Omuciderile

Partea a II-a
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 Așa cum am arătat la prezentarea introductivă a infracțiunilor de
omucidere, pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii de omor
nu interesează mobilul sau scopul urmărit de făptuitor.
 Nu este admisă uciderea unei persoane nici expuse unei morţi
iminente, pentru a-i curma suferinţele şi a-i produce o moarte
uşoară (eutanasie). Oricare ar fi starea sănătăţii sale, viaţa
persoanei este apreciată ca intangililă. De aceea, uciderea unei
persoane, chiar din milă pentru aceasta şi pentru a-i produce o
moarte fără dureri, păstrează caracterul penal al faptei.
 Legea penală în vigoare nu admite existenţa vreunui mobil
justificativ, dar consideră ca variantă atenuată a omorului
infracțiunea de ucidere la cererea victimei, căreia îi atribuie
consecințe diferite față de omor.

 Art. 190. - Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă
şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente
şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 Astfel, Codul penal în vigoare reincriminează ca variantă
atenuată a omorului (așa cum procedase în cazul C.p. 1936)
uciderea la cerea victimei ca fiind fapta celui care ucide
victima la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
acesteia, victimă care suferea de o boală incurabilă sau de o
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe
permanente şi greu de suportat.
 Se observă faptul că legiuitorul a evitat utilizarea termenului
de „omor” deși este vorba tot despre o omucidere
intenționată, aceasta pentru a atrage atenția asupra faptului
că faptei i se atribuie un grad de pericol mult mai redus
datorită mobilului și împrejurărilor în care omorul este
săvârșit.
 Se reține statutul special al subiectului pasiv, acesta fiind o
persoană suferindă care cere să-i fie suprimată viața de către
subiectul activ.
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 În cadrul conținutului constitutiv al acestei infracțiuni trebuie
menționată ca situație premisă existența stării de boală a
victimei, care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate
gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi
greu de suportat.
 Deși legea cere ca numai starea de infirmitate să fie „atestată
medical”, apreciem că și diagnosticul unei boli incurabile trebuie
pus tot de către medicul specialist. Mai mult, însăși noțiunea de
„boală incurabilă” va suscita dispute întrucât boli precum
cancerul (considerat de mii de ani ca o boală incurabilă) sunt azi
apreciate în multe situații ca fiind boli cronice și nu neapărat boli
incurabile în toate formele lor de manifestare. De asemenea,
reumatismul articular acut este, în anumite forme, o boală
incurabilă și invalidantă, dar este greu de apreciat că ar putea
justifica în orice situație uciderea victimei ca fiind o variantă
atenuată a omorului.
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 Există și alte boli „incurabile” și invalidante, cum ar fi lupusul
eritematos, dermatitele de contact, alergiile etc., dar ar fi
foarte greu de acceptat că, deși diagnosticate, acestea ar
justifica o ucidere la cerea victimei. De asemenea, cerința
legală ca boala incurabilă sau infirmitatea gravă să fie
cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat va
putea fi cu greu îndeplinită dacă organul judiciar va considera
că varietatea și disponibilitatea analgezicelor este atât de
mare încât nu se poate spune, la nivelul actual de dezvoltare
a industriei farmaceutice, că un bolnav este vreodată într-o
asemenea stare de suferință. În schimb, indisponibilitatea
pentru victimă a acestor medicamente, din orice motiv
neimputabil făptuitorului, ar putea conduce la încadrarea
faptei în ucidere la cererea victimei.
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 Elementul material al laturii obiective constă într-o
acțiune de suprimare a vieții victimei sau într-o inacțiune
care are același rezultat. Modalitățile de realizare nu sunt
limitate decât de necesitatea de a nu se provoca alte
suferințe victimei, astfel că nu se poate accepta orice
mod de suprimare a vieții victimei.
 Există o cerință-condiție esențială atașată laturii
obiective: fapta să fie comisă numai la cererea
explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei.
 Cererile explicite presupun ca victima să formuleze
solicitări de a fi ucisă elaborate în mod clar, neechivoc.
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 Cererea serioasă presupune un context sobru și un ton
adecvat subiectului, nu vorbe aruncate „în glumă”.
 Caracterul conștient al cererilor reiese din formularea lor
în fazele de slăbire a durerilor (nu „la disperare”, adică în
fazele de dureri acute).
