SIFILISUL

 Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală majoră

care, deşi nu este şi cea mai frecventă, este cea mai
cunoscută şi mai importantă prin gravitatea sa pe plan
social şi individual.
 Etiopatogenie
 Agentul etiologic al sifilisului este Treponema pallidum, un
microorganism spiralat, helicoidal, ce face parte din ordinul
Spirochaetales, familia Treponemataceae, genul
Treponema. Este un germen delicat, lung (6-20 microni),
subţire (0,09-0,3 microni), de formă cilindrică, având
capete ascuţite. Treponema pallidum este un microorganism
mobil cu aspect spiralat, posedând un număr de 6-14 spire
adânci şi egale. La microscopul electronic s-a evidenţiat
următoarea ultrastructură a Treponemei pallidum:
 1. Membranele de înveliş
 2. Filamentele axiale
 3. Cilindrul protoplasmatic
 Etiopatogenie
 Transmiterea neveneriană, deşi foarte rară, este posibilă şi
are, de regulă, caracter profesional (la medici stomatologi,
dermatologi, ginecologi sau la personalul din laborator care
lucrează fără mănuşi de protecţie), leziunea primară fiind
situată la nivelul degetelor, care au venit în contact direct cu
leziuni sifilitice recente, erozive sau cu sânge.
 Transmiterea indirectă a infecţiei este mai degrabă teoretică,
Treponema pallidum având o rezistenţă extrem de scăzută în
mediul exterior. De asemenea, posibilitatea transmiterii prin
transfuzii este redusă, Treponema rezistând doar 3 zile în
sângele conservat la 4°C.
 Treponema pallidum este rapid distrusă de uscăciune, săpun,
alcool sau alte dezinfectante.
 Etiopatogenie
 Deloc neglijabilă este posibilitatea transmiterii transplacentare a
sifilisului, de la mamă la făt, invazia spirochetică a fătului după vârsta de
4 luni a sarcinii conducând fie la moartea fătului intrauterin şi avorturi
spontane, fie la apariţia unui sifilis congenital, precoce sau tardiv, în
funcţie de virulenţa infecţiei materne.
 Statisticile efectuate arată că numai 60% din contacţii sexuali ai
bolnavilor cu sifilis contagios contactează infecţia. Acest fapt s-ar datora
integrităţii cutaneo-mucoase, igienei locale riguroase precum şi unei
imunităţi naturale de bună calitate. Contagiozitatea este mare în formele
recente şi scade foarte mult în formele tardive.
 Treponema pallidum posedă un variat mozaic antigenic care induce
formarea de anticorpi umorali dar şi un răspuns imun celular şi o
hipersensibilitate de tip întârziat ce se dezvoltă în stadiile tardive ale bolii.
 Etiopatogenie
 Sifilisul are o evoluţie cronică, ondulatorie, cu perioade active,
alternând cu perioade de latenţă, care sunt consecinţa variaţiei în timp
a stării de reactivitate imună şi care au fost comparate de Fournier cu
"o dramă cu acte şi antracte". Primul "act" al acestei "drame"
debutează, după o perioadă de incubaţie de 21 zile de la contactul
infectant, cu şancrul sifilitic urmat după 7 zile de adenopatie satelită.
Acesta este sifilisul primar, în care leziunea (şancrul sifilitic) are un
caracter strict localizat, datorită rezistenţei naturale şi unei reactivităţi
imune locale.
 Dezvoltarea procesului imun specific devine evidentă la 8-10 zile de
la apariţia şancrului primar, când încep să se pozitiveze reacţiile la
imunofluorescenţă şi îndeosebi după 20 zile, când se pozitivează
majoritatea reacţiilor serologice. În condiţiile intensificării
imunoreacţiilor, şancrul primar sfârşeşte prin a se resorbi spontan
(după 4-6 săptămâni de la apariţie).
 Etiopatogenie
 Urmează o perioadă de latenţă de 6-7 săptămâni, în
care eficienţa imunităţii antitreponemice se reduce.
