Sunteți pe pagina 1din 14

I.

ANATOMIA I FIZIOLOGIA FICATULUI

I.1 ANATOMIA FICATULUI Ficatul este cel mai voluminos viscer. Este un organ glandular cu funcii multiple i importante n cadrul economiei generale a organismului; ficatul este un organ metabolic deosebit de important. El intervine in metabolismul intermediar al glucidelor, proteinelor si lipidelor; detoxific organismul,transformnd unele substane toxice n compui nenocivi pe care i elimin. Ficatul nu primete numai snge arterial, ca oricare organ. La el este dus prin vena porta i snge incrcat cu principii nutritive din teritoriul organelor digestive abdominale. Aceste multiple activiti hepatice solicit aproximativ 12% din consumul general de oxigen al organismului. Aproape o treime din debitul de ntoarcere venoas n atriul drept provine din venele hepatice.La ieire din ficat, sngele din venele hepatice atinge 450C.Ficatul este un organ vital; distrugerea sau extirparea lui total determin moartea. GREUTATE I DIMENSIUNE Ficatul este un organ foarte vascularizat; este cel mai greu viscer.Cntrete n medie la omul viu 1200-1500g, este cu 500-700g, uneori cu 900g, mai greu din cauza sngelui pe care il conine. Dimensiunile lui medii la omul viu sunt urmatoarele: 28cm in sens transversal (lungimea); 8cm in sens vertical la nivelul lobului drept (grosimea) si 18 cm in sens antero-posterior (lrgime).Dar volumul ficatului variaz foarte mult:cu vrsta,cu sexul, dup cantitatea de snge coninut,cu perioadele digestiei, cu strile patologice. CULOARE Ficatul la omul viu e rou-brun. Intensitatea culorii, variaz n raport cu cantitatea de snge pe care o conine, un ficat congestionat, plin cu o cantitate mai mare de snge, are o culoare mai inchis. CONSISTEN, ELASTICITATE, PLASTICITATE Ficatul are o consisten mai mare decat celelalte organe glandulare. El este dur, percuia lui d matitate. Este friabil i puin elastic, motiv pentru care se rupe i se zdrobete uor.n practica medical, se ntlnesc frecvente rupturi ale organului de origine dramatic. Ficatul are o mare plasticitate ,ceea ce ii permite s se muleze dup organele nvecinate. SITUAIE Ficatul este un organ asimetric .Cea mai mare parte a lui (aproximativ trei ptrimi)se gsete n jumtatea dreapt a abdomenului i numai restul (o ptrime) se gsete n jumtatea stng. El rspunde deci hipocondrului drept, epigastrului si unei pri din hipocondrul stng. ASPECT Ficatul are un aspect lucios i e foarte neted. Numai versantul posterior al feei diafragmatice,care e lipsit de peritoneu,are un aspect aspru,rugos.

