ŞTIINŢA ŞI INGINERIA

MATERIALELOR

ŞEF LUCRĂRI DR. ING.

RADU CĂLIMAN
 Motto:
”Fierul e izvorul tuturor artelor folositoare şi
un popor care ştie a topi fierul şi de a face
din el tot ce e necesar pentru corăbii de o
mărime considerabilă, de la cui pân‘ la
ancoră, nu poate să fi trăit într-o stare de
barbarie, precum se admite în genere”
Mihai Eminescu
Opere, vol. XV, Ed.Academiei, 1983, pag.936
• Ştiinţa materialelor este o ştiinţă interdisciplinară
fizico-chimico-tehnică care se ocupă de
caracterizarea complexă ( chimică, structurală,
fizică, tehnologică şi tehnică) a materialelor, cu
studierea corelaţiilor, a legăturilor funcţionale dintre
compoziţia chimică, structură, proprietăţi, tehnologie
(elaborare, prelucrare, tratament) şi utilizarea
tehnică a materialelor, în scopul stabilirii unor legi,
reguli, criterii şi modele care să permită obţinerea
unor materiale cu proprietăţi prestabilite, selecţia
optimă a unui material pentru o utilizare raţională şi
fundamentarea ştiinţifică a tehnologiei materialelor.
 CLASIFICAREA MATERIALELOR
Clasificarea generală a materialelor după mai multe
criterii, împarte materialele în opt clase principale :
1. metale ;
2. semiconductori ;
3. dielectrici ;
4. ceramice ;
5. sticle ;
6. polimeri sintetici (fibre sintetice, elastomeri, mase
plastice) ;
7. substanţe naturale ( piatră, lemn, fibre, piei etc.);
8. compozite (materiale compuse din două sau mai
multe materiale din cele şapte tipuri precedente)
 MATERIALE METALICE

• Ştiinţa despre metale – Metalografie-

Metalurgie fizică – Studiul metalelor
 PRINCIPALELE MOMENTE ÎN
EVOLUŢIA CERCETĂRII METALELOR
• Anul 1665 – R. Hook publică primele observaţii efectuate
la microscop în lucrarea “Micrographia”;
• 1772 - Réamur cercetează oţelurile şi fontele în casură,
descoperind fenomenul de grafitizare a fontelor;
• 1808 - Widmannstätten aplică lustruirea şi atacul cu acizi
al probelor în scopul studierii la microscop;
• 1831 – P.P. Anosov studiază oţelul săbiilor de Damasc
la microscop;
• 1864 – H.C.Sorby foloseşte pregătirea probelor pentru
studiul la microscop şi realizează primele microfotografii;
• 1868 – D.K.Cernov descoperă cu aproximaţie
punctele critice la oţeluri şi trasează curbele de
echilibru din diagrama aliajelor Fe-C;
• 1869 - D.I.Mendeleev descoperă legea periodicităţii
elementelor;
• 1875 – W.Gibbs formulează legea fazelor ce stă la
baza construirii diagramelor de echilibru;
• 1900 – Studiile lui R.Austin îi permit lui B.
Roozeboom trasarea primei diagrame Fe-C, pe
baza determinării precise a punctelor critice de
către Osmond, cu ajutorul pirometrului inventat de
Le Châtelier.
PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR
METALICE

