Evaluarea politicilor publice și

reglementărilor

AAP, 2020
 Definirea evaluării
Evaluarea reprezintă un proces prin
care se măsoară performanţa unui
program, a unei politici publice, a unei
reglementări şi se identifică soluţii la
problemele existente.
M&E ale intervenției guvernamentale
 Obiectivele evaluării
• analiza rezultatelor, output-ului şi impactului unui program / unei
politici;
• compararea rezultatelor cu costurile unui program/ unei politici;
• identificarea eventualelor îmbunătăţiri necesare privind designul şi
implementarea programelor / politicilor;
• ajută autorităţile să răspundă în faţa cetăţenilor pentru acţiunile lor;
• dă indicii pentru alocarea resurselor;
• ajută la îmbunătăţirea managementului programelor / politicilor;
• ajută, prin investigaţii sistematice, la realizarea calitativ superioară a
designului, implementării şi livrării programelor, politicilor şi
serviciilor publice;
• identifică bunele practici ce pot fi diseminate şi utilizate în activităţi
viitoare.
 Subiecte ale evaluării
• Document de politici publice (strategie, concept, plan,
program) sau o parte componentă a acestuia (de exemplu, un
domeniu de politici publice sau un obiectiv de politici publice
distinct);
• Act legislativ sau normativ sau o parte componentă a
acestuia;
• Program / sub-program bugetar sau strategii sectoriale de
cheltuieli.
 Determinarea formatului evaluării

• Definiţi scopul principal al evaluării

• Analizaţi dacă sfera de aplicare este prea îngustă sau prea
vastă, ţinând cont de scopul principal al evaluării, resursele
disponibile
• Stabiliţi dacă politica publică / reglementarea va fi evaluată în
întregime sau doar o parte componentă a ei
• Stabiliţi intervalul de timp care cuprinde evaluarea
• Identificaţi principalii actori implicaţi în procesul de evaluare
 Etapele de bază a evaluării

1. Determinarea subiectului evaluării

2. Identificarea (sau reformularea) obiectivelor
politicilor publice
3. Formularea întrebărilor evaluării
4. Stabilirea modelului resurse-produse şi
efectuarea evaluării
5. Formularea constatărilor şi recomandărilor
Tipologia evaluărilor după momentul realizării

• Evaluarea ex-ante,
• Evaluarea intermediară,
• Evaluarea ex-post.
 Evaluarea ex-ante
• Evaluarea „ex-ante” sau „a priori” este una prospectivă şi este
utilizată ca instrument care să sprijine luarea de decizii atunci
când există mai multe alternative. Într-un moment t, evaluarea
ex-ante simulează efectele pe care le pot determina
conţinuturile decizionale într-un moment t+n, în special în
vederea comparării acestor efecte între ele, comparaţie care să
permită alegerea alternativei celei mai bune pentru factorul de
decizie. Evaluarea a priori acordă prioritate efectelor de tip
economico-financiar, lăsând la o parte criteriile de ordin social şi
politic. Evaluarea ex-ante este realizată la cea dintâi etapă a
ciclului unei politici publice (faza de planificare), înainte de a fi
luată decizia de implementare. Evaluarea ex-ante presupune o
analiză SWOT şi anumite simulări ale efectelor socio-economice.
 Evaluarea intermediară
• Evaluarea intermediară, pe parcurs, se realizează în cea de-a
doua etapă a ciclului unui program sau unei politici publice, în
timpul implementării. Scopul acestei evaluări este
îmbunătăţirea designului şi a procesului de implementare a
politicii. Ea are elemente comune cu evaluarea formativă în
sensul că: urmăreşte gradul de realizare a obiectivelor până în
momentul evaluării, gradul de respectare a calendarului,
încadrarea în buget, gradul de utilizare a celorlalte resurse,
etc. Prin comparaţia cu situaţia iniţială, în cursul evaluării
intermediare, pot fi semnalate anumite schimbări relevante
în contextul socio-economic.
 Evaluarea ex-post
• Evaluarea „ex-post” sau„a posteriori” este una retrospectivă,
după ce are loc generarea impactului unei politici publice.
Presupune atât măsurarea rezultatelor (a produselor), cât şi
studierea procesului prin care s-a ajuns la obţinerea acestor
rezultate. Evaluarea ex-post vizează analiza întregului
program sau a politicii publice în principal din perspectiva
rezultatelor comparate cu obiectivele iniţiale cât şi din
perspectiva impactului pe care o are. Există numeroase
elemente comune între evaluarea ex-post şi evaluarea
sumativă.
 Evaluarea formativă
Urmărește să fortifice sau să îmbunătățească o
politică prin examinarea:
 Implementării politicii
 Contextului organizațional, structural și procedural

Identifică obstacolele în implementarea politicii

Este realizată, de regulă, pînă la finalizarea politicii
Utilă în special pentru administatorii politicii
(“bucătar”)
Utilizată pentru politici cu obiective stabilite vag

12
 Evaluarea sumativă
Analizează valoarea politicii, de regulă, la sfîrșitul
perioadei de implementare a ei prin examinarea:
Relației cauză - efect
Schimbărilor survenite de-a lungul timpului

• Care este impactul politicii?

