. Este reprezentat de manifestări clinice datorate prezenței calculilor în vezicula

biliară
B. Manevra Murphy poate fi pozitivă
C. Radiografia abdominală poate evidenția calculii radiotransparenți
D. Ecografia abdominală poate obiectiva prezența calculilor veziculari
E. În plină colică biliară poate apărea apărare musculară
F. În perioadele de acalmie (asimptomatice) examenul clinic poate fi negativ
G. Între factorii de risc se află sexul masculin și greutatea corporală normală
H. Diagnosticul diferențial se face cu globul vezical
I. Între complicații se află ulcerul gastric

39
J. În caz de obstrucție a canalului cistic vezicula biliară își scade volumul fiind imposibil
de palpat (hidrops vezicular)

122. Diagnosticul diferențial în sindromul colelitiazic se face cu:

A. Colica renală dreaptă

B. Colica renală stângă
C. Afecțiuni pleuro-pulmonare drepte
D. Bronșita acută
E. Ulcerul gastric și/sau duodenal
F. Cancerul esofagian
G. Apendicita acută
H. Angina pectorală și infarctul de miocard (ex. postero-inferior)
I. Stenoza pilorică
J. Globul vezical

123. Sunt complicații în cadrul sindromului colelitiazic:

A. Perforația veziculei biliare

B. Pancreatita acută
C. Infecția căilor biliare (colangita/angiocolita acută)
D. Hidropsul vezicular
E. Ileusul biliar
F. Infarctul mezenteric
G. Ulcerul duodenal
H. Litiaza renală
I. Ascita
J. Icterul hemolitic

124. Cu privire la sindromul colelitiazic, este adevărat că:

A. Vârsta < 40 ani reprezintă factor de risc pentru litiaza biliară

B. Colica biliară impune diagnostic diferențial cu afecțiuni pleuro-pulmonare drepte
C. Pancreatita acută poate fi o complicație a colicii biliare
D. Infecția căilor biliare reprezintă o posibilă complicație a unei colici biliare
E. Migrarea unui calcul biliar în intestin poate produce ileus biliar
F. Calculii pigmentari sunt radiotransparenți
G. Calculii colesterolici sunt radioopaci
H. Deficitul de colesterol este factor litogen
I. Colica biliară este manifestarea cea mai frecventă a litiazei biliare veziculare
J. Excesul de săruri biliare și fosfolipide reprezintă factor de risc pentru litiaza biliară

125. Sindromul colelitiazic este caracterizat prin:

A. Multiparitarea reprezintă factor de risc pentru litiaza biliară

40
B. Obezitatea nu influențează dezvoltarea litiazei biliare
C. Sexul masculin este mai predispus să dezvolte litiază biliară veziculară
D. Staza biliară nu reprezintă factor de risc pentru litiaza veziculară
E. Diagnosticul diferențial al colicii biliare se poate face cu apendicita acută
F. Conul de umbră posterior este elementul esențial de diagnostic ecografic a litiazei
veziculare
G. Obstrucția canalului cistic poate determina hidrops vezicular
H. În cazul obstrucției canalului cistic, vezicula biliară este dură, redusă dimensional,
indoloră la palpare
I. În colica biliară se poate obiectiva apărare musculară la nivelul hipocondrului
drept
J. Bila litogenă este suprasaturată în fosfolipide și săruri biliare

126. În legătură cu ecografia abdominală ca metodă de explorare a căilor biliare, este

adevărat că:

A. Este utilă pentru diagnosticul colecistitei acute

B. este metoda folosită de primă întenție în algoritmul diagnostic
C. Reprezintă o metodă non-invazivă, acceptată ușor de către pacient
D. Căile biliare intrahepatice se vizualizează ecografic în mod normal
E. Calea biliară principală măsoară în mod normal < 8mm
F. În mod normal, peretele veziculei biliare măsoară mai mult de 4 mm
G. Ecografic, vezicula biliară măsoară în mod normal < 10/4 cm
H. Performanța ecografiei abdominale nu este influențată de obezitatea abdominală
I. Performanța metodei este superioară rezonanței magnetice

127. Ecografia în cadrul sindromului colelitiazic:

A. În cazul unui diagnostic neconfirmat ecografic, examinarea se poate completa cu

alte tehnici imagistice
B. Ecografia este unica metodă prin care poate fi obiectivată litiaza biliară
C. Prin ecografie pot fi obiectivați facil și calculii de dimensiuni mici de sub 1-2mm
D. Uneori diagnosticul nu poate fi confirmat ecografic
E. Ecografia nu poate identifica litiaza biliară radiotransparentă
F. Tipic calculii prezintă ecografic un „con de umbră” posterior - element esențial
pentru diagnostic
G. Prezența conului de umbră posterior indică excluderea diagnosticului de litiază biliară
H. Pot exista limite ale ecografiei dependente de dimensiunea calculilor
I. Ecografia poate identifica litiaza biliară indiferent de dimensiuni
J. Litiaza genereaza reflectarea undelor ultrasonice și prin structura solidă a
calculilor

128. La pacientul cu suspiciune de litiază biliară, ecografia urmărește următoarele

elemente:

A. Calea biliară principală care are un diametru normal sub 8mm

41
B. Calea biliară principală la pacientul sănătos nu se poate vizualiza ecografic
C. Dilatarea căii biliare principale la un pacient icteric sugerează faptul că icterul este unul
hepatocelular
D. Examinarea parenchimului pancreatic este utilă pentru diagnostic
E. Examinarea parenchimului hepatic este utilă pentru diagnostic
F. Căile biliare intrahepatice
G. La pacientul sănătos, căile biliare intrahepatice pot fi facil reperate ecografic
H. Dilatarea căilor biliare intrahepatice nu se poate obiectiva ecografic
I. Vezicula biliară - talie, conținut, aspect și grosimea pereților
J. La pacientul sănătos peretele veziculei biliare este gros (peste 5mm)

129. Cu referire la metodele complementare de explorare a căilor biliare, putem afirma

că:

A. Ecografia abdominală este superioară examenului computer tomograf (CT) în stabilirea

sediului și cauzei obstrucției biliare
B. Ecografic, calculii biliari au aspect hipoecogen, fără con de umbra posterior
C. Cicatricile abdominale nu pot influența performanța diagnostică a ecografiei
abdominale
D. Examenul radiologic simplu poate evidenția calculii radioopaci
E. Colangiopancreatografia retrogradă endoscopică (CPRE) este o metodă non-invazivă
de explorare a căilor biliare
F. Examenul CT poate evidenția calculii radiotrasnparenți
G. Evaluarea computer tomograf (CT) evidențiază calculii biliari în proporție de
70%
H. Examinarea computer tomograf (CT) are o bună performanță în diagnosticarea
colecistitei acute gangrenoase
I. Colangiografia postoperatorie pe tub Kehr este utilă pentru excluderea
eventualității unui calcul restant
J. Pancreatita acută reprezintă o complicație a colangiopancreatografiei retrograde
endoscopice (CPRE)

130. Printre metodele complementare de explorare a căilor biliare (metode paraclinice)

se numără:

A. Examenul radiologic simplu

B. Examenul radiologic baritat
C. Colangiografia intraoperatorie
D. Colangiografia endoscopică
E. Examinarea cu videocapsulă endoscopică
F. Enteroscopia
G. Electromiografia
H. Colonoscopia
I. Ultrasonografia abdominală (ecografia)
J. Rezonanța magnetică nucleară

42
131. În legătură cu explorările paraclinice la pacienții cu litiază biliară:

A. Tomografia computerizată se indică pentru evaluarea colecistitei acute

gangrenoase și a carcinomului veziculei biliare
B. Laparoscopia nu prezintă utilitate în cadrul bilanțului diagnostic
C. Laparoscopia apreciază în colecistite extensia procesului inflamator în țesuturile
învecinate
D. Radiografia abdominală simplă pune în evidență calculii radioopaci și radiotransparenți
E. Examenul radiologic simplu obiectivează litiaza radioopacă
F. Ecografia este tehnica de elecție folosită în bilanțul obstrucțiilor biliare prin neoplasme
întrucât permite stadializarea bolii
G. Stadializarea neoplasmelor biliare se face cu ajutorul tomografiei computerizate
H. Imagistica prin rezonanță magnetică este utilă exclusiv în cazul evaluării
colangiocarcinoamelor
I. Imagistica prin rezonanță magnetică pune în evidență calculii biliari drept
imagini hipointense
J. Ecografia este superioară tomografiei computerizate în stabilirea sediului și cauzei
obstrucției biliare

PANCREASUL

132. Pancreatita acută se poate caracteriza prin:

A. Întotdeauna prin prezența icterului cutanat

B. Tablou dureros abdominal acut asociat cu grețuri și vărsături
C. Prezența leziunilor morfologice de tipul edemului interstițial pancreatic
D. Creșterea enzimelor pancreatice în sânge și urină
E. Absența sindromului inflamator în toate cazurile de boală
F. Prezența semnului Gray-Turner la nivelul flancului stâng
G. Prezența semnului Cullen la nivelul flancului drept
H. Durere abdominală periombilicală care se ameliorează postprandial
I. Prezența frecventă a ileusului paralitic
J. Tomografia computerizată nu este utilă pentru diagnostic

133. Referitor la durerea abdominală din pancreatita acută, se pot afirma următoarele:

A. Frecvent, durerea abdominală obligă pacientul să adopte o poziție antalgică

B. Durerea abdominală durează, de regulă, câteva minute
C. Durerea abdominală are întotdeauna intensitate scăzută
D. Durerea abdominală poate fi precipitată de consumul de alcool sau de un prânz
colecistokinetic
E. Durerea abdominală poate fi atât de intensă, încât pacientul prezintă un episod
sincopal
F. Durerea abdominală “în bară” reprezintă simptomul cardinal
G. Durerea abdominală se ameliorează postprandial
H. Durerea abdominală este descrisă de pacient ca o senzație de strivire sau sfâșiere

43
I. Durerea abdominală tipică începe în hipogastru și iradiază spre coapsa internă și lombă
J. Durerea abdominală debutează, de obicei, în fosa iliacă dreaptă

134. Referitor la diagnosticul paraclinic din pancreatita acută, se pot afirma

următoarele:

A. Amilaza și lipaza serică sunt foarte utile pentru diagnostic

B. Determinarea transaminazelor serice reprezintă testul cel mai fidel pentru diagnosticul
pozitiv de pancreatită acută
C. Determinarea valorii serice a proteinei C reactive (CRP) este utilizată ca marker
de prognostic
D. Markerii inflamatori sunt întotdeauna în limite normale
E. Ecografia abdominală poate identifica elemente etiologice pentru diagnostic
F. Ecografia abdominală este prima explorare imagistică folosită pentru diagnosticul
de pancreatită acută
G. Calcificarea pancreatică identificată la examenul radiologic este patognomonică pentru
diagnosticul de pancreatită acută
H. Radiografia abdominală pe gol nu aduce date importante pentru diagnosticul de
pancreatită acută
I. Tomografia computerizată este contraindicată la pacientul cu pancreatită acută din
cauza riscului mare de iradiere
J. Rezonanța magnetică poate fi utilă pentru diagnostic

135. Referitor la tabloul clinic din pancreatita cronică, sunt adevărate următoarele:

A. Durerea abdominală reprezintă simptomul principal

B. În cazurile avansate de boală, pacientul poate fi emaciat
C. Durerea abdominală este continuă și colicativă
D. Vărsăturile din pancreatita cronică sunt incoercibile
E. Durerea abdominală este întotdeauna de intensitate foarte crescută
F. Anorexia pentru carne este specifică pancreatitei cronice
G. Scăderea ponderală și anorexia fac parte din tabloul clinic al pancreatitei cronice
H. Steatoreea poate fi prezentă
I. Diabetul zaharat nu apare în pancreatita cronică
J. Icterul poate apărea secundar compresiunii ductului biliar

136. Referitor la diagnosticul paraclinic din pancreatita cronică, sunt adevărate

următoarele:

A. Prezența calcificărilor pancreatice la examenul radiologic exclude diagnosticul de

pancreatită cronică
B. Pseudochisturile pancreatice identificate imagistic exclud diagnosticul de pancreatită
cronică
C. Endoscopia digestivă superioară reprezintă explorarea de elecție pentru pancreatita
cronică

44
D. Tomografia computerizată nu oferă elemente utile pentru diagnosticul de pancreatită
cronică
E. Ecografia abdominală este utilă pentru diagnosticul de pancreatită cronică
F. Ecografia abdominală permite evaluarea mărimii și conturului pancreatic
G. Ecoendoscopia este superioară ecografiei abdominale pentru diagnosticul de
pancreatită cronică
H. Determinarea chimiotripsinei în scaun poate fi utilă pentru diagnosticul de
pancreatită cronică
I. Determinarea grăsimilor fecale obiectivează steatoreea prezentă în pancreatita
cronică
J. Puncția-biopsia pancreatică este obligatorie pentru diagnosticul de certitudine de
pancreatită cronică

137. Referitor la tabloul clinic din cancerul pancreatic, sunt adevărate următoarele:

A. Anorexia pentru carne exclude diagnosticul de cancer pancreatic

B. Simptomele apar precoce în evoluția bolii
C. Pacientul este, de regulă, supraponderal
D. Scăderea în greutate este, de regulă, semnificativă
E. Icterul progresiv apare în cancerul de cap de pancreas
F. Cașexia este foarte rar întâlnită
G. Constipația apare la toți pacienții
H. Simptomul major din cancerul de coadă de pancreas este durerea abdominală
I. Simptomul major din cancerul de corp de pancreas este durerea abdominală
J. Tromboflebita migratorie reprezintă o manifestare paraneoplazică a cancerului
pancreatic

138. Referitor la cancerul pancreatic, sunt adevărate următoarele:

A. Durerea abdominală din cancerul de corp pancreatic nu poate fi diferențiată de

cea din pancreatita cronică
B. Apare în special la bărbații fumători și alcoolici
C. Apare mai frecvent la pacienții tineri
D. Simptomul major din cancerul de cap de pancreas este vărsătura incoercibilă
E. Durerea abdominală din cancerul de corp pancreatic are sediul în epigastru și
iradiază în spate
F. Pacienții cu diabet zaharat nu vor dezvolta niciodată cancer de pancreas
G. Diagnosticul este, de regulă, tardiv, în faza de matastaze
H. Icterul este simptomul cardinal din cancerul de coadă de pancreas
I. Metastazează foarte rar în ficat
J. Scăderea ponderală evoluează rapid către cașexie

139. Referitor la patologia pancreatică, sunt adevărate următoarele:

45
A. Pancreatita cronică reprezintă pierderea funcției exocrine pancreatice, cu păstrarea
funcției endocrine
B. Metastazele hepatice pot fi întâlnite în cancerul de pancreas
C. Hipolipemia poate fi cauză de pancreatită acută
D. În pancreatita cronică apar frecvent deficiențe ale vitaminelor hidrosolubile
E. Hipercalcemia poate fi cauză de pancreatită acută
F. În pancreatita cronică pot apărea dereglări ale metabolismului fosfo-calcic
G. În cancerul de cap de pancreas lipsesc icterul și pruritul cutanat
H. Semnul Courvoisier-Terrier poate apărea în neoplasmul pancreatic
I. Icterul este frecvent în cancerul de coadă de pancreas
J. Tromboflebita migratorie poate indica neoplasm de corp sau de coadă de
pancreas

140. Referitor la cauzele pancreatitei acute, următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Ca tulburări de vascularizație putem întâlni ateroscleroza sau vasculite

B. Ca și cauze infecțioase putem întâlni virusuri (Coxakie), bacterii sau paraziți
C. Ca și cauze structurale întâlnim litiaza biliară intrahepatică, traume directe ale
rebordului costal stâng
D. În etiologia metabolică putem întâlni hiperlipemie sau hipercalcemie
E. Ca și cauze structurale întâlnim litiaza biliară, spasmul sau strictură Oddi-ană,
pancreasul divisum
F. Alte cauze de pancreatite acute pot fi bypass-ul gastric, boala renală cronică sau fibroza
pulmonară
G. În etiologia toxică întâlnim consumul de băuturi non-alcoolice sau suplimentarea dietei
cu de vitamine liposolubile (ADEK)
H. În etiologia toxică întâlnim consumul de alcool sau medicație ce afectează direct
sau indirect pancreasul
I. Spitalizarea îndelungată pentru variate patologii reprezintă un factor de risc pentru
pancreatita acută
J. În etiologia metabolică putem întâlni hipoglicemia sau hipocolesterolemia,
hipertrigiceridemia, hipolipoproteinemia

141. Referitor la simptomatologia din pancreatita acută, următoarele afirmații sunt

adevărate:

A. Debutul este cel mai frecvent brusc, în plină sănătate aparentă, în context sugestiv
(consum de alcool, masă copioasă bogată în grăsimi)
B. Simptomatologia poate varia mult ca intensitate, de la lipsa aproape totală a
simptomelor până la marea dramă pancreatică (Dieulafoy)
C. Durerea abdominală nu cedează la calmantele obișnuite și durează 24-48 ore
D. Febra, icterul, confuzia, sincopa sau coma apar la pacienții cu pancreatită acută formă
ușoară
E. Este descrisă de bolnav ca o senzație de balonare și plenitudine abdominală
F. Grețurile și vărsăturile care ameliorează consecutiv durerea abdominală apare la toți
pacienții

46
G. Simptomatologia poate varia mult ca intensitate, de la lipsa aproape totală a
simptomelor până la catastrofa abdominală (Mondor)
H. Pacienții prezintă dispnee datorită fenomenului de bronhodilatare
I. Pacientul adoptă poziția antalgică specifică pancreatitei acute (genupectorală)
J. Durerea abdominală începe în epigastru, iradiază în bară, în semicentură, spre
coloana lombară, atingând maximul de intensitate în primele două ore de la
debut

142. Referitor la examenul local al pancreasului efectuat prin palparea abdominală,

următoarele afirmații sunt adevărate:

A. În cazul cencerului cefalic pancreatic, căile biliare intrahepatice devin palpabile

(semnul Curvoisier-Terrier)
B. Pancreasul normal nu este accesibil palpării
C. Palparea mai pune în evindeță unele puncte dureroase – punctul pancreatic (Chauffard-
Rivet) 3 cm subombilical pe linia xifo-pubiană
D. Palparea mai pune în evindeță unele puncte dureroase – zona pancretico-duodenală
situată între o linie orizontală mediană și bisectoarea unghiului format de această
orizontală cu o linie verticală ce trece prin pubis
E. Palparea unghiului costo-vertebral sâng (între coasta a XII a și masa musculaturii
lombare) este dureroasă în pancreatita acută (semnul Argyll-Robertson)
F. Tumorile pancreatice devin accesibile palpării când devin voluminoase, fiind
imobile cu planurile adiacente și dure
G. Palparea unghiului costo-vertebral sâng (între coasta a XII a și masa musculaturii
lombare) este dureroasă în pancreatita acută (semnul Mayo-Robson)
H. Palparea pancreasului prin metoda Grott implică poziționarea bolnavului în
decubit dorsal cu gambele flectate, cu regiunea lombară spijinită pe un sul
(prosop înfășurat) de 6-8 cm grosime, iar examinatorul cu mâna dreaptă
așezată perpendicular pătrunde cu vârful degetelor profund spre locul de
încrucișare a pancreasului cu coloana vertebrală
I. Sensibilitatea punctului Grott (sub rebordul costal stâng) se întâlnește în pancreatita
cronică
J. Sensibilitatea punctului Mallet Guy (sub rebordul costal stâng) se întâlnește în
pancreatita cronică

143. Referitor la examenul radiologic pancreatic, următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Ecografia pancreatică nu poate fi folosită ca metodă de evaluare a pancreasului în

pancreatitele acute
B. Stadializarea RMN se impută a fi efectuată la 72 ore de la debutul simptomatologiei
pentru a scorifica pancreatita acut[ utilizând clasificarea Balthazar
C. Scintigrafia pancreatică efectuata cu I131 poate evidenția zone hipercaptante
(pseudochisturi pancreatice)
D. Biopsia și citologia efectuate sub control ecografic sau CT sunt extrem de utile în
diagnosticul tumorilor pancreatice

47
E. Radiografia pe gol a abdomenului poate pune în evidență colecții peripancreatice sau
infecția ariilor de necroză pancreatică
F. Examenul radiologic baritat gastro-duodenal poate demonstra deplasarea sau
compresiunea stomacului și duodenului sau stază gastro-duodenală
G. Ecografia pancreatică are valoare deosebită în diagnosticul chisturilor și
tumorilor pancreatice
H. Rezonanța magnetică este utilă pentru examinarea căii biliare și pancreatice, dar
și pentru evaluarea parenchimului pancreatic
I. Arteriografia selectivă a trunchiului celiac și arterei mezenterice superioare reprezintă
principala investigație imagistică pentru stadializarea pancreatitei acute
J. Radiografia pe gol a abdomenului poate pune în evidență calculi pancreatici sau
calcificări pe topografia pancreatică

144. Referitor la investigațiile paraclinice în pancreatita acută, următoarele afirmații

sunt adevărate:

A. Proteina C reactivă nu constituie un factor prognostic pentru pancreatita acută

B. Lipaza, tripsina, chimotripsina, fosfolipaza cresc în cursul pancreatitei acute
C. Valori ale lipazei serice mai mare de 3 ori peste valoarea normalului intră în
criteriile diagnostice pentru pancreatita acută
D. Valori ale lipazei serice mai mari de 2 ori peste valoarea normalului intră în criteriile
de diagnostic al pancreatitei acute
E. Amilazemia exprimă raportul dintre producție, eliberare și cleareance și crește
aproape imediat (în prima oră) de la debut, atingând un maxim în primele 24
ore
F. Amilazemia exprimă raportul dintre producție, eliberare și clereance și crește tardiv (în
primele două zile) de la debut, atingând un maxim în primele 5 zile
G. Amilazuria este mult crescută și revine mai încet la nivele normale (poate fi
folosită ca test diagnostic la distanță de la debut)
H. Tripsinogenul urinar este crescut, iar determinarea acestuia se pare că are o mare
specificitate și sensibilitate diagnostică
I. Tripsinogenul urinar este de regulă cu valori normale, iar determinarea acestuia se pare
că nu prezintă un beneficiu diagnostic
J. Amilazuria este mult crescută și revine mai încet la niveluri normale (nu poate fi
folosită ca test diagnostic la distanță de la debut)

145. Referitor la pancreatita cronică, următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Reprezintă un proces inflamator continuu caracterizat clinic prin durere și

pierderea ireversibilă a funcției exocrine și endocrine pancreatice
B. Pseudochisurile pancreatice reprezintă colecții fără perete propriu ce se pot complica
cu hemoragie digestivă superioară
C. Insuficiența pancreatică (peste 90% din pancreas afectat) determină steatoree,
scădere ponderală, deficiențe ale vitaminelor liposolubile și diabet zaharat
D. Durerea este simptomul principal al pancreatitei cronice, relativ constant, cu
caracter recurent, de intensitate variabilă, afectând calitatea vieții

48
E. Pseudochisturile pancreatice apar precoce, în paralel cu debutul creșterii enzimelor
pancreatice sangvine
F. Anorexia, grețurile, vărsăturile și scăderea ponderală se întâlnesc la două treimi
dintre bolnavi
G. Cauzele cele mai frecvente sunt reprezentate de patologia autoimună și malnutriție
H. Alterarea metabolismului cupru-fier apare ca o complicație precoce a pancreatitei
cronice
I. Ca și complicații poate să apară tromboza venei cave superioare ce conduce la apariția
varicelor esofagiene
J. Cauzele cele mai frecvente sunt consumul cronic de alcool și malnutriția

146. Referitor la analiza funcției pancreatice, următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Imunoreactivitatea tripsin-like se realizează fără intubația tractului

gastrointestinal
B. Determinarea chimiotripsinei în scaun se efectuează non-invaziv
C. Colectarea sucului pancreatic prin tubaj duodenal, înainte și după stimulare cu
secretină este utilă
D. Determinarea chimiotripsinei în scaun se efectuează cu intubație rectală
E. Colectarea sucului pancreatic evaluează consistența secreției și gastrina
F. Testul de toleranță la glucoză administrată oral este de regulă normal în pancreatita
cronică ca fenomen compensator pancreatic
G. Colecția sucului pancreatic nu necesită tubaj duodenal
H. Determinarea grăsimilor fecale obiectivează steatoreea prezentă în pancreatitele
cronice severe
I. Testul cu pancreolauryl se realizează fără intubația tractului gastrointestinal
J. Efectuarea testului respirator (triolein) se efectuează cu pacientul intubat oro-traheal

147. Referitor la simptomatologia din cancerul pancreatic caudal, următoarele afirmații

sunt adevărate:

A. Frecvența tulburărilor de glicoreglare este mai mare comparativ cu alte localizări

ale cancerului pancreatic
B. Tromboflebita migratorie este o complicație rară ce acompaniază această localizare
tumorală
C. Poate apărea tromboflebita migratorie
D. Durerea apare tardiv în evoluția bolii, fiind ultimul simptom instalat
E. Absența icterului este frecvent intâlnită
F. Durerea este una intensă
G. Semnul Courvoisier-Terrier este frecvent întâlnit
H. Apare frecvent sindromul icteric și prurit
I. Durerea necesită, de regulă, doze mari de antalgice cu specific opioid
J. Scăderea ponderală este primul simptom

148. Referitor la examenele de laborator care indică inflamația, implicarea biliară și

afectarea sistemică în pancreatita acută, următoarele afirmații sunt adevărate:

49
A. Proteina C reactivă, neavând valoare prognostică, nu reprezintă o necesitate
monitorizarea seriată a acesteia
B. Proteina C reactivă posedă valoare prognostică
C. Markeri indicatori ai inflamației sunt interferonul-α și TNF- α
D. Raportul lipază/amilază serică este mai mare în etiologia biliară față de cea alcoolică
E. Ca markeri de afectare sistemică apar limfocitoza și elastaza serică cu valori scăzute
F. Markeri indicatori ai inflamației sunt elastaza neutrofilică, interleukina-6,
proteina C reactivă
G. Transaminazele hepatice (GGT, FAL) și o valoare a bilirubinei totale > 1,1mg/dl indică
o implicare etiologică biliară
H. Ca markeri de afectare sistemică apar leucocitoza, proteina-C reactivă cu valori
mult crescute și elastaza serică cu valori crescute
I. Transaminazele hepatice (TGP, TGO) și o valoare a bilirubinei totale > 3mg/dl
indică o implicare etiologică biliară
J. Raportul lipază/amilază serică este mai mare în etiologia alcoolică față de cea
biliară

Kumar

149. Factorii etiologici asociați refluxului gastro-esofagian sunt:

A. consumul de grăsimi, ciocolată, cafea

B. bicarbonatul salivar
C. undele peristaltice secundare
D. ortostatismul prelungit
E. abuzul de alcool
F. medicamentele antiacide
G. prânzurile copioase
H. fumatul
I. sarcina și obezitatea
J. creșterea presiunii sfincterului esofagian inferior

150. Caracterele durerii toracice din BRGE sunt :

A. cedează în timpul somnului

B. se agravează la efort
C. iradiază rar în membrele superioare
D. este însoțită de dispnee
E. nu este asociată cu ingestia de alimente fierbinți
F. se ameliorează la repaus
G. pirozisul este accentuat la înclinarea trunchiuluì sau în decubit dorsal
H. este noncardiacă
I. regurgitația acidă însoțește pirozisul
J. endoscopia stabilește originea esofagiană

50
151. Factorii de risc pentru carcinomul scuamos esofagian sunt:

A. Fumatul
B. Pirozisul prelungit
C. Sindromul Plummer–Vinson
D. Esofagul Barrett
E. Vârsta înaintată
F. Stricturile corozive
G. Sexul feminin
H. Consumul abuziv de alcool
I. Acalazia cardiei
J. Dieta bogată în fibre

152. Explorările diagnostice utilizate în cancerul esofagian sunt :

A. Colonoscopia
B. Rezonanța magnetică nucleară
C. pH-metria esofagiană
D. Scintigrafia tiroidiană
E. Ecoendoscopia
F. Tranzitul baritat
G. Endoscopia digestivă superioară
H. Tomografia computerizată
I. Impedanța esofagiană
J. Manometria esofagiană

153. Referitor la boala ulceroasă peptică sunt adevărate urmatoarele afirmații:

A. Pacienții cu ulcere asimptomatice se pot prezenta la medic cu ocazia apariției

complicatiilor precum hemoragia digestivă superioară sau perforația
B. Sensibilitatea epigastrică la palpare este rară în sindromul dispeptic de tip ulceros
C. Comportamentul durerii în relaţie cu alimentaţia este variabil şi, în ansamblu, nu
ajută la diagnostic
D. Durerea în ulcerul gastric și duodenal poate fi ameliorată de medicație antiacidă
E. Ulcerele severe sunt întotdeauna simptomatice, simptomele precedând mereu apariția
complicațiilor
F. Anorexia şi pierderea în greutate pot să apară, în special în cazul ulcerului gastric
G. Sensibilitatea epigastrică la palpare este prezentă în sindromul dispeptic de tip
ulceros
H. Durerea in ulcerul gastric si duodenal nu poate fi ameliorată de medicație antiacidă
I. La pacienții mai în vârstă ulcerele gastrice nu necesită biopsie și reevaluare
endoscopică pentru verificarea vindecării
J. Manifestarea clinică clasică a ulcerului peptic este durerea în hipocondrul stâng cu
caracter constrictiv

51
154. Despre ulcerul peptic sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Ulcere duodenale se găsesc cel mai frecvent în a doua parte a duodenului

B. Atât ulcerul gastric cat si cel duodenal sunt frecvente la tineri
C. Anorexia şi pierderea în greutate pot să apară, în special în cazul ulcerului gastric
D. Ulcerele gastrice sunt cel mai frecvent intâlnite pe mica curbură
E. Sensibilitatea epigastrică la palpare este prezentă in sindromul dispeptic de tip
ulceros
F. Durerea in ulcerul gastric si duodenal poate fi ameliorată de medicație antiacidă
G. Ulcerele gastrice sunt mult mai frecvente ca cele duodenale
H. Ulcerele gastrice sunt cel mai frecvent întâlnite pe marea curbura
I. Constă într-o pierdere de substanță limitată la mucoasă
J. Ulcerele duodenale sunt de 2-3 ori mai frecvente ca ulcerele gastrice

155. Referitor la boala ulceroasă peptică următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Durerea cu iradiere posterioara sugerează un ulcer penetrant posterior

B. Atât ulcerele gastrice cât și cele duodenale sunt mai frecvente la vârstnici
C. Ulcere severe pot fi asimptomatice uneori
D. Vărsăturile apar frecvent agravând simptomatologia
E. Scăderea în greutate poate apărea mai ales în ulcerul duodenal
F. Boala ulceroasă peptică e mai răspândită în tarile în curs de dezvoltare
G. Ulcerul duodenal afectează 10% din populația adultă
H. Ulcerul gastric afectează cu precadere populația pediatrică
I. În țările dezvoltate procentul de ulcere produse de Helicobacter Pylori este în creștere
J. Febra și leucocitoza apar mai ales în ulcerul gastric