Septicemia treponemică marchează începutul
perioadei secundare a sifilisului, caracterizată prin
leziuni diseminate, mai mult sau mai puţin
generalizate, superficiale şi rezolutive. Această fază
poate evolua, în lipsa tratamentului, timp de 2-3 ani,
cu erupţii de recidivă, altemând cu perioade de
remisiune clinică. Variaţiile de intensitate ale
imunităţii explică această evoluţie ondulatorie.
 Etiopatogenie
 După intervale variabile pot surveni manifestări de sifilis terţiar;
condiţionate atât de imunitate cât şi de hipersensibilitatea specifică
celulară, care coexistă:
 dacă predomină starea de imunitate, reinoculările vor rămâne
negative;
 dacă predomină hipersensibilitatea, apar leziuni de tip hiperergic, cu
caracter profund şi distructiv (gome şi sifilide tuberculoase);
 datorită reactivităţii imune, leziunile terţiare sunt puţin numeroase şi
circumscrise;
 tendinţa la simetrie observată în sifilisul secundar este complet
pierdută în faza terţiară, când leziunile sunt localizate în una sau câteva
zone topografice şi tind să se grupeze (circinat, arciform, serpiginos);
 imunitatea în sifilisul terţiar, deşi foarte intensă (leziunile conţin un
număr redus de treponeme), nu oferă protecţie totală, în organism
persistând teritorii vulnerabile ("imunitate cu găuri").
 Clasificarea sifilisului
 O primă clasificare a acestei afecţiuni deosebeşte sifilisul
dobândit de sifilisul congenital.
 Sifilisul dobândit, după vechea clasificare, cunoaşte trei
forme evolutive: sifilisul primar seronegativ şi seropozitiv,
sifilisul secundar şi sifilisul terţiar.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) a înlocuit
clasificarea veche cu cea care împarte sifilisul dobândit în:
- sifilis recent, cu potenţial infecţios mare, cuprinde toate
manifestările bolii apărute în primii 2 ani de la infecţie (sifilis
primar, sifilis secundar, sifilis latent recent);
- sifilis tardiv, cu potenţial infecţios scăzut, reunind manifestările
apărute după primii 2 ani de la infecţie (sifilis terţiar,
parenchimatos, sifilis latent tardiv).
 SIFILISUL PRIMAR
 Leziunile propriu-zise ale primei faze evolutive a sifilisului sunt
şancrul sifilitic şi adenopatia regională (satelită).
 Şancrul primar tipic este o eroziune rotund-ovalară, cu
diametrul de 0,5-2 cm, cu contur regulat, cu margini care se pierd
în ţesutul sănătos din jur şi cu suprafaţa netedă, curată, de culoare
roşie-musculară, acoperită de o secreţie clară, bogată în
treponeme, care îi conferă aspectul de "lăcuit“;
 Baza sifilomului este indurată, induraţie care apare la 4-5 zile de
la debutul leziunii şi persistă 2-3 luni după epitelizarea ei,
permiţând diagnosticul retroactiv al bolii;
 Sifilomul tipic este unic, nedureros şi este localizat în regiunea
genitală;
 În lipsa tratamentului el se remite spontan în decurs de 5-8
săptămâni, fără cicatrice sau lasă o pată roşie-arămie sau brună
care dispare cu timpul şi ea.
 SIFILISUL PRIMAR
 Sifiloamele genitale interesează în mod electiv următoarele
zone:
- la bărbaţi: glandul, şanţul balano-prepuţial (sifilom "în
balama"), prepuţul, unghiul freno-prepuţial, baza frenului
(sifilom "în rachetă"), teaca penisului. Când afectează meatul
uretral şi foseta naviculară simulează o uretrită negonococică,
iar când este localizat endouretral determină o induraţie
cartilaginoasă sau lemnoasă a uneia din buzele meatului sau
părţii terminale a uretrei;
- la femei: labiile (rar), vaginul, clitorisul, meatul urinar, colul
uterin.
