Antreprenoriat

ANTREPRENORIAT
Lect.univ.dr. Iliescu Elena Mihaela
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti

2024
INTRODUCERE
Antreprenoriatul, ca disciplină de specialitate ȋn domeniul Administrării Afacerilor are ca

obiectiv general transmiterea, explicarea şi interpretarea unor concepte şi variabile specifice
mediului economic ȋn general și a celui de afaceri ȋn special (antreprenor/investitor, tipuri de
antreprenoriat, pilonii antreprenoriatului, tipologia IMM-urilor, rolul și structura planului de
afaceri, noi tipuri de firme și metode alternative de finanțare, etc.), în scopul înţelegerii
principiilor şi mecanismelor, proceselor, regulilor dar şi a restricţiilor ce stau la baza activitãţii
antreprenoriale. Atingerea acestui obiectiv va permite formarea unei viziuni de ansamblu,
interdisciplinare asupra teoriei ṣi practicii din sfera afacerilor (cu accent pe cele inovatoare),
ceea ce va contribui la dezvoltarea abilităţilor de coordonare şi lucru ȋn echipă, dar mai ales va
crea premisele transpunerii cunoştinţelor în practică.
În acest context, disciplina Antreprenoriat este studiatã în anul III, semestrul al II-lea şi
contribuie la aprofundarea și interconectarea cunoștințelor dobândite pe parcursul celor trei
anii de studii universitare de licență ȋn domeniul economic (Microeconomie, Macroeconomie,
Marketing, Contabilitate, Analiză economico-financiară Creditarea afacerilor, Dreptul
afacerilor, Management), constituind fundamentul necesar pentru o mai facilă şi eficientă
integrare ȋn mediul de afaceri real, intern şi/sau internaţional .
Antreprenoriatul reprezintã aşadar, un vast și complex domeniu de studiu, absolut necesar
pentru dobândirea unei educații economice de bază și dezvoltarea culturii antreprenoriale,
aspecte indispensale unei inserţii de succes pe piața muncii, ȋn calitate de salariat sau deținător
al unei afaceri. Aceasta deoarece, alături de aptitudini şi abilităţi, numai o însuşire corectă şi
riguroasă a cunoştinţelor teoretice va permite explicarea, interpretarea şi corelarea,
evenimentelor, acţiunilor şi conjuncturilor din realitatea economică, aspect indispensabil pentru
identificarea oportunităţilor de afaceri, dar şi a riscurilor inerente .
Mai mult, datele empirice, reflectă aceeași concluzie: volumul, structura, calitatea și
intensitatea activităților antreprenoriale influențează competitivitatea economiilor naționale, iar
creșterea competitivității reprezintă un vector al dezvoltării economice. Prin urmare, se impune
trecerea de la teorie la practică, activitățile antreprenoriale, reprezentând un instrument
indispensabil ȋn lupta pentru rezolvarea actualelor probleme economice, sociale și de mediu
(instabilitate, dezechilibre, inegalităţi sociale, sărăcie, ȋncălzire globală) prin schimbările
pozitive atât din punct de vedere al rezultatelor macroeconomice, cât și al structurilor sociale,
instituţiilor naţionale și atitudinii populației.
Obiectivele cursului
Acest curs are următoarele obiective specifice:
✓ Cunoașterea si aprofundarea principalelor teorii și concepte
specifice antreprenoriatului
✓ Înțelegerea rolului şi tipologiei întreprinderilor şi ȋntreprinzătorilor
în economia de piață;
✓ Cunoașterea proceselor și activităților necesare iniţierii şi
desfășurării unei afaceri
✓ Identificarea şi dezvoltarea propriilor abilităţi antreprenoriale;
✓ Ȋncurajarea iniţierii de afaceri în diferite domenii;
✓ Dezvoltarea abilităţilor de a gândi economic;
✓ Corelarea cunoştinţelor teoretice cu abilitatea de a le aplica în
practica economică.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobȃndi următoarele competențe:
✓ Competenţe profesionale:
- culegerea, prelucrarea și analiza de informații privind
interacțiunea mediu extern-întreprindere/organizaţie;
- asistență pentru administrarea activității ansamblului
întreprinderii/ organizației;
- administrarea activităţii unei subdiviziuni din structura
întreprinderii/ organizaţiei.
✓ Competenţe transversale:
- identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea
eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare pentru propria
dezvoltare.
Resurse şi mijloace de lucru

Pentru dezvoltarea competenţelor specificate este necesară parcurgerea şi
asimilarea cunoştinţelor redate în curs.
Structura cursului
Cursul de Antreprenoriat se adresează în special studenţilor de la
ȋnvãţământul la distanţã din facultăţile cu profil economic şi este împãrţit în 10
unităţi de învăţare.
Fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind
tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de evaluare şi autoevaluare.
Pentru obţinerea a 30% din nota finală sunt indicate cele trei teme de control -
prima după unitatea de învăţare nr. 1, a doua plasată la finalul unităţii de învăţare nr.
6 și cea de-a treia, plasată la finalul unităţii de învăţare nr. 9. Rezolvarea acestora
este obligatorie.
Temele de control vor fi transmise tutorelui disciplinei pe platforma Classroom,
ȋn secțiunea „TEME”, ca răspuns la fiecare temă postată, conform intervalelor de timp
specificate la atribuirea temei şi ȋn calendarul disciplinei.
Cerinţe preliminare
Nu este cazul.
Discipline deservite
Ȋn urma parcurgerii acestui curs, ca urmare a cunoştinţelor dobândite, studenții ȋși
vor lărgi aria de cunoaștere ȋn domeniul economic prin clarificarea, fixarea,
completarea și dezvoltarea informațiilor dobȃndite pe parcursul celor trei ani de
studiu, la discipline precum: Microeconomie, Dreptul afacerilor, Management,
Marketing, Contabilitate, Analiza economico-financiară.
Durata medie de studiu individual

Parcurgerea unităţilor de învăţare şi rezolvarea problemelor propuse în scopul
fixării cunoştinţelor necesită în medie 2-3 ore pentru fiecare unitate.
Evaluarea
Evaluarea se face pe baza activităţii desfăşurate pe parcursul semestrului
(temele de control) şi a unui examen scris de tip grilă, pentru verificarea
cunoştintelor teoretice şi aplicative. Ȋn nota finală, temele de control vor avea o
pondere de 30%, diferenţa de 70% reprezentând nota la examen.
Cuprins
Introducere
Unitatea de învăţare 1. Introducere în antreprenoriat
1.1. Teorii şi şcoli de gândire în domeniul antreprenoriatului
1.2. Analiză conceptuală și tipologie
1.3. Caracteristici ale activităților antreprenoriale
1.4. Factorii care influenţează antreprenoriatul
1.5. Antreprenorul și comportamentul antreprenorial
1.6. Rezumat
1.7. Test de evaluare
1.8. Test de autoevaluare
1.9. Tema de control 1
1.10. Bibliografie
Unitatea de învăţare 2. Ȋntreprinderile – vector al antreprenoriatului economic.
Tipologie ȋn funcție de forma juridică
2.1. Societăți cooperative
2.2. Persoane fizice autorizate, ȋntreprinderi familiale şi ȋntreprinderi individuale
2.3. Societăți reglementate de Legea societăților
2.4. Rezumat
2.7. Bibliografie
Unitatea de învăţare 3. Tipologia ȋntreprinderilor – alte criterii de clasificare
3.1. Clasificarea ȋntreprinderilor ȋn funcție de dimensiune
3.2. Clasificarea ȋntreprinderilor ȋn funcție de relația cu alte ȋntreprinderi
3.3. Tipologie din perspectiva economiei bazate pe cunoaştere
3.4. Tipologie din perspectiva economiei sociale
3.5. Tipologie din perspectiva dimensiunii europene
3.6. Rezumat
3.7 Test de evaluare
3.9. Bibliografie
Unitatea de învăţare 4. Antreprenoriatul şi ȋntreprinderile mici şi mijlocii
4. 1. Definirea ṣi caracteristicile IMM-urilor
4.2. Rolul IMM-urilor ȋn economie
4.3. IMM-uri versus afaceri mari – analiza comparativă
4.4. Rezumat
4.7. Bibliografie
Unitatea de învăţare 5. Identificarea ideilor de afaceri şi evaluarea oportunităţilor
5.1. Mediul de afaceri
5.2. Identificarea ideilor de afaceri și evaluarea riscurilor ṣi a oportunităṭilor
5.3. Ciclul de viață al afacerii
5.4. Rezumat
5.7. Bibliografie
Unitatea de învăţare 6. Lansarea ȋn afaceri
6.1. Metode de intrare ȋn afaceri
6.2. Condiṭii legale pentru ȋnfiintarea şi autorizarea unei firme. Alegerea statutului
juridic al afacerii
6.3. Tipuri și surse de finanţare ȋn afaceri
6.4. Rezumat
6.8. Bibliografie
Unitatea de învăţare 7. Organizarea activității firmei
7.1. Tipuri de structuri organizatorice
7.2. Elaborarea structurii de conducere a firmei
7.3. Stiluri de conducere
7.4. Rezumat
7.7. Bibliografie
Unitatea de învăţare 8. Planul de afaceri 1 – introducere
8.1. Considerații generale privind planul de afaceri
8.2. Structura planului de afaceri
8.3. Rezumat
8.6. Bibliografie
Unitatea de învăţare 9. Planul de afaceri 2 - consolidare
9.1. Principalii indicatori economico-financiari necesari ȋn elaborarea şi fundamentarea
planului de afaceri
9.2. Rezumat
9.6. Bibliografie
Unitatea de învăţare 10. Impactul antreprenoriatului asupra dezvoltării economiilor
naţionale
10.1. Rolul antreprenoriatului ȋn dezvoltarea economică
10.2. Indicatori ai mediului antreprenorial ȋn Romania și UE
10.3. Impactul antreprenoriatului în economia românească
10.4. Rezumat
10.7. Bibliografie
Bibliografie generală
Unitatea de învăţare 1. Introducere în antreprenoriat
Cuprins
1.2. Analiză conceptuală și tipologie
1.6. Rezumat
1.9. Temă de control
1.10. Bibliografie
Introducere
Calitatea vieţii umane în general, a înregistrat un salt important odată cu
trecerea de la economia naturală, în care predomina autoconsumul, la economia
de schimb care, prin supraproducţia generată de diviziunea socială a muncii și
autonomia agenților economici, creează premisele progresului economico-social.
În acest context, al apariţiei activităţilor de schimb, putem vorbi şi despre
debutul activităţilor antreprenoriale, negoţul fiind considerat prima formă de
manifestarea a antreprenoriatului. Pe parcursul acestei unități de ȋnvățare, vom
cunoaște etapele de dezvoltare a conceptului de antreprenoriat, perspectiva
actuală asupra conceptului, precum și caracteristicile și pilonii activităților
antreprenoriale.
Obiectivele unităţii de învăţare

✓ Cunoaşterea conceptului de antreprenoriat
✓ Delimitarea tipurilor de activități antreprenoriale
✓ Capacitatea de a face diferența dintre un antreprenor, un om de afaceri și
un investitor
✓ Identificarea caracteristicilor activităților antreprenoriale
✓ Identificarea factorilor care influențează activitățile antreprenoriale.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
Negoţul, denumit în economia modernă activitate comercială, a generat pe

principiul „bulgărelui de zăpadă”, diversificarea activităţilor antreprenoriale.
Un exemplu relevant în acest sens, îl reprezintă situaţia oraşelor port italiene
(Veneţia, Napoli), a căror dezvoltare economică s-a accelerat din momentul în
care nu s-au mai bazat exclusiv pe taxele şi adaosurile comerciale de import, şi
au trecut la producţia de bunuri economice indigene care să substituie o parte din
produsele de import. 1
Dacă în ceea ce priveşte istoria activităţilor antreprenoriale în literatura de
specialitate etapele sunt prezentate dintr-o perspectivă similară, situaţia nu este
analogă ȋn ceea ce priveşte etimologia conceptului.
Drept urmare, antreprenoriatul, aşa cum se va putea observa în rândurile ce
urmează, a trecut din punct de vedere semantic, prin etape intermediare, care
treptat au condus la formularea unei definiţii complexe, complete şi edificatoare.
Astfel, introducerea în literatura de specialitate a termenului de antreprenoriat îi
este atribuită economistului francez Richard Cantillon (1680-1734), în lucrarea
sa „Eseu asupra naturii comerţului în general”, lucrare considerată de către
William Stanley Jevons, ”leagănul economiei politice”.
În viziunea lui Cantillon, antreprenorul era un intermediar între capital şi forţa
de muncă, un speculator care îşi asumă riscuri, fără a se aduce în discuţie şi
aspectul inovator.
Adam Smith abordează subiectul afacerilor în prestigioasa sa lucrare ”Avuţia
naţiunilor” (1776) neutilizȃnd însă, termenul de „antreprenor”, ci un concept
asemănător, acela de „întreprinzător”, concept ȋn care ȋncadrează „capitaliştii”
(proprietarii de capital), referindu-se ȋn acest context la persoanele care
înfiinţează o organizaţie (ȋntreprindere) în scopuri comerciale.
1
Sebastian Văduva (2008), Anteprenoriatul. Practici aplicative ȋn Romania si alte țări ȋn tranzitie, Editura
Economică, București, p.19
Astfel, pentru Smith, întreprinzători sunt cei care reacţionează la schimbările
economice şi transformă cererea în ofertă.2
Ulterior, J. B. Say a contribuit la popularizarea termenului dar, din perspectiva
creatorilor de noi organizaţii. 3
În 1890, Alfred Marshall, în lucrarea sa de referinţă „Principiile economiei”,
contribuie substanţial la dezvoltarea teroriei antreprenoriale. Astfel, pentru a
sublinia importanţa procesului antreprenorial, Marshal a adus în discuţie, pe
lângă furnizarea de mărfuri şi inovarea şi progresul .4
Referitor la calităţile unui antreprenor, acesta considera că este necesară ”o
combinaţie de calităţi morale, judecată, perseverenţă şi cunoaşterea lumii şi a
afacerilor”.
Cadrul conceptual este ȋntregit de Joseph Schumpeter (1883-1950), care a
revoluţionat teoria antreprenoriatului cu lucrarea sa „Teoria dezvoltării
economice” în care a definit atreprenorul ca inovator, lider, agent al schimbării.5
Mai mult, Schumpeter a folosit şi termenul de „distrugere creatoare” pentru a
exprima faptul că unii agenţi economici sunt înlăturaţi şi înlocuiţi de către cei
care aduc metode şi tehnici noi şi mai eficiente.6 Antreprenoriatul este prezentat
astfel, drept motor principal al sistemului economic.
Să ne reamintim...
Definirea conceptului de antreprenoriat a trecut prin etape intermediare. Astfel,
introducerea termenului de antreprenoriat în literatura de specialitate îi este
atribuită economistului francez Richard Cantillon, care a definit antreprenorul
ca un intermediar între capital şi forţa de muncă, un speculator care îşi asumă
riscuri, fără a lua ȋn calcul, aspectul inovator. Cel care a adus ȋn discuție
inovarea şi progresul a fost Alfred Marshall.
2
Tino Sanandaji, Nima Sanandaji (April 2014), SuperEntrepreneurs And how your country can get them, Centre
for Policy Studies, Printed by 4 Print, 138 Molesey Avenue, Surrey, pp. 4-8
3
Ibidem
4
Sebastian Văduva, op. cit., pp.19 - 29
5
Ibidem
6
Tino Sanandaji, Nima Sanandaji, op. cit., pp. 4 - 8
1.2. Analiza conceptuală și clasificare
Ȋn prezent, deși nu există un punct de vedere unitar ȋn ceea ce privește definirea

antreprenoriatului, este predominantă ideea conform căreia, antreprenoriatul
este procesul prin care o entitate legal constituită, ce desfăşoară activităţi în
diferite domenii generează plus valoare prin acţiunea unor persoane
inovatoare, capabile să valorifice oportunităţi, dar şi să îşi asume
responsabilitatea riscurilor imanente.
Din această perspectivă, observăm că antreprenoriatul nu se limitează la sfera
economică ci, ȋl putem asocia oricărei activități de promovare şi implementare a
unor idei noi. Vorbim prin urmare, nu numai despre antreprenoriat economic,
al cărui scop principal îl reprezintă obţinerea de profit, ci şi despre
antreprenoriat social, antreprenoriat ştiinţific sau antreprenoriat politic .
De asemenea, antreprenoriatul economic a evoluat odată cu progresul socio-
economic şi tehnologic, ceea ce a condus la apariţia unor forme noi de
manifestare: intraprenoriat, netreprenoriat, soloprenoriat, etc.
Figura1.1. Tipologii clasice de antreprenoriat ȋn funcţie de scopul urmărit
Sursa: prelucrare personală
Antreprenoriatul social urmărește prin urmare, rezolvarea unor

probleme sociale (sărăcie, educație, sănătate, cataclisme, război, etc.) cu ajutorul
mijloacelor antreprenoriale - ȋnființarea unei organizatii, dar cu caracter
nonprofit (fundații, asociații), asigurarea resurselor financiare, asumarea riscului
și a responsabilitătii.
Ȋn funcție de numărul inițiatorilor, activitățile antreprenoriale ȋn scopuri
sociale pot ȋmbrăca două forme de manifestare:
- inițiative individuale, ceea ce ȋnseamnă că vorbim de antreprenoriat
social individual;
- inițiative colective, ȋncadrate ȋn categoria antreprenoriatului social
colectiv.
Exemplu: Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de antreprenoriat social
individual ȋl reprezintă cel al economistului Muhammad Yunus, laureat Nobel
pentru Pace ȋn anul 2006. Acesta, observȃnd problema fermierilor săraci din țara
natală Bangladesh, care nu aveau acces la credite pentru a se dezvolta, a inițiat
printr-o ȋntreprindere socială, o schemă de creditare din resurse proprii care
ulterior s-a dovedit eficientă (funcţionează cu succes şi ȋn prezent), ceea ce a
permis extinderea activității prin diversificarea serviciilor adresate categoriilor
defavorizate (internet, telefonie, etc.).
Exemplu: Florence Nightingale7, cunoscută drept „doamna cu lampa”, și-a
adus o contribuție importantă la dezvoltarea antreprenoriatului social atunci
când, ȋn 1860 a deschis prima școală sanitară (Scoala de Nursing Nightingale la
Spitalul St Thomas din Londra), folosind ca resursă financiară, bani din Fondul
Nightingale, un fond bazat pe donații private, constituit ȋn semn de recunoștință
pentru contribuția adusă ȋn sistemul sanitar.
Ȋn cazul antreprenoriatului științific este vorba despre oameni de
știință (inventatori, oameni de artă) care au transformat rezultatele activității lor
ȋn afaceri de success.
Un exemplu elocvent de antreprenoriat ştiinţific ȋl reprezintă cazul
fizicianului Thomas Edison8 care a fructificat economic invenţiile sale. Edison
a facut primii paşi ȋn antreprenoriat prin ȋnfiinţarea General Electric Light
Company. Ȋn 1892 prin fuziunea cu Thomson-Houston Electric Company,
Thomas Edison a devenit cofondator al General Electric, ȋn prezent o
multinaţională aflată pe primele locuri ȋn lume din multiple perspective
(reputaţie, venituri generate, număr de cercetători angajaţi, brevete şi patente,
salariaţi laureaţi Nobel). Ȋn concluzie, „nicio altă companie americană nu poate
7
Ghenea Marius (2011), Antreprenoriat. Drumul de la idei catre oportunitati si succes in afaceri, Editura
Universul Juridic, Bucuresti, pp. 63-65
8
Ibidem
revendica o moștenire de inovație la fel de profundă și largă ca GE. De la
primul bec cu incandescență al lui Thomas Alva Edison până la cel mai recent
motor cu reacție plin de senzori conectați la internet și piese imprimate 3D, GE
a fost pionier în tehnologii care au stimulat schimbări şi au transformat lumea,
îmbunătățind viața a miliarde de oameni”.9
Antreprenoriatul politic vizează acele activități prin care se ȋncearcă
găsirea unor soluții pentru probleme, de această dată de natură politică prin
ȋnființarea unei organizații prin care să se promoveze noile ideologii.
Exemple: Reprezentanți de seamă ai antreprenoriatului politic prin
impactul pe care l-au avut acțiunile lor asupra societății sunt consideraţi Nelson
Mandela, Mahatma Gandi şi Martin Luther King (lupta ȋmpotriva apartheid,
apărarea nonvioentă a drepturilor omului, drepturi civile pentru persoane de
culoare).
Prin urmare, indiferent de categoria de antreprenoriat la care ne referim,
trebuie luate în discuţie patru aspecte :
-enitate legal constituită;
-inovare;
-risc;
-asumarea responsabilităţii.
Ȋn concluzie, toate activitățile antreprenoriale implică identificarea,
atragerea și utilizarea unor resurse financiare, ȋn scop economic sau social.
Aceasta ȋnseamnă că diferența dintre activitățile antreprenoriale este
determinată de scopul pentru care sunt utilizate resursele financiare. Astfel,
principalul scop al antreprenoriatul economic ȋl reprezintă obținerea de profit, ȋn
timp ce, celelalte activități antreprenoriale (social, cultural, politic) au scopuri
sociale.
Deși ȋn ultimii ani, ca urmare a interesului sporit pentru reducerea
inechităților sociale, antreprenoriatul social este ȋn continuă dezvoltare (inclusiv
ȋn ţara noastră), având ȋn vedere că antreprenoriatul economic, ȋn comparație cu
celelalte forme de manifestare, induce efecte cuantificabile și evidente pe
termen scurt (profit, număr de locuri de muncă create, valoare adaugată, aportul
9
General Electric, Our Legacy of Innovation, disponibil online la https://www.ge.com/about-us/history#/,
accesat la 12.03.2024
la formarea PIB, creșterea productivității), atenția actorilor implicați (factori
decizionali, populație, cercetători, media) este orientată cu precădere ȋn direcția
celui din urmă. Din aceste considerente și prezenta lucrare se va concentra
asupra descrierii și sublinierii impactului antreprenoriatului economic asupra
economiilor naționale. Dar, chiar și ȋn condițiile acestei restrângeri a ariei de
analiză, se impun anumite clarificări ȋn ceea ce privește cadrul conceptual al
antreprenoriatului economic.
Aceasta deoarece, din perspectiva teoriei economice şi practicii
antreprenoriale se poate observa în literatura de profil că sfera
antreprenoriatului economic este lărgită, incluzându-se în acest cadru, toate
activităţile economice care au ca scop principal, obținerea de profit.
Să ne reamintim...
Diferența dintre activitățile antreprenoriale este determinată de scopul
pentru care sunt utilizate resursele financiare.Din această perspectivă,
antreprenoriatul poate fi: economic, social, politic, științific.
Având în vedere că „ prin afacere se înţelege o entitate legal constituită,
cu o anumită formă de organizare, concepută cu scopul de a obţine profit pentru
întreprinzător, prin conceperea şi furnizarea de produse și/sau servicii unor
consumatori intermediari sau finali”10, putem observa că cele două concepte, de
antreprenoriat economic şi afacere, devin sinonime și prin urmare,
interschimbabile.
Observăm că singurul element care face diferenţa între perspectiva
clasică (ȋn sens restrâns) asupra antreprenoriatului și cea modernă ( ȋn sens larg)
este inovarea. În acest caz, conceptele de antreprenoriat economic/ afacere/
ȋntreprenoriat vor fi utillizate cu acelaşi sens, la fel şi cele de antreprenor/
întreprinzător.
Dacă avem ȋn vedere faptul că în prezent aceasta este abordarea
dominantă, în continuare ne vom raporta la această conceptualizare,
considerând-o definiţia în sens larg a antreprenoriatului economic.
De asemenea, având ȋn vedere faptul că formele sub care se manifestă
activitățile antreprenoriale sunt variate, ȋn funcție de vechimea activității
10
Burduș Eugen, Cochină Ion, Crăciun Lucia, Istocescu Amedeo, (2010), Ȋntreprinzătorul, Editura Pro
Universitaria, București, p. 83
desfășurate, de factorii incitativi sau structura populației active implicate, de
spiritul și educația antreprenorială a zonei ȋn general, se impune o analiză
multicriterială a procesului antreprenorial.
Ȋn acest scop, ȋn continuare ne vom raporta la datele prezentate ȋn The
Global Entrepreneurship Monitor deoarece, ȋn elaborarea studiilor anuale,
aplică o metodologie multidimensională, prin detalierea ratelor antreprenoriale
ȋn funcție de o gamă largă de factori de influență, dar și de nivelul de dezvoltare
al economiilor naționale, aspect relevant din perspectiva temei de cercetare.
Astfel, ȋn funcție de vechimea activității antreprenoriale, se disting
două categorii de activități:
- antreprenoriat incipient, care cuprinde antreprenoriatul ȋn formare și
antreprenoriatul nou format cu o vechime mai mică de 3,5 ani,
respectiv 42 de luni (Early-Stage Entrepreneurial Activity - TEA);
- antreprenoriat consacrat, dacă organizația are o vechime mai mare
de 3,5 ani, respectiv 42 de luni (Established Entrepreneurial Activity
- EBO).
Din această perspectivă, procesul antreprenorial poate fi ilustrat conform figurii
1.2.
Figura1.2. Etapele procesului antreprenorial
Sursa: adaptat după Global Entrepreneurship Monitor, Global Report 2022/2023, p. 30
Ȋn aceste condiții, rata antreprenoriatului incipient (rata TEA)

reprezintă ponderea antreprenoriatului incipient ȋn totalul populației adulte (18 –
64 de ani), ȋn timp ce rata antreprenoriatului consacrat (rata EBO), exprimă
ponderea celor care dețin o organizație mai veche de 3,5 ani, ȋn totalul populației
adulte.
Exemplu: Hotelul japonez Hoshi Ryokan cu cei 1.300 de ani de activitate,
reprezintă cea mai veche afacere din lume, fiind condus de aceeși familie de 46
de generații.
Cea mai veche firmă din Europa se află ȋn Franţa, este o afacere viticolă fondată
în urmă cu aproape o mie de ani, fiind considerată cea mai veche din Europa și a
treia din lume.
Ȋn același timp, pentru analiza antreprenoriatului se are ȋn vedere și
conjunctura care a condus la derularea activităților antreprenoriale. Astfel,
distingem:
- antreprenoriat de necesitate;
- antreprenoriat de oportunitate.
De asemenea, aria de analiză s-a extins, incluzând ȋn sfera inițiativelor
antreprenoriale și activitățile antreprenoriale desfășurate ȋn calitate de angajat
(Employee Entrepreneurial Activity), ceea ce ȋnseamnă că este considerat
antreprenor și salariatul care prestează noi activități pentru angajator – lansarea
de noi bunuri economice, ȋnființarea unei filiale sau a unei noi firme
(intraprenoriat).
Prin urmare, din punct de vedere al subiectului care ȋși asumă riscul,
antreprenoriatul se poate analiza din două perspective:
- activități antreprenoriale ȋn calitate de proprietar;
- activități antreprenoriale ȋn calitate de angajat - ȋn acest caz, riscul
este transferat către beneficiarul inițiativei, adică spre angajator.
Toate aceste perspective de analiză antreprenorială reflectă caracterul
complex și ȋn continuă schimbare al procesului antreprenorial, ca urmare a
dinamicii continue a mediul economico-social, ceea ce impune o corelare
permanentă a teoriei cu practica. Acest aspect este succinct evidențiat ȋn
subcapitolul următor.
Să ne reamintim...
Ȋn funcție de vechimea activității antreprenoriale se disting două categorii de
activități: antreprenoriat incipient, cu o vechime mai mică de 3,5 ani și
antreprenoriat consacrat, cu o vechime mai mare de 3,5 ani. Ȋn funcţie de
conjunctură se disting alte două categorii de activități antreprenoriale:de
necesitate şi de opoertunitate. Din perspectiva subiectului ce ȋsi asumă riscul
distingem activităţi antreprenoriale ȋn calitate de proprietar sau de angajat.
Analiza conceptuală dar şi empirică a antreprenoriatului scoate ȋn evidență o

serie de caracteristici ale procesului antreprenorial, astfel:11
- act de voință umană;
- urmăreşte, identifică și abordează oportunități;
- se bazează pe decizii multifazice;
- se manifestă la nivelul unei entități legal constituite (ȋntreprinderi,
administrații publice sau private);
- are caracter inovativ;
- creează plus valoare (generează beneficii economice și/sau sociale);
- implică asumarea unor responsabilități și riscuri inevitabile;
- generează recompense inițiatorilor (recompensă economică ȋn
cazul antreprenoriatului economic sau recompensa morală sub forma
beneficiului social ȋn cazul celorlalte tipuri de antreprenoriat);
- proces holistic;
- proces dinamic;
- reprezintă o funcție cu mai multe variabile (aşa cum veţi observa ȋn
subcapitolul următor, rezultatele activităţii depind nu numai de
talentul şi cunostințele inițiatorului, ci și de o serie de alţi factori, din
interiorul sau din afara organizației).
-
TO DO: Explicați diferența dintre un antreprenor și un investitor.
Ȋn timp, realitatea a demonstrat că inițiative antreprenoriale similare au indus

