Sunteți pe pagina 1din 117

CONTABILITATE

ASIS. UNIV. DR. PAULA STOICEA


CAPITOLUL I
Locul şi rolul contabilităţii în activitatea
agenţilor economici din agricultură

1.1.Contabilitatea –disciplină informaţională

1.2. Cadrul legislativ privind reglementarea contabilităţii în


ţara noastră

1.3.Obiectul şi metoda contabilităţii


1.3.1.Obiectul contabilităţii
1.3.2.Metoda contabilităţii
 
 
1.1. Contabilitatea – disciplină informaţională

Informaţia:
- O ştire, o comunicare, un mesaj referitor la o persoană, obiect,
fenomen.
- Acţiunea de constatare, de lămurire a unui fenomen (proces)
la trecut, prezent si viitor.
Clasificarea informaţiilor:

1. După rolul pe care îl au în managementul agenţilor economici:


a) Informaţii de conducere;
b) Informaţii de raportare.

2. În funcţie de reflectarea în timp a fenomenelor:

a)Informaţii active;
b) Informaţii pasive;
c)Informaţii previzionale.

3. După natura fenomenelor pe care le reflectă:


a) Informaţii tehnice;
b) Informaţii ştiinţifice;
c) Informaţii sportive;
d) Informaţii social-politice;
e) Informaţii economice, etc.
Sistem informaţional economic - ansamblul de metode,
procedee, mijloace de observare, culegere, prelucrare, transmitere
şi păstrare a informaţiilor economice în toate fazele de existenţă şi
funcţionare a agenţilor economici.

Contabilitatea - disciplina care culege, prelucrează,


prezintă şi păstrează cea mai mare parte a infomaţiilor dintr−o
unitate.
Sistemul
Informaţional Fluxul informational economic
Informaţii de raportare IEŞIRI Informaţii de execuţie
– managerii cunosc
activitatea care se
desfăşoară la
nivelurile de execuţie

– managerii transmit
deciziile pe care SISTEM
SISTEM SISTEM
trebuie să le execute DECIZIONAL
INFORMAŢIONAL
OPEREŢIONAL
sistemul operaţional.

– asigură volumul
total de informaţii
necesar managerilor
cât şi de celor din
afara unităţii
Decizi INTRĂRI Date

Fig. 1.1. Legătura dintre Sistemul


Informaţional, Sistemul Decizional şi
Sistemul Operaţional
 
Fazele principale ale Sistemului Informaţional Economic

Colectarea şi Analiza şi
înregistrearea Prelucrarea valorificarea Executarea
datelor datelor informaţiilor deciziilor
(luarea
deciziilor)

Transmiterea datelor
Legatura dintre sistemul informaţional şi
sistemul informatic
Scurt istoric
În 1494, călugărul franciscan Luca Paciolo - primul tratat
de contabilitate in lucrarea intitulata Summa de
Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita.
Principiile descrise de el se mai aplica si astazi.
În 1861, in Romania contabilitatea a fost introdusa prin
lege.
În 1864 s−au înfiinţat şcoli profesionale la Galaţi şi
Bucureşti urmate de şcoli comerciale la Iaşi, Craiova,
Constanţa, Ploieşti, etc.
 În 1913 a fost înfiinţată Academia de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale la Bucureşti, iar în 1920 o
instituţie similară la Cluj.
1.2. Cadrul legislativ privind reglementarea
contabilităţii în ţara noastră

În Romania, contabilitatea este reglementată prin:

Legea 82/1991, Legea Contabilităţii, republicată în


anul 2008.
OMF 3055/2009 privind aprobarea prevederilor
contabile conforme cu directivele europene.
Ordonanţa de urgenţă 65/1994, republicată în 2008,
care reglementează profesia de contabil în România.
FUNCŢIILE CONTABILITĂŢII

1. Funcţia de înregistrare a contabilităţii


2. Funcţia de informare a contabilităţii
3. Funcţia de control gestionar
4. Funcţia de previziune
1.3. Obiectul şi metoda contabilităţii

1.3.1. Obiectul contabilităţii

Patrimoniul societăţii poate fi privit prin două unghiuri:


- al felului sau componenţei
- al provenienţei, surselor, relaţiilor de proprietate sau situaţia juridică

Patrimoniul are deci două componente:


- Componeta de activ – se găsesc bunurile şi drepturile societăţii
-Componenta de pasiv – se găsesc obligaţiile şi drepturile titularului de
patrimoniu
Dubla reprezentare a patrimoniului face ca acesta să apară sub forma unei
ecuaţii valorice:

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI +OBLIGAŢII

Patrimoniul mai poate fi privit şi prin prisma resurselor şi utilizărilor.


 Resursele pot fi:
- resurse proprii
- resurse străine
- resurse rezultat
 Utilizările pot fi:
- utilizări permanente
- utilizări temporare
- utilizări rezultat

În această situaţie, ecuaţia valorică a patrimoniului se prezintă astfel:

UTILIZARI = RESURSE
 Noţiunea de resurse = capitaluri, ecuaţia valorică a
patrimoniului este in acest caz:

UTILIZĂRI = CAPITALURI PROPRII + CAPITALURI STRĂINE

Ecuaţia valorică a patrimoniului prin prisma proceselor


economice (cheltuieli şi venituri), apare sub forma:

CHELTUIELI = VENITURI ± REZULTATE FINALE


Modificările produse în masa patrimoniului pot fi grupate în:
 Operaţii de finanţare
 Operaţii de investiţii
 Operaţii de exploatare

- Patrimoniului exprimă şi performanţa economică a agenţilor


economici: rezultatele financiare obţinute de către unitate.

SITUAŢIA NETĂ = TOTAL ACTIVE − DATORII

Rezultate financiare = SITUAŢIA NETĂ la 31.XI... − SITUAŢIA NETĂ la 01.I...

Performanţă economică bună: Situaţia Netă ≥ Datoriile.


Performanţa economică mai este definită şi prin prisma
activităţii desfăşurate, astfel:

REZULTATUL FINANCIAR = VENITURI − CHELTUIELI

Rezultatul financiar = Profit, când Veniturile > Cheltuielile;

Rezultatul financiar = Pierdere, când Veniturile < Cheltuielile.

Concluzie:
Obiectul contabilităţii cuprinde existenţa şi mişcarea
patrimoniului în procesul reproducţiei sociale exprimat
valoric şi sub dublu aspect - al componenţei şi al
relaţiilor juridice - precum şi performanţa economică
obţinută de agenţii economici.
Relaţia contabilităţii cu alte ştiinţe

 Economia politică

 Analiza economică şi statistica

 Matematica şi informatica

 Dreptul
1.3.2. Metoda contabilităţii

 Principiul dublei reprezentări a patrimoniului


 Principiul dublei înregistrări

- Metoda contabilităţii utilizează o serie de procedee:

 Procedee specifice metodei contabilităţii

 Procedeele metodei contabilităţii comune şi altor


discipline economice.
Procedee specifice metodei contabilităţii

Bilanţul

Contul

Balanţa de verificare
Procedeele metodei contabilităţii comune şi altor
discipline economice

Documentele
Evaluarea
Calculaţia
Inventarierea
Analiza
Situaţiile de sinteză
Capitolul 2
BILANŢUL

2.1. PATRIMONIUL AGENŢILOR ECONOMICI – ELEMENTE


PATRIMONIALE

2.2. BILANŢUL – MODELAREA PRIN BILANŢ A PATRIMONIULUI

2.3. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA BILANŢULUI

2.4. INFLUENŢA OPERAŢIILOR ECONOMICE ŞI FINANCIARE


ASUPRA BILANŢULUI.
 
Patrimoniul constituie expresia bănească a bunurilor, drepturilor şi
obligaţiilor ce aparţin unei persoane fizice sau juridice.

 În sens economic, patrimoniul arată:


 dotarea agenţilor economici cu valori materiale şi băneşti;
 mişcarea valorilor materiale şi băneşti în cadrul procesului de
producţie;
 utilizarea rezultatului folosirii lor.