156. Care dintre următoarele afirmații sunt adevărate în ceea ce privește hepatita
cronică de etiologie necunoscută?

A. Biopsia hepatică trebuie efectuată dacă transaminazele (<100 UI/L) persistă mai puțin
de 6 luni
B. Biopsia hepatică este întotdeauna contraindicate
C. Adesea, la biopsie se găsesc doar modificări specifice
D. Biopsia hepatică ar trebui efectuată dacă nivelurile transaminazelor (>100 UI/L)
persistă mai mult de 12 luni
E. Transaminazele sunt întotdeauna normale
F. Pentru diagnostic, trebuie evaluați factorii de risc pentru NAFLD
G. Mulți pacienți vor avea simptome sau semne clinice de boală hepatică
H. Pentru diagnostic, toți agenții etiologici cunoscuți trebuie excluși
I. Este adesea descoperit accidental
J. Pacienții vor fi cel mai adesea asimptomatici sau paucisimptomatici

157. Referitoar la hepatita cronică virală B este adevărat faptul că:

52
A. Se poate răspândi și pe cale intravenoasă (de exemplu, prin transfuzie de sânge
sau produse din sânge infectate)
B. Poate fi transmisă pe cale verticală sau orizontală
C. Virusul poate fi găsit în spermă și salivă
D. Este un tip de hepatită cronică
E. Poate evolua spre ciroză hepatică
F. Prezența mutațiilor AgHBs nu poate fi dobândită prin infecție
G. Prezența unui titru ridicat de IgG anti-HBc implică hepatita acută virală B
H. Prezența anticorpilor anti-HBs semnifică infecție acută sau cronică
I. Prezența Ag HBs implică replicarea virală
J. Virusul nu poate fi găsit în saliva

158. Referitor la hepatita cronică virală B este adevărat faptul că:

A. În infecția concomitentă cu HDV și HBV poate fi observată o creștere bifazică a

aminotransferazelor serice.
B. Hepatita acută Delta este diagnosticată prin anticorpi IgG-HDV
C. Riscul carcinom hepatocelular nu apare la pacienții cu infecție concomitentă cu
hepatită Delta
D. Factorii care indică un răspuns susținut includ niveluri crescute de ADN VHB
E. Infecția cu hepatita Delta nu poate fi transmisă altor personae
F. Factorii care indică un răspuns susținut la tratament la pacienții cu hepatită
cronică B sunt: durata scurtă a bolii și normalizarea enzimelor hepatice.
G. Factorii care indică un răspuns susținut includ niveluri scăzute de ADN VHB
H. În general, rata de răspuns (adică dispariția HbeAg) este de 25-40%.
I. Prezența co-infectiei cu virusul Delta are un rezultat benefic pentru tratament
J. Sexul feminin este factor predictiv al răspunsului susținut la tratament

159. Care dintre următoarele afirmații sunt adevărate în ceea ce privește hepatita
cronică?

A. Poate apărea fibroză care poate fi ușoară, sau poate apărea o punte (în tractul
portal) sau ciroză severă
B. Hepatita Delta este cea mai frecventă hepatită virală care apare la nivel mondial,
adesea în epidemii.
C. Hepatitele virale B, C și autoimune sunt cauze ale hepatitei acute transmise pe cale
fecal-orală și apar din ingestia de alimente sau apă contaminate.
D. Mai pot fi întâlnite modificări lobulare, necroză litică focală, apoptoză și
inflamație focală
E. Medicamente precum metildopa, izoniazida, ketoconazolul, nitrofurantoina sunt sigure
pentru pacienții cu insuficiență hepatică
F. Infiltratele de celule inflamatorii cronice care cuprind limfocite sunt de obicei
prezente în tracturile portale
G. Inflamație variază de la ușoară la severă
H. Timpul de protrombină (PT) este prelungit în cazurile ușoare asimptomatice

53
I. Atât hepatita acută, cât și cea cronică sunt definite ca orice hepatită care durează cel
puțin 6 luni
J. Poate apărea hepatita de interfață (leziunea se datorează mai degrabă apoptozei
decât necrozei)

160. Referitor la Hepatita cronică D este adevărat faptul că:

A. ARN-ul HDV poate fi măsurat în ser și se găsește numai în infecția acută cu HDV
B. Hepatita Delta poate apărea ca o coinfecție sau o suprainfecție
C. Virusul Delta este o particulă incompletă de ARN cuprinsă într-un înveliș de
AgHbs
D. Sinteza ADN-ului VHB este crescută exponențial prin suprainfectia Delta
E. Este cauzată de virusul hepatitic D (virusul HDV sau delta)
F. Diagnosticul hepatitei Delta se face prin determinarea ADN-ului HDV în ser al
pacienților cu HBV.
G. O coinfecție reprezintă apariția acută a infecției cronice cu VHB, care a fost inactivă
anterior
H. Diagnosticul unei suprainfecții se face prin găsirea ARN-ului HDV sau a IgG seric
anti-HDV în același timp cu IgM anti-HBc.
I. Este observată în special la consumatorii de droguri intravenoase, dar poate
afecta toate grupurile de risc pentru infecția cu VHB.
J. Nu se poate replica singur, dar este activat de prezența HBV

RENAL
161. Care din următoarele afirmații despre modul de debut al simptomatologiei în
afecțiunile renale sunt adevărate?

A. Unele boli renale pot avea un debut inaparent si sunt descoperite in urma
examenului clinic si paraclinic.
B. Malformațiile renale pot fi descoperite întamplător (simptomatologie inaparentă).
C. In glomerulonefrita acuta debutul simptomelor este brusc.
D. Pielonefrita acuta are un debut al simptomatologiei inaparent.
E. Abcesul renal are deobicei un debut insidios.
F. Insuficienta renala cronica (boala cronica de rinichi) are un debut insidios al
simptomatologiei.
G. In cancerul renal debutul simptomelor este insidios.
H. Simptomatologia in ptoza renala are un debut acut.
I. Rinichiul polichisit are un debut acut al simptomatologiei.
J. Tuberculoza renala are un debut acut al simptomatologiei.

162. Care din următoarele afirmații despre colica nefretică (renală) sunt adevărate?

A. Prezintă simptome de acompaniere precum poliakiurie, disurie, hematurie,

oligurie.

54
B. Colica nefritică este o durere paroxistică secundară sindromului de deshidratare.
C. Durerea este cel mai frecvent bilaterală
D. Durerea apare deobicei ziua.
E. Debutul durerii este brusc.
F. Sediul durerii este lombar.
G. Factorii favorizanții pentru colica nefritică sunt trepidațiile, efortul fizic, cura
hidrominerală, căldura excesivă.
H. Durerea este întreruptă de perioade de acalmie.
I. Iradierea este tipic ascendentă, pe traiectul ureterului/
J. Intensitatea durerii este mică (”lovitură de pumnal”)

163. Care din următoarele afirmații despre colica nefretică (renală) sunt adevărate?

A. La examenul obiectiv se observă cu pacientul caută mereu poziția antalgică.

B. Pacientul adoptă poziția antalgică (”cocoș de pușcă”)
C. Durerea în colica renală are un caracter continuu, persistent.
D. Pacientul prezintă sensibilitate la palpare in regiunea epigastrică.
E. Colica renală este cauzată în 90% din cazuri de cancerul renal.
F. La examenul obiectiv pacientul este liniștit, somnolent.
G. Infarctul renal se poate manifesta prin colică renală.
H. Durerea din colica renală se calmează la administrarea de betablocante.
I. Prezintă simptome de acompaniere digestive precum grețuri și vărsături.
J. Simptomele de acompaniere cardiocirculatorii sunt reprezentate de bradicardie,
paloare, transpirații.

164. Care din următoarele enunțuri despre poliurie sunt adevărate?

A. Poliuria tranzitorie patologică apare după administrarea de diuretice la pacienții

cu ciroză hepatică.
B. Poliuria tranzitorie fiziologică apare după episoade de tahicardie paroxistică și
epilepsie.
C. Poliuria tranzitorie fiziologică apare după expunerea la cald.
D. Poliuria permanentă poată să apară în condiții fiziologice.
E. Volumul normal de urină variază între 1000-2000ml /24h
F. Poliuria reprezintă creșterea volumui urinar peste 200ml
G. Unul din mecanismele de producere a poliuriei este scăderea activității ADH-ului
(diabet insipid)
H. Unul din mecanismele de producere a poliuriei este creșterea reabsorbției de apă la
nivel tubular.
I. Poliuria poate fi tranzitorie și persistentă, fiziologică și patologică.
J. Poliuria se produce prin scăderea ratei de filtrare glomerulare.

165. Care din următoarele enunțuri despre oligurie sunt adevărate?

A. Oliguria poate fi fiziologică și patologică, tranzitorie și permanentă.

B. Oliguria reprezintă reducerea volumului de urină sub 2000ml / 24h

55
C. Oliguria de cauză renală apare în glomerulonefritele acute și cronice.
D. Oliguria poate fi prerenală (litiază ureterală)
E. Oliguria postrenală este determinată de scăderea debitului cardiac.
F. Oliguria fiziologică se produce datorită reducerii severe a ingestiei de lichide.
G. Oliguria patologică poate fi determinată de blocarea parțială a scurgerii urinii
(obstrucție ureterală)
H. Oliguria patologică poate fi datorată reducerii debitului sanguin renal
(insuficiență cardiacă, șoc hemoragic)
I. Oliguria patologică poate să apară datorită creșterii filtrării glomerulare
(glomerulonefrită)
J. Oliguria patologică poate fi datorată scăderii reabsorbției tubulare de apă (secreție
excesivă de ACTH)

166. Care din următoarele enunțuri despre tulburările de emisie a urinii (micțiune) sunt
adevărate:

A. Adultul sănătos urinează de 3-5 ori/24 ore

B. Poliakiuria apare la pacienții cu vezică urinară voluminoasă.
C. Tulburările de micțiune cuprind: poliuria și oliguria.
D. Poliakiuria se caracterizează prin micțiuni frecvente, fără raport direct cu
volumul urinar din 24 de ore.
E. Diabet insipid poate fi o cauză pentru poliakiurie.
F. Micțiunea dureroasă poate să apară în cistită, uretrită și prostatită.
G. Disuria este exprimată de pacient ca depunerea de efort pentru începerea,
desfășurarea și terminarea micțiunii.
H. În disurie pacientul descrie creșterea presiunii și calibrului jetului urinar.
I. Retenția de urină este definită ca incapacitatea rinichiului de a produce urină.
J. Rentenția completă de urină se manifestă clinic prin dureri lombare colicative.

167. Care din următoarele enunțuri despre examenul obiectiv general și local al
aparatului renal sunt adevărate?

A. În stare normală rinichii sunt întotdeaună palpabili.

B. Rinichiul poate fi palpat la examenul obiectiv dacă acesta este ptozat.
C. Cea mai folosita metodă de palpare a rinichilor este metoda monomanuală Guyon.
D. În metoda bimanuală Israel pacientul se află în decubit lateral pe partea
sănătoasă cu coapsele semiflectate.
E. În globul vezical apare o bombare a regiunilor lombare.
F. În tumorile renale poate aparea o bombare a regiunii hipogastrice.
G. Edemul din bolile renale este cinotic, dur si prepoanderent la nivelul membrelor
inferioare.
H. Faciesul este edemațiat („buhăit”) cu edeme evidente la nivelul regiunii
palpebrale.
I. La nivelul tegumentului se pot obiectiva leziuni de grataj secundar pruritului din
boala cronică de rinichi (IRC)

56
J. Prezența unei bombari a regiunii lombare însoțite de tumefierea tegumentelor și
accentuarea desenului venos sugerează un flegmon perinefritic.

168. Care din următoarele informații despre palparea renală în timpul examenului
obiectiv sunt adevărate?

A. La palpare, rinichii prezintă două caracteristici importante: păstrează permanent

un contact lombar și participă la miscările respiratorii.
B. Palparea rinichilor furnizează informații privind volumul, forma, mobilitatea,
consistența, suprafața și sensibilitatea lor.
C. Mărirea de volum al rinichilor apare în boala cronică de rinichi cu atrofie renală.
D. În Ptoza renală grad I rinichiul se palpează în întregime.
E. În ptoza renală grad II rinichiul se palpează în fosa iliacă.
F. Ptoza renală este de 4 grade.
G. În flegmonul renal rinichiul este micșorat în volum la examenul obiectiv.
H. În cancerul renal suprafața rinichiului este neregulată la palpare.
I. În hidronefroză se poate obiectiva un rinichi mărit de volum la examenul clinic.
J. În rinichiul polichistic se poate descrie la examenul obiectiv o mărire de volum a
rinichiului.

169. Următoarele enunțuri despre examenul clinic local al aparatului renal sunt
adevărate.:

A. Consistența normală a rinichiului este relativ elastică.

B. În cancerul renal consistența rinichiului devine moale.
C. Ascultația rinichiului poate evidenția un suflu diastolic în stenoza arterei renale.
D. Rinichiul devine dureros la palpare în pionefroză sau flegmon perinefritic.
E. Punctele dureroase renale se evidențiază în litiaza renală.
F. Punctul ureteral inferior se află la intersecția dintre linia orizontală care trece prin
ombilic, cu verticala care trece prin punctul lui Mac Burney.
G. Tuseul rectal este lipsit de importanță în examinarea aparatului renal.
H. Punctele dureroase anterioare sunt reprezentate de: punctele ureterale superior,
mijlociu și inferior.
I. Punctele dureroase posterioare sunt reprezentate de: punctele costo-vertebrale și
costo-musculare.
J. Semnul Giordano reprezintă percuția digito-digitală a regiunilor lombare.

170. Despre sindromul nefropatiilor glomerulare acute este adevărat că:

A. Are patogenie imună

B. Poate apare în boli sistemice cum ar fi lupusul sau purpura Henoch Schönlein
C. Urocultura este pozitivă
D. Leziunea inițială este la nivel tubulo-interstițial
E. Poate interesa doar o parte din glomeruli (forme focale)
F. Asociază hipertensiune arterială
G. Prezintă frecvent hematurie

57
H. Cilindrii leucocitari sunt caracteristici
I. Asociaza întotdeauna proteinurie cu valori peste 3g/24 ore
J. Asociază poliurie

171. În nefropatiile glomerurale acute pot apărea următoarele simptome:

A. Debut relativ recent

B. Hipertensiune arterială
C. Hematurie microscopică
D. Hematurie obișnuit macroscopică
E. Edem nefritic
F. Edem nefrotic
G. Proteinurie selectivă
H. Proteinurie ușoară
I. Oligurie
J. Disurie

172. Sindromul urinar din Glomerulonefrita acută post streptococică se caracterizează

prin următoarele:

A. Oligurie cu densitate urinară normală

B. Oligurie cu densitate urinară scăzută
C. Proteinurie neselectivă
D. Hematurie microscopică
E. Hematurie macroscopică
F. Sumarul urinar poate conține puține hematii
G. Sumarul urinar conține corpi birefringenți
H. Densitate urinară crescută
I. Concentrația ureei în urină este scăzută
J. Capacitatea de concentrație afectată deoarece apar leziuni tubulare

173. Din sindromul urinar al glomerulonefritei difuze acute poststreptococice fac parte:

A. Proteinuria moderată
B. Hematuria
C. Polakiuria
D. Cilindrii hialini
E. Cilindrii hematici
F. Cilindrii granuloși
G. Densitatea urinară scăzută
H. Lipuria
I. Cristalele birefringente
J. Ureea urinară scăzută

174. Sindromul cerebral in Glomerulonefrita acută post streptococică se caracterizează

prin următoarele:

58
A. Se mai numește și pseudouremia eclamptică
B. Se mai numește și encefalopatie nefrotică
C. Cefalee violentă
D. Crize convulsive
E. Vărsături
F. Amauroză
G. Frecvent pacientul prezintă greață
H. Apare frecvent, la majoritatea pacienților
I. Febră crescută
J. Diplopie

175. Sindromul vascular in Glomerulonefrita acută post streptococică se caracterizează

prin următoarele:

A. Insuficiență cardiacă stângă

B. Insuficiență cardiacă dreaptă
C. Hipertensiune arterială pe seama diastolicei
D. Hipertensiune arterială pe seama sistolicei
E. Asociază cefalee, vertij, tulburări de vedere
F. Pot apărea modificări ale fundului de ochi
G. Pe electrocardiogramă poate apărea aplatizarea undei T
H. Pe electrocardiogramă poate apărea supradenivelarea segmentului ST
I. Frecvent tahicardie
J. Bradicardie care poate însemna decompensare cardiacă

176. Un pacient tânăr se prezintă cu hematurie macroscopică. Care din următoarele sunt
argumente în favoarea diagnosticului de glomerulonefrită acută difuză
poststreptococică?

A. Titrul ASLO crescut

B. Scarlatină în urmă cu 2 săptămâni
C. Uree urinară scăzută
D. Densitatea urinară scăzută
E. Complement seric crescut
F. Oligurie
G. Valori tensionale 170/110 mm Hg
H. Edeme palpebrale matinale
I. Edem de tip alergic
J. Cilindri leucocitari

177. Investigațiile de laborator în Glomerulonefrita acută post streptococică pot

evidenția următoarele:

A. Leucocitoză moderată
B. Frecvent anemie severă

59
C. Anemie
D. Titru ASLO crescut
E. Creșterea ureei sanguine
F. Creșterea ureei urinare
G. VSH normală
H. Trombocitopenie
I. Complement seric scăzut
J. Complement seric crescut

178. Care din următoarele elemente caracterizează glomerulonefrita cronică, în absența

sindromului nefrotic?

A. Hematurie
B. Edeme
C. Proteinurie masivă
D. Proteinurie moderată
E. Valori reduse ale ureei serice în stadiile avansate
F. Valori reduse ale creatininei serice în stadiile avansate
G. Hipertensiune arterială
H. Hipotensiune arterială
I. În stadiile avansate manifestări umorale de boală renală cronică
J. În stadiile avansate manifestări clinice de boală renală cronică

179. Care din următoarele elemente sunt argumente pentru diagnosticul de sindrom
nefrotic?

A. Densitate urinară scăzută

B. Proteinurie masivă (peste 3-4 g/24 ore)
C. Lipurie
D. Hipoalbuminemie
E. Hipercolesterolemie
F. Hipolipemie
G. Hipotrigliceridemie
H. Hipernatriemie
I. Poliurie
J. Edem alb, moale, pufos

180. Care din următoarele analize sunt compatibile cu diagnosticul de sindrom nefrotic
impur?

A. Cilindri hialini în urină

B. Densitate urinară 1010
C. Proteine totale 10 g/dl
D. Proteinurie 4 mg/24 ore
E. Albumină serică 2,5 g/dl

60
F. Colesterol 400 mg/dl
G. Creatinină 2,7 mg/dl
H. Uree 30 mg/dl
I. Hematii frecvente în examenul sumar de urină
J. Sodiu 150 mEq/l

181. Care dintre următoarele afecțiuni sunt cauze de sindrom nefrotic secundar?

A. Pielonefrita cronică
B. Pielonefrita acută
C. Cistita
D. Litiaza renală
E. Nefropatiile interstițiale
F. Glomerulonefrita acută difuză poststreptococică
G. Purpura reumatoidă
H. Diabetul zaharat
I. Lupusul eritematos sistemic
J. Pericardita constrictivă

182. Sindromul nefrotic secundar poate apărea în următoarele afecțiuni:

A. Diabet zaharat
B. Amiloidoză
C. Lupus eritematos sistemic generalizat
D. Mielom multiplu
E. Infecția streptococică la copii
F. Cancere digestive
G. Leucemia limfatică cronică
H. Bronhopneumopatia pulmonară obstructivă cronică
I. Insuficiența cardiacă stîngă
J. Infarct miocardic acut

183. Sindromul nefrotic impur prezintă următoarele caracteristici:

A. Uree normală
B. Creșterea creatininei
C. Ionograma serică evidențiază hipernatremie
D. Hiperlipemie
E. Proteinurie masivă
F. Alfa1 globuline crescute
G. Complement seric crescut
H. Hipertensiune arterială esențială
I. Hematurie
J. Absența hematuriei

184. Care dintre următoarele elemente apar în pielonefrita acută?

61
A. Dureri lombare
B. Febră, frisoane
C. Urocultură pozitivă
D. Cilindri leucocitari
E. Polakiurie
F. Hematurie macroscopică, cilindri hematici
G. Proteinurie masivă, peste 4 g/24 ore
H. Hipoproteinemie
I. Edem renal
J. Lipurie

185. Despre pielonefrita acută sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Debutul este acut cu dureri lombare, frisoane

B. În general nu asociază febră
C. La examenul clinic lojele renale sunt sensibile
D. Prezintă polakiurie, disurie
E. Asociază sindrom nefrotic
F. Rareori, în sumarul urinar sunt întâlnite leucocite și cilindri leucocitari
G. Macroscopic, urina este limpede
H. În sumarul urinar sunt prezente frecvente hematii
I. Poate asocia manifestări digetive (grețuri, vărsături)
J. Uroculturile sunt pozitive

186. Care din următoarele elemente caracterizează pielonefrita cronică?

A. Valori reduse ale ureei și creatininei

B. Hipotensiune arterială
C. Scăderea capacității de concentrare a urinii
D. VSH crescut
E. Celule Sternberg Reed în urină
F. Piurie
G. Proteinurie redusă
H. Cilindri leucocitari
I. Hematii sub formă de fișicuri în urină
J. Mărirea dimensiunilor rinichilor

187. Despre Glomerulonefrita parcelară intrainfecțioasă se pot afirma următoarele:

A. Apare în cursul unei infecții

B. Ureea sanguină ae valori normale
C. Apar dureri lombare
D. De obicei nu asociază hematurie
E. Apare proteinurie masivă
F. Hipertensiunea arterială este durabilă

62
G. De obicei pacienții nu prezintă hipertensiune arterială
H. Majoritatea paciențior prezintă edeme
I. Evoluția este favorabilă
J. Evoluția este în general spre insuficiență renală cronică

188. Care din următoarele afirmații privind insuficiența renala acută (IRA) sunt
adevărate?

A. IRA apare prin suprimarea bruscă, dar potențial reversibilă a funcțiilor renale
B. IRA survine de obicei pe rinichi patologic
C. IRA se caracterizează prin hipoazotemie
D. IRA se caracterizează prin oligoanurie
E. IRA prerenală este întâlnită în condiții circulatorii care induc creșterea perfuziei renale
F. IRA cu punct de plecare la nivel renal apare prin litiaza căilor urinare
G. IRA postrenală apare atunci când excreția tubulară este suprimată prin obstrucții
ale căilor urinare intra- și extrarenale
H. IRA organică apare în deshidratări masive, colaps circulator
I. IRA organică apare prin leziuni predominent glomerulare, tubulointerstițiale sau
vasculare
J. În IRA funcțională nu sunt prezent leziuni renale decelabile

189. Despre insuficiența renala acută (IRA) putem afirma următoarele:

A. Uropatiile obstructive pot determina pot determina IRA

B. Accidentele imuno-alergice pot produce IRA
C. Nefrotoxicitatea esteunul dintre mecanismele de producere a IRA
D. În situațiile de hipovolemie severă, ischemia este factorul principal în producerea
IRA
E. Nefropatiile interstițiale reprezintă cauze renale de IRA
F. Hemoragiile de diverse etiologii reprezintă cauze renale de IRA
G. Deshidratările masive reprezintă cauze renale de IRA
H. Necroza tubulară acută reprezintă o cauză prerenală de IRA
I. Insuficiența cardiacă nu poate determina IRA
J. Tumorile căilor urinare reprezintă cauze renale de IRA

190. Care din următoarele afirmații privind insuficiența renala acută (IRA) sunt
adevărate?

A. În perioada de latență pot exista fenomene de șoc

B. În perioada de latență pacienții pot prezenta dureri lomabare surde
C. În perioada de latență nu există tulburări digestive
D. Perioada de latență durează 1-2 zile
E. Perioada oligoanurică se caracterizează doar prin tulburări renale
F. Perioada oligoanurică durează 2-3 zile
G. În perioada oligoanurică pacienții pot prezenta simptome respiratorii
H. În perioada oligoanurică pacienții nu pot prezenta simptome neuropsihice

63
I. Plămânul uremic nu are un aspect radiologic caracteristic
J. Simptomele clinice ale IRA au o evoluție ciclică

191. Care din următoarele afirmații privind insuficiența renala acută (IRA) sunt
adevărate?

A. Perioada de recuperare durează aproximativ 3 luni

B. Faza de reluare a diurezei durează aproximativ 1 lună
C. Perioada poliurică are 4 faze
D. În faza de reluare a diurezei starea generală a pacientului se ameliorează
progresiv
E. În faza de reluare a diurezei scade rezistența organismului la infecții
F. În primele zile ale perioadei de reluare a diurezei poliuria ajunge la 3-4 litri/24ore
G. În primele zile ale perioadei de reluare a diurezei pot exista pierderi urinare de
Na, K, Ca
H. În primele zile ale perioadei de reluare a diurezei pierderile urinare de Na, K, Ca sunt
nesemnificative
I. Perioada de reluare a diurezei este ultimul stadiu al IRA
J. În perioada de recuperare rinichii își reiau integral funcțiile

192. Despre tabloul umoral al insuficienței renale acute (IRA) putem afirma
următoarele:

A. Hiperhidratarea celulară poate fi întâlnită la pacineții cu IRA

B. Creatinina poate depăși 6-8 mg %
C. Ureea poate ajunge la valori de peste 4g ‰
D. Crește concentrația plasmatică a ureei și creatininei
E. Deshidratarea extracelulară poate fi întâlnită prin administrarea de lichide în exces
F. Alcaloza metabolică apare numai la pacienții cu constipație
G. Hemoleucogramă este întodeauna în limite normale
H. Coagularea vasculară diseminată este întodeauna prezentă la pacineții cu IRA
I. Anemia poate să apară prin inhibiția eritropoiezei
J. Hemoliză nu reprezintă un mecanism de apariție a anemie la pacienții cu IRA

193. Despre boala cronică de rinichi (BCR) putem afirma următoarele:

A. Etiologia poate fi reprezentată de orice nefropatie cronică bilaterală

B. Glomeruloscleroza diabetică nu reprezintă o cauză de BCR
C. BCR nu poate apare în nefropatii ereditare
D. Rinichiul polichistic nu poate determina BCR
E. Reprezintă reducerea temporară a capacitatea rinichiului de a își exercita funcțiile
F. Apare secundar unor leziuni renale reversibile
G. Apare secundar unor leziuni renale lent progresive și ireversibile
H. BCR poate apare în nefropatii glomerulare
I. BCR poate apare în nefropatii interstițiale
J. Reprezintă incapacitatea rinichiului de a își exercita funcțiile

64
194. Care din următoarele afirmații privind boală cronică de rinichi (BCR)
decompensată sunt adevărate ?

A. Se intalează atunci când mecanismele compensatorii sunt depășite

B. Se intalează când numărul de nefroni funcționali scade sub 25%
C. Se intalează când numărul de nefroni funcționali scade sub 50%
D. Se instalează izostenuria
E. Densitatea urinară este peste 1045
F. Diureză scade brusc
G. În sânge se acumulează brusc ureea și alți produși azotați
H. Apar tulburări hidroelectrolitce
I. Apar tulburări acidobazice
J. Este ultimul stadiu al BCR

195. Despre litiaza renală putem afirma următoarele:

A. Este o afecțiune caracterizată prin prezența de calculi în căile urinare

B. Staza urinară favorizează formarea calculilor
C. Stările de deshidratare favorizează formarea calculilor
D. Formarea calculior este inhibată de eliminarea în urină a substanțelor formatoare de
calculi
E. La pacienții cu litiază renală, examenul urinii evidențiază întodeauna hematurie
F. La pacienții cu litiază renală, leucocituria indică prezența calculilor
G. Litiaza renală poate fi doar calcică și urică
H. Litiaza renală nu poate fi evidențiată ecografic
I. Calculii mari (bazinetali) pot rămâne asimtomatici
J. Calculii mici se manifestă prin dureri lombare intermitente

196. Despre cancerul renal putem afirma următoarele:

A. Clinic se poate manifesta prin hematurie

B. Clinic se poate manifesta prin durere colicativă
C. Clinic se poate manifesta prin durere lombară surdă
D. Durerea lombară apare prin distensia capsulei renale
E. Semnele biologice sunt caracteristice
F. Unul din simptomele clinice specifice este rectoragia
G. Unul din simptomele clinice specifice este hematochezia
H. Unul din simptomele clinice specifice este sincopa
I. Tumora renală poate fi palpabilă
J. Tumora renală este întodeanua palpabilă

HEMATOPOIETIC
197. În anemiile macrocitare, următoarele afirmații sunt corecte:

65
A. HEM este în limite normale
B. Se caracterizează printr-un VEM>94µ3
C. Sunt incluse hemoglobinopatiile
D. Există o sinteză anormală de ADN
E. Există macrocitoză periferică accentuată
F. Frecvent, fierul seric este scăzut
G. Sunt determinate frecvent de hemoragii digestive cronice
H. Megaloblaștii pot fi absenți în măduva osoasă
I. Pot fi rezultatul carenței de vitamina B12
J. Acidul folic este crescut

198. În anemiile macrocitare, următoarele afirmații sunt corecte:

A. Megaloblaștii pot fi prezenți în măduva osoasă

B. Pot fi rezultatul carenței de vitamina B2
C. Există o sinteză anormală de ARN
D. CHEM este în limite normale
E. Nu includ anemiile hemolitice
F. Includ sferocitoza
G. Frecvent, feritina serică are valori scăzute
H. Pot apărea adesea în hemoragiile genitale
I. Includ anemiile parabirmeriene
J. Pot apărea in ciroza hepatică

199. Cauzele și mecdanismele anemiei megaloblastice includ:

A. Hemoragii acute
B. Boala Basedow
C. Tulburări de coagulare
D. Rectocolita ulcero-hemoragică
E. Deficitul de factor intrinsec
F. Gastrectomia totală
G. Boala Crohn
H. Scăderea rezistenței osmotice a eritrocitelor
I. Sarcină
J. Aport alimentar insuficient de acid folic

200. Următoarele elemente fac parte din tabloul clinic al anemiei Biermer:

A. Constipatie la peste jumătate din cazuri

B. Glosita Hunter
C. Atrofia mucoasei gastrice
D. Sindrom hemoragipar în cca jumătate din cazuri
E. Parestezii
F. Semn Romberg pozitiv

66
G. Semn Babinski
H. Multiple adenopatii
I. Accentuarea reflexelor osteo-tendinoase
J. Tulburări de sensibilitate profundă

201. În anemia Biermer, investigațiile paraclinice pot evidenția:

A. Sideremie crescută
B. Reticulocite crescute
C. HEM crescut
D. Megalocite hipocrome în frotiul de sânge
E. Anizopoikilocitoza
F. Sferocitoză
G. Neutropenie absolută
H. Limfopenie
I. Microtrombocite în sângele periferic
J. Trombocitopenie

202. În anemia Biermer, investigațiile paraclinice pot evidenția:

A. VEM scăzut
B. Prezența anticorpilor anti-factor extrinsec
C. Prezența anticorpilor anti-celulă parietală
D. Celularitate scăzută în măduva osoasă
E. Metamielocite mari în măduva osoasă
F. Gastrită atrofică la endoscopie
G. Leucocitoză
H. Tulburări de coagulare semnificative
I. Megalobaști în măduva osoasă
J. Scăderea eliminării urinare de vit B12