efecte economico-sociale diferite, ceea ce a condus la concluzia că eficiența
activităților antreprenoriale nu este influențată numai de vectorul principal -
antreprenorul, ci și de o serie de alți factori, unii controlabili, alții nu.
Putem afirma așadar, că antreprenoriatul este o funcție determinată de două
11
adaptat dupa Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu (2008), Ȋntreprenoriatul și managementul ȋntreprinderilor
mici și mijlocii, Editura Economică, București, p. 31
categorii de variabile:
- variabile endogene, respectiv elemente din interiorul entității;
- variabile exogene, adică elemente din afara entității.
antreprenoriat = f (variabile endogene, variabile exogene)
Figura 1.3. Factorii antreprenoriatului
Factorii endogeni reprezintă factori interni, pe care ȋntreprinzătorul ȋi poate

influența. Astfel ȋn această categorie se regăsesc12:
- natura și mărimea organizației;
- antreprenorul (personalitate, competențe, aptitudini, pregătire profesională);
- nivelul de pregatire profesională a resurselor umane;
- cultura antreprenorială a personalului;
- gradul de tehnologizare şi digitalizare a activităţii;
- calitatea factorilor de producţie;
- guvernanţa corporativă şi cultura organizaţională, etc.
Factorii exogeni reprezintă factori externi, pe care ȋntreprinzătorul nu ȋi poate
influența, ȋn această categorie regăsindu-se13:
- starea economiei este factorul extern cu un impact semnificativ asupra
comportamentului antreprenorial prin efectele sale directe asupra nivelului de
12
adaptat după Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu (2008), Ȋntreprenoriatul și managementul ȋntreprinderilor
mici și mijlocii, Editura Economică, București, pp. 32-33
13
adaptat după Sebastian Văduva (2008), Anteprenoriatul. Practici aplicative ȋn Romania si alte țări ȋn
tranzitie, Editura Economică, București, pp. 62-76
trai, raportului cerere /ofertă de bunuri economice și implicit, de activități
antreprenoriale, progresului tehnologic;
- contextul social - politic intern și internațional;
- factori demografici (vâstă, structura populaţiei, tradiții, cultură);
- nivelul de educație economică regională și națională;
- accesul la finanțare;
- specificul domeniului vizat;
- cadrul instituțional (reguli, legi, norme de conduită și caracteristicile aplicării
acestora).
Stakeholderii reprezintă persoane sau organizații implicate sau cu
interes ȋn activitatea antreprenorială vizată. Prin urmare, stakeholderii se
ȋncadrează atât ȋn categoria factorilor endogeni (manageri, proprietari, angajați,
antreprenor, sindicat), cât și ȋn cea a factorilor exogeni (creditori, clienți,
furnizori, statul prin instituțiile sale, comunitatea).14
Dar, deși aproape toţi factorii enumerați mai sus sunt ingrediente ale activităților
antreprenoriale, variabila principală și indispensabilă, rămâne bineȋnțeles,
antreprenorul.
Pornind de la aceşti factori, ȋn teoria şi practica antreprenorială au fost
identificaţi cei cinci piloni ai antreprenoriatului:
- accesul la finanţare;
- reglementare şi impozitare;
- sprijin coordonat;
- educaţie şi formare;
- cultura antreprenorială.
14
conform Cambridge Dictionary, https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/stakeholder, accesat la
20.02.2024
Figura 1.4. Cei 5 piloni care sprijină dezvoltarea antreprenoriatului
Sursa: Ernst &Young, Barometrul afacerilor de tip startup din România, Ediția a treia,
martie 2019, p.2
Avȃnd ȋn vedere tipologia comportamentală a antreprenorilor de succes, un

antreprenor, poate fi caracterizat astfel:
- determinare şi perseverenţă;
- toleranţa pentru eşec;
- dorinţa de a câştiga;
- încredere în forţele proprii;
- caută feedback;
- abilităţi de lucru în echipă;
- iniţiativă şi responsabilitate;
- orientare spre oportunităţi;
- viziune, realism şi optimism;
- dispus să îşi asume riscuri;
- nivel mare de energie;
- creativitate şi spirit inovativ;
- spirit independent;
- abilităţi manageriale (capacitate de organizare şi planificare, de coordonare,
antrenare şi control).
Factorii incitativi ȋn decizia de a deveni antreprenor pot fi grupaţi ȋn trei mari
categorii:
- schimbări dramatice în situaţia personală (şomaj, divorţ, conflict
permanent la locul de muncă, etc.);
- resurse disponibile (bani, idei, bunuri materiale neutilizate);
- abilităţi antreprenoriale ȋncă nefructificate;
- exemplul altor antreprenori ale căror afaceri merg bine.
Ȋn concluzie, motivele intrării ȋn afaceri pot fi de natură:
- materială - dorinţa de a dobândi independenţa financiară;
De exemplu, pentru români, cel mai important aspect pentru a iniția o afacere
este perspectiva unui venit suplimentar (60%), apropiată de media la nivel
internațional (62%).15
- profesională - dorinţa de a pune ȋn practică ȋn mod liber şi independent
propriile abilităţi şi cunoştinţele profesionale ;
- morală – dorinţa de a contribui la binele societăţii (ȋn special ȋn cazul
antreprenoriatului social);
- psihologică - dorinţa de a ieşi din rutină, de a deveni independent sau pentru a-
şi demonstra capacitatea, dorinţa de a dobândi putere şi influenţă, etc.
Avantajele și dezavantajele inițierii propriei afaceri
Iniţierea propriei afaceri generează avantaje incontestabile precum:
- controlul propriului destin;
- fructificarea potențialului de dezvoltare personală datorat ieșirii din rutină şi
aplicării cunoștințelor, aptitudinilor şi abilităţilor proprii;
- posibilitatea unui câștig nelimitat;
- siguranța propriului loc de muncă (atȃta timp cȃt afacerea există);
- posibilitatea angajării unor membri ai familiei;
- folosirea capitalului acumulat;
- satisfacţia de a contribui la binele comunității;
- putere și influență.
Nu trebuie pierdut din vedere ȋnsă, că inițierea şi dezvoltarea unei afaceri
proprii implică ȋntotdeauna şi dezavantaje, precum:
15
Amway Global Entrepreneurship Report (2020), p.13
- incertitudinea venitului;
- riscul pierderii întregului capital investit;
- povara responsabilității totale;
- riscul de carieră;
- necesitatea colaborării cu experți care pot acorda consultanţă ȋn domenii
indispensabile afacerii pe care antreprenorul nu le stăpȃneşte;
- frustrare în caz de insucces;
- program de lucru foarte încărcat ceea ce poate genera deteriorarea relațiilor
familiale şi/sau deteriorarea stării de sănătate.
Ȋn concluzie...„În afaceri, trei lucruri sunt necesare: cunoştinte, temperament şi
timp.” (Owen Felltham, scriitor englez, sec. al VII-lea)
1.6. Rezumat
Deși nu există o definiție general acceptată, ȋn prezent este predominantă
ideea conform căreia, antreprenoriatul este procesul prin care o entitate legal
constituită, ce desfăşoară activităţi în diferite domenii, generează plus valoare
prin acţiunea unor persoane inovatoare, capabile să valorifice oportunităţi, dar şi
să îşi asume responsabilitatea riscurilor imanente.
Diferența dintre activitățile antreprenoriale este determinată de scopul pentru
care sunt utilizate resursele financiare. Există astfel, antreprenoriat economic, al
cărui principal scop ȋl reprezintă obținerea de profit, dar și antreprenoriat social,
cultural, politic (scopuri sociale).
Ȋn funcție de vechimea activității antreprenoriale, se disting două categorii de
activități: antreprenoriat incipient (activități cu o vechime mai mică de 3,5 ani)
și antreprenoriat consacrat (activități cu o vechime mai mare de 3,5 ani).
Antreprenoriatul este o funcție determinată de două categorii de variabile:
endogene (din interiorul entității) și exogene (din afara entității).
Cei cinci piloni ai antreprenoriatului sunt: accesul la finanţare,
reglementare şi impozitare, sprijin coordonat, educaţie şi formare, cultura
antreprenorială.
Motivele intrării ȋn afaceri pot fi de natură: materială, profesională,
morală, psihologică.
1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
Timp necesar: 20 de minute
1. Definiți antreprenoriatul și prezentați tipurile de activități antreprenoriale.
2. Identificați factorii care influențează activitățile antreprenoriale.
3. Prezentați pe scurt, cei cinci piloni ai antreprenoriatului.
1.8. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Timp necesar: 15 minute
1. Antreprenoriatul implică:
a) crearea unei organizaṭii cu scopul de a obṭine profit;
b) crearea unei organizaṭii nonprofit;
c) crearea unei organizaṭii profit sau nonprofit;
d) crearea unei societăṭi.
2. Nu reprezintă un aspect specific antreprenoriatului ȋn sens clasic:

a) inovaṭia;
b) ȋntreprinzătorul;
c) valoarea creată;
d) consumul.
3. Motivațiie intrării ȋn afaceri pot fi de natură:

a) materială;
b) profesională;
c) psihologică;
d) toate cele de mai sus.
4. Stakeholderii ȋncorporează:
a) atȃt factori interni cȃt ṣi factori externi ai firmei;
b) exclusiv factori interni;
c) exclusiv factori externi;
d) nici una din cele de mai sus.
5. Antreprenoriatul se poate manifesta sub următoarele forme:
a) antreprenoriat economic și antreprenoriat social;
b) exclusiv antreprenoriat economic;
c) antreprenoriat economic, antreprenoriat politic, antreprenoriat social sau
antreprenoriat cultural;
d) antreprenoriat economic, ȋntreprenoriat și intraprenoriat.
Răspunsuri corecte: 1 c; 2 d; 3 d; 4 a; 5 c.

Rezolvați testul TO DO și testul de autoevaluare de la sfârșitul unității de
ȋnvățare nr.1, argumentând răspunsurile alese.
1.10. Bibliografie suplimentară

• Burduș Eugen, Cochină Ion, Crăciun Lucia, Istocescu Amedeo,
(2010), Ȋntreprinzătorul, Editura Pro Universitaria, București, pp.
31-33, p. 83
• Ernst &Young, Barometrul afacerilor de tip startup din România,
Ediția a treia, martie 2019, pp. 2 – 23
• Ghenea Marius (2021), Antreprenoriat. Drumul de la idei catre
oportunitati si succes in afaceri, Editura Evrika, Bucureşti, pp. 69-96
• Nicolescu Ovidiu, Nicolescu Ciprian (2008), Ȋntreprenoriatul și
managementul ȋntreprinderilor mici și mijlocii, Editura Economică,
București, pp. 32-33
• Văduva Sebastian (2008), Anteprenoriatul. Practici aplicative ȋn
Romania si alte țări ȋn tranzitie, Editura Economică, București, p. 9,
pp. 62-76
• Sanandaji Tino, Sanandaji Nima (April 2014), SuperEntrepreneurs
And how your country can get them, Centre for Policy Studies,
Printed by 4 Print, 138 Molesey Avenue, Surrey, pp. 4-8, 19 – 29
• Bosma Niels, Hill Stephen, Ionescu-Somers Aileen, Kelley Donna,
Guerrero Maribel, Schott Thomas (2022), Global Entrepreneurship
Monitor, Global Report 2022/2022
Unitatea de învăţare 2. Ȋntreprinderile – vector al antreprenoriatului
economic. Tipologie ȋn funcție de forma juridică
Cuprins
2.2. Persoane fizice autorizate, ȋntreprinderi familiale şi ȋntreprinderi individuale
2.4. Rezumat
2.7. Bibliografie
Introducere
Ȋntreprinderile reprezintă entitatea legal constituită sub care se pot desfăşura
iniţiativele din sfera antreprenoriatului economic.
Ȋn Romănia, conform Legii nr. 346 din 14 iulie 2004 referitoare la
stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijloci, cu
modificările și completările ulterioare „prin întreprindere se înţelege orice
formă de organizare a unei activităţi economice, autorizată potrivit legilor în
vigoare să facă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, în
scopul obţinerii de venituri, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi
reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, societăţi cooperative, persoane fizice autorizate,
întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale şi întreprinderile
familiale, autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care desfăşoară
activităţi economice.”
Pe scurt, întreprinderea economică este considerată activitatea economică
desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, ȋn scopul obţinerii de
venituri, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime,
mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege, iar întreprinzătorul este persoana fizică, care
organizează o întreprindere economică.
Ȋn această unitate de ȋnvățare vor fi prezentate prevederile legislative și
caracteristicile fiecărui tip de ȋntreprindere, din perspectiva formei juridice de
organizare.

✓ Cunoaşterea tipurilor de ȋntreprindere ȋn funcție de forma juridică de
constituire;
✓ Identificarea prevederilor legislației românești cu privire la specificul de
constituire și funcționare pentru fiecare tip de ȋntreprindere, ȋn funcție de
forma juridică de constituire.

Cooperativele, alături de ONG-uri (fundații, asociații și federații) sunt
organizații prin care se manifestă interesul social dar, spre deosebire de
ONG-uri, care sunt organizații non – profit, cooperațiile pun accentul nu
numai pe solidaritate şi cooperare, ci şi pe desfăşurarea unei activități
aducătoare de venit =>antreprenoriat economic.
Exempluꓽ
Prima cooperativă de consum a fost înființată în 1844 la Manchester, iar de
atunci ȋși aduc un important aport ȋn lupta ȋmpotriva șomajului şi a
marginalizării continue a populației sărace (conform Comisiei Europene, la
nivelul Uniunii Europene sunt 250.000 de cooperative ȋn care este implicată
1/3 din populaţie şi care generează 5,4 milioane de locuri de muncă16).
Cooperativele desfăşoară activități economice care urmăresc obținerea de
profit dar, asocierea are ca scop și urmărirea unor interese sociale şi culturale
pentru toți membrii (nu este urmărită numai obținerea profitului ca în cazul
16
European Commission, Internal Market, Industry, Entrepreneurship and SMEs, Cooperatives, date disponibile
online la https://ec.europa.eu/growth/sectors/proximity-and-social-economy/social-economy-eu/cooperatives_en,
accesat la 15.02.2024
societăților).
Ȋn România, conform Legii nr. 1/2005, privind Organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, societățile cooperative
reprezintă forme de asociere autonomă a persoanelor fizice şi/sau juridice,
constituite pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, cu scopul
promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor
cooperatori (nu sunt incluse cooperativele de credit si casele centrale ale
cooperativelor de credit, care sunt reglementate prin lege specială).
Ȋn funcţie de forma juridică a membrilor cooperatori, cooperativele pot fi:
- societăţi cooperative de gradul 1 - constituite din persoane fizice;
- societăţi cooperative de gradul 2 - constituite din societăţi cooperative de
gradul 1 (în majoritate) şi alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării
pe orizontală sau pe verticală a activităţii economice desfăşurate de către
acestea.
Participarea cumulată a societăţilor cooperative de gradul 1 la constituirea
capitalului social al societăţii cooperative de gradul 2 nu poate fi mai mică de
67%.
Persoana juridică fără scop patrimonial, dacă prin lege specială nu se prevede
altfel, constituită de către societăţi cooperative de aceeaşi formă şi de
asociaţiile acestora, în scopul reprezentării şi promovării intereselor
economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori şi ale membrilor
asociaţi poartă denumirea de uniune.
Conform aceleiaşi legi, în funcție de conținutul activității lor,
cooperativele pot lua următoarele forme: cooperative meşteşugăreşti,
cooperative de consum, cooperative agricole, cooperative de valorificare,
cooperative de locuințe, cooperative de transporturi, cooperative forestiere şi
cooperative pescăreşti.
Capitalul social al societăţii cooperative este variabil şi nu poate fi mai mic
de 500 lei (aporturile în numerar sunt obligatorii, dar sunt acceptate şi
aporturile ȋn natură).
Capitalul social al societăţii cooperative se divide în părţi sociale egale, a
căror valoare nominală se stabileşte prin actul constitutiv, dar care nu poate fi
mai mică de 10 lei. Ȋn consecinţă, rezultă alte două condiţii pentru ȋnfiinţarea
şi funcţionarea cooperativelor:
- un membru cooperator poate deţine părţi sociale în limita şi în condiţiile
prevăzute de actul constitutiv, fără ȋnsă a putea depăşi 20% din capitalul
social.
- numărul minim de membri cooperatori ai unei societăţi cooperative se
stabileşte prin statut, dar nu este mai mic de 5.
2.2. Persoane fizice autorizate, ȋntreprinderi familiale şi ȋntreprinderi
individuale
Ȋnfiinţarea persoanelor fizice autorizate, ȋntreprinderilor familiale şi a
ȋntreprinderilor individuale a fost reglementată ȋn ţara noastră prin Ordonanţa
de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale şi aprobată prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările
ulterioare).
Conform ordonanţei, ȋn temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la
liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean
român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al
Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe
teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege după cum urmează:
a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile,
ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru
libera iniţiativă sau care nu sunt reglementate exclusiv printr-o lege specială.
Aşadar, reglementarea nu se aplică:
- profesiilor liberale;
- activităților economice a căror desfășurare este organizată și reglementată
prin legi speciale;
- activităților economice pentru care, prin lege, sunt instituite anumite
restricții de desfășurare ori alte interdicții;
- activităților interzise expres prin lege pentru libera inițiativă.
Exemplu: agent de pază, auditor financiar, farmacist, expert contabil,
psiholog, avocat, notar, arhitect, executori judecatoresti, etc.
PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi

întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de
înregistrare în Registrul Comerţului şi de autorizare a funcţionării, iar
ȋnregistrarea acestora în Registrul Comerţului se face în baza rezoluţiei
motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Dar, prin înregistrarea la Registrul Comerţului, PFA, întreprinzătorul
persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi întreprinderea familială
nu dobândesc personalitate juridică.
Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi

reprezentantul întreprinderii familiale ţin contabilitatea în partidă simplă (de
la 1 ianuarie 2015 pot opta şi pentru contabilitate în partidă dublă), sunt
asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, sunt
obligati sa fie asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi pot opta
si pentru asigurările pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege şi răspund
pentru obligaţiile lor cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost
constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul lor.
Conform legii, patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor,

drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii
individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului
exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a
patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale
sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al
creditorilor personali ai acestora. Conform art.2 litera j1 a OUG 44/2008, cu
modificările şi completările ulterioare, sediul profesional reprezintă sediul
principal/locația declarată la Registrul Comerțului, în vederea înregistrării și
autorizării funcționării persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale
sau familiale, reprezentând elementul de identificare al acesteia în raporturile
juridice la care participă.
PFA poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane (maxim trei

persoane) cu contract individual de muncă, încheiat în condiţiile legii şi poate
cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe
persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu
de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată dar, nu
poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale.
Titularul unei ȋntreprinderi individuale este considerat comerciant persoană

fizică şi poate angaja terţe persoane (cel mult 8 salariaţi) cu contract
individual de muncă, potrivit legii, dar poate cumula şi calitatea de salariat al
unei terţe persoane.
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei
familii şi poate avea cel mult 10 clase CAEN. Membrii unei întreprinderi
familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale şi
pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane.
Dar, ȋntreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de

muncă.
Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat
de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate, ȋn care se va
stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii,
participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele
procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile
dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele
întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui
înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toţi
membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali
ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte

personalitate juridică prin înregistrarea în Registrul Comerţului, membrii
întreprinderii familiale fiind consideraţi comercianţi persoane fizice.
TO DO: Explicați diferența dintre cooperative și ONG-uri.

Conform legii societăţilor 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare,
ȋn Romȃnia sunt reglementate următoarele tipuri de societăți: societăţi cu
răspundere limitată, societăţi pe acțiuni, societăţi în nume colectiv, societăţi
în comandită simplă, societăţi în comandită pe acțiuni.
Societatea cu răspundere limitată (SRL)
Legea societăţilor 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare17
prevede următoarele:
➢ răspunderea asociaților pentru datoriile societăţii este limitată la
aporturile la capitalul social subscris și vărsat;
➢ capitalul social al unei SRL se divide în părţi sociale egale (art. 11,
alin.1)18;
Avȃnd ȋn vedere această prevedere, valoarea capitalului social al unei SRL nu
poate fi mai mică de 1 leu.19
➢ SRL poate fi înființată de cel puțin 1 asociat (asociat unic) și de cel
mult 50 de asociați. Acești asociați pot fi persoane fizice și/sau
persoane juridice;
➢ Persoanele fizice şi juridice pot fi asociaţi unici la multe societăţi de
tip SRL20;
➢ SRL este condusă de unul sau mai mulți administratori, care pot avea
17
la data elaborării prezentei lucrări, ultimul amendament adus legii a fost în 11 noiembrie 2023
18
Pȃnă ȋn noiembrie 2020, conform legii societăţilor, art.11, capitalul social al unei SRL trebuia să fie de minim
200 lei, divizat în părți sociale cu o valoare nominală de cel puțin 10 lei fiecare, iar fiecare asociat în parte poate
să dețină un număr întreg de părți sociale, dar Legea nr. 223/2020 pentru simplificarea şi debirocratizarea
transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social, a eliminat această prevedere.Conform aceleaşi legi,
nu mai trebuie făcută dovada efectuării vărsămintelor aferente capitalului social, în condiţiile actului
constitutiv.
19
Oficiul Național al Registrului Comerțului, Informare privind intrarea în vigoare a Legii nr. 23/2020 pentru
simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea
Legii societăţilor nr. 31/1990, disponibil online la https://www.onrc.ro/index.php/ro/intrarea-in-vigoare-a-legii-
nr-223-2020, accesat la 12.03.2024
20
Pȃnă ȋn iulie 2020, conform legii societăţilor, un SRL nu putea avea, ca asociat unic, o altă SRL, la rândul ei,
deținut de un asociat unic dar, Legea nr. 102/2020 pentru simplificarea activităţii firmelor a eliminat această
prevedere
puteri depline sau limitate și care pot fi cetățeni români sau străini.
Durata mandatului administratorului /administratorilor poate fi
limitată sau nelimitată.
➢ nu există nicio diferență între societățile care funcționează cu sau
fără capital social străin;
➢ în situația în care SRL este cu asociat unic, atunci el poate avea
calitatea de salariat al SRL al cărei asociat unic este, iar dacă asociatul
unic este administrator, îi revin şi obligaţiile prevăzute de lege pentru
această calitate.
➢ SRL este condusă de unul sau mai mulți administratori, care pot avea
puteri depline sau limitate și care pot fi cetățeni români sau străini.
Durata mandatului administratorului /administratorilor poate fi
limitată sau nelimitată.
➢ nu există nicio diferență între societățile care funcționează cu sau
fără capital social străin;
Actul constitutiv al unei SRL cuprinde:
➢ datele de identificare a asociaților;
➢ forma, denumirea și sediul social;
➢ obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a
activității principale;
➢ capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar
sau în natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării;
➢ asociații care reprezintă și administrează societatea sau
administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au
conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separate;
➢ partea fiecărui asociat la beneficii și la pierderi;
➢ sediile secundare-atunci când se înființează odată cu societatea, sau
condițiile pentru înființarea lor ulterioară;
➢ durata societății;
➢ modul de dizolvare și de lichidare a societății.
Societatea pe acțiuni (SA)
➢ capitalul social al unei societăţi pe acţiuni reprezintă echivalentul în
lei al sumei de 25.000 euro, calculat la cursul se schimb valutar
stabilit de BNR pentru ziua subscrierii și vărsării capitalului social,
dar nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Capitalul social este reprezentat
prin acțiuni emise de societate, care, prin modul de transmitere pot fi
nominative sau la purtător; capitalul social este expresia valorică a
aportului acționarilor, iar în schimbul aportului, acționarii primesc
acțiuni (art.10).
➢ organul deliberativ în cadrul societăţilor pe acţiuni este Adunarea
Generală a Acționarilor (AGA), care poate fi ordinară și
extraordinară;
➢ Societatea pe acţiuni poate fi constituită în una din cele două forme:
SA închisă sau SA deschisă. Acțiunile trebuie sa fie deținute de
minim doi acționari, persoane fizice și/sau persoane juridice (nu există
limită maximă), și este deschisă atât participației private, cât și celei
publice. Valoarea nominală pentru o acțiune nu va fi mai mică de 0,1
lei (art.93).
➢ pentru administrarea unei societăţi pe acţiuni poate fi ales unul dintre
următoarele sisteme alternative: sistemul unitar sau sistemul dualist.
În cazul sistemului unitar, societatea este condusă de unul sau mai
mulți administratori, ȋntotdeauna în număr impar, organizați într-un
consiliu. Consiliul poate delega conducerea societății unuia sau mai
multor directori. În cazul sistemului dualist, conducerea societății este
asigurată de un Directorat și de un Consiliu de supraveghere.
Directoratul raspunde de activitatea și conducerea societății și
raportează Consiliului de Supraveghere. Consiliul de Supraveghere
exercită în permanență controlul asupra Directoratului societății și
raportează AGA.
Actul constitutiv al unei societăţi pe acţiuni cuprinde:
➢ datele de identificare ale fondatorilor;
➢ obiectul de activitate;
➢ capitalul social subscris și vărsat, în cazul în care societatea are un
capital autorizat, cuantumul acestuia;
➢ natura și valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de
acțiuni acordate pentru acestea, precum și numele persoanei care le-a
adus ca aport;
➢ numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificația dacă sunt
nominative sau la purtător;
➢ datele de identificare ale primilor membri ai CA;
➢ datele de identificare ale primilor cenzori sau a primului auditor
financiar;
➢ clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul
gestiunii societății de către societățile statuare, numărul membrilor
CA;
➢ modul de distribuire a beneficiilor și a pierderilor;
➢ sediile secundare;
➢ cuantumul total sau cel puțin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru
constituire;
➢ modul de dizolvare si de lichidare a societății.
Societatea în nume colectiv ( SNC )
➢ nu necesită capital social inițial, dar asociații răspund cu tot ce posedă,
cu excepția asociaților comanditari;
➢ asociații răspund în mod solidar și nemărginit pentru datoriile
societății și își exercită comerțul sub o formă colectivă, iar dreptul de
a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de
stipulația contrară în actul constitutiv;
➢ oferă garanții suplimentare terților care intră în contact cu firma
Societatea în comandită simplă ( SCS )
➢ se înființează de cel puțin doi asociați, un asociat comanditat și un
asociat comanditar;
➢ asociații comanditați au dreptul exclusiv de a participa la
administrarea societății în comandită, datorită existenței răspunderii
lor personale și solidare pentru datoriile sociale. Asociatul comanditar
răspunde numai până la concurența capitalului social subscris, nu
poate îndeplini funcția de administrator, dar poate delibera și decide în
societate.
Societatea în comandită pe acțiuni ( SCA )
➢ este o societate asemănătoare SCS;
➢ capitalul social este împărțit în acțiuni și nu poate fi mai mic de
90.000 lei.
2.4. Rezumat
Ȋn România, conform legislației ȋn vigoare, ȋn funcție de forma juridică de
constituire, pot exista următoarele tipuri de ȋntreprinderi:
- societăți reglementate prin Legea societăţilor 31/ 1990, cu modificările și
completările ulterioare;
- societăți cooperative ( reglementate prin Legea nr. 1/2005);
- persoane fizice autorizate, ȋntreprinderi familiale şi ȋntreprinderi
individuale (reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 44/2008, aprobată
prin Legea nr. 182/2016).
Pentru ȋndeplinirea condițiilor legale de constituire și funcționare trebuie
consultate legile specifice, actualizate, prin care sunt reglementate (precizate
anterior).

1. Specificați ce tipuri de ȋntreprinderi există ȋn România ȋn funcție de forma

juridică de constituire, conform legislației ȋn vigoare.
2. Enumerați tipurile de societăți din România, reglementate prin Legea
societăţilor 31/ 1990, cu modificările si completările ulterioare.
3. Ce tipuri de ȋntreprinderi pot dobândi statutul de ȋntreprindere socială și ȋn
ce condiții?

