I.

Analiza reologică a fluxului sanguin

nenewtonian utilizând un dispozitiv
microfluidic
II. Diferența între fluxul pulsatil și continuu
în tratamentul cu dispozitive de asistență
ventriculară
HAPĂU TUDOR
CRĂCIUN GABRIEL-DUMITRU FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ
SANDU ȘTEFAN ANUL III, GRUPA I
ONCEANU VLAD
I. 1) Introducere

Sângele prezintă un comportament substanțial nenewtonian din cauza componentelor

celulare abundente pe care le transportă, în principal celulele roșii din sânge (RBC).
Cercetarea cardiovasculară continuă să ofere dovezi că comportamentul reologic al
fluxului sanguin se corelează puternic cu a o gamă largă de boli cardiovasculare, cum ar fi
tromboza, hipertensiunea, și acciedente vasculare cerebrale.
Când sângele curge în vase naturale, comportamentul reologic al fluxului sanguin,
(vâscozitatea aparentă), variază în funcție de concentrația RBC(celulelor roșii din sânge) și
distribuția spațială a eritrocitelor.
I. 2) Principiile de măsurare

Fig. 1
C1- membrana celulară izolatoare
R1- citoplasma conductivă
Rplasma1 – rezistența eritrocitelor și
plasmei conectate în serie
Rplasma2 – plasma în vrac conectată în
paralel

Fig. 1
 3) Proiectarea unui dispozitiv microfluidic pentru analiza
I. reologică a sângelui

Pe baza studiului de mai sus, este proiectat un dispozitiv microfluidic și

dezvoltat pentru a investiga comportamentul reologic al sângelui prin măsurarea
proprietăților electrice ale fluxului sanguin.
Pe măsură ce sângele curge în microcanal, impedanța electrică dintre cei doi
electrozi este înregistrată ca o măsură a comportamentului reologic al sângelui.
Distribuția câmpului electric este generată de stimularea microelectrozilor este
estimată folosind metoda elementelor finite. Rezultatele arată că densitatea
câmpului electric scade odată cu verticala distanta de electrozii planari.
I. 4) Fabricarea dispozitivului microfluidic

Fig. 2 prezintă procesul de fabricare a

microcipului. Polidimetilsiloxan (PDMS) este
selectat ca material al canalului datorită
biocompatibilității sale și a proprietăților
mecanice similare la țesuturile umane.

Fig. 2
I. 5) Preparearea sangelui:

Probele de sânge utilizate în acest studiu sunt obținute prin extragerea de sânge integral
proaspăt de la bovine adulte. Sângele este centrifugat la 3400 rpm timp de 15 minute pentru a
separa plasma, celulele albe și celulele roșii.
În cele din urmă, celulele roșii din stratul inferior sunt colectate. Plasma și eritrocitele sunt
amestecate folosind volume diferite pentru a forma diferite mostre de sânge cu un nivel diferit
de hematocrit.
Având în vedere faptul că celulele albe joacă un rol relativ minor în determinarea
vâscozității sângelui și în determinarea impedanței electrice, stratul intermediar este
îndepărtat din probele de sânge recompuse pentru o analiză simplistă.
I. 6. Analiza reologică

*Comportamentul reologic al sângelui este

măsurat folosind Reometru Couette
Fig. 3 prezintă rezultatul măsurării
vâscozității probelor de sânge cu valori de
hematocrit de 20%, 50%, și 80% sub rata de
forfecare de la 10 s − 1 la 1000 s − 1.
Măsurătorile se efectuează la temperatura
camerei (25 ◦C). Rezultatele arată că
vâscozitatea crește odată cu valoarea
hematocritului și scade odată cu viteza de
forfecare.

Fig. 3
I. 7) Configurare experimentală

Configurarea experimentală a măsurării

impedanței electrice este prezentat în Fig.
4. O pompă cu seringă este utilizată pentru
a controla cu precizie debitul și reglarea
debitelor de forfecare. Un analizor de
impedanță electrică este folosit pentru a
măsura impedanța curgerii probei de sânge
prin microcanal.
Rezultatele impedanței electrice folosind
spectroscopia sunt efectuate prin
măturarea frecvenței de stimulare de la 1Hz
la 100 kHz, unde este un curent de
stimulare mic utilizat pentru a nu induce
deformarea RBC.

