BLOCAJELE

PROCESULUI
CREATOR
 Ca orice aptitudine, potenţialul creativ al individului trebuie stimulat pentru a obţine
performanţe într-un anumit domeniu. Pe lângă factorii care impulsionează şi stimulează
potenţialul creator, asupra individului se pot exercita o serie de alţi factori care stopează,
stânjenesc activitatea creatoare. Printre tipurile de blocaje creative determinate de aceşti
factori frenatori se numără:
a) Blocaje sociale:
- conformismul: reprezentat prin dorinţa ca toţi oamenii să se poarte şi să gândească în mod
obişnuit. Cei cu idei neobişnuite sunt priviţi cu suspiciune sau dezaprobare, ceea ce
constituie o descurajare a gândirii inovatoare;
-neîncrederea în fantezie şi preţuirea exagerată a raţionamentelor strict logice şi a judecăţii
critice.
b) Blocaje metodologice:
- rigiditatea algoritmilor anteriori, constând în rezistenţa la schimbare. De obicei, pentru
rezolvarea unei probleme se aplică un anumit algoritm şi, cu toate că nu o soluţionează, se
insistă totuşi asupra aplicării lui, în loc să se caute altceva;
- critica prematură ce intervine în diferite situaţii pentru a căror soluţionare apar o serie de
idei ce se recomandă a fi notate pe măsură ce apar. Dacă se începe analizarea fiecăreia
dintre ele, în special a primelor, se poate realiza un blocaj în apariţia altora, datorită
faptului că acestea pot să nu constituie soluţia, iar intervenţia criticii premature poate
schimba radical punctul de vedere asupra aspectului vizat.
c) Blocaje de natură afectiv-motivaţională: printre acestea se numără teama de a nu greşi
teama de eşec sau acceptarea prea grăbită a primei idei, deoarece rareori soluţia apare chiar
de la început, descurajarea rapidă datorată timpului îndelungat pe care îl necesită
soluţionarea problemei şi efortului de lungă durată.
 
O altă taxonomie subliniază:
1. Blocaje culturale
– conformismul, cei care se comportă diferit sunt sancţionaţi de ceilalţi, priviţi cu suspiciune şi, în consecinţă,
persoanele creative sunt descurajate; atitudinile pe care le putem include aici sunt: dorinţa de a se conforma
modelelor sociale, de apartenenţă, conformism la ideile vechi, slabă capacitate de a transforma sau modela ideile,
încredere exagerată în statistici şi experienţa trecută, sentimentul că îndoiala este un inconvenient social;
– neîncrederea în imaginaţie, în fantezie, prin acordarea unei atenţii exagerate raţionamentelor, unde putem
include: primordialitatea factorilor practici în luarea deciziilor, slaba capacitate de a modifica ideile, încredere
exagerată în raţiune.
Toţi aceşti factori influenţează negativ procesul de creaţie şi vin în contradicţie cu cei care stimulează şi
dezvoltă creativitatea. Este indicat ca, pentru obţinerea unor performanţe creative deosebite să se creeze un mediu
ferit de factori de blocaj creativ şi cu mijloace diverse care să incite la căutări şi inovare.
2. Blocaje emoţionale, printre care
amintim:
– teama de a nu greşi;
– teama de a fi minoritar;
– graba de a accepta prima idee;
– descurajarea rapidă;
– tendinţa exagerată de a-i întrece
pe alţii;
– capacitatea redusă de a se
destinde, de a lăsa incubaţia să
lucreze;
3. Blocaje metodologice sunt cele ce reflectă
procedeele de gândire:
– rigiditatea algoritmilor folosiţi anterior sau
insistenţa în aplicarea aceloraşi algoritmi pe care
i-am mai folosit în situaţii în care nu sunt
potriviţi;
– fixitatea funcţională este folosirea obiectelor
potrivit funcţiei lor obişnuite, fără a încerca să le
utilizăm şi în alt mod;
– critica prematură, evidenţiată de Al. Osborn,
este frânarea sugestiilor ce pot apărea pentru
rezolvarea diferitelor probleme;
4. Blocaje perceptive:
– incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;
– incapacitatea de a face distincţia dintre cauză şi efect;
– dificultăţi în definirea problemei;
– dificultăţi în defalcarea problemei în elementele sale componente, care ar putea fi abordate
mai uşor;
– dificultatea de a distinge între fapte şi problemă;
– discordanţă între proiectul realizat şi cel personal.
5. Blocaje legate de relaţia individ-grup:
– lipsa de comunicare care poate avea formele: comunicare imposibilă din cauza discordanţei
limbajului, vocabularului; comunicare incompletă; comunicare deformată, denaturată
voluntar;
– marginalizarea individului creativ, întrucât comportamentul său nu respectă normele sociale;
– lipsa de autenticitate datorită presiunilor exercitate de constrângerile sociale sau culturale;
– izolarea, fie datorită respingerii de către ceilalţi, fie din iniţiativă personală determinată de
teama de a nu greşi;
– dependenţa încurajată de grup, obţinută prin intermediul recompenselor şi pedepselor, a
informaţiilor, a căilor financiare.
Rezumat
Principalele categorii de factori stimulatori pentru creativitate, între care se stabilesc relaţii de interdependenţă,
dominare sau compensare, sunt: psihologici, biologici, sociali.
Factorii psihologici includ factori intelectuali (gândirea divergentă, gândirea convergentă, aprehensiunea sau stilul
perceptiv), factori nonintelectuali (motivaţia, temperamentul, caracterul, afectivitatea, rezonanţa intimă) şi aptitudinile
speciale.
Factorii biologici se referă la ereditate, vârstă, sex şi sănătatea mental ă.
În ultima categorie, cea a factorilor sociali, sunt incluse atât condiţiile socio-economice şi culturale, cât şi cele educative,
asigurate de familie şi şcoală.
Blocajele creativităţii, identificate în literatura de specialitate, sunt: cele culturale, emoţionale, metodologice,
perceptive şi cele legate de relaţia individ-mediu.
Concepte cheie
– gândirea divergentă este o dimensiune din categoria operaţiilor şi este
descrisă ca fiind o gândire de tip multidirecţionat, care include aptitudinile:
fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitatea, redefinirea;
– fluiditatea reprezintă volumul şi rapiditatea debitului asociativ sau num ărul
de răspunsuri obţinut;
– flexibilitatea este aptitudinea de restructurare a demersurilor gândirii în
raport de noile cerinţe sau de varietate a r ăspunsurilor formulate,
presupunând apelul la centrări şi decentrări succesive;
– originalitatea este abilitatea unui subiect de a da răspunsuri neobişnuite,
neuzuale, cu o frecvenţă statistică redusă. Dar originalitatea nu este dat ă doar
de raritatea răspunsurilor, ci şi de relevanţa sau de coresponden ţa cu cerin ţele
realităţii, după cum arăta F. Baron.
– elaborarea este acţiunea propriu-zisă de producere a unor solu ţii inedite;
– sensibilitatea faţă de probleme este abilitatea de identificare a problemelor;
– redefinirea este capacitatea de folosi obiectele în modalităţi neuzuale;
– gândirea convergentă reprezintă principalul mijloc de asimilare a informaţiilor, esenţial pentru asigurarea
unui nivel corespunzător mecanismului creativ;
– aprehensiunea sau stilul perceptiv este o dimensiune stilistică a intelectului care reflectă modalitatea de
reacţie a proceselor cognitive la problemele ce urmeaz ă a fi rezolvate.