1. Actul constitutiv al unei societăți nu cuprinde:

a) datele de identificare a asociaților/acționarilor;
b) forma, denumirea și sediul social;
c) obiectul de activitate;
d) structura organizatorică a societății.
2. Identificați afirmația falsă cu privire la societățile pe acțiuni:

a) capitalul social al unei societăți pe acțiuni reprezintă echivalentul în lei a
sumei de 25.000 euro, calculate la cursul se schimb valutar stabilit de BNR
pentru ziua subscrierii și vărsării capitalului social, dar nu poate fi mai mic de
90.000 lei;
b) o societate pe acțiuni poate fi constituită în una din cele două forme: SA
închisă sau SA deschisă;
c) organul deliberativ în cadrul societăților pe acțiuni este Consiliu de
supraveghere, care poate avea ȋntâlniri ordinare sau extraordinare;
d) ȋn cazul sistemului de adminitrare unitar, societatea este condusă de unul
sau mai mulți administratori, totdeauna în număr impar, organizați într-un
consiliu.
3. Identificați afirmația adevărată cu privire la societățile cu răspundere

limitată:
a) răspunderea asociaților pentru datoriile societății este limitată la aporturile
la capitalul social subscris și vărsat;
b) capitalul social al unei societăți cu răspundere limitată trebuie să fie de
minim 90.000 lei dar, nu mai puțin de 200 lei divizat în părți sociale cu o
valoare nominală de cel puțin 10 lei fiecare;
c) o societate cu răspundere limitată poate fi înființată de cel puțin 1 asociat
(asociat unic) și de cel mult 50 de asociați persoane fizice;
d) o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca salariat o persoana
fizică ȋnregistrată și ca persoana fizică autorizată.
4. Ȋn cazul societăṭilor, conform Legii societăților, ȋntocmirea actului

constitutiv reprezintă:
a) o . Ȋn o a) condiṭie pentru ȋnregistrarea la Oficiul Naṭional al Registrului Comerṭului;
b) b) o etapă ulterioară ȋnregistrării la Oficiul Naṭional al Registrului
Comerṭului;
c) un document a cărui ȋntocmire se realizează la alegerea ȋntreprinzătorilor;
d) un document contabil.
5. Ȋn categoria societăṭilor, conform Legii 31/ 1990, cu modificările și

completările ulterioare, nu sunt incluse:
a) societăṭile pe acṭiuni;
b) societăṭile cu răspundere limitată;
c) persoanele fizice autorizate;
d) societăṭile ȋn comandită simplă.
Răspunsuri corecte: 1d; 2 c; 3 a; 4 a; 5 c.
2.7. Bibliografie
• Legea societăţilor nr. 31/1990 cu modificările şi completările

ulterioare
• Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările
ulterioare
• Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice
de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare
• Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea Cooperaţiei, cu
modificările şi completările ulterioare
• Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările şi
completările ulterioare
Unitatea de învăţare 3. Tipologia ȋntreprinderilor – alte criterii de clasificare
Cuprins
3.2. Clasificarea ȋntreprinderilor raportat la relația cu alte ȋntreprinderi
3.3. Tipologie din perspectiva economiei bazate pe cunoaştere
3.6. Rezumat
3.9. Bibliografie
Introducere
Având ȋn vedere aportul lor important ȋn economie, promovarea
antreprenoriatului și îmbunătățirea mediului de afaceri pentru ȋntreprinderi
reprezintă un obiectiv prioritar ȋn politica Uniunii Europene.
Ȋn același timp, autoritățile europene doresc să se asigure de faptul că
măsurile de sprijin sunt acordate numai acelor întreprinderi care au într-adevăr
nevoie de ele, ceea ce a impus clarificarea pragurilor care ȋncadrează o
ȋntreprindere ȋn categoria IMM-urilor precum şi a celor care stabilesc relaţiile
dintre acestea şi gradul de influenţă reciprocă.
Această unitate de ȋnvățare continuă analiza tipologiei ȋntreprinderilor iniţiată
ȋn unitatea de ȋnvăţare anterioară prin introducerea unor noi criterii de
clasificare, adaptate şi completate continuu la evoluţia mediului de afaceri.
✓ Cunoaşterea tipurilor de ȋntreprinderi ȋn funcție de dimensiunea acestora;
✓ Cunoaşterea tipologiei de ȋntreprinderilor ȋn funcție de relația cu alte
ȋntreprinderii;
✓ Cunoaşterea celor mai recente tipologii de ȋntreprinderi şi conştientizarea
importanţei informării continue asupra schimbărilor apărute ȋn
reglementarea ȋntreprinderilor.

Din perspectiva dimensiunii, la nivelul Uniunii Europene sunt reglementate
două categorii de ȋntreprinderi: ȋntreprinderile mici şi mijlocii şi
ȋntreprinderile mari. Departajarea are ȋn vedere numărul mediu anual de
salariaţi şi cifra de afaceri anuală sau valoarea activelor totale.
IMM-urile au fost definite pentru prima dată în 1996, prin Recomandarea
96/280/CE privind definirea întreprinderilor mici și mijlocii.
Pentru a ține pasul cu noile evoluții economice, această definiție a fost ȋnsă
revizuită ȋn anul 2003, prin Recomandarea 2003/361/CE care a vizat ȋn
special adaptarea pragurilor la evoluția prețurilor și a productivității și
raportarea la relațiile ce pot apărea ȋntre ȋntreprinderi. Normele contribuie
astfel, la promovarea inovării și stimularea parteneriatelor, asigurându-se în
același timp, că doar acele întreprinderi care necesită sprijin din partea Uniunii
Europene și a statelor membre le pot accesa.21
Ȋn conformitate cu aceste norme europene, ȋn ţara noastră, Legea nr. 346 din
14 iulie 2004 referitoare la stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor
mici şi mijloci, cu modificările și completările ulterioare, defineşte
ȋntreprinderile mici şi mijlocii ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;
b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro,
echivalent în lei, sau deţin active totale22 care nu depăşesc echivalentul în
lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate.
Ȋn momentul ȋn care una din cele două condiţii este ȋncălcată, ȋntreprinderea
trece ȋn clasa superioară, aceea a ȋntreprinderilor mari.
21
Comisia Europeană, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor, Uniunea Europeană, 2019, p. 32
22
active totale = active imobilizate + active circulante + cheltuieli în avans
3.2. Clasificarea ȋntreprinderilor ȋn funcție de relația cu alte ȋntreprinderi
Așa cum am clarificat deja, există intreprinderi de diferite forme juridice și
dimensiuni, iar delimitarea acestora se realizează după criterii bine stabilite.
Dar, ca urmare a faptului că ele pot avea relații mai complexe (financiare,
operaționale sau de guvernanță) cu alte întreprinderi, face deseori dificilă
delimitarea clară între o IMM și o întreprindere mare.23
Ȋn aceste condiții, conceptul de controlul devine indispensabil ȋn stabilirea
relației pe care o întreprindere o poate avea cu o altă ȋntreprindere (raportat la
aportul la capitalul social, la drepturile de vot deţinute sau la dreptul de a
exercita o influenţă dominantă).
Din această perspectivă, ȋn definirea IMM-urilor se disting trei categorii de
ȋntreprinderi:
- autonome - în cazul în care întreprinderea este fie complet independentă,
fie deține mai puțin de 25% (din capital sau din drepturile de vot) la o altă
întreprindere sau o altă întreprindere deține mai puțin de 25% în
întreprinderea analizată;
- partenere - în cazul în care participațiile la alte întreprinderi sau ale altor

ȋntreprinderi la ȋntreprinderea analizată ating cel puțin 25%, fără a depăși
ȋnsă, 50%;
- legate (afiliate) - în cazul în care participațiile la alte întreprinderi sau ale

altor ȋntreprinderi la ȋntreprinderea analizată depășesc 50%.
Această clarificare oferă o imagine completă a situației economice a unei
întreprinderi și implicit, ȋncadrarea corectă ȋn categoria IMM-urilor, respectiv
a ȋntreprinderilor mari.
Exemplu:
O întreprindere poate fi foarte mică din punct de vedere al dimensiunii dar,
dacă are acces la resurse suplimentare semnificative (este afiliată sau în
parteneriat cu întreprinderi mari), poate deveni neeligibilă pentru statutul de
IMM.24
23
Comisia Europeană, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor, Uniunea Europeană, 2015, p. 3
24
Comisia Europeană, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor, Uniunea Europeană, 2015, p.4
Să ne reamintim...
Din perspectiva dimensiunii ȋntreprinderii se disting două mari categorii de
ȋntreprinderi: ȋntreprinderi mici şi mijlocii şi ȋntreprinderi mari.
Din perspectiva relației cu alte ȋntreprinderi se disting trei categorii de
ȋntreprinderi:
- autonome (independente sau cu participație mai mică de 25%), partenere
(participațiile ating cel puțin 25%, dar nu depășesc 50%) și legate (afiliate)
(participațiile depășesc 50%)
3.3 . Tipologie din perspectiva economiei bazate pe cunoaştere

Dinamica mediului socio - economic și tehnologic, ca urmare a tranziției la
economia bazată pe cunoaștere25, a generat și schimbări structurale,
funcționale și organizaționale și ȋn ceea ce privește activitatea și tipologia
firmelor. Drept urmare, au apărut noi tipuri de firme și implicit, noi
oportunități de manifestare și dezvoltare a activităților antreprenoriale - micro-
multinaționale, clustere, rețelele de afaceri, organizații de tip spinn-off, etc.
Micro-multinaționalele sunt reprezentate de firmele care ȋncă de la ȋnființare
sau imediat după aceea desfășoară activități economice cu valoare adăugată în
mai multe țări. Aceasta deoarece, globalizarea a depăşit faza creării de lanțuri
de aprovizionare internaţionale, acum, întreprinzătorii operează cu fabrici,
birouri de vânzări și laboratoare în mai multe țări de pe mai multe continente.
O multitudine de IMM – uri se dezvoltă ca jucători internaționali, deoarece
prin agilitatea şi flexibilitatea lor se adaptează mai rapid faţă de concurenții lor
mai mari. Ȋn acest sens, Hal Varian, economistul care a popularizat termenul
spunea: “ daca sfârsitul secolului XX a aparținut multinaționalelor, ȋnceputul
secolului secolul XXI va reprezenta era micro-multinaționalelor: firme mici
care operează global”.26
Exemplu de succes este societatea Revstone Systems (SUA):27
-furnizor pentru General Motors, Ford, Toyota, Volkswagen and Hyundai;
25
Conform definiției OCDE, economia bazată pe cunoaștere reprezintă economia care se bazează în mod direct
pe producţia, distribuţia şi utilizarea cunoştinţelor şi informaţiilor.
26
Hal Varian, Micromultinationals Will Run the World, Foreign Policy, august, 15, 2011
27
William J. Holstein, Secrets of Mini-Multinationals, disponibil online la https://chiefexecutive.net/secrets-of-
mini-multinationals/, aceesat la 10.03.2024
- prezență multinațională: 25% din vânzări ca urmare a activitatilor din afara
SUA;
- operează prin 71 de fabrici din întreaga lume;
- punctul forte al strategiei globale: creștere prin achiziție și permite fiecărei
fabrici să rămână propriul centru de profit.
O caracterizare edificatoare a clusterelor a fost formulată de economistul M.
Porter. Potrivit acestuia, clusterele sunt “concentrări geografice de instituţii şi
companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup
de industrii înrudite şi alte entităţi importante din punct de vedere al
concurenţei. Acestea includ, spre exemplu, furnizori de input-uri specializate,
cum ar fi componente, maşini şi servicii, sau furnizori de infrastructură
specializată. De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse canale de
distribuţie şi clienţi şi lateral către producători de produse complementare şi
către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau input-uri comune.”28
Primul cluster creat la nivel mondial este Silicon Valley
(Universitatea Stanford, California, la mijlocul anilor ’50, având dificultăți
financiare a închiriat spațiul universității unor firme de înaltă tehnologie, timp
de 99 de ani, idee care ȋn timp s-a transformat ȋn cunoscuta Silicon Valley de
astazi – o mare concentrație de renumiți producători și dezvoltatori de
cipuri(Apple, Intel, eBay, Cisco, Oracle, etc.).
Clustere includ şi instituţii guvernamentale, universităţi, agenţii de
standardizare, furnizori de instruire profesională. Pe scurt, conform
modelului „triple helix" un cluster este construit pe trei piloni:
- întreprinderi (latura economică);
- universităţi şi institute de cercetare (latura ştiinţifică);
- autorităţi publice locale, regionale etc.
Ȋn Romȃnia se adaugă şi un al patrulea pilon, un catalizator, o organizaţie care
să faciliteze cooperarea dintre membrii. Importanţa modelului „four clover“
este promovată şi de Asociația Clusterelor din România, care susține că „este
foarte util ca modelul clasic să fie completat cu organizaţii catalizator: entități
28
Michael E. Porter, Clusters and the New Economics of Competition, Harvard Business Review, November-
December 1998 Issue
de transfer tehnologic şi inovare, camere de comerţ, firme de consultanţă,
etc.”29.
O condiție indispensabilă pentru dezvoltarea durabilă a unui cluster este
alegerea formei juridice de organizare optime (ONG, SA, SRL), ȋntocmirea și
implementarea planului de afaceri, relații de ȋncredere ȋntre membrii
organizației, existența și utilizarea canalelor de distributie a informatiilor,
asigurarea finanțării. Ȋn alegerea formei de organizare trebuie să se țină
seama de regula „structura urmează strategiei”.
Şi țara noastră s-a adaptat acestui trend, efectele economice pozitive ale
clusterelor fiind recunoscute și ȋn legislația românească (sunt incluse elemente
de stimulare a dezvoltării clusterelor ȋn strategiile de dezvoltare a României).
Astfel, ȋn anul 2011, la o cartografiere a clusterelor din Romania au fost
identificate 35 de clustere, ȋn diverse stadii de dezvoltare (ȋn industria auto,
industria lemnului, textile, electrotehnică, agro-food, etc). 30
Evoluţia a fost
una ascendentă, astfel că, la 1 aprilie 2020, în Romania, în evidența Direcției
de Politici Industriale și Competitivitate (Ministerul Economiei,
Antreprenoriatului Și Turismului), direcție care coordonează politica de
cluster ca o componentă a politicii industriale a României, existau 76 de
inițiative de cluster, pentru ca ȋn 2022 să se ajungă la 80 de inițiative de
clustere – multe evaluate si de Secretariatul european pentru analiza
clusterelor31. La ȋnceputul anului 2024 erau ȋnregistrate 78 de clustere.32
Rețelele de afaceri (networking) ȋn schimb, sunt formate din cel puțin trei
ȋntreprinderi care semnează un contract de colaborare comun pentru a ȋncepe
o activitate prestabilită, ȋntr-o perioadă de timp determinată.33
Deși deseori clusterele și rețelele de firme sunt confundate, ȋntre ele
există câteva diferențe clare:
- dacă ȋn cazul clusterelor participarea este egală, relațiile dintre membrii
29
Asociația Clusterelor din România, Inno Consult – catalizator al proceselor inovative!,disponibil online la
https://www.innoconsult.ro/clustere/asociatia-clusterelor-din-romania, accesat la 12.03.2024
30
http://clustero.eu/asociatia-clusterelor-din-romania/, accesat la data de 27.03.2016
31
http://clustero.eu/about-us/, accesat la 28.02.2023
32
Clustero, Clusters in Romania, disponibil online la https://clustero.eu/about-us/, accesat la 12.03.2024
33
http://caravanacarierei.bns.ro/wp-content/uploads/sites/2/2013/01/Clustere-Clusters-si-Networks-Retele-de-
firme.pdf, accesat la data de 27.03.2016
rețelei sunt ierarhizare;
- ȋn clustere relaţiile sunt flexibile, spre deosebire de relațiile dintre firmele
membre ȋn rețele care sunt stabilite prin contracte de colaborare ȋn care sunt
prevăzute clar, atât perioada de colaborare, cât și domeniul de activitate și
activitățile ce fac obiectul colaborării);
- dacă ȋn cadrul rețelelor numărul de membri se stabilește de la ȋnceput și
rămâne constant ȋn general, ȋn cazul clusterelor sunt acceptați cât mai
mulți membri;
- activitatea rețelelor constă ȋn activitatea ȋnsumată a firmelor membre, ȋn
timp ce ȋn cazul clusterelor se constituie o entitate nouă, care se dezvoltă;
- dacă rețelele ȋnsumează numai afaceri asemănătoare, clusterele pot
desfășura și activității complementare;
- clusterele pot conține rețele de afaceri dar, reciproca nu este valabilă.
O altă soluție deja consacrată de eficientizare a activităților antreprenorile o
reprezintă organizațiile virtuale, ceea ce implică, asocierea temporară ȋntre
mai multe organizații inovative care, bazându-se pe tehnologii performante,
colaborează pentru atingerea unui scop comun, fiind coordonate și plasate pe
o zonă geografică ȋntinsă (organizații pentru situații de urgență – ISU, comerț
online, turism, distribuție, telecomunicații, etc.). 34
De asemenea, organizaţia de tip spin-off reprezintă o nouă entitate sau
organizație, formată prin desprinderea dintr-o alta mai mare ( un nou program
de televiziune, un program de radio, etc.). Un exemplu binecunoscut ȋn acest
sens, ȋl reprezintă desprinderea companiilor Skype și PayPall de eBay ȋn
scopul eficientizării activității acestora.
Indiferent de forma de organizare, o privire de ansamblu asupra activităților
specifie acestor noi tipuri de activități economice antreprenoriale relevă o
serie de trăsături comune ale acestora, astfel:
- flexibilitate sporită atât din punct de vedere funcțional, cât și
organizațional, structural și dimensional, ceea ce asigură o eficiență sporită pe
termen mediu și lung;
- diviziunea și distribuirea geografică a activităţii companiei pe criterii de
34
Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Intreprenoriatul şi managementul întreprinderilor mici şi mijlocii,
Ed.Economica, București, 2008, p. 421
profitabilitate, activităţile de producţie, dar și cele auxiliare sau de servire
putând fi desfășurate prin firme localizate în ţări diferite, ȋn funcție de
avantajul comparativ furnizat;
- o atenție sporită acordată protecţiei mediului;
- managementul profesionist este practicat ȋn mod generalizat;
- sporirea gradului de informatizare a tuturor segmentelor de activitate ale
firmei;
- sporirea și fructificarea potenţialului creativ – inovativ.35
Toate aceste trăsături trebuie să reprezinte un argument imbatabil pentru
factorii decidenți, ȋn favoarea susținerii acestui nou sector al
antreprenoriatului economic.
TO DO: Dați două exemple de clustere ȋn România.
Să ne reamintim...
Ȋn contextul economiei cunoașterii s-au conturat noi oportunități de
manifestare și dezvoltare a activităților antreprenoriale: micro-
multinaționale (firme mici care operează global), clustere (concentrări
geografice de instituţii şi companii interconectate, dintr-un anumit domeniu),
rețelele de afaceri(cel puțin trei ȋntreprinderi semnează un contract de
colaborare pentru a desfășura o activitate prestabilită, pe o perioadă de timp
determinată), organizații de tip spinn-off (o entitate nouă, formată prin
desprinderea dintr-o alta mai mare), etc.

Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările şi completările
ulterioare, reglementează posibilitatea ȋnființării a două noi tipuri de entități
juridice: ȋntreprinderile sociale și ȋntreprinderile sociale de inserție.
35
Popa Ion, Caracteristici ale organizaţiilor bazate pe cunoştinţe, Revista Economia seria Management, Anul
IX, Nr. 2, 2006, pp 40-50
Rolul acestor ȋntreprinderi constă ȋn:
- inserția profesională a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile și
implicarea acestora ȋn activități cu caracter social și/sau economic;
- asigurarea unor măsuri de acompaniament pentru inserția profesională a
persoanelor vulnerabile (informarea consilierea, accesul la formele de
pregatire profesională, adaptarea locului de muncă la capacitatea persoanei,
accesibilizarea locului de muncă ȋn funcție de nevoile persoanelor).
Conform legii, ȋntreprinderile sociale pot fi societățile cooperative de
gradul 1, cooperativele de credit, asociații, fundații, casele de ajutor reciproc
ale salariaților sau ale pensionarilor, societăți agricole, precum si orice alte
categorii de persoane juridice de drept privat care desfasoara activități ȋn
domeniul economiei sociale.
Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat
de întreprindere socială care se acordă la solicitarea persoanelor juridice pe
baza actelor de înfiinţare şi funcţionare, pe o perioadă de 5 ani, cu
posibilitatea prelungirii, dacă se face dovada că sunt respectate condiţiile care
au stat la baza acordării acestuia.
Obligaţiile ȋntreprinderilor sociale:
- comunică agenţiei de ocupare a forței de muncă orice modificări ale actelor
de infiintare sau constitutive, in termen de 15 zile de la modificare;
- comunică rapoartele de activitate si situațiile financiare anuale;
- publică ȋn termen de trei luni de la ȋncheierea anului calendaristic, raportul
social anual privind activitatea desfășurată și situatiile financiare anuale
ȋn Registrul unic de evidență a ȋntreprinderilor sociale.
Ȋntreprinderea socială de inserție este ȋntreprinderea socială care are
permanent, cel putin 30% din personalul angajat aparţinȃnd grupului
vulnerabil, astfel ȋncât timpul de lucru cumulat al acestora să reprezinte cel
puțin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților.
Statutul de întreprindere socială de inserţie se certifică prin acordarea
mărcii sociale. Marca socială cuprinde certificatul care atestă statutul de
întreprindere socială de inserţie, cu o valabilitate de 3 ani de la data emiterii,
precum şi un element specific de identitate vizuală, care se aplică în mod
obligatoriu asupra produselor realizate sau a lucrărilor executate ori a
documentelor care demonstrează prestarea unui serviciu.
Facilități acordate ȋntreprinderilor sociale de inserție:
- atribuirea unor spații și/sau terenuri aflate ȋn domeniul public al

unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, ȋn scopul desfășurării
activităților pentru care le-a fost acordată marca socială;
- beneficiază de gratuitate pentru emiterea mărcii sociale şi înregistrarea în
Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale;
- sprijin ȋn promovarea produselor realizate și/sau furnizate, serviciilor
prestate ori lucrărilor executate ȋn comunitate, precum și ȋn identificarea unor
piețe de desfacere a acestora;
- sprijin ȋn promovarea turismului si activităților conexe acestuia, prin
valorificarea patrimoniului istoric și cultural local;
- alte facilități si scutiri de taxe si impozite acordate de autoritățile
administrației publice locale, ȋn condițiile legii.
Societatea europeana (SE) reprezintă un tip de societate pe acțiuni care

permite desfășurarea activității în diferite țări europene în baza aceluiași set de
norme, respectiv Regulamentul (CE) Nr. 2157/2001 al Consiliului Uniunii
Europene privind statutul societății europene.
Societăţile europene cu sediul social în România au personalitate juridică de
la data înmatriculării la Registrul comerţului, fiindu-le aplicabile prevederile
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind
statutul societăţii europene, dar şi cele ale Legii societăţilor 31/1990 cu
modificările si completările ulterioare, capitolele privitoare la societăţilor
europene şi la societăţile pe acţiuni (în măsura compatibilităţii cu
reglementările regulamentului CE).
Pentru înființarea unei societăți europene trebuie ȋndeplinite următoarele
condiţii:
- sediul social și sediul central în aceeași țară din UE;
- prezenți în alte țări din UE (prin filiale sau sucursale) - în cazul în care nu
este îndeplinită această cerință, trebuie ca societatea și celelalte întreprinderi
implicate să fie reglementate de legislațiile a cel puțin 2 țări din UE;
- capital subscris de minimum 120 000 euro.
- un acord încheiat cu reprezentanții angajaților cu privire la participarea
acestora în cadrul societății și la modul în care vor fi consultați și informați.
Dar, condițiile de ȋnfiinţare pot fi diferite de la o țară la alta (cerințele în
materie de capital pot fi mai mari în unele țări, sediul central și cel social să se
afle la aceeași adresă, modalitățile de participare a angajaților, autoritățile ce
trebuie contactate). De aceea, trebuie verificate condiţiile din fiecare ţară
deoarece se pot impune cerințe suplimentare (datele privind SE sunt publicate
ȋn Jurnalul Oficial al Uniunii Europene).36
Societăţile europene prezintă următoarele avantaje:
- o modalitate mai simplă de a face afaceri în mai multe țări din UE
(permite reorganizarea activității sub un singur nume de marcă european și
administrarea fără a înființa o rețea de filiale);
- o mai mare mobilitate în cadrul pieței unice (se poate transfera sediul
social dintr-o țară a UE în alta, fără a fi necesara dizolvarea întreprinderii);
- un cadru pentru a implica în administrarea întreprinderii
angajați stabiliți în mai multe țări din UE;
- posibilitatea de a înființa una sau mai multe filiale care vor fi, la rândul lor,
tot societăți europene.
Ȋn concluzie, indiferent de forma de organizare aleasă, reprezentantul legal

trebuie să se asigure că sunt respectate reglementările ȋn vigoare, din
toate punctele de vedere - administrativ, contabil, fiscal.
3.6. Rezumat
La nivelul Uniunii Europene, conform recomandării 2003/361/CE pentru
identificarea IMM-urilor se apelează la 2 criterii de analiză, astfel:
✓ - din perspectiva dimensiunii ȋntreprinderii (numărul de salariați şi cifra de
36
informatii detaliate despre SE sunt disponibile pe: https://europa.eu/youreurope/business/running-
business/developing-business/setting-up-european-company/index_ro.htm#shortcut-2
afaceri anuală sau totalul bilanțului anual): întreprinderi mici şi mijlocii
(întreprinderi care au sub 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală ce nu
depășește 50 de milioane de euro sau al căror bilanț anual total nu depășește
43 de milioane de euro) şi ȋntreprinderi mari (dacă cel puţin una din cele 2
condiţii ale microȋntreprinderilor nu este ȋndeplinită).
✓ - din perspectiva relației cu alte ȋntreprinderi:
- autonome - întreprinderea este fie independentă, fie deține mai puțin de
25% (din capital sau din drepturile de vot) la o altă întreprindere sau o altă
întreprindere deține mai puțin de 25% în întreprinderea analizată;
- partenere - în cazul în care participațiile la alte întreprinderi sau ale altor
ȋntreprinderi la ȋntreprinderea analizată ating cel puțin 25%, fără a depăși
ȋnsă, 50%;
- legate (afiliate) - în cazul în care participațiile la alte întreprinderi sau ale
altor ȋntreprinderi la ȋntreprinderea analizată depășesc 50%.
De asemenea, ȋn pas cu evoluția tehnico-științifică au apărut noi tipuri de
firme: micro-multinaționale (firme mici care operează global), clustere
(concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate, dintr-un
anumit domeniu), rețelele de afaceri (cel puțin trei ȋntreprinderi semnează un
contract de colaborare pentru a desfășura o activitate prestabilită, pe o
perioadă de timp determinată), organizații de tip spinn-off (o entitate nouă,
formată prin desprinderea dintr-o alta mai mare), etc.

1. Ȋn funcție de relația cu alte ȋntreprinderi, există următoarele tipuri de

ȋntreprinderi:
a) partenere și autonome;
b) microȋntreprinderi, mici și mijlocii;
c) autonome, partenere și legate;
d) autonome, dependente și asociate.
2. Se cunosc următoarele informații cu privire la dimensiunea unei
ȋntreprinderi:
- are 8 salariați;
- o cifră de afaceri anuală de 1,5 milioane de euro;
- un bilanț anual total de 50 milioane de euro.
Ȋn aceste condiții, conform recomandării UE 2003/361/CE pentru
identificarea IMM-urilor firma se incadrează ȋn categoria:
a) ȋntreprinderilor mari;
b) ȋntreprinderilor mici şi mijlocii;
c) ȋntreprinderilor europene;
d) ȋntreprinderilor globalizate.
3. O ȋntreprindere deține participații de 22%. ȋntr-o altă ȋntreprindere. Ȋn

aceste condiții, conform recomandării UE 2003/361/CE privind definirea
întreprinderilor mici și mijlocii, cele două ȋntreprinderi sunt:
a) autonome;
b) afiliate;
c) partenere;
d) legate.
4. Nu reprezintă o trăsătură a clusterelor:

a) participarea membrilor este egală;
b) pot conține rețele de afaceri;
c) au un număr constant de membri;
d) reprezintă concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate,
dintr-un anumit domeniu.