 SIFILISUL PRIMAR
 Sifiloame atipice sunt considerate cele care au modificate
următoarele caracteristici:
 perioada de incubaţie: sifiloamele care apar mai devreme (şancru
sifilitic precoce) sau mai târziu (şancre sifilitice tardive) de 21 de
zile de la contactul infectant;
 sifiloamele precoce se întâlnesc în cazul contaminării cu un număr
mare de Treponeme virulente şi/sau la indivizii cu leziuni genitale
preexistente (herpes simplex, balanită erozivă, escoriaţii traumatice
etc.);
 sifilomul tardiv se remarcă la persoane care au urmat tratamente cu
antibiotice treponemicide în doze insuficiente (pentru diverse alte
afecţiuni);
 în acest caz este posibil chiar ca şancrul sifilitic să nu apară, deşi
infecţia s-a produs, realizându-se aşa-numitul "sifilis decapitat“;
 această formă a infecţiei treponemice poate apare şi după transfuzii
cu sânge de la un bolnav cu sifilis primar seropozitiv sau secundar
florid, sau în cazul infectării cu un număr mic de treponeme.
 SIFILISUL PRIMAR
 Deoarece s-a remarcat creşterea incidenţei cazurilor de sifilis
decapitat, se recomandă ca supravegherea serologică a
suspecţilor să se prelungească pe o perioadă de 3 luni;
- numărul leziunilor: sifiloame multiple de aceeaşi vârstă
(provin în urma aceluiaşi contact sexual), de vârste diferite
(provin din contacte succesive).
- dimensiunea şancrului: şancre sifilitice pitice (sub 0,5 cm),
care trec neobservate şi şancre sifilitice gigante (peste 2 cm);
- morfologia leziunilor: sifiloame ulceroase, papulo-erozive,
hipertrofice, difteroide (acoperite de pseudomembrane galben-
cenuşii), necrotice sau gangrenoase, de aspect inflamator
(complicate cu suprainfecţii) etc.
 SIFILISUL PRIMAR
 localizarea extragenitală la nivelul:
a) extremităţii cefalice: buze (buza inferioară, în special, la
femei, luând aspect eroziv pe mucoasă şi crustos pe
semimucoasă, uneori îmbracă o formă ulcerohipertrofică,
pseudoepiteliomatoasă); limbă (pe faţa superioară, în treimea
anterioară, pe vârf şi marginile laterale, la bărbat, luând aspect
eroziv, papulohipertrofic, difteroid sau ulceros); amigdale
(sifilom eroziv, ulceros, anginos, gangrenos); gingii (sifilom
eroziv, ulceros "în semilună"); palatul dur sifiloame dureroase);
bărbie şi obraji; cu totul excepţional se poate localiza pe
regiunea narinară, palpebrală, pe ceafă, ureche sau scalp;
b ) perigenital: anal, intrarectal, pubian sau suprapubian, pe
coapsă;
c) localizări rare: mamelonare, pe braţe, pe degete.
 SIFILISUL PRIMAR
 Adenopatia sifilitică primară este prezentă întotdeauna însoţind şancrul
sifilitic precum "umbra însoţeşte omul". Ea apare în a 7 -a - a 8-a zi după
constituirea şancrului şi este rezolutivă în timp, putând persista săptămâni
sau chiar luni după dispariţia sifilomului, permiţând astfel un diagnostic
retrospectiv.
 Adenopatia sifilitică primară are următoarele caracteristici:
- este locoregională, unilaterală, poliganglionară;
- ganglionii sunt duri, mobili, fără aderenţe, bine delimitaţi,
nedureroşi, neinflamatori (tegumentele de acoperire au aspect
normal), nu abcedează niciodată.