LOJA HEPATIC. Ficatul este situat in etajul supramezocolic. MIJLOACE DE FIXARE El este meninut la locul lui, cu toate organele abdominale n primul rnd prin presa abdominal. Deasemenea el este susinut de suportul elastic al celorlalte organe abdominale.Cu toate mijloacele de fixare, ficatul nu e imobil. El se mic n timpul respiraiei: coboar n respiraie i urc n inspiraie. De aceea cnd se palpeaz ficatul se recomand pacientului s respire superficial. CONFORMAIE EXTERIOAR SI RAPORTURI Ficatului i se descriu doua fee: una inferioar, visceral i alta superioar, diafragmatic. Feele sunt separate in partea anterioar printr-o margine inferioar,totdeauna bine exprimat .n partea posterioar, cele dou fee se continu una cu cealalt, aa c limita separativ dintre ele apare foarte tears. La exterior ficatul apare format din doi lobi, unul drept i unul stng. Separaia lor e indicat pe faa diafragmatic a organului prin inseria ligamentului falciform. Acest ligament e situat in planul medio-sagital al corpului, aa c lobul drept e mult mai voluminos dect lobul stng. Pe faa viscerului linia de separare ntre cei doi lobi e dat de anul sagital stng. Faa visceral. Pe aceast fa se gasete o regiune deosebit de important-hilul ficatului. Faa este plan i privete n jos, napoi i spre stnga. Se continu cu poriunea posterioar a feei diafragmatice. Faa diafragmatic privete n sus i nainte , de aceea o numesc faa superioar. Ea este acoperit pe cea mai mare ntindere de peritoneu, cu excepia poriunii sale posterioare care ader strns la diafragm. Aceast fa diafragmatic este convex, ptrunde in torace i se ascunde in cea mai mare parte sub cupola diafragmei; numai o mic parte se pune in contact cu peretele abdominal anterior. Faa diafragmatic este intins i datorit convexitii sale i se descriu patru poriuni orientate n direcii diferite, cu patru fee diferite care se continu intre ele fr limite evidente . Avem astfel trei poriuni: superioar , anterioar si posterioar. Primele trei poriuni sunt acoperite de peritoneu i se intind de la marginea inferioar a ficatului pn la foia superioar a ligamentului coronar;ele formeaz mpreun partea liber a feei diafragmatice. STRUCTURA FICATULUI Ficatul este nvelit de dou membrane, peritoneul si tunica fibroas. Parechimul ficatului este format din lame anastomozate ntre ele de celule hepatice, cuprinse intr-o vast reea de capilare sanguine; ntre lamele de celule hepatice se formeaz un sistem de canalicule biliare. nveliurile ficatului. Ficatul este invelit in cea mai mare parte de peritoneul visceral care i formeaz tunica seroas. Peritoneul acoper faa visceral i majoritatea feei diafragmatice. Cele doua fee (cea superioar i cea inferioar) tind s se apropie pe portiunea posterioar a feei diafragmatice formnd ligamentul coronar. Peritoneul ficatului, trecnd de pe fant pe organele nvecinate,d natere unor formaiuni peritoneale: smentul mic, ligamentul falciform, ligamentul coronar, ligamentele triunghiulare. ntre diafragm i organele din etajul supramezocolic-i dintre ele n primul rnd ficatul- se formeaz dou depresiuni adnci ale peritoneului: recesurile subfrenetice,drept i stng, separate intre ele de ligamentul falciform . n aceste recesuri se pot forma abcesele subfrenice. VASE SI NERVI

