Universitatea „Dunărea de Jos”, Facultatea de Științe Economice, Galati

Coordonator Științific : Realizatori :

Lect. drd. Dumitriu Ramona Duduciuc Sabina , Mușat Diana
Anul II : Finanțe-Bănci, grupa 1

- 2009 -
 Cuprins :

1. MISIUNEA ŞI POZIŢIA OFICIALĂ A BĂNCII CENTRALE EUROPENE.....................................3

1.1 Obiectivul BCE................................................................................................................................3
1.2 Instrumentele BCE...........................................................................................................................3
1.3 Strategii de politică monetară...........................................................................................................4
2. CARACTERISTICILE POLITICII MONETARE ÎN ŢĂRILE CENTRAL ŞI EST EUROPENE....4
2.1 Obiectivele Politicii Monetare Din ŢCEE.......................................................................................5
2.2 Instrumentele Băncilor Centrale Naţionale Din ŢCEE....................................................................7
2.3 Mecanismul Transmisiei Politicii Monetare În ŢCEE...................................................................10
2.4 Structura Şi Caracteristicile Sistemului Financiar.........................................................................10
2.5 Nivelul Monetizării........................................................................................................................12
2.6 Rata De Schimb.............................................................................................................................13
2.7 ŢCEE Pe Drumul Spre UEM.........................................................................................................14
2.8 Convergenţa Nominală..................................................................................................................15
2.9 Convergenţa Reală.........................................................................................................................15
3. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE POLITICII MONETARE IN ROMANIA....................17
4. CONCLUZII........................................................................................................................................21
BIBLIOGRAFIE :....................................................................................................................................22

2
Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se
actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din
obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei
si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective
revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor
politicii monetare.

1. MISIUNEA ŞI POZIŢIA OFICIALĂ A BĂNCII CENTRALE

EUROPENE

1.1 Obiectivul BCE

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată în 1999 cu scopul de a implementa şi coordona
politica monetară în interiorul Uniunii Economice şi Monetare (UEM). În conformitate cu articolul 105
din Tratatul UE, obiectivul principal al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor din zona euro.
Asigurarea stabilităţii preţului este contribuţia cea mai importantă prin care politica monetară poate să
realizeze un mediu economic favorabil şi un nivel înalt al ocupării.
În primul rând, decenii de experienţă practică şi numeroase studii economice sugerează că o politică
monetară orientată spre menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen lung, va contribui pe deplin la
îmbunătăţirea perspectivelor economice şi la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor.
În al doilea rând, fundamentele teoretice ale politicii monetare, precum şi experienţa dobândită din
trecut, dovedesc faptul că politica monetară poate influenţa, în ultimă instanţă, numai nivelul preţurilor
din economie. Astfel, menţinerea stabilităţii preţurilor este singurul obiectiv realizabil pe care politica
monetară îl poate atinge pe termen mediu.

1.2 Instrumentele BCE

Punerea în aplicare a politicii monetare unice se face într-o manieră descentralizată, în sensul că
deciziile sunt luate de BCE, dar majoritatea operaţiunilor sunt efectuate de băncile centrale naţionale.
Se consideră că BCE dispune de toate instrumentele şi puterile necesare pentru a aplica o politică
monetară eficace.
Instrumentele utilizate de Eurosistem( sistem bancar central al zonei euro, Eurosistemul este format
din: BCE şi băncile centrale naţionale (BCN) ale celor 16 state membre ale UE, a căror monedă
comună este euro) pentru implementarea politicii monetare unice se împart în operaţiuni de open
market, facilităţi permanente şi rezerve minime obligatorii.

a) Operaţiuni de piaţă monetară

Operaţiunile de piaţă monetară reprezintă instrumentul cel mai important. Acestea contribuie la
• controlarea ratelor dobânzilor,
• gestionarea situaţiei lichidităţilor pe piaţa monetară şi
• la indicarea orizontului de politică monetară.
Operaţiunile de piaţă monetară pot fi clasificate în următoarele patru categorii:

3
 • operaţiuni principale de refinanţare, care sunt tranzacţii reversibile, periodice, în vederea
furnizării de lichidităţi, efectuate cu o frecvenţă săptămânală şi având în mod obişnuit o
scadenţă de o săptămână;
• operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung, care sunt tranzacţii reversibile în vederea
furnizării de lichidităţi, efectuate cu o frecvenţă lunară şi având în mod obişnuit o scadenţă de
trei luni;
• operaţiuni de reglaj fin, care sunt executate ad-hoc, în scopul de a gestiona situaţia lichidităţilor
pe piaţă şi de a controla ratele dobânzilor, în special pentru a atenua efectele asupra ratelor
dobânzilor determinate de fluctuaţii neaşteptate ale lichidităţilor de pe piaţă;
• operaţiuni structurale, realizate prin emiterea de certificate de creanţă şi prin apelul la
tranzacţiile reversibile şi tranzacţiile definitive.

b) Facilităţi permanente

De asemenea, Eurosistemul oferă facilităţi permanente, având ca scop furnizarea şi absorbţia de

lichiditate overnight şi stabilirea limitelor pentru ratele dobânzilor overnight de pe piaţa monetară.
Sunt disponibile două facilităţi permanente:
• facilitatea de creditare marginală, care permite contrapartidelor (instituţii financiare precum
băncile) să obţină lichiditate overnight de la băncile centrale naţionale în schimbul unor active
eligibile şi
• facilitatea de depozit, care poate fi utilizată de contrapartide pentru a plasa depozite overnight la
băncile centrale naţionale.

c) Rezerve minime obligatorii

În cele din urmă, Eurosistemul impune instituţiilor de credit să constituie rezerve minime obligatorii în
conturile deschise la băncile centrale naţionale. Obiectivul regimului privind rezervele minime
obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară şi crearea (sau accentuarea) unui
deficit structural de lichidităţi.

1.3 Strategii de politică monetară

• Ţintirea cursului de schimb

• Ţintirea agregatelor monetare
• Ţintirea directă a inflaţiei

2. CARACTERISTICILE POLITICII MONETARE ÎN ŢĂRILE

CENTRAL ŞI EST EUROPENE
În mai 2004, zece ţări central şi est europene – Cehia, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovacia,
Slovenia şi Ungaria – au intrat în Uniunea Europeană. Odată cu aderarea la UE aceste state au statutul
de ţară cu derogare, iar adoptarea euro le va aduce calitatea de membru deplin.
În această etapă, băncile centrale naţionale (independente) devin membre ale Sistemului European de
Bănci Centrale, politica economică, monetară şi de schimb devin probleme de interes comun, statele

4
trebuie să aibă în vedere concordanţa cu obiectivele BCE, participarea la Mecanismul Ratei de Schimb
II (ERM II) şi să prezinte programe de convergenţă.

2.1 Obiectivele Politicii Monetare Din ŢCEE

Obiectivul principal stipulat în statutul tuturor băncilor centrale din ŢCEE este asigurarea stabilităţii
preţurilor. Acesta este şi obiectivul BCE şi a celor mai multe bănci centrale din ţările dezvoltate. Fără a
prejudicia obiectivul fundamental, băncile centrale sprijină politica economică a Guvernului. Studiile
economice şi deceniile de experienţă au dovedit că ratele inflaţiei stabile, scăzute şi uşor predictibile
asigură cele mai favorabile condiţii pentru creşterea economică pe termen lung; un mediu cu preţuri
stabile permite companiilor şi populaţiei să-şi plaseze mai bine deciziile lor de investiţii şi consum pe
termen lung, precum şi asigurarea plasării eficiente a resurselor.
Performanţa băncilor centrale naţionale în vederea asigurării stabilităţii preţurilor poate fi evaluată prin
media anuală a ratei inflaţiei.

