Camil Petrescu

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

CONSTRUCȚIA UNUI TEXT NARATIV
ROMANUL SUBIECTIV
Prof. Steliana Mihaela LAMBRU
Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza
 Apariție

Romanul vede lumina tiparului în anul

1930
Încadrarea autorului în contextul epocii
Camil Petrescu - conștiință de excepție a literaturii noastre interbelice, a fost romancier, dramaturg,
teoretician al romanului, creator al romanului românesc modern și al teatrului de idei, reușind o rapidă
sincronizare cu tendințele prozei europene moderniste.

Dacă în evoluția romanului românesc „momentul Rebreanu” a însemnat consolidarea prozei obiective de
observație socială în structuri epice monumentale, Camil Petrescu situează construcția romanescă în
registrul analizei stărilor de conștiință și a proceselor sufletești complexe.

Reperul A semnat și a dat viață la:

1 - volume de versuri: Versuri. Ideea. Ciclul morții - 1923; Transcedentalia - 1931);
- nuvele ( Cei care plătesc cu viața -1949; Turnul de fildeș - 1950);
- eseuri și articole teoretice (Teze și antiteze - 1936; Modalitattea estetică a teatrului - 1937);
- studii de filosofie ( Husserl - o introducere în filosofia fenomenologică - 1938);
- piese de teatru ( drame de idei: Suflete tari, jocul ielelor, Act venețian, Mioara; comedii: Mitică
Popescu, Caragiele în vremea lui );
- romane ( Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - 1930; Patul lui Procust - 1933 și Un om
între oameni - roman istoric, rămas neterminat)
 Încadrarea romanului în curent/orientare literară

1. ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” – roman modern

(ionic), prin:

- adoptarea unei noi formule epice, homodiegetice, cu un narator autodiegetic/

subiectiv - același cu protagonistul operei, după modelul impus de Marcel Proust:
- eliminarea cronologiei evenimentelor, folosirea „fluxului memoriei;
Reperul - prezentarea vieţii interioare a personajului principal în manieră subiectivă;
1 - aducerea în prim-planul cărții a unui intelectual hiperlucid, hipersensibil şi
hiperanalitic.
- derularea evenimentelor într-un decor citadin - marele oraș București-
- sincronizarea romanului cu mutațiile petrecute în filosofia și psihologia epocii;

În, Noua structură și opera lui Marcel Proust
Camil petrescu își exprimă adeziunea la
filosofia modernă și la romanul proustian;
„Devenirea psihică, mişcarea, înlocuiesc
în proza
modernă staticul. Timpul este subiectiv,
iar romanul înseamnă experienţă
interioară.”
Convins că „Filosofia, ştiinţa şi arta formează
coordonatele spiritualităţii moderne”, scriitorul
îşi construieşte universul epic pe structuri şi
concepte din filosofia lui Henri Bergson
(durata interioară, intuiţionismul), a lui
Edmund Husserl (fenomenologia, primatul
conştiinţei asupra existenţei), ca şi pe formule
narative din proza lui Marcel Proust (naraţiune
homodiegetică, principiul memoriei
involuntare, personajul indeterminat etc.).
 Încadrarea romanului în curent/orientare literară

2. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ”– roman ,,al experienţei” prin:

- introducerea în text a ,,documentelor” reale precum jurnalul, articole de ziar, bilete, scrisori -
scriitorul împrumută eroului său propriul jurnal de capanie, „cu amănunte cu tot”;
- surprinderea unei duble experiență ontice și cognitive, a iubirii și a războiului;
- El consideră că actul de creație este un act de cunoaștere, nu de invenție, și că realitatea
artistică trebuie să stea sub semnul autenticității, al experienței unice și irepetabile ale eului
Reperul trăitor: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele,
1 ceea ce gândesc eu.Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti. Dar aceasta-i realitatea
conştiinţe mele, conţinutul meu psihologic… Din mine însumi eu nu pot ieşi… Orice aş face,eu
nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât
la persoana întâi.”
 Încadrarea romanului în curent/orientare literară
Proza de factura subiectivă are drept
Romanul psihologic/de analiză are drept
caracteristici:
obiect:
- perspectiva narativă "fărâmițată",
relativizată;
- investigarea detaliată a vieții interioare;
- observarea psihologică;
- memoria afectivă, narațiunea la persoana I,
- este .scris de obicei la persoana I
luciditatea autoanalizei;
- anticalofilismul; (perspectiva narativă subiectivă), pentru că
- introspecția (utilizată nu numai ca mijloc de pune accent pe descrierea stărilor sufletești,
autocunoastere, ci si ca mijloc de cunoaștere a a problemelor de conștiință sau chiar
celuilalt; pătrunderea în zonele obscure ale
- constructia personajelor a căror identitate se inconștientului
construiește treptat, prin alcătuirea unor "dosare de
existență", dar și autenticitatea definită ca
identificare a actului de creație cu realitatea vieții.
Încadrarea romanului în tematică
- condiţia intelectualului aflat în căutarea absolutului în dragoste; se
observă mutarea accentului de pe tematica socială pe aspectele legate de
interioritatea personajului;
Reperul 2 - Iubirea - supusă determinismului social/ unui „pat al lui Procust”;
- Războiul, surprins într-o manieră demitizată, ca experiență de viață trăită, o
Temele
experiență decisivă a intelectualului, războiul ca iminență a morții este tragic și
romanului
absurd;
- moștenirea (temă balzaciană);
- universul citadin/ tema orașului - imaginea Bucurestiului interberlic (cursele
de cai, plimbările la Şosea, lumea mondenă, lumea politică prin Nae
Gheorghidiu, mediul afacerilor prin Tănase Vasilescu Lumânăraru);
Concepția despre roman a lui Camil Petrescu/ Viziunea asupra creației a fost formulată în
studiul Noua structură și opera lui Marcel Proust și din notele de subsol la Patul lui Procust:
● Autenticitatea este esența noului în creația literară a lui Camil Petrescu, a cărui aspirație către autenticitate conferă originalitate
poeziei, vitalitate teatrului și "momente autentice de simțire" în roman. Autenticitatea este ilustrarea realității prin propria conștiință,
scriitorul însuși mărturisea: „Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic“.
● Substanțialitatea (substanțialismul) este concepția conform căreia literatura trebuie să reflecte esența concretă a vieții: iubirea,
gelozia, mândria rănită, orgoliul umilit, cunoașterea, dreptatea, adevărul, demnitatea, acele categorii morale absolute.
● Sincronizarea în concepția lui Camil Petrescu este armonizarea desăvârșită a literaturii cu filozofia și psihologia epocii, întrucât
actul de creație este un act de cunoaștere, de descoperire și nu de invenție: „Nu putem cunoaște absolut nimic, decât
răsfrângându-ne în noi înșine“.
● Luciditatea este trăsătura dominantă a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici și introspectivi, hipersensibili,
intransigenți și inflexibili moral. Luciditatea „nu omoară voluptatea reală, ci o sporește“.
● Narațiunea la persoana I folosește timpul subiectiv, care aduce în prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat
memoriei involuntare; romanul înseamnă, așadar, experiență interioară: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu, ... din mine însumi nu pot ieși (...), eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi“.
● Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere în jurul aceluiași obiect, aceluiași concept, aceleiași norme morale.
● Anticalofilismul (împotriva scrisului frumos) este o adevărată bătălie estetică pe care o duce scriitorul care susține formula literară a
jurnalului, a confesiunii, ce se notează precis, exact, „ca într-un proces verbal“.
Concepția despre roman a lui Camil Petrescu/ Viziunea asupra creației a fost formulată în
studiul Noua structură și opera lui Marcel Proust și din notele de subsol la Patul lui Procust.

