Tehnici, metode sau strategii complexe utilizate în

învăţarea experenţială în grădiniţă; rezultate obţinute

prof. Paulencu Liliana

prof. Pribeagu Alina
G.P.P. ”Gulliver” Suceava

Motto: “Aud şi uit,/ Văd şi ţin minte,/ Fac şi înţeleg.”

1. Învăţarea experenţială – clarificări conceptuale

Principiul director în întreaga metodologie didactică, euristică, recomandă ca elevii să
descopere adevărul, refăcând drumul elaborării cunoştinţelor prin activitate proprie, independentă. (M.
Ionescu, 1980, 2000)
Abordarea euristică poate include momente de incertitudine, căutari, tatonări, dar si de selecţie a
posibilităţilor, de alegere a căilor cu şansele cele mai mari în rezolvarea problemei. În acest scop,
copilul se angajează într-o sarcină de cunoaştere, în condiţiile în care deţine o experientă cognitivă
insuficientă, o informaţie momentan incompletă, procesul de învţare avansează pe parcursul unei
“cercetări” personale.
În teoriile moderne se vorbeşte din ce în ce mai mult de învăţarea experienţială, de profesorul
cu rol de ghid sau de facilitator al proceselor de învăţare, de valorizarea şi dezvoltarea fiecărui copil, de
respectarea ritmului şi a stilului său cognitiv propriu.
Învățarea experiențială este procesul prin care cunoaşterea este creată din experiența directă, adică "a
învăţa din experiență". Este învăţarea care are loc în urma reflecţiei asupra a ceea ce se face, ceea ce se
află în contradicţie cu învăţatul "pe de rost".
Conform lui David A. Kolb, un teoretician în domeniul educației de origine americană, cunoștințele
se acumulează în mod constant atât din experiența personală, cât și din mediul înconjurător. El afirmă
că este necesar să se întrunească anumite abilități astfel încât învățarea să aibă loc:
 copilul trebuie să-și dorească să joace un rol activ în experiență;
 copilul trebuie să fie capabil să refleteze asupra experienței;
 copilul trebuie să aibă și să folosească abilități analitice pentru conceptualizarea experienței;
 copilul trebuie să aibă abilități decizionale și de rezolvare a problemelor, astfel încât să poată
folosi ideile noi obținute din experiență.
Ce este cu adevărat vital în învățarea experiențială este ca educabilul să fie încurajat să se implice
direct în experiență, apoi să reflecteze asupra acesteia folosindu-și abilitățile analitice, astfel încât
cunoștințele să fie înțelese mai bine și reținute pentru o perioadă mai lungă. Facilitarea învățării
experiențiale și a reflecției prezintă provocări, dar "un dascăl abil, cu ajutorul unor întrebări corecte și
ghidând conversația reflectivă înainte, în timpul și după experiență, poate ajuta la deschiderea unor căi
semnificative de gândire și învățare".
Jacobson și Ruddy, plecând de la Modelul Învățării Experiențiale în 4 etape al lui Kolb și de la
Ciclul Învățării Experiențiale în 5 etape al lui Pfeiffer și Jones, au preluat cadrele teoretice și au creat
un model de chestionar simplu și practic, destinat facilitatorilor, pentru a fi folosit în promovarea
reflecției critice în cadrul învățării experiențiale. Modelul lor de chestionar "5 Întrebări" este după cum
urmează:
 Ai observat...?
 De ce s-a întâmplat asta?
 Se întâmpla asta în viață?
 De ce se imtâmplă asta?
 Cum poți folosi asta?
Aceste întrebări sunt puse de facilitator după experiență și, treptat, îndrumă grupul către gândirea
reflectivă asupra experienței lor și către o înțelegere a felului în care pot aplica ceea ce au învățat în
propria viață. Deși întrebările sunt simple, ele permit unui facilitator relativ neexperimentat să aplice
teoriile lui Kolb, Pfeiffer și Jones, și să aprofundeze învățarea în cadrul grupului.