Tabelul nr. 1 Rata inflaţiei (IAPC, media celor 12 luni)

2004 2005
Inflaţia zona euro 2,1 2,2
Criteriul ratei inflaţiei 2,4 2,5
Cehia 2,6 1,6
Estonia 3,0 4,1
Letonia 6,2 6,9
Lituania 1,2 2,7
Polonia 3,6 2,2
Slovacia 7,5 2,8
Slovenia 3,7 2,5
Ungaria 6,8 3,5

Sursa: site-ul Eurostat

IAPC este o medie ponderată a indicilor preţurilor de consum, colectaţi într-o manieră uniformă
din statele zonei euro.

Criteriul ratei inflaţie, în anul 2005, este îndeplinit doar de 3 ţări Cehia, Polonia şi Slovenia, cea mai
mare rată a inflaţiei înregistrându-se în Letonia.
Polonia, Cehia şi Ungaria au un regim de ţintire a inflaţiei (banca centrală publică ţinte pre-anunţate
ale inflaţiei, luarea deciziilor implică folosirea mai multor informaţii despre principalele variabile
economice şi a previziunilor inflaţioniste).
Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia au un regim de ţintire al ratei de schimb (banca
centrală încearcă să asigure stabilitatea ratei de schimb nominale faţă de o valută numită „ancoră”,
trebuie să fie asigurate un diferenţial scăzut al inflaţiei faţă de ţara ancoră, un nivel suficient al
rezervelor internaţionale, menţinerea competitivităţii ţării şi credibilitatea băncii centrale) - Estonia şi
Lituania au consiliu monetar.

Regimul de ţintire a inflaţiei a fost adoptat în Cehia în anul 1998, în Polonia în 1999, iar în Ungaria în
2001. Băncile centrale ale acestor state manevrează instrumentele politicii monetare în scopul direct de
limitare a inflaţiei pe termen mediu. Instrumentul cel mai des utilizat în acest sens este schimbarea ratei
dobânzii de pe piaţa monetară (de exemplu, o creştere a ratei repo conduce, în general, prin
mecanismul transmisiei, la o mişcare a cererii agregate, care în schimb conduce la scăderea inflaţiei.
5
Scăderea ratei repo are în general un efect opus). De asemenea, băncile centrale pot folosi şi ratele de
schimb a monedelor lor naţionale ca instrumente anti-inflaţioniste. Experienţele referitoare la
managementul politicii monetare au demonstrat că efectul schimbării acestora asupra inflaţiei apar mult
mai târziu (între nouă luni şi doi ani pentru a avea un efect complet). Având în vedere nivelul relativ
ridicat de incertitudine ce predomină în aceste ţări, băncile centrale naţionale trebuie să fie capabile să
previzioneze inflaţia sub diverse scenarii pe cel puţin 6-8 trimestre înainte şi să cunoască exact
mecanismul transmisiei politicii monetare astfel încât să-şi adapteze instrumentele pentru a-şi atinge
obiectivul de inflaţie propus. Previziunile referitoare la rata inflaţiei s-au ameliorat în cursul timpului în
aceste ţări. S-a trecut de la previziuni pe termen scurt (un trimestru) la previziuni pe termen lung (1,5-2
ani), de la modele simple la modelarea econometrică complexă.
O condiţie necesară pentru implementarea ţintirii inflaţiei este deplina autonomie şi independenţă a
băncii centrale, condiţie îndeplinită de aceste ţări. În mod special, toate legăturile dintre Trezorerie şi
băncile centrale au fost neutralizate, iar băncilor centrale le-au fost încredinţate atât instrumente
puternice cât şi controlul asupra lor.
De asemenea, transparenţa joacă un rol important în ţintirea inflaţiei – „Spune ce faci şi fă ceea ce
spui”. Toate cele trei bănci centrale publică trimestrial „Rapoarte asupra inflaţiei”, în care expun
orientările viitoare ale politicii lor monetare şi explică ecartul dintre rata actuală şi cea ţintă. Pentru a
ajuta publicul să înţeleagă mai bine raţionamentul băncii centrale, aceste rapoarte conţin în aceeaşi
măsură o descriere a mijloacelor utilizate pentru a prezice rata inflaţiei şi o indicaţie a modului în care
banca centrală reacţionează la diverse scenarii. Aceste rapoarte au şi scopul de a întări credibilitatea
băncilor centrale.
Cele trei bănci centrale naţionale şi-au fixat indicele preţului de consum ca parametru pentru măsurarea
evoluţiei inflaţiei şi de asemenea, au ales o ţintă şi o bandă, un culoar de variaţie, precum şi un orizont
al politicii, adică viteza de reducere a inflaţiei. Aceste ţări au următoarele ţinte ale inflaţiei pe termen
mediu (până la aderarea la zona euro): Polonia 2,5%, Cehia 3% şi Ungaria 3%.

Având în vedere caracteristicile de economie mică şi deschisă, unde comerţul extern joacă un rol foarte
important şi canalul ratei de schimb influenţează considerabil dinamica preţurilor consumatorilor,
băncile centrale din Statele Baltice, Slovenia şi Slovacia au ales strategia ratei de schimb pentru
implementarea politicii monetare.
În cazul Letoniei ţinta intermediară a băncii centrale este stabilitatea externă a monedei naţionale, adică
fixarea lats-ului la euro (la o rată 1 EUR = 0,702804 LVL). Limitele fluctuaţiilor normale în jurul ratei
fixe sunt de ±1%. Banca Letoniei efectuează intervenţii când rata de schimb a monedei naţionale
depăşeşte limitele fluctuaţiei normale de ±1. Strategia ratei de schimb a fost implementată din februarie
1994 când lats-ul a fost fixat la coşul valutar DST, iar din 1 ianuarie 2005, lats-ul a fost fixat la euro.
Strategia stabilităţii preţurilor în Estonia şi Lituania se leagă de aranjamentul consiliului monetar bazat
pe un sistem de rate de schimb fixe. Consiliul monetar este instituţia monetară care emite bază
monetară numai în schimbul activelor nete străine, şi anume active străine de rezervă. Cu alte cuvinte,
consiliul monetar este autoritatea monetară care rezultă ca urmare a deciziei unei ţări de a emite
bancnote şi monedă metalică convertibile într-o monedă străină care este folosită ca ancoră la o paritate
dată. În cazul Estoniei, kroon-ul este fixat la euro la o paritate 1EUR = 15,6466 EEK, iar în cazul
Lituaniei 1EUR = 3,4528 litas
Consiliul monetar este considerat cel mai adesea un instrument în lupta contra inflaţiei, argumentându-
se a fi cea mai eficace modalitate (mecanism) de a disciplina emisiunea de bani, de bază monetară. În
2005, atât Estonia cât şi Letonia au avut rate ale inflaţiei superioare valorii de referinţă impuse prin
criteriile de la Maastricht, iar dintre ţările care au adoptat ca regim monetar ţintirea inflaţiei, Cehia
(1,6%) şi Polonia (2,2%) îndeplinesc acest criteriu. Putem afirma că strategia de ţintire a inflaţiei s-a
dovedit mai eficientă decât consiliul monetar.