 În sens juridic, patrimoniul reflectă raportul de proprietate asupra


valorilor materiale şi băneşti aflate la dispoziţia unităţilor
economice. Acest raport de proprietate poate să apară sub formă de:
 Drepturi – posesorul de patrimoniu este titular şi ca urmare nu
trebuie să acorde un echivalent valoric pentru bunurile aflate în
dotarea sa.
 Obligaţii – titularul de patrimoniu trebuie să acorde un echivalent
valoric pentru o parte din bunurile aflate în folosinţa sa.
În funcţie de rolul pe care îl au activele economice în desfăşurarea activităţii
unităţilor patrimoniale, acestea se împart în:
Imobilizări necorporale
(imobilizări nemateriale sau
intangibile)

 CHELTUIELI DE CONSTITUIRE (CHELTUIELI DE


FONDARE)

CHELTUIELI DE CERCETARE–DEZVOLTARE

FONDUL COMERCIAL

CONCESIUNI, BREVETE, LICENŢE, ETC.


Imobilizări corporale
(imobilizări materiale sau tangibile)

Mijloace fixe (construcţii, maşinile, utilaje)

Imobilizări în curs (investiţii în curs)


Imobilizări finaciare
(investiţii financiare) :

Titluri de participare (titluri de valoare)

Depozitele pe termen lung


 
Activele circulante în cadrul unităţilor patrimoniale
Activele circulante materiale

Materii prime
Materiale consumabile
Produse finite
Animale tinere şi la îngrăşat, păsările,
coloniile de albine
Materialele de natura obiectelor de inventar
Baracamentele
Producţia în curs de execuţie
Cheltuieli înregistrate în avans
Mărfurile
Semifabricatele
Active circulante băneşti
Devizele constau în:

documente de plată (cec, cambia, bilet la ordin, etc);

hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de


proprietate) exprimate într–o valută;

valutele aflate în casă sau contul curent.


Active circulante în decontare

Clienţii
Clienţi incerţi
Clienţi în litigiu
Efecte comerciale de primit
Debitori –diverşi
Decontări cu asociaţii
Drepturi/creanţe datorate
PATRIMONIUL valoric BILANŢ
2.2. Bilanţul –modelarea prin bilanţ a
patrimoniului 

Elementele patrimoniale se reflectă în bilanţ dub două


aspecte:
Secţiunile bilanţului sunt: activ şi pasiv
Din punct de vedere economic:
Din punct de vedere juridic, bilanţul prezintă:
Din punct de vedere financiar, activul şi pasivul
cuprind:
Dublul aspect al patrimoniului mai poate fi studiat în bilanţ şi
din punct de vedere al modificărilor ce au loc în masa
patrimoniului.
 Operaţii de finanţare,
 Finanţări proprii:capital, rezerve, etc.;
 Finanţări străine:datorii pe termen lung, datorii pe
termen scurt, etc.
 Operaţii de investiţii - utilizarea resurselor pentru
procurarea unor bunuri cu folosinţă îndelungată: active
imobilizate.
 Operaţiile de exploatare - activitatea de aprovizionare,
producţie şi desfacere: active circulante.
UTILIZĂRI = FINANŢĂRI (RESURSE)
–utilizări permanante – finanţări permanente
(active imobilizate) (capitaluri proprii+datorii pe termen
lung)
–utilizări temporare – finanţări temporare
(active circulante) (datorii pe termen scurt)
Când dubla reprezentare se referă la activităţile interne dintr–o
societate, ecuaţia valorică a patrimoniului în bilanţ se stabileşte astfel:

  CHELTUIELI ±VENITURI = REZULTATE FINALE

 Pe lângă aceste aspecte, bilanţul prezintă şi performanţa economică


a activităţii desfăşurate de entităţi, respectiv profitul şi pierderea.
 Performanţa economică se poate determina prin relaţiile:

a) Pe baza proprietăţii deţinute de agenţii economici:


SITUAŢIA NETĂ = TOTAL ACTIV–DATORII

b) Pe baza activităţii desfăşurate de societate:

REZULTATE FINALE = VENITURI – CHELTUIELI


În concluzie:

Bilanţul constituie un tabel sau o situaţie în


care se prezintă la o anumită dată
patrimoniul unui agent economic exprimat
valoric şi sub dublu aspect, precum şi
performanţa economică a acestuia.
2.3. Conţinutul şi structura bilanţului

Sistematizarea în bilanţ se face în trepte, în:


- Grupe;
- Capitole;
- Posturi.
Modele (scheme) privind bilanţul contabil:
1. Modelul cont (modelul cu două secţiuni separate)
şi are la bază ecuaţia:
ACTIV = PASIV
 
   sau
ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII
BILANŢ CONTABIL
întocmit la data de......
-Simplificat-
Modelul de bilanţ în schemă verticală(modelul
listă sau diferenţă)
TOTAL ACTIV–DATORII = CAPITAL PROPRIU

Specificare elemente Exerciţiul

N-1 N
I.ACTIVE IMOBILIZATE
II.ACTIVE CIRCULANTE

III.CHELTUIELI ÎN AVANS

IV.DATORII PE TERMEN SCURT

V. ACTIVE CIRCULANTE NETE/ DATORII


CURENTE NETE (II +III IV)
VI. TOTAL ACTIV-DATORII CURENTE (I+V)

VII. VENITURI ÎN AVANS

VIII. DATORII PE TERMEN LUNG

IX.PROVIZIOANE

X. CAPITAL PROPRIU (VI-VIII-VII-IX)


2.4. Influenţa operaţiilor economice şi financiare
asupra bilanţului

 Dubla modificare poate avea loc atât în activul cât şi în pasivul


bilanţului, situaţie în care semnul modificării trebuie să fie
acelaşi, după formulele:

- când are loc creşterea simultană şi cu aceeaşi sumă a


unui element patrimonial din activ şi a unui element
patrimonial din pasiv.

- când are loc micşorarea simultană şi cu aceeaşi sumă a


unui element patrimonial din activ şi a unui element
patrimonial din pasiv.
 Dubla modificare poate avea loc numai în activ sau numai în
pasiv bilanţului, situaţie în care un post creşte şi altul scade cu
aceeaşi sumă, după formulele:

 când are loc creşterea unui element patrimonial de activ,


concomitent cu micşorarea alui element patrimonial de activ
cu aceeaşi sumă.

 când are loc creşterea unui element patrimonial de pasiv,


concomitent cu micşorarea altui element patrimonial de pasiv
cu aceeaşi sumă.
CAPITOLUL 3
Contul. Balanţa de verificare

3.1. Importanţa şi elementele contului

3.2. Regulile de funcţionare a conturilor


3.2.1. Analiza contabilă a operaţiilor economice şi financiare

3.3. Clasificarea conturilor


3.3.1. Conturi de activ, conturi de pasiv şi conturi bifucţionale
3.3.2. Conturile sintetice şi conturile analitice
3.3.3. Clasificarea conturilor după conţinutul economic

3.4. Balanţa de verificare


CONTUL

 instrument de calcul de o formă specială,


deschis distinct pentru fiecare element
patrimonial, în care se înregistrează valoric
iar uneori cantitativ, situaţia elementelor
patrimoniale la o anumită dată, precum şi
toate modificările suportate de acestea în
decursul unei perioade.
Elementele componente ale contului:

• Titlul contului;
• Debitul şi creditul;
• Rulajele;
• Data;
• Explicaţia;
• Totalul sumelor;
• Soldul contului.
Forma conturilor
Forma simetrică a conturilor:
Debit Titlul contului Credit
Dată Explicaţie Sumă Dată Explicaţie Sumă

Forma asimetrică a conturilor:


Titlul contului
Dată Explicaţie Sumă

Debit Credit
Reguli de funcţionare a conturilor

D Conturi de activ C D Conturi de pasiv C


I. Si (Sb) III. Ieşiri () III. Ieşiri () I. Si (Sb)

II. Intrări (+) IV. Sold final IV. Sold final II. Intrări (+)
debitor şi zero creditor şi zero
Înscrierea soldului final se face în secţiunea opusă aceleia din care a
provenit, cu indicarea felului – debitor sau creditor– pentru
următoarele motive:

 Închiderea contului: un cont este închis când suma


debitului = suma creditului.