Pentru a face o alegere corespunzătoare a

materialelor metalice, trebuie cunoscute
proprietăţile acestora, compoziţia chimică,
structura şi modul în care acestea răspund la
diferite solicitări.
 PROPRIETĂŢI FIZICE
a) densitatea ;
b) temperatura de fuziune ;
c) căldura specifică ;
d) conductibilitatea termică ;
e) căldura latentă de topire ;
f) dilatarea termică ;
g) conductibilitatea electrică ;
h) magnetismul ;
i) forţa termoelectromotoare ;
j) coloraţia ;
k) luciul metalic.
 PROPRIETĂŢI MECANICE
a) - rezistenţa mecanică ;
b) - elasticitatea ;
c) - plasticitatea ;
d) - tenacitatea ;
e) - fragilitatea ;
f) - rezilienţa ;
g) - curgerea plastică ;
h) - fluajul ;
i) - duritatea ;
j) - rezistenţa la oboseală ;
k) - ecruisarea ;
l) - relaxarea plastică ;
m)- revenirea elastică.
 PROPRIETĂŢI TEHNOLOGICE
a) – deformabilitatea plastică :
- maleabilitatea ;
- ductilitatea ;
- forjabilitatea
b) – turnabilitatea :
- fluiditatea ;
- segregaţia ;
- contracţia
c) – sudabilitatea ;
d) – aşchiabilitatea ;
e) – călibilitatea ;
f) – susceptibilitatea la supraîncălzire ;
g) – susceptibilitatea la deformare şi fisurare
 PROPRIETĂŢI DE EXPLOATARE

a) – rezistenţa la uzare ; uzura poate fi :

mecanică, abrazivă, de aderenţă (gripare),
corozivă ;
b) - fiabilitatea ;
c) - durabilitatea ;
d) - designul produsului
 STRUCTURA CRISTALINĂ A
MATERIALELOR METALICE
• Corpurile solide se pot clasifica în funcţie de gradul
de ordonare a atomilor în trei stări structurale :
- stare amorfă (necristaline);
- stare mezomorfă sau precristalină ;
- stare cristalină.
• Metalele - elemente chimice cu luciu caracteristic,
opace, maleabile, bune conducătoare de căldură şi
de electricitate.
Aceste proprietăţi ale metalelor sunt conferite de:
- legătura metalică;
- structura policristalină.
• STRUCTURA ATOMULUI : nucleu şi
electroni
– NUCLEUL este format din:
• Neutroni:
- masa mn~mp,
- sarcina electrică nulă;
• Protoni:
- masa: mp= 1,67 x 10-27 kg;
- sarcina electrică: e = 1,6 x 10-19 C;
– ELECTRONII: - masa me =0,91x10-30 kg
- sarcina electrică e =-1,6 x 10-19 C
 STRUCTURA POLICRISTALINĂ
• Materialele metalice au o structură policristalină
formată dintr-o multitudine de grăunţi cristalini cu
dimensiunea medie de 2÷20 μm.
• Aceşti grăunţi cristalini au forme diferite în funcţie de
condiţiile de solidificare şi de tratamentul termic.
• Multitudinea grăunţilor cristalini se datorează
faptului că, în timpul solidificării, apar nenumăraţi
germeni de cristalizare care, ulterior, vor creşte în
dimensiune şi vor ajunge grăunţi cristalini de
dimensiuni mai mari sau mai mici.
• Fiecare grăunte cristalin are un aranjament
ordonat al atomilor, iar orientarea acestui
aranjament este diferită de la un grăunte la
altul.

• Deosebirea dintre metale şi corpurile

amorfe: în metale, atomii sunt aşezaţi într-o
ordine strictă, pe când în corpurile amorfe
atomii ocupă poziţii întâmplătoare (aleatorii)
şi dezordonate.
 TIPURI DE LEGĂTURI CHIMICE
INTERATOMICE

Legăturile intermetalice pot fi:

• IONICE
• COVALENTE
• METALICE
Aceste legături determină proprietăţile
specifice fiecărui material.
 Legătura ionică
Se realizează între atomi foarte electropozitivi sau foarte
electronegativi prin cedare, respectiv, prin acceptare de
electroni de valenţă. Atomul electropozitiv donează unul
sau mai mulţi electroni atomului negativ
• Proprietăţi caracteristice:
– fragilitate;
– transparenţă;
– refractaritate înaltă;
– conductivitate electrică foarte slabă.

EXEMPLE DE MATERIALE : NaCl, Al2O3.

 Legătura covalentă
• Are loc între elemente apropiate în tabelul periodic prin
punerea în comun a unor electroni de valenţă în vederea
completării straturilor lor exterioare :

• Proprietăţi caracteristice:
– duritate înaltă;
– refractaritate înaltă;
– conductivitate electrică foarte slabă.