Dacă în cazul Republicii Cehe obiectivul final al politicii monetare (evidenţiat atât în Constituţie, cât
6
şi în cadrul Statutului Băncii Naţionale Cehe) vizează menţinerea stabilităţii monedei naţionale în
scopul asigurării stabilităţii preţurilor (la rândul ei, stabilitatea preţurilor depinzând în mod direct de
obiectivele permanente ale politicii monetare, considerate a fi: realizarea stabilizării macroeconomice,
asigurarea procesului de dezinflaţie şi asigurarea echilibrului extern), Banca Naţională a Poloniei are
în vedere procesul de reducere a inflaţiei care să conducă, în timp, la asigurarea stabilităţii
preţurilor. În cazul Poloniei mai trebuie precizat faptul că atingerea acestui obiectiv va conduce la
crearea bazelor asigurării unei creşteri economice sustenabile, la acestea adăugându-se un obiectiv
adiţional ce vizează susţinerea dezvoltării instituţionale a pieţelor financiare moderne.
La nivelul Republicii Slovace, obiectivul fundamental al politicii monetare a Băncii Naţionale a
Slovaciei vizează asigurarea stabilităţii interne (implicit stabilitatea preţurilor) şi externe
(asigurarea
echilibrului extern) a monedei naţionale (coroana slovacă). În extensie la acest obiectiv, fără însă a-l
periclita, politica monetară promovată la nivelul Slovaciei urmăreşte şi creşterea economică. Banca
Naţională a Ungariei are precizat ca obiectiv final, în cadrul propriului statut, asigurarea stabilităţii
interne şi externe a monedei naţionale (un rol important în asigurarea stabilităţii preţurilor revenind
asigurării echilibrului extern).

2.2 Instrumentele Băncilor Centrale Naţionale Din ŢCEE

Mediul politicii monetare la începutul anilor 90 a fost asemănător în toate ŢCEE: a existat un număr
limitat de bănci, nu au existat pieţe financiare, monedele naţionale nu au fost convertibile, inflaţia a fost
ridicată. Provocările la care aceste ţări au trebuit să facă faţă au fost: liberalizarea preţurilor,
convertibilitatea internă şi apoi externă a monedelor lor naţionale, liberalizarea comerţului extern,
începerea privatizării. Instrumentele politicii monetare au trebuit adaptate pentru a face faţă acestor
provocări în permanentă schimbare.
În prezent, mai multe dintre ŢCEE – membre ale UE – şi-au exprimat dorinţa de a adopta moneda
unică cât mai curând posibil. În acest scop ele trebuie să stea în ERM II pentru o perioadă de cel puţin
doi ani în vederea îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală – „Criteriile de la Maastricht”.
Băncile centrale naţionale trebuie, de asemenea, să aibă în vedere compatibilitatea – în ceea ce priveşte
instrumentele de politică monetară utilizate – ce cele ale BCE.
În general, băncile centrale naţionale din ŢCEE folosesc aceleaşi instrumente de politică monetară ca şi
BCE, însă cu anumite particularităţi, datorită structurii diferite a pieţei – structura surplusului de
lichiditate.
Astfel, principalele instrumente de politică monetară în Cehia, Polonia, Letonia, Slovacia sunt:
operaţiunile de open-market, facilităţile permanente şi rezervele obligatorii. În Ungaria instrumentele
sunt rata depozitului la banca centrală la două săptămâni, facilităţile permanente şi rezervele
obligatorii.

Operaţiunile de open-merket în Cehia sunt folosite pentru a regla ratele dobânzii din economie, sunt
executate sub forma operaţiilor repo şi pot fi împărţite în următoarele categorii:
• principalul instrument al politicii monetare ia forma licitaţiilor repo;
• instrumentul monetar suplimentar este licitaţia repo la trei luni;
• operaţiunile de reglaj fin.

Operaţiunile de open-market în Polonia sunt principalul instrument pentru influenţarea ratelor

dobânzii pe termen scurt, BNP poate utiliza următoarele categorii operaţiuni de open-market:
• operaţiunile principale;
• operaţiuni de reglaj fin;
7
 • operaţiuni structurale.

Operaţiunile de piaţă în Letonia constau în:

• operaţiuni reversibile cu titluri cu o scadenţă de 7 şi 28 zile;
• operaţiuni valutare cu o scadenţă de 7, 28 şi 91 de zile.

Operaţiunile de open-market a Băncii Naţionale a Slovaciei constau în:

• instrumentul principal – licitaţii repo standard;
• operaţiunile pentru controlul lichidităţii pe termen mai lung;
• operaţiunile de reglaj fin;
• operaţiunile structurale;
• operaţiunile de schimb valutar.
În Ungaria cel mai important instrument al BNU este rata depozitului la banca centrală la două
săptămâni.

În Slovenia, obiectivul principal al instrumentelor politicii monetare este reducerea volatilităţii ratei
de schimb (începând cu 28 iunie 2004, Slovenia a intrat în ERM II, iar cursul pivot stabilit a fost de
1 Euro = 239,640 SIT). Principalele instrumente folosite în vederea obţinerii de către bănci de
lichidităţi pe termen scurt sunt operaţiunile de schimb extern şi operaţiunile inverse de schimb
extern.

Lituania şi Estonia sunt un caz mai special deoarece aceste ţări au consiliu monetar. Deşi sunt
constrânse prin lege să păstreze rezerve şi o rată de schimb fixă, aceste ţări au păstrat unele
dintre puterile băncii centrale. Ambele ţări au impus rezerve minime obligatorii. În cazul Estoniei,
există tranzacţii de schimb cu instituţiile de credit fără constrângeri între moneda naţională şi
EUR, USD, JPY, GBP şi SEK, precum şi instituţiile de credit au posibilitatea de a câştiga dobânzi din
media lunară care depăşeşte rezerva minimă obligatorie şi de a vinde băncii centrale garanţii
externe.

În cazul Lituaniei, operaţiunile de open-market sunt de următoarele categorii:

• operaţiunile de licitaţii de depozite;
• operaţiuni reversibile cu titluri de stat;
iar facilităţile permanente cumpărarea/vânzarea de bază monetară, tranzacţii reversibile overnight,
împrumuturi lichide garantate şi tranzacţii repo bilaterale.
Facilităţile permanente sunt utilizate de Cehia, Polonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi
Slovenia, pentru a furniza sau pentru a retrage lichidităţi pentru 24 de ore:
• facilitatea de depozit – băncile comerciale îşi pot constitui depozite la banca centrală, rata
discount reprezentând limita minimă a ratei dobânzii pe piaţă;
• facilitatea de împrumut marginal – prin care băncile comerciale pot obţine lichidităţi contra
unor active (titluri) eligibile, rata lombard constituind limita maximă a ratei dobânzii pe piaţă.
În cazul Poloniei mai există facilitatea de credit în aceeaşi zi, are forma împrumuturilor de la banca
centrală rambursabile în aceeaşi zi.
În cazul Letoniei, facilităţile permanente de depozit şi de împrumut nu se efectuează pentru 24 de ore,
ci au scadenţe diferite: depozitele în moneda naţională la banca centrală pot avea o scadenţă de 7 sau 14
zile; iar Banca Letoniei împrumută fonduri în moneda naţională cu o scadenţa de la 1 la 30 de zile.
În cazul Slovaciei, facilităţile permanente se numesc:
• operaţiuni de refinanţare overnight;
• operaţiuni de sterilizare overnight.

8
Rezervele minime obligatorii sunt un instrument de politică monetară utilizat de toate băncile centrale
ale ŢCEE cu rolul de a stabiliza cererea de monedă primară, permiţând stabilizarea ratei dobânzii pe
piaţa monetară şi facilitând controlul creşterii masei monetare.