Metodologia învăţării experienţiale prezintă o abordare inovatoare a instruirii şi include o

structură flexibilă a activităţilor de învăţare în grup şi exerciţii similare experienţelor  “din viaţă”.
Principala funcţie a formatorului este aceea de a crea medii propice învăţării, stimulative, relevante şi
eficiente.
Procesul experienţial urmează următorul ciclu  teoretic, modelul lui Kolb:
EXPERIENŢA
Aceasta constitue atât activitatea iniţială cât şi faza producerii de date a ciclului învăţării
experienţiale. Există o serie întreagă  de activităţi  de învăţare care pun la dispoziţia copiilor
experienţele din care aceştia pot extrage informaţii pe care să le prelucreze, să le generalizeze şi să le
aplice în viitor. Activităţile individuale sau de grup folosite pentru a facilita etapa experimentală
include:
•atribuirea de roluri;
•studii de caz;
•filme si diapozitive;
•discutarea descrierilor experienţelor în situaţii actuale în care să reacţioneze sau/şi să participe;
•participanţii se instruiesc unii pe altii.

PRELUCRAREA
Aceasta este o etapă crucială în ciclul învăţării experienţiale unde copiii discută cu ceilalţi
experienţele specifice pe care le-au avut în cadrul primei faze. Aceasta poate avea loc individual, în
grupuri mici de lucru, sau cu întreg grupul. Indivizii fac un schimb de reacţii cognitive şi afective
referitoare la activităţile în care au fost angajaţi şi încearcă să lege aceste gînduri şi sentimente pentru a
trage învţăminte din rerspectivele experienţe. Rolul facilitatorului este foarte important în decursul
acestei faze a învăţării experienţiale. Este acela de a ajuta copiii să conceptualizeze experienţele astfel
încât aceştia să aibă date concrete pe baza cărora să tragă concluzii şi să generalizeze. Prelucrarea
stabileşte contextul pentru faza următoare a ciclului experimental, “generalizarea”.
Tehnicile folosite în facilitarea fazei de prelucrare a datelor sunt:
•discuţii în grup pe marginea tiparelor şi temelor recurente care apar ca rezultat alexperienţei
individuale;
•identificarea şi analizarea datelor;
•raportarea;
•feedback-ul;
•interviuri;
•participanţii sunt puşi în postura de a supraveghea procesul şi a descrie cele observate.
GENERALIZAREA
În această faza se trag concluzii din tiparele şi temele identificate.
Activităţile folosite pentru a facilita procesul de generalizare:
•rezumarea celor învăţate în propoziţii concise sau generalizări;
•grupul va discuta şi va cadea de acord asupra definiţiilor, conceptelor,  termenilor şi propoziţiilor
cheie;
•reacţii individuale şi în grup la probleme de genul: ” Cum credeţi că se raporteaza la activităţile dvs.
din afara grupului ceea ce aţi făcut  şi învăţat în această activitate?”
APLICAREA
Dacă învăţarea este definită ca o schimbare relativ stabilă în comportament, etapa aplicării este aceea
care facilitează modificarea comportamentelor viitoare ale participanţilor. Studiind concluziile la care
au ajuns în procesul învăţării, participanţii integrează această învăţare în viaţa de zi cu zi prin
dezvoltarea unor planuri individuale pentru un comportament mai eficient.

Procesul de  învăţare experienţiala prezintă numeroase avantaje. Această abordare permite o participare
activă a tuturor copiilor implicaţi, în consecintă, facilitează dobîndirea diverselor competenţe care se
învaţă cel mai usor prin experienţe practice.

Conform piramidei  învăţării, cea mai eficientă învăţare apare atunci când sunt folosite metodele de
educaţie experienţială.

