Economie Monetara

Tema 1

ATRIBUTIILE BANCII CENTRALE. POLITICA MONETARA

Politica monetară, ca parte a politicii economice alături de politica fiscală, a veniturilor,

valutară şi comercială determină variabilele economice. De aceea înţelegerea fenomenelor
economice este condiţionată şi de cunoaşterea strategiilor de politică monetară, a canalelor de
distribuţie a acesteia şi implicit a managementului monedei şi a ratelor de dobândă.
Organismele financiare responsabile cu realizarea politicii monetare sunt băncile centrale, care
poartă nume diverse de la o ţară la alta sau sau de la un sistem monetar la altul: Banca
Naţională a României, Banca Centrală Europeană (zona Euro), Sistemul Rezervelor Federale
(Statele Unite ale Americii), etc.
Atingerea obiectivelor de politica monetară depinde şi influenţează alte rezultate
economice. Politica monetară poate avea un obiectiv unic, de exemplu stabilitatea preturilor
sau obiective multiple cum ar fi: promovarea unui grad maxim de ocupare a forţei de muncă,
preţuri stabile, rate moderate de dobandă pe termen lung. Stabilitatea preţurilor constituie
obiectivul fundamental al politicii monetare în România şi în zona euro, dar există preocupare
şi pentru alte obiective economice cum ar fi: creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a
forţei de muncă, echilibrarea balanţei de plăţi, etc. Banca centrală, responsabilă cu realizarea
politicii monetare are şi alte obligaţii cum ar fi supravegherea instituţiilor de credit şi a
sistemului de plăţi sau menţinerea relaţiilor cu organismele financiar-monetare internaţionale.
Pentru a înţelege locul politicii monetare, precum şi importanţa acesteia în cadrul
activităţilor unei bănci centrale vom prezenta în continuare principalele atribuţii ale autorităţii
monetare.
Cu toate că responsabilităţile lor pot fi împărţite cu alte organisme guvernamentale,
băncile centrale au următoarele funcţii:
1. Stabilitatea şi implementarea politicii monetare şi de credit
2. Emisiunea de monedă
3. Monitorizarea cursurilor valutare
4. Supravegherea instituţiilor bancare
5. Bancă a băncilor
6. Este împrumutător de ultimă instanţă
7. Acţionează ca agent al statului şi ţine în evidenţele sale contul general al Trezoreriei
statului
8. Are rol în asigurarea de fonduri pentru stat
9. Asigurarea legăturii cu organizaţii financiar bancare internaţionale
10. Analist al condiţiilor monetare şi economice

1. Politica monetară şi de credit

Banca centrală controlează nivelul masei monetare şi ratele dobânzii în economie ca
parte a politicii generale, macro şi microeconomice a guvernului. De-a lungul secolelor gradul
optim de independenţă sau autonomie decizională a băncilor centrale a constituit un subiect
de controverse. De regulă banca centrală colaborează cu Ministerul de Finanţe pentru
rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare şi financiare. Tentativele de
Economie Monetara

subordonare directă faţă de autoritatea guvernului au alternat cu perioade de independenţă

considerată excesivă.
Referitor la această problemă, Uniunea Europeană prin tratatul de la Maastricht (1992)
a prevăzut un înalt grad de independenţă pentru băncile centrale ale statelor membre (pentru
preluarea mai facilă a prerogativelor Băncii Centrale Europene).
Există două puncte de vedere privind independenţa băncilor centrale:
▪ Unii analişti financiari apreciază că garantarea prin lege a independenţei băncii
centrale va avea ca urmare reflectarea în politica monetară a condiţiilor economice dintr-o
ţară şi nu a celor politice.
▪ Cei care se opun independenţei totale a băncilor centrale au argumente în faptul că
politica macro- economică are obiective mai largi decât menţinerea ratei scăzute a inflaţiei.
Reducerea activităţii economice în scopul realizării unui nivel scăzut al inflaţiei poate duce la
creşterea şomajului şi la restrângerea creşterii economice.
În România banca centrală este un organ al statului, membrii Consiliului de
Administraţie fiind validaţi de Parlament. În numele Consiliului de Administraţie, guvernatorul
Băncii Naţionale prezintă anual darea de seamă cu privire la situaţia monetară şi a creditului.

2. Emisiunea de monedă
Banca centrală deţine monopolul emisiunii de monedă. În principiu moneda se emite în
concordanţă cu creşterea economică. Emisiunea monetară peste necesităţile economice reale
duce la inflaţie. Împiedicarea guvernelor de a determina un proces inflaţionist prin emisiune
monetară nesupravegheată poate fi încă un argument în favoarea asigurării independenţei
băncilor centrale.

3. Monitorizarea cursurilor valutare

Banca centrală are rolul de administrator al rezervelor valutare. Ea păstrează rezervele
de aur, valută convertibilă şi alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional. Banca
centrală utilizează rezervele atunci când intervine pe pieţele valutare pentru a controla evoluţia
cursului de schimb al monedei naţionale.
Rezervele de valută sunt folosite pentru a asigura convertibilitatea monedei naţionale pe
piaţa valutară.

