Sunteți pe pagina 1din 18

Politica Monetara

Instrumentele politicii monetare


Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie.Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara Banca Federala de Rezerve poate utiliza urmatoarele instrumente:operatiuni de open-market,manevrarea rezervei minime obligatorii si manevrarea ratei oficiale a scontului.In ultimii ani s-a acordat mai multa atentie ratei fondurilor nationale(rata de dobanda la depozitele overnight plasate sau atrase),aceasta reprezentand indicatorul principal al starii politicii monetare.Modul in care sunt utitlizate instrumentele de politica afecteaza atat oferta de moneda cat si rata fondului national.

Piata pentru rezerve si rata fondului national si modul in care acestea sunt
influentate de istrumentele politicii monetare Analiza pietei rezervelor se realizeaza cu ajutorul unui grafic pe care se traseaza o curba pentru cererea si una pentru oferta de rezerve.Echilibrul pietei ce apare atunci cand cantitatea de rezerve ceruta este egala cu cantitatea de rezerve oferita determina rata fondului national,rata dobanzii incasata la imprumutul acestor rezerve. In realizarea curbei cererii de rezerve se are in vedere variatia cantitatii de rezerve cerute atunci cand rata fondului national se modifica celelalte elemente ramanand constante.Rezervele pot fi clasificate in rezerve minime obligatorii si rezerve excedentare.Cantitatea de rezerve ceruta este egala cu cantitatea de rezerve minime obligatorii plus cantitatea de rezerve excedentare. Costul detinerii rezervelor excedentare reprezinta costul lor de oportunitate,rata dobanzii care ar fi putut fi castigata prin imprumutul lor,echivalenta cu rata fondului national.Pe masura ce rata fondului national descreste costul de oportunitate al rezervelor excedentare scade iar cantitatea de rezerve ceruta creste,celelalte elemente ramanand constante inclusiv numarul de rezerve obligatorii. Oferta de rezerve poate fi clasificata de asemenea in rezervele bancilor comerciale care nu sunt rezultatul imprumuturilor obtinute de la Rezerva Federala,numite rezerve neimprumutate si rezervele imprumutate de la Rezerva Federala numite credite de scont .Costul rezervelor imprumutate reprezinta rata scontului.Pentru ca imprumutul fondurilor federale este practic un inlocuitor al creditelor de scont daca rata fondului national este mai mica decat rata scontului

bancile nu vor mai imprumuta de la Banca Federala de Rezerve.Dar atata timp cat rata fondului national este mai mica decat rata scontului oferta de rezerve doar va egala cantitatea de rezerve neimprumutate iar curba ofertei va fi reprezentata de o linie verticala.Pe masura ce rata fondului national incepe sa creasca mai mult decat rata scontului bancile vor imprumuta mai mult la rata de scont pentru ca apoi sa imprumute la randul lor la o rata mai mare pe piata fondurilor nationale.Rezultatul va fi o curba a ofertei orizontala,infinit elastica. Echilibrul pietei apare in momentul in care cantitatea de rezerve ceruta este egala cu cantitatea oferita,la intersectia dintre curba cererii si cea a ofertei.Cand rata fondului national se afla peste rata de echilibru sunt mai multe rezerve oferite decat cerute (exces de oferta).In aceasta situatie rata fondului national va scadea pana va ajunge la nivelul ratei de echilibru.Pe de alta parte cand rata fondului national este mai mica decat rata de echilibru apare excesul de cerere,rata fondului national crescand.

1. Operatiuni de open-market. O cumparare de titluri pe piata libera va duce la o


cantitate mai mare de rezerve oferite,rata fondului national scazand pe cand o vanzare va determina o crestere a acestei rate.

2. Rata de scont. Banca Federala de Rezerve acorda imprumuturi bancilor comerciale


in schimbul titlurilor prezentate de catre acestea spre rescontare.Rata practicata de banca centrala in relatiile cu bancile comerciale constituie rata oficiala a scontului sau rata de rescontare.Modificarile la nivelul acestei rate incurajeaza sau descurajeaza bancile comerciale in a se imprumuta de la banca centrala prin rescontarea portofoliului de titluri ceea ce influenteaza nivelul rezervelor bancilor comerciale si respective capacitatea acestora de a acorda credite. Banca Federala de Rezerve detine monopolul in stabilirea si manipularea ratei oficiale a scontului la care bancile se pot imprumuta.Din punctul de vedere al bancilor,aceasta rata reprezinta costul imprumutului: cand rata se diminueaza bancile sunt incurajate sa obtina sume suplimentare de la banca centrala,pe baza carora sporeste oferta de moneda sporirea nivelului ratei scontului descurajeaza bancile comerciale in obtinerea de rezerve suplimentare,ceea ce impune o serie de restrictii referitoare la oferta de moneda. 3. Rata rezervei obligatorii. Utilizarea ratei de rezerva obligatorie poate influenta capacitatea bancilor comerciale de a acorda credite.Cresterea ratei rezervei obligatorii antreneaza cresterea sumelor pe care bancile trebuie sa le constituie ca rezerva la Banca Federala de Rezerve deci rata fondului national va creste.In mod similar daca rata rezervei obligatorii scade,va scadea si rata fondului national. Instrumentele politicii monetare 2

