Literatură pentru copii

Povestea lui Harap-Alb,

de Ion Creangă

Angheluș Maria-Camelia
Anul I, Conversie PIPP
 Definiție:

Genul epic este reprezentat prin exprimarea în mod indirect a autorului prin
intermediul personajelor, care sunt antrenate în derularea unor evenimiente
într-un anumit spațiu și timp.

Genul epic Trăsături:

• narațiunea realizându-se la persoana a III-a;

• când narațiunea se face la persoana I, se constată că naratorul este subiectiv,
implicat, fiind chiar personaj sau martor;
• modul de expunere specific este narațiunea;
• personajele sunt clasificate după locul ocupat în text sau criteriul moral;
• derularea evenimentelor poate fi realizată pe momentele subiectuluit clasificate
după diferite criterii;
• prezența în text a unor cuvinte sau structuri care fac trimitere la spațiul și timpul
în care se desfășoară acțiunea.
 Basmul Elemente specifice:

basm (slava veche)

= Personaje
imaginare Întâmplări
născocire, scorneală (regi, zâne)
fantastice

Basmul este o narațiune amplă a unor

evenimente marcate de supranatural, în care
Forța binelui
personajele poartă valorile simbolice ale Spațiu și timp
triumfă asupra
nedefinit
binelui și răului în diferitele lor ipostaze. răului
 Basmul cult Trăsături personaj
personaj lipsit
lipsit de
de forțe
forțe
diminuarea aurei eroice a
supranaturale,
supranaturale, conturat
conturat
protagonistului
specifice: obiectiv
obiectiv cu
cu calități
calități șiși defecte
defecte
Basmul cult este o creație amplă a
genului epic, cu o narațiune
liniară, personaje purtătoare de
dramatizarea
dramatizarea narațiunii
narațiunii prin
prin
prezența
prezența unor
unor fragmente
fragmente de
de
valori simbolice, acțiuni care dialog
dialog excesiv
excesiv (dialogul
(dialogul comentariul
comentariul moralist
moralist
proză
proză rimată
rimată șiși ritmată
ritmată
preia
preia funcțiile
funcțiile narațiunii)
narațiunii)
implică fabulosul și supusă unor
acțiuni convenționale, care prezintă
drumul inițiatic al eroului.
deformarea
deformarea grotescă
grotescă aa unor
unor absența
absența personajelor
personajelor
personaje
personaje terifiante
terifiante
 ??
? ??
? ??
  Tema basmului – lupta dintre bine și rău – reprezintă un pretext pentru ilustrarea maturizării personajului
Harap-Alb prin asumarea unor experiențe exemplare.

Tema și  Motivele narative: superioritatea mezinului, împăratul fără urmași, călătoria, pedeapsa, căsătoria etc.

elementele  Originalitatea: îmbinarea secvențelor epice cu cele dialogate. Caricaturizarea gesturilor, abundența

specifice detaliilor, plăcerea vorbirii ascund epopeea poporului român (Garabet Ibrăileanu).

basmului  Oralitatea este o notă inconfundabilă a creației lui Creangă realizată prin: dialog, interjecții („și odată mi
ți-o înșfăcă ei, unul de o mână și altul de cealaltă, și hai-hai… hai-hai, iar în zorii de ziuă ajung la palat”) ,
autoadresare („ce-mi pasă mie?”), diminutive cu valoare de augmentative (Gerilă are buzișoare, pentru
Setilă râul de vin este băuturică), cuvinte populare, expresii și ziceri tipice („la Sfântul Așteaptă, rău cu
rău, dar e mai rău făr′ de rău”), dativ etic („mi ți-o înșfăcă”), etc.

 Umorul este conferit de plăcerea de a povesti a autorului, de înțelegerea față de cele lumești, de înclinația de a face haz de necaz, de exprimarea
mucalită, de caracterizări pitorești, autopersiflare.
 Construirea subiectului pe principiul cifrei trei: aparițiile Spânului, încercările la care îl supune aceste pe Harap-Alb, probele la care este supus
eroul de împăratul Roș , probele la care îl supune fata însăși.
 Funcțiile basmului universal
V. I. Propp în Morfologia basmului

absența (plecarea temporară a mezinului de acasă);

interdicția (sfatul împăratului către fiu de a evita Spânul și pe Omul Roș);

încălcarea interdicției (mezinul nesocotește porunca părintelui);

iscodirea (Spânul vrea să afle planurile flăcăului);

vicleșugul (Spânul se substituie fiului de Împărat);

prima funcție a donatorului (tânărul este pus la încercare prin proba podului pentru a i se verifica maturitatea și curajul);

recunoașterea (eroul este recunoscut).

 Subiectul

Basmul începe cu o stare de echilibru (Craiul trăia liniștit la

curtea sa împreună cu cei trei fii); tulburarea echilibrului
(Împăratul Verde cere ca unul dintre nepoți să-I urmeze la tron);
desfășurarea acțiunii de recuperare a echilibrului (Fiul cel mic
al Craiului primește o lecție de viață, trecând prin mai multe
probe); restabilirea echilibrului și răsplătirea eroului (Harap-
Alb devine împărat și se însoară cu fata Împăratului Roș).
Acțiunea se desfășoară linear, succesiunea secvențelor narative
este redată cronologic, prin înlănțuire.

