*Teoria învăţării experienţiale impulsionează elevii să conceapă un înţeles pe baza

experienţelor lor (Doolittle & Camp, 1999), difertitele modele de învăţare exeperienţială
poziţionează reflecţia ca şi element principal al procesului de învăţare aceasta fiind şi un
element comun procesului creativ (Malchiodi, 2011).

* Invatarea experientiala furnizeaza mediul si

instrumentele care ii pot ajuta pe copii in intelegerea informatiilor si a proceselor cognitive,
prin crearea interactiunii dintre participant, trainer si grup. Teoria învăţării experienţiale a
fost consacrată conceptual de către David Kolb în 1984, oferind o viziune fundamental
diferită asupra procesului de învăţare faţă de teoriile clasice care plaseaza individul intr-o
ipostaza pasiva ca receptor de informatie. Învăţarea experienţială este definită de Kolb ca
proces în care cunoaşterea este creată prin transformarea experienţei. Cea mai eficienta
invatare este cea pe care o poti controla, experimentand.
Invătarea experientială este reprezentată sub forma unui ciclu, in cadrul căruia se trece prin
cele 4 etape – Experienta/ Explorare, Observare si reflectie, Formarea conceptelor, Implicare
activa – la care Wow Lab adauga o etapa suplimentara : “Inovatie in utilizarea conceptelor”,
dedicata stimularii imaginatiei si a gandirii creative a copiilor.

S-a demonstrat ca procesul de invatare este mult mai eficient atunci cand se desfasoara
pornind de la experienta proprie – o actiune, o problemă sau un eveniment care creează
nevoia de mai bună întelegere. Noi credem ca invatarea este cu atat mai usoara cu cat se
desfasoara intr-un cadru informal, relaxat, unde activitatile se desfasoara sub forma unor
jocuri.

Folosim experimentele stiintifice ca axa centrala in procesul de invatare si dezvoltare in

cadrul atelierelor si oferim copiilor instrumentele si contextul special creat pentru stimularea
curiozitatii lor si facilitarea asimilarii de noi cunostinte. In urma desfasurarii experimentelor,
copii reflectează asupra actiunilor si consecintelor. Apoi trainerul directioneaza grupul in
obtinerea concluziilor generale si rezumarea rezultatelor (de ce, cum, cand), introducand
notiunile sau conceptele noi. Urmeaza etapa de exemplificare a utilizarii fenomenelor si
proceselor in viata reala, invitand in final copiii la un exercitiu de creativitate si inovatie
pentru gasirea a noi modalitati de utilizare a rezultatelor obtinute.

*** Învăţare experienţială

Teoriile clasice ale educaţiei clasifică studenţii ca receptori pasivi de informaţie.

Teoria educaţiei experienţiale are o abordare diferită.

Implicarea studenţilor ca părţi active în învăţare este filozofia de bază a învăţării

experienţiale.

Învăţarea experienţială are trei componente:

 Cunoştinţe – concepte, fapte, informaţie şi experienţa anterioară;

 Activităţi – cunoştinţe aplicate la evenimentele curente, în desfăşurare;
 Reflecţie – gândire axată pe analiză şi evaluarea propriilor activităţi şi a contribuţiei la
propria creştere personală.

Ce este reviewing?

Reviewing este învăţarea din propria experienţă – sau abilitarea altora pentru a o face.

Reviewing (analiza de proces) te ajută să obţii mai mult din munca pe care o faci, din viaţă şi
recreare – în special – dacă abilităţile de reviewing se suprapun peste ambiţiile personale.

Reviewing este orice proces care te ajută să dai sens propriei experienţe pentru învăţare şi
dezvoltarea personală.

Activitatea de reviewing include:

 reflecţie asupra experienţei;

 analizarea experienţei;
 găsirea semnificaţiilor experienţei;
 comunicarea experienţei;
 resemnificarea experienţei;
 învăţarea din experienţă.

Cuvinte alternative: procesare, debriefing, reflectare.

