Atestarea nr I

1. Selectați citatele care explică noțiunile de haos și cosmos în conceptul elin. - 2 p.

Haosul şi cosmosul are mai multe sensuri:

1. la nivel astral, galactic, propriu mitologiei eline, cu o corespondenţă de cunoaşterea şi ignoranţa ;

2. din perspective (.....) ale creaţiei – văzute ca rezultate culturale: creaţia primului om Adam de
către Dumnezeu şi creaţia gigantului Golem, un titan în cultura ebraică, realizat de către rabinul
Loew ben Bezalel cu scopul de a ocroti sinagoga din Praga de devastatori;

3. din optică stihială, în care apare şi perspectiva: inconştientul prin Narcis şi conştientul, prin Hype -
rion ;

Raportul dintre haos şi cosmos la Mihai Eminescu ne trimite la gândirea greacă: „Lumea începe, în
viziunea lui Eminescu, anume de la această ordine divină, generatoare de mitoistorie.

Raportul haos şi cosmos implică mai multe interpretări filosofice: „La Eminescu găsim, într-o abor-
dare originală, cele patru categorii ontologice, frecvente în mitologia românească: Spaţiul, Timpul,
Cauzalitatea şi Finalitatea. Acestea se impun odată cu cosmicizarea Haosului şi apariţia ordinii di-
vine”. Precizăm că, totuşi, noțiunile au fost abordate în mitologia elină încă în primele secole după
apariţia epopeilor homerice.

2. Enumerați persoajele din mitologia greacă explicând semnificația acestora din viziunea cul-
turii greco-latine. - 4 p.

Copilul lui Zeus este valorificat pentru puterea fizică care a rupt cornul Caprei Amalteea care l-a
alăptat;

Oedip -a obţinut tronul ca semn de recunoştinţă pentru eliberarea de sub teroarea Sfinxului,

Afrodita -cea mai frumoasă zeiţă căsătorită cu zeul infirm Hefaistos; întruchiparea frumuseţii di-
vine;

Apolo - trăieşte cele mai multe dezamăgiri în dragoste ;

Hercule -are 12 acte eroice ;

Agamemnon - și-a sacrificat unica fiică cu scopul de a deveni conducătorul oştirii eline în Troia;

Adam ca purtător după chip şi asemănare al imaginii Divine;

Golem cu forţa stihială care trebuie să protejeze, distrugând duşmanii, porniți să distrugă cea mai
mare sinagogă;

Narcis percepe totul printr-o emoţie, proprie romantismului: „Nostalgia inversă după oglindirea
primă, unde reflexele înregistrate de ochi se umplu în puritatea primordialului;
Hyperion semnifică absolutul, (în greceşte: „cel ce merge deasupra”), titan reprezentând prima gen-
eraţie de zei. Apare la Eminescu, drept „cuvânt dintâi”, născut din Dumnezeu”,zeul luminii.

3. Analizați cum acad. Mihai Cimpoi abordează antiteza a treia din studiul respectiv

Scindarea în ordine şi haos duce la cuplul antitetic pe care îl foloseşte acad. Mihai Cimpoi: Adam şi
Golem. Personajele sunt luate din cultura ebraică. Exegetul îi distinge pe Adam ca purtător după
chip şi asemănare al imaginii Divine, iar pe Golem cu forţa stihială care trebuie să protejeze, dis-
trugând duşmanii, porniți să distrugă cea mai mare sinagogă din Europa din sec. al XVII-lea.

Modelul adamic este identic modelului natural, pe când cel golemic semnifică un model artificial. În
acest context apare distincția dintre aspectele naturale şi cele artificiale. Structura este un deziderat
al cosmicului, în timp ce golemicul înseamnă o lipsă a formei. În interpretarea lui Mihai Cimpoi se
valorifică primatul formei ca o expresie a structurii, armoniei, a firescului, acestea fiind în antiteză
cu incoerentul.

Artificialul este determinat de haosul ce nu ţine cont de formă, având ca primat sarcina. Dar scopul
construcţiei nu este esenţial, ci mai degrabă haosul, lipsa formei.

În interpretarea criticului literar Mihai Cimpoi această emblemă a haosului este împrumutată din
cultura ebraică ce imaginează o confruntare între Golem şi Goliaf. Sunt diferiţi, unul apărând în tex-
tul biblic, altul în legendele din sec. al XVII-lea. Argumentul este aspectul distructiv al artificialului,
în care a fost implicat rabinul Loew ben Bezalel. Eurocentrismul în acest sens include Praga drept
un oraş implicat în lupta de rezistenţă, iar rezistenţa nu de fiecare dată poartă faţa frumosului. În
acest sens hidosul va fi apărarea ce păstrează adamicul, iar artificialul, în unele condiţii, este masca
îmbrăcată pentru a păstra cosmicul, ordinea, armonia.

