DETERGENTI

•Detergenţii sunt produşi de sinteză, având o structură asemănătoare cu cea a

săpunurilor. Astfel distingem 4 mari grupe:
•Anionici ( incarcatura negativa ) :
•Neionici ( fara incărcătură )
•Cationici ( incărcătură pozitivă )

•Amfolitici ( incărcătură sau negativa sau pozitiva )

)
 Detergenţi anionici
• Compuşi cu catenă liniară:
1.de tip alchilic (nu au nucleu benzenic), care conţine 12-18 atomi de
carbon

• n=10-16 - sare de natriu a acidului alchilsulfonic

2.de tip aril-alchilică, cu 8-12 atomi de carbon în moleculă, care are ca

grupare polară o grupare sulfonică.

• n=6-10 - sare de natriu a acidului alchil-aril sulfonic; acolada reprezintă un nucleu

benzenic.

• Sunt folositi in detergenţii pentru spălătorii şi detergenţii pentru spălarea vaselor

cu mâna. Ei se ionizează in soluţie, au proprietati de curătire excelente si sunt
foarte spumanţi. Ex: săpunul, alcoolul etoxisulfat
 Detergenţi neionici

• Compuşi cu catenă liniară de lungime variabilă de tip alchilic şi care

au ca grupare polară grupa etoxi şi o grupare hidroxil terminală.

n=10-12; acolada reprezintă

gruparea etoxi.

Nu creeaza multa spuma şi sunt folosiţi in spălătorii şi in maşinile

automate de spălat vase şi ca ajutoare la clătire. Pentru că nu se
oxidează, sunt rezistenţi la duritatea apei şi curaţă bine majoritatea
petelor. Cei mai folositi sunt hidroxieteri.
 Detergenţi cationici
• Compuşi cu catenă liniară de tip alchilic, cu număr de atomi de
carbon între 12 şi 18, care are ca grupare polară o grupare
cuaternară de amoniu.

n=10-16 - clorură de alchil

trimetil amoniu

Sunt folositi pentru a face fibrele mai moi şi mai delicate(gen Cocolino,Silan).
Alte intrebuinţări sunt ca dezinfectanti şi alte produse de igienizare şi curăţare
a casei. Compuşii quaternari de amoniu sunt cei mai importanţi cationi.
 Detergenţii amfolitici

• Sunt folositi in igiena personală şi in curăţenia casei

datorită spumei, blândeţei şi stabilităţii.
• Ei pot fi:( in functie de pH-ul apei )
• anionici,
• cationici
• neionici ,
Ex: săpunuri lichide, săpunuri.
 Săpunurile

• Sunt săruri solubile in apă ale acizilor graşi.Săpunurile sunt făcute din
grăsimi şi uleiuri sau din acizii lor graşi, trataţi cu substanţe chimice cu
bazicitate ridicată
• Fabricare
• Saponificarea grasimilor si uleiurilor este cel mai raspandit proces.
Prin aceasta metoda grasimile si uleiurile sunt incalzite si
reactioneaza cu o baza lichida, dand astfel sapun si apa (sapun pur)
plus glicerina.
 Săpunuri

• O alta metoda este neutralizarea acizilor grasi cu baze. Grasimile si

uleiurile se hidrolizeaza, apoi, acizii grasi sunt purificati prin
distilare si neutralizati cu o baza, rezultând apa şi săpun (săpun pur)

Cand baza este hidroxid de natriu (NaOH) , se formeaza săpun de

sodiu. Săpunurile de sodiu sunt săpunuri “tari”. Când baza este
hidroxid de potasiu (KOH) se formeaza săpun de potasiu. Acesta
este săpun “moale” şi se găseşte in săpunuri lichide şi creme de
bărberit.
 Săpunuri

