Indicatori ai abuzului sexual

Indicatori medicali
Indicatorii care arată cu mare probabilitate producerea unui abuz sexual pot să
apară de regulă după vârsta de 10 ani:
 sarcina;
 bolile venerice;
 ruperea himenului;
 distrugerea sfincterului anal;
 fisurile anale.
Indicatori care pot sugera un abuz sexual, însă cu un grad mai redus de
certitudine:
 eritem vaginal;
 vulvovaginită;
 infecţie cronică a tractului urinar;
 eritem perianal;
 dilatare anală;
 gonoree faringeală.
Indicatori psihosociali (Friedrich -1991)
1. Indicatori sexuali
a. Indicatori sexuali pentru copiii până la 10 ani
 cunoştinţe sexuale precoce;
 desenare de organe sexuale;
 agresare sexuală a copiilor mai mici (reprezentând o identificare cu
agresorul);
 realizare de invitaţii sexuale sau gesturi cu o conotaţie sexuală faţă de
persoanele mature;
 implicare în interacţiuni sexuale cu animale sau jucării;
 masturbare excesivă (de mai multe ori pe zi, nu se opreşte când cineva îl
vede etc.).
b. Indicatori sexuali pentru adolescenţi
 promiscuitate sexuală la fete;
 prostituţie;
 victimizarea sexuală de către persoane care nu sunt membri ai familiei.
c. Indicatori sexuali cu înaltă probabilitate indiferent de vârstă
Atunci când un copil afirmă că este sau că a fost abuzat sexual există o mare
probabilitate ca acesta să spună adevărul, numai 1-5% dintre copiii care au
raportat un abuz sexual au minţit.
2. Indicatori comportamentali nonsexuali
a. Indicatori comportamentali nonsexuali pentru copiii până la 10 ani
 tulburări de somn; enurezis;
 comportament regresiv (nevoia de a lua un obiect tranziţional la şcoală);
 comportament auto-distructiv;
 impulsivitate, dificultăţi de concentrare;
 refuzul de a rămâne singur;
 frică faţă de o anumită persoană (posibil abuzatorul) sau faţă de un anume tip
de persoane;
 cruzism faţă de animale (la băieţi);
 pseudomaturitate în familie.
b. Indicatori comportamentali nonsexuali în adolescenţă
 tulburări alimentare (anorexie, bulimie);
 fugă de acasă; abuz de substanţe;
 comportament auto-distructiv: gesturi suicidare, auto-mutilări;
 delincvenţă;depresie.
c. Indicatori comportamentali nonsexuali indiferent de vârstă
 probleme legate de copiii de aceeaşi vârstă;
 dificultăţi şcolare;
 schimbări notabile neaşteptate în comportament.
Investigarea abuzului sexual
1. Date obţinute de la persoana de referinţă
 Investigaţia începe prin adunarea informaţiilor de la persoana
care a raportat situaţia de abuz, urmărindu-se ce a spus sau
făcut copilul care să indice o situaţie de abuz, care a fost
reacţia referentului faţă de aceste informaţii şi ce alte date
deţine care să ajute la clarificarea situaţiei.

2. Intervievarea copilului
Înainte de începerea interviului trebuie stabilite clar următoarele
aspecte:
 unde se va desfăşura interviul;
 cine va fi prezent;
 ce informaţii din interviu vor fi înregistrate;
 câte interviuri vor fi necesare.
 Locul de desfăşurare trebui să fie perceput de
către copil ca un loc sigur. Poate să fie realizat la
şcoală, în cabinetul terapeutului, dar nu în locuinţa
copilului. De regulă, încăperea este echipată cu o
oglindă, pentru ca interviul să poată fi urmărit de
echipa de specialişti, fiind înregistrat.

 Este indicat ca interviul copilului să se desfăşoare

înaintea interviului părinţilor. Raţionamentul este că
anumite comportamente ale copilului pot să
sugereze prezenţa abuzului sexual şi acest lucru
poate fi folosit ulterior în interviul cu adulţii.
 Dacă există mai mulţi copii în familie trebuie să
fie şi aceştia intervievaţi, întrucât pot fi la rândul
lor victime ale abuzului sau pot fi martori. Este
indicat să fie intervievaţi separat înainte (pentru
că împreună poate exista riscul de a nu divulga
secretul familial) şi apoi în grup (pentru a urmări
interacţiunile dintre ei).