Activitatea de reviewing are două sensuri:

 Reviewing = învăţare – procesul de învăţare din experienţă (de exemplu, prin modul
de ţinere a unei agende zilnice de lucru, încrederea într-un prieten, discuţia cu un
mentor etc). Acest sens se referă la ceea ce faci!
 Reviewing = asistarea altora în învăţare – facilitarea învăţării experienţiale pentru alţii
(de exemplu, prin punerea întrebărilor, acordarea feedback-ului, sau explorarea unor
alternative de explicare). Sensul se referă la ceea ce face facilitatorul!

Elemente cheie în analiza de proces (Reviewing)

 Comunicarea
Analiza de proces implică comunicarea despre experienţa recentă. O dată ce canalele
comunicării sunt deschise, analiza de proces se poate desfăşura.
 Abilităţi de a pune întrebări
Reviewing înseamnă mai mult decât a pune întrebări, dar acesta este primul pas.
Întrebările deschise sunt importante.
  Inovare
Imaginaţia este importantă pentru a găsi noi căi de a vedea, comunica şi învăţa.

Pe scurt, procesul de reviewing înseamnă experienţă + reflectare (reviewing) = învăţare.

Procesul de reviewing necesită parcurgerea a patru paşi:

 Experienţa
Inseamnă să retrăieşti ceea ce s-a întâmplat. Este o reamintire a evenimentelor
semnificative asupra a ceea ce s-a întâmplat.
 Exprimarea
Te obligă să te focalizezi pe calitatea experienţei şi să-ţi pui întrebări de genul: Cum a
fost? Cum te-ai simţit?
 Examinarea
Presupune analiza şi raţionalizarea experienţei avute.
 Explorarea
Înseamnă pregătirea pentru explorarea unor comportamente reieşite din stadiile
anterioare.

Acţiunea presupune adesea fixarea unor ţinte.

Instrumentele folosite în învăţarea experienţială sunt potrivite pentru motivarea

participanţilor, dar şi pentru atingerea unei palete variate de obiective:

 motivarea participanţilor;
 dezvoltarea încrederii;
 crearea culturii de învăţare;
 dezvoltarea comunicării şi a abilităţilor interpersonale;
 îmbunătăţirea muncii în echipă;
 luarea deciziilor şi rezolvarea obiecţiilor;
 abilităţi de conducere şi leadership.

........................
...........................

In 1984 D. A. Kolb, enunta Teoria invatarii prin experienta. Kolb considera invatarea un
proces holistic prin care omul se adapteaza la lume, si care presupune o functionare integrata
a intregului organism. Cu alte cuvinte, atunci cand invata, omul:
- simte (are emotii, o anumita dispozitie, are senzatii)
- percepe (integreaza senzatiile in perceptii, reflecteaza, observa lucrurile, fenomenele)
- gandeste (conceptualizeaza, stabileste legaturi, reguli, gaseste solutii)
- actioneaza (ofera noi sensuri, experimenteaza moduri noi de actiune)
Pornind de la acest punct de vedere, exista patru moduri adaptative de invatare,
corespunzatoare a patru tipuri de abilitati dobandite:
- abilitati ale experientei concrete- Aici si acum, traiesc emotii si cu culeg informatii cu
simturile
- abilitati ale observarii reflexive- Transformarea subiectiva a informatiei, care se face din mai
multe perspective (metapozitii), creativ
- abilitati ale conceptualizarii abstracte- Culeg informatia, o prind in concepte (gandesc)
- abilitati ale experimentarii active- Transformarea obiectiva a informatiei, prin actiune, care
duce la o noua experienta concreta (deschizandu-se astfel un nou ciclu de invatare.)
Modelul invatarii experientiale- are 4 etape:
• experienta = primul pas in invatarea experientiala, o experienta reprezinta un declansator,
care creeaza nevoia unei mai bune intelegeri a situatiilor sau fenomenelor;
• analiza = reflectarea asupra a ceea ce s-a intamplat, interpretarea, identificarea consecintelor;
• generalizarea = concluzii legate de ceea ce s-a invatat si ceea ce se poate aplica in viata reala
a fiecarui individ participant;
• aplicarea = faciliteaza modificarea comportamentului. Cele invatate sunt integrate in viata
de zi cu zi intr-un mod eficient.

