Comunicarea asertivĂ –

cheia dezvoltĂrii personale

Și profesionale
 Obiective:
La finele orei studenţii vor fi capabili :
- să definească conceptele cheie;
să descrie tipurile de comportament pasiv, agresiv
şi asertiv;
- să demonstreze prin argumente importanţa
comportamentului asertiv în mediul educaţional;
- să propună modalităţi de educare a
comportamentului agresiv şi pasiv;
- să elaboreze strategii de educare a propriului
comportament în dependenţă de tipul acestuia;
În DEX-ul online la conceptul
asertivitate  găsim următoarea explicaţie
“caracteristică a unei persoane care îşi
exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi
interesele, fără anxietate, fără a le nega pe
ale celorlalţi [3].
 Dicţionarul Medical Dorland defineşte
asertivitatea: “o formă de comportament
caracterizat printr-o declarație sigură sau
afirmare a unei declarații fără a avea nevoie
de dovezi, afirmă drepturile persoanei sau
punctul de vedere, fără a amenința
drepturile altuia…[4].
 Autori care au studiat asertivitatea:
Andrew Salter, Joseph Wolpe( 1949), Lazaru
A.(1973), Lange P. şi Jucubowski A. (1976);
Каппони В., Новак Т.(1995), Roco M. (2004
Dandara O. şi Spinei A. (2006), Cojocaru-
Borozan M. (2009), Ionioglo M. (2013), Bîrsa
E.(2013), Moraru Ina ş.a.
 În 1973 Lazarus A. a fost primul care a
stabilit că asertivitatea comportă patru
elemente:
1) refuzul cererilor;
2) cereri de favoruri şi formularea de
cereri;
3) exprimarea sentimentelor pozitive şi
negative;
4) inițierea, continuare şi încheiere a unei
conversaţii generale [2, p. 93 ].
 După opinia mai multor autori(Brehm şi
Kassin-1990) componentele constitutive
ale comunicării asertive sunt:
componenta cognitivă, componenta
atitudinală şi
componenta comportamentală[1, pag. 36].
 Componenta cognitivă
afişează modul în care persoanele înţeleg
propriile acţiuni, emoţii, motivaţia ş.a.
Componenta atitudinală exprimă
stima de sine
în ceea ce priveşte autoevaluarea
pozitivă şi negativă a persoanei.
Componenta comportamentală a
asertivităţii include o serie de
elemente non-verbale, cum ar fi:
- contactul vizual:
- tonul vocii:
- postura:
- mimica:
- momentul administrării
mesajului:
- conţinutul.
   
 Semne non-verbale:
-        expresii faciale deschise şi relaxate;
-        contact vizual, atât cât să nu supere
interlocutorul;
-        poziţia corpului dreaptă, relaxată,
dar nu rigidă ;
-        are vocea calmă, dar sigură;
-        zâmbeşte sincer atunci când este
necesar;
-        încuviinţează cu capul interlocutorul.
 Asertiunea
EU
este cel mai des folosit pattern în
comunicarea asertivă.
 Aserţiunea EU cuprinde:
acţiune,
efectul asupra noastră,
cauza şi comportamentul dorit de
către noi.
Exemplu:
„Când aud muzica dată la un volum mare/
nu mă pot concentra,/ pentru că îmi
distrage atenţia./ Aş vrea să pot să mă
odihnesc.”
 A. Salter a descris
6 ,,exerciţii stimulative ”
pe care le putem practica cu
regularitate pentru dezvoltarea
asertivităţii:
 1. Exerciţii de exprimare a diverselor
sentimente;
2. Exerciţii de exprimare a opiniilor contrare;
3. Exerciţii de exprimare a unor sentimente
diferite doar prin utilizarea mimicii;
4. Exerciţii de realizare a unor afirmaţii la
persoana întâi;
5. Exerciţii de adresare sau primire de
complimente;
6. Exerciţii de improvizare de răspunsuri
verbale şi nonverbale în situaţii
interpersonale.
Singurele drepturi pe care le avem sunt
cele pe care ni le asumăm, nu cele care
ne sunt date de alţii.”
Anonim
Bibliografie:
1. Bîrsan E. Comunicarea asertivă. Ghid metodologic.
UPS”I.Creangă”, Chişinău,2013
2. Serge Moscovici. Psychologie sociale des relations a
autrui.Editura . Nathan 1994
3.http://www.dexx.ro/index.php?
a=term&d=Dictionar+explicativ+roman&t=asertivitate.
4.https://en.wikipedia.org/wiki/Dorlands_Medical_Dictionary.
Mulţumesc pentru atenţie!