 Complicaţiile sifilisului primar sunt:
 la bărbaţi:
- fimoză, parafimoză;
- suprainfecţie cu germeni banali (produce leziuni gangrenoase şi
fagedenice) sau cu Haemophylus Ducreyi - şancrul mixt;
- elefantiazisul penisului şi scrotului (prin blocaj mecanic al căilor
limfatice şi al staţiilor ganglionare);
 la femei: edem al labiilor mari (de tip elefantiazis) şi mici.
 SIFILISUL SECUNDAR
 Sifilisul secundar apare la 42-45 zile de la debutul şancrului
sau la 63-65 zile de la contactul infectant;
 Leziunile cutaneo-mucoase din această perioadă evolutivă a
bolii poartă numele de sifilide şi sunt multiple, simetrice,
localizate la nivelul oricărei regiuni, dar adesea cu
predilecţie tripolară: orofacială, anogenitală şi palmo-
plantară;
 Sifilidele secundare sunt asimptomatice, superficiale şi
spontan rezolutive;
 În ceea ce priveşte aspectul morfologic, leziunile sunt foarte
polimorfe, din acest punct de vedere şi în funcţie de evoluţie
descriindu-se 4 categorii de sifilide secundare cutanate.
 SIFILISUL SECUNDAR
1. Rozeola sifilitică (sifilide eritematoase) reprezintă cea mai
precoce şi mai frecventă erupţie din perioada secundară a
sifilisului şi constă într-un exantem simetric format din pete roz-
palide, rotund-ovalare, de 3-10 mm, cu margini difuze, de regulă
neconfluate;
 Culoarea lor este comparată clasic cu cea a florilor de piersic,
dar practic există mari variaţii de intensitate şi nuanţă, de la
erupţii discrete, adesea ignorate, până la erupţii profuze, intens
colorate, uneori discret reliefate (rozeola urticată);
 Sediul de elecţie al rozeolei este la nivelul flancurilor, dar uneori
erupţia poate fi generalizată, interesând trunchiul, membrele
(mai ales zonele de flexie) şi chiar faţa şi gâtul;
 Sifilidele eritematoase sunt asimptomatice şi dispar spontan,
după 1-2 luni de evoluţie, fără să lase urme.
 SIFILISUL SECUNDAR
2. Sifilidele papuloase apar, în mod clasic, între a 4-a şi a 12-a lună a
bolii, fiind a doua eflorescenţă a fazei secundare, despărţită de rozeolă
de o scurtă perioadă de acalmie (1-2 luni);
 Alteori, sifilidele papuloase pot apărea precoce intricându-se cu
rozeola sau succedându-se la scurt timp acesteia;
 Sifilidele papuloase tipice sunt papule hemisferice roşii-arămii, de 3-
10 mm diametru, ferme, cu suprafaţa netedă, uneori acoperită de
scuame (sifilide papulo-scuamoase) care se pot desprinde în regiunea
centrală, papulele rămânând înconjurate de un guleraş epidermic
periferic, circular (guleraşului Biett), cu valoare diagnostică deosebită.
 Papulele se pot localiza oriunde pe tegumente, îmbrăcând aspecte
morfologice particulare în funcţie de sediu:
- palmo-plantar - leziuni roşii-arămii rotunde, infiltrate, cu
suprafaţa scuamoasă sau keratozică sau cu guleraşul lui Biett la
periferie. Ele nu proemină datorită grosimii epidermului în această
regiune;
- în regiunile temporo-frontale, în apropierea lizierei de
implantare a părului;
 SIFILISUL SECUNDAR
 3. Sifilidele pigmentare (leucomelanodermia sifilitică) se numesc şi
"colierul Venerei“:
 Reprezintă o manifestare post-rozeolică şi se localizează pe părţile
laterale ale gâtului, dispusă regulat şi simetric, mai ales la femei;
 Constă într-o succesiune de pete pigmentare rotunde sau ovalare, de
0,5-2 cm, neconfluente, realizând o reţea cu limite difuze, care inseră
în ea o multitudine de pete albe;
 Poate fi foarte discretă, abia sesizabilă sau foarte intensă şi extinsă,
putând atinge uneori pieptul, axila anterioară şi chiar flancurile;
 Leziunile sunt considerate a fi tulburări de pigmentare secundare
unei rozeole cu această localizare;
 Pare a fi vorba de o hiperpigmentare postlezională şi o
hiperpigmentare perilezională.
