SISTEME COMPLEXE DE

FINANŢARE A
INVESTIŢIILOR
Total ore: 60
inclusiv: 30 ore – prelegeri
30 ore – seminare
60 ore – lucrul individual
profesor – GUMOVSCHI Ana,
doctor în economie, conf. univ.
 Scopul studierii disciplinei - crearea unei imagini integre
asupra mecanismului de finanţare a proiectelor
investiţionale prin abordarea ramurală a acestuia.
Tematica abordată:
Tema 1. Organizarea finanţării proiectelor de investiţii.
Tema 2. Finanţarea proiectelor investiţionale în agricultură.
Tema 3. Finanţarea proiectelor investiţionale în sectorul
construcţiilor din Republica Moldova.
Tema 4. Finanţarea proiectelor investiţionale în inovaţii.
Tema 5. Specificul finanţării proiectelor investiţionale publice în
Republica Moldova.
Tema 6. Finanţarea proiectelor investiţionale în cadrul IMM
din Republica Moldova.
Tema 7. Finanţarea proiectelor investiţionale în Republica
Moldova prin intermediul instituţiilor şi programelor
internaţionale.
 Tema 1. Organizarea
finanţării proiectelor de
investiţii
1. Aspecte generale privind procesul de
finanţare a proiectelor investiţionale.
2. Clasificarea surselor de finanţare a
investiţiilor.
3. Mecanismul finanţării proiectelor de
investiţii.
 În cadrul unui circuit financiar complex
investiţiile sunt decise, realizate şi
exploatate în conformitate cu trei cicluri:
Ciclul de finanţare – în cadrul căruia întreprinderea
decide asupra surselor de acoperire, modalităţilor de
formare a fondului de investiţii şi distribuţiei
acestuia.
Ciclul de investiţii – presupune alocarea fondurilor
colectate pe pieţele financiare pentru achiziţionarea
de active industriale, comerciale, financiare.
Ciclul de exploatare – în cadrul căruia activele
achiziţionate vor fi folosite pentru a obţine fluxuri de
lichidităţi.
Realizarea procesului investiţional presupune
două componente interdependente:
Componenta financiară – Componenta fizică –
concretizată în care constă într-un
constituirea şi ansamblu de acţiuni
utilizarea fondurilor fizice şi tehnologice
băneşti necesare care au ca finalitate
derulării procesului realizarea fizică a
investiţional obiectivului de
investiţii
Finanţarea investiţiilor constituie o etapă
semnificativă în procesul investiţional, în cadrul
căreia, ca urmare a deciziei de investiţii, resursele
financiare se înglobează în bugetul investiţiei şi pot
fi utilizate pentru plăţi în vederea realizării
proiectului.
Factorii care au determinat cadrul
organizatoric al finanţării
investiţiilor în R. Moldova
a) Reorganizarea întreprinderilor de stat.
b) Apariţia şi consolidarea liberei iniţiative.
c) Reconsiderarea substanţială a rolului
statului în procesul finanţării investiţiilor.
d) Reorganizarea sistemului bancar.
e) Apariția și dezvoltarea instituțiilor
nebancare.
 Conform originii surselor, finanţarea
investiţiilor la nivelul unităţilor economice se
poate realiza din surse proprii şi din surse
împrumutate.
Sursele proprii de finanţare a investiţiilor:
capitalul social,
suplimentarea de capital social,
fondul de amortizare,
profitul nerepartizat,
fondurile de rezervă,
despăgubirile de asigurare,
veniturile din plasamente.
 Avantajele finanţării investiţiilor din surse
proprii:
este sursa cu un caracter privilegiat: serveşte ca bază de
finanţare a întreprinderii, independentă şi stabilă;
exprimă capacitatea întreprinderii de a asigura reducerea
capitalurilor împrumutate;
acţionarii sunt avantajaţi întrucât, prin capitalizarea unei
părţi a profitului creşte valoarea bursieră a întreprinderii,
creşte cursul acţiunilor şi, deci, avuţia lor;
atâta timp cât surplusul monetar obţinut este reinvestit,
autofinanţarea este orientată pentru finanţarea investiţiilor şi a
datoriilor;
deoarece autofinanţarea constituie baza capacităţii de
rambursare, nivelul ei şi tendinţele în evoluţia sa sunt
elementele analizate de creditorii şi investitorii potenţiali.
 Sursele împrumutate de finanţare a
investiţiilor
Surse împrumutate (interne)
Împrumuturi pe termen scurt (perioada <1 an);
Împrumuturi pe termen mediu (perioada <5 ani);
Împrumuturi pe termen lung (perioada >5 ani);
Împrumuturi de la organisme publice specializate;
Împrumuturi de la stat;
Leasing;
Alocaţiile de la buget.
Surse împrumutate (externe)
Credite sau împrumuturi externe;
Investiţii directe de capital.
 Anatajele și dezavantajele atragerii resurselor prin
intermediul pieței creditare
 Oferta creditară diversificată;
 Asigurarea acoperirii financiare
în cazul proiectelor investiționale
de proporții mari;
 Reducerea bazei impozabile;
 Asigurarea creșterii coeficientului
de rentabilitate a capitalului
propriu;
 Selectarea unei scheme flexibile
de acordare și rambursare;
 Posibilitatea câștigului pe seama
diferențelor ratelor dobânzii;
 Excluderea costurilor legate de
înregistrarea și plasarea hârtiilor
de valoare.
 Creșterea riscului reducerii
stabilității financiare și a
solvabilității odată cu
modificarea structurii
capitalului;
 Activele achiziționate pe baza
surselor împrumutate generează
un profit mai mic pe seama
deducerii din mărimea acestuia
a costurilorr legate de
rambursare;
 Dependența ratei dobânzii față
de fluctuațiile pe piața
financiară;
 Pierderea autonomiei
manageriale.
 Principiile de finanțare a proiectelor
investiționale
a) principiul planificării strategice - propunerile de proiecte
de investiţii se supun unui proces de prioritizare din punctul
de vedere al impactului şi obiectivelor stabilite în
documente de planificare strategică pe termen mediu;
b) principiul performanţei - alocarea resurselor pentru
proiectele de investiţii se fundamentează pe performanţă;
c) principiul raportului cost-calitate – beneficiarii de proiect
trebuie să asigure utilizarea resurselor investiționale  în
mod econom, eficient şi eficace, asigurând un nivel înalt al
raportului cost-calitate;
d) principiul sustenabilităţii - în procesul de planificare şi
aprobare a  proiectelor de investiţii se ţine cont şi de
costurile de funcţionare şi de întreţinere ulterioară după
finalizarea acestora;
e) principiul realismului - la planificarea proiectelor de
investiţii se ţine cont de disponibilitatea resurselor
investiționale şi de capacitatea de implementare a
proiectului.
Mecanismul finanţării investiţiilor implică acţiuni corelate
privind: determinarea necesarului de finanţare, stabilirea
structurii corespunzătoare a capitalului permanent, evaluarea
costului resurselor de finanţare pe termen mediu şi lung.
1. Determinarea necesarului de fonduri pentru finanţarea
investiţiilor presupune elaborarea
Planului de finanţare a investiţiilor.
Structura orientativă al planului de finanţare:
1) planul de finanţare pentru valoarea totală a proiectului
pe surse şi feluri de plăţi;
2) programul de efectuare a plăţilor pentru realizarea
proiectului;
3) condiţiile şi contribuţia investitorilor la finanţarea
costului proiectului;
4) termenii şi condiţiile de utilizare a surselor de finanţare.
 Analiza variantelor posibile de finanțare în
vederea elaborării planului de finanțare
Analiza alternativelor de investiții prin prisma
naturii, structurii, costurilor și fluxurilor potențiale
de trezorerie;
Estimarea nevoii de finanțare generată de raportul
dintre valoarea investițiilor și capacitatea de
autofinanțare;
Analiza nevoii de finanțare în contextul politicii de
dividende, politicii de îndatorare, funcționării
pieței financiare și estimării riscului generat de
alternativa de finanțare;
Alegerea alternativelor de finanțare externă în
corelare cu costul capitalului și fluxul de trezorerie.
 Stabilirea structurii corespunzătoare a
capitalului presupune determinarea unui
raport optim între capitalurile proprii şi
capitalurile împrumutate pe termen mediu şi
lung.