TSD = TSC

   Se verifică exactitatea soldului. Acest lucru se


face cu ajutorul relaţiilor:
SID + RD = SFD + RC, pentru conturile de activ.
SIC + RC = SFC + RD, pentru conturile de pasiv.
Grafic, formula contabilă se prezintă ca o egalitate:

Denumirea = Denumirea  Suma


contului debitat contului creditat
  
Elementele logice care stau la baza stabilirii formulei contabile, sunt:
1. Conţinutul sau natura operaţiei economice sau financiare ce
urmează a fi înregistrată.
2. Stabilirea modificărilor pe care operaţia economică sau financiară le
provoacă asupra bilanţului şi precizarea elementelor (posturilor)
care au suportat modificări  stabilirea formulei de modificare a
bilanţului.
3. Identificarea conturilor în care urmează să se înregistreze operaţia
economică sau financiară şi a felului modificării pe care acestea le
suportă (creşteri sau scăderi).
4. Stabilirea formulei contabile pe baza regulilor de funcţionare a
conturilor.
Formule contabile compuse

Mai multe conturi debitate, Un singur cont debitat, mai


un singur cont creditat. multe conturi creditate.

% = Cont creditat Cont debitat = %

Cont creditat
Cont debitat C1
D1 C2
D2 C3
....
D3
Cn
....
Dn  
 
 
3.3. Clasificarea conturilor

1. După funcţia contabilă sau după locul în bilanţ:


 Conturi de activ;
 Conturi de pasiv;
 Conturi bifuncţionale.

2. După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale sau după detalierea conţinutului:


 Conturi sintetice;
 Conturi analitice.

3. După conţinutul economic:


a) Conturi de bilanţ:
  Conturi de active (mijloace) ecnomice;
  Conturi de capitaluri (surse);
  Conturi de regularizare sau delimitative;
  Conturi rectificative.
b) Conturi de procese economice:
  Conturi de cheltuieli;
  Conturi de venituri;
  Conturi de rezultate economice;
c) Conturi de ordine şi evidenţă;
d) Conturi interne de gestiune.
3.3.1. Conturi de activ, conturi de pasiv şi conturi bifuncţionale

 Conturile de activ  se deschid şi înregistrează modificările elementelor patrimoniale de activ.


Exemple: 212 Construcţii, 2133 Mijloace de transport, 5121 Cont Curent, 371 Mărfuri, etc.
Funcţionează astfel:
 se debitează cu soldul iniţial şi cu toate intrările,
 se creditează cu micşorările elementelor patrimoniale de activ,
 prezintă sold final debitor şi zero.
 Conturile de pasiv  înregistrează situaţia şi modificările elementelor patrimoniale din pasivul
bilanţului.
Exemple: 101 Capital social, 401Furnizori, 1621 Credite bancare pe termen lung, 106 Rezerve, 421
Personal salarii datorate.
Funcţionează astfel:
― se creditează cu soldurile iniţiale şi cu toate creşterile,
― se debitează cu ieşirile, diminuările elementelor patrimoniale de pasiv,
― prezintă sold final creditor şi zero.
 Conturile bifuncţionale se caracterizează prin faptul că în anumite situaţii pot prezenta sold final
debitor, iar în alte situaţii sold final creditor.
Exemple:
 Contul 121 Profit şi pierdere este un cont bifuncţional: în situaţia în care prezintă sold final debitor,
economic, unitatea patrimonială a înregistrat o pierdere, iar când soldul final este creditor, societatea
a obţinut profit.
 5121 Contul curent este de asemenea un cont bifuncţional: soldul debitor semnifică disponibilităţile
băneşti ale agentului economic, soldul creditor indică creditele acordate de bancă.
3.3.2.Conturi sintetice şi conturile analitice

– Conturile sintetice dau posibilitatea cunoaşterii de


ansamblu a unei categorii de elemente patrimoniale.
Aceste elemente patrimoniale sunt grupate după
caracteristici generale.
Conturile sintetice se împart în:
Conturi sintetice de gradul I
Conturi sintetice de gradul II.
– Conturile analitice sunt părţi componente ale conturilor
sintetice, cu ajutorul lor contabilitatea oferă informaţii cu
grad mare de detaliere.
Conturile analitice pot fi:
• Conturi analitice de gradul III;
• Conturi analitice de gradul IV.
Relaţiile stabilite între conturile sintetice şi
conturile analitice

 Soldul iniţial al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma soldurilor


iniţiale ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.  
SI CS = Σ SI CA

 Rulajul debitor al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma rulajelor


debitoare ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.
RD CS =Σ RD CA
  
Rulajul creditor al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma rulajelor
creditoare ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.
RC CS =Σ RC CA

 Soldul final al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma soldurilor finale
ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.  
SF CS = Σ SF CA

Aceste relaţii dau posibilitatea de autocontrol asupra exactităţii


informaţiilor înregistrate în contabilitatea sintetică şi cea analitică.
1. Grupa conturilor de bilanţ

a) Grupa conturilor de active imobilizate – evidenţiază


acele elemente patrimoniale care sunt utilizate o perioadă mai
îndelungată în cadrul unităţilor patrimoniale. Se clasifică în:
1. Conturi de imobilizări necorporale (grupa 20): 201
Cheltuieli de constituire, 203 Cheltuieli de dezvoltare, etc.
2. Conturi de imobilizări corporale (grupa 21): 211
Terenuri, 212, 213, 214 Mijloace fixe, etc.
3.Conturi de imobilizări financiare (grupa 62): 262
Titluri de participare, etc.
Aceste conturi au funcţie contabilă de activ, se debitează cu
intrările, se creditează cu ieşirile, iar soldul final este debitor.
Ele furnizează informaţii de cunoaştere şi de control
gestionar asupra elementelor patrimoniale a căror evidenţă o
ţin.
b) Grupa conturilor de active circulante

Ţin evidenţa elementelor patrimoniale care se află întro continuă


mişcare, respectiv acele elemente care intră şi ies de mai multe ori
sau cel puţin o singură dată în cadrul unui an financiar.
1. Conturi de active (mijloace) circulante materiale sau
stocuri (grupa 30), prezintă informaţii privind situaţia şi
mişcarea stocurilor: 301Materii prime, 302Materiale consumabile,
345 Produse finite, Producţia în curs de execuţie (grupa 33), etc.
2. Conturi de creanţe sau valori în curs de decontare, sub
formă de drepturi: 411Clienţi, 461 Debitori diverşi, etc.
3. Conturi de disponibilităţi băneşti şi plasamente: 5121Cont
curent, 531 Casa, 541Acreditive, etc.
Conturile din această grupă au în general funcţie contabilă de activ.
Astfel, se debitează cu valoarea stocurilor, a creanţelor intrate, cu
intrările ce reflectă valori de plasament; se creditează cu valoarea
stocurilor ieşite din gestiune, la decontarea creanţelor şi cu ieşirea
valorilor de plasament şi a altor valori financiare.
c) Conturile de capitaluri (surse)

1. Grupa conturilor de capitaluri (surse) proprii –101 Capital


social, 424Participarea personalului la profit, 106Rezerve  conturi
cu funcţie contabilă de pasiv, iar conturile 117 Rezultatul reportat,
121 Profit şi pierdere, conturi bifuncţionale.
2. Grupa conturilor de provizioane  conturi cu funcţie contabilă
de pasiv. Aceste conturi se creditează la constituirea lor pe seama
cheltuielilor şi se debitează când are loc realizarea riscului sau când
cheltuiala devine eligibilă. Din această grupă face parte contul
151Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.
 Grupa conturilor de capitaluri străine – 401 Furnizori, 162
Credite bancare pe termen lung, 421Personalsalarii datorate,
441Impozitul pe profit, 462 Creditori diverşi, etc.
Aceste conturi au în general funcţie contabilă de pasiv, respectiv se
creditează la constituire cu soldul iniţial şi cu toate intrările,
majorările, creşterile, se debitază cu toate ieşirile şi prezintă sold
final creditor.
d)Grupa conturilor de regularizare sau
delimitative

Utilizate pentru delimitarea în timp a cheltuielilor şi


veniturilor înregistrate în cursul anului financiar, dar
care se referă la activitatea anilor viitori. Acest lucru se
face cu scopul de a determina cât mai real rezultatul
financiar al anului curent.
 Contul 471 Cheltuieli înregistrate în avans
colectează cheltuielile efectuate cu înfiinţarea culturilor de
plante perene, chirii, taxe de locaţie etc. Din aceste
cheltuieli, la închiderea anului, o parte sunt decontate
pentru execuţiul financiar următor. Contul are funcţie
contabilă de activ.
 Contul 472 Venituri înregistrate în avans, colectează
veniturile realizate anticipat, dar care se cuvin anilor
următori: venituri de chirii, asigurări, dobânzi, etc. Contul
are funcţie contabilă de pasiv.
e) Grupa conturilor rectificative