 În această parte a interviului i se comunică

copilului motivul pentru care este intervievat (în
funcţie de vârsta acestuia), modul în care vor fi
folosite informaţiile obţinute. De asemenea dacă
sunt specialişti în spatele oglinzii copilul sau
adolescentul este informat despre acest aspect.
 Modul de utilizare a întrebărilor
în intervievarea copiilor presupuşi ca victime ale abuzului
sexual (K. Coulborn Faller)
 A. Generale: Ştii de ce ai venit să mă vezi astăzi?
 B. Focusate: Cum este când rămâi singur cu tatăl tău? Ce se
întâmplă atunci când te îngrijeşte? Cum se joaca cu tine?
 C. Cu alegere multiplă: Ţi-a spus ceva să spui sau să nu spui? Ai
avut hainele pe tine sau ai fost dezbrăcat sau ai avut numai
anumite hainele pe tine şi altele nu?
 D. Întrebări Da-Nu: Ţi-a spus să nu spui? Ai avut hainele date jos?
 E. Întrebări primare: Ţi-a dat hainele jos, nu-i aşa?
Gradul de incredere in raspunsul copilului scade de la A la E.
La întrebările generale copiii răspund cu dificultate, iar întrebările
primare nu se folosesc cu cei mici, deoarece sunt agresive. Este
indicată folosirea mai multor întrebări deschise deoarece gradul de
credibilitate, de încredere în răspunsurile obţinute este mai mare.
3. Examinarea medicală
Se recomandă examinarea, însă nu la început, ci după mai multe şedinţe
cu persoana abuzată, exceptând cazurile când abuzul a avut loc recent
şi se ridică problema unei boli sau a sarcinii.
4. Interviul cu părintele care nu este abuzator
Interviul cu mama are următoarele scopuri:
 de a aduna informaţii adiţionale despre probabilitatea unui abuz sexual;
 de a determina dacă mama este suportivă şi protectivă faţă de victimă;
 în anumite situaţii, de a verifica dacă mama are vreun rol în a-l
determina pe copil să se supună abuzului sexual;
 de a înţelege cauzele sau dinamica primară a abuzului sexual.
 de a stabili calitatea relaţiei cu copilul, care poate fi pozitivă,
ambivalentă sau negativă;
 de a stabili nivelul de dependenţă al mamei faţă de abuzator;
 de a determina abilitatea mamei de a proteja victima, chiar dacă are
sau nu incertitudini faţă de veridicitatea datelor legate de abuzul sexual.
 Majoritatea mamelor confruntate cu această
situaţie neagă posibilitatea comiterii unui abuz
sexual, dar este importantă motivaţia: „este
imposibil pentru că eu sunt aproape tot timpul cu
el” sau „copilul minte foarte des”.
 Scopul principal al interviului este de a determina
dacă mama este capabilă să ofere suport
copilului.
 O situaţie specială apare atunci când cei doi
părinţi sunt în divorţ sau separaţi şi se luptă
pentru custodia copilului. S-a constatat că în
asemenea cazuri 50-75% dintre acuzaţiile aduse
de mamă contra soţului sunt false.
Interviul cu părintele care nu este abuzator (mama)
INFORMAŢII
 Istoric legat de abuz fizic, neglijare: potenţial pentru
probleme legate de parentalitate
 Istoric legat de abuzul sexual: posibilă orientare de a alege
un abuzator ca partener, dificultăţi în perceperea riscului
pentru copii, propensiune de a exagera şi de a percepe
riscul atunci când nu este prezent
 Modul de viaţă actual: alte potenţiale victime, existenţa unui
suport social, gradul de independenţă faţă de abuzator
 Istoricul educaţiei şi al locurilor de muncă: abilitatea de a fi
independentă faţă de abuzator, de a se susţine singură pe
ea şi pe copii
 Parentalitatea: Capacitatea de a prevedea nevoile copilului,
incluzând hrănirea şi protecţia; percepţia victimei;
evidenţierea rolului de copil parentificat
 Disciplină: posibil punitivă, abuzivă sau tratament
neglijent; posibilitatea ca victima să fie „ţap
ispăşitor”
 Relaţia cu partenerul: posibile pattern-uri privind
alegerea unui partener exploziv, abuziv,
dominant sau dependent; abilitatea de a vedea
mai importante nevoile copilului decât ale
partenerului sau decât ale ei faţă de partener
 Istoric sexual: pattern-uri posibile care să indice
exploatarea sexuală, promiscuitate; anumite
comportamente sexuale ale abuzatorului care ar
putea ajuta la înţelegerea dinamicii abuzului