• Impactul scontat s-a produs datorită politicii sau
nu?
• Utilizează analiza cost-beneficiu, analiza cost-
eficacitate

13
Cinci tipuri de evaluare administrativă
• Evaluarea eforturilor încearcă să determine gradul de implicare într-un
anumit program / politică publică, adică eforturile depuse de guverne
pentru a-şi atinge obiectivele. Implicarea poate fi de personal, timp, de
spaţiu fizic, de mijloace de comunicare, de transport, etc., toate acestea
fiind estimate în costuri pe care le implică.
• Evaluarea performanţei are ca obiectiv principal identificarea rezultatelor
unei politici.
• Evaluarea adecvării între obiective şi performanţe (denumită şi evaluarea
eficacităţii) presupune stabilirea măsurii în care programele îşi realizează
obiectivele. Îndeplinirea sau neîndeplinirea programului este raportată la
obiectivele iniţiale.
• Evaluarea eficienţei încearcă să determine costurile unui program şi să
stabilească dacă se pot obţine aceleaşi rezultate cu costuri mai mici.
Evaluările eforturilor depuse şi ale rezultatelor obţinute reprezintă
fundamentul acestui tip de evaluare, care este extrem de importantă în
condiţiile resurselor limitate.
• Evaluarea procesului analizează metodele de organizare, inclusiv regulile
şi procedurile de operare utilizate. Scopul acesteia este de a stabili măsura
în care procesul poate fi facilitat şi eficientizat.
Tipologia evaluării după poziția
membrilor echipei de evaluare
Evaluarea internă Evaluarea externă

Puncte Acces ușor la informație Abilități adecvate

tari
Dispune de informația privind Factorul obiectiv în ceea ce
problemele programului privește programul

Puncte Lipsa abilităților și timpului Perceperea slabă a

slabe programului
Intervenția factorului
subiectiv la evaluarea Accesul limitat la informație
rezultatelor

15
 Principiile de bază, valorile, normele
şi standardele în evaluare
• Utilitatea,
• calitatea,
• credibilitatea,
• imparţialitatea,
• obiectivitatea,
• validitatea,
• transparenţei procesului de evaluare
 Întrebări de evaluare
• Întrebări descriptive
• Întrebări normative
• Întrebări cauză-efect (impact)
 Întrebări descriptive
• Reprezintă “Ce este”
• Caracteristici
– Încearcă să înțeleagă sau să descrie programul sau
politica
– Furnizează un “stop cadru” a ceea ce este
– Sunt întrebări directe, cum ar fi: Cine? Ce? Unde?
Cînd? Cum? Cît de mult/multe?
– Pot fi folosite pentru a descrie: resursele (inputs),
activitățile, rezultatele (outputs), efectele/impactul
(outcomes)
 Exemple de întrebări descriptive
• Cine beneficiază de reglementare?
• Care sunt caracteristicile reglementării?
• Cum este implementată reglementarea?
• Ce părere au beneficiarii despre
reglementare?
• Care sunt costurile reglementării?
• Câte femei (alte categorii distincte de
beneficiari) sunt afectate de reglementare?
 Întrebări normative
• Compară ”ce este” cu ”ce ar trebui să fie”
– Facem ceea ce trebuie să facem? Ne atingem
ținta?
• Similare întrebărilor folosite în cadrul auditului
performanței

• Fac măsurări în baza unui criteriu stabilit iniţial

 Exemple de întrebări normative
• Am cheltuit atâtea resurse câte au fost
alocate?
• Care este gradul de atingere a obiectivelor
(%)?
• Procesul de aplicare a sancțiunilor a fost
corect/echitabil?
• Efectele reglementării au fost distribuite
proporțional pentru toate categoriile de
beneficiari?
 Întrebări cauza-efect (impact)
• Determină ce schimbări produce intervenția
• Determină dacă intervenția a fost cea care a
cauzat rezultatele
 Exemple de întrebări cauză-efect
(impact)
• Au crescut defalcărle la bugetul de stat
datorită reglementării?
• S-au majorat veniturile beneficiarilor datorită
reglementării?
• S-a ameliorat mediul de afaceri datorită
reglementării?
• Au fost create locuri noi de muncă datorită
reglementării?
 Dimensiunile economice ale evaluării:
modelul celor 3E
• Economia este ‘realizarea la cost mic a activităţilor’. Economia se
referă la resurse, măsurând preţul de achiziţie a resurselor. Potrivit
unor standarde de audit, economia e definită ca minimizarea costului
resurselor folosite într-o activitate, asigurând o calitate
corespunzătoare. Economia este strâns corelată cu eficienţa şi uneori
acestea sunt analizate împreună ca un singur element al evaluării.
• Eficienţa analizează relaţia dintre resurse şi produse şi constată
dacă aceleaşi produse din punct de vedere al calităţii, cantităţii şi
oportunităţii puteau fi generate cu resurse mai puţine.
• Eficacitatea evaluează îndeplinirea scopurilor / obiectivelor trasate
ale politicilor publice În primul rând, eficacitatea evaluează dacă
obiectivele trasate (rezultatele) sunt realizate şi dacă impacturile
observate sunt imputabile în volum deplin (preponderent) acţiunii /
politicilor publice ale Guvernului (sau altor circumstanţe).
Întrebările evaluării cu privire la
economie
Întrebările evaluării cu privire la eficiență
Întrebările evaluării cu privire la eficacitate
Dimensiuni manageriale ale evaluării
– Impact - analizează efectul programului în raport cu
necesităţile sociale şi economice care s-au dorit a fi atinse
– Utilitate - va elucida dacă rezultatele şi impactul anumitor.
politici publice / reglementări au soluţionat în realitate
problemele şi au acoperit nevoile, pentru care acestea au
fost lansate. Aceasta ţine de analiza relaţiei dintre impactul
real şi cel intenţionat al politicilor publice asupra
problemelor şi nevoilor reale, pe baza cărora intervenţia a
fost iniţial concepută
– Durabilitatea - se referă la măsura în care efectele şi
rezultatele intervenţiei sunt pot fi menţinute şi după
implementarea politicii.