Ficatul are o dubl circulaie sanguin: nutritiv i funcional. Circulaia nutritiv asigur aportul de snge hrnitor, bogat in oxigen . Sngele este adus de artera hepatic, ramur a trunchiului celiac. Dup ce a servit nutriia oxigenului, sngele este condus prin venele hepatice n vena cav inferioar. Circulaia funcional este asigurat de vena port. Aceast ven aduce sngele ncrcat cu substanele nutritive absorbite la nivelul organelor digestive abdominale i de la splin , substane pe care celulele hepatice le depoziteaz sau le prelucreaz. De la ficat, sngele portal este condus mai departe tot prin venele hepatice. Sistemul vascular al ficatului este format din doi pediculi. Pediculul aferent al circulaiei de aport , este format de artera hepatic i de vena port; acestora li se adaug ductul hepatic, vasele limfatice i nervii ficatului, alctuind toate mpreun pediculul hepatic.Pediculul eferent (superior) al circulaiei de ntoarcere este format de venele hepatice. Artera hepatic pleac din trunchiul celiac i dup un traiect orizontal de-a lungul marginii superioare a corpului pancreasului se bifurc n artera hepatic proprie i n artera gastroduodenal . Artera hepatic proprie urc n pediculul hepatic , ntre foiele omentului mic, si la 1-2cm dedesubtul anului transvers, se divide in cele doua ramuri terminale ale sale-dreapt i stng. Vena porta colecteaz i transport la ficat sngele venos de la organele digestive abdominale (stomac, intestin subire i gros, pancreas) i de la splin. Ea are particularitatea de a poseda la ambele extremiti cte o reea capilar: una la extremitatea perific de origine, cealalt la extremitatea periferic central, terminat in ficat. Venele suprahepatice formeaza pediculul eferent. Ele culeg sngele adus la ficat de vena port i artera hepatic; nu insoesc ramurile pediculului portal, ci trec ntre acestea, avnd o direcie perpendicular pe ele. Sngele drenat din lobuli prin venele centrale, trece in venele sublobulare, apoi n vene, din ce n ce mai mari, care n cele din urm dau natere la trei vene hepatice. Cele trei vene se vars in partea superioar a poriuni hepatice a venei cave inferioare. Nervii provin din nervii vagi, din plexul celiac i din nervul vag parasimpatic. 1.2 FIZIOLOGIA FICATULUI Ficatul este o gland anex a tubului digestiv care prin activitatea sa metabolic reprezint unul dintre cele mai complexe organe interne. 1.2.1. FUNCIILE FICATULUI 1. Elimin pe cale biliar pigmenii biliari, colesterol, unele metale grele i fosfataza alcalin. 2. Intervine in metabolismul proteinelor, glucidelor, lipidelor, vitaminelor i substanelor minerale. 3. Are rol n termoreglare, sngele din venele hepatice avnd temperatura cea mai ridicat n organism. 4. Are funcie antitoxic, capteaz particulele strine n intestin n circulaia prin celulele Kupffer; n hepatocite se produce conjugarea , oxidarea i reducerea unor substane cu efect nociv: -formarea ureei din amoniac (funcie ureoproteic) -reducerea, conjugarea i inactivarea unor hormoni

Funcia antitoxic const n faptul c ficatul dispune de activiti prin care substanele toxice de origine exogen, ca i acelea rezultate din metabolismele endogene sunt transformate n substane mai puin toxice i eliminate ca atare. Neutralizarea substanelor toxice este realizat de ficat cu ajutorul proceselor de conjugare a acestor substane, cu sulful de exemplu (aciunea de sulfoconjugare). Ficatul este un important depozit de vitamine A, B2, B12, D, K. El intervine n convertirea carotenilor n vitamin A, n transformarea vitaminei B1, n cocarboxilaz, n conjugarea vitaminei B2 pentru formarea fermentului galben respirator, n procesul de sintetizare a protrombinei cu ajutorul vitaminei K. Sinteza fermenilor necesari proceselor vitale este ndeplinit ntr-o foarte mare msur de ficat. Fermenii sunt complexe macromoleculare legate de grupri active, iar sinteza lor reprezint o activitate laborioas a hepatocitului i necesit integritatea anatomic i funcional a ficatului. Ficatul mai intervine n meninerea echilibrului acidobazic, ca depozit al apei i posibilitatea de a echilibra perturbrile circulatorii. 5. n perioada embrionar are funcie hematopoetic. 6. La adult sintetizeaz factorii coagulatorii si fibrinolizei. 7. Contribuie la transferul sngelui din sistemul port in marea circulaie i la depozitarea sngelui (volumul stagnant). 8. Funcia biligenetic, de formare i excreie a bilei 1.2.2. BILA -este produsul de secreie a excreiei hepatice. -nu este un suc digestiv propriu-zis,pentru c nu conine enzime. Singura enzim biliar care se excret prin bil este fosfataza alcalin (N=2-4,5 uniti Bodansky sau 21-81 U.I./l la 37`C ) i alte componente ca: 1.Sruri biliare care se formeaz pe seama colesterolului. Funcia srurilor biliare: emulsionarea grsimilor (fracionarea lipidelor n picturi fine); activeaz lipazele din intestin; favorizeaz absorbia acizilor grai. 2.Pigmeni biliari care rezult din descompunerea hemoglobinei la nivel hepatic. Se formeaza globina i fierul care sunt reutilizate, iar porfirina se descompune in pigmeni biliari. Din globin se formeaz biliverdina (culoarea verde) care este redus la bilirubin (culoare galben-auriu).Bilirubina circul n snge sub forma neconjugat, instabil =bilirubin indirect sau neconjugat. La nivelul ficatului aceasta este conjugat cu acidul glucuronic i formeaz bilirubina direct sau conjugat. Bilirubina-total =3-10 mg/1 -direct =1-3 mg/1 -indirect=2-7 mg