 Caracterul repetat al cererilor presupune ca rugămințile
să fie stăruitoare și formulate numai în stare de luciditate
(nu când victima este sub influența marcantă a
analgezicelor, dintre care unele pot afecta psihicul
victimei).
 Urmarea imediată constă în decesul victimei.
 Legătura de cauzalitate, ca la toate infracțiunile contra
vieții, trebuie dovedită de organul judiciar.
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 Din punct de vedere al laturii subiective, elementul
subiectiv este caracterizat de vinovăția sub forma
intenției (directe sau indirecte), dar și de un mobil, acela
de milă, compasiune, empatie, dorință de a curma
suferințele victimei.
 Tentativa nu este incriminată, iar participația penală este
posibilă sub toate formele.
 Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5
ani, adică aceleași limite de pedeapsă ca pentru uciderea
din culpă în forma simplă (art. 192 alin. 1 C.p.).
 Competența de judecată în primă instanță aparține
tribunalului.
 Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.)
 Trebuie precizat că, deși textul apare ca deosebit de limitativ,
practica judiciară ar trebui să dea efect acestui text
incriminator fără a se merge pe o interpretare restrictivă care
ar conduce la încadrarea ca omor calificat a cvasi-totalității
faptelor de ucidere la cererea victimei.
 Cerința legală ca cererea victimei să fie „explicită, serioasă,
conştientă şi repetată” pare a intra în contradicție cu situații
ca „boală incurabilă ... cauzatoare de suferinţe permanente şi
greu de suportat”. Poate fi „serioasă” și „conștientă” o
persoană afectată de o boală incurabilă sau de o infirmitate
gravă atestată medical? Se poate reține și o infirmitate psihică
sau doar una fizică? Există și suferințe „ușor de suportat” (din
moment ce legea pretinde „suferințe permanente și greu de
suportat”)?
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C.p.)
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii este fapta
persoanei care a determinat sau a ajutat pe o altă
persoană să se sinucidă, dacă sinuciderea ori încercarea
de sinucidere a avut loc.
 Deşi sinuciderea nu este incriminată de legea penală
română, fiindcă prin ridicarea propriei vieţi nu se creează
un raport juridic de conflict, determinarea unei persoane
să se sinucidă sau ajutarea ei să facă acest gest
reprezintă fapte periculoase care apar ca adevărate
contribuţii la ridicarea vieţii unei persoane. De aceea
aceste fapte au fost incriminate ca infracţiuni de-sine-
stătătoare în art. 191 Cod penal, într-o variantă simplă în
alin. 1, în două variante agravate în alin. 2 și 3 și într-o
variantă atenuată în alin. 4.
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C.p.)
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii are ca obiect
viaţa persoanei şi relaţiile sociale condiţionate de
existenţa şi intangibilitatea vieţii persoanei.
 Ea are ca obiect material corpul persoanei care este
determinată sau ajutată să se sinucidă.
 Conţinutul obiectiv cuprinde fie o acţiune de determinare
(îndemn şi convingere), fie o acţiune de înlesnire a
sinuciderii unei persoane, adică de sprijinire a subiectului
pasiv, în vederea realizării hotărârii sale de a se sinucide.
 În toate cazurile este necesar ca acţiunea ce constituie
elementul material al infracţiunii să fi avut ca urmare
imediată sinuciderea persoanei determinate sau ajutate
să se sinucidă ori, în cazul variantei atenuate, cel puţin
încercarea acesteia de a se sinucide.
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C.p.)
 Acţiunea de sinucidere sau de încercare de a se sinucide trebuie
să aparţină în exclusivitate sinucigaşului.
 În ceea ce priveşte conţinutul subiectiv, acesta cuprinde intenţia
făptuitorului de a determina sau înlesni sinuciderea, ceea ce
implică ştiinţa că ceea ce face constituie îndemn sau sprijin la
sinucidere şi că aceasta ar putea avea ca rezultat efectiva
sinucidere sau cel puţin încercarea de sinucidere a celui
determinat ori înlesnit.
 Pe lângă varianta tipică de la alin. 1, determinarea sau înlesnirea
sinuciderii este prevăzută şi într-o variantă agravată care,
corespunzător dispoziţiei din alin. 2 al art. 191 C.p., se realizează
atunci când determinarea sau înlesnirea sinuciderii are loc, cu
aceleaşi consecinţe (decesul victimei), faţă de un minor cu vârsta
cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu
discernământ diminuat.
