Efectele sociale ale șomajului – Legea Okun

Arthur Okun a prezentat un model privind relaţia dintre rata şomajului şi produsul intern
brut. El sugerează că pentru a creşte producţia este nevoie de mai multe persoane care să producă
surplusul, ceea ce înseamnă o scădere a şomajului. Astfel, odată cu creşterea prodului intern brut
şomajul va scădea. Dar cei doi indicatori nu se modifică în acelasi ritm. Estimarea coeficientului din
legea lui Okun, care este o măsură a răspunsului şomajului la creşterea producţiei, este importantă
deoarece arată costul şomajului. Iniţial, Okun a estimat că la creşterea cu trei procente a PIBului,
rata şomajului scade cu un procent. Ulterior, aceste procente nu s-au confirmat, deoarece cei doi
indicatori variază de la ţară la ţară în funcţie de condiţiile economice specifice fiecărei ţări.

Produsul intern brut reprezintă rezultatul final al activităţii de producţie a unităţilor

producătoare rezidente. Astfel, produsul intern brut este expresia agregată a muncii persoanelor
ocupate. Arthur Okun este considerat ca fiind primul care prezintă un model prin care se prezintă
relaţia dintre produsul intern brut şi rata şomajului. Ulterior, numeroase studii confirmă relaţia dintre
cei doi indicatori, chiar dacă nu sub forma expusă de Okun. În aceste condiţii, putem vorbi despre o
corelaţie între rata şomajului şi nivelul producţiei. O astfel de relaţie se exprimă prin faptul că o
scădere a producţiei generează în mod direct şi o reducere a forţei de muncă (Legea lui Okun).
Altfel spus, între producţie şi rata şomajului există un raport de 3 la 1 sau, după utimele cercetări, de
2,5 la 1.

Dilema inflație – șomaj

Deşi este un scop spre care toate economiile tind, economiştii au demonstrat că o ocupare de
100% a forţei de muncă nu este posibilă. Astfel, termenul de ocupare deplină reprezintă acel nivel al
ocupării resurselor de muncă prin care se obţine maximul de bunuri şi servicii necesare acoperirii
nevoilor oamenilor. Deci, poate exista un anumit procent de persoane care din diverse motive şi din
propria iniţiativă aleg să nu mai muncească, acest lucru generând un anumit şomaj nedeterminat de
factori conjuncturali şi monetari, numit şomaj natural. A fost agreat faptul că politicile economice
guvernamentale nu ar trebui să fie influenţate de nivelurile şomajului mai mic de un nivel critic, rata
şomajului natural, valoarea acceptată fiind în jurul a 5%.

Coform cercetărilor ulterioare s-a introdus un nou termen, şi anume NAIRU - Non
Accelerating Inflation Rate of Unemployment (Rata de Șomaj care nu Accelerează Inflația) sau rata
şomajului care nu generează presiuni inflaţioniste, care reflectă acel nivel al şomajului
corespunzător unei inflaţii stabile. Conform NAIRU, pe măsură ce şomajul creşte de-a lungul a
câţiva ani, inflaţia ar trebui să scadă. Dacă economia nu performează, inflaţia tinde să scadă din
moment ce firmele nu pot creşte preţurile din cauza lipsei cererii din partea consumatorilor. Dacă
cererea pentru un produs scade, preţul acelui produs scade pe măsură ce mai mulţi consumatori nu
mai cer acel produs, ceea ce va avea ca rezultat o scădere a preţului din partea producătorului pentru
a creşte interesul consumatorilor.
 NAIRU este acel nivel al şomajului pe care o economie trebuie să îl aibă înainte ca preţurile
să scadă. În caz contrar, dacă şomajul scade sub nivelul NAIRU (economia merge bine), inflaţia ar
trebui să crească.Dacă şomajul rămâne sub nivelul NAIRU mai mulţi ani, firmele pot creşte
preţurile.1