1. Se cunosc următoarele informații cu privire la dimensiunea unei

ȋntreprinderi:
- are 300 de salariați;
- o cifră de afaceri anuală de 50 milioane de euro;
- un bilanț anual total de 48 milioane de euro.
Ȋn aceste condiții, conform recomandării UE 2003/361/CE pentru
identificarea IMM-urilor firma se ȋncadrează ȋn categoria:
a) ȋntreprinderilor de tip reţea;
b)ȋntreprinderilor nonprofit;
c) ȋntreprinderilor mici şi mijlocii;
d) ȋntreprinderilor mari.
2. O ȋntreprindere A deține participații de 30%. ȋn ȋntreprinderea B. Ȋn aceste

condiții, conform recomandării UE 2003/361/CE privind definirea
întreprinderilor mici și mijlocii, cele două ȋntreprinderi sunt:
a) autonome;
b) legate;
c) partenere;
d) incluse ȋn categoria IMM-urilor.
3. Firma X este actionar majoritar al firmei Y, deținând un pachet de control

de 51% din aceasta. Ȋn aceste condiții, conform recomandării UE
2003/361/CE privind definirea întreprinderilor mici și mijlocii, cele două
ȋntreprinderi sunt:
a) autonome;
b) legate;
c) partenere;
d) complementare.
4. Reprezintă o nouă entitate formată prin desprinderea dintr-o alta mai mare,
organizația:
a) virtuală;
b) de tip spinn-off;
c) micro-multinațională;
d) de tip rețea de afaceri.
Răspunsuri corecte: 1d; 2c ; 3b; 4b.
3.9. Bibliografie
• Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării

întreprinderilor mici şi mijlocii cu modificările și completările
ulterioare
• Comisia Europeană, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-
urilor, Uniunea Europeană, 2015
• Popa Ion, Caracteristici ale organizaţiilor bazate pe cunoştinţe, Revista
Economia seria Management, Anul IX, Nr. 2, 2006
• Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Intreprenoriatul şi
managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Ed.Economica,
București, 2008
• Michael E. Porter, Clusters and the New Economics of Competition,
Harvard Business Review, November-December 1998 Issue
• Hal Varian, Micromultinationals Will Run the World, Foreign Policy,
August, 15, 2011
• http://clustero.eu/asociatia-clusterelor-din-romania/
• http://caravanacarierei.bns.ro/
• https://www.innoconsult.ro/clustere/asociatia-clusterelor-din-romania
• https://economie.gov.ro/politica-de-cluster/
• https://europa.eu/youreurope/business/running-business/developing-
business/setting-up-european-company/index_ro.htm#shortcut-2
Unitatea de învăţare 4. Antreprenoriatul şi ȋntreprinderile mici şi mijlocii
Cuprins
4.4. Rezumat
4.7. Bibliografie
Introducere
Având ȋn vedere că sunt majoritare ȋn sectorul afacerilor și că au o
contribuție substanțială la asigurarea creșterii economice și a ocupării forței de
muncă, IMM-urile sunt considerate coloana vertebrală a oricărei economii de
piață.
Scopul acestei unități de ȋnvățare este de a sublinia și detalia
contribuția indiscutabilă a IMM-urilor la cresterea și sporirea competitivității
economiilor nationale, dar, aceasta, numai după o scurtă clarificare
conceptuală.

✓ Cunoașterea conceptului de IMM, conform prevederilor legislative
✓ Identificarea caracteristicilor IMM-urilor
✓ Delimitarea rolului IMM-urilor ȋn economie
✓ Identificarea avantajelor și dezavantajelor IMM-urilor ȋn comparație cu

afacerile mari.

Ȋn prezent, nu există o definiție general acceptată a IMM-urilor. Dar, ȋn general,

definirea se face prin raportarea la două criterii:
- numărul de angajați;
- cifra de afaceri sau totalul activului din bilanț.
Ȋn Romȃnia, conform Legii nr. 346 din 14 iulie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare, referitoare la stimularea înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea se ȋmpart ȋn:
- microîntreprinderi - acele întreprinderi care au sub 10 angajați și o cifră de
afaceri anuală sau bilanț anual total ce nu depășește 2 milioane de euro;
- întreprinderi mici - acele întreprinderi care au sub 50 de angajați și o cifră
de afaceri anuală sau bilanț anual total ce nu depășește 10 milioane de euro;
- întreprinderi mijlocii - acele întreprinderi care au sub 250 de angajați și o
cifră de afaceri anuală ce nu depășește 50 de milioane de euro sau al căror
bilanț anual total nu depășește 43 de milioane de euro.
Ȋn concluzie, pentru ȋncadrarea ȋntr-una din cele trei categorii de IMM-uri, o
întreprindere poate alege ȋntre criteriul cifrei de afaceri și cel al bilanțului total,
ȋn timp ce, criteriul numărului de salariați este obligatoriu. Tabelul 3.1.
ilustrează corelarea acestor criterii de clasificare din punct de vedere al
dimensiunii ȋntreprinderii.
Tabel 4.1. Tipologia IMM la nivelul UE, ȋn funcţie de numărul de salariaţi
şi cifra de afaceri/active din bilanţul total ( recomandare a CE din 2003)
Sursa: Comisia Europeană, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor, Uniunea

Europeană, 2019, p. 11
Să ne reamintim...
Conform legislației românești, ȋn categoria ȋntreprinderilor mici şi mijlocii
sunt incluse: microîntreprinderile (au sub 10 angajați și o cifră de afaceri
anuală sau bilanț anual total care nu depășește 2 milioane de
euro),întreprinderile mici (au sub 50 de angajați și o cifră de afaceri anuală
sau bilanț anual total care nu depășește 10 milioane de euro), întreprinderile
mijlocii (au sub 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală ce nu depășește 50
de milioane de euro sau al căror bilanț anual total nu depășește 43 de milioane
de euro).

- sursa principală pentru crearea de locuri de muncă (conform raportului
Comisiei Europene pentru anul 2023, cele 24.281.159 de IMM-uri,
reprezentȃnd 99,8% din totalul ȋntreprinderilor din Uniunea Europeană au creat
84.886.407 de locuri de muncă, respectiv 64,4% din totalul locurilor de
muncă37 şi aproximativ 100 mil. locuri de munca în 202338);
- deși dispun de resurse reduse pentru cercetare - dezvoltare, sunt o sursă
importantă de inovare, având un grad de flexibilitate mai mare față de
companiile mari (prin crearea sau adaptarea unor bunuri economice ȋn funcție
de cererea pieței, prin dezvoltarea de tehnici noi pentru creșterea nivelului de
vânzări, prin introducerea de noi modalități de abordare organizațională pentru
creșterea productivității);
- generează competitivitate şi prosperitate prin creșterea concurenței si
implicit creșterea eficienței economiei ȋn ansamblu (creșterea competitivității,
creșterea productivității, creșterea exporturilor, creștere economică), sporind
rezilienţa la șocurile externe;
- generează și efecte sociale prin efectele pozitive asupra nivelului de trai
(generează dezvoltare economică, nu numai creştere economică);
- rol complementar pentru firmele mari (furnizează piese componente,
accesorii pentru industriile la scară mare).
37
Comisia Europeana, 2022/2023 SME country fact sheet, European Union, 2023
38
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/63/intreprinderile-mici-si-mijlocii, accesat la 12.03.2024
Exemplu:
Rapoartele Comisiei Europene relevă contribuţia IMM-urilor la răspândirea
inovației în regiunile Europei prin soluțiile inovatoare aduse la probleme
actuale precum schimbările climatice, eficiența utilizării resurselor sau
coeziunea socială, fiind considerate esențiale ȋn procesul tranziției către
economia durabilă și digitală39 (50% din IMM-urile UE sunt implicate ȋn
activităţi inovatoare). De asemenea, contribuie prin adăugarea de valoare în
sectorele economice la mai mult de jumătate la PIB-ul Europei. 40
Impactul pozitiv al sectorului IMM asupra economiei naționale este
recunoscut și ȋn țara noastră, astfel că, raportat la cei cinci piloni ai
antreprenoriatului, legislația românească prevede masuri, proceduri pentru
crearea unui cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii.
Exemple: Ȋn capitolul II al legii 346/2004, cu modificările și completările
ulterioare, la art 91 se prevăd următoarele:
(1) Pentru asigurarea unui mediu favorabil iniţierii şi dezvoltării afacerilor, în
procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor
mici şi mijlocii, iniţiatorii vor respecta principiul «Gândiţi mai întâi la scară
mică», precum şi principiul numărului constant.
(2) Principiul «Gândiţi mai întâi la scară mică» presupune ca iniţiatorii actelor
normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi şi cu
precădere, asupra activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.
(3) Principiul numărului constant stabileşte că introducerea unor noi sarcini
administrative - obligaţii de raportare/conformare - pentru întreprinderi mici şi
mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.
(4) Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative
prevăzute la alin. (1) se face prin aplicarea Testului IMM. Testul IMM se
efectuează de către iniţiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului
de avizare a acestuia, şi constă în efectuarea unui sondaj cu privire la
potenţialele efecte generate în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de
introducerea noilor reglementări. Evaluarea rezultatelor Testului IMM trebuie
39
https://ec.europa.eu/growth/smes_ro, accesat online la 20.02.2022
40
Comisia Europeană, Unleashing the full potential of European SMEs, Uniunea Europeană, martie 2020, p. 1
să conducă la identificarea corecţiilor care se impun în definitivarea proiectului
de act normativ.
(5) Este obligatorie consultarea organizaţiilor reprezentative ale
întreprinderilor mici şi mijlocii privind conţinutul proiectelor de acte
normative, al analizelor de impact şi a Testului IMM, cu valorificarea în mod
corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziţiei lor,
documente ce vor însoţi proiectul de act normativ până la adoptare.
De asemenea, ȋn același scop, ȋn secțiunile următoare sunt legiferate măsuri
privind asigurarea accesului prioritar la achiziţiile publice de produse, lucrări şi
servicii, asigurarea unor servicii de informare, asistenţă şi consultanţă acordate
întreprinderilor mici şi mijlocii, stimularea activităţii de cercetare-dezvoltare şi
inovare desfăşurate de întreprinderile mici şi mijlocii precum și pentru
asigurarea accesului IMM-urilor la programe de formare profesională şi
antreprenorială.
Să ne reamintim...
IMM-urile reprezintă: sursa principală pentru crearea de locuri de muncă,
sursă importantă de inovare, generator de efecte pozitive la nivel
macroeconomic (creșterea competitivității, creșterea productivității, creșterea
exporturilor, creștere economică) și implicit la nivel social (creșterea nivelului
de trai al populației) şi social.
TO DO: Precizați numărul IMM-urilor active şi al celor existente ȋn

România ȋn anul 2021 precizând sursa de date utilizată.

Ȋn Romȃnia, asemenea situaţiei la nivel global, IMM-urile sunt
majoritare ȋn sectorul afacerilor, avȃnd o contribuție importantă la obţinerea
rezultatelor macroeconomice și a ocupării forței de muncă (vezi tabel 4.1).
Dacă ne raportăm la ponderea aportului acestora la faţă de rezultatele
ȋntreprinderilor mari, contribuţia IMM-urilor la formarea de locuri de muncă şi
de valoare adăugată, nu mai este dominantă.
Tabel nr. 4.1. Tabloul ȋntreprinderilor din Romȃnia la nivelul anului 2022
Categorie Nr. % ȋn total Nr. % ȋn % ȋn
ȋntreprinderi angajaţi total valoare
salariaţi adăugată
IMM 560707 99.7% 2 688 935 65.6% 55,3%
ȊNTREPRINDERI 1 537 0.3% 1 411 539 34.4% 44.7%
MARI
Sursa: Comisia Europeana, 2023 SME country fact sheet
La fel ca ȋn cazul oricărei alte activități economice, IMM-urile ca formă

de desfășurare a unei activități din sfera antreprenoriatului economic,
generează atât beneficii cât și puncte slabe şi implicit, riscuri.
Astfel, o privire de ansamblu asupra caracteristicilor generale ale IMM-
urilor, ȋn raport cu ȋntreprinderile mari, reflectă aceste aspecte.
Din această perspectivă, tabelul 4.2. sintetizează caracteristicile IMM-
urilor ȋn comparație cu cele ale ale firmelor mari.
Tabel nr. 4.2. Caracteristicile IMM-urilor și ale firmelor mari – analiza
comparativă
IMM-URI ȊNTREPRINDERI MARI
- ȋntreprinzătorul este de obicei și - managerul este specialist, ceea ce
manager, ceea ce implică și un ȋnseamă că deciziile manageriale
management de tip patriarhal sunt fundamentate științific
(planificare redusa, decizii bazate pe (planificare pe termen mediu și lung,
intuiție, dar și participarea directă la deciziile nu se mai bazează
activitațile zilnice); preponderent pe intuiție, managerul
nu este implicat ȋn toate activitățile
curente)
- structură organizatorică simplă, - structură organizatorică complexă
liniară, transparentă (număr restâns (diviziunea muncii sporită => multe
de departamente => canale departamente => canale
informaționale scurte) informaționale reglementate la nivel
intern)
- flexibiliate/adaptabilitate sporită pe - flexibilitate restrânsă pe termen
termen scurt scurt
- atașament sporit față de propriile - atașament redus față de propriile
inovații inovații
- oportunități de finanțare limitate - oportunități sporite de finanțare
- activitățile economice desfășurate - activitățile economice desfășurate
au un impact individual restrâns au un impact sporit asupra pieței
asupra pieței
- abordare nesistematică a - sistematizarea activităților de
activităților de cercetare - dezvoltare cercetare - dezvoltare
Sursa: prelucrare personală după Gyorfy Lehel – Zoltan, Activitatea antreprenorială
din România ȋn contextul dezvoltării economice, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj, 2015, pp 46-49
4.4. Rezumat
IMM-urile, ca urmare a efectelor pozitive generate atât la nivel economic cât și

social (crearea de locuri de muncă, inovație, creștere economică și
competitivitate, sporirea nivelului de trai) sunt considerate coloana vertebrală
a oricărei economii de piață.
Conform legislației românești (Legea 346/2004 republicată, cu modificările și
completările ulterioare), ȋn categoria ȋntreprinderilor sunt incluse: societăți
reglementate de Legea societăților, societăţi cooperative, persoane fizice
autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale şi
întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Conform aceleiași legi, ȋntreprinderile mici şi mijlocii sunt definite ca fiind
acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;
b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro,
echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43
milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate.

1.Definiți IMM-urile, conform legislației românești.

2. Explicați rolul IMM-urilor ȋn economie.
3. Enumerați agenții economici incluși ȋn categoria ȋntreprinderilor.
4. Prezentați pe scurt, avantajele IMM-urilor ȋn comparație cu ȋntreprinderile
mari.

1. Conform legii Legii 346/2004, cu modificările și completările ulterioare,

ȋn categoria ȋntreprinderilor sunt incluse:
a) societățile, societățile pe acțiuni, persoanele fizice autorizate, ȋntreprinderile
individuale și ȋntreprinderile familiale;
b) societățile, societățile cooperativele, persoanele fizice autorizate,
ȋntreprinderile individuale și ȋntreprinderile familiale;
c) societățile pe acțiuni, societățile cu răspundere limitată, societăṭile ȋn
comandită simplă, societăṭile ȋn comandită pe acțiuni, societățile ȋn nume
colectiv;
d) societățile, organizațiile nonguvernamentale, persoanele fizice autorizate,
ȋntreprinderile individuale și ȋntreprinderile familiale.
2. Conform Legii 346/2004, cu modificările și completările ulterioare,

IMM-urile trebuie să ȋndeplinească cumulativ, următoarele condiții:
a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 și realizează o cifră de
afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin
active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform
ultimei situaţii financiare aprobate;
b) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250, realizează o cifră de
afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei si deţin active
totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei
situaţii financiare aprobate;
c) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 10, realizează o cifră de
afaceri anuală netă de până la 2 milioane euro, echivalent în lei, si deţin active
totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 2 milioane euro, conform ultimei
situaţii financiare aprobate;
d) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 50 și realizează o cifră de
afaceri anuală netă de până la 10 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin
active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 2 milioane euro, conform
ultimei situaţii financiare aprobate.
3. Se cunosc următoarele elemente:

- improvizarea și intuiția au un rol important;
- canale informaționale scurte, directe;
- flexibilitate ridicată;
- poziție pe piață instabilă;
Elementele enumerate reprezintă:
a) caracteristici ale IMM-urilor;
b) caracteristici ale ȋntreprinderilor;
c) trăsături ale afacerilor;
d) trăsături ale microȋntreprinderilor
Răspunsuri corecte: 1 b; 2 a; 3 a
4.7. Bibliografie
• Comisia Europeană, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor,

Uniunea Europeană, 2019
• Comisia Europeana, 2022 SME country fact sheet
• Comisia Europeană, Unleashing the full potential of European SMEs,
Uniunea Europeană, martie 2020, p. 1
• Gyorfy Lehel – Zoltan, Activitatea antreprenorială din România ȋn
contextul dezvoltării economice, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj, 2015, pp 46-49
• Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările
ulterioare
• Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de
către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare
Unitatea de învăţare 5. Identificarea ideilor de afaceri şi evaluarea
oportunităţilor
Cuprins
5.2. Identificarea ideilor de afaceri și evaluarea riscurilor ṣi oportunităṭilor
5.4. Rezumat
5.7. Bibliografie
Introducere
Cunoașterea și ȋnțelegerea mediului de afaceri permite atât identificarea unor
noi idei de afaceri, cât și anticiparea riscurilor ṣi a oportunităṭilor pe care
derularea afacerii le-ar implica.
Numai astfel se poate realiza o analiza bine fundamentată a factorilor ce
influențează derularea şi rezultatele activităţii firmei, ceea ce permite
fructificarea oportunitaților și contracararea/diminuarea amenințărilor.

✓ Cunoasterea importanței identificării mediului de afaceri ȋn desfăsurarea
activitătii firmei
✓ Cunoasterea etapelor ciclului de viață al organizației

Mediul de afaceri, factor determinant ȋn activitatea unei organizații, deoarece
asigură informațiile necesare fructificării oportunitaților și
contracarării/diminuării riscurilor poate fi analizat atât din perspectiva
mediului de firmă, cât și din cea a mediului antreprenorial.
Mediul de firmă
- reprezintă totalitatea elementelor exogene firmei (factori economici,
manageriali, demografici, culturali, ştiinţifici, psihologici, sociali,
educaţionali,de mediu, politici şi legislativi), care influenţeză derularea şi
rezultatele activităţii firmei.
Mediul antreprenorial
Prezintă 3 caracteristici:
- evoluţia rapidă a oportunităţilor de afaceri;
- instabilitate;
- amplificarea incertitudinilor.
Au fost identificate două tipuri de medii antreprenoriale - real şi
perceput.
Mediul antreprenorial real
- încorporează elemente conjuncturale, atat externe organizaţiei, cât şi
interne care influențează desfășurarea activității firmei. Acesta poate fi:
a) defavorizant;
b) permisiv;
c) favorizant.
Mediul antreprenorial perceput
- cuprinde acele elemente ale mediului antreprenorial real pe care
întreprinzătorul le apreciază ca având o influenţă semnificativă asupra
acţiunilor şi performanţelor sale (apreciere subiectivă ).
5.2. Identificarea ideilor de afaceri și evaluarea riscurilor ṣi

oportunităṭilor
Studiile de specialitate ȋn domeniul antreprenoriatului se concentrează ȋn
special pe inițierea afacerior, mai exact pe finanțare, crearea pieței și
organizare. Se consideră ȋn acest caz, ca oportunitățile au fost deja
idendificate, urmând să fie exploatate prin demararea activității unei noi
organizații. Ȋnsă, identificarea oportunităților nu reprezintă un obiectiv
exclusiv al celor interesați să pătrundă ȋn sectorul antreprenorial, acestea
putând fi exploatate și de organizații deja existente.41
Aceasta deoarece, oportunitățile antreprenoriale reprezintă “acele situații ȋn
care produsele, serviciile, materiile prime sau metodele de organizare noi pot
fi introduse cu rezultate mai ridicate decât costurile de producție”.42
Oportunităţile economice, raportat la factorul generator, pot fi structurate,
astfel: comerciale (cerere neacoperita sau latentă pentru anumite bunuri
economice), tehnico - ştiinţifice (inovații care permit diversificarea și
modernizarea procesului de producție și/sau diversificarea bunurilor
economice oferite), juridice si fiscale (schimbări legislative cu impact pozitiv
asupra mediului antreprenorial real), bancare (facilități ȋn acordarea
creditelor), informaţionale, educaţionale, organizaționale.43
Prin urmare, oportunitatea de afaceri “nu apare în calea celor norocoşi ci în

calea celor care conştientizează ceea ce se intampla in jurul lor, au viziune si
spirit inovativ”. 44
Ȋn acest scop, sunt deopotrivă importante, educația, experiența, accesul la

informații, dar și flerul antreprenorial.
Evaluarea oportunităţilor de afaceri se face luând în considerare criterii,

precum45:
- durata de viaţă specifică, ȋn funcție de natura afacerii;
- mărimea pieţei;
- posibilitatea de a asigura protecţia faţă de concurenţi;
- valoarea investiției;
41
Gyorfy Lehel – Zoltan – Activitatea antreprenorială din România ȋn contextul dezvoltării economice, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2015, pp. 61- 62
42
ibidem
43
http://newbiz.ase.ro/oportunitati-de-afaceri/, accesat la data de 10.01.2018
44
ibidem
45
Sasu Constantin, Inițierea și dezvoltarea afacerilor, Editura Polirom, Iași, 2003, pp. 61-63
- riscurile identificate.
Dacă oportunitatea reprezintă premisa oricărei inițiative antreprenoriale, riscul
reprezintă factorul omniprezent ȋn acest domeniu și nu numai, putând fi
identificat si resimțit sub una din următoarele forme:46
- riscul de piață (riscul de a nu vinde);

- riscul economic (de exploatare) – fluctuațiile cererii și ale prețurilor,
competența managerilor și a personalului;
- riscul financiar (variația cheltuielilor financiare destinate rambursării
datoriilor);
- riscul generat de viteza cu care se manifestă progresul tehnologic ȋn
domeniul de activitate analizat;
- riscul valutar (pierderi determinate de modificarea cursului de schimb la
valuta deţinută);
- riscul de faliment.
Să ne reamintim...
Ȋn construirea planului de acțiune al unei organizații trebuie identificate atât
oportunitățile cât și riscurile desfășurării activității. Ȋn acest scop, trebuie
analizat mediul de afaceri, care cuprinde mediul de firmă și mediul
antreprenorial.
Activitatea umană ȋn general si implicit, cea economică, parcurge ȋn

mod normal, o serie de etape successive: demararea activității, dezvoltarea,
atingerea cotelor maxime și declinul. Ȋn consecință, putem deduce că și
activitatea unei firme trece prin același proces.
Astfel, din perspectivă antreprenorială este general acceptată idea
conform căreia, ȋn perioada sa de funcționare, o organizație (indiferent de
forma de proprietate sau dimensiune), parcurge o serie de etape (faze) de
dezvoltare care, ȋnsumate, reprezintă ciclul de viață al organizației. Ȋnsă, ȋn
46
Stefăniță Şușu, Riscul – componentă firească în lumea afacerilor , disponibil online pe
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/28.pdf, accesat la data de 15.01/2018
ceea ce priveste structurarea etapelor ciclului de viață al organizației,
abordarea nu mai este unitară (numărul etapelor, durata și intensitatea
desfășurării activităților).
“Viața” unei firme parcurge mai multe etape, care descriu evoluția ȋn timp a
afacerii, de la naștere până la ȋncheiere47:
1. Etapa Prestart – Up (durează ȋntre 1 și 3 ani);
2. Start – Up (lansare) și supraviețuire (ȋntre 0 și 3 ani);
3. Creștere timpurie (ȋntre 4 și 10 ani);
4. Maturitate ( > 10 ani);
5. Culegerea roadelor (> 15 – 20 de ani).
Exemplu: Realitatea a demonstrat că ȋn cele mai multe cazuri, o afacere de
succes, sustenabilă, se construiește ȋn peste 10 ani de funcționare, fiind uneori
necesari chiar 20 de ani.
TO DO:
Descrieți mediul de firmă actual al unei organizații ce ȋși desfășoară
activitatea ȋn România.
5.4. Rezumat
Cunoașterea și ȋnțelegerea mediului de afaceri reprezintă un aspect
determinant ȋn activitatea unei organizații deoarece asigură informațiile
necesare fructificării oportunitaților și contracarării/diminuării riscurilor.
Astfel, mediul de afaceri poate fi analizat atât din perspectiva mediului de
firmă, cât și din cea a mediului antreprenorial.
Mediul de firmă reprezintă totalitatea elementelor exogene firmei care
influenţeză activitatea firmei.
Mediul antreprenorial real cuprinde elemente conjuncturale, atat externe
organizaţiei, cât şi interne care influențează desfășurarea activității firmei.
Mediul antreprenorial perceput are o apreciere subiectivă deoarece
cuprinde acele elemente ale mediului antreprenorial real pe care
47
Haiduc Cristian, Antreprenoriat., Suport de curs ȋn cadrul proiectului Decreasing uneploiment by cross -
border education and approach development, pp. 19 - 21
întreprinzătorul le apreciază ca având o influenţă semnificativă asupra
acţiunilor şi performanţelor sale.
Ciclul de viață al organizației reprezintă totalitatea etapelor de dezvoltare
parcurse de o organizație, indiferent de forma de proprietate sau dimensiune
(prestart, lansare, creștere timpurie, maturitate, culegerea roadelor).

Explicați diferența dintre mediul antreprenorial și mediul firmei.

1. Mediul antreprenorial real desemnează:

a) mediul de firmă;
b) totalitatea elementelor exogene firmei, ce influenṭează semnificativ
derularea ṣi rezultatele acesteia;
c) totalitatea elementelor contextuale, endogene sau exogene, ce influenṭează
demersurile ȋntreprinzătorului, ȋn toate fazele activitătii organizaṭiei;
d) totalitatea elementelor endogene firmei, ce influenṭează semnificativ
derularea ṣi rezultatele acesteia.
2. Totalitatea elementelor exogene firmei care influenţeză derularea şi

rezultatele activităţii firmei reprezintă:
a) mediul de firmă;
b) mediul antreprenorial real;
c) mediul antreprenorial perceput;
d) totalitatea stakeholderilor.
3. Ȋntre etapa ciclului de viață al unei afaceri și ciclul de viață al afacerii,

există o relație:
a) de la parte la ȋntreg;
b) de la ȋntreg la parte;
c) nu există nicio relație, fiind concept independente;
d) sunt concepte sinonime, interschimbabile.
4. Mediul de afaceri se analizează:

a) exclusiv din perspectiva mediului de firmă;
b) exclusiv din perspectiva mediului antreprenorial;
c) atȃt din perspectiva mediului de firmă, cȃt şi din cea a mediului
antreprenorial;
d) independent de mediul de firmă şi cel antreprenorial.
Răspunsuri corecte: 1c; 2a ; 3a; 4c.
5.7. Bibliografie
• Gyorfy Lehel – Zoltan – Activitatea antreprenorială din România ȋn
contextul dezvoltării economice, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj, 2015
• Haiduc Cristian, Antreprenoriat, Suport de curs ȋn cadrul proiectului
„Decreasing uneploiment by cross – border education and approach
development”
• Sorin-George Toma, Ana-Maria Grigore, Paul Marinescu, Competențe
antreprenoriale. Suport de curs, Proiect POSDRU “Promovarea
culturii antreprenoriale in regiunile de dezvoltare SudVest Oltenia si
Bucuresti Ilfov”, București, 2015
• Stefăniță Şușu, Riscul – componentă firească în lumea afacerilor ,
disponibil online pe
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/28.pdf
• http://newbiz.ase.ro/oportunitati-de-afaceri/, accesat la data de
10.01.2018
Unitatea de învăţare 6. Lansarea ȋn afaceri
Cuprins
6.2. Condiṭii legale pentru ȋnfiintarea şi autorizarea unei firme. Alegerea statutului juridic
al afacerii
6.4. Rezumat
6.8. Bibliografie
Introducere
Startul este important ȋn orice activitate umană. Prin urmare, cunoașterea legislației,
alegerea metodei adecvate de intrare ȋn afaceri, alegerea statutului juridic al afacerii
ȋn cunoștință de cauză și capacitatea de a atarge resurselor financiare necesare,
constituie premisele pentru demararea unei afaceri profitabile.
Scopul acestui capitol este de a asigura un tablou de bord asupra acestor aspecte
indispensabile (dar nu suficiente) pentru lansarea și ulterior, dezvoltarea unei afaceri.

✓ Identificarea metodelor de intrare ȋn afaceri
✓ Cunoaşterea condițiilor legale pentru ȋnfiintarea şi autorizarea unei firme
✓ Capacitatea de a delimita diferențele ȋn ceea ce privește statutul juridic al
afacerii
✓ Identificarea tipurilor de finanțare
✓ Familiarizarea cu metodele alternative de finanțare.