Planificarea instruirii in spirit experientialist:

Inainte de toate, dascalul trebuie sa fie informat asupra principiilor care stau la baza acestei
orientari si asupra pasilor care trebuie urmati. Proiectarea lectiilor se face in functie de
caracteristicile si nevoile clasei luate ca intreg si personalizat in functie de obiectivele
stabilite. Obiectivele se stabilesc tinand cont de o evaluare prealabila a motivelor interne si
externe pentru invatare a elevilor.
Dintre motivele intrinseci se pot intalni:
- curiozitatea- care poate fi stimulata de situatii nedeterminate, problema, situatii confuze
- aspiratia catre competenta
- nevoia de realizare, de a obtine succes, dorinta de a deveni un bun profesionist
- nevoia de identificare
- nevoia de autoeducare
- angajarea in reteaua reciprocitatii sociale
O motivatie bazata extrinsec apare atunci cand scopurile sunt exterioare invatarii, si pot fi:
- dorinta de afiliere
- conformismul
- teama consecintelor
- ambitia
STRATEGII DIDACTICE
- problematizarea
- rezolvarea de probleme
- dramatizarea simbolica
- metafora
TEHNICI EXPERIENTIALE (Expresive)
- desenul
- modelajul
- colajul
- jocul cu marionete
- jocul cu nisip
- crearea de povesti
- metafora
- tehnici psihodramatice, dramaterapie
- tehnici de miscare, ritm, dans
- sculptura corporala
- scaunul gol
- jocul de rol
- dramatizare
- oglinda
- ascultarea experientiala: cu folosirea reformularilor clarificatoare.
Activitatile specific abordarii instructiv-educative de tip experientialist sunt diferite de cele
clasice prin faptul ca acestea acorda elevului un rol activ in invatare, asigura un dialog activ
intre profesor si elev, implica reflectia activa, ofera o importanta deosebita experientelor
personale si dezvoltarii personale ale elevului, abilitarii si autoabilitarii acestuia (elevul invata
sa aplice pe el insusi aceasta experienta a invatarii.). Foarte important este faptul ca invatarea
incepe de la ideile si conceptele elevului, existand astfel o abordare cat mai aproape de cea de
la egal la egal, comunicare de tip adult-adult, in care nu exista niciun “profesor” care sa
citeasca din carti. Este o invatare bazata pe perceptie, nu pe teorie - invatarea experientiala
stimuleaza abilitatile elevilor de a motiva şi explica un subiect, din perspectiva proprie, decat
sa recite "operele" unui expert in domeniu.
.......................

..............................

nvățarea experiențială este procesul prin care cunoașterea este creată prin experienţa
directă, mai specific, ea este definită ca învăţare prin reflecţie asupra celor experimentate.
Teoria învăţării experienţiale a fost consacrată conceptual de către David Kolb în 1984,
oferind o viziune fundamental diferită asupra procesului de învăţare faţă de teoriile clasice
care plasează individul într-o ipostază pasivă, ca receptor de informaţie.
Învăţarea experienţială este reprezentată sub forma unui ciclu, în cadrul căruia se trece prin
cele 4 etape:

Etapa Experienţei/ Explorare

Constă în alegerea de către formator a celei mai potrivite activități, aceea care atinge cel mai
bine obiectivul urmărit formulat în urma înțelegerii nevoilor reale de învățare a grupului.
Rolul formatorului este de a creea cadrul propice și de a facilita, prin întrebările adresate
participanților, accesul conștient la experiența propriu-zisă.
Etapa Reflectării asupra experienţei
În această fază, participanții extrag informațiile generate în etapa 1, împărtăşind idei şi reacţii.
Ei vor utiliza aceste informații în faza următoare, pentru a dezvolta chei ale învățării
subiectului abordat, dar mai întîi au nevoie să exploreze experiența, prin observare, reflecţie.
Rolul formatorului este de a se asigura că aspecte importante legate de experiență nu sunt
ignorate.
Etapa Generalizării experienţei/ Conceptualizării
În această etapă, participanţii au nevoie să interpreteze ceea ce s-a discutat în faza 2, cu scopul
de a determina care sunt lecţiile învăţate.
Participantul va internaliza mai bine noutăţile învăţate dacă membrii grupului vor identifica
răspunsuri pentru ei înşişi, formatorul ajutând la extragerea concluziilor corecte în legătură cu
subiectul.

Etapa Experimentării conştiente

Pentru ca participantul să simtă că sesiunea a avut nişte semnificații, e necesar să raporteze
ceea ce a învățat /noile cunoştințe la propriile situații de viață. În timpul fazei 4, participantul
face conexiuni între situațiile create în atelierul de formare şi situațiile din lumea reală.

.............................

Amintirile si invataturile pe care le avem de cand suntem mici sunt piatra de temelie a tot ce
am realizat si invatat mai departe pe parcursul vietii. Sunt mai mult decat sigur ca majoritatea
dintre voi se vor putea transpune in urmatorul exercitiu de imaginatie pe care vi-l propun.
Sunteti mici, de abia ati inceput sa va descoperiti propriile puteri si sa va plimbati prin casa de
unii singuri. Acum e momentul in care aveti libertate totala, puteti sa mergeti unde vreti voi
fara sa mai depindeti de nimeni, cu alte cuvinte sunteti stapanii propriilor voastre vieti.

Intr-o zi, intr-una dintre expeditiile voastre misterioase in cealalta camera, ceva ce nu ati mai
intalnit pana acum v-a captat atentia. Dintr-o constructie mare care pana acum nu reprezenta
niciun interes ati simtit ca vine o caldura. Incet, incet v-ati apropiat de acea misterioasa
constructie, iar cand erati deja la doar cativa centrimetri ati intins mana sa testati ce se
intampla. Cu totii stim ce urmeaza, strigatele si plansetele care mai mult ca sigur ca v-au adus
ceva ”dulce si bun” de care sunt convins ca v-ati bucurat. Iar asta, pe cat de simplu pare, a fost
prima lectie despre cum invata cel mai bine oamenii si cum retin cel mai bine, pentru ca nu
cred ca dupa aceasta experienta ati mai pus repede mana pe ceva foarte cald.

Invatarea teoretica are anumite limite, iar in momentul in care aceste limite apar, atunci
intervine ,,verisoara” ei mai complexa si mai mare, invatarea experientiala, a carei rol este de
a duce totul la urmatorul nivel. Pentru a putea sa gasim o definitie pentru invatarea
experientiala trebuie sa privim totul in contextul societatii in care ne aflam in momentul de
fata. Business-urile cauta persoane pentru care a sti ceva este egal cu a putea face acel lucru.
Nu este acelasi lucru sa cunosti principiile unei echipe functionale cu a le aplica, la fel cum nu
este acelasi lucru sa cunosti teorii de comunicare asertiva cat mai complexe si sa le aplici in
interactiunile tale de zi cu zi. In invatarea adultilor, cunostiinta sau a sti ceva este doar prima
etapa, deoarece daca dorim sa spunem ca am invatat ceva cu adevarat trebuie sa putem aplica
acel lucru.

Astfel definitia invatarii experientiale devine foarte clara si anume, pentru a putea invata
ceva trebuie sa incerci si sa experimentezi acel lucru. Studiile desfasurate in acest domeniu
ne sugereaza sa folosim invatarea experientiala cand vrem sa retinem pe o perioada mai lunga
de timp o informatie.
Dupa 3 luni retinem cu 55% mai mult dintr-o informatie pe care am experimentat-o decat
dintr-o informatie care doar ne-a fost spusa. Diferenta de procentaj cred ca vorbeste de la sine.
Intrebarea pe care o aveti acum este: bine, am inteles, dar cum facem asta? Cum ne invatam
pe noi sau pe angajatii nostri abilitati noi prin educatie experientiala?