Conturile din această grupă au drept scop corectarea


unor elemente patrimoniale din activul cât şi din pasivul
bilanţului.
 Conturile 281 Amortizări privind imobilizările
corporale şi 280 Amortizări privind imobilizările
necorporale, care colectează în credit micşorarea valorii
imobilizărilor ca urmare a uzurii înregistrate. Conturile
au funcţie contabilă de pasiv. Aceste conturi se debitează
cu valoarea activelor scoase din funcţiune sau vândute.
 Contul 129 Repartizarea profitului, cont cu funcţie
contabilă de activ şi care rectifică contul de rezultate
finale 121 Profit şi pierdere.
2. Grupa conturilor de procese economice

Procesele economice sau procesele de producţie


constituie combinarea şi utilizarea factorilor de producţie
materiali, financiari şi de muncă vie în vederea obţinerii
anumitor bunuri economice, respectiv produse şi servicii.
Grupa conturilor de cheltuieli (clasa 6):

1. Grupa conturilor Cheltuielilor de exploatare, din care fac parte


conturile: 601 Cheltuieli cu materii prime, 602 Cheltuieli cu materiale
consumabile, Cheltuilei cu lucrări şi servicii executate de terţi (grupa
61), Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsămintele asimilate (grupa 63),
Cheltuieli cu personalul (grupa 64), 6588 Alte cheltuieli de exploatare
(grupa 65).
2. Grupa conturilor Cheltuieli financiare, cu conturile: 666 Cheltuieli
privind dobânzile, 665 Cheltuieli cu diferenţe de curs valutar.
3. Grupa conturilor Cheltuieli extraordinare (excepţionale), cu
contul 671 Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente
extraordinare.
Conturile de venituri (clasa 7):

1. Grupa conturilor Venituri de exploatare cu conturile:


701 Venituri din vânzarea produselor finite, 704Venituri
din lucrări şi servicii prestate, 707 Venituri din vânzarea
mărfurilor, Venituri din producţia de imobilizări(grupa
72), Alte venituri din exploatare (grupa 75), etc.
2. Grupa conturilor Venituri financiare, cu conturile: 766
Venituri din dobânzi, 761 Venituri din imobilizări
financiare, 765 Venituri din diferenţe de curs valutar,etc.
3. Grupa conturilor Venituri extraordinare, cu contul
771 Venituri din subvenţii pentru evenimente
extraordinare şi alte situaţii etc.
Conturi de rezultate economice

Contul 121 Profit şi Pierdere este un cont ce stabileşte


legătura între conturile de cheltuieli şi venituri pe de
o parte şi conturile de bilanţ pe de altă parte. Din
punct de vedere al funcţiei contabile, contul este
bifuncţional, respectiv soldul contului poate fi
creditor şi arată profitul şi sold debitor, situaţie în
care evidenţiază pierderea obţinută de agenţii
economici.
3. Conturi de ordine şi evidenţă

Se caracterizează prin faptul că nu sunt incluse în activul sau în pasivul


bilanţului, deoarece valorile la care aceste conturi se referă nu constituie elemente
patrimoniale ale agenţilor economici, ele numinduse şi conturi extrapatrimoniale
sau conturi în afara bilanţului.
 Conturile de ordine conturi care reflectă valori materiale sau băneşti aflate
temporar în circuitul economic de exploatare al agenţilor economici, fără a face
parte din patrimoniul acestora.
Exemplu: unităţile închiriază mijloace fixe pe care le folosesc o perioadă de
timp, evidenţa acestora nu poate fi ţinută cu conturile de mijloace fixe, deoarece
acestea reflectă mijloacele fixe proprii. Pentru evidenţa mijloacelor fixe închiriate se
foloseşte contul: 8031 Mijloace fixe luate cu chirie. Tot din acestă grupă mai face
parte contul 8033 Valori materiale primite în custodie sau păstrare.
 Conturile de evidenţă înregistrează drepturi şi angajamente care devin certe
sau care se anuleză în urma producerii unui eveniment.
Exemplu: contul 8034 Debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare până la
soluţionare sau până la îndeplinirea termenului de prescripţie. Prescripţia este o
dispoziţie legală, în virtutea căreia, după un anumit timp se pierde sau se câştigă un
drept. Tot în acestă categorie sunt incluse conturile: 8021 Giruri şi garanţii
acordate, 802 Angajamente primite.
Conturile de ordine şi evidenţă funcţionează după principiul contabilităţii în
partidă simplă, respectiv se debitează cu intrările şi se creditează cu ieşirile.
4.Conturile interne de gestiune (clasa 9)

Au caracter orientativ; fiecare agent economic poate să


utilizeze şi alte conturi în raport cu interesele gestionare
şi informaţionale. Aceste conturi sunt specifice
circuitului patrimonial intern, asigurând contabilitatea
analitică a resurselor, cheltuielilor şi a rezultatelor
înregistrate la nivelul verigilor organizatorice interne ale
unităţilor patrimoniale.
 Concret, contabilitatea de gestiune se ocupă de
gestiunea analitică a stocurilor, determinarea
cheltuielilor de producţie pe subunităţi organizatorice şi
pe produs, determinarea costului de producţie, a
rezultatelor finale pe verigi organizatorice pe produs sau
serviciu.
3.4. Balanţa de verificare (balanţa conturilor)

Definiţie: Balanţa de verificare este un tabel sau o


situaţie care cuprinde conturile dintro perioadă cu
toate elementele lor.

Cu ajutorul balanţei de verificare se rectifică o serie


de erori cum sunt:

 omisiunea sau înregistrarea greşită în conturi;


 calcularea greşită a elementelor valorice în conturi;
 preluarea eronată a datelor din conturi în balanţă, etc.
Clasificarea balanţelor:

1. După felul conturilor pe care le conţin:

a) Balanţe de verificare sintetice sau generale  cuprind conturi sintetice;


b) Balanţe analitice întocmite pentru conturile analitice.

2. După numărul de egalităţi ce se stabilesc prin însumarea coloanelor pe care


le conţin:
a) Balanţă contabilă cu o egalitate  denumită situaţie contabilă;
b) Balanţă cu două egalităţi;
c) Balanţă cu trei egalităţi;
d) Balanţă cu patru egalităţi;

Datele furnizate de aceste balanţe sunt limitate la rulajul şi soldul conturilor


fără a putea fi dezvăluită corespondenţa conturilor. Ca urmare, ele au o
valoare informaţională redusă. Pentru a putea înlătura acest neajuns, s a
conceput o formă a balanţei în care rulajele se dezvoltă pe conturi
corespondente, denumită balanţă şah.
Funcţiile balanţei:
1. Verifică exactitatea înregistrărilor în conturi. În balanţele generale sau
sintetice această verificare are loc prin seriile de egalităţi. Astfel, pentru
balanţele cu trei serii de egalităţi întâlnim:
ΣSiD = ΣSiC
ΣRD = ΣRC
ΣSfD = ΣSfC
 
2. Confruntarea periodică a datelor din conturile sintetice, cu toate înregistrările
din toate conturile analitice dependente de contul sintetic, se realizeză cu
ajutorul balanţelor analitice întocmite pentru fiecare cont sintetic. Exactitatea
înregistrărilor în conturile analitice se realizează prin relaţiile de
egalitate ce apar între contul sintetic considerat întreg şi conturile
analitice componente ale acestuia considerate părţi ale întregului:
SI CS = Σ SI CA
RD CS =Σ RD CA
RC CS =Σ RC CA
SF CS = Σ SF CA
 
  
 
 
Funcţiile balanţei:

3. Balanţa de verificare întocminduse lunar,


centralizează datele existente în contabilitate, de
aceea ea stă la baza efectuării unei analize
economicofinanciare operative.

4. Balanţa de verificare stă la baza întocmirii


bilanţului: conturile cu solduri finale debitoare
devin posturi de activ, iar conturile care au solduri
finale creditoare devin posturi de pasiv.
Capitolul 4
Documentele şi registrele de contabilitate

4.1. Importanţa, necesitatea şi conţinutul documentelor


4.2. Verificarea şi circulaţia documentelor
4.3. Clasificarea documentelor
4.4. Clasarea şi păstratrea documetelor
4.5. Registrele de contabilitate
4.1. Importanţa, necesitatea şi conţinutul
documentelor

Documentele acte scrise în care se înscriu


operaţiile economice şi financiare în momentul
efectuării lor şi la locul unde acestea se produc.

