Corpul uman este alcatuit din peste 200 de oase ,care formeaza scheletul si

care sunt grupate in 3 mari tipuri:lungi,scurte si late.Oasele contin o cantitate

mare de saruri minerale,compozitia lor fiind controlata de sistemul neuroendocrin. Entorsele,luxatiile si fracturile sunt afectiuni ale aparatului
locomotor care apar in urma unor traumatisme,mai frecvente in sezonul rece.

Entorse

Sub denumirea de entorsa, se intelege ansamblul unor leziuni produse intr-o articulatie ca
urmare a unei miscari fortate, cel mai des prin miscarea fortata de torsiune.
Leziunile provocate prin miscarea excesiva si anormala care a prins pe accidentat in
dezechilibru muscular, pot fi leziuni foarte usoare, in care bolnavul isi reia imediat activitatea,
dar si leziuni foarte grave care compromit soliditatea articulatiei si impun interventia
medicului.
Entorsa provoaca deranjamente ligamentare care merg de la alungire pana la dilacelare si
rupere. Entorsa se intalneste mai frecvent la adulti si tineri si afecteaza mai des articulatiile
membrului inferior: tibiotarsiana si genunchi si mai putin frecvent umarul, cotul, pumnul, etc.
Semnele entorsei sunt usor de retinut, ele fiind caracteristice. Dupa o faza imediata de
durere vie, care se calmeaza in repaus, la cteva ore, durerea se accentueaza si se asociaza si
cu impotenta functionala. Durerea este in punct fix pe proemionentele osoase din vecinatatea
articulatiei. In entorsa genunchiului se adauga si tumefierea articulatiei provocata de lichidul
care se aduna in articulatii.
Primul ajutor consta in imobilizarea membrului in repaus, aplicarea unor comprese reci sau
pansament umed compresiv pe articulatia bolnava si recomandarea ca pacientul sa se prezinte
la medic care va indica conduita de urmat.

Luxatii

De cele mai multe ori, traumatica, luxatia consta din dislocarea persistenta a suprafetelor
ce formeaza o articulatie, insotita de ruptura capsulei si uneori a ligamentelor articulare.
Deformarea spatiului articular printr-o deplasare partiala a suprafetelor articulare, cu
pastrarea usor modificata a suprafetelor articulare, constituie ceea ce numim o subluxatie.
Luxatiile articulare se produc mai frecvent la articulatiile membrelor si mai ales la acelea
care sunt putin acoperite de tesut de protectie, si in acelasi timp au miscari mai limitate.
Daca luxatia este insotita de o plaga a tesutului de invelis, creind o comunicare intre cavitatea
articulara si exterior, avem de-a face cu o luxatie deschisa.
Luxatia poate fi insotita uneori de fractura unui os care participa la formarea articulatiei
precum si de leziuni tendinoase, vasculare sau nervoase.
Luxatia traumatica se caracterizeaza in general prin urmatoarele semne: durerile sunt
iradiate si scad ca intensitate in repaus si se accentueaza la cea mai mica miscare; atitudinea
vicioasa particulara a segmentului de membru afectat, datorita dislocarii capetelor osoase.
Primul ajutor consta in imobilizarea articulatiei in pozitia in care a fost gasita, fara a
incerca reducerea luxatiilor, incercare care poate provoca fracturi sau agravari ale luxatiei.
Pacientul este trimis urgent la spital pentru efectuarea reducerii luxatiei.

Fractura

Ruptura a unui os sau a unui cartilagiu tare. Se face deosebire intre fracturile deschise, in
care fragmentele osoase au trecut prin piele si in care focarul fracturii este in aer liber (de
unde si riscul de infectie) si fracturile inchise, in care focarul fracturii nu comunica cu
exteriorul. fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune preexistenta, fie
ca
aceasta
este
de
origine
infectioasa,
fie
tumorala.
simptome si semne - Pe plan clinic, o fractura se traduce printr-o durere acuta, o
imposibilitate de a realiza unele gesturi, un hematom, uneori o deformare. Fragmentele osoase
pot sa se departeze unele de altele (fractura cu deplasare), pot sa se incalece sau sa se
prinda unele de altele. In plus, la copil exista doua tipuri de fracturi specifice: fractura in
lemn verde (osul nu este rupt pe toata circumferinta lui) si fractura in turtita de unt (tasare
localizata
a
osului).
Tratament - Primul scop al tratamentului este acela de a pune osul intr-o pozitie buna printr-o
manevra numita reducere, manuala sau chirurgicala. Este vorba de reasezarea extremitatilor
osoase in contact unele cu altele, intr-o aliniere perfecta, cu scopul ca fractura sa se
consolideze intr-o pozitie buna, restituind osului forma sa initiala. Dupa reducere, controlata
radiologic, osul este imobilizat: aceasta contentie poate fi ortopedica, prin gips sau tractiune,
sau chirurgicala, cu ajutorul unui material extern (fixator extern) sau intern (surub, placa cu
suruburi, cui, serclaj metalic). Dupa trecerea perioadei normale de consolidare, se evalueaza
soliditatea osului fracturat dupa aspectul radiologic. Cu exceptia copilului, la care este de cele
mai multe ori inutila, atunci incepe reeducarea: reluarea miscarilor, refacerea musculaturii,
ajutarea pentru reluarea sprijinului complet.