I. Deschiderea unei afaceri proprii

Avantajele inițierii unei afaceri noi:
- flexibilitate ȋn organizarea activităţii şi alegerea structurii acesteia;
- posibilitatea construirii propriei imagini, fără erori anterioare;
- alegerea personalului;
- alegerea amplasării (locații considerate adecvate);
- echipamente, materiale utilaje şi dotări noi;
- mândria.
Dezavantajele inițierii unei afaceri noi :
- rezistenţa consumatorilor;
- timpul de lansare îndelungat;
- dificultăţi în finanţare (este mai greu pentru o afacere nouă);
- dificultatea formării unei imagini proprii;
- iniţierea unei afaceri cere un efort mare.
II. Afacerile de familie si moștenirea unei afaceri existente

Afacerile controlate de familii sunt reprezentate de către firmele în care o familie
controlează cea mai mare parte a acțiunilor sau voturilor și are unul/mai mulți
membri în poziții de conducere cheie.
Spre exemplu, ȋn SUA, acestea ocupă 35-40 % din topul Fortune 500 și asigură
aproape 50 % din numărul locurilor de muncă.
III. Cumpărarea unei afaceri existente

Ȋn acest caz, în scopul reducerii riscurilor, ȋntreprinzătorii cumpără o afacere sau
intră într-o franciză.
Franciza reprezintă un sistem prin care francizorul acordă francizatului dreptul de a
exploata/dezvolta o afacere/un produs/un serviciu/o tehnologie.
Francizorul pune la dispoziția francizatului experiența, know-how, publicitatea și are
dreptul de a-l controla.
În schimbul unei taxe de franciză, francizatul utilizează numele, mărcile,
instalațiile francizorului, etc.
McDonald’s, cel mai cunoscut exemplu din sfera francizei are ȋn prezent, peste
30.000 de restaurante, peste 85% din restaurantele din ȋntreaga lume funcţionând ȋn
regim de franciză.
Exemple cunoscute şi de succes ȋn România: Fornetti, Simigeria Petru, Grupul
FlorideLux.ro, Germanos, magazinele Vodafone, benzinăriile Luckoil, Hampton,
Subway și Pizza Hut.
Să ne reamintim...
Ȋn linii generale, s-au conturat trei căi de intrare ȋn sectorul afacerilor, fiecare dintre ele cu
avantajele si dezavantajele specificee:
- deschiderea unei afaceri proprii;
- afacerile de familie si moștenirea unei afaceri existente;
- cumpărarea unei afaceri existente.
6.2. Etapele lansării ȋn afaceri. Alegerea statutului juridic al afacerii
Ȋn România, lansarea ȋn afaceri poate fi etapizată astfel:
I. ideea de afacere;
II. alegerea statutului juridic al afacerii;
III. activităţi premergătoare înregistrării la Oficiului Naţional al Registrului

Comerţului;
IV. înregistrarea la ONRC;
V. acțiuni ulterioare înregistrării la ONRC.
I. Prima etapă, aceea de conturare a ideii de afacere a fost deja abordată, ȋn capitolul
V, când am analizat modul ȋn care pot fi identificate noi idei de afaceri, dar și ȋn
subcapitolul anterior, unde am delimitat metodele prin care putem iniția activități ȋn
domeniul afacerilor.
II. Ȋn ceea ce privește alegerea statutului juridic al afacerii, un aspect foarte

important este acela că, ȋn alegerea formei de organizare a afacerii trebuie să se țină
seama de regula “structura urmează strategiei”.
Pentru a facilita decizia privind alegerea statutului juridic, vom analiza comparativ,
cele mai frecvente opțiuni - SRL și PFA.
Avantajele PFA:
- costurile înfiinţării sunt mai reduse;
- cheltuieli mici de administrare;
- contabilitatea se ţine ȋn partidă simplă/opţional dublă ;
- se depun mai puţine declaraţii la ANAF;
- o persoană fizică autorizată poate avea angajaţi (maxim trei);
- PFA-urile pot beneficia de venitul net realizat oricând, fără a împărţi dividendele;
- procesul de desfiinţare a unui PFA este mult mai simplu şi necesită costuri mai
mici;
- impozit 10% pe venitul net;
- 10% contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) ȋn sistem real, plafonul

maxim de contribuţie fiind de 60 de salarii minime brute pe economie.
- 25% din baza de calcul declarată de asigurat reprezintă contribuţii la sistemul de

pensii CAS (baza de calcul nu poate fi mai mică decȃt un salariu minim brut pe
economie ȋnmulţit cu 12 luni);
Dezavantajele PFA:
- pentru a putea înfiinţa o PFA este obligatorie depunerea unor documente care atestă
pregătirea şi experienţa profesională a solicitantului în domeniul de activitate
solicitat: diplome, atestate, documente din care rezultă experienţa profesională, etc;
- se pot alege doar codurile CAEN ce privesc activitatea în care se doreşte

autorizarea PFA-ului (nu mai mult de cinci clase), ceea ce înseamnă că nu în orice
domeniu poți funcționa ca PFA;
- în situaţia unor datorii ale PFA persoana fizică este solidară (pentru a achita toate
datoriile antreprenorii pot ajunge chiar să-şi sacrifice şi bunurile personale;
- posibilităţi mai reduse de dezvoltare a afacerii în unele situaţii (mai multe detalii
găsiți ȋn OUG. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu
modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 182/2016).
Avantajele SRL:
- nu este obligatorie depunerea unor documente care atestă pregătirea şi experienţa

profesională a fondatorilor firmei în domeniul de activitate;
- se pot alege mai multe clase de coduri CAEN pentru a putea desfăşura mai multe
activităţi economice din domenii diferite, dar condiţia este ca acestea să fie
autorizate.
- în cazul datoriilor, răspunderea fiecărui asociat este limitată la capitalul social pe

care l-a depus în momentul înfiinţării firmei;
- pot participa la licitaţii private sau publice;
- societăţile au o cotă de impozitare a profitului de 16%, dar există posibilitatea de a

opta pentru un alt sistem de impozitare, respectiv impozit pe venit (1% sau 3% ȋn
funcţie de reglemetările prevăzute ȋn Codul Fiscal);
- tinerii (sub 35 de ani) pot beneficia de programului de înfiinţare a societăţilor de tip

SRL-D.
Dezvantajele SRL:
- investiţie mai mare;
- contabilitatea se va ţine de către persoane specializate (economisti angajati cu

contract de munca sau externalizat prin cabinete de contabilitate) care vor întocmi şi
vor semna toate declaraţiile şi raporartele depuse la organele fiscale (costurile pentru
contabilitate sunt mai mari).
- asociaţii sunt obligaţi să plătească încă 8% impozit pe dividende la care se adaugă

şi contribuţia la CASS, achitată direct de către asociaţi, calculată la un salariu minim
brut pe economie ȋnmultit cu 6, 12 sau 24 de luni, ȋn funcţie de venitul brut anual
obţinut obţinut de către aceştia (ȋn stabilirea venitului brut se iau ȋn calcul şi
veniturile din chirii, arendă, dibȃnzi, etc, ). Este singura modalitate legală de a scoate
bani din firmă (spre deosebire de PFA).
- desfiinţarea unui SRL presupune o procedură mai complicată şi costuri mai mari.
III. Activităţi premergătoare înregistrării la ONRC:
- alegerea denumirii;
- alegerea obiectului de activitate;
-stabilirea sediului profesional/social (sediul principal) şi a sediilor secundare;
Sediul social/profesional reprezintă un important element de identificare, mai exact

domiciliul ȋntrerinderii, pe adresa acestuia relizȃndu-se ȋntreaga comunicare
oficială.
O modalitate de extindere a activităţii societăţii, ȋn afara sediului principal o

reprezintă ȋnfiinţarea de sedii secundare şi filiale.
Sediile secundare (sucursale, agenții, puncte de lucru, reprezentanţe sau alte

asemenea sedii) sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților, nu
dispun de patrimoniu propriu şi acţionează ȋn numele sociatăţii fondatoare. Pentru
societățile străine, reprezentanţa realizează ȋn numele societăţii care a ȋnfiinţat-o,
numai activităţile şi actele juridice autorizate.
Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se

înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul
în care vor funcționa. Celelalte sedii secundare se menţionează numai în cadrul
înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la sediul principal.
Spre deosebire de sucursale, filialele au personalitate juridică, patrimoniu şi

conducere proprii și deci, statut propriu. Filialele se pot infiinta sub orice formă de
societate, conform legii societăților (S.R.L., S.A., S.C.A., S.C.S., S.N.C.), atȃt de
societati române, cât și străine, societatea fondatoare avȃnd participare majoritară..
Fig. 6.1 Tipuri de sedii ale societăţilor
Sursa: adaptare personală
- alegerea asociaţilor;
- alegerea administratorului/administratorilor;
- opţiunea de a fi sau nu plătitor de TVA (la ȋnceputul activităţii, firma POATE să se

ȋnregistreze ȋn scopuri de TVA). Devine obligatoriu (cu anumite activităţi exceptate)
la depăşirea plafonului cifrei de afaceri ȋn sensul TVA (ȋn prezent, plafonul este de
300.000 lei, conform Codului Fiscal al Romȃniei).
IV. Ȋnregistrarea la ONRC:
- rezervarea denumirii;
- întocmirea actului constitutiv (în cazul societăților) sau a acordului de constituire

(în cazul PFA,IF, II);
- întocmirea contractului de comodat sau inchiriere pentru sediul profesional,

respectiv sediul social, dacă este cazul;
- deschiderea unui cont bancar şi depunerea capitalului social (exclusiv SRL şi SA);
- întocmirea dosarului, ce trebuie să conţină documentele specifice, în funcţie de

forma de organizare aleasă;
- depunerea dosarului la ONRC şi autorizarea obiectelor de activitate ce vor fi

derulate;
- achitarea taxelor percepute de ONRC;
- primirea certificatului de ȋnmatriculare (ȋn care este specificat numărul de

ȋnregistrare la ONRC şi Codul Unic de Ȋnregistrare de la ANAF ).
Actul constitutiv al unei SRL cuprinde:
➢ datele de identificare a asociaților;
➢ obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a activității

principale;
➢ capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în

natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării;
➢ asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii

neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separate;
➢ partea fiecărui asociat la beneficii și la pierderi;
➢ sediile secundare-atunci când se înființează odată cu societatea, sau condițiile

pentru înființarea lor ulterioară;
➢ modul de dizolvare și de lichidare a societății.
Actul constitutiv al SA cuprinde:
➢ datele de identificare ale fondatorilor;
➢ obiectul de activitate;
➢ capitalul social subscris și vărsat, în cazul în care societatea are un capital

autorizat, cuantumul acestuia;
➢ natura și valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acțiuni

acordate pentru acestea, precum și numele persoanei care le-a adus ca aport;
➢ numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificația dacă sunt

nominative sau la purtător;
➢ modul de dizolvare si de lichidare a societății;
➢ datele de identificare ale primilor membri ai consiliului de administraţie;
➢ datele de identificare ale primilordatele de identificare ale primilor membri a

cenzori sau a primului auditor financiar;
➢ clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii

societății de către societățile statuare, numărul membrilor CA;
➢ modul de distribuire a beneficiilor și a pierderilor;
➢ sediile secundare;
➢ cuantumul total sau cel puțin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru

constituire.
V. Acțiuni ulterioare înregistrării la ONRC:
- realizarea ştampilei (nu mai este obligatorie din 1 iulie 2015) ;
- transformarea contului bancar în care s-a depus capitalul social în cont curent, în
cazul SRL/ deschiderea unui cont bancar curent, în cazul PFA, II şi IF;
- achiziţionarea registrului unic de control;
- înregistrarea fiscală;
- obţinerea avizelor de funcţionare, după caz, raportat la obiectul de activitate;
- angajarea salariaţilor, după caz, şi înregistrarea contractelor ȋn REVISAL.

Obținerea resurselor financiare pentru inițierea și dezvoltarea afacerii reprezintă o
provocare dintotdeauna pentru toți antreprenorii și factorul decisiv, care face trecerea
de la idee la acțiune.
Ȋn aceste condiții, teoria de specialitate, care tratează pe larg acest subiect, clasifică
sursele de finanțare ȋn două categorii, astfel:
- surse de finanțare convenționale;
- surse de finanțare neconvenționale.
Ȋn categoria surselor de finanțare convenționale regăsim:
- resurse personale ale întreprinzătorului (bootstrapping);
- resursele familiei şi prietenilor;
- veniturile şi patrimoniul firmei;
- parteneri de afaceri;
- băncile comerciale;
- cooperativele de credit;
- fonduri neguvernamentale.
Ȋn categoria surselor de finanțare neconvenționale sunt ȋncadrate:
- emisiunea de acţiuni pe piaţa de capital;
- factoringul;
- leasingul;
- franciza;
- granturile, fondurile europene;
- finanțările alternative.
Factoringul reprezintă un contract comercial prin care un furnizor (aderent)
primeşte de la o bancă sau de la o companie specializată (factor) finanţare pe baza
unor facturi pe care trebuie să le încaseze în viitor (debitor cedat). Finanţarea este
direct legată de valoarea facturii, iar l compania de factoring percepe un comision.
Conform studiilor anuale desfăşurate de Asociația Română de Factoring, piaţa de
factoring s-a dezvoltat şi ȋn ţara noastră, ajungȃnd ȋn anul 2023 la 8.66 miliarde de
euro (o creştere cu 10,35% faţă de anul anterior)48.
48
Asociația Română de Factoring, Piața de factoring a depășit 8.6 miliarde de euro în 2023 Creșterea raportată
este de peste 10% față de 2022, disponibil online la https://asociatiadefactoring.ro/2024/02/27/piata-de-
factoring-a-depasit-8-6-miliarde-de-euro-in-2023-cresterea-raportata-este-de-peste-10-fata-de-2022/, accesat la
12.03.2024
Exemplu:
În România, legislația emisă de BNR califică și include operțiunea de factoring în
activitatea generală de credit, care poate fi desfasurată de către bancile comerciale și
instituțiile financiare non-bancare (IFN).
Leasing-ul este o operaţiune comercială prin care
„o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul
de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este celeilalte părţi, denumită
utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing,
iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul
de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing
ori de a înceta raporturile contractuale.”49 (leasing financiar sau operațional).
Dar, o dezvoltare importantă s-a ȋnregistrat și pe segmentul finanțărilor alternative
care se realizează prin intermediul platformelor online, ȋn afara sistemului bancar
tradițional. Aceste noi surse de finanțare neconvențională, cunoscute ȋn România sub
denumirea de finanțare participativă sau multifinanțare se manifestă ȋn principal sub
forma investițiilor din capitaluri private prin crowdfunding sau finanțarea peer to
peer și se caracterizează printr-un efort colectiv al unor investitori care finanţează,
de obicei online, diverse proiecte demarate de alti oameni sau companii.50
Astfel, ȋn situația finanțărilor de tip crowdfunding, cei interesaţi să susţină
proiectele în care cred (jurnalism, politică, artă, afaceri, cercetare, proiecte civice.),
donează bani sau cumpără produse în avans, utilizând platforme online.
Exemplu:
Prima platforma de multifinanțare, a fost ȋnființată ȋn anul 2001 de către compania
americana ArtistShare, iar cel mai mare proiect de multifinanțare a fost "Star
Citizen", un joc video pe teme spatiale, pentru care ȋn 2014 s-au strâns peste 36
milioane dolari.51
La nivel internaţional putem aminti și alte site-uri populare precum Kickstarter,
Indiegogo sau Crowdfunder, iar în România, seedblink.com, startarium.ro sau
bursabinelui.ro.
49
Ordonanţa nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societățile de leasing,cu modificările şi completările
ulterioare, cap I, art. 1
50
Silviu Marian Banila, ANALIZA: O istorie a multifinantarii, 20 Ian. 2014, articol disponibil online pe
http://www.manager.ro/articole/economie-139/analiza-o-istorie-a-multifinantarii-57713.html, accesat la 6
septembrie 2017
51
Silviu Marian Banila, ANALIZA: O istorie a multifinantarii, 20 Ian. 2014, aricol disponibil online
Investiţiile mici, până în 100.000 euro, destinate susținerii financiare a unei afaceri
până la momentul ȋn care aceasta începe să genereze venituri proprii, se ȋncadrează ȋn
categoria finanțărilor de tip seed. De asemenea, investiţiile de tip business angel
(persoane fizice, investitori individuali care investesc în startup-uri în schimburi unei
părţi din afacere).52
Exemplu:
Ȋn România, investiţiile de tip bussines angel sunt reglementate prin Legea 120/2015,
privind stimularea investitorilor individuali-business angels, cu completările și
modificările ulterioare. Conform acestei legi, investitorii persoane fizice individuale
pot investi în microîntreprinderi şi întreprinderi mici autonome (definite conform
Legii 346/2004 cu modificările şi completările ulterioare) ȋntre între 3.000 şi 200.000
de euro, dar nu mai mult de mai mult de 49% din capitalul social al societăţii).
TechAngels a fost prima rețea de investitori privați în startupuri tehnologice din
România (http://www.techangels.ro).
La acest tip de finanțare se recurge ȋn general, si ȋn cazul capitalului financiar oferit
startup-urilor scalabile care au potenţial mare de dezvoltare şi care, până ȋn
momentul investiţiei au înregistrat creşteri spectaculoase. Vorbim ȋn acest caz, de
venture capital (private equity).
Exemplu:
Aceste fonduri de tip Venture Capital sunt reprezentate și ȋn România (Digital
Catalyst Fund).
Finanțarea peer to peer ȋnsă, se bazează pe creditarea de la „persoană la persoană”
și se poate realiza, atât pentru ȋntreprinzători, cât și pentru persoane fizice.
Exemple:
Dintre platformele ȋnființate cu succes ȋn acest scop, putem aminti: Zopa (prima
companie de acest tip, ȋnființată ȋn anul 2005 ȋn Marea Britanie), Prosper, Lending
Club, Bondora (ȋnființată ȋn Estonia, această platformă a facilitat dezvoltarea
binecunoscutei aplicații Skype).
De asemenea, pentru a face economii de numerar, antreprenorii pot menţine
stocurile la minim, pot folosi cât se poate de mult voluntari sau studenţi în practică,
pot negocia preţurile şi termenele de plată cu furnizorii, plăti salarii mici sau foarte
52
http://akcees.com/cum-finantezi-un-startup, accesat la data de 2septembrie 2016
mici angajaţilor-cheie, cărora le dau în schimb părţi sociale, pot împrumuta firma cu
bani, pot ȋntârzia plata facturilor sau utilizeaz avansuri de la clienţi.
Să ne reamintim...
Sursele de finanțare se impart ȋn două categorii:
- surse de finanțare convenționale (resurse personale sau ale familiei şi prietenilor,
veniturile şi patrimoniul firmei, parteneri de afaceri, bănci comerciale, cooperative
de credit, fonduri neguvernamentale);
- surse de finanțare neconvenționale (emisiunea de acţiuni pe piaţa de capital,
factoringul, leasingul, franciza, granturile, fondurile europene, finanțările
alternative/multifinanțările).
Dar, indiferent de forma de organizare aleasă sau de metoda de finanțare utilizată,
pentru asigurarea succesului ȋn afaceri pe termen lung, un comportament bazat pe
principii etice, morale, reprezintă o condiţe indispensabilă.
Ȋn consecinţă, este de dorit ca etica ȋn afaceri, sinonimă cu ideea de comportament

corect ȋn sfera relaţiilor economice, să guverneze activitatea antreprenorială.
Specialistul ȋn leadership Peter Koestenbaum rezumă sugestiv acest punct de vedere,

spunând: “A fi etic este profitabil, dar a fi etic pentru că este profitabil, nu este
etic.“
TO DO: Enumerați pașii necesari ȋnființării unei firme ȋn România.
6.4. Rezumat
Există trei căi de intrare ȋn sectorul afacerilor, fiecare dintre ele cu avantajele si
dezavantajele specificee:
- deschiderea unei afaceri proprii;
- afacerile de familie si moștenirea unei afaceri existente;
- cumpărarea unei afaceri existente.
Ȋn România, lansarea ȋn afaceri implică parcurgerea următoarelor etape: ideea de
afacere, alegerea statutului juridic al afacerii, activităţi premergătoare înregistrării
la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, înregistrarea la ORNC, acțiuni
ulterioare înregistrării la ORNC.
Sursele de finanțare se impart ȋn două categorii:
- surse de finanțare convenționale (resurse personale sau ale familiei şi prietenilor,
veniturile şi patrimoniul firmei, parteneri de afaceri, bănci comerciale, cooperative de
credit, fonduri neguvernamentale);
- surse de finanțare neconvenționale (emisiunea de acţiuni pe piaţa de capital,
factoringul, leasingul, franciza, granturile, fondurile europene, multifinanțările).
Finanțarea alternativă, cunoscută ȋn România sub denumirea de finanțare
participativă (multifinanțare) a cunoscut o expansiune importantă ȋn ultimii ani și se
manifestă ȋn principal sub forma investițiilor din capitaluri private prin crowdfunding
sau finanțarea peer to peer (se caracterizează printr-un efort colectiv al unor
investitori care finanteaza, de obicei online, diverse proiecte demarate de alti oameni
sau companii).
Pentru decizii viabie și corect fundamentate se impune informarea temeinică asupra
legislației ȋn vigoare ȋn țara gazdă, cu privire la domeniul afacerilor.
1. Explicați avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre cele trei forme de lansare ȋn afaceri.
2. Enumerați etapele lansării ȋn afaceri ȋn România.
3. Explicați ce reprezintă multifinanțarea și exemplificați.
1. Francizorul:
a) cumpără dreptul de a exploata / dezvolta o afacere, un produs, un serviciu, sau o
tehnologie;
b) acordă beneficiarului dreptul de a exploata / dezvolta o afacere, un produs, un serviciu,
sau o tehnologie;
c) utilizează numele, marca, tehnologia francizatului ȋn schimbul unei taxe de franciză;
d) beneficiază de recunoaṣtere imediată.
2. Sursele de finanțare ale IMM-urilor se ȋmpart ȋn două două categorii: convenționale și

neconvenționale. Ȋn categoria surselor de finanțare neconvenționale se regăsesc: fondurile cu
capital de risc, factoringul, cooperativele de credit, băncile comerciale și finanțările de tip
seed.
Precizați valoarea de adevăr a celor două afirmații:
a) prima afirmație este adevărată și a doua falsă;
b) prima afirmație este falsă și a doua adevărată;
c) ambele afirmații sunt false;
d) ambele afirmații sunt adevărate.
3. Actul constitutiv al unei societăți nu cuprinde:

a) datele de identificare a asociaților/acționarilor;
b) forma, denumirea și sediul social;
c) obiectul de activitate;
d) structura organizatorică a societății.
4. Factoringul reprezintă un contract comercial prin care un aderent primeşte de la un

factor finanţare pe baza unor facturi pe care trebuie să le încaseze în viitor. În
general, finanţarea este de 100% din suma care urmează să fie încasată. Precizați
valoarea de adevăr a celor două afirmații:
5. Ȋn cazul finanțărilor de tip crowdfunding, cei interesaţi să susţină proiectele în care

cred, donează bani sau cumpără produse în avans, utilizând platforme online.
Finanțarea peer to peer se poate realiza atât pentru ȋntreprinzători, cât și pentru
persoane fizice și se bazează pe creditarea de la „persoană la persoană”.
Precizați valoarea de adevăr a celor două afirmații:
Răspunsuri corecte: 1 b; 2 a; 3 d; 4 a; 5 d.
Conturați o idee personală de afaceri, alegeți statutul juridic al firmei și identificați
potențiale surse alternative de finanțare. Detaliați și argumentați alegerea făcută pe
maxim o pagină.
6.8. Bibliografie
• Legea societăţilor nr. 31/1990 cu completările și modficările ulterioare

• Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale cu completările și modficările ulterioare
• Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea Cooperaţiei cu
completările și modficările ulterioare
• Legea nr. 219/2015 privind economia sociala cu completările și modficările
ulterioare
antreprenoriale. Suport de curs, Proiect POSDRU “Promovarea culturii
antreprenoriale in regiunile de dezvoltare SudVest Oltenia si Bucuresti
Ilfov”, București, 2015
• http://akcees.com
• http://www.manager.ro
• https://asociatiadefactoring.ro
Unitatea de învăţare 7. Organizarea activității firmei
Cuprins
9.4. Rezumat
9.7. Bibliografie
Introducere
Cunoașterea tipologiei structurilor organizatorice și a componentelor acestora, a
stilurilor de conducere și a modalităților de comunicare ȋn cadrul organizației
reprezintă cunoștințe ce permit o configurare diferențiată a organizării ȋntreprinderii,
adaptată la forma juridică, dimensiunea, specificul activității și la obiectivele
strategice ale acesteia.
Din această perspectivă, această unitate de ȋnvățare urmărește să asigure o imagine de
ansamblu ȋn ceea ce privește organizarea organizarea activității unei instituții, ca
parte integrantă a sistemului de management.

✓ Cunoașterea celor două direcții ȋn funcție de care se construiește structura
organizatorică și a componentelor acesteia
✓ Familiarizarea cu tipurile de structuri organizatorice
✓ Cunoașterea conceptului de organigramă și a modalităților prin care aceasta
poate fi elaborată
✓ Dobândirea capacității de a face diferența ȋntre diferitele stiluri de
conducere
✓ Ȋnțelegerea diferenței dintre leadership și stilul de conducere

Structura organizatorică, considerată scheletul oricărei organizații, trebuie să fie
configurată pe două direcții:
a) structura funcțională (de conducere);
b) structura operațională (de producție).
Fiecare din aceste două structuri cuprinde: postul, funcția, compartimentul, relațiile
organizatorice, ponderea ierarhică, nivelul ierarhic.
Postul reprezintă ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competențelor și

responsabilităților desemnate pe anumite perioade de timp, fiecărui angajat al firmei.
Funcția constituie factorul care generalizează posturi asemănătoare din punct de

vedere al ariei de cuprindere, a autorității și responsabilității. Astfel, funcția poate fi
de conducere sau de execuție.
Compartimentele sunt rezultatul agregării unor posturi și funcții cu conținut

similar și/sau complementar. Fiind specializate ȋntr-un anumit domeniu,
compartimentele reunesc persoane care desfășoară activități omogene, sunt
subordonate nemijlocit unei singure persoane și amplasate într-un anumit spațiu.
Drept urmare, compartimentele pot fi operaționale sau funcționale.
Relațiile organizatorice vizează totalitatea legăturilor dintre componentele structurii

stabilite prin reglementări la nivelul firme, și pot fi relații de autoritate, de
cooperare, de control și/sau de reprezentare.
Nivelurile ierarhice cuprind totalitatea subdiviziunilor organizatorice plasate pe linii

orizontale, la aceeași distanță față de managementul de vârf al firmei.
Ponderea ierarhică reprezintă numărul persoanelor conduse nemijlocit de un cadru

de conducere și înregistrează valori diferite, ȋn functie de nivelul ierarhic (crește către
nivelurile inferioare).
Clasificarea structurii organizatorice după morfologia structurii53:
- structura ierarhică (liniară) - specifică organizațiilor noi, de mici dimensiuni, cu

număr redus de componente operaționale, fiecare persoană fiind subordonată unui
singur șef (conducătorul fiecarui compartiment exercită toate atribuțiile conducerii la
acel nivel), număr redus de compartimente;
- structura funcțională - caracterizată prin existența compartimentelor operaționale

și funcționale, conducătorii sunt specializați într-un anumit domeniu, iar executanții
primesc ordine atât de la șefii ierarhici cât și de la conducerea compartimentelor
funcționale;
- structura ierarhic-funcţională - caracterizată prin existența componentelor

operaționale și functionale dar, executantii sunt subordonati sefului ierarhic, apare la
firmele de mari dimensiuni;
- structura antreprenorială – este ȋntâlnită la organizațiile mici, managerul

coordonează direct toți angajații, singura activitate prevăzută cu un ȋncă un șef fiind
cea de producție;
- structura matriceală – apare ȋn organizațiile mari, combină formele și criteriile

structurilor funcționale.
Să ne reamintim...
Structura organizatorică cuprinde două părți - structura de conducere (funcțională)
și structura de producție (operațională), ȋn cadrul ei regăsindu-se: postul, funcția,
compartimentul, relațiile organizatorice, ponderea ierarhică și nivelul ierarhic.
Structura organizatorică a unei organizații poate fi ilustrată succint și sugestiv cu

ajutorul organigramei.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, organigramele pot fi:
- organigrame generale;
53
Puiu Carmen - Economia Intreprinderii, suport de curs IDD, disponibil online la
http://www.svedu.ro/curs/ei/c4.html, accesat la 12.04.2016
- organigrame parţiale.
Din punct de vedere al modului de ordonare a compartimentelor şi relaţiilor dintre

ele, organigramele pot fi:
- piramidale;
- circulare;
- orientate de la dreapta la stânga.
Comunicarea ȋn cadrul organizației se poate realiza ȋn trei feluri:
- descendent - dacă se realizează de la vârful piramidei organizationale pâna la baza

sa;
- ascendcent - când mesajele individuale ajung pâna la conducerea organizaței;
- lateral - dacă are loc schimbul de mesaje între colaboratori.
Calitatea comunicării se poate îmbunătății astfel54:
- scurtarea rețelei de informare;
- simplificarea formalităților.
Conducerea unei organizații impune atât stabilrea structurii de conducere, cât și

procesul de conducere.
Stilul de conducere se referă la modul de exercitare a funcțiilor manageriale

