TUMORILE SISTEMULUI

HEMATOPOIETIC.

ANEMIILE
 Proliferările neoplazice ale
leucocitelor.
Proliferările neoplazice sunt cele mai
importante tulburări ale seriei
leucocitare. În funcţie de originea
celulelor tumorale, aceste boli
neoplazice pot fi împărţite în trei mari
categorii:
1. Neoplasmele limfoide, care includ
limfoamele non-Hodgkin (LNH),
limfoamele Hodgkin, leucemiile limfocitare,
precum şi neoplasmele plasmocitare şi
afecţiunele înrudite. În multe cazuri
tumorile sunt alcătuite din celule
asemănătoare limfocitelor normale aflate
într-unul din stadiile de diferenţiere,
trăsătura ce este utilizară drept criteriu
pentru clasificarea lor.
2. Neoplasmele mieloide au originea în celulele
progenitoare care dau naştere elementelor
figurate ale sângelui: granulocite, eritrocite şi
trombocite. Neoplasmele mieloide se înpart în
trei subcategorii destul de distincte: leucemii
mieloide acute, în care celulele progenitoare
imature se acumulează în măduva osoasă; boli
mieloproliferative, în care creşterea inadecvată
a producţiei de elemente figurate ale sângelui
duce la creşterea numărului celulelor sanguine;
şi sindroamele mielodisplazice, asociate în mod
caracteristic cu hematopoeza ineficientă şi
citopenie.
3. Neoplasmele histiocitare, includ leziunile
proliferative ale macrofagelor şi ale
celulelor dendritice. În aceasta caregorie,
proliferarea celulelor Langerghans
(histeocitozele cu celule Langerghans)
prezintă interes special.
Leucozele (leucemiile) –

tumori din celulele hematopoietice ale

măduvei osoase cu infiltrarea secundară a
sângelui şi altor organe.

Limfoamele –

tumori ale ţesutului limfoid, care în perioada

iniţială au caracter local, iar în evoluţie se pot
generaliza (“leucemizarea limfoamelor”).
Clasificarea leucozelor:

Leucoze acute –
proliferarea sistemică, difuză a celulelor
hematopoietice nediferenţiate şi slab
diferenţiate (blastice) = leucoze blastice.

Leucoze cronice –
proliferarea difuză a celulelor hematopoietice
diferenţiate, mature = leucoze citare;
ele au o evoluiţie relativ benignă.

Criteriul principal – gradul de maturitate a

celulelor tumorale, iar nu factorul de timp.
Particularităţile leucozelor acute:
1) hiatul leucemic – prezenţa celulelor
blastice şi a celor mature şi absenţa formelor
celulare intermediare;
2) apariţia celulelor blastice în sângele
periferic (în normă nu sunt);
3) evoluţie malignă;
4) evoluează ca o boală infecţioasă acută
(boală septică) cu sindrom hemoragic, angină
necrotică şi anemie;
5) limfadenopatie generalizată;
6) spleno- şi hepatomegalie.
 7) dureri în oase;
8) leziuni ale SNC (cefalee, greaţă, paralizii
ale nervilor).

Clasificarea leucozelor acute:

1) nediferenţiată;
2) mieloblastică;
3) limfoblastică;
4) monoblastică;
5) eritro-mieloblastică;
6) plasmoblastică;
7) megacarioblastică.
Clasificarea leucozelor cronice:
1) mielocitare:
a) leucoza mieloidă cronică (LMC);
b) eritromieloza;
c) eritremia;
d) policitemia vera;
2) limfocitare:
a) leucoza limfoidă cronică (LLC);
b) limfomatoza pielii;
c) leucozele paraproteinemice;
3) monocitare:
a) leucoza monocitară cronică;
b) histiocitoza.
Măduva osoasă în leucemia mieloidă
(“jeleu de zmeură”)
Măduva osoasă pioidă
Metaplazia mieloidă a măduvei osoase
 LLC – substituirea
difuză a ţesutului
hematopoietic cu celule
leucemice
Complicaţiile leucozelor acute:

1) anemia;

2) sindrom hemoragic, inclusiv hemoragii

în organe vital importante;

