Asistenţa psihologică a

pacientului şi familiei.
Asistenţa spirituală.
Doliu.

Elena Anton
 Îngrijirea muribundului
Scopurile managementului unei persoane muribunde:

1. Siguranţă şi protecţie – muribundul trebuie să

resimtă atmosfera securizantă.
2. Moarte demnă – constă în acordarea întregului
respect faţă de pacient. Ultimile dorinţe ale
muribundului trebuie să fie îndeplinite cu
conştinciozitate.
3. Moarte conformă dorinţei persoanei. Decizia despre
modul în care doreşte să treacă în eternitate îi
aparţine în întregime pacientului.
 Asistarea psihologică a
muribundului
Sa constatat existenţa a cel puţin trei factori
capabili a uşura suferinţa bolnavilor:
Apelul lasentimentele religioase ale
acestora.
Prezenţa rudelor apropiate (prieteni).
(Auto)centrarea asupra realizărilor în
timpul vieţii.
 Asistarea psihologică a familiei
muribundului
Obiectivele asistenţei psihologice acordate familiei
sunt:
Familiarizerea cu prognosticul întunecat,
concomitent cu menţinerea încrederii în medic
(prevenirea gesturilor intempestive).
Asigurarea cooperării în sensul stabilirii unor
reguli de comportament şi a unor informaţii de
vehiculat comune (pentru bolnavii de care se
ascunde diagnoza).
Aplicarea de elemente de psihoterapie suportivă şi
vizavi de familie (încurajarea, îndrumarea).
 Reacţia la doliu
Etapa I. Acceptarea realităţii pierderii.
Etapa II. Trăirea durerii provocată de
pierdere.
Etapa III. Adaptarea la un nou mediu din
care persoana decedată lipseşte.
Etapa IV. Retragerea energiei emoţionale şi
reinvestire ei în altă relaţie.
 Comportamente de doliu normale
 Sentimente: tristeţe, furie, vinovăţie şi autoreproşuri,
anxietate, singurătate, oboseală, neajutorare, şoc, “a se
stinge de dor”, uşurare, amorţire emoţională.
 Senzaţii fizice: gol în stomac, constricţie toracică, nod în
gît, hipersensibilitate la zgomot, lipsă de aer, slăbiciune
musculară, lipsă de energie, uscăciunea gurii.
 Cogniţii: negare, confuzie, preocupare, sentimentul
prezenţei, halucinaţii.
 Comportamente: tulburări de somn, tulburări de apetit,
retragere socială, vise cu decedatul, căutări şi chemări,
suspine, oftări, hiperactivitate fără relaxare, vizitarea
locurilor sau purtarea de obiecte care-i amintesc persoanei
îndoliate de decedat, păstrarea cu sfinţenie a lucrurilor ce
au aparţinut decedatului.
 Doliu necomplicat
(1-2 ani)
I fază. Primul moment de trăire a socului se
caracterizează printr-un sentiment de
amorţire emoţională, de irealitate.
II fază. De resimţire a durerii atroce a
despărţirii. Se caractrerizează prin durerea
fizică, emoţională şi morală produsă de
conştientizarea iriversibilităţii pierderii
persoanei iubite. Produce cele mai multe
manifestări somatice şi psihice.
III –a fază. Este caracterizată prin
dezorganizare şi disperare. Evenimentul
fatal este analizat în toate detaliile.
Tranzitoriu pot apărea iluzii vizuale sau
auditive (aude o voce strigîndu-i numele)
IV –a fază. Readaptarea la o viaţă din
care persoana decedată lipseşte
 Doliu patologic
Indicii care arată că o reacţie de doliu este
nerezolvată (Lazare 1979):
Persoana nu poate vorbi despre cel
decedat fără a trăi aceiaşi durere intensă.
Un eveniment minor declanşează întreaga
suferinţă a doliului.
În interviul clinic apar teme legate de
pierdere.
Persoana este incapabilă să se despartă de
diverse lucruri care au aparţinut decedatului.
Dezvoltarea simptomelor fizice identice cu cele
pe care le prezenta persoana decedată înaintea
morţii. (apar anual sau în preajma datei în care a
murit persoanei).
Cei care fac schimbări radicale în stilul lor de
viaţă după moartea cuiva, sau cei care-i exclud
pe membrii familiei, pe prieteni sau activităţi
asociate cu persoana decedată arată că nu şi-au
rezolvat problema doliului.
Unii prezintă un lung istoric de depresie
subclinică deseori caracterizat printr-un
sentiment persistent de de vinovăţie sau
printr-o stimă de sine scăzută. Dar şi
contrariu – o persoană care trăieşte o falsă
stare de euforie după moartea cuiva
apropiat.
Compulsia de a imita persoana decedată.
Tristeţe inexplicabilă ce apare în anumite
perioade ale anului.
Uneorilor apariţia impulsurilor
autodistructive.
O fobie legată de o boală sau de moarte
poate proveni de la boala de care a
suferit / a murit persoana pierdută.
Evitarea vizitării mormîntului sau
participarii la activităţile sau ritualurile de
moarte şi de înmormîntare.
Important mai este şi faptul dacă nu a avut
alături familia sau alt suport social în acea
perioadă.