„Drept Constituțional și

Instituții Politice
Svetlana Slusarenco,
doctor în drept,
conferențiar universitat
 TEMATICA:
1.  
DREPT CONSTITUŢIONAL CA RAMURĂ DE DREPT
2.
DREPT CONSTITUȚIONAL CA ȘTIINȚĂ ȘI CA DISCIPLINĂ DIDACTICĂ

3.
TEORIA CONSTITUŢIEI
4.
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ
A REPUBLICII MOLDOVA

5.
STATUL ÎN DOCTRINA DREPTULUI CONSTITUȚIONAL

6.
MECANISME DE ORGANIZARE ȘI EXERCITARE A PUTERII DE STAT

7.
INSTITUȚIA JURIDICĂ A CETĂȚĂNIEI
8.
DREPTURILE, LIBERTĂȚILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE
OMULUI ȘI CETĂȚEANULUI. MECANISME JURIDICE DE ASIGURARE.

9.
DREPTUL ELECTORAL – INSTRUMENT DE BAZĂ A CREĂRII
AUTORITĂȚILOR REPREZINTATIVE.
10.
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
11.
TEMA 2. DREPT CONSTITUȚIONAL CA ȘTIINȚĂ ȘI
CA DISCIPLINĂ DIDACTICĂ

• Conceptul științei dreptului constituțional

• 2. Obiectul, metoda de studiu şi izvoarele
ştiinţei dreptului constituţional
• 3. Apariția și dezvoltarea științei și disciplinei
de drept constituțional
• 4. Locul ştiinţei dreptului constituţional şi
corelaţia acesteia cu alte ştiinţe
• 5. Disciplina didactică – drept constituţional
 TEMA1. DREPT CONSTITUŢIONAL
CA RAMURĂ DE DREPT
1. Noțiunea de sistem al dreptului.
2. Dreptul public și dreptul privat
3. Noţiunea de drept constituţional ca ramură de drept
4. Obiectul și metodele dreptului constituțional
5. Principile fundamentale ale dreptului constituțional
6. Normele de drept constituţional şi instituţiile de drept constituţional
7. Raporturile de drept constituţional
8. Subiectele raportului de drept constituțional
9. Izvoarele dreptului constituţional
10.Sistemul dreptului constituțional. Locul şi importanța dreptului
constituţional în sistemul dreptului
1. Conceptul științei dreptului constituțional

• Ştiinţa poate fi definită ca o activitate care are drept scop

cunoaşterea naturii şi a societăţii. Principalul scop al
ştiinţei constă în descoperirea legilor care domină în
natură şi societate. Funcţia ştiinţei este de a dezvolta
teoria ce va ajuta să explice şi să anticipeze evenimentele
din lumea observabilă.
• Toate ştiinţele pot fi împărţite în trei grupuri mari: ştiinţe
despre natură (naturale), ştiinţe despre societate
(sociale), ştiinţe despre gîndire. Sistemul ştiinţelor sociale
poate fi divizat în patru categorii: ştiinţe de tip nemotetic,
ştiinţe istorice, ştiinţe juridice şi ştiinţe de cercetare.
 1. Noțiunea de sistem al dreptului
• Sistemul dreptului este totalitatea normelor juridice ,instituțiilor juridice și
ramurilor de drept adoptate și asigurate de către stat în vederea reglementării
relațiilor sociale.
• Elementele sistemului dreptului:
1)Normele juridice–este elementul necesar și primar al sistemului dreptului
2)Instituțiile juridice–ansamblu de norme juridice, care au un obiect de
reglementare ,metodă și principiu de reglementare specifică.
Alt fel zis elementele de constituire  a instituției juridice:
-obiectului de reglementare-relația socială reglementată .
-metoda de reglementare – procedeu specific de reglementare a
obiectului.
-principiul instituției –ideea care stă la baza ansamblului normelor
juridice dinn cadrul instituției .
3)Ramurile dreptului-este elementul structural al sistemului dreptului care
întrunește în sine norme juridice și instituții juridice care au la bază același obiect
de reglementare ,principii și metodă.
 Sistemul de drept  al RM include în sine următoarele
ramuri de drept:
• Dreptul constituțional,
• dreptul administrativ,
• dreptul contravențional,dreptul penal,
• dreptul procesual penal,
• dreptul execuțional penal,
• dreptul vamal,
• dreptul financiar și fiscal ,
• dreptul mediului
• dreptul civil,
• dreptul procesual civil,
• dreptul muncii,
• dreptul protecției sociale,
• dreptul familiei
• ,dreptul internațional privat
• dreptul bancar.
• În RM nu există o listă oficială al ramurilor de drept
Sistemul dreptului

