Limbajul non-verbal Oamenii difera ntre ei si acesta este un lucru evident.

Ei au constiinta acestor deosebiri, mai ales cnd se au n vedere criteriile socio culturale. Exista tipuri de mentalitati si conduite diferite, de relevanta a legaturilor afective cu semenii. Transparente sunt astfel de diferente cnd e vorba de cultura africana, asiatica, euramericana si, n cadrul lor, de etnii. Principalele modalitati si mecanisme ce intervin n abordarea cognitiva a celorlalti sunt: comunicarea verbala, comunicarea paralingvistica, limbajul non verbal, atribuirea, combinarea si sinteza informatiilor. Cultura si mediul social au o influenta mare asupra comportamentului uman. Relatiile umane, pentru o mai mare conectivitate, necesita un cod comun sau o limba comuna, o mostenire, o istorie comuna sau norme, cunostinte, atitudini, valori, credinte, modele de perceptie care sunt acceptate de grup si acest lucru se vede n exprimarea verbala si non verbala. n acord cu specificitatea culturala, functioneaza reguli deosebite, uneori contrastante, n legatura cu unde si cum emotiile ar trebui sa fie exprimate. Asemenea norme sunt numite n literatura de specialitate ( Ekman, 1971) reguli de expunere (display rules). n mai multe culturi este total nepoliticos sa te bucuri cnd ai nvins un oponent. Dar regulile de expunere se aplica si n interiorul unei culturi, ele fiind nvatate de mic copil. De exemplu sa nu razi de cei infirmi sau de anumite gafe. Totusi, se considera ca respectivele reguli au un caracter represiv, inhibator, si ca tendinta fiintelor umane de pe toata planeta este sa-si exprime spontan si similar trairile prin intermediul miscarilor faciale. Comunicarea non-verbala este din aceasta cauza mai greu de controlat dect cea verbala. Oamenii din diferite culturi au orientari diferite catre individualism , autoritate, nesiguranta, feminitate. S-au facut cercetari pornindu-se de la distinctia: cultura individuala - centrata pe calitatile si performantele individuale, adica cultura occidentala si cultura de tip colectivist, unde individul este estompat n favoarea grupului (cultura asiatica, hispanica, sud-europeana si la majoritatea populatiilor simple, iliterate). Pe aceasta linie cercetari mai aprofundate s-au facut comparnd conceptia de sine n cultura japoneza si cea americana, considerndu-se reprezentative pentru diferenta Est (cuvnt cheie: colectivism) si Vest (cuvnt cheie: individualism) . Asemenea studiu s-a ntreprins prin colaborarea unui specialist american cu unul de origine japoneza (Markus si Kit Ayama- 1991). n America- independenta si capacitatea de a te descurca singur sunt privite ca valori centrale n procesul de socializare. Esti nvatat de mic sa fii competitiv, sa lupti pentru reusita, sa fii n stare sa te autodepasesti continuu si sa depasesti orice obstacol prin fortele proprii. Cultura japoneza sinele apare ca interdependent , oamenii vazndu-se pe sine ca integrati profund micromediului social n care activeaza, puternic angajati n relatiile cu ceilalti si conducndu-se dupa principiul ca ei trebuie sa se comporte potrivit gndurilor, sentimentelor si actiunilor celorlalti cu care sunt n relatie. Gelozia, frustrarea, nu mai sunt valabile atunci cand se obtine un succes remarcabil pentru culturile interdependente. Practica cotidiana si numeroase cercetari experimentale arata deosebiri marcante individuale n abilitatile de a deduce stari sufletesti din expresiile faciale. Dincolo de varietatea individuala s-au constatat diferente semnificative dupa criterii sociodemografice. Dar mai pregnanta apare deosebirea de gender: femeile au mai pronuntate abilitati n descifrarea starilor sufletesti pornind de la expresiile faciale ( a limbajului non-verbal n general). Miscarile trupului merita sa retina atentia n aceeasi masura cu institutiile sau cu alte forme