Intervenţiile pe piaţa valutară sunt un alt instrument al politicii monetare folosite de anumite bănci
centrale naţionale, dar care va trebui eliminat odată cu intrarea ţării respective în ERM II, deoarece una
dintre condiţiile pentru adoptarea euro este participarea cel puţin doi ani, fără tensiuni grave, la ERM
II. Acest instrument mai este folosit de Polonia. În condiţiile regimului de flotare a ratei de schimb a
zlot-ului, banca centrală nu are ca scop să stabilească rata de schimb a zlot-ului, dar îşi rezervă dreptul
de a interveni – în condiţiile unor fluctuaţii puternice ale ratei de schimb – în scopul de a realiza ţinta
de inflaţie. De asemenea, Banca Naţională a Ungariei a intervenit pe piaţa valutară pentru a preveni o
consolidare/slăbire a ratei de schimb.

Tabelul nr. 2 Instrumentele şi nivelul ratelor instrumentelor politicii monetare ale BCE şi băncilor
centrale naţionale din ŢCEE

Denumire BCE Cehia Polonia Ungaria Slovacia Slovenia Letonia Lituania Estonia
Rata minimă 2,50%
de licitare
Rata 1,50% 1% 2,50% 5% 2,25%
facilităţii de
depozit
Rata 3,50% 3% 5,50% 7% 5%
facilităţii
marginale de
împrumut
Rata 2,00% 2% 3,50% 6% 2,00% 2% 4% 6% 13%
rezervelor
minime
obligatorii
Rata repo le 2% 3,50%
14 zile
Rata de 4% 6% 4%
referinţă
Rata 2,00%
facilităţii de
depozit 2,25%

7 zile

14 zile
Rata 5,00%
facilităţii de
împrumut 6,00%

> 10 zile 7,00%

11-20 zile

>20 zile
Rata de 4,50%
refinanţare

9
Rata de 2,50%
sterilizare
Rata de 3,5%
refinanţare

Sursa: Site-urile băncilor centrale naţionale

2.3 Mecanismul Transmisiei Politicii Monetare În ŢCEE

Înţelegerea procesului de transmisie a politicii monetare este vital pentru elaborarea şi implementarea
politicii monetare. Aceasta însă se dovedeşte a fi destul de dificil de realizat, chiar şi în economiile
dezvoltate unde există un oarecare grad de incertitudine privind această înţelegere. În cazul ŢCEE
situaţia este şi mai dificilă dat fiind faptul că economia se află într-o continuă stare de transformare
structurală. Schimbările de natură structurală sunt destinate să adauge un grad şi mai mare de
incertitudine cu privire la înţelegerea fenomenului transmiterii politicii monetare.

În mod tradiţional au fost identificate patru canale principale de transmitere a politicii monetare. Primul
este prin efectul direct al ratei dobânzii, care afectează toate celelalte rate ale dobânzilor, cum ar fi de
exemplu dobânda la depozite şi la credite. Acestea la rândul lor influenţează deciziile de economisire şi
investiţii ale agenţilor economici. Al doilea canal este cel al creditului, care influenţează nu doar
cererea pentru împrumuturi, dar şi oferta de împrumuturi. Conform studiilor lui Juks, importanţa
acestui canal depinde de:
1) numărul debitorilor dependenţi de bănci – factor care este influenţat de protecţia investitorilor şi
dezvoltarea pieţei de capital, importanţa băncilor pentru finanţarea firmelor, numărul firmelor de
mărime mică şi medie şi numărul populaţiei pe piaţa de credit;
2) impactul cantitativ al politicii monetare asupra ofertei de împrumut – care este influenţat de structura
sectorului bancar (concentrare şi mărime, puterea financiară, influenţa statului, structura de
proprietate), relaţiile dintre bănci, portofoliul de împrumuturi (scadenţa împrumutului, tipul ratei
dobânzii), falimentele bancare.
Al treilea canal este evidenţiat prin impactul asupra preţurilor valorilor mobiliare cum ar fi acţiuni sau
obligaţiuni şi asupra proprietăţilor imobiliare. Al patrulea canal reprezintă influenţa ratei de schimb. În
toate cazurile menţionate mai sus expectaţiile au un rol important. Rata de schimb e dată de preţul
relativ al monedei naţionale raportat la cel al altor valute şi deci depinde atât de condiţiile monetare
domestice cât şi de cele externe. Trebuie menţionat că impactul exact pe care o modificare a ratei
dobânzii oficiale o are asupra ratei de schimb este dificil de cuantificat deoarece, în general, va depinde
de expectaţiile inflaţioniste şi ale ratei dobânzii (domestice şi externe).

2.4 Structura Şi Caracteristicile Sistemului Financiar

Caracteristicile sistemului financiar sunt importante din perspectiva atât a canalului ratei dobânzii,
cât şi a canalului creditului. Structura şi funcţionarea acestui sistem determină modul în care
impulsurile politicii monetare sunt preluate la nivelul lichidităţii şi preţurilor pieţelor financiare şi
transmise apoi asupra componentelor macroeconomice.

Tabelul nr. 3 Caracteristicile sistemului bancar în 2004

Cehia Estonia Letonia Lituania Slovenia

Ponderea activelor 74,6% 61% 88% 70% 73%
bancare în

10
sectorul financiar

Ponderea activelor 99,8% 76,8% 80,7% 37% 99,8%

bancare în PIB
Numărul băncilor 11 7 22 14 11
Concentrarea pe 61,6% 91,2% - 78% 61,6
piaţă (primele trei
bănci)
Proprietatea 80% 85,66% 70% 98% 80%
străină
Credite pe termen 74,86% 91,5% 83,5% 95,75% 74,86%
lung în total
credite
Credite 0,62% 0,38% 1% 0,70% 0,77%
neperformante în
total credite
Capitalizarea 0,47% 0,74% 0,17% 0,21% 0,55%
bursieră în PIB

Sursa: Băncile centrale naţionale

Sistemul financiar din ŢCEE este orientat spre bănci, ponderea acestora fiind în jur de 70% din totalul
activelor sectorului financiar, în unele ţări proporţia este mai însemnată – Slovacia 88,7%, Ungaria
81,18%, Letonia 88%.
Ca efect al restructurării şi privatizării unor bănci cu capital de stat, sectorul bancar este dominat în
prezent de băncile private (de exemplu, în Lituania toate sunt proprietate privată), respectiv de băncile
cu capital străin (ponderea activelor băncilor şi sucursalelor băncilor străine în total active este mai
scăzută doar în Slovenia, în restul ŢCEE această proporţie fiind semnificativă). Efectele benefice ale
prezenţei masive a băncilor străine ar putea consta într-o mai bună guvernanţă corporatistă la nivelul
sistemului bancar şi într-o relativă ameliorare a competiţiei în acest sistem, cu un posibil impact
favorabil asupra ratelor dobânzilor la credite. În schimb, băncile străine deţin potenţialul de a inhiba
într-o oarecare măsură transmiterea politicii monetare, prin accesul lor relativ mai larg la finanţarea
externă, ceea ce le face mai puţin interesate în atragerea de resurse de pe piaţa internă. De exemplu, în
timpul unei politici monetare restrictive instituţiile mamă în cazul sucursalelor ar putea servi ca
asigurători de lichiditate. Totodată, aceste bănci ar putea manifesta o înclinaţie mai accentuată spre
acordarea de credite în valută, ceea ce face ca politica monetară să fie mai puţin eficace. Proporţia
importantă a proprietăţii externe în sistemul bancar din ŢCEE slăbeşte efectul potenţial al politicii
monetare.
O altă particularitate a sistemului bancar din ŢCEE o constituie menţinerea unui grad relativ ridicat de
concentrare a acestuia. Această caracteristică permite în unele perioade funcţionarea unor instituţii
bancare de pe poziţii de oligopol (mai ales, în condiţiile în care băncile centrale din ŢCEE se află în
poziţia de debitor net faţă de sistemul bancar), ele influenţând major atât lichiditatea din sistemul
bancar şi de pe piaţa monetară, cât şi randamentele corespunzătoare (rata dobânzii, cursul de schimb).
Concentrarea pieţei are un grad relativ ridicat în toate ŢCEE ceea ce implică că impactul politicii
monetare este receptat şi transmis ilegal de către bănci.
Un aspect pozitiv al condiţiilor actuale de implementare a politicii monetare îl reprezintă consolidarea
sistemului bancar şi funcţionarea lui pe principii sănătoase. Faţă de anii de la începutul tranziţiei,
ponderea împrumuturilor neperformante în total credite a scăzut vertiginos, ajungând la o valoare
apropriată de cea a zonei euro. Restructurarea sistemului financiar, întărirea supravegherii acestuia şi
perfecţionarea reglementării fac procesul transmisiei politicii monetare mult mai eficient şi compatibil
cu cel din zona euro.

