BIOMECANICA ARTICULARĂ ȘI

BILANȚUL MUSCULAR

Prof. Dragu Marius-George

Anul II
CURS I
 PĂRȚILE COMPONENTE ALE BIOMECANICII
GENERALITĂȚI
Studierea cursului de biomecanică este esențială pentru înțelegerea mecanismelor prin care se
realizează mișcarea. Viitorii practicanți vor putea găsi cele mai eficiente scheme de mișcare și își vor putea
explica ce se întâmplă în organism în timpul practicării acestora, în vederea îmbunătățirii tehnicilor folosite.

OBIECTIVELE CURSULUI
Cursul de biomecanică își propune ca obiectiv principal însușirea de către elevi a principalelor
noțiuni de biomecanică umană și, implicit a unor mecanisme care se declanșează în organism în timpul
mișcării.
Odată cu aprofundarea cunoștințelor despre structura internă și aspectul exterior al diverselor
organe, aparate și sisteme și despre raporturile de vecinătate dintre ele, etapa anatomiei descriptive și
topografice a început să fie depășită.
Au apărut probleme noi referitoare la semnificația morfologică a diverselor structuri, la rostul lor,
la cauzele care au determinat apariția lor. Și astfel s-a ajuns la stabilirea strânsei corelații dintre organe și
funcțiile lor, la enunțarea marei legi a biologiei generale, “Funcția creează organul”.
 PĂRȚILE COMPONENTE ALE BIOMECANICII
GENERALITĂȚI
Cercetările anatomice au atras dezvoltarea altor ramuri ale științelor biologice cum sunt fiziologia, biochimia
și biomecanica.

Studiul izolat, pur descriptiv sau pur topografic, al diverselor organe și sisteme a fost completat prin studiul
funcțiilor acestora.

Considerând corpul animalelor și al omului drept o mașină vie, biomecanica se ocupă cu studiul mișcărilor
din punct de vedere al legilor mecanice. Ea studiază formele de mișcare, forțele care produc mișcarea,
interacțiunea dintre aceste forțe și forțelor care se opun mișcării. Este, deci, o formă de analiză anatomo-
funcțională a mișcărilor în termini mecanici.

Forțele acționează peste tot, chiar dacă uneori nu sunt sesizate direct de către noi.

Mișcarea este, deci, un proces elementar al tuturor ființelor, de aceea mecanica ocupă o poziție centrală în
cadrul kinetologiei medicale.
 APARATUL LOCOMOTOR UMAN

Aparatul locomotor uman este în așa fel alcătuit, încât se realizează o îmbinare armonioasă între
principiul economiei de forță și cel al economiei de deplasare. În general, pentru menținerea echilibrului
în pozițiile statice sunt utilizate pârghii care economisesc forța, iar pentru efectuarea mișcărilor se
folosesc pârghii de gradul III cu care se obține o economie de deplasare (de scurtare musculară).
Aparatul locomotor este format din :
■ Oase
■ Articulații
■ Mușchi
Oasele sunt considerate pârghii dure și rezistente cu rol în menținerea formei corpului și efectuarea
mișcărilor.
Oasele sunt alcătuite din țesut conjunctiv impregnate cu săruri de calciu. Țesutul osos are o structură
adecvată funcțiilor de a rezista la solicitarile de presiune, înconvoiere, întindere și răsucire. Aceste
proprietăți mecanice depind de vârstă, compoziția chimică, alimentație, natura solicitării fizice.
 APARATUL LOCOMOTOR UMAN

Oasele sunt dure, rezistente și elastice, aceste calități fiind datorate compoziției
chimice și arhitecturii țesutului osos.
Oasele sunt alcătuite din substanță osoasă, maduvă osoasă, periost, vase care le
hrănesc și nervi la care asigura sensibilitatea. După forma lor, oasele sunt de 3 categorii:
■ Lungi
■ Late
■ Scurte
 ARTICULAȚIILE

Prin articulație înțelegem legătura dintre două sau mai multe oase, prin intermediul
unui aparat fibros și ligamentar. Articulația este un ansamblu de părți moi și dure prin care
se unesc două sau mai multe oase vecine.
Adoptând clasificarea funcțională, împărțim articulațiile după gradul lor de mobilitate
în:
1) Articulații fixe sau sinartroze (oasele nu pot executa nicio mișcare sau alte mișcări
foarte reduse). Ele se găsesc între oasele cutiei craniene la copil;
2) Amfiartrozele sunt articulații cu mișcări ceva mai ample, sunt semimobile. Ele se
găsesc în organism la coloana vertebrală;
Diartrozele sunt articulații mobile, cele mai răspândite în organism;
caracteristica lor generală o constituie prezența unei cavități articulare în care se
găsește o mică cantitate de lichid sinovial, o capsulă articulară, căptușită în interior de
membrana sinovială și cartilajul hialin articular.
 MUȘCHII
Mușchii sunt organe adaptate unei funcții speciale, contracția constând din capacitatea lor
de a-și micșora lungimea și de a produce astfel mișcări.
În organismul uman există 3 feluri de mușchi care se deosebesc atât prin structură cât și
prin particularități speciale de contracție:
■ Mușchi striați
■ Mușchi netezei
■ Mușchiul cardiac (miocardul)
Mușchii striați sau mușchii scheletali constituie majoritatea masei musculare a corpului.
Mușchii netezi se găsesc în pereții organelor interne (stomac, intestine, vase sangvine), se
contractă involuntar, contracția lor fiind lentă, poate fi menținută un timp îndelungat fără a se
produce oboseală.
Mușchiul cardiac este un mușchi special asemănător ca structură cu mușchiul striat, iar ca
funcție asemănător mușchiului neted.
 MUȘCHII
Mușchii striați sunt organe contractile care asigură pozițiile și mișcările corpului
omenesc. Mușchii se comportă ca organe motorii și elastice care mobilizează pârghii
variate formate din piesele scheletice ale corpului.
Tendoanele și aponevrozele sunt principalele organe ale mușchilor, ele sunt foarte
rezistente, inextensibile și servesc la mișcarea mușchilor pe oase. Mușchii se dispun în jurul
articulațiilor pe care le mobilizează în diferite direcții; majoritatea mușchilor sunt
uniarticulari, adică se găsesc la o singură articulație.
Inervația mușchilor este asigurată de nervi motori, senzitivi și vegetativi.
Mușchii au o circulație bogată asigurată prin numeroase vase sangvine care se
capilarizează sub forma unei rețele bogate la nivelul fiecărei fibre musculare, în procesul
antrenamentului sportiv, circulația la nivelul mușchiului devine mai activă, asigurând un
aport crescut de substanțe energetice necesare contracției.
 CURS II
FORȚE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ
Legile lui Newton
!Prima lege de mișcare- principiul inerției
Orice corp își menține, pe baza propriei mase, starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă, numită
inerție, atât timp cât asupra sa nu acționează o forță care să-i modifice această stare.
INERȚIA unui corp este direct proporțională cu masa lui, cu cât este mai mare masa, cu atât crește
inerția, dar și forța care va modifica această stare.
În recuperare aplicăm deseori acest principiu. Astfel, mușchii cu forță scăzută, deși se pot contracta, nu
pot învinge inerția membrului asupra căruia acționează.

.
În acest caz, kinetoterapeutul va fi nevoit să inițieze mișcarea și să determine mușchiul slab să o mențină

Odată ce mișcarea a fost initiată, pacientul va putea nu numai să o mențină, aplicând în continuare o forță
pe direcția mișcării realizate, ci va fi capabil să oprească prin contracția mușchiului antagonist sau incetarea
contracției grupului muscular agonist.
 FORȚE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ

FORȚA este cauza modificării stării de repaus sau mișcarea unui corp .
Forțele sunt statice și dinamice. În funcție de originea lor, se deosebesc mai multe tipuri
de forțe, cele mai importante fiind:
■ Gravitația
■ Forțele musculare
■ Forțele de frecare
■ Forțele electrice
■ Forțele magnetice
■ Forțele centrifuge
Știm încă din liceu că, calculele vectoriale se fac aplicând regula paralelogramului.
 FORȚE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ
În mecanica mișcării cu aplicații în kinetologia medicală întâlnim următoarele situații:

■ Dacă asupra unui corp acționează o singură forță, mișcarea se va produce în sensul forței. Exemplu (un
grup muscular poate produce mișcare în sensul contracției suficient de puternice)

■ Dacă asupra unui corp acționează, pe aceeași direcție două forțe în același sens, într-un punct comun,
acestea vor fi echivalente cu o forță unică, egală cu suma mărimilor forțelor individuale.