2. Tehnici, metode sau strategii complexe utilizate în învăţarea experenţială în gradinită în

contexte formale. Exemple de bune practici.
Există multe metode prin care copiii pot învăţa ori exersa concepte sau deprinderi. În acest sens,
este foarte important demersul pe care educatoarea sau părintele îl poate iniţia în direcţia stimulării
interesului copilului pentru cunoaştere, al interesului pentru a căuta informaţia necesară şi pentru a o
utiliza în contexte variate, al interesului pentru rezolvarea de probleme prin planificarea şi organizarea
unor activităţi/jocuri cu acest scop. Nevoile şi cerinţele copiilor „actori” pe scena educaţională pretind
dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activităţii didactice.
Observăm zilnic în joaca copiilor o lume a lor, care aduce comportamente, teme, idei, probleme
absolut noi. De aici a apărut şi termenul de „educaţie modernă”, care ne impune să schimbăm relaţia cu
copiii şi între copii, promovând sprijinul reciproc şi dialogul constructiv, prin noi strategii. Noul,
necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive, conferă activităţii un „mister didactic”, în care
copilul este participant activ pentru că el întâlneşte, probleme, situaţii complexe pentru mintea lui de
copil, dar în grup, prin analize, dezbateri, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de
învăţare, se simte responsabil şi mulţumit în finalul lecţiei. O reuşită a metodelor interactive este
creativitatea, care se oglindeşte în „a ştii ce să faci cu ceea ce ai învăţat”.
Un copil învaţă mult prin intermediul situaţiilor de joc variate şi stimulatoare. Ce anume învaţă
el? Să luăm un exemplu simplu : atunci când copilul înalţă o construcţie din cuburi, taie ori lipeşte
ceva, el învaţă, de fapt, cum să-şi coordoneze ochiul cu mâna, cum să-şi exerseze mişcările fine ale
mâinii. Aceste deprinderi le va utiliza mult mai târziu, când se va pregăti pentru învăţarea citit-
scrisului.
La fel, dacă un copil, împreună cu alţi parteneri de joacă, face o construcţie din cuburi, învaţă să
colaboreze cu ceilalţi, să exprime şi să accepte idei, să recreeze într-un fel mediul, cunoscându-l astfel
mai bine, se familiarizează cu formele geometrice, cu problemele de echilibru ale construcţiei etc.
Copiii trebuie încurajaţi să vorbească despre construcţiile lor pe măsură ce le ridică. Astfel, limbajul şi
acţiunea fuzionează. Vocabularul creşte şi se flexibilizează pe măsură ce copiii învaţă să folosească
prepoziţii, adverbe (sus, jos, sub ,peste etc), adjective (lung, scurt, mare, mic, gros, subţire etc) şi
substantive (nume date construcţiilor, nume ale obiectelor utilizate în jocul cu cuburi, nume ale
formelor geometrice). Adesea, copiii discută despre ceea ce fac în timpul activităţii de construcţie. În
acest tip de joc îşi face loc şi reflectarea mediului social, pe măsură ce copiii re-creează cu ajutorul
cuburilor împrejurimile în care trăiesc.
Copiii mici sunt foarte ocupaţi să crească mari. Jocul de rol le oferă un prilej special de a
explora diferite roluri, adesea roluri de adulţi sau de oameni care sunt importanţi în viaţa lor. Colţul
căsuţei ne oferă prilejul de a fi foarte inventive. Scopul acestei activități este de îmbogățire a
experienței senzoriale, ca bază a cunoștințelor practice. Iata cateva aspecte activitate:

“Salata de fructe” “Salata de legume”

Problematizarea asigură motivaţia intrinsecă a învăţării, fiind prin ea însăşi sursa de motivaţie.
Dezvoltă scheme operatorii ale gîndirii divergente şi antrenează aptitudinile creatoare.
Un exemplu întâlnim în activitatea “Cămara greieraşului”, activitate în care s-a utilizat învăţarea prin
descoperire la lucrul pe centre, dar şi în aranjarea rafturilor, respectând sarcina jocului didactic
matematic.

sau În activitatea “Completează ce lipseşte!”,

Învăţarea prin descoperire reprezintă o modalitate de lucru prin intermediul căreia, copiii sunt
puşi să descopere adevărul refăcând drumul elaborării cunoştinţelor prin activitate proprie,
independenţa.
Felul în care copiii mici investighează este cu adevărat o activitate ştiinţifică.
Ei sunt curioşi prin firea lor. Vor să ştie tot felul de lucruri. Ascultă, observă, pipăie şi miros. Îşi
folosesc toate simţurile pentru a învăţa. Mare parte din activitatea ştiinţifică de la grădiniţă trebuie să se
nască din întrebările pe care le pun copiii.„De unde vine mărul?”,