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C.p.)
 Pericolul sporit decurge din starea victimelor, care au un
discernământ diminuat fie datorită vârstei fragede, fie datorită
unor cauze naturale sau supravenite (bătrânețe, boală,
intoxicație alcoolică ori cu substanțe psihoactive etc.).
 În cazul alin. (3), constituie agravantă determinarea sau
înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a
putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau
inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă
sinuciderea a avut loc.
 Gravitățile sporite ale faptei şi periculozităţii infractorului
decurg din situaţia specială în care se găsesc persoanele
arătate, lipsite de discernământul necesar pentru înţelegerea
gestului sau actului sinucigaş. Făptuitorul trebuie să fi
cunoscut, în momentul săvârşirii faptei, starea subiectului
pasiv.
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C.p.)
 În cazul variantei atenuate de la alin. (4) este necesar să fi avut loc
numai o încercare de sinucidere.
 Infracţiunea se consumă în momentul în care victima s-a sinucis ori
a încercat să se sinucidă, data săvârşirii fiind totdeauna aceea la
care s-a produs acţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii.
 În varianta tip, determinarea sau înlesnirea sinuciderii se pedepseşte
cu închisoare de la 3 la 7 ani, în varianta agravată de la alin. (2) cu
închisoare de la 5 la 10 ani, în cazul variantei agravate de la alin.
(3), așa numitul „omor folosind energia victimei”, cu închisoare de la
10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar în cazul
variantei atenuate de la alin. (4) limitele speciale ale pedepsei
prevăzute la alin. 1-3 se reduc la jumătate.
 Acţiunea penală pentru infracţiunea de determinare sau înlesnire a
sinuciderii se pune în mişcare din oficiu.
 Competenţa de judecată în prima instanţă aparţine tribunalului.
 Pentru stabilirea cauzelor morţii, este necesară constatarea medico-
legală, iar dacă nu s-a făcut raport medico-legal este obligatorie
efectuarea expertizei medico-legale.
 Uciderea din culpă (art. 192 C.p.)
 Potrivit dispoziţiei din art. 192 alin. 1 Cod penal, uciderea din
culpă este fapta persoanei care cauzează din culpă moartea altei
persoane.
 Deosebirea faţă de omor constă în forma vinovăţiei: culpa în loc
de intenţie. De aici decurge o diferenţă considerabilă cât priveşte
gradul lor de pericol social, uciderea din culpă prezentând o
gravitate mai redusă decât omorul.
 Posibilitatea uciderii din culpă este din ce în ce mai mare, în
condiţiile progresului tehnico-ştiinţific introdus în viaţa obişnuită.
În astfel de condiţii, atitudinea neglijentă, nepăsătoare sau
imprudentă în mânuirea mijloacelor tehnice sau în utilizarea
energiilor poate avea consecinţe tragice. De aceea, fapta de
ucidere din cupă a fost incriminată şi sancţionată sever, în scopul
prevenirii atitudinilor neglijente şi al îndreptării, prin pedepse
adecvate, a celor care dau dovadă de neglijenţă gravă faţă de
viaţa persoanei.
 Uciderea din culpă (art. 192 C.p.)
 Uciderea din culpă a fost incriminată în art. 192 Cod
penal într-o variantă simplă (tipică) în alin. 1 şi în două
variante agravate, prevăzute în alin. 2 și 3 ale aceluiaşi
articol.
 Uciderea din culpă prezintă, în general, aceleaşi trăsături
caracteristice ca şi omorul în ceea ce priveşte obiectul
juridic şi obiectul material, subiecţii activi şi pasivi ai
infracţiunii.
 Fapta poate fi săvârşită în participaţie improprie, urmând
ca cei care au determinat, înlesnit sau ajutat în orice
mod, cu intenţie, la săvârşirea de către autor a uciderii
din culpă, să răspundă pentru instigare sau complicitate
la infracţiunea de omor.
 Uciderea din culpă (art. 192 C.p.)
 Este însă posibilă şi participaţia proprie, simplă
(omogenă), dacă uciderea a fost cauzată prin culpa
comună a mai multor persoane[1].