■ Dacă asupra unui corp acționează două forțe diferite pe aceeași directivă, dar în sensuri diferite, se va
produce mișcarea în sensul forței mai puternice.

■ Dacă asupra unui corp acționează două forțe egale, pe aceeași direcție, dar în sensuri opuse va rezulta o
stare de echilibru.
 FORȚE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ
Velocitatea este viteza pe o anumită directivă; variază direct proporțional cu valoarea forței care
produce mișcarea.
Dacă forța acționează în sensul mișcării, va crește viteza de mișcare a corpului, adică va accelera.
Daca forța acționează în sens invers mișcării, viteza va crește, adică respectivul corp va decelera.
Orice modificări ale ritmului natural îngreunează mișcarea.
Astfel, adoptarea unui ritm mai scăzut va solicita. nu numai efort muscular mare, ci și o
coordonare mai bună. Ritmul rapid solicită doar un efort mai mare.
Masa reprezintă baza materiei, proprietatea ei fundamentală.
Corespunde unei aglomerări de substanțe solide, fluide și volatile.
Gravitația este forța prin care toate corpurile sunt atrase spre pământ; este orientată spre centrul
pământului; noi o percepem pe directivă verticală, iar sensul ei este de sus în jos.
 FORȚE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ
Greutatea este măsura atracției gravitaționale pe care o exercită pământul, prin câmpul său gravitațional asupra unui corp.
Greutatea depinde de doi factori: masa corpului și accelerația gravitațională, care acționează asupra sa.
Formula (vector) G=m x g
Forța de atracție a pământului poate fi folosită în kinetoterapie și în kinetoprofilaxie ca mijloc de:
■ Ușurare (facilitare a mișcării, când aceasta se desfășoară în sens gravitațional (adică de sus în jos).
■ Îngreunare, când mișcarea se efectuează în sens antigravitațional (de jos în sus).
■ Echilibru, când greutatea unui membru sau a corpului este susținută în întregime, forța de susținere fiind egală cu forța
de gravitație.

A doua lege de mișcare a lui Newton- legea accelerației

!Când o forță acționează asupra unui corp pe direcția și în sensul mișcării acestuia apare accelerația, direct proporțională
cu forța F(vector) și invers proporțională cu m (masa).
a(vector)= F(vector)/m=> F(vector)=m x a(vector)
 FORȚE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ

A treia lege de miscare a lui Newton

Principiul acțiunii reciproce sau al acțiunii și reacțiunii.

Dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță, numită acțiune, cel de-al doilea
corp acționeaza asupra primului cu o altă forță, de aceeași valoare, pe aceeași direcție
dar în sens opus, se numește REACȚIUNE
Forța elastică este forța ce apare într-un corp care se deformează; ea se opune deformării și
este direct proporțională cu gradul de deformare.
 CURSUL III
TIPURI DE PÂRGHII
În fizică, pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct de sprijin și asupra căreia
acționează două forțe:
Forța care trebuie învinsă numită forța rezistentă (R vectorial)
Forța cu ajutorul căreia este învinsă forța rezistentă numită forța activă (F vectorial)
Pârghiile osoase, biologice sunt formate din două oase vecine, articulate mobil și legate printr-un
mușchi
Într-o pârghie osoasă avem:
■ Punctul de sprijin (S) reprezintă axa biomecanică a mișcării sau punctul de sprijin pe sol;
■ Forța de rezistență (R vector) reprezintă greutatea corpului sau a segmentului care se deplasează
și la care se poate adăuga greutatea sarcinii de mobilizat
■ Forța activă (F vectorial) este reprezentată de mușchiul care realizează mișcarea
 TIPURI DE PÂRGHII

Distanța dintre punctul de sprijin și suportul uneia din forțe este numită brațul forței
Din punct de vedere mecanic, o pârghie este în echilibru când F(vector) x l = R x r (vector)
unde:

F (vector)= forța activă

l = brațul forței
R (vector)= rezistența
r = brațul rezistenței

După dispunerea forței active F(vector) și a celei de rezistență R (vector) față de punctul de
sprijin distingem 3 tipuri de pârghii.
 TIPURI DE PÂRGHII
Pârghii de gradul I în care sprijinul este situat la mijloc între punctul de rezistență și cel de forță.
Acestea sunt pârghii de echilibru.
Exemple: articulațiile atlanto-occipitală și coxo-femurală;

Pârghii de gradul II în care rezistența este situată la mijloc, între punctul de sprijin și cel de forță.
Aceste pârghii, numite de forță sunt mai rare;
Exemplu: articulația talo-crurală în poziția stând pe vârful piciorului.

Pârghii de gradul III în care forța este situată la mijloc, între punctul de rezistență și cel de sprijin.
Aceste pârghii sunt cele mai răspândite în organism; acționează cu pierdere de forță și câstig de deplasare,
fiind pârghii de viteză.
Exemplu: articulația cotului.
 TIPURI DE PÂRGHII

Pentru pârghiile de gradul III locul de aplicare al punctului de forță are o importanță
foarte mare. Astfel, când punctul de forță este dispus:
■ La mijloc, pârghia lucrează cu forță și viteză medie
■ Aproape de punctul de sprjin, pârghia lucrează cu forță crescută și viteză mare și este o
pârghie de viteză
■ Mai aproape de punctul de rezistență, pârghia lucrează cu forță crescută și viteză scăzută
și este o pârghie de forță
 Curs IV
ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE

STATICA
DEFINIȚIE: Statica se ocupă cu studiul echilibrului. Spunem că un corp este în echilibru dacă suma
forțelor care acționează asupra lui este 0 și suma momentelor forței este nulă.
Momentul forței. Efectul produs de o forță asupra unui obiect depinde nu numai de mărimea și de direcția
forței, dar și de poziția suportului forței.
În multe cazuri se studiază mișcarea unui corp care se poate roti liber în jurul unei axe oarecare și asupra
căruia acționează mai multe forțe coplanare care se află toate într-un plan perpendicular pe acea axă.

Momentul forței
DEFINIȚIE: este o mărime fizică vectorială a cărei directivă este perpendiculară pe planul determinat de
forța și brațul ei iar sensul este pozitiv dacă forța produce rotația corpului în sens trigonometric (invers
acelor de ceasornic), respectiv negativ dacă forța produce rotația corpului în sensul acelor de ceasornic.
 ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE

În cazul în care asupra unui corp acționează numai forța gravitațională, deosebim două
tipuri de echilibru:

■ Echilibru de suspensie (corpul este mobil în jurul unei axe de rotație orizontală, verticală
sau înclinată)

■ Echilibru de sprijin

■ Echilibru indiferent de situațiile enumerate este de trei feluri: stabil, instabil și indiferent.
 ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE

CENTRUL DE GREUTATE AL CORPULUI UMAN

DEFINIȚIE: Greutatea unui corp poate fi definită ca rezultantă a forțelor gravitaționale
exercitate asupra corpului de către toate celelalte corpuri din univers.
Punctul de aplicație al greutății se numește centrul de greutate al corpului (CG). În cazul
corpurilor omogene și de formă geometrică regulată, centrul de greutate coincide cu centrul
geometric al corpului.
Pentru toate corpurile, inclusiv cele neomogene, cum este și cazul corpului uman, CG se
află la intersecția a cel puțin 3 plane față de care se compensează momentele forțelor de
gravitație (momentul forței este o mărime fizică vectorială egală cu produsul vectorial dintre
forță și distanța de la punctul de aplicație al forței la axa de rotație)
Corpul uman are o formă neregulată și o structură neomogenă și nerigidă, iar din acest
motiv CG al corpului nu are o poziție fixă, ci depinde de poziția corpului, a membrelor, de
încărcarea suplimentară a acestora.
 ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE

Poziția CG a corpului se determină ca fiind la intersecția a 3 plane reciproce perpendicular și

anume:

■ Un plan orizontal O
■ Un plan frontal F
■ Un plan median M antero-posterior

Poziția corpului uman

■ Poziția momentană datorată purtării unei greutăți - verticală CG se deplasează și ca urmare, omul
trebuie să își schimbe poziția până ce această verticală trece din noi prin poligonul de sprijin.
■ Atitudini patologice datorate flexiei sau extensiei anormale a diferitelor segmente.
■ Poziții vicioase datorate modificărilor scheletului care rezistă foarte bine la un efort de scurtă durată
dar nu și la cele mai îndelungate, și se deformează sub influența contracțiilor musculare anormale de
lungă durată.
 ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE

Exemple:
1. La un om care are un picior mai scurt, menținerea echilibrului cere aplecarea
trunchiului lateral către piciorul mai scurt, consecința acestei aplecări repetate fiind
apariția scoliozei care este o deformare a coloanei vertebrale a cărei convexitate este
îndreptată spre partea piciorului mai scurt.
2. În anumite condiții, la adolescent mai ales, poate apărea o exagerare a curburii dorsale
numită CIFOZĂ, pentru a cărei compensare se produce o amplificare a curburii
lombare cu convexitatea anterioară numita LORDOZĂ.
3. Piciorul plat reprezintă tot o consecință a poziției verticale vicioase. Apare din cauza
discordanței dintre apăsarea puternică și continuă a corpului celui care stă mult timp în
picioare și este supraîncărcat cu greutăți, și rezistența oaselor și a ligamentelor (în mai
multe cazuri este vorba despre o boală profesională care apare la persoanele care
lucrează mult timp în picioare).
 ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE
Echilibrul corpului în ședere :
Deoarece în ședere membrele inferioare sunt în repaus, echilibrul corpului uman în această poziție se
referă numai la trunchi și nu la întregul corp.
Cazuri posibile:
■ Trunchiul este aplecat înainte; verticala CG nu trece prin linia care unește cele două ischioane pentru
a-și menține echilibrul, subiectul are două posibilități:
I. Se sprijină cu măinile mărind astfel poligonul de bază al trunchiului.
II. Contractă mușchii sacro-lombari, prin efortul acestora putându-se menține pentru câtva timp
echilibrul trunchiului.
■ Trunchiul este aplecat înapoi, verticala CG căzând în spatele liniei care unește ischioanele, pentru
menținerea echilibrului în această poziție subiectul se reazămă de un spătar.
■ În cazul în care verticala CG intersectează linia ischioanelor, în poziția de ședere, trunchiul este în
echilibru stabil, contracția musculară este minimă, iar efortul depus pentru menținerea stabilității
corpului este foarte mic.
 ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE

Șederea vicioasă poate, de asemenea, duce la apariția scoliozei. Această deformație care apare de cele mai
multe ori la elevii care stau incorect în bănci, constă într-o deviere a coloanei vertebrale, mai ales în
regiunea dorsală cu convexitate spre dreapta.
Corectarea scoliozei se poate face prin mecano-terapie, dar și printr-o corectă supraveghere a ținutei în
bănci.

Echilibrul corpului în poziție culcată

Echilibrul cel mai stabil al corpului din două motive:
■ CG are poziția cea mai joasă și poligonul convex de sprijin are aria cea mai mare
■ În cazul în care subiectul este culcat pe o parte, corpul întins se află în echilibru instabil, datorită
reducerii poligonului convex de sprijin, dar acest lucru poate fi îndepărtat prin îndoirea membrelor
aflate în contact cu planul de sprijin.
■ Efortul muscular pentru menținerea echilibrului corpului în stare culcată este minim, toți mușchii fiind
relaxați.
 ROLUL CENTRULUI DE GREUTATE ÎN STATICĂ ȘI DINAMICĂ.
STATICA CORPULUI UMAN ȘI A EXERCIȚIILOR FIZICE

Dinamica
Dinamica studiază mișcarea legată de cauzele care o produc, și anume forțele.
Legile dinamicii au fost formulate de Newton în 1687 în lucrarea “Principiile matematice ale filozofiei
naturale”.

Legea I sau principiul inerției- un corp își păstrează starea de repaus sau de mișcare rectilinie, uniformă, atât
timp cât acțiunea altor corpuri nu-l obligă să își modifice starea

Legea a II-a numită și principiul fundamental al dinamicii: influența unor corpuri materiale asupra altor
corpuri materiale poate duce la modificarea stării celor din urmă, conform principiului inerției.

Legea a III-a sau principiul acțiunii și reacțiunii: dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță F1
(vector), atunci corpul B va acționa asupra lui A cu o forță F2 (vector) egală și de sens contrar cu F1 (vector).
 CURS V
TIPURI DE ACTIVITATE MUSCULARĂ
Mușchii corpului uman realizează două tipuri de activități: statică ăi dinamică.
Activitatea statică este rezultatul contracției izometrice a grupelor și lanțurilor musculare.
Mușchii nu se scurtează și nu se realizează deplasarea unor segmente sau a corpului în totalitate.
În această activitate centrii nervoși sunt solicitați puternic, iar la nivelul mușchilor circulația
sangvină și limfatică este îngreunată, deoarece vasele sunt comprimate.
Din aceste motive activitățile statice duc la oboseală rapidă.
Activitatea statică este de 3 feluri:
■ De consolidare
■ De fixare
■ De menținere
 TIPURI DE ACTIVITATE MUSCULARĂ
Aceste 3 tipuri sunt legate de condițiile de echilibru în care se află corpul și segmentele sale.

Activitatea statică de consolidare

- este efortul care apare în condițiile unui echilibru stabil (centrul de greutate se află sub
baza de susținere), iar forța gravitațională acționează în lungul axei verticale a corpului.
Musculatura se opune forțelor de tracțiune, care au tendința de a disloca articulațiile.
În poziția atârnat la bara fixă, greutatea corpului exercită tracțiuni asupra articulațiilor, forța
de tracțiune fiind cu atât mai mare, cu cât articulația este mai aproape de baza de susținere,
ea descrescând la membrele inferioare.
Efortul static de consolidare solicită concomitent lanțurile musculare antagoniste.
Din acest motiv, efortul static de consolidare se poate folosi în cursul antrenamentului
atunci când se urmărește creșterea forței la grupe sau lanturi musculare globale.
 TIPURI DE ACTIVITATE MUSCULARĂ
Activitatea statică de fixare este activitatea care apare în condițiile unui echilibru nestabil (CG se
află deasupra bazei de susținere), iar forța gravitațională acționează în lungul axei verticale a corpului.
Grupele și lanțurile musculare au rolul de a fixa corpul sau segmentul într-o poziție opunându-se
forțelor care tind să dezechilibreze corpul.
În condițiile echilibrului nestabil apar forțe care exercită presiuni și la nivelul articulațiilor.
Forțele de presiune sunt mai mari cu cât îngreunarea este mai mare. Astfel, la nivelul membrelor
inferioare care au de suportat o greutate mai mare, forțele de presiune sunt mai mari.
Prin urmare, efortul static de fixare crește cu cât ne apropiem de baza de susținere. Efortul static de
fixare mai depinde și de unghiul de stabilitate. Acesta este format de: verticala centrului de greutate cu
dreapta care unește centrul de greutate cu marginea bazei de susținere.

Efortul static de fixare variază invers proporțional cu acest unghi de stabilitate, el este cu atât mai
mare cu cât unghiul este mai mic.
 TIPURI DE ACTIVITATE MUSCULARĂ
În poziția stând, unghiul de stabilitate este mic, iar efortul de fixare va crește. În schimb, în poziția ghemuit,
unghiul de stabilitate este mai mare, iar efortul de fixare se va reduce.
Acest tip de activitate statică solicită concomitent antagoniștii și agoniștii articulațiilor .
Totuși, efortul static de fixare solicită mai puțină musculatură decât efortul static de consolidare. În aceste tipuri
de activitate statică, forța de gravitație acționează în lungul axei verticale a corpului sau a segmentului, aflate în
echilibru stabil sau nestabil.

