Etica in Afaceri

UNIVERSITATEA N.
TITULESCU
FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA
AFACERILOR
ETICA AFACERILOR
Lect. Univ. Dr. Elena Margulescu
Bucuresti
2023
CUPRINS
Unitatea de invatare 1. – Conceptul de etica

1.1. Etica si morala
1.2. Etica profesionala
1.3. Etica afacerilor
Unitatea de invatare 2. – Abordarea etica in management

1.1. Abordarea utilitarista
1.2. Abordarea deontologica
1.3. Abordarea in termenii dreptatii sociale

1.1. Confucianismul
1.2. Post-confucianismul
Unitatea de invatare 4. – Spiritul de afaceri

1.1. Conceptul - spiritul capitalist in management
1.2. Abordarea
clasica a managementului capitalist – maximizarea profitului
Unintatea de invatare 5. – Responsabilitatea firmei

1.1. Abordarea
socio-economica a managementului capitalist
1.2. Responsabilitatea
sociala a firmelor
Unitatea de invatare 6. – Probleme de etica in managementul

international
1.1. Conduita societatilor multinationale
1.2. Argumente pro si contra responsabilitatii sociale a firmelor
Unitatea de invatare 7. – Sustenabilitatea dezvoltarii economice globale
1.1. Sustenabilitatea dezvoltarii economice globale
1.2. Perspectiva ecologica asupra eticii afacerilor
Unitatea de invatare 8. – Probleme etice in politica de marketing

1.1. Calitatea si siguranta produselor
1.2. Factorii care au impus protectia consumatorilor
Unitatea de invatare 9. – Etica in comunicarea publicitara

1.1. Etica in comunicarea publicitara
1.2. Aspecte critice asupra comunicarii publicitare
Unitatea de invatare 10. – Drepturile morale ale angajatilor

1.1. Drepturile morale ale angajatilor
Cuprins
O
v
t
c
e
i
b
 Intelegerea notiunilor metodologice

 Diferentierea conceptelor de etica profesionala,
etica afacerilor si etica managementului

Termenul de etica provine din limba greaca (ethos – obisnuinta, moravuri
caracter) si detine un sens dublu:
- reprezinta o disciplina stiintifica care studiaza normele de
comportament ce reglementeaza relatiile dintre oameni, repectiv
stiinta care se ocupa de morala si de raporturile dintre bine si rau;
- reprezinta ansamblul normelor de comportament ale oamenilor in
cadrul societatii, reguli de aplicare in existenta acestora pentru a
practica binele in opozitie cu raul.
Primul filosof care a considerat termenul de ethos ca un concept filosofic a
fost Aristotel (384-322 i.e.n.), acesta considerand ca omul trebuie sa fie
responsabil fata de actele sale. Etica este considerata de Aristotel ca fiind
stiinta ce se ocupa de moralitate (comportamentul oamenilor) si care se
bazeaza pe o teorie a virtutilor umane, respectiv capacitatea acestora de a
discerne intre bine si rau. Aceste virtuti pot reprezenta insusiri conferite de
natura (inzestrari din nastere) sau se pot asimila partial prin educatie,
exercitiu si deprindere.
Termenul de morala provine din limba latina (mos, mores) si este utilizat
intr-un sens unic atunci cand defineste normele de comportament uman sau
in sens largit atunci cand se identifica cu notiunea de etica.
Notiunea de morala a fost utilizata pentru prima data de Cicero (103-43

i.e.n.) care este un promotor al scolii filosofice a stoicismului, ce a introdus
termenul de etica in uzul stiintific ca fiind o categorie distincta si devenind
astfel o parte componenta a filosofiei.
In uzul actual , termenul de etica indica disciplina stiintifica (stiinta despre

moralitate), in timp ce termenul de morala se refera la normele de
comportament in relatiile sociale dintre oameni, precum si in raporturile
dintre acestia si natura.

Etica profesionala are ca obiect de activitate stabilirea unor reguli specifice
fiecarei profesiuni, acestea reprezentand asa-numitele „coduri etice” sau
„coduri deontologice”.
Astfel, in abordarea acestora sunt avute in vedere doua categorii de
probleme:
- aspecte practice de ordin profesional si social cu care se confrunta
angajatii (raspunderea corporatista, loialitatea,
confidentialitatea,egalitatea de tratament, integritatea profesionala,
etc.)
- aspecte privind rolul in societate al profesiilor, raspunderile, functiile,
scopurile, atitudinea fata de mediul inconjurator, etc.).

Etica afacerilor reprezinta o forma particulara a eticii care se refera la
comportamentul agentilor economici (firme, institutii, etc.), al angajatilor, al
patronilor si al managerilor.
In acest sens exista mai multe acceptiuni al acestui termen. Astfel, se
uziteaza adesea conceptul de „etica economiei”, care determina scopul si
normele carora le este subordonata finalitatea activitatilor economice private
sau publice.
Conform unor alti autori, etica afacerilor a fost definita ca „reprezentand un
sistem de norme de conduita, care permite evaluarea morala si sociala a ceea
ce este bine sau rau in cadrul relatiilor interumane, a celor dintre indivizi si
firme sau dintre firme si societate”.
Totodata, abordarea etica are si un caracter intercultural, in sensul ca

trebuie avute in vedere atat criteriile etice universal valabile, cat si cele
specifice valorilor culturale ce caracterizeaza anumite comunitati.
Fiind abordata si ca o practica normativa, intrucat se refera la reguli de

comportament moral, sfera eticii se intersecteaza cu sfera dreptului, fara a se
suprapune. In cazul eticii, normele reprezinta valori culturale, consacrate
prin traditie si educatie, iar respectarea lor este impusa de cerintele firesti ale
convietuirii sociale. Spre deosebire de acestea, dreptul reprezinta un
ansamblu de norme care reglementeaza viata sociala, avand ca sursa actele
formale ale puterii de stat, aplicabile de catre organele executive ale statului,
a caror nerespectare atrage sanctiuni impuse in mod public.
In concluzie, etica managementului, respectiv, etica afacerilor este o

disciplina care studiaza din perspectiva criteriilor de bine-rau, corect-
incorect, just-nejust, situatii concrete din practica sociala si profesionala.
Etica managemntului reprezinta un ansamblu de norme carora li se
subordoneaza actiunile si deciziile managerilor din cadrul diferitelor tipuri
de organizatii, norme care sunt impuse prin forta constiintei colective a
opiniei publice.
Realizati un referat cu privire la deosebirile dintre conceptul de etica si
cel de morala.
.................................................................................................................
00:45
................................................................................................................. 00:55
.................................................................................................................
............................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
01:15
- Care este importanta eticii profesionale in viziunea dvs.?

- Exista un impact pozitiv al eticii afacerilor in planul economic si social al
existentei noastre?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
Termenul de etica provine din limba greaca (ethos – obisnuinta, moravuri caracter) si deti
ne un sens dublu:
- reprezinta o disciplina stiintifica care studiaza normele de comportament ce
reglementeaza relatiile dintre oameni, repectiv stiinta care se ocupa de morala si
de raporturile dintre bine si rau;
- reprezinta ansamblul normelor de comportament ale oamenilor in cadrul
societatii, reguli de aplicare in existenta acestora pentru a practica binele in
opozitie cu raul.
Etica afacerilor reprezinta o forma particulara a eticii care se refera la comportamentul
agentilor economici (firme, institutii, etc.), al angajatilor, al patronilor si al managerilor.
In acest sens exista mai multe acceptiuni al acestui termen. Astfel, se uziteaza adesea
conceptul de „etica economiei”, care determina scopul si normele carora le este
subordonata finalitatea activitatilor economice private sau publice.
Conform unor alti autori, etica afacerilor a fost definita ca „reprezentand un sistem de
norme de conduita, care permite evaluarea morala si sociala a ceea ce este bine sau rau in
cadrul relatiilor interumane, a celor dintre indivizi si firme sau dintre firme si societate”.
Bibliografie
- Etica afacerilor, Dan Craciun, Vasile Morar, Vasile Macoviciuc, Ed.
Paideia, 2005.
- Concurenta intr-o lume plata, Victor Fung, W.Fung, Y.Wing, Ed.
Publica, 2016
- Schimba-ti afacerea prin NLP, Lindsey Agness, Curtea Veche
Publishing, 2015.
Cuprins

O
v
t
c
e
i
b
 Analiza diferitelor tipuri de abordare etica in

afaceri
 Evaluarea comparativa a acestor perspective
 Intelegerea modalitatilor de aplicare a aspectelor
etice in managementul organizatiilo
Luand in consideratie interactiunea diverselor modele culturale (Occident-

Orient) precum si diferitele curente filosofice, se pot contura mai multe
teorii privitor la conceptiile eticii in afaceri, care corespund unor abordari
specifice de management.
Intre acestea se incadreaza si abordarea utilitarista.
Utilitarismul a fost fundamentat in plan filosofic de J.Bentham (1748-1832),

reprezentand o conceptie despre morala cu caracter teleologic (telos=scop):
Valoarea morala a comportamentului unei persoane se poate determina
numai prin consecintele conduitei acesteia, respectiv prin beneficiile si
satisfactiile pe care aceasta le poate realiza.
El considera de asemenea ca pentru fiinta umana este benefic numai ceea ce
produce satisfactie; in consecinta drept si moral trebuie sa fie numai ceea ce
maximizeaza satisfactia si reduce suferinta.
J. Stuart Mill face distinctia intre diferitele tipuri de placeri si considera ca
mai degraba preferintele trebuie luate in consideratie in evaluarea morala.
Finalitatea utilitarismului consta in asigurarea „maximului de bine pentru

maximum de persoane”, iar deciziile trebuie luate in functie de consecintele
lor (spre ex.. un manager poate aprecia in abordarea utilitarista, ca pot fi
concediati 20% din angajati, daca acest fapt are drept consecinta cresterea
rentabilitatii firmei si consolidarea sigurantei locului de munca pentru restul
de 80%).
Efectele abordarii utilitariste sunt bivalente.