Norma juridică
Instituția
juridică
Ramura de
drept
Dreptul Public Dreptul Privat
• dreptul administrativ, • Dreptul
dreptul financiar și muncii
fiscal, dreptul
mediului
Dreptul
dreptul civil,
constitu  
țional

Dreptul
dreptul,drep procesual
tul vamal civil 
• Dreptul
contravențional,drept • Dreptul
ul penal,dreptul familiei
procesual  
penal,dreptul
execuțional penal
 Deosebirile
Public Privat
Apără și Apără și promovează
Interesul promovează
interesele
interesele
particularilor(persoane fizice și
statului. juridice).

Persoane
Subiectele Statul particular
e
metoda
metoda
Metoda ordonării
coordonării
voinței

Imperative
Normele ,prohibitiv
e
dispozitive
 2. Noţiunea de drept constituţional ca ramură de drept

• Dreptul Constituţional este ramura fundamentală a dreptului

constituită dintr-un ansamblu unitar de norme juridice cuprinse
prioritar în Constituţie prin care se reglementează relaţii sociale
fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării
puterii de stat.
• Definiţia materială şi istorică. Se consideră că aceasta cuprinde
articolul 16 din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, din 26
august 1789: „Orice societate în care garanţia drepturilor nu este
asigurată, nici separaţia puterilor determinată, nu are Constituţie”.
Definiţia dată este considerată incompletă.
• Definiţia formală a dreptului constituţional are elementul decisiv
supremaţia normelor juridice constituţionale, dreptul constituţional
fiind alcătuit din norme a căror supremaţie se impune faţă de toate
celelalte, inclusiv faţă de legislator.
 3. Obiectul și metoda DC

Obiectul DC Metoda

De
DC

instituţio DC
DC normativ
nal substan subordonar
ţial sau e
raţional

Instituţiil
e politice sistemul
şi bazele surselor drepturil
instituţiil dreptului e şi
or sau libertăţil
administ sistemul e
rative şi normativ fundame
jurisdicţi ntale ale
onale
.
omului.
 4. Principile fundamentale ale dreptului constituțional - ideile
care întemeiază legislația și care orientează elaborarea și realizarea dreptului. 
Principiile dreptului își au sediul în conștiința juridică a societăți ,în special
conștiința juridică a legislatorului

• Principiile dreptului constituţional  se divizează în două mari categorii:

• Cele consacrate de normele dreptului constituţional ,care nu generează
drepturi şi obligaţii pentru participanţii la relaţiile de drept constituţional ,
nefiind întotdeauna asigurate, cu sancţiuni, dar fiind de o importanţă
determinantă pentru restul normelor juridice. (Suveranitatea naţională
art.2 Constituţia R.M.; Separarea puterilor art.6 ; Pluralismul politic
art.5 ; Proprietatea art.9; Unitatea poporului şi dreptul la
identitate art.10; Egalitatea în drepturi art.16).
• Principii care se conformează în totalitate structurii tehnico-juridice şi
logico-juridice a normelor de drept constituţional şi reglementează
nemijlocit relaţii sociale de importanţă primordială. (imunitatea şefului
de stat art.81 ; publicarea dezbaterilor judiciare art.117).
Normele de drept - reprezintă regula de conduită generală,
obligatorie şi impersonală, instituită sau recunoscută de stat, a
cărei respectare poate fi asigurată prin forţa coercitivă a statului

caracter
caracter tipic
obligatoriu

caracter implică un
general şi raport
impersonal Trăsăturile  intersubiectiv
normei
juridice
Structura normei juridice:
a) Structura logico-juridică
b) Structura tehnico-legislativă.