(previziune, organizare, coordonare, antrenare, control și evaluare) și la metodele de
lucru adoptate și la atitudine, ȋn relația cu subalternii, dar și cu mediul extern. 55
54
Puiu Carmen - Economia Intreprinderii, suport de curs IDD, disponibil online la
http://www.svedu.ro/curs/ei/c4.html, accesat la data de 12.04.2016
55
Aleandru Puiu, Stiluri de conducere.Tipuri de manageri, disponibil online pe
http://www.strategiimanageriale.ro/images/images_site/articole/article_b7aabc0ab4369daf6e5904326e06bc7a.pd
f), accesat la data de 12.04.2016
Clasificarea stilurilor de conducere56:
1. Ȋn funcție de atitudinea fața de asumarea responsabilității conducerii:
- stilul repulsiv- persoane neinteresate de promovare, ȋn special ȋn eșalonul superior,

care prezintă complexe de inferioritate și respect exagerat pentru independența
subordonaților; ȋn situații de stres adoptă decizii puțin eficiente.
- stilul dominant - persoane interesate de promovare, mai ales ȋn eșalonul superior,

dinamice dar, care generează tensiuni și conflicte ȋntre subordonați, având tendința de
a-și impune punctul de vedere. Avantajul acestora este că, având ȋn vedere dorința și
perseverența lor de progres, ȋn condiții de risc și incertitudine iau decizii eficiente.
- stilul laisser – faire – persoane dezinteresate de propria evoluție ȋn ierarhia firmei

dar care, odată cu promovarea dau dovadă de același interes ȋn exercitarea sarcinilor,
ceea ce le conferă mari șanse de a se dovedi eficienți.
2. Ȋn funcție de modul de exercitare a autorității:
- stilul autoritar – persoane care refuza participarea subordonaților la luarea

deciziilor, ceea ce reduce implicarea, inițiativa salariaților și implicit, randamentul
acestora;
- stilul democrat – susțin participarea subordonaților și a colaboratorilor la luarea

deciziilor, ceea ce asigură o participare activă a acestora dar, nu și o creștere
semnificativă a randamentului;
- stilul permisiv – persoane care reduc la minimum coordonarea subordonaților, ceea

ce generează un moral și un interes scăzut al acestora (nu se simt susținuți).
3. Ȋn funcție de modalitatea de motivare a subordonaților:
- stilul foarte autoritar – fixează singuri obiectivele și exagereaza cu controlul;
- stilul autoritar – binevoitor - fixează singuri obiectivele, dar discută cu
56
Popescu G., Vidu A., Identificarea stilurilor de management, pp 4 – 6, disponibil online pe
http://www.upm.ro/facultati_departamente/ea/onm2007/SECTIUNEA%202/Popescu_George_Vidu_Adela.pdf,
accesat la data de 13.04.2016
subordonații deciziile și acțiunile;
- stilul participativ – discută cu subordonații problelemele apărute ȋn funcționarea

firmei, asigurând posibilitatea participării active a acestora ȋn luarea deciziilor;
- stilul extrem de participativ – presupune cunoașterea, fundamentarea și chiar

executarea deciziilor.
Observație: Trebuie evitată confuzia dintre leadership și stilul de conducere!!!!
Leadershipul reprezintă „abilitatea conducătorilor de a obține performanțe ale

subordonaților săi luați individual, în grup sau la scara întreprinderii”.
Stilul de conducere constituie “un anumit mod de exercitare a leadershipului,

caracterizat prin trăsături specifice ale relațiilor leader-subordonați”.57
Să ne reamintim...
Indiferent de criteriul de clasificare se disting două tipuri extreme de conducere:
autoritar și democrat.
TO DO:
Precizați și argumentați care este ȋn opinia dumneavoastra cel mai eficient stil de
conducere a unei afaceri.
7.4. Rezumat
Structura organizatorică trebuie să fie configurată pe două direcții: structura
funcțională (de conducere) și structura operațională (de producție).
Fiecare din aceste două structuri cuprinde: postul, funcția, compartimentul, relațiile
organizatorice, ponderea ierarhică, nivelul ierarhic.
Reprezentarea grafică a structurii organizatorice poarta denumirea de organigramă.
Modul de exercitare a funcțiilor manageriale, metodele de lucru adoptate, atitudinea
ȋn relația cu subalternii și cu mediul extern reprezintă stilul de conducere.
Ȋn practică se disting două stiluri extreme de conducere - autoritar și democrat.
57
C. Russu, Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Editura Expert, București, 1996, p. 332
Stilul de conducere nu trebuie confundat cu leadershipul care reprezintă o trăsătură,
o abilitate a unei persoane de a mobiliza o echipă ȋn a-l urma benevol, ȋn scopul
atingerii unor obiective.

1. Explicați diferența dintre stilul de conducere și leadership.

2. Caracterizați pe scurt stilurile de conducere ȋn funcție de atitudinea fața de
asumarea responsabilității conducerii.
3. Enumerați tipurile de comunicare ce pot fi practicate ȋn cadrul organizației.

1. Leadershipul reprezintă:
a) abilitatea ȋntreprinzătorilor de a obṭine performanṭe ale subordonaṭilor, la nivel
individual, de grup sau de organizaṭie;
b) un stil de conducere;
c) o abilitate comună a tuturor ȋntreprinzătorilor;
d) un instrument de măsură a performanṭelor ȋntreprinzătorului.
2. Structura de conducere întâlnită în organizațiile de mici dimensiuni, în care

managerul conduce în mod direct angajații, se numește:
a) structură antreprenorială;
b) structură matriceală;
c) structură ierarhică;
d) structură funcțională.
3. Se cunosc următoarele elemente:

- stilul foarte autoritar;
- stilul autoritar – binevoitor;
- stilul participativ;
- stilul extrem de participativ.
Elementele enumerate reprezintă:
a) stiluri de conducere ȋn funcție de modul de exercitare a autorității;
b) stiluri de conducere ȋn funcție de modalitatea de motivare a subordonaților;
c) stiluri de conducere ȋn funcție de atitudinea fața de asumarea responsabilității
conducerii;
d) nici o variantă nu este corectă.
4. Din punct de vedere al modului de ordonare a compartimentelor şi relaţiilor dintre

ele, organigramele pot fi piramidale, circulare sau orientate de la dreapta la stânga.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, organigramele pot fi descendente,
ascendente sau parțiale.
Precizați în care din următoarele variante se ȋncadrează cele două afirmații:
a) ambele afirmații sunt adevărate;
b) ambele afirmații sunt false;
c) prima afirmație este adevărată și a doua falsă;
d) prima afirmație este falsă și a doua adevărată.
5. Recunoașteți afirmația corectă:
a) funcția este alcătuită din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competențelor și

responsabilităților desemnate pe anumite perioade de timp, fiecărui component al
firmei;
b) relațiile organizatorice și structura organizatorică reprezintă concepte sinonime;
c) structura de conducere matriceală este ȋntâlnită ȋn organizațiile mari;
d) structura organizatorică cuprinde structura funcțională și structura operațională.
Răspunsuri corecte: 1 a; 2 a; 3 b; 4 c; 5 d.
7.7. Bibliografie
• Popescu G., Vidu A., Identificarea stilurilor de management, disponibil
online pe
http://www.upm.ro/facultati_departamente/ea/onm2007/SECTIUNEA%202/
Popescu_George_Vidu_Adela.pdf
• Puiu Carmen - Economia Intreprinderii, suport de curs IDD, disponibil online
la http://www.svedu.ro/curs/ei/c4.html
• Puiu Aleandru, Stiluri de conducere.Tipuri de manageri, disponibil online pe
http://www.strategiimanageriale.ro/images/images_site/articole/article_b7aab
c0ab4369daf6e5904326e06bc7a.pdf) ,
• Russu C., Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Editura Expert,
București, 1996
8. Planul de afaceri 1 – introducere
Cuprins
8.3. Rezumat
8.6. Bibliografie
Introducere
Instrument de comunicare, de conducere, de măsură și control, planul de afaceri
reflectă imaginea afacerii și evoluția acesteia ȋn timp.
Nu există o structură general acceptată și utilizată a planului de afaceri, accentul
punându-se pe aspecte diferite, ȋn funcție de scopul pentru care acesta este ȋntocmit –
pentru uz intern sau pentru obținerea unei finanțări, atragerea de investitori sau
ȋncheierea e parteneriate.
Cu toate acestea, ȋn elaborarea unui plan de afaceri trebuie avut ȋn vedere că există o
serie de elemente obligatorii ce trebuie să se regăsească ȋn structura acestuia, precum
și reguli generale de redactare. Toate aceste aspecte vor fi prezentate sintetizat, ȋn
capitolul următor.

✓ Conștientizarea rolului și importanţei planificării ȋn afacerii
✓ Cunoașterea structurii planului de afaceri
✓ Familiarizarea cu regulile generale de redactare a unui plan de afaceri
✓

În general, ȋn literatura de specialitate, planul de afaceri este definit drept “un

instrument al prezentului, elaborat prin aproximaţii succesive, utilizând experienţa şi
realizările din trecut ale firmei pentru a proiecta în mod realist calea spre viitor. El
apare drept scop cel mai avantajos şi realizabil compromis între ceea ce doreşte şi
ceea ce poate să facă firma respectivă”.58
Pe scurt, planul de afaceri reprezintă un document ȋntocmit pe baza unei analize

previzionare, cu scopul de a trasa parcursul organizației pe următorii trei – cinci
ani (ȋn țările instabile, cu predictibilitate scăzută, se folosesc planuri construite pe
perioade mai mici, de până la 3 ani).
Pentru întocmirea lui se impune analiza prezentarea, și prelucrarea unei game largi de
informații economico-financiare dar și juridice și social – politice astfel ȋncât, datele
reflectate să descrie atât mediul intern, cât și mediul extern al organizației (natura
afacerii, piaţa-ţintă, avantajele competitive, resursele financiare și materiale,
aptitudinile de care dispun ȋntreprinzătorii, dar și contextul socio-economic).
Aceasta deoarece, planul de afaceri are nu numai utilitate externă (dacă este
ȋntocmit cu scopul de a obține finanțare, de a atrage noi investitori sau de a ȋncheia
parteneriate), ci şi internă, având rolul de a ghida întreprinzătorul.
Având ȋn vedere că ȋntocmirea planului de afaceri poate viza obiective diferite, nu

există o structură unitară și nici reguli clare de redactare ȋnsă, este indicată raportarea
la o serie de recomandări. Astfel, ȋn ceea ce privește redactarea, ȋn timp, s-au conturat
următoarele indicații generale:
- să cuprindă ȋntre 15 și 40 de pagini (fără anexe);
- să fie folosit un limbaj profesionist dar, cu fraze clare şi la obiect;
- nu trebuie pus accentul pe informațiile tehnice;
- prezentarea să fie sinoptică (bazată pe cifre, tabele, grafice, diagrame);
- să fie organizat pe capitole;
58
Mariotti Steve, Glackin Caroline - Antreprenoriat. Lansarea si administrarea unei afaceri, Editura Bizzkit,
Bucuresti, 2012, p31
- sursele de informații folosite să fie credibile, oficiale;
- este permisă repetarea unor informații considerate esențiale;
- modul de tehnoredactare sa fie clasic (marginile ȋntre 2 și 2,5 spațierea la 1-1,5 cm

informațiile importante bolduite).
De asemenea, ȋn ceea ce privește conținutul, indiferent de destinatar, majoritatea

planurilor de afaceri cuprind: prezentarea firmei, misiunii, obiectivelor și strategiilor,
descrierea bunurilor economice oferite, analiza pieței de desfacere și a concurenților,
resursele umane, scurtă prezentare a planului operațional și proiecții financiare.
Dar, elaborarea planului de afaceri implică următorii pași intermediari:
- culegerea și centalizarea datelor;
- planficarea activităților ȋn funcție de obiectivele vizate și identificarea starategiei;
- redactarea planului de afaceri;
- implementarea planului de afaceri;
- revizuirea și actualizarea planului de afaceri.
Să ne reamintim...
Planul de afaceri este:
- instrument de comunicare
- instrument de conducere
- instrument de măsură și control.

Indiferent de scopul pentru care este ȋntocmit, pentru a-și dovedi utilitatea, este
indicat ca planul de afaceri să facă referire la o serie de aspecte care, sintetizat, pot fi
structurate astfel:59
59
Daniel Anton, Paula Toma, Propriul meu plan de afaceri, CD, Editura Rentrop &Straton , Bucuresti, 2013
1. Pagina introductivă
2. Sumarul executiv
3. Descrierea afacerii
4. Planul de marketing
5. Planul operațional
6. Planul organizațional
7. Planul financiar – contabil
8. Managementul riscurilor
9. Implementarea planului de afaceri
10. Anexe
1. Pagina introductivă trebuie să asigure informații despre:
- denumirea legală a firmei
- tipul de societate
- domeniul principal de activitate (conform CAEN)
- activitățile principale (conform CAEN)
- adresa societății și date de contact;
- alte informații utile ȋnainte de parcurgerea ȋntregului conținut.
2. Ȋn ceea ce privește sumarul executiv (sinteza, rezumatul) trebuie avute ȋn vedere

următoarele aspecte:
- se elaborează ultimul, dar se plasează primul ȋn planul de afaceri;
- cuprinde maxim 2 pagini;
- poate fi elaborat narativ (descriere) sau sinoptic (tabele, grafice, rubrici), dar este
preferat stilul sinoptic;
- structura rezumatului trebuie să respecte structura și informațiile din plan;
- este foarte important deoarece, unii dintre cei interesați nu vor trece de el dacă nu
prezintă informații de interes pentru ei.
3. Descrierea afacerii reprezintă introducerea ȋn planul de afaceri, etapă ȋn care

se prezintă un istoric al companiei, esecuri, reusite, particularitatile firmei, obiectul
de activitate, personalul companiei. Prin urmare, acest capitol cuprinde informații
cu privire la:
- misiunea, viziunea și obiective generale ale organizației
A) Misiunea firmei exprimă scopul, valorile de bază ale organizaţiei, orientarea

generală a organizaţiei pe piaţă.
Misiunea unei organizaţii reprezintă raţiunea de a fi şi de a crea valoare pentru

societate, determinând evoluţia organizaţiei în sensul transformării viziunii în
realitate.
O companie are, de regulă, maxim 5 valori de bază.

Exemplu MISIUNEA GRUPULUI FILADELFIA 60
Satisfacerea cerințelor clienților reprezintă misiunea noastră principală. Le ascultăm
dorințele și le oferim cele mai potrivite soluții, în condiții de maximă seriozitate și
responsabilitate. Urmărim îmbunătățirea continuă a performanțelor și a calității
serviciilor oferite, pe baza observațiilor și a sesizărilor clienților.
Exemplu de valori ale firmei61:

Sony:
– Dezvoltarea și promovarea culturii japoneze;
– Spiritul de inițiativă;
– Capacitatea și creativitatea individuală.
Walt Disney:
– Promovarea valorilor americane educative;
60
http://www.filadelfia-group.ro/misiune-si-viziune/
61
http://drconsultants.ro/viziunea-unei-firme, accesat online ȋn 15.01.2017
– Creativitatea și imaginația;
– Obsesie pentru detalii și coerență;
Toyota:
– Curajul pentru noi provocări;
– Îmbunătățirea continuă;
– A merge la sursă pentru descoperirea faptelor;
– Respect pentru ceilalți;
– Lucrul în echipă.
Exemplu de scop62:
Cargill: Îmbunătățirea nivelului de trai la nivel mondial
Hewlett-Packard: Realizarea de contribuții tehnice pentru evoluția și bunăstarea

omenirii
Nike: Trăirea emoțiilor concurenței și înfrângerea rivalilor
Walt Disney: A-i face pe oameni fericiți.
B) Obiectivele generale ale firmei – vizează nivelurile de performanţă pe care

firma urmăreşte să le atingă într-o anumită perioadă de timp şi pot fi de natură
cantitativă, dar şi calitativă.
!! Atenție: Este recomandat ca obiectivele sa fie SMART (specifice, măsurabile,

abordabile, realiste și ancorate ȋn timp).
Specifice: claritate cu privire la ce, unde, când şi cum va fi schimbată situaţia;
Măsurabile: capacitatea de a cuantifica ţintele şi beneficiile;
Abordabile: capacitatea de atingere a obiectivelor (cunoscând resursele şi

capacităţile
aflate la dispoziţia firmei);
Realiste: capacitatea de a obţine nivelul de schimbare reflectat în obiectiv;
Timp (încadrat în Timp): fixarea perioadei de timp în care va fi realizat fiecare
obiectiv.
62
http://drconsultants.ro/viziunea-unei-firme, accesat online ȋn 15.01.2017
Ȋn concluzie, obiectivele unui proiect trebuie exprimate ca valoare/procente, nefiind
recomandate formulări generale precum optim, creștere, maximizare, ȋmbunătățire).
Exemplu de obiectiv SMART:

Creșterea cu 50% a cifrei de afaceri ȋn primul an de funcționare.
C) Viziunea unei organizaţii reprezintă o stare ideală proiectată în viitor şi care
conturează o posibilă dezvoltare a acesteia.
Exemplu : VIZIUNEA GRUPULUI FILADELFIA
Filadelfia Group își propune să devină un nume important în următoarele domenii:
transport de persoane cu autocarul, turism, transport de marfă, construcții, oferindu-le
clienților soluții complete și stabilind cu aceștia parteneriate de lungă durată.
- descrierea juridică
➢ denumirea legală a firmei
➢ tipul de societate
➢ data ȋnființării
➢ codul fiscal
➢ seria și numărul Certificatului de ȋnregistrare la Registrul Comerțului
➢ data emiterii Certificatului de ȋnregistrare
➢ domeniul principal de activitate (conform CAEN)
➢ activitațile principale (conform CAEN)
➢ valoarea capitalului social
➢ natura capitalului social
➢ durata de activitate a societății
➢ distribuirea părților sociale/acțiunilor
➢ număr cont bancar….la banca…

➢ date de identificare sediu social
➢ denumire puncte de lucru
➢ date de identificare puncte de lucru.
- descrierea proiectului
➢ descrierea conducerii manageriale și a echipei de lucru
➢ descrierea ariei geografice deservite
➢ prezentarea produselor
➢ descrierea stadiului de dezvoltare (pentru firmele deja existente)
➢ prezntarea pe scurt strategiei de afaceri
➢ descrierea resurselor utilizate/ce vor fi utilizate și a modului de funcționare
4. Planul de marketing, ca urmare a analizei mediului extern (macromediului şi

micromediului) și a mediului intern, sintetizează informații despre:
- starea curentă a pieței și perspective privind piața vizată;
- segmentele de piață vizate;
- concurenții direcți și indirecți și identificarea concurentului principal;
- clienții, nevoile clienților și comportamentul de cumpărare (arătăm că nu depindem

de un anumit client);
- furnizorii (arătăm că nu depindem de un anumit furnizor);
- srijin/asistență din partea statului;
- canale de distribuție;
- prețuri;
- cota de piață;
- tehnici de promovare;
- obiectivele și strategia de marketing.
Atenţie! Trebuie evitate confuziile dintre obiectivele, strategiiile de marketing şi

tactica de marketing.
- Obiectivul reprezintă ceea ce doreste firma să obţină.
- Strategia reprezintă principalele direcţii în care firma îşi mobilizează
potenţialul său uman, financiar, material şi informaţional pentru a atinge şi depăşi
indicatorii economici programaţi.
- Tactica de marketing reprezintă modalitatea concretă de punere în aplicare
a unei anumite strategii de marketing.
Analiza macromediului unei firme poate fi realizată cu ajutorul modelului PEST
care analizează influența a patru factori: Politic, Economic, Social şi Tehnologic.
- factorii politici (reglementări guvernamentale şi internaţionale, impozite şi taxe,
acte normative, constrângeri generale şi ale autorităţilor locale, războaie interne şi
externe; etc.);
- factorii economici (inflaţie, recesiune economică, costuri de aprovizionare,
transport şi desfacere, acces la credite, etc.);
- factorii socio-culturali (vârsta medie a populaţiei, stil de viaţă, interesul pentru
sănătate, nivelul de cultură şi educaţie, nivelul de înţelegere a problemelor ecologice
etc.);
- factorii tehnologici (invenţii şi inovaţii, sistemele realităţii virtuale, sistemele
managementului informaţional şi al producţiei etc.).
Uneori, analiza macromediului poate fi extinsă, adăugând și alte elemente precum
factorul Ecologic și pe cel Legal, rezultând ȋn acest caz, la modelul PESTEL.
Ȋn ultima perioadă, ȋn analizele PEST sunt incluşi şi factorii de natură etică
(principii etice şi morale – responsabilitate socială prin acte de caritate, voluntariat,
măsuri pentru combaterea sclaviei sau a exploatării minorilor).
Figura 8.1. Analiza PEST(ELE)
Sursa: adaptat din https://www.professionalacademy.com/blogs-and-advice/marketing-theories---

pestel-analysis , accesat online la data de 24.02.2021
Analiza micromediului restrânge analiza la nivelul pieței corespunzătoare domeniului

de activitate al organizației. Ȋn acest sens, se poate utiliza modelul lui PORTER.
Conform acestuia, sunt cinci forţe ale concurenției ce trebuie luate ȋn considerare ȋn
analiza pieței:
- puterea furnizorilor (de influență / de negociere);
- amenințarea „noilor veniți”;
- amenințarea substituenților;
- rivalitatea pieței (concurența deja existentă);
- puterea clienților (de influență / de negociere).
O analiză generală, centralizată a mediului intern şi extern al firmei se poate realiza
cu ajutorul analize SWOT. Aceasta reflectă capacitatea organizației de a face față
provocărilor, atât din partea factorilor interni (S = strenghts = puncte forte, W =
weaknesses = puncte slabe), cât și a celor externi (O = oportunities = oportunități, T
= threats = amenințări).
Figura 8.2. Analiza SWOT
Sursa: adaptarea autorului
Bineȋnțeles, dacă sunt mai multe puncte slabe decât puncte tari, inițiativa nu este
indicată.
Posibile variante de completare a unei analize SWOT:
Sursa: adaptarea autorului

5. Planul operațional prezintă următoarele caracteristici:
- nu este indicat numai ȋn cazul unei afaceri implicate ȋn activități specifice de

producție (- ȋn cazul prestării de servicii se oferă detalii cu privire la operatiunile de
asamblare, ȋmpachetare, livrare, etc.);
- descrierea furnizorilor (se pot repeta informațiile ȋn segmente diferite ale planului
de afaceri);
- descrierea spațiilor de producție;
- capitalul tehnic utilizat (materiile prime, materiale, utilaje - pot fi anexate chiar
poze ale utilajelor și oferte de preț);
-descrierea procesului tehnologic;
- controlul calității;
- capacitatea de producție și productivitatea;
- stocarea/depozitarea;
- impactul asupra mediului;
- activități post – vânzare – garanții, retururi;
- obiective operaționale.
6. Ȋn segmentul alocat planului organizațional:

- se stabilesc regulile cu privire la deținerea, conducerea și funcționarea
organizației (acțonarii, nivelurile de autoritate, echipa de management, număr de
angajați)
- se descriu responsabilitățile și rolul celor implicați ȋn funcționarea societății.
Elocventă ar fi ȋn acest caz, organigrama, despre care vom afla mai multe, ȋn
unitatea de ȋnvățare 7.
- se stabilesc obiective privind personalul.
7. Planul financiar – contabil trebuie să se bazeze pe date bine documentate,

realiste și cuprinde cel puțin următoarele date:
- calculul costurilor (atât al celor inițiale, pentru demararea activității, cât și al celor
de funcționare)
- calculul cifrei de afaceri
- profitul și rata profitului
- pragul de rentabilitate
- cash-flow-ul (fluxul de numerar, pentru a se evidenția că există resursele necesare

desfașurării activității)
- obiectivele financiare vizate.
Explicații și detalii despre modul de calcul al acestor indicatori economico-financiari

se regăsesc ȋn unitatea de ȋnvățare 9.
8. Managementul riscurilor presupune ȋn primul rând identificarea riscurilor

potențiale și formulrea unor strategii/soluții de rezervă (planul B).
O prezentare a tipurilor de riscuri ce se pot materializa pe parcursul desfășurării

activității unei organizații se regăsesc ȋn unitatea de ȋnvățare 5.
9. Pentru implementarea planului de afaceri este indicată organizarea planului de

acțiune cu ajutorul diagramei Gantt.
Figura 8.1. Diagrama Gantt
Sursa: adaptare personală
Deasemenea, se impune controlul planului de afaceri prin compararea realizărilor

cu previzionările/obiectivele (analiza eficacității activității desfășurate) și adaptarea
acestuia la condiţiile dinamice ale mediului real de afaceri (condiţiile pieţei,
tehnologice, legislative, de mediu, etc.).
10. De obicei, pentru un plus de credibilitate, planul de afaceri are la final și o

secțiune de anexe (studii de piață, liste de preturi, copii dupa contracte, etc.).
Să ne reamintim...
Structura planului de afaceri cuprinde: pagina introductivă, sumarul, descrierea
afacerii, planul de marketing, planul operaţional, planul organizţional, planul
financiar-contabil, managementul riscurilor, implementarea planului de afaceri,
Anexe.
TO DO:
Precizați și argumentați metoda considerată mai eficienă ȋn prezentarea planului de
afaceri – metoda narativă sau cea bazată pe grafice și tabele.
8.4. Rezumat
- Planul de afaceri reprezintă un document ȋntocmit pe baza unei analize
previzionare, cu scopul de a trasa parcursul organizației pe următorii trei –
cinci ani.
- Planul de afaceri are atât utilitate externă (dacă este ȋntocmit cu scopul de a obține
finanțare, de a atrage noi investitori sau de a ȋncheia parteneriate), cât şi internă,
având rolul de a ghida întreprinzătorul => are rol de instrument de comunicare, de
conducere dar și de măsură și control.
Nu există un format general acceptat ȋnsă, ȋn general, structura planului de afaceri
cuprinde: pagina introductivă, sumarul executiv, descrierea afacerii, planul de
marketing, planul de marketing, planul operațional, planul organizațional, planul
financiar-contabil, managementul riscurilor, implementarea planului de afaceri,
anexele.

1. Enumerați părțile componente al planului de afaceri.
2. Specificați care sunt informațiile cere nu pot lipsi din planul organizațional, ca parte
integrantă a planului de afaceri.
3. Ce parte a planului de afaceri se elaborează ultima dar se plasează prima ȋn structura
planului de afaceri?
4. Cum este recomandat să fie conceput planul de afaceri – narativ sau sinoptic? Argumentați
răspunsul ales.
5. Ce reprezintă analiza PESTELE?

1. Care din următoarele afirmaṭii referitoare la sinteza planului de afaceri este adevărată:
a) reprezintă prima etapă ȋn elaborarea planului de afaceri ṣi redă numai elementele cheie,
astfel ȋncȃt să stȃrnească interesul celui care ȋl citeṣte ;
b) se elaborează la ȋnceputul planului de afaceri, dar este inclusă la finalul acestuia;
c) nu reprezintă un capitol obligatoriu ȋn structura planului de afaceri.
d) se ȋntocmeṣte ultima, dar este inclusă la ȋnceputul planului de afaceri, prezentȃnd succint
elementele cele mai importante, astfel ȋncȃt să stȃrnească interesul celui care ȋl citeṣte.
2. Planul financiar, capitol important al planului de afaceri, nu cuprinde :

a) situaṭia cheltuielilor ṣi a veniturilor;
b) cash - flow-ul;
c) analiza pragului de rentabilitate;
d) politica de preṭ.
3. Planul de afaceri reprezintă:

a) un instrument de comunicare;
b) un instrument de conducere;
c) un instrument de măsură și control;
d) toate variantele enumerate.
4. Se cunosc următoarele informații:

1.situația cheltuielilor și a veniturilor
2.proiecțiile de flux de numear
3.bilanțul contabil
4.analiza pragului de rentabilitate
5.ierarhizarea clienților ȋn funcție de aportul la veniturile firmei
6.cota relativă de piață a firmei;
7.organigrama firmei;
8.structura departamentului financiar - contabil al firmei.
Care dintre variantele de mai jos se regăsesc ȋn structura planului financiar al afacerii?
a) 4-5-6-7;
b) 1-2-3-4;
c) 1-3-5-8;
d) 2-4-6-7.
Răspunsuri corecte: 1 d; 2 d; 3 d; 4 b.
8.7. Bibliografie
• Mariotti Steve, Glackin Caroline - Antreprenoriat. Lansarea si administrarea
unei afaceri, Editura Bizzkit, Bucuresti, 2012
• Daniel Anton, Paula Toma, Propriul meu plan de afaceri, CD, Editura
Rentrop &Straton , Bucuresti, 2013
Unitatea de învăţare 9. Planul de afaceri 2 - consolidare
Cuprins
9.1. Principalii indicatori economico-financiari necesari ȋn elaborarea şi fundamentarea
planului de afaceri
9.2. Rezumat
9.6. Bibliografie
Introducere
Așa cum s-a putut observa pe parcursul unității de ȋnvățare anterioare, indiferent de
scopul pentru care este elaborat, planul de afaceri trebuie să ofere anumite informații
obligatorii. Printre acestea se regăsesc o serie de date financiar-contabile, multe
dintre acestea putând fi sintetizate sub forma unei palete largi de indicatori
economico-financiari. Ȋn această unitate de ȋnvățăre vor fi prezentați pe scurt,
indicatorii economico-financiari cei mai cunoscuti și utilizați ȋn elaborarea şi
fundamentarea planului de afaceri.