Criteriul principal de selecţie a surselor de

finanţare a investiţiilor este costul capitalului:
a)Evaluarea costului capitalului propriu;
b)Evaluarea costului capitalului împrumutat;
c)Evaluarea costului mediu ponderat al
capitalului.
 Tehnica finanţării investiţiilor reflectă cadrul concret în care se
realizează în practică finanţarea investiţiilor şi relevă procesul utilizării
pentru plăţi a surselor de finanţare selectate.
Etapa finală al mecanismului de finanţare a investiţiei este decontarea
investiţiei – stingerea obligaţiei de plată pentru cheltuielile aferente
realizării proiectului de investiţii.
Decontarea achiziţiilor independente de bunuri are loc în urma livrării şi
recepţionării lor, pe baza documentelor de plată (ordine de plată, cec,
chitanţă etc.).
Decontarea lucrărilor de investiţii realizate în antrepriză are loc anticipat,
pe baza de avansuri achitate periodic ori la finalizarea lucrărilor.
Decontarea pe obiecte terminate a lucrărilor de investiţii survine în cazul
unor investiţii realizate de antreprenori în scopul vânzării (locuinţe
construite pentru a fi vândute etc.)
Decontarea investiţiilor realizate în regie ţine seama de faptul că asemenea
lucrări implică efortul investitorului de organizare, execuţie şi finanţare.
Documentele de decontare sunt specifice elementelor de cheltuieli, şi
anume: ordine de plată, cec, state de manoperă, facturi pentru utilităţi etc.