Pe de o parte utilitarismul incurajeaza eficienta si productivitatea urmarind
maximizarea profitului la nivelul organizatiilor.
Pe de alta parte, acesta poate duce la o repartizare inechitabila a resurselor in
societate sau la nivelul firmei, respectiv la ignorarea intereselor anumitor
grupuri de angajati, daca acestia nu sunt reprezentati in structurile
decizionale.
Aceasta este un tip de perspectiva opus celui teleologic, dat fiind faptul ca
evalueaza valoarea morala a unei actiuni in functie de intentiile persoanei
care decide in privinta executerii acesteia.
La baza acestei abordari se situeaza conceptia despre morala a filosofului

Immanuel Kant (1724-1804) , care considera ca ideea de dreptate (justice,
engl.) si datorie trebuie pusa inaintea „binelui”; dreptatea reprezinta in
viziunea sa un criteriu al binelui. In continuare, Kant are opinia ca oamenii
au anumite obligatii morale, acestea fiind universale si aplicabile oricui (de
aici deriva denumirea de „universalism” a acestui curent). Prima obligatie in
viziunea universalista consta in tratamentul indivizilor ca pe niste scopuri si
nu ca pe niste mijloace.
Desi analiza morala a actelor umane este influentata de cultura specifica
fiecarei societati sau de circumstante particulare (relativismul etic), se poate
vorbi de „un principiu care cuprinde toate grupurile, culturile, timpurile si
care reprezinta o parte componeneta a tuturor sistemelor etice; aceasta este
certitudinea ca un membru al oricarui grup are o forma de responsabilitate
pentru bunastarea celorlalti componenti ai grupului”. Aceasta reprezinta
„regula de aur” a credintei crestine, respectiv: ”Poarta-te cu ceilalti asa cum
doresti sa se poarte si ei cu tine”.
Pentru Kant, legea morala care trebuie sa stea la baza actiunilor umane este,
in mod categoric: „Poarta-te astfel incat conduita ta sa poata deveni lege
universala”, respectiv comportamenul individual sa poata fi consacrat in
norma sociala.
In domeniul managementului, abordarea deontologica se transpune in
necesitatea respectarii si protejarii drepturilor individuale, incluzand dreptul
la viata personala, libertatea de constiinta si de expresie, tratamentul just
(ex.: dreptul angajatilor de a informa si de a aduce la cunostinta opiniei
publice cazurile de violare a normelor etice sau a legilor de catre patroni).
Conceptia universalista asigura respectarea drepturilor fundamentale ale

individului (la viata, libertate si cautarea fericirii, dupa cum prevede
Constitutia americana)
Aceasta perspectiva poate avea si efecte negative in planul organizarii si al
resurselor umane: reducerea interesului pentru productivitate si eficienta prin
crearea unui climat de munca orientat mai mult catre protectia drepturilor
individuale si mai putin catre preformante economice.
Radacinile acestei abordarii se afla in cadrul mai multor surse, respectiv in

textele aristotelice, in teologia crestina, in filosofia iluminismului, precum si
in teoriile socialiste.
Plecand de la ideea ca dreptatea reprezinta prima calitate a institutiilor

sociale, precum si a sistelor de gandire, se promoveaza necesitatea
respectarii corectitudinii si impartiabilitatii in aplicarea normelor morale la
nivel social sau corporational. In acest context actele pot fi considerate
drepte, sau juste, sau corecte, daca ele conduc la o cooperare mai mare intre
membrii societatii.
Fata de abordarea utilitarista, care promoveaza binele majoritatii si
stimuleaza performanta economica individuala, precum si fata de abordarea
deontologica, care impune respectarea anumitor norme morale specifice
conditiei umane, abordarea in termenii dreptatii trateaza binele din
perspectiva societatii ca un sistem, avand ca cerinta primordiala pastrarea
pacii sociale.
J.Rawls, profesor la Harvard, pledeaza pentru o mai mare egalitate in

raporturile sociale, si constient de inegalitatea funciara dintre oameni,
propune conceptul de „inegalitate conditionata”. Aceasta prevede ca
beneficiile suplimentare ale unora sa duca la beneficii compensatorii pentru
ceilalti si, in particular, pentru membrii societatii cei mai dezavantajati.
Aceasta presupune ca succesul social trebuie sa fie justificat prin efecte
benefice pentru societate.
Si aceasta abordare are puncte tari si puncte slabe: ea protejeaza interesele

celor care sunt mai slab reprezentati in organele decizionale, sau nu dispun
de putere in cadrul societatii sau firmei.; ea poate insa incuraja comoditatea
si suficienta in randul angajatilor, ceea ce afecteaza capacitatea acestora de
asumare a riscurilor, inovatia si productivitatea.
Ce tip de abordare a managementului afacerilor considerati ca este cea
mai adecvata, dintre cele trei tipuri analizate; argumentati.
.................................................................................................................
.................................................................................................................
00:45
.................................................................................................................
................................................................................................................
00:55
E
e
r
u
l
a
v
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
- In ce consta abordarea utilitarista a mangementului afacerilor?

- In ce consta abordarea deontologica a managementului afacerilor?
- In ce consta abordarea in termenii dreptatii sociale a managementului afacerilor?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
- Utilitarismul a fost fundamentat in plan filosofic de J.Bentham (1748-1832),

reprezentand o conceptie despre morala cu caracter teleologic (telos=scop):
Valoarea morala a comportamentului unei persoane se poate determina numai prin
consecintele conduitei acesteia, respectiv prin beneficiile si satisfactiile pe care aceasta le
poate realiza.
El considera de asemenea ca pentru fiinta umana este benefic numai ceea ce produce
satisfactie; in consecinta drept si moral trebuie sa fie numai ceea ce maximizeaza
satisfactia si reduce suferinta.
- La baza abordarii deontologice se situeaza conceptia despre morala a filosofului
Immanuel Kant (1724-1804) , care considera ca ideea de dreptate (justice, engl.) si
datorie trebuie pusa inaintea „binelui”; dreptatea reprezinta in viziunea sa un criteriu al
binelui. In continuare, Kant are opinia ca oamenii au anumite obligatii morale, acestea
fiind universale si aplicabile oricui (de aici deriva denumirea de „universalism” a acestui
curent). Prima obligatie in viziunea universalista consta in tratamentul indivizilor ca pe
niste scopuri si nu ca pe niste mijloace.
- Fata de abordarea utilitarista, care promoveaza binele majoritatii si stimuleaza
performanta economica individuala, precum si fata de abordarea deontologica, care
impune respectarea anumitor norme morale specifice conditiei umane, abordarea in
termenii dreptatii sociale trateaza binele din perspectiva societatii ca un sistem, avand ca
cerinta primordiala pastrarea pacii sociale.
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
1.1. Confucianismul
O
v
t
c
e
i
b
 Analiza diferitelor tipuri de abordare etica in

afaceri
 Evaluarea comparativa a acestor perspective
 Intelegerea modalitatilor de aplicare a aspectelor
etice in managementul organizatiilor
1.1. Confucianismul
Abordarile anterioare poarta amprenta culturii occidentale, care le-a generat.

In studiile actuale se evidentiaza, de asemenea, si caracteristicile abordarii
de tip oriental, diferita fundamental de cea occidentala, respectiv
confucianismul si post-confucianismul.
Referitor la etica orientala, se face distinctia intre confucianismul clasic

(inspirat de Confucius 550-478 i.e.n.), care a reprezentat baza sistemelor
feudale si post-confucianismul, ce reprezinta temeiul filosofic si etic pentru
strategiile de afaceri si managemntul firmelor din Extremul Orient.
Principiile confucianismului clasic sunt:

- promovarea armoniei si a echitatii (justitia sociala), ca imperative ale
conditiei umane;
- cultivarea virtutilor de baza: intelepciunea, curajul, fidelitatea,
loialitatea, bunacredinta, etc.;
- respectul ierarhic in relatiile sociale: stapan/servitor, tata/fiu, sot/sotie,
frate mare/frate mic, prieten mare/prieten mic.
Principiile etice ale culturii japoneze sunt inscrise in codul Bushido (drumul
cavalerilor militari), aceste precepte ale spiritului cavaleresc fiind
considerate „sufletul Japoniei”. Bushido reprezinta mai mult decat o traditie
sau o moda; el este un sistem etic, ce are la baza invataturile budiste,
shintoiste si pe cele ale lui Confucius.Principalele sale principii sunt:
- dreptatea sau justitia,
- curajul sau spiritul de indrazneala,
- marinimia sau compasiunea pentru cei nevoiasi,
- politetea,
- adevarul si sinceritatea,
- onoarea,
- obligatia si loialitatea.
Post-confucianismul are importanta pentru management si viata de afaceri.

Astfel, principiul armoniei si justitiei se transpune, in acest caz, in etica
afacerilor prin mentalitatea comunitara, care considera ca personalul
firmelor formeaza o mare familie, iar seful detine, in principal, o functie
paternalista.
De asemenea, supunerea si ascultarea loiala, ca expresii ale respectului
ierarhic, sunt confirmate ca valori principale in etica profesionala si de
management. Acestea trebuie sa instituie staruinta in munca, deoarece
”creativitatea rezulta dintr-o munca indarjita” (presedintele Daewoo).
In al treilea rand, principiile post-confucianismului se reflecta si in modul de
promovare profesionala, conform caruia principalele criterii sunt loialitatea
personala si vechimea in munca.
Iata cum se reflecta principiile confucianismului in managementul firmelor

sud-coreene:
- etica muncii este specifica: promptitudine, devotament, rezistenta,
dorinta de progres, sacrificii personale, flexibilitate;
- armonia de grup si contractul social: atitudine constructiva, non-
conflictuala, calma;
- baza de promovare: vechimea in munca;
- paternalismul in relatia superior/subordonat: obligatii reciproce,
participarea superiorilor la evenimente din viata subordonatilor;
- importanta relatiilor personale: urmarirea de avantaje reciproce,
intelegerea holistica a personalitatii;
- procesul decizional: consultari la toate nivelurile ierarhice,
responsabilitatile sunt descentralizate, deciziile finale sunt
centralizate.
- Rolul femeilor: pozitie de subalterne, salarii mai mici.
Realizati o analiza a confucianismului clasic; avantaje si dezavantaje

in managementul afacerilor.
.................................................................................................................
.................................................................................................................
00:45
.................................................................................................................
................................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
00:55
T
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
- Care sunt principiile confucianismului clasic; comentati-le.

