FRACTURILE

NOŢIUNI GENERALE DESPRE

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN
CAZ DE FRACTURI
 CLASIFICARE
 Principala clasificare a fracturilor este în funcţie de aspectul pielii:
 • dacă pielea este intactă, sunt denumite fracturi închise;
 • când pielea este secţionată (într-unul sau mai multe puncte)de fragmente
osoase iar pericolul de infecţie este mare în acest caz, se vorbeşte de fracturi
deschise.
Un tip special de fractură este cea în
lemn verde, specifică copiilor.
La copii oasele fiind mult mai elastice,
chiar la forţe mari (loviri importante ,
căderi de la înălţime de câţiva metri)
osul nu se rupe ci apare o fisură de-a
lungul lui.
O altă împărţire a fracturilor este în
fractură simplă (când osul rupându-se
într-un singur loc rezultă doar două
segmente) şi fractură cominutivă (când
prin ruperea lui există trei sau mai
multe segmente).
 CUM RECUNOAŞTEM?

 Semne care vă pot conduce la ideea ca aţi suferit o fractură:

• când un os se rupe se aude un zgomot specific asemănător cu un trosnet;
• membrul respectiv se scurtează;
• la locul fracturii pot exista mici fragmente ce se mişcă independent
şi pe care le putem simţi la palpare;
• există un spasm muscular în jurul fracturii (muşchii se contractează
pentru a compensa efectul produs de fractură);
• durere puternică, accentuată de mişcare;
• nu mai putem controla anumite mişcări care implica segmentul
afectat;
• pielea se tumefiază şi se umflă progresiv la scurt timp după
producerea accidentului;
• pielea este perforată şi se văd fragmente de os (evident, doar
în cazul fracturilor deschise).
 CE FACEM ÎN CAZ DE FRACTURĂ?

 Chemăm repede ajutoare, de cele mai multe ori. Apoi... 112.

 Dacă nu avem niciunul la dispoziţie dar avem ceva noţiuni de bază, putem
încerca câţiva paşi până la sosirea unui ajutor.
• identificarea şi oprirea hemoragiei dacă există;
• imobilizarea provizorie a fracturilor: pentru a opri deplasarea
fragmentelor osoase şi apariţia unor leziuni.

 În lipsa atelelor standard se pot improviza din scânduri, crengi,

coajă de copac, coperte de carte, suluri de ziare, pături făcute sul sau alte
suprafeţe dure, care vor fi în prealabil înfăşate în bandaje de tifon pentru a
preveni lezarea părţilor moi.
 Pentru imobilizarea membrului superior se pot folosi baticuri sau eşarfe.
 Pentru membrul inferior se poate folosi membrul opus ca şi atelă iar pentru
membrul superior se poate folosi trunchiul ca şi atelă
 REŢINEM!
 Extremităţile membrelor se vor lăsa neacoperite pentru a se
putea observa din timp modificările (paloare, învineţire) care
ar putea semnala o imobilizare incorectă care poate împiedica
circulaţia.

 Entorsele, luxaţiile şi fracturile sunt afecţiuni ale aparatului

locomotor care apar în urma unor traumatisme.
 Acestea sunt întâlnite mai ales la cei care practică sporturi, dar
apar frecvent şi în activităţile de productie .