„Cum stau sâmburii în măr?”,

„Cum e morcovul?” , “Ce gust are?”…

Nu întotdeauna ştim răspunsurile la toate întrebările ,dar este corect să spunem: „Nu ştiu, dar hai să
aflăm!” Chiar dacă ştim răspunsul, este bine să nu-l oferim prea repede, ci să lăsăm copiii să încerce să
descopere singuri soluţia. Îi putem ajuta pe copii să analizeze lucrurile şi găsească răspunsurile,
ghidându-i prin arta de a formula întrebări.

Dacă vrem ca ei să înveţe, lucrurile trebuie astfel expuse în felul în care ei pot înţelege. În plus, cei
mici au nevoie să-şi utilizeze toate simţurile pentru a învăţa şi, de asemenea, ei au nevoie să
achiziţioneze, să participe în mod activ la experimente, să manipuleze materiale, să încerce să producă
un eveniment şi să vorbească despre ceea ce se întâmplă, pe măsură ce faptele se desfăşoară. A vorbi
fără a acţiona efectiv este aproape de neînţeles pentru copilul mic.
Iată câteva exemple de experimente simple pe care le putem face cu copiii.
În activitatea practică „Cea mai bună ciocolată”, copiii au amestecat, într-un castron, praful de cacao

cu zahărul, apoi au adăugat lapte obținând o compoziție cremoasă pe care au așezat-

o într-un recipient special, amestecând continuu.

Crema astfel obținută a fost gustată, apoi repartizată în diferite forme și răcită.

Realizând acest experiment, copiii au putut observa modul în care se prepară o ciocolată,
ingredientele folosite și forma pe care aceasta o poate lua.

În activitatea “Filtrarea apei – stația de epurare”

Printr-un tifon se filtrează apa dintr-un castron în care au fost puse bucățele de creioane ascuțite,
polistiren, hârtie ruptă bucățele, agrafe de birou, etc., imitând astfel o stație de epurare sau curățire a
apei.

Copiii au observat cum trece apa prin tifon, separându-se de deșeuri sau alte impurități,
înțelegând faptul că apa trebuie să treacă printr-un proces de curățire înainte de a fi folosită.
Activitatea-experiment “Focul si efctele lui” a avut ca scop descoperirea pe baza
eperimentului, a caracteristicilor focului dar si a foloaselor Şi primejdiilor pe care le reprezintă acesta.

Copiii au descoperit ca focul emană lumină, caldură si

transformă materialele.
Ei au fost încantaţi să afle forma , culoarea si luminozitatea flăcării , mişcarea ei sub activitatea

aerului , stingerea , fumul produs ( culoare , miros….)

Un impact puternic l-au avut prezentarea efectelor negative ale folosirii neadecvate a focului.

Mesajul activităţii a fost: “Copii , nu vă jucaţi cu focul.”

Introducerea cu pricepere a jocului logic în diferite etape ale activitaţilor matematice conduce
la un plus de eficienţă formativă în planul cunoaşterii, atitudinii afective şi a conduitei conştiente a
preşcolarului. Valoarea formativă a jocului logic constă tocmai în faptul că acţionează asupra
capacităţii de învăţare a copiilor prin structura sarcinilor de joc şi se concretizează în rolul activ al
copilului în joc : el îşi imaginează diferite variante de rezolvare în raport cu sarcina dată, rezolvă şi
motivează, este antrenat într-o activitate conştientă, de căutare şi descoperire a soluţiilor, în limitele
prestabilite de reguli.
Întrebările adresate de îndrumator/ educatoare în cadrul jocurilor logice, nu trebuie să ofere soluţii, ci
să-l conducă pe copil în descoperirea greşelilor (eventuale) sau să-i ofere confirmări privind
corectitudinea rezolvării sarcinii. Din acest punct de vedere, fiecare joc constitue o noua situaţie
experimentală.