Continuare

● Scriitorul abandonează cu bună ştiinţă canoanele tradiţionale impuse în roman, le consideră

nemulţumitoare, ineficiente, depăşite chiar. Romanul camilpetrescian ocoleşte în mod voit
ficţiunea convenabilă, textul fară probleme; în el există o singură perspectivă - a
naratorului personaj care vorbeşte despre sine, care nu e omniscient; de asemenea există
reveniri, uneori blanck-uri; dezvăluirea e progresivă în roman, nu e liniară, se încurajează
procesul de autocunoaştere a personajului.
● Camil Petrescu nu ţine la construcţia „tricotată” a romanului; el o doreşte pe cea
arhitecturală, explicând faptul că e cu neputinţă ca un scriitor să fie omniscient; nu se poate
să joace teatrul ştiinţei asupra întâmplărilor din minţile şi inimile personajelor, relevarea
întâmplărilor nu se poate face decât prin descoperire, treptat, prin asumpţii, prin bănuieli,
verificate sau nu. Astfel se diminuează importanţa evenimentelor şi iese la suprafaţă analiza
psihicului, a trăirilor interioare, a dramelor sentimentale. Se înregistrează prin toate
acestea un adevărat atac şi în final distrugerea schemelor aşa-zis tradiţionale; textul merge
uneori până la crearea confuziei datorită renunţării la convenţiile literare ale romanului
realist .
 Analiza a două elemente de structură, de compoziie si de limbaj, semnificative pentru textul narativ

ales (de exemplu: acțiune, conflict, relaii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțel comunicării narative, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj etc.)

a) Romanul are o structură compozițională binară

Cartea întâi (şase capitole): „Ultima noapte de dragoste”, constituie romanul erotic (La
Reperul 3
piatra Craiului în munte,Diagonalele unui testament, E tot filozofie…, Asta-i rochia albastră,
Între oglinzi paralele, Ultima noapte de dragoste)
Structura
compozițională Cartea a doua (şapte capitole): ,,Întâia noapte de război”, constituie romanul de război
(Întâia noapte de război, Fata cu obraz verde, la Vulcan, Întâmplări pe apa Oltului, Post
înaintat la Cohalm, Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu, Wer kann Rumänien retten?”
[Cine salvează România?], Comunicat apocrif).

-Formula narativă - a romanului în roman (romanul iubirii este inserat în romanul războiului); -
Prezenţa unui singur eu narator (în a cărui conştiinţă se reflectă atât evenimentele unui timp istoric
real, cât şi cele rememorate); -artificiu compoziţional prin care capitolul I se constituie ca o premisă
care motivează în plan artistic ieşirea din timpul obiectiv şi intrarea întimpul psihologic.
REPERUL 3- RAPORTUL INCIPIT-FINAL
Incipitul este modern, cu intrări multiple. Primele
enunţuri au funcţie descriptivă, de orientare, situând
acţiunea într-un cronotop real: „În primăvara anului
1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată
concentrat, luasem parte, cu un regiment de
infanterie din capitală, la fortificarea văii Prahovei,
între Buşteni şi Predeal.” Discursul continuă cu
modelul „punerii în abis”, instituind modelul
naraţiunii autodiegetice şi „spaţiul” simbolic al
conştiinţei, al lucidităţii.: Eram însurat de doi ani și
jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că
mă înșală.( Cap. Diagonalele unui testament)
Finalul este deschis (surprinzând despărţirea eroului
de „tot trecutul” şi, implicit, un nou început) - I-am
scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de
preț la cărți...de la lucruri personale, la amintiri.
Adică tot trecutul.
- îngăduie adăugarea unui epilog târziu, în notele de
subsol din Patul lui Procust în care se vorbeşte
despre dezertarea, prinderea, judecarea şi
condamnarea lui Gheorghidiu la ocnă pe viaţă.
REPERUL 3 - SEMNIFICAȚIA TITLULUI
Titlul dezvăluie compoziţia bipolară; surprinde cele două experienţe
existenţiale şi cognitive ale lui Ştefan Gheorghidiu devenite teme ale cărţii
(iubirea, războiul);
- simbolul nopţii figurează incertitudinea care-l devorează lăuntric,
iraţionalul şi întunericul firii umane cu care se confruntă; cele două
adjective aşezate într-o ordine semnificativă (ultima, întâia) sugerează
disponibilitatea eroului de a depăşi drama iubirii înşelate şi de a intra în
mereu alte orizonturi ale cunoaşterii;
- titluri anterioare: Jurnalul căpitanului Andreescu; Proces-verbal de dragoste
şi de război ;