PROIECTAREA

DIDACTICĂ ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREŞCOLAR
 CONCEPTUL DE PROIECTARE PEDAGOGICĂ
Sorin Cristea (1998) defineşte proiectarea pedagogică drept "o activitate de
structurare a acţiunilor şi operaţiilor care asigură funcţionalitatea sistemului şi a
procesului de învăţământ la nivel general, specific/ intermediar şi concret/
operaţional conform finalităţilor elaborate în termeni de politică a educaţiei".
Autorul face distincţia între:
 Proiectarea tradiţională, centrată pe conţinuturile instruirii, ce subordonează
obiectivele, metodologia şi evaluarea didactică proprie "învăţământului
informativ"; supralicitează predarea, transmiterea de cunoştinţe, dirijarea şi
unilateralizarea procesului de formare a elevilor;
 Proiectarea curriculară este centrată asupra obiectivelor activităţii de educaţie/
instrucţie; prioritară devine corespondenţa pedagogică angajată la nivelul activităţii
didactice, concepută simultan ca activitate de predare-învăţare-evaluare.
 FUNCŢIILE PROIECTĂRII
 Funcţia de anticipare
 Orice activitate umană pentru a fi eficientă trebuie ca în prealabil să fie proiectată.
A proiecta înseamnă a prefigura, în plan mental, atât rezultatele ce dorim să fie obţinute
şi drumul, paşii ce trebuie parcurşi până la obţinerea rezultatelor respective.
 Sinonimele verbului a proiecta sunt a anticipa, a prefigura, a prognostica, a prevedea.
Prin proiectarea pedagogică se anticipează moduri de structurare şi dezvoltare a
sistemului sau subsistemelor pe o anumită perioadă de timp.
 Pentru a realiza o activitate optimă de instruire, trebuie să pornim în proiectarea
activităţii didactice de la datele obţinute în urma diagnosticării stării existente, pe baza
cărora vom elabora un nou program de instruire.
 Funcţia de orientare
 Fiind o activitate, complexă, sistematică, activitatea
instructiv-educativă este orientată spre realizarea unor obiective
cu grade diferite de generalitate. Astfel această activitate este
organizată, planificată, nu se realizează la întâmplare.Orice
activitate de proiectare debutează cu stabilirea obiectivelor,
astfel încât toate celelalte componente conţinuturile, strategiile
didactice şi modalităţile de evaluare sunt stabilite în funcţie de
finalităţile urmărite.
 Funcţia de organizare
 Activitatea de proiectare pedagogică presupune anumite operaţii, etape, care ghidează
activitatea didactică. Putem vorbi de o logică a proiectării didactice, de o structură raţională
şi coerentă ce permite cadrului didactic să organizeze şi să aplice cele proiectate.
 Din perspectivă psihologică, proiectarea programelor de instruire se bazează pe analiza
învăţării şi pe definirea evenimentelor instructive care asigură dirijarea învăţării. Proiectarea
pedagogică prefigurează elementele unui program de instruire (obiective, conţinuturi,
strategii de dirijare a învăţării) astfel încât să se realizeze schimbările dorite.
 Funcţia de evaluare
 O etapă importantă a proiectării pedagogice este stabilirea instrumentelor şi
modalităţilor de evaluare. Prin raportarea rezultatelor obţinute la cele anticipate prin
obiective măsurăm şi apreciem gradele de realizare, eficienţa sau ineficienta activităţilor
respective, obţinând informaţii pentru o nouă activitate de proiectare sau de corectare a
programelor de instruire.
 Funcţia de autoreglare
 Cadrul didactic este adeseori pus în situaţia de a lua decizii, de a alege cele mai bune
variante de acţiune din mai multe posibile. Proiectarea pedagogică este astfel privită ca
activitate de formulare şi luare a deciziilor în vederea definirii şi aplicării flexibile, creatoare
a programelor de instruire. Deciziile trebuie formulate în diferite etape ale proiectării
didactice:
 în elaborarea programelor de instruire;
 în cursul desfăşurării instruirii;
 în evaluarea rezultatelor şcolare (Vlăsceanu, 1984).
 Funcţia de inovare
 Proiectarea pedagogică este o activitate ce se creează şi se recreează în permanenţă,
contribuind la optimizarea procesului didactic şi la introducerea inovaţiei în activitatea
cadrului didactic. Inovaţia înseamnă selecţie, organizare şi utilizare creatoare a resurselor
umane şi materiale ce permite atingerea unui nivel mai ridicat în realizarea obiectivelor
propuse.
 ETAPELE PROIECTĂRII
PEDAGOGICE
 Definirea obiectivelor şi a sistemului de
referinţă spaţio-temporal
 Determinarea conţinuturilor
 Stabilirea strategiei optime de acţiune
 Stabilirea criteriilor şi a instrumentelor de
evaluare
Proiectarea activităţii didactice anuale/ proiectarea de perspectivă
 Scopul principal al acestei proiectări este de a oferi o perspectivă, o
viziune de ansamblu asupra predării disciplinei respective. Documentul
de referinţă pentru întocmirea planificării anuale este programa şcolară.
Planificarea calendaristică presupune precizarea obiectivelor specifice
disciplinei respective (cadru şi de referinţă); ordinea parcurgerii capitolelor
şi temelor, în conformitate cu logica internă a disciplinei şi cu cea didactică,
cu cerinţele interdisciplinarităţii şi cu condiţiile de realizare existente în
şcoală (calitatea pregătirii elevilor, îndeosebi); stabilirea numărului de ore
atribuit fiecărei unităţi de conţinut şi repartizarea acestui timp pe tipuri de
activităţi: de predare, recapitulare şi sinteză, evaluare a rezultatelor,
activităţi practice, excursii, vizite etc.
  Proiectul unităţii de învăţare este gândit ca un instrument pragmatic al proiectării eficiente. De
aceea, el reflectă sintetic elementele cheie ale demersului didactic profesionist, în funcţie de experienţa
fiecărui cadru didactic, anumite elemente din proiect pot fi detaliate sau li se poate chiar aloca o rubrică
specială.
 Proiectul de activitate este instrument de lucru şi un ghid pentru profesor, el oferind o perspectivă de
ansamblu, globală şi complexă asupra lecţiei, în viziune modernă, proiectul de lecţie are caracter orientativ,
având o structură flexibilă şi elastică. De asemenea, este de preferat ca el să prevadă unele alternative de
acţiune şi chiar să solicite capacitatea profesorului de a reconsidera demersul anticipat atunci când situaţii
neprevăzute fac necesară schimbarea, deci un comportament didactic creator, în acest fel, ele vor fi
adaptate specificului procesului de predare învăţare a disciplinei respective şi vor deveni operaţionale în
condiţiile concrete de instruire şi autoinstruire în care vor fi utilizate (lonescu, 2000).