• Gruparea carboxil a săpunului este atrasă de apă şi se

numeşte grupare hidrofila (“iubeste” apa ). Lantul de
hidrocarbură este atras de grăsimi şi uleiuri şi resprinsa de
apă. Se numeste grupare hidrofoba (“urăste” apa).
• Deşi săpunul este un bun agent de curăţare, eficacitatea
sa este redusa cand este folosit in apa cu duritate mare.
Duritatea apei este data de prezenţa unor săruri minerale,
de obicei calciu (Ca) şi magneziu (Mg), de fier (Fe) şi
mangan (Mn). Aceste săruri reactioneaza cu săpunul şi
formeaza un precipitat insolubil . Acesta nu se clateste usor
. Are tendinta sa rămâna şi să producă pete pe haine, si să
facă ţesăturile rigide. De asemenea, precipitatul se depune
in chiuvete şi masinile de spălat.
• O bună cantitate din săpun este folosită in timpul reacţiei de
formare a precipitatului, reducându-se astfel cantitatea de
săpun disponibilă pentru spălare.
 Spălare
• Pentru o curăţare cât mai bună, sunt necesare 3 feluri de
energie :
• Energie chimică, de la săpun sau detergent;
• Energie termică, de la apa calda sau fierbinte
• Energie mecanică, de la masina de spalat sau efort manual.
• De exemplu:
• Avem o pata uleioasa pe o bluza. Numai apa nu va indepărta
pata şi unul din motive este ca uleiul nu se dizolvă in apă.
• Dacă adaugăm săpun sau detergent, partea hidrofoba a
agentului va fi respinsă de apă dar atrasă de uleiul din pată. In
acelaşi timp, partea hidrofilă va fi atrasă de apa.
• Astfel, aceste forte opuse vor captura pata si o vor menţine
suspendată in apă. Apa caldă sau fierbinte va ajuta la
dizolvarea grasimilor si/sau uleiurilor din pata. Centrifugarea
maşinii de spalat sau frecarea cu mâna ajuta la desprinderea
petei.
 Etichetarea detergenţilor, a produselor de intreţinere, a produselor de
curăţat
• Compoziţia chimică se va înscrie indicându-se prezenţa următoarelor
substanţe, dacă concentraţia acestora depăşeşte 0,2%:
• fosfaţi;
• fosfonaţi;
• anioni tensioactivi;
• cationi tensioactivi;
• amfoteri tensioactivi;
• neionici tensioactivi;
• agenţi de albire pe bază de oxigen;
• agenţi de albire pe bază de clor;
• EDTA acid etilen-diamino-tetra-acetic;
• NTA acid nitrilotriacetic;
• fenoli şi fenoli halogenaţi;
• para-diclor-benzen;
• hidrocarburi aromatice;
• hidrocarburi alifatice;
• hidrocarburi halogenate;
• săpunuri;
• zeoliţi;
• policarboxilaţi.
 Biodegrabilitate
• Datorită utilizării pe scara lunga, detergentii şi
produsele de curăţat au fost incadrate in categoria
produselor chimice folosite in cantităţi mari
(HVP/high production volume), produse supuse
unei legislaţii specifice, ca urmare a influenţei
asupra mediului cauzate şi de volumul mare de
produse ce pot ajunge in mediul inconjurator.
• După utilizare, detergenţii şi produsele de curăţat
sunt eliminate in apele menajere fără să sufere
modificări structurale majore,ceea ce face ca
surfactanţii să-şi păstreze proprietăţile.
• Detergenţii, preparate complexe, reunind peste 20
de componente din diferite clase de substanţe
organice şi anorganice, pot afecta mediul
inconjurator prin unele din componentele
continute.
 Biodegrabilitate
• Nu toate componentele au acelaşi potential negativ şi prin
urmare au fost tratate diferenţiat in cadrul politicilor de
mediu.
• După aparitia primului detergent cu actiune proprie (1907-
Persil, Germania) utilizarea fosfatilor drept agenti de
conditionare a marcat un pas important in inbunatatirea
performantelor detergente ale produselor de spalare. In
scurt timp au apărut noi agenţi de condiţionare şi
surfactanţi,astfel incât după cel de-al doilea război mondial
detergenţii aveau o compozitie complexă, destul de
apropiată de cea de astăzi.
• Efectul de curatare al unui detergent este dat de suma
efectelor partiale ale componentelor, fiecare contribuind fizic
si/sau chimic in proces.Actiunea acestora reduce energia
mecanica si tehnica necesare procesului de curatare.
 Surfactanţii
• Surfactantii constituie grupul cel mai important de
componente dintr-un detergent.
• Surfactant este un termen folosit pentru a descrie întreaga
clasa a agentilor superficiali activi sau agentilor activi de
suprafata, incluzând agentii de udare, agentii de emulsionare
si componentele cu proprietati detergente.
• Surfactantii sunt substante cu molecula relativ mare având
structura amfipatica. Molecula unui surfactant este
asimetrica, fiind compusa din doua parti:
• - o parte nepolara constituita dintr-un radical hidrocarbonat,
parte insolubila în apa si lichide polare, dar solubila în lichide
nepolare si de aceea numita parte hidrofoba sau lipofila;
• - o parte polara ionizabila sau neionizabila, solubila în apa si
lichide polare si insolubila în lichide nepolare si de aceea
numita parte hidrofila sau liofilă;
• Datorita afinitatii pe care o au astfel de molecule pentru faze
diferite, ele se numesc molecule amfipatice sau molecule
amfifile
 Biodegradabilitate
• Una dintre proprietatile surfactantilor de mare importanta pentru
evaluarea impactului acestora asupra mediului înconjurator este
biodegradabilitatea.
• Moleculele organice complicate îsi pierd identitatea în procesul de
biodegradare, fiind transformate în molecule mai simple si
nepericuloase pentru mediu, fie în prezenta oxigenului, prin
oxidare (biodegradare aerobica), fie în absenta acestuia, prin
reducere (biodegradare anaerobica). Transformarea poate merge
pâna la bioxid de carbon, metan si apa.
• Din compozitia detergentilor numai surfactantii si componentele
organice de conditionare pot suferi transformari prin
biodegradare.
Primul pas în procesul de biodegradare a surfactantilor este
biodegradarea primara, care conduce invariabil la pierderea
proprietatilor superficiale, substante intermediare rezultate
purtând denumirea de metaboliti. Daca biodegradarea primara
are loc rapid, se considera ca surfactantul nu se acumuleaza în
mediu. Reactiile biologice continua, astfel încât metabolitii se
transforma, pâna la descompunere totala în apa, bioxid de carbon
si saruri minerale.
 Biodegradare
• În procesul de biodegradare a substantelor organice, deci şi
a surfactanţilor, se operează cu următoarele concepte:
• Biodegradare primară - pierderea identităţii structurale (în
cazul surfactanţilor a tensiunii superficiale, ceea ce în cazul
concret înseamna pierderea capacitaţii de spumare).
• Biodegradare uşoară - biodegradare maximă obţinută în
condiţii de testare în laborator: 90% pentru surfactanţii
anionici şi 80% pentru cei neionici, ceea ce se consideră a
fi similar cu biodegradare completă în mediu.
• Biodegradare inerentă - biodegradare potenţială sau
probabilitatea de a fi biodegradabil, ceea ce înseamnă
biodegradare peste 20% şi sub nivelul maxim (90% pentru
surfactanţii anionici si 80% pentru neionici).
• Biodegradare ultimă - transformarea prin biodegradare
până la apa, bioxid de carbon şi săruri minerale, adică
mineralizare completa.
 Metode utilizate pentru determinarea gradului de biodegradare
• Biodegradarea primara ne da informaţii numai despre
pierderea identităţii structurale a surfactantului (de ex.
pierderea tensiunii superficiale). Ea se determina ca reducere
a continutului de substanţă activă utilizând metode analitice
specifice.
Biodegradarea primara a surfactantilor anionici se
determină ca reducere a substanţelor active faţă de albastru
de metilen (Metoda MBAS), iar a surfactanţilor neionici ca
reducere a substanţelor active faţă de Bismut (BIAS).
Deşi biodegradarea primară nu ne dă informaţii despre
identitatea şi proprietăţile compuşilor rezultaţi prin
biodegradare, numiti metaboliti, se consideră totuşi că aceştia
sunt mai puţin agresivi pentru mediu, în primul rând pentru că
ei nu mai sunt spumanţi. Astfel, principalul motiv care a impus
determinarea biodegradabilităţii surfactantilor - spumarea, a
dispărut.
 Metode utilizate pentru determinarea gradului de biodegradare