203. Următoarele afirmații sunt adevărate în anemia feriprivă:

A. Este microcitară
B. Este hipercromă
C. Nu apare la copii
D. Este cea mai frecventă formă de anemie
E. Poate fi determinată de nevoile scăzute de fier
F. Poate fi determinată de aportul scăzut de fier
G. Poate apărea în malabsorbțiile intestinale
H. Feritina este crescută
I. Poate apărea după colecistectomie
J. Poate fi determinată de sângerări genitale

204. Următoarele elemente fac parte din tabloul clinic al anemiei feriprive:

67
A. Dispnee de efort
B. Bradicardie
C. Onciomicoza
D. Disfonie
E. Icter scleral
F. Suflu diastolic
G. Platonichie
H. Stomatită angulară
I. Păr uscat
J. Disfagie

205. În anemia feriprivă, investigațiile paraclinice pot evidenția:

A. CHEM <30%
B. HEM>32pg
C. Macrocitoză
D. Eritrocite hipocrome
E. Sideremia este scăzută
F. Sideroblaștii sunt crescuți
G. Hemoglobina este mult mai puțin scăzută decât eritrocitele
H. Măduva osoasă conține eritroblaști feriprivi
I. Măduva osoasă are celularitate bogată
J. Feritina este crescută

206. Despre anemiile hemolitice sunt adevărate afirmațiile:

A. Talasemia este o hemoglobinopatie

B. Sunt determinate de liza în exces a hematiilor
C. Sunt determinate de producerea în exces a hematiilor
D. Pot fi ereditare sau dobândite
E. Este consecința carenței de fier
F. În hemoliza fiziologică se distrug zilnic cca 200 milioane de hematii
G. Eliptocitoza este cauzată de creșterea hemoglobinei reduse
H. Sferocitoza este secundară deficitului de G6PDH
I. Hemoliza patologică este definită ca o durată de viață a hematiilor mai mică de 90
de zile
J. Autoanticorpii pot avea un rol în producerea lor

207. Simptomatologia anemiilor hemolitice include:

A. prurit
B. paliditate
C. roșeața tegumentelor
D. icter
E. scaune hipercrome
F. urini hipercrome

68
G. astenie
H. litiază renală
I. scaune acolice
J. ulcer duodenal recidivant

208. Despre grupul de anemii hemolitice sunt adevărate următoarele generalități:

A. Este prezentă poikilocitoză

B. Asociază hipersideremie
C. Asociază hiperurobilinogenurie
D. Anemia este în general normocromă
E. Strecobilinogenul este scăzut
F. Determinartea duratei de viață a hematiilor se face prin scintigrafie cu technețiu
radioactiv
G. Hiperbilirubinemia este predominant conjugată
H. Linia roșie pe medulogramă este hiperactivă
I. Este prezentă reticulopenia
J. Anemia este severă

209. Sferocitoza se caracterizează prin:

A. Se mai cheamă și anemia Minkovski Chauffard

B. Este dată de prezența hemoglobinei S
C. Este dobândită
D. Evolueză în crize
E. Formă sferică a hematiilor
F. Eritrocite mici
G. Diagnosticul are la bază testul de rezistență osmotică
H. Volumul eritrocitar mediu este peste 105 (microni3)
I. Hipocromie
J. Mecanismul este autoimun

210. Sicklemia se caracterizează prin:

A. Asociază frecvent tromboze

B. Este o hemoglobinopatie
C. Se mai numește drepanocitoză
D. Este datorată creșterii nivelului de Hb A2
E. Prezența de ovalocite semnează diagnosticul de laborator
F. Rezistența osmotică a hematiilor este mică
G. Crizele dureroase abdominale fac parte din tabloul clinic al bolii
H. Infarctul splenic asociat se datorează torsiunii splinei
I. Pe radiografia de craniu aspectul este de craniu împușcat
J. Hematiile au formă de seceră

69
211. Talasemia:

A. Este o hemoglobinopatie
B. Asociază facies mongoloid
C. Este denumită și anemia mediteraneană
D. Pe frotiu prezintă hematii în pălărie mediteraneană
E. Pe frotiu se constată anizopoikilocitoză
F. Asociază anomalii de dezvoltare
G. Este o anemie hemolitică autoimună
H. Se produce prin scăderea hemoglobinei F
I. Se produce prin scăderea hemoglobinei A2
J. Este hipercromă

212. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă:

A. Apare secundar unui defect intraeritrocitar dobândit

B. Cauza este necunoscută
C. Evoluează în crize
D. Pacienții pot prezenta dureri lombare
E. Asociază leucocitoză în criză
F. Asociază trombocitoză
G. Asociază neutrofilie
H. Anemia este hipercromă
I. Asociază urini hipercrome
J. Testul Ham este negativ

213. Anemia posthemoragică acută:

A. Este cauzată de pierderi de sânge

B. Simptomele depind de cantitatea de sânge pierdut
C. Simptomele depind de viteza de pierdere a sângelui
D. În stadiul I poate asocia leucopenie
E. În stadiul I poate asocia trombopenie
F. Stadiul II asociază reticulopenie prin hemodilutie
G. Stadiul III durează câteva ore
H. Inițial poate asocia hemoconcentrație
I. Asociază reticulocitoză
J. Pierderea de sânge este întotdeauna vizibilă indiferent de sursa sângerării

214. Anemiile sideroblastice:

A. Sunt denumite și sideroacrestice

B. Sunt produse prin lipsa de utilizare a fierului care va fi stocat în macrofage
C. Sunt hipercrome
D. Sunt macrocitare sau normocitare
E. Fierul este stocat în neuroni

70
F. Pot fi dobândite
G. Pot fi ereditare
H. Sunt hipersideremice
I. Fierul seric este scăzut
J. În măduvă sideroblaștii sunt scăzuți

215. Leucemiile acute se caracterizează prin:

A. Trombocitoză
B. Febră
C. Poliglobulie
D. Adenopatii dureroase, aderente de planurile profunde
E. Creșterea neutrofilelor în formula leucocitară
F. Paloare
G. Gingivoragii
H. Leziuni ulcero-necrotice ale mucoasei bucale
I. Bradicardie
J. Prezența blaștilor în formula leucocitară

216. În leucemia acută mieloblastică putem întâlni:

A. Hiatus leucemic
B. Mieloblaști atipici ce conțin corpi Auer
C. Trombocitoză
D. Promielocite, mielocite, metamielocite
E. Umbre celulare Gumprecht
F. Blaști peroxidazo-negativi
G. Determinări meningo-cerebrale
H. Modificări ale fundului de ochi
I. Infiltrarea limfocitară a măduvei
J. Splenomegalie

217. Care din următoarele elemente caracterizează leucemia mieloidă cronică:

A. Cromosomul Philadelphia
B. Anemie normocromă normocitară
C. Splenomegalie importantă
D. Număr de globule albe între 10 000 și 30 000/mm3
E. Trombocitopenie
F. Fosfataza alcalină leucocitară crescută
G. Creșterea procentului de neutrofile
H. Creșterea eozinofilelor și bazofilelor
I. Hiatus leucemic
J. Promielociți, mielociți, metamielociți în sângele periferic

218. Care din următoarele elemente caracterizează leucemia limfatică cronică:

71
A. Eritrodermie
B. Leucemide
C. Adenopatii generalizate
D. Fosfataza alcalină leucocitară scăzută
E. Leucocitoză cu valori între 50000-150000/mm3
F. Infiltrarea măduvei cu blaști 50-90%
G. Prezența de mieloblaști în sângele periferic
H. Prezența hiatusului leucemic
I. Sindrom Mikulicz
J. Creșterea procentului de neutrofile în formula leucocitară

219. Care din următoarele elemente caracterizează boala Hodgkin?:

A. Prezența celulelor Sternberg Reed la examenul histopatologic

B. Prezența granulomului la examenul histopatologic
C. Compresiune pe vena cavă superioară sau inferioară
D. Poliglobulie
E. Hipogamaglobulinemie
F. Prurit cutanat
G. Măduvă osoasă infiltrată cu blaști
H. Adenopatii superficiale simetrice, dureroase
I. Febră intermitentă
J. Determinări în organe nelimfatice (pulmonare, cardiace, neurologice, etc)

220. Tabloul clinic din purpura vasculară alergică se caractecterizează prin următoarele
tipuri de manifestări :

A. Hematurie
B. Dureri și tumefacții la una sau mai multe articulații
C. Echimoze
D. Purpură maculopapuloasă simetrică pe fețele de extensie ale membrelor
E. Crize dureroase abdominale
F. Splenomegalie voluminoasă
G. Poliadenopatii
H. Epistaxis
I. Gingivoragii
J. Febră

221. În purpura vasculară alergică, examenul hematologic indică:

A. Leucocitoză cu neutrofilie și eozinofilie

B. Leucopenie cu neutropenie
C. Timp de sângerare normal
D. Timp de sângerare prelungit
E. Timp de coagulare prelungit

72
F. Timp de coagulare normal
G. Trombocitopenie
H. Număr normal de trombocite
I. Proba garoului negativă
J. Proba garoului pozitivă

222. În purpura trombopenică idiopatică, examenul hematologic evidențiază:

A. Timp de sângerare normal

B. Timp de sângerare prelungit
C. Timp de coagulare prelungit
D. Timp de coagulare normal
E. Proba garoului negativă
F. Proba garoului pozitivă
G. Timp de protrombină prelungit
H. Timp de protrombină normal
I. Trombocitoză
J. Trombocitopenie

223. Cu referire la purpura trombopenică idiopatică, este adevărat că:

A. Numărul de globule albe este normal sau crescut

B. Timpul de coagulare este prelungit
C. Timpul de sângerare este normal
D. Numărul de globule roșii este normal sau scăzut
E. Este produsă prin mecanism autoimun declanșat de infecții bacteriene sau virale
F. Este declanșată de deficitul factorilor de coagulare VII și X
G. Tabloul clinic este reprezentat de purpură cutanată, hemoragii mucoase și
splenomegalie moderată
H. Tabloul clinic este reprezentat de febră, hemoragii mucoase, hepatomegalie și
adenopatii
I. Medulograma evidențiază un număr scăzut de megacariocite
J. Medulograma evidențiază număr normal sau crescut de megacariocite

224. Tabloul clinic din purpura trombopenică esențială cuprinde:

A. Echimoze
B. Peteșii
C. Splenomegalie
D. Epistaxis
E. Gingivoragii
F. Artralgii/artrite
G. Poliadenopatii indolore
H. Prurit și leziuni de grataj
I. Hepatomegalievoluminoasă
J. Eritrodermie

73
225. Cu referire la trombopatii (trombastenii) este adevărat că:

A. Numărul de trombocite este normal

B. Numărul de trombocite este crescut
C. Timpul de sângerare este prelungit
D. Timpul de sângerare este normal
E. Tabloul clinic este reprezentat de hemoragii cutanate și mucoase
F. Reprezintă o asociere paradoxală de tromboze ți hemoragii
G. Sunt sindroame hemoragipare determinate de distrucția factorilor plasmatici ai
coagulării
H. Sunt determinate de deficite de adezivitate și agregabilitate plachetară
I. Morfologia plachetelor este normală
J. Morfologia plachetelor este anormală

226. Cu referire la hemofilie, este adevărat că:

A. Puncția articulară este interzisă

B. Diagnosticul pozitiv se stabilește prin puncția articulației afectate
C. Se transmite ereditar, având caracter recesiv legat de sex prin afectarea exclusivă
a bărbaților, transmițătoare fiind exclusiv femeile
D. Se transmite ereditar, având caracter recesiv legat de sex prin afectarea exclusivă a
femeilor, transmițători fiind exclusiv bărbații
E. Hemofilia C se produce prin lipsă de factor XI
F. Hemofilia B apare prin lipsă de factor IX
G. Hemofilia A se produce prin deficit de factor VIII
H. Hemofilia B apare prin deficit de factor VIII
I. Hemofilia C se produce prin lipsă de factor IX
J. Hemofilia A se produce prin lipsă de factor XI

227. Examenul hematologic din hemofilie evidențiază:

A. Timp de coagulare prelungit

B. Timp de coagulare normal
C. Timp de sângerare normal
D. Timp de sângerare prelungit
E. Morfologie normală a trombocitelor
F. Morfologie anormală a trombocitelor
G. Număr normal de trombocite
H. Număr scăzut de trombocite
I. Timp de protrombină normal
J. Timp de protrombină prelungit

228. Coagularea intravasculară diseminată presupune:

A. Fibrinogen scăzut

74
B. Fibrinogen crescut
C. Număr normal de trombocite
D. Număr scăzut de trombocite
E. Număr crescut de trombocite
F. Timp de protrombină normal
G. Indice de protrombină scăzut
H. O primă fază de consum exagerat de factori ai coagulării, urmată de tromboze masive
generate de scăderea factorilor tromboplastinici
I. O primă etapă de hipercoagulabilitate progresivă, urmată de o a doua fază de
hipocoagulabilitate în care survin hemoragii cutanate, mucoase și viscerale
J. Prezența în titru crescut a produșilor de degradare ai fibrinogenului

RESPIRATOR
Mitu

BRONȘITA ACUTĂ

229. Referitor la bronșita acută:

A. Unele boli infecto-contagioase nu se asociază cu manifestări de traheobronșită

B. Bronșita acută nu se asociază niciodată cu sinuzita
C. Inflamația produsă la nivelul peretelui este cronică, ce datează de peste 10 zile
D. Reprezintă o inflamație acută a peretelui bronșic
E. Poate fi de cauză virală, bacteriană sau chimică
F. Debutul este lent progresiv
G. Are debut brusc
H. Are durată scurtă
I. Este denumită și traheobronșită acută
J. Bronșita acută poate fi cauzată doar de un agent patogen bacterian

230. Referitor la debutul bronșitei acute:

A. Debutul durează 2-3 zile

B. Debutul poate să apară după expunerea la umezeală
C. Debutul apare după expunerea la frig, substanțe iritante
D. Frisoanele și cefaleea nu apar în debutul bronșitei acute
E. Se manifestă prin rinită acută
F. Se manifestă prin faringoamigdalită acută
G. Laringita nu apare în debutul bronșitei acute
H. Starea generală a pacientului este bună
I. Se manifestă prin tuse purulentă
J. Debutul durează 3-4 zile

231. Referitor la perioada de stare și de cruditate a bronșitei acute:

75
A. Perioada de cruditate durează 3-4 zile
B. Perioada de stare durează 5-6 zile
C. Perioada de stare durează 10-12 zile
D. În perioada de cruditate apare febra însoțită de frisoane
E. La examenul clinic în perioada de cruditate se ascultă ronflante și sibilante
F. La examenul clinic în perioada de cruditate se ascultă crepitante și subcrepitante
G. În perioada de stare ascultator pulmonar pacientul are raluri bronșice
H. În perioada de cruditate apetitul este crescut
I. Tusea din perioada de cruditate este productivă
J. În perioada de stare, tusea devine seacă

232. Referitor la examenele paraclinice din bronșita acută:

A. Pacientul prezintă sindrom biologic de tip inflamator

B. Pacientul prezintă valori ale VSH crescute
C. În cazul epidemiilor virale, diagnosticul etiologic poate fi anticipat cu o
probabilitate de aproximativ 70%
D. Examenul bacteriologic sputei poate fi necesar în cazul apariției traheobronșitei
acute pe un fond tarat (existența unei boli pulmonare cronice)
E. Evoluția gravă poate impune monitorizarea gazelor sanguine
F. Pacientul asociază modificări ale ionogramei serice
G. Pacientul prezintă frecvent asociată infecție cu H. Pylori
H. Examenul radiologic relevă modificări de tip infiltrat interstițial
I. Pacientul prezintă leucocitoză cu limfocitoză
J. Pacientul prezintă creșterea fibrinogenului și a alfa1-globulinelor

233. Referitor la complicațiile din bronșita acută:

A. Acestea apar rar

B. Complicațiile apar în special la copii
C. Apar la persoanele tarate
D. Apar la pulmonarii cronici
E. În cazul terenului alergic, hiperreactivitatea bronșică difuză poate persista pe o
perioadă de 8-9 săptămâni
F. Hiperreactivitatea bronșică ce poate să apară este exprimată prin tuse productivă
G. După unele forme severe și în cazul terenului alergic, poate persista o
hiperreactivitate bronșică
H. Bronșiolita capilară este o formă particular de bronșită acută
I. Complicațiile determină insuficiență respiratorie ușoară
J. Bronșiolita capilară afectează bronșiile medii

ASTMUL BRONȘIC

234. Referitor la criza de astm bronsic (AB), este adevărat că:

76
A. Evoluează în 3 faze: prodromală, dispneică, catarală
B. Se caracterizează prin frecvență respiratorie crescută (polipnee)
C. Tabloul clinic al crizei include stridorul
D. Pacientul adoptă poziția de ortopnee
E. Frecvența respirațiilor este mică, cu expir prelungit (bradipnee expiratorie)
F. Murmurul vezicular este accentuat și înăsprit
G. Transmiterea vibrațiilor vocale devine accentuată la nivel toracic
H. Ascultația relevă raluri bronșice ronflante și sibilante (’’zgomot de porumbar’’)
I. În faza prodromală apare tusea cu expectorație perlată
J. În faza catarală apare tusea cu expectorație caracteristică

235. Starea de rău astmatic:

A. Poate fi cauzată de oprirea bruscă a corticoterapiei

B. Este declanșată de ingestia de aspirină
C. Este un acces grav de astm, care durează de minim 24 ore
D. Are durata maximă de 10-12 ore
E. Se caracterizează prin dispnee cu polipnee
F. Apare bradipneea inspiratorie
G. Asociază semne de insuficiență ventriculară dreaptă
H. Ascultator sunt raluri bronșice ronflante și sibilante (’’zgomot de porumbar’’)
I. Apar modificări cardiace, neurologice și ale gazometriei
J. Gazometria relevă hipocapnie și alcaloză

236. Referitor la explorările paraclinice din astmul bronșic, este adevărat că:

A. Imunoglobulinele E pot fi crescute

B. Hemoleucograma arată leucocitoză cu limfocitoză
C. Radiografia toracică este investigația diagnostică cea mai importantă în astmul bronșic
D. În astmul bronșic ușor, VEMS este ≤ 60%
E. Variabilitatea PEF ≤ 10% este definitorie pentru astmul bronșic
F. Spirometria relevă disfuncție ventilatorie obstructivă, cu scăderea VEMS și PEF
G. Sputa este abundentă cantitativ și conține tipic numeroase neutrofile
H. Examenul sputei relevă cristale Charcot-Leyden și spirale Curschmann
I. Examenul radiologic toracic este normal în astmul ușor și moderat
J. Testele de provocare a bronhoconstricției se fac cu acetilcolină, metacolină sau
histamină

237. Examenul sputei în astmul bronșic include următoarele elemente caracteristice:

A. Puroi
B. Eozinofile
C. Corpi Creola
D. Cristale Charcot-Leyden
E. Spirale Curschmann
F. Sediment grunjos

77
G. Hematii
H. Floră patogenă
I. Dopuri mici, opalescente (spută perlată)
J. Limfocite

238. Modificările fiziopatologice din astmul bronșic sunt:

A. Modificarea concentrației gazelor sangvine în criză

B. Reacție inflamatorie ca răspuns la eliberarea de mediatori
C. Reducerea diametrului căilor aeriene
D. Fluxul sangvin pulmonar rămâne neafectat
E. Hiperinflație pulmonară
F. Inflamația bronșică este predominant cu neutrofile
G. Creșterea debitelor ventilatorii
H. Scăderea lucrului mecanic ventilator
I. Creșterea rezistenței în căile aeriene
J. Scăderea rezistenței în căile aeriene

239. Faza dispneică din astmul bronșic:

A. Implică utilizarea musculaturii respiratorii accesorii (sternocleidomastoidieni)

B. Apare tusea productivă
C. Are debut brusc
D. Frecvența respiratorie este crescută (tahipnee)
E. Jugularele devin turgescente
F. Se aude wheezing
G. Se elimină spută abundentă, spumoasă, rozată
H. Pacientul adoptă atitudinea de ortopnee
I. Inspirul este prelungit
J. Elementul ascultator caracteristic este cornajul

240. Explorarea funcțională respiratorie din astmul bronșic relevă:

A. Disfuncție ventilatorie restrictivă, reversibilă la bronhodilatator

B. Scăderea VEMS
C. Scăderea PEF
D. Creșterea PEF
E. Creșterea variabilității PEF
F. Scăderea CV
G. Scăderea raportului VEMS/CV (indice Tiffeneau)
H. Scăderea cu cel puțin 40% a VEMS la testele de inducere a bronhoconstricției
I. Reversibilitate minimă sau absentă a obstrucției bronșice la bronhodilatator inhalator
J. Reversibilitate accentuată a obstrucției la administrarea de bronhodilatator
inhalator

241. Complicațiile astmului bronșic sunt:

78
A. Disfuncția ventilatorie restrictivă
B. Amiloidoza
C. Pleurezia sero-fibrinoasă
D. Malignizarea
E. Cordul pulmonar cronic
F. Infecțiile respiratorii
G. Emfizemul
H. Fibroza chistică
I. Sincopa
J. Pneumotoraxul spontan

BRONȘIECTAZIA

242. Referitor la bronșiectazie:

A. Poate fi focală sau difuză

B. Termenlu de bronșiectazie focală se referă la limitarea la 2-3 regiuni pulmonare
C. Obstrucția bronșică localizată apare la pacienții cu bronșiectazile congenitală
D. Majoritatea bronșiectaziilor au cauză congenitală
E. Bronșiectaziile congenitale sunt prezente în special la adulții tineri
F. Din punct de vedere etiologic, bronșiectaziile se împart în dobândite și congenitale
G. Bronhoreea purulentă nu este caracteristică bronșiectaziei
H. Cele dobândite apar datorită unor infecții din copilările, precum rujeola sau tusea
convulsivă
I. Manifestarea clinică este dată de infecțiile bacteriene recurente de tip supurativ,
cu cronicizare
J. Reprezintă dilatarea patologică și permanentă a bronhiilor

243. Referitor la bronșiectazie:

A. Sindromul Kartagener este reprezentat de asocierea dintre diskinezie ciliară, situs

inversus, sinuzită cronică și bronșiectazii
B. Sindromul cililor imobili asociază modificări ale cililor și a peristaltismului intestinal
C. Sindromul cililor imobili asociază modificări ale cililor și spermatozoizilor
D. Tracțiunea peretelui bronșic apare datorită producerii unei simfize pleurale
E. Din punct de vedere patogenic, dilatarea bronșiilor se datorează scăderii
rezistenței la deformare a peretelui bronșic
F. Dilatarea din bronșiectazie apare datorită modificărilor fibrotice ale peretelui bronșic
G. Traheobronhomegalia se caracterizează prin calibrul gigant al bronșiilor medii
H. Traheobronhomegalia se caracterizează prin calibrul gigant al traheei și a
bronșiilor mari
I. Bronhomalacia constă în hipoplazia sau agenezia cartilagiilor bronhiilor mici si
alveolelor
J. Bronhomalacia constă în hipoplazia sau agenezia cartilagiilor bronhiilor mijlocii

79
244. Referitor la tabloul clinic din bronșiectazie:

A. În puseul acut, simptomul dominant este tusea seacă

B. Expectorația din puseul acut este de peste 100 ml în 24 ore
C. Expectorația sedimentează în patru straturi: spumos, seros cu prezența de mucus
sub forma de stalactite, purulent și grunjos
D. În sindromul cavitar, apare ralul cavernos
E. În sindromul cavitar, apare suflu cavitar sau amforic
F. În sindromul cavitar, apare scăderea amplitudinii vibrațiilor vocale
G. În sindromul bronșitic, ralurile au întotdeauna altă topografie
H. Un alt semn clinic evocator este hematemeza
I. La examenul fizic, sindromul bronșitic poate fi prezent prin existența ralurilor
crepitante și subcrepitante
J. Boala poate evolua asimptomatic până la apariția semnelor de supurație
bronhopulmonară

245. Referitor la examenul fizic din bronșiectazie:

A. În sindromul cavitar, apare hipersonoritatea

B. Sindromul pleural apare datorită afectării unei singure foițe pleurale (viscerală sau
parietală)
C. Sindromul pleural poate fi de tip pahipleurită generalizată
D. Sindromul pleural poate fi de tip pleurită (frecătură pleurală)
E. În sindromul de condensare pulmonară apare o reacție inflamatorie în parenchim
F. Sindromul de condensare pulmonară apare în situația obstrucției bronșiilor de
către secrețiile muco-purulente
G. În sindromul de condensare pulmonară se observă hipersonoritate
H. În sindromul de condensare pulmonară se observă diminuarea freamătului pectoral
I. În sindromul de condensare pulmonară se ascultă ronflante și sibilante
J. În sindromul de condensare pulmonară apare o fibroză peribronșiectatică

246. Referitor la modificările paraclinice din bronșiectazie:

A. Pe radiografie se vede diminuarea desenlui bronhovascular

B. Pe radiografie se pot observa rozete Ameuille (imagini areolare)
C. Pe radiografie se poate observa aspectul de “șină de tramvai” în incidența transversală
D. Pe radiografie se poate observa desenul în “fagure de miere”
E. Pe radiografie se pot observa imagini inelare în incidența longitudinală
F. Bronhoscopia este utilă pentru a vizualiza bronșiile de calibru mediu și mic
G. Radiografia oferă elemente sugestive, dar nu patognomonice
H. Bronhografia lipiodolată arată prezența bronșiectaziilor și sediul
I. Utilitatea tomografiei computerizate este limitată în bronșiectazie
J. Bronhografia lipiodolată arată tipul morfologic al bronșiectaziilor: cilindric,
ampular, moniliforme, sacciforme

247. Referitor la modificările paraclinice și complicațiile bronșiectaziilor:

80
A. Dintre complicațiile bronșiectaziilor putem menționa și artropatia hipertrofică
pneumică Pierre-Marie-Bamberger
B. Din punct de vedere biochimic, pacientul prezintă leucocitoză cu limfocitoză
C. Dintre complicațiile bronșiectaziilor, putem menționa empiemul pleural și
piopnemuotoraxul
D. Bronhoscopia este utilă pentru aspirație și prelevare de produse biologice
E. Dintre complicațiile bronșiectaziilor putem menționa hematemeza
F. La examenul sputei se pot observa cristale de leucină și prezența fibrelor elastice
G. Din punct de vedere biochimie, sindromul inflamator la pacienții cu bronșiectazie este
absent
H. Cultura este negativă din proba de spută obținută de la pacient
I. Spirometria poate fi normală
J. În urma examenului spirometric, pacientul poate avea disfuncție de tip restrictiv,
obstructiv sau mixt

INSUFICIENȚA RESPIRATORIE

248. Cauze de insuficiență respiratorie acută:

A. Pleurezii masive
B. Pneumotorax cu supapă
C. Edem pulmonar acut infecțios
D. Obstrucția căilor aeriene prin corpi străini
E. Atelectazii întinse
F. Obezitatea extremă
G. Miastenia
H. Sechele pleurale extinse
I. Pneumoconioze
J. Fibroze pulmonare

249. Referitor la hipoxemie:

A. În hipoxemia acută apar aritmii

B. Hipoxemia acută se manifestă prin dispnee cu tahipnee
C. În hipoxemia acută apare hipotensiunea arterială
D. Sindromul neurologic din hipoxemia acută include instabilitatea motorie și
alterarea ideației
E. Unul dintre simptomele neurologice al hipoxemiei cronice este reprezentat de agitația
psiho-motorie
F. Hipoxemia cronică determină dispnee și cord pulmonar cronic
G. Unul dintre semnele specifice al hipoxemiei cronice este anemia
H. Unul dintre semnele specifice al hipoxemiei cronice este hipocratismul digital
I. Hipoxemia cronică determină hipertensiune arterială esențială
J. Unul dintre semnele clinice specifice în hipoxemia acută este reprezentat de buzele
carminate

81
BPOC

250. Despre bronşita cronică se poate spune:

A. se manifestată prin tuse productivă mucopurulentă, cel puţin 3 luni pe an, cel
puţin 2 ani consecutiv
B. examenul radiologic este în general puţin semnificativ dar poate evidenţia
accentuarea desenului bronhovascular
C. asociază cantităţi mari de spută care sedimentează în patru straturi
D. nu are legătură fiziopatologică cu fumatul
E. în general toracele este caşectic
F. reprezintă o inflamaţie cronică nespecifică a mucoasei bronşice
G. în general nu se asociază cu emfizemul pulmonar
H. examenul sputei poate evidenţia floră patogenă
I. se ascultă caracteristic raluri crepitante
J. se pot asculta raluri ronflante

251. Reprezintă factori de risc pentru apariţia bronhopneumopatiei obstructive cronice

(BPOC):

A. infecţiile respiratorii din copilărie

B. poluarea locuinţelor şi a mediului
C. pulberi şi substanţe chimice profesionale
D. deficitul de alfa-1 antitripsină
E. fumatul
F. expunerea la radiaţii ionizante
G. consumul cronic de alcool
H. sedentarismul
I. obezitatea
J. pneumotoraxul traumatic

252. Reprezintă complicaţii ale emfizemului pulmonar:

A. pneumotorax
B. fracturi costale
C. cord pulmonar cronic
D. tromboze venoase prin poliglobulie
E. infecţii bronhopulmonare
F. pahipleurita
G. bronşiectaziile
H. fibroza pulmonară
I. pleurezia
J. cancerul bronhopulmonar

253. Toracele pacienţilor cu emfizem pulmonar are caracteristic:

82
A. diametrul antero-posterior crescut
B. spaţii intercostale lărgite
C. îngustarea spaţiilor intercostale
D. coastele orizontalizate
E. unghiul epigastric obtuz
F. stern înfundat
G. hipertrofia muşchilor pectorali
H. diminuarea distanţei dintre stern şi cartilajul tiroid
I. diafragm ascensionat
J. aspect în carenă

254. Examenul clinic al pacientului cu emfizem pulmonar poate evidenţia:

A. la percuţia toracelui se evidenţiază matitate bilateral

B. în formele severe se observă respiraţia paradoxală
C. transmiterea vibraţiilor vocale este diminuată
D. transmiterea vibraţiilor vocale este accentuată
E. murmurul vezicular este accentuat
F. murmurul vezicular este diminuat
G. sonoritate pulmonară accentuată cu reducerea ariei de matitate cardiacă
H. torace cu diametrul antero-posterior crescut
I. torace cu diametrul antero-posterior redus
J. se ascultă tipic raluri crepitante

255. Tipul predominant emfizematos al BPOC se caracterizează prin:

A. tusea este minimă

B. tipul constituţional este frecvent astenic
C. la palparea toracelui, transmiterea vibraţiilor vocale este diminuată
D. gâtul pare scurtat ca urmare a ascensiunii sternului şi claviculelor
E. simptomul dominant este dispneea
F. pacienţii prezintă frecvent obezitate de tip android
G. radiologic se evidenţiază accentuarea desenului bronhovascular
H. apare tuse cu expectoraţie purulentă în cantitate mare
I. spaţiile intercostale sunt îngustate
J. cordul pulmonar cronic nu este o complicaţie a emfizemului pulmonar

256. Tipul predominant emfizematos al BPOC se caracterizează prin:

A. aspectul clasic descris este de ’’pink puffer’’ (pufăitorul roz)

B. spirometria evidenţiază disfuncţie ventilatorie obstructivă, cu reversibilitate
semnificativă la bronhodilatator
C. în stadiul avansat se poate complica cu cord pulmonar cronic
D. radiologic se constată hipertransparenţa câmpurilor pulmonare, spaţiile
intercostale lărgite, diafragmul coborât