 Sub aspect obiectiv, uciderea din culpă se aseamănă cu
omorul.
 Ca şi acesta, uciderea din culpă este o infracţiune
comisivă, care se poate săvârşi atât prin acţiune, cât şi
prin inacţiune, iar urmarea imediată este moartea
victimei.

[1] Întrucât producerea accidentului care a avut ca urmare
uciderea din culpă a unei persoane s-a datorat culpei celor doi
conducători ai autovehiculelor angajate în accident, aceştia sunt
coautori ai infracţiunii de ucidere din culpă. Trib. jud. Argeş, dec. Pen.
2567/1972, R.R.D. nr. 7/1971, p. 177.
 Uciderea din culpă (art. 192 C.p.)
 Stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi moartea
victimei este necesară pentru existenţa infracţiunii[1].

 [1] În cazul producerii unei coliziuni între un autovehicul aflat în deplasare

şi un autovehicul staţionat pe partea carosabilă, soldat cu moartea unei
persoane, fapta conducătorului acestui din urmă autovehicul de a nu se fi
conformat obligaţiilor referitoare la îndepărtarea autovehiculului pe de
carosabil şi la semnalizare, ce-i reveneau potrivit art. 99 din Regulamentul
privind circulaţia pe drumurile publice, constituie infracţiunea de ucidere
din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal 1968, independent
de împrejurarea dacă se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni şi
conducătorul autovehiculului în mişcare, care nu a respectat alte obligaţii
privind circulaţia pe drumurile publice, cum sunt cele referitoare la
restricţiile de viteză (CSJ, S. pen., d. 1638/1999, Culegere de decizii, p. 232).
Conducătorul unui autovehicul care efectuează manevra de mers înapoi
fără a fi pilotat de o altă persoană, deşi vizibilitatea spre spate este
blocată, cu urmarea accidentării mortale a victimei , se face vinovat de
săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 alin. 2 C.
pen. 1968 (CSJ, S. pen., d. 1797/2000, Culegere, p. 217).
 Uciderea din culpă (art. 192 C.p.)
 Împrejurarea că victima unui accident mortal de circulaţie a
condus bicicleta fără ca aceasta să fi fost echipată cu frână de
mână, far în faţă şi lumină roşie în spate, fiind şi sub influenţa
băuturilor alcoolice consumate, nu are semnificaţia unei culpe în
raport cu producerea accidentului, de vreme ce, pe partea din
spate a bicicletei era montat un catadioptru, deci un dipozitiv
reflectorizant, iar premergător accidentului nu a efectuat manevre
greşite sau alte încălcări ale regulilor de circulaţie. În atare
situaţie, neexistând o legătură cauzală între împrejurările
menţionate şi lovirea din spate a bicicletei de către autovehiculul
condus de inculpat, cu consecinţa morţii victimei, urmează să se
reţină culpa exclusivă a celei dintâi, iar nu culpa comună a
inculpatului şi victimei (CSJ, S. pen., d. 765/1990, în Decizii ale CSJ
(1990-1992), p. 360).
 Uciderea din culpă (art. 192 C.p.)
 Elementul subiectiv al infracţiunii de ucidere din culpă îl
constituie vinovăţia sub forma culpei în ambele
modalităţi normative, culpa cu prevedere şi culpa simplă.
 În varianta sa agravată, prevăzută în art. 192 alin. 2,
infracţiunea de ucidere din culpă se săvârşeşte din culpa
profesională, caracterizată prin nesocotirea din culpă a
unor dispoziţii legale, măsuri de prevedere sau reguli
obligatorii pentru desfăşurarea anumitor profesii,
meserii, activităţi determinate.
 În cazul variantei agravate de la alin. (3), care reprezintă
o agravantă a faptelor de la alineatele precedente, forma
de vinovăție este tot culpa (simplă sau cu prevedere).
 Formele şi variantele agravate ale infracţiunii
de ucidere din culpă
 Uciderea din culpă nu poate avea decât forma de
infracţiune consumată.
 Momentul consumării este acela al producerii rezultatului,
data săvârşirii fiind aceea a săvârşirii faptei de ucidere.
