1.

Următoarele afirmații referitoare la cavitatea abdominală sunt Corecte:

Este tapetată de pleura parietală

A.
B.
Peretele antero-lateral al abdomenului este musculo-aponeurotic
Este separată de cavitatea toracică prin intermediul mediastinului
C.
D.
Peretele antero-lateral al abdomenului este osos
Este separată de cavitatea toracică prin intermediul diafragmului
E.
Inferior cavitatea abdomino-pelvină este închisă de către ridicătorii
F.
anali
G. Comunică cu cavitatea toracică prin intermediul orificiului aortic și
hiatusul esofagian
H. Are forma unui cilindru turtit sagital
I. Comunică cu cavitatea toracică prin intermediul orificiului venei cave
superioare
J. Are forma unui con cu fârful în sus
2. Următoarele organe sunt situate retroperitoneal:

A. Pancreasul
B. Uterul
C. Colonul sigmoid
D. Splina
E. Ficatul
F. Aorta abdominală
G. Apendicele vermiform
H. Rinichii
I. Ureterele
J. Glandele suprarenale
3. Împărţirea topografică a peretelui abdominal antero-lateral:

A. Se împarte în 5 cadrane
B. Linia orizonatală superioară ce uneşte extremităţile anterioare ale
coastelor X
C. Linia orizonatală superioară ce uneşte extremităţile anterioare ale
coastelor XII
D. Cele două linii orizontale impart cavitatea abdominală în 3 etaje
E. Linia orizontală inferioară ce uneşte cele 2 spine iliace antero-
inferioare
F. 2 linii verticale duse pe marginea medială a mușchilor drepți
abdominali
G. Vertical este trasată o singură linie prin ombilic
H. Linia orizontală inferioară ce uneşte cele 2 spine iliace antero-
superioare
I. 2 linii verticale duse pe marginea laterală a mușchilor drepți
abdominali
J. Se împarte în 9 regiuni
4. Hipocondrul drept:

A. Corespunde lobului stâng hepatic

B. Se găsește între tangenta la peretele abdominal, marginea externă a
mușchiului drept abdominal drept şi cele două orizonatale de
demarcaţie ale regiunilor abdominale
C. Corespunde unghiului duodeno-jejunal
D. Corespunde lobului drept hepatic
E. Corespunde corpului pancreatic
F. Se gasește între rebordul costal, orizontala superioară şi marginea
externă a dreptului abdominal drept
G. Corespunde bulbului duodenal
H. Corespunde unghiului drept al colonului
I. Corespunde colonului sigmoid
J. Corespunde colecistului
5. În mezogastru se găsesc:

A. Colonul transvers
B. Cicatricae ombilicală
C. Bulbul duodenal
D. Coada pancreasului
E. Cecul
F. Capul și corpul pancreasului
G. Colonul descendent
H. Corpul gastric
I. Ansele jejunale
J. Porțiunea orizontală a duodenului
6. Care organe se găsesc în hipogastru:

A. Uterul
B. Prostata
C. Pancreasul
D. Duodenul
E. Ureterele
F. Vezica urinară
G. Joncțiunea recto-sigmoidiană
H. Anse ileale
I. Vaginul
J. Rectul
7. Tehnica examinării abdomenului:

A. Nu se vorbește cu bolnavul în timpul palpării

B. Se distrage atenția bolnavului dacă este necesar, prin conversație în
timpul examinării
 C. Se urmărește mimica bolnavului în timpul examinării pentru a putea
observa orice grimasă de durere determinată de manevra de palpare
D. Se începe cu palparea profundă a abdomenului pentru a constata
organul afectat
E. Examinarea se efectuează postmicțional
F. Pacientul trebuie să fie în decubit dorsal cu picioarele ușor flectate în
genunchi
G. La început se palpează zona dureroasă
H. Pentru palparea abdomenului nu se folosesc mănuși
I. Membrele superioare trebuie să fie încrucișate sub cap
J. Palparea se începe din regiunea opusă zonei dureroase
8. La inspecția abdomenului putem constata:

A. Circulație venoasă colaterală

B. Unda peristaltică în caz de ocluzie la persoanele slabe
C. Tromboză mezenterică
D. Marcă traumatică
E. Cicatrici postoperatorii
F. Hernie ombilicală
G. Matitate deplasabilă
H. Hemoperitoneu
I. Varice hidrostatice
J. Apărare musculară
9. La palparea unei mase tumorale abdominale trebuie să descriem:

A. Mobilitatea
B. Conținutul
C. Consistența
D. Apartenența de organ
E. Durerea
F. Momentul apariției
G. Gradul de ischemie
H. Dimensiunile
I. Localizarea
J. Pediculul vascular
10. În fosa și flancul drept se găsesc următoarele puncte:

A. Punctul Kalk
B. Punctul Morris
C. Punctul ovarian drept
D. Punctul ovarian stâng
E. Punctul Lanz
F. Punctul Fleming
G. Punctul Murphy
H. Punctul McBurney
 I. Punctul Desjardin
J. Punctul Sonneburg
11. În apendicita acută sunt pozitive următoarele semne și manevre:

A. Manevra psoasului
B. Manevra Blumberg
C. Semnul Murphy
D. Manevra Giordano
E. Semnul Mayo-Robson
F. Semnul Mallet-Guy
G. Semnul obturatorului
H. Semnul Mandelpott
I. Semnul Kehr
J. Manevra Rowsing
12. În contractura musculară constatăm abdomen:

A. Flasc
B. „Abdomen de lemn”
C. Însoţit reflex de o hiperestezie cutanată
D. Imobil cu respiraţia
E. Mobil cu respirația superficială
F. Dureros doar la palparea profundă
G. Prezența undelor peristaltice
H. Rigid
I. „Abdomen de catifea”
J. Dureros la atingerea superficială
13. Percuția abdomenului permite:

A. Decelarea unei tumori chistice

B. Depistarea lichidului retroperitoneal
C. Detectarea unei zone de timpanism în distensia intestinală
D. Determinarea limitelor unui organ parenchimatos
E. Decelarea unor tumori intestinale mici
F. Decelarea unui anevrism de aortă abdominală
G. Depistarea limitelor organelor cavitare
H. Decelarea lichidului de ascită
I. Depistarea distensiei veziculei biliare
J. Detectarea matității deplasabile
14. La ascultația abdomenului zgomotele hidro-aerice dispar în caz de:

A. Contuzie hepatică
B. Peritonită veche
C. Infarct entero-mezenteric extins
D. Ocluzie intestinală mecanică
E. Tumori abdominale
 F. Ileus paralitic
G. Ileus postoperator
H. Dezechilibru hidro-electrolitic sever
I. Hemoragie digestivă superioară
J. Apendicită acută
15. Tușeul rectal se efectuiază:

A. Cu două degete (2 și 3)
B. În decubit ventral
C. Se utilizează un lubrifiant
D. Obligator se utilizează un anestezic local
E. Este contraindicat la femeile virgine
F. Cu mănuși
G. Cu degetul indicator
H. În poziție geno-pectorală
I. Obligator cu mănuși sterile
J. În poziție ginecologică
16. La tușeul rectal putem constata:

A. Ampulă rectală goală

B. Tumoră rectală
C. Hematemeză
D. Tumoră sigmoidiană
E. Epistaxis
F. Melenă
G. Rectoragie
H. Metroragie
I. „Țipătul duglasului”
J. Hematurie
17. Sindromul peritonitic poate apărea în caz de:

A. Ulcer duodenal perforat

B. Gastroenterită acută
C. Diverticul esofagian perforat
D. Diverticulită sigmoidiană perforată
E. Sarcină extrauterină ruptă
F. Pielonefrită
G. Apendicită acută perforată
H. Ulcer varicos
I. Colecistită acută perforată
J. Perforație jejunală posttraumatică
18. Sindromul peritonitic poate apărea în caz de:

A. Piosalpinx rupt în cavitatea peritoneală

B. Cancer de colon perforat
 C. Sarcină extrauterină ruptă
D. Varice esofagiene rupte
E. Chist ovarian torsionat
F. Ruptură de splină în doi timpi
G. Boala Crohn complicată cu perforație
H. Perforație diastatică de cec
I. Ulcer gastric perforat
J. Migrarea unui calcul biliar în tubul digestiv
19. Principalele simptome în sindromul peritonitic sunt:

A. Sindromul icteric
B. Sindromul anemic
C. Sindromul peritonitic
D. Sindromul carențial
E. Sindromul depresiv
F. Sindromul ocluziv
G. Sindromul dispeptic
H. Sindromul abdomenului supraacut
I. Sindromul torsiunii de organ
J. Sindromul hemoragic
20. Durerea în sindromul peritonitic are următoarele caracteristici:

A. Debut brusc
B. Strict localizată la nivelul organului afectat
C. Debut lent, progresiv
D. Cedează după antispastice
E. Localizare difuză
F. Caracter colicativ
G. Caracter constant
H. Nu cedează la medicația antalgică uzuală
I. Intensitate oscilantă
J. Intensitate mare
21. În sindromul peritonitic la inspecție putem constata:

A. Facies în „lună plină”

B. Abdomenul mult destins
C. Necroză tegumentară
D. Contractură musculară
E. Abdomenul mobil cu mișcările respiratorii
F. Abdomenul imobil cu mișcările respiratorii
G. Poziție antalgică în „cucoș de pușcă”
H. Facies hipocratică
I. Poziție în decubit dorsal cu mâinile încrucișate sub cap
J. Facies suferindă cu buze uscate și crăpate
22. În sindromul peritonitic la examenul abdomenului constatăm:
 A. Abdomen mobil cu mișcările respiratorii
B. Percutor se constată timpanism
C. Ascultativ zgomote hidro-aerice accentuate
D. Percutor se constată matitate
E. Ascultativ „liniște de mormânt”
F. „Abdomen de lemn”
G. Contractură musculară
H. Semnele de iritație peritoneală negative
I. Apărare musculară
J. Abdomen depresibil la palparea profundă
23. În sindromul peritonitic pot să apară următoarele semne de iritație
peritoneală:

A. „Țipătul fornexului”
B. Semnul Mayo-Robson
C. Semnul strănutului
D. Semnul Blumberg
E. Semnul tusei
F. „Țipătul duglasului”
G. Semnul Giordano
H. Semnul „clopoțelului”
I. Semnul Murphy
J. Semnul Mandel
24. Manevra Blumberg:

A. Apare datorită inflamației unui organ abdominal

B. Durerea este mai intensă în momentul decompresiei
C. Este pozitivă în sindromul peritonitic
D. Nu se efectuiază la pacienții obezi
E. Uneori manevra nu se poate efectua datorită contracturii abdominale
F. Se efectuiază prin compresie progresivă la nivelul peretelui abdominal
și decompresie bruscă
G. Durerea este mai intensă în momentul compresiei progresive și
dispare la decompresie
H. Se efectuiază prin compresie progresivă în punctul cistic și inspir
profund al pacientului
I. Apare datorită iritației peritoneale
J. Este specifică sindromului ocluziv
25. În sindromul peritonitic analizele de laborator arată următoarele modificări:

A. Proteina C reactivă scăzută

B. Neutrofilie
C. Limfocitoză
D. Leucocitoză
E. Amilazele crescute
 F. Presepsina crescută
G. VSH scăzut
H. Proteina C reactivă crescută
I. Fibrinogenul crescut
J. Euzinofilie
26. În sindromul peritonitic sunt recomandate următoarele explorări
paraclinice:

A. Laparoscopie
B. Scintigrafie hepatică
C. Colonoscopie
D. Endoscopie digestivă superioară
E. Ecografie abdominală
F. Radiografie abdominală simplă
G. Colangiografie retrogradă endoscopică
H. Irigografie
I. Tomografie computerizată abdominală
J. Laparocinteză
27. Pneumoperitoneul:

A. Poate fi depistat la radiografia abdominală simplă

B. Este un semn patognomonic pentru perforația tubului digestiv
C. Poate fi depistat la CT
D. După intervențiile laparoscopice persistă pentru totdeauna
E. Apare ca o colecție aerică în fundul de sac al lui Douglas
F. Apare ca o semilună între ficat și diafragm
G. Se evidențiază la ecografie
H. Nu apare postoperator
I. Nu are semnificație patologică la pacienții care au efectuat o
colonoscopie recentă
J. Reprezintă apariția de aer liber în cavitatea peritoneală
28. Principiile de tratament în sindromul peritonitic:

A. Tratamentul chirurgical este esențial

B. Antibioterapia este obligatorie
C. Tratamentul chirurgical se efectuiază doar dacă tratamentul cu
antibiotice nu a dat rezultate
D. Reechilibrarea hidro-electrolitică este indicată
E. Tratamentul chirurgical se efectuiază programat
F. Tratamentul chirurgical se efectuiază în urgență
G. Tratamentul antalgic nu se recomandă
H. Tratamentul antalgic se asociază obligator
I. Reechilibrarea volemică și transfuzia de sange sunt obligatorii
J. Antibioprofilaxia este obligatorie
29. Tratamentul chirurgical în sindromul peritonitic include:
 A. Drenajul cavității peritoneale nu se recomandă
B. Drenajul multiplu al cavității peritoneale
C. Nu se prelevează lichid peritoneal pentru examen bacteriologic dacă
aspectul este seros
D. Se efectuiază meșaj pentru a preveni hemoragia postoperatorie
E. Nu se efectuiază lavaj al cavității peritoneale pentru că poate
disemina infecția
F. Lavajul cavității peritoneale este obligator
G. Aspirarea lichidului peritoneal
H. Explorarea cavității peritoneale și depistarea sursei de contaminare
I. Nu se prelevează lichid peritoneal pentru examen bacteriologic dacă
pacientul a avut antibiotic preoperator
J. Eliminarea sursei de contaminare
30. Sindromul ocluziv:

A. Ocluzia intestinală mecanică nu se tratează chirurgical

B. Ocluzia inntestinală mecanică are indicație de tratament chirurgical
C. Reprezintă întreruperea tranzitului intestinal pentru materii fecale și
gaze
D. Ocluzia intestinală este dinamică când există o obstrucție care
comprimă intestinul din exterior
E. Ocluzia intestinală dinamică nu are indicație de tratament chirurgical
F. Ocluzia intestinală este mecanică când lipsește contracția
musculaturii intestinale
G. Reprezintă întreruperea vascularizației intestinului
H. Ocluzia intestinală dinamică are indicație de tratament chirurgical
I. Ocluzia intestinală este mecanică când există o obstrucție a lumenului
J. Ocluzia intestinală este dinamică când lipsește contracția musculaturii
intestinale
31. Ca obstacol intraluminal în sindromul ocluziv pot fi:

A. Corpi străini îngițiți voluntar

B. Fecaloame
C. Trombi masivi
D. Ghem de oxiuri
E. Ghem de ascarizi
F. Greșite membrane
G. Alimente care nu sunt bine mestecate
H. Corpi străini îngițiți accidental
I. Calculi biliari de mari dimensiuni
J. Alimente care nu sunt preparate termic
32. Cauze de obstacol parietal în sindromul ocluziv:

A. Cancer de ovar compresiv

B. Aderențe postoperatorii
 C. Fecaloame
D. Tumori benigne de intestin subțire
E. Hernie strangulată
F. Corpi străini
G. Tumori maligne de intestin subțire
H. Boala Crohn
I. Stenoze congenitale
J. Cancer de colon
33. Principalele simptome în sindromul ocluziv sunt:

A. Varsături importante
B. Oprirea tranzitului pentru materii fecale
C. Rectoragie
D. Dureri abdominale cu caracter colicativ
E. Contractură musculară
F. Diaree
G. Greață
H. Cefalee
I. Scădere ponderală
J. Distensie abdominală
34. La examenul clinic în sindromul ocluziv constatăm:

A. Contractură musculară
B. La tușeul rectal „țipătul duglasului”
C. La percuție timpanism
D. Abdomen suplu
E. Rezistență elastică abdominală
F. La percuție matitate
G. Distensie abdominală simetrică sau asimetrică
H. Zgomote hidro-aerice accentuate
I. Ampula rectală plină cu materii fecale
J. Vizualizarea undelor peristaltice
35. În sindromul ocluziv vărsăturile au următoarele caracteristici:

A. Sunt însoțite de cefalee

B. Apar spontan și sunt în cantitate mică
C. Sunt asociate cu diaree
D. Sunt abundente
E. Pot fi fecaloide
F. Pot fi alimentare
G. Pot fi bilioase
H. Sunt însoțite de dureri abdominale colicative
I. Se pot asocia cu fotofobie
J. Sunt incoercibile și asociate cu durere în bară
36. Anlizele de laborator se modifică în sindromul ocluziv după cum urmează:
 A. Scade clorul
B. Crește glicemia
C. Crește hematocritul
D. Scade hematocritul
E. Scade ureea
F. Scade potasiul
G. Scad trombocitele
H. Scade hemoglobina
I. Crește ureea
J. Crește creatinina
37. Ce modificări pot apărea la explorările imagistice în sindromul ocluziv?

A. Colonoscopia întotdeauna evidențiază obstacolul

B. Prezența unei formațiuni bine delimitate cu nivel hidro-aeric la nivelul
ficatului
C. Cadru colic și anse de intestin subțire nedilatate
D. Anse intestinale dilatate cu mișcări de brasaj
E. Lichid liber între anse
F. Distensia cadrului colic
G. Prezența pneumoperitoneului
H. Nivele hidro-aerice multiple
I. Nu apare lichid liber în cavitatea peritoneală
J. Prezența unui obstacol tumoral la nivelul colonului
38. Principiile de tratament în sindromul ocluziv:

A. Clismele sunt contraindicate pentru că pot accentua ocluzia

B. Rehidratare prin administrare de lichide per os
C. Reechilibrare volemică și hidro-electrolitică parenterală
D. Montarea unei sonde nazo-gastrice pentru evacuarea conținutului
gastric și diminuarea vărsăturilor
E. Oprirea alimentației per os
F. Intervenție chirurgicală cu înlăturarea obstacolului
G. Montarea sondei urinare este contrindicată pentru că accentuiază
durerea
H. Sonda nazo-gastrică se montează pentru alimentarea pacientului
I. Se administrează purgative
J. Efectuarea clismei evacuatorii
39. Posibilitățile de tratament chirurgical în sindromul ocluziv sunt:

A. Enterectomie segmentară
B. Efectuarea unei colostomii
C. Derivație bilio-digestivă
D. Derivație digestivă internă
E. Operația Hartmann
F. Efectuarea unei jejunostomii
 G. Montarea unei proteze expandabile la nivelul unei tumori de intestin
subțire
H. Cistostomie
I. Secționarea bridelor și aderențelor
J. Colectomie segmentară sigmoidiană cu anastomoză colo-colică
40. Sindromul hemoragic:

A. Hemoragie digestivă inferioară reprezintă o hemoragie internă

exteriorizată prin hematemeză
B. Reprezintă pierderea unei cantități de sânge din patul vascular
C. Hemoperitoneul reprezintă o hemoragie internă la nivelul cavității
pleurale
D. Hemoperitoneul reprezintă o hemoragie externă de la nivelul cavității
peritoneale
E. Hemoragie digestivă superioară reprezintă o hemoragie internă
exteriorizată prin rectoragie
F. Hemoragie digestivă inferioară reprezintă o hemoragie internă
exteriorizată prin rectoragii
G. Hemoragie digestivă superioară reprezintă o hemoragie internă
exteriorizată prin hematemeză și melenă
H. Hemoperitoneul reprezintă o hemoragie internă la nivelul cavității
peritoneale
I. La nivelul abdomenului se poate manifesta prin hemoragie externă
J. Hemoragia digestivă este o hemoragie internă care nu se
exteriorizează
41. Hemoperitoneul:

A. Poate apărea spontan prin ruptura unui organ patologic

B. Spontan apare doar la femei
C. Este o acumulare de sânge în cavitatea pericardică
D. Poate apărea în urma unei plăgi abdominale
E. Nu poate apărea în lipsa unui traumatism abdominal
F. Poate apărea în urma unei contuzii abdominale
G. Este o acumulare de sânge în cavitatea peritoneală
H. Apare doar în urma unei contuzii abdominale
I. Poate apărea în urma unui traumatism abdominal
J. Reprezintă o exteriorizare de sânge de la nivelul tubului digestiv
42. În caz de hemoperitoneu apare:

A. Sete
B. Oligurie
C. Hipertensiune arterială
D. Tahicardie
E. Hematemeză
F. Sincopă
 G. Fibrilație atrială
H. Hipotensiune arterială
I. Poliurie
J. Senzație de foame
43. La examenul clinic în caz de hemoperitoneu constatăm:

A. Percutor se determină timpanism

B. Abdomenul ușor mărit de volum
C. Se poate observa marca traumatică
D. Auscultativ se evidențiază accentuarea zgomotelor hidroaerice
E. Întotdeauna evidențiem o plagă abdominală
F. La palpare durere moderată mai ales la nivelul organului lezat
G. Paloare tegumentară
H. Tegumente calde și congestive
I. Percutor se determină matitate
J. Contractura abdominală este un semn constant
44. Următoarele afirmații sunt corecte:

A. Melena reprezintă exteriorizarea unui hemoperitoneu prin canalul anal

B. Melena poate apărea concomitent cu hematemeza
C. Hematemeza apare în caz de hemoragie digestivă superioară
D. Hematemeza apare în caz de hemoragie digestivă inferioară
E. Rectoragia este un scaun cu sânge roșu și chiaguri
F. Melena poate să aibă aspect de „zaț de cafea”
G. Melena reprezintă un scaun negru, lucios, fetid cu aspect de păcură
H. Hematemeza poate să aibă aspect de „zaț de cafea”
I. Rectoragia apare în caz de ulcer gastric hemoragic
J. Hematemeza are aspect de sânge roșu aerat și spumos
45. Primele analize pe care le ceri în caz de sindrom hemoragic sunt:

A. Bilirubina totală
B. Leucocitele
C. Creatinina
D. Trombocitele
E. Proteinele totale
F. Grupul sanguin
G. Idicele de protrombină
H. Glicemia
I. Hematocritul
J. Hemoglobina
46. Explorările imagistice care se recomandă la un pacient cu hemoragie
digestivă:

A. Videocapsula nu este utilă în caz de hemoragie digestivă inferioară

 B. Laparoscopia îți permite să vizualizezi mucoasa intestinală și să
depistezi sursa de hemoragie
C. La un pacient cu hemoragie digestivă inferioară se recomandă RMN
D. La un pacient care are melenă se începe cu endoscopie digestivă
superioară
E. La un pacient care are melenă se începe cu colonoscopie
F. La un pacient cu hemoragie digestivă inferioară se recomandă angio-
CT
G. În caz de hematemeză se recomandă eso-gastro-duodenoscopie
H. La un pacient cu melenă se poate administra o videocapsulă
I. In caz de hematemeză se recomandă bronhoscopie
J. La un pacient cu rectoragii se recomandă colonoscopie
47. În caz de hemoperitoneu:

A. Laparoscopia nu este o soluție

B. Tomografia computerizată este cea mai indicată explorare
C. Tomografia computerizată se poate efectua doar la pacienții stabili
hemodinamic
D. Ecografia poate evidenția leziuni ale ficatului sau ale splinei
E. Endoscopia digestivă superioară poate evidenția sursa sângerării
F. Puncția peritoneală este cotraindicată
G. Ecografia este primă explorare care se efectuiază
H. Radiografia abdominală simplă poate preciza diagnosticul
I. Tomografia computerizată nu se poate efectua la gravide
J. Scintigrafia hepatică este utilă
48. Principiile de tratament în sindromul hemoragic:

A. Antibioterapia face parte din tratamentul de bază

B. Transfuzia de sânge se administrează la pacienții cu hemoglobină mai
mare de 10 g/dl
C. Tratamentul chirurgical are un rol decisiv
D. Transfuzia de sânge se administrează la pacienții cu hemoglobină sub
7 g/dl
E. Hemostaticele sunt indicate la acești pacienți
F. Se începe cu administrarea de soluții cristaloide și coloide
G. Anticoagulantele se administrează de la început
H. Administrarea soluției de glucoză 10% este contraindicată
I. Reechilibrarea volemică se începe imediat
J. Transfuzia de sănge se efectuiază la toți pacienții cu hemoragie
49. Tratamentul hemoragiei digestive superioare:

A. Se poate efectua prin ambulator

B. Plasma proaspat congelată nu se utilizează
C. Poate fi medicamentos
D. Montarea sondei Blakemore este o posibilitate de hemostază
 E. Se poate realiza pe cale endoscopică
F. Este întotdeauna chirurgical
G. Montarea sondei Foley este o posibilitate de hemostază
H. Administrarea inhibitorilot de pompă de protoni este esențială
I. Poate fi chirurgical
J. Vitamina K nu se administrează
50. În sindromul torsiunii de organ:

A. Organele bine fixate se torsionează mai des

B. Existența unui pedicul vascular lung este un factor favorizant
C. Tumorile fixe favorizează torsiunea
D. Laxitatea ligamentară poate fi un factor favorizant
E. Factorul declanșator este modificarea bruscă a presiunii
intraabdominale
F. Existența unui pedicul vascular scurt este un factor favorizant
G. Tumorile excentrice, mobile favorizează torsiunea
H. Bridele contribuie la apariția acestui sindrom
I. Factorul declanșator este mobilitatea excesivă a pacientului
J. Factorul declanșator este scăderea ponderală
51. Care organe se pot torsiona?

A. Splina
B. Ficatul
C. Ovarul
D. Rectul
E. Rinichiul
F. Colonul sigmoid
G. Prostata
H. Ileonul
I. Duodenul
J. Marele epiploon
52. În sindromul torsiunii de organ putem constata:

A. Tumoră mobilă, elastică, nedureroasă

B. „Abdomen de lemn”
C. Debut insidios cu durere cronică
D. Marcă traumatică
E. Disurie și nicturie
F. Formațiune tumorală dureroasă
G. Debut brusc cu durere violentă
H. Poziție antalgică
I. Grețuri și vărsături
J. Deformare abdominală
53. Care explorări imagistice sunt utile în sindromul torsiunii de organ?
 A. Mediastinoscopie
B. Tomografie cu emisie de pozitroni (Pet CT)
C. Tomografie computerizată
D. Ecografie abdominală
E. Mamografie
F. Radiografie abdominală simplă
G. Laparoscopie
H. Videocapsula
I. Scintigrafie
J. Rezonanță magnetică nucleară
54. Principii de tratament în sindromul torsiunii de organ:

A. Tratament antalgic
B. Tratament chirurgical în urgență
C. Tratament imunomodulator
D. Rezecția organului afectat
E. Profilaxie prin vaccinare
F. Supravegherea pacientului și doar în caz de necroză se intervine
chirurgical
G. Tratament hemostatic
H. Puncție și evacuarea lichidului abdominal
I. Detorsionarea organului afectat
J. Tratament anticoagulant
55. Sindromul abdomenului supraacut:

A. Include volvulusul de intestin subțire

B. Include ruptura splenică
C. Este cel mai grav sindrom
D. Are evoluție scurtă și prognosticul este favorabil
E. Predomină starea de șoc cu insuficiență multiorganică
F. Are evoluție gravă și adesea prognostic nefavorabil
G. Include infarctul entero-mezenteric
H. Include pancreatita acută necrotico-hemoragică
I. Predomină starea de comă
J. Include hepatita fulminantă
56. Următoarele afirmații referitoare la abdomenul supraacut sunt Corecte:

A. Deseori în infarctul entero-mezenteric se practică doar laparotomie

exploratorie
B. În pancreatita acută necrotico-hemoragică intervenția chirurgicală se
recomandă imediat
C. În pancreatita acută necrotico-hemoragică intervenția chirurgicală se
recomandă cât mai tardiv
D. Consumul de alcool și litiaza biliară sunt principala cauză în apariția
pancreatitei acute severe
 E. Consumul de alcool și litiaza biliară sunt principala cauză în apariția
infarctului entero-mezenteric
F. În infarctul entero-mezenteric se practică enterectomie totală
G. Transplantul de intestin subțire este principala metodă de tratament în
infarctul entero-mezenteric
H. Infarctul entero-mezenteric apare frecvent la persoanele vârstnice cu
tulburări de ritm cardiac
I. Pancreatita acută severă apare frecvent la persoanele cu tulburări de
ritm cardiac
J. Pacientul cu abdomen supraacut trebuie internat direct în secția de
terapie intensivă
57. Pacient în vârstă de 38 ani, fumător, se prezintă în serviciul chirurgical
pentru dureri abdominale intense, greață, o vărsătură alimentară la 2 ore de
la apariția durerilor. A luat o pastilă de Controloc și una de Algocalmin, dar
durerile nu au cedat. Are respirație superficială și o poziție de decubit
lateral cu picioarele flectate la abdomen. La palpare se constată o
contractură abdominală. Care afirmații referitoare la acest caz sunt corecte?