83
E. funcţional se caracterizează prin VEMS redus şi volum rezidual crescut
F. toracele este mărit anteroposterior şi spaţiile intercostale sunt lărgite coastele
G. pacienţii prezintă cianoză de tip periferic
H. la ascultaţia pulmonului se decelează raluri crepitante
I. infecţiile bronşice reprezintă o complicaţie mai frecventă decât la tipul bronşitic
J. hematocritul prezintă creşteri mai mari, comparativ cu tipul bronşitic

257. Tipul predominant emfizematos al BPOC se caracterizează prin:

A. tipic, faciesul pacienţilor este cianotic

B. cantitatea de spută eliminată este redusă
C. pe radiografia toracică în incidenţă postero-anterioară se evidenţiază cardiomegalie
D. la ascultaţia pulmonului se evidenţiază diminuarea difuză a murmurului
vezicular
E. capacitatea de transfer a monoxidului de carbon (CO), la nivel alveolar este
redusă
F. percuţia toracelui evidenţiază matitate bazală
G. în formele severe se observă respiraţia paradoxală
H. gazometria arterială arată hipoxemie cu normocapnie sau cu hipocapnie
I. se complică frecvent cu pleurezie serofibrinoasă
J. pacienţii prezintă frecvent crize de dispnee paroxistică nocturnă cu wheezing

258. Tipul predominant bronşitic al BPOC se caracterizează prin:

A. pacientul poate fi obez şi fără dispnee de repaus

B. tusea productivă este un semn clinic definitoriu
C. la ascultaţia pulmonului se evidenţiază raluri bronşice
D. ascultaţia evidenţiază în mod specific raluri alveolare
E. pe radiografia toracică în incidenţă postero-anterioară cordul este mic şi verticalizat
F. gazometria arterială arată hipoxemie cu hipercapnie
G. gazometria arterială arată în general hipoxemie cu hipocapnie
H. pacienţii prezintă frecvent crize de dispnee paroxistică nocturnă cu wheezing
I. faciesul este cianotic
J. tipic, faciesul pacienţilor prezintă paloare

259. Tipul predominant bronşitic al BPOC se caracterizează prin:

A. spirometria arată disfuncţie ventilatorie restrictivă

B. se ascultă raluri pulmonare de stază
C. asociază hipertensiune pulmonară severă şi cord pulmonar cronic
D. cianoza de tip central reprezintă un semn clinic important
E. dispneea rămâne în general uşoară
F. sputa este frecvent hemoptoică
G. examenul hematologic evidenţiază creşterea hematocritului
H. infecţiile bronşice apar frecvent
I. ascultaţia evidenţiază suflu cavernos

84
J. edemele periferice nu sunt caracteristice în cazul în care se complică cu cord pulmonar
cronic

260. Tipul predominant bronşitic al BPOC se caracterizează prin:

A. ascultator se evidenţiază raluri bronşice care se modifică cu respiraţia şi cu tusea

B. modificările radiologice nu sunt în general specifice
C. dispneea apare precoce, persistând şi în repaus
D. asociază frecvent somolenţă şi apnee în somn
E. sputa expectorată este spumoasă, alb-roz, în cantitate mare
F. se mai numeşte ’’Blue bloater’’ (scrumbie albastră)
G. aspectul clasic descris este de ’’pink puffer’’ (pufăitorul roz)
H. pacientul este frecvent caşectic
I. se complică frecvent cu abces pulmonar
J. se complică cu cord pulmonar cronic, clinic evidenţiindu-se galop ventricular şi
insuficienţă tricuspidiană

261. În BPOC, radiografia toracică poate evidenţia:

A. bule de emfizem, cu conţinut lichidian şi nivel hidroaeric

B. spaţii intercostale îngustate
C. radiografia nu evidenţiază modificări semnificative
D. accentuarea desenului bronhovascular în bronşita cronică
E. opacitate la nivelul sinusurilor costo-diafragmatice
F. hipertransparenţa câmpurilor pulmonare în emfizemul pulmonar
G. spaţii intercostale lărgite în tipul emfizematos
H. diafragmul apare mult ascensionat
I. diafragmul este coborât în emfizemul pulmonar
J. silueta cardiacă verticalizată în tipul predominant emfizematos

262. În BPOC modificările funcţionale evaluate prin spirometrie sunt:

A. probele ventilatorii pot fi normale în bronşita cronică fără emfizem pulmonar

B. volumul rezidual (VR) este crescut în tipul emfizematos
C. VEMS este redus în tipul emfizematos
D. emfizemul pulmonar se caracterizează prin variabilitatea PEF, peste 20% în 24 de ore
E. raportul VEMS/CVF este peste 70%
F. raportul VEMS/CV este scăzut sub 70%
G. volumul rezidual (VR) este redus
H. capacitatea vitală (CV) este crescută
I. VEMS este crescut
J. importante pentru stabilirea severităţii bolii

263. Printre examenele paraclinice îndicate în BPOC se află:

85
A. măsurarea gazelor din sângele arterial permite diagnosticarea asocierii
insuficienţei respiratorii şi a tipului acesteia
B. radiografia toracică poate evidenţia emfizemul pulmonar
C. testul de reversibilitate bronşică la bronhodilatator permite diagnosticul
diferenţial cu astmul bronşic
D. ecografia pleurală permite diagnosticarea pleureziilor care apar frecvent printre
complicaţiile bronşitei cronice
E. examenul microbiologic al sputei este important în bronşita cronică complicată cu
infecţii
F. hematocritul nu prezintă modificări semnificative în emfizemul pulmonar şi nici în
bronşita cronică
G. spirometria permite stabilirea diagnosticului şi a severităţii bolii
H. testarea deficitului de alfa 1 antitripsină este utilă la pacienţii vârstnici care fumează
I. capacitatea de difuziune la nivelul membranei alveolo-capilare nu este relevantă în
emfizemul pulmonar
J. tomografia computerizată se realizează de rutină

PLEURA

264. Referitor la pleurezia uscată, este adevărat că:

A. Poate evolua spre vindecare sau spre cronicizare

B. La ascultația vocii bolnavului apare egofonia
C. Frecătura pleurală dispare la apăsarea stetoscopului pe torace
D. Recunoaște printre cauze tuberculoza, virozele respiratoria, infarctul pulmonar
E. Durerea are intensitate variabilă, de la jenă la junghi
F. Afectarea pleurei micii scizuri determină ’’durere în eșarfă’’
G. Pleureziile uscate localizate la vârf generează durere supraclaviculară sau
supraspinoasă
H. Unul dintre simptomele frecvente este tusea cu expectorație hemoptoică
I. Biopsia pleurală este metoda diagnostică de elecție
J. Pleurezia diafragmatică determină durere la baza hemitoracelui, iradiată
supraclavicular și în umăr

265. Următoarele despre pleurezia uscată sunt adevărate:

A. Este inflamația fibrinoasă a foițelor pleurale, cu absența lichidului/cantitate

minimă de lichid
B. Simptomul dominant este durerea cu caractere pleurale
C. Acompaniază sindroamele ventilatorii obstructive
D. Poate să se însoțească de febră sau subfebrilitate
E. Poate evolua spre pleurezie lichidiană
F. Este asimptomatică
G. Radiologic apare ca o zonă de condensare segmentară
H. Durerea toracică are caracter violent, de ‘’lovitura de pumnal’’
I. Frecvent apar hemoptizii

86
J. Se insoțește de tuse seacă, iritativă

266. Referitor la examenul fizic în pleurezia uscată (pleuritis sicca), este adevărat că:

A. Percuția nu aduce elemente relevante

B. Percuția relevă matitate lemnoasă
C. Atitudinea antalgică este de decubit lateral pe partea controlaterală
D. Atitudinea antalgică este decubitul lateral pe partea afectată
E. Amplitudinea excursiilor costale este diminuată pe partea afectată
F. Ascultator apare frecătura pleurală
G. Frecătura pleurală se modifică cu tusea
H. Ascultator sunt raluri crepitante
I. La inspecția toracelui, spațiile intercostale apar lărgite pe partea afectată
J. La palpare se constată scăderea amplitudinii respiratorii

267. Referitor la pleurezia lichidiană:

A. Tusea este productivă

B. Durerea este importantă în pleureziile cu transudat
C. Tusea se accentuează la modificarea poziției corpului
D. Debutul poate fi acut sau insidios
E. Durerea (sau junghiul toracic) are intensitate redusă la început
F. Durerea crește în intensitate odată cu creșterea cantității de lichid
G. Durerea este accentuată la tuse
H. Durerea diminuă în inspirul profund
I. Simptomele respiratorii caracteristice sunt durerea, dispneea și tusea
J. Durerea este determinată de frecarea foițelor pleurale inflamate

268. Referitor la pleurezia lichidiană:

A. Modificările obiective la examenul clic cu o cantitate de cel puțin 500 ml determină

hipersonoritate la percuție
B. Modificările obiective la examenul clic cu o cantitate de cel puțin 500 ml determină
accentuarea murmurului vezicular
C. Modificările obiective la examenul toracelui apar când cantitatea de lichid este de cel
puțin 300 ml.
D. La acumularea de peste 1500 ml, se observă bombarea hemitoracelui afectat, cu
lărgirea spațiilor intercostale
E. La acumularea de peste 1500 ml, se observă diminuarea amplitudinii excursiilor
constale și semnul Felix Ramond
F. În pleureziile mari, pacientul adoptă poziția de decubit lateral de partea afectată
G. Dispneea este prezentă în pleureziile în cantitate medie sau mare
H. Dispneea poate fi mai importantă în unele pleurezii cu lichid în cantitate mare dacă se
instalează lent
I. Dispneea poate fi mai puțin importantă dacă lichidul crește rapid cantitativ și prezintă
caractere inflamatorii marcate

87
J. Dispneea este proporțională cu cantitatea de lichid și cu rapiditatea acumulării
sale

269. Referitor la examenul clinic al pleureziei lichidiene:

A. La acumularea de peste 1500 ml, matitatea va fi delimitată de triunghiul lui

Garland
B. La acumularea de peste 1500 ml, matitatea va fi delimitată de curba lui
Damoiseau
C. La acumularea de peste 1500 ml, matitatea va fi delimitată de triunghiul lui
Rocco-Grauchfuss
D. În pleureziile abundente, matitatea ocupă întreg hemitoracele și determină
deplasarea matității hepatice
E. În pleurezia cu cantitate mică (500 ml), există submatitate cu limita superioară concavă
F. Lichidul pleural va fi în plan dorsal pentru un pacient situat în procubit
G. Lichidul pleural va di subclavicular și interscapulovertebral pentru un pacient situat în
clinostatism
H. Lichidul pleural va fi apical la un pacient ce adoptă poziția de ortostatism
I. La palpare, transmiterea vibrațiilor vocale este accentuată la bază
J. La palpare, transmiterea vibrațiilor vocale este diminuată dacă revărsatul este în
cantitate redusă

270. Referitor la pleureziile lichidiene:

A. În pleureziile abundente apare dispariția timpanismului spațiului lui Traube

B. Opacitatea omogenă de intensitate costală apare radiologic la acumularea de 500-700
ml lichid pleural
C. În pleurezia masivă, lichidul ocupă toată cavitatea pleurală, realizând o opacitate
omogenă, cu creșterea în dimensiuni a hemitoracelui și deplasarea
mediastinului de partea sănătoasă
D. La examenul radiologic, la acumularea a 50-100 ml, se opacifiază sinusul
costodiafragmatic lateral
E. Ascultația relevă suflu pleuretic la limita superioară a matității lichidiene
F. La 1000-1500 ml lichid pleural acumulat se poate observa radiologic împingerea
plămânului colabat spre mediastin
G. La examenul radiologic în pleureziile incipiente, se poate remarca o poziție mai joasă
cu mobilitate mai accentuată a diafragmului
H. Ascultația relevă accentuarea murmurului vezicular în partea declivă
I. La ascultația vocii bolnavului apare bronhofonia
J. La ascultația vocii bolnavului apar egofonia și pectorilocvia afonă

271. Cauze de transudat pleural:

A. Tuberculoză
B. Sarcoidoză
C. Poliartrită reumatoidă

88
D. Pancreatită
E. Neoplasm
F. Mixedem
G. Obstrucție de venă cavă superioară
H. Insuficiența cardiacă
I. Ciroza hepatică
J. Sindrom nefrotic

272. Cauze de exudat pleural:

A. Azbestoză
B. Hernie diafragmatică
C. Ciroză hepatică
D. Mixedem
E. Insuficiență cardiacă
F. Obstrucție de venă cavă superioară
G. Dializă peritoneală
H. Chilotorax
I. Postradioterapie
J. Lupus eritematos sistemic

273. Referitor la principalele caracteristici ale unor tipuri etiologice specifice de

pleurezii:

A. Pleurezia din insuficiența cardiacă nu determină de obicei sindrom febril

B. Pleurezia din insuficiența cardiacă apare în decompensarea ventriculului stâng
C. Pleurezia din insuficiența cardiacă este de obicei unilaterală
D. Pleurezia din insuficiența cardiacă determină durere și dispnee importantă
E. Pleurezia parapneumonică se poate prezenta sub formă de transudat abacterian
F. În pleureziile neoplazice, lichidul este frecvent hemoragic sau serohemoragic
G. Majoritatea pleureziilor maligne sunt transudate
H. În pleureziile neoplazice, glicopleuria este crescută iar LDH pleural este scăzut
I. Pleurezia din ciroza hepatică decompensată este localizată mai frecvent pe partea
dreaptă și poate determina dispnee importantă
J. În pleurezia parapneumonică, simptomatologia este sugestivă, când la câteva zile
de la instalarea pneumoniei, febra reapare sau persistă

274. Pneumotoraxul poate fi de tipul:

A. traumatic
B. în tensiune
C. spontan
D. idiopatic
E. sechelar
F. primar
G. secundar

89
H. congenital
I. terţiar
J. cu presiune pleurală negativă

275. Pneumotoraxul poate avea ca semne sau simptome:

A. tuse seacă
B. dispnee
C. anxietate
D. hemoptizie masivă
E. durere toracică sub formă de junghi brusc instalat
F. durere toracică cu caracter anginos
G. wheezing
H. puls alternant
I. poate să apară cianoză
J. bradipnee

276. În pneumotorax, examenul clinic poate evidenţia:

A. frecătura pleurală este specifică în pneumotorax

B. se pot asculta raluri alveolare
C. la palpare, transmiterea vibraţiilor vocale este accentuată
D. la inspecţie se poate observa tiraj
E. bombarea hemitoracelui afectat
F. ascultaţia evidenţiază abolirea murmurului vezicular
G. percuţia arată hipersonoritate timpanică
H. la palpare, transmiterea vibraţiilor vocale este abolită
I. ascultaţia poate evidenţia suflu amforic
J. percuţia toracelui evidenţiază matitate lemnoasă

277. În pneumotorax pot să apară unele dintre următoarele modificări sau semne
cardiovasculare:

A. întărirea zgomotului cardiac Z1

B. bradicardie
C. tahicardie
D. jugulare turgescente
E. scăderea întoarcerii venoase
F. sindrom de debit cardiac redus
G. puls paradoxal
H. creşterea valorilor tensionale diastolice
I. frecătură pericardică
J. puls “parvus et tardus”

278. În pneumotorax, radiografia toracică evidenţiază:

90
A. plămânul este colabat către hil
B. indicele cardiotoracic este mărit
C. diafragmul este aplatizat
D. diafragmul este ascensionat
E. spaţiile intercoatale sunt lărgite
F. spaţiile intercostale sunt îngustate
G. pleura apare îngroşată
H. la nivelul hemitoracelui afectat se constată hipertransparenţă şi absenţa desenului
bronhovascular
I. mediastinul este împins spre partea sănătoasă
J. mediastinul este tracţionat spre partea afectată

279. În hidropneumotorax, tabloul clinic include:

A. indicele cardiotoracic este mărit

B. la ascultaţie apar frecvent raluri alveolare
C. la palpare, vibraţiile vocale sunt abolite sau mult diminuate
D. la ascultaţie se constată abolirea murmurului vezicular
E. spaţiile intercostale sunt îngustate
F. bombarea hemitoracelui afectat
G. la percuţie se constată matitate la baza hemitoracelui afectat şi hipersonoritate
deasupra zonei de matitate
H. la percuţie se constată hipersonoritate la baza hemitoracelui afectat şi matitate deasupra
zonei de hipersonoritate
I. mediastinul este tracţionat spre partea afectată
J. suflul amforic şi sucusiunea hipocratică pot fi uneori evidenţiate la examenul
clinic

280. În hidropneumotorax, radiografia toracică poate evidenţia:

A. spaţiile intercostale sunt lărgite

B. plămânul apare colabat la hil
C. tipic apare imaginea hidro-aerică la nivelul hemitoracelui afectat
D. nivel hidro-aeric, având aspectul unui menisc cu concavitatea în sus
E. hipertransparenţă cu dispariţia desenului bronhovascular, deasupra ariei opace
din zona declivă
F. opacitate în zona declivă a hemitoracelui afectat
G. hipertransparenţă la nivelul sinusului costo-diafragmatic
H. opacitate deasupra ariei hipertransparente din zona declivă
I. diafragmul apare mult ascensionat
J. indicele cardiotoracic este mărit

281. Pahipleurita:

A. Reprezintă îngroșarea pleurei după o pleurezie

B. Poate fi clinic asimptomatică

91
C. Ascultator se decelează murmur vezicular accentuat
D. Accentuarea transmiterii vibrațiilor vocale este caracteristică
E. La percuția zonei afectate se poate găsi matitate sau submatitate
F. La palpare se constată diminuarea transmiterii vibrațiilor vocale pe topografia
afectată
G. La inspecție se constată bombarea hemitoracelui pe partea afectată, cu lărgirea spațiilor
intercostale
H. Simptomul dominant este tusea seacă, chinuitoare
I. Pahipleurita extensivă (fibrotoraxul) determină o disfuncție ventilatorie obstructivă
J. Pahipleurita extinsă, cu caracter retractil, se numește fibrotorax

282. Referitor la fibrotorax, este adevărat că:

A. La inspecție se observă asimetria toracelui

B. Transmiterea vibrațiilor vocale este accentuată pe partea afectată
C. Poate să se însoțească de insuficiență respiratorie
D. Radiologic apare ca un voal omogen
E. Radiologic apare ca opacitate masivă, neomogenă, cu retracția peretelui costal
F. Spirometria relevă disfuncție ventilatorie obstructivă ireversibilă la bronhodilatator
G. Are caracter retractil
H. La inspecție se constată bombarea hemitoracelui afectat
I. Este frecvent consecința pleureziei parapneumonice
J. Este mai frecvent după tuberculoza fibro-cazeoasă

MEDIASTINUL

283. Referitor la sindromul mediastinal și anatomia mediastinului, este adevărat că:

A. Timusul este localizat în mediastinul posterior

B. Mediastinul este împărțit în trei compartimente: două compartimente laterale și un
compartiment central
C. Mediastinul central conține venele azygos, cordul și ganglionii mediastinali
D. Mediastinul este împărțit în trei compartimente: anterior, mijlociu și posterior
E. Inima, aorta ascendentă și crosa aortei se regăsesc în mediastinul mijlociu
F. Mediastinul posterior este delimitat anterior de trahee și pericard și posterior de
coloana vertebrală
G. Sindromul mediastinal este rezultatul compresiunii sau invaziei structurilor
aeriene, vasculare, nervoase sau digestive ale mediastinului
H. Sindromul mediastinal apare doar prin compresiunea/invazia structurilor anatomice ale
mediastinului mijlociu
I. Traheea și bronșiile mari, precum și esofagul, sunt localizate în mediastinul anterior
J. În mediastinul posterior sunt localizate aorta descendentă, esofagul și canalul
toracic

284. În etiologia sindromului mediastinal se numără:

92
A. Ascita
B. Hipertrofia de timus
C. Anevrismul de aortă
D. Mediastinitele acute
E. Insuficiența respiratorie
F. Gușa plonjantă
G. Limfoamele maligne
H. Pleurezia închistată
I. Esofagita peptică
J. Traheita

285. Referitor la simptomatologia din sindroamele mediastinale, în funcție de etiologie,

este adevărat că:

A. În compresiunea canalului toracic apare chilotorax

B. În compresiunea bronhiilor mari apare odinofagia
C. Compresiunea traheei determină tiraj și cornaj
D. Compresiunea nervilor intercostali determină sindromul Menetrier
E. Compresiunea asupra lanțului nervos simpatic produce sindromul Claude Bernard
Horner – midriază, exoftalmie și paloarea hemifaciesului
F. În sindromul de venă cavă superioară apare hepatomegalie dureroasă
G. În compresiunea de venă cavă inferioară apare edem cu peteșii la nivelul pleoapelor,
feței și gâtului
H. În compresiunea venei cave superioare apare edem ‘’în pelerină’’
I. Paralizia de nerv recurent duce la vocea bitonală
J. Interesarea nervului frenic conduce la sughiț și paralizie diafragmatică

286. Referitor la explorarea paraclinică din sindromul mediastinal, este adevărat că:

A. Analizele hematologice nu au niciun rol în investigarea sindromului mediastinal

B. Computertomografia este superioară rezonanței magnetice nucleare în analiza
modificărilor la nivelul marilor vase
C. Examenul baritat al esofagului poate arăta compresiunile extrinseci asupra
acestuia
D. Ecocardiografia este investigația de elecție a circulației pulmonare
E. Scintigrafia tiroidiană se indică în suspiciunea de gușă plonjantă
F. Investigația imagistică de elecție în investigarea sindromului mediastinal este
radiografia toracică de față și de profil
G. Radiografia toracică obiectivează modificările siluetei cardiace
H. Bronhoscopia est utilă în investigarea arborelui traheo-bronșic
I. Mediastinoscopia este o investigație invazivă a mediastinului, realizată prin rezecții
costale extensive
J. Pareza unei corzi vocale se evidențiază prin laringoscopie

287. Sindromul Ménétrier, rezultat prin compresiunea canalului toracic, include:

93
A. Hiperestezie abdominală
B. Hipoestezie abdominală
C. Edeme ale membrelor inferioare
D. Edemul membrelor superioare
E. Pericardită
F. Revărsat chilos pleural stâng
G. Revărsat peritoneal
H. Hiperestezie a hemitoracelui și membrului superior stâng
I. Hipoestezie a hemitoracelui și membrului superior stâng
J. Cianoza

288. Sindromul de venă cavă superioară include:

A. Bronhospasm
B. Congestie conjunctivală
C. Cianoza buzelor
D. Midriază bilaterală
E. Edemul ’’în pelerină’’
F. Circulație colaterala tip cav superior
G. Congestia unui hemifacies
H. Amețeli
I. Pericardită constrictivă
J. Paloare

289. Referitor la paralizia prin compresiune a lanțului simpatic din sindromul

mediastinal, este adevărat că:

A. Produce midriază
B. Este cunoscută ca sindromul Claude - Bernard - Horner
C. Apare enoftalmia
D. Include ptoza palpebrală
E. Hemifaciesul afectat este congestiv
F. Una dintre caracteristicile clinice este mioza
G. Exoftalmia unilaterală este caracteristică
H. Apare asimetria faciesului, prin devierea comisurii bucale homolaterale
I. Apare paloarea generalizată
J. Este cunoscută ca sindromul Pourfour du Petit

Stanciu

SINDROAME DE CONDENSARE

290. Condensarea pulmonară poate fi produsă de:

94
A. Atelectazie
B. Infarct pulmonar
C. Fibroza pulmonară din cadrul pneumoconiozelor
D. Eliminarea masei cazeoase dintr-o leziune tuberculoasă
E. Proces neoformativ malign
F. Chist hidatic
G. Eliminarea conținutului unui abces pulmonar
H. Acumularea de exudat în cavitatea pleurală
I. Acumularea de aer în cavitatea pleurală
J. Infiltrație bronho-alveolară de natură inflamatorie

291. In sindromul de condensare pulmonar, examenul clinic obiectiv al toracelui

evidențiază:

A. La percuție, matitate lemnoasă

B. La percuție, matitate sau submatitate fixă
C. La ascultație, suflu tubar patologic
D. La ascultație, raluri crepitante
E. La ascultație, suflu amforic
F. La ascultație, abolirea murmurului vezicular
G. La inspecție, diminuarea mișcărilor respiratorii pe partea afectată
H. La inspecție, asimetria toracelui, prin bombarea hemitoracelui bolnav
I. La palpare, accentuare vibrațiilor vocale
J. La palpare, imobilitatea hemitoracelui afectat

292. Pneomonia pneumocică poate avea următoarele complicații:

A. Pneumotorax
B. Endocardită pneumococică
C. Pleurezie concomitentă
D. Emfizem pulmonar
E. Disfonie
F. Sindromul venei cave superioare
G. Cord pulmonar cronic
H. Meningită purulentă
I. Pericardită
J. Abces pulmonar

293. Pneumonia pneumococică se caracterizează clinic prin:

A. La debut, poate fi prezent herpes nazo-labial

B. Dispneea se accentuează în perioada de stare comparativ cu debutul
C. La debut, pacientul este subfebril
D. În perioada de stare, apare expectorația ruginie
E. Debutul este de regulă brusc
F. Febra este remitentă în perioada de stare

95
G. La debut, tusea este productivă
H. La debut, pacientul prezintă dispnee cu bradipnee
I. La debut, apare junghi submamelonar
J. În perioada de stare, pacientul este oliguric

294. Investigațiile paraclinice în pneumonia pneumococică evidențiază următoarele:

A. Radiologic, se descrie o opacitate de formă triunghiulară

B. Radiologic, se descrie o opacitate cu limite nete
C. Radiologic, se descrie o opacitate neomogenă
D. Radiologic, se descrie o opacitate cu caracter retractil
E. Radiologic, se descrie o opacitate de intensitate supracostală
F. Biologic, se evidențiază leucocitoză cu neutrofilie
G. In criza pneumonică, se accentuează leucocitoza
H. La examenul sputei, se evidențiază număr mare de pneumococi
I. La examenul sputei, se evidențiază mucus
J. La examenul sputei, se evidențiază număr mare de eozinofile alterate

295. Despre pneumonia pneumococică, sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Este mai frecvantă la sexul feminin

B. Infecțiile virale respiratorii reprezintă factori favorizanți
C. Cei mai importanți factori favorizanți sunt pneumoconiozele
D. La percuția toracelui se evidențiază hipersonoritate
E. Cea mai frecventă cale de infectare este cea hematogenă
F. Este cauza cea mai comună pentru sindromul de consolidare lobară
G. Agentul etiologic este pneumococul tipul I, II, III
H. Este posibilă calea de infectare prin contiguitate de la infecții mediastinale
I. Este posibilă infecția prin inhalare de aerosoli infectați de la persoane purtătoare
J. La ascultație se evdiențiază raluri ronflante și sibilante

296. Despre pneumonia stafilococică sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Poate apărea la orice vîrstă

B. Debutul poate mima o gripă
C. Examenul radiologic evidențiază multiple opacități bine delimitate
D. Examenul radiologic evidențiază, în special la copii, chiști aerieni
E. Examenul radiologic evidențiază multiple opacități rotunde
F. Examenul radiologic
G. Semnele fizice sunt reduse în comparație cu intensitatea simptomatologiei
subiective
H. Hemoculturile sunt negative
I. Biologic, se evidențiază neutropenie
J. Nu se întîlnesc semnele fizice ale unui exudat pleural

297. Despre pneumoniile virotice (atipice) sunt adevărate următoarele afirmații:

96
A. Reprezintă aproximativ 70% din totalul pneumoniilor acute
B. Debutul este, în general, brusc
C. Agentul cel mai des întîlnit la adult este virusul sincițial respirator
D. Ascultația variază de la un examen la altul
E. Pacientul prezintă tuse cu expectorație puțin abundentă
F. Examenul obiectiv evidențiază la bazele pulmonare raluri ronflante, sibilante și
subcrepitante
G. Examenul obiectiv al toracelui poate fi normal
H. Examenul radiologic evidențiază multiple opacități rotunde bine delimitate
I. Dispneea este minimă la adult
J. La examenul obiectiv general se evidențiază cianoza

298. Despre bronhopneumonie sunt adevărate următoarele afirmații:

A. La examenul fizic, se remarcă absența murmurului vezicular

B. Bronhopneumonia copilului se caracterizează prin febră de pînă la 40 grade
Celsius
C. Poate apărea expectorație hemoptoică
D. Este produsă cel mai frecvent de Mycoplasma pneumoniae
E. Apare brusc, în stare de aparentă sănătate
F. La examenul fizic, se evidențiază raluri crepitante și subcrepitante
G. Tusea este uscată
H. Simptomul dominant este dispneea
I. Radiologic se evidențiază opacități multiple, diseminate în ambele arii pulmonare
J. Radiologic se evidențiază opacități bine delimitate

299. Despre bronhopneumonie, sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Pacienții prezintă în general teren fragil (cașexie, tare, alcoolism, vărstă avansată)
B. Adesea agentul etiologic implicat este un singur germen
C. Este mai frecvantă la persoane tinere
D. Pacienții afectați prezintă în general stare clinică bună
E. Semnele funcționale includ dispnee, tuse cu expectorație mucopurulentă
F. Este o boală gravă produsă de o asociere de germeni
G. Semnele fizice includ raluri crepitante, subcrepitante
H. La percuția toracelui se evidențiază hipersonoritate bilaterală
I. Examenul clinic este suficient pentru stabilirea diagnosticului
J. Semnele generale sunt reprezentate de febră, adinamie, stare generală alterată

300. Silicoza se caracterizează prin:

A. Stadiul I al bolii este caracterizat de adenopatii hilare, emfizem difuz, aderențe

pleurodiafragmatice
B. Stadiul I de boală se prezintă cu opacități nodulare care realizează aspectul de
fulgi de zăpadă

97
C. Factorul etiologic este reprezentat de inhalarea în plămân a particulelor fine de săruri
de siliciu anhidru
D. Factorul etiologic este reprezentat de inhalarea în plămân a particulelor fine de
bioxid de siliciu
E. Examenul oboectiv toracic poate fi complet normal
F. Afecțiunea debutează la scurt timp după expunerea la factorul etiologic
G. Radiografia toracică standard stabileste diagnosticul de boală și permite
stadializarea afecțiunii
H. Febra este remitentă în perioada de stare
I. Afecțiunea poate prezenta simptome respiratorii nespecifice precum tusea seacă
sau productivă
J. La debut, apare junghi submamelonar, dispnee cu ortopnee

301. Investigațiile paraclinice în silicoză evidențiază următoarele:

A. Explorarea funcțională respiratorie evidențiază disfuncție respiratorie de tip

restrictiv îmn stadiul II și III de boală
B. Explorarea funcțională respiratorie relevă disfucție ventilatorie restrictivă în stadiul I
de boală
C. Explorarea funcțională respiratorie poate evidenția disfuncție respiratorie de tip
mixt dacă se asociază emfizemul pulmonar
D. Dacă se asociază emfizem pulmonar atunci apare o disfuncție ventilatorie restrictivă
E. Radiologic, în stadul III se pot întâlni adenopatii hilare, emfizem difuz, aderențe
pleuro-diafragmatice
F. Radiologic, prezența opacităților mari, simetrice, cu imagini cavitare asociate indică
stadiul II
G. Radiologic, se descrie hipertransparență bazală în stadiul I
H. Radiologic, prezența opacităților nodulare dispuse simetric care respectă vârfurile
indică stadiul I
I. Radiologic, se descrie o opacitate de intensitate supracostală
J. Radiologic, se descriu adenopatii multiple în stadiul II

