Cercetarea clinică

Prof.Dr. Letiţia Filimon

Psiholog principal
Domeniul: Psihologie clinică
Cunoaşterea metodologiei de cercetare în
psihologie

Psihologii, probabil mai mult decât alţi cercetători,

au avut întotdeauna tendinţa de a privilegia
metoda faţă de întrebarea cercetării.
Weil-Barais (1997) ne propune trei motive pentru
care este important să studiem/ predăm şi să
cunoaştem metodele de cercetare în psihologie.
 psihologia ca şi ştiinţă se identifică şi se
caracterizează prin stăpânirea metodelor
considerate a fi fundamentate ştiinţific de către
comunitatea psihologilor
 predarea în psihologie se bazează în mare parte
pe cercetare
 locul şi rolul psihologul în societate.
Cunoaşterea metodologiei de cercetare în
psihologie
 Cercetarea din domeniul psihologiei a avut până nu
de mult, o direcţie cantitativă. Realitatea era
măsurabilă şi redusă la numere care erau
generalizate de la eşantion la populaţie excluzându-se
aspectele contextuale şi particulare.
 Ca reacţie a apărut cercetarea calitativă focalizată în
special pe desprinderea particularităţilor contextuale,
pe aspectele caracteristice ale participanţilor,
încercând să aducă un plus de relevanţă ecologică
fenomenului studiat.
 Urmarea: disputa între „cantitativişti” şi „calitativişti”.
Cunoaşterea metodologiei de cercetare
în psihologie
Dihotomia cantitativ-calitativ poate fi depăşită dacă
ne concentrăm asupra problemelor esenţiale ale
cercetării:
 În ce scop este mai potrivită utilizarea metodelor
calitative, respectiv cantitative?
 Care este întrebarea cercetării şi ce metodă este
mai adecvată pentru a-i găsi răspuns?
Metode şi paradigme
O abordare distructivă pentru cercetare se referă
la confundarea metodelor cu paradigmele
fundamentale pe care se bazează
 Metodele cantitative sunt confundate cu
pozitivismul şi post-pozitivismul
 Metodele calitative sunt confundate cu
constructivismul şi teoria critică
 Paradigma pozitivistă
Asumpţia de bază: există o realitate obiectivă la care
se poate ajunge prin cercetare (realism naiv)
 Cercetătorul este obiectiv şi nu influenţează
rezultatele
 Scopul cercetării: a oferi explicaţii, a face predicţii, a
controla contextul pentru a putea face generalizări
la nivel de populaţie.
 Metoda principală: experimentul
 Criteriile evaluării teoriilor şi cercetării în pozitivism
sunt: validitatea internă, validitatea externă,
fidelitatea şi obiectivitatea
Paradigma post-pozitivistă
Asumpţia de bază: există o realitate obiectivă ce
poate fi cunoscută, dar incomplet şi probabilistic
(realism critic)
 Obiectivitea relaţiei cercetător – obiectul
cercetării, este relativă, iar obiectivitatea
rezultatelor cercetării rămâne un ideal dorit.
 Scopul cercetării: a oferi explicaţii, a face
predicţii, a controla contextul pentru a putea face
generalizări la nivel de populaţie.
 Metoda de cercetare: experimentul
 Criteriile de evaluare: validitate internă, validitate
externă, fidelitate şi obiectivitate
 Se folosesc tot mai mult metode calitative.
 Constructivismul
Asumpţia de bază: există realităţi multiple, intangibile,
construite social prin interacţiunea dintre membrii unei