 În afară de varianta simplă, uciderea din culpă este
prevăzută şi în alte două variante agravate, în alineatele 2
și 3:
 a) Potrivit dispoziţiilor alin. 2 al art. 192 Cod penal,
uciderea din culpă prezintă un grad de pericol sporit dacă
se comite ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a
măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau
meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.
 Formele şi variantele agravate ale infracţiunii
de ucidere din culpă

 Este varianta cel mai frecvent întâlnită în practică

deoarece cauza cea mai frecventă a uciderii din culpă o
constituie nerespectarea regulilor de folosire a
mijloacelor de circulaţie, tehnice şi altele în desfăşurarea
diferitelor activităţi care nu se pot realiza, în condiţii
nepericuloase, decât prin respectarea acelor reguli.
 Este necesar ca făptuitorul să fi săvârşit fapta din culpă
în exercitarea unei anumite meserii, profesii sau altei
activităţi pentru a cărei efectuare există anumite
dispoziţii legale sau măsuri de prevedere, pe care el nu
le-a respectat, provocând moartea unei persoane.
 Formele şi variantele agravate ale infracţiunii
de ucidere din culpă
 În această categorie intră uciderile din culpă produse prin
nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, prin
neluarea ori nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în
muncă, prin necunoaştera ori nerespectarea normelor tehnice de
exercitare a unei profesii sau meserii în care se pot provoca
accidente mortale etc. Când nerespectarea vreuneia dintre
dispoziţiile legale sau măsurile de prevedere constituie ea însăşi o
infracţiune (de exemplu, contra sănătăţii şi securităţii muncii[1],
contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice etc.), aceasta va
exista în concurs cu uciderea din culpă în varianta pe care o
examinăm.

[1] Nerespectarea regulilor de protecţie a muncii, cu urmarea decesului
unei persoane „constituie infracţiunile prevăzute prevăzute în art. 34 din
Legea nr. 90/1996 (azi art. 350 C.p.) şi de art. 178 alin. 2 C. pen. 1968 (azi
art. 192 alin. 2 C.p.) aflate în concurs ideal, conform art. 33 lit. b) din
acelaşi cod” (CSJ, S. pen., d. 903/2000, Culegere de decizii pe anul 2000, p. 283).
 Formele şi variantele agravate ale infracţiunii
de ucidere din culpă
 Cea de-a doua variantă agravată, prevăzută în art. 192
alin. 3 Cod penal, se realizează atunci când au fost ucise
din culpă două sau mai multe persoane, indiferent de
variantele infracţiunii. Ca şi în cazul omorului calificat,
prevăzut în art. 189 lit. f) Cod penal, legiuitorul a
considerat necesar ca pluralitatea de victime să fie
considerată ca o infracţiune unică şi să atragă o
pedeapsă mai grea şi în cazul uciderii din culpă[1].

[1] Împrejurarea că prin aceeaşi faptă de nerespectare de către un
conducător auto a dispoziţiilor legale privind circulaţia pe
drumurile publice s-a cauzat moartea a două persoane constituie o
agravantă a infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178
alin. 5 din Codul penal 1968. Ca urmare, în asemenea situaţie nu
există concurs de infracţiuni, ci o singură infracţiune de ucidere
din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 5 din Codul penal 1968
(CSJ, S. pen, d. 896/1999, Culegere de decizii ale CSJ pe anul 1999, p. 235)
.
 Sancţiuni aplicabile uciderii din culpă
 Legea prevede limite de pedepse diferite în raport cu gravitatea
uciderii din culpă în diferitele variante ale acesteia.
 Pentru uciderea din culpă în varianta simplă prevăzută în alin. 1 al
art. 192 Cod penal pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.
 Pentru varianta agravată prevăzută în alin. 2 pedeapsa este
închisoare de la 2 la 7 ani.
 Pentru uciderea din culpă săvârșită în condițiile din alin. 3, limitele
de pedeapsă prevăzute la alin. 1 și 2 se majorează cu jumătate.
 Urmărirea penală şi judecata în cazul uciderii din culpă se
desfăşoară potrivit regulilor comune, iar competenţa de judecată în
primă instanţă revine judecătoriei.
 Constatarea medico-legală a morţii şi a cauzelor acesteia este
necesară, iar atunci când nu s-a întocmit raport medico-legal este
obligatorie expertiza.