consacrate de manifestare a interactiunii sociale, tocmai pentru ca n ele vedem cultura ncorporndu-se. O data ce aceeasi realitate este desemnata n limbi diferite prin complexe sonore diferite, e clar ca ntre cuvnt si lucrul pe care acesta l denumeste nu exista o legatura naturala, ci o pura conventie. Cercetatorii s-au ntrebat daca expresiile faciale pot identifica nationalitatea si cultura celui care le exprima. Abigail A. Marsh a demonstrat ca pot exista astfel de accente" ale expresiilor faciale care apar n urma diferitelor emotii. Cercetatorii notau ca diferentele culturale sunt intensificate n timpul actului de exprimare a emotiilor". Prin urmare, expresiile emotionale pot functiona ca limbaj universal, fiind n acelasi timp unul cu accente regionale". Alte studii au ncercat sa arate daca expresiile faciale exprimate n timpul emotiilor, pe de o parte, reprezinta un limbaj universal, iar pe de alta parte daca exista modalitati si cai unice de exprimare a emotiilor tinnd seama de diferitele culturi. De exemplu, Izard era de parere n 1980 ca exista rezultate impresionante privind universalitatea a sase emotii fundamentale: bucuria, tristetea, furia, dezgustul, surprinderea si teama. Din moment ce toate fiintele umane cunosc aceste expresii si le atribuie aceeasi importanta din punct de vedere al experientei , este rezonabil sa deducem ca acestea au o baza genetica sau sunt programate." n 1988, Buck afirma ca cercetarile privind comunicarea emotiilor si expresiilor faciale sugereaza ca apar anumite manifestari care sunt si corect recunoscute pe scara larga n diferite culturi." Toate cele cinci modalitati senzoriale vazul, mirosul, auzul, gustul, pipaitul, au organele de simt pe fata sau n apropierea ei. Din ele numai pipaitul poate fi ntlnit pe toata suprafata corpului. Fata ramane sursa principala de informatie despre starile noastre emotionale observndu-ne fata ceilalti pot spune daca suntem fericiti, tristi, furiosi, surprinsi sau speriati. Uitndu-se la fata noastra pot spune daca ne simtim dominati sau supusi. Oamenii ale caror sprncene sunt coborte sau si coboara linia sprncenelor sunt priviti ca dominanti, n timp ce oamenii care au sprncene ridicate sau si le ridica temporar sunt priviti ca supusi. Acesta este unul dintre motivele pentru care femeile si penseaza sprncenele subliniindu-le si ridicndu-le, femeile creeaza un semnal semi permanent al sumisiunii care pentru barbati se presupune ca este atragator. Limbajul sprncenelor ridicate si coborte este larg raspandit. Foarte interesant este ca exista parti ale lumii, inclusiv Africa si Asia , unde sprncenele ridicate nu sunt interpretate ca un semnal de sumisivitate. Cultura poate oferi un sens particular miscarii. De exemplu, o ridicare rapida a sprncenelor sau bataia pleoapelor nseamna promptitudine, bunavointa n interactiune, dar n functie de cultura o conotatie de prietenie si ostilitate este adaugata n contextul comunicarii. Contactul vizual este un canal de mare relevanta n cunoasterea celuilalt si interpretarea gndurilor, afectelor si a intentiilor sale. De exemplu, evitarea privirii unei persoane poate sa nsemne (daca se priveste n alta parte) dispret, dezinteres etc. iar daca se priveste n jos rusine, vinovatie, timiditate. Pe de alta parte, privirea insistenta poate semnifica pretuire, simpatie, interes. Contactul vizual are o mare variabilitate cultural - sociala. De exmplu, n societatile feudale, n special n cele imperial-asiatice, pentru oamenii de rnd era indecent sau chiar interzis sa se uite n ochii nobililor si cu att mai mult ai mparatului. Urme mai vagi sunt si astazi, inclusiv n societatile democratice, unde a-ti nfrunta privirea cu seful nu e deloc recomandabil. si o intonatie ascendenta sau descendenta transmite mesaje importante. Un timbru descendent este asociat cu declaratiile, siguranta si dominanta, n timp ce unul ascendent este caracteristic

