Caracterizarea lui Ghiță

Personajul realist este o ființa complexa, un amestec de calități, defecte, este tipic, fiind

influențat de mediul in care se desfășoară.

In epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce in literatura romana un nou tip de realism, si

anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela ,,Moara cu noroc" (Novele

din popor, 1881) se înscrie in acest curent prin obiectivarea perspectivei narative, veridicitate,

tema realista, specificul descrierilor, capacitatea anticipativa a vocii naratoriale.

Ghiță este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj ,,rotund",

al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de înavuțire. Potrivit esteticii realiste ,

personajul este tipic pentru o categorie sociala (Ghiță reprezintă tipul cârciumarului interesat de

bani), cu trăsături condiționate de mediu și o evoluție care îl individualizează.

Personajul, social, este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativa. Ca mic întreprinzător

într-o societate capitalista in formare, el are dorința de a si îmbunătăți statutul in comunitate, iar

planul sau inițial nu ii depășește realist posibilitățile. Ca și cârciumar, își face un bun renume și

prin el locul devine binecuvântat.

La început, el are tăria morala de a-si asuma destinul celorlalți, si se dovedește, un om

harnic si cinstit. In relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru si protectiv. Devenit cârciumar,

Ghiță își pierde treptat fermitatea morala, ajungând sa accepte întovărășirea cu un tâlhar si un

criminal pentru a si asigura prosperitatea materiala. El suferă o degradare progresiva,

autoizolându-se cu privire la responsabilitatea faptelor sale.

Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El reprezentă conștiința sub

influenta corupătoare a banului care nu sesizează gravitatea compromisului deoarece percepția sa

e alterata de inclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al personajului da realism tezei morale

exprimate.

Una din trăsăturile principale ale personajului este nehotărârea.

Un episod din care reiese aceasta trăsătura este acela al înfruntării intre Ghiță si Lică ce

are loc in capitolul V. Deși Lică si-a făcut o data apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o

discuție efectiva intre ei. Ghiță si-a cumpărat câini, pistoale si a angajat pe Marți, un ungur înalt

ca un brad. A înțeles ca in zadar se înțelegea cu arendașul si in zadar se punea bine cu stăpânirea,

daca nu era om al lui Lică, pentru ca acesta stăpânea in fapt drumurile. „Iar Ghiță voia cu tot

dinadinsul sa rămână la Moara cu noroc,, pentru ca ii mergea bine”. Când, in sfârșit, Lică își face

apariția la moara însoțit de oamenii lui, Ghiță domina scena prin forță fizică, hotărâre si orgoliu

de a nu se lăsa batjocorit. Deși accepta sa i se ia banii din casa, își impune la radul sau condițiile

„câtva timp ei steteră tăcuți fata in fata, hotărați amândoi si simțind fiecare ca si-a găsit omul”.

Totuși, din aceasta scena cheie a nuvelei, lupta necruțătoare in care se angajează Ghiță cu ceilalți

si cu sine însuși este pierduta, prin acceptarea tovărășiei cu Lică, primul gest dintr-o serie de

abateri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.

Alt episod care ilustrează nehotărârea personajului este acela al depoziției si al judecații.

Ghiță si-a pierdut autoritatea morala, este vulnerabil si manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu

este conștient in ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat si suferă in primul rând datorita

suspiciunii comunității („relația dintre individ si colectivitate reprezintă cel mai importat factor

de coerenta interioară a individului. ” – Magdalena Popescu). Lică este cel care domina

incontestabil întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea

diabolica de a dirija mecanismele justiției si ale opiniei publice: într-o zi si o noapte ucide trei

oameni, prada, inculpa dușmanii direcți, îl trece sub bănuiala pe Ghiță, dezarmează si face ridicol
pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura intre Ghiță si Ana. Ghiță devine o unealta intr-un sistem

de intrigi si fărădelegi.

Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar si al incomunicării, Ghiță dorește sa-si

îmbunătățească situația materiala si se muta la Moara cu noroc. O vreme lucrurile merg bine si

prospera prin munca cinstita alături de familie. Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este un

om rău si primejdios, si încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui si totuși de a rămâne om

cinstit se dovedește imposibila. Deși niciodată nu are o participare directa sau premeditata, Ghiță

este făcut complice la tâlhărie si crimele lui Lică. El devine vinovat in ochii Anei, in ochii

comunității si in proprii ochi. Manipulându-l, Lică ii înfrânge si distruge legătura sa cu Ana,

legătură care ar fi putut sa îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță la infidelitatea Anei nu este

cea scontata de Sămădău – departe de a se vindeca de slăbiciunea pentru o femeie, el echivalează

tradarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii dostoievskieni, care ucid pentru ca iubesc, Ghiță ucide

pe Ana si este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea, își uita șerparul, îl recuperează si este in

pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatorii asupra lui. Învins la rândul lui („acum a

ajuns mania lui Dumneze!”), se sinucide si trupul lui este aruncat de jandarmi in râu. A doua zi,

singurele personaje nevinovate – bătrâna si copiii – plâng morții si pornesc mai departe, urmând

ciclul imperturbabil al vieții.