sexual
 Abuzul de substanţe: Posibil risc pentru ca mama
să nu poată fi independentă sau să nu îşi poată
exercita rolul de părinte
 Boli psihice: posibil risc pentru a nu putea asigura
protecţia copilului sau pentru a-l putea înţelege
 Retardare mintală: posibil risc de a nu putea fi
independentă, de a nu fi un bun părinte, de a nu
îşi putea proteja copilul
 Istoric delincvenţial: modul general de funcţionare
 Abuz sexual: modul în care înţelege agresorul,
vina pentru abuzul sexual
5. Interviul cu abuzatorul
Se urmăresc aspecte legate de calitatea relaţiilor dintre abuzator
şi victimă, ceilalţi membri ai familiei, se urmăreşte determinarea
cauzelor care au dus la abuz. Informaţiile culese de la
potenţialul abuzator trebuie analizate în contextul în care
acesta are tot interesul să denatureze adevărul, de multe ori
afirmând că este vorba despre o minciună a copilului, o
greşeală, că acesta ar avea tulburări emoţionale. Nu trebuie să
negăm posibilitatea ca potenţialul agresor să spună adevărul.
INFORMAŢII
 Istoric legat de abuz fizic, neglijare: potenţial pentru
deficite referitoare la aptitudinea de a îngriji, lipsă de
empatie faţă de victimă
 Istoric legat de abuzul sexual: propensivitate pentru a
deveni un abuzator sexual
 Modul de viaţă actual: siguranţa victimei, alte potenţiale
victime
 Istoricul educaţiei şi al locurilor de muncă: probleme
legate de controlul impulsurilor, controlul problemelor
(schimbări frecvente ale locului de muncă) şi accesul la
potenţiale victime
 Parentalitatea: abilitatea de a oferi o îngrijire adecvată
vs. inadecvată, investire în copii, distorsiuni în viziunea
asupra copiilor
 Disciplină: posibil comportament abuziv fizic sau psihic,
reacţii impulsive, expectaţii nerealiste faţă de copii,
blamarea copilului victimizat
 Relaţia cu partenerul: posibilă relaţie abuzivă sau
serioase probleme în trecut sau în prezent cu partenerul,
factori care ar putea sugera un abuz sexual
 Istoric sexual: posibilitatea existenţei pedofiliei, devianţe
sexuale, nivelul experienţei sexuale, cunoştinţe şi
credinţe despre sex
 Abuzul de substanţe: folosirea unor substanţe cu efect
dezinhibator în activitatea sexuală cu victima, utilizarea
unor substanţe pentru a face faţă vinei privitoare la abuzul
sexual, legătura între consumul de substanţe şi activitatea
infracţională
 Boli psihice: potenţial pentru a folosi un sistem iluzoriu
care să justifice activitatea sexuală cu victima
 Retardare mintală: potenţială sursă de probleme
referitoare la controlul impulsurilor, blocaj în alte aspecte
ale vieţii
 Istoric delincvenţial: infracţiuni sexuale
 Abuz sexual: posibile confesiuni referitoare la alte situaţii
incriminatorii, propensivitatea de a blama victima, nivelul
de responsabilitatea asumat vizavi de situaţia de abuz
Riscuri la care poate fi supus copilul acasă:
 riscul de a fi supus unui alt abuz sexual;
 riscul de a fi supus unui abuz fizic;
 riscul de a fi supus unei maltratări emoţionale (cel mai frecvent):
 copilul nu este crezut de către mamă, fraţi sau surori sau alţi
membri ai familiei extinse;
 copilul poate fi învinovăţit pentru abuzul sexual: a avut un
comportament seductiv;
 copilul poate fi rejectat de către familie: mama este supărată, iar
copilul crede că este aşa din cauză că şi-a pierdut soţul şi ar fi
vina lui;
 copilul poate fi blamat pentru consecinţele divulgării secretului:
din cauza sa tatăl va trebui să părăsească locuinţa, îşi va pierde
locul de muncă, va face închisoare, mama va trebui să
divorţeze şi lumea va vorbi despre acest lucru;
 copilul poate fi forţat să retracteze ce a spus.
Strategii de tratament
Tipul 1. Evaluarea pozitivă pentru părinte non-abuzator şi
pentru cel abuzator
 Plan pentru reunificarea familială
 Intervenţia terapeutică decisivă va fi terapia familială
 Reducerea riscului ca abuzatorul să abuzeze din nou prin tratament şi separare
(părintele abuzator este mutat de acasă);
 Terapie cu părintele non-abuzator şi cu copilul sau copiii;
 Terapie familială şi/sau de cuplu;
 Reunirea familiei.