4. Supravegherea instituţiilor bancare

Supravegherea instituţiilor bancare şi reglementarea activităţii acestora se face cu
ajutorul unor instrumente ca:
a) Indicatorul de adecvare a capitalului;
b) Rata rezervelor minime obligatorii;
c) Indicatori de lichiditate;
d) Rapoarte;
e) Reglementări referitoare la sistemul bancar;
f) Acordarea autorizaţiilor (licenţelor) de funcţionare a băncilor

a) Indicatorul de adecvare a capitalului

Ca autoritate de supraveghere, pentru stabilirea capitalului adecvat banca centrală
impune un indicator financiar de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea totală
de credit; băncile comerciale au nevoie de o marjă de siguranţă pentru ca în cazul în care
câţiva clienţi nu-şi pot rambursa creditele, banca să-şi plătească totuşi deponenţii. Această
marjă de siguranţă este capitalul băncii.
Economie Monetara

Reglementările internaţionale privind acest indicator s-au stabilit în 1988 de către

Comitetul de la Basel sub auspiciile Băncii Reglementelor Internaţionale. BNR a preluat
indicatorul sub denumirea de Raportul de solvabilitate 2, la care a renunţat din anul 2004 1
deoarece limita de 8% dintre capitalul propriu şi riscurile de credit era cu mult depăşită de
sistemul bancar românesc. Ca indicator de adecvare a capitalului a fost păstrat Raportul de
solvabilitate european (Solvabilitate 1 în rapoartele BNR):
Fonduri proprii
RSE =
(Active bilantiere + extrabilantiere)ponderate dupa risc
Dacă indicatorul scade sub nivelul cerut trebuie făcută o corectură fie crescând capitalul
băncii, fie reducându-i activele cu grad mare de risc.

b) Rata rezervelor minime obligatorii

În exercitarea politicii monetare banca centrală impune prin reglementări celorlalte bănci
comerciale să constituie rezerve minime obligatorii, depozitate în conturi speciale. Prin
creşterea volumului rezervelor va scădea volumul creditelor ceea ce duce la micşorarea
volumului masei monetare. De obicei rata se determină prin raportarea la depozitele atrase,
dar pot fi alese şi alte baze de raportare.

c) Indicatorul de lichiditate
Banca centrală poate stabili procentul depozitelor bancare şi al altor pasive ce trebuie
să fie păstrate în numerar sau în alte active cu lichiditate mare. Astfel băncile comerciale vor
putea satisface cerinţele clienţilor atunci când aceştia doresc să-şi retragă fondurile. Dacă
lichidităţile unei bănci sunt insuficiente ea apelează la împrumuturi de la alte bănci sau de la
banca centrală - în calitatea sa de împrumutător de ultimă instanţă. Definirea indicatorului
variază de la o ţară la alta, dar în general lichiditatea este:
Active ponderate
Lichiditatea=
Pasive ponderate

d) Rapoarte
Banca centrală solicită în mod regulat anumite rapoarte şi statistici financiare care
oglindesc indicatorii financiari principali ai băncii dar şi portofoliul de credite, cheltuielile de
capital, contul de profit şi pierdere, bilanţul. Prin analizele efectuate banca centrală realizează
funcţia de supraveghere şi poate da recomandări privind prudenţa bancară.

e) Reglementări
Băncile centrale pot emite reglementări pentru bănci cu scopul de a controla nivelul şi
structura creditelor acordate. Reglementările emise de BNR, în funcţie de importanţa şi sfera
lor de cuprindere, poartă denumirea de norme, ordine sau circulare. Reglementările pot fi:
▪ Cantitative: limitează nivelul creditelor pe care băncile îl pot acorda
▪ Calitative: banca centrală poate încuraja creditarea pentru anumite scopuri,
descurajând alte tipuri de credite. (Într-o ţară cu balanţa de plăţi deficitară se încurajează
creditele pentru exporturi).

f) Acordarea autorizaţiilor de funcţionare

1
In baza Normelor BNR nr.12/2003, raportul de solvabilitate nu a mai fost reglementat.
Economie Monetara

Banca centrală decide ce instituţii pot funcţiona ca bănci şi acordă autorizaţii de

funcţionare dacă sunt îndeplinite anumite condiţii care se referă la: cerinţe minime de capital,
pregătirea profesională şi profilul conducătorilor, tipurile de activităţi pe care le desfăşoară.
Odată autorizată banca comercială trebuie să se conformeze şi altor cerinţe legate de:
indicatorul de adecvare a capitalului; indicatorul de lichiditate şi rata rezervelor minime
obligatorii; regula creditelor mari; controlul schimburilor valutare; raportarea datelor cerute de
supraveghere şi control.
Autorizaţia de funcţionare poate fi retrasă dacă banca centrală decide că instituţia
bancară nu acţionează prudent, încalcă reglementările sau este în pericol de a nu-şi plăti
depunătorii. De asemenea băncile pot da faliment dacă înregistrează pierderi mari prin
acordarea creditelor neperformante, de valori mari sau dacă efectuează operaţiuni în pierdere
pe pieţele financiare.
Pentru evitarea falimentului banca centrală poate iniţia un angajament financiar pentru a
consolida capitalul băncii, poate insista pentru schimbarea conducerii sau poate sprijini
fuziunea sau preluarea de către o altă bancă.