1. Operatiuni de open-market Operatiunile de open-market constituie cel mai important instrument de politica monetara deoarece influenteaza variatia ratelor de dobanda si baza monetara,reprezinta principala sursa a fluctuatiilor ofertei monetare.Prin intermediul acestor operatiuni FED furnizeaza sau primeste moneda bancii centrale din sistemul bancar,cumparand sau vanzand titluri pe piata.Cumpararile pe piata libera conduc la o crestere a rezervelor si a bazei monetare prin marirea oferteri de moneda si micsorarea ratei dobanzii la depozitele pe termen scurt.Vanzarile de titluri determina o scadere a rezervelor si a bazei monetare,diminuand oferta de moneda si crescand rata dobanzii la depozitele pe termen scurt. Sunt 2 tipuri de operatiuni de open-market:operatiuni dinamice, utilizate in modificarea nivelului rezervelor si a bazei monetare si operatiuni de defensiva care compenseaza miscarile altor factori ce afecteaza rezervele si baza monetara.Banca Federala de Rezerve realizeaza majoritatea operatiunilor de open-market in titluri de trezorerie deoarece piata acestora este cea mai lichida si are capacitatea de a absorbi un volum substantial de tranzactii fara a produce fluctuatii majore de pret. Actuala executie a operatiunilor de open-market este condusa de biroul comercial din Banca Federala de Rezerve din New York. O zi obisnuita la biroul comercial incepe cu o revizuire a activitatilor din ziua precedenta si o actualizare a rezervelor din sistemul bancar. Se realizeaza apoi raporturi ce contin previziuni detaliate in legatura cu tilurile pe termen scurt ce influenteaza cererea si oferta de rezerve.Raportul contine de asemenea si informatii privind titlurile detinute de populatie sau agenti economici. Daca se asteapta o crestere a acestora, rezervele vor scadea si va fi nevoie de o cumparare de titluri pentru a creste la loc cantitatea de rezerve. Cu ajutorul acestei informatii se decide cat de necesara este o schimbare a cantitatii de rezerve pentru a se ajunge la nivelul dorit al ratei fondului national.Pentru luarea acestei decizii vor fi contactati si principalii participanti la piata fondurilor cu care biroul realizeaza tranzactii.Dupa aceea previziunile Bancii Federale de Rezerve din New York privind oferta si cererea de rezerve sunt comparate cu cele ale Ministerului de Guverne.Pe baza acestor informatii vor formula si vor propune o serie de actiuni ce vor avea loc in ziua respectiva care pot include si planuri legate de adaugarea sau retragerea unor rezerve din sistemul bancar prin intermediul operatiunilor de open-market.Se organizeaza apoi o conferinta prin care se prezinta directorului Monetary Affairs Division strategia din ziua respectiva privind rezervele.Daca planul este aprobat vor incepe imediat executarea oricarei operatiuni de open-market planificata pentru ziua respectiva. Biroul este conectat electronic pe piata interna prin intermediul unui sistem de calculatoare numit TRAPS. Un mesaj electronic va fi transmis simultan tuturor dealerilor 3

importanti prin intermediul TRAPS indicand tipul si scadenta operatiunii.Acestia au la dispozitie cateva minute pentru a raspunde cu propunerile lor vis--vis de cumpararea sau vanzarea titlurilor guvernamentale.Vor fi apoi selectate propunerile cele mai atractive urmand ca fiecare dealer sa fie instiintat cu privire la decizia luata de biroul de comert. Tranzactiile temporare se impart in 2 mari categorii:repo si reverse repo.Acestea sunt tranzactii reversibile care se refera la cesiuni de titluri pe o baza contractuala prin care instituia cedenta se angajeaza sa reprimeasca iar institutia cesionara sa retrocedeze aceleasi titluri de stat la un pret si la o data stabilite prin contract. Operatiunile de open-market au o serie de avantaje fata de celelalte instrumente de politica monetara: 1. Operatiunile de open-market au loc la initiativa Bancii Federale care exercita un control direct si prcis asupra rezervelor bancilor comerciale si asupra bazei monetare..Acest lucru nu se intampla spre exemplu si in cazul operatiunilor de scontare unde banca poate doar sa incurajeze sau sa descurajeze imprumutul de rezerve suplimentare prin influentarea ratei scontului. 2. Operatiunile de open-market sunt flexibile si precise.Ofera o flexibilitate sporita ,din punct de vedere al volumului operatiilor de politica monetara initiate de banca centralaAcestea pot fi efectuate zilnic de catre Banca Federala de Rezerve,ceea ce ii ofera posibilitatea de a reorienta rapid politica monetara. 3. Operatiunile de open-market pot fi inversate cu usurinta.Spre exemplu daca Banca Federala de Rezerve decide ca rata fondului national a scazut in urma unor

achizitii de titluri,poate sa corecteze imediat vanzand titluri.


4. Operatiunile de open-market pot fi implementate rapid deoarece nu implica intarzieri administrative. 2. Politica ratei de scont Pentru a intelege cum Banca Nationala de Rezerve influenteaza volumul de rezerve imprumutate de bancile comerciale trebuie sa se observe modul de operare al asa numitului discount window.Acesta reprezinta un instrument de politica monetara care permite bancilor comerciale eligibile sa imprumute bani de la banca centrala de obicei pe termen scurt pentru a intampina o criza temporara de lichiditate.Rata de dobanda incasata de banca centrala in cazul acestui tip de imprumuturi poarta numele de rata principala sau rata de scont si in ultimii ani a fost aproximativ cu un punct procentual mai mica decat rata fondului national.Pe langa acest tip de credit numit principal mai exista doua tipuri:secundar si sezonier.