La fel cum ati procedat cu soba, ati pus mana direct pe ea si ati vazut ca acel lucru nu este
bine. Situatia este asemanatoare doar ca acum riscurile sunt mai mari. Daca voi ca si colegi nu
lucrati bine impreuna, nu comunicati eficient, nu aveti dezvoltate anumite calitati de lider,
riscurile sunt mai mari decat a va ,,arde putin pe mana”, iar acum devin pierderi financiare.

De aceea aveti nevoie de un cadru in care sa incercati acele lucruri pe care doriti sa le
imbunatatiti, un cadru in care riscurile sunt reduse la zero, iar acel cadru il reprezinta
simularile, activitatile de team building in care situatiile de zi cu zi sunt transpunse intr-un
mediu placut, fara riscuri, in care puteti controla toate resursele pe care le detineti. Asa va
puteti asigura ca profitati si de restul de 55%.

.......................

Acum câteva zile am aflat de Casa Experimentelor, un loc inedit în București. Pentru că atât
la școala la care lucrez ca învățătoare, cât și la SAGA Kid, sunt mereu atentă la genul acesta
de oportunități și chiar caut activ astfel de medii unde copiii pot experimenta, am mers acolo
împreună cu aceștia.
La Casa Experimentelor, științele exacte sunt puse la dispoziția copiilor pentru a fi testate,
manipulate și înțelese. Acolo, copiii dau buzna, așa că nici ai mei n-au fost mai prejos, au luat
sub asediu spațiul înca din primele secunde. Tendința a fost ca imediat să-i regrupez și să
instalez o ordine despre care știu eu că ar trebui respectată în cazul vizitelor, și pe care mi-au
sugerat-o și organizatorii. Ei bine, mi-am înfrânat această pornire și i-am lăsat să zburde. Le-
am spus că pot să atingă orice obiect, să miște și să mute orice piesă, să stea oriunde își doresc
și să știe că sunt în apropiere în cazul în care au întrebări (observați că am ales numai mesaje
pozitive).
Casa Experimentelor este locul în care copiii au această libertate de mișcare, pentru că,
implicit, natura experimentelor o cere, pot învăța mai mult din interacțiune decât din teorie,
așa că am profitat de acest aspect și am ales, ca adult însoțitor, să las copiii să încerce și nu le-
am citit teoria la fiecare pas. Am ieșit din rolul clasic al profesorului și am fost un facilitator
pentru cunoaștere: eram acolo doar daca aveau nevoie de mine, le creasem contextul, acum
era rândul lor să aleagă ce și cum să învețe. (În astfel de locuri, recomand încurajarea discretă
a copiilor în respectarea momentului cunoașterii prin care trece un altul, astfel încât să-i
permită acestuia să termine, înainte de a manipula respectivul obiect.)
Copiii au încercat cele aproximativ 40 de dispozitive, s-au mutat de la unul la altul, s-au întors
și au mai încercat ceva, au intrat în camera semiobscura cu fulgere, s-au tot perindat de-a
lungul și de-a latul până când au decis că este suficient. Cele mai interesante li s-au părut
experimentele cu magneții care se atrag și atrag, cele cu sunetele care desenează în nisip și
cele cu plasmele dansatoare.
Cu toate că regulile au fost super permisive și copiii au dat buzna, a fost o atmosferă calma,
am simțit o efervescență plăcuta, ei și-au găsit propriul ritm, au interacționat și au avut
răbdare. Am simțit că momentul organizat pentru ei și-a atins scopul, eram parteneri în
cunoaștere, aflam împreună lucruri interesante.
Încă o dată mi s-a confirmat faptul că învățarea experiențială are un impact puternic, activând
motivația interioară a copilului, făcându-l pe acesta să-și dorească să știe, să se alinieze unui
crez științific. Informațiile primite astfel, sunt de nezbruncinat, rămân acolo și se activeaza în
timp, în același mod în care s-au activat pentru Jamal, tânărul vagabond din mahalalele
Mumbaiului, ajuns milionar în Slumdog Millionaire.