Pigmenii biliari sunt reprezentai de bilirubin care ajung prin cile biliare n intestin. La nivelul intestinului gros, bilirubina conjugat este din nou deconjugat i se transform n urobilinogen i acesta n stercobilinogen , care n contact cu aerul se oxideaz i formeaz stercobilina care d culoarea brun materiilor fecale. Acumularea pigmenilor biliari n esuturi d culoarea galben a tegumentelor i mucoaselor=icter. Cauzele icterului:-obstrucia cilor biliare (icter obstructiv). -degradarea intens a hematiilor (icter hemolitic). -distrugerea celulelor hepatice (hepatite). -congenital, prin absena enzimei care intervine in conjugarea bilirubinei indirecte (glucuroil-tranferaza). 3.Colesterolul este o alt substan organic care se gasete n bil; el este meninut n suspensie datorit srurilor biliare. Cnd concentraia srurilor biliare scade, colesterolul precipit i formeaz calculi biliari. Colesterolul total plasmatic =130-180 mg/1. Reglarea secreiei biliare. Secreia biliar este stimulat de substanele care mresc secreia biliar=coleretice: -sruri biliare -produi de digestie proteic, grsimile i uleiurile (mai puin glucidele) -secretina (eliberat de glandele duodenale). Evacuarea bilei. n afara perioadelor de digestie , musculatura veziculei biliare este relaxat; uneori se observ contracii ritmice slabe. Contraciile puternice ale veziculei sunt provocate n primul rand, de ingerarea alimentelor (iar datorit elaborrii unui reflex condiionat,i de loi excitanii care nsoesc acest act); n al doilea rnd , aceste contracii sunt determinate de unii ageni care stimuleaz musculatura veziculei biliare acionnd din partea intestinului. Bila este secretat continuu, eliminarea ei n intestin este ritmat de perioadele digestive. n perioadele interdigestive, bila se acumuleaz n vezicula biliar. Substanele care produc evacuarea bilei=colagose: -glbenuul de ou -grsimea i laptele, frica, smntn -produsele de digestie a proteinelor, peptinele.Unele substane care intensific foarte mult secreia biliar a ficatului , cum ar fi acidul clorhidric, bila, apa, provoac relaxare pereilor veziculei biliare. Contraciile ritmice ale veziculei biliare , o dat intrate sub influena excitanior de la nivelul intestinului, dureaz un timp ndelungat (3-4 ore i chiar mai multe), scznd treptat. Odat cu contraciile ritmatice se observ o modificare a gradului de tensiune a veiculei, adic modificarea tonusului ei; intensificarea contraciilor este nsoit de obicei de creterea tonusului. Nervos, evacuarea bilei este stimulat de vag i inhibat de simpatic; se pare c exist i influene umorale asupra musculaturii veziculei biliare. S-a descris un anumit hormon numit colecistikinin,

care se elaboreaz n peretele intestinal n aceleai condiii n care se formeaz i secretina; acest hormon stimuleaz pe cale sanguin motilitatea veziculei biliare. Rolul bilei intervine n: absorbia grsimilor, absorbia vitaminelor, hiposolubile (A, D, K), eliminarea unor substane (colesterolul), are efecte laxative prin stimularea motilitii intestinale.

Ce este hepatita B?