Formula inițială are rolul de a introduce cititorul în universul

funcțional.

Formula finală îl readuce în lumea reală printr-o apreciere

ironică: „Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă;
cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani
bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”.

Formula finală îl readuce în lumea reală printr-o apreciere ironică:

„Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine
are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”.
 Harap-Alb
Harap-Alb nu este un personaj fantastic, ci întruchipare a omului de soi (George Călinescu). Eroul este rotund,
evoluează, se maturizează, devine apt pentru condiția de împărat și soț. El primește o lecție de viață, celelalte
personaje fiindu-i dascăli. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfânta Duminică: „când vei ajunge și tu odată
mare și tare îi căuta să judeci lucrurile de-a-fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum ce e
necazul”.

La începutul basmului statutul eroului este de neinițiat, el trăiește într-un univers al inocenței. Inocența și naivitatea
sunt trăsăturile ale tânărului neexperimentat. Va trebui ca el să treacă prin multitudinea de probe pentru a-și
descoperi calitățile umane deosebite. Lipsa de maturitate inițială este subliniată prin caracterizarea directă a
naratorului.

Numele său este oximoron. Combinația contrariilor alb-negru sugerează ideea de rob, dar și pe cea de stăpân. Numele
format din două nonculori trimite, de asemenea, la ideea alternanței dintre rău și bine, dintre întuneric și lumină,
dintre defecte și calități.

Drumul lui Harap-Alb este o călătorie spre sine, pe parcursul căreia își descoperă atribute precum: bunătatea
(protejează furnicile și albinele), curajul și destoinicia (proba sălăților și a cerbului), onestitatea (își respectă
jurământul făcut Spânului), sociabilitatea (se împrietenește ușor cu Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-
Lungilă).

Pentru a se putea dezlega de jurământ, trebuie să moară (moartea are deci valoare inițiatică): Spânul îi taie capul
pentru divulgarea secretului. Înviat de către fată cu ajutorul obiectelor magice, eroul capătă paloșul, se însoară și
accede la tron.
 SPÂNUL
•simbol al răului, viclean, arogant, dictatorial

•Spânul are un rol determinant în inițierea celui ce va evalua

de la statutul de mezin la cel de crai.

•Spânul nu este nici el o ființă cu puteri surpanaturale (zmeu

sau balaur). El este exponent al oamenilor însemnați, lipsit de
atribute ale masculinității.

•Încă de la început cei doi sunt configurați pe baza unor serii

de opoziții pe schema bine-rău: naiv-viclean, om bun-om rău, fiu
de crai-om comun.

• La curtea împăratului Verde cele două personaje fac schimb de

roluri: Spânul se dovedește a fi nepot infatuat, malițios, iar Harap-
Alb slugă obedientă. Conștient că fiul craiului îi poate amenința
poziția, Spânul se hotărăște să îl pierdă. Cele trei probe la care îl
supune pe tânăr nu au finalitatea scontată de uneltitor, ci pun în
evidență calitățile sale deosebite, specifice mai degrabă unui crai
decât unei slugi.
 Personaje secundare
Ceilalți pedagogi care marchează destinul protagonistului sunt craiul (de la care învață importanța corectitudinii și a onoarei), Sfânta
Duminică (îi îndreaptă pașii spre descoperirea propriilor valori), calul (supraveghează evoluția stăpânului, intervenind numai când este
necesar).
Original construite sunt personajele homerice: Ochilă, Setilă, Gerilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Autorul le-a ales poreclele
astfel încât să definească trăsăturile lor dominante. Descrierea acestor monștri este de o savoare inegalabilă: „vestitul Ochilă, frate cu
Orbilă, văr primar cu Chiorâlă, nepot de soră cu Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-l-cați,
megieș cu Căutați și de urmă nu-i mai dați (…)”.
 !
Să reținem
IMAGINEA REMANENTĂ sau CHEIA TEXTULUI:

călătoria inițiatică de la naivitate către maturitate,

trecând prin lupta dintre bine și rău,

capacitatea de a alege binele.

 .
Concluzii Pompliliu Constantinescu:
„Opera lui Ion Creangă, pornind din folclor și din anumite realități sociale și psihologice,
depășește folclorul ca și mentalitatea arhaică a cronicarilor, realzând o structură; ea
inaugurează o categorie de sensibilitate, țâșnind din subconștient, ca dintr-un fel de stil
latent al spiritualității române”

Garabet Ibrăileanu:
„Creangă este un reprezentant al sufletului românesc între popoare”

Nicolae Manolescu:
„această capacitate extraordinară de a-și lua în serios eroii, de a le retrăi aventurile, de a
pune cu voluptate în fiecare propriile lui aspirații nerostite, slăbiciuni, vicii, tulburări și
uimiri, adică de a crea viața”