Documentele purtători primari de informaţii.


Importanţa documentelor

Documentele se întocmesc pentru:


 operaţiile economice care produc modificări a
elementelor patrimoniale, dar şi pentru a dovedi
existenţa acestora;
 angajarea şi prezenţa la lucru a personalului, volumul de
muncă depus şi lucrările efectuate în vederea salarizării;
 stabilirea relaţiilor dintre societate pe de o parte, iar pe
de altă parte relaţiile dintre unitate şi angajaţii săi.
Documentele în care sunt consemnate operaţii economice
şi financiare bază pentru efectuarea
înregistrărilor în contabilitate.
Importanţa documentelor:

Pentru verificarea gestiunilor - ajutorul lor se


stabileşte răspunderea persoanelor cărora le–a fost
încredinţată spre pătrare şi folosire anumite mijloace
economice.
Rol important în exercitarea controlului
financiar, descoperind cazurile de risipă, lipsuri,
sustrageri, stabilind în acest mod răspunderea
materială a persoanelor în cauză.
Constituie bază de cercetare juridică, fiind
admise ca probă în justiţie. Prin intermediul
documentelor se asigură respectarea disciplinei
financiare în activitatea agenţilor economici.
Importanţa documentelor:

 În documente, operaţiile efectuate sunt descrise prin cuvinte şi


cifre.
 Documentele se întocmesc pe formulare tipizate; se
completează manual sau cu mijloace tehnice, la locul unde se
produc operaţiile economice.
 Pentru ca un document să fie valabil: să fie scris clar, citeţ,
fără ştersături sau corecturi, să fie întocmit la timp, să
aibă anulate rândurile libere, să conţină date reale şi
exacte.
 Sumele pentru valori băneşti în cazul actelor justificative,
trebuie să fie scrise în cifre şi litere.
 Rectificarea anumitor greşeli se face pe toate exemplarele
documentului prin tăiere cu o linie cu cerneală a textului sau
sumei greşite astfel încât să se poată citi ceea ce a fost greşit,
scriind deasupra textul sau suma corectă. Aceste rectificări se fac
prin semnături autorizate.
Importanţa documentelor:
 Pentru documentele care consemnează operaţii de predare–primire a unor valori
materiale este necesară confirmarea prin semnătură atât a persoanei care predă cât şi a
persoanei care preia.
 În documentele de casă şi de bancă (cecuri, chitanţe, dispoziţii de plată, încasare) nu se
admit corecturi, dacă aceste corecturi se fac totuşi, filele respective rămân în carnet şi se anulează.
 Exactitatea conţinutului documentelor, întocmirea lor la timp şi cu toate datele -
importanţă deosebită:
- determină exactitatea şi realitatea datelor contabile
- asigură ţinerea la zi a contabilităţii,
- conducerea operativă a entitatii.
 Elemente obligatorii (date minimale) ale documentelor sunt:
- denumirea documentului ( atribuirea unui nume );
- denumirea entităţii emitente;
- adresa sau compartimentul care a întocmit documentul;
- codul fiscal;
- indentificarea în timp a operaţiei ( număr şi data);
- identificarea participanţilor la operaţia economică consemnată în document;
- conţinutul operatiei economice reflectată în document şi justificarea efectuării ei;
- datele cantitative sau valorice aferente operaţiei economice efectuate;
- semnăturile persoanelor participante la efectuare operaţiei economice consemnate în
document, a celor care au întocmit şi a persoanelor care răspund pentru executarea, conţinutul,
legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi realitatea operaţiei economice respective;
- alte caractere menite să asigure consemnarea completă a operaţiilor în documentele
justificative.
4.2. Verificare şi circulaţia documentelor

 Verificarea formei ― controlul asupra întocmirii corecte a


documentului. Se urmăreşte dacă operaţia a fost înregistrată în documentul
corespunzător naturii operaţiei consemnate, dacă conţine datele obligatorii,
dacă au avut loc ştersături sau corecturi fără a fi certificate.
 Verificarea cifrică sau aritmetică ―presupune controlul exactităţii
calculelor aritmetice.
 Verificarea de fond ―urmăreşte realitatea, necesitatea şi legalitatea
operaţiilor înscrise în documente.
―Realitatea documentului - verificarea prin care se constată că într–adevăr,
operaţia economică s–a efectuat la locul, data şi în condiţiile prevăzute în
document.
―Necesitatea documentului- aprecierea dacă, operaţia înscrisă în documentul
respectiv este utilă acivităţii societăţii şi se justifică economic.
―Legalitatea operaţiilor din documente - sunt considerate legale numai
acelea care nu contravin legislaţiei în vigoare.
Operaţia de prelucrare a documentelor

Constă în:
- gruparea documentelor pe operaţii,
- exprimarea valorică a mărimii operaţiei economico-
financiare înregistrată în document,
- cumularea unor documente primare şi obţinerea
celor centralizatoare.
 În departamentul financiar-contabil, documentele
se contează, adică se înscrie pe document formula
contabilă, după care se completează registrele
contabile.
Documentele stau la baza înregistrărilor în
contabilitate, deci constituie
baza Sistemului Informaţional un accent
deosebit trebuie pus pe organizarea cât mai raţională
a circulaţiei documentelor (fluxul documentelor) =
mişcarea succesivă a unui document din momentul
întocmirii sau intrării în entitate şi până în
momentul predării lui la arhivă.
4.3. Clasificarea documentelor

1. După funcţia pe care o îndeplinesc:


Documente de dispoziţie – cuprind ordinul pentru
efectuarea unor operaţii economice. Exemplu: Notă de
comandă, Dipoziţie de livrare, Dispoziţie de plată.
Documente justificative sau de execuţie – conţin
date referioare la executarea operaţiilor economice.
Exemplu: Chitanţa, Factura, Proces verbal de recepţie (stau
la baza înregistrărilor în contabilitate)
Documente mixte – cuprind dispoziţia de a efectua o o
operaţie economică, cât şi efectuarea efectivă a acesteia.
Exemplu: Bonul de consum.
Documente contabile – se întocmesc de departamentul
de contabilitate pentru înregistrarea operaţiilor cu privire la
elementele patrimoniale pentru care există documente
tipizate, cum sunt: Note contabile, Document cumulativ.
Clasificarea documentelor

2.După locul de întocmire:


 Documente interne –întocmite şi circulă în interiorul societăţii.
Ex: Bon de predare–transfer–restituire, Pontajul lucrărilor manuale, etc.
 Documente externe –justifică raporturile economice cu alte societăţi sau
persoane. Ex: Facturile, Extrasele de cont de la bancă, etc.
3. După conţinutul documentelor, acestea se împart în:
 Documente primare – o singură operaţie economică înregistrată pentru
prima oară în acel document: Factură, Chitanţă, etc.
 Documente centralizatoare (cumulative) –date referitoare la operaţii
de acelaşi fel din mai multe documente primare. Aceste documente sunt
utilizate şi pentru reducerea numărului de înregistrări în contabilitate.
După natura operaţiilor la care se referă, întâlnim:
 Documente privind imobilizările corporale, necorporale şi
financiare;
 Documente privind valorile materiale;
 Documente privind valorile băneşti;
 Documente privind munca efectuată şi salarizarea acesteia;
 Documente pentru evidenţa producţiei, costului de producţie.
4.4. Clasarea şi păstrarea documentelor

Definiţie: Clasarea constituie aranjarea


documentelor într–o anumită ordine care să asigure
păstrarea lor şi găsirea cu uşurinţă atunci când este
cazul.
Clasarea provizorie – pe parcursul anului,
executată de fiecare compartiment al societăţii
respective.
Clasarea definitivă - după încheierea anului de
gestiune iar documentele sunt definitiv rezolvate.
Locul de pastrare a documentelor se numeşte arhivă
– aranjarea acestora în arhivă se poate executa după
mai multe procedee şi anume:
 Procedeul pe obiecte – utilizare mare şi constă în gruparea
documentelor pe categorii de probleme. Se constituie dosare pentru
imobilizari corporale, ştate de plată, aprovizionarea cu materiale,
etc.