Activitatea statică de menținere

Este tipul de efort care asigură poziția atunci când corpul sau segmentele sale se află în poziții complexe, în
care forța gravitațională nu mai acționează în axul lung al corpului.
Activitatea statică de menținere se întâlnește atât în pozițiile cu echilibru stabil, cât și în cele cu echilibru
nestabil.
Din punct de vedere biomecanic este important de știut că la asigurarea unor astfel de poziții nu mai contribuie
grupe sau lanțuri musculare antagoniste, ci numai o parte din mușchi.
 TIPURI DE ACTIVITATE MUSCULARĂ

Din acest motiv grupele și lanțurile musculare pot fi antrenate selectiv.

Efectul static de menținere este folosit în antrenamentul pentru pregătirea specială, deoarece
se solicită numai anumite grupuri sau lanțuri musculare.

Activitatea dinamică
Este rezultatul contracției izotonice a mușchilor. Ea se caracterizează prin scurtarea mușchilor
și deplasarea segmentelor sau a întregului corp. Musculatura realizează un lucru mecanic
proporțional cu forța și lungimea scurtării.
În timpul acestei activități circulația este îmbunătățită și sunt favorizate procesele metabolice.
Activitatea dinamică cuprinde două aspecte: activitatea de învingere și activitatea de cedare.
 TIPURI DE ACTIVITATE MUSCULARĂ

Principalele lanțuri musculare ale corpului

1. Lanțurile musculare ale trunchiului. Aceste lanțuri își exercită acțiunea în funcție de
mobilitatea coloanei.
2. Lanțurile musculare ale membrelor superioare. Sunt capabile să asigure cele mai
precise și cele mai complexe mișcări. Dintre acestea cele mai importante sunt:
■ Mișcarea de prehensiune(de apucare) și apropiere a membrelor superioare de trunchi.
■ Mișcarea de împingere (exemplu: mișcarea de ridicare a halterei).
■ Mișcarea de lovire(exemplu: box, tenis, volei).
■ Mișcarea de aruncare (exemplu: aruncarea greutății).
 TIPURI DE ACTIVITATE MUSCULARĂ

3. Lanțurile musculare ale membrelor inferioare

Lanțurile musculare ale membrelor inferioare îndeplinesc importante funcții statice precum și
diferite mișcări. Acestea sunt:
■ Mișcare de impulsie. Este principala mișcare din mers, săritură sau alergare.
■ Amortizarea se întâlnește tot în mers, săritură, alergare și este realizată de toți mușchii triplei
extensii
■ Mișcarea de lovire cu membrele inferioare. Această mișcare este complexă deoarece ea nu
se execută întotdeauna pe directive flexie-extensie a segmentelor membrelor inferioare, ci în
direcții diferite concomitând cu rotația externă sau internă a membrelor inferioare .
■ Prin urmare, lanțurile musculare ale membrelor inferioare se caracterizează printr-o mare
varietate decât ale celor superioare. Ele sunt adaptate asigurării poziției bipede și a câtorva
mișcări fundamentale, dintre care cele mai importante sunt: impulsia și amortizarea.
 CURS VI
BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: CAP-GÂT,
COLOANĂ VERTEBRALĂ.
TESTING ARTICULAR
Comparativ cu întreaga coloană vertebrală mobilă, coloana cervicală reprezintă segmentul cel mai
vulnerabil la traumatisme. Mobilitatea deosebită a acestei zone este obținută cu prețul scăderii siguranței
mecanice a sistemelor de stabilizare, care pot fi depășite când traumatismul transferă o cantitate de energie
mai mare decât sunt ele capabile să disipeze. Conexiunea cu cutia craniană transformă regiunea cervicală
într-o coloană încărcată excentric, mobilă la extremitatea proximală unde masa craniului adaugă o
încărcătură suplimentară de forțe inerțiale.
Mișcările în plan sagital (antero-posterior) și ax frontal (transversal) sunt reprezentate de flexie și extensie.
Pentru coloana dorso-lombară din poziția stând cu trunchiul în rectitudine se execută: testul separării
degetelor index-medius sau idex-police, testul lui Schober sau distanța degete-sol în care intervine
toleranța mușchilor ischio-gambieri.
Testul separării degetelor se execută astfel: se plasează policele și indexul pe doua apofize spinoase
vecine.
Se măsoară distanța dintre aceste repere înainte și după flexia trunchiului.
 BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: CAP-GÂT, COLOANĂ
VERTEBRALĂ.
TESTING ARTICULAR

Testul lui Schober se efectuează astfel:

■ Se determină apofiza spinoasă a vertebrei sacrale S1, se măsoară proximal 10cm, apoi
se execută flexia trunchiului prin care în mod normal, distanta dintre cele două repere
crește cu 5cm.
■ Distanța degete-sol se apreciază prin măsurarea distanței dintre sol și vârful mediusului
după executarea flexiei coloanei.
■ Mișcări în plan frontal și ax sagital-reprezentate de înclinările laterale. Pentru coloana
cervico-dorsală se măsoară distanța, lobul urechii-acromion.
■ Pentru coloana dorso-lombară se măsoară distanța dactylion-capul fibulei.
■ De menționat că umerii rămân pe o linie orizontală .
 BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: CAP-GÂT, COLOANĂ
VERTEBRALĂ.
TESTING ARTICULAR

■ Mișcări în plan transversal (orizontal) și ax vertical –reprezentate de rotație.

■ Pentru coloana cervico-dorsală se măsoară distanța menton-acromion.

■ Pentru coloana dorso-lombară se măsoară gradul deplasării planului frontal al umerilor în

raport cu planul bazinului.

Când coloana este flectată, mișcarea de rotație din segmentul lombar nu este posibilă deoarece
procesele articulare vertebrale sunt așezate vertical în articulații și opresc mișcarea.
 BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: CAP-GÂT, COLOANĂ
VERTEBRALĂ.
TESTING ARTICULAR

Particularitățile de mișcare ale coloanei cervicale sunt legate de mai mulți parametrii disco-vertebrali
(contur, dimensiuni, raporturi), aceștia fiind integrați în structura anatomică a segmentului de mișcare.
Geometria segmentului este considerată elementul determinant al direcției și amplitudinii de mișcare
pentru coloană.
Coloana cervicală este organizată în două regiuni:
■ Cervicală superioară C1-C2
■ Cervicală inferioară C3-C7 ale căror particularități se manifestă atât în funcție normală diferită cât
și în patologia specifică fiecărei regiuni în parte.
Coloana cervicală superioară.
Primele două vertebre sunt considerate vertebre de tranziție. Ele sunt mult modificate față de vertebra
tip, datorită funcției specifice realizate: asigurarea unei legături puternice și stabile între cutia craniană
și coloana cervicală, permițând în același timp o mobilitate remarcabilă a craniului față de platforma
de susținere.
 BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: CAP-GÂT, COLOANĂ
VERTEBRALĂ.
TESTING ARTICULAR

Atlasul este prima vertebră cervicală pe care se sprijină craniul, o vertebră inelară formată din
două mase laterale conectate printr-un arc osos anterior și unul posterior.
Axisul, a2-a vertebră cervicală, prezintă pe fața superioară a corpului un dinte, ca un pivot
osos cranial echivalent cu corpul atlasului anexat.
Între dinte și arcul anterior al atlasului, și ligamentul transvers posterior se formează articulația
atlanto-axoidiană mediană, o mișcare ce ghidează rotațiile capului.
Mișcarea majoritară este de rotație axială de 45 grade spre dreaptă sau spre stânga în timp ce
articulațiile laterale permit un grad de flexie de 15 grade. Se pot realiza mișcări de înclinație
laterală (30 grade) și de proximație verticală (ridicare și coborare a atlasului față de dinte).
Toate mișcările se realizează concomitent și există un cuplaj obligatoriu între cuplație, flexie
laterală și aproximația verticală.
 BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: CAP-GÂT, COLOANĂ
VERTEBRALĂ.
TESTING ARTICULAR