- In ce consta avantajele principiilor post-confucianismului in business-ul asiatic.
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
Referitor la etica orientala, se face distinctia intre confucianismul clasic (inspirat de
Confucius 550-478 i.e.n.), care a reprezentat baza sistemelor feudale si post-
confucianismul, ce reprezinta temeiul filosofic si etic pentru strategiile de afaceri si
managemntul firmelor din Extremul Orient.
Principiile confucianismului clasic sunt:
- promovarea armoniei si a echitatii (justitia sociala), ca imperative ale conditiei
umane;
- cultivarea virtutilor de baza: intelepciunea, curajul, fidelitatea, loialitatea,
bunacredinta, etc.;
- respectul ierarhic in relatiile sociale: stapan/servitor, tata/fiu, sot/sotie, frate
mare/frate mic, prieten mare/prieten mic.
Post-confucianismul are importanta pentru management si viata de afaceri. Astfel,

principiul armoniei si justitiei se transpune, in acest caz, in etica afacerilor prin
mentalitatea comunitara, care considera ca personalul firmelor formeaza o mare familie,
iar seful detine, in principal, o functie paternalista.
De asemenea, supunerea si ascultarea loiala, ca expresii ale respectului ierarhic, sunt
confirmate ca valori principale in etica profesionala si de management
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
Unitatea de invatare 4. – Spiritul de afaceri si responsabilitatea firmei
1.1. Conceptul -
spiritul capitalist in management
1.2. Abordarea
clasica a mangementului capitalist – maximizarea profitului
O
v
t
c
e
i
b
 Analizarea spiritului capitalist al firmelor

 Intelegerea principiului maximizarii profitului
Unitatea de invatare 4. – Spiritul de afaceri
1.1. Conceptul - spiritul capitalist in management
Pe parcursul timpului, o serie de modele etice au tratat cu retinere sfera

tranzactiilor financiare, a speculatiilor si a afacerilor banesti.
Spre ex. invataturile religioase ale Bibliei indemnau oamenii sa „nu stranga
comori pe pamant, unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le
fura hotii”; de asemenea codul etic al samurailor, Bushido, se exprima in
mod direct impotriva afacerilor deoarece „dintre toate marile ocupatii ale
vietii nici una nu e mai departe de profesiunea armelor decat comertul”, iar
„drumurile bogatiei nu sunt drumurile onoarei”
Odata cu „Reforma Protestanta” din secolul al XVI-lea, valorile eticii si cele

ale lumii negustorilor, ale spiritului de afaceri, s-au reconciliat in lumea
occidentala, astfel incat noul curent religios, protestantismul a „amplificat
accentul moral si rasplata religioasa pentru munca laica prestata profesional”
(Max Weber).
Reforma a promovat „spiritul capitalismului” inteles ca „mentalitatea care
aspira in mod profesional, sistematic si rational la un castig legitim”;
Reforma impune ca „singur mijloc de a trai conform credintei in Dumnezeu
indeplinirea datoriilor laice si nicidecum supralicitarea moralitatii prin
asceza monahala”. (Max Weber)
Autorul concluzioneaza ca „aceasta califcare morala a vietii profesionale
laice a fost una din performantele cele mai importante din punctul de vedere
al consecintelor Reformei”.
Spiritul capitalist se caracterizeaza prin calitati cum sunt „harnicia si

moderatia”, „punctualitatea si dreptatea” (B.Franklin). Capitalistii trebuie sa
fie „chibzuiti si indrazneti, dar mai ales cumpatati si perseverenti”, ceea ce ii
deosebeste de intreprinzatorii traditionalisti care erau animati de
conservatorism si urmareau obtinerea tihnei si satisfactiei.
De asemenea, capitalistii autentici evita „ostentatia si cheltuielile inutile,
precum si placerea constienta a puterii” si se caracterizeaza prin rationalitate
(„o anumita aura ascetica”) si prin masura („o anumita doza de modestie
rece”), ceea ce ii deosebeste de „capitalismul marilor speculatii, respectiv cel
colonial si cel financiar modern” (J. Schumpeter).
J.Schumpeter face un adevarat elogiu spiritului de afaceri, insistand asupra
rolului determinant al intreprinzatorilor, care pun in aplicare noi metode de
productie, lanseaza in fabricatie produse diversificate si confera inovatiei un
important suport economic, stimuland creativitatea umana.
In prezent exista doua conceptii opuse referitor la ratiunea existentei

firmelor:
- abordarea clasica, conform carei scopul final al activitatii firmelor este
maximizarea profiturilor;
- abordarea socio-economica, conform careia firmele trebuie sa urmareasca
prin activitatea lor bunastarea societatii.
1.2.Abordarea clasica a managementul capitalist – maximizarea

profitului
Abordarea clasica sustine teza ca firmele exista pentru a aduce beneficii

actionarilor (proprietarilor) sau pentru a reduce costurile de tranzactie.
Printre sustinatorii acestei abordari se numara si laureatul premiului Nobel,
Milton Friedman, care pleaca de la premisa ca, in prezent, cei mai multi
manageri sunt angajati ca profesionisti si, in consecinta, nu detin afacerile
respective in proprietate (separarea managementului de proprietate); drept
urmare acestia sunt imputerniciti sa gestioneze afacerea urmarind in
principal maximizarea beneficiilor proprietarilor, respectiv actionarilor.
Actionarii au, conform opiniei lui M. Friedman, o singura preocupare:
cresterea rezultatelor financiare.
Anumite lucrari referitoare la etica managementului considera ca teoria

microeconomica este mai degraba „o teorie normativa a societatii, decat o
teorie descriptiva a firmei”, iar „maximizarea profitului este numai o parte a
acestei teorii”.
Plecand de la faptul ca „orientarea centrala a teoriei mai largi a societatii o
reprezinta utilizarea eficienta a resurselor pentru satisfacerea nevoilor si
dorintelor consumatorilor” rezulta ca „valoarea etica a teoriei
microeconomice este inscris in optimul lui Pareto”, aceasta insemnand ca
„maximizarea profitului duce automat de la satisfacerea dorintelor
consumatorilor la generarea de beneficii sociale”.
Concluzia de mai sus se opune conceptiei lui M. Friedman, care considera ca

ideea unei „responsabilitati sociale” a managerilor denota o neintelegere
fundamentala a caracterului si naturii unei economii libere.
Pe de alta parte, in conceptia anterioara se reproseaza abordarii clasice doua
limite:
- caracterul strict utilitarist (oamenii actioneaza total egoist in plan
economic urmarind eficienta, si total altruist in plan politic urmarind
democratia);
- caracterul impersonal (trateaza oamenii ca mijloace pentru atingerea
performantei economice, si nu ca un scop in sine).
Analizati aspectele prin care se caracterizeaza “spiritul capitalist” in

derularea afacerilor.
.................................................................................................................
.................................................................................................................
.................................................................................................................
................................................................................................................
00:45
E
e
r
u
l
a
v
00:55
T
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
- Care sunt caracteristicile „spiritului capitalist”?

- Reprezinta abordarea clasica a managementului capitalist o optiune pentru tranzactiile
actuale?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
- Spiritul capitalist se caracterizeaza prin calitati cum sunt „harnicia si moderatia”,

„punctualitatea si dreptatea” (B.Franklin). Capitalistii trebuie sa fie „chibzuiti si
indrazneti, dar mai ales cumpatati si perseverenti”, ceea ce ii deosebeste de
intreprinzatorii traditionalisti care erau animati de conservatorism si urmareau obtinerea
tihnei si satisfactiei.
De asemenea, capitalistii autentici evita „ostentatia si cheltuielile inutile, precum si
placerea constienta a puterii” si se caracterizeaza prin rationalitate („o anumita aura
ascetica”) si prin masura („o anumita doza de modestie rece”), ceea ce ii deosebeste de
„capitalismul marilor speculatii, respectiv cel colonial si cel financiar modern” (J.
Schumpeter).
- Abordarea clasica sustine teza ca firmele exista pentru a aduce beneficii actionarilor
(proprietarilor) sau pentru a reduce costurile de tranzactie.
Printre sustinatorii acestei abordari se numara si laureatul premiului Nobel, Milton
Friedman, care pleaca de la premisa ca, in prezent, cei mai multi manageri sunt angajati
ca profesionisti si, in consecinta, nu detin afacerile respective in proprietate (separarea
managementului de proprietate); drept urmare acestia sunt imputerniciti sa gestioneze
afacerea urmarind in principal maximizarea beneficiilor proprietarilor, respectiv
actionarilor.
Actionarii au, conform opiniei lui M. Friedman, o singura preocupare: cresterea
rezultatelor financiare.
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
Unintatea de invatare 5. – Responsabilitatea firmei
1.1. Abordarea
socio-economica a managementului capitalist
1.2. Responsabilitatea
sociala a firmelor
O
v
t
c
e
i
b
 Identificarea caracteristicilor managementului de

tip socio-economic
 Intelegerea conceptului de responsabilitate sociala
Unitatea de invatare 5. – Responsabilitatea firmei
1.1. Abordarea socio-economica a managementului capitalist
Abordarea socio-economica considera ca „maximizarea profitului nu este

singura prioritate a unei companii, aceasta aflandu-se pe locul al doilea;
prima prioritate este asigurarea supravietuirii firmei” (Paul Gellerman).
Acest fapt presupune urmarirea unor scopuri mai largi, in acest sens avand
urmatoarele argumente:
- in primul rand, societatile reprezinta persoane juridice care sunt