EXEMPLE DE MATERIALE: Si, C sub formă de diamant

 Legătura metalică
- Electronii de valenţă sunt liberi. Această structură
cu electroni liberi explică proprietăţile termice şi
electrice ale metalelor.
• Proprietăţi caracteristice:
– maleabilitate bună;
– opacitate;
– conductivitate electrică bună.

EXEMPLE DE MATERIALE : Cu, Al, Fe.

 ELEMENTE DE
CRISTALOGRAFIE

STRUCTURA CRISTALINĂ A METALELOR

• Un monocristal perfect este format dintr-un

ansamblu de ioni aranjaţi într-un anumit
mod în spaţiu.
• Structura cristalină este formată din:
– reţeaua cristalină;
– motivul cristalin.
Reprezentarea în plan a unei reţele
cristaline
Reţea cristalină
Reţeaua cristalină este obţinută prin repetarea unei celule elementare.
Celula elementară este caracterizată de parametrii de reţea (vectorii a,
b, c şi unghiurile α, β, γ).

Parametrii celulei elementare

Poziţia unui nod oarecare este dată de
relaţia:
r = a∙u + b∙v + c∙w
unde: a,b,c, sunt numere întregi;
u, v, w sunt vectori unitari.

Există 7 celule elementare care definesc 7

sisteme cristaline.
 Sisteme cristaline
Sisteme Parametrii reţelei
cristaline a,b,c α,β, γ

Cubic a=b=c α = β = γ = 90º

Romboedric a=b=c α = β = γ ≠ 90º
Hexagonal a=b≠c α = β = 90º;
γ = 120º
Tetraedric a=b≠c α = β = γ = 90º
Ortorombic a≠b≠c α = β = γ = 90º
Monoclinic a≠b≠c α = γ = 90º ≠ β
Triclinic a≠b≠c α ≠ β ≠ γ ≠ 90º
 Motivul elementar este cel mai mic
ansamblu de ioni, de coordonate:
xi ,yi, zi
unde i =1.....n

• Atunci când xi = yi= zi = 0, structura cristalină

cubică se caracterizează prin:
a = b = c; α = β = γ = 90º
 Structuri cristaline principale ale
metalelor pure
• CUBICĂ CU VOLUM CENTRAT (cvc);
• CUBICĂ CU FEŢE CENTRATE (cfc);
• HEXAGONAL COMPACTĂ (hc).
Unele metale pot prezenta mai multe
structuri cristaline, proprietate numită
alotropie. Astfel, fierul suferă unele
transformări alotropice la încălzire:
- la 912 ºC: cvc→cfc;
- la 1394 ºC: cfc →cvc.
STRUCTURA CUBICĂ CU VOLUM
CENTRAT - CVC
• Este constituită dintr-un motiv structural de doi ioni, unul în origine şi
celălalt în centrul celulei elementare.
 Caracteristici:
• Numărul de atomi pe celulă = 2;

• Numărul de coordinaţie = 8 (nr. de atomi ce se

găsesc la distanţă egală şi cea mai apropiată de
un atom dat).
• Raza ionică Ra= a 3
4
 STRUCTURA CUBICĂ CU FEŢE
CENTRATE - CFC
• Este constituită dintr-un motiv structural de 4 ioni, unul în
origine şi ceilalţi trei în centrul feţelor celulei elementare.
 Caracteristici:
• Numărul de atomi pe celulă = 4;

• Numărul de coordinaţie = 12 (nr. de atomi ce

se găsesc la distanţă egală şi cea mai
apropiată de un atom dat).
a 2
• Raza ionică Ra= 4