4. Comentați personal în cel puțin 25 de rânduri raportul de haos și ordine sau viață și moarte
sau conștient si inconștient, utilizând cunoștințele dvs. în literatura română.

Nimeni nu știe câte zile îi mai este dat să trăiască.Viața și moartea sunt etape ale umanității pe care
le primim fără alegere.Fiecare om are de trăit câte un segment din matematică,pentru unii are mai
mulți centimetri transformați în ani,iar pentru alții doar un punct.

Viața este trecerea din lumea spirituală în cea materială iar moartea este transferul din fizic în lumea
spirituală.Moartea provoacă frică dar probabil generată de necunoscut și multele teorii religioase de-
spre ”lumea de dincolo”:Cert este că omul poartă în subconștientul său ideea că este nemuritor, doar
că la încarnarea pe pământ el a uitat acest lucru și din acest motiv are această sete de nemurire.V-ați
pus vreodată întrebarea de ce plâng copiii la naștere? De ce nu râd, de exemplu? Ar fi simplu.
Copilul plânge când se naște deoarece el simte că se rupe de lumea spirituală. Practic, el ”pleacă” de
acasă, fapt care îi întristează Sinele, el fiind în armonie perfectă cu Totul, în acea dimensiune.
Naşterea înseamnă „în-trupare”,o ivire în trup, adică în ceva material, vizbil. Și totuși cred că tot ea
pentru mulți oameni împovărați este o eliberare de la eșecurile,poverile și responsabilitățile de pe
acest pământ,de la o viață amărâtă,fără sens și pic de culoare.
 Mircea Eliade are o altă formulare extraordinar de sugestivă: ”Toți suntem nemuritori, dar trebuie
să murim întâi.” (Mircea Eliade,”Noaptea de sânziene”). Consider că este mai mult decât adevărat.
Nemurirea aparține lumii spirituale. Noi nu putem fi nemuritori într-o lume materială, prinși în
spațiu și timp. Mai întâi trebuie să ieșim din acest labirint, pentru a putea fi liberi cu adevărat.

Eminescu distinge două feluri de moarte: una omoară spre a naşte iară, e umbră vieţii, „o umbră de
ocară”, alta, „moartea cea eternă în care toate-s una,/ în care tot s-afundă, şi soarele şi luna…” Difer-
enţa dintre viaţa cea plină, încăpătoare prin „dorul nemărginit” romantic şi lucrarea gândului, şi
moartea cea eternă nu este de fel „S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte”.

Pentru unii, viața poate fi privită ca o călătorie, în care fiecare etapă este o oportunitate de a învăța și
de a crește ca persoană. Pentru alții, viața poate fi privită ca un joc, în care fiecare acțiune are con -
secințe și în care fiecare persoană își urmează propriul scop.
Fiecare individ are propriile valori și scopuri în viață, și acestea pot varia de la persoană la persoană.
Unele persoane se concentrează pe carieră, altele pe familie, iar altele pe împlinirea spirituală sau pe
contribuția la comunitate.

Lucian Blaga spunea că fiinţa umană îşi găseşte realizarea supremă pe pământ, şi anume ca fiinţă
creatoare, oarecum în restrişte, pe linia relativităţii şi în limitele ce i s-au hărăzit… Pe pământ îşi re-
alizează omul destinul tragic şi măreţ” (Fiinţa istorică). Opusă viziunii creştine, potrivit căreia viaţa
şi istoria omului pe pământ ar fi doar o pregătire pentru viaţa de apoi!„Omul, când vrea să-şi rev-
eleze un mister, se va comporta ca un subiect care plăsmuieşte fie că e vorba despre lucrări
filosofice, despre schiţele metafizice ori, mai ales, despre poezie.

Nimeni nu știe ce ne învață moartea, dar iminența ei este întotdeauna zguduitoare pentru fiecare fi-
ință umană. Oricând ne apropiem de moarte, real sau simbolic, suntem nevoiți să ne confruntăm cu
propria frică, dar și să conștientizăm un aspect esențial al naturii noastre: efemeritatea. Moartea pune
viața în perspectivă. Ne cere să medităm la valorile noastre și la sensul a ceea ce facem, la ceea ce
lăsăm în urmă ca moștenire fizică, artistică, relațională sau spirituală. Ne invită să trăim conștient.