Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Garboan Rebeca-Lorena
Gavrilut-Bura Ioana
Cerinţele estetice în continuă creștere, în special cele legate culoarea dinţilor, au
determinat în ultimii ani o creștere exponenţială a cererii de albire dentară. Pentru
foarte multe persoane, modificările cromatice dentare, chiar și cele localizate la un
singur dinte au exercitat influenţe negative asupra calităţii vieţii
Albirea dentară a fost practicată de medicii dentiști încă din 1848
Cu trecerea timpului albirea dentară a devenit din ce în ce mai frecvent utilizată,
Introducere medicii folosind o gamă variată de soluţii pentru dinţii devitali, unele foarte agresive:
cianuri,acid oxalic, clorură de aluminiu, acid sulfuros, hipofosfat de sodiu, pyrozone,
perhidrol, peroxid de sodiu, etc
Și dinţii vitali au fost albiţi încă din 1868 folosindu-se acid oxalic, pyrozone și mai
târziu peroxid de hidrogen (perhidrol) iar în 1911 Fisher a stability ca metodă
acceptabilă în clinică utilizarea adiţională a căldurii (un instrument încălzit sau lumina
caldă) pentru potenţarea efectului soluţiei concentrate de perhidrol
Peroxidul de hidrogen este utilizat în albirile dentare în concentraţii de 5%-
35% . În concentraţii mari este caustic, arde ţesuturile cu care vine în contact.
Întrucât cel utilizat în clinică este relative instabil, se utilizează numai
preparatele proaspete iar produsul trebuie depozitat în condiţii de întuneric și
temperaturi scăzute. Peroxidul de hidrogen, în concentraţie între 3% și 40% ,
eliberează radicali liberi, reacţia fiind catalizată de căldură, hidroxid de sodiu
sau lumină. Mecanismul prin care peroxidul de hydrogen acţionează ca agent de
albire nu este complet elucidat, însă se presupune că radicalii liberi difuzează
prin smalţ și dentină, întrerup dublele legături de carbon din moleculele
pigmentate modificând configuraţia și dimensiunea acestora. Consecinţa o