 Procedeul pe corespondenţi – realizarea de dosare cu


documente ce constituie corespondenţa cu alte societăţi sau
instituţii. Dezavantaj: includerea în acelaşi dosar a actelor de
importanţă inegală, cu termene de păstrare diferite utilizare mai
redusă.

 Procedeul nominal – constă în gruparea într–un singur dosar a


documentelor cu aceeaşi destinaţie: factură, procese verbale, etc.

Indiferent de procedeul folosit, în fiecare dosar, documentele se


aşează în ordine cronologică, respectv gruparea acestora în ordinea
datei întocmirii şi a înregistrării lor.
4.5. Registrele de contabilitate

Definiţie: Registrele contabile sunt instrumente de


lucru ale contabilităţii cu ajutorul cărora se
realizează înregistrarea , periodic, cronologic şi
sistematic, a operaţiunile economico-financiare,
consemnate în documente justificative, care produc
modificări în patrimoniul societăţilor.
Clasificarea registrelor contabile

1. După forma pe care o au:


 Registre legate (caiete) – nu permit diviziunea muncii, dar
prezintă avantajul că nu se pierd.
 Fişe, situaţii, foi volante – permit diviziunea muncii, dar
se pot pierde cu uşurinţă.

2. După modul de înregistrare a operaţiilor economico-


financiare:
 Registre cronologice – servesc la înregistrarea operaţiilor
economice şi financiare în ordinea efectuării lor. Din cadrul
lor fac parte: Registrul Jurnal, Registrul de încasări şi plăţi.
- Registre sistematice - servesc pentru înregistrarea operaţiilor
economice şi financiare în raport de natura lor. Ex: Registrul
Cartea Mare, Registrul Inventar.
Registrul jurnal

Utilizat de toate societăţile şi stă la baza înregistrării


cronologice a patrimoniului societăţii.
Se întocmeşte zilnic sau lunar, pentru înregistrarea
cronologică.
Cuprinde elemente referitoare la: felul, numărul şi data
documentului justificativ, conturile corespondente şi
sumele parţiale şi totale.
Registrul jurnal se leagă, se parafează şi se certifică de
către organele fiscale teritoriale, motiv pentru care poate fi
admis şi ca probă în justiţie.
La unităţile mici (persoane fizice, asociaţii familiale), în
locul registrului jurnal se foloseşte Registrul jurnal de
încasări şi plăţi ( se înregistrează nu numai operaţiunile
în numerar, ci şi cele efectuate prin contul de decontare de
la bancă).
Registrele sistematice

Se utilizează pentru înregistrarea operaţiilor economice şi


financiare în raport de natura lor.
Registrul Cartea Mare - document contabil, prevăzut de
lege, prin intermediul căruia se înscriu lunar, direct sau prin
regruparea pe conturi corespondente, înregistrările care s–
au efectuat în registrul jurnal, stabilindu-se situaţia fiecărui
cont, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldul final.
Scop:
- stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice;
- verificarea înregistrărilor contabile efectuate;
- furnizarea de date pentru efectuarea analizei activităţii economico-
financiare a societăţii;
- întocmirea balanţei de verificare.
Registrul inventar

- Întocmit la sfârşitul anului, într-un singur exemplar, în


vederea stabilirii rezultatelor inventarierii patrimoniului.
- Se înregistrează toate elementele patrimoniale, de activ şi de
pasiv, grupate în funcţie de natura lor, conform posturilor din
bilanţul contabil, inventariate conform normelor legale.
- Are la bază listele de inventariere sau alte documente care
justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil.
- Se parafează de organul fiscal teritorial la începerea activităţii,
în cazul epuizării filelor, când este necesară deschiderea unui
registru nou, precum şi la încetarea activităţii.

Registrele de contabilitate se numerotează înainte sau


pe măsura întocmirii lor, iar la închiderea
conturilor acestea se barează, nefiind admisă
înregistrarea unor operaţii ulterior.
Capitolul 5
INVENTARIEREA

5.1. Importanţa inventarierii şi felurile ei

5.2. Etapele inventarierii


Definiţie:

Inventarierea este un procedeu al metodei


contabilităţii, comun şi altor ştiinţe
economice, care reprezintă ansamblul
operaţiunilor prin care se constată existenţa
cantitativă şi valorică sau numai valorică,
după caz, a elementelor de activ şi de pasiv
aflate în patrimoniul unităţii la data la care
aceasta se efectuează.
Documentele utilizate: liste de inventariere.
Importanţa inventarierii

1. Inventarierea constituie baza de pornire pentru


deschiderea şi organizarea evidenţei operative şi
contabile la unităţile patrimoniale nou înfiinţate.
2. Asigură integritatea patrimoniului prin controlul
periodic şi sistematic al gestiunilor.
3. Se stabilesc drepturile greu de încasat şi datoriile
neplătite la timp;
4. Determinarea reală a elementelor patrimoniale în
scopul calculării corecte a indicatorilor economico-
financiari şi implicit a unui bilanţ real.
Obiectul inventarierii

Întregul patrimoniu, adică toate elementele


de activ şi pasiv de care dispune unitatea
patrimonială, în momentul efectuării
inventarierii.
Clasificarea inventarierii
1. Din punct de vedere sferei de cuprindere:
a. Inventarierea generală – cuprinde întreg patrimoniul, adică toate
elementele patrimoniale ale unităţii, precum şi toate bunurile deţinute, cu
orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice. Inventarierea
generală se efectuează:
- la începutul activităţii;
- cel puţin o dată pe an obligatoriu, cu ocazia închiderii exerciţiului financiar;
- pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuzionării, divizării sau încetării
activităţii;
- în alte situaţii prevăzute de lege.
2. Inventarierea parţială - cuprinde numai anumite elemente
patrimoniale sau numai anumite gestiuni şi are, de regulă, caracter
ocazional. Ea se efectuează în următoarele situaţii:
- în cazul modificării preţurilor;
- la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului;
- ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot
fi stabilite cert decât prin inventariere;
- ori de câte ori intervine o predare - primire de gestiune;
- cu prilejul reorganizării gestiunilor;
- ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră.
Clasificarea inventarierii

2. În raport de perioada la care se referă:


a. Inventarierea anuală – are un caracter general din punct
de vedere al sferei de cuprindere iar scopul său este
reflectarea în bilanţ a situaţiei reale a patrimoniului,
obligatorie pentru toate unităţile.
 Inventarierea periodică sau de gestiune – se
efectuează la anumite perioade: trimestru, lună, decadă. Acest
tip de inventariere poate fi parţială având ca obiect existenţa
anumitor elemente patrimoniale. Exemplu: Inventarierea
mijloacelor materiale şi băneşti, inventarierea producţiei
neterminate, inventarierea creanţelor (clienţi, debitori interni
şi externi), respectiv a datoriilor (furnizori, etc.)
 Inventarierea inopinată – se realizează fără anunţarea
prealabilă a gestionarului, dar în prezenţa lui.
Principii ce duc la creşterea eficienţei
inventarierii
1. Stabilirea cu anticipaţie a elementelor supuse inventarierii, a
limitelor de extindere a acesteia asupra patrimoniului (planul
inventarierii).
2. Comisiile de inventariere trebuie să aibă o componenţă care să
asigure buna desfăşurare a operaţiunilor de inventariere.
3. Inventarierea trebuie să se efectueze într-un timp cât mai scurt
în aşa fel încât să nu împiedice desfăşurarea normală a
activităţii economice, de producţie, de comercializare, etc;
4. Inventarierea trebuie să se execute corect, în cazul mijloacelor
materiale şi băneşti verificarea să se facă prin constatare directă
a acestor elemente. Inventarierea valorilor materiale se face la
locul de depozitare şi păstrare;
5. Pentru evitarea încercărilor de acoperire a eventualelor lipsuri
din gestiune sau de sustragere a plusurilor, trebuie să se
respecte caracterul inopinat al acestei operaţiuni păstrându-se
secretul asupra datei ei.
Etapele inventarierii

