Rezistenţa materialelor C2

 Tensiuni (eforturi unitare). Tensorul de tensiune.

n – axă normală la suprafaţa secţiunii

ΔP – forţa elementară de legătură, corespunzătoare ariei ΔA, într-un punct M din

secţiune. Forţa ΔP este caracterizată prin intensitate, direcţie şi sens.

Pentru altă secţiune, ΔP din punctul M, va avea altă intensitate şi altă orientare.

1
 Rezistenţa materialelor C2

 Tensiunea totală în punctul considerat, denumită şi efort unitar total, de defineşte cu

relaţia:
P
p  limA 0
A
- unitatea de masură a tensiunii este [F/L2];
- în mod uzual se folosesc kN/m2, daN/cm2, N/mm2. În SI se foloseşte N/m2.

 Tensiunea totală p se descompune în două componente, pe direcţia normalei, n, şi pe

o direcţie în planul secţiunii, t. Cele doua componente se numesc:
 σ - tensiune normală sau efort unitar normal;
 τ - tensiune tangenţială sau efort unitar tangenţial.

p2  2  2

2
 Rezistenţa materialelor C2

 Pentru secţiunea de normală x (în lungul axei elementului), avem:

 σx - tensiunea normală paralelă cu axa x, dar de sens contrar axei x;
 τx - tensiunea tangenţială, din planul secţiunii x, tensiune ce se poate descompune
în τxz (tensiunea tangenţială paralelă cu axa z) si τxy (tensiunea tangenţială
paralelă cu axa y).

2  2xy  2xz

3
 Rezistenţa materialelor C2

 Relaţii de echivalenţă statică între efoturi şi tensiuni

N  A  x dA Ty  A  xz  dA
My  A  x  zdA Tz  A  xy  dA

Mz   A  x  ydA Mx  A xz  y   xy  z dA

4
 Rezistenţa materialelor C2

 Clasificarea solicitărilor
 În funcţie de numărul eforturilor, de tipurile de tensiune (normală şi / sau
tangenţiale) care se dezvoltă în secţiunea transversală, solicitările pot fi simple
sau compuse.

 Solicitări simple (la care în secţiune se dezvoltă un singur efort):

 solicitarea la forţă axială N, de întindere sau compresiune.

 solicitarea la forfecare pură din Ty sau Tz ;

5
 Rezistenţa materialelor C2

 solicitarea la încovoiere pură din My sau din Mz ;

 solicitarea la torsiune pură din Mx.

 Dacă în secţiune se dezvoltă numai tensiuni normale sau numai tensiuni

tangenţiale, solicitarea este simplă.

6
 Rezistenţa materialelor C2

 Solicitări compuse (la care în secţiune se dezvoltă unul sau mai multe eforturi
globale):
 solicitarea la încovoiere simplă

(încovoiere cu forţă tăietoare),

din My şi Ty sau Mz şi Tz ;

 solicitarea la încovoiere oblică,

din My şi Mz ;

 solicitarea la încovoiere oblică

cu forţă axială, din N, My , Mz ;

7
 Rezistenţa materialelor C2

 solicitarea la încovoiere cu forţă

axială, din N, My sau N, Mz ;

 solicitarea la încovoiere cu torsiune,

din My, Mx sau Mz, Mx .

 Dacă în secţiune se dezvoltă atât tensiuni normale σ cât şi tensiuni tangenţiale

τ, solictarea este compusă.

8
 Rezistenţa materialelor C2

 Deformaţii specifice

 Avem un domeniu (D) şi două puncte A şi B care aparţin domeniului. Prin

modificarea distanţei dintre punctele A şi B, spunem că domeniul a suferit o
deformaţie.

9
 Rezistenţa materialelor C2

 Deformaţia specifică liniară (lungirea specifică)

l l  l0
 
l0 l0

unde: Δl = l – l0 alungirea (sau scurtarea) barei;

l0 lungimea barei înainte de deformaţie;
l lungimea barei după deformaţie.