În structura coloanei cervicale inferioare, cele 5 vertebre componente asigură transmiterea

greutății capului și mobilitatea necesară, formând împreună cu discurile aferente 5 segmente
de mișcare așezate în serie.
Aceste caracteristici geometrice permit realizarea a 3 tipuri de mișcări cu centre instantanee
de mișcare, la nivelul corpurilor vertebrale.
■ Mișcarea de alunecare
■ Mișcarea de indinare(de deplasare)
■ Mișcarea de rotație
 CURS VII
BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: TORACE.
TESTING ARTICULAR
În timpul respirației, volumul cutiei toracice variză ritmic.
Această variație este obținută prin modificarea activă și simetrică a poziției pereților săi, și care
produce în consecință variația diametrelor cavității intratoracice.
Diametrul vertical se modifică prin deplasarea peretelui inferior (diafragmul), iar diametrele
antero-pposterior și transvers sunt dependente de deplasarea peretelui lateral (sterno-costal). Se
poate considera că, în inspirație, cutia toracică realizează un câștig de spațiu pe care il pierde în
expirație.
Fiecare coastă cu cartilajul ei costal poate fi asimilată cu o pârghie care se ridică și coboară.
Fiecare coastă este conectată la coloana vertebrală prin câte două articulații:
■ O articulație compusă puternic angrenată (articulația costo-vertebrală), asociată cu o
articulație simplă (articulația costo-transversală). Centrele celor două articulații definesc un
ax de mișcare, iar direcția axului față de planul sagital determină planul de mișcare a coastei.
 BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: TORACE.
TESTING ARTICULAR

Anatomic, axul de mișcare coincide cu axul lung al gâtului coastei respective, unind
articulațiile toate de o parte și de alta a lui. Mișcările cutiei toracice nu ar fi posibile dacă nu
ar interveni și elasticitatea cartilajelor costale.
În timpul respirației se constată o deformare prin torsiune a cartilajelor costale, consecința
rotației axiale realizată față de axul lor lung.
Fiecare coastă este caracterizată de o amplitudine de mișcare și o directivă de mișcare
proprie, contribuind specific la realizarea excursiilor respiratorii ale peretelui toracic.
Mișcările fundamentale ale coastelor sunt reprezentate de mișcarea de ridicare și coborâre
realizate în cadrul rotației față de axul comun al articulațiilor costo-vertebrale și costo-
transversal. Variațiile de orientare ale axului de rotație vor avea ca urmare, ridicarea unei
coaste, care să mărească diametrul toracelui în planul în care acesta este ridicat.
 BIOMECANICA SEGMENTELOR MEDIANE: TORACE.
TESTING ARTICULAR

Morfologia toracelui condiționează pe cele ale trunchiului și centurii scapulare.

Dimensiunile și mobilitatea lui influențează atât mobilitatea membrului superior cât și
dinamica ventilatorie.
Bilanțul toracelui se aplică mai ales în malformații: torace în carenă sau în pâlnie, precum și
în deformațiile secundare deviațiilor vertebrale în plan sagital (cifoze), frontal sau
tridimensionale, respectiv scolioze.
Bilanțul articular al toracelui se apreciază în mod indirect prin măsurarea perimetrului
toracelui, completată dacă este cazul de măsurători spirografice și studiul radiologic al
dinamicii costale.
 Curs VIII
BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Membrele inferioare și superioare au fost construite inițial pe baza principiului simetriei,

având același plan structural. Acesta s-a modificat ulterior prin exercitarea unor funcții
diferite.
1. Membrele superioare s-au adaptat în funcție de prehensiune, care presupune mobilitate.
2. Mebrele inferioare i-au funcția de locomotie în poziție ortostatică, ceea ce presupune
transmiterea greutății corpului pe suprafața de sprijin.
Sub influența acestor modificări adaptative, centurile celor 4 membre, inițial cu funcție
unică de asigurare a legăturii dintre membre și scheletul axial au suferit diferențieri tipice.
Astfel, pentru a favoriza mobilitatea membrului superior liber, centura scapulară formează
un cerc discontinuu în partea superficială și cu mari posibilități de alunecare pe suprafața
cutiei toracice.
 BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Contactul cu scheletul axial se face numai prin articulația sterno-claviculară iar absența
legăturii directe cu coloana vertebrală oferă o posibilitate de amplificare a mobilității
centurii scapulare. În sens general, umărul poate fi considerat ca fiind format de totalitatea
structurilor care leagă membrul superior liber de torace.

Articulația scapula-humerală este una dintre cele mai mobile articulații din organism, dar nu
poate asigura necesitățile de orientare complexă în spațiu a membrului superior.

Mișcările în plan sagital și ax frontal sunt reprezentate de flexie și extensie; axul mișcării
trece prin centrul tuberculului mare al humerusului și prin centrul cavității glenoide.
 BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Din poziția așezat, poziția 0, membrul superior pe lângă trunchi, mâna în supinație:
Goniometrul se plasează astfel:

 Axul- proiecție cutanată a axului biomecanic al mișcării

 Brațul fix-paralel cu linia medio-axilară, orientat spre tuberculul mare
 Brațul mobil- pe linia mediană a feței laterale a brațului orientat spre olecran

Flexia (anteducția, antepulsia) constă în orientarea anterioară a brațului până la verticala pe

lângă ureche. Progresează de la 0 la 180 grade.
 BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Flexia este realizată de articulațiile:

■ Scapulo-humerală, pe parcursul primelor 90 grade
■ Scapulo-toracică pentru următoarele 60 grade
■ Prin hiperlordoză lombară pentru ultimle 30 grade

Extensia (retroducția sau retropulsia) constă în orientarea posterioară a brațului. Progresează de

la 0 la 10. de la 0 la 50-60 grade, când se realizează activ; pasiv, poate atinge și depăși 90 grade.

Mișcări în plan frontal și ax sagital- reprezentate de abducție și adducție; axul mișcării trece prin
partea inferioară a capului humeral.
 BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Poziția subiectului: stând sau așezat.

Poziția zero (0)
-membrul superior pe lângă trunchi;
-mâna în supinație.

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul- pe proiecția cutanată a axului biomecanic al mișcării.

 Brațul fix- pe linia axilară anterioară (când examinarea se realizează din față) sau a feței posterioare (când
examinarea se realizează din spate).

 Brațul mobil- pe linia mediană a feței anterioare a brațului (pentru examinarea din față) sau a feței posterioare
(pentru examinarea din spate).
 BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Abducția- constă în depășirea brațului de corp, până când acesta atinge urechea, progresând de la 0 la 180 grade.
Peste amplitudinea de 90 grade, abducția se numește elevație și se realizează cu translarea scapulei.
Când mișcarea este efectuată de un membru, se produce înclinarea laterală a coloanei dorso-lombare, iar când se
execută cu ambele membre se accentuează lordoza lombară.

Adducția este mișcarea de apropiere a brațului de linia mediană a corpului. În acest caz deosebim:
■ Revenirea brațului din abducție, până în poziția zero, reprezintă adducția în cursa externă (în segmentul de
contracție al abductorilor)
■ Imposibilitatea adducției din poziția zero anatomic, datorită trunchiului. Adducția în planul propriu (cursa
internă) se poate aprecia numai dacă se combină cu flexia sau extensia brațului.
Când se combină cu flexia, valoarea ei crește cu cât flexia se apropie de 90 grade.
Combinarea cu extensia îi conferă amplitudini mai mici, pentru că și extensia este limitată.

Adducția în cursa internă nu se poate aprecia cu goniometrul obișnuit, deoarece este o mișcare
bidimensională și ar necesita goniometer speciale.
 BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Mișcări în plan orizontal și ax vertical –reprezentate de rotație internă și externă; axul mișcării trece prin centrul
capului și al capitulului humeral.

Poziția subiectului: stând așezat, sau decubit dorsal cu membrul superior în afara suprafeței de sprijin.

Poziția zero(0):
-Antebraț în flexie pe braț, în unghi de 90 grade;
-Braț abdus la 90 grade, la nivelul liniei umerilor
-Palma în pronosupinație.