• Structura cfc prezintă o compactitate maximă

spre deosebire de cvc.
 STRUCTURA HEXAGONAL
COMPACTĂ - HC
• Este constituită dintr-un motiv structural de doi ioni, unul
în centrul bazei hexagonale şi celălalt în centrul unui
triunghi din planul median.
 Caracteristici:
• Numărul de atomi pe celulă = 6;
• Numărul de coordinaţie = 12 (nr. de atomi ce se
găsesc la distanţă egală şi cea mai apropiată de
un atom dat).
a
• Raza ionică Ra=
2
 EXEMPLE:
• magneziu Mg – structură (hc);
• aluminiu Al – (cfc); ∙ aur Au – (cfc);
• crom Cr – (cvc); ∙ nichel Ni – (cfc);
• vanadiu Va – (cvc); ∙ fier Fe – (cvc) şi (cfc);
• cupru Cu – (cfc); ∙ titan Ti – (cvc) şi (hc).
• niobiu Nb – (cvc); ∙ molibden Mo – (cvc);
 DEFECTELE STRUCTURII
CRISTALINE

• Metalele şi aliajele au o structură formată

dintr-o multitudine de microvolume de
formă poliedrică, numite cristalite sau
grăunţi cristalini. Dimensiunea medie a
acestora este de 2-20 μm, funcţie de
condiţiile de solidificare.
• Cristalele nu sunt perfecte.
 Defectele cristaline pot fi:

• punctiforme (zerodimensionale) ;
• liniare (dislocaţii) ;
• de suprafaţă (bidimensionale)
 DEFECTELE PUNCTIFORME
Pot rezulta ca urmare a prezenţei:
a) unui loc vacant în structura cristalină;
b) unui ion al matricei în poziţie interstiţială
(autointerstiţial);
c) unui ion străin în poziţie substituţională;
d) unui ion străin în poziţie interstiţială (ion
străin interstiţial).
DEFECTELE PUNCTIFORME

a b c d
 DEFECTE LINIARE
• se mai numesc dislocaţii
• dislocaţiile pot fi:
- marginale
- elicoidale.
 DEFECTE LINIARE
• a) secţiune într-un cristal ideal
• b) reţeaua de dislocaţie
a b
 Dislocaţia marginală

• În cazul acestei dislocaţii, vectorul Burgers

(b) este un defect de închidere al
circuitului Burgers şi este perpendicular pe
linia de dislocaţie.
L-vectorul unitar al liniei de dislocaţie marginală, b – vectorul Burgers
 DISLOCAŢIA ELICOIDALĂ

• Vectorul Burgers este paralel cu linia de

dislocaţie.
Dislocaţiile stau la baza mecanismului de
deformare plastică.

• Densitatea de dislocaţie este lungimea liniilor de

dislocaţii raportată la unitatea de volum. Are
ordinul de mărime:
– 106-108 cm/cm3, la un metal recopt;
– 1011-1012 cm/cm3, la un metal deformat puternic.
 Defectele de suprafaţă
Defectele de suprafaţă numite şi imperfecţiuni
bidimensionale sunt suprafeţe din interiorul
corpului cristalin care separă porţiuni ce se
deosebesc între ele prin structura cristalografică,
orientare cristalografică etc. şi sunt reprezentate
prin :
• suprafeţe libere;
• limitele de grăunţi;
• interfeţele dintre două faze.
 Suprafeţele libere
• sunt suprafeţe de separaţie dintre
materialul metalic şi diferite gaze; în
general nu sunt netede, motiv pentru care
le este asociată o energie de suprafaţă cu
atât mai mică, cu cât planul cristalografic
este cu densitate mai mare de ioni.
• aceste defecte influenţează în procesele
de frecare, coroziune, sudare etc.
 Limitele de grăunţi
• Separă microvolume cu orientări cristalografice
diferite. În funcţie de mărimea unghiului de
dezorientare (θ), limitele de grăunţi pot fi:
– limite la unghiuri mici, dacă θ≤10º;
– limite la unghiuri mari, dacă θ > 10º.
Limitelor de grăunţi le este asociată o energie şi
constituie:
- locuri pentru amplasarea impurităţilor ;
- obstacole în calea deplasării dislocaţiilor.
 Interfeţele dintre două faze pot fi:
• incoerente – dacă nu există continuitate
între planele cristaline ale celor două faze;
• coerente – dacă există continuitate între
planele cristaline ale celor două faze
(deformare locală a structurii cristaline).