11
Scadenţa creditelor pe termen lung (proporţie ridicată în ŢCEE) şi cu dobândă fixă au o influenţă
negativă asupra procesului de transmisie monetară.
În ŢCEE, piaţa obligaţiunilor este practic inexistentă, în timp ce piaţa titlurilor comerciale este relativ
puţin adâncă. Piaţa de capital nu joacă un rol central ca sursă a fondurilor, fiind disponibilă unui grup
relativ limitat de companii. Doar câteva societăţi au emis obligaţiuni, aşadar împrumuturile bancare
reprezintă o sursă foarte importantă de finanţare.
Totodată, ca urmare a progresului macrostabilizării au apărut noi firme mici şi mijlocii, de asemenea
dependente de credite bancare (costul ridicat al finanţării de pe piaţa directă în comparaţie cu mărimea
lor mică şi nevoile de finanţare). În ceea ce priveşte populaţia, apelul ei la credite pentru acoperirea
consumului este în creştere, aceasta fiind un furnizor net de resurse pentru sistemul bancar. Toate
aceste caracteristici pledează în favoarea viabilităţii canalului creditului.

2.5 Nivelul Monetizării

O caracteristică a economiei din ŢCEE este nivelul mai scăzut al monetizării faţă de zona euro.
Raportul masei monetare M2 în PIB are valori scăzute în Lituania 34,85% şi mai apropiate de nivelul
zonei euro în Slovenia 51,42% şi Cehia 57,04%. Studiile arată că în ţările cu monetizare scăzută,
transmisia (măsurată în mod tradiţional) este mai slabă decât în ţările dezvoltate.

Tabelul nr. 4 Monetizarea în ŢCEE în 2004

Ţară/Zonă Nivelul monetizării

UEM 73,01%
Cehia 57,04%
Slovacia 51,42%
Slovenia 45,09%
Estonia 41,12%
Polonia 39,30%
Letonia 37,98%
Lituania 34,85%

sursa datelor: site-uri băncile centrale naţionale şi institutele naţionale de statistică

Un nivel scăzut al monetizării în unele ŢCEE – Lituania, Letonia, Polonia, Estonia – arată că
mecanismul de transmisie a politicii monetare este mai slab şi are considerabile întârzieri de timp. De
exemplu, conform unor simulări empirice, reacţia dinamicii preţurilor la impulsul ratei dobânzii în
Polonia este de două ori mai slab, iar intervalul de timp este de două ori mai lung decât în Marea
Britanie.
De asemenea, nivelul scăzut al monetizării reflectă atât ineficienţele majore din sistemul bancar cât şi
lipsa de experienţă a agenţilor privaţi de a utiliza banii ca şi un dispozitiv de coordonare. De exemplu,
dacă agenţii privaţi nu-şi finanţează proiectele de investiţii prin credite bancare sau obligaţiuni, rata
dobânzii va avea un impact mai redus asupra activităţii economice. O problemă importantă de rezolvat
a băncii centrale din aceste ţări o constituie sprijinirea procesului de remonetizare a economiei fără a
creşte inflaţia. Aceasta se poate întâmpla însă numai dacă cererea de bani va creşte într-un mod
signifiant – sugerând o puternică creştere a activităţii economice şi mai multă încredere în sectorul
bancar.

12
2.6 Rata De Schimb

Deoarece ŢCEE au economii deschise, rata de schimb este un important canal de transmitere a
impulsurilor monetare, datorită faptului că, în contrast cu alte canale, sunt afectate atât cererea agregată
cât şi oferta. Odată cu adoptarea euro acest mecanism va dispărea, iar impactul politicii monetare va fi
transmis prin canalul ratei dobânzii şi al creditului.
O depreciere a ratei de schimb, cauzată de o relaxare a politicii monetare de exemplu, poate induce o
creştere a preţurilor domestice de către agenţii economici chiar şi în lipsa unei creşteri a cererii
agregate. Mai mult, din moment ce informaţia legată de rata de schimb este disponibilă instantaneu pe
pieţele de capital, nivelul salariilor şi preţurilor tinde să se ajusteze înainte ca schimbările generate de
variaţiile în preţul importurilor să afecteze structura de costuri.
Rata de schimb în ŢCEE a îndeplinit una din următoarele funcţii: de a acţiona ca ancoră nominală
pentru economie (stăpânirea inflaţiei), menţinerea competitivităţii, instrument pentru a contracara
impacturile negative a şocurilor economice. Funcţia de ancoră nominală a fost cea mai importantă la
începutul tranziţiei pentru stăpânirea inflaţiei. În ultima perioadă s-a putut observa o stabilitate a ratelor
de schimb.
Cu cât o economie este mai deschisă cu atât va fi mai mare impactul pe care variaţiile în rata de schimb
le vor avea asupra preţurilor domestice. Unul din indicatorii ce măsoară gradul de deschidere este dat
de procentajul balanţei comerciale în PIB.

Figura nr. 1 Gradul de deschidere al economiilor ŢCEE

Slovacia, Estonia, Cehia şi Ungaria sunt economii mici, deschise, în care rata de schimb joacă un rol
important. În schimb Polonia este o economie mare, cu gradul de deschidere cel mai scăzut.