Îndemnizația de șomaj și problema folosirii forței de muncă

Nivelul educaţional a fost inclus în numeroase studii nu doar ca variabilă explicată, ci şi ca
variabilă explicativă. Astfel, educaţia a fost luată în considerare şi ca factor determinant al statutului
ocupaţional. Rezultatele studiilor demonstrează că nivelul educaţional mai ridicat are un impact mai
mare asupra şomajului pe termen lung faţă de şomajul pe termen scurt. Impactul asupra angajării
comparativ cu şomajul pe ternen scurt a fost mai puternic în Finlanda, Belgia, Regatul Unit al Marii
Britanii, Franţa, Luxemburg, Germania şi Suedia, ţări recunoscute pentru sistemul lor educaţional
terţiar. La polul opus sunt ţări din sudul Europei, precum Italia, Grecia şi Portugalia. Ca variabile
explicative au inclus în modelul logistic: genul, vârsta şi nivelul educaţional.

Studiile arată că riscul angajării este mai mare pentru bărbaţi comparativ cu femeile, pentru
grupele de vârstă mai mici decât 55-64 ani riscul angajării este mai mare, iar un nivel de pregătire
mai ridicat asigură o probabilitate mai mare de angajare. S-a demonstrat faptul că persoanele cu
educaţie terţiară au cele mai mici şanse de a fi şomere faţă de persoanele cu alt nivel de educaţie.

Numeroase studii s-au îndreptat asupra statutului de neocupat, statut care generează
dezechilibre atât din punct de vedere economic, cât şi social, atât la nivel micro (la nivel de
persoană), cât şi la nivel macroeconomic. În cadrul unor studii s-a analizat relaţia dintre şomaj şi
caracteristicile individuale folosind un model de regresie logistică pentru datele aferente Estoniei,
Letoniei şi Lituaniei, pentru datele din anii 2019-2020. Variabilele explicative au fost: nivelul
educaţional (care a fost corelat cu experienţa), vârsta, sectorul economic, ocupaţia, genul, situaţia
familială, etnia, locul de reşedinţă. Rezultatele arată că educaţia înaltă reduce riscul şomajului pentru
toate cele trei ţări. Tinerii au un risc mai ridicat de a deveni şomeri, dar odată ce aceştia îşi găsesc de
lucru, riscul scade. După un an de muncă acest risc devine mult mai mic şi continuă să scadă pentru
mai mulţi ani, dar cu un ritm mai mic.2

Persoanele care sunt angajate în serviciile publice, finanţe, serviciile de întreprindere şi cei
din ramura creşterii de animale au un risc mai scăzut faţă de medie, iar lucrătorii din ramurile
manufacturiere au un risc de şomaj mai ridicat. Riscul de şomaj pentru femei era mai scăzut faţă de
bărbaţi. Riscul bărbaţilor de a fi şomeri scade dacă ei sunt căsătoriţi. Din punctul de vedere al
mediului de reşedinţă, numai pentru Lituania s-a putut susţine că riscul de şomaj era mai scăzut
pentru persoanele din mediul rural faţă de cei din micile oraşe.3
1
Chiara M., Enrico F., (2019), “Unemployment outflows: the relevance of gender and marital status in Italy and Spain”,
International Journal of Manpower 35 (5), pp. 18-21.
2
Dietrich H., (2021), “Youth Unemployment in Europe. Theoretical Considerations and Empirical Findings”, Berlin:
Friedrich-Ebert-Stiftung, pp. 33-39.
3
Holmlund B., (2018), “Unemployment Insurance in Theory and Practice”, Scandinavian Journal of Economics, vol
100(1), pp. 50-55.