Conflictul este relevant pentru personaj deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele

încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior si interior. In încercarea de a-si păstra

imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează intr-un conflict inegal cu Lică, cu comunitatea, chiar

cu Ana. La fel de dramatic este si conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile

personajului, de la stăpânirea orgolioasa si indiferenta in fata lui Lică la izbucniri patetice in fata

copiilor si autojustificări in fata propriei conștiințe: „Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca
e in mine ceva mai tare decât voința mea!?”. Oscilând intre atitudini contradictorii, personajul

este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa

net de rău.

Modalitățile de caracterizare in nuvela realista pun in evidenta complexitatea si

transformarea morala a personajului principal, atât prin procedee de caracterizare directa, cat

mai ales prin mijloace de investigație, psihologia, precum: scenele dialogate, monologul interior,

stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii si a tonului vocii.

Naratorul omniscient, obiectiv realizează protagonistului un amplu portret moral, prin

caracterizare directa (“era om cu mine”), dar si indirecta: notarea gesturilor, reacțiilor si

gândurilor, in stil indirect sau indirect liber. Portretul fizic al lui Ghiță este redus la câteva

detalii: la început “Înalt si spătos”, pentru ca, mai apoi, trăsăturile cârciumarului (expresia

chipului, ton, voce etc.) sa reflecte frământările sale. De exemplu, in ziua procesului de la

Oradea-Mare, Ghiță jura strâmb si devine complicele lui Lică, iar scriitorul observa: “Nu mai era

el, omul puternic si plin de viată; In câteva zile pielita obrajilor i se încrețise si perii capului ii

dăduseră in cărunțeala.”

Ghiță este caracterizat direct de celelalte personaje. Lică își da seama ca e om de nădejde

si chiar ii spune acest lucru. La final, Ana ii cedează lui Lică, deoarece spune ea, in ciuda

nelegiuirilor comise Lică e om, pe când Ghiță “Nu e decât muiere îmbrăcata in haine bărbătești”,

adică a devenit un caracter slab.

Frământările si transformările sale interioare sunt urmărite prin tehnicile analizei

psihologice: notarea gesturilor de către narator, monologul interior sau stilul indirect liber.

Modificările comportamentale si afective a le lui Ghiță sunt percepute curând de Ana, din a

cărei perspectiva naratorul realizează caracterizarea directa a bărbatului: “ Samtea ca de câtva

timp bărbatul ei s a schimbat”. Dialogul este reprezentativ pentru ilustrarea unor trăsături de

caracter:”-Lică, tu trebuie sa intelegi ca oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni

neprețuiți.”

Raportat la destinul cârciumarului titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Toposul ales,

cârciuma numita ,,Moara cu Noroc”, ajunge sa însemne, de fapt, moara cu ghinion, moara care

aduce nenorocirea, deoarece câștigurile obținute aici ascund nelegiuiri si crime.

Perspectiva narativa este obiectiva. Întâmplările din nuvela sunt relatata la persoana a

IIIa, din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent care apelează la stilul indirect liber

pentru a reda gândurile personajului(alături de monolog).

Stilul novelei este sobru, concis, fără podoabe. Limbajul naratorului si al personajelor

valorifica aceleași registre stilistice: limbajul regional ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.

Bătrâna, soacra lui Ghiță, formulează in incipitul si in finalul nuvelei concepția populara despre

fericire: “Omul sa fie fericit cu sărăcia sa, caci, ca daca-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale

te face fericit”, respectiv despre soarta: “așa le-a fost data!...”, care constituie principalele teze

morale ale nuvelei.

In concluzie, “Nuvela solida cu subiect de roman” (George Călinescu), ‘’Moara cu

noroc” transmite concepția moralizatoare a autorului cu privire la lume si viața prin intermediul

evoluției personajului principal. Realismul descrierii anunța romanele rebreniene meticulozitatea

investigării psihologice anticipează apogeul prozei de analiza din perioada interbelica.