13
2.7 ŢCEE Pe Drumul Spre UEM

În conformitate cu tratatul de la Amsterdam, care este parte integrantă din Tratatul UE, toate ţările care
devin membre ale Uniunii trebuie să adopte euro ca monedă de circulaţie, după o perioadă care poate fi
mai mult sau mai puţin extinsă. Cu alte cuvinte, s-a stabilit că, spre deosebire de unele ţări, care sunt de
multă vreme membre UE, noile ţări care intră în această organizaţie nu pot invoca aşa-zisa „clauză de
ne-adoptare” (a euro) (opt-out).
Conform Tratatului de la Maastricht, noile ţări candidate care vor adera la UE vor deveni state membre
cu derogare temporară în ceea ce priveşte moneda comună. Aceasta înseamnă că la un moment dat,
ulterior aderării, noile state membre vor intra în ERM II, iar apoi, condiţionat de îndeplinirea criteriilor
de convergenţă nominală vor adopta euro. Arhitecţii Comunităţii Europene, care au conceput Tratatul
de la Maastricht, au considerat drept condiţii necesare şi suficiente pentru ca o ţară să adopte euro
numai criteriile de convergenţă nominală:
• Rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5% inflaţia medie a celor mai performante (la
acest indicator) trei state din UE. Conform Raportului de Convergenţă din 2004 valoarea de
referinţă a fost stabilită la 2,4%, calculul fiind adăugarea a 1,5% la media aritmetică a ratei
inflaţiei măsurată prin IAPC din Finlanda (0,4%), Danemarca (1,0%) şi Suedia (1,3%).
• Deficitul bugetar să se situeze sub 3% din PIB.
• Datoria publică totală mai mică de 60% din PIB.
• Rata dobânzii la titlurile pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2% dobânda medie a
celor mai performante trei state definite mai sus. Conform Raportului de Convergenţă din 2004,
valoarea de referinţă a fost stabilită la 6,4%, calculul fiind adăugarea a 2% la media aritmetică a
ratelor dobânzii pe termen lung din Finlanda (4,2%), Danemarca (4,4%) şi Suedia (4,7%).
• Stabilitatea cursului de schimb, fără devalorizări unilaterale faţă de euro, timp de cel puţin doi
ani. Deşi banda standard este de ±15%, nu este exclusă posibilitatea stabilirii unei benzi mai
înguste de fluctuaţie a cursului de schimb (Letonia optând pentru un culoar de ±1%).
Tratatul de la Maastricht nu face referire la criteriile de convergenţă reală, care să asigure un grad înalt
de similitudine şi de coeziune structurilor economiilor ţărilor candidate. Probabil că omisiunea iniţială
se datorează faptului că, până la începutul anilor 90, UE a fost un club al ţărilor bogate (cu una sau
două excepţii), iar structurile economice ale acestora erau, prin definiţie, asemănătoare. În lipsa unor
criterii clar stipulate în tratate, putem considera că cele mai importante criterii de convergenţă reală
privesc nivelul PIB/locuitor, structura economiei (ponderea pe care o au în crearea PIB marele
sectoare), gradul de deschidere a economiei, ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale UE în
totalul comerţului exterior.
În ceea ce priveşte stadiul ŢCEE, aceasta se prezintă în felul următor: Estonia, Lituania şi Slovenia au
intrat în ERM II în 28 iunie 2004. În acest moment a fost adoptat un curs de schimb pivot pentru
monedele lor naţionale, după cum urmează: 1 Euro = 15,6466 kroon estonieni, 1 Euro = 3,45280 litas
lituanieni şi 1 Euro = 239,640 tolar slovenieni. Aceste ţări au în vedere adoptarea euro începând cu 1
ianuarie 2007, însă după cum vom putea observa din datele prezentate din paginile următoare, Estonia
şi Lituania nu îndeplinesc toate criteriile de convergenţă nominală. Slovenia, începând cu 1 martie 2006
a început sistemul de afişare dublă a preţurilor (în SIT, moneda naţională şi euro) în vederea pregătirii
ţării pentru adoptarea euro la 1 ianuarie 2007. Letonia şi Slovacia sunt şi ele membre ale ERM II,
începând cu 2 mai 2005 şi, respectiv, 25 noiembrie 2005, având în vedere să adopte euro după
evaluarea Raportului de convergenţă din 2008. Cursul de schimb pivot al monedelor lor naţionale este
de 1 Euro = 0,702804 LVL şi 1 Euro = 38,4550 SKK Cehia, Polonia şi Ungaria nu au intrat în ERM II,
iar Polonia nici nu şi-a propus o dată pentru adoptarea euro.

14
2.8 Convergenţa Nominală

Tabelul de mai jos ilustrează o situaţie comparativă a îndeplinirii criteriilor de la Maastricht de către
ŢCEE.

Tabelul nr. 5 Criteriile de la Maastricht

Rata Sit. Datorie Rata Stabilitatea ratei de

inflaţiei Buget publică dobânzii schimb
% % în % în PIB Pe termen Deviere Deviere
PIB lung max de sus max de jos
Limită 2,5 -3,0 60,0 5,3 ±15%
Cehia 1,6 -4,0 36,2 3,6 12,1 -2,8
Estonia 4,1 1,1 5,1 3,8 0,0 0,0
Letonia 6,9 -1,1 11,1 3,6 4,1 -3,6
Lituania 2,7 -2,0 20,7 3,8 0,0 0,0
Polonia 2,2 -3,8 46,1 5,2 23,5 -3,7
Slovacia 2,8 -4,3 36,7 3,6 9,5 0,0
Slovenia 2,5 -1,7 29,2 3,7 0,1 -1,3
Ungaria 3,5 -6,1 57,7 6,9 8,6 -3,2

Sursa: Eurostat şi site-uri Insitutele Naţionale de Statistică

Limita impusă de criteriul ratei inflaţiei a fost depăşit în majoritatea ŢCEE, dar se află pe un trend
descendent. Cele două ţări baltice – Estonia şi Lituania – care au în vedere adoptarea euro începând cu
1 ianuarie 2007 au depăşit limita, înregistrând o inflaţie de 4,1% şi respectiv 2,7%. Joaquin Almunia
consideră că, creşterea economică înregistrată în cele două ţări (9,5% şi respectiv 6,8%) va conduce la
o creştere a preţurilor şi a datoriei externe, iar guvernele celor două ţări vor trebui să aleagă între a
păstra un ritm susţinut de creştere economică şi a accepta astfel o inflaţie mai mare, sau să-şi modifice
politica fiscală, pentru a reduce inflaţia. Valoarea de referinţă a mai fost depăşită în Letonia (6,9%),
Slovacia (2,8%) şi Ungaria (3,5%). Respectă criteriul inflaţiei de la Maastricht Cehia (1,6%), Polonia
(2,2%) şi Slovenia (2,5%).
În ceea ce priveşte rezultatele în materie bugetară înregistrate în ŢCEE, Estonia a înregistrat excedent,
Letonia, Lituania şi Slovenia au menţinut deficitul bugetar sub valoarea de referinţă de 3% prevăzută în
Tratat, Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria se găsesc într-o situaţie de deficit excesiv.
Criteriul datoriei publice este îndeplinit de toate cele 8 ŢCEE.
Ratele dobânzii pe termen lung au o valoare mai mare decât cea de referinţă doar în Ungaria (6,9%).
În ceea ce priveşte stabilitatea cursului de schimb, monedele naţionale ale Estoniei, Lituaniei şi
Sloveniei care participă la ERM II din 28 iunie 2004 nu au înregistrat fluctuaţii excesive. Monedele
naţionale ale Estoniei şi Lituaniei s-au menţinut la nivelul cursului pivot, iar Slovenia a înregistrat mici
abateri. Estonia şi Lituania au fost autorizate să participe la ERM II menţinând consiliul monetar.
Monedele naţionale ale Letoniei şi Slovaciei, participante de asemenea la ERM II, nu au înregistrat
fluctuaţii peste limita ±15%. În 2005 doar Polonia a înregistrat o apreciere a monedei naţionale de
23,5% peste limita impusă.

2.9 Convergenţa Reală

15
Obiectivul cel mai greu de atins este ceea ce, în limbaj european, se numeşte „convergenţa reală”.
Deosebit de semnificativ este criteriul „PIB/locuitor”, care este principalul indicator economic utilizat
pentru efectuarea de comparaţii între diverse ţări şi perioade de timp.