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul-pe olecran;
 Brațul fix- perpendicular sau paralel pe/sau cu solul;
 Brațul mobil-pe linia mediană a feței posterioare a antebrațului, între procesele stiloide.
 BIOMECANICA CENTURII SCAPULARE

Rotația internă- constă în orientarea antebrațului în jos (caudal) și progresează de la 0 la 90-95 grade
Rotația externă- este mișcarea inversă, prin care antebrațul este orientat în sus (cranial) și progresează
de la 0 la 80-90 grade.

Circumducția –este mișcarea sumativă complexă, prin care brațul descrie un cerc, trecând prin toate
axele și planurile mișcărilor descrise anterior.
Mișcările funcționale utile sunt tridimensionale, se situează în planurile intermediare celor două planuri
verticale (sagital și frontal) și comportă o componentă de rotație (plan orizontal).
De altfel, mișcările oblice sunt cele mai utilizate în reeducare. Astfel,”ridicarea” funcțională a brațului
presupune flexie +abducție+rotație externă, în timp ce coborârea funcțională asociază, de obicei, rotația
internă.
Deoarece în activitățile cotidiene , extensia se însoțește de rotație externă, este necesar ca bilanțul
articular analitic să fie precedat de bilanțul funcțional.
 CURS IX
BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR COTULUI ȘI
ANTEBRAȚULUI.
TESTING ARTICULAR

Cotul. Are un singur ax de libertate.

Mișcări în plan sagital și ax frontal- reprezentate de flexie și extensie; axul mișcării trece prin mijlocul trohleei și
capitulul humeral.
Poziția subiectului: stând sau așezat, cu membrul superior pe lângă trunchi.
Poziția zero(0):
-Cotul în extensie maximă;
-Mâna în supinație.

De cele mai multe ori se recurge la o poziție prefernțială, care îi permite kinetoterapeutului o tehnicitate mai bună:
 Umăr flexie de 90 grade
 Cotul în extensie maximă
 Mână în supinație
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR COTULUI ȘI
ANTEBRAȚULUI.
TESTING ARTICULAR

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul- pe proiecția cutanată a axului biomecanic al cotului
 Brațul fix- pe linia mediană a feței laterale a brațului
 Brațul mobil- pe linia mediană a feței laterale a antrebrațului.

Flexia –constă în apropierea feței anterioare a antebrațului pe fața anterioară a brațului; mișcarea activă
progresează de la 0 la 140 și crește la 160, când este pasivă.

Extensia –este mișcarea inversă flexiei și constă în îndepărtarea feței anterioare a antebrațului de fața anterioară
a brațului; este practic revenirea la 0 . Se observă că la nivelul cotului nu există extensie în cursa internă.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR COTULUI ȘI ANTEBRAȚULUI.
TESTING ARTICULAR

Antebrațul. Prezintă mișcări deosebit de importante, necesare efectuării actului prehensiunii.

Mișcări în axul longitudinal al antebrațului și mâinii. Reprezentate de pronație și supinație; axul mișcării trece prin cele
două oase ale antebrațului ți mijlocul mâinii.

Poziția subiectului: stând așezat.

Poziția zero(0):
-Cotul la 90 grade, fixat de trunchi;
-Mâna în poziție intermediară, de pronosupinație
Poziția de referință zero este diferită de poziția anatomică.
Unghiul de pronație este format de planul braț-antebraț și dreapta care unește cele două apofize solide în pronație maximă.

Pronația-este mișcarea de orientare a palmei în jos și progresează de la 0 la 80 grade

Supinația-este mișcarea de orientare a palmei în sus și progresează de la 0 la 85 grade.
 CURS X
BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Pumnul. În acest complex osteoarticular se execută:

Mișcări în plan sagital și ax frontal- reprezentate de flexie și extensie; axul mișcării trece prin osul semilunar.
Poziția subiectului: poate fi oricare: așezat, decubit dorsal, lateral, stând.
Poziția zero(0):
-antebrațul în flexie pe braț, în unghi de 90 grade;
-Mâna în pronație.

Goniometrul se plasează astfel:

 axul-în dreptul proiecției cutanate a axului biomecanic al mișcării;
 Brațul fix- pe linia mediană a feței mediale a antebrațului;
 Brațul mobil- parallel cu metacarpianul V.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Flexia (flexia volară, palmară)- constă în apropierea feței palmare a mâinii de fața anterioară a
antebrațului și progresează de la 0 la 85 grade.
Extensia (dorsiflexia)- constă în apropierea feței dorsale a mâinii de fața posterioară a antebrațului și
progresează de la 0 la 85 grade.

Mișcări în plan frontal și ax sagital –reprezentate de adducție și abducție; axul mișcării trece prin
centrul osului mare (capitat).
Poziția zero(0):
-Antebrațul în flexie de 90 grade pe braț;
-Mâna în supinație.
Din această poziție de elecție , valorile obținute sunt cele mai mari. Măsurătorile se pot realiza și din
pronosupinație sau pronație, eventualitate în care amplitudinile sunt mai mici.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Goniometrul se plasează astfel:

 axul – în dreptul proiecției cutanate a axului biomecanic al articulației radiocarpiene;
 Brațul fix – pe linia mediană a feței anterioare a antebrațului;
 Brațul mobil- paralel cu metacarpianul III.

Abducția- constă în orientarea laterală a mâinii, de aceea în lucrări mai vechi, este denumită
deviație sau înclinare radială; progresează de la 0 la 15-20 grade.
Adducția- este mișcarea inversă, prin care mâna se apropie de linia mediană a corpului, de aceea în
lucrări mai vechi este denumită deviație sau înclinare cubitală; progresează de la 0 la 40-45 gade.
Circumducția- este mișcarea sumativă complexă efectuată în toate axele și planurile enunțate mai
sus.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Mâna. Definită și “organul personalității umane”, mâna prezintă o serie de mișcări a căror recuperare funcțională
reprezintă un deziderat major al terapiei ocupaționale.
Din articulațiile carpometacarpiene se formează causul mâinii, o depresiune orientată de la eminența hipotenară spre
a doua articulație metacarpofalangiană; este consecința opozabilității metacarpienelor I și V în articulațiile
metacarpofalangiene corespunzătoare.
Această depresiune nu poate fi măsurată.

În articulația metacarpofalangiană a degetelor II-V se execută mișcări în plan sagital și frontal.

Mișcări în plan sagital și ax frontal reprezentate de flexie și extensie.
Axul mișcării este radioulnar și trece prin capul metacarpienelor.

Poziția zero(0):
-Mâna în pronație;
-Degetele extinse.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Goniometrul se plasează (pentru evaluare globală) astfel:

 Axul- la nivelul proiecției cutanate a axei biomecanice a articulațiilor metacarpofalangiene;
 Brațul fix- paralel cu metacarpianul V
 Brațul mobil- paralel cu fața medială a degetului V

Flexia – este mișcarea prin care prima falangă se înclină pe palmă, pe metacarpianul corespunzător.
Mișcarea activă are amplitudinea de 90 grade și crește de la degetul II spre degetul V
Poate ajunge până la 100 grade, când sunt flectate concomitânt toate cele patru degete.
Extensia –este mișcarea inversă, prin care prima falangă se înclină pe fața dorsală a mâinii. Amplitudinea este
variabilă și progresează de la 0 la 90 grade, în caz de hiperlaxitate.

Mișcări în plan frontal și ax sagital- reprezentate de abducție și adducție; sunt mai greu de măsurat; axul
mișcării este dorso-palmar și trece prin capul metacarpienelor.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Poziția zero(0):
-palma în supinație sau pronație;
-degetele extinse.

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul- în dreptul proiecției cutanate a axei biometrice a articulațiilor metacarpofalangiene;
 Brațul fix- paralel cu articulația radiocarpiana;
 Brațul mobil- pe linia mediană a degetului respectiv.