1. Etapa de pregătire a inventarierii;

2. Inventarierea propriu-zisă;

3. Evaluarea;

4. Stabilirea şi regularizarea rezultatelor inventarierii.


1. Etapa de pregătire a inventarierii
- presupune luarea de măsuri cu caracter organizatoric şi contabil care să asigure
desfăşurarea corectă a acesteia.
- se constituie comisia de inventariere prin decizie scrisă, semnată de conducătorul
unităţii patrimoniale şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil.
- se efectuează instructajul membrilor acesteia referitor la modul de organizare şi
desfăşurare a inventarierii, tehnicii de lucru sau procedeelor folosite, modul de
completare a listelor de inventariere.
Comisia de inventariere :
- formată din cel puţin două persoane, cu pregătire corespunzătoare economică şi
tehnică, care să asigure efectuarea corectă şi la timp a inventarierii patrimoniului,
inclusiv evaluarea elementelor patrimoniale.
- acolo unde este cazul, comisiile sunt coordonate de o Comisie centrală.
- la lucrările de inventariere trebuie să participe întreaga comisie de inventariere.
- membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiţi decât în cazuri bine justificate
şi numai prin decizie scrisă, emisă de persoanele care i-au numit.
- nu pot face parte din comisiile de inventariere:
- gestionarii depozitelor şi magazinelor;
- şeful compartimentului supus inventarierii;
- contabilii care ţin evidenţa gestiunilor respective, cu excepţia unităţilor mici.
Sub aspect organizatoric, se iau măsuri pentru
crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru
comisiei de inventariere:
-stabilirea elementelor patrimoniale care se inventariază şi ordinea în care se
efectuează inventarierea acestora;
-asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care
se inventariază:
-sortarea, gruparea obiectelor, codificarea acestora, întocmirea etichetelor de
raft, separarea bunurilor deteriorate de cele în stare bună;
-asigurarea aparatelor şi instrumentelor adecvate şi în număr suficient pentru
măsurare, cântărire etc., a mijloacelor necesare identificării (cataloage,
mostre, etc.), precum şi a formularelor şi rechizitelor necesare;
-dotarea comisiilor de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a
spaţiilor inventariate;
-dotarea gestiunilor (magazine, depozite etc.) cu două rânduri de încuietori
diferite.

Din punct de vedere contabil se iau măsuri de înregistrare la zi


în evidenţa tehnico-operativă (fişele de magazie) organizată la
gestiuni, precum şi în contabilitatea sintetică şi analitică, a
tuturor documentelor până la data la care se face inventarierea,
stabilindu-se soldurile în fişele sintetice şi analitice ale
conturilor respective.
2. Inventarierea propriu-zisă
- se realizează la locurile de păstrare sau depozitare;
- are loc cântărirea, numărarea, măsurarea elementelor patrimoniale;
- bunurile aflate în ambalaje originale intacte, care se desfac prin sondaj.
- disponibilităţile aflate în conturi la bănci, creanţele (drepturile) şi obligaţiile faţă de terţi
sunt supuse, de regulă inventarierii prin verificarea şi confirmarea pe baza extraselor de
cont şi a altor documente existente în unitate. Pentru celelalte elemente patrimoniale se
verifică realitatea soldurilor conturilor respective.
 Elementele inventariate se înscriu în listele de inventariere - se întocmesc pe
locuri de depozitare, pe gestionari şi pe categorii de bunuri. Astfel, se întocmesc liste de
inventariere distincte pentru:
 bunurile proprii corespunzătoare calitativ,
 bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate,
 bunuri fără desfacere sau greu vandabile,
 comenzi abandonate sau sistate,
 creanţe şi obligaţii incerte sau în litigiu.
 bunurile aparţinând altor unităţi (închiriate, primite în regim de leasing, în custodie, în
consignaţie, pentru prelucrare)
 bunuri proprii care nu se afla în unitate la data inventarierii (materiale date spre
prelucrare la terţi, rămase în custodia furnizorului)
Listele de inventariere:

- se semnează, pe fiecare filă, de către membrii


comisiei de inventariere şi de gestionar.

- pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul


trebuie să menţioneze dacă toate valorile materiale şi
băneşti din gestiune au fost inventariate şi
consemnate în listele de inventariere în prezenţa sa.

- gestionarul menţionează dacă are obiecţii cu privire


la modul de efectuare a inventarierii.
3.Evaluarea

Evaluarea se face diferenţiat în raport de natura elementelor


supuse inventarierii. Pentru stabilirea valorii de inventar (denumită
valoare actuală), evaluarea elementelor patrimoniale se face
conform prevederilor din Legea contabilităţii (art. 9), astfel:

- bunurile de natura imobilizărilor, se evaluează la valoarea rămasă


neamortizată, cu excepţia celor constatate ca fiind depreciate, care
se vor evalua la valoarea lor actuală (în funcţie de preţul pieţei,
starea lor fizică, precum şi de utilitatea lor în cadrul unităţii);
- stocurile şi celelalte bunuri se evaluează la valoarea actuală sau de
utilitate a fiecărui element, denumită şi valoare de inventar;
- bunurile depreciate, se evaluează la valoarea de utilitate a fiecărui
element, în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi de preţul pieţei;
-   creanţele şi datoriile se evaluează la valoarea nominală;
- creanţele şi datoriile incerte se evaluează, de asemenea, la valoarea
lor de utilitate, stabilită în funcţie de valoarea lor probabilă de
încasat, respectiv de plată ;
4. Stabilirea şi regularizarea rezultatelor
inventarierii.
- se realizează prin confruntarea datelor consemnate în listele de inventariere cu cele din evidenţa
contabilă sau evidenţa operativă.  
- rezultatele inventarierii, respectiv a diferenţelor, în plus sau în minus, se face direct pe listele de
inventariere, prin înscrierea datelor din contabilitate pe aceste liste.
- Datele din listele de inventariere servesc la întocmirea registrului inventar.
- rezultatele inventarierii se consemnează în procesul verbal de inventariere: perioada şi gestiunile
inventariate, persoanele care au efectuat inventarierea, plusurile şi minusurile constatate,
compensările efectuate, bunurile depreciate, precum şi creanţele şi obligaţiile incerte şi în litigiu,
concluziile şi propunerile referitoare la inventariere.
- înregistrarea rezultatelor definitive ale inventarierii se face în scopul punerii de acord a datelor
contabilităţii cu realitatea faptică constatată.
- rezultatele inventarierii trebuie înregistrate, atât în evidenţa tehnic-operativă, cât şi în
contabilitate, în termen de cel mult 5 zile de la data terminării operaţiunilor de inventariere.
- valorificarea inventarierii se face prin înregistrarea plusurilor şi imputarea minusurilor. Dacă
lipsurile nu se datorează vinovăţiei unei persoane acestea se trec pe cheltuielile unităţii
patrimoniale.
- se admit compensări cantitative ale lipsurilor cu plusurile numai când există riscul de confuzie,
când se referă la aceleaşi bunuri, aceeaşi perioadă de gestiune şi la acelaşi gestionar, fără însă a
diminua valoric patrimoniul unităţii.
Capitolul 7
ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII ÎN SOCIETĂŢILE
COMERCIALE

7.1. Principii contabile general acceptate


7.2. Organizarea contabilităţii în societăţile
comerciale
7.1. Principii contabile general acceptate

 1. Pricinpiul continuităţii activităţii


 2. Principiul permanenţei metodelor
 3. Principiul costului istoric
 4. Principiul prudenţei
 5. Principiul independenţei exerciţiilor
 6. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere
 7. Principiul necompensării
 8. Principiul evaluării separate a activelor,
capitalurilor şi datoriilor pragului de semnificaţie
 9. Principiul prevalenţei economicului asupra
juridicului
 10. Principiul importanţei relative sau a pragului de
semnificaţie şi agregării costului istoric
 11. Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile
 12. Principiul cuantificării monetare
PRINCIPII CONTABILE

1. Principiul continuităţii activităţii. La sfârşitul exercitiului


financiar activitatea entităţii este continuă.
2. Principiul permanenţei metodelor, se referă la utilizarea de
la un exerciţiu la altul, ale aceloraşi norme şi reguli privind
evaluarea, înregistrarea contabilă şi prezentarea elementelor în
situaţiile financiare în vederea asigurării compatibilităţii în timp a
datelor.
3. Principiul costului istoric. Potrivit acestui principiu,
elementele de natura activelor şi datoriilor trebuie să fie reflectate
în contabilitate la costul istoric. Astfel, elementele de natura
activelor şi datoriilor vor fi prezentate în situaţiile financiare la
costul istoric numai atunci când diferenţele dintre valoarea de
inventar (valoarea realizabilă/valoarea de intrare) şi valoarea
contabilă nu este semnificativă. Atunci când diferenţa este
semnificativă, elementele de natura activelor şi datoriilor vor fi
prezentate în situaţiile financiare la valoarea care este mai mică
dintre valoarea de inventar (valoarea realizabilă/valoare de
intrare) şi valoarea contabilă.
PRINCIPII CONTABILE

