Raportul dintre normele de

drept UE și
normele de drept intern
 IV. Raportul dintre dreptul UE şi dreptul
naţional

• Supremaţia normelor comunitare asupra normelor

interne contrare
• Efectul direct al normelor comunitare în faţa
autorităţilor publice naţionale
• Obligaţia de interpretare a dreptului intern conform
dreptului UE
• Autonomia procedurală naţională în aplicarea
dreptului UE
• Repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin
încălcarea normelor UE de către stat
 1. Supremaţia normelor comunitare

 6/64, Costa c. ENEL, Rec. 1964, p. 585

 11/70, Internationale Handelsgesellschaft,

Rec. 1970, p. 1125

 106/77, Simmenthal II, Rec. 1978, p. 629

“... judecătorul naţional însărcinat, potrivit
competenţei sale, să aplice prevederile
dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura
deplina eficacitate a acestor norme, lăsând
neaplicată din oficiu, dacă este necesar, orice
dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale,
chiar ulterioară, fără a solicita sau aştepta
eliminarea prealabilă a acesteia pe cale
legislativă sau prin orice alt procedeu
constituţional.”

106/77, Simmenthal II, Rec. 1978, p. 629, pct. 24

 2. Efectul direct

 atributul unei norme de drept UE de a

crea în patrimoniul persoanelor fizice
şi juridice drepturi pe care acestea le
pot invoca în faţa instanţelor lor
naţionale
 Prevedere de Tratat

Condiţii cumulative:
 Să fie clară şi precisă

 Să fie necondiţionată
 Tipuri de litigii

 Împotriva Statului = efect direct vertical

 Împotriva altor persoane fizice şi juridice =
efect direct orizontal

 Prev. privind principiul egalităţii la plată

între bărbaţi şi femei
 Prev. privind libera circulaţie a
persoanelor
 Regulamentele

 diverse tipuri de prevederi, numai cele

care îndeplinesc condiţiile au efect direct;
 creează un drept; clară şi precisă;
necondiţionată;
 efect direct vertical şi orizontal
 Directivele

 Art. 288 TFUE (fost 249 CE): “Directiva este

obligatorie pentru fiecare stat membru
destinatar cu privire la rezultatul care trebuie
atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa
în ceea ce priveşte forma şi mijloacele.”

 41/74, Van Duyn, Rec., p. 1337: Directivele

pot avea efect direct vertical
 Condiţii cumulative

 Termenul de transpunere a expirat

 Statul nu a transpus directiva sau a
transpus-o incorect;
 Prevederea este clară, precisă şi
necondiţionată.
 152/84, Marshall I, Rec. 1986, p.
723

 directivele nu pot avea efect direct

orizontal
 interpretarea noţiunii de “stat”
 “Stat”:

“acel organism care, indiferent de forma sa

juridică, a fost însărcinat în temeiul unui act al
unei autorităţi publice să îndeplinească sub
controlul acesteia un serviciu de interes public
şi care dispune în acest scop de competenţe
speciale faţă de regulile aplicabile raporturilor
juridice dintre persoane” (C-188/89, Foster,
Rec., p. I-3313)
 Directivă netranspusă
sau transpusă
incorect . . .

DA
Stat
Persoană NU
fizică sau juridică
NU Persoană
fizică sau juridică
3. Obligaţia de interpretare conformă
După expirarea termenului de transpunere,
când aplică o lege naţională de implementare a
unei directive, instanţa naţională trebuie să ia
în considerare întreg ansamblul regulilor de
drept naţional, şi să le interpreteze pe toate
acestea în lumina directivei respective.

în măsura în care este posibil

(nu contra legem)