Fig. 4
  
I. 8) Măsurarea electrică

Fig. 5 Fig. 6
Fig. 7
  
I. 9. Concluzie

În această lucrare, un dispozitiv microfluidic este proiectat și fabricat pentru a

investiga comportamentul reologic al fluxului sanguin. Sângele este perfuzat în
canalele microfluidice sub aspecte fiziologice, condițiile de curgere în timpul
comportamentului electric al sângelui este examinat folosind spectroscopia
impedanței electrice.
Măsurătorile electrice sub diferite frecvențe stimulatoare și diferite rate de
forfecare arată că proprietățile electrice ale diferitelor componente sanguine
variază în funcție de condițiile de curgere și pot fi astfel utilizate ca măsură a
comportamentului reologic.
II. 1.Introducere

Dispozitivele de asistare a ventriculului stâng (LVAD) au devenit o

piatră de temelie pentru gestionarea pacienților cu insuficiență cardiacă
în stadiu final.
LVAD-urile pot fi utilizate ca :
1. terapie de destinație (DT),
2. punte către transplant (BTT),
3. punte spre recuperare (BTR),
4. punte spre decizie (BTD).
Există două clase majore de LVAD-uri: dispozitive cu flux pulsatil și
dispozitive cu flux continuu.
II. 2.Diferențele dintre fluxul pulsatil și fluxul continuu

Dispozitivele cu flux pulsatil folosesc o

pompă care se extinde pentru a primi o cantitate
stabilă de volum și se contractă pentru a deplasa
volumul respectiv, aceasta imită pulsațiile
produse de inimă ( necesită o carcasă mai mare,
se uzează mai repede).

Dispozitivele cu flux continuu furnizează un

flux non-pulsatil de sânge din ventriculul stâng
(VS) către circulația sistemică. Aceste dispozitive
se bazează pe pompe de curgere centrifuge sau
axiale, ambele având un rotor central controlat de
magneți.
Fig. 1 (A + B)
II. 3. Tipuri de dispozitive cu flux continuu și pulsatil

Cele mai frecvente dispozitive pulsatile sunt următoarele:

(1) Thoratec HeartMate XVE (HM XVE)
(2) Thoratec Intracorporeal VAD (IVAD)
Cele mai des intâlnite dipozitive cu flux continuu sunt urmatoarele:
(2) Thoratec Heartmate II (HM II)
(3) Jarvik 2000
(3) MicroMed DeBakey
(4) Berlin Heart Incor
II. 4. Diferențe fiziologice între dispozitivele cu flux pulsatil și
continuu

Dispozitivele cu flux continuu sunt mai mici, mai durabile și reflectă viitorul tehnologiei
LVAD. Există efecte fiziologice importante de luat în considerare la trecerea de la fluxul pulsatil
la cel continuu :
Wilkens și echipa au observat în 1962 „tulburările fiziologice întâlnite în perfuzie non-
pulsatilă și …rafinamentul filogenetic progresiv al aparatului circulator sugerează o importanță
mult mai mare pentru fluxul intermitent de sânge pulsatil”.
Nishimura și echipa au observat o reducere de 50% a grosimii peretelui aortic la caprele
expuse fluxului non-pulsatil comparativ cu fluxul pulsatil (1,6 mm față de 2,2 mm). Ei au
descoperit că fluxul non-pulsatil a dus la o rezistență vasculară sistemică mai mică (SVR)
comparativ cu fluxul pulsatil.
II. 5. Efectele fluxului continuu asupra ficatului, plămânilor,
creierului și rinichilor