 În proiectarea unei activități trebuie să ţinem seama de mai multe variabile, printre care amintim:
 o tipul de lecţie ales;
 o natura şi complexitatea conţinuturilor;
 o nivelul şi gradul de pregătire al elevilor; o strategiile didactice aplicate.
  Proiect de activitate
 Unitatea de învăţământ:
 Propunător:
 Data:
 Grupa:
 Categoria de activitate:
 Tema anuală:
 Tema săptămânii:
 Tema activității:
 Mijloc de realizare:
 Tipul activităţii:
 Durata:
  Conţinutul ştiinţific Resurse procedurale Evaluare/
Etapele activităţii Instrumente
Indicatori
Obiective

     
Metode şi procedee

Forme de organizare

Resurse materiale
Activitatea Acrtivi
educatoarei tatea
preşcol
arilor
 PROIECTAREA ORGANIZAREA ȘI REALIZAREA ACTIVITĂȚILOR LUDICE
ȘI DE ÎNVĂȚARE
Jocul - principala formă de organizare a procesului de învăţământ în grădiniţă.

 
 Jocul este activitatea fundamentală a copilului pe care se sprijină atât rutinele cât şi tranziţiile şi,
evident, activităţile de învăţare. El influenţează întreaga conduită şi prefigurează personalitatea în plină
formare a acestuia. Aşadar, mijloacele principale de realizare a procesului instructiv-educativ la nivel
antepreşcolar şi preşcolar sunt: jocul, (ca joc liber, dirijat sau didactic), activităţile didactice de învăţare.
 În programul zilnic este obligatoriu să existe cel puţin o activitate sau un moment/secvenţă de
mişcare (joc de mişcare cu text şi cânt, activitate de educaţie fizică, moment de înviorare, întreceri sau
trasee sportive, plimbare în aer liber etc.). Totodată, educatoarea va avea în vedere expunerea copiilor la
factorii de mediu, ca şi condiţie pentru menţinerea stării de sănătate şi de călire a organismului şi va scoate
copiii în aer liber, cel puţin o dată pe zi, indiferent de anotimp.Este necesar ca în activitatea cu preşcolarii
educatoarea să dea dovadă de flexibilitate şi creativitate  în  abordarea  situaţiilor didactice, pentru a evita
rutină şi a acţiona pentru transformarea învăţământului care încă se bazează pe informaţie, pe
reproducerea ei, într-un învăţământ global, integrat şi creativ, bazat pe educaţie pe formare.
Prin caracterul, conţinutul şi structura lor, jocurile sunt foarte
numeroase şi variate. Ţinând seama de sarcinile educaţiei preşcolarului şi de
influenţa formativă a jocului asupra copilului, pedagogia preşcolară clasifică
jocurile în: jocuri de creaţie, jocuri de construcţie, jocuri didactice, jocuri
logice, jocuri de mişcare, jocuri distractive.