Tipul 2. Evaluarea pozitivă pentru părintele non-abuzator şi

negativă pentru abuzator
 Separarea abuzatorului de familie
 Tratament individual pentru copil;
 Tratament individual pentru părintele care nu este abuzator;

 Terapie pentru copil şi părintele non-abuzator .

Tipul 3. Evaluarea negativă pentru părintele non-abuzator şi
pozitivă pentru abuzator
 Plasarea temporară a copilului
 Terapie pentru fiecare părinte
 Terapie de cuplu;
 Terapie cu părintele care nu este abuzator şi cu copilul;
 Terapie cu părintele abuzator şi copilul; dacă aceasta are succes:
 Terapie de familie;
 Reunificare graduală.

Tipul 4. Evaluare negativă pentru ambii părinţi

 Mutarea permanentă a copilului
 Decăderea din drepturi parentale pentru ambii părinţi
 Terapie pentru copil
 Terapie pentru cei care vor îngriji copilul şi pentru copil.
Protecţia copilului trebuie asigurată:
 împotriva violenţei (fizice, psihologice, verbale,
instituţionale);
 împotriva atingerii aduse integrităţii (fizice, psihologice,
sociale, culturale);
 împotriva exploatării (prin muncă, sexuală, emoţională).

Actorii protecţiei unui copil sunt:

 familia;
 comunitatea lărgită;
 statul şi serviciile publice;
 comunitatea internaţională (Convenţii);
 ceilalţi copii;
 copilul însuşi.
Copiii victime au dificultăţi de exprimare deoarece:

 sunt stânjeniţi sau se tem;

 se simt vinovaţi;
 se simt „anormali”;
 nu vor să-l vorbească de rău pe abuzator (loialitate);
 se tem de abuzator care i-a ameninţat dacă vorbesc;
 se tem să nu fie pedepsiţi
 se simt din punct de vedere psihologic singuri şi/sau
marginalizaţi în plan şcolar;
 au dificultăţi de comunicare (emotivitate);
 se tem că nu vor fi crezuţi;
 au fost deja victimele abuzului.
Unul dintre principalele motive care face dificilă identificarea
abuzatorilor este prezenţa unui stereotip în legătură cu aceştia.
Stereotip
 sunt personaje bizare
 sunt oameni în vârstă, „decadenţi”
 sunt străini, necunoscuţi
 abuzatorii au fost abuzaţi în copilărie
 nu sunt niciodată femei
Realitate
 sunt persoane care par „normale”, sunt oameni „de bine”, nu
neapărat „monştrii”
 există la fel de mulţi abuzatori printre adulţi şi adulţii tineri
 cea mai mare parte din copiii abuzaţi îşi cunosc perfect
abuzatorii
 nu toţi copiii abuzaţi au devenit adulţi abuzatori
 şi femeile abuzează minori
Abuzatorii:
 „ţintesc” victimele prin atracţia şi sentimentul de
securitate pe care le inspiră copiii;
 îşi premeditează, îşi planifică apropierea şi actele,
adeseori pe o perioadă lungă;
 creează un climat de încredere printre adulţii apropiaţi
copilului (părinţi, fraţi, surori), pentru a crea situaţii în care
se vor găsi singuri cu copilul;
 îşi înscriu strategia pe lungă durată: atenţia şi urmărirea
copilului continuă dincolo de actele de abuz sexual
asupra copilului, prin cadouri şi alte avantaje materiale;
 dovedesc, în cursul anchetelor, disonanţe cognitive: „nu-i
nimic rău în asta” etc.
 un abuzat nu este niciodată „singur”: adeseori mai mulţi
copii sunt abuzaţi de aceiaşi persoană.
Abuzatorii au tendinţa să se ataşeze de un
anume tip de copii:
 copil docil, inocent, care acordă încrederea
în mod spontan;
 copil lipsit de încredere în el însuşi;
 copil care are dificultăţi de comunicare (fără
prieteni);
 copil scund, cu aparenţă fragilă;
 copil cu dizabilităţi;
 copil defavorizat social (sărăcie, familie
dezorganizată);
 copil deja abuzat.
Exerciţiu