302. Sindromul de condensare pulmonară retractilă (atelectazia) poate fi produsă de:

A. Un corp străin intrabronșic

B. O leziune bronșică obstructivă
C. Eliminarea conținutului unui abces pulmonar
D. Acumularea de aer în cavitatea pleurală
E. O tumoră mediastinală
F. Neoplasmul bronșic
G. Tuberculoza pulmonară
H. Eliminarea masei cazeoase dintr-o leziune tuberculoasă
I. Infiltrație bronho-alveolară de natură inflamatorie
J. Acumularea de lichid in pleură

98
303. Care dintre următoarele afirmații sunt corecte în ceea ce privește sindromul de
condensare pulmonară retractilă (atelectazia)?:

A. La palpare, exacerbarea vibrațiilor vocale

B. La palpare, abolirea transmiterii vibrațiilor vocale
C. La percuție, hipersonoritate
D. La percuție, matitate
E. La inspecție, diminuarea amplitudinii mișcărilor respiratorii pe partea afectată
F. La inspecție, exacerbarea amplitudinii mișcărilor respiratorii
G. Examenul radiologic obiectivează traheea atrasă de partea bolnavă, spațiile
intercostale sunt îngustate
H. Examenul radiologic obiectivează traheea împinsă de partea opusă celei bolnave,
spațiile intercostale sunt orizontalizate
I. Examenul radiologic obiectivează opacitate sistematizată triunghiulară cu vârful
la hil
J. La ascultație suflu în galop

304. Despre factorii favorizanți pentru cancerul bronhopulmonar sunt adevărate

următoarele afirmații:

A. Ereditatea poate fi un factor de risc

B. Ereditatea nu reprezintă un factor de risc
C. Renunțarea la fumat elimină riscul de îmbolnăvire
D. Fumatul reprezintă un factor important de risc
E. Renunțarea la fumat reduce riscul de îmbolnăvire
F. Aerul ozonificat reprezintă un factor protectiv
G. Sexul masculin nu reprezintă un factor de risc
H. Sexul masculin crește riscul de 6-8 ori
I. Expunerea la polietilenglicol reprezintă factor de risc
J. Expunerea la azbest și gudron reprezintă factori de risc

305. Manifestări para-neoplazice în cancerul bronhopulmonar pot fi următoarele:

A. Sindromul de condensare pulmonară retractilă

B. Degetele hipocratice
C. Flapping tremor
D. Sindromul de compresiune mediastinală
E. Steluțele vasculare
F. Acanthosis nigricans
G. Ginecomastia
H. Tusea cu caracter rebel, iritativ
I. Tromboflebita migratorie
J. Sindromul carcinoid

306. În tabloul clinic din cancerul bronhopulmonar fac parte următoarele:

99
A. Sindromul Claude-Bernard-Horner
B. Tusea ce are caracter rebel, iritativ, este uscată și uneori în chinte
C. Tusea autolimitată
D. Hipersonoritate la percuție
E. Durerea toracica rebelă la tratament simptomatic
F. Hematemeza
G. Vomica
H. Dispneea asociind wheezing, în faza tardivă de evoluție a bolii
I. Dispneea asociind wheezing, în faza precoce de evoluție a bolii
J. Hemoptizia cu aspect de “jeleu de coacăze”

307. Referitor la investigațiile paraclinice din cancerul bronhopulmonar următoarele

afirmații sunt adevărate:

A. Imaginile indirecte radiologice includ opacitatea retractilă (atelectazie)

B. Imaginile indirecte radiologice includ condensarea neretractilă
C. Imaginile directe radiologice includ opacitatea densă proximală juxta hilară
D. Imaginile directe radiologice nu includ opacitatea densă proximală juxta hilară
E. Imaginile directe radiologice includ opacitatea rotundă omogenă rău delimitată
cu prelungiri stelate în parenchimul vecin
F. Tomografia computerizată este esențială pentru extensia tumorală
G. Analiza lichidului pleural nu aduce nicio informație suplimentară
H. Bronhoscopia nu este considerată un examen esențial
I. Biopsia se realizează numai intraoperator
J. Radiografia toracică este suficientă pentru stabilirea diagnosticului

CARDIOVASCULAR
Mitu

MIOCARDITE ȘI CARDIOMIOPATII

308. Printre caracteristicile miocarditei se numără:

A. Este una dintre manifestările tuberculozei

B. Reacția de sensibilitate la cefalosporine este una dintre cauzele non-infecțioase.
C. Afectarea miocardică poate fi focală sau difuză.
D. Pacienții cu lupus eritematos sistemic pot dezvolta în evoluție miocardită.
E. Etiologia este infecțioasă, non-infecțioasă sau necunoscută.
F. Afectarea miocardică este mereu difuză.
G. Virusul gripal nu poate determina miocardită.
H. Citostaticele nu determină miocardită.
I. Toxoplasma gondii este unul dintre agenții etiologici în cazul persoanelor
imunodeprimate sau a nou-născuților.
J. Miocardita cu eozinofile este de cauză infecțioasă

100
309. Printre simptomele frecvente în miocardită se numără:

A. Febră
B. Cefalee
C. Fatigabilitate
D. Pleurodinie
E. Rinoree
F. Hipotermie
G. Cioanoză
H. Mialgii
I. Icter
J. Paloare tegumentară

310. Examenul clinic în miocardită poate releva:

A. Sufluri de insuficiență aortică

B. Tahicardie la eforturi medii
C. Creșterea matității cardiace
D. Amplificarea zgomotelor cardiace
E. Tahicardie în discordanță cu febra
F. Splenomegalie
G. Hepatomegalie
H. Frecătură pericardică
I. Examenul clinic poate fi normal
J. Scăderea matității cardiace

311. Referitor la explorările paraclinice în miocardită:

A. Electrocardiografic apar modificări nespecifice și tranzitorii.

B. În cazurile severe pot crește enzimele miocardice (CPK, LDH).
C. Imagistica nucleară nu este utilă în diagnosticul miocarditelor.
D. Examenul radiologic al cordului este mereu patologic prin apariția cardiomegaliei și a
semnelor de congestie vasculară pulmonară.
E. Electrocardiografic, blocurile de ramură sunt întâlnite rar.
F. Un EKG normal, repetat, nu exclude totuși prezența miocarditei.
G. Biopsia endomiocardică se face cât mai frecvent în evoluția bolii.
H. Cele mai frecvente modificări pe EKG sunt cele ale segmentului ST şi undei T de
tip ischemo-lezional.
I. Ecocardiografic se poate evidenția revărsat pericardic.
J. Valorile normale ale troponinelor cardiace T și I exclud miocardita.

312. Cardiomiopatia dilatativă:

A. Se caracterizează prin dilatare cardiacă globală.

101
B. Severitatea prognosticului nu se corelează cu severitatea disfuncţiei ventriculare şi a
aritmiilor.
C. Debutul poate fi brusc prin insuficienţă ventriculară acută, tulburări paroxistice
de ritm sau de conducere, embolii, moarte subită.
D. În stadiile incipiente, cardiomegalia este simptomatică prin tahicardie.
E. Printre complicațiile frecvente nu se numără embolia pulmonară.
F. Cele mai frecvente simptome sunt fatigabilitatea sau dispneea de efort cu caracter
progresiv.
G. Evoluează în majoritatea cazurilor spre insuficiență biventriculară.
H. Metodele de diagnostic invazive (cateterism cardiac, coronarografie) nu sunt utilizate
in diagnosticul cardiomiopatiei dilatative.
I. La ascultaţie se remarcă galop atrial sau ventricular, sufluri de regurgitare,
dedublarea paradoxală a Z2.
J. Insuficiența cardiacă congestivă are caracter progresiv.

313. Cardiomiopatia dilatativă:

A. Printre complicațiile frecvente nu se numără embolia pulmonară.

B. Se caracterizează prin fibroză miocardică difuză.
C. Durerile toracice sunt frecvente la majoritatea pacienților.
D. Duce la alterarea funcţiei sistolice a VS şi scăderea fracţiei de ejecţie.
E. Include disfuncţie contractilă sistolică
F. Include disfuncţie contractilă diastolică
G. Dilatarea ventriculară produce insuficienţă mitrală şi tricuspidiană funcţională şi
dilatare atrială.
H. Debutul poate fi brusc prin insuficienţă ventriculară acută.
I. Creşterea volumului telediastolic accentuează tensiunea parietală şi scade cererea de
oxigen.
J. Examenul obiectiv evidenţiază cardiomegalie, cu impuls apical puternic.

314. Cardiomiopatia hipertrofică:

A. Poate fi cauză de moarte subită la tineri, favorizată de efortul fizic intens.

B. Semiînchiderea sistolică a sigmoidelor aortice se datorează scăderii fluxului
sistolic prin valvele aortice ca urmare a obstrucţiei.
C. Examenul clinic al cordului poate releva galop atrial/ventricular.
D. Cel mai adesea hipertrofia ventriculară este asimetrică.
E. Șocul apexian este deplasat inferior prin prezența cardiomegaliei.
F. Este o afecţiune congenitală sau dobândită caracterizată prin hipertrofie
ventriculară importantă, în absenţa unei postsarcini crescute.
G. Principalele simptome sunt tahiaritmiile.
H. Angina pectorală este provocată de efort şi cedează complet la nitroglicerină.
I. Nu are alte cauze decât factorul genetic.
J. Este mereu simptomatică.

315. Cardiomiopatia hipertrofică:

102
A. Este caracterizată prin hipertrofie ventriculară importantă cu disfuncţie
diastolică.
B. La examenul clinic poate să apară suflul sistolic de ejecţie, asociat cu freamăt, localizat
endapexian, propagat spre axilă sau baza cordului şi pe vasele gâtului.
C. Sincopa apare în forma obstructivă, după terminatrea efortului datorită scăderii
bruşte a întoarcerii venoase şi a rezistenţei periferice scăzute.
D. Poate fi asimptomatică toată viața.
E. Modificările obișnuite pe EKG sunt HVD
F. Este o afecțiune congenitală, ce determină hipertrofia simetrică a cordului
G. Cele mai importante explorări diagnostice sunt EKG-ul şi ecocardiografia.
H. Dispneea este cel mai frecvent simptom şi se datorează creşterii presiunii capilare
pulmonare la efort, emoţii.
I. Mişcarea sistolică anterioară a valvei mitrale („sistolic anterior motion” – SAM) este
caracteristică apare doar în formele obstructive.
J. Angina pectorală este provocată de efort şi cedează complet la nitroglicerină.

316. Cardiomiopatiile restrictive:

A. Ecocardiografic apar cavități ventriculare micșorate prin îngroșarea endocardului.

B. În evoluție pot să apară aritmii fatale
C. Se pot complica cu evenimente tromboembolice.
D. La examenul clinic se constată sufluri de regurgitare mitrală sau tricuspidiană,
distensia jugularelor
E. Pe EKG apare hipervoltajul undelor însoțit de modificări de fază terminală.
F. Se caracterizează prin diminuarea complianţei ventriculare (funcţiei diastolice) cu
păstrarea funcţiei contractile (sistolice).
G. Biopsia endomiocardică este necesară în tote cazurile pentru a putea pune diagnosticul
de certitudine.
H. Simptomele principale sunt dispneea şi oboseala.
I. Evoluția este progresivă în toate cazurile, indiferent de tratamentul instituit.
J. Examenul radiologic arată o mărire globală a cordului.

HTA ȘI hTA

317. Hipertensiunea arterială:

A. Are drept organe țintă afectate cordul, creierul și ficatul.

B. Până la 50 de ani, este mai frecventă la bărbaţi, iar după această vârstă se egalizează
proporțiile.
C. Este un factor major de risc cardio-vascular.
D. Forma sistolică izolată este întâlnită mai frecvent la tineri.
E. Forma sistolo-diastolică este cea mai frecventă.
F. Este definită printr-o tensiune arterială sistolică de 140 mmHg sau superioară şi/sau o
tensiune arterială diastolică de 80 mmHg sau superioară.
G. Este mereu simptomatică.

103
H. Esențială cuprinde peste 95% din cazurile de boală cu etiologie multifactorială şi
în mare măsură necunoscută.
I. Forma e "halat alb" indică valori ale TA ridicate la cabinet comparativ cu valori
normale la monitorizare.
J. Secundară are cauze bine definite, posibil tratabile.

318. Etiologia hipertensiunii arteriale esențiale:

A. Fumatul determină creşteri de scurtă durată ale TA şi creşte riscul complicaţiilor

cardiovasculare şi cerebrale.
B. După menopauză, frecvența HTA la femei este mai scăzută
C. Nu este clarificată
D. Obezitatea de tip abdominal este asociată cu creşterea riscului de apariţie a HTA.
E. Aportul excesiv de sare este factorul de risc cel mai mult incriminat în dezvoltarea
HTA.
F. Consumul de alcool scade TA prin vasodilatație.
G. HTA esențială nu este mai frecventă la adulții de rasă neagră.
H. După vârsta de 60 ani este mai frecventă, ca urmare a creșterii elasticităţii vaselor.
I. Ereditatea nu este implicată în apariția HTA, ca în cazul altor afecțiuni cardio-
vasculare.
J. Consumul de cafea poate determina creşteri acute ale TA.

319. Hipertensiunea arterială secundară:

A. Nu este determinată de consumul de cocaină.

B. Nu apare în feocromocitom.
C. Este întotdeauna vindecabilă.
D. Nu este cauzată de hipervolemie
E. Poate fi cauzată de administrarea de anticoncepțional orale.
F. Poate fi corectată prin cura chirurgicală sau tratamente în funcție de
simptomatologie.
G. Nu are tratament specific.
H. Apare în stenoza de arteră renală.
I. Poate să apară în sarcină.
J. Are drept cauze renale pielonefrita cronică, tumorile secretante de renină,
glomerulonefrita difuză cronică.

320. Hipertensiunea arterială:

A. Necesită o anamneză minuțioasă, în care să se urmărească multiple aspecte

(istoric, obiceiuri alimentare, factori de risc CV, simptome sugestive de HTA
secundară)
B. Nu determină manifestări neurologice.
C. Poate determina frecvent la vârstnici simptome şi semne de instabilitate vegetativă.
D. Frecvent cefaleea are caractere nespecifice, este capricioasă, dar se corelează cu
nivelurile TA

104
E. Nu este influențată de stresul profesional şi psihosocial.
F. Determină afectare renală, evidentă prin tulburări ale diurezei, edeme,
hematurie, poliurie
G. De tip secundar poate fi suspicionată în cazul unui pacient care acuză cefalee,
transpiraţii, palpitaţii, tahicardie şi dureri toracice apărute în accese
(suspiciune de feocromocitom).
H. Determină afectarea organelor țintă și apariția anginei pectorale, dispnee de efort.
I. Determină cefalee frontală, pulsatilă
J. Poate fi descoperită doar prin măsurarea TA.

321. Anamneza pacientului cu hipertensiune arterială:

A. Nu include date despre biceiurile alimentare, aportul de grăsimi saturate.

B. Include date despre variaţiile spontane sau sub tratament ale valorilor TA.
C. Vârsta de debut a bolii este irelevantă.
D. Include vârsta de debut a afecțiunii
E. Istoricul de proteinurie sau microhematurie este irelevant, fiind simptome
nefrologice/urologice, nu cardio-vasculare.
F. Deficitele motorii și senzoriale nu fac obiectul evaluării unui pacient hipertensiv.
G. Este nenecesară odată pus diagnosticul
H. Conține date referitoare la medicația antihipertensivă
I. Urmărește multiple aspecte.
J. Evaluează prezența semnelor și simptomelor de afectare a organelor țintă.

322. Examenul clinic al pacientului cu hipertensiune arterială:

A. Poate evidenția elemente specifice de sindrom Cushing sau boală Basedow.

B. Examenul fundului de ochi aduce informații exclusiv asupra severității HTA.
C. Poate identifica nefromegalie uni sau bilaterală.
D. Examenul cordului relevă întotdeauna cardiomegalie.
E. Galopul ventricular poate fi prezent la examinarea cordului, ca manifestare de HVD
F. Include doar examenul aparatului cardio-vascular.
G. Examenul neurologic poate arăta semne de boală cerebrovasculară.
H. Poate obiectiva suflu sistolic 2/6 - 3/6 la apex şi /sau precordial.
I. Examenul arterelor evaluează doar membrele superioare și inferioare.
J. Evaluarea arterelor membrelor inferioare pot duce la descoperirea unei coarctaţii
de aortă

323. Examenul paraclinic al pacienților cu HTA:

A. La nivel retinian apar leziuni ale vaselor mici care reflectă afectarea vaselor
cerebrale.
B. Nu include indicele gleznă-braț.
C. Evaluarea leziunilor ceebrale, cardiace, renale şi vasculare sun obligatorii în HTA
complicată.
D. Proteinuria cantitativă se efectuează la toți pacienții.

105
E. Explorările inițiale includ glicemia, profilul lipidic, ionograma.
F. Examenul fundului de ochi este obligator la orice hipertensiv.
G. Examenul fundului de ochi este obligator doar la hipertensivii vechi.
H. EKG-ul este efectuat numai pacienților care acuză palpitații.
I. Dozarea reninei, aldosteronului, corticosteroizilor, catecolaminelor plasmatice şi/sau
urinare se fac în evaluările inițiale.
J. Se recomandă monitorizarea TA la domiciliu şi pe 24 ore

324. Variabilele clinice utilizate în evaluarea riscului cardiovascular global în HTA:

A. Prezența glicemiei bazală ≥ 126mg% la determinări repetate.

B. Vârsta >55 ani la femei și >65 ani la bărbați
C. Îngroşarea peretelui carotidian (grosime intimă-medie > 0,9 mm) sau placă.
D. Boală cerebrovasculară: atac ischemic, hemoragie cerebrală, atac ischemic
tranzitor.
E. Include evaluarea factorilor de risc și afectarea subclinică de organ.
F. Indice gleznă – braţ < 0,7.
G. Fumatul
H. Trigliceride > 175mg/%
I. Obezitate abdominală - circumferinţa taliei 90 cm la bărbați și > 80 cm la femei.
J. Scăderea clearance-ului de creatinină sub 80ml/min.

325. În hipertensiunea arterială:

A. Complicaţiile HTA reflectă gradul de afectare a organelor ţintă.

B. Insuficiența cardiacă poate apărea în evoluția bolii
C. Complicațiile vasculare sunt determinate de hipertrofia ventriculară stângă.
D. Hipertrofia biatrială este considerată factor de risc adițional.
E. Complicaţiile vasculare sunt determinate de accelerarea aterosclerozei.
F. Hipertrofia ventriculară stângă este considerată factor de risc adiţional.
G. Complicațiile cardiace includ moartea subită.
H. Nefroangioscleroza nu se regăsește printre complicațiile renale ale HTA.
I. Aritmiile nu sunt complicație a HTA.
J. Accidentele ischemice tranzitorii au exclusiv cauza neurologică.

326. Hipotensiunea arterială:

A. Forma simpaticotonă este caracterizată de scăderea tensiunii arteriale sistolice și

creșterea pulsului.
B. Din sindromul Shy-Dräger asociază tulburări de dinamică sexuală, anhidroză.
C. Forma asimpaticotonă (hipodinamică) este cea în care scad atât tensiunea
sistolică, cât şi cea diastolică, iar frecvenţa pulsului nu creşte.
D. Nu se asociază cu modificări pe EKG.
E. Este simptomatică prin starea de astenie, ameţeli, tulburări urinare, lipotimii,
sincopă.

106
F. Forma asimpaticotonă (hipodinamică) este cea în care scade doar tensiunea sistolică,
iar frecvenţa pulsului nu creşte.
G. Fiziologic se caracterizează prin creșterea debitului cardiac
H. Forma simpaticotonă este caracterizată de scăderea tensiunii arteriale sistolice și a
pulsului.
I. Necesită pentru punerea diagnosticului efectuarea probei Schellong.
J. Este definită ca scăderea tensiunii arteriale sistolice sub 100 mmHg la persoane peste
45 ani.

327. Hipotensiunea arterială:

A. De cauză cardiovasculară nu apare în sindromul sinusului carotidian.

B. Nu apare în șocul cardiogen.
C. Simptomele prezente sunt stările de oboseală, ameţeli, leşin.
D. Din punct de vedere etiologic se deosebesc hipotensiunea primară sau esenţială şi
secundară.
E. De cauză neurogenă apare în neuropatia autonomă diabetică.
F. Apare în hipotiroidism.
G. Apare în stările hipervolemice.
H. Fiziopatologic se caracterizează prin creșterea rezistenței vasculare periferice.
I. Nu apare în bolile infecțioase.
J. Este definită prin scăderea tensiunii arteriale sistolice sub 105 mmHg la persoane
peste 45 ani sau sub 100 mmHg la persoane sub 45 an

VALVULOPATII

328. Referitor la stenoza mitrală următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Cauza principală a stenozei mitrale este reprezentată de reumatismul articular

acut
B. Cauza principală a stenozei mitrale este reprezentată de degenerescența valvei mitrale
de cauză aterosclerotică
C. Consecințele stenozei mitrale sunt reprezentate de dilatarea atriului stâng,
hipertensiune pulmonară și insuficiență cardiacă dreaptă
D. Stenoza mitrală afectează preponderent sexul feminin
E. Stenoza mitrală organică apare în tromboza atrială stângă.
F. Stenoza mitrală reprezintă leziunea valvei mitrale ce produce un obstacol la trecerea
fluxului sanguin din atriul stâng în ventriculul stâng în sistolă
G. Sindromul Lutembacher este reprezentat de stenoza mitrală congenitală și defectul
septal ventricular
H. Stenoza mitrală reprezintă leziunea valvei mitrale ce produce un obstacol la
trecerea fluxului sanguin din atriul stâng în ventriculul stâng în diastolă
I. Suprafața normală a orificiului mitral este de 2-3 cm2
J. Suprafața normală a orificiului mitral este de 4-6 cm2

329. Referitor la stenoza mitrală următoarele afirmații sunt adevărate:

107
A. Stenoza mitrală cu o suprafață valvulară mai mică sau egală cu 1 cm2 este
considerată severă
B. Prevalența stenozei mitrale este în scădere în țările dezvoltate
C. Suprafața normală a orificiului mitral este de 2-3 cm2
D. Stenoza mitrală organică apare secundar insuficienței mitrale severe
E. Suprafața normală a orificiului mitral este de 4-6 cm2
F. Stenoza mitrală reprezintă închiderea diastolică incompletă a orificiului mitral
G. Stenoza mitrală produce obstrucția fluxului din ventriculul stâng în aorta ascendentă
H. Principalele simptome ale stenozei mitrale sunt: dispneea, hemoptiziile și
emboliile arteriale
I. Stenoza mitrală reprezintă leziunea valvei mitrale ce produce un obstacol la
trecerea fluxului sanguin din atriul stâng în ventriculul stâng în diastolă
J. Stenoza mitrală reprezintă leziunea valvei mitrale ce produce un obstacol la trecerea
fluxului sanguin din atriul stâng în ventriculul stâng în sistolă

330. Referitor la stenoza mitrală următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Triada clasică de simptome cuprinde dispneea, angina și sincopa

B. Emboliile arteriale se pot produce în teritoriul cerebral determinând deficite
neurologice
C. Emboliile arteriale apar datorită migrării trombilor din ventriculul drept
D. Disfonia este un simptom frecvent
E. În stenoza mitrală largă, dispneea apare rar
F. Sputa rozată, aerată este caracteristică edemului pulmonar acut
G. Dispneea, hemoptiziile și emboliile arteriale reprezintă principalele simptome
H. Emboliile arteriale se produc frecvent în teritoriul coronarian cu apariția infarctului
miocardic
I. Disfagia apare prin compresia atriul drept asupra esofagului
J. Emboliile arteriale apar datorită migrării trombilor din atriul stâng

331. Tabloul clinic din stenoza mitrală este caracterizat prin:

A. Disfagia apare prin compresia atriului stâng asupra esofagului

B. Dispneea poate fi însoțită de tuse și wheezing
C. Disfagie-sindrom Ortner- este un simptom frecvent
D. Durerea toracică de tip anginos apare la bolnavii tineri
E. Palpitațiile reprezintă un simptom rar în stenoza mitrală
F. Disfonia poate fi intermitentă, uneori progresivă până la afonie
G. Dispneea, oboseala și scăderea toleranței la efort sunt consecința hipertensiunii
pulmonare
H. Disfagia este produsă prin paralizia corzii vocale stângi secundară leziunii nervului
recurent laringian
I. În stenoza largă, dispneea apare în condiții de sarcină, anemie, febră,
hipertiroidie, efort fizic excesiv

108
J. Durerea toracică tipică din spațiul interscapulovertebral stâng este difuză, nelegată de
efort, produsă de hipertensiunea pulmonară (semnul Vaquez)

332. Referitor la examenul fizic al unui pacient cu stenoza mitrală următoarele afirmații
sunt adevărate:

A. Uruitura diastolică este un suflu de tonalitate joasă, huruit ce se ascultă la apex

B. O întărire presistolică a uruiturii diastolice este prezentă la pacienții cu fibrilație atrială
C. Odată cu instalarea hipertensiunii arteriale pulmonare și a insuficienței cardiace
drepte, jugularele devin turgescente
D. Zgomotul 1 dat de deplasarea valvelor spre ventriculul stâng este diminuat
E. Clacmentul de deschidere al mitralei are tonalitate joasă
F. Faciesul mitral constă în aspectul vinețiu al pomeților, buzelor și vârful nasului
G. La nivelul apexului se poate palpa freamătul diastolic corespondentul palpator al
uruiturii diastolice
H. La instalarea hipertensiunii pulmonare, în focarul pulmonarei, zgomotul 2 este
diminuat
I. Intensitatea uruiturii este strâns legată de severitatea stenozei mitrale
J. În caz de hipertensiune pulmonară, pulsațiile arterei pulmonare dilatate sunt
vizibile în spațiile II-III intercostal stâng

333. Electrocardiograma în stenoza mitrală relevă:

A. „P mitral” - durata undei P mai mare de 0,12 secunde

B. „P mitral”-crește amplitudinea undei P
C. Fibrilație atrială- prezența undelor „F”, ample cu succesiune regulată, cu frecvență de
250-350/min
D. Odată cu apariția hipertensiunii pulmonare apare deviația axială dreaptă
E. În caz de hipertensiune pulmonară apar semne de hipertrofie ventriculară
dreaptă: creșterea amplitudinii undei R în V1 și raport R/S peste 1
F. La pacienții cu stenoză mitrală se observă o hipertrofie ventriculară stângă
G. În caz de hipertensiune pulmonară apar semne de hipertrofie ventriculară stângă: R> 20
mm în derivațiile standard, R> 13 mm în aVL
H. Fibrilația atrială este frecventă în stenoza mitrală
I. Este posibilă asocierea hipertrofiei ventriculare stângi cu BRS sau BAV
J. Modificarea undei P reflectă dilatarea atriului stâng

334. Ascultația din stenoza mitrală:

A. Zgomotul 1 este diminuat

B. Ascultarea uruiturii diastolice se accentuează în timpul manevrei Valsalva
C. Ascultarea uruiturii diastolice este facilitată de plasarea pacientului în decubit
lateral stâng
D. Uruitura diastolică de obicei începe înainte de clacmentul de deschidere al mitralei
E. Uruitura Austin Flint- suflu diastolic de tonalitate înaltă

109
F. În stenoza mitrală severă apare diminuarea până la dispariție a uruiturii
diastolice
G. Suflu Graham Steel-suflu diastolic de insuficiență tricuspidiană
H. Când apare insuficiența ventriculară dreaptă se poate asculta un galop
protodiastolic drept
I. Clacmentul de deschidere al mitralei are o tonalitate înaltă și poate iradia la baza
cordului
J. Zgomotul 1 este accentuat

335. Referitor la insuficiența mitrală următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Insuficiența mitrală reprezintă închiderea sistolică incompletă a orificiului mitral

B. Suflul din ruptura anterioară de cordaje poate iradia în spațiul 2 intercostal și pe
carotide
C. Regurgitarea mitrală ischemică este determinată de modificările morfologice și de
kinetică a ventricului stâng și mușchilor papilari de cauză ischemică
D. Regurgitarea mitrală funcțională apare prin dilatarea inelului mitral în
cardiopatii de tip dilatativ
E. Suflul diastolic apexian este principala modificare ascultatorie în insuficienta mitrală
F. Cele mai frecvente cauze ale insuficienței mitrale sunt reumatismul articular acut
și cardiopatia ischemică
G. Regurgitarea mitrală organică apare în reumatismul articular acut, prolaps de
valvă mitrală, endocardită infecțioasă
H. Insuficiența mitrală reprezintă deschiderea diastolică incompletă a orificiului mitral
I. Zgomotul 1 este accentuat
J. Suflul holosistolic are aspect rombic

336. Referitor la stenoza aortică, următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Fonocardiografic, suflul din stenoza aortică apare înainte de zgomotul 1

B. Suflul scade în intensitate în clinostatism
C. În stenoza aortică, pulsul arterial este de amplitudine mare, ascensiune rapidă sistolică
și cădere diastolică
D. Aria normală a orificiului aortic este de 2,5 - 3 cm²
E. Suflul din stenoza aortică se ascultă la apex și iradiază în axilă
F. Stenoza aortică reprezintă îngustarea tractului de ejecție aortic care produce
obstrucția fluxului din VS în aorta ascendentă în sistolă
G. Angina este simptomul cel mai rar în stenoza aortică
H. Triada clasică de simptome cuprinde dispeea, angina și sincopa
I. Bicuspidia valvei aortice este cea mai frecventă cardiopatie congenitală a
adultului
J. La ascultație se obiectivează un suflu sistolic de ejecție

337. Referitor la stenoza aortică, următoarele afirmații sunt adevărate:

110
A. În stenoza aortică moderată gradientul de presiune transstenotic este mai mare de 70
mmHg
B. Electrocardiograma poate evidenția hipertrofie ventriculară stângă
C. În stenoza aortică strânsă gradientul de presiune transstenotic este mai mic de 30
mmHg
D. Electrocardiograma poate evidenția hipertrofie ventriculară dreaptă
E. Datorită extinderii calcificărilor inelului aortic în septul interventricular este
posibilă asocierea HVS cu BRS sau BAV
F. Fibrilația atrială indică o stenoză aortică severă
G. Electrocardiograma poate obiectiva extrasistole ventriculare sau tulburări de
conducere atrioventriculare
H. Electrocardiograma evidențiază unde P ample în derivația DII
I. La examenul radiologic, bombarea arcului inferior stâng este semn de HVS
J. Bombarea arcului mijlociu drept este semn de HVS

