Sofocle

(n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.)

 VIAȚA ȘI OPERA LUI SOFOCLE
 Sofocle a fost un poet și dramaturg grec care a trăit între anii cca. 496 – 406
î.Hr.;
 S-a născut într-o familie înstărită, într-o localitate din apropierea Atenei,
numită Colonos;
 A avut parte de o educație aleasă, multilaterală (muzică, literatură,
gimnastică, filozofie), care îi va dezvolta atât dragostea față de poporul
grec, cât și calități organizatorice, diplomația.
 Acesta a fost ales în funcții publice de mare responsabilitate precum: șef al
visteriei, comandant militar, magistrat din Consiliul de conducere.
 Împreună cu Eschil și Euripide, a pus bazele tragediei clasice grecești.
 În operele de început, Sofocle este influențat de Eschil, dar își consolidează treptat
un stil propriu, diferit, devenind creator al unui alt gen literar numit dramă;
 Drama se caracterizează prin personaje individualizate și un dinamism al acțiunii
care se desfășoară în virtutea voinței puternice a protagoniștilor.
 În tragediile lui Sofocle totul se concentrează în jurul eroului principal şi, cu toate
acestea, personajele secundare sunt nuanţate, chiar dacă se întâmplă ca o singură
trăsătură sau o singură atitudine să le definească;
 Tragedia creşte din influenţa personajelor, zeii părând absenţi;
 Eroii lui Sofocle au o nobleţe ideală, autorul zugrăvind oamenii „aşa cum ar fi
trebuit să fie”;
 Viziunea despre lume a marelui dramaturg antic se remarcă prin ,,tendința de
echilibrare a noului cu vechiul: preamărind forța omului liber, el respingea, în
același timp, nesocotirea legilor divine, adică a normelor de viață religioasă
tradițională”. Confruntarea dintre om și destin este frecvent întâlnită în operele
autorului.
 Inovațiile în domeniul teatrului aduse de Sofocle
• A introdus al treilea actor și decorurile pictate pe scenă;
• Renunță la tetralogia legată care presupunea piese cu o acțiune extrem de simplă, legate între
ele printr-o unică idee religioasă;
• În cadrul trilogiei, fiecare piesă are o temă proprie, în timp ce la Eschil subiectul se desfășura
de-a lungul întregii trilogii;
• Sofocle complică acțiunea, iar în prim-planul pieselor sale se află omul cu voință puternică și
nobilă;
• Sofocle alege acele episoade care presupun nu o intervenție a zeilor, ci o înfăptuire
omenească;
• Dezvoltă dialogul prin procedeul așa numitei discuții dramatice cu interlocutorii umani sau
divini;
• Sofocle poate fi considerat întemeietorul artei de a conduce o acţiune dramatică până la
deznodământ, de a spori interesul de la o scenă la alta, de a creşte continuu tensiunea
dramatică.
 Idei filosofice

 Teatrul lui Sofocle are finalitate pedagogică, exprimată prin răsturnările de situație
și suferințele eroilor din care rezultă necesitatea unei pedepse în sensul de
îndreptare sau purificare;
 Se evidențiază valoarea înțelepciunii naturale și a echilibrului ca resort interior al
oricărei acțiuni juste;
 Se regăsesc multe valori și concepte filosofico-religioase în opera lui Sofocle, cum
ar fi: fragilitatea ființei umane și a valorilor sale trecătoare, respectul pentru familie
și patrie, un oarecare pesimism vital prin care moartea este văzută ca o posibilă
eliberare, credința fermă în nemurirea sufletului și într-un Destin mai înalt al
omului.
 În raport cu viața cetății, în măsura în care omul își îndeplinește conștient și corect
îndatoririle de cetățean, el respectă Legile Naturii și își cucerește propria nemurire.
 Operele lui Sofocle

• Tragediile lui Sofocle sunt considerate capodopere ale geniului. Până la noi au
ajuns integral tragediile: Oedip, Antigona, Electra, Aiax, Filotet, Trahinienele
și Oedip la Colona;
• Există mărturii antice care vorbesc de un număr considerabil de drame care
aparțineau lui Sofocle și anume peste 120 de piese.
• Dintre acestea face parte ,,Antigona’’ - modelul perfect de tragedie, cum o
numea Hegel-ilustrează încă o dată concepţia lui Sofocle asupra tragediei: ca
edificiu dramatic clădit în jurul unui protagonist care domină acţiunea şi restul
personajelor prin grandoarea pasiunii sale. 
 Din cugetarile lui Sofocle
• Faptele vin de la sine cu toata tăcerea de care sunt
acoperite.
• Faptele își găsesc cuvintele.”
• Nu este nici lipsit de înţelepciune, nici mărginit, acela
care se ridică după ce a căzut în greşeală, în loc să
stăruie în ea.
• Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca
omul.
• În lume sunt multa minuni mari, dar nu mai mari ca
omul.
• Cea dintâi condiție a fericirii este înțelepciunea.
• Înţelepciunea este partea supremă a fericirii.
• Un sentiment frumos este acela care întotdeauna dă
naştere altui sentiment frumos.
• E mai bine sa eșuezi în condiții onorabile decât să
reusești prin frauda.
• Norocul nu-i ajută pe cei lipsiţi de curaj.
• Eu m-am născut ca să iubesc.
• Durerea învață mințile neclintite să șovăiască.
• Timpul în cursa lui imensă descoperă tot ceea
ce era ascuns şi acoperă tot ceea ce era
descoperit.
• Dintr-o luptă mică nu rezultă o glorie mare.
• Butoaiele goale fac gălăgie multă.
• La ce serveşte reputaţia, la ce serveşte un
renume glorios atunci când faptele o dezmint?
• Cele mai mari dureri sunt cele pe care ni le
cauzam chiar noi.