inregistrate in tarile in care isi desfasoara activitatea, astfel incat ele
trebuie sa se conformeze cadrului legal si climatului de afaceri in care
opereaza. Acestea nu sunt organizatii independente , responsabile
numai fata de actionari.
- in al doilea rand, orizontul de timp al existentei firmei este stabilit pe
termen lung, astfel incat obiectivul maximizarii profitului trebuie sa se
incadreze in aceasta perioada de timp; in acest scop managerii
companiilor trebuie sa accepte anumite obligatii sociale impuse de
statele in care activeaza (ca asigurarea unui mediu curat, fara poluare,
lipsa discriminarii, loialitatea fata de clienti, etc.) precum si costurile
asociate acestora.
- in al treilea rand, practica firmelor moderne demonstreaza ca acestea
nu mai sunt institutii economice „pure”, ci se implica in politica (fac
lobby) , in activitati culturale, sportive, sociale, sponsorizari, sprijina
autoritatile locale sau nationale, etc.
In prezent, teoria economica considera ca functionarea societatii si a

economiei este direct legata de comportamentul etic. Altruismul, ca si
egoismul reprezinta o latura esentiala a fiintei umane, iar daca acestia ar
urmari numai interesele lor egoiste, comunitatea umana s-ar autodistruge.
Pe de alta parte, teoria anumitor economisti, ca membrii cei mai

dezavantajati ai societatii trebuie sa fie protejati, este considerata ca un
principiu de baza al stiintei economice autentice, care integreaza
dimensiunea morala a relatiilor sociale. Conform principiului lui Pareto, o
politica sau o actiune este dezirabila daca poate sa aduca mai multa
bunastare pentru o anumita categorie de oameni, fara ca, prin aceasta, alte
categorii sa devina mai nefericiti.
K. Matsushita, unul dintre cei mai renumiti oameni de afaceri, autorul marcii
Panasonic, nu se refera la responsabilitati, ci la misiunea sociala a firmei,
sustinand ca: „misiunea industriasilor este sa invinga saracia, sa elibereze
societatea de aceasta si sa aduca bunastarea. Afacerile si productia au scopul
de a imbogati nu numai magazinele sau intreprinderile firmei respectiva, ci
intreaga societate”. „ Intreprinderea privata este de fapt o institutie tipic
publica, in masura in care se asteapta ca ea sa contribuie la bunastarea
societatii in ansamblu” . „Ratiunea afacerilor este sa realizeze bunuri de
calitate , la preturi rezonabile, in vederea acoperirii nevoilor consumatorilor”
Realitatile actuale arata ca, dincolo de balanta argumentelor pro si contra

reponsabilitatilor sociale ale firmelor, acestea si-au dezvoltat un
comportament social, care depaseste conceptia stricta a maximizarii
profitului.
Principalele ratiuni ale implicarii companiilor in activitati cu caracter social
pot fi grupate astfel:
- ratiuni economice:asigurarea profitului si protectia intereselor
actionarilor pe termen lung; evitarea unor costuri suplimentare
viitoare (impuse de politica guvernamentala, de degradarea mediului
ambiant, etc.)
- ratiuni extraeconomice: imbunatatirea imaginii publice, presiunea
sociala, etc.
1.3. Responsabilitatea sociala
Aceasta se defineste ca reprezentand obligatia ferma a unei organizatii,

dincolo de obligatiile legale sau de cele impuse de restictiile economice, de a
urmari obiective pe termen lung care sunt in folosul societatii.
O firma care se incadreaza in limitele definite de lege si impuse de piata isi

indeplineste obligatia sociala (engl. social obligation).
O firma care se adapteaza la conditiile societale aflate in schimbare (norme,
legi, cerinte) este caracterizata printr-un raspuns social (engl. social
responsiveness) .
Daca o firma incearca sa evalueze ceea ce este bun sau rau pentru societate
pe termen lung si actioneaza in consecinta, se poate spune ca aceasta adopta
o conduita de responsabilitate sociala (engl. social responsability).
In consecinta, responsabilitatea sociala implica, de asemenea, si faptul ca
firmele se considera raspunzatoare fata de toti cei interesati sau afectati de
activitatea sa (engl. stakeholders), respectiv:clienti, angajati, organizatii
guvernamentale, furnizori, creditori, grupuri publice, opinia publica,
comunitati ale tarii gazda, si nu numai fata de proprietari(actionari), dupa
cum sustine abordarea clasica.
Studiile actuale arata ca exista o corelatie pozitiva intre gradul de implicare

sociala si performantele economice ale firmelor. Aceasta se explica prin
faptul ca implicarea sociala aduce o serie de beneficii care acopera sau chiar
depasesc costurile induse.
Aceasta justificare economice a implicarii firmei in activitati sociale este

evidentiata de asa numitul „marketing asociat cauzei” (engl. cause-related
marketing). Acesta consta in identificarea unei cauze sociale compatibila cu
produsul/serviciul oferit de firma si abordarea unei activitati de marketing
prin corelarea cauzei cu oferta de produse specifica companiei respective.
Costurile implicate de actiunile sociale sunt de regula compensate prin
castiguri datorate publicitatii si imaginii publice a firmei.
Un alt factor motivational al implicarii firmelor in activitatea sociala il

reprezinta promovarea asa numitului „management bazat pe valori” (engl.
values-based management). Acesta consta in promovarea de catre manageri
a valorilor impartasite de organizatie, inclusiv a celor morale, urmarind, in
principal, doua efecte:
- imbunatatirea imaginii firmei, prin asocierea ideii de onorabilitate si a
celei de performanta;
- crearea si intarirea spiritului de echipa in cadrul firmei, in masura in
care angajatii se revendica de la aceleasi valori.
Care este importanta abordarii unui management de tip socio-
economic in conturarea responsabilitatii sociale a unei firme.
.................................................................................................................
00:45
.................................................................................................................
.................................................................................................................
................................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
00:55
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
- In ce consta abordarea socio-economica in managementul capitalist?

- Ce implicatii are responsabilitatea sociala a firmelor in planul vietii economice?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
- Abordarea socio-economica considera ca „maximizarea profitului nu este singura

prioritate a unei companii, aceasta aflandu-se pe locul al doilea; prima prioritate este
asigurarea supravietuirii firmei” (Paul Gellerman).
- Responsabilitatea firmei se defineste ca reprezentand obligatia ferma a unei organizatii,

dincolo de obligatiile legale sau de cele impuse de restictiile economice, de a urmari
obiective pe termen lung care sunt in folosul societatii.
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
international
O
v
t
c
e
i
b
 Analiza conduitei societatilor internationale in contextul

globalizarii economiei
international
Problemele etice si de responsabilitate sociala reprezinta preocupari centrale

pentru managementul international in conditiile globalizarii economice. Ne
referim in special la societatile multinationale, a caror strategie de afaceri
include componenta etica in sensuri diferite, respectiv:
- ca un set de obligatii morale in raport cu partile interesate sau afectate
de activitatea societatilor multinationale (SM);
- ca responsabilitate sociala a SM in raport cu tarile gazda si cu tarile de
origine;
- ca atitudine fata de ceilalti agenti economici din cadrul pietei
mondiale: organizatii internationale guvernamentale, ONG-uri, state
terte, etc.
De asemenea, firmele internationale trebuie sa adopte o anumita pozitie in
problemele de natura sociala sau etica, cum sunt: problemele ecologice,
protectia consumatorilor sau combaterea actelor de coruptie, tinand cont de
impactul social pe care care il pot avea actiunile acestora.
Societatile multinationale sunt considerate de numerosi cercetatori ai

domeniului economiei mondiale, ca reprezentand principalul centru de
putere economica al lumii.
K. Ohmae considera faptul ca ‚granitele dintre state sunt pe harta politica a
lumii la fel de bine trasate ca intotdeauna; pe harta competitivitatii, care
indica fluxurile reale ale activitatii financiare si industriale, aceste granite au
disparut insa in mare parte”.
Opiniile privind rolul societatilor multinationale sunt, in prezent, foarte

controversate, fiind considerate, pe de o parte ca promotoare ale bunastarii la
scara globala, sau pe de alta parte, ca mecanisme ale exploatarii capitaliste.
Oricum, acestea raman „cetateni corporationali ai lumii” (engl. world
corporate citizen) si nu au numai interese, ci si responsabilitati globale.
In timp s-a modificat si opinia publica fata de societatile transnationale, asfel
ca daca in ultimele decenii ale secolului trecut acestea erau considerate
periculoase, datorita dimensiunilor si puterii lor de a obtine profituri uriase si
chiar de a influenta viata politica a unor state, in prezent, anchetele sociale 00:00
demonstreaza ca mentalitatea fata de acestea s-a schimbat si se apreciaza ca
forta lor este justificata, iar profiturile reprezinta un indicator al capacitatii
de a se adapta la criza economica.
Societatile multinationale nu fac obiectul unei reglementari juridice unitare,

la scara globala, astfel ca statele gazda aplica legislatii specifice, si uneori
foarte diferite, privind drepturile si obligatiile legale ale acestora.
In cadrul ONU s-a dezbatut un „cod de conduita al societatilor
multinationale”, care, desi se recunoaste necesitatea adoptarii unui asemenea
instrument, nu a fost insa aprobat.
In literarura de specialitate a fost dezbatuta intens probleme conduitei SM,

unii autori propunand o serie de norme si cerinte speciale.
Astfel prof. american Emmanuel De George considera ca SM trebuie sa
dovedeasca integritate morala in afacerile internationale.
A actiona moral si integru pentru SM implica oblifgatia de a respecta

urmatoarele sase cerinte:
- sa actioneze in conformitate cu un set de valori de baza, pe care sa si le
asume, fiind considerate norme minimale ( de ex. sa nu primeasca si sa nu
ofere mita).
- sa respecte regulile morale evidente (de ex. sa nu practice o concurenta de
tip distructiv cu alte companii).
- sa incheie contracte de buna credinta si in beneficiul tuturor partilor.
- sa ofere conditii mai avantajoasa tarilor in curs de dezvoltare.
- sa includa considerente etice, ca o parte integranta in planificarea
strategica.
- sa ofere fiecarei parti interesate ceea ce i se cuvine.
Dimensiunile si puterea globala exercitate de societatile transnationale

implica pentru acestea responsabilitati pe masura, fapt remarcat de toate
organismele si institutiile cu vocatie globala, ele fiind considerate ca „sediu
de putere fundamental la scara planetara”, avand obligatia de a „accepta
perspectivele interesului general si ale bunastarii colective in strategiile lor”.