338. Referitor la stenoza aortică următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Palparea apexului în decubit lateral stâng evidențiază șoc apexian întârziat și

susținut
B. Sincopa apare în stenoza aortică largă
C. În stenoza aortică este caracteristic pulsul celer et altus
D. Tensiunea arterială este de tip divergent
E. În stenoza aortică ușoară sau medie, pulsul și tensiunea arterială pot fi normale
F. Dacă se asociază cu insuficiența aortică, pulsul este amplu și uneori se simte
dublu-pulsus bisferiens
G. În stenoza severă, pulsul arterial este de mică amplitudine și crește încet-pulsus
parvus et tardus
H. La inspecție, în caz de insuficiență ventriculară stângă se obiectivează vene jugulare
turgide
I. În stenoza aortică medie și severă se palpează un freamăt sistolic în spațiul II
intercostal drept și stâng
J. Suflul diastolic este cel mai important element diagnostic

339. Referitor la ascultația din stenoza aortică următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Se ascultă un suflu holosistolic, de intensitate maximă la apex cu iradiază în axilă

B. Suflul sistolic de ejecție este un suflu de tonalitate mixtă, cu aspect crescendo-
descrescendo
C. Suflul iradiază pe vasele de la baza gâtului și descendent pe marginea stângă a
sternului până la apex (suflu în „celpsidră”)
D. Se ascultă un suflu holosistolic de intensitate medie care se accentuează în inspir
(semul Rivero-Carvalho)
E. În stenoza aortică congenitală la copii, zgomotul II este diminuat sau absent
F. Suflul caracteristic se ascultă în spațiul II intercostal drept parasternal
G. Suflul apare după zgomotul I și se termină înainte de zgomotul II
H. Se ascultă un suflu diastolic de tonalitate joasă, huruit

111
I. Zgomotul IV apare în stenoza aortică severă
J. Odată cu instalarea insuficienței VS, intensitatea suflului diastolic scade

340. Bolile valvei aortice care determină insuficiență aortică sunt următoarele:

A. Ectazia anuloaortică
B. Bicuspidia aortică
C. Endocardita infecțioasă
D. Sindrom Ehlers-Danlos
E. Dilatarea idiopatică a rădăcinii aortei la vârstnici
F. Disecția aortei
G. Reumatismul articular acut
H. Sindrom Marfan
I. Ruptura traumatică a valvelor aortice
J. Ateroscleroza valvelor aortice

341. Bolile aortei ascendente care determină insuficiență aortică sunt următoarele:

A. Sindrom Ehlers-Danlos
B. Endocardita infecțioasă
C. Ruptura traumatică a valvelor aortice
D. Bicuspidia aortică
E. Osteogenesis imperfecta
F. Ateroscleroza valvelor aortice
G. Hipertensiune arterială
H. Spondilita ankilozantă
I. Sindrom Marfan
J. Reumatismul articular acut

342. Referitor la insuficiența aortică următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Semnul Sabrezze- pulsația piciorului la poziția picior peste picior

B. Semnul Sabrezze- pulsații ample ale brațului când este apucat de mână examinatorului
C. Semnul Müller- pulsul amigdalian și al luetei
D. Semnul Alfred de Musset-puls capilar ce se poate observa la tegumentele frunții și
buzelor prin apăsarea ușoară cu o lamă de sticlă
E. Semnul Quincke- pulsul amigdalian și al luetei
F. Semnul manșetei- pulsații ample ale brațului când este apucat de mână
examinatorului
G. Semnul Alfred de Musset-mișcările capului în ritmul pulsului
H. Semnul ciocanului de apă- mișcările capului în ritmul pulsului
I. Semnul Landolfi- pulsații ample ale brațului când este apucat de mână examinatorului
J. Hippus- variații ale diametrului pupilar cu mioză sistolică și midriază diastolică

343. La examenul obiectiv al cordului la pacientul cu insuficiență aortică se pot observa

următoarele aspecte:

112
A. La inspecție, șocul apexian este deplasat inferior și lateral, amplu, uneori mișcare
de repetație la vârful cordului
B. Suflul diastolic este cel mai important element de diagnostic stetacustic
C. Zgomotul 1 este accentuat
D. Suflul începe imediat după zgomotul 1
E. Zgomotul 1 este diminuat
F. La palpare, șocul apexian dă senzația loviturii unei mingi de tenis de câmp
G. La ascultație, suflul este aspru și se însoțește de accentuarea zgomotului 2 în focarul
pulmonarei
H. Apariția zgomotului 3 este semn de gravitate care indică necesitatea protezării
valvulare
I. Suflul caracteristic este sistolic de ejecție cu aspect crescendo-descrescendo
J. Suflul se ascultă pe marginea dreaptă a sternului în spațiul II intercostal

344. Complicațiile cele mai frecvente ale insuficienței aortice sunt:

A. Insuficiență cardiacă
B. Blocuri atrioventriculare
C. Hemoragii gastrointestinale, frecvent din colonul drept
D. Embolii pulmonare
E. Tulburări de ritm
F. Fibrilația atrială
G. Hemoptiziia
H. Complicații infecțioase ale plămânului de stază
I. Endocardita infecțioasă
J. Embolii sistemice

345. Referitor la ascultația cordului la pacientul cu valvulopatii, următoarele afirmații

sunt adevărate:

A. Suflul de stenoză aortică calcificată la vârstnici aste aspru, huruit

B. În insuficiența mitrală se ascultă un suflu holosistolic, de intensitate maximă la
apex
C. În stenoza mitrală, clacmentul de deschidere al mitralei se produce când mișcarea
domului mitral în ventriculul stâng se oprește brusc
D. În stenoza aortică, suflul are aspect rombic și se ascultă în spațiul II intercostal
drept parasternal
E. În insuficiența aortică, stetacustic, aspectul este de suflu în „jet de vapori”
F. În stenoza mitrală, uruitura diastolică se ascultă la apex
G. În stenoza mitrală, zgomotul 1 este diminuat
H. În insuficiența aortică, suflul are caracter „dulce și aspirativ”, descrescendo,
intensitate înaltă
I. În insuficiența aortică, suflul începe imediat după zgomotul 1
J. În stenoza aortică, suflul iradiază în axilă

113
346. Referitor la ascultația cordului la pacientul cu valvulopatii, următoarele afirmații
sunt adevărate:

A. În stenoza mitrală, clacmentul de deschidere al mitralei are o tonalitate joasă și poate

iradia în axilă
B. La pacienții cu stenoză și insuficiență mitrală combinate, clacmentul de
deschidere al mitralei poate fi urmat de un zgomot protodiastolic
C. În stenoza mitrală, deschiderea valvelor mitrale, la începutul diastolei, se produce
cu zgomot determinând clacmentul de deschidere al mitralei.
D. În insuficiența mitrală se ascultă un suflu holosistolic
E. În insuficiența mitrală, uruitura diastolică este principala modificare ascultatorie
F. În stenoza aortică, suflul se ascultă în spațiul II intercostal stâng parasternal
G. În stenoza mitrală, uruitura diastolică se ascultă înainte de zgomotul 2
H. În insuficiența aortică, suflul sistolic este cel mai important element diagnostic
I. În stenoza aortică, suflul sistolic de ejecție are tonalitate mixtă cu aspect
crescendo-descrescendo
J. În insuficiența mitrală, suflul are intensitate maximă la apex și iradiază în axilă

347. Despre stenoza tricuspidiană (ST) sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Sarcomul primar infiltrativ reprezintă o cauză organică a ST

B. ST reumatismală este des întâlnită în lupusul eritematos diseminal sau sindromul
carcinoid
C. Consecințele ST sunt reprezentate de dilatarea atriului drept și creșterea presiunii
în venele cave
D. ST reprezintă îngustarea orificiului tricuspidian cu obstrucționarea fluxului de
sânge de la acest nivel
E. ST se caracterizează prin obstrucționarea fluxului de sânge din AD în VD în sistolă
F. ST reumatismală este însoțită de stenoza mitrală reumatismală
G. Din punct de vedere etiologic, ST poate fi organică și funcțională
H. Printre cauzele de ST funcțională se numără mixomul atrial drept, vegetațiile gigante
sau patologiile cu debit crescut prin șunt dreapta-stânga la nivel atrial
I. Aria normală a orificiului tricuspidian este de 4-7 cm2
J. Pericardita constrictivă generalizată face parte dintre cauzele funcționale ale ST

348. Despre diagnosticul stenozei tricuspidiene (ST) se pot spune următoarele:

A. Cracmentul de deschidere al tricuspidei și uruitura diastolică se ascultă la

pacienții cu ST
B. Fatigabilitatea, disconfortul în hipocondrul drept, durerile precordiale și cianoza
periodică fac parte din principalele simptome ale pacienților cu ST
C. Hipertrofia ventriculară dreaptă face parte dintre modificările
electrocardiografice ale pacienților cu ST
D. Jugularele turgescente sunt prezente indiferent de severitatea ST
E. Diagnosticul ecocardiografic al pacienților cu ST este asemănător celor cu SM
F. Semnul Rivero-Carvalho reprezintă accentuarea semnelor stetacustice în expir

114
G. Cateterismul cardiac nu are valoare în calcularea ariei stenozei
H. Fibrilația atrială este rar prezentă pe electrocardiograma pacienților cu ST
I. Edemele periferice sunt prezente la pacienții cu ST severă
J. Radiografia toracică evidențiază dilatarea atriului drept și a venei cave inferioare

349. Despre insuficiența tricuspidiană (IT) următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Unii pacienți cu IT prezintă hepatomegalie cu pulsatilitate diastolică uneori vizibilă

B. Edemele periferice și ascita sunt prezente indiferent de severitatea IT
C. Reumatismul articular acut și endocardita infecțioasă sunt cauze ale IT organice
D. IT se definește ca trecerea anormală a sângelui din VD în AD în diastolă
E. Aria matității precordiale este crescută
F. Hipertensiunea pulmonară primară sau secundară sunt cauze ale IT funcționale
G. Maladia Ebstein se definește ca inserarea anormală (ridicată) a valvei tricuspide septale
H. Pulsațiile parasternale sunt vizibile în spațiile intercostale III-VI
I. IT poate fi clasificată în organică și funcțională
J. Tegumentele reci, dispneea și edemele sunt simptome ale pacienților cu IT

350. Despre insuficiența tricuspidiană (IT) următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Suflul diastolic prin debit cardiac crescut este prezent indiferent de severitatea
regurgiării
B. Hipertrofia atrială și ventriculară dreaptă sunt prezente pe electrocardiograma
pacienților cu IT
C. Semnul Rivero-Carvalho reprezintă accentuarea semnelor stetacustice în expir
D. Cateterismul cardiac și angiografia evidențiază curba de presiune din AD distinctă de
cea din VD (în formele severe)
E. Radiografia toracică evidențiază dilatarea atriului drept și a ventriculului drept
F. Pacienții cu IT descriu senzația de pulsații la nivelul gâtului
G. Ecocardiografia 2D evidențiază într-o IT izolată doar dilatarea AS
H. Evaluarea Doppler ecocardiografică evidențiază jetul de regurgitare sistolică în VD
I. La pacienții cu IT, zgomotul 3 este prezent
J. Ecocardiografia M mode nu are valoare în diagnosticul IT

351. Despre stenoza pulmonară (SP) următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Cianoza, turgescența jugularelor, hepatomegalia și edemele reprezintă cele mai

frecvente semne clinice în SP
B. SP valvulară este frecvent asimptomatică
C. După sediul obstrucției, SP se poate clasifica în supravalvulară, valvulară și
subvalvulară
D. Clicul de ejecție pulmonar are intensitate crescută în expir și scăzută în inspir
E. Electrocardiograma indică semne de hipertrofie atrială dreaptă
F. SP asimptomatică se caracterizează printr-o presiune sistolică în VD de 50-100 mmHg
G. SP congenitală este cea mai frecventă cauză
H. Aspectul ecocardiografic ,,în dom” se întâlnește în SP dobândite

115
I. Forma subvalvulară a SP este frecvent asociată cu defectul septal ventricular
J. Ecocardiografia 2D evidențiază mișcarea paradoxală a septului în prezența unor
presiuni crescute în VS

352. Despre insuficiența pulmonară (IP) următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Dilatația idiopatică a arterei pulmonare poate determina IP organică

B. IP poate fi congenitală sau câștigată
C. Dilatația idiopatică a arterei pulmonare este o cauză organică de IP
D. Traumatismele toracice pot determina IP funcțională
E. Hipertensiunea arterială esențială este principala cauză de IP funcțională
F. Anomaliile valvelor pulmonare, absența valvelor pulmonare și disecția de arteră
pulmonară sunt cauze ale IP congenitale
G. IP organiză izolată poate fi asimptomatică pentru mulți ani
H. IP se definește ca regurgitarea sângelui din artera pulmonarp în ventriculul drept
în diastolă
I. Formele câștigate de IP pot fi organice sau funcționale
J. Insuficiența cardiacă dreaptă poate apărea în formele severe de IP severă

353. Despre insuficiența pulmonară (IP) următoarele afirmații sunt adevărate:

A. La pacienții cu IP severă și dilatare de VD, principalele simptome sunt

fatigabilitatea, dispneea și anorexia (eventual în asociere cu insuficiența
cardiacă dreaptă)
B. Cateterismul cardiac evidențiază presiunea scăzută în artera pulmonară
C. Evaluarea ecocardiografică 2D permite evidențierea jetului de regurgitare în VD
D. În IP, zgomotul 3 este prezent
E. Simptomatologia predominantă în IP funcțională este cea a patologiei de bază
F. Dilatația idiopatică a arterei pulmonare este o cauză de IP congenitală
G. Hipertrofia ventriculară dreaptă și blocul de ram stâng sunt modificări
electrocardiografice la pacienții cu IP
H. În IP, zgomotul 2 este diminuat
I. Angiografia permite evidențierea refluxului sistolic pulmonaro-ventricular drept
J. Suflul Graham-Steell este un suflu care se accentuează în expir și uneori are tonalitate
aspră

REUMATISMUL ARTICULAR ACUT

354. Despre reumatismul articular acut se pot spune următoarele, cu excepția:

A. Primul atac este neobișnuit după 18 ani

B. Din punct de vedere anatomo-patologic se caracterizează printr-o vasculită generalizată
ce afectează vasele sanguine mici
C. Rolul factorilor constituționali și de mediu în etiopatogenie nu este elucidat
D. Este o boală a țesutului conjunctiv
E. Afectarea cerebrală este specifică

116
F. Afectarea miocardică reprezintă elementul patologic cel mai periculor
G. În ordinea frecvenței, cel mai frecvent este afectată valva aortică
H. Nodulii Aschoff sunt identificați frecvent la nivelul valvelor
I. Apare în general în jurul vârstei școlare
J. Este o complicație inflamatorie acută non-supurativă

355. Diagnosticul pozitiv al reumatismului articular acut include următoarele elemente:

A. Prelungirea intervalului PR face parte dintre criteriile Jones revizuite

B. Cardita și nodulii subcutanați fac parte din criteriile majore
C. Diagnosticul de reumatism articular acut se stabilește prin prezența a două criterii
majore sau un criteriu major și unul minor
D. Cardita, artralgiile, coreea, eritemul marginat si nodulii subcutanați sunt criterii majore
de diagnostic
E. Nu exista un test clinic specific pe baza căruia să se stabilească diagnosticul de
RAA
F. Evidența unei infecții streptococice cu streptococ grup B nu este necesara pentru
stabilirea diagnosticului de reumatism articular acut
G. Febra este un criteriu major
H. Scăderea reactanților de fază acută face parte dintre criteriile minore
I. Criteriile Jones pot fi împărțite în două categorii, majore și minore
J. Diagnosticul se stabilește cu ajutorul criteriilor Jones revizuite

356. Despre cardita reumatismală sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Edemul valvelor determină asurzirea zgomotelor cardiace

B. Afectarea miocardică se însoțește de modificări aritmice permanente
C. Suflul sistolic dulce din regurgitarea aortică se ascultă mai bine pe marginea stangă
inferioară a sternului
D. Tahicardia este un semn precoce la pacienții cu afectare miocardică
E. Pericardul nu este niciodată afectat în cardita reumatismală
F. Edemul valvei mitrale și turbulența fluxului sanguin de la acel nivel determină
apariția suflului mezodiastolic Carrey Coombs
G. Tahicardia care apare la pacienții cu afectare miocardică nu poate fi secundar febrei sau
insuficienței cardiace
H. Cardita reumatismală este aproape întotdeauna însoțită de un suflu de valvulită
I. Electrocardiograma și ecocardiografia fac parte din investigațiile de bază
realizate la pacienții la care se suspicionează reumatismul articular acut
J. Cardita reumatismală este prezentă la toți pacienții cu reumatism articular acut

357. Despre manifestările clinice din reumatismul articular acut se pot spune
următoarele:

A. Leziunile din eritemul marginat Leiner apar în principal la nivelul feței

B. Artrita din reumatismul articular acut afectează articulațiile mici
C. Artrita din reumatismul articular acut este aproape întotdeauna asimetrică

117
D. Lichidul articular prezintă caracteristici de infecție
E. Prezența mișcărilor involuntare însoțite de astenie musculară și labilitate
emoțională caracterizeaza coreea minor
F. Manifestările din coreea Sydenham sunt mai puțin evidente când pacientul este treaz
G. Rash-ul tipic este o manifestare rară a reumatismului articular acut
H. Coreea Sydenham apare la un procentaj redus de pacienți (circa 20%)
I. Eritemul marginat Leiner este un rash trecător, eritemator si pruriginos
J. Coreea minor apare după cel puțin 3 luni de la infecția streptococită

358. Despre manifestările clinice din reumatismul articular acut se pot spune
următoarele:

A. Febra și artralgiile fac parte dintre manifestările minore ale pacienților cu

reumatism articular acut
B. Prezența nodulilor subcutanați Meynet se observă mai ales la pacienții cu cardită
C. Coreea Sydenham este o manifestare precoce la pacienții cu reumatism articular acut
D. Epistaxisul și durerea abdominală pot face parte din manifestările clinice minore
E. Febra și artralgiile au valoare diagnostică mare deși sunt comune unor boli diferite
F. Rash-ul tipic din reumatismul articular acut nu poate fi indus de aplicarea de căldură
G. Nodulii subcutanați Meynet apare de obiecei la nivelul suprafețelor de flexie ale
articulațiilor
H. Febra apare în stadiile acute ale reumatismului articular acut
I. Nodulii subcutanați Meynet sunt dureroși și mobili
J. Nodulii subcutanați Meynet sunt noduli albi și fermi

359. Despre semnele de laborator din reumatismul articular acut se pot spune
următoarele:

A. Proteina C reactivă este influențată de anemie sau de insuficiența cardiacă

B. VSH scade spre valorile normale pe măsura ameliorării reumatismului articular
acut
C. Leucocitoza atinge valori de peste 20000/mm3 în cazul pacienților care urmează
tratament cortizonic
D. Prelungirea intervalului PR este prezentă la toți pacienții cu reumatism articular acut
E. Cea mai frecventă modificare electrocardiografică este alungirea intervalului PR
F. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) și proteina C reactivă sunt rar crescute la
pacienții cu poliartrită
G. O radiografie toracică normală nu exclude prezența carditei
H. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) și proteina C reactivă sunt de regulă
normale la pacienții cu coree
I. VSH nu poate avea valori normale la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică
congestivă
J. Anemia este de regulă severă, normocitară și hipocromă

360. Despre reumatismul articular acut se pot spune următoarele, cu excepția:

118
A. Evidențierea unei infecții streptococite în antecedente este mandatorie pentru
confirmarea diagnosticului inițial de reumatism articular acut
B. Antistreptolizina O crește peste 250 U Todd la adult
C. Antistreptolizina O crește peste 330 U Todd la adult
D. Cele mai comune teste antigenice utilizate sunt antistreptolizina O și
antideoxiribonuclează B
E. Anemia este de obicei ușoară sau moderată, microcitară și normocromă
F. Viteza de sedimentare a hematiilor nu este influențată de anemie sau de insuficiența
cardiacă
G. Antistreptolizina O crește peste 330 U Todd la copil
H. Intervalul PR alungit se corelează bine cu prognosticul sau cu alte semne de cardită
I. Febra și artralgiile, atunci când sunt prezente nu pto susține diagnosticul de reumatism
articular acut atunci când este prezentă o singură manifestare majoră
J. Insuficiența cardiacă acută și pericardita exudativă se numără printre
complicațiile reumatismului articular acut

ENDOCARDITA INFECȚIOASĂ

361. Despre endocardita infecțioasă se pot spune următoarele cu excepția:

A. În trecut, cauzele cele mai frecvente erau valvulopatiile degenerative și malformațiile

cardiace congenitale
B. Endocardita infecțioasă este de două ori mai frecventă la femei
C. Endocardita infecțioasă se definește ca infecția microbiană a endocardului
D. Prognosticul endocarditei infecțioasă este mai sever la bărbați
E. Abcesele miocardiace și anevrismele micotice pot fi complicații ale endocarditei
infecțioase
F. Incidența endocarditei infecțtioase crește dramatic cu vârsta
G. Profilul epidemiologic al endocarditei infecțioase nu s-a schimbat semnificativ în
ultimii ani
H. 70-75% dintre cazurile de endocardită infecțioasă apar pe leziuni cardiace
predispozante
I. Diabetul zaharat nu este un factor favorizant al apariției endocarditei infecțioase
J. Din punct de vedere etiologic, incidentța streptococilor este în scădere și cea a
stafilococilor este în creștere

362. Despre endocardita infecțioasă (EI) sunt adevăratele următoarele afirmații:

A. Episoadele de recurență ale EI pot fi împărțite în recăderi și reinfecții

B. EI activă se definește ca EI cu febră și hemoculturi negative
C. EI cu stafilococ la utilizatorii de droguri iv. apare cel mai frecvent la nivelul cordului
stâng
D. După localizarea infecției, EI se împarte în EI pe valva nativă a cordului stâng, EI
pe proteză valvulară a cordului stâng, EI a cordului drept sau EI asociată
dispozitivelor intracardiace

119
E. EI comunitară se definește ca apariția semnelor și simptomelor de EI la peste 48 de ore
de la internare
F. EI cu hemoculturi pozitive reprezintă 85% din totalul cazurilor de EI
G. Streptococii au fost mult timp principala cauză de EI
H. EI pe proteza valvulară a cordului stâng apare doar precoce după intervenția
chirurgicală (la sub 1 an de la intervenție)
I. În prezent, EI cu stafilococi nu depășește incidența EI cu streptococi
J. EI nosocomială se definește ca EI diagnosticată la un pacient spitalizat cu cel
puțin 48 de ore anterior apariției simptomatologiei

363. Tabloul clinic al pacienților cu endocardita infecțioasă (EI) include următoarele:

A. Anemia și febra pot determina apariția unui suflu cardiac funcțional

B. Printre manifestările periferice ale EI se numără și peteșiile la nivelul părții inferioare a
trunchiului, a conjunctivelor, mucoaselor sau extremităților proximale
C. Nodulii Osler pot fi descriși ca noduli eritematoși, subcutanați, nedureroși la nivelul
vârfului degetelor
D. Manifestările atipice sistemice sunt febra înaltă (peste 39°C), transpirațiile nocturne,
fatigabilitatea, starea de rău general și scăderea ponderală
E. Complicațiile de tip embolic apar frecvent la debutul EI
F. Febra nu face parte mereu din tabloul clinic, fiind absenta uneori la vârstnici sau
la pacienții cu insuficiență renală sau cardiacă
G. Petele Janeway, nodulii Osler sau petele Roth sunt des întâlnite astăzi în contextul
tratamentului antibiotic precoce
H. Febra și suflul cardiac nou apărut reprezintă principalele simptome ce ridică
suspiciunea de EI
I. Emboliile în arterele membrelor se manifestă clinic prin insuficiență arterială acută sau
gangrenă periferică la ambele extremități
J. Debutul EI poate fi acut sau cronic (cu manifestări atipice sistemice)

364. Despre diagnosticul endocarditei infecțioase (EI) se pot spune următoarele lucruri:

A. Diagnosticul EI se stabilește pe baza criteriilor lui Duke modificate

B. Diagnosticul cert de EI se stabilește în prezența unui criteriu major și 3 criterii
minore
C. Criteriile Duke pot fi majore sau minore
D. O hemocultură pozitivă pentru Coxiella burnetti sau titru anticorpi IgG de fază 1 <
1:800 constituie un criteriu major
E. Diagnosticul cert de EI se stabilește prin prezența unui criteriu major și unul minor
F. Hemoculturile pozitive pentru EI și evidența implicării miocardului fac parte
dintre criteriile majore
G. Diagnosticul posibil de EI se stabilește prin prezența a 3 criterii minore
H. Dintre criteriile Duke minore fac parte factorii predispozanți (leziune cardiacă, utilizare
de droguri) și febra (sub 38°C)

120
I. Fenomenele vasculare din EI sunt emboliile venoase, infarctele pulmonare,
anevrismele micotice, hemoragiile intracraniene, hemoragiile conjunctivale sau
leziunile Janeway
J. Identificarea unor microorganisme atipice pentru EI din două hemoculturi constituie un
criteriu major

365. Despre diagnosticul endocarditei infecțioase (EI) se pot spune următoarele lucruri:

A. Coxiella burnetti, Chlamydia psittaci, specii de Brucella necesită teste diagnostice

serologice specifice
B. Vegetațiile, abcesele și dehiscența parțială nouă de proteză valvulară reprezintă
principalele elemente ecocardiografice sugestive pentru EI
C. În afară de hemoculturile pozitive, există și alte semne specifice de laborator la
pacienții cu EI
D. Abcesele miocardice nu pot fi identificate prin ecocardiografia transesofagiată
E. Febra și suflurile cardiace reprezintă cele mai constante semne
F. Pentru izolarea agentului patogen sunt necesare 2 hemoculturi în 24 de ore
G. Tabloul paraclinic al pacienților cu EI poate cuprinde anemie hipocromă, VSH crescut,
neutropenie, imunoglobuline crescute, complexe imune circulante sau factor
reumatoid
H. Suspiciunea de septicemie impune recoltarea de hemoculturi cât mai precoce
I. În EI, semnele și simptomele sunt frecvent nespecifice
J. Ecocardiografia transesofagiană identifică vegetațiile doar la pacienții cu hemoculturi
pozitive

366. Despre complicațiile din EI, următoarele afirmații sunt adevărate:

A. Hemoragia cerebrală nu se numără printre complicațiile neurologice ale pacienților cu

EI
B. Insuficiența cardiacă acută face parte dintre complicațiile cardiace ale EI
C. Anevrismele micotice se pot dezvolta în toate arterele care au fost colonizate cu emboli
aseptici
D. Pericardita nu face parte dintre complicațiile cardiace ale pacienților cu EI
E. Complicațiile cardiace apar la peste 60% dintre pacienții cu EI
F. Glomerulonefrita localizată este cea mai importantă complicație imunologică din punct
de vedere prognostic
G. Printre complicațiile cardiace se numără abcesele de inel aortic, mitral sau sept
interatrial
H. Tabloul clinic al pacienților cu EI și complicații embolice depinde de mărimea
embolului, septicitatea sa și organul embolizat
I. Printre complicațiile EI se numără cele cardiace, embolice si anevrismale
J. Complicațiile neurologice apar la un procentaj redus de pacienți de până la 15%

ARTERE ȘI VENE

121
367. Zgomotele care se ascultă la determinarea TA au fost descrise de Korotkoff în cinci
faze:

A. Faza 2: zgomotele sunt intense şi egale datorită creşterii fluxului san- guin prin arteră;
B. Faza 4: diminuarea în intensitate a zgomotelor ca urmare a scăderii presiunii
arteriale odată cu diastola;
C. Faza 3: zgomotele sunt intense şi egale datorită creşterii fluxului san- guin prin
arteră;
D. Faza 5: primul zgomot care se ascultă la desumflarea manşetei şi care reprezintă TAS;
E. Faza 4: dispariţia zgomotelor, care corespunde TAD.
F. Faza 5: dispariţia zgomotelor, care corespunde TAD.
G. Faza 1: primul zgomot care se ascultă la desumflarea manşetei şi care reprezintă
TAS;
H. Faza 3: diminuarea în intensitate a zgomotelor ca urmare a scăderii presiunii arteriale
odată cu diastola;
I. Faza 2: zgomotele cresc în intensitate şi se alungesc, căpătând carac- ter de suflu;
J. Faza 1: zgomotele cresc în intensitate şi se alungesc, căpătând carac- ter de suflu;

368. Frecvenţa pulsului variază în diferite situaţii fiziologice sau patologice:

A. În endocardite sau pericardite creşterea frecvenţei este mai mare în raport cu

temperatura (tahicardie relativă).
B. În stările febrile frecvenţa scade;
C. În stările febrile frecvenţa creşte
D. În fibrilaţia sau flutterul atrial există un deficit de puls, în sensul că bătăile care
survin după o diastolă scurtă nu se mai percep la nivelul pulsului periferic
(datorită volumului-bătaie mic).
E. În miocardite se poate întâlni doar tahicardie
F. În pericardita frecventa este de 80-100bpm
G. În miocardite se poate întâlni atât tahicardie, cât şi bradicardie.
H. Efortul fizic, emoţiile, sarcina scad frecvenţa.
I. Efortul fizic, emoţiile, sarcina cresc frecvenţa.
J. o creştere de un grad determină o creştere de frecvenţă de 1 – 2 bătăi/min.

369. Neregularităţi ale pulsului sunt date de:

A. Tahicardie sinusala
B. Efortul fizic
C. Poate fi intalnit si in Flutter atrial
D. Bradicardie sinusala
E. aritmia atrială haotică
F. sindromul Wolf Parkinson White
G. Fibrilatia atriala
H. Tahicardie atriala paroxistica
I. blocul sinoatrial sau în blocul atrio-vantricular gradul II
J. Extrasistole atiale

122
370. Asincronismul pulsului apare în:

A. în compresiuni arteriale prin tumori

B. În condiţii patologice poate apare diminuarea pulsaţiilor de partea afectată
(asimetrie) şi întâr- zierea apariţiei pulsului (asincronism).
C. în compresiuni arteriale prin adenopatii
D. Tahicardie sinusala
E. Efortul fizic
F. În coarctaţia de aortă pulsul este întârziat în jumătatea inferioară a corpului.
G. anevrismul de aortă
H. Tahicardie atriala paroxistica
I. Bradicardie sinusala
J. sindromul Wolf Parkinson White

371. Sunt corecte urmatoarele afirmatii legate de Volumul sau amplitudinea pulsului:

A. Pulsul de volum redus („pulsus parvus”) apare în stenoza mitrala severa

B. Pulsul cu amplitudine sau volum crescut („pulsus magnus”) se întâlneşte în
insuficienţa aortică
C. nu depinde de volumul sistolic sau volumul-bătaie şi de tensiunea diferenţială.
D. Pulsul cu amplitudine sau volum crescut („pulsus magnus”) se întâlneşte în bloc
atrio-ventricular total cu bradicardie
E. Pulsul de volum redus („pulsus parvus”) apare în insuficienta aortica
F. Pulsul cu amplitudine sau volum crescut („pulsus magnus”) se întâlneşte în Pericardita
lichidiana
G. Pulsul de volum redus („pulsus parvus”) apare în se întâlneşte în timpul efortului fizic
H. Pulsul de volum redus („pulsus parvus”) apare în stenoza aortică
I. depinde de volumul sistolic sau volumul-bătaie şi de tensiunea diferenţială.
J. Pulsul de volum redus („pulsus parvus”) apare în se întâlneşte în bloc atrio-ventricular
total cu bradicardie

372. Pulsul dur („pulsus durus”) apare în:

A. Gută
B. Insuficienţă cardiacă
C. Stări cu hipertensiune diastolică crescută
D. Colaps
E. La vârstnici
F. Sarcină
G. Anemii
H. Glomerulonefrite
I. Saturnism
J. Stări febrile

373. Pulsul moale, depresibil („pulsus mollis”) apare în:

123
A. La vârstnici
B. Anemii
C. Stări cu hipertensiune diastolică crescută
D. Insuficienţă cardiacă
E. Stări febrile
F. Sarcină
G. Gută
H. Colaps
I. Glomerulonefrite
J. Saturnism

374. Pulsul Paradoxal (Kussmaul) se gaseste in urmatoarele patologii:

A. Pericardită constrictivă
B. Tromboembolism pulmonar
C. Obstrucţie bronşică severă
D. Pneumotorax
E. Tamponadă cardiacă
F. Extrasistole bigeminate
G. Boală Paget
H. Stenoza aortică subvalvulară
I. Anevrisme arterio- venoase
J. Beri-beri

375. Localizarea durerii poate da informaţii cu privire la sediul stenozei in boala

arteriala periferica:

A. Claudicaţia la nivelul gambei indică obstrucţie a arterei femurale sau poplitee

B. Beri-beri
C. Asocierea impotenţei sexuale şi atro- fiei musculaturii membrelor inferioare
defineşte sindromul Leriche;
D. Claudicaţia la nivelul piciorului sugerează afectarea arterelor iliace.
E. Boală Paget
F. Claudicaţia la nivelul fesei sugerează obstrucţia arterelor peronere..
G. Claudicaţia la nivelul gambei indicăafectarea arterelor iliace
H. Claudicaţia la nivelul piciorului sugerează afectarea arterelor tibiale şi peronieră.
I. La nivelul membrelor superioare, stenozele de artere subclaviculară, axilară sau
brahială determină claudicaţie la nivelul umărului, braţului, respectiv
antebraţului.
J. Claudicaţia la nivelul fesei, şoldului sau coapsei sugerează obstruc- ţia aortei sau
arterelor iliace.