3) complicaţii infecţioase (pneumonii,

peritonită, sepsis);

4) procese necrotice şi uceroase în tractul

digestiv (angină, stomatită şi gingivită necrotică,
eroziuni şi ucere gastro-intestinale).
 Leucozele cronice
Aceste leucoze sunt diverse, însă o importanţă mai
mare printre ele o au leucoza mieloidă cronică,
limfoleucoza cronică şi boala mielomatoasă.
Leucoza mieloidă cronică(mieloza cronică) are două
stadii- monoclonală benignă şi policlonală malignă.
Primul stadiu, care decurge cîţiva ani, se
caracterizează printr-o leucocitoză neutrofilă progresivă
cu deviere până la mielocite şi promielocite, mărirea
splinei. În al doilea stadiu care durează de la trei până
la şase luni monoclonicitatea este substituită cu
policlonicitate.În consecinţă apar forme
blaste(mieloblaşti,eriroblaşti,monoblaşti şi celule blaste
nediferenţiate), numărul cărora creşte cât în măduva
oaselor,cît şi în sînge.
• Măduva oaselor plate,a epifizelor şi diafizelor
oaselor tubulare e suculentă, roşie-surie sau
surie cu aspect purulent(măduva osoasă
pioidă). La examenul microscopic se
depistează promielocite şi mielocite, precum şi
celule blaste. Sălina e mărită considerabil,
masa în unele cazuri ajungînd la 6-8 kg. Pe
secţiune roşie-vişenie, uneori cu infarcte
ischemice. Ficatul la fel este considerabil mărit,
infiltraţia leucemică se observă de obicei de a
lungul sinusoidelor, mai rar în spaţiile portale şi
în capsulă. Ganglionii limfatici la fel măriţi,moi,
de culoare roşie-surie, cu infiltraţie leucemică în
ei.
Leucoza mieloidă cronică, splenomegalie şi
hepatomegalie
Splenomegalie în LMC
Ficatul în LMC
 LMC - Infiltraţia limfoganglionului cu celule
leucemice mieloide (între foliculi; coloraţie la esterază)
 Limfoleucoza cronică se întâlneşte,de obicei, la
persoanele de vîrsta medie şi înaintată, uneori la
membrii unei familii, se dezvoltă din limfocite – B
şi se distingeprintr-o evoluţie benignă de lungă
durată. La necropsia decedaţilor se depistează –
măduva oaselor tubulare şi plate de culoare
roşie, cuporţiuni de culoare galbenă. Microscopic
se depistează focare de proliferare a celulelor
tumorale.
• Ganglionii limfatici din tot organizmul sunt
mărit considerabil în dimensiuni,
confluiază formînd pachete mari, moi sau
relativ dense. Pe secţiune sunt suculenţi,
alb-roz. Splina se măreşte pînă la 1kg.
Ficatul este mărit, dens, pe secţiune
cafeniu deschis. Infiltraţia tumorală se
produce mai cu seamă pe tractul spaţiilor
portale. Rinichii sunt măriţi, denşi, de
culoare cafenie-sură. Infiltraţia leucemică
poate fi atât de pronunţată, încât structura
rinichilor pe secţiune nu se determină.
LLC – hiperplazia limfoganglionilor periaortali
Ganglioni limfatici în leucoza limfoidă cronică
Splina în leucoza limfoidă cronică
 Hiperplazia foliculilor
limfatici intestinali în
leucoza limfoidă cronică
Eroziuni/ulcere gastrice în leucoză
 Hiperplazia timusului şi a
limfoganglionilor mediastinali în leucoza
limfoidă, hemoragii punctiforme
Ficatul în leucoza limfocitară
LLC – infiltraţia leucemică a tractelor portale
LLC – infiltraţia leucemică a tractelor portale
 LLC – infiltraţia măduvei osoase cu celule
leucemice limfoide (celulele mieloide pozitive la esterază)
LLC – infiltraţia măduvei osoase cu
celule leucemice limfoide
 Mielomul multiplu este unul dintre cele mai
frecvente neoplasme limfoide, el afectează în
principal măduva osoasă şi se asociază de
obicei cu leziuni litice în tot sistemul scheletic.se
mamanifestă de obicei prin leziuni scheletice
distructive şi multifocare, care interesează cel
mai adesea coloana vertebrală, coastele,
craniul, oasele pelvisului, femurul, clavicula şi
scapula.In general, leziunele debutează în
cavitatea madulară, erodează osul trabecular
distrug progresiv osul cortical. Acest proces
distructiv conduce la fracturi patologice, cel mai
frecvent ale coloanei vertebrale sau femurului.
• Leziunele osoase prezintă de obicei
aspect de “mâncat de molii” şi au
diametrul de 1-4cm, dar în unele cazuri
poate exista demineralizare difuză a
scheletului. Examinarea microscopică a
măduvei osoase arată un număr crescut
de plasmocite de obicei peste 30% din
celularitate. Celulele mielomatoase pot fi
asemănătoare cu plasmocitele normale,
dar de obicei au nucleolii proeminenţi sau
incluzii citoplasmatice anormale care
conţin imunoglobuline.
• Odată cu progresia bolii, plasmocitele
infiltrează splina, ficatul, rinichii, plămînii,
ganglionii limfatici şi alte ţesuturi moi, iar în
stadiile terminale boala prezintă tablou
leucemic. Caracteristicele clinico-
morfologice ale mielomului multiplu pot fi
rezumate după cum urmează – durerea
osoasă, hipercalcemia
secundarărezorbţiei osoase, anemia
cauzată de înlocuirea măduvei cu celule
tumorale, infecţii secundare cu bacterii,
insuficienţă renală, amiloidoza secundară.
Mielom multiplu
 Mielom cu noduli
tumorali în vertebre
 Plasmocitom
(reacţie imunohistochimică
pentru lanţurile uşoare ale IgG)