Tabelul nr. 6 PIB pe locuitor

Ţara 2003 2004 2005 Proporţia din media UE

(25)
UE (25) 21 700 22 600 23 400
Cehia 14 700 15 900 17 200 73,50%
Estonia 10 500 11 600 12 800 54,70%
Letonia 8 900 9 700 10 900 46,58%
Lituania 9 800 10 800 11 900 50,85%
Ungaria 12 900 13 600 14 500 61,96%
Polonia 10 200 11 100 11 600 49,57%
Slovenia 16 50 17 900 18 900 80,76%
Slovacia 11 200 11 700 12 700 54,27%

Sursa: site-ul Eurostat

Slovenia şi Cehia sunt ţările a căror PIB/locuitor este cel mai apropiat de cel al UE (25), decalajul
putând fi recuperat într-un timp relativ scurt, având în vedere că, creşterea economică este mai mare
decât media UE (3,8% şi respectiv 4,9%). PIB/locuitor al Ţărilor Baltice se află la jumătatea mediei
UE; însă aceste ţări au înregistrat în 2005 cea mai mare creştere economică (Estonia 9,5%, Letonia
10% şi Lituania 6,8%).
Structura economiei ŢCEE se caracterizează printr-o pondere scăzută a agriculturii şi o contribuţie
majoră a serviciilor la formarea PIB, structură asemănătoare cu cea a economiilor dezvoltate.

Tabelul nr. 7 Contribuţia principalelor sectoare economice la formarea PIB

Ţara Agricultură Industrie Servicii

2003 2004 2003 2004 2003 2004
Cehia 2,6 2,4 35,0 35,0 60,8 60,7
Polonia 3,0 2,9 30,1 28,8 58,7 58,7
Slovacia 5,0 5,0 30,4 31,7 57,3 57,5
Slovenia 2,3 2,0 31,9 32,0 54,7 57,7
Ungaria 4,7 4,5 26,8 27,0 … …

Sursa: site-uri institute naţionale de statistică

Gradul de deschidere a economiilor a ŢCEE a fost analizat într-un capitol anterior. S-a putut observa
gradul ridicat de deschidere pentru toate ŢCEE, cu excepţia Poloniei (64,71%).
Ponderea comerţului cu UE în totalul comerţului exterior este importantă în toate ŢCEE. UE a devenit
în decursul timpului principalul partener comercial al ŢCEE.

Tabelul nr. 8 Proporţia comerţului cu UE în 2004

Ţara Exporturi către UE Importuri din UE

(pondere în total exporturi, %) (pondere în total importuri,
16
 %)
Estonia 80,68% 77,24%
Lituania 66,88% 63,28%
Polonia 79,06% 67,92%
Slovenia 66,52% 82,34%
Letonia 77,24% 75,45%
Cehia 85,98% 72,18%
Slovacia 83,85% 67,02%
Ungaria 73,6% 55,1%

Sursa: site-uri institutele naţionale de statistică

În cazul ŢCEE, „convergenţa reală” nu a constituit o condiţie pentru intrarea în UE, dar acestea trebuie
să aibă în vedere apropierea cât mai rapidă de standardul ţărilor dezvoltate din UE

3. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE POLITICII MONETARE

IN ROMANIA
Obiectivul fundamental al politicii monetare este reducerea inflaţiei, în condiţiile menţinerii unui
proces de creştere economică consistentă. Conform „Programului de convergenţă”, pentru 2007, ţinta
de inflaţie este stabilită la 4% cu o marjă de toleranţă de un punct procentual într-o direcţie sau alta;
pentru 2008, ţinta centrală este stabilită la 3,8 % cu aceiaşi marjă de toleranţă.
Pe termen mediu, ţintele de inflaţie vor fi stabilite având în vedere necesitatea menţinerii procesului de
dezinflaţie pe o traiectorie care să fie conformă cu criteriile de convergenţă. Creşterea ratei dobânzii în
scopul limitării inflaţiei determină creşterea intrărilor de capital, ceea ce exercită presiuni puternice
asupra cursului de schimb.

Principalele elemente ale politicii monetare duse în prezent de BNR sunt următoarele:
a) adoptarea strategiei numite „ţintirea directă a inflaţiei”
b) flexibilitatea cursului de schimb;
c) trecerea la euro - ca obiectiv pe termen mediu.

Ţintirea directă a inflaţiei

Începând din august 2005, în România a fost adoptată strategia de politică monetară numită „ţintirea
directă a inflaţiei” (inflation targeting). În anul 2005, ţinta de inflaţie (7,5% +/- 1 punct procentual) a
fost uşor depăşită (8,6%), însă, în 2006, obiectivul privind inflaţia (5% +/- 1 punct procentual) a fost
realizat (4,9%).
Pincipalii factori care au permis această performanţă sunt următorii:
- creşterea rolului ratei dobânzii ca element al procesului de transmisie;
- creşterea capacităţii de previzionare a băncii centrale - prin elaborarea şi implementarea unui model
de echilibru general dinamic;
- sporirea credibilităţii BNR şi întărirea capacităţii sale de a ancora anticipaţiile privind inflaţia.

Tab. nr. 6: Rata dobânzii de politică monetară

17
 Data deciziei Rata dobânzii de politică Modificare
monetară
8 august 2005 8,50% 4pp*

21 septembrie 2005 7,50% 1pp

9 noiembrie 2005 7,50% 

21 decembrie 2005 7,50% 

8 februarie 2006 8,50% 1pp

27 martie 2006 8,50% 

11 mai 2006 8,50% 

27 iunie 2006 8,75% 0,25pp

9 august 2006 8,75% 

27 septembrie 2006 8,75% 

10 noiembrie 2006 8,75% 

9 februarie 2007 8,00% 0.08 pp

* - De la 12,50% la 8,50%. Începând cu aprilie 2005, rata dobânzii practicată la operaţiunile de

sterilizare a devenit mai mică decât rata dobânzii de politică monetară (de exemplu, în iulie 2005, rata
dobânzii la operaţiunile de sterilizare a fost de 7,7%).

Acest permanent compromis între obiectivele politicii monetare a transmis semnale incoerente către
public şi a afectat credibilitatea noului cadru de politică monetară, ceea ce explică, inter alia, ratarea
ţintei de inflaţie stabilită pentru sfârşitul anului 2006.
În acest context, BNR a adoptat şi alte măsuri de politică monetară, unele dintre ele foarte drastice sau
cu accentuat caracter administrativ.
Astfel, rate rezervelor obligatorii aplicate la depozitele denominate în lei şi în valută au fost majorate în
mai multe rânduri:
De asemenea, au fost adoptate o serie de măsuri reglementative şi prudenţiale, dintre care amintim
următoarele:
- 28 august 2005: înăsprirea condiţiilor de acordare şi garantare a creditelor de consum şi limitarea
angajamentelor de plată în funcţie de veniturile nete ale solicitantului de credite;
- 26 septembrie 2005: limitarea expunerii instituţiilor de credit la riscul valutar aferent creditelor în
valută la 300% din fondurile proprii;
- ianuarie - septembrie 2006: reglementarea şi aplicarea legislaţiei privind activitatea de creditare
desfăşurată de instituţiile financiare nebancare;
18
- 22 septembrie 2006: măsuri suplimentare pivind constituirea de provizioane şi clasificarea creditelor,
ţinând seama de riscul de credit aferent creditelor acordate populaţiei.

