Hidroterapia este o metodă alternativă de tratare a unei game variate de afecțiuni și boli prin

utilizarea proprietăților apei. Originile terapiei cu apă sunt foarte vechi și, cu toate că studiile efectuate până
în prezent nu au oferit dovezi edificatoare asupra eficienței sale, hidroterapia reprezintă un segment
reprezentativ pentru medicina de recuperare.

Adepții acestui tratament susțin că apa, caldă sau rece, în contact cu corpul, declanșează o serie de reacții ce
determină:
Stimularea sistemului imunitar;
•Revigorarea circulației sanguine;
•Reducerea sensibilității la durere;
•Îmbunătățirea digestiei;
•Reducerea stresului.

Cei care iau în considerare terapia cu apă ar trebui să discute mai înainte această opțiune cu medicul lor,
tocmai pentru a se asigura că starea de sănătate le permite parcurgerea acestui tratament fără consecințe
negative.

Cei diagnosticați cu diabet, sindromul Raynaud, scleroză multiplă, hiper sau hipotensiune arterială sau alte
probleme cardiace, cât și gravidele ar trebui să fie cu atât mai circumspecți în privința terapiei cu apă.
 Scurtă istorie a hidroterapiei

Efectele terapeutice ale apei au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Ruinele unor băi publice
datând încă din anul 4500 înainte de Hristos sunt doar câteva mărturii ale faptului că oamenii puneau mare
preț pe tratamentele cu apă. Meritul pentru promovarea ei asiduă recentă îi revine însă unui preot din Bavaria,
Sebastien Kneipp. La începutul secolului al XIX-lea acesta a început să își trateze enoriașii cu băi de apă rece,
după ce el însuși a susținut că s-a vindecat de tuberculoză printr-o astfel de metodă.

Un adept al său, austriacul Vincenz Priessnitz, a început să își trateze și el pacienții cu băi, împachetări și
dușuri cu apă rece de izvor. În clinica spa pe care și-a deschis-o a tratat în primul an de activitate nu mai puțin
de 1 500 de pacienți, devenind, ca și Kneipp, un model pentru toți cei care s-au specializat ulterior în
hidroterapie.

De la ei și până astăzi, terapia cu apă a cunoscut un progres continuu și aplicații în tot mai multe afecțiuni.
Pentru unii pacienți pare să ofere rezultate mulțumitoare, în timp ce pentru alții nu are deloc efectul dorit, de
aici statutul controversat al acesteia chiar și în zilele noastre.
 Mecanismul terapeutic
Proprietățile apei
Mecanismul terapeutic al hidroterapiei are la bază patru proprietăți ale acestui lichid:

Flotabilitatea – un corp scufundat în apă este împins cu o forță de sens contrar gravitației; greutatea pe care
corpul o pierde în acest proces este egală cu cea a volumului de apă disclocat, astfel încât presiunea și stresul
aplicate în mod normal asupra mușchilor și țesuturilor scade semnificativ;

Presiunea hidrostatică – aceasta este forța cu care apa acționează asupra unui corp scufundat; ea reduce
tendința sângelui de a se deplasa către extremitățile inferioare ale corpului, îmbunătățind eficiența circulației
venoase – de aici și reducerea umflării extremităților și stabilizarea articulațiilor cu probleme;

Căldura specifică – este energia necesară creșterii temperaturii unei substanțe cu un grad celsius; în cazul
apei pierderea de căldură este de 25 de ori mai mare decât cea din aer, iar efectuarea de exerciții fizice în apă
mai caldă (aproximativ 33 grade celsius) duce la o temperatură crescută a corpului; în funcție de condiția
fizică a pacientilor și de intensitatea antrenamentului prescris, se va stabili și o anumită teperatură a apei;
Tehnici de hidroterapie
• Hidroterapia vizează deopotrivă tehnici externe (diferite tipuri de băi, dușuri, comprese etc.) și interne:
Consumul unei anumite cantități de apă, zilnic;
• Consumul unui anumit sortiment (îmbogățit) de apă;
• Administrarea de infuzii intravenoase;
• Curățarea cu lichid a nasului, vaginului, colonului etc.

Principalele tehnici de terapie externă cu apă includ:

Comprese: calde, cu aburi, reci, stimulente sau alternante;

Împachetări umede: pe diferite zone ale corpului (inferioară, superioară, pe trei sferturi, în zona trunchiului) și
pentru anumite intervale de timp (scurte – 10 – 15 minute; medii – 40 – 50 minute; lungi – 50 – 90 minute) ;

Fricțiuni: parțiale, complete sau cu sare;

Băi terapeutice: generale sau locale, la temperaturi care variază de la mai puțin de 200 C până la peste 400 C,
cu apă dulce sau sărată, aromatizată, gazeificată, minerală naturală etc.
Masaje reci: se freacă întregul corp sau doar anumite zone afectate cu un prosop înmuiat în apă rece și
stors foarte bine;

Dușuri blânde: se toarnă ușor apă, dintr-un recipient, direct pe zona afectată, urmându-se traseul de la
periferie către centrul zonei (genunchi, coapse, partea inferioară a trunchiului, brațe, piept, partea
superioară a trunchiului, spate, gât, față);

Saună și băi de aburi – sunt două proceduri cu efecte foarte asemănătoare. În timp ce căldura din
saună stimulează corpul să elimine toxinele prin piele, aburul poate avea un efect mai pronunțat asupra
sistemului respirator;

Înfășurări – sunt folosite în primul rând ca metodă de tratare a febrei și a inflamațiilor locale (cu apă
rece) respectiv a problemelor respiratorii (cu apă caldă). Materialul ud este aplicat ferm pe zona afectată
(gât, piept, trunchi, coapse, gambe, articulații);

Împachetările – sunt foarte asemănătoare înfășurărilor, doar că nu mai este vorba doar despre apă, ci
despre o infuzie, un decoct sau o cataplasmă aplicate cu bandajul respectiv pe zona afectata.