Casa Experimentelor se afla in cartierul Vitan, Bucuresti si face parte din proiectul Elvetiei de
raspunderea sociala in Europa. In plus, fata ce ceea ce am povestit in articol, puteti viziona,
insa numai cu program prestabilit de doua ori pe zi, Generatorul Van de Graaff care face parul
maciuca si Bobina Tesla, care emana ozon in timpul producerii descarcarilor electrice.
Pentru detalii si programari vizitati www.casaexperimentelor.ro.
............................
Învățarea experențială
Implicarea directă a elevului în realitatea studiată
-învățarea experențială
Acest proiect a fost pregătit de studenta BĂDULESCU ( MODORAN) VIOLETA, înrolată
la programul MEOPE ( FPSE) anul 2 (2013-2014), pentru cursul TIC-MOE(
prof.B.LOGOFĂTU)
 "Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi îmi voi aminti, implică-mă şi voi
învăţa." - proverb chinezesc

Principalele direcții de modernizare a curriculumului românesc au la bază diagnoza

actualului curriculum și a sistemului de educație, dar și câteva repere europene, precum
cadrul calificărilor și competențele-cheie. Două dintre aceste direcții, promovate de OECD,
sunt flexibilizarea curriculumului prin personalizarea educației și centrarea pe elev. Acestea
implică atât o bună cunoaștere a nevoilor de dezvoltare ale elevului, în funcție de care se
construiește demersul educațional, cât și utilizarea unor strategii didactice care să angajeze
în activitate toți elevii și care să permită adecvarea la diferitele nevoi și stiluri de învățare ale
acestora.

„INVATAREA NU ESTE UN SPORT AL SPECTATORILOR”

Cel mai bun sistem de învățare nu este cel în care profesorul stă la catedră iar elevul stă
în banca sa. Cunoaștem toți rezultatele acestui model. Învățarea experiențială presupune
practicarea abilităților, cunoștințelor și deprinderilor pe care elevul vrea să le învețe.
În învățarea experiențială profesorul este alături de cel ce învață ca antrenor și ghid.
Astfel permite elevilor să facă unele greșeli și să se confrunte cu consecințele deciziilor dar, în
același timp, previne comiterea erorilor în activitatea zilnică. Din când în când profesorii se
vor întoarce la lucrurile deja discutate sau analizate pentru a vedea dacă elevii lor au învățat
direct din experiență.

Teoria învăţării experienţiale oferă o viziune fundamental diferită asupra procesului de

învăţare faţă de teoriile care accentuează rolul metodelor tradiţionale. Învăţarea experienţială
a fost consacrată conceptual de către David Kolb în 1984. Autorul numeşte astfel această
teorie a învăţării pentru două motive: unul ar fi că este inspirată de teoria lui Dewey, Lewin şi
Piaget, iar altul ar fi de a sublinia rolul esenţial pe care experienţa îl joacă în procesul de
învăţare. Teoria învăţării experienţiale se diferenţiază astfel de alte teorii cognitiviste - care
accentuează în principal importanţa însuşirii, manipulării, reamintirii unor simboluri abstracte
– sau behavioriste care neagă importanţa conştiinţei individului şi a experienţei sale subiective
în procesul de învăţare.

Învăţarea experienţială presupune fixarea unor ţinte :

•motivarea participanţilor;
•dezvoltarea încrederii;
•crearea culturii de învăţare;
•dezvoltarea comunicării şi a abilităţilor interpersonale;
•îmbunătăţirea muncii în echipă;
•luarea deciziilor şi rezolvarea obiecţiilor;
•abilităţi de conducere şi leadership.