Flexibilitatea cursului de schimb

În perioada de tranziţie, autorităţile române au încercat în repetate rînduri să utilizeze cursul de schimb
ca ancoră antiinflaţionistă, însă toate aceste încercări au eşuat. Ca urmare, în ultimii ani, regimul de
curs valutar adoptat este cel cunoscut sub denumirea de flotare controlată, cu o flexibilitate sporită
începând din noiembrie 2004.
Acest regim a fost introdusă în 1994, odată cu crearea pieţei valutare. Cadrul general respectiv a fost
menţinut nemodificat o lungă perioadă de timp, deşi între timp mişcările de capital au fost treptat
liberalizate.
Principalele momente ale liberalizării mişcărilor de capital au fost următoarele:
- 1998: operaţiunile de cont curent (art. VIII din Statutul FMI);
- 1999: intrările de capital pe termen mediu şi lung;
- 2001-2002: fluxurile de capital cu impact scăzut asupra balanţei de plăţi;
- 2003-2004: fluxurile de capital cu impact semnificativ asupra sectorului real;
- 2005-2006: fluxurile de capital cu impact semnificativ asupra balanţei de plăţi;
- septembrie 2006: convertibilitatea deplină a monedei naţionale.
În aceste condiţii, evoluţiile din perioada 1994-2004 s-au caracterizat prin următoarele aspecte:
a) intervenţii relativ frecvente ale băncii centrale pe piaţa valutară;
b) flexibilitatea redusă a cursului;
c) predictibilitate ridicată a cursului;
d) adâncimea redusă a pieţei.
Din noiembrie 2004, a fost adoptată o nouă strategie operaţională, care se caracterizează printr-o
flexibilitate sporită a cursului de schimb şi reducerea intervenţiilor băncii centrale.
Principalele obiective urmărite prin această măsură au fost:
1) creşterea rolului pieţei în determinarea cursului de schimb;
2) descurajarea intrărilor de capital speculativ;
4) limitarea costului intervenţiilor BNR pe piaţa valutară;
5) compatibilizarea mecanismul de curs de schimb cu regimul de ţintire directă a inflaţiei.
Flexibilitatea sporită a cursului de schimb este importantă mai ales prin prisma viitoarei intrări în
“Sistemul Monetar European II”(SME II). Într-adevăr, participarea cel puţin doi ani la SME II – care
constituie o etapă prealabilă obligatorie pentru admiterea în UEM – trebuie să aibă loc fără realinieri
ale cursului şi fără intervenţii ale băncii centrale.
O flexibilitate mai mare a cursului de schimb are însă şi unele devantaje, dintre care amintim
următoarele:
1) scăderea predictibilităţii cursului valutar pentru construirea planurilor de afaceri ale agenţilor
economici;
2) atenuarea parţială a impactului favorabil al tendinţei de apreciere a leului asupra preţurilor interne.

Adoptarea euro

Pe termen mediu, principala problemă care se pune pentru BNR este cea a conceperii politicii monetare
care să permită participarea la “Sistemul Monetar European II” (SME II) şi, respectiv, intrarea în
U.E.M.
Conform „Programului de convergenţă”, România va adera la SME II după 2012.
Aceasta presupune ca, în perioada 2007-2010, să fie realizate următoarele obiective:
1) consolidarea inflaţiei scăzute (dezinflaţie sustenabilă);
2) crearea unei pieţe naţionale a capitalurilor pe termen lung şi convergenţa ratei dobânzii;
19
3) relativa stabilitate a cursului de schimb al leului (în condiţii de convertibilitate deplină) în jurul
nivelului de echilibru pe termen lung (curs de schimb sustenabil).
În perioada de până la intrarea în SME II şi apoi în faza de participare la acesta, ar urma să se aplice în
continuare strategia ţintirii inflaţiei, având în vedere faptul că aceasta este compatibilă cu o anumită
flexibilitate a cursului de schimb şi asigură îndeplinirea treptată a tuturor criteriilor de la Maastricht.
Coform declaraţiilor autorităţilor, România va adopta euro în perioda 2012-2014. Realizarea acestui
obiectiv depinde, la rândul său, de următoarele două condiţii esenţiale:
1) îndeplinirea tuturor criteriilor de convergenţă în perioada de participare la SME II;
2) progresul în domeniul convergenţei reale.

Perspective ale politicii monetare a BNR

Abordarea perspectivelor de evolutie a politicii monetare trebuie realizata pornind de la

premisa integrarii europene, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropriat. Din acest motiv, pentru
politica monetara se impun cerinte de integrare monetara europeana, respectiv indeplinirea unor criterii
de aderare referitoare la nivelul inflatiei, stabilitatea cursului de schimb, structura dobanzilor pe piata
monetara.
Potrivit statutului BNR, autoritatea monetara trebuie sa urmareasca doua obiective majore, respectiv:
stabilitatea monedei si stabilitatea preturilor.
Pe termen scurt, banca centrala poate stabili obiective intermediare, precum: agregatele monetare,
ratele dobanzii si cursul de schimb, astfel incat acestea sa conduca la atingerea obiectivului de limitare
a inflatiei.
Pentru ca un obiectiv intermediar sa poata fi folosit ca “ancora monetara antiinflationista” se au in
vedere urmatoarele elemente:
-care este indicatorul cu influenta mai mare asupra evolutiei preturilor;
-care sunt restrictiile exogene induse de situatia balantei de plati;
-care este perceptia publicului fata de eficacitatea instrumentelor de interventie ale bancii centrale.
Astfel, pornind de la situatia inregistrata in anii 1999 si 2000, se apreciaza ca principalul obiectiv
intermediar al politicii monetare il va constitui, in continuare, mentinerea agregatelor monetare ca
ancora antiinflationista, ceea ce poate asigura indeplinirea obiectivului fundamental pe termen lung, de
reducere a inflatiei pana la un nivel care sa se situeze sub 10% anual.
Pe termen lung, obiectivele intermediare ale politicii monetare se pot caracteriza astfel:
-mentinerea controlului asupra agregatelor monetare;
-mentinerea ratei dobanzii real pozitive;
-predictibilitatea cursului de schimb.
Desi, pe termen mediu stabilitatea relativa a preturilor poate fi infaptuita prin
mijloacele enuntate, totusi, pe termen lung limitarea inflatiei depinde nu numai de politica monetara, ci
si de mentinerea deficitului public in limite reduse, si finantarea neinflationista a acestuia.

20
4. CONCLUZII
1. Băncile centrale ale ŢCEE au în vedere compatibilitatea în ceea ce priveşte obiectivele,
instrumentele, legislaţia cu cele ale BCE. Toate băncile centrale naţionale au stipulat în statutul
lor ca obiectiv principal – stabilitatea preţurilor. Majoritatea băncilor centrale folosesc aceleaşi
instrumente ale politicii monetare ca şi BCE, însă acestea sunt adaptate condiţiilor de pe
pieţele monetare naţionale. Băncile centrale naţionale trebuie să aibă în vedere apropierea
nivelului ratelor dobânzii de cele ale BCE. Legislaţia bancară nu este încă pe deplin compatibilă
cu statutul BCE.

2. Mecanismul transmiterii politicii monetare în ŢCEE a fost influenţat puternic de schimbările

structurale. Nivelul scăzut al monetizării, ponderea importantă a proprietăţii străine, gradul
ridicat de concentrare, proporţia mare a creditelor pe termen lung sunt câţiva dintre factorii
care fac procesul transmisiei monetare ineficient şi cu majore întârzieri de timp.

3. ŢCEE trebuie să aibă în vedere atât realizarea „convergenţei nominale” pentru a adopta cât mai
curând posibil moneda unică, cât şi realizarea „convergenţei reale” pentru reducerea
decalajelor faţă de standardele actuale ale Uniunii Europene

21
BIBLIOGRAFIE :

1) Drd. Ancuţa Popa « Politica monetară în ţările central şi est europene » ( Studiu)

2) Lect.univ.drd. Ionela Costica “Politica monetara”

3) Nicolae Suta, Integrarea Economica Europeana

4) http://www.ecb.int/ecb/educational/html/index.ro.html

5) www.referat-e.ro

6) www.preferatele.com

22