 Moarte clinică
 Încetarea funcțiilor respiratorie și circulatorie (stop cardio-
respirator) conduce la instalarea morții clinice, stare care se
poate menține, în medie 3-6 minute, după care intervine
moartea biologică, prin degradarea structurilor neocorticale
(moartea cerebrală) în principal datorită lipsei oxigenului și a
glucozei la nivelul neuronilor (celulele nervoase).
 În starea de moarte clinică se poate acționa prin manevre de
resuscitare (defibrilație, respirație artificială), inclusiv prin
metode de prim ajutor (masaj cardiac extern + respirație
gură-la-gură sau gură-la-nas).
 Redobândirea funcțiilor respiratorie și circulatorie este
obligatoriu a fi obținută în interval de 3 minute de la
instalarea morții clinice, în caz contrar persoana poate avea
sechele psihice severe sau poate deceda în urma degradării
unor structuri ale țesutului nervos central.
 Moarte clinică
 Supraviețuirea persoanei fără oxigen și glucoză la nivelul
neuronilor se datorează rezervelor de oxigen și glucoză
din sângele existent la acel moment în creier, rezerve
care nu se consumă imediat, ci în câteva minute, interval
care permite supraviețuirea.
 Creierul nu face datorie de oxigen prin glicoliză
anaerobă, acest lucru fiind posibil exclusiv la nivelul
mușchilor somatici (scheletici), unde glucoza, în lipsa
unei cantități suficiente de oxigen la efort fizic intens, se
descompune numai până la acid lactic, cu eliberarea unei
cantități de energie utilizate de mușchi. Acumularea de
acid lactic în mușchii scheletici conduce la dureri
(crampe) musculare cunoscute popular ca febră
musculară, stare ce se rezolvă după revenirea la starea
de repaus prin oxigenare corespunzătoare, cu oxidarea
acidului lactic până la CO2 și H2O.
 Moarte clinică
 Mușchi netezi (cum sunt cei din stomac, intestine, vezici,
inimă) nu fac datorie de oxigen și nici febră musculară.
 Țesutul nervos nu poate supraviețui fără oxigen suficient
și fără glucoză în concentrații acceptate.
 Glicemia (nivel de glucoză în sânge) se consideră a fi în
concentrație normală în limitele de 0,73 – 1,10 grame la
litrul de sânge, măsurată pe nemâncate (a jeun).
 Sub 0,60 grame de glucoză/l sânge se consideră
hipoglicemie (care la valori și mai scăzute poate conduce
la comă hipoglicemică).
 Peste 1,26 grame de glucoză/l sânge (măsurată a jeun)
se consideră hiperglicemie (diabet zaharat), la
concentrații foarte mari, în lipsa insulinei, putându-se
ajunge la comă hiperglicemică (cetoacidoză diabetică
prin intoxicare cu corpi cetonici) și deces.
 Comă
 Coma este o stare de abolire a stării de conștiență,
sensibilității și motricității.
 Somnul este o stare de abolire temporară a conștienței, care
poate fi restabilită rapid și complet cu stimuli adecvați.
 Coma are mai multe grade de intensitate, stadiile severe
necesitând asistența aparatelor de menținere a vieții.
 Coma indusă este cea determinată prin administrare de
medicamente puternic anestezice, tratament aplicat în stadii
grave ale stării de sănătate a pacientului pentru a putea
permite fie activarea sistemului imunitar (de exemplu la
turbare, contaminarea cu otrăvuri, veninuri), fie efectuarea
unor tratamente ce implică dureri mari pentru pacient ori sunt
aplicate când acesta are astfel de dureri (de exemplu la arși),
fie în alte situații care permit un tratament mai eficace în
această stare.
 Moartea clinică
 Din moarte clinică nu se poate reveni pe seama
structurilor subcorticale (cum ar fi centrii automatismului
respirator sau cardiac din trunchiul cerebral) întrucât în
lipsa activității neocortexului (scoarței cerebrale) niciun
organ nu-și mai menține tonusul (nervos, muscular) și
nu mai funcționează (feed-back imposibil).
 Din acest motiv moartea biologică, recunoscută ca
moarte juridică, este aceea în care încetează activitatea
scoarței cerebrale, chiar dacă se pot menține artificial
activitățile respiratorii și cardiace (stare în care se poate
proceda, din punct de vedere medical, la prelevarea de
organe pentru transplant).