Hepatita B este o infectie a ficatului cauzata de un virus de tip ADN care este transmis sange sau derivati ai sangelui contaminat in timpul transfuziilor, prin contact sexual cu o persoana infectata, prin utilizarea unor ace sau instrumente similare contaminate. Spre deosebire de virusul hepatic A, virusul B poate cauza atat o forma acuta de hepatita, cat si una cronica. Hepatita B este cea mai frecventa afectiune cronica din lume. Infectia acuta cu hepatita B In faza acuta a hepatitei B, inflamatia evolueaza rapid si dureaza o perioada scurta de timp (de obicei, o recuperare totala poate aparea in maxim cateva luni). In aproximativ 6 luni, cea mai mare parte a adultilor care sufera de hepatita B acuta se vor vindeca si vor dezvolta anticorpi care ii vor proteja de o noua infectare pentru toata viata.

Hepatita cronica B apare atunci cand ficatul esueaza recuperarea totala dupa forma activa a hepatitei si poate evolua multi ani fara a genera simptome. Statisticile arata ca in cazul adultilor, peste 85% dintre adultii si 10% dintre copiii afectati de hepatita acuta B se vor reface complet, devenind imuni la o potentiala viitoare infectie.

Prin hepatita cronic se inelege o leziune sistematizat a ficatului, caracterizat printr-o infiltrare predominant portal, cu celule mononucleare, limfocite i plasmocide i prin dezvoltarea anormal a esutului conjuctiv. 75% din cazuri prezint n antecedente hepatita viral, hepatita cronic manifestndu-se dup cel puin 6 luni de la debutul acesteia. 10% din hepatitele virale evolueaz ctre cronicizare i aproape 20%din ciroze succed unei hepatite cronice. Meritul de a fi descris i individualizat hepatita cronic, revine hepatologului german Heinz Kalk. Timp ndelungat hepatita cronic ca entitate clinic nu a fost admis, fiind inclus fie n hepatita viral prelungit, fie n cirozele hepatice incipiente. Dealtfel , delimitarea de ciroze este esenial biopsic.

Teste de laborator: valorile transaminazelor sunt foarte ridicate; AgHBs este pozitiv; Viremie foarte mare (1000000000-1000000000 virioni/ml)

Infectia cronica cu Hepatita B

Majoritatea copiilor infectati cu virusul hepatic B vor dezvolta forma cronica a hepatitei B. Riscul cronicizarii depinde de varsta la care acestia sunt infectati. Mai mult de 90% dintre nou-nascutii infectati, 50% dintre copiii si 5% dintre adultii infectati cu virusul hepatic B vor dezvolta hepatita cronica.

Hepatita B cronica cunoaste 4 faze:

Faza de toleran imun (replicativ) caracterizata de valori normale ale transaminazelor (TGP si TGO), antigen HBs pozitic si de o viremie ridicata. La persoanele infectate in copilarie, aceasta faza poate dura intre 15 si 30 de ani. Faza de clearance imun (imunoreactiv, hepatit cronic) cel mai frecvent intalnita, poate dura ani de zile. Este caracterizata de transaminaze ridicate, AgHBe pozitiv si replicare virala inalta. Faza de replicare viral joas (purttor inactiv de VHB) se caracterizeaza prin prezenta AgHBs, prin absenta AgHBe, viremie nedetectabila sau foarte joasa si valori normale ale transaminazelor. Faza de reactivare este caracterizata prin valori ridicate ale transaminazelor, de replicare virala si de o posibila reaparitie a AgHBe. Aceasta faza poate fi spontana sau se poate datora unor mutatii sau unor coinfectii virale.