În activitaţile artistico-plastice, cu ajutorul metodelor ca demonstraţia, învăţarea prin descoperire,

experimentul, exerciţiul, utilizându-se tehnici de lucru diverse, copiii vor descoperi modalităţi de
realizare a creaţiilor plastice care îi vor fascina. Amintim câteva dintre tehnicile utilizate

- tehnica picturii pe fond umed

 - tehnica ştampilelor din legume

- tehnica fuziunii culorilor prin presare

- desene decorative cu pieptănul

- tehnica suflării cu paiul

3. Tehnici, metode sau strategii complexe utilizate în învăţarea experenţiala în gradinită în

contexte nonformale şi informale. Exemple de bune practici.

Derularea proiectului „Pădurea - izvor de sănătate” din cadrul Programului LeAF a avut ca scop
dezvoltarea interesului şi curiozităţii copiilor pentru descoperirea mediului înconjurător, prin
desfăşurarea unor activităţi în pădure, contribuind astfel la devenirea lor ca cetăţeni responsabili faţă de
mediu.
Preşcolarii au experimentat starea de a fi în pădure, percepând mediul în toată complexitatea sa, au
manifestat sensibilitate faţă de problemele de mediu, au fost stimulaţi să descopere noi moduri de a
gândi şi acţiona într-un mediu neconvenţional.

„O zi de primăvară în pădure” a fost o activitate care, prin îmbinarea învăţării prin descoperire cu
demonstraţia, exerciţiul, problematizarea, a oferit copiilor prilejul de a sesiza transformările ce au
loc în natură odată cu încălzirea vremii, dar a şi stimulat imaginaţia şi creativitatea copiilor prin crearea

unor catrene sau povestiri pornind de la realităţile pădurii.

Copiii au numărat copaci, frunze, flori, pietricele, conuri, au efectuat operaţii de adunare şi scădere
raportând numărul la cantitate, au pipăit materialele din natură utilizate (frunze, conuri, pietricele), le-
au ordonat după diverse criterii, au cântat, iar în final au fost organizate jocuri de mişcare.
„Hai cu noi în pădure!” a fost o reală invitaţie de a face drumeţii cât mai dese în mijlocul pădurii,

observându-se cu acest prilej flora şi fauna acesteia.

Un exemplu al învăţării experienţiale este vizitarea grădinii zoologice şi învţarea prin observare și
interacţiune cu mediul, și nu prin lectura despre animale. Astfel, se fac descoperiri şi experimente cu
ajutorul cunoștințelor obţinute direct, “de prima mână”, în loc să audă sau să citească despre experiența
unor alte persoane
Vizita la Rezervaţia de zimbri din Neamţ realizată în cadrul excursiei tematice „O zi în natură” a
stârnit un real interes, atât în rândul copiilor, cât şi a părinţilor acestora. Preşcolarii au putut observa
„pe viu” animale ce trăiesc în pădurile noastre, dar şi cele care populau pădurile în trecut, iar acum au
rămas doar câteva exemplare ce sunt protejate prin lege.

Activitatea „Oare ce ne spun copacii?”, desfăşurată în Parcul Universităţii, în cadrul programului

Ecogrădiniţa, a constituit o reală lecţie de ecologie în care preşcolarii au imaginat dorinţe sau
„plângeri” ale copacilor, dar au fost puşi şi în situaţia de a „fraterniza” cu aceştia, făcându-se apel la
inteligenţa emoţională.

4. Concluzii
Învățarea experenţială se realizează printr-o diversitate de metode, tehnici și strategii, utilizate
în contexte formale, nonfermale şi informale, în funcţie de domeniul experenţial abordat, obiectivele
propuse, cât şi iscusinţa cadrului didactic în a determina o învăţare directă, activă din partea
preşcolarilor.

Bibliografie:
1.Mitrofan I. (2008),  « Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative », București, Ed.
SPER
2.Mecu C, „Învățare experiențială și dezvoltare personală”, Ed. Universității din București.
3Metode interactive de grup – ghid metodic, Silvia Breben, Elene Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela
Fulga, , Editura Arves, Craiova, 2006
4. Vlaicu-Popa M. E. ”Educaţia bazată pe experienţă” Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din
Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2009