Structura logico- Structura tehnico-

juridică legislativă

reprezintă partea externă a

Ipoteza: normei juridice

modul de aşezare a normei

Dispoziţia: juridice în articole, paragrafe,
aliniate şi teze

Articolele la rîndul lor sînt

Sancţiunea: grupate în secţiuni, capitole şi
titluri.
 Particularităţile normei de drept constituţional

• Norme de aplicaţie mijlocită (indirectă)

• Norme de aplicaţie nemijlocită(directă)
Clasificarea normelor juridice:
1. Sfera funcţională:
• a) norme constituţionale de reglementare:
• b) norme constituţionale de protecţie (reprezintă interdicţii)
• 2. Modul de influenţă asupra subiectului de drept:
• a) norme constituţionale obligatorii;
• b) norme constituţionale onerative (imperative sau categorice);
• c) norme constituţionale prohibitorii;
• 3. Caracterul raporturilor sociale reglementate:
• a) norme constituţionale materiale;
• b) norme constituţionale procesuale;
• 4. Durata acţiunii în timp:
• a) permanente;
• b) provizorii;
• c) excepţionale
 6. Raporturile de drept constituţional
• Raportul juridic este o relaţie socială, ideologică reglementată de norma
juridică, apărată de stat şi caracterizată prin existenţa drepturilor şi
obligaţiilor juridice ale participanţilor la raport.
• Structura raportului juridic:
a)      subiectele raportului juridic
b)      conţinutul raportului juridic
c)      obiectul raportului juridic
Trăsăturile caracteristice ale raportului juridic:
- raport social
- de suprastructură
- raport voliţional
- raport valoric
- o categorie istorică
Particularitățile obiectului raportului juridic:
- Relaţii cu o dublă natură juridică
- Relaţii specifice de drept constituţional
 7. Subiectele raportului de drept constituțional

• Subiecte ale raporturilor de drept constituţional sânt

oamenii luaţi individual sau grupaţi în colective.
• Subiectele ale dreptului constituţional sunt:
- Poporul
- Statul
- autoritatile statale
- Partidele, formaţiunile politice, alte organizaţii
- Cetăţenii 
- Străinii şi apatrizii 
- Unitățile administrativ-teritoriale ???
 8. Izvoarele dreptului constituţional

Termenul de „izvoarele dreptului” are două sensuri: material şi formal

• MATERIALE (denumite şi izvoare reale) sânt un sistem de factori sociali, politici,
ideologici, materiali etc., care determină acţiunea legiuitorului

FORMALE - presupune forma de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de

exprimare a normelor

•Categorii de izvoare:
•Legi (constituționale, organice, ordinare)
•Acte normative subordonate legii:
•-acte normative ale şefului de stat 
•,Acte normative ale organelor de control constituţional,
•Regulamentele (statutele) Parlamentelor)
•Tratatele internaționale

•Precedentul judiciar (jurisprudenţa) 

•Cutuma
•Codul regulilor religioase 
 9. Sistemul dreptului constituțional. Locul şi importanța dreptului
constituţional în sistemul dreptului
• Sistemul dreptului constituţional este parte a sistemului de drept. Sistemul
dreptului constituţional include trei elemente distincte, dar indisolubil
legate între ele:
• 1. Principii generale - ce reglementează relaţiile sociale prin intermediul
normelor concrete de drept constituţional.
• 2. Instituţii de drept constituţional, ca sisteme de norme de drept
constituţional ce reglementează raporturile sociale de interacţiune şi
omogene, formînd relativ o grupă independentă.
• 3. Norme de drept constituţional ca element de bază a dreptului
constituţional
Sistemul dreptului constituţional este acea ramură a dreptului ce cuprinde
ansamblul normelor juridice, reprezentînd o unitate închegheată şi ierarhizată,
norme instituite sau sancţionate prin Constituţie şi alte acte normative, avînd
ca obiect raporturile sociale ce iau naştere în procesul exercitării puterii de stat
TEMA 2. DREPT CONSTITUȚIONAL CA ȘTIINȚĂ
ȘI CA DISCIPLINĂ DIDACTICĂ
• 1. Conceptul științei dreptului constituțional
• 2. Obiectul, metoda de studiu şi izvoarele
ştiinţei dreptului constituţional
• 3. Apariția și dezvoltarea științei și disciplinei
de drept constituțional
• 4. Locul ştiinţei dreptului constituţional şi
corelaţia acesteia cu alte ştiinţe
• 5. Disciplina didactică – drept constituţional
1. Conceptul științei dreptului constituțional
• Ştiinţa poate fi definită ca o activitate care are drept scop cunoaşterea
naturii şi a societăţii. Principalul scop al ştiinţei constă în descoperirea
legilor care domină în natură şi societate. Funcţia ştiinţei este de a dezvolta
teoria ce va ajuta să explice şi să anticipeze evenimentele din lumea
observabilă.
• Toate ştiinţele pot fi împărţite în trei grupuri mari: ştiinţe despre natură
(naturale), ştiinţe despre societate (sociale), ştiinţe despre gîndire. Sistemul
ştiinţelor sociale poate fi divizat în patru categorii: ştiinţe de tip nemotetic,
ştiinţe istorice, ştiinţe juridice şi ştiinţe de cercetare
• Ştiinţa dreptului constituţional este ştiinţa juridică ce are ca obiect de
studiu normele de drept constituţional şi relaţiile sociale din domeniul
relaţiilor ce ţin de organizarea societăţii în stat, reglementarea acestor
norme, precum şi concepţiile specialiştilor în materia dreptului
constituţional.
 2. Obiectul, metoda de studiu şi izvoarele ştiinţei
dreptului constituţional