Prezentam, in continuare, o serie de criterii care intrunesc argumentele pro si
contra asumarii responsabilitatii sociale a firmelor:
Argumente PRO
- presiunea opiniei publice
- asigurarea profiturilor pe termen lung
- respectarea obligatiilor morale
- imbunatatirea imaginii publice
- imbunatatirea conditiilor de mediu
- evitarea unor noi reglementari restrictive din partea guvernului
- asumarea unor responsabilitati sociale pe masura puterii pe care o au
in societate
- promovarea intereselor actionarilor pe termen lung
- existenta resurselor pentru sprijinul actiunilor caritabile
Argumente CONTRA
- incalcarea legilor pietei libere
- practicarea unor actiuni extraeconomice
- costuri ridicate
- majorarea, peste limite, a puterii SM in societate (prin implicarea,
inclusiv, in domenii extraeconomice)
- dificultatea de a urmari utilizarea resurselor
- inexistenta unui larg sprijin social
Analizati comparativ argumentele pro si contra responsabilitatii

sociale a firmelor.
.................................................................................................................
.................................................................................................................
.................................................................................................................
................................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
00:45
00:55
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
- Prin ce se caracterizeaza conduita societatilor multinationale in contextul globalizarii

actuale.
- Specificati care sunt argumentele pro si contra responsabilitatii sociale a firmelor.
.
e
i
z
u
l
o
c
n
Î
01:15
Prezentam o serie de criterii care intrunesc argumentele pro si contra asumarii
responsabilitatii sociale a firmelor:
Argumente PRO
- presiunea opiniei publice
- asigurarea profiturilor pe termen lung
- respectarea obligatiilor morale
- imbunatatirea imaginii publice
- imbunatatirea conditiilor de mediu
- evitarea unor noi reglementari restrictive din partea guvernului
- asumarea unor responsabilitati sociale pe masura puterii pe care o au in societate
- promovarea intereselor actionarilor pe termen lung
- existenta resurselor pentru sprijinul actiunilor caritabile
Argumente CONTRA
- incalcarea legilor pietei libere
- practicarea unor actiuni extraeconomice
- costuri ridicate
- majorarea, peste limite, a puterii SM in societate (prin implicarea, inclusiv, in
domenii extraeconomice)
- dificultatea de a urmari utilizarea resurselor
- inexistenta unui larg sprijin social
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
Unitatea de invatare 7. – Sustenabilitatea dezvoltarii economice globale
O
v
t
c
e
i
b
 Intelegerea conceptului de sustenabilitate a

cresterii economice
 Analiza implicatiilor privind mediul inconjurator
Unitatea de invatare 7. - Sustenabilitatea dezvoltarii economice globale
Odata cu amplificarea noilor provocari ale globalizarii ia nastere un interes

tot mai mare referitor la strategiile de abordare a impactului afacerilor asupra
societatii si mediului ambiant.
Acesta din urma este tot mai grav poluat de productia, transportul si
consumul nenumaratelor produse de pe piata. De asemenea sursele de
energie neregenerabile, precum hidrocarburile, sau alte materii prime sunt,
in continuare, exploatate la maximum de capacitati.
In acest context, multiplul impact al asa-numitei „culturi de risipa” (engl.

throw-away culture) din lumea occidentala genereaza probleme tot mai greu
de gestionat, privitoare la depozitarea deseurilor, reciclarea acestora, etc.,
fenomene agravate si de excesele industriei ambalajelor. Aceste fenomene
au fost amplificate si datorita inchiderii sau redimensionarii capacitatilor de
productie din tarile aflate in tranzitie, precum si de amploarea turismului de
masa, care duce la erodarea mediului ambiant.
Toate aceste probleme au avut ca urmare generarea unui curent de opinie in

favoarea necesitatii de a reforma obiectivele si consecintele activitatii de
afaceri pe baze complet reinnoite.
Astfel, in urma dezbaterilor pe aceasta tema, a aparut un concept nou, care s-
a impus ca un criteriu de evaluare atat a diferitelor activitati specifice de
afaceri, cat si a dezvoltarii industriale si sociale in general.
Este vorba de conceptul de sustenabilitate.
Acesta a devenit un termen aproape comun in contextul eticii afacerilor,
fiind adoptat deopotriva de corporatiile internationale, guvernele statelor,
firmele de consultanta, cercurile academice, etc.
Sensul cel mai uzitat al conceptului de „dezvoltare sustenabila” a fost
fundamentat de Comisia Mondiala de Mediu si Dezvoltare (World
Commission of Environment and Development) si se defineste astfel:
„dezvoltarea sustenabila este dezvoltarea care satisface nevoile prezentului
fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile
necesitati”.
In consecinta, ideea initiala pe care o exprima acest termen este aceea ca
generatiile in viata nu au dreptul moral de a compromite sau de a diminua
prin goana lor dupa bunastare si confort fara limite, sansele generatiilor
viitoare de a mai dispune de resursele necesare asigurarii unui trai decent si
indestulat.
Avandu-si radacinile in miscarea ecologista, sustenabilitatea a fost multa

vreme sinonima cu grija fata de conservarea mediului ambiant. In ultimul
deceniu, insa, conceptul de sustenabilitate a capatat o amplitudine mai mare,
ingloband atat aspectele economice cat si pe cele sociale.
Principiile de baza ale sustenabilitatii din perspectiva ecologica se refera la

managementul resurselor fizice astfel incat acestea sa fie conservate pentru
viitor. Se considera ca toate biosistemele au resurse finite de conservare, iar
activitatile umane sustenabile trebuie sa se desfasoare la un nivel care sa nu
ameninte sanatatea acestor sisteme.
La nivel mai profund sustenabilitatea ecologica presupune abordarea unor
probleme critice, precum impactul industrializarii asupra biodiversitatii,
utilizarea continua a resurselor neregenerabile (hidrocarburi, minereuri) si
productia unor substante poluante (ex. emisii de gaze) pentru mediul
inconjurator.
Pe parcursul timpului, pornind de la conceptia ca omul este stapanul

discretionar al naturii (Descartes), s-a trecut la o viziune a „parteneriatului”
intre om si naturain procesul dezvoltarii economico-sociale durabile
(sustenabile).
Astfel s-a conturat domeniul care poarta denumirea de „eco-etica”, mai multi
factori contribuind la „constientizarea ecologica” a firmelor si a cetatenilor.
In primul rand, critica intelectuala postbelica la adresa efectelor
capitalismului „salbatic” asupra naturii si societatii a luat forma unor
atitudini critice (de tipul miscarii hippy), sau a unor miscari sociale in
favoarea prezervarii mediului natural si social.
Ecoul unor fenomene si accidente de poluare extrema din partea firmelor au
avut ca rezultat definirea unui nou curent politic, respectiv miscarea
„verzilor” sau ecologistilor, care, de la o opozitie cetateneasca au ajuns sa
participe ca partid sau formatiune sociala, la exercitarea puterii.
In al doilea rand, o serie de studii publicate la sfarsitul secolului trecut, cum

ar fi celebra lucrare a lui D.Meadows si J. Forester, „Limitele cresterii”, au
scos in evidenta limitele naturale ale cresterii economice de tip extensiv.
Mediul inconjurator nu mai poate fi considerat ca o sursa inepuizabila de
resurse primare si un spatiu nelimitat de depozitare a deseurilor civilizatiei
post-industriale; acesta este limitat si vulnerabil.
Un studiu al cercetarii economice romanesti face trimitere la o lucrare a lui
Lester Brown, care evidentiaza faptul ca in prezent se face trecerea de la
„era economica” la „era ecologica”. Aceasta presupune ca, daca cele patru
decenii postbelice au fost dominate de politicile economice, in urmatoarele
decenii influenta decisiva apartine politicilor determinate de limitele impuse
de mediu, in interactiune cu fenomenul cresterii populatiei globului.
In aceste conditii politicile economice se afla sub semnul cerintelor
dezvoltarii sustenabile (durabile).
In al treilea rand, sub presiunea miscarilor civice si a argumentelor

justificate, tarile lumii au inceput sa adopte legi speciale pentru protectia
mediului.
Consacrarea acestei constientizari privitoare la dimensiunea ecologica a
dezvoltarii economice a avut loc cu ocazia organizarii Conferintei Mediului
in anul 1992. Una dintre concluziile acestei reuniuni a fost tocmai faptul ca
omenirea are nevoie de o crestere durabila (engl. susteinable development)
care sa prezerveze”capitalul natural” al planetei.
De asemenea se preconizeaza consacrarea unor masuri de adaptare a
firmelor la exigentele protectiei mediului inconjurator si ale cresterii
economice durabile.
S-au editat astfel lucrari dedicate „managementului verde”, care prezinta
modul de elaborare a unei „strategii verzi” de catre întreprindere. Se
prezinta, de asemena, argumente care sustin necesitatea realizarii unei
sinergii intre companii si ecologie, care sa se reflecte in strategia de mediu a
firmei.
Prezentati in ce consta esenta conceptului de sustenabilitate a

dezvoltarii economice globale.
.................................................................................................................
00:45
.................................................................................................................
.................................................................................................................
................................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
00:55
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
- Prin ce se caracterizeaza conceptul de „sustenabilitate a dezvoltarii economice

globale”?
- Ce factori au contribuit in cadrul „eco-eticii” la „constientizarea ecologica” a
firmelor si a cetetenilor?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
- Sensul cel mai uzitat al conceptului de „dezvoltare sustenabila” a fost fundamentat de