 SIFILISUL SECUNDAR
4. Sifilidele ulceroase sunt erupţii tardive ale sifilisului
secundar, sub formă de ulceraţii superficiale sau mai profunde,
rotunde, cu margini tăiate drept, acoperite de cruste;
 Se localizează pe trunchi şi membre, în special cele inferioare,
unde se aseamănă cu ectima (sifilide ectimatoase);
 Sifilidele ulceroase pot uneori îmbrăca un aspect particular:
erupţie monomorfă, diseminată, formată din elemente ulcero-
crustoase mari, rotunde, fără bază infiltrată;
 Crustele sunt negricioase, uscate, supurate, sau ostreacee (rupia
sifilitică);
 starea generală este alterată (febră, sindrom meningeal);
 este vorba de sifilisul malign precoce, care poate fi de 2 tipuri:
- cu serologie pozitivă de la început;
- cu serologie negativă sau cu viraje şi pozitivare serologică
în cursul tratamentului.
 SIFILISUL SECUNDAR
 La nivelul mucoaselor (bucale, faringiene, laringiene,
conjunctivale, nazale, genitale, anale) sifilidele secundare
poartă numele de "plăci mucoase" şi pot coexista sau nu cu
sifilidele cutanate;
 Plăcile mucoase se deosebesc de leziunile cutanate datorită
structurii regiunii şi condiţiilor particulare de umiditate;
 Ca urmare, ele sunt, de regulă, eritematoase şi proeminente,
sunt frecvent erodate sau ulcerate şi nu dezvoltă cruste;
 Sunt foarte contagioase.
 SIFILISUL SECUNDAR
 Principalele tipuri de sifilide secundare ale mucoaselor interesează mai
mult mucoasa bucală şi genitală şi sunt:
 eritematoase, localizate în special pe palat, vălul palatin, pilieri şi amigdale,
sub forma unor pete roşii-închis, rotunde, bine delimitate. Când confluează
realizează un aspect asemănător cu al unei angine banale. Este posibilă
afectarea amigdalină cu reacţie limfadenoidă similară adenopatiei (amigdale
eritematoase, edemaţiate, de consistenţă fermă, fără febră);
 erozive, localizate mai ales pe limbă, mucoasa obrajilor, a buzelor sau pe
amigdale, sub formă de eroziuni rotund-ovalare, cu diametrul sub 1 cm, cu
contur regulat, neindurate. Culoarea poate fi roşie-vie, opalescentă sau
difteroidă. Pe faţa dorsală a limbii realizează o glosită depapilantă în plăci
multiple, aşa-numita glosită sifilitică în "plăci netede" sau în "livadă cosită",
cu plăci rotund-ovalare, bine delimitate, roşii, depapilate, netede, frecvent
confluate şi întinse pe suprafeţe mari;
 papulo-erozive (plăci mucoase propriu-zise), sunt papule erodate, de 2-3
mm până la 1 cm, care pot conflua. Sunt roşii, opaline sau alb-cenuşii
(datorită unui exsudat aderent). La nivelul limbii iau aspect de "sifilide în
pastilă". Apar mai ales la cei cu igienă locală deficitară, cu carii dentare şi
expuşi iritaţiilor cronice (alcool, tutun);
 papulo-hipertrojice, localizate de elecţie pe mucoasa genito-anaIă, dar pot
apărea şi pe limbă sau la comisura buzelor;
 SIFILISUL SECUNDAR
 Sifilidele laringiene sunt obiectivate de timbrul răguşit al
vocii, laringita şi/ sau faringita sifilitică putând să constituie
o manifestare precoce de secundarism
 Pe mucoasa genitală sifilidele îmbracă aspecte similare
celor de pe mucoasa bucală, fiind mai frecvent erozive
(roşii sau opaline), papulo-erozive, fisurare sau ulceroase,
câteodată hipertrofice (şi la ambele sexe, perianal), sub
influenţa gravidităţii sau a unei infecţii asociate
 Se localizează, la femei, la nivelul vulvei, în special pe faţa
internă a labiilor şi la nivelul infundibulului vaginal, iar la
bărbat, în şanţul balano-prepuţial şi pe gland.