376. Care din urmatoarele test, reprezinta de postură pentru ischemia membrelor i?

A. Testare de efort

124
B. Testul Brudzinski
C. Testul de evidenţiere a ischemiei în sindroamele de traversare toraco- brahială
(Addson)
D. Testul ischemiei de ridicare (Buerger)
E. Ecografie de parti moi
F. Testul de postură pentru ischemia membrelor superioare
G. Testul Allen
H. Indice Glezna Brat
I. Test Mcburney
J. Testul de declivitate (Allen-Ratschow)

377. Care din urmatoarele test, reprezinta de postură pentru ischemia membrelor i?

A. Indice Glezna Brat

B. Testul de declivitate (Allen-Ratschow)
C. Testare de efort
D. Testul ischemiei de ridicare (Buerger)
E. Testul Brudzinski
F. Ecografie de parti moi
G. Testul de evidenţiere a ischemiei în sindroamele de traversare toraco- brahială
(Addson)
H. Testul de postură pentru ischemia membrelor superioare
I. Test Mcburney
J. Testul Allen

378. Trombangeita obliterantă prezinta urmatoarea simptomatologie:

A. Cefaleea este simptomul caracteristic

B. Palpitatii
C. Ulcer gastric
D. Durerea de repaus
E. Claudicaţia,
F. Tromboflebite superficiale migratorii.
G. Afecţiunea fiind de- numită şi „boala fără puls”
H. Ulcere digitale;
I. Asociază tulburări motorii până la paralizie musculară şi senzoriale până la pierderea
sensibilităţii
J. Mai apar fenomene Raynaud

379. Care dintre urmatoarele reprezinta sursa de embolie in cadrul Sindromul de

ischemie periferică acută:

A. Hipertensiunea arterială
B. Traumatismul peretului toracic
C. Fibrilaţia atrială
D. Arteriopatii aterosclerotice periferice

125
E. Embolii paradoxale de cauză venoasă printr-un defect septal
F. Poliartrită reumatoidă
G. Sindromul scalenului anterior
H. Nevrite
I. Mixom atrial stâng
J. Anevrismul ventricular.

380. Complicaţiile şi manifestările asociate in disecţia de aortă sunt generate de afectarea

urmatoarelor ramurilor arteriale:

A. Arterele Coronare
B. ostiumul coronarian şi valvulele aortice
C. arterele carotide şi vertebrale (hemiplegii, monoplegii şi alterarea stării de
conştienţă);
D. Artera Safena
E. artera mezenterică (infarct mezenteric);
F. Vena Porta
G. artera renală (infarct renal, oligoanurie, insuficienţă renală).
H. Artera radiala
I. arterele brahiocefalice (diferenţe de puls şi tensiune arterială la membrele
superioare);
J. Artera Tibiala posterioara

381. Care din urmatoarele reprezinta cauze ale sindromului Raynaud?

A. alpha blocante
B. Blocante de canale de calciu
C. Sindromul de defileu costo-clavicular
D. Boala Waldenström
E. Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
F. Lupus eritematos sistemic
G. Siringomielie
H. Boala aglutininelor la rece
I. Boala arteriala periferica
J. Cancer gastric

382. Pulsul venos se observă şi se poate înregistra la nivelul venelor jugulare, undele
înregistrate pe o jugulogramă normală sunt:

A. Depresiunea „x” corespunde sistolei ventriculului drept şi este dată de golirea

sângelui din venele jugulare în atriul drept;
B. Unda „c” corespunde debutului contracţiei ventriculului drept sau închiderii
tricuspidei;
C. Depresiunea „y” este dată de umplerea rapidă a ventriculului drept
D. Unda „c”, pozitivă, corespunde contracţiei atriale;
E. Unda „a”, pozitivă, corespunde contracţiei atriale;

126
F. Unda „v” pozitivă este dată de creşterea presiunii în atriul drept, de deschiderea
tricuspidei şi începutul golirii atriului drept în ventriculul drept;
G. Depresiunea „x” este dată de umplerea rapidă a ventriculului drept
H. Unda „a” corespunde debutului contracţiei ventriculului drept sau închiderii
tricuspidei;
I. Unda „d” pozitivă este dată de creşterea presiunii în atriul drept, de deschiderea
tricuspidei şi începutul golirii atriului drept în ventriculul drept;
J. Depresiunea „y” corespunde sistolei ventriculului drept şi este dată de golirea sângelui
din venele jugulare în atriul drept;

383. Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate?

A. Blocarea venelor suprahepatice conduce la sindrom Budd-Chiari, cu

hepatomegalie, ascită şi icter;
B. Blocarea izolată a venelor renale duce la litiaza renala
C. Tromboza venei cave inferioare determină edem, cianoză şi circulaţie venoasă
colaterală în jumătatea inferioară a corpului şi la rădăcina membrelor
inferioare;
D. Tromboflebitele venelor pelvine determină edem al organelor genitale şi al
intestinului, rectului şi vezicii urinare;
E. Tromboflebita sinusurilor cavernoase determină edem al organelor genitale şi al
intestinului,
F. Tromboflebitele venelor pelvine determina sindrom algoparestezic
G. Tromboza venei porte se manifestă prin semne de hipertensiune portală: ascită,
hemoragie digestivă superioară, encefalopatie portală;
H. Blocarea izolată a venelor renale conduce la infarct renal;
I. Tromboza venei cave inferioare determină sin- dromului Paget von Schröter (sindrom
algoparestezic, cianoză, edem al membrului superior);
J. Tromboza venei porte determină edem, cianoză şi circula-ţie venoasă colaterală în
jumătatea inferioară a corpului şi la rădăcina membrelor inferioare;

384. Clasificarea CEAP prezinta urmatoarele stadii:

A. C4 – la modificările anterioare se adaugă dermita pigmentară, eczemele
paravaricoase;
B. C2 – telangiectazii, vene varicoase superficiale
C. C2 – vene varicoase tipice
D. C4 – varice însoţite de edem al membrelor inferioare, predominent vesperal, după
ortostatism
E. C5 – la modificările anterioare se adaugă dermita pigmentară, eczemele paravaricoase;
F. C1 – nu există semne vizibile sau palpabile
G. C0 – nu există semne vizibile sau palpabile
H. C3 – vene varicoase tipice
I. C3 – varice însoţite de edem al membrelor inferioare, predominent vesperal, după
ortostatism
J. C1 – telangiectazii, vene varicoase superficiale

127
385. In Tromboza venoasă profundă anumite mişcări şi manevre putând contribui la
accentuarea durerii:

A. Vârsta peste 40 de ani;

B. Tromboza venoasă profundă în antecedente;
C. Compresia gambei cu manşeta tensiometrului la aproximativ 150 mmhb semnul
Lowenberg
D. Obezitatea;
E. Imobilizare prelungită;
F. Strănutul (manevra Louvel);
G. Compresia manuală a gambei (semnul Mozes proximal şi distal);
H. Manevra Valsalva;
I. Prezenţa unor puncte dureroase: plantar (semnul Payr), tibial posterior (semnele
Meyer şi Putzer) şi anterior, solear, popliteu, inghinal;
J. Boala varicoasă a membrelor inferioare;

386. Etiopatogenia trombozelor venoase prezinta urmatorii factori de risc:

A. afecţiuni hematologice: anemii severe, poliglobulii, leucemii;

B. compresia manuală a gambei (semnul Mozes proximal şi distal);
C. Compresia gambei cu manşeta tensiometrului la aproximativ 150 mmhb semnul
Lowenberg
D. boli maligne şi terapia lor;
E. intervenţii chirurgicale abdominale, pelvine şi la nivelul membrelor inferioare
F. accidentul vascular cerebral şi imobilizarea consecutivă;
G. insuficienţa cardiacă congestivă;
H. strănutul (manevra Louvel);
I. Prezenţa unor puncte dureroase: plantar (semnul Payr), tibial posterior (semnele Meyer
şi Putzer) şi anterior, solear, popliteu, inghinal;
J. manevra Valsalva;

TULBURĂRI DE RITM ȘI CONDUCERE

387. Din cadrul aritmiilor supraventriculare fac parte:

A. Scăpări ventriculare
B. Disociaţia AV
C. Extrasistole ventriculare
D. Ritm idioventricular accelerat
E. Tahicardia ventriculară
F. Flutterul atrial
G. Torsada vârfurilor
H. Tahicardia paroxistică supraventriculară
I. Extrasistole atriale şi joncţionale
J. Fibrilaţia atrială

128
388. Despre tahicardia sinusală se poate afirma:

A. Condiții patologice de apariție: febră, hipotensiune arterială, anemie, anxietate

B. O cauză o reprezintă creșterea tonusului vagal
C. Frecvența cardiacă peste 100/minut
D. Frecvența cardiacă peste 85/minut
E. Electrocardiografic se caracterizează prin apriția undelor F de flutter
F. Electrocardiografic se observă scăderea intervalului dintre sfârşitul undei T şi
începutul undei P
G. Condiții fiziologice de apariție: emoţii, efort, căldură, exces de cafea, ceai, alcool
H. Electrocardiografic se observă creșterea intervalului dintre sfârşitul undei T şi
începutul undei P
I. O cauză o reprezintă scăderea tonusului vagal
J. Condiții patologice de apariție: emoţii, efort, căldură, exces de cafea, ceai, alcool

389. Despre bradicardia sinusală se poate afirma:

A. Apare datorită scăderii tonusului simpatic

B. Se caracterizează prin dispariția undelor P pe electrocardiogramă
C. Se caracterizează prin scăderea ritmului sinusal sub 60/min;
D. Electrocardiografic se observă creşterea intervalului P – P peste 1 sec
E. Se poate manifesta prin ameţeli,lipotimii, mai rar sincope
F. Electrocardiografic se observă scăderea intervalului P – P sub 0,5 sec
G. Apare datorită scăderii tonusului vagal
H. Condiții patologice de apariție: sportivi în stare de repaus, somn, sarcină
I. Se caracterizează prin scăderea ritmului sinusal sub 75/min
J. Condiții patologice de apariție: convalescenţă după boli febrile,boala
Addison,crize hipertensive, infarct miocardic inferior, administrare de
digitală, betablocante, verapamil, clonidină, propafenonă, boalanodului
sinusal

390. Extrasistolele atriale (ESA) se caracterizează prin :

A. Cea mai frecventă manifestare este sincopa

B. Apar în stres, oboseală, fumat excesiv, consum de alcool, cafea, mese abundente
C. Unda P prematură, modificată, care precede complexul QRS
D. Unda P care precede complexul QRS are morfologie normal
E. Simptomele pot lipsi sau pacienţii acuză palpitaţii, anxietate, amețeli
F. Sunt depolarizări atriale premature dintr-un focar ectopic de excitaţie la nivelul
ventricului stâng.
G. Durata complexului QRS peste 0,12 sec
H. Succesiunea a patru ESA înseamnă tahicardie paroxistică nesusţinută
I. Sunt depolarizări atriale premature dintr-un focar ectopic de excitaţiela nivelul
atriilor
J. Succesiunea a trei ESA înseamnă tahicardie paroxistică nesusţinută

129
391. Despre tahicardia paroxistică supraventriculară (TPSV) se poate afirma:

A. Reprezintă o tahicardie ectopică cu ritm regulat şi frecvenţă ventricularăpeste 120/min

(120 – 220/min)
B. Poate să apară pe cord normal sau în diferite cardiopatii
C. Electrocardiografic unda P nu se vizualizează, fiind inclusă în complexul QRS;
uneori se observă ESA declanşatoare
D. Electrocardiografic complexele QRS sunt precedate de fiecare data de unda P
E. Reprezintă o tahicardie ectopică cu ritm regulat şi frecvenţă ventricularăpeste
160/min (160 – 220/min)
F. Nu poate să apară pe cord normal
G. Debutul este brusc, cu palpitaţii cu caracter regulat, dispnee, anxietate, uneori
lipotimie
H. Durata accesului este variabilă, de minute – zile, iar sfârşitul accesuluieste brusc,
fie spontan, fie prin manevre vagale
I. Reprezintă o tahicardie ectopică cu ritm neregulat şi frecvenţă ventriculară peste
160/min (160 – 220/min)
J. Intervalul dintre accesele de TPSV este regulat la 3-6 luni

392. Despre fibrilația atrială se poate afirma:

A. Fibrilația atrială cu ritm rapid are o alură ventriculară peste 100/min

B. Se definește prin depolarizare anarhică, fragmentată şi permanentă a miocardului atrial,
cu o frecvenţă de 150 – 300/min şi pierderea funcţiei mecanice a atriului stâng
C. Fibrilația atrială paroxistică se caracterizează prin apariție bruscă cu durata sub 96 ore
D. Fibrilația atrială cu ritm lent are o alură ventriculară sub 80/min
E. Fibrilația atrială cu ritm rapid are o alură ventriculară peste 80/min
F. Fibrilția atrială cu ritm mediu are o alură ventriculară între 60-100/min
G. Fibrilația atrială paroxistică se caracterizează prin apariție bruscă cu durata sub
72 ore
H. Se definește prin depolarizare anarhică, fragmentată şi permanentă a
miocardului atrial, cu o frecvenţă de 400 – 600/min şi pierderea funcţiei
mecanice a atriilor
I. Activitatea ventriculară este regulată, cu frecvenţă fixă
J. Activitatea ventriculară este neregulată, cu frecvenţă variabilă

393. Despre fibrilația atrială se poate afirma:

A. Electrocardiografic se caracterizează prin alungirea intervalului P-R

B. Pulsul periferic este neregulat şi cu frecvenţă mai mare decât alura ventriculară
C. Fibrilația atrială cu ritm lent este întotdeauna asimptomatică
D. Fibrilația atrială cu ritm rapid este percepută ca palpitaţii cucaracter neregulat
E. Fibrilția atrială cu ritm lent poate fi asimptomatică sau să determine lipotimii sau
sincopă
F. Prezenţa undelor ”F”, cu succesiune regulată, asemănătoare cu dinţii de fierăstrău, cu
frecvenţa de 250 – 350/min

130
G. Electrocardiografic se caracterizează prin absența undelor P
H. Fibrilația atrială cu ritm rapid este percepută ca palpitaţii cucaracter regulat
I. Prezenţa undelor „f” – oscilaţii rapide, neregulate care înlocuiesclinia izoelectrică,
cu frecvenţă de 400 – 600/min şi amplitudine diferită
J. Poate determina crize de angină pectorală, sincope, dispnee

394. Despre flutterul atrial se poate afirma:

A. Frecvența cardiacă crește odată cu creșterea gradului de bloc

B. Compresiunea sinusului carotidian creşte frecvenţa ventriculară
C. Clinic: palpitaţii, ameţeli, anxietate, lipotimii, sincope, dispnee, angor
D. Prezenţa undelor „f” – oscilaţii rapide, neregulate care înlocuiesclinia izoelectrică, cu
frecvenţă de 400 – 600/min şi amplitudine diferită
E. Este o aritmie atrială regulată cu frecvenţa de 100 – 250/min şi bloc AV de grad
variabil
F. Compresiunea sinusului carotidian răreşte frecvenţa ventriculară,iar
întreruperea manevrei duce la reluarea ritmului rapid
G. La ascultaţia cardiacă, ritmul este regulat, cu frecvenţă rapidă (130 – 160/min)
sau poate fi neregulat (dacă blocul AV este variabil)
H. Prezenţa undelor ”F” cu succesiune regulată, asemănătoare cu dinţii de
fierăstrău, cu frecvenţa de 250 – 350/min
I. La ascultația cardiacă ritmul este intotdeauna regulat
J. Este o aritmie atrială regulată cu frecvenţa de 250 – 350/min şi bloc AV de grad
variabil

395. Preexcitaţia prin fascicule Kent (Sdr. Wolff-Parkinson-White) prezintă următoarele

caracteristici:

A. Activarea ventriculară se face parţial prin fasciculul Kent şi parţial pe calea

normală a nodului AV, ceea ce determină apariţia unor complexe QRS de
fuziune
B. În funcţie de morfologia complexului QRS în V1 şi V2, sindromul WPW este de trei
tipuri: A,B și C
C. Scurtarea intervalului PQ sub 0,12 sec
D. Sindromul WPW determină frecvent tahiaritmii: TPSV, FiA, FlA,
fibrilaţieventriculară
E. Modificările electrocardiografice sunt permanente
F. Lărgirea complexului QRS prin prezenţa undei delta pe panta descendentă ce
corespunde depolarizării ventriculare premature prin fasciculul Kent
G. Apare cel mai des pe cord indemn
H. Apare cel mai frecvent pe cord cu anomalii structurale
I. Lărgirea complexului QRS prin prezenţa în porţiunea iniţială a undei delta ce
corespunde depolarizării ventriculare premature prin fasciculul Kent;
J. Prelungirea intervalului PQ peste 0,12 sec

396. Extrasistolele ventriculare se caracterizează prin:

131
A. Reprezintă depolarizări premature datorate prezenţei unui focar ectopicde
excitaţie situat sub bifurcaţia hisiană
B. Dubletul este considerat cea mai scurtă salvă de tahicardie ventriculară nesusţinută
C. Cea mai frecventă manifestare o reprezintă palpitaţiile
D. Tripletul este considerat cea mai scurtă salvă de tahicardie ventriculară
nesusţinută
E. Complexele QRS sunt înguste cu durată sub 0,10 s
F. ESV pot fi sporadice, sistematizate sau repetitive
G. Se caracterizează prin absența undei P și complexe QRS largi cu durată peste 0,12
s
H. Reprezintă depolarizări premature datorate prezenţei unui focar ectopicde excitaţie
situat peste bifurcaţia hisiană
I. Intervalul P-R este sub 0,20 s
J. Cea mai frecventă manifestare o reprezintă dispneea

397. Tahicardia ventriculară (TV) se caracterizează prin:

A. Frecvenţa TV poate varia între 100 şi 250/min

B. TV susținută are o durată mai mare de 30 s şi necesită conversie datorită riscului
major de colaps hemodinamic
C. TV nesusținută are o durată maxima de 60 sec
D. Complexe QRS largi, deformate (peste 0,12 sec)
E. Complexe QRS înguste cu durată sub 0,12 sec
F. TV are potenţialul de a se degrada în fibrilaţie ventriculară
G. Frecvenţa TV poate varia între 75 şi 150/min
H. Succesiune de patru sau mai multe ESV cu o frecvenţă mai mare de 75/min
I. Unda P este inlocuită de unda F pe electrocardiogramă
J. Succesiune de patru sau mai multe ESV cu o frecvenţă maimare de 100/min

398. Torsadele de vârfuri se caracterizează prin:

A. TV polimorfă caracterizată prin schimbarea progresivă a polarităţii complexelor

QRS în jurul liniei izoelectrice
B. Reprezintă o tulburare de ritm ventriculară monomorfă
C. Amplitudinea complexelor QRS este constantă
D. Unda P precede complexele QRS
E. Debutul se face prin ESV tip R/T în prezenţa undelor T lărgite şi aintervalului QT
mărit
F. Prezenţa disociaţiei AV
G. Succesiune de complexe ventriculare cu aspect fuziform, cu amplitudine 3 – 30
mV şi frecvenţă 240 – 300/min
H. Scăderea progresivă a amplitudinii complexelor cu inversarea sensului
I. Este o tulburare de ritm supraventricular
J. Complexele ventriculare au o frecvență de 120-180/min

132
399. Despre blocurile sinoatriale (BSA) se poate afirma:

A. BSA nu apar în intoxicația digitalică

B. BSA de gradul I se caracterizează prin creșterea intervalului PR peste 0,20 sec
C. BSA de gradul II se manifestă prin pauze sinusale intermitente
D. BSA de gradul III se caracterizează prin absenţa prelungită a undei P, cu apariţia
unui ritm joncţional de scăpare, cu P retrograd
E. BSA de gradul III se manifestă prin pauze sinusale intermitente
F. BSA de gradul II tipul I, cu perioade Luciani-Wenckebach, se defineşte prin pauze
sinusale intermitente a căror lungime este un multiplu al ciclului de bază
G. BSA de gradul II se caracterizează prin absenţa prelungită a undei P, cu apariţia unui
ritm joncţional de scăpare, cu P retrograd
H. BSA de gradul I nu are expresie pe ecg, fiind detectabil numai prinînregistrări
intraatriale
I. BSA de gradul II tip 1 se caracterizează prin diminuarea progresivă a intervalelor
PP care preced pauza sinusală
J. BSA pot apare în sindromul de nod sinusal bolnav sau în intoxicaţiaDigitalică

400. Blocul atrioventricul (AV) complet se caracterizează clinic prin:

A. Scăderea presiunii arteriale sistolice şi a presiunii diferenţiale prin scăderea volumului

sistolic
B. Creşterea presiunii arteriale sistolice şi a presiunii diferenţiale prin creşterea
volumului sistolic
C. Suflu sistolic funcţional de tip ejecţional secundar bradicardiei
D. Bradicardie regulată, neinfluenţată de manevre vagale sau efort
E. Bradicardie regulată, influenţată de manevre vagale sau efort
F. Apare suflu tubar
G. Suflu sistolic funcţional de tip ejecţional secundar bradicardiei
H. Suflu diastolic funcţional de tip ejecţional secundar bradicardiei
I. Zgomotul de tun
J. Suflu diastolic funcţional de tip ejecţional secundar bradicardiei

401. Blocul AV de gradul II Mobitz I se caracterizează prin:

A. Activitatea electrică atrială şi ventriculară sunt independente

B. Intervalul RR ce include o undă P blocată este mai mic decât suma a două
intervale PP
C. Este tot timpul simptomatic
D. Scurtare progresivă a RR până la apariţia unei unde P blocate
E. Alungirea progresivă a RR până la apariţia unei unde P blocate
F. Intervalul RR ce include o undă P blocată este mai mare decât suma a două intervale
PP
G. Poate fi asimptomatic
H. Intervalul PR este constant pentru bătăile conduse
I. Alungirea progresivă a PR până ce o undă P este blocată

133
J. Secvenţa dintre două pauze reprezintă o perioadă Wenckebach

402. Blocul AV de gradul II Mobitz II se caracterizează prin:

A. Intervalul PR este constant pentru bătăile conduse

B. Ritmul este menţinut de un centru de automatism subsidiar
C. Activitatea electrică atrială şi ventriculară sunt independente
D. Alungirea intervalului PR peste 0,20 sec, fiecare complex QRS fiind precedat de o
undă P
E. Unde P blocate intermittent
F. Uneori apar capturi ventriculare
G. Secvenţa dintre două pauze reprezintă o perioadă Wenckebach
H. Scurtare progresivă a RR până la apariţia unei unde P blocate
I. Raportul de conducere atrioventriculară poate fi par (4/1, 6/1, 8/1) sau impar (3/1,
5/1, 7/1)
J. Intervalul PR este inegal pentru bătăile conduse

403. Blocul AV de gradul III (complet) se caracterizează electrocardiografic prin:

A. Ritmul ventricular are o frecvență cuprinsă între 60-90/min

B. Activitatea electrică atrială şi ventriculară sunt independente
C. Ritmul ventricular este lent şi regulat
D. Alungirea intervalului PR peste 0,20 sec, fiecare complex QRS fiind precedat de o
undă P
E. Frecvenţa atrială este mai mică ca frecvenţa ventriculară
F. Scurtare progresivă a RR până la apariţia unei unde P blocate
G. Intervalul PR este constant pentru bătăile conduse
H. Activitatea atrială poate fi ritm sinusal, fibrilaţie atrială, flutter atrial
I. Frecvenţa atrială este mai mare ca frecvenţa ventriculară
J. Frecvenţa ventriculară depinde de localizarea blocului: ritmurile joncţionale au o
frecvenţă de 40 – 60/min, ritmurile ventriculare au frecvenţă mai mică (30 –
40/min)

404. Blocul major de ram stâng (BRS) se caracterizează prin:

A. Undă R largă, croşetată sau în platou în V1, V2

B. Undă R largă, croşetată sau în platou în DI, aVL, V5, V6
C. Deflexiunea intrisecoidă mai mică de 0,08 sec
D. Undă S largă în DI, aVL, V5, V6
E. Durata complexului QRS sub 0,12 sec
F. Alungirea intervalului PR peste 0,20 sec, fiecare complex QRS fiind precedat de o
undă P
G. La ascultaţie zgomotul I este diminuat, iar zgomotul II este dedublat inversat (Z2
pulmonar urmat de Z2 aortic), cu reducerea dedublării la inspire profund
H. Modificarea repolarizării (ST – T) cu sens opus deflexiunii principale a QRS
I. Durata complexului QRS peste 0,12 sec

134
J. Deflexiunea intrisecoidă mai mare de 0,08 sec

405. Blocul major de ram drept (BRD) se caracterizează prin :

A. Zgomotul II este dedublat inversat (Z2 pulmonar urmat de Z2 aortic), cu reducerea

dedublării la inspire profund
B. Durata complexului QRS peste 0,12 sec
C. Activitatea electrică atrială şi ventriculară sunt independente
D. Aspect RR' în V1V2, cu R' mai mare ca R
E. Undă R largă, croşetată sau în platou în DI, aVL, V5, V6
F. Dedublarea zgomotului II are secvenţa normală şi se măreşte în inspir
G. Durata complexului QRS sub 0,12 sec
H. Poate apare în leziuni cardiace organice sau pe cord indemn
I. Deflexiunea intrisecoidă mai mare de 0,08 sec
J. Undă S largă în DI, aVL, V5, V6

406. Despre hemiblocuri se poate afirma:

A. HBPS prezintă aspect QI SIII

B. HBAS prezintă deviaţie axială stângă la peste minus 60 grade (în afara existenţei
unei hipertrofii de VS)
C. HBAS prezintă deflexiune intrinsecoidă în aVL peste 0,05 sec
D. HBAS apare mai rar decât HBPS
E. HBAS prezintă aspect QI SIII
F. HBPS prezintă deflexiune intrinsecoidă în aVL peste 0,05 sec
G. HBAS se caracteriează prin deviaţie axială dreaptă între +90 şi +130 grade (până la
160 grade)
H. HBAS este mai frecvent decât HBPS
I. HBPS prezintă deflexiune intrinsecoidă peste 0,05 sec în aVF
J. HBAS prezintă aspect SI QIII

CARDIOPATIA ISCHEMICĂ

407. Care dintre următoarele condiții sunt considerate factori de risc cardiovascular:

A. Activitatea fizică
B. Dislipidemia
C. Culoarea părului
D. Fumatul
E. Consumul exagerat de alcool
F. Diabetul zaharat
G. Hormonii estrogeni
H. Agenții antioxidanți
I. Consumul redus de alcool
J. Diabetul zaharat

135
408. Sunt incluse în cadrul sindroamelor coronariene acute și cronice:

A. Accidentul vascular cerebral ischemic

B. Angina pectorală instabilă
C. Pericardita serofibrinoasă
D. Angina pectorală stabilă
E. Ischemia periferică acută
F. Infarctul miocardic fără supradenivelare de segment ST
G. Boala arterială periferică
H. Accidentul vascular cerebral hemoragic
I. Infarctul miocardic cu supradenivelare de segment ST
J. Alte forme ale bolii coronariene ischemice

409. Cascada evenimentelor fiziopatologice în cardiopatie ischemică includ:

A. Acumularea de lichid pericardic

B. Durerea
C. Perturbarea metabolismului
D. Creșterea aportului de oxigen
E. Scăderea aportului de oxigen
F. Anosmia
G. Anomalii ECG
H. Dureri de tip claudicativ
I. Disfuncția sistolică
J. Creșterea HDL colesterolului

410. Caracteristicile durerii anginoase sunt:

A. Apare doar la genul feminin

B. Uneori sediul durerii este arătat cu pumnul strâns și aplicat pe stern
C. Durerea poate fi asociată cu anxietate
D. Iradiază întotdeauna la nivelul membrelor inferioare
E. Durerea poate iradia la nivelul membrului superior
F. Nu se asociază niciodată cu anxietate
G. Este localizată de obicei retrosternal
H. Se localizează cu predilecție în etajul abdominal mijlociu
I. Apare doar la vârstnici
J. Calitatea durerii este percepută de pacient drept apăsare, constricție

411. Caracteristicile durerii toracice care exclud angina pectorală sunt:

A. Senzația de apăsare, constricție

B. Declanșarea durerii în momentul mesei
C. Durere peste 30 minute
D. Durerea de foarte scurtă durată
E. Junghiuri - împunsături

136
F. Localizarea retrosternală a durerii
G. Durerea acută ca o înțepătură
H. Iradierea la nivelul membrelor inferioare
I. Iradierea la nivelul mandibulei
J. „Atitudinea spectatorului de vitrină”

412. Caracteristicile durerii toracice care exclud angina pectorală sunt:

A. Tatuajele la nivelul regiunii interesate

B. Pacientul delimitează durerea cu întreaga palmă
C. Declanșarea durerii la mișcări ale brațului
D. De obicei iradierea este în partea stângă a corpului
E. Accentuarea durerii în contextul respirației profunde
F. Durerea se ameliorează după administrarea de nitroglicerină
G. Sensibilitatea regiunii unde are sediul durerea
H. Durerea se ameliorează prompt la repaus
I. Alinarea durerii toracice prin efort
J. Durata de 2-5 minute

413. Sunt adevărate următoarele afirmații despre clasificarea durerii anginoase și

toleranța la efort (după Societatea Cardiovasculară Canadiană):