Comisia Mondiala de Mediu si Dezvoltare (World Commission of Environment and
Development) si se defineste astfel: „dezvoltarea sustenabila este dezvoltarea care
satisface nevoile prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si
satisface propriile necesitati”.
In consecinta, ideea initiala pe care o exprima acest termen este aceea ca generatiile in
viata nu au dreptul moral de a compromite sau de a diminua prin goana lor dupa
bunastare si confort fara limite, sansele generatiilor viitoare de a mai dispune de resursele
necesare asigurarii unui trai decent si indestulat.
Avandu-si radacinile in miscarea ecologista, sustenabilitatea a fost multa vreme sinonima
cu grija fata de conservarea mediului ambiant. In ultimul deceniu, insa, conceptul de
sustenabilitate a capatat o amplitudine mai mare, ingloband atat aspectele economice cat
si pe cele sociale.
- Principiile de baza ale sustenabilitatii din perspectiva ecologica se refera la
managementul resurselor fizice astfel incat acestea sa fie conservate pentru viitor. Se
considera ca toate biosistemele au resurse finite de conservare, iar activitatile umane
sustenabile trebuie sa se desfasoare la un nivel care sa nu ameninte sanatatea acestor
sisteme. La nivel mai profund sustenabilitatea ecologica presupune abordarea unor
probleme critice, precum impactul industrializarii asupra biodiversitatii, utilizarea
continua a resurselor neregenerabile (hidrocarburi, minereuri) si productia unor substante
poluante (ex. emisii de gaze) pentru mediul inconjurator.
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
1.1. Calitatea si
siguranta produselor
1.2. Factorii care au
impus protectia consumatorilor
O
v
t
c
e
i
b
 Intelegerea problemelor care decurg din obligatia
producatorilor de a livra produse nepericuloase si de
calitate
1.1. Calitatea si siguranta produselor
Majoritatea problemelor etice privind relatia dintre sfera afacerilor si

consumatori se refera la principalele instrumente ale politicii de marketing,
cunoscute sub denumirea de „marketing mix”, respectiv politicile privind
produsele, comunicarea publicitara, preturile si practicile de distributie.
In primul rand consumatorii au dreptul – legiferat in majoritatea tarilor

dezvoltate – de a li se oferi pe piata numai produse si servicii sigure, care nu
pun in pericol sanatatea, eficace si adecvate scopurilor pentru care au fost
fabricate.
Acest fapt este atat in interesul cumparatorului, cat si al producatorului sau
distribuitorului, deoarece cei care comercializeaza produse de calitate
inferioara si nesigure, mai devreme sau mai tarziu vor fi nevoiti sa iasa de pe
piata. Din acest motiv, intr-o economie de piata functionala, chiar fara
reglementari juridice, marea majoritate a vanzatorilor urmareste satisfacerea
ambelor parti, ofertant si cumparator.
Cu toate acestea, multe produse intalnite pe piata pot fi daunatoare,
periculoase sau necorespunzatoare calitativ, la modul propriu sau daca sunt
untilizate necorespunzator. In acest caz ne referim nu numai la tutun, arme
sau alcool, ci si la multe alte produse, cum ar fi: medicamente, automobile,
biciclete, servicii de investii, catering, transport public, etc.
Practiv, nici o sfera de consum nu poate elimina posibilitatea de a se produce
consumatorului anumite daune fizice, emotionale, financiare sau psihice.
In aceste conditii se pune problema, pana unde trebuie sa ajunga
preocuparea producatorilor de bunuri si a prestatorilor de servicii privind
siguranta si calitatea produselor si serviciilor comercializate, si in ce masura
sunt acestia raspunzatori de modul in care sunt utilizate de consumatori.
In „epoca de aur” a capitalismului clasic relatia dintre ofertant si cumparator

era definita succint de principiul „caveat emptor”, respectiv „cumparatorul
sa fie atent”. Acesta trebuia sa se asigure ca produsul achizitionat
indeplineste toate conditii expectate. Cu alte cuvinte, consumatorul isi asuma
toate riscurile si cade in responsabilitatea sa obligatia de a se asigura de
calitatea produselor in cauza.
Ofertantul de bunuri si servicii nu este, in acest caz, obligat sa prezinte
adevarul si dupa ce tranzactia a fost incheiata, el nu mai are nici o
responsabilitate fata de cumparator.
Caveat emptor putea sa aiba o minima justificare in conditiile unei piete mai
putin complexe. Spre exemplu o biciclete simpla putea fi evaluata cu atentie
de un cumparator avizat, dar un automobil reprezinta un produs mult mai
complex pentru o persoana fara experienta.
Pe masura ce progresul tehnic a sporit enorm complexitatea produselor pe

piata, legislatia a adoptat un nou principiu, respectiv „caveat vendor”. Acesta
stipuleaza ca atat producatorul, cat si distribuitorul au obligatia de a se
asigura ca produsele si serviciile comercializate sunt sigure si de calitate.
Desigur, cumparatorul este cel care decide ce anume doreste sa achizitioneze
si isi stabileste prioritatile, dar producatorul sau distribuitorul are
responsabilitatea de a lua toate masurile necesare, astfel incat consumatorul
sa poata obtine ceea ce si-a dorit.
In fapt, in contextul pietei actuale, atat cumparatorul, cat si ofertantul isi

impart responsabilitatile, fiecare avand obligatiile sale:
- cumparatorul trebuie sa stie ce doreste si cum sa solicite bunul
respectiv;
- ofertantul trebuie sa ofere produse care sa satisfaca nevoile si
exigentele consumatorului, respectand adevarul asupra
caracteristicilor si limitelor produsului, respectand un pret echitabil si
avand grija ca produsul sa nu pericliteze integritatea si interesele
clientului.
Problema aplicarii acestui principiu este totusi sensibila, deoarece trebuie sa
existe o limita pana la care i se poate pretinde legal si moral producatorului
sau comerciantului sa asigure interesele cumparatorului.
Normele in vigoare solicita producatorilor sa aiba in vedere „grija necesara”

pentru garantarea faptului ca s-au luat toate masurile care sa asigure ca
produsele nu au defecte de conceptie sau de fabricatie si ca utilizarea lor nu
prezinta riscuri. In principiu, este greu de definit „grija necesara”, dar
prevederile legale se refera la combaterea neglijentei, sanctionand orice
intreprinzator care a dat dovada, cu sau fara stiinta, de neglijenta in
asigurarea protectiei consumatorului. Altfel spus, producatorul are
responsabilitatea sa garanteze ca produsele sale sunt functionale si
nepericuloase, iar daca nu sunt astfel, acesta raspunde pentru orice
consecinta nedorita a utilizarii produselor sale.
1.2. Factorii care au impus protectia consumatorilor
Protectia consumatorilor reprezinta un domeniu care a traversat, intr-o

perioada de aproximativ trei decenii, o evolutie speciala, pornind de la
confruntari academice, ajungand la o receptare publica tot mai larga, si in
final, fiind legiferata la nivelul statelor interesate.
Au existat mai multi factori care au dus la implementarea problematicii

protectiei consumatorului printre prioritatile managementului la nivel
societal (al guvernelor) si de interprindere.
In primul rand , s-a produs o schimbare majora in domeniul economic, care

s-a configurat in a doua jumatate a secolului trecut –trecerea la societatea
post-industriala – ceea ce include o serie de tendinte cu impact direct in
planul relatiilor dintre corporatii si consumatori:
- Trecerea de la „piata producatorului” (economia de penurie) la „piata
consumatorului” (economia de abundenta), ceea ce implica
dezvoltarea puternica a strategiilor de atragere si mentinere a clientilor
(marketing agresiv).
- Trecerea de la productia materiala (sectorul secundar al economiei) la
productia de servicii (sectorul tertiar), fapt care a determinat cresterea
nivelului de constiinta sociala.
In al doilea rand, a avut loc un proces de educare a populatiei referitor la

drepturile si obligatiile lor, de formare a constiintei civice, crescand forta
societatii civile. La acestea a contribuit si activitatea a numeroase asociatii
de promovare a unor drepturi specifice, dezbaterea publica a unor probleme
care periclitau viata societatii (droguri, tutun, etc.), pozitia unor lideri de
opinie (oameni politici, artisti, etc.).
In al treilea rand, cerintele protectiei consumatorilor au devenit acute pentru

forurile decizionale la nivel statal, fapt care a dus la promulgarea unor legi si
crearea unor institutii in acest domeniu.
Analizati importanta protectiei consumatorului pe piata
consumerismului postmodern.
.................................................................................................................
00:45
.................................................................................................................
.................................................................................................................
................................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
00:55
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
- Ce prevederi impun normele care se refera la asigurarea calitatii si sigurantei

produselor?
- Care sunt factorii care au contribuit la implementarea problematicii protectiei
consumatorului?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
- consumatorii au dreptul – legiferat in majoritatea tarilor dezvoltate – de a li se oferi pe

piata numai produse si servicii sigure, care nu pun in pericol sanatatea, eficace si
adecvate scopurilor pentru care au fost fabricate.
Acest fapt este atat in interesul cumparatorului, cat si al producatorului sau
distribuitorului, deoarece cei care comercializeaza produse de calitate inferioara si
nesigure, mai devreme sau mai tarziu vor fi nevoiti sa iasa de pe piata.
- au existat mai multi factori care au dus la implementarea problematicii protectiei
consumatorului printre prioritatile managementului la nivel societal (al guvernelor) si de
interprindere.
In primul rand , s-a produs o schimbare majora in domeniul economic, care s-a configurat
in a doua jumatate a secolului trecut –trecerea la societatea post-industriala – ceea ce
include o serie de tendinte cu impact direct in planul relatiilor dintre corporatii si
consumatori:
- Trecerea de la „piata producatorului” (economia de penurie) la „piata
consumatorului” (economia de abundenta), ceea ce implica dezvoltarea puternica
a strategiilor de atragere si mentinere a clientilor (marketing agresiv).
- Trecerea de la productia materiala (sectorul secundar al economiei) la productia
de servicii (sectorul tertiar), fapt care a determinat cresterea nivelului de constiinta
sociala.
In al doilea rand, a avut loc un proces de educare a populatiei referitor la drepturile si
obligatiile lor, de formare a constiintei civice, crescand forta societatii civile. La acestea a
contribuit si activitatea a numeroase asociatii de promovare a unor drepturi specifice,
dezbaterea publica a unor probleme care periclitau viata societatii (droguri, tutun, etc.),
pozitia unor lideri de opinie (oameni politici, artisti, etc.).
In al treilea rand, cerintele protectiei consumatorilor au devenit acute pentru forurile
decizionale la nivel statal, fapt care a dus la promulgarea unor legi si crearea unor
institutii in acest domeniu.
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
1.1. Etica in comunicarea publicitara

