Sunteți pe pagina 1din 4

CLASIFICAREA TEHNICILOR DE PROTEZARE PROVIZORIE

Multitudinea metodelor si tehnicilor care au drept obiectiv realizarea de lucrari protetice cu caracter provizoriu face extrem de dificila o sistematizare riguroasa, deoarece obiectivele prioritare pe care protezele de acest tip trebuie sa le atinga, sunt, desi pornite de la un summum comun tuturor restaurarilor stomatologice, diferite, si tot heterogene sunt si caile (clinice si tehnice) prin care aceste deziderate sunt atinse. Variantele de executie a protezelor provizorii cuprind tehnici directe (exclusiv clinice, intraorale), indirecte (la care lucrarea provizorie se realizeaza complet pe model) si indirect directe (la care o parte dintre etapele de executie foloseste modelul si o alta parte campul protetic). TEHNICI DIRECTE (CLINICE, INTRAORALE) Aceste tehnici au drept principal avantaj existenta unei singure sedinte clinice pentru aplicarea protezei provizorii, dar manevrele intraorale se realizeaza in conditii mai dificile decat cele pe model, ceea ce supune metodele unor factori de eroare mai numerosi. Este de asemenea dificil ca prin metode directe sa se urmareasca detalii morfo functionale subtile. La toate tehnicile directe materialul de restaurare polimerizeaza intraoral. Riscurile care apar astfel sunt legate de: Dificultatea sau chiar imposibilitatea indepartarii lucrarii provizorii de pe campul protetic prin persistenta unor zone retentive la nivelul preparatiilor sau prin patrunderea materialului polimerizat in alte spatii retentive (de ex. spatiile interdentare dintre dintii nepreparati). Prepararea corecta a dintilor stalpi si izolarea corespunzatoare a campului protetic sunt necesare pentru a contracara acest neajuns. Izolarea campului protetic se poate realiza cu ulei de vaselina sau cu produse specifice (vezi indexul de produse comerciale). Toxicitatea si caracterul potential alergen al moleculelor de monomer al majoritatii rasinilor de protezare provizorie. Pot aparea: necroza pulpara, leziuni ale partilor moi, sensibilizare sau reactii alergice. Dupa unii autori, aproximativ 20 % dintre pacientii expusi la contactul cu monomer liber, devin sensibili. Manifestarile locale ale

sensibilizarii la monomer constau in aparitia de ulceratii dureroase sau chiar gingivo stomatite ulcerative. Izolarea campului protetic si verificarea prealabila anamnestica si clinica (de ex. prin patch test) pot preveni accidente de acest tip. Supraincalzirea pulpara pe care o determina reactia exoterma de priza a multora dintre rasinile provizorii. Reactia exoterma este dependenta de tipul si direct proportionala cu volumul de material utilizat (riscul de supraincalzire pulpara este mai mare in cazul puntilor decat al coroanelor provizorii realizate direct). Impotriva acestui neajuns se recomanda: - utilizarea unor materiale de restaurare cu o reactie de priza moderat exoterma. Rasinile de tip polimetilmetacrilat (PMMA) au reactia de priza cea mai exoterma; - folosirea unui conformator extern care preia o parte din caldura generata de prina materialului (de ex.siliconi chitosi); - mobilizarea protezei provizorii inaintea polimerizarii complete si/sau racirea campului protetic si a materialul in timpul prizei produc o crestere de temperatura intrapulpara de numai 2 3 grade Celsius, fata de cresterea de circa 7 grade Celsius determinata de mentinerea in situ a puntii provizorii pe parcursul prizei. Aceasta operatie poate determina insa deformari si o adaptare marginala precara. Un studiu in vitro asupra variatiei hiatusului marginal dento protetic la puntile provizorii in functie de modalitatea de polimerizare a rasinii, indica urmatoarele valori sugestive pentru nivelul adaptarii marginale pe care il putem astepta prin diferite variante ale tehnicii directe: pentru modelul de control (polimerizare in situ) 0.228 mm; pentru polimerizare in situ cu racire 0.196 mm; pentru polimerizarea puntii indepartata de pe model 0.403 mm; pentru indepartarea si repozitionarea repetata de pe si pe model 0.601 mm; pentru puntile provizorii captusite 0.074 mm; pentru puntile provizorii realizate dupa tehnica indirecta 0.161 mm.

TEHNICI INDIRECTE (DE LABORATOR) Tehnicile de acest tip apartin de obicei laboratorului dentar, dar se pot realiza si in cabinet, in conditiile unei dotari adecvate. Tehnologia este apropiata (uneori coincidenta) cu aceea de realizare a restaurarilor finale. Lucrarile provizorii de acest tip pot fi mai bine integrate functional, dar sunt mai costisitoare si necesita uneori o sedinta clinica suplimentara. Intraoral se verifica numai adaptarea restaurarilor si se realizeaza cimentarea provizorie. Modelul de lucru se realizeaza din ghips ori din siliconi de aditie (polivinilsiloxani de vascozitate medie). Pentru a scurta timpul de asteptare, mai ales atunci cand se lucreaza in cabinet, se utilizeaza ghips cu priza rapida sau se foloseste pentru amestec apa saturata ca CaSO4 (in care s-a turnat in prealabil o cantitate de pulbere de ghips). Polivinilsiloxanii se toarna in amprente realizate cu materiale diferite din punctul de vedere al compozitiei chimice (alginate sau siliconi de condensare) de care acestia nu adera. Se obtine astfel un model rezilient si reutilizabil. Avantajele tehnicilor indirecte: lipseste contactul direct dintre monomerul liber cu preparatiile sau cu gingia; evita supraincalzirea provocata de reactia exoterma a materialului; adaptarea marginala este mai buna intrucat ghipsul modelului impiedica contractia de priza a rasinii (pentru modelele din ghips); exista posibilitatea de reutilizare a modelului (mai ales pentru modelele din polivinilsiloxani); scurteaza timpul de lucru clinic. TEHNICI INDIRECT DIRECTE La acestea, o parte din etape se realizeaza pe model, o alta parte intraoral. Etapele de lucru pe model sunt executate, de regula, de catre medic, in cabinet. Se realizeaza o punte din rasina realizata pe un model preparat minimal (model auxiliar); aceasta punte se captuseste cu un material compatibil direct intraoral. Caracteristicile acestor metode se situeaza la parametrii intermediari in raport cu celelalte doua tehnici prezentate mai sus: - timpul clinic de lucru este mai redus decat la tehnicile directe;

- reactia exoterma intraorala este moderata intrucat implica numai rasina de captusire; - contactul campului protetic cu monomer liber este redus; - necesita retusiri mai laborioase decat lucrarile realizate printr-o metoda indirecta.