• Pentru a aprecia dacă un surfactant se va degrada

complet în mediul înconjurator, apa sau sol, este
necesară efectuarea unor teste de laborator în
condiţii foarte sever controlate (teste de
biodegradare usoară). Biodegradarea
surfactanţilor se apreciază prin monitorizarea unor
parametrii nespecifici: consumul biologic de
oxigen (BOD) sau scăderea cantităţii de carbon
organic dizolvat (DOC). Pentru a se exprima
gradul de degradare, aceste valori sunt comparate
cu valorile teoretice. BOD este comparat cu
consumul teoretic de oxigen (ThOD) sau cu
consumul total de oxigen (TOD). Uneori se poate
folosi compararea cu valoarea consumului chimic
de oxigen (COD)
 Concluzii
• Cei mai utilizaţi surfactanţi pentru producţia de
detergenţi şi produse de curăţare sunt l-
alchibenzensulfonatul de sodiu (LAS), alcooli graşi
polietoxilalati (AE), alchiletoxisulfatul de sodiu (AES) şi
săpunul.
• Termenul „detergent biodegradabil” se foloseşte
destul de des, deşi nu este corect din punct de vedere
ştiinţific, pentru a exprima faptul că, partea dintr-un
produs condiţionat care ar putea să fie biodegradabilă,
parte organică formată în proporţie de peste 90% din
surfactanţi, este biodegradabilă dacă surfactanţii sunt
biodegradabili.
Este important de subliniat ca, dacă într-un detergent
sau produs de curăţenie, se utilizează numai surfactanţi
biodegradabili, produsul obţinut poate fi considerat
biodegradabil.