Abducția -constă în îndepărtarea degetelor II-V de axa mediană a mâinii care trece prin degetul III
Adducția – constă în apropierea degetelor II-V de axa mediană a mâinii.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Amplitudinea acestor mișcări variază individual și de la un deget la altul, indexul având cea mai mare
mobilitate; media este de 15-20. În articulațiile metacarpofalangiene se pot executa și mișcări pasive de
rotație axială, de mică amplitudine, care permit adaptarea degetelor la orice fel de priză. Valorile
variază în funcție de vârstă, sex și profesie.

Circumducția – este mișcarea sumativă complexă care se execută în toate planurile și axele enunțate.

În articulațiile interfalangiene se produc mișcări doar în axul frontal, care trece prin trohleea
extremității distale a falangelor I și II.
Planul nu este strict sagital, deoarece planurile fiecărui deget converg spre un punct, situate la baza
policelui.
Mișcările se măsoară cu goniometer foarte mic, în interfalangienele proximale și distale.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Poziția zero(0): palma în pronosupinație.

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul-pe proiecția cutanată a axului biomecanic al articulației interfalangiene proximale sau distale;
 Brațul fix- paralel cu metacarpianul corespunzător;
 Brațul mobil- paralel cu fața laterală a degetului respectiv.

Flexia – este mișcarea prin care degetele se apropie de palmă.

În interfalangienele proximale poate ajunge la 100 grade fiind mai amplă la degetele IV-V și mai redusă la degetele II și
III.
În interfalangienele distale, nu depășește 90 grade.

Extensia- este mișcarea inversă prin care degetele se îndepărtează de palmă. Este posibilă în interfalangienele proximale și
numai la anumite persone și în cele distale.
Amplitudinea progresează de la 0 la 20 grade.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

În articulațiile policelui sunt posibile mișcări ample, elementare, executate de întreaga rază
externă a mâinii, raza I numită de Destot “coloana policelui” în care include pe lângă falangele
policelui și metacarpianul I, trapezul, respectiv scafoidul, realizând următoarele articulații:
trapezoidometacarpiană, scafoidotrapeziană, interfalangiană a policelui metacarpofalangiană.
Coloana policelui permite executarea unor mișcări în plan frontal și sagital.

Mișcări în plan frontal și sagital- reprezentate de abducție și de adducție; axul trece prin baza
metacarpianului I
Poziția zero(0):

-degetele extinse;
-policele lângă index, practic situate în linie cu radiusul;
-mâna în supinație.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul-în dreptul axei biomecanice;
 Brațul fix- pe linia mediană a feței palmare a indexului, paralel cu metacarpianul II;
 Brațul mobil- pe linia mediană a feței palmare a policelui.
Abducția- este mișcarea de îndepărtare a policelui în planul palmei; progresează de la 0 la 80-90 grade;
Adducția – este mișcarea de revenire a policelui abdus la poziția inițială.

Mișcări în plan sagital și ax frontal- reprezentate de flexie și extensie

Poziția zero(0):
-mâna în poziție intermediară, de pronosupinație;
Degetele extinse.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR
Flexia- este mișcarea paralelă cu palma, în care policele traversează transversal palma, ajungând spre baza ultimelor
degete.
Extensia –este mișcarea paralelă cu fața dorsală a mâinii și constă în orientarea policelui posterior de index.

Poziția zero(0): idem flexie

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul-pe axul biomecanic;
 Brațul fix- pe linia mediană a feței dorsale a indexului;
 Brațul mobil- pe linia mediană feței dorsale a policelui.
Extensia progresează de la 0 la 25-30 grade.

Flexia are o amplitudine de 80-90 grade.

Extensia masoară 10 grade, când mișcarea este pasivă.
Policele realizează și o mișcare complexă numită opoziție.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIILOR PUMNULUI ȘI MÂINII.
TESTING ARTICULAR

Poziția zero(0): policele extins, situat lângă index;

Mișcarea se compune din abducție, rotație axială și flexie.

Policele execută tipul principal de prehensiune.
Fără police, capacitatea funcțională a mâinii scade la 40%: mâna nu mai poate executa decât mișcări de
împingere, susținere sau prehensiune între celelalte degete, precum și podul palmei.
Indexul este un deget de sesizare a formelor obiectelor, dar și unul dintre principalii stabilizatori ai prehensiunii.
Mediusul este degetul de forță, inelarul il secundează, în timp ce degetul mic conferă o deplină siguranță
prehensiunii.
Redoarea degetelor este un fenomen frecvent, invalidant și deformant.
Într-o redoare este dificil de stabilit intervenția componentelor articulare sau a celor axtraarticulare, probabil cele
mai responsabile.
 CURS XII
BIOMECANICA CENTURII PELVINE.
TESTAREA ARTICULAȚIEI COXO-FEMURALE

Articulația coxo-femurală este o enartroză cu trei grade de libertate. Pentru măsurarea amplitudinii articulare
în cele trei planuri, se aleg: poziția zero(0) sau poziții preferențiale.
Reamintim că goniometrul se plasează în planul mișcării.
Mișcări în plan sagital și ax frontal-reprezentate de flexie și extensie; axul mișcării trece prin vârful
trohanterului mare.

Aceste măsurători sunt însoțite, și eventual compensate, prin participarea coloanei lombare, care trebuie
menținută în lordoză fiziologică.
Flexia și extensia se măsoară cu genunchiul extins sau flectat. În caz de retractură a mușchilor ischiogambieri
sau a dreptului anterior, poziția în flexie sau extensie a genunchiului influențează rezultatele măsurătorilor.

Poziția zero(0): decubit dorsal lateral, cu partea de testat deasupra.

 BIOMECANICA CENTURII PELVINE.
TESTAREA ARTICULAȚIEI COXO-FEMURALE

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul-pe marele trohanter;
 Brațul mobil- pe linia mediană a feței laterale a coapsei (spre epicondilul femural lateral);
 Brațul fix- în prelungirea liniei medio-axilară a trunchiului.

Flexia –constă în apropierea feței anterioare a coapsei de bazin; când se execută cu genunchiul extins; amplitudinea este de 90
grade; cu genunchiul flectat măsoară 125-130; flexia pasivă are 145-150grade; flexia activă cu genunchiul extins este limitată
prin tensionarea mușchilor posteriori ai coapsei.

Extensia –constă în apropierea feței posterioare a coapsei de regiunea fesieră; când se execută cu genunchiul extins
amplitudinea este de 15-20 grade; cu genunchiul flectat măsoară 10grade; extensia pasivă are 30grade; hiperextensia este
posibilă numai prin flexia articulației opuse și accentuarea centurii lombare.
Mișcările de flexie-extensie nu sunt pure, doarece axul în care se execută nu este axul anatomic, nici cel biomecanic, ci
reprezintă axul central al cavității cotiloide. Astfel, flexia se însoțește de o mișcare de rotație internă, iar extensia de rotație
externă.
 BIOMECANICA CENTURII PELVINE.
TESTAREA ARTICULAȚIEI COXO-FEMURALE
Mișcări în plan frontal și ax sagital- reprezentate de abducție și adducție; axul trece prin centrul capului femural.
Pentru a putea fi corect măsurate, se va poziționa în primul rând bazinul: linia care unește cele două spine iliace
antero-superioare trebuie să fie perpendiculară pe linia mediană a feței anterioare a coapsei de testat și să se mențiă
astfel în timpul examinării.
Poziția zero(0): decubit dorsal cu membrele inferioare aliniate unul lângă celalalt.
Goniometrul se plasează astfel:
 Axul- în plica inghinală, la 1cm în afara arterei femurale, reperate prin palpare;
 Brațul fix- situate orizontal, paralel cu linia care unește spinele iliace antero-superioare;
 Brațul mobil- pe linia mediană a feței anterioare a coapsei.

Abducția –constă în depărtarea membrului inferior de linia mediană a corpului; când se execută cu coapsele
extinse măsoară 60 grade, iar cu coapsele flectate 70 grade.
Când se execută cu coapsa în flexie, abducția este limitată de ligamentul iliopretrohanterian.
Când se execută cu coapsa în extensie limitarea este produsă de ligamentul pubofemural.
 BIOMECANICA CENTURII PELVINE.
TESTAREA ARTICULAȚIEI COXO-FEMURALE

Amplitudinea abducției coapselor se mărește prin intervenția bazinului și coloanei lombare. Astfel,
în mișcarea de “sfoară laterală”, abducția reală a coapsei pe bazin nu depășește 70 grade de fiecare
parte, amplitudinea de 180 grade fiind obținută prin înclinarea anterioară a bazinului și accentuarea
lordozei lombare.