[Istoric natural hepatita B] Hepatita B o scurta istorie

Desi hepatita este cunoscuta de secole, nimeni nu a stiut care e cauza pana in anii 40, cand doctorii au inceput sa suspecteze ca responsabil pentru aceasta afectiune hepatica era un virus transportat prin sangele uman. Primul pas in descoperirea virusului hepatic B a fost facut in 1963 cand Dr. Baruch Blumberg si colegii sai au identificat o proteina (antigenul Australia) care a avut o reactie neobisnuita la anticorpii pacientilor care fusesera supusi la transfuzii de sange. Asocierea antigenului si infectia hepatica a fost facuta 3 ani mai tarziu, iar specialistii au inteles ca pentru a reduce riscul infectiei cu hepatita B trebuie sa testeze sangele inainte de transfuzii.

prevalenta Hepatita B Hepatita B perioada de incubatie

Virusul hepatic B are o perioada de incubatie cuprinsa intre 45 si 160 de zile (in medie 100 de zile). De obicei, simptomele apar la 30-180 de zile de la expunerea la virusul hepatic B, dar trebuie spus ca jumatate din persoanele infectate cu acest virus nu vor prezenta nici un semn de infectie. Faza acuta a hepatitei B genereaza un set de simptome, acest fapt insa nu este valabil in cazul infectiei cronice, care, cel mai frecvent, este asimptomatica. Persoanele care sufera de hepatita acuta B pot experimenta simptome de gripa accentuate de greata, anorexie, indispozitie fizica si oboseala, durere in zona ficatului si icter. Simptomele hepatitei acute dureaza, in medie, intre 1-3 luni.

In aceasta perioada, persoana infectata este foarte contagioasa. Virusul nu este foarte rezistent in mediu normal se considera ca apa fierbinte utilizata in masina de spalat in mod normal este

capabila sa omoare virusul de pe haine, si de asemenea detergentul de vase si apa calda ii vor elimina pe cei de pe tacamuri. Hepatita B simptome

In faza acuta, hepatita B genereaza simptome de o severitate ce variaza de la una minima, asimptomatica pana la manifestari fatale. Statisticile sugereaza ca peste o treime din persoanele infectate nu prezinta simptome, la acestia infectia considerandu-se tacuta.

O alta treime a persoanelor infectate cu virusul hepatic B prezinta simptome similare cu cele generate de o gripa: slabiciune fizica, dureri, cefalee, febra, lipsa poftei de mancare, diaree, icter, greata si varsaturi.

O a treia parte a persoanelor infectate vor prezenta simptome mai severe, care se vor manifesta perioade mai lungi de timp. Pe langa simptomele asemanatoare celor provocate de gripa, mai pot aparea dureri abdominale puternice si icter accentuat. Icterul apare ca si consecinta a faptului ca ficatul se afla in incapacitate de a elimina bilirubina (un pigment care, in parametri mai ridicati decat cei normali, cauzeaza ingalbenirea pielii si a albului ochilor) din sange. Hepatita B transmitere

Infectia cu hepatita B apare cand sange infectat intra in organismul unei persoane neinfectate. Este de asemenea transmis prin sex neprotejat (fara prezervativ) si, foarte frecvent, de la o mama infectata la copil in timpul nasterii.

Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita B:

persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu transmitere sexuala; copii nascuti din mame infectate; personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale; persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni); receptori ai transfuziilor de sange; utilizatori ale drogurilor injectate; persoane care lucreaza in sau sunt incarcerate in inchisori;

persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusul hepatic B; persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B; pacienti dializati;

Hepatita B tratament

Evolutia naturala a hepatitei cronice B este catre ciroza hepatica si cancer, prin urmare, principalul scop al tratamentului este de a stopa aceasta evolutie, eradicarea virusului fiind un tel foarte dificil de obtinut. Pe termen scurt, tratamentul se orienteaza catre obtinerea urmatoarelor:

inhibitia replicarii virale; normalizarea valorilor transaminazelor; seroconversia AgHBe si aparitia Ac anti HBe; incetinirea/regresia fibroze.

In prezent, in Romania se folosesc in tratarea infectiei cu virus hepatic B: A) medicamente cu efect antiviral si imunomodulator: A.1. IFN (interferon) standard

Schema de tratament:

5-10MU de trei ori pe saptamana timp de 6-12 luni A.2. IFN (interferon) pegilat

Este mai eficient decat interferonul standard.