Sakaki și echipa nu au găsit modificări ale gazelor din sânge, ale conținutului extravascular
de apă sau ale nivelului enzimelor de conversie a angiotensinei cu flux continuu.
Saito și echipa au folosit un model de oaie cu o pompă centrifugă suspendată magnetic
Terumo pentru a compara efectele fluxului pulsatil împotriva fluxului continuu asupra funcției
hepatice și renale. Nu au găsit diferențe semnificative în măsurătorile seriale ale sângelui
pentru funcția hepatică și renală între grupurile de tratament până la 340 de zile după
implantarea LVAD.
Sezai și echipa au investigat efectele fluxului continuu vs. fluxul pulsatil, folosind un porc și
au constatat că fluxul de sânge regional către cortex și medulă a fost afectat într-o măsură mai
mare odată cu fluxul continuu.
 6. Efectele dispozitivelor cu flux pulsatil și continuu asupra
II. sângerărilor gastro-intestinale

Sângerarea gastro-intestinală (GI) este o complicație cunoscută atât a fluxului pulsatil, cât și
a celui continuu. Crow și echipa au evaluat 101 pacienți cu LVAD (55 continuu și 46 pulsatil) la
un singur centru. Ratele de sângerare gastro-intestinală au fost 63% la pacientii cu dispozitiv
non-pulsatil, iar pentru cei cu dispozitiv pulsatil a fost 6.8%.
De ce fluxul continuu pare să crească riscul sângerării GI? O posibilitate este că
malformațiile arterio-venoase sau alte patologii gastro-intestinale se găsesc în mod egal atât la
pacienții pulsatili, cât și la cei non-pulsatili, dar sunt mai simptomatice în grupul non-pulsatil
din cauza anticoagulării.
II. 7. Efectele dispozitivelor cu flux pulsatil și continuu asupra recuperării miocardului

Thohan și colegii au examinat 20 de pacienți consecutivi care au fost supuși implantării

LVAD. În timp ce ambele dispozitive cu flux pulsatil și continuu au redus volumul sistolic
final (ESV), cele mai mari reduceri ale volumului diastolic ventricular stâng (LVEDD), ESV și
volumul atrial stâng (LAV) au avut loc cu dispozitivele pulsatile. Fluxul pulsatil a dus la o
scădere semnificativă statistic a masei VS.
Pe scurt, dispozitivele pulsatile descarcă VS mai bine decât o fac dispozitivele continue
și păstrează mai multe relații fiziologice presiune-volum la nivel ventricular. Acest lucru
poate duce la rate de recuperare ventriculară îmbunătățite în dispozitivele pulsatile.
II. 8. Diferențe de supraviețuire între dispozitivele cu flux pulsatil
și continuu

Supraviețuirea la pacienții cu BTT

Pentru dispozitivele pulsatile, supraviețuirea totală la transplant este de 72-81%, în timp
ce ratele de supraviețuire la 3, 5 și 7 ani post-transplant sunt de 84,5%, 78,4% și respectiv
76%.
Miller împreună cu echipa sa au publicat rezultatele unui studiu pe 133 de pacienți care
au făcut transplant cu un HeartMate II(HMII) dispozitiv cu flux continuu și a arătat o
supraviețuire generală la 6 luni de 81%. În această perioadă de 6 luni, 42% dintre pacienți au
primit un transplant de inimă, 1% au recuperat funcția miocardică și 32% dintre pacienți
erau încă eligibili pentru un transplant de inimă.
Supraviețuirea la pacienții cu TD
Pe lângă succesul tot mai mare al tehnologiei LVAD în legarea pacienților la transplant, a
fost o speranță reînnoită pentru utilizarea LVAD-urilor ca DT. Acest lucru este deosebit de
important având în vedere numărul mic de transplanturi de inimă efectuate anual în raport cu
numărul mare de pacienți cu insuficiență cardiacă avansată.
Slaughter și echipa au modificat puternic echilibrul selecției dispozitivelor în favoarea
dispozitivelor cu flux continuu. Studiul lor a fost un studiu controlat randomizat la 200 de
pacienți neeligibili pentru transplant. Punctul final principal a fost supraviețuirea la 2 ani.
II. 9. Diferențe de morbiditate între dispozitivele cu flux pulsatil și continuu