O
v
t
c
e
i
b
 Analizarea si intelegerea problemelor etice in domeniul

comunicarii publicitare
1.1. Etica in comunicarea publicitara 00:00
Publicitatea este considerata „esentialmente o activitate sanatoasa din punct

de vedere moral”; prin functia sa de informare ea asigura o mare libertate de
alegere pentru cumparator si, totodata, impune ofertantului o atitudine activa
pe piata, pentru a face fata concurentei. Pe de alta parte, cresterea rolului
reclamei in activitatea firmei, perfectionarea tehnicilor si instrumentelor
promotionale au adus in discutie posibilitatea ca efectul reclamei asupra
cumparatorilor sa se transforme din „influenta normala”, in manipulare (cf.
Caveat emptor).
Astfel, Camera de Comert Internationala de la Paris a elaborat „Codul

practicii loiale” in domeniul publicitatii, care impune o serie de norme
pentru reclamele comerciale, respectiv:
- decenta:sa nu lezeze bunele moravuri;
- loialitatea: sa nu speculeze increderea, ignoranta sau superstitiile
consumatorilor;
- veridicitatea: sa se realizeze fara neglijente, omisiuni, ambiguitati sau
exagerari;
- originalitatea: sa fie creatia celui care a realizat reclama, neadmitandu-
se imitatiile;
- sa nu fie denigratoare: sa nu lezeze valorile culturale ale
destinatarului; sa nu submineze reputatia unei marci;
- exactitatea: respectarea denumirii produsului, firmei sau marcii;
- identificarea: sa poata fi recunoscuta ca publicitate.
Unul dintre domeniile de conflict intre normele etice ale unei culturi si
actiunea promotionala care urmareste obtinerea unui profit, il reprezinta
domeniul produselor nocive pentru cumparatori, cum ar fi spre ex. tutunul
sau bauturile alcoolice.
Sub presiunea opiniei publice si a guvernelor, marile corporatii din aceste
sectoare, in special societatile multinationale, au fost nevoite sa se
conformeze unor exigente stricte in realizarea reclamelor, precizand
caracterul periculor al utilizarii sau al abuzului in consum.
Totusi, daca firmele respective sunt mai putin vizibile in cadrul „culturii
publicitare” occidentale (a fuma nu este „politically correct”), ele si-au
consolidat prezenta pe piata tarilor mai putin dezvoltate si a celor aflate in
tranzitie.
(„Corectitudinea politica” (engl. „Politically correctness”) reprezinta un
concept care a aparut in SUA la sfarsitul sec. XIX, avand la baza idea ca
oamenii trebuie sa aiba grija sa nu se exprime sau sa actioneze intr-un mod
care sa ofenseze, sa excluda sau sa marginalizeze un anumit grup de oameni
dezavantajati social sau discriminati).

Publicitatea a fost si este in continuare dezbatuta pe larg, cu referire la
principiile etice aplicate in domeniul afacerilor, in ceea ce priveste
influentarea consumatorilor prin advertising (engl. publicitate).
Reclama reprezinta un aspect al comunicarii de marketing, impreuna cu
campaniile promotionale, tehnicile de desfacere, sondajele de marketing,
relatiile publice si alte mijloace de comunicare cu consumatorii.
Criticile aduse tuturor acestor aspecte ale activitatii de marketing sunt

variate, dar pot fi clasificate in doua categorii: la nivel individual si la nivel
social.
- La nivelul consumatorului individual, criticile se refera in special la
practicile de dezinformare si chiar inselare, care pot sa creeze false
credinte si asteptari ale consumatorilor fata de abnumite produse sau
companii, pentru a-l determina sa cumpere.
- La nivel social, criticile principale sunt legate de impactul social si
cultural al comunicarii de marketing, in particular de rolul acesteia in
promovarea principiilor consumatorismului.
Referitor la practicile de dezinformare si de inducere in eroare a
consumatorilor, trebuie sa amintim, in primul rand, cele doua functii ale
comunicarii de marketing:
- functia de informare asupra ofertei de bunuri si servicii de pe piata, si
- functia de persuasiune, menita sa-i faca pe consumatori sa cumpere
diferite produse.
Publicul are dreptul de a fi informat corect si de nu fi manipulat prin tactici

persuasive amagitoare.
La nivelul impactului social si cultural al publicitatii asupra vietii sociale,
criticile vizeaza atat tehnicile de manipulare ale campaniilor publicitare
asupra consumatorilor, cat si consecintele negative ale activitatii de
advertising asupra climatului social, caracterizat printr-un adevarat
bombardament informational si asediu persuasiv. Acestea urmaresc
stimularea vanzarilor, modifica perceptia sociala si sistemul de referinta al
valorilor, de multe ori fara stirea indivizilor.
Prezentam in continuare cele mai frecvente critici aduse publicitatii:
- reclamele ne asediaza intimitatea si ne asalteaza pretutindeni
- publicitatea creeaza dorinte artificiale
- publicitatea consolideaza consumerismul si materialismul („traim intr-
o „societate de consum”, deoarece consumul a devenit forma
principala de autoidentificare a identitatii personale, ajungand sa
prevaleze in politica, educatie, sanatate sau in relatiile interpersonale”
– J. Baudrillard)
- publicitatea genereaza insecuritate si perpetua insatisfactie (criticii
industriei de advertising sustin ca, asaltandu-ne cu imagini
seducatoare ale unei fericiri si bunastari adesea intangibile pentru cei
mai multi, publicitatea genereaza, in mod premeditat, o insatisfactie
constanta fata de propria noastra viata, care este invadata de un
sentiment inconfortabil de insecuritate)
- publicitatea perpetueaza stereotipuri sociale (propaga in societate
anumite tereotipuri daunatoare privind categorii de persoane si stiluri
de viata.
Totusi, in prezent, consumatorii din tarile dezvoltate sunt mai informati

si mai educati in materie de publicitate, campanii publicitare sau
branding (marci). Publicul actual a evoluat si, in consecinta, consumatorii
nu mai sunt „victime” sigure ale comunicarii de marketing.
Analizati importanta elaborarii unor norme privind publicitatea si, in

special, reclamele comerciale, din punctul de vedere al eticii sociale.
.................................................................................................................
00:45
.................................................................................................................
.................................................................................................................
................................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
00:55
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
- Ce prevede „Codul practicii loiale” in domeniul publicitatii privind reclamele
comerciale? Comentati.
- Care sunt cele mai frecvente critici aduse publicitatii?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
- Camera de Comert Internationala de la Paris a elaborat „Codul practicii loiale” in

domeniul publicitatii, care impune o serie de norme pentru reclamele comerciale,
respectiv:
- decenta:sa nu lezeze bunele moravuri;
- loialitatea: sa nu speculeze increderea, ignoranta sau superstitiile consumatorilor;
- veridicitatea: sa se realizeze fara neglijente, omisiuni, ambiguitati sau exagerari;
- originalitatea: sa fie creatia celui care a realizat reclama, neadmitandu-se
imitatiile;
- sa nu fie denigratoare: sa nu lezeze valorile culturale ale destinatarului; sa nu
submineze reputatia unei marci;
- exactitatea: respectarea denumirii produsului, firmei sau marcii;
- identificarea: sa poata fi recunoscuta ca publicitate.
- Criticile aduse tuturor acestor aspecte ale activitatii de marketing sunt variate, dar pot fi
clasificate in doua categorii: la nivel individual si la nivel social.
- La nivelul consumatorului individual, criticile se refera in special la practicile de
dezinformare si chiar inselare, care pot sa creeze false credinte si asteptari ale
consumatorilor fata de abnumite produse sau companii, pentru a-l determina sa
cumpere.
- La nivel social, criticile principale sunt legate de impactul social si cultural al
comunicarii de marketing, in particular de rolul acesteia in promovarea
principiilor consumatorismului.
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.
Cuprins
1.1. Drepturile morale
ale angajatilor
O
v
t
c
e
i
b
- Cunoasterea si intelegerea drepturilor de catre angajatii companiilor
si institutiilor
1.1. Drepturile morale ale angajatilor
Angajatii companiilor, institutiilor si organizatiilor, sunt indreptatiti sa

solicite angajatorilor asumarea anumitor obligatii etice, care trebuie
respectate de catre acestia:
Dreptul la munca
Acesta este inscris in Declaratia Drepturilor Omului si, de asemenea, in

Carta Europeana a Drepturilor Omului, fiind considerat unul din drepturile
fundamentale ale indivizilor.
Dreptul la munca este derivat direct din alte drepturi fundamentale ale
omului, respectiv:
- dreptul la viata, intrucat munca ofera bazele necesare subzistentei si
- dreptul la respect, stiut fiind faptul ca abilitatea de a crea bunuri
reprezinta o sursa majora a respectului de sine al fiecarui individ.
Din punct de vedere etic, trebuie sa se analizeze daca dreptul la munca al

angajatilor se armonizeaza cu drepturile angajatorior si cu cele ale
actionarilor.
Angajarea si implicit plata salariului sunt posibile numai daca companiile

sunt capabile sa isi comercializeze in mod profitabil bunurile si serviciile.
Daca aceasta conditie nu este indeplinita, apelarea la dreptul la munca al
angajatilor incalca, in mod evident, dreptul la proprietate si dreptul angajarii
libere pe piata fortei de munca. In consecinta, in economia de piata dreptul la
munca nu inseamna ca fiecare individ are si dreptul la un loc de munca.
Dreptul la munca nu trebuie inteles ca o obligatie a statului sau a

companiilor de a oferi fiecarui individ o slujba, ci numai ca o obligatie a
acestor organizatii de a asigura conditii egale de exercitare a acestui drept
tuturor indivizilor, respectiv ca abordare a criteriilor de angajare si
concediere, fapt care ne conduce la o alta problema, si anume eliminarea
discriminarii de orice fel a angajatilor.
Dreptul la un salariu echitabil
In principiu, fiecare angajat ar trebui sa aiba dreptul de a fi retribui corect, in

