Teoria Învățării Experiențială

Învățarea experiențială este procesul prin care cunoașterea este creată din experiența directă,
adică "a învăța din experiență". Experiența poate avea la bază un scenariu sau poate fi
arbitrară. Cu privire la aceasta, Aristotel spunea: " Lucrurile pe care trebuie să le învățăm
înainte să le facem, le învățăm făcându-le". David A. Kolb a contribuit la popularizarea ideii
de învățare experiențială facând referiri la lucrările lui John Dewey, Kurt Lewin și Jean
Piaget. Lucrările sale referitoare la învățarea experiențială au contribuit în foarte mare măsură
la extinderea filosofiei educației experiențiale.
Învățarea experiențială poate avea loc fără un profesor și are legătură doar cu procesul de
obținere a cunoștințelor din experiența directă a individului. Deși acumularea de cunoștințe
este un proces inerent care are loc în mod natural, ca să aibă loc învățarea autentică este
necesară întrunirea anumitor condiții.
Conform lui David A. Kolb, un teoretician în domeniul educației de origine americană,
cunoștințele se acumulează în mod constant atât din experiența personală, cât și din mediul
înconjurător. El afirmă că este necesar să se întrunească anumite abilități astfel încât învățarea
să aibă loc:
Elevul trebuie să-și dorească să joace un rol activ în experiență;
Elevul trebuie să fie capabil să refleteze asupra experienței;
Elevul trebuie să aibă și să folosească abilități analitice pentru conceptualizarea experienței;
Elevul trebuie să aibă abilități decizionale și de rezolvare a problemelor, astfel încât să poată
folosi ideile noi obținute din experiență.
Majoritatea dascălilor înțeleg rolul pe care experiența îl joacă în procesul de învățare. Rolul
emoțiilor și al sentimentelor în învățarea din experiență a fost demult recunoscut ca fiind
important în învățarea experiențială. Deși acești factori pot îmbunătăți probabilitatea ca
învățarea experiențială să aibă loc, învățarea se poate întâmpla și în absența acestora.
Ce este cu adevărat vital în învățarea experiențială este ca individul să fie încurajat să se
implice direct în experiență, apoi să reflecte asupra acesteia folosindu-și abilitățile analitice,
astfel încât cunoștințele să fie înțelese mai bine și reținute pentru o perioadă mai lungă.
Caracteristici ale învăţării experienţiale:
Asigură o implicare activă a elevului;
Se bazează pe experienţele sale;
Asigură un dialog activ între profesor şi elev;
Implică reflecţia activă (învăţarea este eficientă după ce reflectăm asupra situaţiei la care am
participat);
Elementele implicate în procesul de învăţare experienţială sunt următoarele:

1. Contextul (imaginea de ansamblu) - adulţii au nevoie de o perspectivă integratoare pentru

a-şi plasa procesul de învăţare în contextul propriilor cerinţe profesionale.
2. Descoperirea - dacă mediul de asimilare facilitează procesul de descoperire, participanţii
îşi vor recunoaşte propriile nevoi de învăţare şi de aceea e mult mai probabil să îşi asume
responsabilitatea învăţării. În plus, descoperirea relevă, adesea, cunoştinţe existente latent şi
astfel ajută la consolidarea încrederii în sine.
3. Relevanţă - adulţii simt o nevoie constantă de a asimila informaţii relevante şi atunci când
aceste informaţii sunt vizibile procesul de învăţare capătă o mai mare credibilitate.
4. Mediul relaxant - este esenţial pentru a menţine interesul participanţilor la cote optime.
5. Implicare totală - atunci când participanţii sunt pe deplin implicaţi în procesul de training,
ei devin cu mult mai responsabili faţă de învăţarea proprie.
6. Aplicare imediată - pentru a putea conduce un proces de training adresat adulţilor trebuie
ca informaţiile şi instrumentele furnizate să fie aplicabile atât într-o manieră teoretică, cât şi
într-una practică. Majoritatea timpului din programul de pregătire este alcătuit din exerciţii
concentrate pe nevoile organizaţionale, precum şi de discuţii prin care concluziile extrase din
simulare devin aplicabile la mediul de lucru de zi cu zi.

Beneficiile învăţării experienţiale pot fi punctate după cum urmează:

Direcţionată spre sine, din perspectiva exploratorie (participanţii îşi asumă responsabilitatea
pentru propria situaţie de învăţare, deoarece îşi cunosc nevoile);
Orientată spre satisfacerea unei nevoi imediate (motivaţia pentru a învaţă este mai mare
atunci când se asociază cu o nevoie imediată a participantului);
Participativă (rolul participantului în procesul de învăţare este activ şi nu pasiv. Implicarea în
experienţă constituie primul pas în învăţare);
-Reflectivă (procesul de învăţare implică reflecţia asupra experienţei avute, formularea unor
concluzii din cele învăţate şi stabilirea unor principii care să fie aplicate în viitor);
Sursă de feedback (învăţarea eficientă necesită formarea deprinderii de a oferi şi de a primi
feedback care este corectiv, dar în acelaşi timp, suportiv);
Centrată pe respectul pentru participant (respectul şi încrederea reciproce între formator şi
participant ajută procesul de învăţare);
Realizată într-o atmosferă suportivă şi de siguranţă (o persoană relaxată învaţă mai uşor decât
o persoană temătoare, nervoasă, supărată sau care este îngrijorată datorită diverselor aspecte
legate de siguranţă elementelor din cadrul programului).
Învățarea prin experiență este o metodă de educare prin experiență directă. În timpul
procesului de învățare experiențială, elevul se implică activ, interactiv, colaborativ. Astfel
elevul pune întrebări, investighează, experimentează, devine curios, rezolvă probleme, își
dezvoltă creativitatea și inteligența multiperspectivă.
Activitățile de învățare experiențială pot include stagii de pregătire practică, studii în
străinătate, excursii pe teren, proiecte de cercetare pe teren și proiecte de învățare. Învățarea
prin experiență dezvoltă   gândirea critică, gândirea multiperspectivă, creativitatea și
inteligența multiplă, implicând elevii in rezolvarea problemelor, în crearea oportunităților de
dezbateri și în luarea deciziilor în contexte specifice.
Prin intermediul învățării experiențiale, cunoașterea este creată prin transformarea
experienței, proces ce se bazează pe patru elemente principale care funcționează într-un ciclu
continuu, și anume:
• Experiență concretă –etapă în care elevul decodează imaginea experienței prin observarea
reflexivă, având în vedere întrebări ca;” Ce s-a întâmplat?” și ”Care sunt rezultatele
obținute?”.
• Observarea reflectorizantă – în această  etapă – experiența devine abstractă. În acest stadiu,
elevul are deja teorii, dar apar soluții la problemele cauzate de gândirea mai profundă a
problemei. De obicei, elevul se bazează pe întrebări precum: „Ce înseamnă, ce influențează și
cum influențează aceste rezultate?”. În această etapă, problema este mai bine înțeleasă.

A treia etapă – după construirea ideilor și soluțiilor legate de experiența concretă – constă în
plasarea învățării într-o etapă practică care va genera acțiuni viitoare îmbunătățite. 
A patra etapă – implică urmărirea ideilor și soluțiilor găsite în etapele anterioare, ceea ce duce
la o nouă experiență care va continua cu ciclurile învățării experiențiale.
Procesele de învățare sunt mai eficiente atunci când pornesc de la experiențe, fapt ce duce la
interrelaționarea teoriei cu practica, copiii fiind încurajați să își dezvolte propriile forțe și
talente personale care pot fi transpuse în viața reală. Cele mai întâlnite activități ale învățării
experiențiale sunt:
Activități în aer liber (pentru a face unele experimente cu propriile forțe);
Discuții  pe teme diverse, legate de probleme morale sau sociale;
Role-play și simulări (ale situațiilor din viața reală);
Prezentări și proiecte bazate pe activități (analiza experimentelor, filmelor sau
videoclipurilor).
Tehnologia poate avea un impact deosebit asupra învățării experiențiale fapt ce duce la
dezvoltarea abilităților folosind tehnologia informatică și alte tehnologii moderne. Astfel,
cunoașterea nu este transmisă de la o persoană (profesor) la alta (elevul), ci este formată ca
rezultat al experiențelor directe la care este expus elevul. „Profesorul joacă un rol important
în crearea și orchestrarea oportunităților adecvate pentru ca învățarea experiențială să aibă
loc.”
Prin învățarea experiențială,  elevii devin capabili să ia decizii reale, să exploreze teoria și să
vadă ei inșiși cum se aplică aceasta în practică. După cum spune Sir Richard Branson, „Nu
învățați să mergeți respectând regulile. Învățați prin a face [lucrul acesta], și prin a cădea.”
În cadrul procesului instructiv-educativ, una dintre cele mai comune oportunități de învățare
experiențială sunt: obținerea unor locuri de muncă; experiență de muncă; crearea unor
standuri și târguri de profil; destinații de plasare pe locuri de muncă; stagii de pregătire
practică; desfășurarea unor proiecte pe teren sau fonduri de investiții gestionate de către elevi,
toate aceste experiențe oferind multiple beneficii.

Bibliografie:
1. Beard, C., (2018). Experiential learning, Ed. Kogan Page.
2. Lacombe, F. (2005). Rezolvarea dificultăţilor de comunicare. Iaşi, Ed. Polirom
3. Mecu, C., (2007) Învăţare experienţială şi dezvoltare personală., Edit.
Universităţii din Bucureşti.
Kolb, David A. Învățarea experiențială: experiența ca sursă de învățare și dezvoltare. Pearson
Education, 2015.