Domeniile învăţării - cognitiv, psihomotor, afectiv

Domeniul cognitiv - concepte, fapte, informaţie şi experienţa anterioară;
Domeniul psihomotor - cunoştinţe aplicate la evenimentele curente, în desfăşurare;
Domeniul afectiv - gândire axată pe analiza şi evaluarea propriilor activităţi şi a contribuţiei
la propria creştere personală.

Învăţarea experienţială (Experiential Learning)

Kolb a descris învăţarea ca un proces în patru paşi:

1. observarea;
2. gândirea;
3. simţirea (emoţiile) ;

4. acțiunea (muşchii)

ceea ce implică:
1. experienţa concretă;
2. observaţia reflexivă;
3. conceptualizarea abstractă (crearea de generalizări sau principii care integrează
observaţiile în teorii; aceste teorii vor fi utilizate ca ghid în acţiunile viitoare;

4. experimentarea activă – prin care se testează ceea ce s-a învăţat în situaţii noi şi mai
complexe. Rezultatul acestei testări este o altă experienţă concretă dar cu un nivel crescut de
complexitate

Reprezentarea grafică a modelului învățării experiențiale (dupa D. Kolb):

Parcurgerea celor patru paşi în învăţarea experienţială

 Experienţa •Înseamnă să retrăieşti ceea ce s-a întâmplat. Este o reamintire a evenimentelor

semnificative asupra a ceea ce s-a întâmplat.

 Exprimarea •Te obligă să te focalizezi pe calitatea experienţei şi să-ţi pui întrebări de genul:
Cum a fost? Cum te-ai simţit?

 Examinarea •Presupune analiza şi raţionalizarea experienţei avute.

 Explorarea •Înseamnă pregătirea pentru explorarea unor comportamente reieşite din stadiile
anterioare

Caracteristici ale învăţării experienţiale:

•Asigură o implicare activă a elevului;

•Se bazează pe experienţele lor;

•Asigură un dialog activ între profesor şi elev;

•Implică reflecţia activă (învăţarea este eficientă după ce reflectăm asupra situaţiei la care am
participat);

•învăţarea este experienţială atunci când experienţa umană face parte din procesul de învăţare;

•învăţarea începe cu ideile şi conceptele elevului; nu există un "profesor" care să citească din
cărţi;

•experienţele personale şi dezvoltarea personală sunt valorizate;

•evaluarea este considerată a fi o experienţă de învăţare pe care elevii învaţă să o aplice pe ei

înşişi;
•învăţarea experienţială este organizată în jurul experienţei - experienţele anterioare ale
elevilor sunt luate în considerare încă din faza de proiectare a cursului;

•învăţarea este centrată pe fiecare persoană în parte;

•este o învăţare bazată pe percepţie, nu pe teorie - învăţarea experienţială stimulează abilităţile

elevilor de a motiva şi explică un subiect, din perspectivă proprie;

..............................................

“Curajul de a fi diferit este piatra de hotar a intelectului superior”.

Daca am incuraja copiii (si chiar si adultii) sa puna intrebari si sa caute liberi raspunsurile,
geniul lor natural ne-ar uimi. Toti copiii sunt observatori originali pana la varsta de 4 ani cand
incep sa invete sa-si adapteze mintea pentru un nivel de curiozitate mai scazut.

Acest fenomen justifica partial instabilitatea notorie a coeficientului de inteligenta la copiii

sub 4 sau 5 ani. La aceasta varsta testele de acest gen nu sunt luate in considerare, pentru ca
un copil la o varsta asa de frageda poate obtine intr-o saptamana 70 de puncte iar in
urmatoarea 130, un punctaj corespunzator unui geniu.

Educatorii prefera sa astepte pana cand copilul se stabileste la un anumit nivel, inainte de a
incepe testarile adevarate. Din nefericire, la acea varsta majoritatea copiilor deja a invatat
ca este rau sa fii un observator original iar rezultatele ulterioare reflecta aceasta idee.
sursa foto

O sa sar de la una la alta dar as vea sa povestesc putin despre Piaget care si-a studiat propria
copilarie pentru a determina calea normala de dezvoltare mentala a copilului. El a observat ca
puterea de gandire si perceptie a unui copil trece prin mai multe etape dinstinctive: faza
senzorial – motorie (0-18 luni), faza pre-opreationala (pana la 7 ani), faza operational concreta
(7-11 ani) si faza operatiunilor formale (11-15 ani). Varstele pot varia de la copil la copil.