functie de valoarea muncii prestate.
Economia de piata are insa reguli care incalca uneori acest principiu,
distribuind recompensele financiare in functie de raportul intre cerere si
oferta pe piata, fapt care face ca anumite activitati sa fie mai bine platite
decat altele, chiar daca efortul, competenta si talentul necesare pentru
exercitarea lor nu sunt cele mai semnificative.
Principiul salariului echitabil a stat la baza adoptarii unor proceduri

legislative privind adoptarea in majoritatea statelor dezvoltate a salartiului
minim pe economie.
Totusi, este foarte greu de apreciat ce inseamna „salariu echitabil”, atunci
cand sunt puse in discutie diferentele dintre retributiile cele mai mici si cele
mai mari.
La baza stabilirii salariilor echitabile se afla, de regula, expectatiile fata de

angajati si performanta lor in indeplinirea sarcinilor de serviciu, estimata in
functie de orele de munca prestate, pregatirea profesionala, gradul de risc al
profesiei, indeplinirea sarcinilor postului respectiv etc.
Dreptul la conditii de munca adecvate
Dreptul la conditii umane de munca, in care sanatatea si integritatea

psihosomatica a salariatilor sa nu fie puse in pericol, este una din
principalele probleme etice privind statutul angajatilor.
Datorita luptei sindicale si a unor oameni de afaceri mai emancipati, in
prezent proape toate statele dezvoltate dispun de o legislatie a muncii
adecvata, care impune companiilor obligatii privind asigurarea unor conditii
de munca acceptabile. De aceea, aspectele legate de conditiile de munca nu
mai reprezinta astazi o problema de competenta responsabilitatii morale a
angajatorilor, ci mai degraba de respectarea unor indatoriri legale specifice.
Oricate precautii s-ar lua, exista unele meserii care prezinta un grad de
periculozitate mai ridicat. In aceste situatii se impune principiul ”consimtirii
constiente”: nimeni nu poate fi expus factorilor de risc fara sa fi fost
informat in prealabil asupra pericolelor la care se supune. In consecinta,
daunele pe care le sufera sanatatea angajatilor reprezinta rezultatele unor
decizii constiente ale acestora, asumate, de regula, datorita ofertei unor
salarii mai mari pentru ocupatii cu un grad de risc mai ridicat.
Dreptul la discretie fata de viata privata
Companiile private din toata lumea realizeaza un profil medico-psiho-socio-

profesional angajatilor, fapt care lasa in continuare deschisa dezbaterea etica
privind dreptul angajatilor la intimitate.
Acesta este enuntat ca fiind un drept fundamental al individului de a detine
controlul asupra informatiilor despre propria sa persoana si de a controla
situatiile in care aceste informatii pot fi dezvaluite.
Prof. Michele Simms distinge patru tipuri de aspecte ale vietii private pe
care indivizii doresc sa le protejeze de orice indiscretii:
- inviolabilitatea fizica: intangibilitatea persoanei de catre ceilalti si

dreptul individului asupra unui „spatiu personal”.
- inviolabilitatea sociala: libertatea individului de a interactiona cu
oricine si oricum doreste in viata sa privata (unele firme limiteaza
aceasta libertate, solicitand angajatilor sa nu pateze reputatia firmei
printr-un comportament inacceptabil, imoral sau ilegal in viata lor
privata).
- Inviolabilitatea informationala: dreptul individului de a decide cum,
cand si in ce masura datele sale personale pot fi puse la dispozitia
altora.
- Inviolabilitatea psihologica: dreptul individului de a-si controla starile
emotionale si de a nu fi silit sa-si dezvaluie gandurile sau sentimentele
private (acest drept este incalcat, de ex., in situatia in care managerii
magazinelor impun angajatilor sa afiseze in permanenta o mina
zimbitoare si fericita, pentru a atrage clientii).
Desigur ca nu toate relatiile sociale ale angajatilor sau toate datele care ii
privesc pot fi socotite de interes privat.
Angajatorii au dreptul sa fie informati referitor la calificarea si experienta
salariatilor, si de asemenea, pot fi interesati daca angajatii se intalnesc cu
clienti sau cu competitori ai firmei, in viata particulara.
Faceti o analiza a drepturilor morele ale angajatilor.

.................................................................................................................
.................................................................................................................
00:45
.................................................................................................................
................................................................................................................
E
e
r
u
l
a
v
00:55
.
0
2
:
r
a
s
c
e
n
p
m
i
T
- Care sunt cele mai importante drepturi morale ale angajatilor?
- Prin ce se caracterizeaza fiecare drept moral al angajatilor?
Î
.
e
i
z
u
l
o
c
n
01:15
- Dreptul la munca este derivat direct din alte drepturi fundamentale ale omului,
respectiv:
- dreptul la viata, intrucat munca ofera bazele necesare subzistentei si
- dreptul la respect, stiut fiind faptul ca abilitatea de a crea bunuri reprezinta o sursa
majora a respectului de sine al fiecarui individ.
- Principiul salariului echitabil a stat la baza adoptarii unor proceduri legislative privind
adoptarea in majoritatea statelor dezvoltate a salartiului minim pe economie.
Totusi, este foarte greu de apreciat ce inseamna „salariu echitabil”, atunci cand sunt puse
in discutie diferentele dintre retributiile cele mai mici si cele mai mari.
La baza stabilirii salariilor echitabile se afla, de regula, expectatiile fata de angajati si
performanta lor in indeplinirea sarcinilor de serviciu, estimata in functie de orele de
munca prestate, pregatirea profesionala, gradul de risc al profesiei, indeplinirea sarcinilor
postului respectiv etc.
- Dreptul la conditii umane de munca, in care sanatatea si integritatea psihosomatica a
salariatilor sa nu fie puse in pericol, este una din principalele probleme etice privind
statutul angajatilor.
- Dreptul la discretie fata de viata privata este enuntat ca fiind un drept fundamental al
individului de a detine controlul asupra informatiilor despre propria sa persoana si de a
controla situatiile in care aceste informatii pot fi dezvaluite.
Bibliografie
Paideia, 2005.
Publica, 2016
Publishing, 2015.

Etica in Afaceri

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Etica in Afaceri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA N.

Lect. Univ. Dr. Elena Margulescu

Unitatea de invatare 1. – Conceptul de etica

Unitatea de invatare 2. – Abordarea etica in management

Unitatea de invatare 3. – Abordarea etica in management

Unitatea de invatare 4. – Spiritul de afaceri

Unintatea de invatare 5. – Responsabilitatea firmei

Unitatea de invatare 6. – Probleme de etica in managementul

Unitatea de invatare 8. – Probleme etice in politica de marketing

Unitatea de invatare 9. – Etica in comunicarea publicitara

Unitatea de invatare 10. – Drepturile morale ale angajatilor

 Intelegerea notiunilor metodologice

1.1. Etica si morala

Notiunea de morala a fost utilizata pentru prima data de Cicero (103-43

In uzul actual , termenul de etica indica disciplina stiintifica (stiinta despre

1.2. Etica profesionala

1.3. Etica afacerilor

Totodata, abordarea etica are si un caracter intercultural, in sensul ca

Fiind abordata si ca o practica normativa, intrucat se refera la reguli de

In concluzie, etica managementului, respectiv, etica afacerilor este o

- Care este importanta eticii profesionale in viziunea dvs.?

1.1. Abordarea utilitarista

 Analiza diferitelor tipuri de abordare etica in

1.1. Abordarea utilitarista

Luand in consideratie interactiunea diverselor modele culturale (Occident-

Utilitarismul a fost fundamentat in plan filosofic de J.Bentham (1748-1832),

Finalitatea utilitarismului consta in asigurarea „maximului de bine pentru

Efectele abordarii utilitariste sunt bivalente.

La baza acestei abordari se situeaza conceptia despre morala a filosofului

Conceptia universalista asigura respectarea drepturilor fundamentale ale

1.2. Abordarea in termenii dreptatii sociale

Radacinile acestei abordarii se afla in cadrul mai multor surse, respectiv in

Plecand de la ideea ca dreptatea reprezinta prima calitate a institutiilor

J.Rawls, profesor la Harvard, pledeaza pentru o mai mare egalitate in

Si aceasta abordare are puncte tari si puncte slabe: ea protejeaza interesele

- In ce consta abordarea utilitarista a mangementului afacerilor?

- Utilitarismul a fost fundamentat in plan filosofic de J.Bentham (1748-1832),

 Analiza diferitelor tipuri de abordare etica in

Abordarile anterioare poarta amprenta culturii occidentale, care le-a generat.

Referitor la etica orientala, se face distinctia intre confucianismul clasic

Principiile confucianismului clasic sunt:

Post-confucianismul are importanta pentru management si viata de afaceri.

Iata cum se reflecta principiile confucianismului in managementul firmelor

Realizati o analiza a confucianismului clasic; avantaje si dezavantaje

- Care sunt principiile confucianismului clasic; comentati-le.

Post-confucianismul are importanta pentru management si viata de afaceri. Astfel,

 Analizarea spiritului capitalist al firmelor

1.1. Conceptul - spiritul capitalist in management

Pe parcursul timpului, o serie de modele etice au tratat cu retinere sfera

Odata cu „Reforma Protestanta” din secolul al XVI-lea, valorile eticii si cele

Spiritul capitalist se caracterizeaza prin calitati cum sunt „harnicia si

In prezent exista doua conceptii opuse referitor la ratiunea existentei

1.2.Abordarea clasica a managementul capitalist – maximizarea

Abordarea clasica sustine teza ca firmele exista pentru a aduce beneficii

Anumite lucrari referitoare la etica managementului considera ca teoria

Concluzia de mai sus se opune conceptiei lui M. Friedman, care considera ca

Analizati aspectele prin care se caracterizeaza “spiritul capitalist” in

- Care sunt caracteristicile „spiritului capitalist”?

- Spiritul capitalist se caracterizeaza prin calitati cum sunt „harnicia si moderatia”,

 Identificarea caracteristicilor managementului de

1.1. Abordarea socio-economica a managementului capitalist

Abordarea socio-economica considera ca „maximizarea profitului nu este

- in primul rand, societatile reprezinta persoane juridice care sunt