ntrebarilor, nesigurantei, sumisiunii. Totusi, lucrurile nu stau mereu asa. Daca vorbesti cu un australian, de exemplu, vom observa ca de multe ori afirmatiile sale suna a ntrebare din cauza intonantei ascendente. Prin urmare, opiniile sale mai putin sigure si mai putin categorice sunt importante pentru faptul ca reduc probabilitatea unui conflict. Totusi, din alte puncte de vedere australienii ncep sa se afirme mai mult- cel putin femeile australiene. Cercetarile comparative arata ca n ultimii cincizeci de ani timbrul vocii femeilor din Australia a devenit mai jos. Vocile barbatilor si femeilor tind sa fie din ce n ce mai apropiate, ca frecventa vocala, si acest lucru se ntampla pentru ca femeile abandoneaza tonurile sumisive si ncep sa se apropie de felul de a vorbi masculin. Un loc aparte printre mijloacele de comunicare sonora nonverbala l ocupa fluieratul. n afara de binele cunoscutele sale codificari utilizate n sport si n domeniul militar, fluieratul s-a dezvoltat si ca limbaj alternativ, menit sa se substituie total vorbirii atunci cnd distanta dintre emitator si receptor este prea mare. Cazul cel mai spectaculos este cel al obiceiului populatiei Guanche din insulele Canare de a conversa prin fluieraturi pana la distante de cca 5 km. Astazi acest sistem neobisnuit de comunicare nu se mai mentine decat n insula La Gomera. De remarcat e faptul ca semnalele nu codifica aici notiuni sau cuvinte, ci chiar sunetele limbii, ceea ce apropie aceasta modalitate de transmitere a informatiei de schema de principiu a functionarii telefonului. Daca n cadrul culturii sus amintite fluieratul era un gest normal, n societatile europene fluieratul pe strada, mai ales dupa reprezentantele sexului feminin, este considerat o insulta, sau daca nu, n orice caz, este privit ca un gest nepoliticos. O alta trasatura importanta a limbajului non-verbal este atingerea. S-a afirmat ca cea mai mare parte a societatilor evoulate nu sunt societati tactile. Cea mai mare parte a atingerilor verticale implica o persoana dominanta care atinge un subordonat dar se poate ntampla si invers. Daca tnarul care tocmai fusese atins reactiona punnd la rndul lui mna pe umarul sefului, acest gest ar fi sugerat ca sunt mai egali dect sunt n realitate si ar fi putut ameninta autoritatea sefului. n unele situatii, ca de exemplu plimbarile, oamenii cu un statut social nalt se supara la atingerile altor persoane. De regula nu le place pentru ca stiu ca ele pot reduce autoritatea. Unele pot chiar jigni, deocarece comunicarea dintre oamenii de diferite culturi poate avea de suferit din cauza ntelegerii gresite a acestui tip de limbaj. De exemplu, cnd Regina Elisabeta a II-a a fost n vizita n Australia n 1992, primul ministru australian, Paul Keating, a luat-o fara sa se gndeasca de dupa umeri. Pentru multi britanici acest gest a fost ofensator iar presa britanica de scandal l-a poreclit pe Paul Keating soparla din Oz". Cei mai multi australieni nu ntelegeau de ce se facea atata scandal. Ei nu si-au dat seama ca pentru britanici acesta era un subiect foarte delicat. Gestul atingerii bratului sau al umarului pentru a exprima compasiune sau asigurare nu este permis n aceeasi circumstanta n toate societatile. Un alt exemplu pentru sustinerea aceleiasi idei este urmatorul : a fost un caz n care un lider sovietic, dupa o conferinta n SUA si-a manifestat prietenia dintre cele doua natiuni prin mpreunarea minilor peste cap, un gest care pentru americani nseamna triumf. Ridicatul din umeri este n planul gesturilor eschivarea prin excelenta. Din acest motiv nu este deloc surprinzatoare frecventa sa. n comunitatile unite unde oamenii si adreseaza constant cereri unii altora pentru favoruri sau informatii si trebuie sa existe un mod de a refuza aceste cereri fara a se supara. Ridicatul din umeri poate fi realizat n mai multe feluri, n functie de felul n care se combina diferitele sale componente- naltarea umerilor ridicarea bratelor, aratarea palmelor, ridicarea sprncenelor si ntoarcerea capului. Felul n care oamenii combina aceste elemente depinde foarte mult de mediul lor cultural de provenienta.

n faimoasa cercetare facuta pe italieni si evrei n New York, David Efron a observat ca n timp ce italienii tind sa gesticuleze folosind o circumferinta larga n miscari, evreii est-europeni au obiceiul de a si tine coatele apropiate de corp. Aceste diferente sunt observabile si n felul n care ridica din umeri. Italienii tind sa ridice din umeri ridicnd totodata si bratele, n timp ce evreii est- europeni tind sa ridice umerii tinnd bratele apropiate de corp. Gestul facut de italieni este mult mai expansiv, bazndu-se pe autoapararea oferita de umerii ridicati. Ridicatul din umeri este dublu defensiv la evreii est-europeni pentru ca se bazeaza pe protectia oferita de umerii ridicati dar si pe apropierea coatelor de corp. Faptul ca nu se vad coatele reduce si probabilitatea ca gestul sa para dominant. Pe de alta parte, la francezi acest gest tinde sa fie si mai economic. Deseori aceasta consta numai ntr-o eschivare schitata cu gura, unde gura imita un U" rasturnat, cobornd mandibula, tinand buzele mpreunate si tragnd simultan colturile gurii n jos. Eschivarea clasica la francezi este nsotita de expresia Boff , o exclamare care rezuma foarte exact tonul plictisit si dispretuitor pe care francezii l-au adaugat la mesajul de baza al ridicarii din umeri. De fapt, ridicatul din umeri la francezi are deseori un ton dispretuior aproape, ca si cum autorul gestului ar spune : nu am ce sa comentez, sunt plictisit si neinteresat si oricum este irelevant!" Acest mesaj este foarte diferit de cele comunicate de alte variante etnice ale gestului de exemplu italienii par sa spuna: ce legatura are asta cu mine, sunt nevinovat!" iar mesajul transmis de evreii est-europeni este ceva de genul: ce pot face eu, nu am nici o putere". n ceea ce priveste indicatorii corporali, putem afirma ca atributele pe care le cauta barbatii si femeile la parteneri sunt totusi foarte susceptibile la influenta culturii, modei si a circumstantelor. Atributele fizice pe care barbatii din societatea noastra le considera atragatoare la o femeie sunt adeseori foarte diferite de cele care maresc pulsul n alte parti ale lumii. n societatea noastra au existat variatii istorice foarte puternice si profunde n notiunea despre frumusete. Sa comparam, de exemplu, delicioasele femei durdulii pictate de Rubens cu modelele slabe si Calistele Flockhart de astazi. Cel mai evident este cnd luam n considerare modelul de frumusete asiatica sau africana n comparatie cu modelul de frumusete european. nca o data contextul socio-cultural si pune amprenta asupra modului n care sunt perceputi oamenii: standardele de frumusete, inclusiv a fetelor umane, variaza de la o cultura la alta. si aici se ia n consideratie distinctia ntre cultura individualista" si cultura colectivista", pe baza rolului acordat individului, respectiv colectivitatii, ca orientari ale valorilor fundamentale. Sub acest raport individualism - colectivism Franta, Italia, Olanda si Romnia apartin culturii individualiste si acest lucru ar putea explica cel putin partial stereotipul atractivitatii fetei feminine. n cultura europeana fata ovala este considerata ideal al frumusetii. Daniel McNeill observa ca fata ovala este modelul perfectiunii n sculptura greaca si romana si a dominat mare parte din pictura Renasterii. Mozaicul de pe peretele din stanga al Bisericii San Vitale din Ravena o nfatiseaza pe mparateasa Bizantului, Teodora, nconjurata de curtea sa. Fata acestei splendide mparatese are forma ovala, iar alaturi de ea este prezentata o femeie din suita mparatesei care are fata triunghiulara. Contrastul este izbitor: frumusetea sta n fata ovala. Trebuie adaugat si faptul ca pictura religioasa crestina, sub influenta artei bizantine a consacrat fata ovala a Maicii Domnului. Nici intentia mass-media nu trebuie ignorata. La televiziune, n general, ne sunt prezentate cu precadere fete frumoase, adica ovale. Aceste fapte conduc spre ipoteza nvatarii socio-culturale a standardelor de atractivitate a fetei feminine si explica motivele pentru care acest model este considerat frumos.

O alta caracteristica a limbajului non-verbal care a luat diverse forme n timp este disponibilitatea. La majoritatea mamiferelor este cel care face avansurile aratnd femeii ct este de puternic, sanatos si plin de resurse si ca va fi un partener perfect. Totusi la oameni se ntampla invers pentru ca majoritatea semnalelor de disponibilitate sunt transmise de femei femeile sunt cele care se mbraca elegant, si aranjeaza parul, se dau cu parfum si se machiaza. Dar lucrurile nu au stat ntotdeauna asa. De exemplu, n Anglia secolului al XVII-lea, pe vremea dandy-lor, barbatii educati erau cei care se mbracau ca niste pauni iar sotiile lor aratau ca niste paunite saracacioase. La fel de adevarat este astazi ca daca femeile sunt cele care cearca sa fie atragatoare din punct de vedere sexual, barbatii preiau o parte din ce n ce mai mare a nevoii de a cheltui bani pe haine, de a avea o tunsoare la moda, de a folosi apa de colonie si lotiuni parfumate. Hainele, bijuteriile si parfumul sunt toate purtate si de barbati si de femei. Exista si alte forme de reclama sexuala pe care persoana respectiva nu le poarta - este vorba de bogatii, de posesiuni. n domeniul acesta barbatii fac cele mai mari eforturi investind n masini, apartamente si aparatura electronica pentru a putea impresiona membrii sexului opus. De exemplu, la tigani, exista obiceiul de a cumpara viitoarea sotie n aur: viitorul sot plateste familiei alesei lui greutatea fetei n aur. Mauss (1935) a definit tehnicile trupului ca felul n care oamenii, n societatea lor de bastina, stiu ca prin traditie sa-si foloseasca trupul. Hewes a descris n 1957 distributia a peste o suta de variante a posturilor umane. Aceste posturi primesc conotatii diferite de la o cultura la alta: postura deschisa a femeii: coatele departate de corp, picioarele apropiate, bratele ncrucisate versus postura nchisa: coatele apropiate de corp, genunchii departati, picior peste picior, este judecata pozitiv n SUA dar considerata imorala n Japonia. Cel mai cunoscut exemplu al diferentelor culturale n cazul limbajului trupului l reprezinta miscarile de negare / de afirmare facute din cap. Asa cum remarca Jakobson n 1972 , se pot distinge trei patternuri n Europa : Miscare verticala pentru da" si miscare orizontala pentru nu" Miscare orizontala pentru da" si aplecarea capului pe spate pentru nu" Aplecarea capului n fata pentru da" si pe spate pentru nu". Un alt exemplu este aratarea limbii, care n Europa este nteleasa ca un teasear, ca o cicaleala iar n Tibet acest gest este folosit n salut. Gestul OK n America este perceput n functie de cultura: ca zero n Franta , bani n Japonia sau este o aluzie la homosexualitatea cuiva n Malta si o amenintare cu moartea n Tunisia. De asemenea, exista posibilitatea exprimarii aceleiasi idei prin gesturi asemanatoare: de exemplu, rusul ridica degetul mare n pozitie verticala, francezul si duce la buze aratatorul si degetul mare unite la vrf, brazilianul si strnge ntre degete lobul urechii ; acesta din urma i semnaleaza altui barbat trecerea unei femei frumoase ducnd minile la ochi n pozitia binoclu, n timp ce italianul se trage cu aratatorul de pleoapa inferioara, daca nu cumva este sicilian, fiindca atunci se va ciupi usor de obraz. Aratatorul si degetul mijlociu formnd litera V semnifica victorie" si pace" numai daca podul palmei este orientat spre interlocutori, spre public. Daca este ndreptat catre cel care face semnul este considerat pentru britanici un gest obscen. Pentru europenii continentali ambele versiuni ale gestului semnifica victorie. Este interesant ca semnul victoriei cunoscut astazi n cultura occidentala, prin anii saizeci ai secolului trecut avea nca pentru persoanele vrstnice din Sua o semnificatie obscena, simboliznd picioarele desfacute ale unei femei. Mna cu degetul mare n pozitie verticala si cu celelalte degete strnse echivaleaza n SUA, Rusia sau Franta cu adresarea unei felicitari pentru un lucru bine facut. Originea gestului se pierde n negura timpului. n Roma

antica, viata unui gladiator deosebit de curajos era crutata daca mparatul ndrepta degetul mare n sus; daca l ndrepta n jos, era condamnat la moarte. Roger E. Axtell considera ca industria cinematografica a Hollywoodului ar fi vinovata" de punerea n circulatie a acestei explicatii si l citeaza pe Desmond Morris, care aprecia ca este vorba de traducerea gresita a expresiei latine pollice verso" prin ndreptarea degetului mare n jos". n realitate, sustine Desmond Moris, cnd se rostea crunta condamnare nu era obiceiul de a se orienta degetul mare n jos. Mai mult , nici pronuntarea verdictului imperial el va trai" nu era semnalizata de ridicarea policelui. Chair daca originea semnului emblema despre care am amintit ramane neclara, cinematograful l-a pus n circulatie aproape n ntreaga lume, mai cu seama n America de Nord si Europa. si n Romnia acest gest a fost adoptat de la americani. Cnd presedintele SUA, George W. Bush a vizitat Romnia (23 nov 2002) dupa summitul istoric de le Praga, unde s-a consfiintit intrarea tarii noastre cu drepturi depline n NATO, dupa ncheierea discursului din Piata Revolutiei din Bucuresti, raspunznd ovatiilor miilor de participanti la miting, nu a rostit nici un cuvnt : a ridicat doar bratul, cu pumnul strns si cu policele n sus. Toti am nteles ca Romnia facuse un pas important si foarte bun totodata. Doi ani mai tarziu, la alegerile locale din 2004, Capitala era mpanzita cu afisele candidatilor cu policele n sus. nca o dovada a faptului ca Romnia a adoptat acest gest tipic american este faptul ca la restaurantul McDonalds din Piata Unirii existau cateva siluete desenate pe carton si atrnate pe tavan cu un fir subtire, aproape invizibil. nfatisau un barbat tnar, tinand n mana o punga inspcriptionata cu emblema celor doua arcuri aurite iar cealalta mna era cu pumnul strns si cu degetul mare orientat n sus. Sub siluete scria : la placinte nainte". Preluarea gestului cu degetul mare orientat n sus constituie nca o dovada a mcdonaldizarii comunicarii nonverbale. ntr-un cotidian romnesc de mare tiraj, sub fotografia presedintelui Poloniei, Aleksander Kwasnievski (acesta era cu pumnul strns si cu degetul mare ndreptat n sus, scria: Kwasnievski l-a contrazis pe Bush pe limba lui". Asadar, limbajul gestual al americanilor tinde sa fie adoptat tot mai mult si n tot mai multe tari de catre oamenii politici si de aici n rndul maselor. Explicatia unor gesturi si are originea n simbolism, asa cum este sustinuta ideea gesturilor insultatoare sau acoperirea gurii n vreme ce se casca acum este un semn de civilizatie dar initial a fost o forma de protectie mpotriva factorilor nocivi. Aceste gesturi provin din credinta ntr-un ochi rau, malefic sau ntr-o influenta demonica printr-o practica magica. n cele mai multe cazuri traditia gesturilor s-a pierdut. Pare natural" sa-ti exprimi dispretul scuipnd si bucuria batnd din palme sau salutul prin strngere de mna- cei care le fac rareori pot da o explicatie plauzibila a gestului lor. Limbajul culorilor este un un alt domeniu care isi manifesta specificitatea in functie de contextul socio- cultural. Culoarea, dincolo de perceptia ei afectiva, este si o oglinda a personalitatii noastre si deci influenteaza comunicarea. Semnificatia culorilor poate fi diferita n diferite culturi. De exemplu, n China rosul este asociat cu bucurie si festivitate iar n Japonia cu lupta si mnie. n cultura indienilor americani semnifica masculinitate . n Europa semnifica dragoste, n SUA comunism. n tarile cu populatie africana negrul sugereaza binele iar albul raul. Pentru europeni, negrul este culoarea tristetii n timp ce aceste stari sunt sugerate la chinezi si la japonezi prin culoarea alb. Dinu, Mihai . Comunicarea" . editura ALGOS Bucuresti 1994 - Cole, Michael , Means, Barbara Comparative Studies of How People Think" 1981 - Feyereisen, Pierre. Gestures and Speech" Cambridge University 1991 - Ilut, Petru Sinele si cunoasterea lui" .Polirom 2001

- Gudykunst, Ting Communication in personal Relationships Across Cultures" Sage Publications 1996