 Jocul de creaţie este cea mai răspândită şi îndrăgită activitate, prin el

copiii prelucrează şi transpun pe plan imaginar impresiile pe care le au despre
realitataea înconjurătoare, jocul refelctând raportul dintre copil şi mediul
social. Copilul intrat în grădiniţă trece din familie în contact direct cu ceilalţi
copii, într-o activitate organizată de observare a mediului social în care sunt
prezentate aspectele practice ale vieţii adulţilor, precum şi relaţiile dintre ei.
Copiii crează astfel jocuri ca: De-a mama, De-a doctorul, De-a magazinul, etc
  Jocul de construcţie reproduce cu mijloace scopuri lucide unele
construcţii sau obiecte din mediul înconjurător. Copiii, găsind la grădiniţă un
bogat material de construcţie, învaţă să realizeze treptat diferite modele, fie
din imaginaţie, fie după o temă dată. Astfel, ei construiesc diferite maşini,
roboţi, avioane. Materialul folosit este divers: cuburi, rotodiscuri, leggo,
materiale plastice şi din natură.
 Jocul didactic are un caracter mult mai pronunţat decât celelalte jocuri
şi se utilizează în grădiniţă în scopul îmbogăţirii şi aprofundării experienţei
cognitive a copiilor, precum şi în vederea dezvoltării proceselor psihice de
reflectare directă şi nemijlocită a realităţii. Jocurile didactice se practică atât
în cadrul activităţilor comune, cât şi în afara lor, ele fiind nişte activităţi
accesibile şi atractive copiilor prin intermediul cărora se realizează
majoritatea sarcinilor instructiv educative în grădiniţă.
  Scopul jocului se formuleaza pe baza obiectivelor de referință prevăzute în program.
Trebuie definit cu claritate pentru ca jocul să conducă la îndeplinirea lor (ex. Dezvoltarea
capacității de exprimare, dezv. capacității de orientare în spațiu).
 Conţinutul joculuieste dat de cunoştinţele copiilor despre plante, animale, obiecte,
anotimpuri, activitatea oamenilor, referiri la reprezentări matematice.
 Sarcina didactică apare ca o problemă de gândire şi dă sensul jocului şi atracţia copilului
spre el. De aceea sarcina didactică nu trebuie să fie prea grea pentru a demoraliza copiii, dar nici
prea uşoară pentru a-i plictisi.
 Regulile jocului arată copiilor cum să se joace, cum să rezolve sarcina didactică şi sunt
condiţionate de conţinutul fiecărui joc.
 Elementele de joc, o altă componentă a jocului didactic fac ca rezolvarea sarcinii didactice
să fie plăcută şi atractivă pentru copii. Ele constă în: momente de aşteptare, surprize, ghicire,
mişcare, întrecere, galerie, aplauze.
 Jocul didactic are o mulţime de valenţe formative. Prin intermediul lui se activează
vocabularul şi limbajulcopiilor, se corectează deficienţele de exprimare, se formează deprinderea
de exprimare corectă, coerentă, în propoziţii logice.
  Jocul logic ca modalitate de educare şi instruire intelectuală a preşcolarului realizează o
îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conţinutul activităţii si particularităţile psihice ale
vârstei preşcolare prin transpunerea sarcinilor de învăţare în joc.
 Prin jocurile logice se urmăreşte dezvoltarea gândirii cu operaţiile, efectuarea în practica
jocului a unor operaţii matematice specifice. Se desfăşcoară cu ajutorul Trusei Dienes,
materialul fiind astfel conceput, încât conduce copiii către o înţelegere intuitivă şi concretă a
matematicii (Aşează-mă la căsuţa mea, Ghiceşte cine sunt etc.)
 Jocul de mişcare – interesul copiilor pentru mişcare, în general, este foarte mare la
această vârstă, dorinţa lor are la bază dorinţe de ordin fiziologic. Ele au ca şi scop, pe lângă
călirea organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor
musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii intelectuale,
crearea unei bune dispoziţii.
 Jocurile cu caracter sportiv au dinainte stabilite regulile şi momentele
competitive.Regulile precizează mişcările şi acţiunile necesare în joc (Şoarecele şi pisica,
Raţele şi vânătoru, Trenul etc.)
  Jocurile distractive sunt tratate de obicei ca jocuri de mişcare.
Această încadrare este unilaterală deoarece latura principală a acestor
jocuri nu o constituie executarea unor mişcări, ea realizându-se prin
posibilitatatea minţii şi prin spiritul de observaţie.
 Se caracterizează prin faptul că este un joc cu temă şi reguli
stabilite anterior în majoritatea cazurilor, specificul lui fiind că atât
mişcările, cât şi cunoştinţele copilului reprezintă un mijloc prin care se
realizează amuzamentul (Zboară, zboară, Baba – Oarba etc.)