↑
Plasmocitom
(celule tumorale de origine
plasmocitară)
Rinichi mielomatos şi rinichi normal
Rinichi mielomatos, cilindri proteici în lumenul tubilor
Mielom extramedular (unghiul ileocecal şi
ficatul)
Clasificarea limfoamelor:

1) Hodgkin (hodgkiniene) ~15-30% din

numărul total al limfoamelor, mai frecvent din
limfocite B;

2) nonHodgkin (nehodgkiniene) – din

celule B ~65% şi din celule T.
Limfomul Hodgkin Limfomul nonHodgkin
mai frevent un singur mai frcevent mai multe
grup de l/g cervicali, grupuri de l/g periferici
mediastinali sau
paraaortali
rar se afectează l/g de obicei sunt implicaţi
mezenteriali şi inelul l/g mezenteriali şi inelul
faringian faringian
procesul se extinde prin nu se extinde prin
continuitate continuitate
nu este caracteristică sunt caracterictice
localizarea extranodală leziunile extranodale (în
(extraganglionară). afara l/g).
Limfomul Hodgkin

Mai frecvent la tineri de ~ 30 ani, clinic – febră

şi intoxicaţie.

În toate cazurile se afectează primar l/g

(cervicali, supraclaviculari, axilari,
mediastinali, inghinali),
iar ulterior – splina (65-80%), ficatul, măduva
osoasă.
Formele clinico-anatomice:
- forma izolată – un singur grup de l/g;
- forma generalizată – câteva grupuri de
l/g şi splina.

L/g aderă unul la altul, formând pachete,

conglomerate.

Splina mărită până la 1 kg, cu aspect pestriţ –

splină “porfir” datorită asocierii focarelor de
proliferare tumorală, inflamaţie, necroză
cazeoasă şi scleroză.
Microscopic –

noduli din celule tumorale specifice –

Reed-Sternberg, Hodgkin şi celule lacunare,
înconjurate de infiltrat inflamator din
limfocite, eozinofile, plasmocite, leucocite
neutrofile.