comunităţi.
 Relaţia dintre cercetător şi participanţii la cercetare
(obiectul cercetării) influenţează inevitabil rezultatele
cercetării. Cercetătorul este participant şi facilitator în
procesul descoperirii construcţiilor realităţii.
 Scopul cercetării: înţelegerea şi reconstruirea construcţiilor
despre realitate pentru a se ajunge la consens
 Metode de cercetare: hermeneutice şi dialectice
 Criteriile de evaluare a rezultatelor cercetării sunt:
încrederea şi autenticitatea.
Teoria critică
Asumpţia de bază: realitatea a fost modelată în timp de către
diverşi factori – sociali, politici, culturali, etnici..
 Cercetătorul şi obiectul investigat sunt într-o legătură
interactivă, iar rezultatele cercetării sunt influenţate şi
mediate de valorile cercetătorului
 Cercetătorul este văzut ca un intelectual cu capacitatea
de a transforma cunoştinţele pentru a extinde gradul de
conştientizare a realităţii.
 Scopul cercetării: critica şi transformarea structurilor
sociale, politice, culturale, etnice şi de gen care au
constrâns şi exploatat omenirea.
 Criteriile de evaluare a cercetării: măsura în care
cercetarea acţionează pentru a eroda/ elimina ignoranţa
şi neînţelegerile şi pentru schimbarea constrângerilor
 Demersul ştiinţific în
psihologie
Reprezentările realităţii sau reconstrucţiile realităţii împărtăşite în comunităţile
ştiinţifice (teorii) întrunesc condiţii de
 precizie – să fie în concordanţă cu rezultatele experimentale
 coerenţă cu ele însele şi cu alte teorii
 utilitate şi deschidere, perspectivă,
 structură simplă, organizând faptele într-o manieră inteligibilă
 eficienţă – conduc la noi fapte, noi tehnici şi/ sau noi relaţii
Teoriile sunt formate din propoziţii cu un nivel de generalitate diferit.
 Propoziţiile cu grad de generalitate ridicat nu pot fi testate direct.
 Propoziţiile testabile au un nivel mai redus de generalitate. Înainte de a fi
testate prin studii empirice sunt numite ipoteze
Demersul ştiinţific în
psihologie
Construirea teoriilor se face prin testări succesive ale ipotezelor sau
prin testarea teoriilor operaţionalizate. Există două modalităţi prin
care se pot genera noi ipoteze:
 deductiv – plecând de la afirmaţiile de bază (nodul dur) ale teoriei,
aplicând un set de reguli, rezultă o nouă propoziţie (afirmaţie),
 inductiv – în acest caz propoziţia care va fi testată este generată
pornind de la exemple concrete.
Alegerea metodelor adecvate pentru a testa o ipoteză depinde de
întrebarea cercetării şi de paradigmă
Cercetarea psihologică nu este subordonată metodei, ci metoda este
subordonată întrebării pe care ne-o punem şi la care vrem să
răspundem (*studenţii şi practicienii)
Metode de cercetare şi design
în psihologia clinică
Cercetarea fundamentală şi aplicativă
 caută răspunsuri la întrebări legate de diagnostic,
tratament, comportament uman
 foloseşte metode ştiinţifice – seturi de reguli şi
proceduri ce descriu, explică şi efectuează
predicţii
 oferă practicienilor soluţii verificate pentru
implementarea teoriilor şi tehnicilor
 urmăreşte îmbunătăţirea vieţii indivizilor, familiilor
şi grupurilor
Demersul cercetării clinice