Adducția – constă în apropierea membrului inferior de linia mediană a corpului; este imposibilă
din poziția zero(0) anatomic. Pentru măsurare, membrul inferior contralateral se poziționează în
abducție maximă.
Bazinul trebuie fixat în timpul acestei mișcări
Amplitudinea maximă este de 30grade. Mișcarea de adducție este limitată de apropierea maximă a
coapselor, în zero anatomic; când coapsele se încrucișează, limitarea este produsă de ligamentele
iliopretrohanterian și al capului femural.
 BIOMECANICA CENTURII PELVINE.
TESTAREA ARTICULAȚIEI COXO-FEMURALE

Mișcări în plan transversal și ax vertical reprezentate de rotație internă-externă

Poziția zero(0): așezat sau decubit dorsal cu genunchii la marginea mesei de testat, deci flectați la 90 grade
sau decubit dorsal cu coapsa la verticală și genunchiul flectat, astfel încât gamba să realizeze cu coapsa un
unghi de 90 grade. Important este ca spina iliacă antero-superioară, linia mediană a rotulei și feței dorsale a
gleznei, precum și spațiul dintre degetele II și III să fie aliniate.

Goniometrul se plasează astfel:

 axul –pe vârful rotulei;
 Brațul fix –paralel cu linia ce unește vârful celor două rotule;
 Brațul mobil –pe linia mediană a feței anterioare a gambei, în direcția spațiului interdigital II.

Rotația internă (medială)- constă în deplasarea coapsei intern și a gambei extern; amplitudinea mișcării
active este de 45 grade și crește în mișcări pasive. Rotația internă este limitată de ligamentul ischio-femural.
 BIOMECANICA CENTURII PELVINE.
TESTAREA ARTICULAȚIEI COXO-FEMURALE

Rotația externă (laterală)- constă în deplasarea coapsei extern și a gambei intern; are o
amplitudine de 35 grade.

Mișcarea este limitată de fasciculul iliopretrohanterian al ligamentului iliofemoral, de

ligamentele rotund și pubofemoral.

Circumducția – este mișcarea sumativă complexă, prin care coapsa trece prin toate axele și
planurile mișcărilor descrise anterior. În timpul ei, capul femural se răsucește în cavitatea
acetabulară, epifiza distală a femurului descrie un cerc, iar diafiza un con.
 CURS XIII
BIOMECANICA ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI.
TESTING ARTICULAR

Articulația genunchiului este o trohleartroză cu un singur grad de libertate pentru:

Mișcări în plan sagital și ax frontal- reprezentate de flexie și extensie; axul trece prin condilii femurali.
Poziția zero(0): decubit lateral cu partea de testat deasupra.

Goniometrul se plasează astfel:

 Axul- în dreptul axului biomecanic al articulației, mai precis pe proiecția cutanată a axei mișcării, la 1,5 cm deasupra
interliniei articulației;
 Brațul mobil- pe linia mediană a feței laterale a gambei.

Flexia – este mișcarea prin care fața posterioară a gambei se apropie de fața posterioară a coapsei. Amplitudinea mișcării
active este de 120-140 grade, iar pasiv atinge 160 grade.
Extensia- este mișcarea prin care fața posterioară a gambei se îndepărtează de fața posterioară a coapsei, practic este
revenirea în poziția zero(0), cu gamba în prelungirea coapsei.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI.
TESTING ARTICULAR

Mișcarea de extensie este limitată de ligamentele Winslow și încrucișat anterior, iar secundar de ligamentul
încrucișat posterior, mușchii ischiogambieri și ligamentele colaterale.

Datorită inegalității condililor femurali și ligamentelor încrucișate, mișcările de flexie- extensie nu sunt pure.

Astfel, flexia peste 70 grade se asociază cu o rotație internă, prin care vârful piciorului este orientat medial,
amplitudinea ajungând până la 20 grade. În această mișcare, ligamentele încrucișate se întind, iar cele colaterale
se relaxează.

Extensia maximă se însoțește de o rotație externă, prin care vârful piciorului este orientat lateral. În această
mișcare, ligamentele încrucișate se relaxează, iar cele colaterale se întind.
Axul vertical al mișcărilor de rotație trece prin centrul eminenței intercondiliene tibiale.
 BIOMECANICA ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI.
TESTING ARTICULAR

În articulația genunchiului se poate constata prezența unor mișcări patologice:

■ “ din sertar”- se depistează cu genunchiul în semiflexie; reprezintă alunecări antero-

posterioare ale tibiei față de condilii femurali și sunt consecința laxității ligamentelor
încrucișate; există un sertar anterior și altul posterior;

■ “de lateralitate”- se depistează cu genunchiul în extensie completă, și evidențiază

laxitatea ligamentelor colaterale.
 CURS XIV
BIOMECANICA ARTICULAȚIEI GLEZNEI.
TESTING ARTICULAR

Articulația gleznei (talocrurală) este o trohleartroza cu un singur grad de libertate.

Mișcări în plan sagital și ax frontal- reprezentate de flexie și extensie; axul trece aproximativ prin vârful celor două
maleole.

Mișcările își au sediul în articulația talocrurală și parțial, între tarsul anterior și cel posterior
Când există retracție a tricepsului sural se limitează flexia și măsurarea se va face cu genunchiul flectat și apoi extins,
pentru a apreia care parte din mușchii gemeni este afectată, mușchii relaxându-se când genunchiul este flectat.

Poziția zero(0): oricare, cu respectarea unui unghi de 90 grade, între gambă și picior.

Goniometrul- se plasează astfel:

 Axul – sub vârful maleolei externe
 Brațul fix- pe linia mediană a feței laterale a gambei
 Brațul mobil- paralel cu metatarsianul
 BIOMECANICA ARTICULAȚIEI GLEZNEI.
TESTING ARTICULAR

Flexia (flexia dorsală, dorsiflexia) constă din apropierea feței dorsale a piciorului de fața anterioară a gambei;
amplitudinea este de 20-25 grade și poate crește prin flexia genunchiului care relaxează tricepsul sural
Extensia (flexia plantară) constă în mișcarea inversă prin care fața dorsală a piciorului se îndepărtează de gambă;
are o amplitudine de 45-50 grade.

Un rol important în mișcările de flexie extensie il au și articulațiile tibio-fibulară distală și proximală.

Articulațiile piciorului sunt în general artrodii, de aceea mișcările lor sunt foarte reduse.
Aceste mișcări sunt reprezentate de inversie și eversie care rezultă din însumarea unor mișcări elementare realizate
în plan frontal, sagital și în axul longitudinal al piciorului.

Mișcările în plan frontal și ax sagital sunt reprezentate de abducție (constă în orientarea laterală a vârfului
piciorului) și adducție (mișcare inversă, de orientare medială a vârfului piciorului, aceste mișcări au amplitudine de
35-40 grade).
 BIOMECANICA ARTICULAȚIEI GLEZNEI.
TESTING ARTICULAR

Mișcări în plan sagital și ax frontal reprezentate de flexie și extensie

Flexia extensia calcaneului și astragalului sunt de mica amplitudine și se adaugă mișcărilor

similar executate din gleznă.

Mișcări în axul longitudinal al piciorului sunt reprezentate de supinație (constă în

desprinderea de pe sol a marginii mediale a piciorului încât plantele “privesc” intern) și
pronația (mișcare inversă prin care marginea laterală a piciorului se desprinde de pe sol
încât plantele “privesc” extern. Aceste mișcări măsoară 25-30 grade).
 BIOMECANICA ARTICULAȚIEI GLEZNEI.
TESTING ARTICULAR

Inversia se compune din: adducție, supinație și ușoară extensie.

Eversia se compune din abducție, pronație și ușoară flexie .

Mișcările elementare și complexe ale piciorului sunt greu de exprimat cifric; se apreciază
mai ales prin palpare.