A. Clasa II – Durere care apare la un efort moderat

B. Clasa I – Activitatea fizică obișnuită nu produce dureri
C. Clasa II – Durere în repaus
D. Clasa I – Durere la eforturi mici
E. Clasa IV – Durere la eforturi moderate
F. Clasa IV – Durere la eforturi intense
G. Clase IV – Durere la efort intens
H. Clasa IV – Durere declanșata de orice activitate fizică sau prezența durerii și în
repaus
I. Clasa I – Durerea precipitată numai după efort fizic intens sau prelungit
J. Clasa III – Durere care apare la eforturi ușoare

414. Afecțiunile care pot determina dureri toracice anterioare sunt:

A. Boala arterială periferică

B. Embolismul pulmonar
C. Tromboza venoasă profundă
D. Afecțiunile esofagului
E. Sindromul Leriche
F. Hipertensiunea pulmonară severă
G. Accidentul vascular cerebral hemoragic
H. Infarctul miocardic acut
I. Pericardita acută
J. Tromboflebita

137
415. Explorările paraclinice în boala coronariană includ:

A. Computer tomograf cranio cerebral

B. Endoscopia digestivă superioară
C. ERCP
D. Evaluarea metabolismului glucidic
E. ECG de efort
F. Evaluarea profilului lipidic
G. Radiografia de coloană cervicală
H. Colonoscopia
I. Evaluarea profilului inflamator
J. ECG în repaus

416. Explorările paraclinice în boala coronariană includ::

A. ECG de efort
B. Ecografia de părți moi
C. Monitorizarea Holter
D. Biopsia cutanată
E. Tehnici nucleare
F. Cateterismul cardiac și coronarografia
G. Examenul coproparazitologic
H. Examenul sputei
I. Radiografia de coloana vertebrală toracală
J. Ecocardiografia

417. Următoarele afirmații caracterizează angina microvasculară:

A. Simptome nu sunt ameliorate de nitroglicerină

B. Testul de efort este normal
C. Simptome ameliorate de nitroglicerină
D. Prognosticul bolii este rezervat
E. Simptomele nu sunt ameliorate de repaus
F. Coronarografia poate fi normală
G. Simptome tipice de angină
H. Test de efort anormal
I. Simptome ameliorate de repaus
J. Coronarografia este întotdeauna anormală

418. Sunt adevărate următoarele afirmații despre angina Printzmetal:

A. Prognosticul este rezervat

B. Este secundară spasmului vaselor mari
C. Prognosticul este bun
D. Electrocardiograma este întotdeauna normală

138
E. Angina nu este ameliorată de nitroglicerină sau blocante de Ca
F. Se poate însoți de aritmii ventriculare
G. Ameliorarea anginei este promptă după nitroglicerină sublingual sau blocante de
Ca
H. Prezintă supradenivelare de segment ST în timpul crizei
I. Nu se însoțește niciodata de aritmii ventriculare
J. Este secundară vasodilatației arteriale

419. Durerea din infarctul miocardic acut se caracterizează prin:

A. În cazul infarctelor inferioare poate fi xifoidiană sau epigastrică

B. Iradiază la nivelul membrului superior stâng pe marginea cubitală
C. Durata durerii nu depășește 3 minute
D. Durerea cedează imediat după administrarea de nitroglicerină
E. Este de obicei mai severă comparativ cu cea din angina pectorală
F. Intensitatea durerii este mare
G. Este de obicei asimptomatic
H. Apare doar la bărbații fumători
I. Iradiază la nivelul bazei gâtului, mandibulă
J. Intensitatea durerii este în general mica

420. Simptomele generale care pot însoți durerea în infarctul miocardic acut sunt:

A. Dureri la nivelul articulației coxofemurale

B. Gonalgii
C. Senzația de moarte iminentă
D. Senzația de foame
E. Prurit intens
F. Durerea la nivelul membrelor inferioare
G. Lipotimie
H. Sincopă
I. Anxietatea
J. Dispnee

421. Referitor la infarctul miocardic acut sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Nu se pot întâlni niciodată simptomele digestive

B. Durerea cedează la analgezice obișnuite
C. Simptomele digestive ca greața sau vărsăturile pot fi prezente în IMA inferior
D. Durerea poate iradia interscapulovertebral
E. Infarctul miocardic poate determina modificarea formei ventriculului stâng
F. Apare doar la genul feminin
G. Durerea are caracter de înțepătură
H. Poate să apară și în afara factorilor precipitanți
I. Durata durerii depășește 30 minute
J. Este obligatorie prezența factorilor precipitanți (efort, stres)

139
422. Electrocardiograma în infarctul miocardic acut cu supradenivelare de segment ST:

A. Se recomandă doar la subiecții varstnici

B. Poate obiectiva necroza – prezența undei Q
C. Poate obiectiva inversarea undei T - ischemia
D. Este esențială în diagnosticul pozitiv
E. Nu poate obiectiva apariția undei Q de necroză
F. Reprezintă o investigație obligatorie
G. Nu este efectuată în mod obligatoriu
H. Nu prezintă în general modificări semnificative
I. Poate releva supradenivelarea de segment ST – leziunea
J. Nu poate stadializa momentul evolutiv al IMA

423. Sunt adevarate următoarele afirmații privitoare la diagnosticul topografic al

infarctului miocardic:

A. Anterior – D2, D3, aVF

B. Ventricul drept – V3R – V5R
C. Inferior – D2, D3, aVF
D. Anterior – modificări V1-V4
E. Ventricul drept – V1 – V2
F. Posterior – V6 – V8
G. Lateral – modificări DI, aVL, V5, V6
H. Inferior – V1-V4
I. Anterior – V5 – V6
J. Posterior – D2, D3, aVF

424. Markerii enzimatici ai infarctului miocardic acut sunt:

A. LDH
B. LDL colesterol
C. Troponina T și I
D. Ureea
E. CK - MB
F. Creatinina
G. Mioglobina
H. Creatinkinaza (CK)
I. Hemoglobina
J. Trombocitele

425. Referitor la sindromul Dressler sunt corecte următoarele afirmații:

A. Revărsatul pleural nu poate fi întâlnit în cadrul acestei patologii

B. Nu se poate asocia cu febră
C. Revărsatul pleural poate fi prezent

140
D. Enzimele cardiace cresc semnificativ
E. Poate să apară la câteva zile, săptămâni sau chiar luni după IMA
F. Se caracterizează prin febră
G. Pacienții nu prezintă revarsat pericardic
H. Este denumit și „sindromul post embolie pulmonară”
I. Durerile articulare pot fi prezente
J. Se caracterizează prin frecătură pericardiac

426. Complicațiile infarctului miocardic acut sunt reprezentate de următoarele condiții:

A. Insuficiența venoasă cronică

B. Bronșita cronică
C. Tulburări de conducere
D. Tulburări de ritm
E. Insuficiența ventriculară stângă
F. Sindromul Dressler
G. Astmul bronșic
H. Onicomicoza
I. Diabetul zaharat de tip 2
J. Șocul cardiogen

MALFORMAȚII CONGENITALE

427. Urmatoarele sunt malforatii congenitale cardiace necianogene cu şunt stânga –

dreapta:

A. Atriu unic
B. Defectul septal atrial (DSA)
C. Stenoza aortica
D. Persistenţa de canal arterial (PCA)
E. Boala Ebstein
F. Prolaps de valva mitrala
G. Fereastră aorto-pulmonară
H. Cor triatriatum
I. Coarctaţia de aortă (CoAo)
J. Defectul septal ventricular (DSV)

428. Despre consecințele hemodinamice și complicațiile malformațiilor congenitale

cardiace, sunt adevarate:

A. Endocardita infecţioasă apare mai frecvent în DSV.

B. Moarte subită apare cel mai des.
C. Desaturarea în oxigen nu apare în aceste afecțiuni.
D. Cianoza apare prin: şunturi dreapta – stânga, insuficienţă cardiacă, debit cardiac
scăzut.

141
E. Hempotiziile pot fi prezente în boala vasculară pulmonară, congestive venoasă
pulmonară.
F. Hipoxia arterială cronică se manifestă prin cianoză, hipocratism digital,
policitemie.
G. Insuficienţa cardiacă congestivă este rară.
H. Toleranța la efort nu este influențată.
I. Hipertensiunea arterială pulmonară apare în DSA larg, DSV, PCA, TMV, trunchi
arterial, ventricul unic.
J. Şunturile circulatorii anormale nu depind de dimensiunea defectelor.

429. Următoarele afirmații despre defectul septal interatrial sunt adevărate:

A. Pot fi prezente embolii paradoxale sub formăde AVC sau AIT,

B. Ecocardiografia de contrast arată fenomenul de „spălare” în VD (contrast negativ);
C. Poate apare hipertensiunea pulmonară cu inversarea şuntului (sindromul
Eisenmenger).
D. Reprezintă o comunicare prin defect congenital la nivelul septului interatrial.
E. Radiologic se remarcă dilatarea aortei ascendente
F. Poate fi de tip ostium secundum (75%), de tip ostium primum (15%), la nivelul
sinusului venos (10%) şi rar la nivelul sinusului coronar.
G. Ascultaţia cordului relevă suflul sistolic characteristic, cu iradiere „în spiţe de roată”,
H. Majoritatea pacienţilor sunt asimptomatici
I. Pe ECG pot apare modificări de tip HVS și BRS
J. Se disting următoarele tipuri: perimembranos (75%), supracristal (8%), în zona
canalului av (4%), în zona musculară (15 – 20%).

430. Coarctaţia de aorta:

A. Afecţiunea este rară şi severă, cu deces 85% în primul an.

B. Pacienții pot prezenta extremităţi inferioare reci
C. Îngustarea aortei descendente determină hipertensiune arterială în jumătatea
superioară a corpului.
D. Ecocardiografic se confirmă şi hipertrofia ventriculară dreaptă.
E. Sindromul Lutembacher este o forma particulară de CoAo
F. Este asociată cu deficit de creștere
G. Pulsaţiile sunt crescute la arterele tibiale posterioare si pedioase.
H. Reprezintă îngustarea aortei descendente, proximal sau distal faţă de originea
arterei subclavii stângi
I. Aortografia apreciază cel mai exact localizarea stenozei
J. Se poate asocia cu PCA, bicuspidia aortei, SAo, DSV, TMV.

431. Tetralogia Fallot, cuprinde:

A. HVS
B. HVD
C. Coarctație de aorta

142
D. DSV larg, înalt (supracristal)
E. Ventricul unic
F. Este cea mai frecventă BCC cianogenă
G. Stenoză pulmonară infundibulară (50%), valvulară (25%), asociate (25%)
H. Prolaps de vavă mitrală
I. Ao călare pe SIV
J. Atezie de valvă tricuspidă

432. Despre transpoziția necorectată a marilor vase, urmatoarele afirmații sunt corecte:

A. Clinic prezintă cianoză intensă

B. AP pleacă din ventricululul stâng.
C. Poate evolua spre Sindrom Eisenmenger
D. Aorta pleacă din ventriculul drept.
E. Evoluţia clinică este asimptomatică mulţi ani, adesea până la vârsta adultă.
F. La examenul radiologic, cordul este normal
G. Supravieţuirea este posibilă dacă se asociază cuDSA, DSV sau PCA.
H. La examenul radiologic, circulația pulmonară este redusă
I. există o concordanţă între atrii şi ventriculi, dar discordanţă între ventriculi şi
marile vase.
J. Reprezintă absenţa orificiului tricuspidian şi deci a comunicării dintre atriul drept şi
ventriculul drept.

433. Despre sindromul Eisenmenger, următoarele afirmații sunt adevarate:

A. Pot fi prezente dispneea de efort, angina, sincopele, aritmiile şi insuficienţa

cardiacă dreaptă
B. Poate fi prezent hipocratismul
C. La examenul fizic se constată suflu sistolic în focarul pulmonarei
D. Radiologic – creșterea vascularizaţiei pulmonare periferice
E. Pot fi prezente hemoptiziile
F. Prezintă cianoză intensă chiar de la naştere, tahipnee, dispnee
G. calea finală comună pentru toate şunturile semnificative stânga – drepta (DSA,
DSV, PCA) în care fluxul pulmonar crescut duce la apariţia hipertensiunii
pulmonare şi inversarea şuntului
H. Apare secundar Tetralogiei Fallot
I. Din punct de vedere clinic există un istoric de BCC cu şunt stânga – dreapta.
J. Nu este prezentă cianoza

INSUFICIENȚA CARDIACĂ

434. Despre definiția insuficienței cardiace, următoarele afirmații sunt adevarate:

A. IC globală presupune prezenţa presiunilor de umplere crescute în ambii

ventriculi.
B. IC globală presupune prezenţa presiunilor de umplere crescute în VS.

143
C. IC dreaptă înseamnă deficitul funcţional al cordului drept, cu stază venoasă
sistemică
D. IC sistolică - manifestările clinice sunt date de creșterea debitului cardiac.
E. IC cu debit mic apare în tireotoxicoza, beriberi,fistule arterio-venoase, boală Paget,
anemie, sarcină.
F. Clinic - reprezintă un sindrom clinic complexcaracterizat prin anomalii ale
funcţiei ventriculare stângi şi ale reglării neuroumorale, care sunt însoţite de
intoleranţă la efort, retenţie lichidiană şiscăderea supravieţuirii.
G. IC refractară este IC ce se ameliorează sub tratamentul aplicat.
H. Fiziopatologic - reprezeintă incapacitateainimii de a asigura debitul circulator
necesar acoperirii nevoilor metabolicetisulare
I. IC stângă se referă la creşterea presiunii de umplere în VS, creşterea presiunii în
AS şi stază pulmonară
J. IC hipodiastolică este IC prin deficit de pompa cardiacă, din infarctul miocardic.

435. Următorii sunt factori cauzali (primari) ai insuficienței cardiace:

A. Cardiomiopatii
B. Necomplianța pacientului
C. Pericardite constrictive
D. Febra
E. Tireotoxicoza
F. Infarctul miocardic
G. Stenoze valvulare
H. Droguri inotrop negative
I. Mixomul atrial
J. Anemia

436. Despre fiziopatologia insuficienței cardiace, urmatoarele afirmații sunt adevărate:

A. Presarcina depinde complianţa vaselor mari, de rezistenţa arteriolară, de volumul şi

vâscozitateasângelui.
B. Volumul bataie este dat de frecvență cardiacă, presarcină și contractilitate.
C. Principala funcție a cordului este cea de pompă
D. Postsarcina este tensiunea parietală sistolică dezvoltată de contracţia ventriculară
pentru a învinge rezistenţa la curgere a sângelui
E. Presarcina este influențată de tonusul parasimpatic si substanțe inotrope.
F. Debitul cardiac este determinat de: frecvenţa cardiacă, presarcina, postsarcina,
contractilitatea
G. Scăderea postsarcinii scade debitul cardiac, în timp ce creşterea ei are efect opus
H. Contractilitatea este influentață de concentrația K intracelular
I. Frecvenţele cardiace foarte mari reduc mult durata diastolei şi deci pot afecta
umplerea ventriculară
J. Contractilitatea este proprietatea fibrei musculare de a se scurta generând
presiune.

144
437. Despre tabloul clinic in insuficiența cardiacă stângă, urmatoarele afirmații sunt
corecte:

A. Astmul cardiac este cea mai severă formă de dispnee

B. Respiraţia Kussmaul poate apare, fiind dată de ischemia centrului respirator.
C. Tusea este alt simptom frecvent în IC stângă
D. Bradicardia este frecvent prezentă.
E. Ortopneea este poziţia şezândă pe care o adoptă pacientul pentru a-i uşura
respiraţia.
F. Apare cianoza și hipocratismul odata cu debutul dispneei
G. Astenia se datorează scăderii debitului cardiac cu perfuzie musculară insuficientă.
H. In edemul pulmonar acut - la ascultaţia pulmonară apar raluri bronșice
I. Simptomul dominant este dispneea
J. In edemul pulmonar acut pacientul este agitat, palid, cu transpiraţii reci, anxios,
are ortopnee, polipnee şi tuse cu expectoraţie cu spută spumoasă albă sau
rozie.

438. Despre calsificarea NYHA a insuficienţei cardiace, următoarele afirmații sut

adevărate:

A. Clasificarea NYHA are 4 clase

B. Dispneea la eforturi mici este încadrată în clasa II NYHA
C. Toleranța la efort a pacienților cu dispnee clasa I NYHA este de peste 7 METs
D. In clasa I se încadrează pacienții cu dispnee la eforturi mari.
E. Clasa V NYHA este reprezentată de dispneea permanentă.
F. Clasificarea NYHA are 5 clase
G. Dispneea din clasa I NYHA apare la un efort de 2-5 METs.
H. Un pacient cu dispnee clasa II NYHA prezintă apariția simptomelor la efort de tip –
îmbrăcat, facut patul.
I. Toleranța la effort a pacienților cu dispnee clasa IV NYHA este sub 2 METs
J. In clasa NYHA IV se încadrează pacienții cu dispnee de repaus

439. Despre edemul pulmonar acut, următorele afirmații sunt adevărate:

A. Pacientul prezintă ortopnee, polipnee

B. este forma cea mai severă de dispnee
C. Apare în insuficiența cardiacă dreaptă
D. Pacientul este agitat, palid, cu transpiraţii reci
E. Pacientul poate prezenta tuse cu expectoraţie cu spută spumoasă albă sau rozie
F. Ralurile alveolare progresează de la vârf spre baze.
G. Apare secundar ischemiei centrului respirator
H. La ascultaţia pulmonară pacientul are raluri subcrepitante
I. Este o forma de dispnee la efort
J. Este prezent semnul lui Harzer

440. Examenul clinic în insuficiența cardiacă stângă poate obiectiva:

145
A. Bradicardia este frecvent prezentă
B. Creștere ponderală (prin retenţia hidrosalină)
C. Jugularele turgescente indică insuficiență cardiacă stângă.
D. Raluri subcrepitante
E. La ascultaţie este prezent galopul protodiastolic (Z3).
F. Submatitate bazal (mai rar), frecvent unilateral, prin prezenţa unui revărsat
pleural.
G. Ortopnee
H. Extremitățile sunt calde, transpitate
I. Cardiomegalia este mereu prezentă
J. Raluri crepitante

441. Următoarele sunt semne clinice întâlnite in insuficiența cardiacă:

A. Raluri subcrepitante
B. Cianoza tegumentelor
C. Durerea toracică cu caracter constrictiv
D. Hemoptizia
E. Hepatomegalie
F. Tahicardia
G. Galop protodiastolic
H. Dispnee de repaus
I. Tusea
J. Astenie fizică

442. Următoarele sunt semne clinice întâlnite in insuficiența cardiacă dreaptă:

A. Edeme member inferioare

B. Wheezing
C. Cianoza tegumentelor
D. Hemoptizia
E. Raluri subcrepitante
F. Suflu de insuficiență tricuspidiană funcțională
G. Jugulare turgescente
H. Oligurie
I. Hepatomegalie
J. Tusea

443. Despre insuficiența cardiacă dreaptă, urmatoarele afirmații sunt adevărate:

A. Simptomele sunt determinate de staza sistemică

B. La examenul cordului se poate evidenția semnul lui Harzer
C. Sunt prezente raluri bronșice
D. Poate apare Respirația Cheyne-Stokes
E. Hemoptizia este întalnita frecvent

146
F. Semnul Harzer este reprezintat de pulsațiile VD în hipocondrul stâng.
G. Pot apare: hepatalgii, balonari, grețuri, anorexie
H. La examenul general se constată: cianoză rece, edeme declive sau generalizate.
I. Ascultația relevă suflu de insuficiență mitrală funcțională
J. Simptomele sunt mai putin evidente decât in IC stângă

444. Despre examenele paraclinice în insuficiența cardiacă, urmatoarele afirmații sunt

adevărate:

A. Examenul radiologic toracic arată prezența cardiomegaliei

B. Testul de efort electrocardiografic este util în aprecierea capacităţii de efort şi a
urmăririi ulterioare a evoluţiei sub medicaţie
C. Explorările izotopice se fac cu manometrul Claude
D. Electrocardiograma nu este obligatorie
E. Edemul alveolar este vizibil la examenul radiologic ca opacități alveolare
confluente, cu limite imprecise sau pot fi evidențiate hilar – ”aripi de liliac”
F. Cel mai important marker biologic al insuficienței cardiace este CRP
G. Eco Doppler poate evalua funcţia sistolică,poate cuantifica insuficienţa mitrală,
determină presiunea în artera pulmonară.
H. Biopsia endomiocardică este necesară în stabilirea etiologiei ischemice
I. Eco Doppler este deosebit de utilă în aprecierea funcţiei diastolice
J. Angiografia coronariană este contraindicată la pacienții cu IC

445. Referitor la examenele paraclinice în insuficiența cardiacă:

A. Liniile Kerley A sunt întalnite în insuficiența cardiacă.

B. Biopsia endomiocardică este necesară în stabilirea etiologiei infiltrative și
autoimune
C. Este importantă evaluarea funcției renale și a ionogramei la pacienții tratați cu
diuretice
D. Măsurarea diametrului arterei pulmonare drepteoferă informaţii cu privire la severitatea
hipertensiunii arteriale esențiale.
E. Testul ecografic de stres la dobutamină ne ajută în diagnosticul diferenţial
ischemic versus nonischemic în cardiomiopatii
F. Examenul radiologic nu poate evalua staza pulmonară.
G. „6 minutes walk test” este o alternativă la testul de efort clasic, care măsoară
distanţa în metri parcursă în 6 minute.
H. Angiografia coronariană este obligatorie la toți pacienții cu IC.
I. Cel mai important marker biologic al insuficienței cardiace este BNP
J. Biopsia endomiocardică este obligatorie la toate cazurile de insuficiență cardiacă.

446. Urmatoarele, sunt complicații ale insuficienței cardiace:

A. Cancer bronhopulmonar
B. Embolii pulmonare
C. Stenoză aortică

147
D. Infarct miocardic
E. Insuficiență funcțională de organ
F. Obezitate
G. Hipertensiune arterială
H. Moarte subită
I. Ciroza hepatică de cauză cardiacă
J. Aritmii

Stanciu

PERICARDITE

447. Despre pericard sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Pericarditele reprezinta afectiuni cu caracter inflamator , acut sau cronic, ale

celor doua foite pericardice-viscerala si parietala;
B. Nu exista o interrelatie intre dilatatia brusca a cavitatilor cordului si functia
hemodinamica a acestuia;
C. Functiile principale ale pericardului sunt mecanica si hemodinamica;
D. Pozitia anatomica fixa a inimii nu depinde de prezenta pericardului
E. In conditii fiziologice pericardul contine o cantitate minima de lichid de 40-50 ml;
F. Functia hemodinamica previne dilatatia brusca a cavitatilor cordului;
G. In conditii fiziologice pericardul contine o cantitate minima de lichid 20-30 ml;
H. Functia mecanica minimalizeaza frecarea intre inima si structurile adiacente,
mentinand inima intr-o pozitie anatomica fixa;
I. Pericarditele reprezinta afectiuni inflamatorii ale foitei pericardice viscerale
J. Pericarditele reprezinta afectiuni inflamatorii ale foitei pericardice parietale;

448. Despre pericardita acuta sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Staza circulatorie in amonte este absenta in pericardita exudativa;

B. Pericardita acuta exudativa cu epansament favorizeaza expansiunea diastolica a
cavitatilor cordului;
C. Pericardita acuta exudativa ,lichidiana, prezinta prin epansament,obstacol in
expansiunea diastolica a cavitatilor cordului;
D. Pericardita exudativa determina staza circulatorie in amonte;
E. Prezenta exudatului pericardic va influenta umplerea cavitatilor cordului;
F. Umplerea cavitatilor cordului se face normal in prezenta exudatului pericardic;
G. Percardita acuta uscata reprezinta procesul inflamator pericardic ce determina
exudat fibrinos;
H. Pericardita acuta uscata reprezinta procesul inflamator pericardic ce determina
epansament.
I. Pericardita acuta uscata are impact hemodinamic major;
J. Pericardita acuta uscata nu are impact hemodinamic;

148
449. Despre etiologia pericarditelor acute sunt adevărate următoarele afirmații:

A. RAA reprezinta o cauza frecventa a pericarditei acute;

B. Tuberculoza constituie o cauza a pericarditei acute;
C. Colagenozele prezinta in evolutie aparitia pericarditei acute;
D. Cele mai frecvente trei afectiuni in etiologia pericarditei acute sunt: sclerodermia,
artrita reumatoida, parazitozele;
E. Pericardita acuta idiopatica este forma etiologica frecvent intalnita.
F. Virozele se insotescfrecvent de aparitia pericarditei acute;
G. Cele mai frecvente trei afectiuni in etiologia pericarditei acute sunt: neoplaziile,
sifilisul, traumatismele;
H. Sindromul Dressler, post infarct miocardic, este o cauza de pericardita acuta;
I. Cele mai frcvente trei afectiuni in etiologia pericarditei acute sunt: uremia, sindroamele
hemoragipare, infectiile microbiene;
J. Cele mai frecvente trei afectiuni in etiologia pericarditei acute sunt: infectiile
microbiene, infectia fungica, lupus;

450. Despre frecătura pericardică este adevărat că:

A. Frecatura pericardica prezinta instabilitate si mobilitate in timp;

B. Frecatura pericardica se aude aproape de ureche –“naste si moare pe loc”;
C. Frecatura pericardica se asculta constant in aceleasi focare;
D. Frecatura pericardica prezinta stetacustic instabilitate si mobilitate de loc;
E. Frecatura pericardica se asculta in sistola;
F. Frecatura pericardica se asculta in diastola;
G. Frecatura pericardica nu iradiaza;
H. Frecatura pericardica este “calare” pe sistola si diastola, ”pluteste peste zgomotele
cardiace”;
I. Frecatura pericardica iradiaza in vasele mari de la baza gatului;
J. Frecatura pericardica prezinta aceeasi intensitate stetacustica pe toata durata evolutiei
bolii.

451. Despre simptomele din pericardita acută sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Disfagia si disfonia nu sunt caracteristice pericarditelor acute exudative;

B. Durerea toracica din pericardita acuta se amelioreaza cand bolnavul sta in decubit
dorsal;
C. Durerea precordiala in pericardita acuta este calmata de decubitul lateral;
D. Durerea precordiala in pericardita acuta se amelioreaza cand apare revarsatul
lichidian;
E. Durerea precordiala in pericardita acuta este accentuata in decubit lateral si
dorsal;
F. Durerea precordiala in pericardita acuta se amelioreaza cand bolnavul sta cu
trunchiul ridicat sau aplecat inainte;
G. Durerea precordiala in pericardita acuta exudativa are o intensitate variabila;
H. Durerea precordiala in pericardita acuta se accentueaza cand apare revarsatul lichidian;

149
I. Dispneea in pericardita acuta exudativa depinde de cantitatea de lichid pericardic
si de viteza de acumulare;
J. Tusea si sughitul nu apar in pericardita acuta exudativa.

452. Despre examenul obiectiv în pericardita acută exudativă sunt adevărate

următoarele afirmații:

A. Aria matitatii cardiace , in pericardita acuta exudativa, este normala, unghiul cardio-
hepatic fiind drept;
B. Cianoza si turgescenta jugularelor sunt elemente clinice prezente in pericardita
acuta exudativa;
C. Afectarea pulmonara prin compresiunea data de lichidul pericardic este absenta in
pericardita acuta exudativa;
D. Socul apexian in pericardita acuta exudativa este slab sau absent, la palpare;
E. Socul apexian in pericardita acuta exudativa este normal la palpare;
F. Cianoza este absenta in pericardita acuta exudativa;
G. Semnul Pins la baza stanga este consecinta compresiunii pulmonului de catre
lichidul pericardic;
H. Ascultatia zgomotelor cardiac este normala in pericardita acuta exudativa.
I. Aria matitatii cordului la percutie in pericardita acuta exudativa este crescuta in
toate diametrele;
J. Examenul obiectiv al cordului in pericardita acuta exudativa la inspectie releva, la
tineri, bombarea regiunii precordiale;

453. Despre tamponada cardiacă sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Triada Beck este definite prin cresterea presiunii venoase, cresterea presiunii arteriale,
cord cu pulsatii normale.
B. Triada de compresiune ,a lui Beck, a “inimii linistite” defineste tamponada
cardiaca;
C. Triada lui Beck este definite prin scaderea presiuniivenoase, cresterea presiunii
arteriale, cord cu pulsatii slabe;
D. Tamponada cardiac apare cand lichidul se acumuleaza in pericard in cantitate
mare si in ritm rapid;
E. Pulsul paradoxal prezent in tamponada cardiac este definit prin cresterea amplitudinii
in inspir;
F. Triada lui Beck este definite prin cresterea presiunii venoase, scaderea presiunii
arteriale, cord cu pulsatii ample;
G. Triada lui Beck este definite prin cresterea presiunii venoase, cresterea presiunii
arteriale, cord cu pulsatiislabe;
H. In tamponada cardiaca se intalnesc semne de hipertensiune venoasa sistemica;
I. Cresterea presiunii venoase, scaderea presiunii arteriale, cord cu pulsatii slabe,
constituie triada Beck;
J. Pulsul paradoxal (reducerea amplitudinii in inspir) este prezent si determinat de
imposibilitatea umplerii diastolice ventricularre si reducerea debitului
cardiac;

150
454. Despre examenul obiectiv în pericardita sunt adevărate următoarele afirmații:

A. Ascita abundenta fara circulatie colaterala venoasa este prezenta in pericardita

cronica constrictiva;
B. Ascultatia in pericardita cronica constrictive prezinta clic pericardic mezotelediastolic;
C. Ascultatia in pericardita cronica constrictiva prezinta clic pericardic
protodiastolic si uneori sistolic;
D. Socul apexian in pericardita cronica constrictive este mare, coborat, ”en dome”;
E. Zgomotele cardiace in pericardita cronica constrictiva sunt surde;
F. Zgomotele cardiace in pericardita cronica constrictive sunt exacerbate;
G. Fibrilatia atriala este prezenta frecvent in pericardita constrictiva;
H. Hepaomegalia si refluxul hepato- jugular se intalnesc frecvent in pericardita acuta
uscata.
I. Socul apexian in pericardita cronica constrictiva este greu vizibil sau invizibil si
greu de palpat;
J. Ascita nu se intalneste in pericardita cronica constrictiva;

455. Despre explorările paraclinice în pericardita constrictivă sunt adevărate

următoarele afirmații:

A. Examenul EKG in pericardita cronica constrictiva prezinta complexe ORS ample;

B. Segmentul ST in pericardita cronica constrictive este supradenivelat pe EKG;
C. Examenul radiologic in pericardita cronica constrictive releva prezenta uneori a
“cordului blindat “, ”cord in cuirasa “(PANZERHERZ);
D. Unda T pe EKG in pericardita cronica constrictiva este adesea negativa sau
aplatizata;
E. Examenul radiologic in pericardita constrictiva arata ”cord in carafa”
F. Unda T in pericardita cronica constrictive este inalta pe EKG;
G. Examenul EKG releva in pericardita cronica constrictiva unda P ampla, largita si
bifida;
H. Examenul EKG in pericardita cronica constrictive prezinta complexe QRS cu
amplitudine redusă;
I. Unda P pe EKG in pericardita cronica constrictiva nu prezinta modificari.
J. Examenul EKG in pericardita cronica constrictiva releva segmentul ST izoelectric
sau usor subdenivelat;

151