• Obiectul de studiu al ştiinţei dreptului constituţional îl

constituie toate relaţiile social-economice şi politice
reglementate de normele de drept constitutional.
• Dreptul constituţional abordează probleme legate de
organizarea guvernului, a organelor de specialitate ale
administraţiei publice centrale, ale administraţiei locale,
ale justiţiei etc. Totodată numeroase aspecte ale sale nu
sânt reglementate prin constituţie, ci prin legi organice,
legi ordinare şi alte acte normative. Aceleaşi aspecte fac
obiectul de cercetare şi a altor discipline juridice (dreptul
administrativ, procedura civilă, procedura penală etc.)
 Metodele științei dreptului constituţional

• Studiul metodelor de cercetare utilizate în domeniul

de investigare a ştiinţei dreptului constituţional ne
permite să evidenţiem următoarele metode: logică,
istorică, metoda comparată, metoda cercetărilor
sociologice concrete, metoda experimentală,
sistematică, exegetică şi analitico-sintetică. Aceste
metode sânt caracteristice majorităţii ştiinţelor
juridice. Metode utilizate mult timp de doctrina
dreptului constituţional sânt: – metoda exegetică; –
metoda analitico-sintetică.
3. Apariția și dezvoltarea științei și disciplinei de drept
constituțional
• Noţiunea de „drept constituţional” a apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după ce curentul
revoluţionar dezlănţuit în 1789 a dus la elaborarea primelor constituţii scrise pe continentul
european. Nevoia de a studia sistematic aceste constituţii a făcut să se nască o disciplină
juridică nouă: dreptul constituţional.
• Prima catedră de drept constituţional apare la Ferrara în 1796, fiind urmată de altele două la
Pavia şi Bologna. Noţiunea de „drept constituţional” s-a încetăţenit în Franţa abia în 1834
când a fost creată la Paris cea dintâi catedră de drept constituţional condusă de contele
Pellegrino Rossi.
• În Republica Moldova, până la declararea suveranităţii şi independenţei statale, ştiinţa
dreptului constituţional practic nu recunoştea orientările doctrinelor occidentale de drept
constituţional. În această perioadă ştiinţa dreptului constituţional s-a limitat mai mult la
proslăvirea organelor puterii de stat existente şi la analiza lor prin prisma reglementărilor
juridice. Dreptul de stat sovietic (foarte rar drept constituţional) era recunoscută ca ramură
de drept fundamentală, ramură ce conţine dispoziţii şi prevederi pentru alte ramuri de drept.
Un eveniment important îl constituie editarea în anul 1975 a manualului „Drept
constituţional sovietic” elaborat de către juriştii din Sanct-Petersburg. În Republica Moldova
este utilizată pe larg noţiunea de „drept constituţional”. Dreptul constituţional este ramura
fundamentală în sistemul de drept al Republicii Moldova
4. Locul ştiinţei dreptului constituţional şi corelaţia acesteia cu alte ştiinţe