A. Este vorba de un sindrom peritonitic

B. Antibioterapia se începe preoperator
C. Nu are indicație de antibioterapie
D. Se recomandă montarea unei sonde nazo-gastrice
E. Dacă se constată pneumoperitoneu are indicație de tratament
chirurgical în urgență
F. Se recomandă efectuarea unei endoscopii digestivă superioare
G. Se recomandă efectuarea unei clisme evacuatorii
H. Este vorba de un sindrom abdominal supraacut
I. Se recomandă efectuarea unei radiografii abdominale simple
J. Dacă se constată pneumoperitoneu are indicație de tratament
endoscopic
58. Pacientă de 23 ani, necăsătorită, se prezită în urgență pentru dureri intense
în hipogastru și fosa iliacă dreaptă. Durerile au apărut brusc în urma unei
sărituri de la înălțime. Din antecedentele personale constatăm că ciclul
menstrual este neregulat. La inspecția abdomenului se constată o
mobilitate limitată cu mișcările respiratorii. La palpare se constată o
formațiune tumorală de 6 cm în hipogastru, elastică și foarte dureroasă.
Care afirmații sunt Corecte?

A. Dacă hemoglobina și hematocritul au valori normale nu se recomandă

tratament chirurgical
B. Poate fi un chist ovarian torsionat
C. Se recomandă montarea unei sonde urinare
D. Se recomandă o laparoscopie diagnostică
E. Se recomandă montarea unei sonde nazo-gastrice
F. Poate fi un sindrom hemoragic
G. Un tratament chirurgical este obligator în acest caz
 H. Poate fi un volvulus de colon sigmoid
I. Se recomandă efectuarea unei ecografii abdominale
J. Se recomandă efectuarea unei colonoscopii
59. Un pacient în vârstă de 69 ani se prezintă la medicul de familie pentru
astenie, paloare tegumentară și scaune melenice de 3 zile. Tensiunea
arterială este 140/70 mm. col Hg. Ce recomandați la acest pacient?

A. Montarea unei perfuzii cu ser fiziologic

B. Consult chirurgical în urgență
C. Tratament medicamentos și supraveghere într-o secție de chirurgie
D. Consult gastro-enterologic programat
E. Tratament chirurgical în urgență
F. Transfuzie de sânge
G. Recoltarea formulei leucocitare
H. Efectuarea unei endoscopii digestive superioare
I. Efectuarea unei endoscopii digestive inferioare
J. Recoltarea hemoglobinei și eritrocitelor
60. Hernia peretelui abdominal reprezintă un defect parietalbine definit:

A. Un tip particular de hernie este hernia obturatorie

B. la nivelul tunicilor musculare
C. se grupează în două categorii principale: hernii ale peretelui
abdominal şi hernii inghinale
D. prin care se exteriorizează conţinutul cavităţii abdominale
E. Pot apărea doar in anumite regiuni ale peretelui abdominal
F. la nivelul structurilor musculare şi fasciale
G. pot apărea în diferite regiuni ale peretelui abdominal
H. Un tip particular de hernie este hernia ombilicala
I. la nivelul structurilor musculare şi neuronale
J. se grupează în patru categorii principale
61. Stratigrafia peretelui abdominal:

A. Zona centrală a peretelui abdominal este formată din linea alba

B. teaca anterioară se întinde de la xifoid la pube
C. împărtit într-o zonă centrală şi una laterală
D. împărtit într-o zonă centrală lateral si mediana
E. teaca anterioară se întinde de la xifoid la ombilic
F. tecile anterioară şi posterioară învelesc portiunea superioară a
muşchiului drept abdominal
G. Linea alba este reprezentată de unirea laterală a fasciilor anterioară şi
posterioară ale muşchiului drept abdominal.
H. tecile anterioară şi posterioară învelesc portiunea superioară a
muşchiului oblic extern
I. Linea alba este reprezentată de unirea mediană a fasciilor anterioară
şi posterioară ale muşchiului drept abdominal.
 J. zona centrală a peretelui abdominal este formată din linea Spiegel
62. Stratigrafia peretelui abdominal:

A. Sub „linea semilunaris", peretele abdominal central este compus doar

din muşchiul drept abdominal
B. Teaca posterioară se întinde până la nivel imediat subombilical, unde
se termină sub denumirea de „linea semilunaris"
C. Teaca posterioară se întinde până la nivel imediat subombilical
D. Teaca posterioară se întinde până la nivel imediat subombilical, unde
se termină sub denumirea de „linea semiulnaris"
E. Peretele abdominal lateral este compus din mai multe straturi, ce
prezintă fascii mai puţin proeminente.
F. Sub „linea semilunaris", peretele abdominal central este compus doar
din muşchiul drept abdominal şi din teaca anterioară a acestuia.
G. Fascia transversalis este cel mai profund strat, situat sub muşchiul
transvers abdominal
H. Teaca posterioară se întinde până la nivel imediat supraombilical
I. Fascia transversalis este cel mai superficial strat, situat deasupra
muşchiului transvers abdominal
J. Peretele abdominal lateral este compus din putine straturi, ce prezintă
fascii proeminente.
63. Vascularizaţia peretelui abdominal central:

A. Vasele perforante asigură ţesutului subcutanat si sunt ramuri ale

vaselor coronare
B. vasele epigastrice superioare şi inferioare au un traiect cranio-caudal
prin muşchiul drept abdominal
C. este asigurată de vasele epigastrice superioare şi inferioare
D. Vasele perforante se exteriorizează anterior, pe toată lungimea
muşchiului drept abdominal
E. vasele epigastrice superioare şi inferioare au un traiect antero-
posterior prin muşchiul drept abdominal
F. Vasele perforante nu asigură vascularizaţia tegumentului
G. Vasele perforante asigură vascularizaţia tegumentului
H. este asigurată de vasele epigastrice laterale si anterioare
I. Vasele perforante asigură ţesutului subcutanat si sunt ramuri ale
vaselor epigastrice
J. Vasele perforante se exteriorizează posterior, pe toată lungimea
muşchiului drept abdominal
64. Principalele tipuri de hernii:

A. Herniile ventrale sunt hernii primare

B. Herniile ventrale sunt hernii secundare
C. Herniile ventrale nu sunt asociate cu o incizie anterioară a peretelui
abdominal
 D. Herniile ventrale sunt localizate oriunde pe linia mediană
E. Herniile ventrale sunt asociate cu o incizie anterioară a peretelui
abdominal
F. Herniile ventrale sunt localizate oriunde pe linia semilunata
G. Herniile ventrale sunt hernii localizate pe linia mediană, supra sau
subombilical.
H. Herniile ombilicale apar specific la nivelul ombilicului
I. Herniile ombilicale apar specific la nivel subombilical
J. Herniile ventrale sunt hernii localizate pe linia mediană subpubian
65. Principalele tipuri de hernii:

A. Herniile pot fi primare

B. Herniile pot fi recidiva unor herniorafii anterioare.
C. Herniile ombilicale apar specific la nivelul ombilicului
D. Herniile incizionale se dezvoltă pe locul unor incizii anterioare
E. Herniile ombilicale apar specific la nivel subombilical
F. Herniile incizionale nu pot fi la nivelul peretelui abdominal.
G. Herniile incizionale pot fi situate oriunde la nivelul peretelui abdominal.
H. Herniile incizionale se dezvoltă pe locul unor incizii posterioare
I. Herniile pot fi tertiare
J. Herniile pot fi recidiva unor herniorafii secundare
66. Hernia Spiegel:

A. hernia Spiegel apare în cadranul inferior drept sau stâng şi implică

exteriorizarea elementelor posterioare ale peretelui abdominal
B. hernia Spiegel este vizibilă si palpabilă
C. hernia Spiegel, apare în zona de separare a marginii inferioare a
fasciei posterioare cu marginea laterală a muşchiului drept abdominal
D. hernia Spiegel poate să nu fie vizibilă sau palpabilă
E. hernia Spiegel în mod normal, implică toate straturile anterioare ale
peretelui abdominal
F. hernia Spiegel apare într-o zonă necaracteristică
G. hernia Spiegel apare în cadranul superior drept sau stâng şi implică
exteriorizarea elementelor posterioare ale peretelui abdominal
H. hernia Spiegel în mod normal, nu implică straturile anterioare ale
peretelui abdominal
I. hernia Spiegel apare într-o zonă caracteristică
J. hernia Spiegel, apare în zona de unire a marginii inferioare a fasciei
posterioare cu marginea laterală a muşchiului drept abdominal
67. Principalele tipuri de hernii:

A. diastazisul de muşchi drepţi abdominali reprezintă o subţiere a liniei

mediane superioare abdominale fără a exista un defect parietal
B. diastazisul de muşchi drepţi abdominali conduce la devierea
anterioară a muşchiului drept abdominal
 C. diastazisul de muşchi drepţi abdominali reprezintă o ingrosare a liniei
mediane superioare abdominale fără a exista un defect parietal
D. diastazisul de muşchi drepţi abdominali conduce la devierea laterală a
muşchiului drept abdominal
E. Diastazisul de muşchi drepţi abdominali se prezintă ca o proeminenţă
la manevra Murphy
F. Termenul de hernie presupune cel puţin doua defecte partiale al
peretelui abdominal.
G. Diastazisul de muşchi drepţi abdominali se prezintă ca o proeminenţă
la manevra Valsalva
H. diastazisul de muşchi drepţi abdominali este cauzat de întinderea şi
slăbirea liniei albe
I. diastazisul de muşchi drepţi abdominali este cauzat de ruperea liniei
albe
J. Termenul de hernie presupune cel puţin un defect partial al peretelui
abdominal.
68. Hernii. Consideraţii clinice:

A. Obiectivul tratamentului în caz de hernie este acela de a reduce la

minim riscul de încarcerare
B. Din punct de vedere clinic, herniile pot fi asimptomatice, simptomatice,
acute şi supraacute
C. Din punct de vedere clinic, herniile pot fi de patru tipuri
D. Tabloul clinic, antecedentele personale chirurgicale, caracteristicile
herniei şi factorii ce ţin de pacient constituie variabile fara importanţă
semnificativă.
E. Din punct de vedere clinic, herniile pot fi asimptomatice, simptomatice,
subacute şi acute.
F. Din punct de vedere clinic, herniile pot fi de doua tipuri
G. Obiectivul tratamentului în caz de hernie este acela de a reduce la
minim riscul de strangulare
H. Tabloul clinic, antecedentele personale chirurgicale, caracteristicile
herniei şi factorii ce ţin de pacient constituie variabile cuimportanţă
semnificativă.
I. Obiectivul tratamentului în caz de hernie este acela de a reduce la
minim riscul de torsiune
J. Obiectivul tratamentului în caz de hernie este acela de a reduce la
minim riscul de crestere in volum
69. Hernii. Tablou clinic:

A. Herniile asimptomatice sunt de obicei descoperite întâmplător

B. herniile asimptomatice se pot reduce fie spontan, în decubit dorsal, fie
se pot reduce manual de către pacient sau personalul medical
 C. Riscul de complicaţii scade atunci când se reduce o hernie printr-un
defect parietal de mici dimensiuni sau când conţinutul herniei este de
mari dimensiuni
D. herniile asimptomatice sunt, de cele mai multe ori, reductibile
E. Herniile asimptomatice sunt de obicei descoperite la CT
F. herniile pot fi de cinci tipuri
G. herniile pot fi de patru tipuri
H. herniile asimptomatice sunt, de cele mai multe ori, ireductibile
I. Riscul de complicaţii creşte atunci când se reduce o hernie printr-un
defect parietal de mici dimensiuni sau când conţinutul herniei este de
mari dimensiuni
J. herniile asimptomatice se pot reduce în decubit antero-lateral
70. Herniile simptomatice:

A. au atât simptome subacute, cât şi simptome acute

B. durerea poate fi resimţită local, la nivelul herniei sau generalizat, sub
formă de crampe abdominale
C. Cel mai frecvent simptom întâlnit în afectarea subacută este durerea
D. durerea poate fi resimţită local, la nivelul herniei sau generalizat, sub
formă de frisoane
E. au doar simptome acute
F. Durerea este intotdeuna continuă
G. Cel mai frecvent simptom întâlnit în afectarea subacută este greata
H. Durerea poate fi exacerbată de efortul de ridicare sau de activitatea
fizică uzuală.
I. Durerea poate fi continuă sau internitentă
J. Durerea nu este exacerbată de efortul de ridicare sau de activitatea
fizică uzuală.
71. Herniile simptomatice:

A. au doar simptome acute

B. nu trebuie să beneficieze de intervenţie chirurgicală
C. Durerea poate fi exacerbată de efortul de ridicare sau de activitatea
fizică uzuală.
D. Durerea nu este exacerbată de efortul de ridicare sau de activitatea
fizică uzuală.
E. ar trebui să beneficieze de intervenţie chirurgicală
F. decizia de intervenţie chirurgicală, trebuie stabilită atunci cand exista
perioada de remisiune a durerii
G. Cel mai frecvent simptom întâlnit în afectarea subacută este greata
H. lnaintea deciziei de intervenţie chirurgicală, trebuie stabilită cu
certitudine originea durerii
I. au atât simptome subacute, cât şi simptome acute
J. Cel mai frecvent simptom întâlnit în afectarea subacută este durerea
72. Herniile incarcerate:
 A. Hernia încarcerată în sine, în special cea nedureroasă, nu necesită
intervenţie chirurgicală de urgenţă.
B. organele din sacul herniar pot fi reduse în cavitatea peritoneală
C. Încarcerarea herniei este definită ca o „deblocare" a conţinutului
D. organele din sacul herniar nu mai pot fi reduse în cavitatea
peritoneală
E. hernia încarcerată poate evolua către o posibilă strangulare,
F. herniile recent încarcerate necesită intervenţie chirurgicală în 24-48
ore de la prezentare.
G. Hernia încarcerată în sine, în special cea nedureroasă, necesită
intervenţie chirurgicală de urgenţă.
H. hernia încarcerată nu poate evolua către strangulare
I. Încarcerarea herniei este definită ca o „blocare" a conţinutului
J. herniile recent încarcerate necesită intervenţie chirurgicală în 4-6 ore
de la prezentare.
73. Herniile incarcerate:

A. După reducerea herniei, pacientul poate fi externat

B. Organele reduse intotdeauna sufera leziuni de infarctizare
C. Se acceptă reducerea herniei sub sedare
D. După reducerea herniei, pacientul trebuie internat şi monitorizat în
spital
E. Herniile încarcerate acute care nu pot fi reduse necesită adesea
inervenţie chirurgicală de urgenţă.
F. Nu se acceptă reducerea herniei sub sedare
G. Organele reduse pot suferi leziuni de infarctizare sau pot fi deja
ischemiate
H. Herniile încarcerate acute care nu pot fi reduse nu necesită inervenţie
chirurgicală de urgenţă.
I. Hernia încarcerată în sine, în special cea nedureroasă, necesită
intervenţie chirurgicală de urgenţă.
J. conţinutul redus în cavitatea peritoneală poate să fi fost strangulat
74. Herniile incarcerate:

A. Strangularea poate fi sugerată de prezenţa peritonitei localizate de

acidoză, leucocitoză sau de modificări de culoare a tegumentului
sugestive pentru necroza ţesutului subiacent.
B. După reducerea herniei, pacientul trebuie internat şi monitorizat în
spital
C. semnele imagistice de ocluzie·indică o hernie strangulată şi impun
necesitatea intervenţiei chirurgicale de urgenţă
D. Simptomatologia pacientului nu oferă infonnaţii esenţiale care să
indice necesitatea unei intervenţii în regim de urgenţă
E. În cazul strangulării conţinutului sacului herniar, se impune intervenţia
chirurgicală de urgenţă, cu scopul repararii peretelui anterior
 F. Simptomatologia pacientului oferă infonnaţii esenţiale care să indice
necesitatea unei intervenţii în regim de urgenţă absolută sau amânată
G. Herniile încarcerate acute care nu pot fi reduse nu necesită inervenţie
chirurgicală de urgenţă.
H. În cazul strangulării conţinutului sacului herniar, se impune intervenţia
chirurgicală de urgenţă, cu scopul reducerii herniei
I. semnele imagistice de ocluzie·indică o hernie femurala şi nu impun
necesitatea intervenţiei chirurgicale
J. După reducerea herniei, pacientul poate fi externat
75. Caracteristicile herniei:

A. În cazul în care dimensiunile herniei şi localizarea sa nu pot fi stabilite

doar prin examenul clinic, atunci este necesară efectuarea tomografiei
computerizate (CT)
B. efectuarea tomografiei computerizate (CT) nu este necesara ecografia
fiind singura care poate oferi elemente de certitudine
C. Strangularea poate fi sugerată de prezenţa peritonitei localizate de
acidoză, leucocitoză sau de modificări de culoare a tegumentului
sugestive pentru necroza ţesutului subiacent.
D. Strategia chirurgicală este stabilită în funcţie de caracteristicile
defectului parietal şi nu neaparat de localizarea precisă a herniei
E. În cazul strangulării conţinutului sacului herniar, se impune intervenţia
chirurgicală de urgenţă, cu scopul reducerii herniei
F. În cazul strangulării conţinutului sacului herniar, se impune intervenţia
chirurgicală de urgenţă, cu scopul repararii peretelui anterior
G. efectuarea tomografiei computerizate (CT) pentru a confirma poziţia şi
dimensiunile defectului, precum şi a oferi infonnaţii despre organele
implicate
H. Herniile încarcerate acute care nu pot fi reduse nu necesită inervenţie
chirurgicală de urgenţă.
I. Strategia chirurgicală este stabilită în funcţie de caracteristicile
defectului parietal şi de localizarea precisă a herniei
J. dimensiunile herniei şi localizarea sa pot fi stabilite doar prin
examenul clinic
76. Hernia. Tratamentul chirurgical:

A. Tehnicile alloplastice presupun plasarea unei proteze pentru a

consolida peretele abdominal
B. Opţiunile de tehnici de reparare a herniilor nu includ tehnici tehnici de
separare a componentelor.
C. Tehnica chirurgicală este aleasă impreuna cu pacientul
D. Tehnicile alloplastice presupun plasarea unei proteze cimentate
pentru a consolida peretele abdominal
E. plasele chirurgicale pot fi împărtite în plase absorbabile sau non-
absorbabile şi plase sintetice sau biologice.
 F. să limiteze potenţiala morbiditate
G. Opţiunile de tehnici de reparare a herniilor includ tehnici anatomice,
tehnici allopastice şi tehnici de separare a componentelor.
H. Tehnica chirurgicală aleasă trebuie să minimizeze riscul de recidivă
postoperatorie
I. plasele chirurgicale pot fi împărtite în plase absorbabile şi plase
reologice.
J. Morbiditatea in tratamentul herniilor este zero
77. Hernia. Tratamentul chirurgical:

A. ţesutul peretelui abdominal se dezvoltă printre porii plasei

B. Organismul încorporeaza plasa în peretele abdominal şi astfel
consolidându-l.
C. Plasa sintetică non-absorbabilă asigură închiderea temporară a
defectului herniar.
D. Plasa sintetică non-absorbabilă asigură închiderea permanentă a
defectului herniar.
E. Plasa poate provoca reacţii tisulare locale
F. Organismul încorporeaza plasa în peretele abdominal şi astfel ii
confera elasticitate.
G. ţesutul peretelui abdominal se dezvoltă pe langa porii plasei
H. Plasa chirurgicală este utilizată în special în herniile cu risc scazut de
recurenţă
I. Plasa poate provoca reacţii tisulare generale
J. Plasa chirurgicală este utilizată în special în herniile cu risc crescut de
recurenţă
78. Hernia. Tratamentul chirurgical:

A. materialele biologice şi non-absorbabile se utilizează în situaţii de

contaminare intra-abdominală
B. Fiind un corp străin, plasa este susceptibilă la infecţie, care poate fi
dificil de eradicat.
C. Există unele tipuri de plase care sunt destinate montării
intraperitoneale
D. Fiind un corp străin, plasa este susceptibilă la infecţie, dar care poate
fi usor de eradicat.
E. Eroziunea poate fi deosebit de problematică în cazul în care plasa
este poziţionată intraperitoneal în contact direct cu structurile
viscerale.
F. materialele biologice şi non-absorbabile se utilizează numai dupa
obtinerea rezultatului la antibiograma intra-abdominală
G. Comparabil cu plasele sintetice şi non-absorbabile, plasele biologice
şi absorbabile sunt susceptibile la infecţie
H. Comparabil cu plasele sintetice şi non-absorbabile, plasele biologice
şi absorbabile sunt mult mai puţin susceptibile la infecţie
 I. Există unele tipuri de plase care sunt destinate montării tegumentar
J. Eroziunea poate fi deosebit de problematică în cazul în care plasa
este poziţionată extraperitoneal în contact direct cu structurile
viscerale.
79. Hernia. Tratamentul chirurgical:

A. Plasa poate fi plasată în manieră „onlay", la suprafaţa musculaturii

peretelui abdominal
B. În tehnica „every-lay" plasa se montează fie în spaţiul preperitoneal,
fie în spaţiul intraperitoneal
C. Plasa poate fi plasată cu scop de întărire a suturii primare
D. Se monteaza plasa în spaţiul intraperitoneal, mai ales în cazurile în
care abdomenul cicatricial împiedică separarea peritoneului de
straturile peretelui abdominal
E. În tehnica „underlay" plasa se montează fie în spaţiul preperitoneal, fie
în spaţiul intraperitoneal
F. Se monteaza plasa în spaţiul intraperitoneal, mai ales în cazurile în
care abdomenul cicatricial nu împiedică separarea peritoneului de
straturile peretelui abdominal
G. Plasa poate fi plasată în manieră „single", la suprafaţa musculaturii
peretelui abdominal
H. Plasa poate fi plasată în manieră „dual-lay", în profunzimea muşchilor.
I. Plasa poate fi plasată în manieră „underlay", în profunzimea
muşchilor.
J. Plasa poate fi plasată cu scop estetic abdominal
80. Hernia. Abordul minim-invaziv versus abordul deschis:

A. faţă de chirurgia deschisă, abordul minimi invaziv poate fi mai dificil

din cauza lipsei antrenamentului chirurgical
B. Cel mai important beneficiu al chirurgiei minim-invazive este
reducerea semnificativă a infecţiilor de plagă;
C. faţă de chirurgia deschisă, abordul minimi invaziv poate fi mai dificil
din cauza lipsei simtului tactil şi a limitării mişcărilor intraoperatorii.
D. Comparativ cu abordul deschis, dezavantajele abordului minim-
invaziv includ morbiditate mai mare
E. Comparativ cu abordul deschis, avantajele abordului minim-invaziv
include morbiditate mai redusă
F. Abordul minim-invaziv necesită disecţia aderenţelor peritoneale pentru
a elibera camera de lucru intra-abdominală
G. Abordul minim-invaziv nu necesită disecţia aderenţelor peritoneale
H. herniile peretelui abdominal pot fi tratate prin abord clasic deschis sau
prin abord minim-invaziv
I. Cel mai important beneficiu al chirurgiei minim-invazive este
reducerea semnificativă a timpului operator;
 J. herniile peretelui abdominal pot fi tratate doar prin abord clasic
deschis
81. Hernia. Complicaţii postoperatorii frecvente:

A. seromul se poate palpa şi poate ridica suspiciunea de recidivă

postoperatorie
B. seromul nu se poate palpa şi dar poate ridica suspiciunea de recidivă
postoperatorie
C. Nu este recomandată drenarea unui serom necomplicat, din cauza
riscului de infectare.
D. seromul nu prezintă expansiune la manevra Valsalva, aşa cum apare
în hernia recidivată şi nu este, în mod obişnuit, dureros
E. Seromul se poate dezvolta la distanta de locul operator
F. Seromul se poate dezvolta în spaţiul anterior ocupat de conţinutul
herniar sau în alte potenţiale spaţii care se pot crea în cursul disecţiei
G. seromul prezintă expansiune la manevra Riolan, aşa cum apare în
hernia recidivată şi nu este, în mod obişnuit, dureros
H. De cele mai multe ori, pentru a reduce riscul de apariţie a seromului,
sacul peritoneal este excizat
I. De cele mai multe ori, pentru a reduce riscul de apariţie a seromului,
sacul peritoneal nu este excizat
J. Este recomandată drenarea unui serom necomplicat, din cauza
riscului de infectare
82. Hernia. Complicaţii postoperatorii frecvente:

A. Prevenţia infecţiei se realizează prin evitarea montării plasei în

ţesuturi contaminate
B. Recunoaşterea precoce şi gestionarea infecţiei superficiale sunt
esenţiale prin utlizarea de Cloramfenicol
C. Abcesul care să necesite excizia plasei poate fi punctionat
retroperitoneal.
D. Prevenţia infecţiei se realizează prin administrarea de antibioterapie
preoperatorie
E. Recunoaşterea precoce şi gestionarea infecţiei superficiale sunt
esenţiale
F. Prevenţia infecţiei se realizează prin montarea plasei în ţesuturi
sterilizate intraoperator
G. Vindecara defectuoasă sau abcesul care să necesite excizia plasei
cresc riscul de recidivă herniară.
H. Infecţia de plagă conduce la vindecare rapida dar cu aparitia unei
cicatrici cheloide
I. Prevenţia infecţiei se realizează prin administrarea de antibioterapie
postoperatorie
J. Infecţia de plagă poate conduce la vindecare defectuoasă sau la
abces care să necesite excizia plasei
83. Hernia. Consideraţii embriologice:

A. Învelişul din peritoneul rezidual este aderent la testicul şi rămâne ca

tunică vaginală.
B. testiculul iese din abdomen prin inelul extern în fascia transversalis şi
intră în canalul vaginal
C. Pe măsură ce testiculul coboară prin inelul extern, cordonul spermatic
este înfăşurat de fibre superioare ale oblicului extern, formând
muşchiul cremaster
D. Inţelegerea căii de coborâre a testiculului ajută la clarificarea
anatomiei canalului inghinal
E. Inţelegerea căii de coborâre a testiculului ajută la clarificarea
anatomiei canalului ovarian
F. Pe măsură ce testiculul coboară prin inelul intern, cordonul spermatic
este înfăşurat de fibre inferioare ale oblicului intern, formând muşchiul
cremaster
G. Când testiculul ajunge la poziţia sa finală în scrot, conexiunea
peritoneală cunoscută sub numele de „proces vaginal" ar trebui să se
deschida.
H. Când testiculul ajunge la poziţia sa finală în scrot, conexiunea
peritoneală cunoscută sub numele de „proces vaginal" ar trebui să se
invagineze
I. Învelişul din peritoneul rezidual este aderent la testicul şi rămâne ca
tunică testiculara “tunica scurta”
J. testiculul iese din abdomen prin inelul intern în fascia transversalis şi
intră în canalul inghinal
84. Hernia. Alegerea unei tehnici:

A. Tehnicile deschise, mari, anatomice, precum McVay şi Bassini au fost

înlocuite cu reparaţii protetice, deschise, cu morbiditate redusă, cum
ar fi procedeul Lichtenstein
B. Tehnicile deschise, mari, anatomice, precum Maya şi Bassini au fost
înlocuite cu reparaţii protetice, deschise, cu morbiditate redusă, cum
ar fi procedeul Morgenstein
C. a fost demonstrat faptul că tehnicile minim-invazive îmbunătăţesc
viteza de recuperare a pacientului
D. abordarea chirurgicală optimă pentru repararea herniei trebuie
adaptată la nevoile specifice ale chirurgului.
E. procedeele protetice trebuie oferite unor pacienţi, mai ales daca exista
o abordare deschisă
F. a fost demonstrat faptul că tehnicile minim-invazive nu îmbunătăţesc
viteza de recuperare a pacientului
G. procedeele protetice trebuie oferite tuturor pacienţilor, indiferent dacă
este aleasă o abordare deschisă sau minim-invazivă
 H. Procedeele minim-invazive sunt acum puternic recomandate pentru
hernia ventrala, recidivată şi pentru hernia Litre.
I. Procedeele minim-invazive sunt acum puternic recomandate pentru
hernia unilaterală, nerecidivată şi pentru hernia femurală.
J. abordarea chirurgicală optimă pentru repararea herniei trebuie
adaptată la nevoile specifice ale pacientului.
85. Hernia. Complicaţii postoperatorii frecvente:

A. Simptomele neuropate sunt mult mai frecvente după cura chirurgicală

a herniei OMP, comparativ cu cea a herniilor peretelui abdominal.
B. Atunci când se foloseşte o abordare deschisă, o zonă de hipoestezie
poate fi observată la nivelul muschilor drepti abdominali.
C. Din nefericire, 50-60% dintre pacienţi vor resimţi o durere cronică
după cura herniei OMP
D. Durerea cronică este considerată a fi acea durere resimţită la locul
intervenţiei, care persistă mai mult de 7 zile
E. Simptomele neuropate sunt mult mai frecvente, după cura chirurgicală
a herniilor peretelui abdominal comparativ cu cea a herniei OMP
F. Durerea cronică este considerată a fi acea durere resimţită la locul
intervenţiei, care persistă mai mult de 12 săptămâni.
G. Din nefericire, 5-10% dintre pacienţi vor resimţi o durere cronică după
cura herniei OMP
H. pacientul poate resimţi simptome de parestezie, cum ar fi arsurile sau
furnicăturile.
I. Atunci când se foloseşte o abordare deschisă, o zonă de hipoestezie
poate fi observată la nivelul inciziei tegumentare.
J. Pacientul poate resimţi simptome de parestezie, cum ar fi arsurile de
grad II sau furnicăturile de grad I
86. Hernia. Complicaţii postoperatorii frecvente:

A. Orhita este mai frecvent în cura herniei recurente, deoarece plexul

venos pampiniform va fi fost compromis la aceşti pacienţi
B. Restricţia fluxului de sânge către sau dinspre testicul, poate provoca
orhita
C. O devascularizare completă a testiculului este mai putin obişnuită
D. O devascularizare completă a testiculului este mai putin obişnuită si
impune revascularizare la 3-6 luni postoperator.
E. Orhita este în general limitată, iar pentru tratarea ei, antiinflamatoarele
nesteroidiene (ATNS) ar trebui să fie suficiente.
F. Poate apărea atrofia testiculară în orice testicul cu circulaţie
colaterala.
G. Cresterea fluxului de sânge către sau dinspre testicul, poate provoca
orhita
H. Orhita este în general slab limitată, iar pentru tratarea ei,
antiinflamatoarele nesteroidiene (ATNS) nu vor fi suficiente.
 I. Poate apărea atrofia testiculară în orice testicul cu circulaţie
compromisă.
J. Orhita este mai frecvent în cura herniei intercurente, deoarece plexul
venos plexiform va fi fost compromis la aceşti pacienţi
87. Hernia. Sindromul durerii inghinale pubiene:

A. La examinarea tuberculului pubic, durerea la palpare sugerează

hernie interna avand in vedere pulsatia a.epigastrice.
B. Asocierea unei slăbiciuni la nivelul planşeului pelvin poate genera
constipaţie sau creşterea frecvenţei urinare.
C. Examinarea trebuie să înceapă cu pacientul aflat în contractura
posturala
D. Examinarea trebuie să înceapă cu pacientul aflat în ortostatism.
E. Anamneza va demonstra adesea că pacientul a simţit o ruptură sau
un discomfort dupa o masa copioasa
F. Alţi termeni comuni sunt inghinodinia,pubalgia atletică, hernia de
hochei sau hernia Gilmore.
G. Anamneza va demonstra adesea că pacientul a simţit o ruptură sau
un discomfo1t atunci când a ridicat o greutate
H. Alţi termeni comuni sunt inghinodinia, pubalgia sportiva,, hernia de
fotbal sau hernia Gilbert.
I. Asocierea unei slăbiciuni la nivelul planşeului pelvin poate genera
diaree sau reducerea frecventei urinare.
J. La examinarea tuberculului pubic, durerea la palpare sugerează
osteita ca sursă.
88. Hernia. HERNIA OBTURATORIE:

A. În prezentarea acută, pacientul poate asocia diaree severă.

B. Ciupirea nervului de conţinutul herniar este diminuata prin rotirea
externa a coapsei, o manevră clinică ce poartă denumirea de „semn
Housing-Rumberg".
C. Hernia obturatorie este rezultatul unui defect al planşeului pelvin la
nivelul canalului testicular
D. Există, de obicei, colon herniat prin defect, care provoacă simptome
de afectare a nervului obturator.
E. Există, de obicei, intestin subţire herniat prin defect, care provoacă
simptome de afectare a nervului obturator.
F. Hernia obturatorie este rezultatul unui defect al planşeului pelvin la
nivelul canalului obturator
G. Diagnosticul unei hernii obturatorii este dificil şi necesită un nivel
foarte ridicat de suspiciune, deoarece hernia este rară
H. În prezentarea acută, pacientul poate asocia ocluzie intestinală severă
la nivelul intestinului subţire.
 I. Ciupirea nervului de conţinutul herniar este exacerbată prin rotirea
medială a coapsei, o manevră clinică ce poartă denumirea de „semn
Howship-Romberg".
J. Diagnosticul unei hernii obturatorii este usor, deoarece hernia este
rară
89. Riscul de recidiva postoperatorie a herniilor este crescut de:

A. Sexul masculin
B. Sexul feminin
C. Tuse cronica
D. Fumatul
E. Menopauza
F. Varsta
G. Obezitatea
H. Abdomenul cicatricial
I. Dezechilibru hidro-electrolitic postoperator
J. Nuliparitate
90. Orificiului miopectineal Fruchaud (OMP):

A. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea pachetului

neurovascular obturator
B. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea pachetului
neurovascular iliac
C. Este o zonă de slăbiciune embrionară a pelvisului
D. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea testiculului
E. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea ligamentului arcuat
F. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea ligamentului rotund
G. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea testiculului din
compartimentul extraabdominal
H. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea tendonului “conjunct”
I. Cauzeaza aparitia herniilor inghinale prin aparitia unui defect la acest
nivel
J. Cauzeaza aparitia herniilor de linie alba prin aparitia unui defect la
acest nivel
91. Limitele orificiului miopectineal Fruchaud (OMP):

A. Limita inferioară este reprezentată de o creastă situată pe ramul

pubian inferior cunoscută sub denumirea de “linie pectineală”
B. Pe partea laterală, limita ia forma marginii laterale a muşchiului
iliopsoas
C. Pe partea laterală, limita ia forma marginii mediale a muşchiului
iliopsoas
D. Limita medial este reprezentata de muşchiul drept abdominal.
E. Limita superioară este formată din fibre musculare ale muşchilor
transvers abdominal şi oblic intern
 F. Limita superioară este formată din fibre musculare ale muşchilor
transvers abdominal şi oblic extern
G. Limita inferioară cunoscută si sub denumirea de “ligamentul lui
Gruber”
H. Limita inferioară este reprezentată de o creastă situată pe ramul
pubian superior cunoscută sub denumirea de “linie pectineală”
I. Pe partea laterală, limita ia forma marginii mediale a muşchiului drept
abdominal
J. “Linia pectineală” este cunoscuta si sub denumirea de “ligamentul lui
Cooper".
92. Orificiului miopectineal Fruchaud (OMP):

A. Există doua tipuri de hernii ale OMP: inghinale indirecte şi inghinale

directe, diferenţiate în funcţie de zona OMP în care apar
B. Spaţiul OMP superior ligamentului ilioinghinal poartă denumirea de
„canal inghinal" şi este locul unde cordonul spermatic părăseşte
cavitatea abdominală
C. Este subdivizat în trei spaţii de către ligamentul ilioinghinal
D. Spaţiu inferior al OMP este locul pe unde trec nervul, artera, vena
femurală şi vasele limfatice.
E. Spaţiul OMP superior ligamentului ilioinghinal poartă denumirea de
„canal inghinal" şi este locul unde ligamentul rotund părăseşte
cavitatea abdominală
F. Este subdivizat în două spaţii de către ligamentul ilioinghinal
G. Există trei tipuri de hernii ale OMP: femurale, inghinale indirecte şi
inghinale directe, diferenţiate în funcţie de zona OMP în care apar
H. Spaţiu superior al OMP este locul pe unde trec nervul, artera, vena
femurală şi vasele limfatice.
I. Spaţiul OMP superior ligamentului ilioinghinal poartă denumirea de
„canal femural" şi este locul unde cordonul spermatic părăseşte
cavitatea abdominală
J. Spaţiul OMP inferior ligamentului ilioinghinal şi este locul unde
ligamentul rotund părăseşte cavitatea abdominală
93. Spaţiul superior al orificiului miopectineal Fruchaud (OMP):

A. Cunoscut sub numele de „canal femural"

B. Delimitat posterior de aponevroza muşchiului intern
C. Delimitat inferior şi lateral de linia diagonală a ligamentului ilioinghinal
D. Cunoscut sub numele de „canal inghinal"
E. Delimitat medial de muşchiul drept abdominal
F. Delimitat anterior de fascia transversalis
G. Delimitat anterior de aponevroza muşchiului oblic extern
H. Delimitat posterior de fascia transversalis
I. Delimitat posterior de aponevroza muşchiului oblic extern
J. Delimitat lateral de muşchiul drept abdominal
94. Hernia indirecta este caracterizata de urmatoarea varianta de raspuns:

A. Sacul unei hernii indirecte NU va ieşi prin inelul inghinal intern slăbit
B. Este cauzata de pătrunderea conţinutului abdominal în canalul
femural, printr-un defect la nivelul fasciei transversalis
C. Este cauzata de pătrunderea conţinutului abdominal în canalul
inghinal, printr-un defect la nivelul ligamentului ilioinghinal sau prin
orificiul intern
D. Este cauzata de pătrunderea conţinutului abdominal în canalul
inghinal, printr-un defect la nivelul fasciei transversalis sau prin orificiul
intern
E. Hernia indirecta poate fi congenitala
F. Apare atunci când conţinutul abdominal herniază medial de vasele
epigastrice
G. Sacul unei hernii indirecte va urma funiculul spermatic în peretele
abdominal
H. Sacul unei hernii indirecte va ieşi prin inelul inghinal intern slăbit
I. Apare atunci când conţinutul abdominal herniază lateral de vasele
epigastrice
J. Spaţiul de producere a unei hernii indirecte este numit istoric triunghiul
lui Hesselbach, o mare parte din peretele posterior al canalului
inghinal
95. Hernia directa este caracterizata de urmatoarea varianta de raspuns:

A. Spaţiul de producere a unei hernii directe este numit istoric triunghiul

lui Hesselbach, o mare parte din peretele anterior al canalului inghinal
B. Când există un defect în trigonul lui Hesselbach, porţiunea distală a
sacului herniei ajunge în proximitatea cordonului spermatic, si va trece
prin inelul intern inghinal împreună cu acesta.
C. O hernie inghinală directă apare medial de vasele epigastrice
D. Este cauzata de pătrunderea conţinutului abdominal în canalul
femural, printr-un defect la nivelul fasciei transversalis
E. Sacul unei hernii directe va urma funiculul spermatic în peretele
abdominal
F. Când există un defect în trigonul lui Hesselbach, sacul herniei
pătrunde direct în canalul inghinal
G. Când există un defect în trigonul lui Hesselbach, porţiunea distală a
sacului herniei ajunge în proximitatea cordonului spermatic
H. Spaţiul de producere a unei hernii directe este numit istoric triunghiul
lui Hesselbach, o mare parte din peretele posterior al canalului
inghinal
I. Când există un defect în trigonul lui Hesselbach, porţiunea distală a
sacului herniei ajunge în proximitatea cordonului spermatic, dar nu va
trece prin inelul intern inghinal împreună cu acesta.
J. O hernie inghinală directă apare lateral de vasele epigastrice
96. Urmatoarea afirmatie despre situatii particulare in cazul herniilor peretelelui
antero-lateral este adevarata:

A. Hernia Richter este este o forma de prezentare a unei hernii unde

doar o porţiune din circumferinţa intestinului este încarcerată sau
strangulată prin defectul herniei
B. Hernia Richter conţine diverticul Meckel simptomatic
C. Hernia Richter conţine apendicele cecal
D. Hernia Littre este este o forma de prezentare a unei hernii unde doar
o porţiune din circumferinţa intestinului este încarcerată sau
strangulată prin defectul herniei
E. O hernie Littre apare atunci când un diverticul Meckel simptomatic se
găseşte în sacul herniar
F. In hernia Richter pacientul nu va avea simptome de ocluzie
intestinală, întrucât lumenul intestinal nu este implicat, putând fi
prezentă numai durerea din cauza strangulării
G. O hernie prin alunecare apare atunci când seroasa unui organ face
parte din sacul herniei
H. Hernia Amyand conţine diverticul Meckel simptomatic
I. O hernie Littre apare atunci când un apendice cecal simptomatic se
găseşte în sacul herniar
J. Hernia Amyand conţine apendicele cecal
97. Tabloul clinic al herniilor orificiului miopectineal Fruchaud (OMP) cuprinde:

A. La examenul clinic, proeminenţa unei hernii inghinale, va apărea

deasupra ligamentului ilioinghinal, putându-se extinde până la scrot
sau labia mare
B. Herniile OMP sunt de obicei asociate cu disconfort, dureri, arsuri sau
cu o durere mai puţin intensă, care este mai pronunţată după
ortostatism prelungit
C. La examenul clinic, proeminenţa unei hernii femurale se va palpa la
nivel scrotal
D. Pacienţii cu hernii simptomatice ale OMP prezintă o proeminenţă în
hipogastru
E. Herniile OMP nu sunt de obicei asociate cu disconfort, dureri, arsuri
sau cu o durere mai puţin intensă, care este mai pronunţată după
ortostatism prelungit
F. La examenul clinic, proeminenţa unei hernii inghinale directe sau
indirecte, va apărea sub ligamentului ilioinghinal
G. O hernie femurală se va simţi complet deasupra ligamentul ilioinghinal
H. O hernie femurală se va simţi complet sub ligamentul ilioinghinal
I. Pacienţii cu hernii simptomatice ale OMP prezintă o proeminenţă în
regiunea inghinală
J. La examenul clinic, proeminenţa unei hernii inghinale directe sau
indirecte, va apărea deasupra ligamentului ilioinghinal
98. Referitor la tehnica chirurgicala a herniilor orificiului miopectineal Fruchaud
(OMP) urmatoarea afirmatie este corecta:

A. In cazul procedeului cu plasa, aceasta nu trebuie folosită în cazul

plăgilor contaminate
B. In cazul prodedeului tisular, se sutureaza tesutul sub tensiune
C. In cazul procedeului alloplastic, plasa poate fi folosită în cazul plăgilor
contaminate
D. Abordările chirurgicale ale herniilor OMP pot fi împărţite în două
categorii: abordareaposterioara (deschisă) şi cea anterioara (minim
invazivă)
E. Cura chirurgicala a herniei trebuie efectuată fără tensiune
F. Abordările chirurgicale ale herniilor OMP pot fi împărţite în două
categorii: abordareaanterioară (deschisă) şi cea posterioară (minim
invazivă)
G. In cazul prodedeului tisular, plasa nu poate fi folosita in cazul plagilor
contaminate
H. Alegerea tehnicii chirurgicale pentru cura herniilor OMP se bazează
pe starea clinică a pacientului
I. Toate abordările chirurgicale respect aceleaşi principii: cura herniei
trebuie efectuată fără tensiune, iar plasa poate fi folosită în cazul
plăgilor contaminate.
J. Alegerea tehnicii chirurgicale pentru cura herniilor OMP se bazează
pe preferinţa chirurgului
99. Procedeul alloplastic Lichtenstein:

A. Aponevroza oblicului extern este suturată deasupra plasei, dar lăsată

deschisă inferior, generând un nou inel inghinal superficial
B. Plasa acoperă suprafaţa anterioară a peretelui anterior al canalului
inghinal
C. Plasa este fixată pe suprafaţa anterioara a canalului inghinal şi
acoperă atât spaţiile directe, cât şi pe cele indirecte ale orificiului
miopectineal, superior de ligamentul ilioinghinal
D. O breşă este creată în plasă, superior, pentru a permite funiculului
spermatic să pătrundă în canalul inghinal, creând astfel un nou inel
inghinal extern
E. Plasa acoperă suprafaţa anterioară a peretelui posterior al canalului
inghinal
F. Este un procedeu tisular
G. Aponevroza oblicului intern este suturată deasupra plasei, dar lăsată
deschisă inferior, generând un nou inel inghinal superficial
H. Plasa este fixată pe suprafaţa posterioară a canalului inghinal şi
acoperă atât spaţiile directe, cât şi pe cele indirecte ale orificiului
miopectineal, superior de ligamentul ilioinghinal
 I. Marginile plasei sunt fixate pe limitele spaţiului superior al orificiului
miopectineal
J. Este o operaţie pe cale anterioară, efectuată cu plasă
100. Abordarea posterioară a herniilor inghinale şi femurale:

A. Sunt tehnici minim-invazive

B. Este unica tehnică în care o singură bucată de plasă va acoperi toate
cele trei spaţii ale orificiului miopectineal (direct, indirect şi femural)
C. Plasa va acoperi doar doar 2 dintre cele trei spatii ale orificiului
miopectineal (direct, indirect şi femural)
D. Pot fi efectuate laparoscopic sau robotic
E. Sunt procedee tisulare
F. Cele trei tehnici principale prin abord posterior sunt reprezentate de
TEP (total extraperitoneal), TAPP (transabdominal preperitoneal) si
prodeceul McVay
G. Cele două tehnici principale prin abord posterior sunt reprezentate de
TEP (total extraperitoneal) şi TAPP (transabdominal preperitoneal)
H. Implică plasarea unei proteze intra-peritoneale
I. Abordul este intotdeauna prin laparotomie mediana
J. Utilizează întotdeauna o proteză
101. Abordarea posterioară a herniilor inghinale şi femurale:

A. Procedeul TEP (total extraperitoneal) implică crearea unui spaţiu între

muşchiul oblic intern şi peritoneu, prin care se efectuează întreaga
operaţie
B. Procedeul TEP (total extraperitoneal) implică crearea unui spaţiu între
muşchiul drept abdominal şi peritoneu, prin care se efectuează
întreaga operaţie
C. Procedeul TEP (total extraperitoneal) implică intrarea în cavitatea
peritoneală
D. Procedeul TAPP implică disecarea peritoneului de pe intregul orificiul
miopectineal
E. Procedeul TAPP se poate face atât laparoscopie, precum şi robotic
F. Procedeul TAPP nu se poate efectua robotic
G. Procedeul TEP (total extraperitoneal) se poate face numai cu
echipament robotic
H. Procedeul TEP (total extraperitoneal) nu implică intrarea în cavitatea
peritoneală
I. Procedeul TEP (total extraperitoneal) se poate face numai cu
instrumentar clasic
J. Procedeul TEP (total extraperitoneal) se poate face numai cu
echipament laparoscopic
102. Despre complicatiile postoperatorii in cura chirurgicala a herniilor
orificiului miopectineal este adevarat urmatoarea afirmatie:
 A. Pacienţii cu leziuni la nivelul nervului ilioinghinal vor prezenta durere
care iradiază spre scrot sau labii şi se agravează odată cu poziţia
şezândă pe perioade îndelungate
B. Există trei nervi care pot fi prinşi sau deterioraţi în zona de reparaţie a
herniei
C. Pacienţii cu leziuni la nivelul nervului ilioinghinal vor prezenta durere
care iradiază spre regiunea lombara şi se agravează odată cu poziţia
şezândă pe perioade îndelungate
D. Pacienţii cu leziuni la nivelul nervului ilioinghinal vor prezenta
amorţeală la nivelul hemiscrotului sau labiei mari şi la nivelul feţei
laterale a coapsei
E. Afectarea nervului cutanat lateral femural provoacă amorteală la
nivelul feţei antero laterale a coapsei
F. Durerea cronică este considerată a fi acea durere resimţită la locul
intervenţiei, care persistă mai mult de 12 săptămâni
G. Afectarea nervului cutanat lateral femural provoacă amorteală la
nivelul feţei postero laterale a coapsei
H. Există patru nervi care pot fi prinşi sau deterioraţi în zona de reparaţie
a herniei
I. Durerea cronică este considerată a fi acea durere resimţită la locul
intervenţiei, care persistă mai mult de 2 săptămâni
J. Pacienţii cu leziuni la nivelul nervului ilioinghinal vor prezenta
amorţeală la nivelul hemiscrotului sau labiei mari şi la nivelul feţei
mediale a coapsei
103. Orhita:

A. Apare mai frecvent în cura herniei recurente, deoarece plexul venos

pampiniform va fi fost compromis la aceşti pacienţi, din cauza cicatricii
de la reparaţia prealabilă
B. Este în general limitată, iar pentru tratarea ei este necesara
antibioterapia
C. Are evolutie intotdeauna spre atrofie testiculara
D. Trebuie diferentiata de inflamaţia care apare în mod obişnuit după
rezolvarea herniei orificiului miopectineal
E. Apare prin cresterea fluxului de sânge către sau dinspre testicul
F. Este în general limitată, iar pentru tratarea ei, antiinflamatoarele
nesteroidiene (ATNS) ar trebui să fie suficiente
G. O devascularizare completă a testiculului este obişnuită ca urmare a
curei chirurgicale a herniilor inghinale
H. Testiculul este tumefiat şi sensibil
I. Apare mai frecvent în cura chirurgicala a herniei femurale
J. Apare prin restricţia fluxului de sânge către sau dinspre testicul
104. Sindromul durerii inghinale pubiene:

A. Se palpeaza hernie clara la examenul clinic

 B. Mişcările bruşte, cum ar fi o rotaţie puternică, pot agrava durerea
C. De obicei, este cauzată de tensiune la nivelul muşchilor abductori
care se inserează pe pubis
D. Mişcările lente, cum ar fi o rotaţie interna, pot agrava durerea
E. A fost întâlnită pentru prima dată la atleţi, motiv pentru care a fost
denumită istoric „hernia sportivului"
F. Alţi termeni comuni sunt inghinodinia, pubalgia atletică, hernia de
hochei sau hernia Gilmore
G. Repausul fizic va agrava durerea
H. Alţi termeni comuni sunt inghinodinia, pubalgia atletică, hernia de
hochei sau hernia Richter
I. De obicei, este cauzată de tensiune la nivelul muşchilor adductori
care se inserează pe pubis
J. Anamneza va demonstra adesea că pacientul a simţit o ruptură sau
un discomfort atunci când a ridicat o greutate, a tuşit, sau participat la
sporturi care necesită o accelerare rapidă
105. Urmatoarea afirmatie in legatura cu examinarea clinica a pacientului
in diagnosticul sindromului durerii inghinale pubiene:

A. Scopul acestei evaluări este de a izola şi de a identifica punctele de

insertie musculară sau tendinoasă lezate
B. Dacă nu se obiectivează hernia, examenul clinic al regiunii inghinale
se va repeta în clinostatism
C. Dacă hernia inghinală este prezentă, ar trebui să fie uşor de identificat
prin palpare
D. Examinarea trebuie să înceapă cu pacientul aflat în decubit lateral
E. Examinarea trebuie să înceapă cu pacientul aflat în clinostatism
F. Dacă hernia inghinală este prezentă, se identifica prin ecografie
abdomino-pelvina
G. Examinarea trebuie să înceapă cu pacientul aflat în ortostatism
H. Dacă nu se obiectivează hernia, examenul clinic al regiunii inghinale
se va repeta în decubit lateral
I. Pentru a evalua abductorul lung, la nivelul şoldului trebuie efectuate
rotaţia, flexia şi extensia, cu şi fără a opune rezistenţă
J. Pentru a evalua adductorul lung, la nivelul şoldului trebuie efectuate
rotaţia, flexia şi extensia, cu şi fără a opune rezistenţă
106. Urmatoarea afirmatie in legatura cu examinarea pacientului in
sindromul durerii inghinale pubiene :

A. Palparea insertiilor muşchiului drept abdominal, a fasciei transversalis

şi a aponevrozei oblicului extern la nivelul pubisului în timpul unei
manevre de „ridicare" poate fi utilă în identificarea structurii afectate
B. Pacientul poate resimţi durere în urma presiunii digitale la nivelul
inserţiei abductorului lung prin efecuarea rotaţiei, flexiei şi extensiei,
cu şi fără a opune rezistenţă
 C. La examinarea tuberculului pubic, durerea la palpare sugerează
osteita ca sursă
D. La examinarea tuberculului pubic, durerea la palpare sugerează
infectia urinara ca sursă
E. Studiile radiologice joacă rar un rol important în diagnosticarea unui
pacient cu o hernie inghinală demonstrabilă
F. Pacientul poate resimţi durere în urma presiunii digitale la nivelul
inserţiei adductorului lung prin efecuarea rotaţiei, flexiei şi extensiei,
cu şi fără a opune rezistenţă
G. Insertiile muşchiului drept abdominal, a fasciei transversalis şi a
aponevrozei oblicului extern la nivelul pubisului ar trebui să fie, de
asemenea, evaluate
H. Palparea insertiilor muşchiului drept abdominal, a fasciei transversalis
şi a aponevrozei oblicului extern la nivelul pubisului în timpul unei
manevre de „rotatie interna" poate fi utilă în identificarea structurii
afectate
I. Insertiile muşchiului drept abdominal, a fasciei transversalis şi a
aponevrozei oblicului extern la nivelul spinei iliace ar trebui să fie, de
asemenea, evaluate
J. Studiile radiologice nu joacă rar un rol important în diagnosticarea
unui pacient cu o hernie inghinală demonstrabilă
107. Urmatoarea afirmatie despre examenul imagistic in sindromul durerii
inghinale pubiene este adevarata:

A. Tomografia computerizată poate evalua alte patologii ale zonei

inghinale şi este mai dependentă de operator faţă de ecografie
B. Ecografia este efectuata inaintea examenului clinic
C. Tomografia computerizată poate evalua alte patologii ale zonei
inghinale şi este mai puţin dependentă de operator faţă de ecografie
D. Ecografia poate fi utilizată în cazul unei zone inghinale dificil de
examinat, pentru a exclude o hernie sau o patologie testiculară
E. IRM-ul poate dezvălui dezvoltarea asimetrică a muşchilor sau
inflamaţia de la nivelul fasciei pubiene
F. Dacă se suspectează osteita de pubis, este recomandat efectuarea
de ecografie pentru a evalua inflamatia la nivel muscular
G. IRM-ul este examenul ales atunci când sunt suspectate leziunile de
tendon şi muşchi, în sindromulde durere inghinală pubiană
H. Dacă se suspectează osteita de pubis, este recomandată o scanare a
osului
I. Tomografia computerizată este examenul ales atunci când sunt
suspectate leziunile de tendon şi muşchi, în sindromul de durere
inghinală pubiană
J. Scintigrafia poate dezvălui dezvoltarea asimetrică a muşchilor sau
inflamaţia de la nivelul fasciei pubiene
108. Hernia obturatorie:
 A. Există, de obicei, intestin subţire herniat prin defect, care provoacă
simptome de afectare a nervului obturator
B. Este o categorie distinctă de hernii, care nu se încadrează în
categoriile de hernii ale pereteluiabdominal
C. Este denumită si „mica hernie a femeii bătrâne"
D. Există, de obicei, colon sigmoid herniat prin defect, care provoacă
simptome de afectare a nervului obturator
E. Este o categorie hernii, care se încadrează în categoriile de hernii ale
peretelui abdominal
F. Este rezultatul unui defect al planşeului pelvin la nivelul canalului
obturator
G. Este denumită si „marea hernie a femeii bătrâne"
H. Este o categorie hernii, care se încadrează în categoriile de hernia
inghinale
I. Este o categorie hernii, care se încadrează în categoriile de hernii ale
orificiului miopectineal
J. Este o categorie distinctă de hernii, care nu se încadrează în
categoriile de hernii ale orificiului miopectineal
109. Diagnosticul unei hernii obturatorii implica:

A. Rareori, hernia în sine poate fi simţită ca o formaţiune moale, la tuşeul

rectal
B. Intotdeauna, hernia în sine poate fi simţită ca o formaţiune moale, la
tuşeul rectal
C. Pacientul poate asocia ocluzie intestinală severă la nivelul colonului
D. De obicei, diagnosticul se face printr-o ecografie abdominala
E. De obicei, diagnosticul se face printr-o tomografie computerizată sau
în timpul intervenţiei chirurgicale pentru gestionarea unei ocluzii a
intestinului subţire
F. La examenul clinic, pacientul poate avea parestezii pe faţa
anteromedială a coapsei
G. Pacientul poate asocia ocluzie intestinală severă la nivelul intestinului
subţire
H. La examenul clinic, pacientul poate avea parestezii pe faţa
anterolaterala a coapsei
I. Ciupirea nervului de conţinutul herniar este exacerbată prin rotirea
externa a coapsei, o manevrăclinică ce poartă denumirea de „semn
Howship-Romberg"
J. Ciupirea nervului de conţinutul herniar este exacerbată prin rotirea
medială a coapsei, o manevrăclinică ce poartă denumirea de „semn
Howship-Romberg"
110. Urmatoarea afirmatie despre complicatiile curei chirurgicale a
herniilor este adevarata:

A. De cele mai multe ori, seromul nu se poate palpa

 B. Seromul necomplicat are indicatie de drenaj
C. Seromul se poate dezvolta în spaţiul anterior ocupat de conţinutul
herniar
D. Infecţia de plagă poate conduce la abces dar nu necesita excizia
plasei
E. Prevenţia infecţiei se realizează prin administrarea de antibioterapie
preoperatorie
F. Infecţia de plagă poate conduce la abces care să necesite excizia
plasei
G. La examinarea clinică, seromul prezintă expansiune la manevra
Valsalva
H. Seromul se poate dezvolta în alte potenţiale spaţii care se pot crea în
cursul disecţiei
I. Seromul necomplicat nu are indicatie de drenaj din cauza riscului de
infectare
J. În general, seroamele nu se resorb în timp şi necesită reintervenţie
111. Tehnicile alloplastice presupun:

A. Plasarea unei proteze pentru a consolida peretele abdominal

B. Plasarea unei proteze non-absorbabile la nivelul peretelui abdominal
C. Plasarea unei proteze absorbabile maniera “underlay” la suprafaţa
musculaturii peretelui abdominal
D. Plasarea unei proteze absorbabile la nivelul peretelui abdominal
pentru a creste tensiunea in tesuturi cu scopul de a minimiza riscul de
recidivă
E. Plasarea unei proteze absorbabile maniera “onlay” în profunzimea
muşchilor
F. Riscul aparitiei unei reactii tisulare locale care pot conduce la apariţia
unui serom
G. Plasarea unei proteze absorbabile la nivelul peretelui abdominal cu
riscul de dezvoltare a tesutului peretelui abdominal printer porii plasei
si aparatia recidivei
H. Plasarea unei proteze la nivelul peretelui abdominal pentru a asigura
inchiderea permanenta a defectului herniar
I. Plasarea unei proteze absorbabile la nivelul peretelui abdominal
J. Plasarea unei proteze la nivelul peretelui abdominal pentru a asigura
inchiderea temporala a defectului herniar
112. Urmatoare afirmatie despre hernia incarcerata este adevarata:

A. Pentru a evita complicaţiile, herniile recent încarcerate necesită

intervenţie chirurgicală în 8-10 ore dela prezentare
B. Hernia încarcerată poate evolua către o posibilă strangulare, ce
constă în ischemia conţinutului herniar
C. Pentru a evita complicaţiile, herniile recent încarcerate necesită
intervenţie chirurgicală în 4-6 ore dela prezentare
 D. Hernia încarcerată în sine, în special cea nedureroasă, nu necesită
intervenţie chirurgicală de urgenţă
E. Hernia încarcerată poate evolua către o posibilă strangulare, dar fara
ischemia conţinutului herniar
F. Hernia încarcerată poate evolua către o posibilă strangulare şi
necesită o intervenţie chirurgicalăde urgenţă
G. Încarcerarea herniei este definită ca o „blocare" a conţinutului, dar
organele din sacul herniar pot fi reduse în cavitatea peritoneală
H. Hernia încarcerată în sine, nedureroasă, necesită intervenţie
chirurgicală de urgenţă
I. Încarcerarea herniei este definită ca o „blocare" a conţinutului, astfel
încât organele din sacul herniar nu mai pot fi reduse în cavitatea
peritoneală
J. Hernia încarcerată poate evolua către o posibilă strangulare dar nu
necesită o intervenţie chirurgicalăde urgenţă
113. Urmatoarea afirmatie despre infectia de plaga in cura chirurgicala a
herniilor este adevarata:

A. Poate conduce la formarea unui serom care să necesite excizia

plasei, crescând riscul de recidivă herniară
B. Prevenţia infecţiei se realizează prin administrarea de antibioterapie
preoperatorie
C. Prevenţia infecţiei se realizează prin evitarea abordului minim-invaziv
D. Prevenţia infecţiei se realizează prin folosirea abordului minim-invaziv,
atunci când este posibil
E. Poate conduce la vindecare defectuoasă dar fara a creste riscul de
recidivă herniară
F. Reechilibrarea comorbidităţilor nu contribuie la preventia infectiei
G. Poate conduce la vindecare defectuoasă crescând riscul de recidivă
herniară
H. Poate conduce la formarea unui abces care să necesite excizia
plasei, crescând riscul de recidivă herniară
I. Prevenţia infecţiei se realizează prin evitarea montării plasei în
ţesuturi contaminate
J. Poate conduce la vindecare defectuoasă si la aparitia unui hematom
crescând riscul de recidivă herniară
114. Urmatoarea afirmatie despre hernia Spiegel este adevarata:

A. Apare în zona de unire a marginii inferioare a fasciei posterioare cu

marginea laterală a muşchiului drept abdominal
B. Apare la nivelul liniei arcuate
C. Nu implică straturile anterioare ale peretelui abdominal
D. Reprezintă o subţiere a liniei mediane superioare abdominale fără a
exista un defect parietal
 E. Apare într-o zonă caracteristică, în cadranul inferior drept sau stâng şi
implică exteriorizarea elementelor posterioare ale peretelui abdominal
F. Hernia poate să nu fie vizibilă sau palpabilă
G. Sacul de hernie contine apendicele cecal
H. Defectul parietal are traiect cranio-caudal prin muşchiul drept
abdominal
I. Apare la nivelul hiatusului diafragmatic
J. Apare la nivelul ombilicului
115. Diastazisul de muşchi drepţi abdominali:

A. Nu există risc de încarcerare sau strangulare

B. Apare la nivelul liniei arcuate
C. Reprezintă o subţiere a liniei mediane superioare abdominale cu
prezenta unui defect parietal
D. Necesită intervenţie chirurgicală
E. Nu necesită intervenţie chirurgicală
F. Reprezintă o subţiere a liniei mediane superioare abdominale fără a
exista un defect parietal
G. Poate fi confundată cu hernia ventrală
H. Există risc de încarcerare sau strangulare
I. Nu implica linia mediana
J. Nu există defect parietal propriu, ci doar o slăbire a peretelui
abdominal
116. Urmatoarea afirmatie este corecta:

A. O hernie Littre apare cand apendicele cecal se gaseste in sacul

herniar
B. Diastazisul de drepti abdominali reprezintă o subţiere a liniei mediane
superioare abdominale fără a exista un defect parietal
C. Hernia Spiegel apare atunci când un diverticul Meckel simptomatic se
găseşte în sacul herniar
D. Hernia obturatorie apare la nivelul peretelui posterior al canalului
inghinal
E. O hernie Littre apare atunci când un diverticul Meckel simptomatic se
găseşte în sacul herniar
F. Hernia Amyand apare cand apendicele cecal se gaseste in sacul
herniar
G. Hernia Littre apare la nivelul liniei arcuate
H. Hernia obturatorie este o categorie distinctă de hernii, ce se
încadrează în categoriile de hernii ale peretelui abdominal
I. Hernia Spiegel apare la nivelul liniei arcuate
J. Hernia obturatorie este o categorie distinctă de hernii, care nu se
încadrează în categoriile de hernii ale peretelui abdominal
117. Urmatoarea afirmatie despre herniile peretelui abdominal este
adevarata:
 A. Herniile ventrale sunt localizate oriunde pe linia mediană, supra sau
subombilical
B. Herniile incizionale se dezvoltă pe locul unor incizii anterioare şi pot fi
situate oriunde la nivelul peretelui abdominal
C. Herniile incizionale se dezvoltă pe locul unor incizii anterioare şi sunt
situate pe marginea laterala a dreptilor abdominali
D. Herniile pot fi primare sau pot fi recidiva unor herniorafii anterioare
E. Herniile ventrale sunt localizate doar pe linia mediană
F. Herniile ombilicale apar specific la nivelul ombilicului, producând
protruzionarea tegumentului dinregiunea ombilicală
G. Herniile ombilicale apar specific la nivelul ombilicului dar fara a
produce protruzionarea tegumentului din regiunea ombilicală
H. Herniile ventrale sunt hernii primare, care nu sunt asociate cu o incizie
anterioară a peretelui abdominal
I. Herniile incizionale se dezvoltă pe locul unor incizii anterioare şi pot fi
situate doar la nivelul liniei mediane
J. Herniile ventrale sunt localizate doar supra ombilical
118. Orificiului miopectineal Fruchaud (OMP):

A. Limita inferioară a acestuia este reprezentată de o creastă situată pe

ramul pubian superior cunoscută sub denumirea de “linie pectineală”
B. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea pachetului
neurovascular obturator
C. Spaţiul OMP superior ligamentului ilioinghinal poartă denumirea de
„canal inghinal" şi este locul unde cordonul spermatic părăseşte
cavitatea abdominală
D. Este subdivizat în două spaţii de către ligamentul ilioinghinal
E. Limita inferioară cunoscută si sub denumirea de “ligamentul lui
Gruber”
F. Există doua tipuri de hernii ale OMP: inghinale indirecte şi inghinale
directe, diferenţiate în funcţie de zona OMP în care apar
G. Pe partea laterală, limita ia forma marginii laterale a muşchiului
iliopsoas
H. Este o zonă de slăbiciune cauzată de coborârea testiculului
I. Este o zonă de slăbiciune embrionară a pelvisului
J. Herniile OMP nu sunt de obicei asociate cu disconfort, dureri, arsuri
sau cu o durere mai puţin intensă, care este mai pronunţată după
ortostatism prelungit
119. Factorii favorizanti ai aparitiei eventratiilor sunt:

A. Ascita
B. Tusea cronica
C. Nu exista factori favorizanti
D. Ingestia de lichide
E. Hipotiroidia
 F. Tratamentul pentru colesterol crescut
G. Constipatia si disuria
H. Obezitatea
I. Consumul de legume
J. Tratamentul cu antihipertensive
120. Semnele clinice in eventratiile abdominale sunt:

A. Reductibilitatea eventratiei
B. Semnele clinice sunt intotdeauna acute
C. Reductibilitatea inseamna protruzia organului herniat
D. Semnele clinice sunt slab reprezentate
E. Expansiunea inseamna reductibilitatea organului herniat
F. Formatiune tumorala la nivelul cicatricii operatorii a peretelui
G. Durerea locala
H. Expansiunea la efortul de tuse
I. Se diagnosticheaza doar paraclinic o eventratie
J. Examenul clinic nu are valoare in eventratii
121. Despre eventratii:

A. Cea mai frecventa complicatie este ireductibilitatea

B. Strangularea nu afecteaza vascularizatia organului herniat
C. Pot deveni ireversibile spontan
D. Incarcerarea afecteaza vascularizatia organului herniat
E. Nu evolueaza
F. Incarcerarea eventratiei nu afecteaza integritatea elementelor din sac
G. Strangularea organelor herniate afecteaza vascularizatia elementelor
din sac
H. Cea mai frecventa complicatie este ulceratia
I. Evolutiv sporesc in dimensiuni
J. Intotdeauna sunt reductibile
122. Despre eventratii:

A. Tratamentul este exclusiv chirurgical

B. Pensarea laterala a ansei herniate prin orificiul de eventratie se
numeste hernie Maydl
C. Hernia intestinala prin orificiul de eventratie in W se numeste hernia
Maydl
D. Tratamentul conservator se adreseaza varstnicilor si persoanelor
tarate
E. Tratamentul este exclusiv conservator
F. Hernia intestinala prin orificiul de eventratie in W se numeste hernie
Richter
G. Peritonita herniara este localizata la nivelul sacului de eventratie
H. Tratamentul chirurgical este contraindicat
 I. Pensarea laterala a ansei herniate prin orificiul de eventratie se
numeste hernie Richter
J. Peritonita herniara este localizata la nivelul intregului abdomen
123. Eventratiile:

A. Pot aparea la nivelul inelului femural

B. Reprezinta iesirea unui viscer printr-un punct slab anatomic
C. Reprezinta iesirea unui viscer abdominal printr-o bresa musculo-
aponevrotica
D. Pot aparea post traumatic
E. Eventratiile postoperatorii sunt cele mai frecvente complicatii tardive
parietale
F. Pot aparea dupa la nivelul inelului inghinal
G. Cele mai frecvente sunt eventratiile postraumatice
H. Viscerul abdominal este acoperit de peritoneu care formeaza sacul
I. Eventratiile nu contin sac
J. Pot aparea postoperator
124. Etiopatogenia eventratiilor include:

A. Factori care tin de actul chirurgical

B. Tipul de laparotomie nu favorizeaza aparitia eventratiilor
C. Fondul biologic al bolnavului nu influenteaza aparitia eventratiilor
D. Supuratia plagii este foarte rar incriminat
E. Nu se cunosc cauzele aparitiei eventratiilor
F. Complicatii care se asociaza cu cresterea presiunii intraabdominale
G. Factori care tin de fondul biologic al bolnavului
H. Factorii care tin de actul chirurgical nu intervin in etiopatogenie
I. Supuratia plagii este cel mai frecvent factor
J. Tipul de laparotomie sectioneaza planurile anatomice
125. Anatomopatologia eventratiilor:

A. Continutul sacului este format din anse de intestin subtire

B. Orificul sacului nu variaza ca si dimensiune
C. Eventratia nu contine sac
D. In interiorul sacului de eventratie se gaseste funiculul spermatic
E. Continut sacului este format din mare epiploon
F. Orificul poate fi mic sau larg
G. Sacul de eventratie este format din peritoneul parietal ingrosat
H. Continul sacului este intotdeauna necrotic
I. Tegumentele care acopera sacul contin cicatricea operatorie
J. Tegumentele ce acopera sacul nu prezinta modificari sau cicatrici
126. Examenul clinic in eventratii evalueaza:

A. Tulburarile de tranzit
B. Marimea orificiului de eventratie
 C. Durerile lombare
D. Aspectul marginilor aponevrorice
E. Diametrul orificiului inghinal
F. Tulburarile metabolismului lipidic
G. Mobilitatea articulara
H. Tulburarile cardio-circulatorii si respiratorii
I. Aprecierea reductibilitatii
J. Reflexele nervoase
127. Tratamentul eventratiilor:

A. Este intotdeauna medical

B. Consta in disectia sacului
C. Este indicat dupa minim 6 luni de la operatia primara
D. In caz de eventratii strangulate tratamentul are caracter de urgenta
E. Este indicat la o luna de la interventia primara
F. Eventratiile strangulate nu se opereaza
G. Consta in tratarea continutului
H. Este chirurgical
I. Sacul nu se diseca
J. Continutl sacului se rezeca intotdeauna
128. Tratamentul eventratiilor:

A. Sutura directa a marginilor nu este niciodata posibila

B. Aloplastiile presupun folosirea unor proteze sintetice
C. Consta in tratament medical
D. Autoplastiile reprezinta folosirea unor unor proteze sintetice
E. Consta refacerea peretelui abdominal
F. Consta in sutura directa a marginilor orificiului
G. Aloplastiile sunt contraindicate
H. Alopastiile reprezinta folosirea tesutului propriu
I. Consta in autoplastii
J. Consta in aloplastii
129. Evisceratiile:

A. Reprezinta iesirea viscerelor abdominale la exterior printr-o solutie de

continuitate a peretelui inclusiv tegumentul
B. Reprezita iesirea viscerelor printr-o solutie de continuitate dar fara a
interesa tegumentul
C. Postoperator survin dupa un efort de tuse sau varsatura
D. Pot aparea post traumatic sau postoperator
E. Dehiscenta este doar partiala
F. Apar doar post traumatic
G. Clinic pacientul nu prezinta nici o simptomatologie
H. Clinic pacientul prezinta stare de soc
I. Dehiscenta poate fi partiala sau totala
 J. Pot aparea la aproximativ 6 luni postoperator
130. Tratamentul evisceratiilor:

A. In evisceratiile libere se practica reintegrarea viscerelor

B. In evisceratiile libere nu se indica tratament chirurgical
C. In evisceratiile libere se recomanda abtinerea chirurgicala
D. In evisceratiile libere se practica refacerea peretelui cu fire metalice
E. Este curativ
F. Este medical
G. In evisceratiile fixate se recomanda abtinerea chirurgicala
H. Este profilactic si consta in combaterea factorilor favorizanti
I. In evisceratiile fixate se recomanda rezectuia chirurgicala
J. Este doar conservator
131. Cauzele evisceratiilor:

A. Hipertensiunea arteriala
B. Hematomul retroperitoneal
C. Hematomul de plaga
D. Alegerea tipului de incizie chirurgicala
E. Supraincarcarea hidrica postoperatorie
F. Refacerea deficitara a peretelui abdominal
G. Erori terhnice chirurgicale
H. Diabetul insipid
I. Alegerea gresita a materialului de sutura
J. Hipotensiunea arteriala
132. Factorii favorizanti ai evisceratiilor:

A. Consumul de alcool
B. Hiponatremia
C. Hipoproteinemia
D. Neoplaziile
E. Fumatul
F. Varsta inaintata
G. Consumul de droguri
H. Traumatismul musculaturii abdominale
I. Fibroza chistica
J. Obezitatea
133. Despre clasificarea evisceratiilor:

A. In evisceratia incompleta pielea este integra

B. Evisceratia libera este cea mai grava
C. Evisceratia fixata are si planul tegumentar dehiscent
D. Evisceratia libera duce la complicatii hemoragice severe
E. Evisceratia libera nu duce la peritonita
 F. In evisceratia incompleta doar pielea este dehiscenta, aponevroza
fiind intacta
G. Evisceratia libera are cel mai mare risc de complicatii septice si
peritonitice
H. In evisceratia fixata sunt prezente aderente visceroparietale
I. Evisceratia libera nu are consecinte grave
J. Evisceratia fixata nu are dehiscenta tegumentara
134. Eventratiile abdominale, factori predispozanti:

A. Interventii chirurgicale minore

B. Interventii chirurgicale elective
C. Incizii
D. Interventii chirurgicale majore
E. Supuratia de perete abdominal
F. Incizii care lezeaza inervatia musculaturii abdominale
G. Hiperaldosteronismul
H. Interventii in urgenta
I. Diabetul insipid
J. Status nutritional precar
135. Complicatiile eventratiilor:

A. Ocluzia intestinala
B. Starngularea
C. Cronicizarea
D. Ireductibilitate
E. Transformarea maligna
F. Oligoanuria
G. Hemoperitoneul
H. Incarcerarea
I. Obstructia
J. Hipertensiunea arteriala
136. Cauze de producere eventratii:

A. Tensiunea excesiva la nivelul suturii aponevrotice

B. Consumul de alcool
C. Cicatrizarea vicioasa
D. Supuratia profunda a plagii
E. Varsta inaintata
F. Reluarea rapida a tranzitului intestinal
G. Cicatricea cheloida
H. Tensiunea suturii cutanate
I. Poliuria
J. Obezitatea
137. Tratamentul eventratiilor trebuie sa ia in considerare:
 A. Tipul de diabet zaharat
B. Grupul de sange
C. Interventia chirurgicala initiala
D. Rasa pacientului
E. Mediul de rezilienta urban vs rural
F. Dimensiunea defectului aponevrotic
G. Comorbiditatile pacientului
H. Etnicitatea pacientului
I. Modul de prezentare in urgenta sau electiv
J. Localizarea acesteia
138. Riscul de dezvoltarea al unei eventratii:

A. Nu depinde de sex
B. Este neglijabil la pacientii oncologici
C. Nu depinde de rasa
D. Este mai mic la sexul masculin
E. Depinde de gradul de contaminare al plagii
F. Depinde de lungimea inciziei
G. Este mare la pacientii obezi
H. Este mai mare la sexul feminin
I. Nu este influentat de varsta
J. Pacientii tineri fac mai frecvent eventratii
139. Tratamentul eventratiilor presupune:

A. Tratamentul este majoritar conservator

B. Tratament conservator la pacientii cu mare risc operator
C. Se poate aplica o proteza de polipropilena
D. Eventratia nu se opereaza in urgenta
E. Sutura cu fire separate este interzisa
F. Se poate face prin tehnici clasice
G. Evolitia poate fi spre rezolutie spontana
H. Dispozitivele protetice sunt proscrise
I. Se poate face prin laparoscopie
J. Una din optiuni este sutura cu fire separate
140. Ce deosebeste eventratia de evisceratie:

A. Eventratia are pielea integra

B. Ambele sunt defecte parietale dobandite
C. Tratamentul curativ este chirurgical
D. Ambele pot fi cauzate de infectia de perete abdominal
E. Eventratia are pielea dehiscenta
F. Sunt defecte parietale congenitale
G. Sunt complicatii exceptionale
H. Tratamentul de electie este conservator
I. Pot duce la complicatii severe
 J. Eventratia este mai grava decat evisceratia
141. Caracteristicile materialului protetic pentru tratamentul eventratiei:

A. Pret scazut
B. Usor sterilizabil
C. Sa nu necesite sterilizare
D. Sa fie biodegradabil
E. Rezistenta mecanica
F. Toleranta clinica buna
G. Sa aiba culoarea tegumentului
H. Non-carcinogenic
I. Material inert
J. Reactiile alergice nu sunt importante
142. Plasarea protezei in tratamentul eventratiilor se poate face:

A. Nu se utilizeaza pentru eventratiile mediane

B. Protezele sintetice sunt interzise a fi folosite
C. Retromuscular
D. In teaca muschiului drept abdominal
E. Properitoneal
F. Subcutanat
G. Intraperitoneal
H. Suturata de piele
I. Protezele biologice sunt cele mai utilizate
J. Proteza necesita sterilizare prin flambare
143. Tratamentul eventratiilor:

A. Tratamentul antibiotic este obligatoriu pentru 7 zile

B. Defectele mari reparate prin sutura simpla duc la recidiva
C. Depinde de localizarea eventratiei
D. La defectele mari se prefera aplicarea unei proteze
E. Nu se efectueaza in urgenta
F. Laparoscopia este interzisa
G. La pacientii neoplazici nu se trateaza eventratiile
H. Tratamentul laparoscopic poate fi utilizat
I. La eventratiile mari se prefera sutura simpla
J. Eventratiile mici de 2-3 cm pot fi reparate prin sutura simpla
144. Tratamentul chirurgical in eventratii si evisceratii:

A. Evisceratia rar pune viata pacientului in pericol

B. Evisceratia post-traumatica necesita tratament la locul producerii
C. Eventratiile mari impun montarea unei plase
D. Evisceratia subcutanata poate fi temporizata
E. Evisceratia reprezinta o urgenta chirurgicala
F. Evisceratia post-traumatica este operata in urgenta imediata
 G. Eventratiile mici pot fi tratate sub anestezie locala
H. Evisceratia este suturata cu anestezielocala
I. Evisceratia este tratata electiv
J. Eventratia este o urgenta imediata
145. Factorii care tin de actul chirurgical initial implicati in aparitia
eventratiilor:

A. Hemostaza deficitara
B. Interventie pentru peritonita
C. Complicatiile postoperatorii tardive
D. Supuratia plagii
E. Nerespectarea regulilor de asepsie
F. Formarea unui hematom subcutan
G. Perfuzia cu solutii cristaloide
H. Durata interventiei chirurgicale
I. Transfuzia de sange
J. Incidentele hemoragice intraoperatorii
146. Factorii care tin de pacient in dezvoltarea eventratiilor:

A. Varsta inaintata
B. Fibroza postradioterapie
C. Hipotensiunea arteriala
D. Eforturi fizice mici si repetate
E. Obezitatea
F. Tratamentul antibiotic
G. Consumul de alcool
H. Bolile consumptive
I. Boala Basedow
J. Eforturi fizice mari
147. Continutul unui sac de eventratie de linie mediana poate fi:

A. Duoden
B. Intestin subtire
C. Splina
D. Lob drept hepatic
E. Pancreas
F. Epiplon
G. Colon transvers
H. Stomac
I. Rinichi
J. Colon sigmoid
148. Evisceratiile post-traumatice:

A. Se insotesc deseori de leziuni viscerale

B. Leziunile viscerale sunt exceptionale
 C. Sunt consecinta cel mai frecvent a contuziilor abdominale
D. Sunt bine tolerate de pacient
E. Genereaza o stare de soc
F. Sunt consecinta plagilor abdominale nepenetrante
G. Se trateaza conservator
H. Sunt consecinta plagilor abdominale penetrante
I. Se opereaza in maxima urgenta
J. Duc la peritonita
149. Elemente care cresc riscul de eventratie:

A. Pleurezia
B. Tipul de laparotomie
C. Fibrilatia atriala
D. Retentia acuta de urina postoperator
E. Ileusul paralitic repetat
F. Febra postoperatorie
G. Tratamentul antiaritmic
H. Tusea
I. Varsaturile
J. Insuficienta cardiaca
150. Durerea mamara:

A. Poate fi frecvent intalnita

B. Nu necesita investigatii suplimentare chiar daca este persistenta
C. Este o modalitate frecventa de prezentare a unui cancer mamar
D. Poate imbraca un caracter ciclic
E. Daca este unilaterala si persistenta necesita investigatii clinice si
imagistice detaliate
F. De obicei, are un caracter permanent
G. Nu poate preceda niciodata menstruatia
H. Este o modalitate neobisnuita de prezentare a unui cancer de san
I. Poate preceda cu cateva zile menstruatia
J. Este rar intalnita
151. Durerea mamara:

A. Nu este influentata de consumul de cafea

B. Nu este influentata de modificarile hormonale
C. Poate fi ameliorata de utilizarea unui sutien elastic compresiv
D. Tamoxifenul si Danazol pot fi utilizate in tratamentul mastodiniei
E. Danazolul nu are indicatie in tratamentul durerii mamare
F. Reducerea consumului de cofeina si AINS pot fi eficiente in
tratamentul durerii mamare
G. Daca apare la femeile in postmenopauza, se recomanda oprirea
terapiei de substitutie hormonala
H. Nu poate fi ameliorata de Tamoxifen
 I. Nu este influentata de consumul de AINS
J. Este datorata stimularii hormonale a tesutului glandular mamar
152. Fibroadenomul mamar:

A. Apare, de obicei, la femeile varstnice

B. Chimioterapia nu este indicata
C. Chimioterapia are indicatii in fibroadenoamele insotite de adenopatii
axilare
D. Poate fi intalnita la orice varsta
E. Este o tumora foarte frecventa
F. Este o tumora foarte rara
G. Radioterapia face parte din tratament
H. Este o tumora benigna a sanului
I. De obicei, apare la femeile tinere
J. Este o tumora maligna a sanului
153. Fibroadenomul mamar:

A. Are dimensiuni crescute, in mod normal

B. Are consistenta dura
C. Histologic este compus din fibre de tesut stromal si tesut glandular
epitelial
D. Consistenta este ferma
E. Este o tumora mobila
F. Nu se impune efectuarea punctiei cu ac gros in vederea diagnosticului
G. De obicei, are forma rotunda
H. Este o tumora care invadeaza structurile vecine
I. Creste in dimensiuni dupa instalarea menopauzei
J. De obicei, are dimensiuni intre 1 si 3 cm
154. Fibroadenomul mamar:

A. Involueaza la menopauza
B. Poate fi diagnosticat prin punctie aspirativa cu ac fin
C. Poate fi diagnosticat prin punctie biopsie cu ac gros
D. Histologic este compus din fibre de tesut elastic si tesut glandular
mezenchimal
E. Nu este influentat de sarcina
F. Se pot trata cu Transtuzumab in postoperator
G. Sunt asemanatoare lobulilor mamari normali
H. Prezinta lactatie in timpul sarcinii
I. Nu se aseamana cu lobulii mamari normali
J. De obicei, are dimensiuni de 1-3 mm
155. Fibroadenomul mamar:

A. Nu este indicata excizia fibroadenomului in toate cazurile

B. Fibroadenoamele pot involua
 C. Fibroadenoamele cu dimensiuni stationare pot fi monitorizate
D. In situatia cresterii rapide se impune excizia fibroadenoamelor
E. Fibroadenoamele nu pot involua
F. In situatia cresterii rapide se impune initierea chimioterapiei
neoadjuvante
G. Stimularea hormonala din timpul sarcinii poate determina cresterea
rapida
H. Are indicatie chirurgicala, indiferent de dimensiuni
I. Cresc in dimensiuni dupa instalarea menopauzei
J. De obicei, invadeaza tegumentul inca de la momentul diagnosticului
156. Fibroadenomul mamar gigant:

A. Este o tumora maligna, intalnita rar la adolescente

B. Se impune efectuarea unui diagnostic diferential cu tumora phyllodes
C. Este o tumora benigna mai putin intalnita la adolescente
D. Nu se impune efectuarea unui diagnostic diferential
E. Radioterapia are indicatie cand fibroadenomul se insoteste de
adenopatii axilare
F. Nu este indicata chimioterapia ca tratament adjuvant
G. Punctia biopsie cu ac gros este de prima intentie in aflarea
diagnosticului
H. Punctia aspirativa cu ac fin este de prima intentie in conturarea
diagnosticului
I. Excizia chirurgicala este indicata
J. Nu are indicatie chirurgicala de prima intentie
157. Chistul mamar:

A. Au margini mai slab definite in comparatie cu fibroadenoamele

B. Sunt formatiuni unice, niciodata multiple
C. Poate fi solitar sau multiplu
D. Aspiratia formatiunii chistice se indica indiferent de dimensiunea
formatiunii
E. Sunt ferme, mobile
F. Explorarea IRM este recomandata in formatiunile chistice cu pereti
subtiri, de dimensiuni mici
G. Este cea mai frecventa masa tumorala solida intalnita la femei in a
sasea decada de viata
H. Sunt foarte dure la examenul clinic
I. Sunt usor elastice la examenul clinic
J. Este cea mai frecventa masa tumorala intalnita la femei in a patra si a
cincea decada de viata
158. Chistul mamar:

A. Ecografia este foarte utila pentru a descrie un chist simplu

B. Sunt formatiuni unice, niciodata multiple
 C. Este cea mai frecventa masa tumorala solida intalnita la femei in a
sasea decada de viata
D. De obicei, invadeaza tegumentul inca de la momentul diagnosticului
E. Aspiratia chistului este indicata in formatiunile chistice de dimensiuni
mari, simptomatice
F. Raspunsul la chimioterapie este mediocru
G. Mamografia poate detecta chisturi mamare nedecelabile la examenul
clinic
H. Aspectul ecografic este de masa bine delimitata, hipoecogena cu
intarire acustica posterioara
I. In situatia in care lichidul aspirat este galben pai sau verzui nu
necesita analiza citologica
J. Au margini mai bine definite in comparatie cu fibroadenoamele
159. Chistul mamar complex:

A. In situatia in care lichidul aspirat este galben pai sau verzui necesita
explorare IRM
B. Se indica efectuarea punctiei biopsie cu ac gros inaintea exciziei
C. La examenul ecografic se poate observa ca asociaza o componenta
solida/tisulara
D. Este cea mai frecventa cauza de scurgere mamelonara
E. Aspectul ecografic poate arata ecouri interne
F. Se indica efectuarea mamografiei anterior exciziei chistului
G. Cel mai frecvent afecteaza pacientii de sex masculin in adolescenta
H. Nu se indica excizia unui chist complex fara o explorare prealabila
mamografica si bioptica cu ac gros
I. Aspectul ecografic arata o formatiune dura, neregulata dar avand
continut omogen
J. Un chist mamar complex poate fi exciziat si fara explorari
suplimentare
160. Ectazia ductala:

A. Pentru a exclude malignitatea se impun efectuarea de investigatii

imagistice (mamografie, ecografie)
B. Este caracterizata prin dilatatii multiple la nivelul ductelor din spatiul
subareolar
C. Este cea mai frecventa cauza de scurgere mamelonara
D. Cel mai frecvent afecteaza pacientii de sex masculin in adolescenta
E. Majoritatea leziunilor exprima receptori Her2
F. Este o afectiune maligna agresiva
G. Radioterapia este o alternativa la tratamentul chirurgical
H. Poate determina o scurgere mamelonara cu aspect limpede
I. Este cea mai rara cauza de scurgere mamelonara
J. Este o afectiune non neoplazica
161. Papilomul intraductal:
 A. Reprezinta o proliferare locala a celulelor epiteliale ductale
B. Radioterapia este o alternativa la tratamentul chirurgical
C. De obicei afecteaza femeile in decada a patra si a cincea de viata
D. Este o afectiune maligna agresiva
E. In situatia in care lichidul aspirat este galben pai sau verzui necesita
explorare IRM
F. Ductografia folosita in confirmarea diagnosticului poate fi omisa
G. Este cea mai frecventa cauza de scurgere mamelonara sanghinolenta
benigna
H. De obicei afecteaza femeile in decada a doua de viata
I. Majoritatea leziunilor exprima receptori Her2
J. Pentru a exclude malignitatea se impun efectuarea de investigatii
imagistice (mamografie, ecografie)
162. Ginecomastia fiziologica:

A. La pacientii varstnici se poate manifesta prin marirea unilaterala sau

bilaterala a sanilor adesea asociata cu sensibilitate mamara
B. Este o afectiune maligna putin agresiva
C. Se poate manifesta si la un procent semnificativ de barbati in varsta
D. La pacientii tineri, sanii mariti dimensional pot fi asimetrici si sensibili
E. Apare la jumatate din adolescentii de sex masculin
F. Antibioterapia cu spectru larg amelioreaza semnificativ afectiunea
G. Sanii sunt edematiati, congestivi dar nedurerosi
H. Acest tip de ginecomastie se rezolva de obicei pana la varsta de 20
de ani
I. Nu afecteaza barbatii in varsta
J. Majoritatea cazurilor evolueaza cu scurgere mamelonara
sanghinolenta
163. Ginecomastia:

A. Nu poate fi asociata cu consumul de medicamente

B. In absenta unei mase tumorale palpabile sau a unor simptome
specifice, ginecomastia nu necesita evaluare clinica
C. Ginecomastia fiziologica la barbatii in varsta este secundara unui
hiperestrinism relativ
D. Poate fi ca urmare a unor patologii renale sau endocrine
E. Poate fi ca urmare a unor patologii hepatice
F. Nu poate fi asociata unei patologii renale
G. Nu poate fi asociata unei patologii hepatice
H. Poate fi asociata consumului unor medicamente
I. Ginecomastia fiziologica la barbatii in varsta este secundara unui
hipoestrinism relativ
J. Ginecomastia nu necesita evaluare clinica nici in prezenta unei
formatiuni tumorale palpabile
164. Anomalii congenitale in dezvoltarea sanilor:
 A. Absenta congenitala a sanului - amazia
B. Lipsa dezvoltarii tesutului mamar cu persistenta mamelonului - amazie
C. Prezenta de tesuturi mamare accesorii - polimastia
D. Existenta de mameloane accesorii - amazia
E. Existenta de mameloane accesorii - politelia
F. Existenta de mameloane supranumerare - polimastia
G. Absenta congenitala a sanului - amastia
H. Lipsa dezvoltarii tesutului mamar cu persistenta mamelonului -
amastia
I. Existenta de mameloane supranumerare - politelia
J. Prezenta de tesuturi mamare accesorii - ginecomastia
165. Examenul clinic obiectiv al sanilor:

A. Percutia axilei se face de rutina

B. Examinarea ambelor axile este obligatorie
C. Ascultatia este parte obligatorie a examenului clinic
D. Este indicata palparea sanilor doar in pozitie sezanda
E. Examinarea incepe cu pacienta in pozitie sezanda
F. Ridicarea bratelor deasupra capului si inclinarea inainte a pacientei se
pot face la pacientele cu sani voluminosi
G. Fosele supraclaviculare trebuie ascultate cu atentie
H. Palparea ganglionilor axilari se poate face pozitionand ganglionii
limfatici intre degete si scapula
I. Trebuie sa fie minutios efectuat mentinand, in acelasi timp, confortul
pacientei
J. Inspectia si palparea sanilor sunt partile obligatorii ale examenului
clinic
166. Examenul clinic obiectiv al sanilor:

A. Palparea ganglionilor axilari se poate face pozitionand ganglionii

limfatici intre degete si scapula
B. Ridicarea bratelor deasupra capului si inclinarea inainte a pacientei nu
se recomanda la pacientele cu sani voluminosi
C. Inspectia sanilor se poate face cerand pacientei sa apese ferm cu
mainile in talie
D. Examenul ganglionilor limfatici implica si palparea foselor
supraclaviculare
E. Inspectia sanilor se poate face cerand pacientei sa apese ferm cu
mainile pe genunchi
F. Palparea ganglionilor axilari se poate face pozitionand ganglionii
limfatici intre degete si peretele toracic
G. La palparea sanilor se utilizeaza varfurile degetelui mijlociu, a policelui
si a inelarului
H. Examenul ganglionilor limfatici nu implica obligatoriu si palparea
foselor supraclaviculare
 I. Sanii trebuie palpati si cu pacienta in decubit dorsal
J. Nu este indicata palparea sanilor doar in pozitie sezanda
167. Palparea sanului:

A. Tehnica palparii prin miscari verticale este o metoda fiabila cu cea mai
mica incidenta a anomaliilor omise
B. Se poate face utilizand o singura metoda
C. Se poate face prin mai multe metode
D. Neregularitalile sanului sunt palpate intre cele doua maini ale
examinatorului
E. Neregularitatile sanului sunt palpate intre degetele examinatorului si
peretele toracic
F. Nu se recomanda ca neregularitalile sanului sa fie palpate intre mana
examinatorului si peretele toracic
G. Palparea trebuie sa acopere intreg tesutul mamar
H. Palparea sanilor se face utilizand varfurile degetelor mijlociu, inelar si
index
I. La palparea sanilor se utilizeaza pulpa indexului, degetelui mijlociu si
a inelarului
J. Palparea trebuie sa acopere intreaga zona suspecta, restul sanului va
fi examinat optional
168. Examenul obiectiv al sanilor:

A. Localizarea precisa a anomaliilor mamare trebuie descrisa

B. Nu este necesara compresiunea mamelonului in timpul examinarii
sanilor
C. Nu este necesara localizarea cu precizie la examenul clinic, aceasta
se va face oricum prin ecografie
D. Marimea anomaliilor palpabile trebuie descrisa facand comparatie cu
obiecte cu dimensiuni cunoscute
E. Marimea anomaliilor palpabile trebuie descrisa cu ajutorul unui
instrument de masurare
F. Este recomandata compresiunea mamelonului in timpul examinarii
sanilor
G. Localizarea anomaliilor palpabile se face folosind „pozitia ceasului” si
distanta fata de mamelon
H. Se recomanda efectuarea percutiei formatiunilor tumorale pentru a
diferentia o formatiune solida de una chistica
I. Ascultatia formatiunilor tumorale poate obiectiva prezenta suflurilor in
tumorile vascularizate
J. In cazul in care este prezenta o scurgere mamelonara trebuie
mentionata culoarea, prezenta sangelui, daca implica mai multe orificii
si daca este uni sau bilaterala
169. Axila:
 A. Este o regiune de forma cilindrica situata intre extremitatea superioara
a bratului si torace
B. In axila exista doua ramuri motorii ale plexului brahial
C. Lezarea nervului toracic lung nu poate surveni in timpul
limfadenectomiei axilare
D. Nervul lung toracic se intinde vertical de-a lungul suprafetei
superficiale a muschiului mare dorsal
E. Lezarea nervului toracic lung poate surveni in timpul limfadenectomiei
axilare
F. Lezarea nervului marelui dorsal are ca rezultat limitarea miscarii
scapulei
G. Este o regiune piramidala situata intre extremitatea superioara a
bratului si torace
H. Contine numeroase structuri neuro-vasculare si limfatice
I. In axila exista patru ramuri motorii ale plexului brahial
J. Lezarea nervului toracic lung are ca rezultat limitarea miscarii scapulei
170. Structurile nervoase ale axilei:

A. Nervii intercostobrahiali reprezinte ramuri cutanate laterale ale

primului si celui de al doilea nerv toracodorsal
B. Nervul toraco-dorsal este situat anterior in spatiul axilar si inerveaza
muschiul mic pectoral
C. Identificarea si conservarea nervilor intercostobrahiali in timpul
disectiei axilare ar trebui incercata dar nu este obligatorie
D. Identificarea si conservarea nervilor intercostobrahiali in timpul
disectiei axilare este obligatorie
E. Nervul pectoral medial realizeaza o inervatie dubla, a muschilor mic si
mare dintat
F. Nervul lung toracic se intinde vertical de-a lungul suprafetei
superficiale a muschiului dintat anterior
G. Nervul lung toracic se intinde vertical de-a lungul suprafetei
superficiale a muschiului mare dorsal
H. Nervul toraco-dorsal este situat posterior in spatiul axilar si inerveaza
muschiul latissimus dorsi
I. Nervii intercostobrahiali reprezinte ramuri cutanate laterale ale
primului si celui de al doilea nerv intercostal
J. Nervul pectoral medial realizeaza o inervatie dubla, a muschilor mic si
mare pectoral
171. Sanul eritematos:

A. Impune o evaluare medicala atenta

B. Nu poate fi determinat de un abces mamar
C. Poate fi cauzat de un cancer mamar inflamator
D. Nu impune o evaluare amanuntita, fiind o patologie frecventa care se
remite de la sine
 E. Fibroadenomul mamar este principala cauza de san eritematos
F. Poate fi determinat de o mastita
G. Se manifesta cu semne celsiene la nivelul sanului
H. Nu poate fi determinat de o mastita
I. Poate fi cauzat de un abces mamar
J. Nu poate avea ca si cauza un cancer mamar inflamator
172. Sanul eritematos – semne clinice:

A. Eritemul este dispus de-a lungul traiectelor limfatice de la areola spre

axila
B. Edem tegumentar cu aspect de coaja de portocala
C. Masa tumorala posibil fluctuanta
D. Limfadenopatiile pot fi prezente
E. Sanii nu sunt modificati in dimensiuni sau greutate
F. Percutia sanilor eritematosi releva timpanism
G. Edemul tegumentar nu se obiectiveaza in aceste situatii
H. Cresterea in dimensiune si greutate a sanilor
I. Ascultatia sanilor releva prezenta de sufluri datorita
hipervascularizatiei
J. Adenopatiile axilare nu sunt obiectivate la examenul clinic
173. Sanul eritematos:

A. Abcesele mamare sunt foarte sensibile la palpare

B. IRM-ul mamar se poate efectua cand celelelte investigatii nu
evidentiaza mase tumorale
C. IRM ul mamar nu are indicatie in sanul eritematos
D. Forma mamelonului nu este modificata in abcesele mamare
retroareolare recurente
E. Ecografia si mamografia sunt optionale pentru a stabili diagnosticul
F. Mastita este cel mai frecvent asociata cu alaptarea
G. Cancerele mamare nu se pot prezenta sub forma unui san eritematos
H. Ecografia si mamografia sunt necesare pentru a stabili diagnosticul
I. Mastita este foarte rar asociata cu alaptarea
J. Mamelonul poate fi deformat in cazul abceselor mamare retroareolare
recurente
174. Abcesul mamar:

A. Aspiratiile repetate sunt fara succes, pacienta necesitand de fiecare

data incizie si drenaj
B. Abcesele mamare retroareolare recurente pot duce la aparitia unor
fistule intre ductele mamare si tegument
C. Nu sunt sensibile la palpare
D. Ecografia mamara poate pune in evidenta colectii lichidiene
E. Drenajul deschis nu mai este indicat daca abcesul mamar a fost tratat
cu succes prin aspirarea repetata a abcesului
 F. Aspiratiile repetate in asociere cu antibioterapia pot fi curative
G. Este extrem de dureros la palpare
H. Mamografia poate pune in evidenta colectii lichidiene
I. Incizia si drenajul abcesului sunt indicate in momentul constituirii
abcesului
J. Antibioterapia nu se indica in asociere cu aspiratia abceselor mamare
175. Mastita:

A. Stafilococii si streptococii sunt agentii patogeni frecvent implicati la

pacientele care alapteaza
B. Foarte rar este asociata cu alaptarea
C. Cel mai frecvent este asociata cu alaptarea
D. Nu are indicatie de antibioterapie
E. Nu sunt recomandate explorari imagistice suplimentare
F. Alaptarea poate continua la sanul indemn
G. Antibioticele adecvate permit ameliorarea imediata
H. Se recomanda oprirea alaptarii la ambii sani
I. Cel mai frecvent implicat patogen este Escherichia Coli
J. Utilizarea unei pompe de san este benefica pentru reducerea
congestiei sanului infectat
176. Mamografia:

A. Pentru un diagnostic definitiv, orice anomalie mamografica trebuie

evaluata clinic, prin alte investigatii imagistice suplimentare si prin
biopsie mamara
B. Mamografia de screening este o investigatie imagistica realizata prin
utilizarea razelor X in doua incidente, la nivelul fiecarui san
C. Imaginile suplimentare de diagnostic implica marirea tesuturilor si
compresiunea
D. Pentru un diagnostic definitiv, orice anomalie mamografica la
screening nu trebuie evaluata clinic suplimentar
E. Utilizeaza proprietatile fizice ale tesutului adipos, ale apei si ale
contrastului cu gadoliniu intravenos in campurile magnetice
F. Mamografia de screening nu este o investigatie imagistica de
diagnostic definitiv
G. Rata rezultatelor fals negative ale mamografiei este de 60-70%
H. Mamografia de screening este o investigatie imagistica de diagnostic
definitiv
I. Este recomandata la femeile cu implanturi mamare sau tesut dens
mamar
J. Rata rezultatelor fals negative ale mamografiei este de 10-20%
177. IRM ul mamar:

A. Se poate folosi ca metoda de screening la femeile care au un risc de

cel putin 5% pentru a dezvolta un cancer mamar
 B. Se poate efectua o biopsie mamara sub ghidaj IRM cand leziunea
suspecta este vizibila doar la aceasta investigatie
C. Se poate folosi ca metoda de screening la femeile care au un risc de
cel putin 20% pentru a dezvolta un cancer mamar
D. Nu are nicio indicatie in screeningul cancerului de san
E. Utilizeaza proprietatile chimice si biologice ale tesutului adipos, ale
apei si ale contrastului cu gadoliniu intravenos in campurile magnetice
F. Utilizeaza proprietatile fizice ale tesutului adipos, ale apei si ale
contrastului cu gadoliniu intravenos in campurile magnetice
G. S a dovedit a fi un test de screening mai sensibil decat mamografia la
pacientele cu mutatie BRCA1 sau BRCA 2
H. Nu este recomandata ca explorare imagistica la pacientele cu
implanturi mamare
I. La pacientele cu tesut mamar dens sau cu implanturi mamare se
recomanda explorarea IRM
J. Nu este recomandata ca explorare imagistica la pacientele cu tesut
mamar dens
178. Ecografia mamara:

A. Aspectul unei formatiuni benigne la ecografie arata margini bine

delimitate, intarire acustica posterioara
B. Aspectul unei formatiuni benigne la ecografie arata margini imprecis
delimitate, fara intarire acustica posterioara
C. Este utilizata de rutina ca metoda de screening la pacientele varstnice
D. Este foarte utila in ghidarea unei biopsii mamare
E. La pacientele la care se efectueaza ecografia mamara nu se mai
impune efectuarea unei mamografii
F. Este foarte importanta in caracterizarea unei densitati mamografice
G. Este foarte importanta in caracterizarea unei mase palpabile chistice
sau solide
H. Nu se indica ca si metoda de ghidaj al unei biopsii tumorale mamare
I. Este optionala in caracterizarea unei densitati mamografice
J. Este o investigatie imagistica, complementara mamografiei
179. Tehnici de biopsiere:

A. Prin biopsia cu ac gros se obtin atat date legate de tipul de carcinom

cat si informatii legate de receptorii hormonali
B. Punctia tumorala prin aspiratie cu ac fin este tehnica recomandata si
cea mai precisa de biopsiere a tumorilor mamare
C. O biopsie excizionala poate preceda o biopsie cu ac gros efectuata
sub ghidaj mamografic
D. Anumite tipuri de leziuni necesita localizare stereotactica prin
mamografie in vederea biopsiei
E. Majoritatea leziunilor mamare sunt detectate radiologic si trebuie
biopsiate sub ghidaj radiologic
 F. Toate leziunile mamare pot fi localizate ecografic in timpul biopsiei
G. Toate leziunile mamare necesita localizare mamografica in timpul
biopsiei
H. Leziunile mamare depistate mamografic nu mai necesita si confirmare
bioptica
I. Biopsia excizionala fara o prealabila biopsie cu ac gros poate conduce
la gestionarea suboptimala a unei eventuale afectiuni maligne
J. Daca rezultatele biopsiei cu ac gros sunt discordante cu imagistica
este necesara o biopsie excizionala
180. Cancerul de san:

A. Cancerul de san este a doua cea mai frecventa neoplazie la sexul

masculin
B. Rata de supravietuire a scazut constant in ultimele decenii
C. Aproximativ 25% din cancerele noi sunt in situ
D. Screeningul mamografic identifica neoplaziile mamare inainte de a fi
decelabile prin palpare
E. Screeningul mamografic este util in confirmarea tumorilor palpabile de
san
F. Cancerul de san reprezinta a doua cauza de deces oncologic la femei
G. Cancerul de san este cea mai intalnita neoplazie la femei
H. Cancerele in situ reprezinta aproximativ 75% din cancerele
diagnosticate
I. In SUA, una din opt femei are riscul de a dezvolta un cancer de san in
timpul vietii
J. Cancerul de san este a doua cea mai intalnita neoplazie la femei
181. Cancerul de san:

A. Cel mai precoce semn este, de obicei, o anomalie evidentiata

mamografic
B. Semnul cel mai precoce in cancerul de san este reprezentat de
ulceratie
C. O formatiune tumorala, adesea dura si neregulata, apare adesea in
evolutia cancerului de san
D. Factorul genetic este responsabil de 50% din cancerele de san
E. Pot aparea modificari ale mamelonului – ulceratia, retractia sau
scurgerea mamelonara
F. Aproximativ 1% din cancerele mamare sunt diagnosticate la barbati
G. Aproximativ 10% din cancerele mamare sunt asociate cu factori
genetici
H. In general, cancerul de san se prezinta ca o formatiune ferma, bine
delimitata, sensibila la palpare
I. Carcinomul invaziv poate evolua spre carcinom in situ
J. Modificarile de la nivelul mamelonului sunt asociate doar cu
carcinomul in situ
182. Carcinomul ductal in situ al sanului:

A. Leziunile cu grad nuclear inalt nu prezinta risc de evolutie intr o

leziune infiltrativa
B. Nu prezinta risc de recidiva dupa tratamentul chirurgical
C. Aspectul tipic pe mamografie este dat de microcalcificari
D. Aspectul tipic pe ecografie este de formatiune chistica
E. Poate fi clasificat in functie de gradul nuclear in 3 grade
F. In functie de gradul nuclear, poate fi clasificat in 5 grade
G. Fara tratament adecvat, in 30-50% din cazuri se poate inregistra un
cancer invaziv intr-un interval de 10 ani
H. Tipurile histologice sunt tubular, lobular, medular si coloid
I. Este o forma preinvaziva a cancerului ductal
J. Pacientii cu necroza de tip comedo si/sau leziune de grad inalt
prezinta un risc crescut de recidiva
183. Carcinomul ductal infiltrativ al sanului:

A. Este mai bine definit histopatologic comparativ cu cancerele lobulare

infiltrative
B. Este mai bine definit mamografic comparativ cu cancerele lobulare
infiltrative
C. Este mai slab definit histopatologic comparativ cu carcinoamele
lobulare
D. La examenul clinic are un aspect bine definit, regulat, elastic
E. Reprezinta aproximativ 80% din cancerele invazive de san
F. Poate avea ca precursor un carcinom ductal in situ
G. Reprezinta aproximativ 10% din cancerele invazive de san
H. Poate evolua spre carcinom ductal in situ
I. Este mai prost definit mamografic comparativ cu cancerele lobulare
infiltrative
J. La examenul clinic are un aspect ferm, neregulat
184. Carcinomul lobular infiltrativ al sanului:

A. Reprezinta aproximativ 10% din cancerele mamare

B. Poate avea ca precursor un carcinom ductal in situ
C. Reprezinta aproximativ 80% din cancerele invazive de san
D. Este mai bine definit histopatologic comparativ cu cancerele ductale
infiltrative
E. La examenul clinic are un aspect ferm, regulat
F. Este caracterizat printr o incidenta mai crescuta a leziunilor mamare
multicentrice
G. Este adesea dificil de evidentiat mamografic
H. Este adesea dificil de diagnosticat clinic
I. Este caracterizat printr o incidenta mai crescuta a leziunilor mamare
bilaterale
 J. Este mai bine definit mamografic comparativ cu cancerele ductale
infiltrative
185. Carcinomul tubular al sanului:

A. Prognosticul este mai prost decat al carcinoamelor ductale infiltrative

B. Acest subtip apare la femei mai tinere decat majoritatea pacientelor
diagnosticate cu cancer mamar
C. Prognosticul este mai bun decat al carcinoame ductale infiltrative
D. Este o forma slab diferentiata a carcinomului ductal
E. Constituie marea majoritate a carcinoamelor infiltrative
F. Constituie 1-2% din cancerele mamare
G. Acest subtip apare mai frecvent la femeile varstnice
H. Este o forma foarte bine diferentiata a carcinomului ductal
I. Formeaza tubuli mari, organizati, fiecare delimitat de doua randuri de
celule
J. Formeaza tubuli mici, dezorganizati, fiecare delimitat de un singur
rand de celule
186. Carcinomul mamar medular:

A. Are un prognostic mai bun decat carcinomul ductal infiltrativ clasic

B. Este mai bine diferentiat decat carcinomul tubular
C. Se remarca prin evolutie rapida in dimensiuni
D. Are un prognostic mai prost decat carcinomul ductal infiltrativ clasic
E. Este o varianta a carcinomului ductal infiltrativ
F. Este o varianta a carcinomului lobular infiltrativ
G. Metastazeaza mai rar la nivelul ganglionilor limfatici
H. Cresterea lenta in dimensiuni este caracteristica
I. Metastazeaza frecvent in ganglionii limfatici
J. Este mai slab diferentiat decat carcinomul tubular
187. Carcinomul coloid sau mucinos al sanului:

A. Apare mai des la femeile tinere

B. Are evolutie lenta
C. Tipul histologic pur are un prognostic relativ bun
D. Formeaza tubuli mici, dezorganizati, fiecare delimitat de un singur
rand de celule
E. Are o evolutuie rapida
F. Histopatologic prezinta grupuri si lanturi de celule epiteliale in
acumulari de material mucoid
G. Este o varianta a carcinomului lobular infiltrativ
H. Este o varianta a carcinomului ductal infiltrativ
I. Apare mai des la femeile in varsta
J. Tipul histologic pur are un prognostic prost
188. Carcinomul mamar papilar:
 A. Se diferentiaza usor histologic de papiloamele intraductale
B. Are un prognostic mai prost decat carcinoamele ductale
C. De obicei, este de dimensiuni mari
D. Are o rata scazuta de crestere
E. Reprezinta 90% din carcinoamele mamare
F. Reprezinta aproximativ 1% din carcinoamele mamare
G. Pot fi dificil de diferentiat histologic de papiloamele intraductale
H. Are un prognostic mai bun decat carcinoamele ductale
I. De obicei are dimensiuni mici
J. Are o rata rapida de crestere
189. Carcinomul inflamator mamar:

A. Are o rata foarte buna de supravietuire

B. Rata de supravietuire la 5 ani este de 25%
C. Reprezinta aproximativ 3% din totalul cancerelor mamare
D. Pacientele prezinta edem cutanat (peau d’orange) si eritem la nivelul
sanului
E. Edemul tegumentar apare la cativa ani dupa debutul afectiunii
F. Reprezinta 80% din totalul cancerelor mamare
G. Histopatologic prezinta grupuri si lanturi de celule epiteliale in
acumulari de material mucoid
H. Pacientele nu prezinta modificari inflamatorii la nivelul sanilor
I. Carcinomul inflamator are prognostic slab
J. Edemul tegumentar este secundar congestiei limfatice de la nivelul
dermului cu celule maligne
190. Boala Paget a mamelonului:

A. Poate avea ca precursor un carcinom ductal infiltrativ

B. Este o anomalie cutanata la nivelul mamelonului
C. Este mai bine definit ecografic comparativ cu cancerele infiltrative
D. Mamelonul poate umed si exudativ, deshidratat si descuamat
E. Este mai bine definit histopatologic comparativ cu cancerele infiltrative
F. Pacienta poate acuza prurit, senzatia de arsura sau durere cu
caracter intepator la nivelul mamelonului
G. Poate fi confundata cu o eruptie dermatologica simpla
H. La examenul clinic are un aspect ferm, neregulat
I. Reprezinta aproximativ 80% din cancerele invazive de san
J. Suspiciunea de boala Paget impune obligatoriu o biopsie mamelonara
191. Stadialiarea cancerului mamar:

A. Scintigrafia osoasa poate fi utilizata in stadializarea pacientelor cu

cancer mamar
B. Cand riscul de boala metastatica este scazut nu este necesara o
stadializare foarte amanuntita
 C. Se recomanda ca stadializarea amanuntita a pacientelor cu boala
avansata sa se faca dupa efectuarea tratamentului chirurgical
D. Pacientii cu simptome sistemice necesita o stadializare extensiva
E. Pacientii cu boala mai avansata necesita stadializare extensiva
F. Computer tomografia nu este folosita in stadializarea pacientelor cu
cancer de san avansat
G. Scintigrafia osoasa este utilizata de rutina in stadializarea pacientelor
cu cancer mamar
H. Stadializarea TNM este singurul element luat in discutie cand se
decide tratamentul pacientilor cu cancer mamar
I. PET CT ul este utilizat de rutina in stadializarea pacientelor cu cancer
de san
J. Stadializarea TNM nu este singurul factor luat in discutie cand se
decide tratamentul pacientilor cu cancer mamar
192. Riscul de metastazare in cancerul mamar este corelat cu:

A. Localizarea tumorii mamare

B. Caracteristicile moleculare – subtipul triplu negativ
C. Forma tumorii mamare
D. Dimensiunea tumorii
E. Caracteristicile moleculare – subtipul HER2 pozitiv
F. Aspectul mamografic al tumorii
G. Consistenta tumorii mamare
H. Afectarea ganglionilor limfatici
I. Biomarkerii genomici tumorali
J. Distanta fata de mamelon a tumorii mamare
193. Factori de risc pentru cancerul mamar:

A. Sexul feminin
B. Obezitatea in premenopauza
C. Hiperplazie atipica confirmata prin biopsie
D. Purtatoarea unei mutatii genetice BRCA
E. Densitate crescuta a tesutului mamar
F. Sexul masculin
G. Hiperplazie tipica mamara
H. Antecedente personale de cancer de san
I. Densitate scazuta a tesutului mamar
J. Varsta sub 35 de ani
194. Factori de risc pentru cancerul mamar:

A. Varsta redusa la prima sarcina (sub 25 de ani)

B. Hiperplazia mamata tipica
C. O ruda de gradul I cu cancer de san
D. Utilizarea in antecedentele indepartate si pe o perioada scurta a
terapiei de substitutie hormonala
 E. Sexul masculin
F. Radiatii cu doze mari la nivelul toracelui anterior
G. Densitate scazuta a tesutului mamar
H. Obezitate (postmenopauza)
I. Varsta peste 65 de ani
J. Densitate osoasa mare (postmenopauza)
195. Factori de risc pentru cancerul mamar:

A. O ruda de gradul III cu cancer de san

B. Menopauza tarzie (>55 de ani)
C. Densitatea scazuta a tesutului mamar
D. Multiple sarcini duse la termen pana la 30 de ani
E. Menopauza timpurie (sub 45 de ani)
F. Absenta alaptarii
G. Menarha timpurie (<12 de ani)
H. Menarha tarzie (>15 ani)
I. Varsta inaintata la prima sarcina (>30 de ani)
J. Fara sarcini duse la termen
196. Factori de risc pentru cancerul mamar:

A. Neutilizarea terapiei de substitutie hormonala

B. Obezitatea in premenopauza
C. Consumul de alcool
D. Inaltimea (crescuta)
E. Antecedente personale de cancer de coledoc
F. Statut socio-economic scazut
G. Antecedente personale de cancer de endometru, de ovar sau de
colon
H. Etnia evreiasca
I. Radiatii cu doze mari la nivel cervical
J. Statut socio-economic inalt
197. Tratamentul chirurgical in cancerul mamar:

A. Optiunea chirurgicala trebuie sa puna in balanta extensia bolii cu

morbiditatea tratamentului
B. Tipul histologic influenteaza decisiv decizia de tratament chirurgical
C. Carcinomul ductal in situ necesita intotdeauna stadializare axilara
D. Excizia tumorilor sanului este fezabila in toate tumorile mamare,
indiferent de dimensiuni
E. Radioterapia precede excizia tumorilor mamare
F. Carcinomul ductal in situ extensiv nu necesita stadializare axilara
G. Carcinomul ductal in situ (cu exceptia celui extensiv) nu necesita
stadializare axilara
H. Tipul cancerului mamar (ductal versus lobular) nu influenteaza major
decizia tratamentului chirurgical
 I. Excizia tumorii mamare este deseori insotita de radioterapie
postoperatorie
J. Excizia tumorilor sanului este fezabila in cazul tumorilor cu dimensiuni
mai mici de 4 cm
198. Tratamentul chirurgical in cancerul mamar:

A. Excizia larga presupune excizia tumorii cu margini circumferentiale de

tesut microscopic normal
B. Mastectomia radicala modificata este mastectomia totala cu
limfadenectomie axilara
C. Mastectomia radicala modificata presupune indepartarea in intregime
a sanului
D. Refuzul sau imposibilitatea efectuarii radioterapiei reprezinta indicatie
relativa pentru mastectomie
E. Probabilitatea unui raspuns cosmetic inacceptabil reprezinta
contraindicatie relativa pentru mastectomie
F. Mastectomia simpla presupune indepartarea sanului si a ganglionilor
axilari
G. Probabilitatea unui raspuns cosmetic inacceptabil reprezinta indicatie
relativa pentru mastectomie
H. Mastectomia simpla presupune inlaturarea intregului san impreuna cu
fascia muschiului mare pectoral
I. Excizia larga presupune excizia tumorii cu margini circumferentiale de
minim 4 cm de tesut normal
J. Imposibilitatea efectuarii radioterapiei reprezinta contraindicatie
relativa pentru mastectomie
199. Evaluarea axilei in tratamentul cancerului de san:

A. Este esentiala pentru stadializarea si tratarea cancerului mamar

B. Prin tehnica ganglionului santinela riscul de lezare a nervilor axilari si
a drenajului limfatic al membrului superior este mai crescut
C. Biopsia ganglionara prin tehnica ganglionului santinela a devenit
tratamentul standard in cazul cancerului mamar incipient
D. Este optionala pentru stadializarea cancerului mamar
E. Limfadenectomia axilara poate fi indicata in cazul ganglionului
santinela negativ
F. Limfadenectomia axilara nu poate fi indicata in cazul unei axile clinic
pozitive
G. Prin tehnica ganglionului santinela riscul de lezare a nervilor axilari si
a drenajului limfatic al membrului superior este mai scazut
H. Limfadenectomia axilara poate fi indicata in cazul unei axile clinic
pozitive
I. Biopsia ganglionara prin tehnica ganglionului santinela a devenit
tratamentul standard in cazul cancerului mamar avansat
 J. Limfadenectomia axilara poate fi indicata in cazul unui ganglion
santinela pozitiv
200. Reconstructia mamara dupa mastectomie:

A. Se poate face cu implanturi mamare protetice sau tesut autolog

B. Se poate face doar la distanta de momentul mastectomiei
C. Se poate utiliza o proteza cu solutie salina
D. Se poate utiliza propriul tesut al pacientei
E. Se poate face exclusiv cu implanturi mamare protetice
F. Se poate realiza concomitent cu mastectomia sau se poate temporiza
G. Nu sunt indicate protezele cu solutii saline
H. Reconstructia mamara se poate efectua doar in momentul
mastectomiei
I. Trebuie discutata cu toate pacientele propuse pentru mastectomie
J. Trebuie discutata cu toate pacientele propuse pentru tratament
conservator
201. Radioterapia in cancerul mamar:

A. Sunt necesare 5 sedinte pe saptamana, timp de 4-6 luni

B. Patologia pulmonara preexistanta reprezinta contraindicatie relativa
pentru radioterapie
C. Sarcina e contraindicatie absoluta pentru radioterapie
D. Vasculita semnificativa nu reprezinta contraindicatie pentru
radioterapie
E. Reduce rata recidivei de la 30% la 10% dupa excizia tumorii mamare
F. Sarcina reprezinta o contraindicatie relativa pentru radioterapie
G. Antecedentele de radioterapie in acelasi camp de iradiere reprezinta
contraindicatie absoluta pentru radioterapie
H. Cardiomiopatia reprezinta contraindicatie relativa pentru radioterapie
I. Imposibilitatea de a fi pozitionat pentru radioterapie nu reprezinta
contraindicatie pentru radioterapie
J. Iradierea partiala a sanului este de durata mai lunga decat
radioterapia externa si cu rezultate cosmetice mai slabe
202. Radioterapia externa la pacientele cu cancer mamar:

A. Pneumonia si necroza osoasa sunt complicatii frecvente

B. Sunt necesare 5 sedinte pe saptamana, timp de 4-6 saptamani
C. Iradierea interna este de durata mai lunga dar cu rezultate cosmetice
superioare
D. Se poate omite in anumite situatii
E. Efectele pe termen lung sunt asemanatoare cu cele produse de
arsurile solare severe
F. Iradierea partiala a sanului este tratamentul standard
G. S a dovedit lipsa beneficiului radioterapiei in cazul CDIS (carcinom
ductal in situ) de grad scazut
 H. Iradierea intregului san este actualmente tratamentul standard de
radioterapie
I. Campurile tangentiale protejeaza organele subiacente precum inima
si plamanii
J. Poate avea ca efect secundar edemul sanului, efect ce apare tardiv si
nu este asociat cu alterarea sensibilitatii
203. Tratamentul hormonal in cancerul de san:

A. Tamoxifenul poate reduce incidenta cancerului mamar contralateral si

recidiva
B. Inhibitorii de aromataza sunt folositi ca alternativa sau suplimentar
Tamoxifenului
C. Este folosit pentru a trata tumorile cu receptori estrogenici pozitivi
D. Nu este indicata utilizarea in terapie unica
E. In anumite situatii poate fi folosit ca terapie unica
F. Inhibitorii de aromataza scad nivelul estrogenului circulant la femeile
in premenopauza
G. Durata tratamentului cu inhibitori de aromataza este de 2-3 ani
H. Tamoxifenul nu poate fi folosit in profilaxie
I. Durata traramentului cu Tamoxifen este de aproximativ 5-10 ani
J. Tamoxifenul este un agent chimioterapic foarte eficient
204. Chimioterapia in cancerul de san:

A. Testarile moleculare pentru multiple gene pot fi utilizate pentru a

selecta pacientele care vor beneficia de chimioterapie
B. Se foloseste la toate tipurile de cancer invaziv
C. Se indica sa fie folosita doar dupa interventia chirurgicala
D. Includerea taxanilor in tratament garanteaza vindecarea
E. Includerea taxanilor a produs o imbunatatire cu 20% a supravietuirii la
5 ani
F. Poate fi folosita ca terapie neoadjuvanta pentru cazurile in care
conservarea sanului este dorita
G. In tratamentul cancerului mamar, rareori se foloseste un singur agent
citototoxic (chimioterapic)
H. Tamoxifenul este un agent chimioterapic foarte eficient
I. Este indicata in cazul unui cancer mamar invaziv cu noduli limfatici
pozitivi
J. In general se foloseste un singur agent chimioterapic
205. Tratamentul cancerului de san la barbat:

A. Regimurile terapeutice bazate pe dovezi sunt greu de dezvoltat

B. Iradierea si terapia antiestrogenica nu sunt folosite in tratamentul
cancerului de san la barbat
C. Transtuzumabul este contraindicat in tratamentul cancerului de san la
barbat
 D. Majoritatea cancerelor de san la barbat au receptori hormonali pozitivi
E. Tratamentul conservator este terapia chirurgicala standard
F. Mastectomia este tratamentul chirurgical standard
G. Optiunile terapeutice sunt similare cu cele pentru cancerul de san la
femei
H. Majoritatea cancerelor de san la barbat sunt fara receptori hormonali
pozitivi
I. Optiunile terapeutice sunt diferite de cele recomandate la persoanele
de sex feminin
J. Iradierea si terapia antiestrogenica sunt folosite in tratamentul
cancerului de san la barbat
206. Tratamentul metastazelor in cancerul de san:

A. Boala metastatica este tratata prin terapie locala

B. Bifosfonatii sustin rezistenta osoasa dar cresc riscul fracturilor
C. Metastazele osoase pot fi tratate prin radioterapie si consolidare
chirurgicala
D. Bifosfonatii sustin rezistenta osoasa si scad riscul fracturilor
E. Metastazele cerebrale sunt tratate prin radioterapie externa
F. In boala metastatica nu este indicata terapia antiestrogenica
G. Metastazele cerebrale sunt tratate prin termonecroza
H. Boala metastatica este tratata prin terapie sistemica
I. Strontiul radioactiv poate fi folosit in tratamentul metastazelor
cerebrale
J. Strontiul radioactiv poate fi folosit in tratamentul metastazelor osoase
207. Complicatiile tratamentului chirurgical in cancerul de san:

A. Scaderea amplitudinii miscarilor efectuate din articulatia umarului

poate fi corectata de exercitiile postoperatorii
B. Lezarea unui nerv intercostal poate conduce la pierderea sensibilitatii
tegumentului partii inferoexterna a bratului
C. Lezarea unui nerv intercostal poate conduce la pierderea sensibilitatii
tegumentului partii superomediale a bratului
D. Prin utilizarea tehnicii ganglionului santinela se reduce incidenta
complicatiilor
E. Articulatia umarului nu este afectata in urma tratamentului chirurgical
F. Limfedemul apare la toate pacientele tratate de cancer de san
G. Reconstructiile cu implanturi au un risc crescut de infectii
H. Reconstructia sanului cu implanturi este lipsita de orice risc
I. Limfadenectomia axilara provoaca un grad de limfedem
J. Prin utilizarea tehnicii ganglionului santinela rata complicatiilor
postoperatorii creste
208. Efectele adverse ale Tamoxifenului:

A. Stomatitele
 B. Alopecia
C. Deshidratare
D. Transpiratia nocturna
E. Vaginitele
F. Retentia de lichide
G. Supresia maduvei osose
H. Trombocitoza
I. Oboseala
J. Bufeurile
209. Efectele adverse ale taxanilor pot include:

A. Reactii anafilactice
B. Diareea
C. Singerare gastro-intestinala
D. Oboseala diurna
E. Bufeurile
F. Fracturi
G. Hirsutismul
H. Supresia maduvei osoase
I. Febra si frisoane
J. Vaginite
210. Semnele clinice ale bolii Graves Basedow sunt:

A. Gușă difuză
B. Bradicardie
C. Oftalmopatia tiroidiană (exoftalmie)
D. Adenopatie cervicală
E. Icter
F. Mixedemul pretibial (dermopatie infiltrativă)
G. Gușă nodulară
H. Tahicardie
I. Labilitatea psihoafectivă
J. Febră 38 -30 grade C
211. Dintre manifestările cardio-vasculare și respiratorii ale
hipertiroidismului fac parte:

A. Tahilalie
B. Scăderea diferenței dintre presiunea sistolică și cea diastolică
C. Tahicardia sinusală
D. Mixedem pretibial
E. Labilitatea psihoafectivă
F. Transpirații excesive
G. Exoftalmie
H. Palpitațiile
I. Dispnee
 J. Fibrilația atrială
212. Patogenia autoimuna a bolii Graves Basedow este susținută de:

A. Prezenta în serul pacienților a autoanticorpilor antireceptori TSH

(TRAb)
B. Prezenta în serul pacienților a imunoglubuline stimulante ale secreției
tiroidiene.
C. Prezența anticorpilor antitireoglobulină
D. Leucopenie
E. Prezența mixedemului pretibial ca rezultat al exprimării receptorilorde
TSH la nivelul țesutului adipos
F. Creșterea calcitoninei
G. Trombocitopenie
H. Leucocitoza
I. Prezența exoftalmiei ca rezultat al exprimării receptorilor de TSH la
nivelul țesuturilor retro-orbitale.
J. Ceșterea GGT
213. Ce caracterizează carcinomul medular tiroidian?

A. Scintigrafia cu I131 pune în evidență tumora

B. Reprezintă 5% din cancerele tiroidiene
C. Supraviețuirea la 10 ani este de 90%
D. Poate face parte din sindromul MEN 2
E. Se dezvoltă din celulele parafoliculare C
F. Produce calcitonină marker specific
G. Prognosticul este mai bun decât în cazul cancerului papilar
H. Nu este limfofil, deci nu se indică limfadenectomia cervicală
I. Tratamentul chirurgical este contraindicat
J. În 20% din cazuri există o transmitere genetică autosomal dominantă
214. Urmatoarele afirmații despre carcinomul anaplazic sunt adevarate:

A. Prognosticul carcinomul anaplazic tiroidian este favorabil,

supraviețuirea fiind de 90% la 10 ani.
B. Radioterapia externă este eficace.
C. Pacienţii cu un carcinomul anaplazic tiroidian se prezintă, cel mai
frecent, cu un nodul tiroidian
D. Carcinomul anaplazic al glandei tiroide este un tip de neoplasmextrem
de agresiv
E. Puncția cu ac fin tiroidiană nu pune diagnosticul de cancer anaplazic
tiroidian
F. Prognosticul carcinomul anaplazic tiroidian este rezervat.
G. Rezecția chirurgicală a carcinomul anaplazic tiroidian nu pare să
îmbunătățească prognosticul
H. Carcinomul anaplazic tiroidian se dezvoltă din celulele foliculare, dar
este complet nediferenţiat
 I. Chimioterapia şi radioterapia externă sunt, de asemenea, ineficiente
în carcinomul anaplazic tiroidian
J. Tiroidectomia totală se poate practica în toate cazurile și este eficce.
215. Ce afirmații despre carcinomul medular tiroidian (CMT)sunt
adevarate:

A. Existența adenopatiilor cervicale palpabile în CMT este frecventă

lamomentul prezentării
B. Pacienții aflați într-un stadiu avansat al bolii, se pot prezenta cu diaree
sau eritem facial, din cauza secreției hormonale tumorale.
C. CTM se deosebește greu histopatologic de un limfom malign al tiroidei
D. CMT se prezintă sub forma unui nodul tiroidian solitar
E. CMT poate să apară la un pacient vârstnic aflat în decada 4--6 de
viață
F. CTM nu se asociază cu alte tumori neuroendocrine
G. CTM nu dă adenopatii cervicale.
H. CTM este un cancer sporadic.
I. Puncția biopsie cu ac gros sau o biopsie excizională nu poate afirma
diagnosticul de CTM.
J. Pacienții pot prezenta adesea semne de invazie locală (disfonie sau
disfagie) sau metastaze la distanță.
216. Ce afirmații despre carcinomul medular tiroidian (CMT)sunt
adevarate:

A. Dozarea nivelelor serice de calcitonină este utilă în diagnostic

B. CTM se poate asocia cu feocromocitomul în MEN tip 2 în 20% din
cazuri
C. Teste genetice pentru detectarea mutațiilor RET este utilă în
diagnosticul CTM din MEN (neoplazii endocrine multiple)
D. Diagnosticul de CTM este de obicei suspectat biopsie cu ac fin FNA
E. Limfadenectomia radicală modificată cervicală nu este indicată în
CTM
F. Pacienții cu CTM nu prezintă semne de invazie locală (disfonie sau
disfagie) sau metastaze la distanță
G. CTM se dezvoltă din celulele foliculare tiroidiene
H. În CTM nu există predispoziție genetică
I. În CTM crește TSH
J. În CTM rezecabil este indicată tiroidectomia totală cu ablația
limfonodulilorcervicali din aria centrală
217. Ce NU caracterizează un cancer tiroidian medular (CMT):

A. Hormpnii tiroidieni T3 și T4 sunt crescuți în CMT

B. CMT la un pacient vârstnic aflat în decada 4--6 de viaţă
C. CMT se dezvoltă din celulele foliculare, dar este complet nediferențiat
 D. Întrucât metastazele din CMT pot concentra iodul radioactiv,
radioiodoterapiaeste eficientă în tratamentul diseminărilor secundare
post tiroidectomie.
E. CMT este o tumoră neuroendocrină a celulelor C ale glandei tiroide
F. Cresterea calcitoninei postoperator arată o recidivă sau metastaze
G. Rezecția chirurgicală a tumorii nu pare să îmbunătățească
prognosticul
H. CMT este un tip de neoplasm extrem de agresiv, pacienții nu
supraviețuiesc un an de la diagnostic.
I. Pacienţii cu CMT au prognostic mai nefavorabil decât cei cu carcinom
tiroidianbine diferenţiat papilar sau folicular;
J. CMT este în 80% din cazuri sporadic
218. Ce afirmații despre carcinomul tiroidian sunt adevărate:

A. Tumorile cu celulele de tip Hurthle sau oxifile, sunt o variantă de

neoplasme foliculare cu punct de plecare în celulele C parafoliculare.
B. Incidența anuală și rata anuală de deces sunt 14,2, respectiv 0,5 la
100.000 de locuitori
C. Incidența cancerului tiroidian, în special a carcinomului papilar, s-a
dublat în ultimele decade
D. Carcinomul tiroidian apare în intervalul de vârstă 25-65 de ani
E. Intervenția chirurgicală nu este terapie de elecţie în cazul cancerelor
tiroidiene diferențiate (folicular sau papilar).
F. Prognosticul pentru cancerul papilar și folicular este nefavorabil boala
reducând speranța de viață.
G. Carcinomul tiroidian este de 3 ori mai frecvent la femei decât la
bărbați
H. Cel mai frecvent cancer tiroidian este cancerul medular (CMT)
I. Cancerul tiroidian poate avea ca punct de plecare oricare dintre
tipurile de celule care intră în alcătuirea glandei tiroide.
J. Cancerul tiroidian se asociază în majoritatea cazurilor cu hipertiroidie
219. Ce afirmații despre carcinomul tiroidian papilar sunt adevărate:

A. Cancerul papilar tiroidian se asociază cu feocromocitomul în MEN

B. Metastazele în ganglionii regionali nu se întâlnesc la pacienții cu
cancer tiroidian papilar.
C. Cancerul papilar tiroidian se confundă cu limfomul Hodgkin
D. Carcinomul papilar se prezintă sub formă de noduli, detectați clinic,
ecografic sau incidental la o altă evaluare imagistică
E. Cancerul papilar are o rată de creștere rapidă.
F. Cancerul papilar tiroidian se îmtâlnește numai la vîrstnici
G. În anumite cazuri, tiroidectomia poate fi urmată de radioiodoterapie.
H. Puncția biopsie cu ac fin FNA poate stabili, de obicei diagnosticul în
cancerul papilar.
 I. Intervenția chirurgicală (tiroidectomia totală) este principala modalitate
detratament
J. Carcinomul papilar este cel mai frecvent cancer tiroidian reprezentând
80-90%din totalul cancerelor tiroidiene
220. Tratamentul carcinomului tiroidian folicular este:

A. chimioterapie
B. numai chimioterapic
C. nu necesita tratament
D. chirurgical
E. numai radioterapic
F. multimodal
G. doar homeopatic
H. radioterapie externa
I. iod radioactiv
J. antibiotice
221. Clasificarea TNM în cancerul tiroidian indică:

A. T1-4 - tumori de dimensiuni progresiv crescânde

B. M - metastaze
C. sensibilitatea la chimioterapie
D. Nx - prezenţa progresivă a adenopatiei;
E. T - tumora primitivă
F. lipsa simptomatologiei
G. N - ganglionii regionali
H. rezistenţa la radioterapie
I. extensia tumori maligne
J. grading-ul tumoral
222. Ce afirmații despre carcinomul tiroidian papilar sunt adevărate:

A. Carcinomul tiroidian papilar nu beneficiază de tratament chirurgical

B. Metastazele ganglionare sunt evidențiate ecografic la 30% dintre
pacienți
C. Metastazele în ganglionii regionali sunt frecvent întâlnite la pacienții
cu cancer tiroidian papilar.
D. Pacienții cu limfadenopatie metastatică diagnosticată pre operator, vor
beneficia de tiroidectomie totală și evidare ganglionară a
compartimentelor central și lateral
E. Disecția ganglionară cervicală se efectuează de rutină cu scop
profilactic în toate cazurile ă
F. Carcinomul tiroidian papilar beneficiază de antibioterapie
G. Disecția ganglionară cervicală nu se efectuează de rutină cu scop
profilactic în cazurile fără afectare ganglionară dovedită
H. Carcinomul tiroidian papilar nu invadează niciodată ganglionii limfatici
 I. Metastazele ganglionare sunt evidențiate clinic palpator la 5-10%
dintre pacienți
J. Carcinomul tiroidian papilar se întâlnește numai la copii
223. In cadrul clasificării TNM a cancerului tiroidian următoarele sunt
adevărate:

A. T1 - tumora nedepistată clinic

B. Tis - tumora in situ
C. M0 -absenţa metastazelor
D. T0 - tumoră nedepistată clinic
E. N0 - lipsa adenopatiei
F. M1 - absenţa metastazelor
G. T4 - tumoră malignă care invadează structurile vecine
H. Tis – tumora nedescoperita
I. N1- lipsa adenopatiei
J. T4 - prezenta metastazelor
224. Ce afirmații despre carcinomul tiroidian papilar sunt adevărate:

A.Cancerul papilar tiroidian se dezvoltă din celulele paratiroidiene

B.Chimioterapia preoperatorie este indicată în toate cazurile
C.Cancerul papilar tiroidian nu invadează limfonodulii laterocervicali
D.Cancerul papilar are o rată lentă de creștere
E.Prognosticul rezervat în cancerul papilar când se întâlnesc tumori cu
celulele mai puțin bine diferențiate, tumori invazive local sau cu
metastaze la distanță.
F. Prognosticul rezervat când un cancer papilar este asociat cu sexul
masculin, cu vârsta peste 55 de ani, cu o tumoră primară mai mare de
4 cm
G. Majoritatea pacienților au un prognostic excelent chiar și în prezența
metastazelor ganglionare în momentul diagnosticului.
H. Evidarea ganglionară se practică selectiv la pacienții cu risc înalt, cu
tumori voluminoase și cu extensie extratiroidiană.
I. Cancerul papilar tiroidian nu dă metastaze la distanță
J. Postoperator, pacienții cu risc crescut de recidivă tumorală, nu
beneficiază de tratament cu iod radioactiv
225. Ce afirmații despre carcinomul tiroidian folicular sunt adevărate:

A. Carcinomul folicular este al doilea tip de cancer tiroidian, cu o

frecvenţă de 5-10% din cazuri
B. Carcinomul folicular se întâlnește mai des la vârstnici și are o evoluție
mai agresivă
C. Carcinomul tiroidian folicular este întâlnit mai frecvent în zonele
geografice cu carență de iod.
D. Carcinomul tiroidian folicular este radiorezistent
 E. Pentru stabilirea diagnosticului de certitudine, este necesară
examinareahistopatologică a probei prelevate intra operator, pentru
evaluarea invaziei capsulare și/sau vasculare
F. Carcinomul tiroidian folicular nu dă metastaze în plămân și oase
G. Markerul tumoral în carcinomul tiroidian folicular este tirocalcitonina
H. Pacienții se prezintă, cel mai frecvent, cu un nodul tiroidian.
I. Carcinomul folicular se întâlnește mai des la copii
J. Prognosticul este nefavorabil la pacienții tineri, chiar dacă au
tumorimici, neinvazive
226. Ce afirmații despre carcinomul tiroidian folicular sunt adevărate:

A. Invaziei capsulară şi/sau vasculară nu este un factor de prognostic

nefavorabil
B. Metastazarea pe cale limfatică este frecventă în carcinoamele
foliculare tiroidiene
C. Factorii de prognostic nefavorabil includ tinerii sub 30 ani.
D. Întrucât metastazele pot concentra iodul radioactiv,
radioiodoterapiaeste eficientă în tratamentul diseminărilor secundare
post tiroidectomie
E. Metastazarea pe cale limfatică este rară în carcinoamele foliculare
tiroidiene
F. Metastazele cancerului folicular nu răspund la iod radioactiv
G. Intervenția chirurgicală este principala modalitate de tratament în
cancerul folicular tiroidian
H. În anumite cazuri, chirurgia poate fi urmată de radioiodoterapie și
supresie tiroidiană
I. Invazia locală a structurilor gâtului și prezența metastazelor la distanță
nu sunt factori de prognostic nefavorabil
J. Metastazarea are loc, de obicei, pe cale hematogenă în plămân și
oase
227. Ce afirmații despre adenomul toxic tiroidian sunt adevărate:

A. TSH este supresat, în adenomul toxic

B. Adenom toxic se poate maligniza
C. Nu are etiologie autoimună
D. Adenomul toxic nu este un nodul malign.
E. Adenom toxic prezintă edem pretibial
F. Adenom toxic se tratează cu hormoni tiroidieni
G. Adenom toxic prezintă exoftalmie
H. Adenomul toxic este reprezentat de un nodul tiroidian de obicei unic,
care produce hormoni tiroidieni în exces și determină hipertiroidism
clinic manifest
I. Nivelele serice ale T3 și T4 sunt crescute în adenomul toxic tiroidian
J. Adenom toxic evoluează cu hipotiroidie
228. Ce afirmații despre adenomul toxic tiroidian sunt adevărate:
 A. Chimioterapia este o metoda de tratament indicată în adenomul toxic
B. Tratamentul definitiv al adenomului toxic este chirurgical
C. În adenomul toxic se gpsește asinergism oculo-palpebral.
D. Adenomul toxic apare ca nodul „cald" sau funcțional la
evaluareascintigrafică a tiroidei
E. Tulburările cardiace predomină tabloul clinic al adenomului toxic
tiroidian
F. În adenomul toxic se practică tiroidectomie totală cu limadenectomie
laterocervicală.
G. În adenomul toxic se găsesc în circulaţie autoanticorpi anti receptor
de TSH (TRAb, thyrotropin receptor autoantibodies)
H. Radioiodoablaţie este indicată sistematic în adenomul toxic
I. În adenomul toxic nu găsim exoftalmia
J. Adenomul toxic este o hipertiroidie autonomă
229. Ce afirmații despre gușa multinodulară toxică (boala Plummer) sunt
adevărate:

A. Tratamentul bolii Plummer este numai medical

B. Tiroidectomia totală este indicată, în special dacă guşa este de
dimensiuni mari și se asociază cu fenomene de compresiune
C. Intervenția chirurgicală este tratamentul optim în cazul gușii
multinodulare toxice
D. În gușa multinodulară toxică nu se găsesc exoftalmia și edemul
pretibial
E. Scintigrafia tiroidiană cu I131 poate orienta diagnosticul.
F. Scintigrafia tiroidiană și radiocaptarea nu sunt utile în diagnosticul bolii
Plummer
G. Guşa toxică multinodulară este mai des întâlnită la femeile tinere.
H. Gușa multinodulară toxică evoluează cu hipotiroidie
I. Ecografia cervicală nu este utilă în diagnosticul bolii Plummer
J. Radioiodoablaţia nu este recomandată în cazul bolii Plummer.
230. Ce afirmații despre fiziologia tiroidiană sunt adevărate:

A. Când sunt stimulate de nivele serice crescute ale calciului, celulele

Csecretă calcitonină, care inhibă activitatea osteoclastelor, crescând
calcemia.
B. Dacă sunt prezente nivele serice foarte mari de T4 și T3, printr-un
feeback pozitiv, sistemul stimulează producția de TSH și, probabil, și
de TRH
C. TRH este secretat de hipofiza posterioară
D. TSH, principalul reglator al funcției tiroidiene, este secretat la nivelul
hipofizei anterioare
E. Tiroglobulina este eliberată în circulație
F. T3 și T4 formele active ale hormonilor tiroidieni și se găsesc în sânge
G. Celulele C parafoliculare sintetizează calcitonina.
 H. TSH este secretat de hipotalamus
I. Tiroglobulina iodată reprezintă forma de depozit a hormonilor tiroidieni
de la nivelul foliculilor tiroidieni
J. Celulele foliculare produc, depozitează și eliberează tiroxină (T4) și
triiodotironină (T3), reglatori importanţi ai metabolismului bazal
231. Ce afirmații despre nodulii tiroidieni sunt adevărate:

A. Examenul local al unui nodul tiroidian benign arată prezența unei

formațiuni tumorale de consistență dură, fixată la planurile adiacente
și denopatie cervicală asociată
B. Prezența unei formațiuni tumorale de consistență dură, fixată la
planurile adiacente și adenopatie cervicală asociată suspectează un
nodul malign
C. Până la proba contrarie orice nodul tiroidian trebuie suspectat de a fi
malign.
D. Doar 5% dintre nodulii tiroidieni sunt maligni
E. Biopsia cu ac FNA nu oferă informații specifice cu privire la compoziția
celulară a nodulului, care să orienteze tratamentul
F. Gușa multinodulară toxică nu este o formă de cancer tiroidian.
G. Ecografia cervicală nu oferă informații despre natura unui nodul
tiroidian
H. Caracteristicile care indică un risc crescut de malignitate a nodulilor
tiroidieni sunt creșterea rapidă în dimensiuni a nodulului, disfonia,
istoricul deexpunere la radiații sau istoricul familial de cancer tiroidian,
respectiv de sindroame endocrine ce includ cancerul tiroidian (MEN 2)
I. Un nodul chistic tiroidian este întotdeauna un cancer
J. Un nodul cald tiroidian pe scintigrafie este suspectat de a fi un cancer
232. Ce precauții trebuie luate în cursul tiroidectomiei:

A. Sa nu dăm anticuagulante de teama unei sângerări postoperatorii

B. Prezervării glandelor paratiroide și a vascularizației acestora.
C. În caz de adenom toxic să administrăm perioeperator hemisuccinat de
hidrocortizon pentru a preveni criza tireotoxică
D. Sa prevenim complicațiile infecțioase prin antibioterapie
E. Hemostază atentă pentru a preveni sângerarea postoperatorie în loja
tiroidiană
F. In cursul tiroidectomiei totale să excizăm și paratiroidele de teama
unui cancer
G. Examen histopatologic extemporaneu în caz de suspiciune de cancer
H. Prezervarea nervului laringe recurent
I. Prezervarea ramului extern al nervului laringeu superior
J. Se efectuăm sistematic evidarea ganglionară cervicală
233. Ce explorări paraclinice sunt utile în diagnosticul unui nodul tiroidian:

A. Ecografia hepatică
 B. Ph metria esofagiană
C. CT craniu
D. Scintigrafia tiroidiană
E. Dozarea TSH-ului seric
F. Laringoscopia directă sau indirectă
G. Ecografia cervicală
H. Hemoleucograma
I. Puncţia aspirativă cu ac fin (fine-needle aspirate FNA)
J. Colonoscopia
234. Ce afirmații despre puncţia aspirativă cu ac fin (fine-needle aspirate
FNA) sunt adevărate:

A. Când rezultatul este Bethesda V (suspiciune de malignitate) riscul de

malignitate este de 25 -40% din cazuri
B. În 50% din cazuri nu oferă o suspiciune de diagnostic sau dă un
rezultat necorespunzător
C. Când rezultatul este Bethesda III (LFSI -leziuni foliculare cu
semnificație diagnostică incertă sau ASI – atipie cu semnificație
incertă) riscul de malignitate este de 30 -40% din cazuri
D. Citologia FNA este cel mai important pas în evaluarea unui nodul
tiroidian
E. De regulă, se utilizează un ac fin, de 25 gauge, care aspiră conținutul
nodulului,
F. FNA este o procedură simplă care se poate efectua în siguranță și în
ambulator
G. FNA oferă informații specifice cu privire la compoziția celulară a
nodulului
H. Când rezultatul este Bethesda IV (neoplasm folicular sau suspiciune)
riscul de malignitate este de 10 - 30% din cazuri
I. FNA se practică cu sau fără anestezie locală, sub ghidaj ecografic sau
palpatoriu.
J. Când rezultatul este Bethesda II (benign) riscul de malignitate este de
5 - 10% din cazuri
235. Ce afirmații despre puncţia aspirativă cu ac fin (fine-needle aspirate
FNA) sunt adevărate:

A. În caz de rezultat Bethesda II la FNA se practică tiroidectomie totală

sistematic.
B. Dacă examenul extemporaneu este suspect se practică tiroidectomie
totală
C. În cazul pacienților cu cancer folicular sau rezultate repetate ale FNA
de tip LFSI/ASI, lichidul de aspirație ar trebui testat molecular
D. În caz de rezultat Bethesda I la FNA se practică tiroidectomie totală
sistematic.
 E. În caz de rezultat Bethesda III la FNA se monitorizează nodulul
ecografic la 2 ani.
F. În caz de rezultat Bethesda IV la FNA se monitorizează nodulul
ecografic la un an.
G. Dacă testarea moleculară nu este disponibilă, în caz de Bethesda III
se practică chirurgia de diagnostic (de obicei, lobectomia tiroidiană)
H. În caz de rezultat Bethesda VI la FNA se practică se testează
molecular sistematic.
I. Când există suspiciune de malignitate se recomandă intervenția
chirurgicală. Testarea moleculară nu este indicată la această
categorie
J. Când se diagnostichează un nodul malign se recomandă intervenția
chirurgicală
236. Care dintre următoarele afirmații sunt adevărate?