Creditul secundar este acordat bancilor care se afla in dificultati financiare si care se confrunta cu probleme grave de lichiditate. Rata dobanzii a creditului secundar este cu 0.5 puncte procentuale mai mare decat rata scontului. Rata dobanzii la aceste imprumuturi este stabilita la cea mai inalta rata de penalitate pentru a reflecta lipsa conditiilor in care se acorda aceste imprumuturi. Creditul sezonier este creditul acordat unei intreprinderi pentru a-i furniza capitaluri pe termen scurt, pentru realizarea productiei curente. Rata dobanzii asupra creditului sezonier este legata de media ratei fondului national si de rata certificatului de depozit. Creditorul in ultima instanta Pe langa utilizarea lor ca instrumente in manipularea rezervelor baza monetara si masa monetara scontarea este importanta in prevenirea crizelor financiare. Cand sistemul national al rezervelor a fost creat, cel mai important rol il detinea creditorul in ultima instanta; pentru a controla falimentele bancare, acesta procura rezerve bancilor cand nimeni altcineva nu facea acest lucru, in felul acesta prevenind crizele. Scontarea este o modalitate particulara de a procura rezerve pentru sistemul bancar pe parcursul crizelor deoarece rezervele sunt imediat distribuite bancilor care au nevoie de ele cel mai mult. Utilizarea ratei scontului in evitarea crizelor bancare, prin interpretarea rolului de creditor in ultima instanta, este o conditie importanta pentru o plitica monetara de succes. Crizele bancare din perioada anilor 1930-1933 au fost cauzele celui mai abrupt declin in oferta monetara din istoria Statelor Unite. Acestea pot de asemenea deteriora sever economia deoarece ele interfereaza cu abilitatea intermediarilor financiari si ai pietelor de a acorda fonduri persoanelor cu oportunitati de investitii productive. Din nefericire, instrumentul de scont nu a fost intotdeauna utilizat de Fed (Sistemul Rezervei Nationale) pentru a preveni crizele financiare asa cum se poate observa in cazul esecurilor de prevenire a Marii Crize. Fed a jucat admirabil in rolul de creditor in ultima instanta in timpul perioadei celui De-al Doilea Razboi Mondial. Fed a acordat de mai multe ori imprumuturi institutiilor bancare aflate in dificultati, astfel prevenind caderile bancare viitoare. Acestea s-au intamplat in 1984 cand Fed a imprumutat Continental Illinois, la acel timp una dintre cele mai dezvoltate banci din Statele Unite, cu mai mult de 5 miliarde de dolari. La prima vedere, aceasta ar putea parea ca prezenta FDIC (Federal Deposit Insurance Corporation), care asigura depunatorii pana la o limita de 100.000 de dolari per cont in cazul falimetului bancii, va face functia creditorului in ultima instanta a Fed de prisos. Exista 2 motive prin care se demonstreaza ca acest lucru nu este adevarat. In primul rand, este important a 5

recunoaste ca fondurile de asigurare ale FDIC se reduc la aproximativ 1% din cantitatea depozitelor bancare remarcabile. Daca se iveste un numar mare de decaderi bancare, FDIC nu e capabil sa acopere toate pierderile din creditele neperformante ale depunatorilor. Intr-adevar, numarul mare al falimentelor bancare din anul 1980 si inceputul anului 1990, a dus la o micsorare a fondurilor de asigurare a FDIC care ii reduce abilitatea de a acoperi din pierderile depunatorilor. Acest fapt nu a redus increderea depunatorilor in sistemele bancare deoarece Fed era pregatit sa stea in urma bancilor pentru a procura eventualele rezerve care sunt necesare in prevenirea falimentelor bancare. In al doilea rand, aproape 1 trilion de dolari de clase mari de depozite din sistemul bancar nu sunt garantate de FDIC, deoarece depasesc limita de 100.000 de dolari. O pierdere a increderii in sistemul bancar inca poate conduce la o retragere masiva a depozitelor din banci din marea categorie a depunatorilor, si crizele bancare pot inca aparea in ciuda existentei FDIC. Importanta rolului rezervelor federale ca si creditor in ultima instanta a crescut astazi din cauza numarului foarte mare de esecuri bancare din anul 1980 si inceputul anului 1990. Fed poate juca rolul de creditor in ultima instanta atat pentru banci, cat si pentru intregul sistem financiar. Existenta asa numitului discount window (reducerea ratei dobanzii pe termen lung mai mare decat reducerea ratei doabanzii pe termen scurt) al Sistemului Rezervei Nationale, poate ajuta in prevenirea crizelor financiare care nu au fost declansate de falimentele bancare, ca in cazul prabusirii bursei de valori din Lunea Neagra a anului 1987 si distrugerea Word Trade Center de catre teroristi in septembrie 2001. Cu toate ca rolul Fed ca si creditor in ultima instanta are avantajul de a preveni panicile bancare, acesta are si un dezavantaj. Daca o banca se asteapta ca Fed sa ii acorde sconturi la imprumut de fiecare data cand intra in dificultati, cum s-a intamplat cu Continental Illinois, o sa fie dispusa sa-si asume mai multe riscuri, stiind ca Fed ii va veni in ajutor. Rolul creditorului in ultima instanta al Fed a creat o problema asemanatoare cu cea legata de asigurarea depozitelor: Bancile isi asuma mai multe riscuri expunand agentia de asigurare a depozitelor si implicit, contribuabilii la pierderi mai mari. Problema hazardului moral este mai severa pentru bancile mari, care cred ca Fed si FDIC le vad prea mari pentru a esua; de aceea ele primesc intotdeauna imprumuturi de la Fed atunci cand sunt in dificultati deoarece caderea lor va accelera un faliment bancar. Actiunea FED de a preveni crizele financiare, dupa octombrie 1987 cand a avut loc prabusirea bursei de valori si pe 11 septembrie 2001 atacul teroristilor, s-ar putea sa incurajeze institutiile financiare, altele decat bancile, de a-si asuma riscuri mai mari. Ele se asteapta ca Fed sa le acorde imprumuturi daca o criza financiara pare iminenta. Cand Fed ia in considerare utilizarea scontului ca instrument de prevenire a crizelor, pune in balanta costul rolului de 6

creditor in ultima instanta si beneficiile in prevenirea crizelor financiare. Aceasta negociere explica de ce Fed trebuie sa aiba grija sa nu joace rolul creditorului in ultima instanta prea des. Avantajele si dezavantajele politicii de scont Cel mai important avantaj al politicii de scont este acela ca Fed o poate utiliza pentru a juca rolul sau de creditor in ultima instanta. Experientele cu Continental Illinois, falimentul din Lunea Neagra, si data de 11 Septembrie 2001 indica faptul ca acest rol a devenit mai important in ultimele doua decenii. In trecut, politica de scont a fost utilizata ca un instrument al politicii monetare, cu rata de scont schimbata pentru a afecta ratele dobanzii si piata monetara. Fed s-a mutat in ianuarie 2003 la sistemul curent in care facilitatile scontului nu sunt utilizate pentru a stabili rata fondurilor nationale, dar este doar o facilitate de a preveni rata fondurilor nationale sa creasca mai mult decat s-a stabilit. 3. Rezerva minima obligatorie Sistemul rezervelor minime obligatorii este instituit pentru a asigura o lichiditate minima in sistemul bancar, si consta in obligatia bancilor, care colecteaza depozite, de a consemna in conturile deschise la banca centrala, sume stabilite prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul. Rezervele obligatorii pot spori precizia altor instrumente de politica monetara si pot regla nivelul lichiditatilor din economie prin absorbirea sau injectarea acestora. Efectuarea de modificari in nivelul ratei rezervei in scopul influentarii ofertei de moneda este considerata o modalitate insuficienta de implementare a politicii monetare. O crestere in rezervele minime obligatorii sporeste cererea pentru rezerve si mareste rata fondurilor nationale. In schimb, un declin in rezerva minima obligatorie duce la o expansiune a ofertei monetare si o scadere a ratei fondurilor nationale. Avantajele si dezavantajele Rezervei Minime Obligatorii Principalul avantaj al utilizarii rezervei minime obligatorii pentru a controla oferta monetara si ratele de dobanda este acela ca influenteaza toate bancile in mod egal si are un efect puternic asupra masei de moneda. Mici schimbari in oferta monetara si in ratele de dobanda sunt greu de proiectat prin rezervele minime obligatorii variabile. Cu depozitele la vedere aflate aproape la nivelul de 600 miliarde de dolari, o crestere in rezerva minima obligatorie a acestor depozite bancare cu puncte procentuale va reduce excesul de rezerve la 30 miliarde de dolari. Deoarece, acest declin in rezervele excedentare va rezulta in contractarea multiplelor depozite bancare, declinul in masa monetara va fi chiar mai mare. Un alt dezavantaj in utilizarea rezervei minime obligatorii pentru a controla oferta monetara si ratele de dobanda este ca sporirea cererilor poate cauza imediat probleme de lichiditate pentru bancile cu rezerve excedentare reduse. 7

Scaderea Rezervelor Minime Obligatorii in intreaga lume In anii recenti, bancile centrale din mai multe tari si-au redus sau si-au eliminat rezervele minime obligatorii. In Statele Unite, Rezerva Nationala a eliminat rezerva minima obligatorie in depozitele la termen in decembrie 1990, si a scazut rezerva minima obligatorie in depozitele la vedere de la 12% la 10%, in aprilie 1992. Ca rezultat, majoritatea institutiilor depozitoare din Statele Unite, gasesc rezerva minima nefiind obligatorie. Legislatia pietei financiare in Canada a avut efect in iunie 1992 eliminand toate rezervele minime obligatorii intro perioada de peste 2 ani. Bancile centrale din Switzerland, Noua Zeelanda si Australia au eliminat si ele rezerva minima obligatorie in intregime. Sistemul de canale pentru fixarea ratei dobanzii in alte tari Scaderea rezervei minime obligatorii a scos la iveala faptul ca daca cererea rezervelor scade la 0, banca centrala nu mai poate exercita controlul asupra ratei dobanzii. Insa, asa numitul sistem de canale pentru conducerea politicii monetare, care a fost adoptat de Canada, Australia si Noua Zeelanda, cele care au eliminat rezerva minima obligatorie, arata ca bancile centrale pot continua sa fixeze rata de dobanda intre banci precum rata fondurilor federale. In sistemul de canale, banca centrala fixeaza facilitatile imprumuturilor acordate, ca unele din Statele Unite si din cele mai industrializate tari, in care aceasta este gata sa imprumute overnight oricate banci care cauta o rata de dobanda fixa. Aceasta facilitate poarta denumirea de facilitate lombarda iar rata dobanzii a acestor imprumuturi este adesea numita rata lombarda. Sistemul de canale permite aseamanarea cu banca centrala in setarea ratei politicii overnight, fiecare cerere de rezerve incluzand cererea zero. Astfel in viitor, continuarea declinurilor in cererile de rezerve pot conduce bancile centrale sa urmeze pasii bancilor din Canada, Australia si Noua Zeelanda si la adoptarea sistemului de canale in conducerea politicii monetare. Obiectivele finale ale politicii monetare Politica monetara are un rol fundamental in economie, intrucat nu influenteaza doar cererea si oferta de moneda, ci economia in ansamblul sau. Astfel, obiectivele finale ale politicii monetare sunt urmatoarele: 1. cresterea economica; 2. ocuparea deplina a fortei de munca; 3. stabilitatea preturilor; 4. stabilitatea ratelor dobanzii;

5. stabilitatea externa (stabilitatea cursurilor de schimb valutar si sustenabilitatea balantei de plati); 6. stabilitatea sistemului financiar si alocarea optima a fondurilor (resurselor financiare). 1. Cresterea economica este strans legata de gradul de ocupare al fortei de munca intrucat se investeste in capital tehnologic pentru cresterea productivitatii atunci cand gradul de ocupare al fortei de munca este ridicat. Asigurarea unui anumit nivel al cresterii economice presupune doua aspecte: fie asigurarea unei cresteri economice extensive (bazata pe cresterea numarului angajatilor, spre exemplu), fie imbunatatirea conditiilor existente de lucru, care sa permita cresterea productivitatii (presupunand astfel o crestere economica intensiva). Daca avem in vedere acest din urma aspect, trebuie recunoscut ca realizarea de noi investitii este calea cea mai buna pentru asigurarea cresterii economice. 2. Ocuparea deplina a fortei de munca Acest obictiv al politicii monetare ,poate fi urmarit pe baza a doua importante coordonate si anume:o rata ridicata a somajului duce la scaderea nivelului de trai, si pe d e alta parte, cand rata somajului este ridicata economia se confrunta cu o scadere a ofertei de produse. Desi aparent ocuparea deplina a fortei de munca este asociata faptului ca toate persoanele apte de munca,trebuie avute in vedere cele doua tipuri de somaj,somaj frictional si somaj structural. omajul fricional se circumscrie perioadei necesare n mod normal pentru a gsi un alt loc de munc. Este probabil cea mai rspndit form de omaj care poate apare chiar i n condiia ocuprii depline a forei de munc. omajul fricional apare deoarece piaa muncii este inerent dinamic, datorit imperfeciunii fluxului de informaii i deoarece trebuie s treac un timp pn cnd omerii i firmele ce ofer slujbe vacante s se gseasc unii pe alii. Deoarece informaiile despre caracteristicile celor care caut de lucru i natura locurilor de munc vacante nu pot fi cunoscute instantaneu, este necesar s treac un timp pn la satisfacerea cererilor potenialilor patroni i ale muncitorilor care caut de lucru. Prin urmare, chiar dac la nivel agregat cererea i oferta de for de munc sunt egale, omajul fricional exist. omajul structural (omaj de neadaptare) este consecina unui dezechilibru ntre structurile ocupional-profesionale, teritoriale, demografice ale ofertei forei de munc i ale cererii. Aceste neconcordane pot apare datorit: structurii sectoriale i teritoriale a economiei, progresului tehnologic, structurii sistemului educaional etc.

n perioadele de restructurri eseniale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziiei de la economia centralizat la economia de pia, omajul structural reprezint principala form de omaj. omajul structural apare atunci cnd schimbri importante n cererea de munc determin o nepotrivire ntre calitile i competenele profesionale ale muncitorilor, cerute i oferite pe piaa muncii. Prin urmare,acest obiectiv al politicii monetare are ca scop functionarea gasirea acelui nivel al ratei somajului ce corespunde functionarii normale a pietei muncii, nivel asociat ratei naturale a somajului. 3. Stabilitatea preturilor In ultimii ani ,datorita impactului pe care inflatia il are asupra economiei,stabilitatea pretului a devenit obiectivul major la politicii monetare.Astfel stapanirea inflatiei este esentiala pentru economie,datorita urmariloe acesteia,intrucat produce un climat economic nesigur si incert,descurajeaza investitiile, sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandu-li-se resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor. Cel mai extrem exemplu de instabilitate a preturilor il constituie hiperinflatia, situatie economica intalnita in ultimii ani de tari precum Argentina,Brazilia si Russia.In acest context economic,multi analisti asociaza cresterea economica nesemnificativa hiperinflatiei. 4. Stabilitatea ratelor dobanzii In prezent, rata de dobanda prezinta un rol important in cadrul politicii monetare, prin aceea ca permite mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb si influenteaza investitiile agentilor economici. 5. Stabilitatea externa Mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii monetare, prin aceea ca antreneaza echilibre sau dezechilibre ale balantei de plati in functie de aprecierea sau deprecierea monedei nationale. Daca nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda nationala, rezulta un consum de rezerve valutare, in timp ce un curs depreciat ar putea antrena cresterea exporturilor si majorarea disponibilitatilor in valuta. 6. Stabilitatea sistemului financiar Alocarea optima a resurselor financiare, la nivelul unei tari, consta in selectarea creditelor in functie de nivelul rentabilitatilor posibile de obtinut. Un asemenea obiectiv antreneaza efecte negative, precum si diminuarea concurentei intre agentii economici si diminuarea reactiei acestora la evolutia ratei de dobanda. Conflictul dintre obiective

10

Dei multe din scopurile menionate sunt corelate/se implic unul pe cellalt grad ridicat al fortei de munca cu creterea economic,stabilitatea dobnzii cu stabilitatea pieei financiare-nu este totdeauna posibil. Scopul stabilitii preului adesea intr n conflict cu stabilitatea dobnzii de interes i un inalt nivel de locuri de munc ( lipsa omajului ), pe termen scurt , probabil nu i pe termen lung. De exemplu cnd economia se dezvolt i omajul scade, att inflaia ct i dobnda de interes pot ncepe s creasc . Dac banca central ncearc s previn o cretere a dobnzii de interes , acest lucru ar putea cauza o supranclzire a economiei i o stimulare a inflaiei. Inflaia ridicat conduce la depreciera monedei naionale. Un oarecare nivel al deprecierii poate stimula schimburile externe (n principal exporturile) ca urmare a valorii mult mai mari a valutei de contract comparativ cu moneda intern. Ne ntoarcem la dilema urmtoare : ,,cum ar trebui s aleag bncile centrale scopul/planul intrat n conflict ? Dupa stabilirea obiectivelor finale, Banca Centrala alege o serie de obiective intermediare care sa duca la atingerea obiectivelor finale ale politicii monetare. Printre aceste obiective intermediare se numara rata dobanzii, precum si agregatele monetare, ambele cu influente directe asupra nivelului preturilor. Prin intermediul obiectivelor intermediare, trebuie s se realizeze, n definitiv, prezentarea direciilor de aciune ale bncii centrale n ceea ce privete msurile de politic monetar. n timp s-au evideniat mai multe variabile monetare care pot fi avute n vedere ca obiective intermediare de politic monetar, printre care se numara si rata dobanzii de pe piata, agregatele monetare si cursul de schimb. Astfel obiectivul intermediar principal al politicii monetare se apreciaza a fi mentinerea agregatelor monetare ca ancora antiinflationista. Operatiuni pe piata monetara Operatiunile pe piata monetara joaca un rol important in politica monetara a Eurosistemului. Acestea au drept scop dirijarea ratelor dobanzii, gestionarea situatiei lichiditatilor pe piata si semnalarea orientarii politicii monetare. Operatiunile se impart n patru categorii: operatiuni principale de refinantare, operatiuni de refinantare pe termen lung, operatiuni de reglaj fin, si operatiuni structurale. Tranzactiile reversibile sunt principalul instrument de piata al Eurosistemului si pot fi utilizate in toate cele patru categorii de operatiuni. Eurosistemul mai are la dispozitie alte doua instrumente pentru dirijarea operatiunilor de reglaj fin: swap valutar si atragerea de depozite pe termen fix. 1.1 Tranzactiile reversibile sunt operatiuni prin care Eurosistem cumpara sau vinde active eligibile n cadrul unor contracte repo sau efectueaza operatiuni de creditare garantate cu 11

active eligibile. Tranzactiile inverse se folosesc la operatiuni principale de refinantare si la operatiuni de refinantare pe termen mai lung. Bancile centrale nationale pot executa tranzactii reversibile fie sub forma de contracte repo, fie sub forma de credite colateralizate. Dispozitiile contractuale aplicate de catre banca centrala nationala respectiva (sau BCE) specifica prevederi aditionale privind tranzactiile reversibile sub forma de contracte repo. Prevederile pentru tranzactii revesibile sub forma creditelor colateralizate tin cont de procedurile diferite necesare pentru a permite stabilirea si valorificarea ulterioara a dreptului de garantie (de ex: gaj) care se aplica in jurisdictii diferite. Rata dobanzii pentru o tranzactie reversibila sub forma unui credit garantat este determinata de aplicarea ratei dobanzii specificate la valoarea creditului pana la scadenta operatiunii. Rata dobanzii aplicate operatiunilor de piata monetara reversibile ale Eurosistemului este o rata a dobanzii simple, cu conventia privind numarul de zile numar de zile/360 . 1.2 Operatiunile principale de refinantare sunt cele mai importante operatiuni de piata monetara ale Eurosistemului. Printre caracteristicile operationale ale operatiunilor principale de refinantare se numara: sunt operatiuni reversibile de furnizare de lichiditate; se executa saptamanal; in general, au scadenta de o saptamana; sunt executate de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; sunt efectuate prin licitatii standard; toate contrapartidele care indeplinesc criteriile generale de eligibilitate pot prezenta oferte de participare la licitatie pentru operatiunile principale de refinantare si activele tranzactionabile si cele netranzactionabile sunt eligibile ca active-garantie pentru operatiunile principale de refinantare. 1.3 Operatiunile de refinantare pe termen mai lung cu o scadenta, in general, de 3 luni au ca scop furnizarea unei refinantari aditionale pe termen mai lung a sectorului financiar. Eurosistemul accepta ratele de dobanda care ii sunt propuse. Acest tip de operatiuni se efectueaza sub forma de licitatii cu rata variabila(si numai in mod exceptional sub forma de licitatii cu rata fixa), si uneori Banca Cenrala Europeana (BCE) indica volumul de refinantare care urmeaza sa fie alocat in licitatiile viitoare. Caracteristicile operationale ale operatiunilor de refinantare pe termen mai lung pot fi rezumate astfel: sunt operatiuni reversibile care furnizeaza lichiditati; au frecventa lunara; au scadenta de 3 luni; sunt executate de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; sunt efectuate prin licitatii standard; toate contrapartidele care indeplinesc criteriile generale de eligibilitate pot prezenta oferte de participare la licitatie pentru operatiunile de refinantare pe termen mai lung si activele tranzactionabile si cele netranzactionabile sunt eligibile ca active-garantie pentru operatiunile de refinantare pe termen mai lung.

12

1.4. Operatiunile de reglaj fin sub forma tranzactiilor reversibile vizeaza gestionarea situatiei lichiditatii pe piata si ghidarea ratelor dobanzilor, mai ales pentru a atenua efectele asupra ratelor dobanzilor cauzate de fluctuatii neasteptate ale lichiditatilor. Caracteristicile operationale ale acestui tip de operatiuni pot fi rezumate astfel: pot fi sub forma operatiunilor care furnizeaza sau absorb lichiditati; nu au frecventa sau scadenta standardizata; de obicei, operatiunile de reglaj fin sub forma tranzactiilor reversibile care furnizeaza lichiditati se executa prin licitatii rapide; de regula, operatiunile de reglaj fin sub forma tranzactiilor reversibile care absorb lichiditati se executa prin proceduri bilaterale; se executa de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; Eurosistemul poate selecta contrapartide care sa participe la acest tip de operatiuni; activele tranzactionabile si cele netranzactionabile sunt eligibile ca active-garantie pentru operatiunile de reglaj fin sub forma tranzactiilor reversibile. 1.5. Operatiunile structurale sub forma tranzactiilor reversibile au drept scop reglarea pozitiei structurale a Eurosistemului in raport cu sectorul financiar. Trasaturile operationale ale acestui tip de operatiuni sunt: sunt operatiuni de furnizare de lichiditate; au frecventa regulata sau neregulata; scadenta acestora nu este standardizata a priori; se executa prin licitatii standard; se executa de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; toate contrapartidele care indeplinesc criteriile generale de eligibilitate pot prezenta oferte de participare la licitatie pentru acest tip de operatiuni; activele tranzactionabile si cele netranzactionabile sunt eligibile ca active-garantie pentru operatiunile structurale sub forma tranzactiilor reversibile. 2. Tranzactiile simple sunt operatiuni prin care Eurosistem cumpara sau vinde active eligibile pe piata. Executarea acestui tip de operatiuni are scopuri structurale. O tranzactie direca presupune transferul complet al proprietatii de la vanzator la cumparator fara a implica o retrocesiune a proprietatii. La calcularea preturilor Eurosistemul actioneaza in concordanta cu conventia cea mai larg acceptata de pe piata referitoare la titlurile de credit folosite in tranzactie. Trasaturile operationale ale tranzactiilor directe ale Eurosistemului pot fi rezumate astfel: pot fi sub forma operatiunilor care furnizeaza (cumparare simpla) sau absorb lichiditti (vanzare simpla); nu au au frecventa standardizata; se executa prin proceduri bilaterale; in mod normal, se executa de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; activele tranzactionabile si cele netranzactionabile sunt eligibile ca active-garantie pentru acest tip de operatiuni. 3. Emiterea de certificate de debit de catre BCE are loc pentru a ajusta pozitia structurala a Eurosistemului fata de sectorul financiar, astfel incat sa creeze sau sa sporeasca un deficit de lichiditate pe piata. Aceste certificate reprezinta o datorie a BCE fata de titularul certificatului. Ele sunt emise si pastrate in forma dematerializata prin inregistrare in cont la depozitarii de valori mobiliare din zona euro. Certficatele sunt emise cu discount, la o valoare 13

mai mica decat cea nominala, si si cu rscumparare la scadenta la valoarea nominala. Trasaturile operationale ale emiterii certificatelor de debit de catre BCE pot fi rezumate astfel: absorb lichiditatea de pe piata; se emit in mod regulat sau neregulat; au o scadenta mai mica de 12 luni; se emit prin licitatii standard; licitatiile si decontarea se efectueaza de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; toate contrapartidele care indeplinesc criteriile de eligibilitate pot prezenta oferte de participare la licitatie pentru subscrierea certificatelor de debit ale BCE. 4. Operatiunile de swap valutar executate in scopul realizarii obiectivelor de politica monetara constau in tranzactii simultane la vedere si la termen in euro in schimbul unei monede straine. Se folosesc mai ales pentru gestionarea lichiditatii din piata si pentru dirijarea ratelor dobanzii. Acest tip de credit se refera la operatiuni in care Eurosistem cumpara sau vinde euro la vedere contra valuta si simultan revinde sau rascumpara valuta la termen la o data specificata de rascumparare. In fiecare operatiune a acestui tip de credit Eurosistemul si contrapartidele convin asupra punctelor swap aferente tranzactiei care reprezinta diferenta dintre cursul de schimb al tranzactiei la termen si cursul de schimb al tranzactiei la vedere. Punctele swap ale euro fata de valute sunt determinate in concordanta cu conventiile generale de pe piata. Printre trasaturile operationale ale operatiunilor de swap valutar se numara: sunt operatiuni care furnizeaza sau absorb lichiditati; frecventa sau scadenta este nestandardizata; se executa prin licitatii rapide sau proceduri bilaterale; se executa de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; Eurosistemul poate selecta contrapartide care sa participe la operatiunile de swap valutar. 5. Atragerea de depozite pe termen fix. Eurosistemul poate invita contrapartidele sa plaseze lichiditati sub forma de depozite la termen fix remunerate la banca centrala nationala din statul membru unde este stabilita contrapartida respectiva. Atragerea de depozite pe termen fix are drept scop absorbtia de lichiditate de pe piata. Depozitele acceptate de la contrapartide sunt la termen fix si au o rata fixa a dobanzii.. Dobanda se plateste la scadenta depozitului. Trasaturile operationale ale atragerii de depozite pe termen fix pot fi rezumate astfel: absorb lichiditatea; frecventa sau maturitatea acesteia nu este standardizata; este executata in mod normal prin licitatii rapide; este executata de catre banci centrale nationale in mod descentralizat; Eurosistemul poate selecta un numar limitat de contrapartidele care sa participe la atragerea de depozite pe termen fix. Facilitati permanente 1. Facilitatea de creditare marginala are ca scop acoperirea necesitatilor temporare de lichiditate ale contrapartidelor. Rata dobanzii aplicate acestei facilitati constituie plafonul pentru rata dobanzii overnight pe piata. Conditiile facilitatii sunt identice in toata zona euro. Bancile

14

centrale nationale pot furniza lichiditate prin facilitarea de creditare marginala fie sub forma creditelor repo overnight, fie sub forma creditelor overnight colateralizate. Accesul la facilitatea de creditare marginala se acorda prin intermediul bancii centrale nationale din statul membru in care este stabilita institutia si numai in zilele cand sistemul TARGET este operational. In zilele in care sistemele nu sunt operationale, accesul la facilitatile de creditare marginala se acorda pe baza activelor-garantie care au fost deja depuse la banca centrala nationala. O contrapartida poate avea acces la facilitatea de creditare marginala cand trimite o cerere in acest sens la banca centrala nationala din statul membru in care este stabilita. 2. Facilitatea de depozit. Contrapartidele pot folosi facilitatea de depozit pentru a plasa depozite overnight la bancile centrale nationale. Depozitele sunt remunerate la o rata a dobanzii prestabilita. Rata dobanzii asociate facilitatii constituie limita minima pentru rata dobanzii overnight de pe piata. Conditiile facilitatii de depozit sunt identice in toata zona euro. Depozitele overnight acceptate se remunereaza la o data fixa. In schimbul depozitelor nu se acorda nicio garantie contrapartidelor. Politica de discount-instrument principal Cand a fost creata FED, schimbarea ratei de discount reprezenta principalul instrument de politica monetara intrucat FED nu descoperise inca operatiile de open market care s-au dovedit o unealta de politica monetara mult mai puternica si mai eficienta.Principiul dupa care era condusa politica monetara a fost ca atata timp cat imprumuturile erau facute in scopuri de productie,adica sustinerea productiei de bunuri si servicii,asigurarea rezervelor pentru sistemul bancar in scopul acordarii de credite nu ar conduce la inflatie.Aceasta teorie,total discreditata azi,a ramas cunoscuta ca real bills doctrine.In practica politica de discount presupune ca FED sa imprumute bancile comerciale membre atata timp cat ele apar ladiscount window(credit de refinantare) cu documente justificative,imprumuturi realizate in scopul incurajarii productiei si vanzarii de bunuri si servicii.Capacitatea FED de a credita celelalte banci membre a fost initial denumita rescontare(rediscounting) intrucat pentru imprumuturile initiale era deja acordat un discount la adevarata valoare a creditului,iar FED le acorda un nou discount la discountul deja existent. Descoperirea open-market La inceputul anilor 20 FED a descoperit operatiunile de open-market.Cand FED a fost creat veniturile sale proveneau exclusiv din dobanzile pe care le primea din creditarea bancilor membre,dar odata cu recesiunea din anii 1920-1921,volumul de credite a scazut puternic si FED a fost presata sa gaseasca o alta sursa de venituri.A incercat sa rezolve aceasta problema 15

cumparand bonuri de stat de la guvern ( income-earning securities) si a observat ca rezervele din sistemul bancar au crescut,la fel si numarul depozitelor si creditelor.Aceasta constatare este evidenta in prezent dar pentru acel moment a constituit o descoperire importanta,apreciata pana la sfarsitul anilor 20. Marea depresiune economica Explozia(boom) bursei de valori intre anii 1928-1929 a pus in dificultate FED.A vrut sa tempereze expansiunea prin cresterea ratei de discount dar a ezitat intrucat asta ar fi insemnat cresterea ratei dobanzii in cazul indivizilor si societatilor care aveau intr-adevar nevoie de credit.In cele din urma FED a crescut rata de discount in august 1920 dar era prea tarziu,aceasta masura nu a facut decat sa grabeasca prabusirea bursei de valori si recesiunea economica.In urmatorii 2 ani a urmat criza bancara dupa criza bancara culminand cu marea criza bancara din martie 1933,moment in care actualul presedinte Franklin Delano Roosevelt a declarat vacanta bancara(bank holiday).Criza bancara dintre anii 1930-1933 a fost una dintre cele mai severe din istoria SUA.Pana cand criza a luat sfarsit in martie 1933 o treime din bancile comerciale din SUA au dat faliment. RMO-instrument de politica monetara Prima utilizare a acestui instrument de politica monetara s-a dovedit un esec.La sfarsitul lui 1935 bancile si-au crescut rezervele la niveluri mult mai inalte decat in trecut avand in vedere ca in criza din 1930-1933 FED nu a apelat la functia sa de lender of last resort.Bancherii au inteles acum ca trebuie sa detina reserve in exces pentru a fi protejati impotriva falimentelor.FED a vazut insa in aceasta masura de siguranta a bancilor o prostie care facea dificila exercitarea controlului asupra masei monetare.In mod special FED era preocupata de ideea ca la un moment dat aceste reserve in excces vor fi imprumutate si va avea loc o expansiune incontrolabila a creditelor in viitor.Pentru a imbunatati controlul asupra masei monetare FED a crescut cerintele privind rezerva minima obligatorie(reserve requirements). Rezultatul acestor masuri a fost o scadere a masei monetare la sfarsitul lui 1936 si un adevarat declin in 1937. Experienta dezastruoasa rezultata din varierea RMO a facut FED sa devina mai prudenta cu utilizarea acestui instrument de politica monetara. Istoria economica a SUA a dovedit ca Fed a variat de-a lungul timpului instrumentele de politica monetara,recurgand in ultimii ani la (federal funds rate target) o rata a dobanzii Regula lui Taylor si NAIRU In prezent FED conduce politica monetara stabilind un nivel optim al ratei dobanzii(federal funds rate).Dar cum se calculeaza acest nivel al ratei dobanzii?

16

John Taylor de la universitatea Stanford a venit cu o solutie in acest sens:regula Taylor.Aceasta regula sustine ca rata dobanzii ar trebui sa fie egala cu rata inflatiei +o rata reala de echilibru a dobanzii+media aritmetica a inflation gap,diferenta dintre inflatia curenta si inflatia estimate,si un output gap,devierea procentuala a PIB-ului real fata de PIB-ul potential.Regula poate fi scrisa astfel: Rata dobanzii(target)=rata inflatiei+rata reala de echilibru a dobanzii+1/2*inflation gap+1/2*output gap Taylor a presupus ca rata dobanzii este 2% si ca o valoare potrivita a inflatiei ar putea fi tot de 2% cu ponderi egale de ale inflation gap si ale output gap.In practica regula lui Taylor s-ar aplica astfel: Presupunem ca rata inflatiei este de 3% ceea ce duce la un inflation gap pozitiv de 1% (=3%-2%) si PIB real ar fi 1% peste potentialul sau rezultand un output gap pozitiv de 1%.Atunci regula lui Taylor sugereaza ca rata dobanzii ar trebui stabilita la : 6%=3%(rata inflatiei)+2%(rata reala de echilibru a dobanzii) +1/2 (1% inflation gap) +1/2(1% output gap. Prezenta atat a inflation gap cat si a output gap in regula lui Taylor indica faptul ca FED nu ar trebui sa se preocupe doar de pastrarea inflatiei sub control dar si de a minimiza fluctuatiile output gap-ului. O interpretare alternativa a existentei output gap in regula lui Taylor este ca output gap este un indicator al inflatiei viitoare asa cum reiese din curba lui Philips.Teoria curbei lui Philips indica faptul ca variatia ratei inflatiei este influentata si de starea economiei in ceea ce priveste capacitatea sa de productie dar si alti factori. Un concept asemanator este NAIRU nonaccelerating inflation rate of unemployment ,este acea rata somajului pentru care rata inflatiei ramane constanta.Astfel,teoria spune ca atunci cand rata somajului este este mai mare decat NAIRU cu output mai mic decat output potential,inflatia va scadea ,dar daca este sub NAIRU cu output-ul mai mare decat cel si multi economisti potential ,inflatia va creste . Tousi aceasta teorie este foarte controversata monetare. considera ca nu ar trebui sa fie folosita ca ghid pentru conducerea politicii

17

Bibliografie:
Mishkin, The Economics of Money, Banking, And Financial Markets (cap. 1718, pag 393-432) Nicolae Dardac si Teodora Barbu, Moneda, Banci si Politici monetare (pag. 379432) http://www.ecb.int/pub/pdf/other/gendoc2005en.pdf (cap. 3 si 4)

18