4. https://cariereeu.ro/newsletters/metode_inovatoare_pentru_formatori.doc

5. https://www.didactic.ro/materiale-didactice/55647_invatarea-experientiala
6.https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Env%C4%83%C8%9Bare_experien
%C8%9Bial%C4%83

Învățarea experiențială este procesul prin care cunoașterea apare prin experiența directă, adică
"a învăța din experiență". Învăţarea experienţială a fost consacrată conceptual de către David
Kolb în 1984. Este învățarea care are loc în urma reflecției asupra a ceea ce se face, ceea ce
se află în contrast cu învățatul "pe de rost" sau învățarea didactică. Învățarea experiențială este
înrudită cu educația experiențială, învățarea prin acțiune, prin aventură, prin liberul arbitru, prin
cooperare și prin serviciu în folosul comunității.

 Aristotel a spus odata: " Lucrurile pe care trebuie să le învățăm înainte să le facem, le învățăm
făcându-le"

Conceptul de învățare experiențială este asociat cu psihologul și filozoful american David

Kolb, care a dezvoltat Modelul învățării experiențiale. Potrivit acestui model, procesul de
învățare experiențială implică patru etape interconectate:

⮣ Experiența concretă ⮧
Experimentarea activă Observarea reflectivă

⮤ Conceptualizarea abstractă ⮠

Experiența concretă.
Persoana se implică într-o experiență reală sau simulată care oferă o bază pentru învățare.
Aceasta poate fi o experiență practică, o întâlnire cu o situație reală sau o simulare într-un
mediu controlat. De exemplu, copilul primește bicicleta și încearcă să o folosească dar cade
în repetate rânduri.
Observarea și reflectarea.
După experiența respectivă, persoana reflectează asupra a ceea ce s-a întâmplat, observă
detaliile și își explorează emoțiile, gândurile și percepțiile asociate experienței. Reflectarea
este crucială pentru a extrage învățăminte și a identifica aspectele relevante ale experienței.
Câteva întrebări simple pot fi de mare folos:
– Ce am observat?
– De ce s-a întâmplat acest lucru?
– Cum pot folosi această experiență?
Continuând exemplul de mai sus, copilul începe procesul de înțelegere. Ce a observat? De ce
a căzut? Ce poate face data viitoare ca să nu mai cadă?
Conceptualizarea abstractă.
Pe baza observațiilor și reflecțiilor, persoana încearcă să găsească modele, să creeze
conexiuni și să dezvolte înțelegeri abstracte. Aici, sunt dezvoltate concepte, teorii sau modele
care pot explica și ghida înțelegerea și acțiunile viitoare.
Copilul stabilește că în următoarea ocazie când se află pe bicicletă, nu mai ia curbe strânse
sau privește în față ca să poată evita posibilele obstacole, de exemplu.
Experimentarea activă.
Persoana aplică noile cunoștințe și înțelegeri în acțiunea lor, încercând diverse abordări și
strategii. Prin experimentare, se testează și se rafinează cunoștințele și abilitățile dobândite,
iar ciclul învățării experiențiale continuă.
Copilul urcă din nou pe bicicletă și aplică noua înțelegere astfel încât procesul de conducere a
bicicletei să fie unul cu succes.
În cazul bebelușilor, învățarea experiențială poate avea loc prin explorare senzorială, joc
liber, experiențe practice, interacțiunea socială.
Învățarea experiențială la preșcolari ar putea fi aplicată prin joc liber, diferite proiecte bazate
pe interesele copiilor, activități practice, excursii, vizite etc.
Învățarea experientială la școlari poate fi aplicată prin experimente, excursii, proiecte de
cercetare, simulări și colaborări în echipă etc. Un exemplu al învățării experiențiale pentru
școlari este mersul la grădina zoologică și învățarea prin observare și interacțiune cu mediul, și
nu prin lectura despre animale. Astfel, se fac descoperiri și experimente cu informații obținute
direct, de prima mână, în loc să audă sau să citească despre experiența unor persoane. 

Prin acest tip de învățare, copiii dezvoltă o înțelegere mai profundă a subiectelor de învățare
și își dezvoltă abilități practice, cum ar fi gândirea critică, rezolvarea de probleme,
colaborarea și comunicarea eficientă. De asemenea, această metodă educațională îi motivează
deoarece le oferă oportunitatea de a se implica activ și de a vedea relevanța practică a
cunoștințelor lor.

Învățarea experiențială în școli

 Think Global School este o școală liceală ambulantă de 4 ani care, în fiecare semestru, își
desfășoară cursurile într-o altă țară. Studenții sunt implicați în învățarea experiențială prin
activități ca ateliere de lucru, schimburi culturale, vizite la muzeu și expediții în natură.
 Școala Dawson din Boulder, Colorado, dedică 2 săptămâni din fiecare an școlar învățării
experiențiale. Studenții vizitează statele vecine pentru a se implica în munca în folosul
comunității, pentru a vizita muzee și instituții științifice și pentru a practica mersul cu bicicleta
pe munte, drumețiile și mersul cu canotajul.