✓ Cunoașterea principalilor indicatori economico-financiari necesari ȋn
elaborarea planului de afaceri
✓ Familiarizarea cu modul de calcul al principalilor indicatori economico-
financiari utilizați ȋn elaborarea planului de afaceri
✓ Ȋnțelegerea utilității utilizării indicatorilor economico-financiari ȋn
elaborarea planului de afaceri

9.1. Principalii indicatori economico-financiari necesari ȋn elaborarea şi
fundamentarea planului de afaceri
Din punct de vedere fiscal, ȋntreprinzătorul trebuie să acorde o atenţie specială
tipului de impozite ce urmează să le achite, atât către bugetul de stat, cât şi către
bugetul asigurărior sociale de stat ( impozit pe profit / venit - ȋn funcţie de obiectul de
activitate, TVA, impozite pe salarii, contribuţii salariale, redevenţe, etc.). Tipurile de
impozite, taxe și contribuții pe care firma trebuie să le plătească poartă denumirea
generică de vector fiscal.
Toate impozitele sunt reglementate prin Codul Fiscal, care este structurat pe capitole
(impozit pe profit, impozit pe venit, TVA, contribuţii, accize, impozite și taxe
locale). Modul de declarare a acestora este reglementat prin Codul Fiscal.
De exemplu, dacă ȋn cazul entităţilor plătitoare de impozit pe profit se aplică o

cotă de 16% la profitul fiscal, societăţile plătitoare de impozit pe venit plătesc un
impozit de 1% sau 3% din venituri, iar persoanele fizice autorizate, ȋntreprinderile
individuale şi cele familiale plătesc 10% dar, aplicat la: ȋncasări – plăţi + plăţi
nedeductibile (trebuie avut ȋn vedere Codului Fiscal actualizat cu modificările şi
completările aduse la data realizării analizei).
Aceasta deoarece, la acestea din urmă se iau ȋn calcul ȋncasările şi plăţile efective, ȋn
timp ce, societăţile calculează veniturile şi cheltuielile pe baza facturilor emise /
primite.
Urmărirea modului de completare şi ulterior de declarare este foarte importantă

dearece, omisiunile de declarare generează sancţiuni, atât pentru administratorul
entităţii, cât şi pentru acţionari, existând riscul ȋntocmirii unui cazier fiscal.
Cash Flow
Deşi mulţi dintre cei implicati ȋn mediul de afaceri cunosc faptul că o companie
trebuie să dețină un cash flow pozitiv, puţini ştiu ce reprezintă acesta şi de ce este
atât de util pentru specialişti.
Mai mult, statistica arată că aproximativ 80% din IMM-urile din România au
probleme în realizarea şi menţinerea unui cash flow pozitiv.
Pe scurt, cash flow-ul oferă informaţii despre rulajul banilor şi reprezintă diferanţa
dintre încasările şi plăţile curente ale unei firme, mai exact, diferenţa dintre intrările
şi ieşirile de bani ale firmei.
Prin urmare, cash flow-ul negativ apare atunci când plăţile sunt mai mari
decât intrările de numerar ale firmei, rezultând o pierdere şi implicit probleme de
lichiditate. Situaţia inversă, ȋn care plăţile sunt mai mici decât intrările de numerar ale
firmei, evidenţiază un cash flow pozitiv. Cash flow-ul are rolul de a defalca bugetul
pe perioade de timp relativ mici (săptămâni, luni, trimestre), sau pe perioade mai
mari (1 semestru sau chiar 1 an ) şi se realizează după ce se estimează bugetul anual
al firmei, fiind utilizate informaţiile din bugetul previzionat.
Componentele unui cash flow sunt următoarele:
a) Cash flow operaţional (din exploatare) - este acel cash flow generat de
operaţiuni interne, adică banii care sunt încasaţi din vânzarea produsului sau
serviciului firmei. Aceasta ar trebui să fie cea mai importantă sursă de venit deoarece
este generată intern şi firma este direct responsabilă de acesta;
b) Cash flow de investiţii înseamnă banii generaţi intern dar nu din activităţile
principale, ci din activităţi non-operaţionale ( include banii care sunt acordaţi
investiţiilor de echipamente sau mijloace fixe );
c) Cash flow-ul financiar - provine doar din surse externe precum debitori,
acţionari sau investitori care sunt interesaţi să investească în firmă.
Investitorii analizeaza raportul de flux de numerar pentru a decide daca investesc

intr-o companie sau daca societatea genereaza suficient disponibil de bani pentru a-şi
plăti datoriile.
Sunt doua metode de a intocmi raportul de cash flow: metoda indirectă şi metoda
directă.
1.Metoda indirectă de intocmire a fluxului de numerar
Metoda indirectă porneşte de la rezultatul net contabil care este ajustat cu tranzacţiile
contabile ce nu generează mişcare de numerar (amortizare, provizioane). Este metoda
cea mai des folosită de companii.
Schema metodei indirecte arată astfel:
Rezultatul contabil net
+ Ajustări nemonetare ( Amortizare, Provizioane, Diferenţe de curs valutar )
+Modificări ale activelor şi pasivelor curente ( creşteri/descreşteri ale soldului de

client, cresteri/descreşteri ale soldului de furnizori, creşteri/descresteri ale soldului de
stocuri )
= Flux de numerar generat din activităţile operationale
+/- Vȃnzări/ cumpărari de active imobilizate
= Flux de numerar generat din activităţile de investiţii
+/- Ȋmprumuturi bancare
- Dividende plătite
= Flux de numerar generat din activităţile de finanţare
2. Metoda directă de ȋntocmire a fluxului de numerar – este o metodă mai uşor de

ȋnţeles de către nespecialişti şi este folosită atunci cand se ţine evidenţa plăţilor pe
fiecare categorie: operaţional, investiţii, finanţare.
Schema metodei directe arată astfel:
Ȋncasări de la clienţi
- Plăţi către furnizori
- Plăţi către angajaţi
- Plăţi de taxe
= Flux de numerar generat din activităţile operaţionale
+/- Vȃnzări/ cumpărări de active imobilizate
= Flux de numerar generat din activităţile de investiţii

+/- Ȋmprumuturi bancare
- Dividende plătite
= Flux de numerar generat din activităţile de finanţare
Concepte utile ȋn elaborarea unui cash – flow:
• Fluxul de numerar generat din activitati operaţionale - arată dacă compania

reuşeşte să genereze numerar din activităţile operaţionale: incasări de la
clienţi şi plăţi către furnizori, salariaţi, taxe. O companie care nu generează
disponibil de numerar din activitatea operaţională va atrage semne de
ȋntrebare din partea investitorilor, creditorilor.
• Fluxul de numerar din a activităţile de investiţii - include tranzacţiile

companiei de cumpărare de noi active imobilizate sau de vȃnzare a activelor
existente. Informaţia este elocventă deoarece, companiile care nu generează
disponibilităţi din activităţile operaţionale ȋncep să-şi vȃndă din bunurile
companiei ( active ) pentru a-şi putea continua activitatea.
• Fluxul de numerar generat de activităţile de finanţare - prezintă operaţiunile

de primire sau de rambursare a creditelor şi dividendele plătite acţionarilor. O
companie poate să atragă noi surse de finanţare pentru a-şi finanţa dezvoltarea
afacerii sau pentru a susţine pierderile financiare generate de activitatea
operaţională.
• Ajustări nemonetare - metoda indirectă de prezentare a fluxului de numerar,

ajustează profitul contabil cu tranzacţiile contabile care nu generează mişcare
de numerar (amortizare, provizioane) deoarece, ȋnregistrarile contabile din
contul de profit si pierdere nu tin cont de ȋncasările şi plăţile efectuate de
companie.
• Modificări ale activelor şi pasivelor curente - creşterile de active curente

(clienţi, stocuri) generează ieşire de numerar, iar descreşterea lor duce la un
plus de disponibilităţi. Creşterea soldului pentru pasivele curente (furnizori,
taxe de plată) determină o creştere de numerar, iar descreşterea soldului
generează plus de disponibil.
Active:
- imobilizări necorporale (cheltuieli de constituire, softuri, licențe, brevete);
- imobilizări corporale (sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un

an si au o valoare mai mare decat limita prevazuta de reglementarile legale in
vigoare – valoarea actuală este de 2500 lei: terenuri, utilaje, mașini,
mobilier,animale de tracțiune, etc);
- imobilizări financiare (cumpărare de acțiuni la alte firme, obligațiuni);
- active circulante: obiecte de inventar (sunt utilizate pe parcursul unei perioade

mai mici de un an și au o valoare mai mică decat limita prevazuta de
reglementarile legale in vigoare – valoarea actuală este de 2500 lei), stocuri de
mărfuri, materii prime, casa/banca, debitori diverși, clienți, taxe de recuperat de
la stat (TVA, fonduri de concedii medicale, impozite pe profit achitate ȋn plus),
etc.;
- cheltuieli ȋnregistrate ȋn avans către furnizori.
Pasive:
- capitaluri proprii (active nete = total active – datorii) reprezintă dreptul

acționarilor asupra activelor entității, dupa deducerea tuturor datoriilor și
cuprind: capitalul social + rezerve + profit/pierdere + rezultat reportat;
- provizioane pentru riscuri și cheltuieli;
- datorii (capital străin);
- venituri primite ȋn avans.
Capitaluri permanente = capitaluri proprii + datorii pe termen lung
Cifra de afaceri reprezintă un indicator folosit pentru a evalua vânzările

realizate de o entitate pe parcursul unei anumite perioade, conform obiectului său de
activitate. In cadrul reglementărilor contabile, cifra de afaceri neta cuprinde „sumele
rezultate din vanzarea de produse şi furnizarea de servicii care se ȋnscriu ȋn
activitatea curentă a entităţii, dupa deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe
valoarea adaugată, precum şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri ( O.M.F.P.
nr. 1.802/2014 ). => valoare vânzări ≠ venituri
Venituri = valoare vânzări + venituri din dobânzi + diferențe de curs valutar
Costurile de producţie reprezintă expresia valorică a consumului de factori de

producţie utilizaţi ȋn activitatea firmei. Trebuie evitată confuzia dintre costurile de
producţie şi cheltuieli, acestea din urmă reprezentând totalitatea plăţilor ȋnregistrate
pentru derularea activităţii entităţii, pe parcursul unei perioade contabile şi care se
înregistrează în evidenţa contabilă a acelei perioade.
Ȋn funcţie de modul ȋn care au contribuit la realizarea producţiei, costurile se ȋmpart

ȋn costuri directe şi costuri indirecte ( de regie).
Costurile directe sunt legate în mod direct de fabricarea bunurilor economice

şi includ includ costul materiilor prime şi al materialelor încorporate, cheltuielile
directe cu forţa de muncă şi alte cheltuieli de producţie ce contribuie direct la
obţinerea bunurilor economice finale.
Costurile indirecte – includ cheltuielile administrative, costurile de desfacere,

chiriile, salariile personalului administrativ, publicitate, dobânzi, etc., ȋn general,
cheltuieli cu factorii de producţie care nu contribuie ȋn mod direct la obţinerea
produsului final.
Ȋn funcţie de reacţia la modificarea producţiei, costurile sunt ȋmpărţite ȋn fixe şi

variabile.
Costurile variabile sunt cele care se modifică ȋn acelaşi sens cu producţia, dar
nu neapărat direct proporţional cu aceasta (cheltuieli cu materii prime, materiale
auxiliare, salariile directe, etc).
Costurile fixe sunt independente de volumul producţiei, fiind constant pe

termen scurt (amortizarea, salariile personalului administrativ, cheltuieli de
ȋntreţinere, etc.).
Amortizarea exprimă consumul de mijloace fixe (utilaje, clădiri, etc) şi se

calculează ca raport ȋntre valoarea activelor fixe şi durata normală de funcţionare
stabiliă ȋn “ Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a
mijloacelor fixe”.
O altă confuzie ce trebuie evitată este cea ȋntre profitul contabil şi profitul fiscal.
Astfel,
Profitul contabil brut = total venituri – total cheltuieli, ȋn timp ce
Profitul fiscal (impozabil) = total venituri – total venituri neimpozabile – total

cheltuieli efectuate ȋn scopul realizării de venituri + total cheltuieli nedeductibile.
Exemplu de venituri neimpozabile : veniturile obtinute de către o societate ca

dividende ȋncasate de la o altă societate la care și-a adus aportul la capitalul social.
Exemplu de cheltuieli nedeductibile: cheltuielile cu protocolul care depăşesc

limitele legale, cheltuielile cu amenzile şi penalităţile către autorităţile statului,
cheltuielile cu sponsorizările, etc.
Impozitul pe profit se calculează ca procent la profitul fiscal.
Profitul contabil net (de repartizat) = profit contabil brut – impozit pe profit
Cota de piață
- Cota de piață absolută = CA firmă / CA totală *100
- Cota de piață relativă = CA firmă / CA lider
sau
= cota de piață firmă / cota de piață lider
Așadar, cota de piață relativă se poate calcula atât ca raport ȋntre cifra de afaceri
a firmei analizate și cifra de afaceri a firmei lider, cât și ca raport ȋntre cota de piață a
firmei analizate și cota de piață a firmei lider (rezultatul este același).
Dar, pentru a determina cota relativă de piață pentru firma lider, raportarea se
face la concurentul principal al firmei lider (firma de pe locul secund), astfel:
- Cota de piață relativă a liderului = CA lider / CA concurent principal
sau
Cota de piață relativă a liderului = cota de piață lider / cota de piață

concurent principal
Rata datoriilor ȋn funcție de activele totale este un indicator general al ȋndatorării și
se calculează ca raport ȋntre total datorii și total active (ȋn mod normal, această rată a
datoriilor trebuie sa fie mai mică sau egală cu 1).
Rata datoriilor/AT = Total datorii / Total active
Rata datoriilor ȋn funcție de capitalul propriu (gradul de ȋndatorare) cuantifică

mărimea finanțării externe ȋn raport cu posibilitatea autosusținerii unei firme și se
calculează ca raport ȋntre datoriile totale şi capitalul propriu (este recomandat ca
acest indicator să fie mai mic de 0,5).
Rata datoriilor/KP = Total datorii / Capital propriu
Cu cât rata datoriilor este mai mare, cu atât riscul financiar al entității este mai mare.
Dar, in același timp, marja acceptabilă diferă de la domeniu la domeniu, fiind
recomandată raportarea la media domeniului de activitate.
Teoria si practica economică opereaza cu mai multe tipuri de rate ale rentabilitatii,
dintre care rata rentabilităţii economice (rata de randament) şi rata rentabilităţii
financiare sunt cele mai cunoscute şi utilizate.
Rata rentabilităţii economice se calculează ca raport procentual ȋntre profitul net

obţinut de companie şi valoarea activelor utilizate ( Pr net / Active totale x100 ) -
ROA (Return on Total Assets) sau Rata rentabilitatii activelor – este cea mai
raspandita rata din cadrul ratelor rentabilitatii economice. Aceasta măsoara gradul de
rentabilitate al intregului capital investit in entitate.
Rata rentabilităţii financiare se calculează ca raport procentual ȋntre profitul net

obţinut de companie şi valoarea capitalului propriu ( Pr net / K propriu x100 ) - ROE
(Return on Common Equity) – Rata rentabilitatii capitalului propriu - reflecta
eficienta utilizarii capitalurilor.
Marja comercială (MC) și adaosul comercial (AC) sunt de asemenea, doi indicatori
economico-financiari utili ȋn construirea planului de afaceri care ȋnsă, de asemenea,
pot genera confuzii.
Dar, dacă avem ȋn vedere modul de calcul și semnificația rezultatului, conceptele se
clarifică.
Marja și adaosul comercial sunt utilizate și analizate ȋn special ȋn situația
activităților comerciale și se poat determina atât pe unitatea de produs, cât și pentru
ȋntreaga cantitate de marfă, astfel;
MC % =
sau
MC% =
AC % =
sau
AC % =
Așadar, adaosul comercial are ȋn vedere prețul de achiziție (costul de achizitie) al

mărfii, ȋn timp ce marja comercială se raportează la prețul de vânzare. Aceasta din
urmă este foarte utilă ȋn situația ȋn care se dorește acordarea unui discount deoarece,
o reducere mai mare decât această marjă generează pierderi. Așadar, pentru a- și
asigura/păstra profitabilitatea, entitățile economice nu trebuie să se limiteze la
adaosul comercial ci, trebuie să aibă ȋn vedere și nivelul marjei comerciale deoarece,
discountul trebuie să fie mai mic decât marja comercială.
Dar, acești doi indicatori pot fi utilizați și ȋn cazul activităților de producție de bunuri
economice materiale, cât și al prestărilor de servicii. Ȋn acest caz, raportarea nu se
mai face la costul de achiziție al mărfii ci, la costul de producție, iar marja de profit
devine marja profitului comercial, astfel:
MC % =
AC % =
Prag de rentabilitate => Pr = 0
- cantitativ: QPR =
- valoric: CAPR = ; = marja cheltuielilor variabile
sau: CAPR = ; = marja cheltuielilor
variabile medii
- număr zile: zile PR = X 360
Dar, activitatea entităților economice și implicit rentabilitatea acestora nu poate

fi planificată și analizată fără a se lua ȋn calcul și riscurile potențiale (riscuri naturale,
risc politic, risc economic, risc financiar, risc valutar, risc de faliment, risc generat de
evoluția tehnologiei, risc comercial, etc), riscuri ce trebuie identificate și incluse ȋn
planul de afaceri astfel ȋncât, să se identifice pârghiile prin care să se evite
materializarea acestora sau să se diminueze impactul concretizării lor.
Analiza risculului economic, cunoscut și sub denumirea de risc de exploatare sau risc
operațional, vizează posibilitatea neacoperirii costurilor de producție prin venituri și
impune utilizarea unor indicatori specifici, precum: marja de securitate, indicele de
securitate, coeficientul de volatilitate sau rata cifrei de afaceri la pragul de
rentabilitate.
Diferența dintre cifra de afaceri realizată şi cifra de afaceri aferentă pragului de

rentabilitate reprezintă marja de securitate (MS), un coeficient absolut de securitate.
MS = CArealizată- CA PR
Indicele de securitate (Is ) este un coeficient relativ de sigurantă care evidenţiază

gradul de securitate de care dispune entitatea economică, astfel:
Așadar, marja de securitate evoluează ȋn același sens cu indicele de securitate, iar

acesta din urmă, ȋn sens invers cu gradul de risc.
Coeficientul de volatilitate (Iv) denumit și indicator de poziție față de pragul de

rentabilitate, reflectă de asemenea, capacitatea entității economice de a face față
fluctuațiilor inerente ale pieței.
= x 100
Ȋn funcție de rezultatele reflectate de acest coeficient, entitățile economice

(ȋntreprinderile) se pot găsi, conform studiilor economistului francez Pierre
Vernimmen, în următoarele situaţii63:
- instabilă, dacă cifra de afaceri realizată se situează cu până la 10% peste pragul de
rentabilitate;
- relativ stabilă, dacă cifra de afaceri realizată este cu până la 20% mai mare decât
cea corespunzătoare pragului de rentabilitate;
- confortabilă, atunci când cifra de afaceri realizată depăşeşte pragul de rentabilitate

cu mai mult de 20%.
63
Vernimmen Pierre (1988), Finance d’entreprise, Analyse et gestion, 4 edition, Paris, Ed Dalloz, p. 204
Dacă pentru acești trei indicatori (marja de securitate, indicele de securitate și
coeficientul de volatilitate) gradul de risc este invers proporțional cu valoarea lor,
situația este opusă dacă analizăm rata cifrei de afaceri la pragul de rentabilitate
( ).
Astfel, o rată a cifrei de afaceri mare, reflectă un grad de risc ridicat, și invers, o rata
mică, reflectă un risc operațional scăzut.
TO DO:
Precizați informația considerată ȋn opinia dumneavoastră indispensabilă ȋn structura
planului financiar – contabil, parte integrantă a planului de afaceri.
9.2. Rezumat
Ȋntreprinzătorul nu trebuie să fie specialist ȋn toate segmentele pe care este ȋmpărțită
o afacere (management, marketing, legislație, resurse umane, fiscalitate,
contabilitate, economie) ȋnsă, pentru a putea implementa planul de afaceri, acesta
trebuie să fie familiarizat cu o serie de concepte și indicatori specifici (analiza
SWOT, analiza PEST, modelul PORTER, cifra de afaceri, profit contabil, profit
fiscal, marja de profit, marja de siguranță, indicele de siguranță, indicele de
volatilitate, cash – flow, capitaluri proprii, prag de rentabilitate, rata profitului, cota
de piață, grad de ȋndatorare, ș.a.m.d.). Aceasta deoarece, numai cunoscând
semnificația și utilitatea acestora poate ȋnțelege interdependența și implicațiile unor
decizii luate ȋn compartimente diferite și poate urmări și actualiza/adapta planul de
afaceri, ȋn funcție de situația de fapt.

1. Rata rentabilității activelor totale reprezintă:
a) profitul obṭinut la 100 u.m. cifră de afaceri;
b) raportul procentual dintre profitul net ṣi valoarea activelor totale;
c) raportul procentual dintre profitul fiscal ṣi valoarea activelor totale utilizate;
d) raportul procentual dintre profitul net ṣi valoarea activelor circulante utilizate.
2. Cifra de afaceri reprezintă un indicator folosit pentru a evalua vânzările realizate de o

entitate pe parcursul unei anumite perioade, conform obiectului său de activitate. Conform
reglementărilor contabile ȋn vigoare, cifra de afaceri netă cuprinde sumele rezultate din
vanzarea de produse şi furnizarea de servicii care se ȋnscriu ȋn activitatea curentă a entităţii,
după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adaugată, precum şi a altor taxe
legate direct de cifra de afaceri.
Precizați în care din următoarele variante se ȋncadrează cele două afirmații:
3. Pragul de rentabilitate semnifică:

a) punctul ȋn care economiile entității sunt nule;
b) punctul optim al activităṭii antreprenoriale;
c) profitul minim care ȋl motivează pe ȋntreprinzător să continue activitatea;
d) punctul ȋn care profitul este zero.
4. Rata profitului ȋn funcṭie de cifra de afaceri exprimă:

a) cifra de afaceri ȋn funcṭie de capitalul investit;
b) profitul obṭinut la 100 u.m. cost de productie;
c) profitul obṭinut la 100 u.m. cifră de afaceri;
d) valoarea procentuală a profitului.
5. Cota absolută de piaṭă se calculează ca:

a) raport procentual ȋntre cifra de afaceri a firmei ṣi cifra de afaceri a pieṭei;
b) raport procentual ȋntre cifra de afaceri a pieṭei ṣi cifra de afaceri a firmei;
c) diferență ȋntre cifra de afaceri a pieṭei ṣi cifra de afaceri a firmei;
d) raport procentual ȋntre cifra de afaceri a firmei ṣi cifra de afaceri a firmei lider.
1. Se cunosc urmatoarele informații la nivelul unei firme care produce bunul “X”:
- cantitatea produsă 200 de bucăți;
- prețul de vânzare 750 lei;
- costul total fix 7000 lei;
- costul variabil mediu 50 lei.
Având ȋn vedere că firma obține venituri exclusiv din comercializarea bunului economic
„X”, pragul de rentabilitate exprimat cantitativ este de:
a) 100 bucăți;
b) 10 bucăți;
c) 85 bucăți;
d) 150 bucăți.
2. Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței, pe piața de telefonie mobilă din

România, la sfârșitul anului 2014, cota de piață absolută liderului (Orange) a fost de
aproximativ 43%, iar a concurentului principal (Vodafone) de 29,2 %. Ȋn aceste
condiții, cota de piată absolută ȋmpărțită ȋntre ceilalti operatori și cota relativă de
piață a concurentului principal a fost de:
a) 57% și 1,47;
b) 27,8% și 0,68;
c) 0,68 și 27,8%;
d) 27% și 1,47.
3. O microȋntreprindere care comercializează bunul economic „X” la un preț de 10 lei,

realizează o cifră de afaceri de 9000 lei. Cantitatea aferenta pragului de rentabilitate este de
550 de bucăți. Ȋn aceste condiții, indicele de securitate și marja de securitate sunt:
a) nu se pot determina;
b) 38,89% și 3500 lei;
c) 3500 lei și 38,89%;
d) 200% și 5500 lei.
4. Profitul contabil și profitul fiscal sunt doi indicatori de rezultate identici. Astfel, ambii
indicatori se calculează ca diferență intre veniturile totale și cheltuielile totale ale firmei.
Stabiliți valoarea de adevăr a celor doua afirmații:
a) ambele afirmații sunt false;
b) ambele afirmații sunt adevărate;
5. Din situațiile financiare aferente anului fiscal 2015, firma Alfa S.R.L se cunosc
următoarele date.:
- ȋncasări clienți: 35.000 lei;
- plăți către furnizori: 19.800 lei;
- impozite și taxe achitate: 7800 lei;
- salarii plătite: 6800 lei;
- cumpărări de active imobilizate: 5000 lei;
- ȋmprumuturi bancare: 6000 lei;
- dividende plătite: 7.000 lei;
- venituri din cedarea activelor: 7800 lei;
- venituri din penalități: 5700 lei.
Cash-flow-ul firmei prin metoda directă de ȋntocmire a fluxului de numerar, conform datelor
este:
a) 8.100 lei;
b) 13.100 lei;
c) 8880;
d) – 8100.
Răspunsuri corecte: 1 b; 2 b; 3 b; 4 a; 5 a.

Rezolvați testul TO DO și testul de autoevaluare de la sfârșitul unității de ȋnvățare
nr.8. Argumentați răspunsurile alese la grile și detaliați calculele necesare rezolvării
testului TO DO și grilelor tip problemă.
9.6. Bibliografie
• Daniel Anton, Paula Toma, Propriul meu plan de afaceri, CD, Editura
Rentrop &Straton , Bucuresti, 2013
• O.M.F.P. nr. 1.802/2014
Unitatea de învăţare 10. Impactul antreprenoriatului asupra dezvoltării
economice
Cuprins
10.2. Analiza retrospectivă a interdependenței antreprenoriat – competitivitate economică la
nivelul UE
10.4. Rezumat
10.7. Bibliografie
Introducere
Scopul acestui capitol constă ȋn sublinierea, atât din punct de vedere teoretic cât și
empiric a corelației cantitative și calitative dintre rata antreprenorială și
competitivitatea economică, respectiv dezvoltarea economică, precum și ȋn
identificarea pe baza experiențelor comparate a pârghiilor necesare implementării
eficiente a strategiilor antreprenoriale ȋn România.

✓ Ȋnțelegerea corelației antreprenoriat – competitivitate – dezvoltare
economică
✓ Identificarea pârghiilor de ȋncurajare a antreprenoriatului
✓ Ȋnțelegerea necesității adaptării politicilor și stategiilor socio-economice
de ȋncurajare a antreprenoriatului la specificul culturii antreprenoriale
din țara vizată.