A. Biopsia prin FNA poate preciza în toate cazurile diagnosticul de

carcinom folicular.
B. Carcinomul anaplazic este forma cea mai rară și cea mai agresivă de
cancer tiroidian
C. Carcinomul medular tiroidian se poate asocia cu hiperemie cutanată și
diaree
D. Carcinomul folicular se întâlnește mai des la vârstnici și are o evoluție
mai agresivă fată de cancerul papilar
E. Carcinomul folicular este cel mai frecvent cancer tiroidian,
reprezentând 80-90% din totalul cancerelor tiroidiene.
F. Tiroglobulina este un marker tumoral folosit în mod uzual în evaluarea
cancerului tiroidian medular
G. Adenoamele nu pot fi diferențiate de carcinoame foliculare doar prin
FNA.
H. În cazul carcinomului folicular rezultatul FNA este frecvent de tip
nederminat și este clasificat ca neoplazie foliculară sau LFSI. ln
aceste cazuri, prin testaremoleculară se poate evita chirurgia cu scop
diagnostic.
I. Carcinomul papilar reprezintă forma cea mai frecventă și cea mai
agresivă de cancer tiroidian.
J. Carcinomul folicular tiroidian se poate asocia cu hiperemie cutanată și
diaree
237. Dintre manifestările cutanate ale hipertiroidismului fac parte:

A. Dispnee
B. Tahicardie sinusală
C. Tahilalie
D. Căderea părului
E. Edem membre inferioare
F. Mixedem pretibial
 G. Paloarea
H. Pruritul
I. Palpitaţii
J. Transpirații excesive
238. Care dintre următoarele afirmații referitoare la tratamentul
hipertiroidiilor sunt adevărate:

A. Aceste manifestări autoimune răspund la administarea tratamentului

cortizonic sistemic.
B. Aceste manifestări asociate bolii se stabilizează sau regresează, cel
mai desdupă tiroidectomie totală. Se consideră că îndepărtarea în
totalitate a țesutului tiroidian determină temperarea reacțiilor
autoimune.
C. În adenomul toxic după pregătirea preoperatorie, cu propanolol, lobul
ce conține nodulul „cald", este excizat prin lobectomie și istmectomie
D. Tratamentul chirurgical nu este indicat în adenomul toxic
E. Tratamentul chirurgical este indicat precoce in toate cazurile, în boala
Basedow, fără pregătire preoperatorie.
F. După tiroidectomia totală nu se administrează tratament substitutiv cu
hormoni tiroidieni
G. Niciuna dintre terapiile antitiroidiene nu influențează în mod
semnificativ oftalmopatia sau mixedemul tibial, prezente în cazul bolii
Graves
H. Tratamentul chirurgical nu este indicat în gușa multinodulară toxică.
I. Radioiodoablaţia tiroidei este o metodă sigură și eficientă de
tratament n ade
J. Intervenția chirurgicală este tratamentul optim în cazul gușii
multinodulare toxice (boala Plummer).
239. Următoarele elemente diferențiază adenomul toxic tiroidian de boala
Basedow:

A. În adenomul toxic bolnavele sunt mixedematoase

B. Tireotoxicoza evoluează mai lent decât in boala Basedow
C. În ambele boli TSH este crescut
D. Anticorpii antireceptori ai TSH-ului sunt de regula absenți
E. Secreție preferențiala de T3
F. Titrul hormonilor tiroidieni este scăzut
G. Radiocaptarea arată o fixare slabă a trasorului în boala Basedow
H. În ambele boli scintigrafia arată tiroida mărită de volum , cu imagine în
fluture cu hiperfixare
I. Absenta exoftalmiei si dermatopatiei
J. În adenomul toxic gușa este nodulară îm boala Basedow gușa este
difuză
240. Ce afirmații referitoare la tabloul clinic si paraclinic al adenomului
toxic tiroidian sunt adevărate:
 A. Dozarea nivelelor serice ale TSH nu diferențiază hipertiroidismul
dependent de hipofiză de cel independent de hipofiză
B. Pacienții cu adenom toxic prezintă în circulație autoanticorpi anti
receptor de TSH (TRAb, thyrotropin receptor autoantibodies)
C. În adenomul toxic se găsește hipercalcemie
D. Hipe1tiroidismul este similar celui din boala Graves.
E. Nivelele serice ale T3 și T4 sunt crescute, mai mult T3
F. Adenomul toxic este reprezentat de o formațiune tumorală unică în
țesutul tiroidian (nodul autonom), care produce hormoni tiroidieni în
exces și determină hipertiroidism clinic manifest
G. TSH este supresat (normal sau scăzut), confirmând sursa tiroidiană
de hiperproducţie hormonală
H. În adenomul toxic se găsește exoftalmie malignă
I. Pacienții cu adenom toxic nu prezintă edem pretibial sau oftalmopatie
J. TSH și TRH au valori foarte mari în ser
241. Ce afirmații despre adenomul toxic tiroidian sunt adevărate:

A.Hiperfuncția nodulului se datorează stimulării excesive prin TSH

B.Radioiodoablaţia este recomandată în cazul adenomului toxic solitar
C.Este un nodul tiroidian benign
D.Funcția nodulului poate fi inhibați prin administrarea de hormoni
tiroidieni
E. Tratamentul este eminamente chirurgical
F. Nu se manifestă prin exoftalmie
G. În adenomul toxic TSH este crescut
H. Scintigrafic apare ca un nodul cald
I. Pacienții cu adenom toxic prezintă edem pretibial sau oftalmopatie
J. Are o funcție autonomă (nodul autonom)
242. Semnele clinice în boala Basedow sunt:

A. Edem pretibial
B. Somnolență
C. Afectează predominant bărbatul vârstnic
D. Gușă nodulară
E. Tahicardie
F. Gușă difuză
G. Exoftalmie
H. Toate semnele de mai sus
I. Bradicardie
J. Constipație
243. Ce afirmații despre gușa multinodulară toxică (boala Plummer) sunt
adevărate:

A. În boala Plummer se pot întâlni tahicardia sinusală și palpitațiile

 B. Metimazolul este singurul și cel mai frecvent folosit medicament din
clasa tionamidelor în tratamentul gușii multinodulare toxice
C. Tiroidectomia totală este indicată, în special dacă gușa este de
dimensiuni mari și asociază simptome precum fenomenele de
compresie
D. Are caracter familial la jumătate din cazuri
E. Se întâlnește mai frecvent la bărbatul tânăr
F. Prezintă în circulație autoanticorpi anti receptor de TSH
G. Scintigrafia tiroidiană este utilă în diagnostic
H. Este mai frecventă la femei
I. Radioiodoablaţia este indicată la femeile care au sau își doresc o
sarcină sau alăptează
J. Apare în cursul evoluției oricărei guși
244. Care din următoarele afecțiuni tiroidiene au indicație pentru
tratamentul chirurgical:

A. Boala Basedow cu evoluție clinică malignă care nu răspunde la

tratamentul medical.
B. Boala Basedow cu debut recent.
C. Cancerul anaplazic stadiu IV
D. Adenomul toxic tiroidian
E. Bolnavii cu hipertiroidie sub 20 ani.
F. Gușa multinodulară toxică care nu răspunde la tratamentul medical.
G. Formele de hipertiroidie în care radioterapia este indicată.
H. Cancerul papilar tiroidian
I. Cancerul medular tiroidian operabil
J. Forme de hipertiroidie care evoluează pe teren biologic tarat.
245. Care din modificările anatomopatologice și biologice ale glandei
tiroide sunt prezente în Boala Basedow:

A. Valori mari ale T3 și T4

B. Prezența limfonodulilor cervicali
C. Gușă nodulară.
D. Gușă multiheteronodulară, din care unul sau mai mulți noduli sunt
hiperfuncționali
E. Vascularizație crescută la pacienți netratați.
F. Valori ale T3 și T4 scăzute
G. Foliculi mici cu hiperplazia epiteliului columnar conținând coloid.
H. Valori ale TSH crescute
I. Foliculi mari cu atrofia epiteliului columnar conținând coloid.
J. Gușă toxică difuză.
246. Care dintre următoarele afirmații referitoare la tratamentul chirurgical
al hipertiroidiilor sunt adevărate:
 A. Operația este recomandabil sa se efectueze sub anestezie generala
cu intubație orotraheală
B. Operația de electie, pentru boala Basedow când este indicată este
tiroidectomia subtotală
C. În cazul nodulului tiroidian toxic se poate practica doar o lobectomie
D. În cazul gușii multinodulare toxice se poate practica tiroidectomia
subtotală sau totală
E. În boala Basedow la tineri prima opțiune terapeutică este chirurgia
precoce
F. În hipertiroidii intervenția se practică cu anestezie locală, ca să poți
vorbu cu bolnava în timpul operației
G. Momentul operator optim este marcat de stabilirea pulsului în jurul
valorii de 80 bătăi/ minut
H. Intervenția chirurgicala de electie in tratamentul gușii multinodulare
toxice este enucleorezecția
I. Tratamentul chirurgical nu este indicat în adenomul toxic deoarece
este o hipertiroidie autonomă.
J. În boala Basedow se practică tiroidectomia totală cu limadenectomie
de teama malignizării
247. Metodele terapeutice in hipertiroidii cuprind:

A. Administrarea de TSH
B. Antitiroidiene de sinteza Tionamidele
C. Roentgen terapia
D. Beta-blocantele sunt folosite pentru controlul inițial la cazurile cu
simptome severe hiperadrenergice
E. Radioiodoterapia
F. Administrarea de T3-T4
G. Chirurgie
H. Antibioterapia
I. Hemisuccinat de hidrocortizon în cazul crizei tireotoxice
J. Chimioterapia
248. Ce explorări sunt indicate în cazul suspiciunii unui cancer tiroidian:

A. Puncţia aspirativă cu ac fin (fine-needle aspirate FNA)

B. Dozarea TSH-ului seric
C. Scintigrafie tiroidiană
D. Radiografie de craniu
E. Laringoscopia directă sau indirectă
F. Ph metrie esofagiană
G. Endoscopie digestivă superioară
H. Colonoscopie
I. Ecografie hepatică
J. Ecografia tiroidiană cu Dopller
249. Pacientă în vârstă de 32 ani se prezintă pentru dureri în regiunea
cervicală anterioară, tumefacție, febră, dureri la deglutiție. Debutul a fost
brusc în urmă cu 4 zile. În urmă cu 2 săptămâni a avut o viroză respiratorie
acută. Ce recomandați?

A. Dozarea parathormonului
B. Se pot administra antibiotice
C. Recoltarea unei hemoleucograme
D. Dozarea hormonilor tiroidieni
E. Tratament cu antiinflamatorii nesteroidiene
F. Efectuarea unei biopsii tiroidiene
G. Efectuarea unei ecografii tiroidiene
H. Recoltarea unei uroculturi
I. Tratament cu antitiroidiene de sinteză
J. Tiroidectomie subtotală
250. Ce afirmații referitoare la anatomia paratiroidelor sunt adevărate:

A. Glandele paratiroide normale au culoare galben-maronie, formă

ovoidală, consistență grăsoasă și sunt, de obicei, situate pe fașa
posterioară a glandei tiroide
B. Glandele paratiroide sunt situate pe fața laterală a glandei tiroide
C. Drenajul venos al paratiroidelor este asigurat de vena jugulară
externă.
D. Glandele paratiroide superioare se dezvoltă din punga branhială IV
E. Fiecare glandă cântărește, în mod normal, în jur de 30-50 mg și au
diametrul maxim de 5 mm.
F. Localizările ectopice, situate de obicei de-a lungul traseului de
migrare, sunt adesea asociate altor structuri anatomice dezvoltate din
pungile branhiale III și IV, cum ar fi baza limbii pe traiectul canalului
tireoglos
G. Vascularizația arterială provine din ramurile arterei tiroidiene
superioare
H. Glandele paratiroide superioare sunt localizate deasupra istmului
tiroidian.
I. Ele migrează caudal împreună cu timusul.
J. Glandele paratiroide inferioare se dezvoltă din punga branhială III
251. Ce afirmații referitoare la anatomia și fiziologia paratiroidelor sunt
adevărate:

A. Vascularizația arterială a paratiroidelor provine din ramurile arterei

tiroidiene inferioare
B. Hipercalcemia stimulează secreția de PTH
C. Localizările ectopice includ teaca carotidiană, intratiroidian,
retrotraheal,retroesofagian şi mediastinul superior
D. Glandele paratiroide superioare se dezvoltă din punga branhială III
 E. Glandele paratiroide inferioare sunt mai frecvent în poziție ectopică
deoarece au un traseu mai lung de migrare
F. PTH-ului scade nivelul seric de calciu
G. Glandele parotiroide sunt în numai în număr de două.
H. După extirparea chirurgicală a adenomului paratiroidian nivelul PTH
seric crește, confirmând excizia completă a țesutului tumoral.
I. Glandele paratiroide inferioare sunt localizate anterior și medial de
nervul laringeu recurent, între polul inferior al glandei tiroide și
porțiuneasuperioară a timusului
J. Glandele paratiroide reprezintă singura sursă de parathormon (PTH),
un hormon polipetidic cu 84 de aminoacizi.
252. Ce afirmații sunt adevărate despre parathormon (PTH) :

A. Dozarea PTH seric intraoperatorie extemporanee (scăderea sa)

confirmă excizia completă a adenomului responsabil de
hiperparatiroidism
B. Nivelul crescut de vitamina D duce la creșterea secreției de PTH
C. Secreția de PTH este reglată de TSH
D. PTH este secretat de celulele parafoliculare C
E. Glandele paratiroide reprezintă singura sursă de parathorn1on
F. La nivel renal, PTH crește reabsorbția de fosfat.
G. La nivel osos PTH inhibă activarea osteoclastelor și fixează calciu în
oase
H. PTH din plasmă este rapid clivat în fragmentul activ N-terminal (timpul
de înjumătățire de 3 minute) și fragmentul inactiv, C- terminal (timpul
de înjumătățire de 18 ore)
I. PTH permite controlul rapid și riguros al calcemiei
J. PTH un hormon polipetidic cu 84 de aminoacizi
253. Ce afirmații sunt adevărate despre parathormon (PTH) :

A. Hipocalcemia inhibă secreția de PTH și hipercalcemia stimulează

secrețiade PTH
B. PTH scade în mod direct absorbția calciului la nivel intestinal
C. Doze mari de calcitonină inhibă resorbția osoasă produsă de
osteoclaste,însă rolul fiziologic al calcitoninei în homeostazia calciului
este neclar și nu afectează semnificativ calcemia.
D. Hipomagneziemia severă stimulează secreția de PTH.
E. PTH are efect direct la nivel renal prin creșterea reabsorbţiei tubulare
a calciului și creșterea eliminării de fosfat.
F. Secreția de PTH este influențată de nivelul seric al fosfatului.
G. Calcitonină stimulează resorbția osoasă produsă de osteoclaste
H. Secreția autonomă de PTH, stă la baza hiperparatiroidismului primar
și terțiar.
 I. Magneziul seric variază împreună cu calciul seric într-o manieră
invers proporțională cu PTH, dar hipomagneziemia severă inhibă,
paradoxal, secreția de PTH
J. Hipocalcemia stimulează secreția de PTH și hipercalcemia inhibă
secreția de PTH
254. Ce afirmații despre fiziologia și fiziopatologia paratiroidei sunt
adevărate:

A. Factorii majori ai homeostaziei calciului sunt magneziul și calcitonina

B. PTH are efect direct la nivel osos prin stimularea activării
osteoclastelor și a resorbției osoase.
C. PTH are efect indirect la nivel gastro-intestinal, prin stimularea
activității I α-hidroxilazei în vederea sintezei de 1,25 dihidroxi-
colecalciferol, care creste în mod direct absorbția calciului la nivel
intestinal
D. Secreția de PTH nu este influențată de nivelul seric al fosfatului
E. Hipercalcemia stimulează secreția de PTH
F. În hiperparatiroidism funcția de feedback negativ este conservată.
G. PTH determină inhibarea absorbţiei calciului la nivel gastrointestinal
H. Secreția de PTH este influențată de nivelul seric al calciului
I. Provitamina D este convertită la nivel cutanat în colecalciferol în
prezența expunerii la radiațiile ultraviolete.
J. Hipercalcemia se însoțește de hiperfosfatemie
255. Ce afirmații despre fiziopatologia paratiroidei sunt adevărate:

A. Colecalciferolul este hidroxilat în poziția 25, la nivelul ficatului

B. Secreția de PTH este influențată de nivelul seric al fosfatului.
C. l ,25-(0H)rD3 are stimulează secreția de PTH
D. Secreția de PTH nu este influențată de nivelul seric al fosfatului.
E. Nivelul scăzut de vitamina D duce la creșterea secreției de PTH și la
creșterea consecutivă a activității I CY.-hidroxilazei.
F. Hidroxilarea renală, catalizată de I a-hidroxilaza, generează cea mai
activă formă de vitamina D: 1,25-dihidroxi-colecalciferol ( l ,25-
(0H)rD3 ).
G. Hipercalcemia stimulează secreția de PTH.
H. PTH nu influențează echilibrul fosfo - calcic
I. Odată ce calcemie se normalizează, calciul generează un
feedbacknegativ, cu scăderea nivelelor de PTH. l ,25-(0H)rD3 care
are funcție inhibitorie slabă asupra PTH.
J. Calcitonină stimulează resorbția osoasă produsă de osteoclaste,
256. Ce afirmații despre hipeparatiroidismul primar sunt adevărate:

A. HTP apare în insuficiența renală

B. În HPP, funcția renală este normală.
C. În HPP, calcemia este crescută
 D. În HPP, nivelul seric al PTH-ul este crescut.
E. Cinacalcet, un calcimimetic care scade nivelul calciului prin activarea
receptorilor pentru calciu, este indicat în tratamentul
hiperparatiroidismului primar
F. În HPP, fosfatul seric este de regulă crescut
G. În HPP, nivelul seric al PTH-ul este normal.
H. În hiperparatiroidismul primar (HPP), relația de feedback dintre PTH și
nivelul seric de calciu este perturbată de hipersecreția autonomă de
PTH
I. În HPP, calcemia este scăzută
J. În HPP, fosfatul seric este de regulă scăzut
257. Ce afirmații despre hipeparatiroidismul primar sunt adevărate:

A. Excesul de PTH creșterea excreției urinare de calciu și demineralizare

osoasă netă.
B. HPP este produs de un carcinom paratiroidian într-o proporție de 85%
din cazuri
C. Excesul de PTH determină scăderea excreției urinare de calciu
D. HPP este produs de hiperplazie paratiroidiană în 15% din cazuri
E. Excesul de PTH scăderea absorbției calciului la nivel gastrointestinal,
F. HPP este produs de un adenom paratiroidian în 85% din cazuri
G. Excesul de PTH determină creșterea absorbției calciului la nivel
gastrointestinal
H. HPP este produs de un carcinom paratiroidian într-o proporție de 1%
din cazuri
I. HPP este produs de hiperplazie paratiroidiană în 1% din cazuri
J. HPP este produs de un adenom paratiroidian în 15% din cazuri
258. Ce afirmații despre hipeparatiroidismul primar sunt adevărate:

A. Majoritatea bolnavilor cu HPP prezintă urolitiază, afecțiuni osoase,

precum osteita fibrochistică și tumori brune osoase.
B. Paratiroidectomia nu se practică în HPP cu osteită fibrochistică
C. HPP este secundar producției autonome de PTH de glandele
paratiroide hiperplazice după remitere stimulării cronice a glandelor cu
hiperparatiroidism secundar.
D. Hiperplazia este un proces benign, care afectează toate glandele
paratiroide,dar în mod asimetric.
E. Nu există în prezent un tratament pentru hiperparatiroidismul primar
F. Diagnosticul diferențial al HPP nu se face cu mielomul multiplu
G. HPP consecutiv unei hiperplazii apare cel mai des sporadic,
H. Hiperparatiroidismul primar apare, cel mai frecvent la pacienții cu
insuficiență renală
I. Adenomul paratiroidian este o tumoare benignă de 1 – 2cm a
paratiroidei care determină hiperparatiroidism primar.
 J. HPP consecutiv unei hiperplazii poate fi moștenit ereditar în cadrul
MEN tip 1- sindrom Wermer
259. Ce afirmații despre hiperparatiroidismul secundar sunt adevărate:

A. Dezechilibrele multiple ale metabolismului calciului, fosfatului se

vitaminei D produc alterarea mineralizării osoase și determină
calcificări ale țesuturilor moi cu rupturi de tendoane sau necroză
tegumentară
B. Dezechilibrele multiple ale metabolismului calciului, fosfatului și
vitaminei D nu produc alterarea mineralizării osoase.
C. Radioterapia adjuvantă sau chimioterapia sunt eficiente în tratamentul
hipeparatiroidismul secundar
D. Hiperparatiroidismul secundar poate fi și consecința scăderii nivelelor
de vitamină D sau a absorbției intestinale deficitare a calciului
asociateafecțiunilor nutriționale (ex. sindroame de malabsorbţie,
chirurgie bariatrică, obezitate) sau expunerii insuficiente la soare.
E. Afectarea filtrării glomerulare din insuficiența renală determină retenție
de fosfați și scăderea calcemiei
F. Pierderea continuă a nefronilor produce supra stimularea cronică a
secreției de PTH, creșterea PTH seric, hiperlazie paratiroidiană și
hiperfosfatemie
G. Hiperparatiroidismul secundar apare, cel mai frecvent la pacienții cu
insuficiență renală
H. Cancerul paratiroidian este o cauză de hipeparatiroidism secundar
I. Fosfatul seric și creatinina serică sunt scăzute, în timp ce nivelul de
vitamina D este adesea normal
J. În hiperparatiroidismul secundar, pierderea progresivă a nefronilor
funcționali produce retenție de fosfat, creșterea absorbției de calciu,
inhibarea a,-hidroxilazei și scăderea activării vitaminei D. Acești factori
determină hipercalcemie și creșterea secreției de PTH
260. Ce explorări sunt utile la un bolnav cu hiperparatiroidism :

A. Determinarea calcemiei
B. CT cu substanță de contrast abdominală
C. Urografie i.v.
D. Ecografia Dopller cervicală
E. Scintigrafia cu 99mTc- Sestamibi
F. Scintigrafia tiroidiană
G. Dozarea PTH
H. Ph -metria esofagiană
I. Evaluarea funcției renale
J. Determinarea calcitoninei
261. Ce afirmații despre hiperparatiroidismul terțiar sunt adevărate:

A. În hiperparatiroidismul terțiar PTH este normal

 B. În hiperparatiroidismul terțiar paratiroidele continuă să sintetizeze PTH
în exces chiar și după ce cauza care a determinat hiperparatiroidismul
secundar a fost înlăturată
C. În hiperparatiroidismul terțiar calcemia poate fi normală sau scăzută
D. Hiperparatiroidismul terțiar este dat de producția autonomă de PTH de
paratiroidele hiperplazice după remiterea stimulării cronice a glandelor
la un bolnav cu hiperparatiroidism secundar.
E. Hipercalcemia din hiperparatiroidismul terțiar trebuie diferențiată de
alte cauze de hipercalcemie
F. Majoritatea bolnavilor cu boală renală cronică sunt diagnosticați cu
hiperpatratiroidism terțiar persistenței nivelurilor crescute de PTH
chiar și după transplant renal.
G. Hiperparatiroidismul terțiar evoluează similar cu HPP din hiperplazia
paratiroidelor
H. O serie de neoplazii pot induce hipercalcemie și creșterea PTH
I. Dezechilibrele multiple ale metabolismului calciului, fosfatului și
vitaminei D produc hipermineralizarea osoaselor.
J. Pierderea continuă a nefronilor produce suprastimularea cronică a
secreției de PTH, creșterea PTH seric, hiperlazie paratiroidiană şi
hipofosfatemie
262. Diagnosticul diferențial al hipercalcemiei din hiperparatiroidism se
face cu:

A. Mielom multiplu
B. Metastaze osteolitice
C. Hipovitaminoza D
D. Sindrom paraneoplazic (hipercalcemie de malignitate)
E. Terapie cu litiu
F. Sindromul Meigs
G. Pancreatita acută
H. Sindromul Lynch
I. Hipocalcemia paratireoprivă
J. Hipercalcemia familială cu hipocalciurie
263. Tabloul clinic în hiperparatiroidie poate să cuprindă :

A. Dureri musculare difuze și articulare

B. Febră
C. Hipertensiune arterială malignă
D. Diaree
E. Exoftalmie
F. Resorbție osoasă cu formare de chisturi
G. Semne de ulcer peptic
H. Icter
I. Pancreatită
J. Oboseală, letargie
264. Care din următoarele boli dau hipercalcemie:

A. Prolactinomul
B. Sindroame paraneoplazice (hipercalcemie de malignitate)
C. Mielom multiplu
D. Carcinomul tiroidian medular
E. Insulinomul
F. Hiperparatiroidism terțiar
G. Adenomul toxic tiroidian
H. Hiperparatiroidism primar
I. Carcinomul tiroidian anaplazic
J. Boală granulomatoasă - sarcoidoză
265. Ce afirmații de mai jos sunt adevărate:

A. Cele mai frecvente neoplazii care induc hipercalcemie sunt

carcinomul scuamos bronhopulmonar, destrucție osoasă prin tumori
primare ( ex. mielom multiplu) sau metastaze osteolitice ce produc
hipercalcemie fără nivele crescute de PaPTH
B. În sarcoidoză crește PTH
C. Determinarea nivelului seric al PaPTH (peptidul asociat hormonului
paratiroidian) ar putea fi utilă când există suspiciunea unei neoplazii
oculte și PTH este scăzut, indicând un sindrom paraneoplazic
D. Chisturile dermoide de ovar debutează cu hipercalcemie
E. În sindroamele paraneoplazice se întâlnește hipocalcemia
F. Neoplaziile pot induce hipercalcemie, dar nu produc creșterea PTH,
cu excepția cancerului glandei paratiroide.
G. Insulinoamele dau hipocalcemie și hipoglicemie
H. În limfoame se găsește hipocalcemie
I. În leziunile granulomatoase (ex. sarcoidoza), creșterea activării 25-
0H-vitamina D de către macrofage poate duce la hipercalcemie, fără
creșterea PTH sau a PaPTH
J. Analogi ai vitaminei D sunt secretați de unele tumori, (ex. limfoame) și
pot produce hipercalcemie, fără creșterea nivelelor de PTH sau
PaPTH.
266. Ce afirmații despre hiperparatiroidismul primar din MEN sunt
adevărate:

A. HPP la pacienții cu MEN 1 este diagnosticat după 70 ani

B. Spre deosebire de HPP sporadic, care se prezintă de obicei ca
adenom paratiroidian solitar în a cincea sau a șasea decadă de viață,
pacienții cu MEN 1 au hiperplazie paratiroidiană multiglandulară
diagnosticată în a treia decadă de viață
C. Cea mai frecventă manifestare și frecvent primul semn de prezentare
a MEN 1 este HPP cu tumori paratiroidiene
 D. Carcinomul paratiroidian este cea mai frecventă cauză de
hiperparatiroidism la pacienții cu MEN 1
E. HPP din MEN nu are indicație de tratament chirurgical
F. În HPP din MEN 1 calcitonina din sânge este crescută
G. Carcinomul paratiroidian este rar la pacienții cu MEN 1
H. În HPP din MEN 1 parathormonul din sânge este scăzut
I. HPP apare la 80% până la 100% dintre pacienții cu MEN 1 până la
vârsta de 50 de ani.
J. La indivizii cu HPP aparent sporadic, prevalența MEN 1 este <5%, dar
aceasta este mai mare la persoanele diagnosticate cu aceste tumori
înainte de vârsta de 30 de ani
267. Ce afirmații despre hiperparatiroidismul primar din MEN sunt
adevărate:

A. Bolnavii cu HPP din MEN 1 nu au litiază renală sau biliară

B. Tratamentul chirurgical pentru HPP la pacienții cu MEN 1 ar trebui să
includă explorarea tuturor glandelor paratiroide, paratiroidectomie
subtotală (excizia a 3-3,5 glande) sau paratiroidectomie totală cu
reimplantare de țesut paratiroidian în mușchii antebrațului.
C. Simptomele HPP din MEN includ: fatigabilitate, letargie, depresie,
tulburări de somn, litiază renală, constipație, greață, meteorism
abdominal și dureri abdominale, fracturi.
D. În MEN de tip 2A nu se întâlnește hiperparatiroidism
E. Pacienții cu MEN 1, în special cei cu antecedente familiale cunoscute,
pot prezenta hipercalcemie incidentală și niveluri ridicate de PTH
F. HPP în MEN2 are manifestări mai puțin severe decât în MEN 1,
adesea doar hipercalcemie ușoară. HPP este produs mai adesea de
un adenom solitar
G. HPP este prima manifestare, inițială, a MEN 2
H. La bolnavi cu HPP din MEN 1 nu se întâlnesc fracturi prin fragilitatea
oaselor demineralizate
I. Ratele de recurență pentru HPP din MEN 1 sunt relativ mari, iar
paciențiipot necesita paratiroidectomie ulterioară.
J. Bolnavii cu HPP din MEN 1 nu beneficiază de paratiroidectomia totală
268. Ce afirmații despre hiperparatiroidismul primar din MEN 2 sunt
adevărate:

A. Indicațiile chirurgicale pentru HPP asociat MEN2 sunt similare cu cele

pentru boala sporadică – paratiroidectomie
B. Majoritatea pacienților cu sindromul MEN2 sunt diagnosticați cu
HPPincidental în urma tiroidectomiei pentru adenom toxic
C. În MEN 2 HPP este produs mai frecvent de un adenom solitar (50%
din cazuri) decât de hiperplazia multiglandulară.
D. În MEN tip 2 cu HPP nu se indică paratiroidectomia
E. HPP în MEN2 are manifestări mai severe decât în MEN 1
 F. Pentru pacienții cunoscuți cu MEN2, screeningul pentru HPP trebuie
luat în considerare până la vârsta de 11 ani în caz de mutații cu risc
înalt și până la 16 ani în caz de risc moderat, prin dozări periodice ale
calciului seric și ale PTH.
G. Screeningul pentru HPP din MEN 2 nu este necesar
H. HPP este rareori manifestarea inițială a MEN2
I. Ratele de recurență ale HPP după paratiroidectomie sunt mai mari
pentru MEN2 decât pentru MEN 1
J. Ratele de recurență ale HPP după paratiroidectomie sunt mai mici
pentru MEN2 decât pentru MEN 1, dar mai mari decât pentru
populația cu forma sporadică de boală
269. O femeie în vârstă de 40 de ani descoperă la un control de rutină o
calcemie serică de 11 mg/dl. Nu există antecedente heredocolaterale de
afecțiuni endocrine. Valoarea fosforului seric este de 2,4 mg/dl, iar nivelul
PTHului este de 90 pg/ml. Care este conduita pentru această pacientă?

A. Inițierea tratamentului oral zilnic cu furosemid, fără tratament

chirurgical
B. Nu se face tratament deoarece hipercalcemia poate fi tranzitorie
C. Se continuă investigațiile cu ecografia cervicală care indică o
formațiune de 15 mm hipoecogenă, ovoidală, solidă, de țesut moale,
imediat adiacent și lateral de polul inferior al lobului tiroidian drept
D. Inițierea tratamentului zilnic cu cinacalcet, fără tratament chirurgical
E. Inițierea administrării intravenoase de soluții saline și bisfosfonaţi, fără
tratament chirurgical
F. Se continuă investigațiile cu examinarea scintigrafică cu 99mTc-
Sestamibi care relevă o captare crescută a trasorului în regiunea
inferioară a lobului tiroidian drept
G. Explorare a toate cele 4 glande paratiroide cu vizualizarea tuturor
glandelor, recunoașterea adenomului uni glandular sau a hiperplaziei
multiglandulare.
H. Paratiroidectomie țintită cu monitorizarea intraoperatorie a PTH
I. Urmărire postoperatorie a calcemiei și PTH
J. Urmărire și repetarea analizelor de laborator după 6 luni, fără
tratament chirurgical
270. Criteriile de selecție pentru intervenția chirurgicală a pacienților cu
hiperparatiroidism recomandate de National Institutes of Health sunt:

A. Bolnavi cu HPP cu vârstă sub 50 de ani sau orice vârstă cu osteită

fibrochistică
B. Bolnavii care urmează să primească un transplant renal
C. Bolnavii cu carcinom medular tiroidian
D. Bolnavi cu HPP cu vârstă sub 50 de ani sau orice vârstă cu Scorul Tal
densității minerale osoase redus cu > 2,5 SD măsurat în una sau mai
multe zone
 E. Bolnavii care urmează să fie operați pentru obezitate morbidă -
bypass
F. Paratiroidectomia este indicată la toți pacienții tratați cu litiu care
dezvoltă hipercalcemie
G. Bolnavi cu HPP cu simptome neuromusculare: atrofie, hipotonie
musculară,hiperreflexie sau tulburări de mers
H. Bolnavi cu HPP cu vârstă sub 50 de ani sau orice vârstă cu litiază
renală
I. Bolnavii cu mielom multiplu
J. Bolnavi cu HPP cu vârstă sub 50 de ani sau orice vârstă cu Calciu
seric> 1 mg/dl peste limita superioară a intervalului de normalitate
indicat de laborator (tipic > 11,2)
271. Urmatoarele enunturi privind traumatismele abdominale sunt
adevarate:

A. Plagile penetrante prin injunghiere apar in traumatisme cu energie

mare
B. Se produc prin forte contondente
C. Plagile penetrante prin arme de foc apar in traumatisme cu energie
mare
D. Plagile penetrante prin arme de foc apar in traumatisme cu energie
mica
E. Plagile penetrante prin injunghiere apar in traumatisme cu energie
mica
F. Leziunile inchise apar dupa zdrobiri
G. Hipertensiunea arteriala la traumatizat ridica suspiciunea de leziune
intraabdominala
H. Se produc in urma plagilor penetrante
I. Leziunile inchise apar dupa plagi
J. Leziunile deschise apar zdrobiri
272. Urmatoarele afirmatii privind consideratiile anatomice ale
abdomenului in trauma sunt adevarate:

A. Pancreasul, rinichii, vezica urinară sunt organe intraperitoneale

B. Abdomenul posterior este delimitat de procesele spinoase, linia
axilară posterioară, coastele inferioare şi creasta iliacă
C. Regiunea lombară este delimitată de linia axilară anterioara, coastele
inferioare şi osul iliac.
D. Organele intraabdominale nu sunt protejate de rebordul costal, pelvis,
coloana vertebrală lombară
E. Localizarea, volumul şi dimensiunea organelor nu determina un model
lezional
F. Regiunea lombară este delimitată de procesele spinoase, linia axilară
posterioară, coastele inferioare şi osul iliac
 G. Organele intraabdominale sunt parţial protejate de rebordul costal,
pelvis, coloana vertebrală lombară
H. Abdomenul posterior este delimitat de procesele spinoase, linia
axilară anterioara, coastele inferioare şi creasta iliacă
I. Aorta, vena cavă inferioară, duodenul, colonul ascendent, descendent
şi rectul sunt situate retroperitoneal
J. Flancul este definit ca regiunea aflată între linia axilară anterioară şi
cea posterioară
273. Evaluarea primara in traumatismele abdominale presupune:

A.Expunerea completa nu este necesara

B.Tuseul rectal este interzis in traumatismele abdominale
C.Palparea abdomenului poate decela tumori abdominale
D.Istoricul şi mecanismul de producere al unei leziuni traumatice sunt
importante în determinarea localizării leziunii
E. Este necesara inspecţia amănunţită a abdomenului, a flancurilor şi a
spatelui
F. Palparea abdomenului nu este inselatoare la pacientii cu traumatisme
cerebrale
G. Palparea poate decela sensibilitate abdominală localizată sau difuză,
semne de iritaţie peritoneală
H. Palparea abdomenului la pacienţii traumatizaţi poate fi înşelătoare la
cei care au consumat alcool saudroguri
I. Examinarea începe cu o expunere completă
J. Examinarea pelvisului nu este necesara
274. Care afirmatie privind instrumentele adjuvante in trauma abdominala
sunt adevarate?

A. montarea unui cateter urinar este utilă pentru a ghida resuscitarea

volemică
B. Cea mai frecventă sursă de sângerare este reprezentată de splină
şi/sau ficat
C. Lavajul peritoneal se face la toti pacientii
D. montarea unui cateter urinar este utilă pentru a evidenţia hematuria în
leziunile renale
E. Evaluarea CT este standardul de aur în diagnosticul leziunilor
organelor intraperitoneale sau retroperitoneale la pacienţii stabili
hemodinamic
F. Evaluarea CT este standardul de aur în diagnosticul leziunilor
organelor intraperitoneale sau retroperitoneale la pacienţii instabili
hemodinamic
G. Radiografia abdominala poate determina prezenta corpilor straini
H. Examinarea CT nu reduce necesitatea efectuarii laparotomiilor
exploratorii
 I. Cea mai frecventă sursă de sângerare este reprezentată de intestine
subtire
J. Ecografia este interzisa in trauma abdominala
275. Care afirmatii privind ecografia abdominala FAST in trauma sunt
adevarate?

A. Poate fi efectuată fără probleme de către chirurg, medicul de urgenţă

sau radiolog
B. este o metodă rapidă şi uşor de efectuat
C. Poate fi efectuata doar de medicul radiolog
D. FAST evaluează doar lichidul liber din abdomen
E. FAST evaluează lichidul liber din abdomen şi pericard
F. Se realizeaza dificil in trauma abdominala
G. are o acurateţe diagnostică ridicată în multe situaţii
H. a înlocuit lavajul peritoneal diagnostic
I. Nu a inlocuit lavajul peritoneal diagnostic
J. Acuratetea diagnostica este limitata
276. Care afirmatii privind traumatismele abdominale sunt adevarate?

A. Plăgile penetrante cu peritonită impun laparotomia

B. pacienţii stabili fără semne de peritonită pot avea leziuni limitate la
peretele abdominal
C. Orice pacient cu leziune penetrantă la nivelul abdomenului şi cu
hipotensiune arterială trebuie supuslaparotomiei
D. Examinarea CT nu se efectueaza in traumatismele flancurilor
E. Plagile perforante necesita supraveghere clinica
F. Traumatismele abdominale de intensitate mică produse de obiecte
ascuţite nu trebuie evaluate
G. Examinarea CT reduce necesitatea efectuării laparotomiilor
exploratorii.
H. In plăgile prin împuşcare, gloanţele pot ricoşa şi se pot fragmenta
I. In plăgile prin împuşcare traiectul leziunii mmează o linie dreapta
J. Pacienţii stabili hemodinamic cu plagi penetrante trebuie tratati
conservator când splina este singurul organ lezat
277. Contuziile hepatice, care afirmatii sunt adevarate?

A. Leziunile de gradul I sunt dilacerari parnchimatioase sum 1 cm in

profunzime
B. Hemoragia activa are contraindicatie embolizarea
C. Leziunile de gradul I sunt hematoame capsulare mici
D. Leziunile de vena cava se trateaza conservator
E. Scanarea CT este modaliatea de diagnostic preferată la pacienţii
instabili hemodinamic
F. Scanarea CT este modaliatea de diagnostic preferată la pacienţii
stabili hemodinamic
 G. Majoritatea leziunilor hepatice sunt autolimitate
H. Se clasifica in 5 grade
I. Explorararea CT nu stabileste cu exactitate gradul lezional
J. Se clasifica in 6
278. Care afirmatii privind gradul leziunilor hepatice este adevarat?

A. Gradul III presupune o dilacerare de 5 cm in profunzime

B. Gradul II presupune un hematom subcapsular neexpansiv de 10-50%
din suprafata
C. Gradul III presupune o ruptura capsulara de 2cm
D. Se diagnosticheaza prin ecografie FAST
E. Gradul VII este reprezentat de leziuni de vena cava retrohepatica
F. Gradul II presupune un hematom subcapsular expansiv de 30% din
suprafata
G. Gradul VI reprezinta avulsia hepatica
H. Gradul I presupune o ruptura capsulara sun 1 cm
I. Gradul III este un hematom intraparenchimatos rupt cu sangerare
activa
J. Gradul III presupune un hematom intraparenchimatos in expansiune
279. Traumatismele splenice, care afirmatii sunt adevarate?

A. Scanarea CT permite stabilirea gradului leziunilor splenice

B. Splina este exceptional afectată în contuziile abdominale
C. CT nu poate decela eventualele leziuni concomitente
D. Leziunile traumatice de grad mai mare necesita mai frecvent
intervenţii terapeutice
E. Se clasifica in 6 grade
F. Conservarea splinei este un deziderat
G. Splina este frecvent afectată în contuziile abdominale
H. Nu necesita o clasificare graduala
I. Managementul terapeutic nonchirurgical este preferat la pacienţii
instabili hemodinamic
J. Splina este un organ accesor deci nu este necesar prezervarea
acesteia
280. Care afirmatie este adevarata privind traumatismele splenice?

A. Managementul terapeutic nonchirurgical este preferat la pacienţii

instabili hemodinamic
B. Leziunile splenice fara sângerare activă impun splenorafia
C. Eşecul tratamentului nonchirurgical indica laparotomia de urgenta
D. Pacientii instabili hemodinamic pot fi trataţi prin angioembolizare
E. Are o clasificare graduala in functie de severitatea leziunilor
F. Tratamentul conservator se face la cei cu leziuni splenice de grad
scazut
 G. Managementul terapeutic nonchirurgical este preferat la pacienţii
stabili hemodinamic
H. Aparitia semnelor de ocluzie indica laparotomia de urgenta
I. leziunile de grad mic necesita mai frecvent intervenţii terapeutice
J. Leziunile splenice cu sângerare activă necesita splenorafie sau
splenectomie
281. Gradul leziunilor splenice:

A. Gradul IV presupune un hematom intrasplenic rupt cu sangerare

activa
B. Gradul III presupune o dilacerare de 5 cm
C. Gradul III presupune un hematom intrasplenic de 2 cm
D. Gradul II presupune un hematom intrasplenic de 10 cm
E. Gradul I presupune un hematom subcapsular expansinv
F. Gradul II presupune un hematom intrasplenic de 3 cm
G. Gradul II implica o devascularizare de 80% din splina
H. Gradul I presupune un hematom neexpansiv sub 10% din suprafata
I. Gradul IV presupune dilacerare splenica
J. Gradul VI inseamna o splina complet dilacerata
282. Traumatismele pancreasului :

A. Pacientul cu traumatism important de abdomen superior trebuie sa i

se faca o scanare CT
B. Localizarea intraperitoneala îngreunează examinarea clinică
C. Se poate efectua pancreatectomie distala
D. Transecţia corpului pancreatic poate apărea prin compresia acestuia
pe coloana vertebrală
E. Când leziunea parenchjmatoasă este localizată la dreapta arterei
mezenterice superioare, se va practica pancreatectomie distală
F. Transecţia capului pancreatic poate apărea prin compresia acestuia
pe coloana vertebrală
G. Toate traumatismele pancreatice necesita explorare chirurgicala
H. Leziunile pancreasului sunt mai puţin frecvente
I. Interventia chirurgicala este contraindicata in traumatismele
pancreatice
J. Leziunile pancreasului sunt mai puţin frecvente fiind un organ
intraperitoneal
283. Traumatismele pancreatice:

A. Leziunile pancreatice mjci, ce nu interesează ductul pancreatic

principa pot fi tratate prin drenaj
B. Leziunile pancreatice mari, ce interesează ductul pancreatic principal
pot fi tratate prin drenaj
C. Tratamentul chirurgical presupune controlul sangerarii si drenajul
D. Leziunile cefalopancreatice sunt facil de tratat
 E. Leziunile pancreasului sunt foarte frecvente
F. Evaluarea imagistica presupune colangiopancreatografie endoscopică
retrogradă
G. Evaluarea leziunilor se face prin radiografie abdominala simpla
H. Pot apărea şi în traumatismele lombare produse prin înjunghiere
I. Leziunile de cap de pancreas pot fi o provocare în ceea ce priveşte
atitudinea terapeutică
J. Leziuni ale pancreasului pot apărea şi în traumatismele pelvine
284. Traumatismele diafragmului:

A. Traumatismele penetrante diafragmatice de intensitate redusă pot sa

nu producă peneumotorax
B. în cazul plagilor toraco-abdominale stânginu nu se impune
laparoscopia
C. traumatismele hemidiafragmului stâng asociază frecvent şi leziuni ale
ficatului
D. Repararea se poate face printr-o sutură cu fire separate sau continuă
E. frecvent o contuzie poate produce avulsia completă a inserţiei
musculare posterioare de la nivelul coastelor
F. traumatismele hemidiafragmului stâng asociază frecvent şi leziuni ale
stomacului
G. Leziunile hemidiafragmului stâng pot duce cel mai frecvent la herniere
si incarcerare
H. Leziunile hemidiafragmului stâng sunt problematice din cauza riscului
crescut de hemiereşi de încarcerare
I. leziunile diafragmatice de mici dimensiuni sunt usor de diagnosticat
pe CT
J. Se pot intinde pana la portiunea tendinoasa a centrului diafragmatic
285. Traumatismele diafragmatice, enunturi adevarate:

A. Leziunile de mici dimenisiuni ale hemidiafragmului drept pot fi tratate

nonchirurgical
B. Stomacul poate hernia prin ruptura diafragmatica
C. Frecvent o contuzie duce la avulsia insertiilor musculare posterioare
D. Intestinul subtire nu poate fi cointeresat lezional in traumatismele
diafragmatice
E. Leziunile de mici dimenisiuni ale hemidiafragmului drept au un risc
mare de herniere
F. Diafragmul nu poate fi suturat
G. Nervul frenic poate fi lezat iatrogen
H. Leziunile de mici dimensiuni se diagnosticheaza prin ecografie
I. Plagile penetrante toraco-abdominale stangi impun frecvent
laparoscopie sau toracoscopie
J. Traumatismul hemidiafragmului stang poate asocia leziune de colon
286. Traumatismele renale:
 A. Lezarea pelvisului renal impune interventia chirurgicala
B. Contuziile renale necesita frecvent interventie chirurgicala
C. Rinichiul este protejat prin localizarea retroperitoneala
D. Nefrectomia este necesară în leziunile parenchimatoase extinse
E. Cateterul Foley trebuie menţinut pentru 7O de zile
F. Leziunile renale sunt frecvente datorita localizarii retroperitoneale
G. Fascia Gerota are rol de protectie
H. Leziunile hilului renal impun nefrectomia
I. Nu este necesar cateter Foley
J. Leziunile penetrante sunt in general extinse
287. Mecanismele de producere a leziunilor de intestin subtire sunt:

A. invaginare
B. volvulare
C. Sepsis
D. Leziuni prin accelerare
E. Compresie
F. Plagi penetrante
G. Leziuni prin decelerare
H. strangulare
I. Plagi impuscate
J. Avulsie de mezenter
288. Leziunile de intestin subtire si mezenter:

A. Repararea este dificila

B. Mezenterul nu este lezat de traumatismele prin injunghiere
C. Contuzia nu duce la perforatia intestinului, doar plagile
D. Hemoragia este exceptionala in leziunile de mezenter
E. rezecţia cu anastomoză este contrindicata
F. Hemoragia apare prin lezarea aarcadelor vasculare mezenterice
G. Intestinul subţire este frecvent lezat în traumatismele prin înjunghiere
H. Plaga impuscata are un risc crescut de leziune intestinala
I. CT poate evidentia lichid intraabdominal
J. Contuziile pot produce perforaţia intestinului subţire
289. Traumatismele colonului:

A. Colostomia este rar necesara

B. Pot fi reparate prin sutura tertiara
C. Leziunile extinse necesita rezectie si anastomoza
D. Pacientii cu soc au risc crescut de fistula
E. Rezectia si anastomoza sunt interzise
F. Colostomia este frecvent necesara
G. Pot fi reparate prin sutura primara
H. Leziunile rectale pot duce la sepsis cu punct de plecare perineal
I. Pot fi reparate prin sutura secundara
 J. Leziunile rectale pot impune devierea tranzitului
290. Controlul lezional in traumatismele abdominale:

A. Pacienţii care prezintă şoc şi hipotensiune arterială au indicaţie de

laparotomie
B. Triada letală include febra, alcaloza, coagulopatia
C. Segmentele intestinale lezate pot fi rezecate
D. Controlul hemoragiei cu risc vital imediat poate fi obţinut prin
suturarea vaselor sangvine lezate
E. Triada letală include febra, acidoza, coagulopatia
F. Triada letală include hipotermia, alcaloza, coagulopatia
G. Se interzice rezectia intestinala
H. Pacienţii care prezintă şoc septic si febra au indicaţie de laparotomie
I. Triada letală include hipotermia, acidoza, coagulopatia
J. Laparotomia se face în vederea controlului hemoragiei şi/sau
contaminării
291. Controlul lezional in traumatismele abdominale presupune:

A. Dureaza intre 60 si 90 minute

B. Dureaza 3-4 ore
C. Dupa cateva saptamani pacientul necesita o noua operatie
D. Se continua resuscitarea
E. Pacientul este transferat la salon
F. Impune corectare coagulopatie
G. Pacientul poate fi externat precoce, in ziua urmatoare
H. Pacientul necesita incalzire
I. Este urmata de admisia in terapie intensiva
J. Pacientul fiind febril, necesita racire externa
292. Sindromul de compartiment abdominal:

A. Nu influenteaza vascularizatia organelor retroperitoneale

B. Acest sindrom compromite vascularizatia organelor intraperitoneale
C. Nu duce la insuficienta de organ
D. Presiunea intraabdominala depaseste 25mmHg
E. Presiunea depaseste 25 cm de apa
F. Duce la compromiterea vascularizatiei cerebrale
G. Este data de sechestrarea de lichide in retroperitoneu
H. Duce la scaderea vascularizatiei pulmonare
I. Poate duce la insuficienta de organ
J. Poate fi dat de sechestrare de lichid in spatiul trei
293. Sindromul de compartiment abdominal:

A. Se insoteste de hipocapnie
B. Duce la anemie
C. Creste presiunea in caile aeriene
 D. Nu influenteaza presiunea in caile aeriene
E. Interventia chirurgicala este contraindicata
F. In final duce la hipercapnie
G. Daca nu este tratat duce la MODS
H. Se insoteste de cresterea diurezei
I. Duce la reducerea volumului curent
J. Duce la reducerea excursiilor diafragmatice
294. Care enunturi legate de sindromul de compartiment abdominal sunt
adevarate?

A. Nu sunt metode eficiente de masurare a presiunii intrabdominale

B. Tratamentul presupune decompresiune prin incizie mediana
C. Se poate masura presiunea de la nivelul vezicii urinare
D. Produce cresterea presiunii in caile aeriene
E. Tratamentul presupune o incizie transversala abdominala
F. Decompresia rapida nu influenteaza functia pulmonara
G. Creste presiunea intraabdominala
H. Este o afectiune benigna cu rezolutie spontana
I. Duce la scaderea diurezei
J. Acest dindrom nu influenteaza perfuzia organelor abdominale
295. Mecanismele de producere a traumatismelor abdominale sunt:

A. Agenti chimici
B. Zdrobire
C. Plagi penetrante
D. Plagi impuscate
E. Plagi contuze nepenetrante
F. Crush- sindrom
G. Contuzii
H. Intoxicatii
I. Radiatii ionizante
J. Agresiuni
296. Evaluarea primara in trauma abdominala:

A. Este interzisa mobilizarea pacientului si examinarea regiunii dorsale

B. Impune ispectia abdomenului, flancurilor si a spatelui
C. La palpare nu se deceleza in trauma semne de iritatie peritoneala
D. Asimetria si distensia abdominala ofera indicii despre organele
afectate
E. Examenul pelvisului nu este necesar in trauma abdominala
F. Necesita identificarea echimozelor
G. Se identifica cicatricile vechi
H. Palparea nu se efectueaza in soc
I. Presupune identificarea plagilor abdominale
J. Asimetria abdominala este semn de tumori abdominale
297. Care sunt instrumentele adjuvante in stabilirea diagnosticului in
trauma abdominala?

A. Radiografia abdomino-pelvina
B. Ecografia abdominala FAST
C. Ecocardiografia
D. Explorarea PET-CT
E. Tranzitul baritat
F. Lavajul peritoneal diagnostic
G. Evaluarea CT
H. Clisma baritata
I. Montarea unui cateter urinar
J. Explorarea RMN in urgenta
298. Cauzele de hipotensiune la pacientul cu traumatism abdominal sunt:

A. Leziuni medulare
B. Varsaturile abundente
C. Cauze neurologice
D. Tratamentul diuretic
E. Ruptura de vase mezenterice
F. Ruptura hepatica
G. Scaderea aportului hidric
H. Leziuni splenice
I. Tratament betablocant
J. Insuficienta cardiaca
299. Tratamentul chirurgical in plagile abdominale:

A. Plagile penetrante necesita explorare doar la pacientii instabili

hemodinamici
B. Plăgile penetrante cu peritonită impun laparotomia
C. Pacienţii stabili hemodinamic, cu leziuni penetrante la nivelul
hipocondrului drept pot fi tratati conservator
D. In plagile impuscate gloantele nu se pot fragmenta
E. In plăgile prin împuşcare gloanţele pot ricoşa
F. Traumatismele de intensitate mica produse de obiecte ascutite nu
trebuie evaluate suplimentar
G. Examenul CT nu reduce necesitatea efectuarii laparotomiei
exploratorii
H. In plagile impuscate traiectul are o linie dreapta
I. Pacienţii stabili fără semne de peritonită pot avea leziuni limitate la
peretele abdominal
J. Cand sunt prezente leziuni fasciale sau peritoneale se impune
laparotomia
300. Managementul conservator nonchirurgical in leziunile organelor
parenchimatoase abdominale:
A. Evaluarea in dinamica se face prin RMN
B. Hemoragia activa poate necesita embolizare
C. Persupune evitarea efectuarii splenectomiei
D. Splina este rar afectata in contuziile abdominale
E. Se realizeaza dupa o diagnosticare precisa a gradului lezional prin CT
F. Se face la pacienti stabili hemodinamic
G. Nu necesita supraveghere clinica periodica
H. Nu este necesara monitorizarea tensiunii arteriale
I. Se face la cei cu leziuni de grad scazut
J. Angioembolizarea nu este utilizata in Tratamentul conservator