-2-
 Probleme ale ameliorării ocupării. Soluții și politici antișomaj
Ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii este interconectat cu celelalte fenomene din economie.
Unul din obiectivele tezei a fost şi identificarea acelor indicatori care intensifică sau micşorează
fenomenul de neocupare. Pornind de la studiile din domeniu s-au realizat două tipuri de analiză: una
la nivelul regiunilor din România şi una la nivelul judeţelor. În aceste condiţii, regăsim la nivelul
politicilor europene o serie de analize/statistici care evidenţiază procupările insitutţiilor cu putere de
decizie în ceea ce priveşte reducerea şomajului. Tocmai de aceea, pornind de la ideea că analiza
ocupării de forţă de muncă şi implicit a ratei acestiea reprezintă un indicator social relevant în ceea
ce priveşte o astfel de analiză, putem observa că în România in perioada 1993 există o serie de
declaje semnificative.

Observăm astfel, în tipologia politicilor sociale, (Mihuţ, Lauritzen, 1999) interesul Uniunii
Europene în ceea ce priveşte armonizarea unor politici de natură socială cu o serie de beneficii
fiscale. În acest sens s-a propus reducerea fiscalităţii în cazul salariilor mici, susţinerea/ încurajarea
în ceea ce priveşte participarea la o serie de programe de reconversie profesională, strategii specifice
referitoare la reducerea şomajului voluntar.

Ca urmare a analizei diferitelor tipuri de programe de politică socială, unii autori au făcut
referire la ideea de paradox al redistriburii, conform căruia, preocupările crescute spre crearea
egalităţii şi spre obţinerea de beneficii doar de către săraci pot duce la reducerea sărăciei şi a
inegalităţilor sociale. (Korpi, Palme, 1998, pp. 661-687) Cu toate acestea, la nivel european nu au
încetat să apară şi o serie de argumente contradictorii cu privire la implementarea unor astfel de
politici. S-a vorbit îndeosebi de ideea de politică bună la nivel european (privit în genere), dar care
nu poate fi implementată în aceeaşi măsură la nivelul fiecărui stat (luat în parte).

Prevederile Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (aprobate în baza

Hotărârea nr. 1071/20139 ) împreună cu prevederile Strategiei Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea
Forţei de Muncă 2014-202010 reprezintă piloni fundamentali în ceea ce priveşte îndeplinirea
obiectivelor specifice politicilor de ocupare/forţă de muncă (în acord, desigur cu obiectivele regăsite
la nivel de Uniune Europeană în aceast domeniu). Pot evidenţia, în acest sens, susţinerea orientărilor
asumatee care se referă la ocuparea forței de muncă (prin combaterea subocupării, reducerea
şomajului structural, creşterea locurilor de muncă pentru persoanelecare au nivel redus de calificare,
îmbunătăţirea educaţiei, creşterea incluziunii sociale ş.a.m.d.). Mai mult, indiferent de mobilitatea
profesională şi geografică, considerăm că sunt necesare în vederea unei creşteri semnificative a ratei
de participare identificate/prezente pe piaţa muncii astfel de strategii menite să susţină şi să
operaţionalizeze obiectivele asumate de către decidenţi atât la nivel naţional, cât şi în cadrul
principalelor structuri legislativ-administrative ale Uniunii Europene.

Bibliografie

-3-
1. Azmat G., Güell M., Manning A., (2019), “Gender Gaps in Unemployment Rates in
OECD Countries”, Journal of Labor Economics, vol. 24, nr. 1, pp. 1-37;
2. Bari I.T., (2020), “Tratat de economie poltică globală”, Bucureşti, Editura Economică,
pp. 11-17;
3. Chiara M., Enrico F., (2019), “Unemployment outflows: the relevance of gender and
marital status in Italy and Spain”, International Journal of Manpower 35 (5), pp. 18-21;
4. Dietrich H., (2021), “Youth Unemployment in Europe. Theoretical Considerations and
Empirical Findings”, Berlin: Friedrich-Ebert-Stiftung, pp. 33-39;
5. Holmlund B., (2018), “Unemployment Insurance in Theory and Practice”, Scandinavian
Journal of Economics, vol 100(1), pp. 50-55.

-4-