Teoriile învățării

-reprezintă acele modele conceptuale care îmbină nivelul

ipotezelor cu cel al principiilor în vederea cunoaşterii
sistematice a activităţii de învăţare printr-un ansamblu de
afirmaţii ştiinţifice cu valoare funcţională informativă,
explicativă, predictivă, rezumativă, normativă,
realizată/realizabilă în diferite variante specifice unor autori
sau şcoli de gândire (Neacşu, Ioan, 1990, pag. 18-22)
Teoria învățării lui Robert M. Gagné
Robert M. Gagne (1975) propune opt tipuri
diferite de învățare dispuse într-o ordine
ierarhică.
“Un elev este pregătit să învețe ceva nou în
momentul în care stăpânește condițiile
prealabile, cu alte cuvinte în momentul în care
și-a însușit, prin învățarea anterioară,
capacitățile necesare pasului următor”.
Stabileşte tipurile cumulativ-ierarhice necesare în
activitatea de instruire, în drumul "de la simplu
la complex":
1.învăţarea de semnale
2.învăţarea stimul-răspuns
3.învăţarea de lanţuri verbale
4.învăţarea unor asociaţii verbale
5.învăţarea prin discriminare
6.învăţarea de noţiuni
7.învăţarea de reguli
8.învăţarea prin rezolvare de probleme
(Gagne, Robert, 1975)
1. Invățarea de semnale
(clasicul reflex condiționat a lui I. P. Pavlov)

Individul învață să dea un răspuns general, difuz, la

un semnal.
Aceasta este o învățare involuntară, direct legată de
emoțiile și nevoile vitale primare.
Are loc în viața fiecăruia dintre noi; învățăm să
răspundem la culoarea roșie a semaforului, la soneria
ceasului deșteptător, la clopoțelul de la școală etc.
Învățarea de semnale este folosită uneori de
profesor pentru a crea o stare de atenție la elevi.
2. Invățarea stimul-răspuns

Subiectul este capabil de a discerne și de a

da un răspuns specific la un stimul determinat.
În loc să aibă o reacție generală emoțională,
individul poate realiza o acțiune delimitată cu
precizie.
Este solicitat în actele motrice voluntare.

După un nr. de repetiții întărite, răspunsul

corect devine din ce în ce mai probabil.
3. Înlănțuirea
( “învățarea de secvențe”)

Presupune învățarea unei serii de legături

S-R înlănțuite într-o ordine determinată.
Copiii învață după modelul înlănțuirilor un
număr de deprinderi, ca încheierea nasturilor,
utilizarea foarfecilor, efectuarea nodurilor,
aruncarea și prinderea mingii, etc.
4. Învățarea de asociații verbale

Presupune tot serii de legături S-R dar acestea

sunt de natură verbală.
Formarea lanțurilor verbale poate fi
considerată un caz particular de înlănțuire, unde
memoria joacă un rol important.
Acest tip de învățare se întâlnește frecvent în
școală, atunci când elevii trebuie să memoreze
alfabetul, tabla înmulțirii, formule, versuri, etc.
5. Învățarea prin discriminare

Subiectul învață să răspundă diferențiat acelor

caracteristici ale obiectelor care servesc la
distingerea acestora: forme, mărimi, culori.
Elevul învață să diferențieze literele de tipar,
cifrele, culorile, fenomenele, pentru ca apoi să
învețe trăsăturile distinctive ale unor clase de
obiecte din mediul în care trăiește (păsări, flori,
mașini, monede).
De fapt, pe tot parcursul vieții oamenii trebuie
să învețe noi și noi discriminări de obiecte, de
simboluri, până atunci necunoscute. 
6. Învățarea noțiunilor

Subiectul poate să clasifice obiectele pe baza

unor proprietăți comune.
Formarea conceptelor este foarte importantă
în actul instruirii.
Începând cu clasele mici, apoi de-a lungul
întregii perioade școlare, elevului i se cere să
clasifice multe obiecte și evenimente.
Un rol important îl are limbajul.
7. Învățarea regulilor

Se bazează pe învățarea noțiunilor.

O regulă este un lanț de două sau mai multe
concepte.
Pentru a învăța o regulă de genul “obiectele
rotunde se rostogolesc”, elevul trebuie să cunoască
deja noțiunile de “obiect rotund” și “rostogolire” și
chiar să poată stabili o relație între ele.
Dacă această legătură nu este înțeleasă atunci
nu avem de-a face decât cu învățarea unui singur
lanț verbal. 
8. Rezolvarea de probleme

Necesită eforturi interioare numite în mod

obișnuit, gândire, ea poate fi privită ca un proces
prin care regulile învățate anterior sunt
combinate cu scopul găsirii unei soluții într-o
situație problematică.
Este un proces ce generează o nouă învățare,
însușirea unor idei noi care multiplică
aplicabilitatea regulilor învățate anterior.
Concluzie:
Conceperea învățării ca un proces
ierarhic, cumulativ în care o formă
superioară de învățare se bazează pe
formele inferioare, poate oferi sugestii
interesante pentru instruirea școlară.
Lucrul cel mai important este să aflăm
ce cunoaște elevul în acel moment și să
începem instruirea din acel punct.
 TEORIA ÎNVĂȚĂRII
EXPERIMENTALE
A LUI
DAVID KOLB