 Identificaţi în situaţia vizionată

indicatorii specifici abuzului sexual:
medicali, psihosociali (sexuali şi non-
sexuali)
Abuzul sexual intrafamilial
Abuzurile sexuale intrafamiliale se produc de
regulă într-un climat de teroare şi violenţă, dar
se poate să survină în cadrul unor interacţiuni,
în care presiunea exercitată asupra persoanei
abuzate este greu de evidenţiat, vorbind în
acest caz de seducerea abuzatului de
abuzator.
Profilul familiei sau al cuplului
 familii multiparentale, formate prin remariaj, în
care legăturile părinţi – copii nu sunt naturale,
abuzul sexual fiind posibil prin depăşirea
graniţelor intergeneraţionale;
 în interiorul familiilor există un context care
permite ca interdicţia incestului să fie mai puţin
pregnantă, sentimentele ambivalente prea puţin
reprimate (de exemplu, relaţia mamă-fiu
tulburată de gelozia partenerului mamei);
 familii monoparentale, când există o absenţă
reală a mamei, fiica substituind-o;
 în anumite familii aparent normale, în care incestul
este foarte greu de depistat, datorită unei loialităţi
puternice a familiei şi a dorinţei lor de a păstra
secretul, la care se adaugă o puternică dominare a
familiei de către tatăl, care este abuzatorul; mama se
comportă ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, iar dacă
situaţia este descoperită, de cele mai multe ori, ea
rămâne fidelă soţului şi nu își crede fiica;
 în toate familiile în care există abuz sexual apare
interdicţia de a vorbi despre acest aspect, secretul
fiind şi mai bine păstrat dacă este acompaniat de
violenţă fizică;
 de obicei cuplul conjugal are o slabă activitate
conjugală, iar incestul apare ca un consens implicit al
celor doi parteneri.
Profilul mamei
 în plan social, multe dintre aceste femei sunt
mame extenuate, epuizate, uneori deprimate;
 majoritatea au o atitudine ambivalentă faţă de
abuz, principala cauză fiind teama de a nu-şi
strica relaţia cu partenerul, sau datorită unor
dificultăţi de ordin material care ar putea să apară
şi care ar strica falsul echilibru al familiei.
Păstrarea secretului serveşte la protejarea
acestei imagini în exterior şi aceasta implică ca
mama să fie oarbă şi surdă la ceea ce se petrece
în interior
 operează o selecţie automatică asupra
percepţiei evenimentelor familiale,
acompaniată de o gândire reducţionistă (de
exemplu, faptul că tatăl se închide cu fata
în baie este un detaliu pe care nu îl
înregistrează, de aceea când fiica spune că
ea a vorbit despre ce se întâmpla, mama
nu își aminteşte, pentru că nu o asculta);
 discursul mamei este de tip omnijustificativ;
este un discurs de apărare şi de
supravieţuire, destinat pentru a para
atacurile: „eram prea ocupată…..”, „nu mi-
am putut imagina…..”.
Profilul copilului victimă
 vârsta medie a copiilor abuzaţi este de 12-13 ani,
atingerile cu conotaţie sexuală survin în jurul vârstei de
7-8 ani;
 datorită relaţiei de abuz şi a secretului pe care îl
ascunde, copilul nu poate stabili relaţii de prietenie
profundă şi de încredere cu cei de vârste apropiate;
 unii adolescenţi îşi imaginează că ruşinea este înscrisă
pe faţa lor şi nimeni nu-I poate nici ajuta şi nici înţelege;
 în interiorul familiei, copilul are o poziţie dublă: este cel
sacrificat, dar este cel care are o poziţie privilegiată în
raport cu tatăl abuzator. Rolul care i se atribuie este cel
de salvator al familiei prin acceptarea sa şi prin
păstrarea secretului („dacă vei vorbi, mama se va
sinucide”);
 victimele sunt private de copilărie,
acceptând sacrificiul printr-o culpabilitate
vizavi de familie şi maturizându-se forţat;
ele sunt purtătoare ale secretului, ruşinii,
culpabilităţii (fiica cea mai mare este
abuzată şi faptul că abuzul trece şi la
celelalte surori poate fi declanşatorul
denunţului, deoarece rolul fetei, de a le
proteja pe surori, a încetat)
 foarte des par simptome psihosomatice,
legate de angoasă: frică de a fi atinse,
claustrofobie, coşmaruri nocturne, enurezis,
tentative de suicid, anorexie;
 apar simptome psihologice, precum: oboseală,
dificultăţi de concentrare, comportamente
neconvenţionale, repliere pe sine, blocaj,
dezinteres, tulburări de memorie;
 pot fi reperate conduite erotizate în contextul
familial sau şcolar: seducţii caricaturale,
provocarea adultului, exhibiţionism, jocuri
sexuale, toate acestea indicând abuzul, care este
trăit traumatic şi confuz de către victimă;
 toate aceste simptome enumerate, pe care le
prezintă victima unui abuz sexual semnalează
mediului exterior că persoana a fost atinsă în
integritatea sa fizică şi psihică şi în ceea ce
priveşte imaginea sa corporală.