4. Principiul prudenţei. Are in vedere evaluarea


elementelor de natura activelor şi datoriilor în bilanţ şi
elementele de natura veniturilor şi cheltuielilor în Contul
de Profit şi Pierdere astfel încât incertitudinile din
exerciţiu curent să nu fie transferate în exerciţiile
urmatoare. Potrivit acestui principiu, entitatea trebuie să
respecte următoarele reguli:
Orice pierdere probabilă trebuie să fie reflectată în
contabilitate.
Orice câştig probabil nu trebuie să fie reflectat în
contabilitate indiferent dacă probabilitatea este maximă.
PRINCIPII CONTABILE

5. Principiul independenţei exerciţiilor, presupune


că efectul tranzacţiilor şi a evenimentelor este luat în
calcul în momentul în care se produce vânzarea şi nu în
momentul încasării.
6.Principiul intangibilităţii bilanţului de
deschidere. Potrivit acestui principiu, informaţiile
existente la sfârşitul exerciţiului financiar sunt identice
cu informaţiile existente la începutul exerciţiului
financiar.
7. Principiul necompensării, conform acestui principiu
nu se efectuează compensări între drepturi şi datorii,
venituri şi cheltuieli, active şi pasive.
PRINCIPII CONTABILE

8. Principiul evaluării separate a activelor şi


datoriilor presupune că pentru evaluarea unei poziţii
din bilanţ să fie evaluate separat toate elementele
componente ale poziţiei respective
9. Principiul prevalenţei economicului asupra
juridicului, are în vedere faptul ca elementele de natura
activelor sunt recunoscute în conţinutul situaţiilor
financiare ţinând cont în primul rând de utilitatea lor şi
apoi de proprietatea entităţii asupra activelor. Principiul
aparţine contabilităţii anglo-saxone şi este cunoscut şi
sub denumirea prevalenţa substanţei în faţa formei.
Contabilitatea continentală europeană utilizează ca
principiu prevalenţa juridicului în faţa economicului
PRINCIPII CONTABILE

10.Principiul importanţei relative sau a pragului de


semnificaţie şi agregării presupune faptul că situaţiile financiare
să prezinte toate evenimentele şi tranzacţiile care au o importanţă
relativă asupra evaluării şi prezentării.
Toate elementele bilanţiere care au o valoare semnificativă
trebuie prezentate pe rânduri separate în situaţiile financiare.
Informaţiile semnificative vor fi prezentate în situaţiile financiare
cumulate respectiv agregate într-o pozitie care are în denumirea ei
cuvântul “nete”.
11.Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile presupune
compararea (asocierea) eforturilor (cheltuielilor) cu efectele
(veniturile) în vederea stabilirii rezultatului exerciţiului (profit sau
pierdere).
12.Principiul cuantificării monetare unitatea monetară este
reţinută în dublă ipostază ca unitate de cont şi unitate de
cumpărare.
7.2. Organizarea contabilităţii în
societăţile comerciale

La organizarea contabilităţii în cadrul societăţilor,


trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:
1. Volumul indicatorilor care se urmăresc;
2. Perioadele în care sunt culese, prelucrate şi
prezentate informaţiile;
3. Forma de contabilitate;
4.Planul de conturi.
1. Volumul indicatorilor - condiţionat de indicatorii
prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţilor.
2. Urmărirea informaţiilor la perioade mai scurte,
oferă posibilitatea cunoaşterii fenomenelor imediat ce
acestea s-au produs şi ca urmare pot fi luate măsuri pentru
remedierea unor probleme ce apar în desfăşurarea
procesului de producţie.
3. Forma de contabilitate, constituie un sistem de
formulare corelate între ele, care servesc la înregistrarea şi
prelucrarea după anumite reguli a datelor privind existenţa
şi mişcarea elementelor patrimoniale.
Sistemul de formulare existent include documentele
justificative, registrele de contabilitate, programele
contabile ce conţin informaţii, balanţa de verificare,
registrul inventar şi situaţiile financiar-contabile.
FORME DE CONTABILITATE
1. Forma de contabilitate JURNAL UNIC sau CONTABILITATEA
CLASICĂ.
- Se aplică în societăţile mici:
 Jurnalul unic;
 Registrul Cartea mare;
 Balanţa de verificare;
 Registrul – inventar;
 Situaţiile financiare anuale.
2. Forma de contabilitate pe JURNALE MULTIPLE sau
CONTABILITATEA CENTRALIZATĂ.
- Se aplică la societăţile mari.
- Jurnalul unic - înlocuit cu jurnalele auxiliare. Fiecare tip de jurnal corespunde
unui singur cont care se debitează sau se creditează prin alte conturi.
- Pentru fiecare jurnal se deschide un registru Cartea mare analitic. La sfârşitul
fiecărei luni, datele din jurnalele analitice se însumează pe conturi sintetice, se
transcriu ulterior, într-un jurnal centralizator şi din acesta în Cartea mare
generală.
- Pe baza Registrului Cartea mare – întocmirea Balanţei de verificare şi a Situaţiilor
financiare anuale.
FORME DE CONTABILITATE

3. Forma de contabilitate MAESTRU ŞAH. Se aplică la societăţile de


dimensiuni mijlocii şi cu o activitate restrânsă din punct de vedere teritorial.
Pentru fiecare cont sintetic se deschid două fişe, una pentru debit şi alta
pentru credit. Sumele înscrise în debit sau în credit se dezvoltă pe conturi
corespondente. Sumele înscrise în interiorul fişei apar precum piesele într-o
tablă de şah, de unde şi numele de maestru-şah.
- Jurnalul de înregistrare, folosit pentru înregistrarea cronologică a operaţiilor
economice şi stabilirea rulajului lunar, pe baza documentelor justificative sau a
documentelor centralizatoare;
- Fişele sintetice de forma maestru-şah.
- Registrele de contabilitate analitică pentru valori materiale şi alte operaţii;
- Balanţa de verificare sau balanţa conturilor;
- Registrul inventar şi situaţiile financiare anuale.
4. Forma de contabilitate INFORMATIZATĂ (COMPUTERIZATĂ) –
adaptarea tehnicii electronice de calcul la formele de contabilitate prezentate mai
sus.
Pe baza datelor introduse în calculator se editează jurnalul de înregistrare,
care constituie evidenţa cronologică, utilizat la verificarea datelor introduse în
calculator. Lunar sunt listate balanţele de verificare care preiau şi funcţiile
registrelor cartea-mare, şi situaţiile financiare anuale.
Planul de conturi

Constituie lista tuturor conturilor ordonate după


conţinutul economic şi funcţia contabilă.
Se utilizează sistemul zecimal de codificare: conturile
sunt împărţite în zece clase simbolizate cu o cifră de la
unu la nouă, clasele sunt divizate în grupe, simbolizate
cu două cifre, iar în cadrul grupelor avem conturi
sintetice de gradul unu, simbolizate cu trei cifre, şi
conturi sintetice de gradul doi, simbolizate cu patru
cifre.
simbolul reprezintă exprimarea cifrică a unei clase,
grupe, cont.
 Contabilitatea generală sau financiară - are la bază norme
unitare, cu caracter obligatoriu, cu scopul furnizării informaţiilor
necesare pentru activitatea proprie cât şi în relaţiile acestora cu
asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale. În acest scop
sunt utilizate conturile din clasele 1-7.

 Contabilitatea internă de gestiune (contabilitatea


managerială sau analitică): obiect reprezentarea proceselor
interne ale societăţii care produc transformări cantitative şi
calitative în masa patrimoniului:
- determinarea cheltuielilor pe produse, lucrări sau servicii;
- calcularea costului unitar de producţie;
- furnizarea informaţiilor privind întocmirea şi urmărirea bugetelor
de venituri şi cheltuieli;
- realizarea contabilităţii analitice a stocurilor, cheltuielilor,
veniturilor şi rezultatelor financiare.

 În planul de conturi, contabilitatea de gestiune se ţine cu conturile


din clasa a-9-a, intitulată Conturi de gestiune.