 Observarea unui fenomen şi descrierea lui

obiectivă în cadrele unui sistem de diagnostic
 Formularea ipotezelor privind fenomenul (ex.
influenţa sărăciei asupra funcţionării cognitive a
vârstnicilor din mediul .. comparativ cu vârstnicii..)
 Testarea empirică a ipotezelor
 Schimbarea ipotezelor pentru a se acomoda noilor
date colectate şi interpretate
 O ipoteză validă poate fi utilizată în explicarea şi
predicţia comportamentului. Predicţia precisă este
un indicator al validităţii ipotezei
Metoda experimentală:
ipoteză, VI, VD
 Presupunem că suntem interesaţi de identificarea unei
proceduri pentru reducerea anxietăţii de examinare a
studenţilor MAC. Credem că relaxarea şi exerciţiul fizic ar
putea fi utile în diminuarea anxietăţii, iar relaxarea ar fi mai
eficientă

 Identificarea variabilei independente VI (manipulată de

cercetător) şi a variabilei dependente VD (se schimbă ca
rezultat al variabilei independente; este ceea ce măsoară
cercetătorul)
 Studiul trebuie să fie construit astfel încât toţi ceilalţi factori
care ar putea influenţa VD sa fie controlaţi
 Minimizarea erorii
experimentale
Obiectivul critic al tuturor experimentelor este
minimizarea erorii experimentale (schimbări ale
VD produse de alţi factori.
 Ex. efectele expectanţelor experimentatorului
Minimizarea se poate face prin
 Folosirea unui asistent care nu cunoaşte
ipotezele studiului
 Utilizarea procedurilor randomizării
 Utilizarea unor metode de evaluare cu nivele
înalte de fidelitate şi validitate
Pot exista erori în alegerea instrumentelor,
colectarea datelor, codare, scorare, analiză
Maximizarea validităţii
interne
 Validitate internă (este maximă atunci când numai VI
determină rezultatele VD)
 poate fi ameninţată de variabile externe:
efectele istoriei – evenimente din afara situaţiei
experimentale –
efectul de maturare – schimbări ale subiecţilor odată cu
trecerea timpului,
testare repetată cu acelaşi instrument
degradarea instrumentului de măsurare - scade validitatea
între măsurări repetate
regresie statistică
erori de selecţie
moartea experimentală
Maximizarea validităţii
externe
 Validitatea externă (generalizabilitatea
rezultatelor cercetării: cu cât experimentul
este mai asemănător cu lumea reală, cu atât
sunt mai generalizabile rezultatele sale
 Maximizarea validităţii interne duce la
minimizarea validităţii externe
 Validitatea externă poate fi ameninţată de
testare, reactivitatea subiecţilor în situaţia
experimentală, interferenţa tratamentelor,
erori de selecţie,
 Designuri experimentale
Designul experimental - în care cercetătorul
 Demonstrează relaţia cauză – efect
 Utilizează proceduri de randomizare – condiţii
experimentale şi de control
 Ia măsuri pentru minimizarea şi controlul erorilor şi
biasărilor şi pentru maximizarea validităţii
 În psihologia clinică este uneori imposibil sau lipsit de
etică să foloseşti pacienţi în grupul de control care nu vor
beneficia de tratament, sau să utilizezi subiecţi pentru a
studia teme precum efectele abuzului, ori să dispui de
subiecţi care au numai o singură tulburare
Designul cvasi – experimental se foloseşte când
randomizarea nu este posibilă din motive etice sau de
altă natură (ex. folosirea pacienţilor trataţi în clinică
pentru a studia rezultatele unui tratament, iar în grupul
de control sunt persoane netratate sau aflate pe lista de
aşteptare)
Designuri experimentale
Designul intergrup
 Foloseşte două sau mai multe grupe prin
randomizare – fiecare primeşte un anumit
tip de intervenţie şi un grup de control
 VI este manipulată de experimentator
 factorii care ar putea influenţa rezultatele,
sunt distribuiţi între grupuri în mod egal?
 Tipuri: pretest-posttest
 designul factorial (două/mai multe VI)
Designuri experimentale
 Designul intragrup se foloseşte pentru
examinarea influenţei VI (intervenţie,
tratament) asupra aceloraşi subiecţi
 Fiecare subiect este comparat cu sine (sunt
evaluaţi înainte, în timpul şi după intervenţie)
 Influenţe: efectele ordinii în care se
administrează tratamentele sau condiţiile
experimentale.
 În designul încrucişat, ordinea prezentării
tratamentelor este contrabalansată
Designuri experimentale
Designul grupal mixt include elemente
ale designurilor inter şi intra grupale:
 grupuri diferite primesc
tratamente/condiţii experimentale
diferite (intergrup)
 răspunsul subiectului este evaluat în
diferite faze ale tratamentului/
experimentului (intragrup)
Designuri experimentale
Designul analog utilizează măsurări, proceduri
şi subiecţi ce aproximează situaţii clinice reale
 are avantajul maximizării validităţii interne
mai mult decât studiile făcute în mediul
natural
 Se desfăşoară în laborator
 Subiecţii pot avea sau nu problemele care îl
interesează pe cercetător
 Experimentatorul poate fi atestat sau nu
 Procedurile pot fi mai mult sau mai puţin
similare cu cele din clinică
Studiul de caz
 Adânceşte investigaţia, observaţia şi descrierea
unei singure persoane sau situaţii
 Poate fi util în examinarea unui fenomen nou, rar
sau neobişnuit sau în faza descriptivă de la
începutul unui program de cercetare