 SIFILISUL SECUNDAR
 Manifestări la nivelul fanerelor sunt relativ frecvente
în perioada de secundarism
 Astfel, poate fi prezentă o alopecie necicatricială
reversibilă, fie în plăci multiple ("alopecia în
luminişuri"), fie difuză
 Alteori pot fi intereste sprâncenele, la nivelul
extremităţii lor externe ("semnul omnibuzului")
 Alopecia poate atinge uneori barba, genele şi orice altă
zonă păroasă a pielii
 Atingerea unghiilor este foarte rară, sub formă de
onixis şi perionixis sifilitic.
 SIFILISUL SECUNDAR
 Manifestările generale şi viscerale sunt discrete sau absente şi constau în:
 micropoliadenopatie precoce, interesând electiv ganglionii cervicali, suboccipitali,
epitrohleari etc. Ganglionii sunt mici, duri, mobili, nedureroşi, rezolutivi;
 paloare, astenie, insomnii, transpiraţii nocturne;
 febră moderată, preeruptivă, de tip renitent;
 mialgii, poliartralgii, nevralgii (intercostale, pe traiectul nervilor sciatici sau
al plexului brahial);
 cefalee occipitală sau hemicraniană, cu exacerbări nocturne, rebelă la antalgice;
 dureri osteocope, predominant nocturne, localizate la nivelul tibiei, claviculei,
humerusului, radiusului etc.;
 reacţie meningeală precoce, tranzitorie, discretă, care determină modificări ale LCR;
rareori apare o meningită conturată clinic cu cefalee, vărsături, redoarea cefei,
semnul Kernig prezent;
 manifestări hepatice, de regulă biologice, rareori sub forma unei hepatite cu icter
apiretic şi tulburări digestive;
 manifestări renale (proteinurie);
 manifestări oculare (irită).
 SIFILISUL TERŢIAR
 După stingerea perioadei secundare urmează o lungă etapă de linişte
aparentă, de 2-4 ani până la 30-40 ani, în cursul căreia infecţia
specifică continuă să persiste în organism, putându-se apoi
exterioriza pe plan clinic prin leziuni caracteristice profunde,
distructive, localizate, ce constituie accidentele perioadei terţiare;
 Leziunile cutaneo-mucoase din sifilisul terţiar îmbracă două forme
anatomoclinice:
- sifilide tuberculoase
- gome sifilitice.
 Sifilidele tuberculoase se prezintă ca noduli fermi, de 3-5 mm, de
culoare roşie-arămie, grupaţi în plăci sau placarde cu extindere
excentrică, realizând configuraţii inelare, arciforme sau serpiginoase
(sunt tuberculii sifilitici) în evoluţie ele ulcerează sau nu, în final
rezultând o cicatrice atrofică;
 La nivelul cicatricei nu apar tuberculi de recidivă, ci doar la periferia
leziunilor iniţiale;
 Sifilidele tuberculoase se localizează de predilecţie la nivelul
extremităţii cefalice (faţă, scalp), al toracelui posterior şi al
membrelor.