"procesul prin care cunoașterea este creată prin

transformarea experienței. Cunoașterea rezultă din
combinațiile de înțelegere și transformare a experienței"
David Kolb și-a publicat modelul stilurilor de
învățare în 1984, din care a dezvoltat
inventarul său de stiluri de învățare.
Teoria lui Kolb despre învățarea
experențială lucrează pe două
niveluri:

-un Ciclu al învățării cu patru

stagii
-patru Stiluri de învățare
separate
Ciclul Experențial de învățare

Teoria lui Kolb despre stilul experențial de învățare este de

obicei prezentată prin patru stagii ale ciclului de învățare în
care cel care învață “atinge toate bazele”: 

1. Experiența concretă (făcând / având o experiență)

2. Observația reflexivă (revăzând / reflectând asupra
experienței)
3. Conceptualizarea abstractă (trăgând concluzii / învățând din
experiență)
4. Experimentarea activă (planificând / încercând ceea ce ai
învățat).
 1. EXPERIENȚA
CONCRETĂ

O nouă experiență sau situație este întâlnită sau o

reinterpretare a unei experiențe existente.
 2. OBSERVAȚIA
REFLEXIVĂ

De o importanță particulară sunt orice inconsistențe între

experiență și înțelegere.
3. CONCEPTUALIZAREA
ABSTRACTĂ

 Reflecția face loc pentru idei noi sau o modificare a unui

concept abstract existent
 4. EXPERIMENTAREA
ACTIVĂ

Cel care învață le aplică în lumea din jurul lui pentru a

vedea ce rezultă.
Teoria stilurilor de învățare a lui Kolb diferențiază
patru tipuri, care la rândul lor se bazează pe un ciclu de
învățare în patru etape

Stilurile noastre individuale de învățare apar din cauza

geneticii noastre, a experiențelor de viață și a cerințelor
mediului nostru actual. 

Cunoașterea stilului de învățare al unei persoane

permite, de exemplu, prezentarea informațiilor într-un
mod care se potrivește acestui stil.
 1. Stilul divergent

Acest stil pune accentul pe abordarea inovatoare și

imaginativă a lucrurilor.
Persoanele din acest tip de stil de învățare privesc lucrurile
dintr-o perspectivă diferită. 
Preferă să privească ce să facă.
Au o mare capacitate de imaginație și capacitate emoțională.
Sunt buni la arte și au o minte deschisă pentru a primi
comentarii și au interese largi în diferite culturi și oameni.
Preferă să lucreze în grupuri.

Caracteristicile de învățare ale acestui stil sunt experiența

concretă și observarea reflectorizantă.
 2. Stilul asimilator

Preferința de învățare a asimilării implică o abordare concisă și

logică.
Oamenii de acest tip de stil de învățare preferă informații clare bune.
Ele pot forma în mod logic informațiile date și pot
explora modele analitice și sunt mai interesate de
concepte și rezumate decât de oameni.

Caracteristicile de învățare ale acestui stil includ

conceptualizarea abstractă și observarea
reflectorizantă.
 3. Stilul convergent

Persoanele cu un stil de învățare convergent vor tenta să

utilizeze istoria lor de învățare pentru a găsi soluții practice la
probleme.
Ele preferă de obicei sarcinile tehnice și sunt mai puțin preocupați
de atingerea unor obiective în care aspectele interpersonale sunt
importante.
Persoanele cu acest tip de stil de învățare aplică învățarea lor la
aspecte practice. 
Ele tind să arate o anumită răceală emoțională.

Caracteristicile de învățare sunt conceptualizarea

abstractă și experimentarea activă.
 4. Stilul adaptorului

Acest stil este practic și se bazează pe intuiție în loc de

logică.
Acești oameni folosesc analiza altor persoane și preferă să
adopte o abordare practică și experimentală.
Ele sunt atrase de noi provocări și experiențe, pe lângă
realizarea planurilor.
Oamenii cu acest stil de învățare tind să rezolve
problemele intuitiv. 
Dintre cele patru stiluri de învățare, acesta este cel în care
sunt asumate cele mai multe riscuri.
Caracteristicile de învățare sunt experiența concretă și
experimentarea activă.
 Teoria condiţionării operante
(B.F.Skinner) relevă importanţa
factorului de "întărire a
comportamentului" după obţinerea
răspunsului pozitiv. Soluţia pedagogică
rezultată, instruirea programată, devine
revoluţionară prin forţa operantă a
principiilor avansate: "paşii mici",
participarea activă, individualizarea
ritmului instruirii, autoreglarea activităţii
(vezi Skinner, B.F., 1971)
Bibliografie
https://oradeapipp.files.wordpress.com/2013/10/psihologia-in
vatarii-teorii-si-aplicatii-educationale.pdf