 A fost utilizat prima oară de Freud şi colegii săi

pentru descrie cazurile de isterie ş.a.(Anna O.)
Studiul de caz, Groth-Marnat,
1990
 Istoricul problemei - Descrierea problemei; instalarea
iniţială; schimbări în frecvenţă; antecedente/consecinţe;
intensitate şi durată; tratament/soluţionarea anterioară;
încercări actuale de rezolvare; tratament formal
 Cadrul familial - Nivelul socio-economic; ocupaţia părinţilor;
istoria emoţională/medicală; starea civilă; structura familiei;
nivelul cultural/de instruire; starea de sănătate a părinţilor;
relaţii intrafamiliale; mediul de provenienţă urban/rural
 Istoria personală
 Primul an de viaţă - Momente de referinţă în dezvoltare;
atmosfera familială; contactele cu părinţii; istoria medicală;
antrenamentul în utilizarea toaletei
 Studiul de caz, Groth-Marnat,
1990
 Copilăria - Adaptarea în colectivitate; adaptarea la şcoală;
evaluarea activităţii şcolare; activităţi, interese, hobby;
relaţii cu semenii; relaţii cu părinţii; schimbări importante
 Adolescenţa - Toate domeniile din etapa anterioară;
prezenţa unor activităţi deviante; începutul adolescenţei;
reacţii la pubertate
 Vârsta adultă - Carieră/ocupaţie; relaţii interpersonale;
satisfacţii în realizarea scopurilor; activităţi, interese,
hobby; căsătoria; istoria medicală/emoţională; relaţii cu
părinţii; relaţii cu copiii; stabilitatea economică
 Bătrâneţea - Istoria medicală; integritatea eului; reacţii la
declinul abilităţilor; stabilitatea economică
 Diverse - Conceptul de sine; amintirile cele mai
fericite/triste; amintirile cele mai timpurii; temeri, spaime;
probleme somatice; evenimente ce produc fericire/tristeţe;
vise ce produc îngrijorare, coşmaruri
Designul cu un singur
subiect
 Îmbină tehnici experimentale cu cele ale
studiului de caz
 Beneficiază de rigoarea experimentului şi de
relevanţa practicii clinice
 Clinicianul studiază şi tratează
 Subiectul este evaluat în mai multe etape (ex.
pretratament, tratament, posttratament)
 Rezultatele subiectului sunt comparate (ex.
control: rezultatul măsurării iniţiale sau etapa
fără tratament
Designul cu un singur subiect:
ABAB
 Este unul din cele mai utilizate designuri din această
categorie
 Se referă la alternarea dintre etapa fără tratament (A)
şi etapa cu tratament (B) urmată de etapa fără
tratament (A) şi de a doua intervenţie (B) ş.a. …..