10
 Rezistenţa materialelor C2

 Deformaţia specifică transversală

d d  d0
t  
d0 d0

unde: d0 diametrul barei înainte de deformaţie;

d lungimea barei după deformaţie.
εt are semn contrar deformaţiei specifice liniare ε.

 Coeficientul lui Poisson (coeficientul de contracţie transversală)

t
  ct.


- este o constantă de material, ea putându-se determina experimental.

11
 Rezistenţa materialelor C2

 Deformaţia specifică unghiulară (lunecarea specifică)

bb' bb'
  arctg 
ab ab
este tot o mărime adimensională.

12
 Rezistenţa materialelor C2

 Legea lui Hooke

 Între tensiuni şi deformaţii există o relaţie de natură fizică, denumită lege

constitutivă a materialului.

 Pentru un material elastic – după încărcare, la descărcare se parcurge acelaşi

drum, astfel încât corpul revine la forma şi dimensiunile iniţiale, neavând
deformaţii remanente.

 Dacă funcţia ce defineşte comportarea materialului este o funcţie liniară, atunci

materialul are comportare liniar elastică.

 Diagramele σ – ε se obţin prin solicitarea axială a materialelor, la întindere sau la

compresiune.

13
 Rezistenţa materialelor C

 Pentru un material cu comportare elastică, panta dreptei σ – ε este constantă, fiind o

constantă de material şi se numeşte modul de elasticitate longitudinală a materialului
sau modulul lui Young.


E  tg 


 Rezultă: legea simplă a lui Hooke pentru tensiuni normale.

  E

14
 Rezistenţa materialelor C1

 În cazul unei solicitări de frofecare pură, se reprezintă diagrama τ – γ.

Se defineşte modulul de elasticitate transversală a materialului , G constantă de

material, ce reprezintă panta dreptei τ – γ.

G  tg 


 Rezultă: legea simplă a lui Hooke pentru tensiuni tangenţiale.

  G

15
 Rezistenţa materialelor C2

 Pentru un material izotrop, constantele E, G, μ nu sunt independente, ele

depinzând una de alta prin relaţia de izotropie:

E
G
2  1   

 De exemplu, pentru oţelul pentru construcţii de marcă OL37 avem:

E  2.1 104 kN / cm2

  0.30
G  8.1 103 kN / cm2

16
 Rezistenţa materialelor C2

 Solicitarea axială a barelor drepte

 Solicitarea axială este solicitarea simplă a barei drepte cu secţiune transversală

constantă pe toată lungimea ei, la care se dezvoltă numai forţă axială de întindere sau
de compresiune.

 Aspectul static al problemei

N  A  x dA  0

Mx  A  xz  y   xy  z dA  0

My  A  x  zdA  0

Mz   A  x  ydA  0

Ty  A  xz  ydA  0 Tz  A xy  ydA  0

17
 Rezistenţa materialelor C2

 Aspectul geometric al problemei

Pe suprafaţa unei bare supuse la intindere se desenează un caroiaj.

După deformare se constată apropierea liniilor longitudinale şi îndepărtarea liniilor

transversale (în zone suficient de depărtate de capete).
Se păstrează totodată unghiul drept dintre liniile verticale şi orizintale.

Generalizarea în interiorul barei a observaţiilor de la suprafaţă permit formularea ipotezei

lui Bernoulli (a secţiunilor plane): o secţiune plană şi normală la axa barei înainte de
deformare, rămâne plană şi normală la axa barei după deformare.

Deci: 0 (lunecarea specifică este nulă – nu se modifică unghiul drept)

a
x   ct. (deformaţia specifică axială este constantă)
a

18
 Rezistenţa materialelor C2

 Aspectul fizic al problemei

Pentru un material cu comportare liniar elastică, conform legii lui Hooke avem:
  E   G

Dar:  x  ct. 0

Deci:  x  ct. 0

N  A  x dA   x  A dA   x  A

În concluzie, distrubuţia tensiunilor normale

din forţă axială este constantă pe secţiune
şi este dată de formula:
N
x 
A

19
 Rezistenţa materialelor C2

 Modul de aplicare a încărcării la capetele barei înfluenţează starea de tensiune din

interiorul acesteia.