 SIFILISUL TERŢIAR
 Goma sifilitică este, de regulă, solitară şi poate interesa orice teritoriu
cutanat, dar mai frecvent faţa, scalpul şi gambele în evoluţie, ea trece
prin cele 4 stadii evolutive caracteristice gomelor, pe parcursul a 3-4 luni;
 Ulceraţia are marginile tăiate drept, de consistenţă fermă-elastică şi
fundul curat;
 Vindecarea se produce în câteva săptămâni sau luni, cu cicatrice netedă,
regulată;
 La nivelul mucoaselor leziunile terţiare interesează mai ales cavitatea
bucală şi, uneori, mucoasa nazală, mai rar cea genitală;
 Pe buze (în special cea superioară) pot fi prezente sifilide tuberculoase
(grupate sau realizând placarde infiltrati ve difuze) şi mai rar gome
difuze (infiltrat ce poate interesa toată buza, pe alocuri nodular sau
ulceros), cu posibilitatea realizării unui aspect de macrocheilită;
 Pe limbă apar gome profunde unice, situate pe faţa dorsală a limbii sau
pe marginile ei. Alteori pot apărea papulo-noduli mici, grupaţi sau
confluaţi, câteodată ulceraţi, care distrug papilele linguale şi duc la
apariţia de plăci atrofo-cicatriciale de diferite dimensiuni, cu mucoasa
depapilată, perfect netedă, albicioasă. În final, suprafaţa limbii prezintă
arii neregulate sclero-atrofo-cicatriceale care devin în timp
leucoplaziforme şi pot degenera malign.
 SIFILISUL LATENT
 Sifilisul latent încadrează cazurile de sifilis asimptomatic
din punct de vedere clinic, cu antecedente specifice sigure,
cu reacţii serologice pozitive sau parţial pozitive şi cu LCR
negativ, iar cordul şi aorta sunt normale
 Sifilisul latent poate fi:
- recent, când survine în primii 2 ani de la începutul
infecţiei; este important din punct de vedere
epidemiologic, aceşti pacienţi fiind contagioşi (prin sânge),
iar femeile pot transmite boala la urmaşi (transplacentar);
- tardiv, când survine mai târziu de 2 ani de la începutul
infecţiei
 Contagiozitatea este redusă, dar pacienţii pot dezvolta în
timp manifestări grave (cardio-vasculare sau nervoase).
 Tratamentul
 Scheme de tratament recomandate în cazul sifilisului precoce
(primar, secundar şi latent recent dobândit < 2 ani precedenţi):
 Opţiuni terapeutice de elecţie:
Benzatin-benzilpenicilină în 2 doze săptămânale a câte 2,4 mln UI
intramuscular (câte 1,2 mln UI în fiecare fesă), fiind efectuate în ziua
I-a şi a 8-a;
Procain – penicilină 600,000 UI IM, doză zilnică, 10 – 14 zile;
Benzilpenicilina 1 mln UI IM, 4 ori pe zi, 10 – 14 zile;
 Alergie la penicilină sau refuzul la tratamentul parenteral:
Doxaciclina 200 mg zilnic, timp de 14 zile;
Tetraciclina 500 mg de 4 ori pe zi, în decurs de 14 zile;
Azitromicina 500mg o dată pe zi, 10 zile;
Ceftriaxona 250 – 500mg IM o dată pe zi, 10 zile
 Tratamentul
 Scheme de tratament recomandate în cazul sifilisului latent
tardiv (dobândit > 2 ani precedenţi sau de durată neprecizată),
cardiovascular şi sifilisul gomos:
 Opţiuni terapeutice de elecţie:
Benzatin-benzilpenicilină în 3 doze săptămânale a câte 2,4 mln UI
intramuscular (câte 1,2 mln UI în fiecare fesă), fiind efectuate în
ziua I-a, 8-a şi a 15 –a zi;
Procain – penicilină 600,000 UI IM, doză zilnică, 17 – 21 zile;
Benzilpenicilina 1 mln UI IM, 4 ori pe zi, 21 zile;
 Alergie la penicilină sau refuzul la tratamentul parenteral:
Doxaciclina 200 mg zilnic, timp de 21- 28 zile;
Tetraciclina 500 mg de 4 ori pe zi, în decurs de 28 zile;
Eritromicină 500 mg de 4 ori pe zi, 28 zile