Citeste si: Idei pentru vacanta

Copiii trec prin aceste etape angajandu-se in bucle de feedback prelungite, invatand din
incercari si greseli. In a doua etapa de exemplu, undeva pe la 3-4 ani, Piaget a descoperit ca
daca torni un apa dintr-un pahar mai mic, dar gros, intr-unul mai inalt dar mai subtire, copilul
va crede ca este mai multa apa in paharul inalt, pentru ca nivelul apei este mai mare. Copilului
ii va fi chiar teama ca daca vei turna apa inapoi in paharul cel gol, apa va da pe dinafara. El
inca nu a invatat inca principiul conservarii calitatii.

Dupa Piaget, problemele apar atunci cand un copil sare peste etapele normale de dezvoltare,
adoptand conceptele in mod abstract in loc sa le intuiasca.

Daca, de exemplu, cei maturi si scoala se unesc si il invata pe copil ca apa din pahar
ramane in aceeasi din punct de vedere cantitativ indiferent de forma vasului, copilul va
avea un concept insusit artificial si nu prin proprie experienta. El va trece peste o etapa
importanta a dezvoltarii si fazele urmatoare se vor construi pe un fundament nu tocmai
solid. Perceptia copilului in ceea ce priveste persoana sa, ceilalti, lumea si universul ce-l
inconjoara, va fi o preceptie eronata si falsa. Dezvoltarea sa de-a lungul anilor ar putea
sa fie rau distorsionata.
Citeste si: #video: Cum poate fi rapit un copil - experiment social cu Pokemon Go

Evident, este imposibil si uneori chiar periculos ca cei mici sa incerce totul numai din
incercari si din greseli. Capacitatea noastra de a invata din experienta altora este unul din
lucrurile care determina umanitatea. Dar o astfel de invatare trebuie sa-i permita copilului sa
redescopere principiile printr-un proces creativ similar cu cel al descoperitorului original.

De exemplu, Max Wertheimer, parintele psihologiei Gestalt a scos in evidenta faptul ca

atunci cand copiii reusesc sa extraga motivul pentru care aria unui paralelogram este lungimea
inmultita cu latimea, ei nu numai ca isi amintesc formula mai bine decat ceiallti copii care o
invata pe de rost, dar le este mult mai usor sa descopere singuri cum sa calculeze ariile altor
figuri geometrice.

Din acest motiv Piaget a fost cu adevarat alarmat de modul in care teoriile sale au fost
folosite pentru a justifica programele de invatare supraincarcate care bombardeaza
copiii cu informatii de tot felul in loc sa le permita sa invete conceptele din experienta,
intr-o ordine naturala.

Citeste si: "Frames of Mind"

Nu este o intamplare faptul ca cele mai mari genii au aratat o totala lipsa de respect fata de
opiniile conventionale. Iar Einstein explica foarte simplu acest lucru: “Majoritatea
descoperirilor se datoreaza faptului ca majoritatea autorilor lor nu au fost niciodata la
scoala si de aceea si-au pastrat talentul atat de rar de a gandi liber“.
Asa-i ca v-am trezit interesul si ati vrea sa stiti la ce descoperiri facea Einstein referire?

...................................

https://books.google.ro/books?id=3l4ODAAAQBAJ&pg=PT127&lpg=PT127&dq=invatarea
+experientiala&source=bl&ots=Po3Y2ujwcC&sig=9I157aC77U1woznbcYpP86y2WP8&hl=
ro&sa=X&ved=0ahUKEwj2yZqf_a7PAhWBPxQKHQ2KBc84HhDoAQgZMAA#v=onepq=i
nvatarea%20experientiala&f=false ed timpurie/liliana stan