Există dezavantaje teoretice în proiectarea fizică a dispozitivelor pulsatile pe care

dispozitivele cu flux continuu le-au depășit. Dispozitivele pulsatile necesită cadre mai mari
pentru a găzdui unitățile de deplasare a volumului.
Mărimea împiedică implantarea pacienților cu suprafață corporală mai mică de 1,5
metri pătrați, iar femeile tind să le primească mai rar decât bărbații. În cele din urmă,
camerele de pompare pulsatile sunt mai predispuse la uzură și rupere din cauza fricțiunii de
pe lagăre în timp.
 Feller și colegii au comparat 13 pacienți care au primit un dispozitiv cu flux pulsatile cu
un grup de 14 pacienți care au primit un dispozitiv cu flux continuu. Nu au găsit nicio
diferență în ratele de complicații, cu excepția unei unități de terapie intensivă inițială mai
lungă (ICU).
În studiul lui Slaughter și la pacienții care au primit VAD-urile pentru dispozitivele cu
flux continuu DT au avut un risc relativ statistic mai mic decât dispozitivele pulsatile din
următoarele morbidități: înlocuirea pompei (9 vs. 34%), infecții legate de LVAD (35 vs. 36%),
sepsis (36 vs. 44%), insuficiență respiratorie (38 vs. 41%), insuficiență renală (16 vs. 24%),
rehospitalizare (94 vs. 96%) și insuficiență cardiacă dreaptă (24 vs. 32%).
 10. Diferențe în disfuncția ventriculară dreaptă între
II. dispozitivele cu flux pulsatil și continuu

Dispozitivele pulsatile provoacă trei modificări care afectează RV:

1. preîncărcare RV crescută
2. reducere a încărcării RV
3. deplasare septală
Patel a analizat 77 de pacienți cărora li s-a făcut implantare cu un dispozitiv cu flux continuu
(HMII) sau un dispozitiv pulsatil (HMI) și au constatat că incidența disfuncției inimii drepte a fost
similară între grupuri, dar mai puțini pacienți din grupul HMII au necesitat sprijin la nivelul
ventriculului drept.
Majoritatea studiilor au arătat o scădere a incidenței RVD la pacienții cu dispozitive cu flux
continuu, deși este posibil acest lucru depinde mai mult de factorii de risc decât de dispozitiv.
 11. Puncte practice: efectul dispozitivelor cu flux continuu asupra
II. supraviețuirii și a morbidităților comparate cu dispozitive cu flux pulsatile

 Supraviețuire - Creștere
 Insuficiență renală - Scăzut
 Insuficiență respiratorie - Scăzut
 Infecții - Scăzut
 Defecțiune - Scăzută
 Respitalizare - Scăzut
 Disfuncție ventriculară dreaptă - Scăzută
 Sângerare -Nu există diferențe statistice
 Accident vascular cerebral - Nicio diferență statistică
II. 12. Concluzii

Dispozitivele cu flux continuu provoacă perturbări minime la nivelul organelor,

cum ar fi ficatul, plămânul și rinichii. Aortele sunt mai subțiri, iar ventriculii nu sunt
descărcați la fel de eficient, dar morbiditatea și mortalitatea este mai scazută prin
folosirea dispozitivelor cu flux continuu.
Având în vedere designul mai mic și mai silențios al acestor produse împreună
cu rezultatele clinice superioare, dispozitivele cu flux continuu sunt o piatră de
temelie majoră către prelungirea legitimă a vieții la pacienții cu insuficiență
cardiacă în stadiul final. Dispozitivele pulsatile vor avea probabil un rol continuu la
pacienții care au BTR sau pacienții care necesită suport RV pe termen lung.
 Bibliografie

1. Gabriel Loor, Gonzalo Gonzalez-Stawinski – “Pulsatile vs. continuous flow in ventricular

assist device therapy”
2. H. Zeng, Y. Zhao – “Rheological analysis of non-Newtonian blood flow using a
microfluidic device”