• Ştiinţa dreptului constituţional este ştiinţa juridică ce are ca obiect de studiu

normele de drept constituţional şi relaţiile sociale din domeniul relaţiilor ce ţin
de organizarea societăţii în stat, reglementarea acestor norme, precum şi
concepţiile specialiştilor în materia dreptului constituţional.
• Politologia studiază geneza, esenţa şi legitatea fenomenelor politice privite prin
prisma relaţiilor dintre ele.
• Politologia are o sferă de cuprindere mai largă decât dreptul constituţional. Ea
analizează fenomenele politice în ansamblul lor, din toate laturile – ideologice,
psihologice, relaţionale, instituţionale şi normative ale suprastructurii politice.
• Dreptul constituţional analizează îndeosebi normele şi instituţiile politice, cel
prin care se exercită puterea de stat a poporului. Având ca obiect relaţiile prin
care se exercită puterea de stat şi normele care le reglementează, dreptul
constituţional nu-şi extinde sfera asupra laturilor psihologice ale fenomenelor
politice şi nici asupra tuturor instituţiilor politice. Metoda de cercetare la fel
diferă.
5. Disciplina didactică – drept constituţional

• Dreptul constituţional s-a născut din nevoia de a studia constituţiile scrise

ca fenomene juridice. Acest „obiect de studiu” poată să varieze de la ţară
la ţară, în funcţie de conţinutul concret al constituţiei.
• Obiectul dreptului constituţional îl constituie în principal constituţia.
Totodată obiectul de studiu al ştiinţei dreptului constituţional îl constituie
toate relaţiile social-economice şi politice reglementate de normele de
drept constituţional.
• Obiectul specific al dreptului constituţional sînt raporturile sociale legate
de forma de stat, forma de guvernămînt, organizarea şi funcţionarea
parlamentului, raporturile acestuia cu celelalte organe ale statului.
 TEMA 3. TEORIA CONSTITUŢIEI

• Noțiunea și esența constituționalismului

• Noţiunea și esența  constituţiei
• Apariţia şi difuzarea Constituţiei
• Clasificarea constituţiilor
• -          Forma şi structura Constituţiei
• -          Adoptarea şi abrogarea
• -          Constituţiei Revizuirea Constituţiei
• 5. Conţinutul normativ al Constituţiei
• 6. Supremaţia Constituţiei
• 7. Noţiunea şi formele de control al constituţionalităţii legilor.
1. Noțiunea și esența constituționalismului

• Reforma societăţii sovietice în ansamblu, iniţiată de M. Gorbaciov, cunoscută în istorie drept

„perestroica", s-a încheiat cu prăbuşirea definitivă a sistemului sovietic.
• Premisa juridică pentru elaborarea propriei legislaţii a constituit adoptarea, la 23 iunie 1990, a
Declaraţiei Suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova.
• La 25 iulie 1990 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea cu privire la concepţia
trecerii la economia de piaţă în RSS Moldova.
• În perioada anilor 1990-1994 Parlamentul a adoptat legile cu privire la proprietate, la
privatizare, la antreprenoriat şi întreprinderi, la investiţiile străine, la societăţile pe acţiuni,
Codul funciar ş.a.
• Reforma constituţională a demarat odată cu adoptarea unor hotărâri de mare importanţă
istorică pentru republica noastră - despre suveranitate, despre independenţă, despre putere,
care în mod radical au influenţat forma de stat.
• Elaborarea proiectului noii Constituţii a Republicii Moldova a fost condiţionată şi de necesitatea
realizării cadrului juridic al evoluţiei spre „statul de drept şi democratic, suveran şi
independent, unitar şi indivizibil".
• Momentul de cotitură generat de Legea de revizuire a Constituţiei din 5 iulie 2000 a fost
transformarea Republicii Moldova dintr-o republică prezidenţială în una parlamentară.
 2. Noţiunea și esența constituţiei

• Definitorie pentru Constituţie este forţa sa juridică.

• Concepţia juridică asupra constituţiei se poate exprima în două sensuri
diferite: în sens material şi în sens formal.
• În sens material, Constituţia reprezintă ansamblul regulilor de drept,
indiferent de natura şi forma lor, ce au ca obiect constituirea, competenţa,
funcţionarea şi raporturile principalelor organe de stat între ele sau dintre
ele şi cetăţeni.
• În sens formal (organic), constituţia este ansamblul regulilor de drept,
indiferent de obiectul lor, elaborate în scris şi sistematic (într-o formă
distinctă), de către un organ da stat, anume constituit în acest scop
(adunarea constituantă) şi urmînd o procedură specifică de elaborare şi
modificare.