Dezvoltarea economică sustenabilă, un proces complex, multidimensional, ce
generează progresul general al umanității ca urmare a schimbărilor pozitive atât din
punct de vedere al rezultatelor macroeconomice, cât și al structurilor sociale,
instituţiilor naţionale și atitudinii populației, reprezintă o condiție sine qua non ȋn
lupta pentru rezolvarea actualelor probleme economice, sociale și de mediu
(inegalităţilor sociale, sărăciei, ȋncălzire globală) și implicit, un obiectiv omniprezent
ȋn procesul elaborării și implementării politicilor publice, la toate nivelele – local,
regional, național, dar si supranațional.
Din această perspectivă, competitivitatea și antreprenoriatul, reprezintă doi indicatori

cheie ai dezvoltării economice, două variabile intens studiate, analizate și dezbătute,
atât din perspectivă individuală, cât și din punct de vedere al influenței reciproce.
Având ȋn vedere că din punct de vedere calitativ, activitatea umană în general, a

înregistrat un salt important, odată cu debutul activităților antreprenoriale, teoria și
practica antreprenorială, relevă un punct de vedere unanim acceptat:
antreprenoriatul reprezintă motorul sistemului economiei de piață, factorul
determinant al creșterii competitivității și implicit, dezvoltării economice
sustenabile.
Aceasta deoarece, aportul la ȋnscrierea pe un trend crescător a rezultatelor
macroeconomice prin sporirea gradului de ocupare și accesarea unor piețe noi,
sporirea productivității ca urmare a inovărilor generate și implicit, contribuția la
creșterea coeziunii sociale prin diminuarea sărăciei și excluziunii reprezintă
consecințe indubitabile.
Din această perspectivă, studiile fundamentate pe date empirice, au condus la
aceeași concluzie: volumul, structura, calitatea și intensitatea activităților
antreprenoriale influențează decisiv creșterea și competitivitatea economiilor
naționale, doi factori fundamentali ȋn procesul dezvoltării economice. Acest efect ȋn
lanț generat activitățile antreprenoriale, sugestiv reflectat ȋn modelul de dezvoltare
economică formulat de profesorul Michael Porter este ilustrat sintetic ȋn figura nr.
10.1
Figura 10.1. Circuitul antreprenoriat – dezvoltare economică
Sursa: prelucrarea autorului
Mai mult, raportarea la modelul lui Porter ȋn elaborarea celui mai cunoscut
studiu anual privind antreprenoriatul, The Global Entrepreneurship Monitor,
demonstrează aplicabilitatea și utilitatea practică a acestuia și subliniază, corelația
antreprenoriat – competitivitate – dezvoltare economică.
Odată conștientizat impactul pozitiv al antreprenoriatului asupra economiei și
societății, antreprenoriatul a fost si este promovat la nivel național, european și
mondial prin crearea, coordonarea și implementarea unui cadru strategic, legislativ și
financiar favorabil, adaptat nivelui de competitivitate economică.
Creșterea și competitivitatea economică reprezintă așadar, pilonii dezvoltării
economice, piloni a căror evoluție este direct influențată de procesul de sistematizare
fundamentată pe inovație și implicit, pe antreprenoriat.
Să ne reamintim...
Antreprenoriatul ȋși aduce un aport considerabil la sporiraea rezultatelor
macroeconomice și la creșterea coeziunii sociale prin diminuarea sărăciei și
excluziunii.
10.2. Analiza interdependenței antreprenoriat – competitivitate economică la

nivelul UE
Economiie Uniunii Europene, ca parte integrantă a tabloului economic mondial, se
ȋncadrează ȋn trendul de ansamblu ȋn privinţa interdependenței antreprenoriat –
competitivitate. Din prisma corelației dintre rata totală a antreprenoriatului și indicele
competitivității globale, datele empirice susţin acest punct de vedere.
Pentru exemplificare, raportarea a avut ca raportare ȋn timp perioada 2008 – 2015,
(perioadă ȋn care Marea Britanie era membră UE), iar evoluția celor două variabile,
ilustrată ȋn tabelul 10.1. va fi exprimată prin media aferentă perioadei, fiind utilizată
funcția Data Analysis din programul de calcul tabelar Excel.
Tabel nr. 10.1.: Media ratei totale a antreprenoriatului (RA) și media Indicelul
Global al Competitivității pentru perioada 2008 – 201564
Nr. TARA Media ICG % Media RA %
1 Belgia 73,98 8,76
2 Finlanda 76,89 14,41
3 Germania 74,75 9,78
4 Grecia 59,14 21,01
5 Irlanda 69,86 15,74
6 Marea 77,07 13,64
Britanie
7 Slovenia 61,93 10,69
8 Spania 65,71 13,6
9 Franţa 72,57 8,16
10 Olanda 76,72 16,75
11 Italia 64,55 8,4
12 Croaţia 58,64 10,93
13 Letonia 62,45 18,67
14 România 57,77 12,63
15 Ungaria 60,57 14,25
Sursa: prelucrarea autorului, pe baza datelor disponibile ȋn “Global Entrepreneurship Monitor”
și „The Global Competitiveness Report”, Rapoarte anuale 2008 -2015
Repartizarea neuniformă a datelor, coeficientul de corelație Pearson cu

valoare foarte mică (r =18,36%) și pragul de semnificație mai mare de 0,05 relevă
faptul că dacă privim datele disponibile ȋn ansamblu, ȋntre cei doi indicatori nu există
o legatură liniară la nivelul Uniunii Europene.
De asemenea, gruparea țărilor pe nivele de dezvoltare, reflectă lipsa unei
corelații de tip liniar. Astfel, dacă la nivelul celor 11 economii bazate pe inovație
lipsa dependentei liniare este evidențiată de la ȋnceput, de valoarea foarte mică a
coeficientului de corelație (r = 19,29% ceea ce reflectă o corelație minoră), ȋn cazul
economiilor bazate pe eficiență, numarul foarte mic de date disponibile (numai 4 țări
din cele 15 incluse ȋn studiul privind UE se ȋncadrează la acest nivel de dezvoltare)
64
Tabelul cuprinde numai țările membre UE pentru care au fost disponibile datele aferente acestei perioade, țări
care se ȋncadrează ȋn două dintre cele trei nivele de dezvoltare – economii bazate pe inovație, marcate cu gri
ȋnchis și economii bazate pe eficiență, marcate cu gri deschis.
generează o valoare mare a coeficientului Pearson (r = 90, 73%) și implicit ideea unei
corelații pozitive foarte puternice, aproape perfecte, conform interpretării propuse de
Hopkins. Ȋnsă, determinarea funcției de regresie ilustrează o valoare a pragului de
semnificație mai mare de 0,05 (0.09) și implicit, lipsa semnificației statistice a
corelației liniare rezultate.
Prin urmare, analiza reprezentării grafice de tip scatter plot, a valorilor celor doi
idicatori ȋn perioada vizată, pe fiecare din cele două grupe de țări, reflectă existența
unui trend polinomial, cu o intensitate foarte mare , așa cum se poate observa ȋn
figura nr. 2.5. (R2 = 1 pentru țările bazate pe eficiență și R2 = 97,6% pentru țările
bazate pe inovație). Ȋnsă, nu trebuie să uităm că, așa cum am mai subliniat, ȋn cazul
absenței unei corelații liniare, coeficientul R2 nu mai reflectă gradul de determinare
ci, numai intensitatea legăturii dintre cele două variabile caracterizate de o evoluție
ciclică.
Figura 10.2. Reprezentarea grafică a evoluției ratei totale a antreprenoriatului sub

influența evoluției indicelui competitivităţii globale ȋn perioada 2008 – 2015, la
nivelul țărilor membre UE
Sursa: prelucrarea autorului, pe baza datelor centralizate ȋn tabelul nr. 10.1.
Așadar, caracterul ciclic al procesului antreprenorial ȋn raport cu nivelul

competitivității este confirmat și de corelația fluctuantă dintre cei doi indicatori ȋn
perioada 2008 – 2015, la nivelul celor 15 țări membre ale Uniunii Europene,
indiferent de nivelul de dezvoltare.
Observăm că o competitivitate situată ȋntre 58,5 și 62,5% generează ȋnsă,
manifestări opuse ale interesului antreprenorial și implicit, măsuri de susținere
diferite. Astfel, ȋn cazul țărilor comunitare bazate pe eficiență, un nivel al
competitivității situat ȋn intervalul specificat are un efect incitativ asupra activităților
antreprenoriale ȋn timp ce, ȋn cazul țărilor comunitare bazate pe inovație, impactul nu
este favorabil procesului antreprenorial, ȋnregistrându-se o reducere a ratei totale a
antreprenoriatului. Prin urmare, și ȋn acest caz putem concluziona că nivelul de trai
(PIB/locuitor) și caracteristicile fiecărei țări ȋși pun decisiv amprenta asupra
comportamentului antreprenorial.
Toate aceste aspecte demonstrează ȋncă o dată, caracterul eterogen al
comportamentului antreprenorial, chiar și ȋn condițiile ȋn care țările sunt membre
ale aceleiași uniuni economice și politice europene. Aceasta deoarece, integrarea pe o
piață unică europeană, asemenea participării la procesul deja inevitabil și general
acceptat al globalizării nu presupune uniformizare – se păstrează ȋncă particularitățile
naționale/zonale imprimate ȋn timp și manifestate prin tradiții, cultură, evoluția
nivelului de trai. Prin urmare, politicile și strategiile UE de susținere și stimulare a
antreprenoriatului ar trebui să se axeze mai puțin pe trasarea unor linii coordonatoare
general – valabile și mai mult pe formularea unor strategii flexibile, adaptate fazei
ciclului antreprenorial dar și specificului comportamental, avantajelor și
vulnerabilităților identificate la nivel național și/sau regional. Ȋn aceste condiții,
bineȋnțeles, autoritățile naționale joacă un rol determinant.
Să ne reamintim...
Politicile și strategiile de susținere și stimulare a antreprenoriatului ar trebui să se
axeze pe formularea unor strategii flexibile, adaptate fazei ciclului antreprenorial și
culturii antreprenoriale ale poulației vizate.
Analiza retrospectivă cu ajutorul diagramelor scater – plot create cu softul

Microsoft Office Excel 2010 a datelor publicate ȋn două dintre cele mai cunoscute
rapoarte anuale, The Global Entrepreneurship Monitor și Raportul Competitivității
Globale, cu privire la evoluția ratei antreprenoriatului total și a indicelui
competitivității globale ȋn perioada 2007 – 2015, pentru 30 de țări, nu reflectă o
corelație liniară ȋntre cele două variabile, ci una polinomială (ciclică).
Pentru stabilirea existenţei unei legături și pentru determinarea intensităţii şi a
sensului acestei legături este utilizată funcția Data Analysis din programul de calcul
tabelar Excel.
România a fost inclusă ȋn studiul privind monitorizarea antreprenoriatului la
nivel global (GEM) ȋn anul 2007. Prin urmare, așa cum se poate observa ȋn tabelul
nr. X, analiza corelației dintre evoluția ratei totale a antreprenoriatului și indicele
competitivității globale la nivelul țării noastre se va raporta la datele aferente
perioadei 2007 – 2015.
Tabel nr. 10.2. Indicele competitivității globale și rata antreprenoriatului ȋn
România
Indicator 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
ICG (%) 56,71 58,57 58,71 59,43 58,29 58,14 59 61,43 61,71
RA(%) 6,5 6,1 8,4 6,4 14,5 13 15,4 18,9 18,3
Sursa: Prelucrare personală pe baza datelor din datelor disponibile ȋn “Global Entrepreneurship
Monitor”, Rapoarte anuale 2008 -2015 și „The Global Competitiveness Report”, Rapoarte anuale
2008 -2015
Evoluția acestor două variabile ȋn țara noastră, ȋn perioada vizată, precum și

compararea cu trendul ȋnregistrat la nivelul altor state, demonstrează o dată ȋn plus,
așa cum se va observa ȋn analiza următoare, caracterul diferențiat al
comportamentului antreprenorial ȋn cadrul economiilor naționale și bineȋnțeles,
necesitatea adaptării pârghiilor - suport la condițiile specifice fiecărei țări.
Aceasta deoarece, dacă analizele realizate anterior, nu au relevat existența
unei corelații liniare ȋntre cei doi indicatori, pentru România s-a constatat o corelație
pozitivă și liniară, de intensitate mare (r = 0,68)
evoluția mediei ratei antreprenoriatului este influențată ȋn proporție de 46,8% de

evoluția indicelui competitivității globale.
Corelația liniară și pozitivă dintre modificările relative ale ratei totale a

antreprenoriatului și indicelui competitivității globale la nivelul economiei românești
este ilustrată ȋn figura nr. 10.3
Figura nr. 10.3. Diagrama corelației dintre rata antreprenoriatului si indicele
competitivității globale ȋn România
Sursa: prelucrare personală, pe baza datelor centralizate ȋn tabelul nr. X.
Ilustrarea comparativă ȋn figura nr. 10.3. a trendului ratei totale a

antreprenoriatului ȋn funcție de indicele competitivității globale ȋn România și a celui
determinat la nivelul țărilor membre UE cu economii bazate pe eficiență (grupă ȋn
care se ȋncadrează și țara noastră), reflectă următoarele aspecte:
- ȋn intervalul de competitivitate 57,75 – 58,65 nivelul antreprenoriatului
crește ȋn România, spre deosebire de tendința de scădere ȋnregistrată la
nivelul statelor membre UE cu economii bazate pe eficiență. Procesul
poate fi explicat prin ponderea redusă a activităților antreprenoriale
ȋnregistrate ȋn interiorul țării noastre, comparativ cu nivelul minim
determinat de trendul de la nivelul grupei;
- tendința crescătoare a procesului antreprenorial se menține dar, ȋn
momentul ȋn care nivelul competitivității globale va atinge valori mai
mari de 62,5, există riscul ca procesul antreprenorial să intre ȋntr-o fază
regresivă, conform tendinței grupei analizate – aspect deosebit de
important ȋn formularea și implementarea strategiilor de susținere și
ȋncurajare a mediului de afaceri, cu precădere a celui antreprenorial.
Putem asadar concluziona, că și datele empirice de la nivelul economiei
româneşti confirmă teoria intercondiționării celor două variabile socio – economice,
tendința liniară ascendentă sugerând că procesul antreprenorial din țara noastră nu a
ajuns la maturitate, aflându-se ȋncă ȋn plin proces de creare a unui ecosistem
antreprenorial favorabil și incitantiv. Din această cauză, evoluția activităților
antreprenoriale este influențată ȋn mod direct, ȋntr-o proporție ridicată de contextul
instituțional, economico – social și politic intern, aspecte sintetizate prin indicele
competitivității globale.
Ȋn continuare va fi calculată influența ratei ocupării și a PIB/loc asupra evoluției ratei
totale a antreprenoriatului.
Tabel nr.10.3. Rata ocupării și rata antreprenoriatului ȋn România

Indicato 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
r
RA (%) 6,5 6,1 8,4 6,4 14,5 13 15,4 18,9 18,3
RO
(%)65 58,8 59 58,6 60,2 59,3 60,2 60,1 61 61,4
Sursa: Sinteză pe baza datelor disponibile pe site-ul Eurostat
(http://ec.europa.eu/eurostat/web/lfs/data/database, accesat online la 1.06.2016) și ȋn “Global
Entrepreneurship Monitor”, Rapoarte anuale 2008 -2015
Evoluția mediei ratei antreprenoriatului este influențată pozitiv, ȋn proporție de

57,2% de evoluția ratei ocupării, aspect ilustrat și grafic, ȋn figura nr. 10.4.
Figura 10.4. Diagrama corelației dintre rata totală a antreprenoriatului și rata

ocupării ȋn România
Această corelație scoate ȋn evidență o caracteristică a comportamentului

antreprenorial al românilor – propensiunea către asumarea riscurilor ȋn afaceri crește
65
rata ocupării se raportează la categoria de vârstă 15 – 64 de ani
pe măsura comfirmării capacității lor prin desfășurarea activității profesionale și
implicit acumularea de experiență ȋn calitate de salariat. Acesta este de altfel, traseul
recomandat și de specialiști pentru sporirea șanselor se reușită ȋn afaceri.
Bineȋnțeles, conform corelației identificate este valabil și raționamentul invers -
reducerea ratei ocupării va genera o reducere a ȋnclinației către asumarea riscului ca
urmare a scăderii ȋncrederii ȋn propria capacitate și ȋn mediul economic intern și
implicit, diminuarea interesului pentru inițiativele antreprenoriale. Profilarea acestui
comportament oglindește gradul ȋnalt de subiectivism al deciziilor privind activitățile
antreprenoriale și necesitatea creșterii culturii antreprenoriale a populației prin
includerea unor programe de educație economică, ȋn special antreprenorială, și de
dezvoltare personală, adecvate, ȋn toate etapele de ȋnvățământ
Ȋn scopul determinării intensității corelației dintre indicele competitivității globale și

PIB/loc cu ajutorul funcției Data Analysis vom utiliza ca variabile de intrare datele
centralizate ȋn tabelul nr. 10.4.
Tabel nr. 10.4. PIB/ cap de locuitor și rata antreprenoriatului ȋn România
Indicator 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
RA % 6,5 6,1 8,4 6,4 14,5 13 15,4 18,9 18,3
PIB/loc
7697,2 9291,7 7542 7542 8863 7935 8910 10035 12800
(US$)
Sursa: Sinteză pe baza datelor disponibile pe site-ul World Bank
(http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD, accesat online la 1.06.2016) și ȋn
“Global Entrepreneurship Monitor”, Rapoarte anuale 2008 -2015
Datele reflecta o corelație mare și pozitivă ȋntre cei doi indicatori (r =

0,68), evoluția mediei ratei antreprenoriatului fiind influențată ȋn proporție de
47,53% de evoluția PIB/loc.
Corelația liniară și pozitivă dintre cei doi indicatori, reprezentată și grafic ȋn figura
nr. X relevă faptul că, o diminuare a PIB/loc (cu impact asupra nivelului de trai al
populației) generează reducerea activităților antreprenoriale și invers. Devine
evidentă și de această dată, necesitatea felexibilității strategiilor și instrumentelor
incitative ȋn domeniul antreprenorial. Astfel, pentru a stimula procesul antreprenorial
atunci când PIB/loc sau rata ocupării ȋnregistrează scăderi (evoluții caracteristice
perioadelor de recesiune economică), măsurile trebuie să vizeze:
- dezvoltarea spiritului antreprenorial prin creșterea gradului de cultură
antreprenorială (sistemul educațional și cel al cercetării – dezvoltării trebuind să fie
ȋn acest caz principalii beneficiari);
- facilitarea accesului la finanțarea afacerilor și promovarea formelor
neconvenționale de finanțare;
- crearea unui cadru legislativ favorabil sprijinirii coordonate a
procesului antreprenorial, prin intermediul incubatoarelor de afaceri, mentoratului,
centrelor de afaceri.
Ȋn același timp, ȋn perioadele de expansiune a PIB/loc accentul trebuie să
se pună pe facilitățile fiscale acordate celor care desfășoară sau inițiază activități
antreprenoriale și pe optimizarea cadrului instituțional și normativ (reducerea
birocrației reprezintă din această perspectivă un factor important).
Figura nr. 10.5. Diagrama corelației dintre PIB / locuitor și rata totală a
antreprenoriatului ȋn România
Sursa: prelucrare personală, pe baza datelor centralizate ȋn tabelul nr. X
Din această perspectivă, ȋn domeniul antreprenorial, nivelul competitivității, rata

ocupării, nivelul PIB/loc trebuie să reprezinte premise importante ȋn conturarea
pârghiilor economico – financiare și educaționale destinate susținerii și dezvoltării
acestui sector, indispensabil progresului societății.
TO DO:
Pe baza datelor disponibile ȋn raportul anual „Global Entrepreneurship Monitor”
(GEM) 2016/17, precizați rata antreprenoriatului incipient și rata antreprenoriatului
consacrat ȋn România.
10.4. Rezumat
Teoria ȋn domeniul antreprenoriatului relevă o corelație pozitivă ȋntre evoluția
antreprenoriatului și evoluția nivelui de dezvoltare al economiilor naționale. Aceasta
deoarece, antreprenoriatul reprezintă motorul sistemului economiei de piață, factorul
determinant al creșterii competitivității și implicit, dezvoltării economice sustenabile
prin impactul său pozitiv atât asupra rezultatelor macroeconomice, cât și asupra
calității vieții. Ȋn aceslași timp, nivelul de competitivitate al economiilor naționale
(factor determinant al nivelului de dezvoltare conform modelului lui Porter) ȋși pune
amprenta asupra comportamentului antreprenorial al populației. Această relație de
intercondiționare este susținută și de datele empirice care reflect ȋnsă, o corelație
ciclică ȋntre cele două variabile. Acest aspect scoate ȋn evidență faptul că politicile de
ȋncurajare a antreprenoriatului trebuie construite și aplicate ȋn funcție de faza ciclului
antreprenorial (expansiune sau recesiune), de cultura antreprenorială specifică zonei
vizate (mentalitatea față de antreprenoria, aspect ce poate fi influențat pein educatia
antreprenorială) și de avantajele și vulnerabilitățile identificate la nivel național
și/sau regional.
1. Explicați relația dintre antreprenoriat și dezvoltarea economică.

2. Identificați cel puțin trei căi de ȋncurajare a activităților antreprenoriale.
3. Caracterizați comportamentul antreprenorial al românilor, pornind de la analiza datelor
statistice prezentate ȋn această unitate de ȋnvățare.
1. Ȋntre antreprenoriat și competitivitate există o relație:

a) de intercondiționare;
b) unidirecțională, ȋn sensul antreprenoriat – competitivitate;
c) unidirecțională, ȋn sensul competitivitate – antreprenoriat;
d) de substituibilitate ȋn calitate de variabile ale dezvoltării economice.
2. Dezvoltarea economică este un indicator calitativ ce reflectă progresul din
perspectiva schimbărilor pozitive la nivelul structurilor sociale, instituţiilor naţionale
și atitudinii populației. Competitivitatea și antreprenoriatul reprezintă doi indicatori
cheie ai dezvoltării economice. Precizați în care din următoarele variante se ȋncadrează
cele două afirmații:
3. Recunoașteți afirmația incorectă:

a) la nivelul economiilor naționale, comportamentul antreprenorial este diferit, chiar
și ȋn condițiile ȋn care țările sunt membre ale aceleiași uniuni economice și politice
europene;
b) spiritul antreprenorial poate fi dezvoltat prin sporirea gradului de cultură
antreprenorială al populației;
c) procesul antreprenorial poate fi stimulat și prin crearea unui cadru legislativ
favorabil sprijinirii coordonate a procesului antreprenorial, prin intermediul
incubatoarelor de afaceri, mentoratului, centrelor de afaceri;
d) toate afirmațiile de mai sus sunt false.
Răspunsuri corecte: 1 a; 2 d; 3 d.
10.7. Bibliografie
• Global Entrepreneurship Monitor, 2016/17 Global Report”, Global
Entrepreneurship Research Association, 2017
• Ernest & Young, Barometrul antreprenoriatului românesc 2016, EYGM
Limited, 2016
• Ernest & Young, Barometrul afacerilor de tip startup din România , EYGM
Limited, 2017
• Ernest & Young, Barometrul educației și culturii antreprenoriale în rândul
tinerilor România 2014
• Klaus Schwab, The Global Competitiveness Report 2017 - 2018, World
Economic Forum, Geneva, 2017
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Cărţi şi rapoarte
• Daniel Anton, Paula Toma, Propriul meu plan de afaceri, CD, Editura Rentrop
&Straton , Bucuresti, 2013
• Eugen Burduș ( coordonator ) - Ȋntreprinzătorul, Editura Pro Universitaria,
București, 2010
• Comisia Europeană, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor,
Uniunea Europeană, 2015
• Cristache Nicoleta, Năstase Marian, Antreprenoriatul strategic, Editura C.H.
Beck, 2023
• Ernst &Young, Barometrul afacerilor de tip startup din România, 2019
• Ernest & Young, Barometrul afacerilor de tip startup din România , EYGM
Limited, 2017
• Ernest & Young, Barometrul educației și culturii antreprenoriale în rândul
tinerilor România 2014
• Ghenea Marius, Antreprenoriat - Editie aniversara 2011-2021, Editura Evrika
Publishing, Bucuresti, 2021
• Global Entrepreneurship Monitor, 2016/17 Global Report”, Global
Entrepreneurship Research Association, 2017
• Ana-Maria Grigore - Antreprenoriat si management pentru afaceri mici si
mijlocii, Editura C.H. Beck, 2019
• Gyorfy Lehel – Zoltan – Activitatea antreprenorială din România ȋn contextul

dezvoltării economice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2015
• Haiduc Cristian, Antreprenoriat, Suport de curs ȋn cadrul proiectului
„Decreasing uneploiment by cross - border education and approach
development”
• Hal Varian, Micromultinationals Will Run the World, Foreign Policy, August,
15, 2011
• Kelley Donna, Singer Slavica, Herrington Mike, Global Entrepreneurship
Monitor, Global Report 2015/ 16
• Klaus Schwab, The Global Competitiveness Report 2017 - 2018, World
Economic Forum, Geneva, 2017
• Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu, Intreprenoriatul și managementul
ȋntreprinderilor mici și mijlocii, Editura Economică, București, 2008
• Sebastian Văduva, Anteprenoriatul. Practici aplicative ȋn Romania si alte țări ȋn
tranzitie, Editura Economică, București, 2008
• Popa Ion, Caracteristici ale organizaţiilor bazate pe cunoştinţe, Revista
Economia seria Management, Anul IX, Nr. 2, 2006
• Michael E. Porter, Clusters and the New Economics of Competition, Harvard
Business Review, November-December 1998 Issue
antreprenoriale in regiunile de dezvoltare SudVest Oltenia si Bucuresti Ilfov”,
București, 2015
• Stefăniță Şușu, Riscul – componentă firească în lumea afacerilor , disponibil
online pe http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/28.pdf
antreprenoriale in regiunile de dezvoltare SudVest Oltenia si Bucuresti Ilfov”,
București, 2015
Legislaţie:
• Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, cu completările şi modificările ulterioare
• Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008
privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu completările şi modificările
ulterioare
• Legea societăţilor nr. 31/1990, cu completările şi modificările ulterioare
• Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de
către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale, cu completările şi modificările ulterioare
• Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea Cooperaţiei, cu completările şi
modificările ulterioare
• Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu completările şi modificările
ulterioare
Surse online:
• http://clustero.eu/asociatia-clusterelor-din-romania/
• http://caravanacarierei.bns.ro/
• http://newbiz.ase.ro/oportunitati-de-afaceri/
• http://akcees.com
• http://www.manager.ro
• https://asociatiadefactoring.ro

Antreprenoriat

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Antreprenoriat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANTREPRENORIAT

Lect.univ.dr. Iliescu Elena Mihaela

Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti

Antreprenoriatul, ca disciplină de specialitate ȋn domeniul Administrării Afacerilor are ca

Resurse şi mijloace de lucru

Durata medie de studiu individual

Obiectivele unităţii de învăţare

1.1. Teorii şi şcoli de gândire în domeniul antreprenoriatului

Negoţul, denumit în economia modernă activitate comercială, a generat pe

Ȋn prezent, deși nu există un punct de vedere unitar ȋn ceea ce privește definirea

Figura1.1. Tipologii clasice de antreprenoriat ȋn funcţie de scopul urmărit

Sursa: prelucrare personală

Antreprenoriatul social urmărește prin urmare, rezolvarea unor

Sursa: adaptat după Global Entrepreneurship Monitor, Global Report 2022/2023, p. 30

Ȋn aceste condiții, rata antreprenoriatului incipient (rata TEA)

Analiza conceptuală dar şi empirică a antreprenoriatului scoate ȋn evidență o

1.4. Factorii care influenţează antreprenoriatul

Ȋn timp, realitatea a demonstrat că inițiative antreprenoriale similare au indus

Figura 1.3. Factorii antreprenoriatului

Sursa: prelucrare personală

Factorii endogeni reprezintă factori interni, pe care ȋntreprinzătorul ȋi poate

1.5. Antreprenorul și comportamentul antreprenorial

Avȃnd ȋn vedere tipologia comportamentală a antreprenorilor de succes, un

1. Definiți antreprenoriatul și prezentați tipurile de activități antreprenoriale.

2. Identificați factorii care influențează activitățile antreprenoriale.

3. Prezentați pe scurt, cei cinci piloni ai antreprenoriatului.

1.8. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

2. Nu reprezintă un aspect specific antreprenoriatului ȋn sens clasic:

3. Motivațiie intrării ȋn afaceri pot fi de natură:

1.9. Temă de control

1.10. Bibliografie suplimentară

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 4 ore.

2.1. Societăți cooperative

PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi

Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi

Conform legii, patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor,

PFA poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane (maxim trei

Titularul unei ȋntreprinderi individuale este considerat comerciant persoană

Dar, ȋntreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de

Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte

2.3. Societăți reglementate de Legea societăților

2.5. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Specificați ce tipuri de ȋntreprinderi există ȋn România ȋn funcție de forma

2.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Actul constitutiv al unei societăți nu cuprinde:

2. Identificați afirmația falsă cu privire la societățile pe acțiuni:

3. Identificați afirmația adevărată cu privire la societățile cu răspundere

4. Ȋn cazul societăṭilor, conform Legii societăților, ȋntocmirea actului

5. Ȋn categoria societăṭilor, conform Legii 31/ 1990, cu modificările și

Răspunsuri corecte: 1d; 2 c; 3 a; 4 a; 5 c.

• Legea societăţilor nr. 31/1990 cu modificările şi completările

3.1. Clasificarea ȋntreprinderilor ȋn funcție de dimensiune

- partenere - în cazul în care participațiile la alte întreprinderi sau ale altor

- legate (afiliate) - în cazul în care participațiile la alte întreprinderi sau ale

3.3 . Tipologie din perspectiva economiei bazate pe cunoaştere

TO DO: Dați două exemple de clustere ȋn România.

3.4. Tipologie din perspectiva economiei sociale

- atribuirea unor spații și/sau terenuri aflate ȋn domeniul public al

3.5. Tipologie din perspectiva dimensiunii europene

Societatea europeana (SE) reprezintă un tip de societate pe acțiuni care

Ȋn concluzie, indiferent de forma de organizare aleasă, reprezentantul legal

3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ȋn funcție de relația cu alte ȋntreprinderi, există următoarele tipuri de