Celulele Reed-Sternberg bi- sau

multinucleate sunt patognomice pentru LH,
provin din limfocite.
Clasificarea histologică a limfomului
Hodgkin:
a) cu predominanţă limfocitară (mai frecvent
l/g cervicali)
b) nodular-sclerozantă (65-70%, mai
frecvent l/g supraclaviculari şi mediastinali)
c) cu celularitate mixtă (20-25%, mai
frecvent l/g cervicali şi paraaortali)
d) cu depleţie limfocitară (la pacienţi de 70-
80 ani).
Ganglion limfatic în limfomul Hodgkin
(suprafaţa nodulară)
Limfom
malign
Splina “porfir” în
limfom Hodgkin
 Celulă
Reed-Sternberg
Celulă Hodgkin
Celule lacunare
Limfom Hodgkin, forma nodulară sclerozantă
Limfom Hodgkin, forma cu celularitate mixtă
Limfoamele nonHodgkin:
a) nodular;
b) difuz.

După gradul de malignitate:

a) cu malignitate joasă (proliferează
limfocitele);
b) cu malignitate înaltă (proliferează
limfoblaştii).

65% - afectarea limfoganglionilor,

35% - leziuni extraganglionare (tractul
digestiv, ficatul, plămânii, faringele).
Procesul tumoral debutează în diferite zone
ale limfoganglionilor, de ex.:
limfomul folicular – în zonele B,
limfocitar – în zonele marginală şi medulară,
limfoblastic – în zonele paracorticale.

65% provin din limfocitele B,

15% - din limfocitele T.

Cea mai frecventă formă de limfom NH este

limfomul folicular
Stadiile limfoamelor nonHodgkiniene:

I - afectarea unui grup de l/g dintr-o singură

zonă;

II - afectarea a 2 sau mai multe grupuri de l/g

dar de aceeaşi parte a diafragmei;

III – afectarea a 2 sau mai multe grupuri de l/g

de ambele părţi ale diafragmei;

IV – focare multiple diseminate

extraganglionare.
Limfom nonHodgkin (din limfocite B)
Limfom malign nonHodgkin
Limfoganglioni în limfom malign difuz
Limfoganglion în
limfom malign
nodular
 B-limfom
(zona ileocecală)
Splina în limfom malign
Limfom folicular
Complicaţii - boli infecţioase,

în limfoame din celule B - infecţii bacteriene,

în limfoame din celule T – infecţii virale,

micobacteriene şi micotioce.
Tulburările ale seriei eritrocitare
• Tulburările seriei eritrocitare pot conduce
la anemie, sau mai rar la policitemie (o
creştere a numărului hematiilor cunoscută
şi sub numele de eritrocitoză).
• Anemia este difinită ca o scădere a
capacităţii sângelui de a transporta
oxigenul determinată de reducerea masei
de eritrocite.
• Anemia poate fi cauzată de hemoragie,
destrugere excesivă sau producţie scăzută
a hematiilor. Aceste mecanisme servesc
ca bază clasificării anemiilor.
 Anemia pri pierdere de sânge
• În n cazul pierderii acute de sânge care
depăşeşte 20% din volumul sanguin,
pericolul imediat este şocul hipovolemic şi
nu anemia. Dacă pacientul supraveţueşte,
hemodiluţia începe imediat şi devine
maximă în 2-3 zile; doar în acest moment
se poate aprecia severitatea pierderii de
eritrocite.
• Anemia este normocitară şi normocromă.
Recuperarea după o anemie prin pierdere
de sânge este grăbită de creşterea
compensatorie a nivelului eritropoietinei
care va stimula intensificarea producţiei de
hematii şi reticulocite într-un interval de
5-7 zile.
• În cazul unei pierderi cronice de sânge,
depozitele de fier se vor epuiza treptat.
Fierul este un element esenţial pentru
sinteza hemoglobinei şi pentru
eritropoieză, iar deficitul va conduce la
anemie cronică prin subproducţie. Anemia
feriptivă se poate instala şi în alte
circumstanţe clinice (rezecţie de intestin).
 Anemii hemolitice
1. Sferocitoză eriditară
2. Siclemia
3. Talasemiile
4. Deficitul de glucozo-6-fosfat
dehidrogenază(G6PD)
5. Anemiile hemolitice autoimune
6. Malaria
Anemii pri deficit al eritropoezei
1. Anemia feriprivă
2. Anemia din boli cronice
3. Anemia megaloblastică
4. Anemia aplastică
5. Anemia mieloftizică