 Dacă în centrele de greutate ale secţiunilor de capăt se aplică forţe concentrate cu

intensitatea P (caz ideal; în realitate, forţele sunt distribuite pe o zonă mică în jurul
centrului de greutate), atunci tensiunile normale sunt constante numai în secţiuni
transversale sufiect de departe de capetele grinzii.

20
 Rezistenţa materialelor C2

 Dacă bara conţine goluri sau slăbiri, în dreptul acestora se produc concentrări de
tensiuni. Starea de tensiuni din jurul golurilor se obţine cu mijloacele Teoriei
Elasticităţii.

21
 Rezistenţa materialelor C2

 Probleme de calcul la solicitarea axială a barelor.

 Verificarea secţiunii barei

N
 O bară rezistă la întindere atât timp cât:   r
A
 În metoda stărilor limită, pentru calculul în domeniu elastic, verificarea se face cu
relaţia: N
 R
A
unde: R este rezistenţa de calcul a materialului la întindere sau la compresiune.
Rn
R
m
Rn – rezistenţa normală este valoarea minim garantată de furnizor (sau determinată
în laborator)
γm – coeficient parţial de siguranţă

22
 Rezistenţa materialelor C2

 În cazul barelor cu goluri, verificarea se face cu relaţia:

N Anet  Abrut  A sl
  R,
A net
unde: Abrut – aria secţiunii transversale într-o secţiune curentă
Asl – aria slăbirilor din secţiune (a golului din secţiune).

 Condiţile de verificare a barei:

N
N  Nmax  Anet  R   R,
A net

23
 Rezistenţa materialelor C2

 Dimensionarea secţiunii
 Se cunosc forţa axială N (încărcarea) şi materialul prin rezistenţa lui R.
 Se determină aria efectivă a secţiunii:
N
A ef  Anec A nec 
R
La dimensionarea unei secţiuni se acceptă σef ≤ 1.03R, adică o depăsire a
rezistenţei de calcul cu maxim 3%, dar pentru o dimensionare economică este
necesar ca 0.95R ≤ σef .

 Calculul capacităţii de rezistenţă a barei la solicitare axială

 Se cunosc aria secţiunii transversale A şi materialul prin rezistenţa lui R.
 Se determina forţa axială capabilă Ncap :

Ncap  A  R

24
 Rezistenţa materialelor C2

 Calculul deformaţiei barei solicitate axial

Ştiind că l N
   E 
l A
N l
Din înlocuirea în cele trei relaţii, se obţine: E
A l
Rezultă că alungirea barei cu secţiune constantă şi efort axial constant pe întreaga
lungime este: Nl
l 
EA
Se definesc:
- modul de rigiditate axială a barei EA
Δl scade cu creşterea modulului EA (bare devenind mai rigidă).

- coeficient de rigiditate axială a barei EA/l, şi reprezintă forţa axială necesară

producerii unei alungiri egale cu unitatea.

- coeficientul de flexibilitate axială a barei l/EA, şi reprezintă alungirea produsă de o

forţă egală cu unitatea.

25
 Rezistenţa materialelor C2

 Bare solicitate axial din variaţie uniformă de temperatură

 Dacă bara se poate deforma liber (cazul grinzilor static determinate – grinzi simplu
rezemate sau console), în bară nu se dezvoltă tensiuni, iar deformaţia se
calculează cu relaţia:
l    l  t
unde: α - coeficientul de dilatare termică a materialului,
l – lungimea iniţială a barei,
Δt – variaţia temperaturii.

 Deformaţia specifică liniară a barei datorită variaţiei de temperatură este:

l
( t )     t
l

26
 Rezistenţa materialelor C2

 Dacă tendinţa de alungire sau scurtare a barei este împiedicată, în bară se dezvoltă
un efort axial N (de întindere sau compresiune) care se determină din condiţia ca
alungirea datorită variaţiei de temperatură să fie egală (în modul) cu scurtarea datorită
efortului axial N:
l( t )  l(N)

Nl
Rezultă:   l  t 
EA
Valoarea forţei axiale în bară
N  E  A    l

Tensiunea din bară

N
  E    l
A

27