Componentele GV

Subiectul
Subordonarea Sb faţă de V predicat

 argumente:
1) apariţia unui N în poziţie de Sb e condiţionată de
posibilitatea V de a se combina cu Sb;
există verbe inapte sintactic de combinarea cu S:
a-i păsa / părea bine / a-i arde / a i se acri / a
i se urî / a tuna / a fulgera etc.
2) coeziunea grupului Sb – V se realizează şi cazual
(caz N)
3) poziţia asemănătoare faţă de verb a Sb şi a
Obdir (pusă în evidenţă în pasivizare)
 contraargumente:
1) Sb se deosebeşte de celelalte funcţii sintactice
prin acord
Concluzie: raportul de subordonare / echivalenţă /
interdependenţă este o chestiune de decizie.
Importantă este recţiunea cazuală exercitată de V
 Sb e dirijat sintactic de V.
Niveluri de definire a funcţiei sintactice:

 sintagmatic: relaţie de interdependenţă

(dependenţă bilaterală) cu restricţii formale
bilaterale (acord şi recţiune cazuală);
 paradigmatic: clasa de substituţie;
Clasa de substituţie a subiectului
 substantive în N şi substitute
 pronume nesubstitute şi semiindependente
 numeralul
 propoziţia conjuncţională subiectivă (cu conj. să / că /
dacă)
 infinitivul – construcţia este transformată, se aplică
suprimarea nominalului faptul:
E uşor faptul să scrii poezii
E uşor a scrie poezii.
 supinul – cu o istorie derivativă asemănătoare
cu a Inf
 gerunziul – construcţie transformată din
structura de bază:
Toată lumea aude faptul că tună.
Se aude faptul că tună.
Se aude că tună.
Se aude tunând.

 propoziţia relativă în două ipostaze sintactice:

(a) Reuşeşte cine munceşte. (relativul e dublu substitut)
(b) Nu se ştie unde / când / cum va pleca. (interogative
parţiale)
- relative (a):
Reuşeşte persoana.
Persoana se străduieşte.
Reuşeşte cine se străduieşte.
- interogative indirecte parţiale (b):
Unde a plecat?
Nu se ştie (faptul).
Nu se ştie unde a plecat.
 Transformarea de impersonalizare:
Oricine citeşte în bibliotecă.
Se citeşte în bibliotecă.
Definiţia subiectului
 poziţia sintactică definită în raport cu
verbul faţă de care se găseşte în relaţie de
interdependenţă manifestată prin
constrângeri formale bilaterale (acord, caz)
şi se caracterizează printr-o clasă de
substituţie care conţine ca termen
definitoriu nominalul în N; din p. de v.
transformaţional de caracterizează prin
Transformarea de impersonalizare.
Trăsături semantice ale Sb
 Agent: Ion citeşte o carte.
 Pacient: Ion e trimis la şcoală.
 Locativ: Mă doare capul.
 Instrumental: Microfonul amplifică sunetul.
 Cauzal: Boala l-a îmbătrânit.
 Agentul pasiv (S logic): Geamul e spart de
Ion.
Cazuri speciale
 Lipsa subiectului
 structuri de bază: V inapte sintactic de comb. cu
S
 structuri transformate (impersonalizare):
 Se doarme mult
 S formelor verbale nepersonale
S gerunziului: Venind ploaia, au plecat.

 S infinitivului: Se poate aşeza oastea.

 S imperativului - subst. în V?: Ioane, vino!

 S interjecţiei: Şi pupăza zbrrr pe-o dugheană.
 S în alt caz decât N
1) Ai casei sunt plecaţi.
2) A venit la lume!
3) S-a mai luat din pâine.
4) Dau cui cere.
5) Cunosc pe cine a intrat.
6) Jumătate din ce s-a spus e adevărat.
7) Dorinţa oricui învaţă e să aibă un post bun.
 Dublarea subiectului - fenomen stilistic:
Vine ea mătuşa Mărioara.
Copiii care învaţă, numai aceia iau premiu.
Subcategorizarea verbelor în funcţie de + Sb
 [- S]
 [+ S]
 nominal / propoziţie conjuncţională
 numai propoziţie conjuncţională (să, că, dacă)
 [+S] (în variaţie liberă)
Îmi place Ion / de Ion
 Subcategorizare selecţională
 V cu S [+personal]
 a muşamaliza, a gândi
 V cu S [- animat]
 a consta, a izvorî
 V cu S [+ animat, - personal]
 a cloci, a behăi