5. Bancă a băncilor
În exercitarea funcţiei de mai sus banca centrală acţionează ca bancher al celorlalte
bănci. Băncile comerciale sunt obligate să-şi păstreze la banca centrală o parte din depozite
sub forma rezervelor, depozite nepurtătoare de dobândă sau cu dobânzi foarte mici.
Prin volumul acestor depozite obligatorii banca centrală realizează control monetar:
ridicând sau coborând nivelul cerut al rezervelor se măreşte sau se micşorează capacitatea
băncilor comerciale de a acorda credite. De asemenea mai pot exista conturi ale băncilor
comerciale deschise la banca centrală utilizate în decontarea datoriilor interbancare.

6. Împrumutător de ultimă instanţă

Banca centrală acordă împrumuturi băncilor comerciale pentru sprijinirea acestora în
situaţia de lipsă temporară de lichidităţi, cu dobânzi foarte mari, tocmai pentru a nu încuraja
aceste practici. Pe termen lung instituţiile bancare trebuie să-şi rezolve singure problemele sau
să-şi înceteze activitatea.

7. Agent al statului
Banca Naţională acţionează ca trezorier al statului ţinând evidenţele acestuia în contul
curent al Trezoreriei Statului. Contul reflectă situaţia impozitelor percepute şi a plăţilor
efectuate. Banca centrală nu este creditorul guvernului deşi îl ajută să identifice alte surse de
împrumut din cadrul economiei.

8. Rolul în asigurarea de fonduri pentru guvern

Când Guvernul împrumută bani din economie banca centrală acţionează ca agent şi
consultant al acestuia. Guvernul poate face împrumuturi de pe piaţa naţională oferind spre
vânzare titluri de valoare (obligaţiuni sau bonuri de tezaur) şi banca centrală acţionează direct
sau prin intermediul altor bănci în procesul de emisiune, în vânzarea şi răscumpărarea lor şi în
plata dobânzilor aferente.
Banca centrală acordă consultanţă privind cel mai potrivit titlu de valoare oferit spre
vânzare pe piaţă, nivelul dobânzii care trebuie plătită precum şi momentul când trebuie făcută
oferta de vânzare.
Suma de bani datorată de Guvern se numeşte datoria publică şi conform criteriilor de
convergenţă stabilite la Maastricht (1992) ea nu trebuie să depăşească 60% din PIB. Banca
Economie Monetara

centrală gestionează datoria publică rambursând valoarea obligaţiunilor şi a celorlalte titluri de

valoare când acestea ajung la scadenţă înlocuindu-le cu noi emisiuni de valori mobiliare.
Răscumpărarea titlurilor se face de către banca centrală dar din sumele puse la dispoziţie de
Guvern.

9. Asigurarea legăturii cu organizaţiile financiar bancare internaţionale

Banca centrală joacă un rol important în cooperarea economică şi financiară
internaţională. Ea gestionează şi ţine evidenţa operaţiunilor financiare ale ţării cu organisme
internaţionale ca: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Banca Naţională a României
participă în numele statului la tratative şi negocieri externe în probleme monetare şi de plăţi.
O instituţie financiară de importanţă deosebită este Banca Reglementelor Internaţionale
(BRI) cu sediu la Basel (Elveţia). Fondată în 1930 cu scopul efectuării de transferuri legate de
datoriile internaţionale, BRI a ajuns să fie considerată banca centrală a băncilor centrale.
Alături de reglementarea plăţilor între băncile centrale, BRI se ocupă de probleme privind
cooperarea bancară, acordurile privind regulile ce trebuie să guverneze tranzacţiile financiare
internaţionale.
Reuniunile grupului de ţări cunoscut sub denumirea de Grupul celor 7 (G7) în care intră
Franţa, SUA, Germania, Italia, Anglia, Canada şi Japonia sunt de asemenea importante pentru
cooperarea economică internaţională. Un forum mai larg este Grupul celor 10 (G 10) în care
intră cele 7 ţări de mai sus alături de Suedia, Belgia, Olanda şi Elveţia a 11-a care este neutră.
La aceste întâlniri participă de regulă miniştrii de finanţe, dar întotdeauna reprezentanţii
băncilor centrale au un rol important în discuţii.

10. Analist al condiţiilor monetare şi economice

Banca centrală colectează informaţii din economie, le prelucrează şi le pune la
dispoziţie publicului sub formă de rapoarte anuale, lunare, studii, buletine de conjunctură.
BNR publică: Buletin lunar, Raport annual, Rapoarte asupra inflaţiei, Rapoarte asupra
stabilităţii finanicare, Balanţa de plăţi, Buletine de conjunctură etc.