 Limite: ex. copil cu ADHD; problemele etice din etapa

A în comportamente autodistructive
 Se foloseşte atunci când există mai multe probleme
 Este un design cu un singur subiect, şi design replicat
intrasubiect
Designuri de bază multiple
 Datele de bază se colectează pentru toate
comportamentele de interes (fără tratament)
 Se oferă tratament pentru un comportament ţintă,
în timp ce continuă colectarea datelor pentru alte
comportamente
 Se intervine la al doilea comportament ţintă în
timp ce continuă sau se modifică tratamentul
pentru primul (ex. copil ADHD nu-şi face temele şi
se bate)
 Datele se colectează continuu prin alternarea
perioadelor fără şi cu tratament
Metode corelaţionale
 Designul corelaţional examinează nivelul de
asociere între două sau mai multe variabile
 Corelaţiile pot fi pozitive (ex. nivelul înalt al
depresiei cu nivelul înalt al deznădejdii) şi
negative (ex. autoeficacitatea înaltă cu nivel
redus de stres)
 Coeficientul de corelaţie: - 1.00 şi + 1.00
Metode epidemiologice
 Termenul de epidemiologie se referă la
incidenţa sau distribuţia unei probleme
clinice sa a unei variabile specifice
 Cercetarea epidemiologică urmăreşte
prevalenţa şi incidenţa unei probleme (ex.
20% din adulţi experimentează cel puţin
un episod depresiv sau în anul X au apărut
atâtea cazuri de...)
 Surse de date: înregistrări medicale, baze
de date ale spitalelor şi clinicilor,
documente guvernamentale, anchete,
proiecte de cercetare
Designuri transversale şi
longitudinale
 Designurile experimentale, corelaţionale şi
epidemiologice pot fi construite transversal
sau longitudinal
 Designul transversal oferă o viziune a
comportamentului la un moment dat; este
cel mai utilizat în psihologia clinică (ex.)
 Designul longitudinal colectează date pe o
perioadă mai lungă de timp (ex. anxietatea
de examinare a aceloraşi subiecţi pe
parcursul anilor de şcoală)
 Cercetarea rezultatului
tratamentului
 Strategia pachetului (dacă acţionează tratamentul)
 Strategia demontării (ce aspect al tratamentului acţionează, ex.
experienţa, trainingul, contactul direct)
 Strategia constructivă (ce s-ar mai putea adăuga la un tratament
eficient pentru a-l face mai eficient, ex. implicarea familiei)
 Strategia parametrilor (ce aspect al tratamentului poate fi schimbat
pentru a merge tratamentul mai bine, ex. timp şi intesitate)
 Strategia comparativă (ce tratament acţionează mai bine)
 Strategia variaţiei client şi terapeut (cu ce tip de terapeut şi pentru
care tip de pacient este mai probabilă eficienţa tratamentului)
 Strategia procesului (ce impact are actualul proces terapeutic asupra
rezultatelor, ex. complianţa clientului)
Probleme legate de cercetarea
rezultatelor
 Tratamentul din practica clinică este similar cu cel din programul
de cercetare?
 Pacienţii şi terapeuţii/cercetătorii sunt la fel în cercetare ca şi în
practică?
 Cum şi când se măsoară rezultatele tratamentului?
 Semnificaţie clinică sau statistică
 Ce decizie se ia când studiile ajung la concluzii diferite?
 Ce este un program de cercetare şi cum se derulează?
1. Se utilizează o procedură sau o tehnică nouă în câteva
cazuri
2. Rezultatele studiilor de scurtă durată sunt folosite pentru a
compara noua procedură cu situaţia fără tratament
3. Se verifică cele mai eficiente modalităţi de utilizare a
procedurii
4. Se efectuează cercetări de teren pentru a compara
rezultatele din laborator cu cele din practica clinică
De la cercetare la practică
(Wilson, 1981)
 Nivelul 0. Practica clinică. Terapeuţii pot măsura
rezultatele studiilor de caz sau ale seriilor clinice
 Nivelul 1. Cercetare de bază asupra factorilor asociaţi
cu schimbarea comportamentului, în condiţii de
laborator
 Nivelul 2. Cercetarea tratamentului analog pentru a
identifica ingredientele eficiente ale procedurilor
terapeutice în condiţii controlate de laborator
 Nivelul 3. Cercetare clinică controlată cu populaţii de
pacienţi
 Nivelul 4. Practica clinică. Terapeuţii pot măsura
rezultatele studiilor de caz sau ale seriilor clinice
Probleme actuale
 Bibliografie:

 Barker, C., Pistrang, N., Elliot, R. (2002). Research Methods in Clinical Psychology. An
Introduction for Students and Practitioners. 2nd Edition. London. Wiley.
 Băban, A. (2002). Metodologia cercetării calitative, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
 Camic, P.M.; Rhodes, J.E.; Yardley, L. (2003). Naming the stars: integrating qualitative
methods into psychological research, în P.M. Camic, J.E. Rhodes & L. Yardley (coord.)
„Qualitative Research in Psychology”, Washington DC: American Psychological Association
 Coolican, H. (). Research Methods and Statistics. 2nd Edition. Hodder& Stroughton.
 David, D. (2006). Metodologia cercetării clinice. Fundamente. Iaşi. Polirom
 Denzin, N.K.; Lincoln, Y.S. (1994). Handbook of qualitative research, Sage Publication,
London
 Eisner, E.W. (2003). On the art and science of qualitative research in psychology, în P.M.
Camic, J.E. Rhodes & L. Yardley (coord.) „Qualitative Research in Psychology”, Washington
DC: American Psychological Association
 Guba, E.G.; Lincoln, Y.S. (1994). Competing paradigms în qualitative research. în Denzin,
N.K.; Lincoln, Y.S „Handbook of qualitative research”, Sage Publication, London
 McGarth, J.E.; Johnson, B.A. (2003). Methodology makes meaning: how both qualitative and
quantitative paradigms shape evidence and its interpretation, în P.M. Camic, J.E. Rhodes & L.
Yardley (coord.) „Qualitative Research in Psychology”, Washington DC: American
Psychological Association
 Weil-Barais, A. (1997). Status et roles des methodes, in A. Weil-Barais (coord.) „Les methodes
en psychologie”, Rosny Cedex: Breal