Schema de tratament pentru infectie cu AgHBe negativ:

180 g pe saptamana timp de 48 de saptamani

Reactii adverse ale tratamentului cu interferon:

Nonsevere

Severe

Anorexie, vrsturi, diaree, dureri abdominale

Tiroidit, hipotiroidie, hipertiroidie

lips de concentrare, insomnie, instabilitate psihica

Depresie, suicid, delir, psihoze

Tuse, dispnee de efort, faringit

Tulburari cardiace

Eruptii cutanate, prurit, inflamatie la locul injectiei

Psoriazis, lichen plan,

vitiligo

Anemie, leucopenie, trombocitopenie

Epilepsie, neuropatie,

polimiozit B) medicamente cu efect antiviral B.1. Lamivudina

administrata oral, este tolerata destul de bine de catre pacienti;

Schema de tratament:

100mg la 24h, timp de 52 de saptamani;

Rezultate ce se pot obtine:

AgHBe pozitiv:

In cazul pacientilor cu AgHBe pozitiv, seroconversia HBe la un an de zile este de 15%. Aceasta creste la 30% in cazul tratamentului ce dureaza 3 ani si la 50% la cel de 5 ani. Administrarea prelungita (intre 2 si 5 ani) creste atat rata seroconversiei, cat si efectul antifibrotic. La oprirea tratamentului, seroconversia se mentine la jumatate din pacienti peste 3 ani.

AgHBe negativ:

La pacientii cu AgHBe negativ, raspunsul durabil dupa oprirea tratamentului este de 10%, 90% dintre ei recidivand.

Efecte adverse ale tratamentului cu lamivudina:

oboseala, cefalee, ameteli; eruptii cutanate; greata, disconfort abdominal, diaree.

B.2 Adefovir

Schema de tratament:

Doza este de10 mg/zi, insa durata optima nu este bine definita, tratamentul fiind necesar de regula, cel putin un an. Dupa incetarea lui, beneficiile se pierd.

Efecte adverse:

cefalee, astenie, ameteli; inapetenta; simptome asemanatoare gripei; dureri abdominale, greata, diaree;

B.3. Entecavir

Schema de tratament:

Doza este de 0,5mg/zi in cazul in care este prima optiune de tratament si de 1mg/zi in cazul tratamentului virusilor rezistenti la lamivudina.

Este eficient in incetarea replicarii virale, in negativarea AgHBe si in scaderea valorilor transaminazelor. Hepatita B - preventie

Vaccinarea impotriva hepatitei B este cea mai eficienta metoda impotriva infectarii cu acest virus hepatic. Vaccinul este disponibil din 1982 si preintampina infectarea cu virusul hepatic B si a celorlalte infectii aseciate cu acesta. Persoanele care se vaccineaza sunt protejate atat impotriva formelor acute de hepatita B, cat si a consecintelor mai grave pe care forma cronica le poate genera: ciroza sau cancerul hepatic. Vaccinul impotriva hepatitei B produce niveluri eficiente de anticorpi impotriva virusului hepatic B la majoritatea acultilor, copiilor si nou-nascutilor. Schema de vaccinare cel mai frecvent utilizata este de 3 injectii intramusculare administrate astfel: prima doza, a doua doza la o luna de la cea precedenta, si a cea de a treia doza la 6 luna de la prima. Vaccinul antihepatic este foarte bine tolerat de majoritatea persoanelor, inclusiv nou-nascuti, copii si femei insarcinate sau care alapteaza. Exista exceptii foarte rare de alergii severe la unul din componentele vaccinului.

Studiile recente indica faptul ca memoria imunologica ramane intacta pentru o perioada de cel putin 25 de ani si confera protectia impotriva imbolnavirii de hepatita B chiar daca numarul anticorpilor scade sub limita detectabila. Alte cai de prevenire: utilizarea corespunzatoare a prezervativelor de fiecare data cand faceti sex cu un partener instabil; administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere; evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite); evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.; evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere.